Fabula

Cainele si catelul
de Grigore Alexandrescu
„Cât îmi sânt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sânt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelu Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capriţii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
„Gândirea voastră – zise – îmi pare minunată.
Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”
– „Noi, fraţii tăi? răspunse Samson, plin de mânie.
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”
– „Dar ziceaţi…” – Şi ce-ţi pasă ţie? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Acestea între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
 Argumentare fabula

Prin opera „Câinele şi căţelul”, Grigore Alecsandrescu

satirizează dorinţa celor ce vor să parvină prin orice
mijloace, să ajungă puternici prin ipocrizie, aroganţă şi
ameninţări.
Fabula este o creaţie epică, în versuri sau în proză, în care
autorul, prin intermediul animalelor, plantelor sau
obiectelor personificate, satirizează defecte sau moravuri
omeneşti cu scopul de a le îndrepta.
Fabula cuprinde două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi
morala sau învăţătura care se desprinde din text, direct sau
indirect.
În opera „Câinele şi căţelul” autorul pune în discuţie prin
intermediul personajelor sale, întruchipate de animale
personificate, principiul egalităţii între semeni. Câinele
este un simbol pentru omul nesincer, al cărui ţel ascuns să
parvină prin ipocrizie, iar căţelul întruchipând omul naiv
care crede cu uşurinţă vorbele auzite.
Acţiunea aduce în prim-plan o întâmplare prin
intermediul personajelor animaliere. Întâmplarea propriu-
zisă începe cu vorbele arogante ale dulăului Samson care
îşi exprimă indignarea faţă de pretenţia celor mai
puternici, precum lupii, urşii şi leii, că „preţuiesc ceva”
prin originea lor nobilă. El consideră că acest aspect este
o întâmplare. În acest fel el critică lipsa de modestie a
celor mai puternici ca el.
În spijinul ideilor sale, aduce exemplul ţărilor civilizate în
care există egalitate şi exemplul propriu. Samurache,
încurajat de cuvintele lui Samson, intervine exprimându-
şi afecţiunea şi bunele intenţii, tratându-l ca pe un frate.
Samson este uimit de îndrăzneala acestuia, îi răspunde
urât: „potaie”, „lichea neruşinată”, chiar îi promite bătaie.
Aici reiese falsa modestie, ipocrizia acestuia şi naivitaea
omului de rând faţă de vorbele celor puternici.
Morala este simplă: dulăul dorea egalitate cu cei mai
puternici decât el, iar în faţa celor slabi dorea să menţină
diferenţa de poziţie socială. Dialogul este utilizat în
convorbiera dintre personaje pentru a scoate în evidenţă
trăsături ale caracterului acestora: ipocrizia şi naivitatea.
Personificarea este figura de stil predominantă. Celelalte
figuri de stil folosite: epitete, repetiţii, enumeraţii,
comparaţii subliniază oralitatea stilului şi naturaleţea
dialogului.
Aducând aceste argumente opera „Câinele şi căţelul” este
o fabulă.
 Tema
Fabula "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu
satirizeaza dorinta celor care vor sa panvina prin orice
mijioace, sa ajunga puternici prin ipocrizie, aroganta si
amenintari. Autorul pune în discutie prin intemnediul
personajelor sale, întruchipate de animale personificate,
principiul egalitatii între semeni.

Titlu
Titlul subliniaza confruntarea în planul ideilor dintre cele
doua personaje, câinele si catelul. Ele se afla în antiteza si
reprezinta niste tipuri umane generale, pe care le putem
întalni si astazi si totdeauna. Câinele este un simbol
pentru omul nesincer, al carui tel ascuns în spatele unor
vorbe frumoase, dar ipocrite, este sa parvina, sa ajunga în
randurile celor puternici. Catelul întruchipeaza pe omul
naiv, care da crezare cu usurinta cuvintelor frumoase si
promisiunilor nesincere.

Universul operei
Fabula începe cu vorbele arogante ale dulaului Samson
care îsi exprima indignarea fat 646i84g a de pretentia
celor mai puternici, precum lupii, ca "pretuiesc ceva" prin
originea lor nobila. El considera ca acest aspect este o
întamplare si apreciaza cu falsa modestie: "si eu poate
sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place". În felul acesta, el
critica lipsa de modestie a celor mai puternici decat el.

În sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor

civilizate în care exista egalitate. Cum societatea este în
schimbare ("lumea se ciopleste"), asteapta ca progresul sa
se manifeste si in societatea noastra unde, din pacate,
exista multa aroganta din partea celor puternici: "Numai
pe noi mandria nu ne mai paraseste". Pentru a fi cat mai
convingator în ceea ce sustine, el aduce în discutie
propriul sau exemplu. El afirma cu tarie si cu falsa
modestie ca îi face placere cand este considerat un om
obisnuit si fiecare i se adreseaza cat mai simplu:
"fiestecine stie / C-o am de bucurie / Cand toata lighioana,
macar si cea mai proasta, / Caine sadea îmi zice, iar nu
Domnia voastra".

În acest moment intervine povestitorul care priveste scena

din exterior, aducand cateva precizari legate de timp si
personaje: "Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare

Morala fabulei Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu

Fabula Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu începe
cu un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou
oarecare' și îşi exprimă opiniile despre egalitate arătându-
şi revolta împotriva celor ce se simt superiori pentru că se
trag din neam nobil, precum leii și urșii. El spune că asta e
„o întâmplare' care nu le măreşte valoarea şi meritele. Mai
mult, el afirmă că este încântat când „toată lighioana
măcar şi cea mai proastă / Câine sadea îmi zice, iar nu
Domnia voastră'.În acest timp, căţelul Samurache, luând
în serios cele auzite, intervine în discuţie şi, apreciind ca
„minunată' gândirea lui Samson, li se adresează cu
formula „fraţii mei'. La intervenţia prietenoasă a căţelului,
care se dovedeşte prea lesne încrezător în spusele
dulăului, Samson îşi schimbă brusc tonul şi-i dă o replică
violentă: „«Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm o bătaie /
Care s-o pomeneşti»'. Samurache este derutat de ceea ce
aude, iar dulăul îşi întăreşte spusele: „«Adevărat, vorbeam
că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi egalitate,
dar nu pentru căţei»'. Ultimele versuri, „Acestea între noi
adesea o vedem. / Şi numai cu cei mari egalitate vrem',
constituie morala fabulei, în care autorul îşi exprimă, pe
scurt, atitudinea faţă de cei care vorbesc despre egalitate,
dar nu o practică cu adevărat.