Rezolvarea

subiectului Ib,
PROBA DE LIMBA ȘI sesiunea specială a
LITERATURA
ROMÂNĂ - examenului de
EXAMENUL DE bacalaureat
BACALAUREAT
prof. Delia
Georgescu
CNITV
Competențe urmărite la subiectul Ib.

Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare şi a formelor exprimării scrise

compatibile cu situaţia de comunicare în elaborarea unor texte diverse
Atenție la: reguli generale în redactare (structurarea textului, adecvarea la
cerinţa de redactare, adecvare stilistică, aşezare în pagină, lizibilitate)
Argumentarea unui punct de vedere față de o problematică pusă în discuție
Atenție la: verbe evaluative, adverbe de mod/predicative ca mărci ale
subiectivităţii evaluative, cuvinte cu rol argumentativ, structuri sintactice în
argumentare–construcţia discursului argumentativ: structuri specifice, conectori,
tehnici argumentative, eseul argumentativ
Repere pentru rezolvarea subiectului Ib.

Definește termenii despre care urmează să îi discuți.

Exprimă opinia folosind construcții de tipul „Consider că”, „În ceea ce mă privește”. Enunțul în care se
exprimă opinia trebuie să anunțe argumentele care vor fi dezbătute ulterior.
Paragraful următor va fi dedicat dezvoltării primului argument. Argumentul va fi susținut cu un exemplu,
preluat din text / din experiența voastră culturală sau personală.
Paragraful următor este dedicat celui de-al doilea argument care va fi dezbătut și întărit cu un alt exemplu
preluat din text / din experiența voastră.
Eseul se încheie cu o concluzie pertinentă.
Atenție!
Textul suport oferă un exemplu, nu un argument!
Cele două argumente trebuie ori să afirme ori să nege ideea prezentată, în cazul unor argumente contrare
nemaifiind posibilă o concluzie.
Este obligatorie folosirea conectorilor pentru enunțarea celor două argumente.
Atenție la respectarea normelor de ortografie și punctuație, precum și la utilizarea limbii literare.
 Subiectul Ib.

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă imitarea permite sau
nu dezvoltarea originalității, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul
Conferință, de I. Al. Brătescu-Voinești, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
 
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14
puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
 
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
 Modalitate de rezolvare
Trăim vremuri în care cultura plagiatului este tot mai prezentă și fundamental condamnabilă, iar
conștientizarea acestui fapt aduce după sine și o generalizare a perceperii imitării în perfectă relație de sinonimie
cu preluarea nepermisă, cu lipsa valorii. Această îngustare de sens riscă să omită un aspect important. Acela că
imitarea reprezintă la bază o formă de învățare pentru ființa umană care crește prin preluarea unor
comportamente de la părinți, de la cei din jur.
Înțelegând deci imitarea ca modalitate de formare, de învățare, consider că aceasta poate constitui baza
descoperirii originalității, atât la nivel individual, cât și la nivel de societate, atâta timp cât constituie doar prima
treaptă spre descoperirea soluțiilor originale. Imitarea neînsoțită de explorare și de descoperirea unor modalități
proprii valoroase de expresie rămâne simplu gest reproductiv, steril.
Un prim argument în sprijinul acestei opinii este de natură psihologică și este reprezentat de faptul că
imitarea constituie cea dintâi formă de fascinație și de exprimare a încrederii. Copilul își imită părinții, elevul își
imită profesorul, discipolul își imită maestrul, chiar terapii medicale de recuperare propun această metodă
pentru transferul unor abilități, al unor comportamente care conduc la rezultate. De multe ori imitarea este
instinctivă (copilul care învață să meargă, să vorbească), alteori fiind rodul unei admirații ce se poate transforma
ulterior în pasiune și/sau în meserie. În acest sens, se poate oferi exemplul copilului din fragmentul citat din
„Conferință” de I. Al. Brătescu-Voinești. În acest caz precis, imitarea este efectul fascinației exercitate asupra
celui mic de către un personaj carismatic, un unchi (având deci și atuul autorității) cu har de povestitor, efect ce
va constitui baza unui viitor artistic, copilul devenind la rândul său scriitor. În schimb, imposibilitatea desprinderii
de un model atrage după sine eșecul, deci nu conduce la descoperirea originalității, așa cum s-a întâmplat de
altfel cu epigonii eminescieni.
 Modalitate de rezolvare
Un al doilea argument este de natură culturală, fiind acela că imitarea se manifestă și la nivelul civilizațiilor,
reprezentând o etapă în trecerea acestora spre stadii de dezvoltare superioară. Imitarea urmată de explorarea unor
soluții diferite a reprezentat dintotdeauna cheia progresului social și cultural. Multe greșeli în imitare sau încercări
îndrăznețe de modificare a unor comportamente consacrate prin tradiție (imitare), așa numitele experimente, au
constituit baza descoperirii soluțiilor noi, deci a originalității. În acest sens, se poate menționa teoria sincronismului
dezvoltată de E. Lovinescu, teorie care o completează pe aceea a „formelor fără fond” formulată de Titu Maiorescu.
Astfel, cea dintâi etapă de imitare a formelor de civilizație străine este completată de generarea fondului autohton,
ceea ce determină acea mișcare de descoperire a soluțiilor viabile, originale. Cele două etape sunt inseparabile, ele
constituind modalitatea de progres prin sincronizare. În absența etapei de generare a fondului autohton, societățile
încremenesc într-o imitare de forme lipsite de fond, conducând la o irosire de resurse și de energii.
În concluzie, pe urmele lui Constantin Brâncuși care spunea că „nimic nu crește la umbra marilor arbori”, dar și pe
cele ale lui T.S Eliot pentru care raportul dintre tradiție și inovație înclină întotdeauna în favoarea celei dintâi („Tradiție
și talent personal”), rezultă că descoperirea originalității trece obligatoriu prin faza de imitare, ea nu se naște din
neant, dar imitarea nu reprezintă o garanție a descoperirii originalității, fiind doar o promisiune, nicidecum o
certitudine.
 Repere în abordarea subiectului privind ideea poetică

Ideea poetică semnifică modul particular în care este abordată o temă de către un poet, concepție
specifică autorului și transmisă prin intermediul mijloacelor de expresivitate lingvistică.
Pentru a identifica ideea poetică, ai putea urmări:
- câmpul lexical dominant
- prezența figurilor de stil și a imaginilor artistice
- termeni ce denumesc trăiri, sentimente
- justificarea timpurilor verbale
- prezența mărcilor lirismului
- relația titlului cu textul
Citește poezia de mai multe ori, fă toate aceste observații, apoi organizează concluziile într-un text
care să răspundă cerinței!
Subiectul II.
 Observații asupra textului
Prezența câmpului lexical al naturii: cimbru, măceși, sorginte (izvor), ciocârlia, râul.
Strofa I vorbește despre fericire (râsul cristalin al izvorului), strofa a II-a despre veselie (termenul este
folosit explicit), strofa a III-a despre nevroză (numită în fragment). Fiecare dintre cele trei strofe
corespunde unei vârste – copilăria, tinerețea, senectutea (primele două vârste sunt numite direct, a
treia este dedusă), prin urmare fiecare vârstă este caracterizată de o stare de spirit și de o viziune
asupra lumii.
Imaginile artistice sunt vizuale, tactile și auditive. Ele conturează un spațiu paradiziac terestru, al
vegetalului în floare (strofa I). În strofa a doua, ciocârlia devine elementul central, simbol al elevației,
putând echivala cu îndrăzneala, aspirația, tendința de dezmărginire a ființei, adică toate acele elanuri
ale tinereții. În strofa a treia, imaginile vizuale se abstractizează, căci senectutea nu mai este o vârstă a
bucuriei palpabile, a universului ca imagine a eului îndrăzneț. Senectutea se reduce la un „dor
zadarnic” (justificarea titlului), la o privire înapoi spre „râul blond” (sorgintea care curge unidirecțional)
al copilăriei și spre diminețile trandafirii ale tinereții.
Lirismul este subiectiv (mărci lexico-gramaticale verbale și pronominale de persoana I), timpul verbal
este preponderent prezentul, ca o confirmare a unei curgeri necontenite a timpului către însingurarea
ultimă.
Modalitate de rezolvare

Textul poetic „Dor zadarnic” de Al. Macedonski este construit în jurul ideii de curgere dureroasă a
timpului pusă în relație cu pierderea vitalității, a bucuriei, a îndrăznelii de a visa și a împlini visuri.
Structurat în trei catrene ce construiesc monologul liric confesiv, poemul prezintă cele trei vârste
ale omului: copilăria, tinerețea și senectutea. Copilăria este un timp al bucuriei, în care lumea pare o
reiterare a paradisului originar, un spațiu terestru, al vegetalului în floare, în care râsul cristalin al
izvorului este râsul fără griji al acestei vârste. Imaginile sunt vizuale și tactile („e umed cimbrul pe coline”,
„Măceșii par o florărie”), iar figura de stil centrală este personificarea („Sorgintea râde cristalină”).
Strofa a doua mizează pe imagini vizuale și auditive ce construiesc simbolul cheie al secvenței –
ciocârlia care se înalță spre cer, ca imagine a speranței, a elanului și al îndrăznelii ființei tinere. Epitetele
„roze ceruri” și „cântece semețe” susțin sentimentul exprimat explicit – veselia – ce se asociază acestei
vârste. Cromatica este reprezentată de trandafiriul cerului, culoare a trezirii la viață, a universului
transformat în extensie a eului îndrăzneț.

,
Modalitate de rezolvare

Strofa finală este rezervată vârstei singurătății și a nostalgiei și vine să lămurească titlul operei
(„Dor zadarnic”), căci bătrânețea este timpul regretelor și al privirii înapoi spre „râul blond” (sorgintea
care curge unidirecțional) și „ziua roză” (diminețile trandafirii ale tinereții). În această strofă, imaginile
vizuale își pierd concretețea, substantivele folosite sunt abstracte (vis, nălucă) sugerând că senectutea
nu mai este o vârstă a bucuriei palpabile, la bătrânețe singurătatea devenind unica certitudine.
Timpul verbal folosit este preponderent prezentul (par, râde, zvonește, rămân) ca o confirmare a
unei curgeri necontenite a timpului către însingurarea ființei și imposibilitatea retrăirii vârstei fericite.