Sunteți pe pagina 1din 1

Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

„Mitul relatează o întâmplare sacră, adică un eveniment primordial, care s-a petrecut la începuturile Timpului ab
initio”.

„Mitul consemnează apariţia unei noi << situaţii>> cosmice sau a unui eveniment primordial, fiind aşadar,
întotdeauna, relatarea unei <<creaţii>>; mitul spune cum anume s-a făcut un lucru, cum a început să fie.... altfel spus,
mitul înfăţişează izbucnirile diverse şi adesea dramatice ale sacrului în lume...”

Hierofania

”Orice spațiu sacru implică o hierofanie, o izbucnire a sacrului care duce la desprinderea unui teritoriu din mediul
cosmic înconjurător și la transformarea lui calitativă.”

”Această posibilitate de transcendență este exprimată la nivelurile de cultură (...) arhaice, prin diferitele imagini ale
unei deschideri: aici în incinta sacră, comunicarea cu zeii devine posibilă, în consecință trebuie să existe o «poartă»
către înalt, pe unde zeii pot coborî pe Pământ, și pe unde omul poate urca simbolic în cer!”

„iniţierea joacă un rol capital în pregătirea religioasă a omului, şi constă, în esenţă, într+o schimbare de regim pentru
neofit.”

Profanul

„timpul profan – durata temporală obişnuită”

”existența profană nu se regăsește niciodată în stare pură”

„timpul profan, durata temporală obişnuită .... în care se înscriu actele lipsite de semnificaţie religioasă.”

”Durata profană poate fi periodic «oprită» prin introducerea, cu ajutorul riturilor, a unui timp non-istoric.”

”Pentru experiența profană, spațiul este deopotrivă omogen și neutru, nu există nicio ruptură care să determine
deosebiri calitative...:”

Ascunde ”nostalgia Paradisului”

Sacrul

„regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al
realităţiii absolute, al veşniciei”.

”Timpul sacru este mereu recuperabil și repetabil la nesfârșit.... este timpul originii, clipa desăvârşită în care s-a
făurit o realitate şi în această realitate s-a manifestat pe deplin pentru prima dată.”

”timpul sacru şi puternic find timpul originii, clipa desăvârşită în care s-a făurit o realitate şi în care această realitate
s-a manifestat pe deplin, pentru prima oară, omul se va strădui periodic să ajungă din nou în acest timp originar.”

... descoperirea, adică revelația spațiului sacru are pentru omul religios o valoare existențială”