ARTA. ATITUDINE, ORIENTARE, LOCALIZARE.

Din prima jumătate a secolului trecut, orașele încep să conștientizeze rolul artei,
culturii și al activităților specifice acesteia în modelarea și dezvoltarea urbană.
Nu poți avea acces la o imagine reală a orașului doar prin spot-uri comerciale și de turism
extravagante și regizate. Orașul trebuie să ofere posibilitatea de a-l trăi, de a-l descoperi.
Din păcate, cultura este văzută ca fiind legată strict de produsul artistic, cel mult de
acțiuni de imagistică sau loisir. Acest fapt duce la percepții și abordări nerealiste.
Cultura este esențială pentru dezvoltarea orașului care capătă prin aceasta identitate și
autonomie.
Orice societate este finalmente definită de manifestările sale culturale. Cultura este artă,
credință, știință și conduită, astfel că o societate fără cultură nu are identitate. Chiar
absența parțială sau abordarea atipică pot caracteriza o anumita cultură. De aceea
putem observa, în special astăzi, că diversitatea și subiectivitatea umană duc la
interpretări ale culturii, acestea având ca rezultat manifestări uneori deviante.
Considerând cultura ca o acțiune pe care viața o exercită asupra ei însăși, și prin care se
transformă pe sine astfel încât este ea însăși ceea ce transforma și ceea ce este
transformat (HENRY, Michel – Barbaria – Eseuri de ieri si de azi, Institutul European, 2008,
București), putem face o încercare de a identifica acești vectori de transformare, și
eventual unde și când aceasta devine nocivă pentru societate.
Barbaria lui Michel Henry este de fapt un fenomen care se manifestă simultan cu cel
cultural, făcând chiar parte din el. Este rezultatul unor alegeri care au ca urmare o deviere
de la cursul normat de încadrarea în caracteristicile unei anumite culturi, în raport cu care
apar divergențe și chiar relații de natură distructivă.
Putem deci atribui barbariei o definiție echivalentă cu cea dată mai sus culturii, însă cu
anumite conotații negative. Barbaria este și ea o formă de cultură, ca manifestare socială
în artă, stiință, conduită etc, materializându-se din structura acesteia, însă cu caracteristici
deviante, distructive, auto limitatoare.
Această situație apare și la Mircea Eliade, în conceptul de huliganism. Huliganismul lui
Eliade se distinge ca un tip de barbarie henryană elevată, în sensul că nefiind o subcultură
sau o ruină a acesteia, poate fi privit nu ca o atitudine nocivă culturii și societății, ci mai
curând autodistructivă, sau cel mult ca o modalitate de introvertire, de protecție
împotriva anumitor aspecte ale societății.
Acest tip de barbarie huliganică este, de fapt, specifică unei societăți cu un grad ridicat de
cultură, și cu o bună capacitate de a o procesa. Inelectualul epocii contemporane, ale
cărei culturi generează norme și tipare, nu-i mai face față, în timp ce individul necultivat

1
nu sesizează constrângerea și manipularea. Apar astfel două modalități de a reacționa
culturii deviate (sau deviante), materializate prin barbarismul distructiv și huliganismul
defensiv. Ambele tipuri de reacții denotă apariția unor nereguli în parcursul dezvoltării
societății.
Modelarea unei civilizații, sau a unui ambient, se realizează în urma unui continuu ciclu
de intervenții și modificări de percepție. Tot acest proces este desigur extrem de complex,
acest lucru fiind datorat subiectivismului creator și perceptiv. Subiectivismul ca trăsatură
fundamentală modalității de percepție a lumii, alături de nevoia de comunicare și creație
a individului, construiește premisele artei ca manifestare culturală. Prin creație, omul
încearcă egalarea divinului. Nevoia, sau mai bine spus, instictul creator se materializează
însă inevitabil mulându-se după structura personalității creatorului, de aceea rezultatul
este extrem de variat, la fel ca și mesajul și modul de a-l percepe.

Arta este deci un produs complex, sincretic, ca urmare a subiectivismului implicat în

proces, dar în același timp poate deveni alterat, sau prost înțeles. În societatea modernă,
creația devine pragmatică, cu scop precis, depărtându-se de la raportarea la divin, ci mai
degrabă la o realitate fizică, trăită, contemporană. În contextul societății moderne, apare
însă nevoia de protest, de revenire la valorile clasice, dar într-o manieră nouă, prin
manifest și evoluție în spațiu vizibil, ca rezultat al unui demers artistic al prezentului, al
senzorialului, al instinctului, dependent de clipă, de topos, de disponibilitatea colectivă a
percepției și asumării. În manifestările artistice contemporane, barbaria se manifestă prin
brutalitate și pragmatism. Se raportează la societate și la schimbările suferite de aceasta,
și se concretizează direct în spațiul în care creatorul trăiește. Acest lucru se reflectă în arta
și în relațiile interumane. Barbarismul (am folosit termenul în aceasta formă, și nu în
forma literară de barbarie, pentru a denumi de fapt o atitudine ce reușește aproape să
creeze un curent) are ca urmare superficialitatea, violența, indiferența. Salvarea condiției
creatoare raportate la divin rămâne în nevoia omului de estetic, arta fiind sprijinul
integralității sale spirituale. Ceea ce vreau sa spun aici este ca omul va apela (sau va
trebui să apeleze) întotdeauna la arta pură pentru a-și salva condiția.

Amintind din nou de caracterul deviant sau de nocivitatea manifestărilor culturale

contemporane, nu orice manifestare culturală se finalizează prin artă. Începând cu prima
parte a secolului trecut, manifestările culturale încep să migreze din spațiul intim
al intramuros-ului atelierului de creație sau al instituției academice, în spațiul comun,
unde este captat de observatorul colectiv în întregime, odată cu întregul proces creator,

2
nu doar cu rezultatul final constituit de mesaj sau operă de artă. Astfel, huliganismul
încetează să mai fie defensiv, reacționează încă protestând, însă expansiv, aproape
exhibiționist, într-un mod creativ. Desigur că într-un astfel de mediu și guvernată de
libertatea specifică societății contemporane, arta mutată în mediul urban si-a câștigat cu
greu statutul, de multe ori devierile acesteia generând instigare sau chiar distrugeri.
Astfel, finalitatea acestui tip de manifestare culturală migrează treptat de la statutul de
act de vandalism la manifest și curent artistic.

Putem defini acum manifestările culturale din spațiul comun ca făcând parte dintr-un
curent artistic numit artă urbană, sau artă stradală. În cazul acesteia putem vorbi de
multe dintre caracteristicile artei contemporane, în ceea ce privește sincretismul,
caracterul de manifest, capacitatea de propagare sau de folosire a ultimelor tehnologii.

ARTA URBANĂ. TOPOS. CARACTER. MESAJ.

Conceptul de spațiu public are mai multe conotații. Mă voi referi la spațiul public ca fiind
un spațiu comun, caracteristică dată de natura desfășurării activităților. Aceasta deoarece
sintagma ,‚spațiu public’’ este oarecum ambiguă, referindu-se de fapt la accesibilitatea
spațiului, și nu la disponibilitatea sa. Este relevantă caracteristica de disponibilitate pe care
o poate avea un anumit spațiu public, el devenind astfel un spațiu comun pentru
desfășurarea unor activități. Aceasta disponibiliate pe care o poate avea un spațiu îi
permite să se constituie într-un pol de activitate culturală, și, în ultimă instanță, ambient
pentru creație. Caracteristicile și potențialul unui astfel de spațiu sunt extrem de
importante, deoarece acesta se poate concretiza într-o platformă pentru exteriorizarea
unor trăsături colective latente și exprimarea acestora prin manifestări artistice, care,
având libertatea conferită de societatea de astăzi, pot produce rezultate nebănuite.

“Societatea este complet urbanizată… Strada este un loc al jocului și al cunoașterii. Strada
este dezordine… Dezordinea este dată de viață. Ea transmite mesaj… Surprinde… Spațiul

3
urban al străzii este un loc al schimbului de mesaje și semne, la fel cum este un loc al
schimbului de obiecte. Un loc în care vorbirea se transformă în scriere. un loc în care
discursul devine sălbatic și, scăpand de cadrul instituțional, se întipărește pe ziduri…”
(LEFEBVRE, Henri, The Urban Revolution,University of Minnesota Press, 1970). În acest
mediu se desfășoară asta stradală, în condițiile în care 75% din lumea dezvoltată se
regăsește în orașe, restul aflându-se pe același trend. Apare evidența iminenței unui oraș
global interconectat, și, chiar dacă societatea nu se dezvoltă uniform, ea va beneficia de o
platforma constituită a priori de către globalizare. Unul din efecte este schimbarea din
structura orașului însuși, un spațiu definit de o mobilitate accentuată, de un uriaș capital
intelectual și material, care excede identitatea socială și politică locală. Toate curentele
artistice s-au născut în cadru urban, însă arta stradală se diferențiază prin faptul că apare
în directă relație cu orașul postmodern, în care artistul și arta sa se află într-un dialog
continuu cu spațiul ca mediu înconjurător.
Deși strâns legate de o localizare specifică și o durată ce definește o manifestare
interpretativă, practicile artei urbane și rezultatele acestora oscilează între materialitatea
specifică spațiului urban, context local sau spațiu expozițional și platforma de
comunicare on-line, internetul. Încă din anii 2000, artiștii străzii treceau din mediul
orașului fizic ca spațiul real într-un oraș digital, ca spațiu virtual și vice-versa, pentru a
conferi forță mesajului și a-l propaga mai rapid, având la îndemână multiple opțiuni de
redare vizuală a acestui mesaj, lărgindu-i orizonturile.
Arta stradală este conectată în mod direct cu capacitatea mediului urban de a propaga
informație, este în legătură cu spațiul în care mesajul vizual poate apărea. Acest mesaj
poate fi atât opera de artă în sine, cât și procesul creativ, constituit de manifestări în
forme interpretative ale artei mișcării sau a artei grafice.
Produsul final al artei stradale este caracterizat de efemeritate, însă, totodată, de o mare
capacitate de a transmite mesaj. Prin urmare, “artistul străzii”, artistul urban, se află
într-o permanentă competiție pentru vizibilitate, iar spațiul urban, prin calitatea de a fi
vizibil, conferă forță mesajului creat. Spațiul public devine pânza pe care se așterne arta
urbană, care, fiind definită de manifestări cotidiene cu finalitate aparte, transformă spațiul
într-un palimpsest al etapelor creatoare ale societății. Înțelegem că aceste opere de artă
nu pot fi păstrate în sensul clasic al ideii de arhivare, ele sunt create pentru mesaj, pentru
parcursul creativ, sau din huliganism manifest, doar pentru a fi privite. Există și excepții în
care produsul artistic ajunge să fie păstrat și chiar protejat, cum ar fi cazul operelor lui
Banksy sau Antoni Tapies, însă acestea sunt cazuri izolate (încă), care oricum nu se
pot aplica artei exclusiv interpretative (teatru, dans etc.)

4
Procesul prin care ia naștere arta și efortul creatorului sunt esențiale în parcursul obținerii
unei arte înalte . Dacă ar fi să facem o paralelă între arta clasică și cea urbană
contemporană, putem imediat sesiza reapariția în cazul celei din urmă a procesului
creator ca actor principal pe scena urbană a evoluției artei. Dacă în cazul artei clasice
procesul creator avea loc într-o intimitate aproape pudică a atelierului artistului, având ca
rezultat un produs creat pentru a fi contemplat pentru eternitate, arta
urbană provoacă prin exhibiționism expansiv și huliganism manifest la urmărirea
parcursului creator și la asumarea unui mesaj, creat de statutul efemer al unui act parte a
unui proces definit manifestările culturii urbane stradale și a creatorului urban. Același tip
de schimbări survin și în cazul spațiului urban în sine, acesta fiind și dovada care arată
cum societatea funcționează în așa fel încât activitățile sale sunt direct influențate de
configurația spațială a mediului în care se desfășoară.

Arta stradală este primul curent post-internet, cu o mare vizibilitate datorată mediului în
care apare și modurilor de comunicare, caracterizat de omniprezența tehnologiei în
aproape toate mediile urbane de astăzi. Acest lucru este definitor pentru arta stradală,
întrucât este esențial pentru opere de artă caracterizate de efemeritate să poată fi
reproduse și transmise cât mai eficient, rapid, și pe o cale capabilă să conserve
capacitatea de transmitere de mesaj artistic. Prin capacitatea sa de a aborda și îngloba o
multitudine de subculturi sau stiluri și de a comunica la scară globală, arta urbană apare
ca o structură caracterizată de o hibriditate postmodernă, care pare să își mențină
capacitatea creatoare printr-o multitudine de opere și genuri. Spațiul de lucru al artiștilor
este astăzi continuu, conectând ateliere de creație, galerii de artă, spațiul urban și spațiul
virtual.
Arta stradală dezvăluie noi moduri de a privi și de a trăi orașul și spațiile sale. Arta de
calitate și bine amplasată îmbogățește semnificațiile spațiului în care apare, facând
trecătorii să fie mai conștienți de acesta prin tehnici ale mesajului vizual și estetica
spațiului urban.

5
Arta și cultura reprezintă inspirație pentru viața urbană. Cultura și manifestările sale
intervin în modelarea spațiului urban și a planificării acestuia, reprezentând o resursă
nesfârșită care alimentează procesul de dezvoltare a orașului.
Cultura reprezintă grupurile umane , comunitățile sociale și modul lor de a gândi și de a
se manifesta, pluralismul cultural și exprimarea acestuia fiind astăzi o caracteristică a lumii
moderne. Trebuie așadar gândite modalităti da a face posibilă exprimarea culturală și
artistică, prin planificarea și modelarea mediului urban într-un mod adecvat.