3.1. Rolul muzeului in societatea căreia i se adresează. Spațiu public de
interacțiune socială. Muzeul a devenit un simbol al societății vestice încă din vremea Renașterii, acesta evoluând în timp într-un ansamblu de substraturi având deopotrivă ca scop educația și relaxarea. El se adresează tuturor clasele sociale, fiind totodată accesibil tuturor vârstelor și reprezintă astfel un spațiu esențial educativ și de conștientizare in structura oricărei comunități cu un fundament cultural solid. Spațiile de expunere, prin colecțiile și exponatele lor mediază însăși valorile esențiale ale societății pe care o reflectă. Acestea sunt de cele mai multe ori contrastante, ilustrând astfel complexitatea și diversitatea sociala. Astfel el devine un spațiu de interacțiune umana nu doar fizică dar și ideologica, ilustrând principiul unității ansamblului în diversitate. În cartea I, „Societate si arhitectură” din volumul „Estetica arhitecturii”, P.A. Michelis vorbește despre acest principiu ca fundament al oricărui organism social. El afirmă că, la limita extremă, „ansamblul și unitatea se identifică”, dar aceasta limită este acolo unde „unitatea are un caracter propriu...un scop fixat din interior, un anume spirit o unește și-i exprimă ideea”. Putem astfel afirma că muzeul reprezintă pentru valorile unei comunități și ale locuitorilor ei mai mult decât un martor permanent al societății care l-a creat. El este un spațiu de formare a unității, a spiritului colectiv, o zona de conștientizare a valorilor întregului prin contribuțiile individuale ale entităților care îl compun. Acesta conștientizare are in forma sa finala puterea de a genera transcendența conștiinței care iese din îngrădirea eului ei restrâns, identificându-se cu unitatea întregului ansamblul. „In forma sa perfectă , organizarea socială își datorează unitatea unui spirit comun, unei idei. ”