Citate

1. Citate date despre geneza romanului

G. Calinescu-

- "monografia unei familii bucurestene "; "despre nulitatea vietii lor";

-"Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata,. Cu mult mai in varsta decat mine si care imi era ruda.
Nimic de ordin afectiv n-a putut sa se iveasca (…), nici nu stiam atunci ca exista dragoste"; (marturiseste
intr-o ,,Cronica a optimistului”)

-"fata cu parul ca un fum, exuberata si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa,
muzicanta. Ori de cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea era un minim de Otilia";

*caracterul balzacian*

-„Romanul , în forma lui de azi, este un gen literar constituit aproape exclusiv în secolul al XIX-lea și
putem afirma, cu prea puțină eroare că H. de Balzac este creatorul lui”(„Reflecții mărunte asupra
romanului”)

2. Critica literara

Cea dintâi critica o publica Petru Manoliu, sub semnatura "Erasm ", la o saptamâna dupa ce se anunta
aparitia romanului. Petru Manoliu considera romanul " o carte uluitoare prin sufletul epic, prin puterea
de faurire a personajelor ."2 Romanul e considerat o culme a epicii citadine, comparabila cu cea a lui
Rebreanu în epica satului.

Nicolae Manolescu-

-„un roman de critic, în care realismul, balzacianismul și obiectivitatea au devenit un program estetic”

-„obiectivitatea nu mai desemnează prezența sau absența unui narator imparțial sau a demiurgului
balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant și expert care, în loc să înfățișeze lumea, o
studiază pe probe delaborator”

- ,,în ,,Enigma Otiliei “ si în celelalte romane, George Calinescu îsi asuma rolul naratorului, interpretând
singur toate rolurile, vorbind în numele tuturor personajelor, ignorând specificul psihologic ori
plauzibilul situatiei: un actor care nu stie sa se identifice cu personajele, ramânând el însusi în pielea
fiecaruia."

Carmen Musat

-„Atitudinea naratorului din Enigma Otiliei faţă de personajele sale nu diferă în mod esenţial de
atitudinea pe care o are, în general, criticul literar faţă de personajele ce populează un univers ficţional.”
3. Citate din opera

*Costache este descris prin prisma lui Felix: "capul era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape
spână şi din cauza aceasta pătată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de atâta fumat acoperind
doar doi dinţi vizibili ca nişte achii de os."

• Autorul o descrie pe Otilia: "fata subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale...".

• Portretul fetei este schiţat de la început: "Fata părea să aibă i8 -i9 ani. Faţa măslinie cu nasul mic şi
ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multe bucle şi gulerul de dantelă."

• Marturisirea autobiografica a lui Pascalopol este si o caracterizare bine stapinita : "Eu, domnule Felix,
da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a
dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc
pe Otilia de când era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea
sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe
domnule Felix, pe Otilia, si poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e
greu, fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei
Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...) Otilia venea la mine
simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la
un barbat.”

• Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in medicina, in felul
urmator: " ... asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut... Este baba absoluta, fara
cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie".

• Parerea lui Felix despre familia sa actuala :“in familia in care ma aflu - spune Felix - unul pândeste pe
celalalt si-i cred capabili pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârsavii."

• Autorul descrie indiferenta personajelor pentru starea de sanatate a lui Costache, acestia urmarind
doar banii: "In vreme ce cadavrul statea inert peste plapuma si incepuse sa ia tonuri ceroase, Aglae,
Olimpia, Aurica si Titi scotoceau in toate partile, trageau sertarele, desfaceau garderobul, cautau prin
soba (...) Furioasa, Aglae trânti usile dulapurilor, trase covoarele, fara sa le mai aseze la loc, desfacu
cutiile mari de la masa de joc si de la cea din sufragerie (...). Negasind nimic in haine, trase perna de sub
capul lui mos Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridica cu putere salteaua, rasturnind cadavrul spre
perete".

• Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu: "in calitate de victime si de termeni
angelici de comparatie".

• “Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-l iubeste”
• Felix e un "suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente", care nu-si poate inchipui
dragostea "decit sfirsând cu casatoria"

• Felix: "Voi cauta -isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sami fac o
educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios"

• Otilia poarta in ea enigma eterna a feminitatii: "Otilia traia cum cânta la pian, zguduitor si delicat, intr-
un tumult de pasiuni, notate precis pe hârtie, stapinite si justificate"

• Opinia Otiliei despre reusita in viata: " Tu nu cunosti viata, Felix - relua Otilia ideea - pentru o fata,
reusita in viata nu e o chestiune de studiu si de energie. Admir inteligenta si vointa ta de barbat, astea
nu sunt bune si pentru o femeie. Rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire “;
"Succesul nostru in viata e o chestiune de viteza, iubite Felix. Ah, ce rau imi sta negrul, ma invineteste la
fata. Dupa scena aceasta, Otilia isi imparte lucrurile”; "De obicei fetele admira pe oamenii ca tine si merg
dupa oameni ca Stanica”.

• Descrierea lui Pascalopol facuta de autor :"In ambianta casei din strada Antim, prezenta lui Leonida
Pascalopol e un lucru straniu. Mosierul bogat si manierat e intr-o neconcordanta prea izbitoare (pentru a
nu o observa el insusi) cu Costache si rudele sale. In momentul in care Felix soseste la “unchiul”
Costache, intr-o seara de iulie, face cunostiinta cu aproape toate personajele care populeaza casa,
chipuri stranse laolalta cantr-o pictura flamanda cu precise linii de contur si tonuri puternice. La masa de
joc, care reunea o parte din personajele aflate in casa lui mos Costache, sta si Pascalopol. Otilia, jucand
rolul de initiator al lui Felix, le face cunostiinta. Pascalopol se recomanda lui Felix “cu o ceremonie care
trada cresterea lui aleasa retinand ceva mai mult mana tanarului intr-a sa, spre a-l examina”. Privindu-l
pe mosier, baiatul constata ca: era un om cam de vreo cincizeci de ani (...)"