Testul 16

SUBIECTUL I

A.
1.Sensul secventei ,,mi-aș lua lumea in cap” este de a rătăci prin lume.
2. Vârsta lui Șerban Cioculescu atunci când s-au construit primele blocuri în
București era de 20 de ani.
3. O asemănare existentă între Ion Creangă și nepotul său, arhitectul Horia
Creangă, este că au murit amandoi la varsta de 50 de ani ( ,, Arhitectul s-a grăbit să moară în
jurul vârstei de cincizeci de ani, ca şi bunicul său.”).
4. Motivul pentru care primele blocuri în stil cubist, construite în București, au stârnit uimirea
generală, deoarece aveau ,, …un brâu de balcoane circulare la fiecare cat.. “ ( ,, Dacă nu mă înşel,
întâiul a fost acela de pe podul Izvor, la colţ de stradă, pe cheiul Dâmboviței, cu un brâu de
balcoane circulare la fiecare cat, stârnind uimirea generală. “).
5. O caracteristică a Bucureștiului vechi așa cum reiese din text era numarul de locuitori , care
erau trei sute de mii si ca in acea vreme erau putine curti care aveau cismelle si curent .
B.
În opinia mea , acceptarea prea multor sarcini devine o povara,deoarece fiecare sarcina
are nevoie de timp pentru a fi finalizată.
În primul rând,acceptarea prea multor sarcini devine o povara, deoarece  nu toată lumea
are timpul fizic pentru a finaliza o mulțime de sarcini, așa cum reiese din text ,,Mi-aş dori o
chilie goală, cu un scaun şi o masă rustică, să mă pot adună, să-mi recapitulez viaţa [...] în pragul
vârstei de 70 de ani. Dar nu e cu putință." .
În al doilea rând, din experiență mea personală, prea multe sarcini de odată strică ,
deoarece unele sarcini necesită mai mult timp de realizare. Și este mai bine să faci mai puține
sarcini într- un timp îndelungat decât să faci multe , dar să nu fie bune.
În concluzie, din argumentele prezentate anterior putem spune că acceptarea prea multor
sarcini devine o povare pentru oricine.

SUBIECTUL al II-lea

Modalitățile de caracterizare din opera dramatică Mitică Popescu scrisă de Camil

Petrescu sunt directe și indirecte . Caracterizarea directă se realizează autor prin intermediul
didascaliilor (,,(tip de flăcău crescut din plin, sănătos, ardelean și el, dar cu mai puțîn accent "),
iar caracterizarea indirectă se realizează prin prin intermediul celorlalte personaje (,,S-a cam ars
amicul Mitică. Dacă intri în cleștele ăsta cu ochelari, proastă afacere.").
SUBIECTUL al III-lea

Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei este menit să ilustreze convingerile teoretice

ale lui George Călinescu. Într-o perioadă în care polemicile vizând structura narativă a acestei
specii epice susţineau două puncte de vedere, aparent divergente – necesitatea renunţării la
structura de tip obiectiv, cu narator omniscient, prin includerea evenimentelor relevate de
amintirile involuntare şi de fluxul conştiinţei şi dorinţa perpetuării modelului clasic-realist, cu
narator care controlează desfăşurarea epică – George Călinescu optează pentru romanul obiectiv
şi metoda balzaciană.
  Statutul social și moral al Otiliei este acela de orfană, fiica celei de-a două soțîi a lui moș
Costache, rămas tutorele fetei. Portretul fizic îi evidențiază frumusețea, tinerețea, elegantă, dar și
fragilitatea. Caracter în formare, copil și femeie, ii vrăjește pe toți bărbații din jurul ei, stârnind
invidia femeilor din clanul Tulea. Pentru Felix este femeia perfectă și soția dorită, dar ea vede
dragostea în felul aventuror al artistului, cu dăruire și libertate totală. Văzând că viziunea lor
asupra iubirii este diferită și că poate reprezenta un obstacol în calea carierei ei, îl părăsește pe
Felix în favoarea lui Pascalopol, abandonat și el mai târziu îl favoarea unui conte spaniol.
Conflictul principal al romanului se conturează în jurul averii lui moş Costache, prilej
pentru observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de
imobile, restaurante, acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică nici un proiect
privitor la asigurarea viitorului Otiliei. În plan secundar, se urmăresc aspectele definitorii pentru
o societate în care motorul evoluţiei este banul. Aurica este obsedată de avere pentru că trăieşte
iluzia că această i-ar asigura o partidă strălucită, Stănică se căsătoreşte cu Olimpia fiind ademenit
de zestrea promisă de Simion, dar care se spulberă după o aşteptare îndelungată, Otilia se
obişnuieşte să fie ocrotită de Pascalopol, care îi asigură un anume confort material.
Caracterizarea directă este realizată din perspectiva personajului-martor Felix, voce a
naratorului obiectiv, care foloseşte tehnica balzaciană a portretului demonstrativ: „Fata părea să
aibă optsprezece – nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta şi
mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în trupul subţiratic, cu oase
delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătrată a Aureliei, era o mare
libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie”. Detaliul fizionomic, precizarea vârstei şi
a potenţialei evoluţii sunt obligatorii în contextul stilului narativ adoptat de autor. Finalul închide
evoluţia personajului, suprapunând imaginii iniţiale o imagine care îl surprinde profund pe Felix,
dar perfect veridică în context: „Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata
nebunatică. Un aer de platitudine feminină stingea totul”.
O scenă definitorie pentru caracterul acestui personaj feminin se desfăşoară atunci când
moş Costache se îmbolnăveşte: „nebuna”, „uşuratica” îl îngrijeşte cu o pietate filială care
stârneşte admiraţia lui Felix şi riposta înciudată a lui Stănică. Totuşi, când „papà” moare,
cochetăria o împiedică să poarte doliu, pentru că „o învineţeşte la faţă”.
Cea mai importantă modalitate de caracterizare este aceea indirectă. Personajul se
defineşte prin acţiuni, atitudini, gesturi, limbaj. Otilia e un amestec de porniri contradictorii. Îl
iubeşte ingenuu pe Felix, dar îl înconjoară cu atenţii „de curtezană” pe Pascalopol. E nebunatică
şi frivolă, melancolică şi meditativă, risipitoare, dar şi capabilă de gesturi de devotament, de
neconceput pentru mintea pozitivistă a membrilor clanului Tulea.
 In concluzie, Otilia este asadar, eternul feminin, plin de mister, trainic si cuceritor, care
fascineaza prin sensibilitate si maturitate.