ROMAN REALIST BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI
-G. Că linescu

Scriitorul, criticul si istoricul literar G. Călinescu respinge proustianismul si optează

pentru romanul realist, obiectiv, balzacian. Publicat în 1938, la sfârșitul perioadei interbelice,
Enigma Otiliei, este al doilea dintre cele patru romane scrise de Călinescu.
Opera literara ‘’ Enigma Otiliei’’ de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian,
cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social si
citadin.
Este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict
complex, la care participa numeroase personaje. Este roman realist prin tema, structura
( inchisa), specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul
realismului clasic. Balzacian, prin spiritul critic si polemic si prin elemente ale modernitatii.
TITLUL initial al romanului, ‘’Parintii Otiliei’’, reflecta ideea balzaciana a paternitatii,
pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste ‘’parinti’’.
Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza astfel accentual de la tema specific
realista a paternitatii la ministerul prin care se caracterizeaza comportamentul Otiliei.
TEMA ROMANULUI o reprezinta viata burgheziei bucurestene de la inceputul sec. al
XX-lea, societate degradata sub puterea mistificatoare a banului.
O SECVENTA SEMNIFICATIVA pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix
Sima in casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Patruns in locuinta, Felix asista la o
scena de familie: jocul de table. Observatia Aglaei Tulea, sora lui Mos Costache, potrivit
careia batranul face ‘’azil de orfani’’ ii vizeaza in mod direct pe Felix si pe Otilia, Aglae
perecepandu-i pe tineri ca pe niste rivali la mostenirea fratelui ei.
UN ALT EPISOD prin care este ilustrata tema balzaciaan a mostenirii este acela in care
Mos Costache face un atac de apoplexie si intreaga familia Tulea, in frunte cu Aglae, ii
ocupa militareste casa, temandu-se ca Felix sau Otilia si-ar putea insusi banii pe care
batranul refuza sa-i depuna la banca.
VIZIUNEA DESPRE LUME: Autorul porneste de la datele realitatii pentru a infatisa
imaginea societatii romaneste bucurestene de la inceputul sec. al XX-lea, societatea
prezentata detaliat, urmarindu-se mediul familial, universitar, al restaurantelor, al plimbarilor
cu trasura, arhitectura specifica si preocupărilor oamenilor: căsătorie, cariera, îmbogățire
prin orice mijloace
PERSPECTIVA NARATIVA este obiectiva, narațiune la persoana a III a, narator
omniscient si omniprezent, viziunea ’’dindărăt’’. Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul nu
este absent, ci comunică, prin postura de spectator și comentator al comediei umane
reprezentate, cu instanțele narative. Naratorul se ascunde în spatele măștilor sale, care sunt
personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
INCIPITUL ROMANULUI fixează veridic cadrul temporal (’’într-o seara de la
începutul lui iulie 1909’’) si spațial (descrierea străzii Antim, arhitecturii casei lui Moș
Costache, a interioarelor) prezintă principalele personaje, sugerează conflictul și trasează
principalele planuri epice.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog.
SIMETRIA INCIPITULUI CU FINALUL se realizează prin descrierea străzii și a Casei
lui Moș Costache din perspectiva lui Felix intrusul din familia Giurgiuveanu.
ACȚIUNEA ROMANULUI începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al
Liceului Internat din Iași, la București, în casa unchiului și tutorelui său legal, pentru a urma
facultatea de Medicină.
EXPOZIȚIUNEA este realizată în metoda realist-balzaciana: situarea exactă a acțiunii în
timp și spațiu, veridicitatea susținută prin detaliile topografice, descriere a străzii în manieră
realistă, finețea observației și notarea detaliului semnificativ.
ROMANUL este alcătuit din 20 de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui
Felix, al membrilor clanului Tulea etc.
Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache
Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezinta destinul tânărului
Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a studia medicina, locuiește la tutorele
lui și trăiește Iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes și planurilor
secundare pentru susținerea imaginii ample a societății citadine.
MOȘTENIREA include două conflicte: unul este iscat în jurul averii lui Moș Costache
(adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), iar celălalt destramă familia
Tulea ( interesul lui Stănică pentru averea bătrânului ). CONFLICTUL EROTIC privește
rivalitatea lui Felix și a lui Pascalopol pentru mână Otiliei
CARACTERIZAREA PERSONAJELOR se realizează ca în romanul realist- balzacian.
Prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele
exterioare ale existenței lor: prezentarea mediului, descrierea locuinței, a camerei, a
fizionomiei, a gesturilor, și a obișnuințelor. Excepție face portretul Otiliei realizat prin
tehnici moderne: comportamentismul și reflectarea poliedrica.
IN CONCLUZIE, George Călinescu aduce în prim plan a aspecte ale familiei burgheze:
relația dintre părinți și copii, relația dintre soți, căsătoria, orfanul. Intenția naratorului este
de a scoate în evidență unele aspecte sociale pe care le supune observației și criticii în
manieră realistă: avariția, lăcomia și parvenitismul

POEZIE ROMANTICA
LUCEAFARUL
 -M. Eminescu

Poemul Luceafărul a apărut în 1883, în Almanahul Societății Academice Social literare

România Jună din Viena, fiind apoi reprodus în revista Convorbiri literare. Intre 1880 și
1885, poemul este prelucrat în cinci variante succesive, schema epică devenind pretextul
alegoric al meditației romantice.
POEMUL ROMANTIC Luceafărul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului,
dar și o meditație asupra condiției umane duale (omul supus unui destin pe care tinde să îl
depășească)
Eminescu versifica acest basm, schimbă finalul și accentuează problematica geniului,
prezentată în manieră originală, specifică gândirii și imaginației sale. Omul de geniu
eminescian are drept sursă de inspirație un mit fundamental al spiritualității românești, mitul
Zburătorului, personaj fabulos care inoculează în sufletul tinerelor fete primii fiori ai iubirii.
POEMUL ROMANTIC se realizează prin amestecul genurilor (epic, liric și dramatic) și
al speciilor. In esență, poemul este un monolog liric, dialogul accentuând înălțimea a ideilor
care-i conferă caracterul fizolific. Viziunea romantică este dată de temă, de relația geniu-
societate, de structură, de alternarea
TEMA POEMULUI este romantică: problematica geniului în raport cu lumea, iubirea și
cunoașterea. compoziția romantică se realizează prin opoziția planurilor cosmic și terestru și
a două ipostaze ale cunoașterii geniul și omul comun
In ceea ce privește SEMNIFICAȚIA TITLULUI, cuvântul ‘’luceafăr’’ provine din
latinescul ’’Lucifer’’ și este denumirea populară a planetei Venus și a unor stele mai
strălucitoare. In sens conotativ, el devine un simbol al unității și superiorității, întruchipând
geniul.
Opera este amplă, are 98 de catrene structurate a în patru părți, reliefând două planuri:
terestru, uman și universal, cosmic.
PRIMUL TABLOU debutează cu o formulă specifică basmului, tinând de zonă
folclorică (’’A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată’’). Protagonista, care nu are nici
vârstă, nici nume, este individualizată printr un adjectiv la gradul superlativ (’’O prea
frumoasă fată’’) și este comparată cu (’’Fecioara între sfinți/ și luna între stele’’).
Deși provine din spațiul terestru, ea are toate calitățile pentru a deveni compatibilă cu
Luceafărul. Cu toate că vin din lumi diferite fata de împărat și Luceafărul se întâlnesc în vis
- punctul nodal al celor două dimensiuni. Pentru a putea fi perceput, el este nevoit să se
întrupeze după chipul și înfățișarea oamenilor deoarece este dintr-o altă substanță. Apare în
chip angelic prima dată:
,, O, ești frumos, cum numa-n vis/ Un înger se arată. Cromatica acestuia era diafană: ’’Părea
un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale. Stăpân peste tot universul el domină tot spațiul
terestru și ceresc.
La cea de a doua apariție are înfățișare demonica (’’Un demon se arată’’) iar elementele
din care s-a născut sunt soarele și noaptea (’’Si soarele e tatăl meu,/ iar noaptea-mi este
muma’’).
In niciuna dintre cele două ipostaze nu reușește să o convingă pe fată să-l urmeze. Amândoi
își doresc o iubire peste fire: ea timp de către absolut iar el vrea să iasă din absolut. Dialogul
lor crește dramatismul tabloul lui și va avea ca rezultat promisiunea Luceafărului de a se
naște din păcat. Păcatul poate fi analizat în dublă accepțiune: ca trimitere la păcatul originar
al oamenilor sau ca ilustrare a deciziei Luceafărului de a se anula pe sine însuși.
Atracția îndrăgostiților unul pentru celălalt este sugerată mai întâi de O CHEMARE
menită să scoată în evidență dorul și puterea sentimentului, la chemarea fetei-
‘’O, dulce al nopții mele domn,/ De ce nu vii tu? Vină!’’- Luceafărul se smulge din sfera sa
spre a se întrupa prima oară din cer și mare asemenea lui Neptun.
IN AL DOILEA TABLOU acțiunea se desfășoară în planul terestru. Protagoniștii se
individualizează prin nume: Cătălin și Cătălina.
Se constată sarcasmul cu care este conturat portretul lui Cătălin: ''viclean copil de casă'',
''băiat din flori și de pripas''
Tânărul apare ca o ființă ce o distrage pe fată de la iubirea pentru Luceafăr. Chiar și ea
devine conștientă de incompatibilitatea dintre lumi ''In veci îl voi iubi''
Chiar dacă acceptă iubirea pământească, ea a aspira încă la dragostea ideală pentru
Luceafăr:
’’O, de Luceafărul din cer/ M-a prins un dor de moarte’’. Acest vers sugerează dualitatea
ființei umane, aspirația către absolut, dar și atracția către ființa inaccesibilă.
IN CEL DE-AL TREILEA TABLOU, Luceafărul este numit Hyperion (’’cel care merge
pe deasupra’’) care, după Ilesiod, era fiul cerului, tatăl soarelui și a lumii, un titan ucis din
invidie de alți titani.
Demiurgul este cel care rostește pentru întâia oară numele lui Hyperion pentru că el este
Creatorul și cunoaște esența Luceafărului.
Hyperion cere să devină altceva, dar pentru acesta trebuie să se nască din nou. El, însă,
se născuse odată cu lumea. Dorința asta este imposibilă caci el face parte din ordinea
primordială a Cosmosului, iar desprinderea lui ar duce din nou la haos. Demiurgul nu-i poate
oferi moartea pentru că acesta ar duce la moartea lumii, ceea ce ar coincide cu negarea de
sine.
FARMECUL LIMBAJULUI POETIC eminescian este în consonanță cu mișcarea ideilor
și tumultul sentimentelor. La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei, dar și a
antitezei între omul de geniu și oamenii comuni.
Pentru ilustrarea condiției geniului, poemul ’’Luceafărul’’- sinteză a operei poetice
eminesciene- armonizează teme și motive romantice, atitudini romantice, elemente de
imaginar poetic și procedee artistice cultivate de scriitor, simboluri ale eternității/morții și
ale temporalității/vieții.

NUVELA REALISTA PSIHOLOGICA

MOARA CU NOROC
 -Ion Slavici

REALISMUL este un curent literar apărut în Franța la jumătatea secolului al 19-lea, ca

reactie impotriva sentimentalismului si fanteziei romantice. Realiștii tind să înfățișeze cu
obiectivitate societatea într-o manieră fotografică, fără exagerări.
IOAN SLAVICI este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române afirmându-se
ca deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv ’’Mara’’ și prin integrarea
elementelor de analiza psihologică în scrierile sale.
TEXTUL LITERAR ‘’Moara cu noroc’’ este publicat în 1881, în volumul intitulat ’’Novele
din popor’’. Este o nuvelă psihologică în cadrul căreia se remarcă: obiectivitatea perspectivei
narative și veridicitatea, inspirația din realitate prin prezentarea societății ardelenești de la
sfârșitul secolului al 19-lea, descrierile detaliate, stilul sobru, fără figuri de stil și exprimarea
exactă.
TITLUL este aparent optimist și oferă coordonatele spațiale ale locului în care se va
petrece acțiunea. In loc să aducă bunăstare și fericire familiei lui Ghiță, ’’Moara cu noroc’’
se va dovedi un loc blestemat, în care protagoniștii sfârșesc tragic.
In concordanță cu estetica realistă, TEMA nuvelei este dezumanizarea sub influența
nefastă a banului; lăcomia care dezbină familii.
INCIPITUL NUVELEI SI FINALUL ei enunță cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiță,
conferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele două raționamente ale
bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere. Nuvela se deschide astfel cu
sfatul dat de aceasta ginerelui: ’’Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit...’’. Finalul revine simetric la vorbele bătrânei,
rostite în urma tragediei petrecute în familia sa: ’’Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa
le-a fost dat’’
SIMETRICA este si prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
ca, la finalul ei, acesta sa se contopească sugestiv cu drumul vieții, căci bătrâna împreună cu
cei doi copii își continuă destinul parasind hanul.
RELATIILE TEMPORALE SI SPAȚ IALE sporesc veridicitatea subiectului. Acțiunea este
plasată în Ardeal, în secolul al 19-lea. Ea se desfășoară pe parcursul unui an, fiind simbolic
plasată între două repere creștine: sărbătoarea Sfântului Gheorghe și Paștele.
EXPOZITIUNEA este o descriere detaliată a drumului către han, care are rolul de a
introduce cititorul pe tărâmul imaginației și a locului ales de Ghiță pentru a se muta cu
intreaga familie.
La inceput, castigul noului cârciumar este mulțumitor, fiind obținut pe cale cinstită:
’’Iara pentru Ghiță cârciumă era cu noroc(...) sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig
bine făcut..’’. Soțul este harnic și întreprinzător, nevasta sa, Ana, fiindu-i de mare ajutor, iar
soacra este convinsă că presimțirea sa rea nu este întemeiată.
INTRIGA nuvelei este momentul în care la han își face apariția Lică sămădăul, șeful
porcarilor din împrejurimi, un personaj straniu, care exercită o influență negativă asupra
celor din jur. Personalitatea sa puternică și înclinația maldiva acestuia spre rău, vor
determina dezechilibrul sufletesc al lui Ghiță și destramarea familiei sale. Destul de repede,
cârciumarul înțelege că ’’aici la <<Moara cu noroc>> nu putea să steie nimeni fără voia lui
Lică’’, iar el își dorește cu ardoare să rămână, alegând să fie prieten cu Lică, deși îl măcina
conștiința.
DESFASURAREA ACȚ IUNII surprinde atitudinea dominatoare a sămădăului ce va
declanșa în conștiința personajului central conflictul dintre impulsul de a rămâne
independent și observația realistă că, împotrivindu-se stăpânului locului, nu va putea rezista
prea mult ca hangiu.
Pe fondul profundei ingrijorari care ii macina cugetul, manifestările exterioare ale
personajului încep sa se schimbe, astfel, dintr-un om deschis, vesel, optimist, devine
’’ursuz’’, irascibil, trecând repede de la o stare la alta. Banul devine pentru el o obsesie care
il face să regrete ca are familie și că nu poate să riște, sfidand cinstea, alături de Lică:
’’vedea banii grămadă înainte sa și(...) de dragul aceste câștig ar fi fost gata să-și pună pe un
an, doi capul în primejdie.
Desi Ana intuieste influența nefastă pe care o are Lică asupra lui Ghiță și își previne
soțul, aceasta se obișnuiește treptat cu înțelegerile tacite, profitabile, dar necinstite.
Insusi isi găsește scuze la nivelul conștiinței, redate prin monolog interior: ’’Așa m-a lăsat
Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?’’
Personajul principal devine părtaș la nelegiuirile înfăptuite de Sămădău și de tovarășii
săi. Prima acțiune majora de complicitate cu răul este mărturia falsă în favoarea porcarului.
Frământările din conștiința lui Ghiță devin remușcări amare, fapt care dovedește că
fondul său sufletesc este bun, dar anturajul și setea de înavuțire il transforma intr-un
nelegiuit. Totuși, realizează că rănile conștiinței sale sunt de nereparat: ’’Sărmanilor mei
copii, voi nu mai aveți, cum avusera părinții voștri, un tată cinstit’’.
O ALTA FAPTA CARE CONTRIBUIE LA DEZUMANIZAREA PERSONAJULUI este tot sperjurul,
dar, de această dată, jura strâmb în favoarea lui Lică, la acuzația de crimă. Scăpând de
învinuirea de crimă, Lică i se confesează lui Ghiță cu scopul de a-l intimida și de a-l
determina să îl apere în continuare. Sămădăul ii mai destainuie hangiului, anticipându-i
finalul, ca punctul slab al cârciumarului este iubirea puternică pentru o singură femeie,
anume soția sa, ceea ce cu siguranță îl va duce la pierzanie.
Dominat de dorința obsesivă de a face bani, dar și frământat de speranța că îl va putea
dovedi pe Lică, dându-l pe mâna jandarmului Pintea, cârciumarul nu pleacă de Paște
împreună cu familia, el și Ana rămânând la han.
Ana consideră că soțul ei nu o mai iubește si, din răzbunare și deznădejde, i se dăruiește
lui Lică. Gestul de a-si lăsa soția cu un om sadic, foarte periculos și de a pleca după Pintea,
ține de SFERA DEZUMANIZARII TOTALE A PERSONAJULUI.
Deși cârciumarul își iubește soția, nu poate suporta ideea că ea este atrasă de dușmanul
lui și că i-a fost infidela, așa că recurge la o crimă: o injunghie în inimă, omorând odată cu
ea și propriul suflet, iar faptul că el este împușcat de Răuț, vine ca o absolvire de existență
care își pierduse, pentru el, orice semnificație.
Si sfârșitul lui Lică Sămădăul este unul violent: fiind urmărit și fără cale de scăpare, se
sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac.
 DEZNODAMÂNTUL NUVELEI prezintă mistuirea hanului de un foc purificator, iar
singurele personaje care supraviețuiesc sunt cele inocente, bătrână și cei doi nepoți ai ei.
LIMBAJUL ARTISTIC al nuvelei se caracterizează prin sobrietatea și concizia stilului de
factură clasică. Obiectivitatea perspectivei narative este completată de detalii semnificative
cu privire la gândurile personajelor, care le determină manifestările exterioare. Monologul
interior se împletește cu narațiunea, descrierea și dialogul, determinând evoluția tensionata a
conflictului către un deznodământ tragic.
NUVELA PSIHOLOGICA ’’MOARA CU NOROC’’ este o capodoperă a literaturii
române, deschizând calea către marile creații epice din perioada interbelică, despre care
criticul literar George Călinescu afirmă că este ’’o nuvelă solidă cu subiect de roman’’