A fost odată un împărat cu suflet bun.

El făcuse pentru oamenii din împărăția lui

o mănăstire minunată.
Dar degeaba o  împodobise el cu aur și pietre prețioase, cu policandre și candele de
argint, cu cărți dintre cele mai alese. Turnul bisericii se prăbușea mereu și sfântul
lăcaș nu putea fi terminat.
Împăratul vesti în toată țara că meșterul care va izbuti să ridice turnul va primi daruri
bogate și rang de boier. După trei nopți, împăratul avu un vis. Va putea termina
mănăstirea numai dacă îi va aduce cineva pasărea măiastră și îi va așeza cuibul
chiar în turn. El le spuse visul celor trei fii ai săi. Aceștia cerură să îi lase pe ei să
plece după pasărea măiastră.
Plecă întâi fiul cel mare. După ce trecu de hotarul împărăției, se opri într-o dumbravă
să se odihnească. Făcu un foc ca să-și facă ceva de mâncare și se trezi deodată
înaintea lui cu un vulpoi. 
Aceasta îl rugă să își lege câinele și să îi dea și lui o bucată de pâine, să mănânce
lângă foc. Feciorul de împărat nu-i îndeplini rugămintea, ci asmuți câinele să îl
prindă. Vulpoiul făcu un semn și îl transformă pe fiul împăratului în stană de piatră.
Trecu un timp și împăratul, dacă văzu că fiul cel mare nu se întoarce, îl lăsă să plece
și pe cel mijlociu. Acesta păți ca și fratele său mai mare.După o vreme, fiul cel
mic ceru și el să plece în căutarea păsării măiestre. La început, împăratul nu voi să îl
lase, fiindcă rămânea fără ajutor la treburile împărăției. Dacă murea nu avea cine să
îi urmeze pe tron. Fiul cel mic îl rugă atât de mult, încât împăratul îi dădu voie să
plece până la urmă.
Mai trecu un timp și sosiră la palat fiii cei mari ai împăratului. Aduceau pasărea
măiastră și o fată pe care o făcură găinăreasă. Pasărea, cu pene strălucitoare în mii
de culori, fu așezată în turnul bisericii, în cuibul ei. Turnul nu se mai prăbuși. Toți
observară însă, cu părere de rău, că pasărea era mută, nu cânta deloc.Oamenii se
bucurară mult că mănăstirea fusese isprăvită. Încet-încet, începură să uite de fiul cel
mic al împăratului. Numai împăratul nu putea să-l uite. Într-o zi veni găinăreasa și îi
spuse că pasărea s-a înveselit și a început să cânte când a intrat în biserică
un cioban necunoscut. Împăratul ceru să fie adus ciobanul în fața lui și ea zise că fiii
lui cei mari au trimis paznicii să-l prinda.