Operele lui Alexandrescu pot juca un rol hotărâtor în dezvoltarea sensibilității

artistice al elevilor, al gustului estetic, discernământului critic. În Câteva cuvinte în

loc de prefață, la ediția din 1847 de Suvenire şi impresii, epistole şi fabule de Gr.
Alexandrescul, autorul expune clar concepția sa despre artă, fiind convins că fabula
servește misiunii civice a artistului creator: „Cred că poezia, pe lângă neapărata
condiție de a plăcea, condiția existenței sale, este datoare să exprime trebuințele
societății şi să deștepte sentimente frumoase și nobile care înalță sufletul prin idei
morale și divine până în viitorul nemărginit și în anii cei veșnici”.
Prin fabule Grigore Alexandrescu a devenit un autor cunoscut și îndrăgit de
elevi. El tratează fabula ca pe o scenetă, istorioară morală cu personaje bine
conturate, memorabile nu prin valoarea lor de simbol (Vulpea, Ursul, Lupul ori
Boul preiau trăsături caracterologice imuabile), ci prin valoarea lor de unicat, ca
personaje comice. Ele sunt bine zugrăvite, faptele și vorbele animalelor se
potrivesc cu tipul social pe care-l simbolizează: elefantul năsos, cu nasul învârtit,
bivolul pieptos, lupul coadă-lungă, cerbi cu coarne lungi, vulpea afaceristă, tigrii și
urșii colțați gata de harță sunt exponenți ai celor de la putere. Cel mai adesea
fabulele sale ilustrează teme politice generoase: egalitatea socială, unitatea de
neam, dreptatea socială ş.a. De altfel, această comedie animalieră s-a dezvoltat în
zorii modernității noastre lirice prin această specie satirică.

Fabula Lupul moralist reprezintă o fabulă accesibilă elevilor, oferindu-le

acestora un tărâm atractiv de exploatat, dar și o lecție de morală, cu puternice
încărcături etice. Titlul trimite la specia fabulă a genului epic, iar ca prim argument
în favoarea acesteia stă chiar titlul, care este o personificare- figură de stil
predominantă în cadrul alegoriei.
Fabula se deschide cu poveste alegorică în care lupul, devenind împărat,
convoacă o adunare la care sunt invitați toți reprezentanții statului – “păroșii
dregători” , care sunt luați la rost pentru că “fac năpăstuiri multe”: „Auzind
împăratul că-n staturile sale/ Fac năpăstuiri multe păro șii dregători,/ Că pravila

1
stă-n gheare, că nu e deal sau vale/ Unde să nu vezi jertfe mai mul ți prigonitori,/
Porunci să se strângă Obșteasca Adunare,/ Lângă un copac mai mare;/ Căci vrea
pe unii-alții să îi cam dojenească,/ Și-n puține cuvinte,/ Să le-aducă aminte/
Datoriile lor”. Lupul le vorbește despre “reaua nărăvire” pe care o au din fire, dar
și despre faptul că va veni o vreme când vor da socoteală pentru tot răul pe care l-
au făcut.
Lupul le aduce aminte de datoria pe care o au, acesta considerându-se un
model demn de urmat, dându-se pilda pe sine: „Gândiți-vă la suflet și luați de la
mine/ Pildă a face bine”. Dar și aceste vorbe nu aparțin lupului, ci și le-a însușit
când, trecând prin sat, aude preotul de la biserică propovăduind. Cu un ton și o
atitudine demne de o față bisericească, lupul îi îndeamnă pe “jupânii amploiați” să
se îndrepte, smulgând de la unii chiar și niște lacrimi. Tot acest discurs
moralizator, care se dorea a fi și mișcător, este ținut de către lup îmbrăcat într-o
“manta de oaie jupuită”
Dintre cei prezenți numai vulpoiul știe să-l atingă subtil, încât toți cei
prezenți să înțeleagă tâlcul vorbelor sale, atât de bine prins în morala fabulei: „ –
Să trăiți la mulți ani, dobitocia-voastră,/ Răspunse un vulpoi în slujbe lăudat;/ Ne
poate fi iertat/ Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arăta,/ De unde ați cumpărat
postavul de manta?” Morala din versurile finale prezintă simbolul în plină

2
contemporaneitate: „Când mantaua domnească este din piei de oaie / Atunci
judecătorii fiţi siguri că despoaie.” [1, 169].

Ilustrație. Lupul în manta din piei de oaie.

Lupul dobândește semnificațiile de simbol al lăcomiei, ferocității, dar și al
prefăcătoriei. Semnificativ în structura care alcătuiește titlul este adjectivul
moralist cu valoare stilistică de epitet, prin care lupul este calificat și dezvăluit în
text ca tip reprezentativ al conducătorului necinstit. Nu este drept să vorbească
despre corectitudine tocmai cei necinstiți. Titlul fabulei a devenit proverbial,
fiindcă oamenilor aflați în situații similare li se spune adesea: faci pe lupul
moralist.
Tabelul 1. Elemente de analiză a titlului Lupul moralist

Lupul moralist

îmbinare de cuvinte: substantiv + adjectiv

lupul moralist
substantiv articulat adjectiv cu valoare stilistică de epitet personificator

trimitere la specia fabulă a genului epic

presupune

personificare,figurăde
stil dominantă în cadrul
alegoriei,pecare se structura specifică personaje puține
construiește fabula

povestire alegorică prezentate în antiteză

morala, care concentrează specifice tipului social pe

mesajul fabulei care îl ilustrează
 Titlul fabulei Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu anunță pe cei doi
protagoniști ai operei. Cele două substantive „câinele” și „cățelul” aparțin
aceleiași sfere semantice și sugerează la prima vedere prietenie, colaborare,
apropiere între cele două personaje principale implicate în desfășurarea narațiunii.
În realitate însă, relația dezvăluită de autor este tensionată și ascunde o prăpastie
între cele două lumi total diferite: lumea parveniților, a bogaților, a celor puternici
și a celor săraci, naivi, sinceri. Autorul prin acest titlu simbolic reprezintă categorii
sociale diferite: câinele Samson reprezintă categoria de mijloc care aspiră la o
categorie superioară, dar îi disprețuiește pe cei mai slabi, în timp ce cățelul
Samurache este simbolul clasei de jos, desconsiderată de toată lumea. Samson,
„dulău de curte ce lătra foarte tare” se adresează unui bou oarecare: „Cât îmi sunt
de urâte unele dobitoace,/ Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,/ Care cred despre
sine că prețuiesc ceva!” [1, 159]. Sintagma „un bou oarecare” sugerează lipsa de
însemnătate a celui de-al treilea personaj, menținut până la sfârșit fără replică în
rolul de simplu ascultător. El este „un bou”, simbol consacrat al prostiei în fabulă,
fiind în plus și un „oarecare”.
Martor la discursul lui Samson este cățelul Samurache, care fiind convins
de sinceritatea oratorului improvizat, i se adresează cu entuziasm: „Gândirea
voastră, zise, îmi pare minunată,/ Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fra ții mei”.
Adresarea comunardă a neinspiratului cățel naşte mânie, fiind amenințat cu bătaia:
„Noi, frații tăi, potaie!/ O să-ţi dăm o bătaie/ Care s-o pomene ști.// Cunoști tu
cine suntem, și ți se cade ție,/ Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?” [1, 159].
Încercările lui Samurache de a se apăra sunt zădarnice. Personajul politic se
deconspiră că vrea „egalitate, dar nu pentru căței”. Morala fabulei este pilduitoare:
„Aceasta între noi adesea o vedem/ Şi numai cu cei mari egalitate vrem.” [1, 160].
Titlul fabulei reprezintă opoziția dintre cele două personaje principale,
câinele Samson și cățelul Samurache. Acestea reprezintă, de fapt, tipuri umane
aflate în antiteză, fiecare având corespondenți în societatea umană. Samson este,
cel mai probabil, menit să reprezinte politicianul care vorbește mult. Personajul
 poartă un nume pompos, cu rezonante biblice. Numele sugerează puterea, dar mai
ales omul influent, ipocrit peste măsură, dornic să parvină, nemulțumit de poziția
sa socială. Caracterizat de o puternică dorință de a parveni, el manipulează prin
discursul său aparent grandios, dar fără substanță. „Discursul demagogic a lui
Samson, după cum menționează criticul Nicolae Manolescu, este de mare putere
de caracterizare.” [6, 88]. Pe de altă parte, cățelul Samurache este cetățeanul
sincer, cu idealuri admirabile, dar naiv în alegerea sa de a da crezare unor
asemenea personaje precum câinele Samson. El este întruchiparea umilinței,
reprezentând oamenii simpli, naivi (creduli peste măsură). Ambii termeni care
numesc personajul, „cățel” și derivatul diminutival „Samurache”, semnifică lipsa
de importanță, slăbiciunea, incapacitatea de a înțelege sensurile ascunse ale
discursului politic.
Tabelul 2. Elemente de analiză a titlului Câinele și cățelul
Câinele şi căţelul

îmbinare de cuvinte: substantiv + conjuncție + substantiv

câinele şi căţelul
substantiv articulat conjuncție copulativă substantiv articulat

rolul titlului – enunțiativ (numește cele două personaje)

aceeași sferă semantică: câinele și cățelul; diferența doar în dimensiune, primul este mai mare, al doilea, mai mic

Cățelul Samurache
Câinele Samson

duce prin «însorit, luminos». Are rezonanțe

Samurache – numebiblice,
de câineînsă purtat
flocos, cu de un lucitor
părul asemenea personaj,Este
ca samurul. pierde
un diminutiv, care sugerează t

Tipul ipocritului, parvenitului demagog Tipul naivului

În fabulă câinele Samson și cățelul Samurache, dar și personajul episodic

– boul, sunt animale personificate. Ele sunt imaginate într-o situație caracteristic
umană: aceea de a discuta despre principii democratice. Autorul satirizează
dorința celor care vor să-și atingă scopul cu orice preț, să ajungă puternici prin
aroganță, ipocrizie și amenințări. Prin intermediul personajelor sale fabulistul pune
în discuție principiul egalității.
Atributele titlului pe deplin pot fi stabilite numai la sfârșitul lecturii. Prin
titlu, aflat în strânsă relație cu textul, elevii sunt orientați în recunoașterea fabulei
ca specie a genului epic, în care sunt satirizate defecte omenești, cu intenția de a le
face cunoscute și de a le îndrepta.
Referințe bibliografice:
1. Alexandrescu Grigore. Meditații și elegii. Satire și proze. București:
Jurnalul Național, 2011.
2. Alexandrescu Grigore. Poezii și proză. București-Chișinău: Litera
Internațional, 1998.
3. Curriculum şcolar pentru disciplina Limba şi literatura română. Clasele a
V-a – a IX-a. Chișinău, 2010.
4. Dragomir, Tatiana. Starea prozei. Coord.: Irina Petraș. Cluj: Editura Casa
Cărții de Știință, 2008.
5. Limba și literatura română. Evaluarea competențelor. Gimnaziu. Clasa a
VI-a// Adrian Ghicov, Aurica Marcu, Natalia Adăscăliței. Chișinău: S.n.,
2016.
6. Manolescu Nicolae. Poeți romantici. Chișinău: Știința, 2003.
7. Petraș, Irina. Teoria literaturii: dicționar-antologie. București: Editura
Didactică și Pedagogică, 2009.