Ion Creanga

 PARTEA I
În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui. Mama sa, Smaranda,
voia neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu voia spunând că nu are bani pentru
asta. Situația s-a schimbat într-o duminică, când a venit în vizită David Creangă, bunicul lui Nică.
Acesta a spus că îl ia pe băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a explicat că e bine să știi
carte și că este păcat de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne mai povestește și alte
întâmplări.

Caprele Irinucăi – După ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă un tovarăș de-al lui la
Broșteni, acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche iar pe lângă aceasta, ea
mai avea un țap și două capre care erau slabe și râioase. Acestea dormeau în tinda casei. Bărbatul și
fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au mers bine în afara faptului
că profesorul a poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau plete. După ce trecu iarna, în
primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei doi s-au uns cu leșie, au stat la
soare și apoi au intrat să se scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă nu au scăpat de râie. Într-o zi,
când Irinuca era dusă prin sat, băieții s-au suit pe munte, mai sus de casa ei, și au urnit o stâncă din
locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a
numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au luat lucrurile și au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și
de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un
moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți,
dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-
a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie ungându-i cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a
aflat și bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a plătit patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns
și Nică acasa la ai săi, în Humulești. Nică nu fost deloc bucuros deoarece au râs toate fetele de el,
văzându-l tuns de tot.

Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile natale și de oamenii
gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și vrednic. El a înfrumusețat
cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița Vasile, dascălul bisericii,
părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală. Astfel s-au adunat o
mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i liniștească, părintele Ioan a
adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf. Nicolae. Prima pedepsită a fost chiar
Smărăndița popii, o copilă ageră și zdravănă care întrecea pe toată luma. Când părintele a descoperit
că băieții aveau ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe Calul
Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea colaci de la biserică și cum bădița
Vasile, învățătorul, era om de treabă toate mergeau strună.

 PARTEA a II-A
În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte cunoscute ale copilăriei sale: La
cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.

La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele cel
mare al tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul lui, Ion,
ca să meargă la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de sumani. Bucuros
de cele auzite, Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în grădina casei și se urcă în
cireș. A început să-și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut mătușa Mărioara cu o jordie în
mână. Atunci, repede, băiatul sare repede din pom direct în stratul de cânepă. Mătușa a început să
fugă și ea tot prin cânepă. Într-un moment în care mătușa se împiedică și cade, băiatul sare gardul
casei și fige acasă. Spre seară a venit moș Vasile împreună cu vornicul și paznicul la părinții lui Nică
pentru a cere daune pentru cânepă și cireșe. La sfârșit băiatul primește o bătaie zdravănă de la tatăl
său pentru stricăciunile produse de el.

Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău unei
pupeze care era ceasornicul satului. Pasărea avea ciubul într-un tei din curtea lui moș Andrei, unchiul
 băiatului. Într-o zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau la sapă, Nică se
gândi să fure pupăza. Se urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă decât la întoarcere.
Duse pupăza acasă și o ascunse în pod. După ce apare mătușa Măriuca, supărată foc și îi spuse
Smarandei că Nică a furat pasărea, copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg. Acolo încearcă să o vândă,
dar un moș cu vițica de funie a luat-o și i-a dar drumul. Pasărea a zburat direct în teiul ei și a început
să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l prindă tatăl său la târg, fugi acasă și stătu cuminte toată
ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte trezind oamenii dimineața, mama lui Nică face masă
mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.

La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de mama
sa. Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de țesut, de
cusut, de făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și senin că nu
putu rezista și a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama lui a început să-l
strige cât se poate de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după băiat, că știa că acolo
s-a dus. Nică stătea în pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior, arunca cu piuetre în apă și la
urmă sărea să el și se scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit cum petreceam, după care s-a
furișat și i-a luat hainele și l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de pe la râu, văzând asta, au început
să râdă de el. Într-un târziu, când fetele erau ocupate cu clătitul pânzelor în apă, Nică a luat-o la fugă
spre casă, luând-o prin grădinile oamenilor ca să nu-l vadă cineva. Ajuns în grădina lui, băiatul a mers
prin porumb până la gardul ogrăzii. Acolo își vede mama cum alerga să facă trabă, când afară când
afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și a sărit în ogradă. Apoi i-a luat cu silă mâna mamei și a
sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o vrea, numai să-i dea de mâncare, că moare de
foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce dar i-a spus că încă nu-l va ierta. Băiatul a promis să
nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o ajute la treburile casei.

 PARTEA a III-A
În această parte autorul își descrie satul natal și împrejurimile acestuia și amintește de istoria
acelor locuri. Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de la Școala de
Catiheți din Fălticeni. În perioada următoare urmează procesul de formare al băiatului din punct de
vedee social în relațiile cu colegii de școală, cu vărul Ion sau cu Pavel Ciubotarul. Acesta îi ține pe bîieți
în gazdă pe timpul cursurilor. Aici, cei doi, îșiaduceau mâncare de acasă iar iarna se îngrijeau de
lemne de foc. Autorul amintește și de prietenul lui Trăsnea pentru care gramatica era de neînțeles.
Nică mai povestește și de serile petrecute la crâșmă împreună cu prietenii lui, unde mâncau plăcinte
și găini fripte, beau vin și se distrau pe cinste.

 PARTEA a IV-A
În ultimul capitol al romanului, autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola. Dar el
nu vroia să plece că satul natal era tot ce îi estemai drag lui. Nică a tot încercat să-și convingă mama
să nu plece dar nu reușea. Acesta pleacă trist și cu ochii înlăcrimați împrună cu Zaharia lui Gâtlan, un
alt băiat obligat să plece la Socola. Pe cei doi copii îi duce Luca Moșneagu’, un vecin, cu căruța trasă
de doi cai. Pe tot parcursul călătoriei cei doi se tot gândeau la la satul natal, la călugărie, tot felul de
lucruri. Ajungând în Valea Pășcanilor, moș Luca începe să le povestească băieților cum este viața la
câmp. După un popas de o noapte, cei trei se întâlnesc cu niște drumeți care mergeau și ei spre Iași.
Trecând pe la Păcurari, unii oameni au început să râdă iar alții să-și bată joc. Într-un târziu, în aceea
noapte au ajuns la Socola. Moș Luca a tras căruța la umbra unui plop înalt, iar atunci cei doi băieți
văzură o mulțime de dascăli și preoți care îți mărturiseau păcatele.