Sunteți pe pagina 1din 7

Sacrul si porfan-Mirece Eliade

Lucrarea a fost scrisa in 1956 ca o introducere in studiul fenomenologic si istoric al faptelor


religioase.Este sturcturata in 4 capitole:
1. Spatiul sacru si sacralizarea Lumii
2. Timpul sacru si miturile
3. Sacralitatea naturii si religia cosmica
4. Existenta umana si viata sanctificata
Cap1.Spatiul sacru si sacralizarea Lumii
Omogenitatea spatila si hierofania
Saptiul nu este omogen ,are anumite ruptrui ce da nastere la 2 experinte a spatiului una profana si
una sacra.Spatiul sacru a apartu tocmai prin aceasta ruptura a spatiului ce a dezvaluti un “puct
fix”absolute,un “centru”in jurul caruia a avut loc Facerea Lumii.In timp ce spatiu profane este
omogen si relative.Se introdeuce conceptual de hierofanie,ce insemana camuflarea scarului in
profane,manifestrea sacrului in “lucruri”.Omul care traieste in sptiu profane numai are puterea sa
recunoasca aceasta hierofanie,dar si acesta inca mai pastreaza anumite locuri care au o
seminificatie aparter pt.ei:tinutul natal,locul primei iubirii etc.
Teofanie si semen
Pt.omul religios saptiul nu este omogen,el prezinta fisuri,ruptrui “porti”prin care se realizeaza
evadarea din profane in sacru.Omul religios poate sa descopere, “sa vada”aceste
hierofanii,izbucnirii ale sacrului in profan(ceva ce nu tine de aceasta lume s-a mianifestat in chip
apodictic si a stabilit astfel o orientare ori comportamnete).Orice spatiu sacru implica o
hierofani,Biserica este locul in care se realizaeaza “evadare”din profane.”dorinta omului religios
de a trai in sacru inseamna de fapt dorinta lui de a se situa in realitatea obiectiva,de a nu se lasa
paralizat de relativitatea fara sfarsit a experintelor pur subiective,de a trai intr-o lume reala si
eficenta si nu intr-o iluzie”.
Haos si cosmos
Pt.societtaile traditoinale un teritoriu locuit este un “cpsmos’. “lumea”este un univers in care
sacrul s-a manifestat si unde rupture de nivel este asadar posibila si repetibila.
Transforamrea unui teritoriu strain in spatiu lociubil ,consacrearea unui teritoriu echivaleaza cu
comicizarea lui,repetarea unui act primordial “transformarea Haosului in Cosmos:prin actul divin
al Creatiei.”
Consacrea unui loc:repetarea Cosmogoniei.
Organizarea unui saptiu repeat lucarea exemplara a zeilor.Fiecare locuinta trebuiea sa aiba acel
“punct fix”, “ax cosmic”,astfel incat teritoriul din jurul lui devine locuibil si se transforma intr-o
lume.Acest “ax cosmic”,de ex.tribul achilpa-stalpu sacru, “sustine” lumea si asigura comunicarea
cu Cerul,intrucat existenta uman nu este posiblia decat prin acesat comunicare permaneta cu
cerul.
“Centrul Lumii”
“Axis mundi” asigura comunicarea cu cele trei niveluri cosmice-Pamantul,Cerul,regiunile
inferioare. “sistemul Lumii”societatilor traditoinale:
1. un loc sacru este o rupture in omogenitatea spatiului
2. aceasta rupture este reprezentata de “o deschidere”care permite trecerea dintr-o regiune
cosmica in alta (de la cer la pamnta si invers:e la pamant la lumea inferioara)
3. comunicarea cu Certu; este experimata printr-un anumit numar de imagini care privesc
toate acel Axis mundi:stapl,scara,munte,arbore,liana
4. in jurul axului cosmic se extinde “Lumea”(=’lumea naostra”),si deci axul se afla “in
mijloc”,in buricul Pamnatului,este centrul Lumii.
“Lumea naostra”este un pamnat sfant,pentru ca este locul cel mai apropiat de Cer.Prasele sfinte si
sancturae se afla in Centrul Lumii,templele sunt replici ale Muntelui cosmic si dei reprezinta
“legatura’prin excelenta dintre cer si pamant.
“Lumea noastra”se afla intotdeuna in Centru

1
“lumea adevarata” se afala intotdeauna in “mijloc”,in “centru”,pentru ca aici se produce ruprtua
de nivel,comunicarea dintre cele trei zone cosmice.Cosmosul este intotdeuana desavarsit,oricare
i-ar fi intiderea.o tara intrreaga,un oras,un sactuar,infatise4aza de o potreiva o imagine a
lumii,imago mundi.Aceasta multime de “centre” si aceasta repetare a imaginiii Lumii la cari din
ce in ce mai modeste se numarar printer trasaturile specifice ale societatilor traditionale.Omul
societatilor premoderne doreste sa se afle cat mai aprope de centrul Lumii.orice asezare umana
repta facerea Lumii pornidn de la un punct central>omul societtailor traditionale simte nevoia de
a exista mereu intr-o lume totala si organizata,intr-un Cosmos.El nu paote trai decat intr-un spatiu
“deschis”catre inalt,unde ruptrua de nivel era simbloic asigurata si unde comunicarea cu lumea
cealalta,;umea “transcedentala”,era posibila prin mijlocirea ritualurilor.
Asezarea intr-un teritoriu echivaleaa cu intemierea unei lumii,repeat mereu schema cosmologica
si acelasi scenario ritual.
Cetate-Cosmos
“Lumea naostra”este un Cosmos,iar orice ataca din afara ar putea-o preface din nou in
“Haos”(dezordine,bezana,disturgere,nimicire,moarte,recadrea intr-o satre fluida,amorfa).
Asumarea facerii Lumii
Esita 2 comportament fata de locuinta omeneasca;traditional si modern.
Petnru omul traditional.post modern,locuinta este intotdeuana santificata pentru ca este o imago
mundi,iar lumea este o creatie divina.Sunt 2 mijlocae prin care locuinta este transformata in
Cosmos si capata astfel valoare de imago mundi:
1. asimilarea cu cosmosul prin poiectia calor patru zari pornind de la un punct central,in
cazul unui sat,sau prin asezarea simbolica a unui Axis mundai,in cazul locuintelor
familiale
2. prin repetarea,intr-un ritual de constructie,a actului exemplar al zeilor,in urma caruia a
laut nastere Lumea din corpul unui Dragon marin sau al unui Urias primordial.
In toate culturile traditonale,locuinta comporta un aspect sacru,fiind astfel o reflecatre a
Lumii.Simbolismul cosmic este cuprins in structura insai a locuintei.oriece locuinta se afla
asezata langa Axis mundi,pentru ca omul religios doreste sa traiasca in “centrul Lumii”,cu alte
cuvinte in real.
Comogonie si sacrificiu de constructie
Orice constructie noua repreodice facerea Lumii.ca sa dureze,o constructie trebui sa fie
insufeltita,sa capete in acelasi timp o viata si un sufelt. “trasferul”sueltului nu se paote face altfel
decat prontr-o jertfa de sange.ca sa este santificata printr-un simbolosm ori ritual
cosmogonic.NImeni nu-si schimba locuinta fara o strangere de inima,pentru ca nu este unsor sa-ti
paraseti “lumea”.Locunita nu este un obiect. “o masina de locuit”.ci este universal pe care omul
si-l caldeste imitand creatia exempalra a zeliro,cosmogonia.
Templu,basilica,catedrala
Templu este o imago mundi pentru ca Lumea,ca lucarea a zeilor,este sacara.Lumea este continuu
purifcata de sfintenia sactuarelor.Biserica este gandita ca o copie a Ierusalimului ceres,ea
reproduce Paradisulsau lumea cereasca.ca imagine a Cosmosului,biserica bizantina reprezinta si
totodata sfinteste lumea.
Cateva concluzii
Deoarece viata religioasa a omenirii se desfasoara in istorie,expersiile sale implicit condittionate
de mometle istorice si de stilurile culturale.
Experineta sacrului permite “intemierea Lumii”:acolo unde sacrul se manifeta in spatiu,unde se
dezvaluie realul si Lumea incepe sa existe.insa ivirea sacrului nu poiecetaza daor un punct fix in
mijlocul fluiditatii amorfe a spatiului profane,un :Centru”in “hasos”;ea produce de asemena o
ruptrua de nivel,deschide comunicarea intre nivelurile cosmice.Manifestarea sacrului in spatiu are
deci o valenta cosmologica;orice hierofanie spatiala,roice consacarea a unui spatiu echivaleaza cu
o “cosmogonie”.Lumea poate fi perceputa ca lume ori Csomos in masura in care se infatiseaza ca
lume sacra.

2
Orice lume este lucrarea zeilor,pentru ca a fost create fie direct de catre zie,fie consacrata,deci
“cosmicizata”de catre oamneii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al
creatiei.O.r nu paote trai decat intr-o lume sacra,pentru ca doar o asemnea lume participa la
fiinta,exista cu adevarta.El se afla in centrul Lumii si totodata la izvorul realitatii
absolute,aproape de “deschidrea”care-I inlesnete comuncarea cu zeii..El doreste din tot sufletul sa
locuiasca intr-o lume divina,sa aiba o casa asemnataore cu casa zeilor,dorinta de a tari intr-un
cosmos pur si sfant,asa cum era el la inceputul inceputurilor,cand iesea din mainile creatorului.

Cap.II Timpul Sacru si miturile


Durata profana si Timpul sacru
Ca si spatial<Timpul nu este omogen si nici continuu pt.o.r.Timpul sacru este reversibil,timp
mitic,primordial readus in preznet mereu,recuperabil si repetibil la nesfarsit.Timpul
profane,durata temporala obisnuita,in acre se inscriu actele lipsite de semificatie religioasa.orice
sarabataore religosa implica iesirea din durata temporala ‘obisnuita”si reintegrarea in timpul mitiv
actualizat de aceea sarbatoare.Acest timp nu “curge”,nu este o “durata” ireversibila.Este un timp
mereu egal cu el insusi,nu se schimba si nici nu se incheie.fiecare sarbatoare inseamna regasirea
aceluai Timp sacru care s-a manifestat la sarbatorea din anul trecut sau cu un seco in
urma,Timpul creat si santificat de zei.in srabatore se regasete prima aprtie a timpui scaru.Zeii
intemeiua totodata si Timpul sacru,pentru ca Timpul contemporan unei creatii era in mod necear
santificat pin prezneta si activiatea divina.
Omul religios traieste astfel in doua feluir de Timp,dintre acre cel ami importanmt,Timpul
sacru,apare sub forma paradoxala a unui Timp circular,reversibil si recuperabil,un soi de present
mitic regasit periodic cu ajutorul ritualrilor.El refuza sa traiasca doar in ‘prezentul
istoric”,straduindu-se sa ajunga la un timp sacru,care in unele privinte,ar putea insemna
“vesnici”.
Pt.omul nereligios,Timpul nu poate reprezenta nici ruptru,nici mister,avand un inceput si un
sfarsit,moarte,disparitia existetie.Omul nereligios stie ca este vb mereu de o experienta umana in
acrenu paote intervene nici o prezneta divina.Pt. omul religios durata temproala profana pote fi
periodic “oprtia’prin introducerea,cu ajutorul riturilor,a unui Timp sacru,non-istoric.Tot asa cum
o biserica insemana o rupture de nivel in spatiu profane al unui oras modern,slujba religioasa care
are loc inaunatrul ei inseamna o rupture in durata temporala profana;nu mai este preznet timpul
istoric actual,timpul trait,de pilda,pe starizle si casele din jur,ci timpul in care s-a desfasurat
existenta isorica a lui Isus.pt.un credincios,liturghia se desf. Intr-un timp istoric sfatit prin
intruparea Fiului lui dumnezeu.
Templum-tempus
Templum se refera la aspectul spatial,iar tempus la asepctul temporal al miscarii orizontului in
spatiu sit ump.
Pt.or al culturilor arhaice,Lumea se reinoieste in fiecarean,isi regasete cu fiecare an
“sfintenia”originara,cu acre se nascuse din mainele cretaorului.Fiecre An Nou adduce un timp
nou,curat si sfant,un timp care nu fusese inca folosit si uzat.Orice cretie este imainata ca avand
loc la inceputul Timpului.
Repetarea anuala a cosmogoniei
Deaorece Anul Nou este o reactualizare a cosmogoniei,el implica reluarea timpului de la
inceputurile sale,adica refacerea timpului primordial,a timpului pur,cel care exista in mometul
creatie.Nu este vb doar de sf.efectiv al unui anumit interval de timp si de inceputul unui alt
interval(omul modern),ci si de abolirea anului trecut si a timpului scurs,Cu fiecare An Nou,omul
se simtea mai liber si amic urat pt ca scapse de povara greselilor si pacatelor sale.Se intorecea in
Timpul mitic al Creatiei,un timp sacru si puternic;scaur pt.ca era transfigurat e prezneta
zeliro,puternic pt.ca era timpul celei mai uriase creatii cunoscute vreodata,aceea a universului.
Regenerarea prin intoarcerea la timpul originar

3
Timpul scaru si puternic este timpul originii.Prine repetarea anaula a cosmogonei,Timpul se
regenera,reincepa ca Timp sacru,deoarece concide cu acel timp cand Luema incepuse sa
existe,participand in mod ritual la “sf Lumii’ si al ‘re-crearea’ ei,omul se naste din nou..orice
sarbatoare nu este comemorarea unui evenimet mitic,ci reactualizarea acestuia.
Timpul origimii este prin excelenta Timpul Comogonei,clipa in care a aparut realitatea cea mai
curpinzatoare,adica :umea.timpul comogonoc slujeste drpet model tutoror timpurilor sacre.
O r reactualizareaza deci csmogonia nu numai de fiecare data cand faureste ceva ci si atunci cand
vera sa asigura o domnie fericita unui nou Suveran sau cand trebuie sa salveze recoltele
amenitate,sa paorte cu success un razboi ori sa faca o caltorie pe mare.Viata nu paote fi
reparata,cid oar re-creta prin repetarea simblica a cosmogoneie,deoarece cosmogonia este midelul
exemplar al oricarei creatii.
Timpul “festiv”si structura srabatorilor
Timpul orginii implica repetarea rituala a ctului vrator al zeilor.o srabatore se desf.intotdeuna in
timpul originii.omul religios este incredintat ca traieste intr-un alt timp,ca a izbuti sa se intoarca
in acel timp mitic.Or devine periodic contemporan cu zeii,in masura in care reactulizeaza timpul
primordial al infaptuirii lucrailor divine.reactualizarile periodice ale gesturilor divine,sarbatorile
religioase au drept scpot sa-I invete pe oameni model scare.timpul sacru este mereu
acelasi,alcatuind :un sir de eternitati.participantii devin contemporani cu eveniemtul mitic,ies din
timpul istoric,alcatuit din totalizatea ev,profane,pt.a ajunge la timpul primordial,acre este meru
acelsi si care apertine eternitatiiPrezentul etern al ev.mitice inseamna durata prfana e
evenimetelor istorice.
Simtind nevoia sa reproduca la nesfasit acelasi gesture exemplare,omul religios doreste si
incearca sa traiasca in preajma zeilor.
Omul-contemporan periodic cu zeii
Omul doerste sa se asze intr-un spatiun “deschis catre inalt,aflat in comunicare cu lumea
divina:.cel ce se cufunda in Timpul sacru de origine devine “contemporan cu zeii”.O r isi asuma
responsabilitate participarii la crearea Cosmosului,la crearea proprei lumi.
Mit=Model exemplar
Mitul relateaza o intamplare sacra,adica un evenimet primordial care s-a petrecut la inceputruiel
timpului.relatrea unei intamplari sacre echivaleaza insa cu dezvaluirea unui mister.O data
“spus”,adica ‘dezvaluit,mitul devine adevar apodictic,temei al adevarului absolut.profanulnu ia
parte la fiinta,pt.ca nu a fost intemiat ontologic,nu are un model exemplar,nu ingaduie nici :o
deschidere:catre universal,catre lumea spirutala.Mitul infatiseaza sacarlitate absoluta,pt.ca
relateaza activitatea creatoare a zeilor,dezvaluie sacralittaea lucrarilor lor.mitul infatiseaza
izbucnirile diverse si adesea dramatice ale sacrului in lume.luema este intemeiata de fapt prin
izbucnirea sacrului infatisat de mit.Cea mai importanta functie a mitului este de ci de ‘a
fixa”modlele exemplare ale tutoro ritualurilor si ale tutoror activitatilor omenesti
semnificative.Cu cat un om este ami religios ci ata el are la indemana mai multe modele
exempalre pt. comportamentele si actiunile sale.
Acesta repretare fidela a modeleor divine are un dudublu rezultat:
1. imitandu0i pe,zei omul se mentie in sacru-in relaitate
2. datorita reactualizarii neintrerupe a gesturilor divine exemplare,lumea este santificata.
Comportamentul religios al oemnilro contribuie la mentinerea sfintenei lumii.
Reactualizarea miturilo
Or. Nu se recunoaste ca fiind cu adevarta om decat in masura in acre imita zeii,eroii civilizatori
ori Stramosii mitici.El nu devine cu adevarta om decat daca se supune invaturilor mitruilor,daca-I
imita pe zei.Daor mitul primordial paote pastra istoria adevarata,isoria conditei umane,si doar aici
trebuei cautate si gasite principiile si pradigmele oricarui comportament.
Istorie sacara,Istorie,istoricism

4
O r cunoaste 2 feluri de Timp:profane si sacru.o durata evanescenta si un “sir de vesnicii”
periodic recuperabile in timpul sarbatorilor,care alcauiesc calendarul sacru.Anul nou coincide cu
ziua diantai a craetie.
Orice AN Nou inseamna repetarea cosmogonei,re-creare Lumii si totodata
‘creare”Timpului,regenerarea lui pt.”un nou inceput”. “intampalrea scara este povestita prin
mituri.calendarul sacru regenereaza periodic Timpul,facand-ul sa coincaida cu timpul
originii.reactualizrea miturilor inseamna aproprierea de zei ia ia parte la sfintenie.Ia parte la
Fiinta,imitarea modelelor exempalre divine reprezinta dorinta lui de sfontenie si in acelasi timp
nostalgia sa ontological.Datorita acestei ‘eterne reintoareceri”la izvoarele sacrului si ale
realului,exisenta omeneasca I se pare a fi ferita de nimicnicie si de maorte.Istroia devine asadar,in
ansamblul sau,o teofanie,tot ceea ce s-a petrecut in Istorie trebuia sa se petreaza astfel pt.ca
aceasta a fost vointa Spiritului universal.
Timpul decasralizat pt.totdeuna,se arat a fi o duartaprecara si care se pierde treptat,la capatul
careia se afla moarte.

Cap.III Sacarlitatea naturii si religia cosmic


Pt.omul religios natura nu este nicoidata exclusive “naturala”;ci incarcata cu o valaore
religioasa.Lumea se infatiseaza a.i omul religios,contempland-o,descpoera numeroase feluri de
sacru,prin urmare de Fiinta.Omul r intuieste ‘supranaturalulu”cu ajuotrul aspectelor ‘naturale” ale
Lumii.
Sacrul ceresc si zeii uranieni.
O exp.religioasa se paote naste din simpla contemplare a boltei ceresti.cel care se ridica urcand
treptele unui sanctura ori scara rituala care duce la Cer inceteaza sa mai fie om’intr-un fel sau
altul,el ia aprte la o conditie supranaturala.Prin propriul sau mid de a fi,cerul dezvalui
transcendeta,puterea,vesnicia.El exsita in chip absolute,pentru ca este inalt,infinit,vesnic,puternic.
Zeul de departeZeul dup ace a creat Cosmosul se retrage in imparatia cerului si trimite9creaza)zei
de o putere mai mica.De multe ori acest zeu este uitat,nu I se mai aduce nici o jertfa ,decat in
cazurl unor probelme foarte grave(boli,calamitati,seceta).
Experienta religioasa a Vietii
Omul primitiv se indeparteaza de Zeul ceresc si transcendet.Descoperind sacralittae Vietii,omul
s-a lasat purtat de propria sacralitate transcendeta a nevoilor sale immediate si zilnice.Zeii si
zeitaile puteau doar sa reproduca Viata si s-o imbogateasca dar nu puteau salva Cosmosul ori
societatea omeneasca intr-un moment de criza.
Perentitatea simblourilor ceresti.
Zeii ceresti,regiunile siderale,simblolismul uranian,mitruile si ritualurile de inaltare etc. pastreaza
un loc preponderant in economia sacrului.Cerul ramna preznt in viata religioasa prin mijlocirea
simbolismului.Simbolismul “centrului Lumii”-comunicarea cu Cerul se face intr-un ‘Centru”,iar
aceasta comunciare este iamginea exempalra a transcendentei..
Eliminat din viata religioasa propiu-zisa,sacrul ceresc se mentine active prin symbolism,deoarece
simbolul se adreseaza finite omenesti integrale,sin u doar mintii.
Structura simbolismului acvatic
Simbolismul are un rol insemnat in viata religioasa a omenirii;datorita simbolurilor,Lumea devine
‘transparenta’;putandu-si “arata’ trascendeta.
Apele simbolizeaza suma universala a virtutilor,fiind izvorul tutuor posibilitatilor de existenta,ele
precede orice forma si susitn orice creatie.Simbolismul apelor implica maortea,cat si
renasterea.Contactul cu apa inseamna intotdeuana o regenerare;disolutia este urmata de ‘o nuoa
nastere”,iar imersiun ea fertilizeaza si sporete potentialul de viata.Aple dezintegreaza,abolesc
formele,spala pacatele,fiind deopotriva purificatore si regeneratoare.
Istoria exemplara a botezului

5
“Omul vechi”moare prin imersiunea in apa,dand nastere unei finite noi,regenerate(cel botezat se
intorce la neprihanirea dintai).in valorizarea crestina a Apleor intervin insa unele elemnte noi
legate de o “istorie”,si anume Istoria sfanta.
Valorizarea botezului ca repetare a Potopului.potopul inchipui deopotriva coborarea in adancuriel
marii si botezul.
Universalitatea simbolurilor
Pentru apologetii cretini simbolurile erau incarcate de mesaje;ele aratau scarul cu ajutorul
ritumurilor cosmice.pentru crestin,valabilittae simbolurilor eset asigurata de intruparea lui
dumnezeu I Timpul istoric.Istoria nu izbuteste sa schimbe radical structura unui symbolism
arhaic,ci daor sa ii asigure mereu semnificatii noi,care nu distrug insa structura simblolului.pt.or
Lumea are intoteduna o valenta supranaturala si dezvaluie o modalitate a sacrului.pt or sacralitaea
este o manifestre deplina a Fiintei.
Terra mater
Imagina primordiala a pamntului Mama.credinta ca pamntul naste oameni este universal
raspnadita.sentimetul nelamurit al unei solidaritati mistice cu pamntul natal.Dorinta noastra este
sa fim ingropati dupa maorte in tinutul natal,spre a ne intoarce in pamntul-mama.
Humi position:punerea copilului in pamnat
Mama umana nu este altceva decat o repreznetare a amrii mame telurice.Obiceiul de a pune npu-
nascutl pe pamnt este inca mai raspandita si se mai pastreaza in unele tari din europa.In
China;muribundul,ca si nou nascutul sunt pusi pe pamant…Pt nastere sau pt.moarte,pt.intrarea in
familia vie ori in familia ancestrala.Ritul punerii pe Pamant implica idea unei identitati
subsatntaile intre rasa si tarana.
Femeia,Pamantul si fecunditatea
Femeia este legata in chip mistic de pamnt,zamislirea apare ca o variant,la scara umana,a
fertilitaii telurice.sacralitatea femeii depindede sanctitatea Pamntului.Puterile magico-
religioasesi ,prin,urmare,predominate sociala a femii au un model cosmic:Pamantul-mama.
Pentru omul religios al societatii arhaice,Lumea este incarcat de mesaje,care par uneori de
neinteles,insa pot fi descifrate cu ajutorl miturilor.Experienta umana in totalitatea sa poate fi
omologata vietii cosmice,prin urmare sanctificata,deoarece Cosmosul este creatia suprema
a zeilor.
Simbolismul Arborelui cosmic si cultele vegetatiei
Miturile si ritualuie legate de Pamntul-mama expeima ideile de fecunditate si de bogatie,care sunt
de natura religioasa,pt.ca numerosele aspecte ale fertilitatii universale dezvaluie de fapt taina
zamislirii,a creatie veitii.Viata omeneasca nu este simtita ca o scurta trecere ptin Timp,intre
2 neanturi,ci este perceptual de o preexistenta si se prelungeste intr-o postexistenta.Pt
or,moartea nu inseamna sf. Vieti,ci doar o alta modalitate a existentei omeneti.
Csomosul a fost inchipuit sub froma unui arbore urias tocmai pt.felul sau de a fi,in primul rand
capacitatea sa de a se regenra la nesfarsit.
Desacralizarea naturii
Natura pt o r nu este exclusive naturala,mai are inca un farmec,un mister,o maretie in acre se pot
regasi urmele vechilor valori religioase.Insa lumea nu este desacarlizata in intregime.
Alte hierofanii cosmice
Pietrele,ca hierofanii,le pot arata oamenilor puterea,trainicia,permaneta.Piatra ii arata omului ce
insemana o existenta absoluta,dincolo de Timp,neatinsa de devienire.
Luna,prin fazele sale,ii arata omului religios nu numai ca maortea este strans legata de Viata,ci si
ca maorte nu este definitive,ci este intotdeuana uramata de o noua nastere.Luna valorizeaza
religios devenirea cosmica(devenire,crestre,descrestere).si il impaca cu Moartea.
Hierofaniile solare exprima valorile religioase ale autonomiei si puterii,ale suveranitatii si
inteligentei.
Crestinisumul a adus schimbari radicale si profunde in valorizarea religioasa a cosmosului si a
Vietii,pe care insa nu le-a respins.

6
Cap IV.Existenta umana si viata sanctificata.
Existenta ‘deschisa” spre Lume
Pt. or Cosmosul “traieste” si “vorbeste”,iar viata Cosmosului este o dovanda a sfintenei
sale,deoarece a fost creat de zei,iar zeii se infatiseaza oamenilor prin intermediul vietii
cosmice.Deschiderea spre Lume ii ingaduie omului religios sa se cuonoasca si,in acelasi timp,sa
cunoasaca Lumea,iar aceasta cuonastere este pt. el nepretuita,pt.ca este “religioasa”,pt.ca se refera
la Fiinta.
Santificarea Vietii
Viata este triata pe 2 palnuri,desfasurandu-se ca existnta umana si participand in acelasi timp la o
viata transumana,cea a Cosmosului sau a zeilor.Omul este un microcosmos in care se oglindeste
macrocosmosul.Omul imita modele divinittaii,omologarii om –univers.Orice exeprinta umana
paote fi transfigurata si trait ape un alt plan,transuman.
Corp-casa-Cosmos
Omul r traieste intr-un cosmos “deschis’si ca el insusi este deschis spre Lume,ceea ce
inseamna”ca se afla in comunicare cu zeii,ca participa la sifintenia Lumii.locunita sa este un
microcosmos,cum este de altfel si corpul sau.omologarea casa-corp-cosmos apare destul de
timpuriu.A se instala intr-o casa echivaleaza cu asumarea unei stari exisetntiale in Cosmos.
Trecerea prin poarta stramta
Casa-deopotriva Imago mundi si replica a corpului omenesc-joaca un rol de seaman in ritualuir si
mitologii.Existenta umana atinge implinirea in urma unui sir de rituri de trecere,adica de initieri
successive.
Rituri de trecere
Viata omului e o succesiune de treceri si de initieri.O r se straduieste sa se implineasca dupa
imaginea ideala carea i-a fost dezvaluita prin mituri.
Fenomenologia initierii
Initierea cuprinde indeobeste o tirpla revelatie:sacrului,a morii si a sexualtitatii.Initierea
echivaleaza cu maturizarea spirituala,tema fiind intalnita in toata istoria religioasa a
omanerii;initiatul,cel care a patruns tainele,este cel care stie.Accesul la spirtiualittae este redat
printr-un simbloism al Mortii si al unie noi nasteri.
Conferii ale barbatilor si societtai secrte ale femeilor.
Moarte si initiere
Mortea initiatica repeat intoarcerea exemplara in haos,pt.a permite repetarea cosmogoneie si
pregatirea noii nasteri.
“A doua nastere” si zamislirea spiritulua
Scenariu initiatic,mortea din conditia profana uramta de re-nasterea intr-o lume sacra,in lumea
zeilor joaca un rol important in religiile evolutive.Prin sacrificiu se dobandeste o conditie
supraomeneasca.Accesul la viata spirituala cuprinde intotdeauna maortea din condtia
profana,urmata de o noua nastere.
Sacrul si profanul in lumea moderna
Homos religosus crede intotdeuana in exsitenta unei realitati absolute,sacrul,care transcende
aceasta lume,unde totusi se manifesta sanctificano si facnad-o reala.Omul areligos respinge
transcendeta,accepta relativitatea “relitatii”si chioar se indoieste uneori de sensul
existentei.pastreaza urem ale comoprtamentului religios insa golite de semnificatia religioasa,este
alcatuit dintr-un sir de negari si refuzuri.Pare sa-si fi pierdut capacittaea de a trai constient
religia,deci de a o intelege si de a si-o asuma;dar in starfundurile fiintei sale,urmele nu s-au sters
cu totul,insa a fost “uitata”.