Câinele şi căţelul, de Grigore Alexandrescu

(comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul epic, specia literară fabulă

Fabula este o specie literară epică, reprezentată cu succes în literatura universală de Esop, La
Fontaine şi Krîlov, iar în literatura română de Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici,
Anton Pann, George Topârceanu şi Tudor Arghezi. Grigore Alexandrescu, unul dintre
scriitorii reprezentativi ai literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a rămas
în conştiinţa posterităţii prin fabulele sale.

Fabula este specia genului epic, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în versuri sau în
proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti, cu scopul de a le îndrepta. Personajele fabulei
sunt animale, plante sau obiecte înzestrate cu însuşiri omeneşti. Fabula este, aşadar, o
povestire alegorică (alegoria este procedeul prin care trăsăturile de caracter şi ideile umane
sunt ascunse în spatele unor măşti de animale, plante sau obiecte), în care figura de stil
dominantă este personificarea.

În fabula Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu satirizează pe acei oameni care

propovăduiesc egalitatea şi democraţia, dar nu le practică. Principalul mod de expunere este
dialogul şi de aceea fabula are aspectul unei scenete cu trei personaje, dintre care două intră în
dialog – câinele şi căţelul – iar al treilea este doar ascultător, având statutul de personaj-
martor.

Compoziţia

Compoziţional, această fabulă este alcătuită din două părţi inegale: sceneta propriu-zisă, care
este mai mare ca întindere şi morala, concentrată în doar două versuri, care decodifică
întâmplarea povestită, sugerând şi atitudinea autorului.

Titlul

Titlul Câinele şi căţelul anunţă pe cei doi protagonişti ai fabulei. Fiind o operă literară epică,
în fabulă se povesteşte o întâmplare la care iau parte personaje.

Acţiunea

Acţiunea se desfăşoară într-o „curte”, spaţiu prin care se simbolizează societatea, iar timpul de
desfăşurare este „deunăzi”, adverb ce sugerează un timp contemporan poetului, dar şi faptul
că întâmplarea este repetabilă.

Subiectul
Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou oarecare”, îşi exprimă opiniile despre
egalitate arătându-şi revolta împotriva celor ce se simt superiori pentru că se trag din neam
nobil. El apreciază că asta e „o întâmplare” care nu le măreşte valoarea şi meritele.
Evidenţiind posibilitatea că şi el să fie de viţă nobilă, Samson precizează: „dar s-o arăt nu-mi
place”. Mai mult, el afirmă că este încântat când toată lighioana măcar şi cea mai proastă /
Câine sadea îmi zice, iar nu Domnia voastră”.

• Grigore Alexandrescu

În acest timp, căţelul Samurache, luând în serios cele auzite, intervine în discuţie şi, apreciind
ca „minunată” gândirea lui Samson, li se adresează cu formula „fraţii mei”. La intervenţia
prietenoasă a căţelului, care se dovedeşte prea lesne încrezător în spusele dulăului, Samson îşi
schimbă brusc tonul şi-i dă o replică violentă: «Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm o bătaie /
Care s-o pomeneşti». Samurache este derutat de ceea ce aude, iar dulăul îşi întăreşte spusele:
«Adevărat, vorbeam că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru
căţei».

Ultimele versuri, „Acestea între noi adesea o vedem. / Şi numai cu cei mari egalitate vrem”,
constituie morala fabulei, în care autorul îşi exprimă, pe scurt, atitudinea faţă de realitatea
prezentă.

Semnificaţia alegoriei

Ca în orice fabulă, cele trei personaje reprezintă tipuri umane. Dulăul Samson întruchipează
pe omul ipocrit, parvenitul demagog, care aspiră la ascensiune socială şi ale cărui fraze
„lătrătoare” nu conţin decât vorbe goale, minciuni.

Căţelul Samurache este tipul omului naiv şi cinstit, deoarece crede tot ce aude şi se lasă
adesea păcălit de aparenţe. Boul „oarecare” sugerează prostia şi lipsa de opinie a oamenilor,
deoarece el asistă nepăsător la dialogul celor doi.

Personajele fabulei sunt construite antitetic, iar numele lor au rol caracterizator. Deşi este o
operă literară epică, modul de expunere dominant este dialogul care are rol primordial în
evidenţierea trăsăturilor morale ale personajelor, iar naraţiunea face legătura între cele două
secvenţe dialogate.

Valoarea creaţiei este susţinută şi de arta lui Alexandrescu de a folosi un limbaj natural
adecvat statutului personajelor şi cerinţelor dialogului viu ce conferă oralitate stilului. Fiind o
naraţiune de mică întindere, în care sunt satirizate defecte omeneşti cu scopul de a le îndrepta,
personajele sunt animale, iar autorul îşi exprimă opinia critică despre cele prezentate, opera
literară Câinele şi căţelul este o fabulă.