PRONUMELE

PRONUMELE PERSONAL:
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui
substantiv. Pronumele personal desemnează diferitele persoane care participă la
actul comunicării. Pronumele personal are următoarele categorii gramaticale:

persoană număr gen

persoana I, a II‐a și a singular și (doar la persoana a III‐a): masculin
III‐a; plural; și feminin;
caz forme
cazuri ca la substantiv; doar la cazurile Ac. și D. au două serii de
la G. – forme doar pentru forme: accentuate și neaccentuate (clitice)
persoana a III‐a;
la V. – forme doar pentru
persoana a II‐a;
Pronumele personal are, în general, aceleași funcții sintactice ca substantivul.
În unele situații, când fac parte din anumite expresii, de exemplu a nimerit‐o
bine, ce să‐i faci, pronumele personale nu au funcție sintactică, având valoare
neutră.
Formele neaccentuate ale pronumelui personal dublează complementul direct
și complementul indirect. Cliticele (formele neaccentuate ale pronumelui
personal) dublează formele accentuate ale pronumelui, anticipându‐le (L‐
am văzut pe Alex.; I‐am dat Alexandrei.) sau reluându‐le (Pe Mihai l‐
am văzut.; Alexandrei i‐am dat DVD‐ul.).
PRONUMELE PERSONAL DE POLITEȚE:
Pronumele personal de politețe indică respectul față de o persoană și are:
forme număr
doar pentru persoana a II‐a și a III‐a singular și plural
gen caz
(doar la persoana a III‐a) masculin și feminin ca la substantiv
Formulele reverențioase sunt, de fapt, locuțiuni pronominale și se
ortografiază cu majuscule la ambii termeni: Excelența Voastră,
Maiestatea/Majestatea Voastră, Sfinția Voastră, Sanctitatea Voastră etc.
Pronumele personale de politețe și locuțiunile pronominale au aceleași funcții
sintactice ca substantivul.

PRONUMELE REFLEXIV:
Pronumele reflexiv exprimă identitatea de persoană și de număr dintre
obiectul asupra căruia se exercită direct sau indirect acțiunea verbelor și
subiectul acestora.
Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a III‐a și pentru
cazurile dativ și acuzativ.
Pronumele reflexiv are forme accentuate și neaccentuate (clitice).
Caz Forme accentuate Forme neaccentuate
Ac. (pe) sine se, s‐
D. (sie, sieși își, și
La persoana I și a II‐a, singular și plural, se utilizează formele pronumelor
personale. Acestea sunt pronume reflexive când au aceeași persoană și același
număr cu persoana și cu numărul verbului.

PRONUMELE SI ADJ.PRON.
POSESIV:
Pronumele posesiv este alcătuit dintr‐un grup de cuvinte care înlocuiește atât
numele obiectului posedat, cât și numele posesorului, evidențiind relația dintre
obiectul posedat și posesor.

l me
u
Pronumele semiindependent se modifică în funcție de genul și numărul
substantivului care denumește obiectul posedat.
Forma specifică a posesivului se schimbă după persoana și numărul
posesorului.
Pronumele posesiv nu are forme pentru persoana a III‐a plural. În
comunicare, în locul acestora se folosesc formele de genitiv plural ale
pronumelui persona l. Formele pronumelui posesiv sunt:
un singur posesor mai mulți posesori
POSESOR/
OBIECT persoan persoa persoa persoa
persoana persoana
POSEDAT a na na na
I a II‐a
I a II‐a a III‐a a III‐a
N.‐ un singur mas
Ac. obiect al meu al tău al său al nostru al vostru
c. ‐
a mea a ta a sa a noastră a voastră
posedat fem.
mai multe mas ai mei ai noștri ai voștri
ai tăi ai săi
obiecte c. ale mel ale noastr ale voastr ‐
ale tale ale sale
posedate fem. e e e
alor me alor noștr alor voștr
mai multe mas alor tăi alor săi
i i i
D.‐G. obiecte c. alor tal alor sal ‐
alor me alor noast alor voast
posedate fem. e e
le re re
Pronumele posesiv nu are forme de singular la cazurile genitiv și dativ.
Când determină un substantiv ce numește obiectul sau obiectele posedate, cu
care se acordă în gen, număr și caz, pronumele posesiv devine adjectiv
pronominal posesiv.
 Adjectivul pronominal posesiv desemnează ființa care are caracterul de
posesor.
Funcția sintactică a adjectivului pronominal posesiv este de atribut adjectival.

PRONUMELE SI ADJ.PRON.
DEMONSTRATIV:
Pronumele demonstrativ înlocuiește numele unui obiect, indicând totodată
apropierea sau depărtarea obiectului în spațiu sau în timp, identitatea sau
diferențierea acestuia față de alte obiecte.
Pronumele demonstrativ are mai multe serii de forme, aparținând variantei
scrise sau vorbite a limbii (cele aparținând variantei vorbite sunt notate pe al
doilea rând în tabel).

 Pronumele demonstrativ de apropiere

Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. acesta, ăsta aceștia, ăștia aceasta, asta acestea, astea
D.‐G. acestuia, ăstuia acestora, ăstora acesteia, ăsteia acestora, ăstora

 Pronumele demonstrativ de depărtare

Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. acela, ăla aceia, ăia aceea, aia acelea, alea
D.‐G. aceluia, ăluia acelora ălora aceleia, ăleia acelora, ălora

 Pronumele demonstrativ de identitate

Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. același aceiași aceeași aceleași
D.‐G. aceluiași acelorași aceleiași acelorași

 Pronumele demonstrativ de diferențiere

Masculin Feminin
Caz
 N.‐Ac. celălalt ceilalți cealaltă celelalte
D.‐G. celuilalt celorlalți celeilalte celorlalte
Pronumele demonstrativ este lipsit de categoria persoanei.
Pronumele asta se folosește în limba literară cu valoare neutră, când nu se
referă la persoane: Nu mi‐ai spus asta!
Cel, cea, cei, cele reprezintă un tip special de pronume demonstrative, cu
formă scurtă (numite semiindependente), atunci când înlocuiesc un substantiv și
sunt determinate de un atribut (cea verde, cei de acolo, cel de argint, cele de la
tine) sau de o propoziție secundară (Cel 1/ care te‐a chemat 2/ este directorul 1.
Pronumele demonstrative devin adjective pronominale demonstrative atunci
când însoțesc un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz.
Dacă stau înaintea substantivului determinat, adjectivele pronominale
demonstrative de apropiere și de depărtare au, de regulă, o formă fără -a final
(acest, acel băiat; acea fată; acești, acei băieți; aceste, acele fete). Postpuse, au
întotdeauna o formă cu -a final (băiatul acesta, acela; fata aceea; băieții aceștia,
aceia; fetele acestea, acelea).
Adjectivele pronominale demonstrative de diferențiere pot sta atât înainte, cât
și după substantivul determinat, fără să-și schimbe forma. Adjectivele
pronominale demonstrative îndeplinesc funcția de atribut adjectival.
În limbaj popular, cel, cea, cei, cele sunt adjective pronominale
demonstrative (semiindependente) când determină un substantiv cu care se
acordă în gen, număr și caz: „Pe cel deal, pe cel colnic/Trece mândru un voinic.“
(Folclor)

PRONUMELE SI ADJ.PRON.
NEHOTARAT:
Pronumele nehotărât este un tip de pronume care nu dă informații precise asupra
obiectului denumit de substantivul pe care îl înlocuiește. Ca alcătuire, există
două tipuri de pronume nehotărâte:
simple atât, unul, altul, mult, puțin, tot, cutare
altceva, altcineva, careva, ceva, cineva, câtva, fiecare, oricare,
compuse
oricine, orice, oricât, vreunul
Locuțiunea pronominală nehotărâtă este grupul de cuvinte cu înțeles unitar
care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât: cine știe cine, nu știu ce,
te miri cine etc. Gramatica de bază a limbii române (Editura Academiei, 2016)
include printre pronumele nehotărâte cuvintele amândoi, ambii, tustrei,
câteșitrei, încadrate în mod tradițional în clasa numeralelor: Amândoi au plecat.
(N.‐Ac.); Amândurora le‐a plăcut excursia. (D.‐G.)
 Pronumele nehotărât are aceleași funcții sintactice ca substantivul.
Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz,
pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât, îndeplinind funcția
sintactică de atribut adjectival.
Toate pronumele și adjectivele pronominale nehotărâte compuse se scriu într‐
un singur cuvânt: vreun/vreo (nu vre‐un, vre‐o). În compusele cu ori‐, trebuie
respectat i de la sfârșitul primei silabe: oricare, orice (nu orcare, orce).
Atunci când este subiect, pronumele fiecare impune acordul la
singular: Fiecare dintre voi știe acest lucru.

PRONUMELE SI ADJ.PRON.INTEROGATIV:
Pronumele interogativ ține locul substantivului așteptat ca răspuns la o
întrebare. Pronumele interogative sunt: care, cine, ce, cât, câtă, câți,
câte. Aceste pronume apar numai în enunțuri interogative, fiind plasate, de
obicei, la începutul acestora. Funcția sintactică a pronumelui interogativ
corespunde cu aceea a cuvântului așteptat ca răspuns la întrebare.
Funcțiile sintactice ale pronumelui interogativ sunt:
Caz Funcție sintactică Exemplu
subiect Cine a venit?
N.
nume predicativ Cine au fost invitații?
complement direct Pe cine ai remarcat?
complement prepozițional Despre ce ați vorbit?
nume predicativ Din ce era costumul?
Ac.
circumstanțial de loc Spre ce ai mers?
circumstanțial de timp După cine ai sosit?
circumstanțial de mod Precum cine s-a purtat?
D. complement indirect Cui i-ai dat fructele?
G. atribut pronominal genitival Al cui costum ți-a plăcut?
Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz,
pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ. Funcția sintactică
a acestuia este de atribut adjectival.
PRONUMELE SI ADJ.PRON.RELETIV:
Pronumele relativ are rolul de a face legătura în frază între o propoziție
secundară și propoziția de care aceasta depinde. Pronumele relative sunt
omonime cu pronumele interogative: care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte. Există
și un pronume relativ compus: ceea ce.
 Grupările cel ce, cei ce, cele ce sunt analizabile, fiind alcătuite dintr-un
pronume demonstrativ (semiindependent) și un pronume relativ (ce poate fi
înlocuit cu pronumele relativ care). Popular, există și pronumele relativ
invariabil de.
Pronumele relative îndeplinesc funcție sintactică în propoziția pe care o
introduc.
Caz Funcție sintactică Exemplu
N. subiect Întâmplarea 1/ care m-a speriat 2/ n-are o
explicație. 1/
nume predicativ M-a uimit 1/ ce a ajuns Dan. 2/
Ac. complement direct Femeia 1/ pe care am văzut-o 2/ a intrat în
bloc. 1/
complement Întâmplarea 1/ la care mă gândesc 2/ are o
prepozițional explicație, totuși. 1/
circumstanțial de loc Locul 1/ spre care mă îndrept 2/ este aproape. 1/
circumstanțial de Ora 1/ după care va veni 2/ este zece. 1/
timp
circumstanțial de Felul 1/ în care a procedat 2/ m-a surprins. 1/
mod
circumstanțial de Motivul 1/ din care ai acționat 2/ nu mi-e clar. 1/
cauză
circumstanțial de Documentarea 1/ pentru care ai mers la
scop bibliotecă 2/ este dificilă. 1/
D. complement indirect Persoana 1/ căreia îi povestesc întâmplarea 2/
m-a înțeles. 1/
G. atribut pronominal Întâmplarea 1/ al cărei sens nu-l înțeleg 2/ se va
genitival lămuri. 1/
circumstanțial de loc Blocul 1/ deasupra căruia strălucește luna 2/
este înalt. 1 /
Care cu funcția sintactică de complement direct primește obligatoriu înainte
prepoziția pe.
Când determină un substantiv nearticulat înaintea căruia stă și se acordă cu
acesta în gen, număr și caz, pronumele relativ devine adjectiv pronominal
relativ. Acesta are funcția sintactică de atribut adjectival.

PRONUMELE SI ADJ.PRON. NEGATIV:

 Pronumele negativ înlocuiește numele obiectelor prezentate ca inexistente.
Pronumele negative apar numai în enunțuri negative. Pronumele negative
sunt: nimeni, nimic, niciunul, niciuna. Când sunt subiecte,
pronumele nimeni și nimic fac acordul cu verbul predicat doar la singular, chiar
dacă se pot referi în enunț la mai multe persoane. De exemplu: Nimeni dintre ei
n-a răspuns. Nimeni și nimic nu îl oprește.
Funcțiile sintactice ale pronumelui negativ apar în tabelul de mai jos.
Funcție sintactică Exemplu
N. subiect Nimeni n-a ieșit afară.
nume predicativ Vecinul meu nu este niciunul dintre
ei.
Ac. complement direct Nu observ pe nimeni acolo.
complement prepozițional Nu mă gândesc la nimic rău.
nume predicativ Cartea nu este de la niciuna dintre voi.
atribut pronominal prepozițional Darul de la niciunul nu i-a plăcut.
circumstanțial de loc N-a mers la nimeni.
D. complement indirect Nu i-am spus nimănui secretul tău.
G. atribut pronominal genitival Caietul niciunuia nu este pe masă.
Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz,
pronumele negativ devine adjectiv pronominal negativ. Adjective pronominale
sunt niciun și nicio.
Adjectivul pronominal negativ are funcția sintactică de atribut adjectival.

ADJECTIVUL PROMINAL DE INTARIRE:

Pronumele de întărire a dispărut din limba română contemporană. Astăzi, se
folosește numai adjectivul pronominal de întărire, care se acordă în gen, număr
și caz cu substantivul sau pronumele determinat și are rolul de a preciza prin
insistență persoana la care se referă.
Formele adjectivului pronominal de întărire sunt cele din tabelul de mai jos.
Persoană Caz singular plural
masculi feminin masculin feminin
n
persoana N.- însene
însumi însămi înșine
I Ac.
D.-G. însumi însemi înșine însene
persoana N.- însuți însăți înșivă însevă
a II-a Ac.
 D.-G. însuți însețiînșivă însevă
persoana N.- înseși,
însuși însăși înșiși
a III-a Ac. însele
D.-G. înseși,
însuși înseși înșiși
însele
Adjectivul pronominal de întărire are funcția sintactică de atribut adjectival.
În limba română contemporană, există tendința de a înlocui adjectivul
pronominal de întărire cu semiadverbul chiar: A venit chiar el.
POSIBILITATI COMBINATORII ALE PRONUMELUI:
Pronumele se poate combina, în enunț, cu alte cuvinte.
În poziția de centru al unui grup nominal, pronumelui i se subordonează:

 atributul adjectival (acela roșu, ceva frumos, mulți alții, nimic interesant,
toți aceia, unul norocos);
 atributul substantival prepozițional (tu din fotografie, niciunul din clasă);
 atributul substantival genitival (nimic/orice al Mariei);
 atributul pronominal prepozițional (care dintre ei, unul ca
dumneata, oricare dintre aceștia);
 atributul adverbial (acesta de alături, oricine de aici).

În calitate de adjunct, pronumele poate face parte fie dintr‐un grup nominal,
fie dintr‐un grup verbal și poate avea următoarele funcții sintactice:
Poziție Funcție sintactică Exemple
adjunct atribut pronominal felicitarea de la unii, informația de la celălalt,
în grup prepozițional părerea despre sine
nominal casa acestora, atenția oricui, tatăl ei,
atribut pronominal
vina nimănui,
genitival
Vecina ale cărei pisici îmi plăceau s-a mutat.
atribut pronominal
mi‐am pierdut stiloul, și‐a prezentat lucrarea
în dativ
adjunct l‐ai văzut pe dumnealui, spune ceva, scrie asta,
în grup complement direct nu știe nimic, ce ai văzut?,
verbal Fata pe care o cunosc eu e alta.
complement i‐ai povestit aceluia, fiecăruia îi pasă, le‐am
indirect dat alor săi
complement discută despre voi, îl ia cu sine, se teme de ai
prepozițional tăi, te gândești la asta, nu mă bazez pe niciunul
circumstanțial de vine pe la noi, mergea în fața‐i, stă lângă
loc oricine, a zburat pe deasupra lui, în jurul cui se
învârtește?
 circumstanțial de sosise înaintea lor, a apărut în urma celorlalți,
timp Ziua în care începi cursurile se apropie.
circumstanțial de
Atenția cu care mă asculți îmi face plăcere.
mod
circumstanțial de
Boala de care a zăcut s-a vindecat.
cauză
circumstanțial de
Examenul pentru care înveți este dificil.
scop
În general, funcțiile sintactice ale pronumelui sunt comune cu ale
substantivului:

 subiect (Ea n‐a văzut. Unul întreabă, celălalt răspunde. Ai noștri se

descurcă. Cine întreabă? Omul care citește în parc este vecinul. Nimeni nu a
răspuns.)
 nume predicativ (Câștigătorul a fost el. Actorul pare același. Caietul este al meu.
Ideile sunt multe.)

Adjectivele pronominale au funcția sintactică de atribut adjectival.