„Câinele și cățelul” de Grigore 

Alexandrescu
Argumentare fabula

Opera „Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu este ca specie literară o fabulă, adică
o creație epică, în versuri sau în proză, în care autorul satirizează defecte sau moravuri
omenești prin intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, cu scopul de a le
îndrepta.
Fabula cuprinde două părți: întâmplarea propriu-zisă și morala sau învățătura care se
desprinde din text, direct sau indirect.
În opera „Câinele și cățelul” autorul pune în discuție prin intermediul personajelor sale,
întruchipate de animale personificate, principiul egalității între semeni.
Titlul subliniază confruntarea în planul ideilor dintre cele doua personaje, câinele și
cațelul. Ele se afla în antiteza si reprezintă niște tipuri umane generale, pe care le putem întâlni
si astăzi si totdeauna. Câinele este un simbol pentru omul nesincer, al cărui țel ascuns este să
parvină prin ipocrizie, iar cățelul întruchipează omul naiv care crede cu ușurință vorbele auzite.
Acțiunea aduce în prim-plan o întâmplare prin intermediul personajelor animaliere.
Întâmplarea propriu-zisă începe cu vorbele arogante ale dulăului Samson care își exprimă
indignarea față de pretenția celor mai puternici, precum lupii, urșii și leii, că „prețuiesc ceva”
prin originea lor nobilă. El consideră că acest aspect este o întâmplare. În acest fel el critică
lipsa de modestie a celor mai puternici ca el.
În sprijinul ideilor sale, aduce exemplul țărilor civilizate în care există egalitate și
exemplul propriu. Samurache, încurajat de cuvintele lui Samson, intervine exprimându-și
afecțiunea și bunele intenții, tratându-l ca pe un frate. Samson este uimit de îndrăzneala
acestuia, îi răspunde urât: „potaie”, „lichea nerușinată”, chiar îi promite bătaie. Aici reiese falsa
modestie, ipocrizia acestuia și naivitatea omului de rând față de vorbele celor puternici.
Morala este simplă: dulăul dorea egalitate cu cei mai puternici decât el, iar în fața celor
slabi dorea să mențină diferența de poziție socială.
Sunt prezente toate cele trei moduri de expunere. Dialogul este utilizat în convorbirea
dintre personaje pentru a scoate în evidență trăsături ale caracterului acestora: ipocrizia și
naivitatea. Replicile vii dinamizează narațiunea, transpunând întâmplarea într-o mica scenetă,
plină de viață și umor. Narațiunea se realizează prin succesiunea de secvențe care țin de
întâmplarea petrecută, transpusă în lumea animalelor. Descrierea este utilizata puțin, în câteva
notații legate de caracterizarea personajelor, surprinzând plastic gesturi și atitudini.
Personificarea este figura de stil predominantă. Celelalte figuri de stil folosite: epitete
(„capriții deșarte”, „lichea nerușinată”), repetiții („gândirea voastră... / și simțământul vostru îl
cinstesc, frații mei”; „ -Noi, frații tai?”, „Noi, frații tai, potaie!”.), enumerații („unele dobitoace
/ Cum lupii, ursii, leii si alte câteva"), comparații („ ședea la o parte / Ca simplu privitor”)
În ceea ce privește versificația, rima este în general împerecheată, poetul nerespectând-o
totuși în jocul firesc al replicilor. Măsura metrică a primului vers al textului este de 14 silabe.
Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cât mai natural.
În concluzie, ținând cont de aspectele prezentate mai sus putem afirma că opera
„Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu este o fabulă.