VIOLENTA, FENOMEN DEVIANT

Violenta este tot mai des semnalata in societatile contemporane, reprezentantii organizatiilor
internationale, specialistii, factorii de decizie ai unor institutii guvernamentale si neguvernamentale,
dar si simpli cetateni exprimandu-si opiniile legate de cresterea numarului de acte violente si de
multiplicarea formelor de manifestare ale acestui fenomen.

Situatia generala a acestui fenomen ingrijoreaza cel mai mult, deoarece, violenta a devenit o tema cu
care se confrunta toate statele, fiind nevoie de interventie, de dezvoltarea unor strategii de investigatie,
prevenire si control. Modernitatea si conditia urbana au dus la aparitia unor noi forme de violenta si au
provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor indivizilor. Conflictele datorate saraciei, dar si
lipsei de educatie si de informare genereaza contexte de viata private in care violenta este un
comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de catre copii si reprodus ca modalitate esentiala,
frecventa si normala de comportament interpersonal. (Liiceanu, A, 2003 )

Cu toate acestea, inexistenta actelor violente si deviante este o utopie, asa cum spunea si Durkheim:
„crima este normala, fiindca o societate in care ar lipsi este cu totul imposibila”, de aici putem spune
ca violenta reprezinta o permanenta umana, fiind legata de esenta noastra si de functionarea societatii.

Ea este, in prezent, amplificata de actele de terorism si crima organizata. Comise in scopul de a inspira
frica, spaima in randul opiniei publice, constau intr-o serie de delicte si crime ce incalca drepturile si
libertatile individului (omoruri, asasinate, violuri, agresiuni fizice).
In momentul de fata, alaturi de violenta primitiva, ocazionala, pasionala sau utilitara, se constata
amplificarea si proliferarea violentei rationale, specifica punerii la cale a crimei organizate.

I.1       DEFINIREA TERMENULUI DE VIOLENTA

Din perspectiva studiilor pentru pace (J. Galtung, 1996 apud Curic, I, Vaetas, L, 2005, p.14) „violenta
nu include doar acele violente la nivel fizic ci orice situatie in care fiintele umane sunt influentate in
asemenea maniera incat realizarile lor efective, somatice, mentale se afla la un nivel mai scazut decat
realizarile lor potentiale”

Violenta mai poate fi definita ca un fenomen care se manifesta prin actiune fizica, cuvant, stare
emotionala si sufleteasca, umilinta, cu scopul de a controla, maltrata sau a sugera senzatia de frica.
Violenta este, astfel, un comportament coercitiv folosit de un individ pentru a detine sau a mentine
puterea sau controlul asupra celorlalti. (Bolos D., Salagean D., 2005)

In Dictionarul de Sociologie (1993, p. 658), violenta presupune „utilizarea fortei si a constrangerii de

catre un individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii vointei asupra altora”. Din punct de vedere
juridic, violenta caracterizeaza „folosirea fortei fizice sau a autoritatii personale pentru a produce un
prejudiciu sau o vatamare integritatii unei persoane – crime, loviri, raniri voluntare, violuri, etc. In
psihologie, violenta desemneaza un comportament agresiv manifestat, cel mai adesea, in urma unor
frustrari.

Din punct de vedere sociologic, nu este considerata numai o resursa a puterii claselor sau grupurilor
privilegiate, ci si un mijloc compensator la care recurg clasele si grupurile sociale defavorizate sau
marginalizate constituite din indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social sau socializati in mod
deficitar.

Walter Benjamin, in cartea „Despre violenta” considera ca „o cauza devine violenta in sensul pregnant
al cuvantului doar atunci cand intervine in relatii morale” (2004, p. 7), el vazand violenta ca pe un
mijloc in atingerea unor scopuri, nu si un scop in sine.

I.2       TIPURI DE VIOLENTA

Jean-Claude Chesnais (1981), realizeaza o clasificare a formelor de violenta in trei categorii, incercand

sa ilustreze intr-o maniera geometrica zonele semantice incluse in definitie. Astfel avem: ca nucleu,
deci, primul cerc, este violenta fizica, pe care autorul o considera cea mai grava, intrucat cauzeaza
vatamari corporale sau chiar moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutala si mai salbatica forma.
Al doilea cerc, mult mai intins, il reprezinta violenta economica, care priveste toate atingerile si
frustrarile asupra bunurilor materiale, cunoscand practic o infinitate de forme. In societatile cu grad
ridicat de evolutie industriala se poate opera foarte greu la despartirea a ceea ce ai de ceea ce esti,
intrucat individul se identifica extrem de mult ca existenta cu ceea ce-i apartine ca mijloc de existenta.
In acest fel, violenta se confunda cu delincventa.
Cel de-al treilea cerc reprezinta violenta morala. A vorbi de violenta in acest sens, spune Chesnais,
constituie un abuz de limbaj in conditiile vietii moderne, cand se confunda in toata ambiguitatea,
reglementarea si agresiunea, organizarea si agresiunea.
Din aceasta perspectiva, s-a stabilit urmatoarea tipologie a violentei:
1) Violenta privata: a) violenta criminala:

mortala: omorarea, asasinarea, otravirea, executiile capitale;

corporala: lovituri si raniri mortale;

sexuala: violul.

b) violenta noncriminala:

suicidul si tentativa de suicid;

accidentele: rutiere, de munca.

2) Violenta colectiva:

a) violenta cetatenilor contra puterii: terorismul, revolutiile si grevele.

b) violenta puterii contra cetatenilor: terorismul de stat, violenta industriala.

c) violenta paroxistica: razboiul.

Dintre tipurile de violenta prezentate, un tip care prezinta o amploare ingrijoratoare o reprezinta
violenta in familiei. Ne ingrijoreaza foarte mult violenta de pe strazi, actele criminale, dar cel mai
important ar fi sa pornim de la aceasta, familia reprezentand si primul mediu de socializare al unui
copil. Numarul cazurilor acestui tip de violenta este foarte mare, dar nu este cunoscut in totalitate
datorita rusinii pe care o manifesta victimele fata de cei din jur, preferand sa tina secret ceea ce se
intampla in familie. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, ele putand fi de ordin social, economic si
individual, iar consecintele pot fi de la jigniri, violenta verbala, violenta fizica, in ultima instanta fiind
crima. Nu intamplator am vorbit despre acest gen de violenta, familia reprezinta cel mai important
mediu pentru copil, de aici invata primele lucruri in viata, si de aici poate invata direct un
comportament agresiv, pe care apoi sa il manifeste la scoala fata de colegii, profesori, dar si in
societate, urmand ca poate mai tarziu sa il foloseasca in propria familie.

Astfel, violenta poate fi intalnita peste tot: in familie (violenta domestica), in scoala, in grupul de
prieteni, in societate (violenta ca si comportament antisocial-violenta in locuri publice, violenta ca si
comportament infractional-talharia, tulburarea linistii publice, loviri, vatamare corporala, omor).
(Bolos D., Salagean D., 2005)

I.3       VIOLENTA SI AGRESIVITATE

Nu putem vorbi despre violenta fara a vorbi despre agresivitate. Agresivitatea este “un comportament 
verbal   sau   actional,   ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar suprimarea fizica a
celorlalti.” (Dictionarului de Sociologie 1993, p. 21). De asemenea, ea poate fi considerata o
caracteristica a acelor forme de comportament orientate in mod destructiv, in vederea producerii unor
daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Actul agresiv poate viza diverse obiecte sau
fiinte umane, ori amandoua. Opusul agresivitatii poate fi comportamentul prosocial, insa ea nu trebuie
confundata cu un comportament antisocial, cum sunt delincventa si infractionalitatea. Astfel,
agresivitatea poate fi un lucru normal in diverse situatii, si chiar este bine sa fie cat mai intensa, cum ar
fi de exemplu in cazul anumitor sporturi, concursuri. In sens invers, nu orice comportament antisocial,
inclusiv infractional, poate fi caracterizat prin agresivitate. Kimble considera agresivitatea ca “orice
act facut cu intentia de a rani o alta persoana, fie in sens fizic, fie in sens psihologic.”(Mitrofan, N,
2004, p.165-167)

Trebuie sa facem distinctia si intre agresivitate si violenta, deoarece de cele mai multe ori cele doua
concepte sunt confundate sau asociate. Astfel, in majoritatea cazurilor, un comportament agresiv este
si violent (intentie clara de a face rau), insa exista si cazuri de agresivitate non-violenta (otravirea lenta
a unei persoane, lasarea unei persoane ranite sa moara).

I.3.2      CAUZE ALE AGRESIVITATII

Am discutat mai sus pe scurt despre cauzele manifestarii unui comportament agresiv la parinti, insa
determinantii unui comportament agresiv pot fi variati. Specialistii considera, pe de o parte, ca
agresivitatea este innascuta, ea fiind dependenta de factorul ereditar, dar pe de alta parte ca este legata
de mediu, adica factori exteriori.

Astfel, una din explicatiile specialistilor cu privire la aparitia agresivitatii este cea conform careia
agresivitatea este innascuta. Aceasta teorie este sustinuta de autori precum Sigmund Freud si Konrad
Lorenz. In viziunea lui Freud, agresivitatea este un instinct cu care oamenii se nasc, la fel si violenta.
El considera ca presiunea ereditara nu poate fi inlaturata, fiind necesar ca, in procesul influentarii
educational-culturale, sa se gaseasca modalitati nedistructive de canalizare a tendintelor agresive. Pe
de alta parte, Konrad Lorenz accentueaza asupra naturii biologic-instinctuale a comportamentului
agresiv, pe care-l regasim si la nivel intrauman.

In timp ce la Freud agresivitatea apare ca fiind distructiva, la Konrad Lorenz, agresivitatea este
esentiala pentru supravietuire. Lorenz vorbeste despre modul in care animalele isi apara teritoriul, cum
previn supraaglomerarea si luptele dintre cei puternici si cei slabi, astfel cei puternici fiind considerati
ca avand un potential genetic mai bun, si pot transmite mai departe agresivitatea.

In legatura cu agresivitatea umana, daca ea ar fi de natura instinctuala, ar fi de asteptat sa intalnim

foarte multe asemanari intre oameni, legate de modul de adoptare a comportamentului agresiv. Insa,
observam ca exista mari diferente intre indivizi in manifestarea agresivitatii. Exista populatii,
comunitati care aproape ca nu cunosc agresivitatea si altele care se manifesta extrem de agresiv.

Nu se pot ignora totusi influentele biologice care se manifesta asupra agresivitatii, cum ar fi influentele
neuronale (consta in existenta anumitor zone ale cortexului care, in urma stimularii electrice,
faciliteaza adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv), cele hormonale (se considera ca
masculii sunt mult mai agresivi decat femelele datorita diferentelor de natura hormonala) si influente
de natura biochimica (s-a demonstrat ca la cresterea alcoolului in sange si scaderea glicemiei
agresivitatea se poate intensifica).

A doua teorie care explica agresivitatea este cea conform careia acest comportament este determinat
de frustrare, adica de factori externi.

John Dollard impreuna cu alti colegi de la Yale University au formulat teoria frustrare-agresivitate si
au stabilit doua premise: una conform careia agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii, iar
cea de-a doua, frustrarea intotdeauna conduce catre o anumita forma de agresivitate.

In viziunea lui Dollard, blocarea caii de atingere a unui anumit scop creeaza frustrari, care, la randul
lor, se constituie in sursa de manifestare a agresivitatii.

Leonard Berkowitz (1978, 1988), considera ca teoria lui Dollard exagereaza legatura dintre frustrare si
agresivitate, sustinand ca frustrarea produce suparare, o stare de pregatire emotionala pentru a agresa.
O persoana frustrata poate sa dea curs furiei atunci cand sunt prezente si anumite semne ale
agresivitatii sau, uneori, cand nu sunt prezente asemenea semne.

O alta explicatie este cea formulata de Albert Bandura (2004): agresivitatea este un comportament
social invatat. Conform teoriei invatarii sociale, comportamentul agresiv se invata prin mai multe
moduri: direct, deci prin invatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente), si
prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Cel mai frecvent, considera Bandura, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in:

a. familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati si maltratati, adesea, provin ei insisi din familii
in care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizica);

b. mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si admirate,
agresivitatea se transmite usor noilor generatii; de exemplu, subcultura violenta a unor grupuri de
adolescenti ofera membrilor lor multe modele de conduita agresiva);

c. mass-media (in special, televiziunea care ofera aproape zilnic modele de conduita agresiva fizica
sau verbala).

BIBLOGRAFIE⁚ - https://ro.wikipedia.org