Pronumele

Pronumele- este partea de vorbire flexibilă care înlocuieşte un substantiv.

1. Pronumele personal- indică diferite persoane care participă la comunicare.

pers. I pers. a II-a pers. a III-a

Cazul f. acc. f. neacc. f. acc. f. neacc. f. acc. f. neacc.
N sg. eu - tu - el,ea -
Cine?
pl. noi - voi - ei,ele -
Ac sg. (pe) mine mă,m (pe) tine te (pe) el,ea îl, l, o
Pe cine?
pl. (pe) noi ne (pe) voi vă, v (pe) ei, ele îi, i, le
D sg. mie îmi, mi ţie îţi, ţi lui, ei îi, i
Cui?
pl. nouă ne, ni vouă vă, v, vi lor le, li
G sg. - - - - lui, ei -
(al,a,ai,ale)cui?
pl. - - - - lor -
V sg. - - tu! - - -
pl. - - voi! - - -

Observaţii:
1. Are forme neaccentuate numai la cazurile dativ şi acuzativ.
2. La cazul genitiv are forme doar pentru persoana a III-a.
3. La cazul vocativ are forme doar la persoana a II-a.
4. Are, în general, aceeași funcție sintactică precum substantivul.
5. Are valoare neutră și e lipsit de funcție sintactică în exemple precum: ce să-i faci?, las-o baltă!
6. Formele clitice dublează complementul direct și indirect. L-am văzut pe Mihai. Alexandrei i-am
dat DVD-ul.

2. Pronumele personal de politeţe -arată respectul faţă de o persoană.

Cazul persoana a II-a persoana a III-a

singular plural singular plural

m. f. m. f.
N.,Ac. dumneata dumneavoastră dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor
d-ta. dvs. , d-voastră. d-lui. d-ei. d-lor. d-lor

G.,D. dumitale dumneavoastră dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor

d-tale.

V. dumneata! dumneavoastră!

Observaţii:
1.Are forme doar pentru persoana a II-a şi a III-a.
2.La persoana a III-a singular, apar forme pentru genul masculin şi feminin.
3.Există trei grade de politeţe:
-Forme pronominale ce impun un respect scăzut:
Ex: dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, dumneata, dumitale;
-Forme pronominale ce impun un respect standard
Ex: dumnealui, dumneavoastră;
-Forme pronominale ce impun un respect sporit sau formule reverențioase :
 Ex : Sfinţia Sa, Domnia Sa, Excelenţa Sa, Măria Sa.
-Variante de limbaj familiar:
Ex : mata, matale, mătăluţă, mătălică.
4. Formulele reverențioase sunt locuțiuni pronominale.

3.Pronumele reflexiv- exprimă identitatea dintre obiectele asupra cărora se exercită direct sau indirect
acţiunea verbelor şi subiectul acestora.

pers. I pers. a II-a pers. a III-a

cazul f. neacc. f. neacc. f. acc. f. neacc.
sg. mă,m te (pe) sine se, s-
Ac. pl. ne vă, v
sg. îmi, mi îţi, ţi sie/ sieşi îşi, şi
D. pl. ne, ni vă, v, vi

Observaţii:
1.Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a III-a (accentuate şi neaccentuate).
Pentru persoanele I şi a II-a împrumută formele neaccentuate ale pronumelui personal. Pentru a nu
confunda pronumele reflexiv cu cel personal, se verifică persoana verbului şi cea a pronumelui.
Dacă există identitate de persoană, pronumele este reflexiv, iar dacă persoana diferă, pronumele
este personal.

4. Pronumele posesiv -înlocuieşte atât numele obiectului posedat, cât şi numele

posesorului. Se formează din pronumele semiindependent (al, a, ai, ale) şi formele specifice (meu,
tău, său, nostru, vostru).

Posesor Un singur posesor Mai mulţi posesori

Obiect posedat
Un singur obiect I II III I II III
Posedat
al meu al tău al său al nostru al vostru -
a mea a ta a sa a noastră a voastră -
Mai multe obiecte ai mei ai tăi ai săi ai noştri ai voştri -
Posedate
ale mele ale tale ale sale ale noastre ale voastre -

Observaţii:
1.Pronumele semiindependent îşi schimbă forma după genul şi numărul obiectului posedat.
2.Posesivul îşi schimbă forma în funcţie de numărul şi persoana posesorului.
3.Pronumele posesiv nu are paradigmă completă pentru persoana a III-a plural. În această situaţie
se foloseşte pronumele personal cu care nu trebuie confundat.
4.Pronumele ai noştri; ai voştri se scriu întotdeauna cu un singur ,,i’’.
5.Sunt acceptate ambele forme:
-Un prieten de-al meu.
 -Un prieten de-ai mei.
6. Pronumele este format întotdeauna din două cuvinte.
Adjectivul pronominal posesiv-Când pronumele posesiv determină un
substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal posesiv.

5. Pronumele demonstrativ -înlocuieşte numele unui obiect, arătând modul în

care vorbitorul percepe acel obiect, prin comparaţie cu alte obiecte.
Felul pronumelui demonstrativ: de apropiere, de depărtare, de identitate, de diferenţiere.

Formele pronumelui demonstrativ de apropiere:

Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N.-Ac. acesta, ăsta aceştia, ăştia aceasta, asta acestea, astea
D.-G. acestuia, ăstuia acestora, ăstora acesteia, ăsteia acestora, ăstora

Formele pronumelui demonstrativ de depărtare:

Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N.-Ac. acela, ăla aceia, ăia aceea, aia acelea, alea
D.-G. aceluia, ăluia acelora, ălora aceleia, ăleia acelora, ălora

Formele pronumelui demonstrativ de identitate:

Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N.-Ac. acelaşi aceiaşi aceeaşi aceleaşi
D.-G. aceluiaşi aceloraşi aceleiaşi aceloraşi

Observaţii:
1.Formele pronumelui demonstrativ de identitate se formează de la pronumele demonstrativ de
depărtare şi particula “şi”

Formele pronumelui demonstrativ de diferenţiere care exprimă

depărtarea:
Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N.-A. celălalt ceilalţi cealaltă celelalte
D.-G. celuilalt celorlalţi celeilalte celorlalte

Observaţii:
1.Formele pronumelui demonstrativ de diferenţiere au forme acceptate de limba literară doar pentru
depărtare.
2.Opoziţia apropiere-depărtare este ilustrată de pronumele demonstrative formate din: ăsta/ăla +
alalt, care sunt utilizate în limbajul familiar.
3. Cel, cea, cei, cele sunt pronume demonstrative cu formă scurtă sau semiindependente atunci când
înlocuiesc un substantiv și sunt determinate de un atribut.
Ex: cea verde, cei de acolo, cel care te-a chemat este directorul.

Adjectivul pronominal demonstrativ -Când pronumele demonstrativ

determină un substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal

demonstrativ.

6. Pronumele nehotărât– ţine locul unui substantiv fără să dea vreo indicaţie precisă
asupra obiectului.
N., Ac.: -forme simple: unul/una, altul/alta, cutare, tot, atât
-forme compuse: vreunul/vreuna, oricine, oricare, orice, oricât, fiecare, ceva, câtva, altcineva
Locuțiunea pronominală nehotărâtă- grupul de cuvinte cu sens unitar care este echivalent cu un
pronume nehotărât.
Ex: cine știe cine, nu știu ce, te miri cine.
Adjectivul pronominal nehotărât-Când pronumele nehotărât determină un
substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal nehotărât.

Observaţii:
1.Nu devin adjective pronominale nehotătâte formele: careva, altcareva, altceva şi cele
formate cu pronumele cine: cineva, altcineva, oricine, fiecine etc.
2.“un” şi “o” sunt adjective pronominale nehotătâte atunci când apar în context cu alte
pronume sau adjective pronominale nehotătâte sau demonstrative. Ex: Un cadou oferi, altul
primeşti. Ele nu trebuie confundate cu articolul sau numeralul.
3. GALR 2016 include: amândoi, ambii, tustrei, câteșitrei la pronume nehotărâte.

7. Pronumele negativ – ţine locul unui substantiv într-o propoziţie negativă.

N. Ac.: -forme simple: nimeni, nimic
-forme compuse: niciunul, niciuna, niciunii, niciunele
G., D.: -forme simple: nimănui
-forme compuse: niciunuia, niciuneia, niciunora
Adjectivul pronominal negativ -Când pronumele negativ determină un
substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal negativ
Observaţii:
1. “Nimeni” şi “nimic” nu pot deveni adjective.
2. Pronumele negativ apare numai în propoziţii negative.

8. Pronumele interogativ – ţine locul substantivului aşteptat ca răspuns la întrebare.

Apare într-o propoziţie interogativă.
N. Ac.: care, cine, ce, cât (câtă, câţi, câte)
G., D.: căruia, cui, câtor etc.
Observaţii:
1.“Ce” este invariabil.
2.Pronumele interogativ are funcţia sintactică a cuvântului aşteptat ca răspuns la întrebare.
3.Pronumele interogative apar numai în propoziţii interogative.
Adjectivul pronominal interogativ -Când pronumele interogativ determină
un substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal interogativ.
Observaţii:
1.“Cine” nu poate deveni adjectiv.

9. Pronumele relativ – leagă propoziţiile subordonate de regentele lor. Are forme

identice cu pronumele interogativ.
N. Ac.: care, cine, ce, cât (câtă, câţi, câte)
G., D.: căruia, cui, câtor etc.
Observaţii:
1.Pronumele relative îndeplinesc funcţii sintactice în propoziţiile pe care le introduc.
2.“Ceea ce “ este singurul pronume relativ compus. Formele: “cel ce”, “cei ce“,
“cele ce“ sunt analizabile, fiind alcătuite din pronume demonstrativ (semiimdependent) urmat de
pronume relativ.
3.La genitiv, pronumele relativ se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care în înlocuieşte, iar
articolul genitival se acordă în gen şi număr cu substantivul faţă de care pronumele relativ
îndeplineşte funcţia sintactică de atribut pronominal.
Ex: Întâmplarea al cărei sens nu-l înțeleg este ciudată.

Adjectivul pronominal relativ -Când pronumele interogativ determină un

substantiv nearticulat şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal
relativ.
Observaţii:
1.“Cine” nu poate deveni adjectiv.

10. Pronumele de întărire – se folosea în limba veche cu rolul de a pune în evidenţă

persoana la care se referă.
Observaţii:
1.Pronumele de întărire este considerat azi arhaism, de aceea se foloseşte în prezent numai ca

adjectiv.

Adjectivul pronominal de întărire -Când pronumele de întărire determină un

substantiv şi se acordă cu acesta în gen, număr şi caz, devine adjectiv pronominal de întărire.

persoana cazul Singular plural

masculin Feminin masculin feminin
Persoana I N., Ac. însumi Însămi înşine însene
G., D. însumi Însemi înşine însene
Persoan a II-a N., Ac. însuţi Însăţi înşivă însevă
G., D. însuţi Înseţi înşivă însevă
persoana a III-a N., Ac. însuşi Însăşi înşişi înseşi (însele)
G., D. însuşi Înseşi înşişi înseşi (însele)

Observaţii:
1.Adjectivele pronominale au întotdeauna funcţia sintactică de atribute adjectivale.