Studiu de caz.

România și Primul Război Mondial

România
 a fost aliată cu Puterile Centrale încă din 1883;
 în 1914, la debutul Primului Război Mondial, România a ales calea neutralității;
 la 17 august 1916, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a semnat un tratat, în acord cu
regele Ferdinand I (1914-1927), ca țara noastră să intre în război de partea Antantei
pentru a-i elibera pe românii din Banat, Transilvania și Bucovina aflaţi sub ocupația
austro-ungară;
 conform acestui tratat, la 27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei,
iar armata română a intrat în Ardeal obținând câteva succese locale;
 din sud, dinspre Bulgaria, au atacat trupe bulgaro-turco-germane, care au provocat
armatei române o înfrângere grea la Turtucaia;
 a urmat împingerea soldaților români din Transilvania pe vechea frontieră; armatele
dușmane au depășit rezistența românească de pe Defileul Jiului (noiembrie 1916) și au
pătruns pe teritoriul României;
 în scurt timp, două treimi din teritoriul țării a ajuns sub ocupația Puterilor Centrale;
 frontul s-a stabilizat pe linia dintre Carpații de Curbură și Dunăre, la porțile Moldovei;
 cu ajutorul misiunii militare franceze, comandată de generalul Henri Berthelot, armata
română a obținut victoriile din anul 1917,de la Mărăști, Mărășești și Oituz;
 revoluția Bolșevică din Rusia (7 noiembrie 1917) avea să ducă la ieșirea țării din
război;
 izolată și cu efective militare reduse, România a fost obligată să încheie, cu Puterile
Centrale, Pacea de la București (7 mai 1918), care nu s-a mai aplicat deoarece războiul
avea să fie câștigat de Antanta, la 11 noiembrie 1918, implicit și de România, care
făcea parte din coaliție;
 astfel, în anul 1918 se creau condiţiile favorabile pentru constituirea României Mari.