Ionescu David

Clasa a XI-a B

Examenul de bacalaureat naţional 2021

Subiectul I

A.

1. Secvența „la locul lui” semnifică utlizarea de către elevi a unui lexem în mod neprielnic
pentru un anumit context.

2. Două elemente vestimentare prin care Ion Creangă se distinge sunt reprezentate de haina
sa din lână și batista roșie, așa cum reies din pasajul: „descheiat la haina lui de șiac*, tamponându-și
mereu fruntea și părul lui bălan c-o batistă roșie popească”.

3. O pasiune a lui Ion Creangă era constituită de gramatica și scrierea limbii românești,
acesta punând entuziasm în fiecare cuvânt utilizat, fapt sugerat de secvențele: „Patima lui era
gramatica [...]. Ținea la scrisul limbei curate românești, după firea ei”, „Și cu mâna pâlnie la ureche,
asculta repetarea fiecărei fraze. Îl chinuia uneori ceasuri întregi un singur cuvânt ce i se părea că nu-i
la locul lui”.

4. Învățătorul Creangă le istorisea elevilor snoave și pilde pentru a „dinamiza” atmosfera

monotonă, atunci când copiii deveneau plictisiți și atenția le era cu ușurință distrasă. De asemenea,
aceste povestiri constituiau un mod de apropiere pe plan sufletesc al dascălului față de elevi, astfel
Creangă fiind un mentor pe care toată lumea îl adora, așa cum este evidențiat de următoarele
pasajele: „el se pornea să povestească snoave și pilde în legătură cu purtarea unora dintre noi – și
toți băieții râdeau cu poftă”, „îmi apare figura blândă și jovială a lui Creangă, pe care toți băieții îl
iubeam”.

5. O trăsătură morală a lui Ion Creangă, pe baza informațiilor din textul suport, este
mărinimia sa, căci dânsul, în raport cu ceilalți dascăli, se oprea de fiecare dată să își salute elevii, fiind
un semn de amabilitate față de copii, fapt reliefat de secvența: „Pe când ceilalți dascăli gravi nici nu-
și ridicau ochii la niște școlari mărunți, domnul Creangă răspundea voios la salutul nostru”.

B.

În opinia mea, prestigiul unei persoane este condiționat de respectul câștigat, deoarece,
atunci când individul dobândește atât un „bagaj cultural” amplu, dar și aprecierea celor din jur, el
este capabil să excedeze limitele omului simplu. Totodată, prin obținerea acestor calități/virtuți,
homo cogitans este capabil să sporească beatitudinea lăuntrică conferită de imaginea de sine, acest
fapt ajutându-l să exceleze pe plan profesional, dar și social.

În primul rând, asimilarea unor multitudini de informații dintr-un anumit domeniu plasează
individul într-o poziție avantajoasă în scara ierarhică a societății, fiind apreciat pentru competențele
sale profesionale. Cu toate acestea, neavând un comportament adecvat cu cei din jur poate scădea
drastic „valoarea” prestigiului unei persoane, prin lipsa respectului căpătat. Un exemplu sugestiv
pentru susținerea argumentului este chiar fastuosul Ion Creangă, așa cum apare el descris în
fragmentul suport. Acesta este ilustrat aidoma „dascălului perfect” – blajin, prietenos, erudit și mai
ales pasionat de ceea ce face, elevii săi prețuindu-l mult mai mult decât pe ceilalți profesori („Blând,
comunicativ, șăgalnic, domnul Creangă nu ne strunea ca ceilalți dascăli, în fața cărora ședeam
 Ionescu David
Clasa a XI-a B

smirnă, pironiți în bănci. Uneori afară privea la jocurile noastre și ne învăța cum trebuie să batem
mingea”).

În al doilea rând, odată ce individul acumulează atât o carieră de succes, cât și respect, va
putea să se aprecieze pe sine la fel de mult cum este apreciat de ceilalți, dezvoltându-se armonios în
plan macrocosmic. Astfel, va avea șansa de a viza pentru o poziție socială relativ ilustră, cunoscând
atât voluptate pentru trăsăturile sinelui, dar și pentru amabilitatea oferită de ceilalți. Un
contraexemplu pentru reliefarea ideii acestui argument este Gavrilescu, profesorul de pian din
nuvela eliadescă „La țigănci”. Actantul reliefează tipologia omului talentat, dar neîmplinit profesional
din cauza trăsăturilor sale morale, fiind un om „disimulat în banal”.

Așadar, prestigiul unui individ este influențat de respectul dobândit, întrucât a deține
admirație pentru competențele ariei de activitate, fără a câștiga a considerația persoanelor din jur
nu conferă un statut atât de remarcabil, în raport cu individul care capătă ambele virtuți.

Subiectul al II-lea

Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale
distincte, puse în lumină prin intermediul unor întâmplări dintr-un anumit cadru social și temporal.
În fragmentul suport, este prezentat actantul eponim, Dinu Natului, un individ rămas fără familie,
dar cu o moșie relativ prosperă. Acesta este caracterizat în mod direct, de către narator, prin
construcția portretului fizic („Avea un cap mare, pe care-l purta tuns până la piele”, „Mustața-i
răsărise rară și, cu anii, firele se lungeau”), dar și prin detalierea situației sale economice și sociale.
Totodată, existența obiectivă principală a fragmentului este caracterizată și indirect, prin intermediul
gesturilor și faptelor sale, fiind un om harnic, ce a reușit să sporească puținul pe care îl deținea, fără
ajutorul celor din sat, fapt ce este sugerat și de secvența: „N-a fost însă vai de dânsul, nici moșioara
nu i s-a ales mere-pere. Ci, dimpotrivă, moșioara a mai crescut, în locul celor două vaci, care intrau
seara în curtea părinților, acum intrau doi boi, mari și grei”. Astfel, personajul principal al
fragmentului din opera „Dinu Natului”, de Ion Agârbiceanu, este analizat atât direct, cât și indirect,
ilustrând tipologia țăranului, omul simplu pitoresc, „făuritor de cultură”.