Câinele şi căţelul

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,

Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

Câinele şi căţelul
de Grigore Alexandrescu
 „Câinele şi căţelul” este o operă literară epică deoarece este povestită o întâmplare, pusă pe
seama animalelor iar firul narativ se desprinde din dialogul dintre personaje, căci scrierea este
concepută ca o mică scenetă cu trei personaje, fiecare individualizat de la început de către autor.
Samson, „dulău de curte ce latră foarte tare”, „un bou oarecare” şi căţelul Samurache prezentat la
început “ca simplu privitor “.

Fabula începe direct cu afirmaţiile ipocrite ale dulăului Samson despre egalitatea între toate
dobitoacele, acesta exprimându-şi dezaprobarea faţă de cei care se laudă cu obârşia lor nobila :

“Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace

Cum lupii , urşii , leii şi alte câteva

Care cred despre sine că preţuiesc ceva .”

Pentru a fi mai convingător în susţinerea ideii de egalitate, aduce ca argument exemplul ţărilor civilizate
unde toate se schimbă şi se dă apoi pe sine pildă de modestie :

“Cât pentru mine unul fieştecine ştie

C-o am de bucurie

Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,

Câine sadea îmi zice, iar nu domnia voastră.”

Încântat de cuvintele şi atitudinea lui Samson, căţelul Samurache îşi manifestă sincer adeziunea
faţa de ideile exprimate, numindu-i “fraţii mei”.

Auzind această îndrăzneală, Samson “plin de mânie” trece la invective şi chiar la ameninţările cu
bătaia, fără a uita să precizeze diferenţa de rang între el şi bou, pe de o parte şi căţelul Samurache pe de
alta :

“Noi fraţii tăi potaie !

O să-ţi dăm o bătaie

Care s-o pomeneşti.”

Insistenţa căţelului “- Dar ziceaţi...” îl înfurie şi mai tare pe Samson care nu tolerează nici o
explicaţie şi îşi exprimă clar adevărata opinie asupra egalităţii :

“Adevărat vorbeam

Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei

Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”

 Concluzia este conţinută în ultimile versuri ale poeziei:

„Acestea între noi adesea o vedem

Şi numai cu ăi mari egalitate vrem.”

Fabula „Câinele şi căţelul” înfăţişează aspiraţia spre parvenire şi de aceea discursul lui Samson
este însoţit de demagogie. Pentru a-şi atinge scopul apelează la minciună, la ipocrizie şi falsă modestie.

Căţelul Samurache sugerează pe omul simplu şi naiv care ia drept adevăruri vorbele nesincere
ale dulăului şi va plăti pentru credulitatea sa. Cel de-al treilea personaj, „un bou oarecare” face parte din
categoria care a reuşit să se ajungă fiind un parvenit recent.

„Câinele şi căţelul” este o fabulă pentru că prin intermediul animalelor satirizează diferite
aspecte negative ale oamenilor: demagogia, ipocrizia, minciuna.

Tema

Fabula "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu satirizeaza dorinta celor care vor sa panvina
prin orice mijioace, sa ajunga puternici prin ipocrizie, aroganta si amenintari. Autorul pune in
discutie prin intemnediul personajelor sale, intruchipate de animale personificate, principiul
egalitatii intre semeni.

Titlu

Titlul subliniaza confruntarea in planul ideilor dintre cele doua personaje, cainele si catelul. Ele
se afla in antiteza si reprezinta niste tipuri umane generale, pe care le putem intalni si astazi si
totdeauna. Cainele este un simbol pentru omul nesincer, al carui tel ascuns in spatele unor vorbe
frumoase, dar ipocrite, este sa parvina, sa ajunga in randurile celor puternici. Catelul
intruchipeaza pe omul naiv, care da crezare cu usurinta cuvintelor frumoase si promisiunilor
nesincere.

Universul operei

Fabula incepe cu vorbele arogante ale dulaului Samson care isi exprima indignarea fata de
pretentia celor mai puternici, precum lupii, ca "pretuiesc ceva" prin originea lor nobila. El
considera ca acest aspect este o intamplare si apreciaza cu falsa modestie: "Si eu poate sunt
nobil, dar s-o arat nu-mi place". In felul acesta, el critica lipsa de modestie a celor mai puternici
decat el.

In sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate in care exista egalitate. Cum
societatea este in schimbare ("lumea se ciopleste"), asteapta ca progresul sa se manifeste si in
societatea noastra unde, din pacate, exista multa aroganta din partea celor puternici: "Numai pe
noi mandria nu ne mai paraseste". Pentru a fi cat mai convingator in ceea ce sustine, el aduce in
discutie propriul sau exemplu. El afirma cu
tarie si cu falsa modestie ca ii face placere cand este considerat un om obisnuit si
56192tmp51blz6y

fiecare i se adreseaza cat mai simplu: "fiestecine stie / C-o am de bucurie / Cand toata

lighioana, macar si cea mai proasta, / Caine sadea imi zice, iar nu Domnia voastra".

In acest moment intervine povestitorul care priveste scena din exterior, aducand cateva precizari
legate de timp si personaje: "Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare

Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare". Prin cateva cuvinte, sunt portretizate
ml192t6551bllz

sumar cele doua personaje prezente: "un bou oarecare", fara identitate precizata, un

animal puternic, dar tacut, care nu intervine in discursul celuilalt. Samson este definit

drept "dulau de curte", mai putin puternic decat boul, dar mai zgomotos. El vrea sa atraga atentia
asupra sa si asupra ideilor pe care le sustine.

Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele promitatoare ale lui
Samson, paraseste pozitia lui de "simplu privitor", intr-un elan de

fraternitate. El "S-apropie indata / Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: / «Gandirea

voastra, zise, imi pare minunata, / Si simtimentui vostru il cinstesc, fratii mei.»"

Incantat de ideile expuse de Samson, el isi arata admiratia fafa de mai puternicii ograzii,
tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui Samurache starneste mania lui
Samson, uimit de indrazneala bietului catel. Pe un ton jignitor, ii raspunde amenintandu-l cu
bataia: "Noi, fratii tai, potaie! / 0 sa-fi dam o bataie / Care s-o pomenesti." El restabileste
diferenta de rang si putere dintre ei, coplesindu-l pe

Samurache cu jigniri pentru lipsa de respect pe care le-o aratase: "Cunosti tu cine

suntem, si ti se cade tie, / Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?" incercarea sarmanului catel
de a se justifica este taiata cu autoritate si dispref, dulaul explicandu-i cu aroganta adevaratul
sens al cuvintelor sale: "Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca uresc pe lei, / Ca voi
egalitate, dar nu pentru catei". Morala este simpla: dulaul dorea egalitate cu cei mai puternici
decat el, iar in fata celor slabi dorea sa mentina diferenta de pozitie sociala, ca o certificare a
puterii sale.

Moduli de expunere

Naratiunea este realizata prin succesiunea de secvente care tin de intamplarea petrecuta,
transpusa in lumea animalelor.
Dialogul ramane modul de expresie dominant si prindpalul mijioc de caracterizare

a personajelor. Modul in care acestea vorbesc, tonul si atitudinea lor reflecta in chip

expresiv felul in care gandesc si sentimentele lor. Replicile vii dinamizeaza naratiunea,

transpunand intamplarea intr-o mica sceneta, plina de viata si umor.

Descrierea este utilizata putin, in cateva notatii legate de caracterizarea personajelor,

surprinzand plastic gesturi si atitudini: Samson, "dulau de curte", "latra

foarte tare"; Samurache "sedea la o parte / Ca simplu privitor".

Personajele

Samson simbolizeaza dorinta de parvenire vadita in discursul nesincer prin care cauta sa-i
impresioneze pe ascultatorii sai. Minciuna il ajuta sa-si sustina ideile si pozitia pe care o doreste
egala cu a celor mari, cei de rang boieresc. Afisand o falsamodestie , el cauta sa atraga multimea
de partea sa, iar prin tonul sforaitor, bazat pe argumente de ordin social-politic ("lumea se
ciopleste", "In tari civilizate / Este egalitate"), el vrea sa-i convinga pe cei simpli, care nu cunosc
bine situatia si pot fi usor manevrati si pacaliti de falsii politicieni. El sustine egalitatea intre
semeni, ceea ce se dovedeste a fi, in final, o minciuna.

Samurache este cel care cade prada primul ipocriziei si falsitatii lui Samson. Naiv si increzator,
el este atras de cuvintele promitatoare ale dulaului "care latra foarte

tare". Credulitatea sa va fi sanctionata cu asprime chiar de Samson, care ii precizeaza

pe un ton jignitor ("potaie", "lichea nerusinata") si plin de amenintari ("O sa-ti dam o

bataie / Care s-o pomenesti") care este adevaralul sens al cuvintelor sale: "Ca voi

egalitate, dar nu pentru catei". El ii arata astfel ca ii dispretuieste pe cei mai slabi

decat el, pe care vrea sa-i mentina in starea lor de supunere fafa de cei puternici. Cand
Samurache isi arata sentimentele de admiratie si fraternitate fata de puternicul Samson, este
repede pus la punct pentru indrazneala lui de acela care doreste egalitatea cu cei "de neam mare".
Samurache, al carui nume sugereaza un om slab si naiv, greseste numai in masurain care crede
promisiunile mincinoase ale lui Samson si nu asteapta sa vada faptele acestuia, care sa-i probeze
cuvintele.

Al treilea persona] este "un bou oarecare", un personaj neutru, care nu intervine in discutie. El
este un simplu martor al intamplarii. Prin puterea fizica pe care o are, el

este considerat de Samson ca facand parte din randul celor puternici, fiind un parvenit
recent. El asculta cu nepasare cuvintele lui Samson si faptul ca nu participa la discutie

poate demonstra ca reprezinta clasa nobililor, dar nu prin nastere, asa cum sunt vechii

boieri: "lupii, ursii si leii", pe care Samson ii dispretuieste. Faptul ca el nu sare nici in

apararea lui Samurache poate confirma ca este, in mod tacit, de partea lui Samson.

Un critic observa cu justete:"«Samson, dulau de curte ce latra foarte tare», e un demagog,

asemenea atatora care voiau egalitatea celor mijiocii cu cei mari, dar in nici un caz cu cei mici.
Felul cum tipul se desprinde indaratul animalului care-l simbolizeaza, felul cum boul se
identifica cu parvenitul, ori vulpea cu demagogul liberal creeaza un comic scenic."

Prozodia

Versurile cu o masura inegala poarta amprenta dialogului, transpun sentimentele pe care le

traiesc personajele: falsa modestie transmisa prin versuri ample, sforaitoare si accesul de manie
si uimirea redate prin versuri scurte.

Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cat mai natural. Rima este in general
imperecheata, poetui nerespectand-o totusi in jocul firesc al replicilor. Versurile care exprima
cuvintele lui Samurache au rima incrucisata. parca pentru a fi in discordanta cu spusele lui
Samson. Intreaga prozodie devine un mijioc care se adauga in nuantarea dialogului, in realizarea
unei libertati de expresie. Ritmul fabulei este neregulat, exprimand tonalitatea diferita a
dialogului, a sentimentelor protagonistilor.

Fabula

Aceasta poezie reprezinta o fabula, respectiv o creatie epica povestind o intamplare prin
intermediul unor personaje animaliere. Creatia satirizeaza ipocrizia si parvenitismul, cu scopul
de a le indrepta. Structura atesta existenta fabulei, poezia avand doua parti: intamplarea si morala
sau invatatura, existenta la sfarsit si separata de prima parte printr-un spatiu. Aceasta creatie,
bazata pe dialog, are caracterul unei mici scenete. Alegoria reprezinta procedeui prin care ghicim
ca oamenii se ascund in spatele mastilor de animale pentru a critica idei si sentimente: falsitatea,
minciuna, vorbele goale fara acoperire In fapte, naivitatea etc. Personificarea ramane figura de
stil centrala prin care se realizeaza acest transfer dinspre lumea animalelor spre lumea oamenilor,
cu toate defectele care exista aid si pe care fabula ni le dezvaluie pentru a ne atrage atentia si a le
indrepta.

Realizarea artistica

Limba vorbita, cu accente populare ("dobitoace", "neam", "se ciopleste", "fiestecine") sau
neologice ("civilizate", "egalitate", "capritii", "nobil") subliniaza alternanta de registre
corespunzatoare oamenilor simpli sau celor puternici, boierilor.

Replicile personajelor, pline de naturalete, realizeaza un dialog viu, plin de umor,

la care concura constructiile exclamative ("Cat imi sunt de urate unele dobitoace, /[...]

Care cred despre sine ca pretuiesc ceva'"; "Noi, fratii tai, potaie!") sau interogative

("Noi, fratii tai?", "Te-ntreb eu, ce ziceam?"). Formulele de adresare, depreciative,

accentueaza umorul: "potaie", "lichea nerusinata".

Figurile de stil utilizate in mod echilibrat confera si ele nota unui stil viu si natural

prin care animalele dobandesc insusiri umane, printre care si defecte pe care autorul le critica.
Samson este echivalentui omului ipocrit, Samurache reprezinta omul naiv, iar boul arfi martorul
nepasator.

Personificarea este figura de stil dominanta.

Epitetele evidentiaza sugestiv trasaturi ale personajelor sau ale actiunilor: "Gandirea [...] imi
pare minunata"; "capritii desarte"; "raspunse Samson plin de manie"; "lichea nerusinata", "caine
sadea" etc.

Comparatia accentueaza postura unor personaje: "sedea la o parte / Ca simplu

privitor".

Repetitiile scot in evidenta idei si sentimente cum ar fi egalitatea, fraternitatea:

"gandirea voastra... / Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei"; "Noi, fratii tai?",

"Noi, fratii tai, potaie!".

Enumeratiile accentueaza ipocrizia discursului: "unele dobitoace / Cum lupii, ursii, leii si alte
cateva"; "Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste".

Figurile de stil subliniaza si ele oralitatea stitului, naturaletea dialogului, care

sonfera fabulei caracteristicile unei scenete.

Ceea ce constituie esentialul acestei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, in opinia criticilor:
"dubla atitudine si alternare de limbaje a lui Samson, "dulau de curte ce latra foarte tare”. Din
atitudinile deosebite - amical deferenta fata de bou si aspra fata de catel - din confruntarea
frazelor sonore si insirate cu usurinta cu cele cateva vorbe repezite cu care e pus la locul lui
catelul, se deseneaza tipul. [...]

Dupa exemplul lui La Fontaine, Alexandrescu transforma fabulele in mici scenete, nu numai
intensificand dialogul, ci urmarind pas cu pas actiunea personajelor si
reprezentandu-le gesturile si mimica."