Sunteți pe pagina 1din 2

POVESTEA PORCULUI - REZUMAT

Era odată o babă și un moșneag care nu aveau copii. Dar dorindu-și foarte mult unul,
baba visează într-o noapte că trebuie să-l trimită pe moșneag în lume și că prima
vietate ce-i va apărea în cale va fi crescută precum copilul lor.

Moșneagul face întocmai și se întoarce la babă acasă cu un purceluș mic de care


aceasta s-a ocupat cu mare grijă.

Într-una din zile, întors de la piață, moșneagul îi spune babei ce vești a auzit.
Împăratul vrea să-și însoare fata cu acela care va reuși să construiască peste noapte
un pod de aur cu tot felul de pasări nemaivăzute.

cestuia îi va da și jumătate din împărăție. Însă acela ce se încumetă, dar nu reușește


să construiască podul, va fi omorât. Ceea ce s-a și întâmplat deja cu numeroși fii de
împărat.

În timp ce discutau, porcul spune deodată că va construi el podul. Deși, șocați la


început, baba și moșneagul hotărăsc să-i facă voia.

Inițial, împăratul a crezut că este luat în râs, dar când a doua zi a văzut podul
construit, iar în locul cocioabei bătrânești, un palat mult mai frumos decât al său, pe
îndată a trimis-o pe fiica sa.

Fata împăratului când și-a văzut soțul s-a speriat, dar observând că noaptea leapădă
pielea de porc și că este de fapt un frumos fecior de împărat, s-a obișnuit cu el.

Însă, într-o zi, la îndemnul mamei sale aruncă pielea de porc în foc. Pe îndată,
bărbatul dispare, dar nu înainte de a-i spune că este Făt-Frumos și dacă într-o zi va
vrea să-l caute, îl găsește la Mănăstirea de Tămâie. Peste burta femeii apare un cerc
de fier și îi spune că va putea naște doar când el îl va atinge. Atât podul, cât și
palatul dispar.

Tristă de cele întâmplate, fata împăratului pornește în lume să-și caute bărbatul.
După un an de zile ajunge la Sfânta Miercuri care nu știe unde se află Mănăstirea de
Tămâie, dar îi oferă o furcă de aur ce toarce singură.

După un alt an, ajunge la Sfânta Vineri care, de asemenea, nu auzise de Mănăstirea
de Tămâie, dar îi oferă o vârtelniță care deapănă singură,

Abia după încă un an de zile de umblat prin lume, fata împăratului ajunge la Sfânta
Duminică care îi oferă o tipsie și o cloșcă cu pui de aur. Aici întâlnește un ciocârlan
care o conduce la Mănăstirea de Tămâie.
După încă un an de mers, ajunge la Mănăstirea de Tămâie unde recunoaște palatul
și podul construit de împărat într-o noapte.

Urmează întocmai instrucțiunile ciocârlanului, se așează lângă o fântână și scoate


furca de aur. O slujitoare care venise să ia apă o informează numaidecât pe stăpâna
sa, o vrăjitoare bătrână ce locuia la curtea împăratului despre cele văzute.

Vrând să pună mâna pe furcă, îi oferă fetei de împărat ceea ce-și dorește. Să
doarmă o noapte în camera împăratului. Însă, baba, vicleană, l-a adormit pe împarat,
astfel încât acesta nu a auzit rugămințile fetei de împărat.

Dis de dimineață, înainte ca împăratul să se trezească, fata este scoasă din cameră.

Însă, de această dată, așezată la fântână scoate vârtelniță și are astfel parte de încă
o noapte în camera împăratului. Dar acesta fusese din nou adormit de babă.

Între timp, slujitorul împăratului, care dormea în camera alăturată s-a prins de cele
întâmplate și i-a istorisit împăratului.

Astfel, după ce a scos tipsia și cloșca cu puii de aur pe care baba a vrut numaidecât
să-i aibă, fata a ajuns din nou în camera împăratului.

Acesta, conștient că baba îl adormea, nu a mai băut laptele oferit de ea. Așadar,
când soția lui a început rugămințile, a pus mâna asupra burții sale, iar aceasta a
născut pe loc.

Se pare că vrajitoarea era de fapt scroafa cu purcei pe care moșneagul îi găsise în


ziua în care baba îl trimisese în lume. Aceasta îl transformase pe împărat în porc
sperând că astfel o va lua de soție pe una din fetele sale care erau și ale
transformate în purcei.

Împăratul a pedepsit-o pe babă legând-o de coada unei iepe sterpe. Iar când au făcut nunta
și botezul, i-au chemat pe părinții săi și pe cei ai fetei de împărat.

“Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a ținut veselia trei zile și
trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit.“

S-ar putea să vă placă și