PARTEA I

În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui. Mama sa, Smaranda, voia
neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu voia spunând că nu are bani pentru asta.
Situația s-a schimbat într-o duminică, când a venit în vizită David Creangă, bunicul lui Nică. Acesta a spus
că îl ia pe băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a explicat că e bine să știi carte și că este păcat
de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne mai povestește și alte întâmplări.

Caprele Irinucăi – După ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă un tovarăș de-al lui la Broșteni,
acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche iar pe lângă aceasta, ea mai avea un
țap și două capre care erau slabe și râioase. Acestea dormeau în tinda casei. Bărbatul și fata Irinucăi
lucrau la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au mers bine în afara faptului că profesorul a
poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau plete. După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-
au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei doi s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se
scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea încă nu au scăpat de râie. Într-o zi, când Irinuca era dusă prin sat,
băieții s-au suit pe munte, mai sus de casa ei, și au urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la
vale. A dărâmat gardul și casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au
luat lucrurile și au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi,
cei doi s-au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată
de o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre seară,
au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie ungându-i cu
unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și bunicul despre paguba Irinucăi, pentru care a plătit
patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns și Nică acasa la ai săi, în Humulești. Nică nu fost deloc bucuros
deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns de tot.

Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile natale și de oamenii
gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și vrednic. El a înfrumusețat
cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița Vasile, dascălul bisericii,
părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală. Astfel s-au adunat o mulțime
de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i liniștească, părintele Ioan a adus la școală
un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf. Nicolae. Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o
copilă ageră și zdravănă care întrecea pe toată luma. Când părintele a descoperit că băieții aveau
ceasloavele murdare, pline de muște moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe Calul Bălan și să-și ia
răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe copii, le aducea colaci de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul,
era om de treabă toate mergeau strună.
PARTEA a II-A

În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte cunoscute ale copilăriei sale: La
cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.

La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele cel mare al
tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul lui, Ion, ca să meargă
la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de sumani. Bucuros de cele auzite,
Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în grădina casei și se urcă în cireș. A început să-
și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut mătușa Mărioara cu o jordie în mână. Atunci, repede,
băiatul sare repede din pom direct în stratul de cânepă. Mătușa a început să fugă și ea tot prin cânepă.
Într-un moment în care mătușa se împiedică și cade, băiatul sare gardul casei și fige acasă. Spre seară a
venit moș Vasile împreună cu vornicul și paznicul la părinții lui Nică pentru a cere daune pentru cânepă și
cireșe. La sfârșit băiatul primește o bătaie zdravănă de la tatăl său pentru stricăciunile produse de el.

Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău unei pupeze care
era ceasornicul satului. Pasărea avea ciubul într-un tei din curtea lui moș Andrei, unchiul băiatului. Într-o
zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau la sapă, Nică se gândi să fure pupăza. Se
urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă decât la întoarcere. Duse pupăza acasă și o ascunse
în pod. După ce apare mătușa Măriuca, supărată foc și îi spuse Smarandei că Nică a furat pasărea,
copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg. Acolo încearcă să o vândă, dar un moș cu vițica de funie a luat-o și
i-a dar drumul. Pasărea a zburat direct în teiul ei și a început să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l
prindă tatăl său la târg, fugi acasă și stătu cuminte toată ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte
trezind oamenii dimineața, mama lui Nică face masă mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se
împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.

La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de mama sa.
Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de țesut, de cusut, de
făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și senin că nu putu rezista și
a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama lui a început să-l strige cât se poate
de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după băiat, că știa că acolo s-a dus. Nică stătea în
pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior, arunca cu piuetre în apă și la urmă sărea să el și se
scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit cum petreceam, după care s-a furișat și i-a luat hainele și l-
a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de pe la râu, văzând asta, au început să râdă de el. Într-un târziu, când
fetele erau ocupate cu clătitul pânzelor în apă, Nică a luat-o la fugă spre casă, luând-o prin grădinile
oamenilor ca să nu-l vadă cineva. Ajuns în grădina lui, băiatul a mers prin porumb până la gardul ogrăzii.
Acolo își vede mama cum alerga să facă trabă, când afară când afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și
a sărit în ogradă. Apoi i-a luat cu silă mâna mamei și a sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o
vrea, numai să-i dea de mâncare, că moare de foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce dar i-a
spus că încă nu-l va ierta. Băiatul a promis să nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o ajute la
treburile casei.

PARTEA a III-A

În această parte autorul își descrie satul natal și împrejurimile acestuia și amintește de istoria
acelor locuri. Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de la Școala de
Catiheți din Fălticeni. În perioada următoare urmează procesul de formare al băiatului din punct de
vedee social în relațiile cu colegii de școală, cu vărul Ion sau cu Pavel Ciubotarul. Acesta îi ține pe bîieți în
gazdă pe timpul cursurilor. Aici, cei doi, îșiaduceau mâncare de acasă iar iarna se îngrijeau de lemne de
foc. Autorul amintește și de prietenul lui Trăsnea pentru care gramatica era de neînțeles. Nică mai
povestește și de serile petrecute la crâșmă împreună cu prietenii lui, unde mâncau plăcinte și găini
fripte, beau vin și se distrau pe cinste.

PARTEA a IV-A

În ultimul capitol al romanului, autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola. Dar el nu

vroia să plece că satul natal era tot ce îi estemai drag lui. Nică a tot încercat să-și convingă mama să nu
plece dar nu reușea. Acesta pleacă trist și cu ochii înlăcrimați împrună cu Zaharia lui Gâtlan, un alt băiat
obligat să plece la Socola. Pe cei doi copii îi duce Luca Moșneagu’, un vecin, cu căruța trasă de doi cai. Pe
tot parcursul călătoriei cei doi se tot gândeau la la satul natal, la călugărie, tot felul de lucruri. Ajungând
în Valea Pășcanilor, moș Luca începe să le povestească băieților cum este viața la câmp. După un popas
de o noapte, cei trei se întâlnesc cu niște drumeți care mergeau și ei spre Iași. Trecând pe la Păcurari, unii
oameni au început să râdă iar alții să-și bată joc. Într-un târziu, în aceea noapte au ajuns la Socola. Moș
Luca a tras căruța la umbra unui plop înalt, iar atunci cei doi băieți văzură o mulțime de dascăli și preoți
care îți mărturiseau păcatele.