Sunteți pe pagina 1din 21

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.

7
Structură GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 DEVA

PROIECTE DIDACTICE
IARNA-MOȘ CRĂCIUN

Ed. ALDEA MONICA-GABRIELA

13 Decembrie 2019

1
PROGRAMUL ZILEI

I.Activități de dezvoltare personală (ADP)

După primirea copiilor, se va realiza 30 de minute de joc liber, apoi se va efectua rutina
pentru Micul dejun. La revenirea copiilor în clasă, programul zilei se va desfășura așa:
Întâlnirea de dimineață
Salutul – se va realiza cu ajutorul unei poezii „Dimineața a sosit”, iar fiecare copil își va
saluta colegii.
Prezența – se va completa panoul de prezență prin plasarea pozelor la rubricile: Prezent –
Absent.
Calendarul naturii – se va stabili împreună cu copiii anotimpul, ziua, vremea și
îmbrăcămintea potrivită.
Noutatea zilei – va fi o scrisoare trimisă de Moș Crăciun în care le va scrie copiilor că are
nevoie de ajutorul lor pentru anumite sarcini de lucru.

II.Activități liber alese (ALA I) – centre de interes

Centru Artă: „Steluțe pentru brăduț” – lipire


Centru Construcții: „Casa lui Moș Crăciun” – asamblare cuburi Lego
Centru Știință: „Decorațiuni de Crăciun” – sortare după mărime, formă, culoare

III.Activități pe domenii experiențiale (ADE)

DLC – Educarea limbajului – „Fetița cu chibrituri de H. C. Andersen” – povestirea educatoarei


DEC – Educație muzicală – „Zurgălăi, zurgălăi” – învățare cântec

IV.Activități liber alese (ALA II)

„Telefonul fără fir” - joc senzorial

2
ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ

NIVELUL VÂRSTĂ /GRUPA: 5 -6 ani, nivel II, Grupa Mare


TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Cum este, a fost și va aici fi aici, pe pământ?”
TEMA PROIECTULUI / SĂPTĂMÂNII: „IARNA – MOȘ CRĂCIUN”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Întâlnirea de dimineață
MIJLOC DE REALIZARE: activitate de grup
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate
Comportamente prosociale de acceptare și de respectare a diversității
Conceptul de sine
Autocontrol și expresivitate emoțională
COMPORTAMENTE:
Inițiază / participă la interacțiuni positive cu copii de vârstă apropiată
Își promoează imaginea de sine, prin manifestarea sa ca persoană unică, cu caracteristici specific
Demonstrează abilități de autocontrol emoțional
SCOPUL: Dezvoltarea capacității de comunicare, de împărtășire a ideilor și experiențelor
proprii cu ceilalți, crearea coeziunii grupului, a unei atmosfere pozitive în sala de grupă.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
01 - să utilizeze formule specifice de salut, cât mai atractive, distractive și mobilizatoare;
02 - să se adreseze colegului/colegilor pe un ton respectuos, prietenos;
03 - să răspundă salutului colegului (vecinului);
04 - să-și asculte colegii și să respecte răspunsul acestora;
05 - să se integreze sarcinilor de grup.
SARCINA DIDACTICĂ: Participarea la momentele întâlnirii de dimineață, atât în calitate de
vorbitor, cât și în calitate de ascultător.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: conversația, explicația, activități de grup, învățarea prin cooperare.
Mijloace didactice: calendarul naturii, catalogul de prezență, noutatea zilei (surpriza).
Locul desfășurării: sala de grupă
Durata: 20 – 25 min
BIBLIOGRAFIE:
„Ziua bună începe de dimineață”, Ed. Tehno – Art, Petroșani, 2009

3
ȘCENARIUL

După primirea copiilor, aceștia au un interval de 30 de minute destinate jocului liber.


Ziua debutează cu Întâlnirea de dimineață. Copiii vor fi așezați pe covor pentru a stabili
contactul visual cu toți membrii grupei.

Salutul:
„Dimineața a sosit
Toți copiii au venit
A început o noua zi
Bună dimineața, copii!”

Prezența se realizează cu ajutorul fotografiilor, fiecare copil, când își aude numele va spune
„Prezent” și se va pune fotografia lui pe panou. Absenții vor fi așezați pe panou la rubrica
„Absenți”. Se va complete catalogul de prezență.
Calendarul naturii se va reactualiza prin întrebări: „În ce anotimp suntem…?”, „Dacă ieri a fost
…azi ce zi este?”, „Cum este vremea afară?”.
Noutatea zilei se va realiza prin prezentarea unei scrisori de la Moș Crăciun, pentru copii. Acesta
le va cere ajutorul la anumite sarcini, deoarece, câțiva spiriduși s-au îmbolnăvit și nu mai pot
termina sarcinile până la venirea Crăciunului. Pentru ajutorul acordat, Moșul le va promite
surprise.

TRANZIȚIE
„Toiaigul Moșului se-nvârtește
Și la sectoare vă poftește”

4
NIVELUL VĂRSTĂ /GRUPA: 5 – 6 ani, nivelul II, Grupa mare
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Cum este, a fost și va fi aici, pe pământ?”
TEMA PROIECTULUI / SĂPTĂMÂNII: „IARNA – MOȘ CRĂCIUN”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Jocuri și activități didactice alese / ALA I
FORMA DE REALIZARE: Activități pe centre de interes
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
Curiozitate, interes și inițiativă în învățare
Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)
COMPORTAMENTE:
Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi
Realizează sarcinile de lucru cu consecvență
Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmpină dificultăți

1.CENTRU DE INTERES „ARTĂ”


Tema: „Steluțe pentru brăduț”
Forma de realizare: lipire
Obiective operaționale:
O1 - Să denumească materialele de lucru puse la dispoziție;
O2 - Să utilizeze corect tehnica de lucru pentru realizarea compoziție;
O3 - Să mânuiască materiale didactice și instrumentele de scris corect;
STRATEGIA DIDACTICĂ:
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, instructajul verbal, exercițiul
MIJLOACE DIDACTICE: fișe cu brazi pentru decorat, lipici, șervețele umede

2. CENTRU DE INTERES „CONSTRUCȚII”


Tema: „Casa / Sania lui Moș Crăciun”
Forma de realizare: construcții cu setul Lego
Obiective operaționale:
O1 – să identifice tipurile de materiale de construcții necesare realizării temei;
O2 – să îmbine piesele pentru tema propusă;
O3 – să construiască imaginea din imaginație;
STRATEGIA DIDACTICĂ:
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, instructajul verbal, exercițiul, lucrul în grup
MIJLOACE DIDACTICE: seturi de construcții lego

3. CENTRUL DE INTERES „ȘTIINȚĂ”


Tema: „Decorațiuni pentru Crăciun”
Forma de realizare: sortare după imagine, culoare și formă
Obiective operaționale:
O1 – să denumească materialele puse la dispoziție;
O2 – să grupeze după criteriul dat: formă, culoare, mărime;
O3 – să respecte poziția corectă față de suportul de lucru;

5
STRATEGIE DIDACTICĂ:
Metode și procedee: conversația, observația, explicația, instructajul verbal, problematizarea,
jocul, turul galeriei.
Mijloace de învățământ: imagini decorațiuni;
DURATA ACTIVITĂȚII: 20 – 25 min
BIBLIOGRAFIE:
Curriculum pentru educația timpurie 2019
Suport pentru explicitarea și înțelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
curriculumul pentru educație timpurie 2019

EVENIMENT CONȚINUT STRATEGII EVALUARE


DIDACTIC ȘTIINȚIFIC DIDACTICE
Moment Pentru buna Conversația Observarea
organizatoric desfășurarea a comportamentului
activității, voi pregăti copiilor
materialele și voi
ruga copii să fie
atenți la indicațiile
mele.
Captarea atenției După citirea scrisorii Conversația Observarea
trimisă de Moș Surpriza comportamentului
Crăciun, unde le scrie copiilor
copiilor că are nevoie
de ajutorul lor, Moșul
îi va transforma în
spiridușii.
Reactualizarea Voi pune copiilor Conversația Chestionarea orală
cunoștințelor câteva întrebări,
pentru reamintirea
sărbătorii mari ce se
va apropia.
„Ce sărbătorim de
Crăciun?”
R: Nașterea lui Iisus
Hristos
„Când se merge cu
colinda?”
R: în noaptea de Ajun
„Pe cine așteptăm noi
cu sacul plin de
jucării?”

6
R: pe Moș Crăciun
Anunțarea temei și Voi prezenta copiilor Conversația
a obiectivelor tema zilei și
obiectivele și modul
de desfășurare a
activității.
„Azi vom realiza la
centrele de interes,
sarcinile de lucru date
de Moș Crăciun.
Prezentarea optimă Îi voi duce pe copii la Conversația Activitatea practică
a conținutului fiecare centru și le Explicația
voi explica ce au de
realizat.
Artă
„În acest centru, voi
veți avea ca sarcină
de lucru să decorați
bradul de Crăciun cu
steluțele galbene.”
Construcții
„În acest centru, veți
avea de construit casa
lui Moș Crăciun”
Știință
„La acest centru, veți
avea de sortat
decorațiuni specifice
Crăciunului după
formă, culoare și
mărime. Veți face
schimb de centre,
fiecare având
libertatea să-și aleagă
un centru.”
Obținerea Copiii își vor alege Conversația Activitate practică
performanței centrul de interes în Exercițiul
care vor lucra și vor Explicația
executa sarcinile de
lucru stabilite.
Evaluarea La terminarea Conversația Aprecieri verbale
performanței sarcinilor de lucru, se Turul galeriei
va face turul galeriei,
unde copiii vor fi
solicitați să spună ce
au avut de realizat la

7
fiecare centru.
Lucrările vor fi
expuse pe panou în
clasă și se vor
aplauda și aprecia
copilașii.

TRANZIȚIE
„Încet noi ne adunăm
Și pe scăunele ne așezăm”

8
PROIECT DIDACTIC

NIVELUL DE VÂRSTĂ / GRUPA: 5 -6 ani, Nivelul II, Grupa mare


TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Cum a fost, este și va fi aici, pe Pământ?”
TEMA PROIECTULUI / SĂPTĂMÂNII: „IARNA – MOȘ CRĂCIUN”
DOMENIUL EXPERENȚIAL: Limbă și comunicare
DISCIPLINA: Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂȚII: Fetița cu chibrituri, de Hans Christian Andersen
MIJLOC DE REALIZARE: povestirea educatoarei
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
Mesaje orale în diverse situații de comunicare
COMPORTAMENTE:
Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și respectării lui
(comunicare receptivă)
Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor,
semnificațiilor etc.
Demonstrează capacitatea de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni, emoții
proprii
Respectă regulile de exprimare corectă, în diferite contexte de comunicare
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Dezvoltarea capacităţii copilului de a asculta cu atenţie un text şi de
a se concentra asupra acţiunii prezentate în poveste.
OBIECTIVE:
O1 - Să urmărească linia povestirii concomitent cu prezentarea planșelor;
O2 - Să relateze ideile principale cu ajutorul imaginilor din poveste, respectând ordinea
cronologică a faptelor;
O3 - Să răspundă la întrebări legate de conţinutul textului prezentat;
O4 - Să se exprime corect din punct de vedere gramatical, folosind un limbaj adecvat;

9
STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: conversația, explicația, povestirea, expunerea, exercițiul
Resurse materiale: planșe cu imagini din poveste, povestea
Forme de organizare: frontal
Durata: 30 – 35 min
Bibliografie:
Curriculum pentru educație timpurie 2019

EVENIMENT CONȚINUTUL STRATEGII EVALUARE


DIDACTIC ȘTIINȚIFIC DIDACTICE
Moment Pentru buna Observarea
organizatoric desfășurarea a comportamentului
activității, voi aerisi copiilor
sala de clasă, voi
pregăti materialele
didactice și voi ruga
copilașii să se așeze
pe scăunele.
Captarea atenției Le voi arăta copiilor Conversația Observarea
o cutie de chibrituri și comportamentului
apoi îi voi întreba: copiilor
„Ce am eu aici?”
R: o cutie
Voi scutura cutia
„Dar oare ce am eu în
cutie”
R: bomboane /
chibrituri
„Nu, am...cine știe?”
Voi scoate un chibrit
R: chibrit
„Bravo!”
Reactualizarea Îi voi întreba despre Conversația Chestionarea orală
cunoștințelor Crăciun:
„Ce sărbătoare vine
curând?”
R: Crăciunul
„Și ce sărbătorim noi
împreună cu
familia?”
R: Nașterea lui Iisus
Hristos

10
„Foarte bine”
Anunțarea temei și Voi anunța tema Conversația Observarea
a obiectivelor activității și comportamentului
obiectivele. copiilor
„Astăzi, la educarea
limbajului, o să vă
spun o poveste
frumoasă despre
această cutie de
chibrituri și o fetiță.
Povestea se numește
Fetița cu chibrituri.
Este scrisă de Hans
Christian Andersen.
Vă rog să fiți atenți,
să ascultați povestea
ca să înțelegeți despre
ce este vorba.
Dirijarea învățării Voi începe să spun Povestirea Urmărirea
povestea cu intonația Explicația comportamentelor
adecvată, cu Imagini cu aspecte copiilor în timpul
tonalitatea potrivită, din poveste expunerii poveștii
modulând vocea,
pentru a imita
personajele, marcând
pauzele determinate
de punctuație,
mimică și gesturi. Pe
parcursul povestirii,
voi explica cuvintele
și expresiile
necunoscute. Voi
prezenta, pe parcursul
povestirii, imagini în
ordine cronologică.
Obținerea După ce-am povestit Exercițiul Chestionare orală
performanței povestea, îi voi
întreba pe copii:
„Cum s-a numit
povestea?”
R: Fetița cu chibrituri
„Care sunt
personajele care apar
în poveste?”
R: Fetița,
„Ce anotimp este

11
prezentat în
poveste?”
R: iarna
„Ce sărbătoare se
apropia în poveste?”
R: Ajunul
Crăciunului
„Cum se pregătesc
oamenii pentru
această sărbătoare?
Dar oamenii săraci?”
R: Fac pomul de
Crăciun, fac mâncare,
merg cu colinda
„Și nu în ultimul
rând, oamenii trebuie
să dăruiască
În prag de sărbători și
nu numai, oamenii
trebuie să se ajute, să
fie aproape unul de
celalalt, din puținul
pe care îl au să știe
să dăruiasca din
suflet, acela e cadoul
cel mai de preț”.
Evaluarea Voi face aprecieri Conversația Aprecieri verbale
performanței generale și Stimulente
individuale asupra
modului de
participare la
activitate. Voi împărți
recompense și vom
ieși frumos din sală.

TRANZIȚIE
„Câte unul noi plecăm / Apă ca să bem”

12
PROIECT DIDACTIC

NIVELUL DE VÂRSTĂ / GRUPA: 5 -6 ani, Nivelul II, Grupa mare


TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Cum a fost, este și va fi aici, pe Pământ?”
TEMA PROIECTULUI / SĂPTĂMÂNII: „IARNA – MOȘ CRĂCIUN”
DOMENIUL EXPERENȚIAL: Estetic și creativ
DISCIPLINA: Educație muzicală
TEMA ACTIVITĂȚII: „Zurgălăi, zurgălăi”
MIJLOC DE REALIZARE: învățare cântec
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
Curiozitatea, interes și inițiativă în învățare
Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor (persistență în activități)
Activare și manifestarea a potențialului creativ
COMPORTAMENTE:
Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi
Demonstrează simț muzical ritmic, armonic prin cântec, joc cu text și cânt, dans, etc.
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii.
OBIECTIVE:
O1 - Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului;
O2 - Să cânte acompaniaţi de educatoare;
O3 - Să intoneze cântece pentru copii;
STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: conversația, observația, explicația, demonstrația, audiția, exercițiul
Resurse materiale: laptop, tamburine
Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual
Durata: 30 – 35 min
Bibliografie:
Curriculum pentru educație timpurie 2019

13
EVENIMENTUL CONȚINUT STRATEGII EVALUARE
DIDACTIC ȘTIINȚIFIC DIDACTICE
Moment Pentru o bună
organizatoric desfășurare a
activității, voi aerisi
sala de grupă, voi
pregăti materialul
didactic și voi ruga
copilașii să se așeze
pe covor.
Captarea atenției Se va realiza cu Conversația Observarea
ajutorul unor comportamentului
tamburine. Îi voi copiilor
întreba ce am eu în
mână.
„Oare știți ce am eu
aici?”
R: Clopoțel
„Nu, acestea se
numesc tambourine și
se pot folosi la
colinde”
Anunțarea temei Voi anunța tema Conversația Observarea
„Astăzi vom învăța o comportamentului
un cântecel pe care îl copiilor
vom cânta cu ajutorul
tamburinelor.
Dirijarea învățării Exerciții de Demonstrația Observarea
respirație Explicația comportamentului
copiilor
Voi utiliza jocuri
imitative, precum:
mirosim floarea pe
inspirație adâncă,
trenul șuieră în gară
cu onomatope pe
consoana ș la
expirare.
Sâsâim la șarpele
pentru presarea
coloanei de aer care
întărește diafragma.

Exerciții

14
pregătitoare
Exerciții de acordaj și
omogenizare a
vocilor: copii vor
folosi vocalele a, e, I,
o, u, mergând pe
sunetul sol, dat de
mine (cra-cra-cra,
tut-tu-tu, mac-mac-
mac, cri-cri-cri).

Anunțarea titlului
Voi anunța titlul
cântecului:
„Cântecul nostrum se
numește Zurgălăi,
adică clopoței”.

Familiarizarea cu
conținutul
cântecului

Voi expune
conținutul cântecului
sub forma citirii
textului.

Zurgălăi – Cântec
de iarnă pentru
grădiniță
Seara-i de mister,
bradu-i luminat,
Ard steluțe-n el, totu-
i minunat!
Roata de copii,
bradu-i la mijloc,
Și așteaptă, așteaptă
toți, s-audă cioc-
cioc-cioc!

Hei!
Zurgălăi, zurgălăi,
veseli zurgălăi!
Se aud de prin
câmpii, peste munți
și vai,

15
Hei!
Vine iar, și la noi,
moșul bun și blând,
Să cântăm, să
dansăm, pentru Moș
Crăciun!

Sacul lui cel plin,


iată, s-a golit,
Daruri pentru toți,
tot ce ne-am dorit!
Anul viitor iarăși va
veni,
Dar până atunci,
tare mult va fi!

Hei!
Zurgălăi, zurgălăi,
veseli zurgălăi!
Se aud de prin
câmpii, peste munți
și vai,
Hei!
Vine iar, și la noi,
moșul bun și blând,
Să cântăm, să
dansăm, pentru Moș
Crăciun!

Interpretarea
cântecului de către
educatoare

Voi cânta expresiv,


clar, correct, cu o
dicție perfecta, cel
puțin de 2 ori în
întregime, cântecul
propus pentru
învățare.

Interpretarea
cântecului de către
copii
Voi interpreta prima
oară cântecul

16
împreună cu copii, a
doua oară, copii fiind
lăsați singuri, pentru
a se stabili punctele
slabe în receptarea și
redarea cântecului.
Voi repeta mai rar
fragmente de cântec
aplicând metoda
învățării cântecului
pe fragmente,
reunindu-le la final,
cântecul fiind
interpretat în
întregime.

Fixarea cântecului

Voi juca jocul Eu


încep, tu continui,
dând doar un
fragment din cântec.

Verificarea învățării
cântecului

Până la sfârșitul zilei,


vom mai repeta
cântecul. Vom cânta
împreună, pe grupe și
individual.
Obținerea Voi împărți copiilor Conversația Observarea
performanței și clopoței și îi voi ruga Demonstrația comportamentului
asigurarea feed- să mai cântăm Exercițiul copiilor
backului împreună cântecul iar
la refren să folosim
pe ritm clopoțeii.
Încheierea Voi aprecia modul de Aprecieri verbale
activității desfășurare a
activității și a
comportamentului
copiilor și voi
împărții stimulente,
felicitându-i.

17
TRANZIȚIE
„Bat din palme clap, clap, clap
Din picioare trap, trap, trap
Ne-nvârtim, ne răsucim
Și la joc noi iar pornim”

PROIECT DIDACTIC

18
NIVELUL VĂRSTĂ /GRUPA: 5 – 6 ani, nivelul II, Grupa mare
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: „Cum este, a fost și va fi aici, pe pământ?”
TEMA PROIECTULUI / SĂPTĂMÂNII: „Iarna – Moș Crăciun”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Jocuri și activități didactice alese / ALA II
TEMA ACTIVITĂȚII: „Telefonul fără fir”
FORMA DE REALIZARE: joc sensorial
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII:
Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate
Comportamente prosociale, de acceptare și de respectare a diversității
COMPORTAMENTE:
Manifestarea încredere în adulții cunoscuți, prin exersarea interacțiunii cu aceștia
Demonstrează abilități de solicitare și de primire a ajutorului în situații problematice specific
Inițiază / participă la interacțiuni positive cu copii de vârstă apropiată
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Destinderea colectivului de copii și crearea bunei dispoziții.
OBIECTIVELE:
O1 - să respecte regulile jocurilor;
O2 - să răspundă motric comenzilor date;
O3 - să utilizeze corect deprinderi motrice învățate.
O4 - să manifeste spiritul de competiție, de echipă.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
Metode: exercițiul, demonstrația, conversația, explicația.
Forma de organizare: frontal

BIBLIOGRAFIE:
Revista Învățământului Preșcolar nr. 3-4 / 2011, Editura Arlequin București
Curriculum pentru educație timpurie, 201
EVENIMENT CONȚINUT ȘTIINȚIFIC STRATEGIA EVALUARE
DIDACTIC DIDACTICĂ
Moment Se amenajează spațiul de joc.
organizatoric Se organizează colectivul de
copii.
Captarea atenției Se realizează prin frontală

19
prezentarea și intuirea
jocurilor.
Anunțarea temei și „Astăzi la jocuri și activități Frontală
formularea recreative ne vom juca un joc Observarea
obiectivelor distractive: Telefonul fără comportamentului
fir” copiilor
Dirijarea învățării Telefonul fără fir Conversația Frontală individuală
Explicarea regulilor și
demonstrarea jocului
Voi explica regula
jocului:
„Regula jocului este Observarea
următoarea: ce cuvânt îi comportamentului
spun eu colegului / copiilor
colegei voastre, va trebui
spus de ultima / coleg / ă Explicația
din capătul rândului. Demonstrația
CUvântul se spune la
ureche, fără să audă
nimeni doar persoana
care este lângă tine.”
a) Executarea jocului
de probă
Se execută jocul de probă
pentru a vedea dacă s-au
înțeles regulile.
b) Executarea jocului
de către copii
Jocul se execută de câteva ori
în limita timpului afectat
acestui moment al activității.
Educatoarea intervine cu
precizări suplimentare și Exercițiul
acordă sprijin dacă este
cazul. Pe parcursul jocului se
acordă un feed-back pozitiv
continuu.

Jocul
Concluzii și Se reamintește tema Conversația Aprecieri verbale
aprecieri activității și acțiunile
întreprinse în cadrul acesteia.
Se analizează participarea
copiilor în cadrul activității.

20
Se felicită copiii și se
încurajează.
Se împart stimulente.

TRANZIȚIA

„Ușurel ne ridicăm

Și în cerc ne așezăm

Unul lângă altul stăm

Și să spunem cu glas tare

Ce-am făcut noi azi oare?”

21

S-ar putea să vă placă și