PRONUMELE

I PRONNUME CU FORME PERSONALE:

DEF. - Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantive într-o
comunicare.

1. Pronumele personal desemnează diferitele persoane care participă la actul comunicării.

Pronumele personal are următoarele categorii gramaticale:
persoană număr gen
persoana I, a II‐a și a III‐a; singular și plural; (doar la persoana a III‐a): masculin și feminin;
caz forme
cazuri ca la substantiv; doar la cazurile Ac. și D. au două serii de forme: accentuate și
la G. – forme doar pentru neaccentuate (clitice)
persoana a III‐a;
la V. – forme doar pentru
persoana a II‐a;
Pronumele personal are, în general, aceleași funcții sintactice ca substantivul.
În unele situații, când fac parte din anumite expresii, de exemplu a nimerit‐o bine, ce să‐i
faci, pronumele personale nu au funcție sintactică, având valoare neutră.
Formele neaccentuate ale pronumelui personal dublează complementul direct și complementul
indirect. Cliticele (formele neaccentuate ale pronumelui personal) dublează formele accentuate ale
pronumelui, anticipându‐le
L‐am văzut pe Alex.;
I‐am dat Alexandrei.) sau reluându‐le (Pe Mihai
l‐am văzut.; Alexandrei
i‐am dat DVD‐ul.

2. Pronumele personal de politețe indică respectul față de o persoană și are:

forme număr
doar pentru persoana a II‐a și a III‐a singular și plural
gen caz
(doar la persoana a III‐a) masculin și feminin ca la substantiv
Formulele reverențioase sunt, de fapt, locuțiuni pronominale și se ortografiază cu majuscule la
ambii termeni: Excelența Voastră, Maiestatea/Majestatea Voastră, Sfinția Voastră, Sanctitatea
Voastră etc.
Pronumele personale de politețe și locuțiunile pronominale au aceleași funcții sintactice ca
substantivul.

3. Pronumele reflexiv exprimă identitatea de persoană și de număr dintre obiectul asupra căruia
se exercită direct sau indirect acțiunea verbelor și subiectul acestora.
Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a III‐a și pentru cazurile dativ și
acuzativ.
Pronumele reflexiv are forme accentuate și neaccentuate (clitice).
Caz Forme accentuate Forme neaccentuate
Ac. (pe) sine se, s‐
D. (sie, sieși își, și
 4.

Pronumele posesiv (alcătuit din pronumele semiindependent și formele specifice ale posesivului)
poate avea toate funcțiile sintactice ale substantivului: subiect, nume predicativ, complement direct,
complement indirect, complement prepozițional, circumstanțial de loc, de timp, de mod, atribut
pronominal genitival, atribut pronominal prepozițional.
Când determină un substantiv ce numește obiectul sau obiectele posedate, cu care se acordă în
gen, număr și caz, pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv.
Adjectivul pronominal posesiv desemnează ființa care are caracterul de posesor.
Funcția sintactică a adjectivului pronominal posesiv este de atribut adjectival.

Ex.: Intenșiile sale erau serioase în privința ta.

5. Pronumele de întărire a dispărut din limba română contemporană. Astăzi, se folosește

numai adjectivul pronominal de întărire, care se acordă în gen, număr și caz cu
substantivul sau pronumele determinat și are rolul de a preciza prin insistență persoana la
care se referă.
 Formele adjectivului pronominal de întărire sunt cele din tabelul de mai jos.

Persoană Caz singular plural

masculin feminin masculin feminin
persoana N.-Ac. însumi însămi înșine însene
I D.-G. însumi însemi înșine însene
persoana N.-Ac. însuți însăți înșivă însevă
a II-a D.-G. însuți înseți înșivă însevă
persoana N.-Ac. înseși,
însuși însăși înșiși
a III-a însele
D.-G. înseși,
însuși înseși înșiși
însele
Adjectivul pronominal de întărire are funcția sintactică de atribut adjectival. În limba română contemporană,
există tendința de a înlocui adjectivul pronominal de întărire cu semiadverbul chiar: A venit chiar el.

II. PRONUMELE FĂRĂ FORME PERSONALE

1. Pronumele demonstrativ înlocuiește numele unui obiect, indicând totodată apropierea

sau depărtarea obiectului în spațiu sau în timp, identitatea sau diferențierea acestuia față de
alte obiecte.
Pronumele demonstrativ are mai multe serii de forme, aparținând variantei scrise sau vorbite a
limbii (cele aparținând variantei vorbite sunt notate pe al doilea rând în tabel).
 Pronumele demonstrativ de apropiere
Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. acesta, ăsta aceștia, ăștia aceasta, asta acestea, astea
D.‐G. acestuia, ăstuia acestora, ăstora acesteia, ăsteia acestora, ăstora
 Pronumele demonstrativ de depărtare

Masculin Feminin 
Caz
singular plural singular plural 
N.‐Ac. acela, ăla aceia, ăia aceea, aia acelea, alea 

D.‐G. aceluia, ăluia acelora ălora aceleia, ăleia acelora, ălora
 Pron
umele demonstrativ de identitate
Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. același aceiași aceeași aceleași
D.‐G. aceluiași acelorași aceleiași acelorași
 Pronumele demonstrativ de diferențiere
Masculin Feminin
Caz
singular plural singular plural
N.‐Ac. celălalt ceilalți cealaltă celelalte
D.‐G. celuilalt celorlalți celeilalte celorlalte
Pronumele demonstrativ este lipsit de categoria persoanei.
Pronumele asta se folosește în limba literară cu valoare neutră, când nu se referă la persoane:
Nu mi‐ai spus asta!
 Cel, cea, cei, cele reprezintă un tip special de pronume demonstrative, cu formă scurtă
(numite semiindependente), atunci când înlocuiesc un substantiv și sunt determinate de un
atribut (cea verde, cei de acolo, cel de argint, cele de la tine) sau de o propoziție secundară
(Cel 1/ care te‐a chemat 2/ este directorul 1/).
Pronumele demonstrativ îndeplinește aceleași funcții sintactice ca substantivul.

Pronumele demonstrative devin adjective pronominale demonstrative atunci când însoțesc

un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz.
Dacă stau înaintea substantivului determinat, adjectivele pronominale demonstrative de
apropiere și de depărtare au, de regulă, o formă fără -a final (acest, acel băiat; acea fată; acești,
acei băieți; aceste, acele fete). Postpuse, au întotdeauna o formă cu -a final (băiatul acesta, acela;
fata aceea; băieții aceștia, aceia; fetele acestea, acelea).
Adjectivele pronominale demonstrative de diferențiere pot sta atât înainte, cât și după
substantivul determinat, fără să-și schimbe forma. Adjectivele pronominale demonstrative
îndeplinesc funcția de atribut adjectival.
În limbaj popular, cel, cea, cei, cele sunt adjective pronominale demonstrative
(semiindependente) când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz:
„Pe cel deal, pe cel colnic/Trece mândru un voinic.“ (Folclor)

2. Pronumele nehotărât este un tip de pronume care nu dă informații precise asupra obiectului
denumit de substantivul pe care îl înlocuiește. Ca alcătuire, există două tipuri de pronume
nehotărâte:

simple atât, unul, altul, mult, puțin, tot, cutare

compuse altceva, altcineva, careva, ceva, cineva, câtva, fiecare, oricare, oricine, orice, oricât, vreunul

Locuțiunea pronominală nehotărâtă este grupul de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă
gramatical ca un pronume nehotărât: cine știe cine, nu știu ce, te miri cine etc
pronumele nehotărâte-- amândoi, ambii, tustrei, câteșitrei, încadrate în mod tradițional în clasa
numeralelor: Amândoi au plecat. (N.‐Ac.); Amândurora le‐a plăcut excursia. (D.‐G.)
Pronumele nehotărât are aceleași funcții sintactice ca substantivul.
Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, pronumele nehotărât
devine adjectiv pronominal nehotărât, îndeplinind funcția sintactică de atribut adjectival.
Toate pronumele și adjectivele pronominale nehotărâte compuse se scriu într‐un singur
cuvânt: vreun/vreo (nu vre‐un, vre‐o). În compusele cu ori‐, trebuie respectat i de la sfârșitul primei
silabe: oricare, orice (nu orcare, orce).
Atunci când este subiect, pronumele fiecare impune acordul la singular: Fiecare dintre voi știe
acest lucru.

3. Pronumele interogativ ține locul substantivului așteptat ca răspuns la o întrebare.

Pronumele interogative sunt: care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte.
Aceste pronume apar numai în enunțuri interogative, fiind plasate, de obicei, la începutul
acestora.
Funcția sintactică a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvântului așteptat ca
răspuns la întrebare.
Cine vorbește?
Vorbește Ana.
 Funcțiile sintactice ale pronumelui interogativ sunt:

Caz Funcție sintactică Exemplu

subiect Cine a venit?
N.
nume predicativ Cine au fost invitații?
complement direct Pe cine ai remarcat?
complement prepozițional Despre ce ați vorbit?
nume predicativ Din ce era costumul?
Ac.
circumstanțial de loc Spre ce ai mers?
circumstanțial de timp După cine ai sosit?
circumstanțial de mod Precum cine s-a purtat?
D. complement indirect Cui i-ai dat fructele?
atribut pronominal
G. Al cui costum ți-a plăcut?
genitival
Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, pronumele interogativ
devine adjectiv pronominal interogativ. Funcția sintactică a acestuia este de atribut adjectival.

4. Pronumele relativ are rolul de a face legătura în frază între o propoziție secundară și
propoziția de care aceasta depinde.
Pronumele relative sunt omonime cu pronumele interogative: care, cine, ce, cât, câtă, câți,
câte. Există și un pronume relativ compus: ceea ce.

Grupările cel ce, cei ce, cele ce sunt analizabile, fiind alcătuite dintr-un pronume demonstrativ
(semiindependent) și un pronume relativ (ce poate fi înlocuit cu pronumele relativ care). Popular,
există și pronumele relativ invariabil de.

Pronumele relative îndeplinesc funcție sintactică în propoziția pe care o introduc.

Caz Funcție sintactică Exemplu

N. subiect Întâmplarea 1/ care m-a speriat 2/ n-are o explicație. 1/
nume predicativ M-a uimit 1/ ce a ajuns Dan. 2/
Ac. complement direct Femeia 1/ pe care am văzut-o 2/ a intrat în bloc. 1/
complement prepozițional Întâmplarea 1/ la care mă gândesc 2/ are o explicație, totuși. 1/
circumstanțial de loc Locul 1/ spre care mă îndrept 2/ este aproape. 1/
circumstanțial de timp Ora 1/ după care va veni 2/ este zece. 1/
circumstanțial de mod Felul 1/ în care a procedat 2/ m-a surprins. 1/
circumstanțial de cauză Motivul 1/ din care ai acționat 2/ nu mi-e clar. 1/
circumstanțial de scop Documentarea 1/ pentru care ai mers la bibliotecă 2/ este dificilă. 1/
D. complement indirect Persoana 1/ căreia îi povestesc întâmplarea 2/ m-a înțeles. 1/
G. atribut pronominal genitival Întâmplarea 1/ al cărei sens nu-l înțeleg 2/ se va lămuri. 1/
circumstanțial de loc Blocul 1/ deasupra căruia strălucește luna 2/ este înalt. 1 /
Care cu funcția sintactică de complement direct primește obligatoriu înainte prepoziția pe
În cazul genitiv, pronumele relativ se acordă în gen și în număr cu substantivul pe care îl
înlocuiește, iar articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de
pronumele relativ cu funcție sintactică de atribut:

5. Pronumele negativ înlocuiește numele obiectelor prezentate ca inexistente. Pronumele

negative apar numai în enunțuri negative. Pronumele negative sunt: nimeni, nimic,
niciunul, niciuna. Când sunt subiecte, pronumele nimeni și nimic fac acordul cu verbul
predicat doar la singular, chiar dacă se pot referi în enunț la mai multe persoane. De
exemplu: Nimeni dintre ei n-a răspuns. Nimeni și nimic nu îl oprește.
Funcțiile sintactice ale pronumelui negativ apar în tabelul de mai jos.

Caz Funcție sintactică Exemplu

N. subiect
nume predicativ
Ac. complement direct
complement prepozițional
nume predicativ
atribut pronominal prepozițional Darul de la niciunul nu i-a plăcut.
circumstanțial de loc
D. complement indirect
G. atribut pronominal genitival
Nimeni n-a ieșit afară.
Vecinul meu nu este niciunul dintre
ei.
Nu observ pe nimeni acolo.
Nu mă gândesc la nimic rău.
Cartea nu este de la niciuna dintre
voi.
N-a mers la nimeni.
Nu i-am spus nimănui secretul tău.
Caietul niciunuia nu este pe masă.

Când determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, pronumele negativ
devine adjectiv pronominal negativ. Adjective pronominale sunt niciun și nicio.
Adjectivul pronominal negativ are funcția sintactică de atribut adjectival.

Ex: Nu avea niciun baiat și nicio fată la petrecere.