Panait Cerna

(Bucuresci, 16 ctombrie 1900)
Zadarnic...
Altarul se schimbă’n ruină
Şi ruga se’nalţă în van,
Când sufletul care se’nchină
Ascunde un cuget profan...
Stanciof Panait
Nerva Traian, 48
3
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Milian, I. Mihai
Panait Cerna în documente. Membru marcant al Societăţii
„Avântul”
- lucrare monografică -
ISBN: 978-973-7828-3-1
Coperta I: Panait Cerna, fotografie inedită comunicată de dl. Dan

Jumară din fondul Muzeului Literaturii din Iaşi la Sesiunea de
comunicării ştiinţifice prilejuită de aniversarea a 125 de ani de la
naşterea poetului
Coperta IV: Manuscris Panait Cerna
Editura Karograf Tulcea

Tel/fax: 0240 526 046
www.karograf.ro
4
CASA MEMORIALĂ
„PANAIT CERNA”
În partea nord-vestică a judeţului Tulcea, printre

localităţile mari se numără şi satul Cerna, situat la 55 km
de municipiul Tulcea şi 26 km de oraşul Măcin, legate
de o şosea asfaltată ce traversează relieful colinar al
Dobrogei de Nord şi localităţile Cataloi, Nalbant,
Izvoarele, Horia, Mircea-Vodă, cu intersecţii ale
şoselelor către Constanţa, Galaţi, Bucureşti şi Brăila.
Populaţia localităţii este alcătuită până în 1940
din români şi bulgari, când în locul acestora din urmă,
prin schimb, au venit din Cadrilater meglenoromâni.
În mijlocul satului, pe o costişă, peste dereaua

Cerna, umbrită de plopi, dincolo de biserica satului, se
oferă vizitatorului imaginea unei locuinţe de meşteşugar,
5
cu o parte laterală, intrare şi fântână la stradă, având o
prispă cu balustradă şi stâlpi la tinda retrasă.
În curtea din faţa casei, de pe un soclu înalt, ne
întâmpină chipul poetului Panait Cerna, operă a
sculptorului Ion Duman.
Clădirea, fără terenul curţii, a fost donată de cel
mai mic frate de mamă al poetului şi de soţia acestuia,
Costea Constantin şi Costea Maria, printr-un act
înregistrat la Notariatul din Măcin cu nr. 213 din 16
august 1966, cu clauze, Comitetului pentru Cultură şi
Artă de pe lângă Sfatul Popular Regional Dobrogea, care
organizează Casa Memorială a poetului „Panait Cerna”.
La 1 martie 1968, prin noua împărţire
administrativă, casa memorială trece în administrarea
judeţului Tulcea, prin Muzeul Delta Dunării.
La data de 6 iulie 1988, donatoarea Costea Maria
renunţă la clauze printr-o declaraţie dată la Notariatul din
Tulcea.
Ca îngrijitor al muzeului rămâne Costea C.
Naum, fiul donatorilor, iar în prezent supraveghetoarea
casei memoriale este fiica acestuia, Rusu (Costea)
Vasilica.
La 19 august 1999, Institutul de Cercetări Eco-
Muzeale Tulcea achiziţionează de la moştenitori şi o
jumătate din curtea în care se află clădirea muzeului,
împreună cu două încăperi ca anexă gospodărească.
Aceasta constituie nucleul dezvoltării ulterioare a
reconstituirii unei gospodării tradiţionale de la începutul
secolului al XX-lea, reprezentativă pentru zonă.
Casa memorială a celui ce s-a născut şi a copilărit
pe aceste locuri şi a lăsat o operă restrânsă, pe măsura
vieţii, cu un profil aparte în literatura de la începutul
6
secolului XX, se înscrie în patrimoniul cultural al
Dobrogei, şi dintr-o anumită perspectivă, în cel naţional.
Poetul, cu pseudonimul literar luat de la numele
localităţii, a trăit între anii 1881-1913, fiind fiul
învăţătorului bulgar Panait Stanciof şi al aromâncei
Maria Taşcu.
După absolvirea şcolii din Cerna, urmează liceul
la Brăila între 1893-1900 şi facultatea de filozofie la
Bucureşti între anii 1900-1906. În anul 1907 pleacă la
studii în Germania, la München, Heidelberg, Berlin şi
Leipzig şi-şi dă doctoratul cu teza „Lirica de idei” la 17
februarie 1913. Moare însă curând, la 26 martie şi este
înhumat la Leipzig; mai târziu este reînhumat la
Bucureşti în cimitirul Belu.
Creaţia poetică însumează poezii publicate încă
din anii de liceu până în anul morţii, o parte cuprinsă în
volumul antum din 1910, iar celelalte adăugate în ediţiile
postume, începând cu cea din 1914.
Expoziţia memorială este alcătuită din două săli
cu panouri şi vitrine prezentând date biografice,
reproduceri după fotografii, documente, acte de stare
civilă şi de studii, după manuscrise şi publicaţii din
diferite perioade, după ediţii succesive ale operei poetice,
după mărturii literare şi referinţe critice la creaţia
poetică, după teza de doctorat sau studiile critice despre
Eminescu şi Goethe.
O a treia sală încheie expoziţia cu un interior
modest cu obiecte şi imagini amintind atmosfera de
epocă din casa în care şi-a petrecut prima parte a vieţii
poetului care a debutat în literatură în perioada
posteminesciană şi sămănătoristă şi care apoi s-a
conturat ca un creator original în lirica noastră filozofică.
7
În cadrul Casei Memoriale „Panait Cerna”,
spaţiul expoziţional este completat prin prezentarea
selectivă şi sintetică a elementelor de viaţă tradiţională.
Reconstituirea aspectelor etnografice ale
interiorului ţărănesc s-a realizat din perspectiva
rememorării unei secvenţe de viaţă tradiţională din
perioada în care poetul a trăit aici. Parte din piesele
etnografice aparţin moştenitorilor familiei, ceea ce
accentuează o dată în plus semnificaţia reconstituirii
atmosferei de sfârşit de secol XIX şi de început de secol
XX.
Prezentarea din perspectiva memorialistică, dar şi
etnografică a problematicii care trimite spre viaţa şi
activitatea unui poet, dar şi a atmosferei în care acesta şi-
a petrecut primii ani ai vieţii se constituie ca un demers
muzeal închegat, cu un mesaj ce face legătura între
trecut, prezent şi viitor.
Expoziţia documentară – interiorul casei memoriale
8
Fotografie din arhiva familiei, realizată de dr. I. Frasin în
septembrie 1936 cu părinţii poezului (centru).
Fotografie din arhiva familiei realizată de Elena şi Ion Voică cu

părinţii poetului, în faţa casei, la 24 martie 1935, în vederea
realizării unei monografii a satului.
9
Tatăl adoptiv şi mama poetului
(Fondul de documente al Muzeului Naţional al Literaturii Române)
Faţada de la stradă a casei, împodobită cu scoarţe, cu portretul

şi placa de bronz pregătită pentru dezvelire.
8 noiembrie 1931, înainte de începerea festivităţii
50 de ani de la naşterea poetului
(Fotografie din fondul M. N. L. R.)
10
8 noiembrie 1931, faţada din curtea casei, cu părinţii, fraţii,
nepoţii şi alţi participanţi lângă salcâmul copilăriei poetului
Sărbătorirea din 8 noiembrie 1931

(Fondul de documente al M. N. L. R.)
11
Placa de bronz montată de avânteni la 8 noiembrie 1931
Familia Costea Naum - părinţii, fraţii şi nepoţii poetului
12
Fratele Constantin Naum,
cu sora, soţia şi copiii
(Fotografie
din arhiva familiei)
Familia Constantin Naum, 1960

(Fotografie din arhiva familiei)
13
Fraţii poetului, Constantin şi Tudor Naum, cu nevestele
şi o pereche de miri
(Fotografie din arhiva familiei)
Interior - Casa Memorială Panait Cerna
14
Actul prin care Casa Memorială Panait Cerna trece în
proprietatea statului, la 15 august 1966
(Fondul de documente al Casei Memoriale Panait Cerna)
15
Interviu realizat de directorul muzeului din Tulcea,
Simion Gavrilă, cu fratele poetului, Constantin Naum (donatorul
casei), în octombrie 1977 (Fotografie din arhiva familiei)
Faţada casei momoriale, cu monumentul poetului în curte
16
Pliantul Casei Memoriale Panait Cerna
realizat de I.C.E.M.
Localitatea Cerna
17
Schiţă cu familia poetului şi custozii casei memoriale
18
Certificatul de deces de la Leipzig, fondul M.N.L.R.
19
Traducerea actului de deces în limba română, fondul M.N.L.R.
20
TABEL CRONOLOGIC
1875: Panait Stanciof din Şumla - Bulgaria este numit

învăţător în comuna Cerna din Dobrogea, aşezată în
apropierea localităţii Măcin.
1879: 1 aprilie. Panait Stanciof predă inventarul şcolii
fiind destituit din post. Rămâne în sat, ocupând slujba de
cântăreţ la strană. Moare înainte de a se naşte viitorul
poet.
1881: 25 septembrie. Se naşte în comuna Cerna copilul
Panait, fiul învăţătorului Panait Stanciof şi al Mariei
Taşcu, care va fi cunoscut în literatură sub numele de
Panait Cerna.
1893: toamna. Panait Cerna se înscrie la Liceul Nicolae
Bălcescu din Brăila.
1897: 17 ianuarie. Debutează în revista Povestea
vorbei, cu poezia Sonet.
24 august. Apare în revista Foaia interesantă cu
poezia Trecut (după Lenau); ambele semnate Panait
Cerna.
1898: 20 iulie. În revista Carmen apare poezia
Orientale I.
Mai publică: Amurg, Gheţarul de la Nord,
Nocturnă.
1899: Apar poeziile Cavaler, Lor, Orientale II.
1900: Se înscrie la Facultăţile de fizico-chimice şi
filozofie din Bucureşti.
- Se retrage de la Facultatea de ştiinţe (octombrie).
- Apare poezia Iisus.
1901: mai. Încep să se manifeste din ce în ce mai mult
simptomele bolii.
21
- Panait Cerna tipăreşte poeziile Repaos, Albatrozul,
Tristeţea Lenorei, Farmec de lună, De pe ţărm, Triumf,
Cel mai frumos, Sonet, Noapte de vară.
1902: octombrie. Se prezintă la concurs pentru
ocuparea unui post de funcţionar la Arhivele Statului. Nu
reuşeşte.
- 15 noiembrie: Sânt bolnav şi fără nici un ban, scrie
unui prieten. Crede că nu va mai putea urma facultatea.
(Vezi România viitoare, an.IV-20 sept.1922).
1904: noiembrie. Domnului Cerna îi merge tot mai
rău şi este lipsit cu totul de mijloace (materiale,n.n),
spune într-o scrisoare un prieten al său. Apar poeziile:
Din depărtare, Plânsul lui Adam, Ideal, Trei zburătoare,
În peşteră, Şoapte, Legenda unei stânci, Către pace,
Logodna, Sarcofagul, Sonet, Cântec de noapte,
Prometeu, 10 Maiu, Spre Bucovina.
1905: Savantul Ion Cantacuzino îl consultă pe Panait
Cerna şi constată că poetul suferă de o gravă boală de
plămâni.
- 22 septembrie. Părăseşte sanatoriul din Sinaia. Se
crede definitiv vindecat: Doctorul mi-a spus că sânt
scăpat, scăpat de tot. Trăiască viaţa!
- Apar poeziile: Ecouri, Noapte, Printre lacrămi,
Dura lex.
1906: 26 ianuarie. Trece prima probă a examenului de
licenţă.
- 6 februarie. Trece cea de-a doua probă a examenului
de licenţă şi este declarat licenţiat în filoziofie magna
cum laude.
- august. Se află la Câmpulung.
- Apar poeziile: Isus, April, Înseninare, Pârâul şi
floarea.
22
- noiembrie. Pleacă în Germania, la studii: Sînt în
drum spre ţări străine, scrie mamei sale, din gara
Predeal.
- noiemblie. Se află la Viena.
- 8 decembrie. Scrie În ţară de la Munchen.
1907 - Apar următoarele poezii de Panait Cerua: Către
Ines, Chemare, Către pace (într-o nouă formă), Cântec
de noapte, Sonete, Floare şi genune, Amor, Închinare,
Zile de durere.
1908: februarie - aprilie. Se află la Heidelberg şi-şi
manifestă dorinţa de a studia la Berlin.
- iunie. Se instituie în ţară concurs pentru bursa
"Literaturile germanice cu deosebită aplicare în estetică".
- octombrie. "Zilele acestea am avut examenul pentru
bursă. Am reuşit!"scrie unui prieten.
- octombrie. Se înscrie la Universitate a din Berlin.
- Apar următoarele poezii de Panait Cerna: Celei
aşteptate, Floarea Oltului, Despărţire, Torquato către
Leonora.
1909: ianuarie. Se află la Berlin. Revede studiul despre
Faust şi începe să scrie poezia Poporul.
- iulie. Apare în Convorbiri literare studiul lui Panait
Cerna despre Eminescu.
- august. Se află la Sinaia.
- toamna. Se reîntoarce la Berlin.
- În numărele din martie şi noiembrie ale
Convorbirilor literare apare studiul lui Panait Cerna
despre Faust.
- În acest an au apărut următoarele poezii de
Panait Cerna: Dor, Poporul, Cântec.
1910: În Editura Minerva din Bucureşti apare volumul
Poezii de Panait Cerna.
23
- toamna. Părăseşte Universitatea din Berlin şi
trece la Universitatea din Leipzig. Începe să lucreze la
teza de doctorat intitulată Poezia de gîndire.
- Apar următoarele poezii de Panait Cerna: Ruga
pămîntului, Nocturnă, Primăvara, În faţa altarului.
1911: Apar următoarele poezii de Panait Cerna: Lui Lev
Tolstoi, Şoimul, Romanţă, Mama.
1912: Academia Română îi acordă lui Panait Cerna
partea cea mai importantă a premiului Adamachi,
pentru volumul apărut în 1910.
-18 iulie. Termină lucrarea de doctorat.
- În acest an apar numai poeziile Cântec şi După un
veac.
1913: februarie. "Cu deosebită bucurie, te vestesc că
mi-am luat doctoratul. În fine l-am luat şi încă bine de
tot".
- 17 februarie. Marţi am dat oralul, am fost
proclamat în unanimitate doctor magna cum laude.
- 23 februarie. Cu tipăritul tezei merge încet de tot.
- 26 martie. Cerna grav bolnav - pneumonie de joi.
Aseară pierdut cunoştinţa.Foarte slabe speranţe.
- 26 martie. Poetul Cerna mort azi - dimineaţă subit
pneumonie şi slăbirea inimii.
- 28 martie. Are loc la Leipzig înmormântarea lui
Panait Cerna: ne-am strâns toţi românii în cimitirul
central, l-a marginea oraşului, în apropierea marelui
monument al bătăliei popoarelor. Un fundal care nu se
poate numi trist şi tragic. Plouase. Bătea un vânt rece,
scrie doctorul Valeriu L. Bologa, martor al ultimelor zile
ale poetului.
- martie-aprilie. În revistele şi ziarele din ţară apar
articole închinate memoriei lui Panait Cerna semnate de
24
Tudor Arghezi, Nicolae Iorga, Emil Gîrleanu, Mihail
Dragomirescu şi alţi critici şi scriitori. Demostene Botez
publică poezia Lui Panait Cerna.
1913 - Cântec de martie, În drumul nostru fără ţel,

Priveşte-n noaptea…, După furtună, Vârful cu dor, Die
Gedankenlyrik.
1914 - De-aş avea eu coiful din poveste, După furtună.
1915 - Domniţa din vis.
1921 - Poveste tristă.
1922 - Epigramă, Sonet, Noapte de vară,
1923 - Sete, Ad astra, Cugetări
1924 - Dedicaţie
1928 - Aşteptare
1931 - Chemare
1932 - Epigrame
1974 - Lirica de idei
2001 - Eminescu şi Faust (într-un volum)
Volume de poezii de Panait Cerna. Ediţii

1. Poezii. Ediţia I 1910 - premiat de Academia Română.
2. Poezii. Ediţia II 1914.
3. Poezii. Ediţia III 1920.
4. Poezii. Ediţia IV 1921.
5. Pagini alese din scriitori români - prefaţă de prof. I
Rădulescu-Pogoneanu. 1921.
6. Poezii. Editia V 1926.
7. Poezii. Editia VI 1930.
8. Poezii. Editia VII 1940.
9. Poezii. Ediţia VIII 1942.
25
10. Poezii. Editia IX 1945
11. Poezii. 1953. B.P.T.; - prefaţă şi bibliografie de F. I.
Bociort.
12. Poezii. 1959. B.P.T.; - prefaţă de Valeriu Râpeanu.
13. Poezii. 1960. B.Şc.; - prefaţă de Valeriu Râpeanu.
14. Poezii. 1963. B.P.T.; - prefaţă de Valeriu Râpeanu.
15. De-aşi avea eu coiful din poveste. 1965. B. Şc.; -
prefaţă de Valeriu Râpeanu.
16. Poezie. 1967. Versiune dal romeno e prezentazione
introductiva di Teresa Masciullo; prefazione de Demetrio
Marin.
17. Floare şi genune. Poezii. 1968; - prefaţă de Valeriu
Râpeanu.
18. Viaţa şi opera. 1974; - studiu de prof. Aurel Munteanu;
- prefaţă de Al. Piru.
19. Poezii. 1976; - antologie, postfaţă şi bibliografie de Ion
Dodu Bălan.
20. Poezii. 1981; - antologie, postfaţă şi bibliografie de Ion
Dodu Bălan.
21. 120 de ani de la naştere. 2001; - volum omagial.
Cuprinde şi 9 poezii publicate în 1901.
22. Floare şi genune. 2003, Chişinău – anthologie, tabel
cronologic şi referinţe istorico-literare de C. Mohanu
26
Personalităţi care au absolvit liceul
de prestigiu „Nicolae Bălcescu” din Brăila
Ana Aslan – gerontolog

Camil Baltazar – poet
Mihai Berechet – regizor
Ernest Bernea – sociolog
Nicolae Carandino – scriitor
Mihail Celarianu – poet
Nicolae Ceachir – istoric
Theodor Constantin – prozator
Mihail Cranea – poet
Gabriel Dimiseanu – critic literar
Leon Feraru – poet
Marcel Gafton – poet
Valeriu Gorunescu – poet
Nae Ionescu – filozof
Oscar Lemnaru – prozator
Iuliu Cezar Săvescu – poet
Eugen Schileru – eseist
Nicolae Topor – meteorolog
Dolfi Trost – scriitor
27
Teodor Vârgolici – istoric literar
Anastase Sinur – om de artă
Maria Filoti – artistă
Petre Andrei – sociolog
Mihail Sebastian – scriitor
Ionescu Ghibericon – artist
George Boulanger – dirijor
Vasilescu Valjan – scriitor
Gheorghe Petrascu – pictor
Sandu Aldea – scriitor
Ştefan Petică – poet
Cezar Papacostea – om de litere
Teodorescu Sion – pictor
Ştefan Gheorghe Albuleţ – scriitor
Radu Perianu – istoric
Andrei Tudor – scriitor
Ronald Bulfinsky – artist
Panaitescu Perpessicius – om de litere
Constantin Chiriţă – om de ştiinţă
Ştefănescu Goangă – artist
Niculescu Besu – artist
Ury Benodor – scriitor
28
Ilarie Voronea – poet
Eduard Nicolau – om de ştiinţă
Mihu Dragomir - scriitor
Gheorghe Banea – scriitor
Rădulescu Niger – scriitor
Mina Minovici – om de ştiinţă
Constantin Bacalbaşa – scriitor
Gheorghe Munteanu Murgoci - om de ştiinţă
Bazil Munteanu – scriitor
Panait Cantra – poet, filozof
Petre Armencea - om de cultură
Alexandru Ionescu (Ghibericon) - actor
şi mulţi alţii consemnaţi pe placa din holul liceului
29
(Fondul de documente al casei memoriale)
30
Copie foaie matricolă, eliberată de Liceul „Nicolae Bălcescu”
31
Scrisoarea prin care Academia Română îl înştiinţează
pe Panait Cerna că i-a premiat volumul de poezii din 1910.
(Fondul M.N.L.R.)
32
Documente matricole de la universităţile din Berlin şi Leipzig
(Fondul M.N.L.R.)
33
PANAIT CERNA – MEMBRU AL
ASOCIAŢIEI CULTURALE „AVÂNTUL”
În biografia lui Panait Cerna există o perioadă pe

care diferiţi autori o tratează sumar fie din lipsă de
informaţii, fie prin preluarea unor idei consacrate,
devenite clişee.
O analiză mai atentă a documentelor, a
mărturiilor contemporanilor săi, a amintirilor păstrate şi
transmise de familie scoate la lumină aspecte noi. Tatăl
său, învăţătorul Panait Stanciof n-ar fi părăsit satul şi
familia plecând în Bulgaria stăpânit de idei iredentiste în
urma alipirii la 14 noiembrie 1878 a Dobrogei la
România, ci ar fi rămas, după predarea şcolii altui
învăţător, dascăl la biserica satului şi ar fi murit înainte
de a se naşte viitorul poet care îi va moşteni nu numai
numele Panait ci şi boala de plămâni care l-a răpus, după
un drum prin ploaie, pe jos de la Tulcea la Cerna.
Crucea de piatră cu inscripţie în bulgară s-a
risipit odată cu cimitirul vechi de lângă biserică.
Mama, aromânca Maria Taşcu, s-a recăsătorit cu
aromânul Costea Naum şi în casa acestui meşteşugar va
vedea lumina zilei micul Panait căruia îi vor urma mai
mulţi fraţi şi surori care l-au iubit pe fratele mai mare
plecat la învăţătură, îl aşteptau în vacanţe, îi scriau şi-i
cereau sprijinul şi sfatul după cum rezultă din
corespondenţa păstrată la Muzeul Literaturii Române.
De asemenea, în biografia lui Cerna nu este
prezentată formarea lui spirituală. Fiind vorba de faptul
34
că a fost atras de idei naţionaliste, chiar dacă lipsite de
şovinism, se înţelege de ce în a doua jumătate a secolului
al XX-lea acest aspect nu era comentat.
Această formaţie intelectuală nu era dată de
familia sa modestă din localitatea Cerna, ci de cea
spirituală din anii de liceu la Brăila, între anii 1893-
1899. Atât şcoala, liceul de prestigiu „Nicolae
Bălcescu”, dar mai ales contactul cu „Asociaţia de
educaţie şi cultură naţională şi socială „Avântul”,
societate literară a tineretului studios au contribuit la
aceasta. Această asociaţie, înfiinţată în 1896 de Vasile
Panaitescu, C. Pârâianu şi Vasile Pascal, elevi din
ultimul an de liceu, a apărut ca o reacţie la tendinţele de
stânga manifestate în porturile dunărene la sfârşitul de
secol. Cu un patriotism vibrant, idealist, asociaţia voia să
combată „socialismul internaţional ateist” şi avea
caracter naţionalistist dar nu şovin, alimentat de
articolele politice ale lui Mihai Eminescu, dar mai ales
de cele contemporane publicate de Nicolae Iorga, A.C.
Cuza şi alţii, articole care circulau printre elevi, în
broşuri.
Încă de la fondarea asociaţiei activează şi elevul
de clasa a III-a de liceu, Panait Stanciof (Cerna), care era
stăpânit la început de idei „iredentiste” şi era atras de
socialismul expansiv la acea vreme.
De aceea, în acea perioadă, după revenirea
Dobrogei la 1878 la România, iredentismul bulgar era o
temă frecventă în presa românească.
Contactul cu Societatea „Avântul” îl transformă
pe tânărul învăţăcel într-un fervent membru al ei, îi
adoptă ideile şi literatura română va câştiga un poet
reprezentativ prin tematica socială şi naţională, cântând
35
pe linia posteminesciană natura şi iubirea cu un timbru
propriu, un poet în care generaţia sa îşi punea mari
speranţe.
Ţine într-o grădină publică o cuvântare cu tema
„naţionalitatea”, participă la înfiinţarea de filiale ale
societăţii: la Galaţi în 1897, la Tulcea în 1898, urmate de
altele la Bârlad, Bucureşti, Buzău, Tecuci, Călăraşi şi
Slatina. Avântenii au înfiripat biblioteci publice la Brăila
şi Tulcea, ultima purtându-i mai târziu numele.
În alegerea numelui asociaţiei tinerii s-au inspirat
de la „Sturm und Drang”-ul german („Furtună şi
Avânt”), animată de Fr. Schiller, şi aveau ca program
promovarea ideii de „naţionalitate”, respectul pentru
religie şi culturalizarea maselor prin şezători literare,
conferinţe, înfiinţarea de biblioteci şi cămine culturale,
care să ducă la „înzdrăvenirea” spirituală a tinerimii şi a
lumii satelor.
Pentru a înţelege influenţa lui Nicolae Iorga prin
conferinţele sale şi prin publicaţiile pe care le-a iniţiat
prezentăm un fragment din articolul program al
„Semănătorului” intitulat „Primele vorbe” prin care
Nicolae Iorga, George Coşbuc şi Al. Vlahuţă îşi defineau
scopul publicaţiei: „spre a ridica un standard de pace,
de înseninare şi de înfrăţire intelectuală, de apostolică
muncă pentru dezmorţirea inimilor care tânjesc, pentru
redeşteptarea avântului de odinioară în sufletele
româneşti, pentru chemarea atâtor puteri risipite la o
îndrumare mai sănătoasă – la sfânta grijă a întăririi şi a
înălţării neamului acestuia.”
Pentru că regulamentul şcolar interzicea elevilor
participarea la viaţa politică şi la asociere, această
societate culturală este secretă la început şi-şi desfăşura
36
activitatea la vedere în cadrul bibliotecii „Petre
Armencea” din liceul brăilean. După ce fondatorii ei au
absolvit, devenind majori, societatea „Avântul” a fost
înscrisă la Tribunalul Ilfov ca asociaţie de cultură şi
educaţie naţională care a funcţionat o jumătate de veac,
iar după 1946, printr-un act normativ a fost desfiinţată.
Societatea era condusă de un preşedinte activ, ales dintre
elevii merituoşi din ultimul an de studiu, ca bibliotecar şi
de câteva ajutoare de bibliotecar. Întreaga activitate era
îndrumată de un preşedinte de onoare, un profesor sau
altă personalitate marcantă a oraşului, care la rândul său,
a fost avântean activ în perioada studiilor liceale.
Dintre avântenii de la Brăila se vor remarca mai
târziu ca personalităţi Nae Ionescu, viitorul filozof,
fratele său, artistul Alexandru Ionescu – Ghibericon,
Dumitru Panaitescu - Perpessicius, Vasile Băncilă.
De la Brăila „Avântul” s-a ramificat repede.
A fost editată revista „Avântul” în care publicau
pe lângă elevii de liceu şi personalităţi de marcă, foşti
avânteni. Pentru că la început şi mai târziu în perioada
interbelică societatea era clandestină, filialele scoteau
publicaţii „discrete”: „Dezrobirea economică”, „Ecoul
Moldovei”, „Vocea Tutovei”, „Dobrogea literară”.
După absolvirea liceului avântenii nu mai erau
membri activi, dar simpatizau şi sprijineau asociaţia
material şi cultural.
Întreaga activitate a asociaţiei „Avântul” a fost
dominată de figura întemeietorului ei Vasile Panaitescu,
care devine medic militar şi datorită meritelor sale este
ales preşedinte pe viaţă al acestei asociaţii. Activând ca
medic militar în diferite garnizoane, ajunge general
37
medic şi cunoaşte activitatea diferitelor filiale, le sprijină
organizatoric şi financiar.
S-a născut la 4 aprilie 1879 la Piatra Neam, dar a
fost legat sufleteşte de porturile dunărene.
Ajunge secretar general în Ministerul Sănătăţii şi
Inspector General Sanitar în Comisiunea Europeană a
Dunării pentru spitalele din Tulcea şi Sulina.
Din regalul primit la pensionare el oferă o parte
bibliotecii avântenilor din liceul de băieţi din Tulcea.
Pentru convingerile sale naţionaliste şi pentru
activitatea de la „Avântul” suportă detenţia în perioada
dejistă.
Se stinge din viaţă la 23 martie 1959, la
Bucureşti, după o lungă şi frumoasă activitate în fruntea
acestei societăţi culturale.
Acesta este mediul în care se formează ca
intelectual Panait Cerna şi cei de la „Avântul”; un
program iluminist, naţionalist, poporanist, sămănătorist,
unde prietenia era element de solidaritate, iar mântuirea
neamului era idealul. În curând Panait Cerna devine un
membru activ, o speranţă pentru generaţia sa, un simbol.
Şi rezultatele încep să apară: Publică în clasa a V-
a de liceu „Prometeu”, iar în clasa a VI-a: „Trei
zburătoare”, iar în periodicele vremii: „Foaie
interesantă”, „Floare albastră”, „Ovidiu”, „Pagini
literare”, „Epoca”, apare un nume nou, pseudonimul
„Panait Cerna”, făuritor meşteşugit de versuri originale,
ori traduceri, cronici şi recenzii.
Când vine ca student la Universitatea din
Bucureşti în anul 1900 şi publică poezii în anii următori
la „Sămănătorul” lui Nicolae Iorga, la „Convorbiri
critice” şi la „Convorbiri literare”, Panait Cerna este
38
deja format din punct de vedere intelectual şi-şi continuă
drumul ascendent şi după terminarea facultăţii de litere şi
filozofie în 1906.
Legăturile cu vechii membri ai „Avântului”
continuă prin colaborări la reviste, prin întruniri cu
diferite prilejuri, prin corespondenţă.
Avântenii „de pretutindeni” ţin legătura prin
corespondenţă se adresează între ei cu formula „frate
avântean” şi încheie cu îndemnul „La acte!”
Ca dovadă a activităţii discrete a societăţii
„Avântul” Panait Cerna face aluzie în mai multe din
scrisorile sale către prieteni, fără a o numi însă.
Despre perioada „avânteană” şi despre filiaţia cu
societatea iluministă germană el însuşi relatează într-o
scrisoare trimisă din Germania prietenului său constant,
întemeietorul asociaţiei, Vasile Panaitescu:
Iubitului meu Vasile,
Multă bucurie mi-au adus rândurile tale! Am

revăzut în amintire frumoasa dimineaţă de toamnă, când
am ajuns în oraşul Milcovului; te-am revăzut pe tine
senin şi la chip şi la inimă, stăpân pe clotitoarele tale
gânduri, măsurat în vorbă şi în gesturile tale. Nu ştiu
cum, figura ta, şi mai ales fruntea ta cea largă şi
luminoasă îmi aduc aminte chipul energic şi totuşi plin
de bunătate al veşnic iubitului nostru Schiller.
Nu ştiu de ce îmi vine să cred, că în sufletul tău,
atât de armonic în manifestările lui în afară, s-a petrecut
şi poate se mai petrec încă lupte tainice, aşa cum numai
acelaşi cântăreţ entuziast al libertăţii politice şi morale
le-a purtat în anii lui de avânt şi de sbucium fără seamă.
39
Pentru mine, icoana ta e nedespărţită de a lui:
când îmi vine în minte unul, mă gândesc cu necesitate la
celălalt. Vă port pe amândoi aproape de inima mea şi
mă gândesc adesea la taina aceasta mare, care adună
laolaltă lucruri şi icoane, care nu s-au întâlnit niciodată.
Cum să înţeleg dorinţa şi mai ales nădejdea ta de
a veni la Berlin? Căci din rândurile tale, se vede că nu e
vorba numai de o scurtă poposire în oraşul de bronz.
Deocamdată pun cruce scrisului şi, sărutându-te
frumos, îţi zic din tot sufletul: La revedere, frate Vasile!
Trimite-mi câte o veste de pe acolo; ceva din freamătul
brazilor, din murmurul Milcovului… Tare mi-e dor şi
tare mi-e jale de ţara noastră!
Cerna, 19 noiembrie 1908
La îndemnul lui Nicolae Iorga are loc o

demonstraţie a tinerilor împotriva reprezentării în limba
franceză a unei piese de teatru.
Aceeaşi atitudine o au tinerii cu prilejul
mişcărilor ţărăneşti care au culminat la 1907.
În atmosfera apăsătoare pentru întreaga ţară şi în
ton cu atitudinea intelectualilor vremii faţă de aceste
evenimente, mai ales a celor din jurul lui Nicolae Iorga
Panait Cerna scria poezia „Zile de durere”.
Într-o şedinţă a avântenilor se cere amnistia
ţăranilor arestaţi.
La fel se întâmplă şi în 1912 când întreaga ţară
comemora printr-un trist praznic împlinirea a 100 de ani
de la răpirea Basarabiei. Panait Cerna publică poezia
„După un veac” în care neamul de la nord „hrăpăreţ”
40
este numit „călău cucernic” şi care se încheie mesianic
încadrându-se pe linia Coşbuc-Goga.
Se leagă prietenii durabile cum este cea cu
întemeietorul asociaţiei, Vasile Panaitescu sau cu
Alexandru Vlahuţă care îl apreciază şi în corespondenţă i
se adresează cu „Cucernicule dragă!”
La rândul său, Nicolae Iorga, scrie în
„Sămănătorul”, după mai multe colaborări ale tânărului
poet: „o neaşteptată vestire de mare talent poetic, deplin
format o aduce Sămănătorului, la începutul anului 1904,
un student sărac, Panait Cerna”.
La „Sămănătorul” îi apar în primii ani ai
secolului al XX-lea poeziile: Noapte de vară, Din
depărtare, Iisus, Ecouri, Plânsul lui Adam, Ideal,
Noapte, Trei Zburătoare, În peşteră, Şoapte, Legenda
unei stânci, Aprilie, Înseninarea, Printre lacrămi, Dura
lex, Promoteu, Către pace, Pârâul şi floarea, Logodna,
Sarcofagul.
Elogiile se înmulţesc şi este remarcat de Mihai
Dragomirescu de la „Convorbiri literare”, de Simion
Mehedinţi, de Paul Zarifopol, I.L. Caragiale şi de Titu
Maiorescu, care ca şi în cazul lui Eminescu, îl îndrumă
pe Panait Cerna pentru doctorat în Germania cu scopul
pregătirii pentru o catedră universitară la întoarcere. La
foarte scurt timp de la trecerea cu succes a tezei de
doctorat „Lirica de idei”, Panait Cerna moare şi toţi
admiratorii lui sunt consternaţi. Pentru prietenii de la
„Avântul” devine o îndatorire cinstirea memoriei
„fratelui avântean”.
Apar articole în presă care prezintă dispariţia
timpurie, în plină glorie dătătoare de speranţe pentru
cultura română, a tânărului poet.
41
Avântenii reuniţi de fiecare dată de acelaşi
prieten Vasile Panaitescu, au fost cei mai devotaţi
memoriei poetului, începând chiar din ziua morţii sale la
Leipzig, la 26 martie 1913.
Înmormântat provizoriu în cimitirul oraşului,
trupul său va fi adus de familie în ţară şi cu sprijinul
avântenilor şi va fi înhumat la Cimitirul Belu din
Bucureşti, pe aceeaşi alee cu D. Anghel, Şt. O. Iosif,
Ilarie Chendi şi alţii.
Alături de profesorul Simion Mehedinţi, pe
atunci director al „Convorbirilor literare” şi de alţi
prieteni ai celui decedat, avântenii au fost şi ei prezenţi
în număr mare, animaţi de preşedintele Vasile
Panaitescu.
Cu ocazia morţii şi înhumării Simion Mehedinţi
organizează o primă sărbătoare la Universitate la 24 mai
1913, la Societatea studenţilor în litere şi filozofie, unde
participă şi avântenii.
„Săptămâna politică şi culturală” va milita
pentru strângerea fondurilor necesare unui monument
funerar.
Mihail Dragomirescu şi Tudor Arghezi iscălesc
articole de preţuire a poetului Panait Cerna.
La 10 ani de la moarte, în 1923, „Facla literară”
din 19 aprilie dădea o scurtă dare de seamă asupra
comemorării. Avântenii au fost şi ei prezenţi, iar bunul
prieten al poetului şi al lui Vasile Panaitescu, I.
Rădulescu-Pogoneanu va scrie un articol în „Convorbiri
literare” din martie 1923.
În 1927, martie 27, la 4 ani de la moarte,
studenţii constănţeni şi brăileni lansează un apel pentru
un pelerinaj la mormântul poetului. Răspund V. Goldiş,
42
Ministrul Cultelor şi al Artelor, Tzigara-Samurcaş din
partea Convorbirilor, Rădulescu-Pogoneanu, colonelul-
medic Vasile Panaitescu din partea Societăţii Avântul,
alţi avânteni invitaţi prin presă, Ion Marin Sadoveanu din
partea Ministerului Cultelor, Carol Ardeleanu din partea
Societăţii Scriitorilor Români şi Garabet din partea
Asociaţiei Profesorilor Secundari, prieten cu poetul şi
redactor între 1912-1913 la ziarul „Românul” din Arad,
la care colaborase şi Panait Cerna. Au vorbit Garabet,
Rădulescu-Pogoneanu, Tzigara - Samurcaş, I. M.
Sadoveanu, Carol Ardeleanu, V. Panaitescu, stundeţii
Chiru Anghel (Constanţa), Mihăilescu Brăila şi N.
Ionescu din partea cercului avântenesc din Constanţa.
Acum s-a luat hotărârea ca în locul modestului
mormânt cu cruce de lemn să i se ridice un soclu şi „o
piatră cu o medalie de bronz”, prin grija Convorbirilor
literare şi a avântenilor constituiţi în comitet.
Ziarele şi revistele Cuvântul, Universul,
Adevărul, Rampa, Viaţa literară, Străbunii, Oglinda
Tulcei, Dobrogea Nouă tot din Tulcea scriu ample dări
de seamă.
La 8 noiembrie 1931, la împlinirea a 50 de ani de
la naşterea poetului sărbătorirea va avea loc în satul
Cerna, organizată în întregime de Societatea „Avântul”.
Participanţii, primiţi de o grupă de flăcăi călare, de
săteni, cu drapele şi costume de sărbătoare în frunte cu
fratele poetului Tudor Naum, care le adresează tuturor un
„bun venit”, asistată la un Te Deum, alături de mama
poetului Maria C. Naum, de tatăl adoptiv Costea Naum,
de ceilalţi fraţi şi surori.
A vorbit în biserică profesorul V. Băncilă care a
şi făgăduit că va scrie un studiu asupra poeziei lui Cerna.
43
În faţa casei, pe o largă tribună, se oficiază un
parastas pentru cel pomenit şi pentru alţi avânteni
decedaţi, după care urmează seria cuvântărilor.
Generalul – doctor Vasile Panaitescu dezveleşte placa de
bronz fixată pe peretele casei din Cerna cu următorul
text:
„În această casă s-a născut în 1881 şi a copilărit
marele poet Panait Cerna, care a cântat cerul şi
pământul ţării noastre, bucuriile şi durerile neamului
românesc, măreţia vieţii şi farmecul iubirii. S-a stins la
Leipzig (Germania) la 26 martie / 8 aprilie 1913.
Avântenii de pretutindeni au pus aici această placă
pentru veşnica lui amintire şi cinstire, 1931”.
Au mai vorbit I. Rădulescu-Pogoneanu, prieten al
poetului, Nichita Bonjug, învăţător în judeţul Tulcea,
Gavrilescu reprezentantul studenţilor agronomi în
numele tineretului tulcean, studentul Bratosin, în numele
locuitorilor din Cerna.
Se citesc telegrame şi scrisori de adeziune,
felicitări pentru iniţiativa Societăţii Avântul venite de la
Academia Română, de la miniştri, de la profesori, de la
prieteni. Participanţii iau apoi parte la o masă comună, la
care, profesorul I. Rădulescu-Pogoneanu analizează
profundele înţelesuri ale poeziei lui Cerna, iar generalul
medic Vasile Panaitescu încheie seria cuvântărilor cu
amintiri despre Cerna şi cu mulţumiri adresate tuturor
celor care au contribuit la această manifestare şi celor
care au luat parte la ea.
Evenimentele au fost comentate în ziarele şi
revistele Adevărul, Neamul românesc, Dimineaţa,
Dacia, Îndreptarea, Drumul Nou, Cuvântul liber,
Luceafărul literar şi artistic.
44
La 20 de ani de la moarte, în 1933, apare în Viaţa
literară numărul 8 un articol al lui Horia Teculescu „Trei
comemorări – Iosif, Chendi, Cerna”.
În 1938 la 25 de ani de la moarte, Societatea
„Prietenii istoriei literare” condusă de profesorul Petre
V. Haneş, organizează cu ajutorul Primăriei
Municipiului Bucureşti un parastas la cimitirul Belu la
care a fost chemată, pe cheltuiala organizatorilor şi
mama poetului. Ziarele din capitală precum şi Societatea
de Radiodifuziune au lansat apeluri şi au popularizat
evenimentul. Au vorbit la mormânt (acum, ridicat din
piatră şi cu chipul poetului în bronz): prof. C. Gerota –
avântean, Al. I. Iordan, Rădulescu.-Pogoneanu, Gallia
Tudor („în numele femeilor române”). După amiaza, în
sala de teatru a Liceului Mihai Viteazu, s-a dat un
festival din partea Prietenilor Istoriei Literare; prof. P. V.
Haneş, elevul I. Georgescu au vorbit despre opera
poetului, s-au recitat versuri.
Avocatul Hr. Capitanov, autorul în limba bulgară
al unui studiu despre viaţa şi opera lui Cerna, tipărit în
1936 la Bazargic – a fost prezent şi a luat cuvântul la
şedinţa Societatea Prietenii Istoriei Literare, ţinută cu
acest prilej. Darea de seamă consemnează şi încasări
(subscripţii din partea Societăţii „Avântul” şi o subvenţie
din partea Municipiului Bucureşti), precum şi
cheltuielile făcute cu aducerea familiei poetului de la
Cerna, ajutorarea mamei, masă, fotografii etc.
La moartea Mariei, mama poetului, petrecută în
1940 avântenii sunt din nou prezenţi într-o caldă
telegramă de condoleanţe trimisă familiei, primar fiind
Tudor Naum, fratele poetului:
45
„Avântenii iau parte cu tot sufletul la durerea
pentru moartea mamei Maria a Avânteanului Poet
Panait Cerna şi a voastră rugând pe Dumnezeu să vă
întărească.”
General doctor Panaitescu
Preşedintele Avântului
La 30 de ani de la moarte (1943), comemorarea

poetului a atins cea mai mare amploare şi s-a desfăşurat
în mai multe oraşe; Bucureşti, Brăila, Ismail şi Tulcea.
La Bucureşti, la 28 martie, sărbătorirea s-a
deschis printr-un pelerinaj la mormântul de la Belu, unde
preotul de la biserica Sfânta Vineri-Herescu, Stoica R.
Ionescu a oficiat slujba şi a evocat figura lui Cerna, după
care profesorul V. Băncilă a evidenţiat din opera poetului
înlănţuirea armonioasă cu coordonatele vieţii, sub tripla
sa înfăţişare: de român, de gânditor şi de artist.
Doi elevi de liceu au recitat poeziile „Ghiocel” şi
„Floare şi genune”, iar un altul a citit necrologul scris de
Nicolae Iorga la moartea poetului.
Festivitatea s-a continuat în marele amfiteatru al
liceului Mihai Viteazu unde au vorbit: Generalul-medic
V. Panaitescu, prof. I. Rădulescu-Pogoneanu, prof. Paul
I. Papadopol, tot avântean, ing. Pavel Tănăsescu, elevul
Şerban Fotino.
Pentru prima dată sunt scoase la lumină scrisorile
poetului adresate lui Vasile Panaitescu. Festivalul s-a
încheiat cu recitări din versurile poetului şi coruri. Seara
la radio este evocată figura lui Panait Cerna.
Urmează cronologic, comemorarea de la Ismail,
la 13 iunie, organizată de avânteanul Şerban Gheorghiu,
în sala Căminului Cultural Orăşenesc „Gavriil
46
Muzicescu” unde elevii liceului interpretează o piesă de
Vasile Alecsandri, iar conferenţiarul evoca persona-
litatea poetului filozof.
La Brăila, după o dare de seamă amplă a
festivităţilor de la Bucureşti, făcută în data de 31 martie
de profesorul I. N. Dianescu în Cuvântul, în ziua de 5
septembrie preşedintele filialei „Avântul”, ing. V.
Ciobanu evocă împrejurările în care elevul Cerna a făcut
cunoştinţă cu Societatea, iar prof. Alexandrescu
defineşte personalitatea artistică a ilustrului fiu spiritual
al Brăilei.
La 7 noiembrie 1943 Societatea „Avântul” din
Tulcea şi Biblioteca publică „Panait Cerna” susţin un
bogat festival comemorativ mai întâi la Catedrala Sfântul
Nicolae unde vorbeşte avocatul C. Traian, apoi la Liceul
de băieţi, cu un bogat program ştiinţific şi artistic: V.
Panaitescu vorbeşte despre trecut şi prezent, Ştefan I.
Gheorghiu despre viaţa şi opera lui Cerna, se recită
versuri şi se interpretează „Floarea Oltului” pe muzică de
prof. I. Croitoru.
Celelalte comemorări din 1956, 1963, 1966, 1971
şi 1973 n-au mai avut amploarea celor din trecut şi au
lipsit căldura şi amintirile celor care l-au cunoscut pe
poet.
Au urmat comemorări în 1981 şi 2001. Dacă
avântenii n-au mai fost prezenţi, în schimb au fost
marcate de valorificarea moştenirii artistice a poetului
prin articole şi studii iscălite de prestigioşi critici literari.
47
Panait Cerna cu Societatea Scriitorilor Români
(Fondul M.N.L.R.)
Telegramă de condoleanţe la moartea mamei poetului trimisă de

Societatea „Avântul” în 1940
48
I.C. Cătuneanu şi
Panait Cerna
(Fondul M.N.L.R.)
Panait Cerna într-un grup de prieteni, Bucureşti, septembrie 1907

(Fondul M.N.L.R.)
49
Întemeietorul şi preşedintele pe viaţă al Societăţii „Avântul”
(Fondul M.N.L.R. şi al casei memodiale)
50
SOCIETATEA „AVÂNTUL”
LA TULCEA
La sfârşitul secolului al XIX-lea în cultura

românească apar o serie de tendinţe ideologice care
generează grupări ale intelectualilor în jurul unor curente
literare cu program nu numai artistic ci şi social şi
politic: socialismul, poporanismul, sămănătorismul, etc.
Ca o reacţie la pătrunderea socialismului
internaţionalist şi ateu, mai ales în porturile dunărene, se
configurează o mişcare naţionalistă care să combată
străinismul, iredentismul, socialismul, care să pună
accent pe valorile naţionale, pe educarea poporului, mai
ales a tineretului în cultul familiei, al valorilor creştine şi
al românismului.
Articolele lui Nicolae Iorga din revista
Sămănătorul, ideile altor oameni de cultură, cărţi ale
clasicilor sunt comentate şi de elevii mai mari ai uneia
dintre cele mai vechi şi prestigioase şcoli, Liceul
„Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde ia fiinţă o societate
culturală denumită Asociaţia de Educaţie şi Cultură
Naţională şi Socială – Avântul în anul 1896. Asociaţia
se ramifică repede şi apar filiale în 1897 la Galaţi, în
1898 la Tulcea, apoi în alte oraşe din ţară. Deoarece
regulamentul şcolar interzicea elevilor asocierea,
Avântul funcţionează la început în clandestinitate, dar
scoate publicaţii discrete şi are totuşi o activitate
culturală bogată în cadrul bibliotecilor din şcoală, care
devin, cu timpul, publice.
51
Activitatea este coordonată de un bibliotecar,
care este şi preşedintele activ al asociaţiei, ales dintre
elevii ultimului an de liceu, sprijinit şi de ajutoare de
bibliotecar, elevi din alte clase, membri ai asociaţiei.
Întreaga activitate era îndrumată de un preşedinte
de onoare, un profesor al liceului sau o altă personalitate
a oraşului, care în anii de liceu fusese avântean.
După ce au devenit majori la absolvirea liceului,
întemeietorii Avântului au înregistrat asociaţia ca
persoană juridică la Tribunalul Ilfov. Absolvenţii nu mai
erau membri activi, dar sprijină, îndrumă, ajută
organizatoric şi financiar filialele din ţară.
După ce participă în 1898 împreună cu elevul
Panait Stanciof, viitorul poet dobrogean Panait Cerna, la
întemeierea filialei din Tulcea, Vasile Panaitescu va
sprijini activitatea acesteia şi de pe poziţia funcţiilor
menţionate mai sus, dar şi ca o datorie de onoare faţă de
prietenul său de liceu, Panait Cerna, mort în 1913, în
care generaţia sa vedea o mare speranţă a literaturii
române.
Activitatea asociaţiei era complexă, avea caracter
naţionalist dar nu şovin şi documentele sunt puţine.
Multe s-au pierdut în timpul celor două conflagraţii
mondiale sau au fost distruse după aceea. Există însă
mărturii sporadice despre participara avântenilor la
diferite comemorări ale poetului Panait Cerna,
mobilizaţi mereu de sufletul acestei asociaţii, generalul-
medic Vasile Panaitescu, ales preşedinte de onoare pe
viaţă până la desfiinţarea ei în 1948 odată cu schimbarea
regimului politic.
52
Biblioteca „Panait Cerna” din Tulcea.
Societatea „Avântul”, „asociaţie de educaţie şi

cultură naţională şi socială” avea în programul său idei
naţionaliste contra socialismului internaţionalist „ateu şi
agresiv”.
În Dobrogea elementul naţional românesc mai
avea de contracarat tendinţele iredentiste ale unor
reprezentanţi ai populaţiei bulgare care, după
Independenţa României câştigată în 1877 şi trecerea
Dobrogei la statul român la 14 Noiembrie 1878, nu au
încetat a unelti cu scopul destabilizării vieţii în zonă şi
trecerii acestui ţinut la Bulgaria. De altfel, aşa îşi începe
cariera de excepţie în cadrul serviciilor secrete româneşti
Mihail Moruzov, denunţând aceste acţiuni subversive ale
oficialilor bulgari din Tulcea.
În timpul ocupaţiei bulgaro-germane din perioada
1916-1918 şcolile au fost închise şi arhivele distruse.
Promovarea valorilor naţionale era realizată prin acţiuni
culturale şi de aici decurge cultul cărţii la membrii
acestei asociaţii.
Culturalizarea maselor nu putea fi realizată decât
prin popularizarea marilor valori culturale naţionale prin
conferinţe, spectacole şi prin funcţionarea unor biblioteci
publice.
Cadrul cel mai adecvat pentru înfiinţarea şi
funcţionarea unei astfel de biblioteci în Tulcea era Liceul
de băieţi, actualul Colegiu Dobrogean „Spiru Haret”. În
1918 liceul îşi reia activitatea şi elevii din clasele
superioare se întrunesc „într-o şedinţă extraordinară” la
data de 7 iulie 1919 la ora 2 pm sub preşedinţia
profesorului D. Popescu-Comişani. S-au discutat şi s-au
53
cristalizat câteva idei şi principii care să călăuzească
activitatea elevilor în afara programului şcolar pentru
continuarea acţiunii iniţiate la 1898 de societatea
„Avântul”:
1. Ajutorarea elevilor săraci.
2. Şedinţe literare săptămânale.
3. Înfiinţarea unei biblioteci.
4. Organizarea unor festivaluri cu taxă în
vederea finanţării excursiilor şcolare.
Elevii clasei a VIII-a de liceu prezintă şi un
proiect de statut cu punctele:
1. Societatea ce lua fiinţă va purta numele
de „Tinerimea tulceană”.
2. Activitatea în şcoală şi în afară de şcoală.
3. Clasele din care să se aleagă membrii
comitetului şi modalitatea alegerii.
4. Comitetul era format din: preşedinte,
vicepreşedinte, bibliotecar, ajutor de bibliotecar,
secretar, casier şi doi cenzori.
5. Atribuţiile comitetului în timpul şcolii, al
vacanţei şi durata mandatului unui comitet.
6. Societatea nu se putea desfiinţa decât în
urma unei şedinţe extraordinare care să-i decidă
soarta.
Pentru că a fost lansată ideea ca societatea să
poarte totuşi numele unei personalităţi s-a ales numele
lui Barbu Delavrancea care se stinsese recent.
Din banii obţinuţi din prezentarea piesei
„Curcanii” în sala de Conferinţe în ziua de 12 iulie 1919
se organizează o excursie la Ismail şi Chilia Nouă. Prin
prezentarea filmului Scufundarea Lusitaniei la
54
Cinematograful „Regal” se obţine suma de 523, 5 lei
destinată înfiinţării bibliotecii.
Noul comitet ales în următorul an şcolar prezintă
la acelaşi cinematograf filmul Viaţa lui Isus Hristos şi se
strânge suma de 295 lei. Se înfiinţează biblioteca şi este
instalată în două săli oferite de Camera de Comerţ.
În zilele de 7,8 şi 9 ianuarie 1920 se prezintă în
sala de conferinţe piesele „Curcanii”, „Se face ziuă” şi
„Pe aicea nu se trece”, realizându-se suma de 3455 lei.
Biblioteca avea în iunie 1920, 1540 de volume şi
7900 lei. Comitetele sunt alese cu regularitate în fiecare
început de an şcolar şi sunt prezentate spectacole
culturale, conferinţe ştiinţifice şi filme tot mai
diversificate.
La 25 martie 1921 se ia hotărârea înfiinţării unei
orchestre ale societăţii. Aceasta va diversifica şi
îmbogăţi activitatea culturală mărind prestigiul societăţii,
al bibliotecii şi al liceului de-a lungul multor ani.
O parte din instrumentele muzicale, mai ales
alămuri specifice fanfarei, care nu mai funcţiona de mulţi
ani, au ajuns piese de muzeu în colecţia secţiei de
etnografie şi artă populară din Tulcea prin donaţia făcută
de liceu în anul 2005.
În anul 1929, la şedinţa din 6 decembrie, la care
au participat ca invitaţi directorul liceului şi prefectul
judeţului se ia hotărârea ca biblioteca „Barbu
Delavrancea”, susţinută până atunci de Cella
Delavrancea, să se înscrie ca persoană juridică şi să
devină publică.
În anul 1930 deţinea un număr de 2.100 de cărţi
şi îşi permitea să doneze bibliotecii „Gavriil Muzicescu”
din Ismail un număr de 35 de cărţi.
55
Fiindcă la sfârşitul anului 1931 „întreaga suflare
românească” sărbătorea 50 de ani de la naşterea poetului
Panait Cerna, comitetul, de acord cu reprezentantul
membrilor fondatori, schimbă numele bibliotecii publice
„Barbu Delavrancea” în biblioteca publică „Panait
Cerna”.
Biblioteca se mutase într-o clădire din centrul
oraşului şi se face o slujbă de sfinţire în prezenţa unui
grup de avânteni şi a unui numeros public.
Vasile Panaitescu, fondatorul şi preşedintele ales
pe viaţă al Societăţii „Avântul”, sprijină continuu filiala
din Tulcea. Ajuns general-medic, devine Secretar
General în Ministerul Sănătăţii şi Inspector General
Sanitar în Comisia Europeană a Dunării pentru spitalele
din Tulcea şi Sulina.
Din regalul său primit la pensionare oferă o parte
Bibliotecii Publice „Panait Cerna”.
Pentru că în 1932 clădirea bibliotecii va fi
destinată Cercului Didactic, aceasta se mută într-o sală a
liceului, la primul etaj, şi stă un an închisă. În 1935
biblioteca avea un fond de 4.503 cărţi şi 3.000 de reviste.
Pentru personalităţile marcante care au sprijinit
activitatea culturală a societăţii şi a bibliotecii, fără a
face politică, se numără: Constantin Baciu, fraţii Ion şi
Gheorghe Niţescu, Gheorghe Eminescu, Ştefan
Gheorghiu - profesor de limbă română, Gheorghe
Robescu - profesor de istorie, Andrei Sandu – profesor
de latină şi elină, Nicolae Gâlcă – profesor de geografie
şi director al liceului.
La începutul anului 1935 se mai împlineşte un vis
al acestora, acela de a scoate o revistă care să afirme
„energia românească”, „ca o reacţiune împotriva unor
56
tendinţe ale streinismului, de înjosire şi suprimare a
elementului naţional”, după cum se menţionează în
„Cuvânt înainte!” din nr. 1, anul I, ianuarie 1935 al
revistei Dobrogea Literară.
Pe prima pagină, sub denumirea revistei, se face
precizarea: „Revistă pentru unificarea sufletească a
Dobrogei”.
Proces-verbal de înfiinţare a revistei „Dobrogea Literară”

(Fondul casei memoriale)
57
58
Proces-verbal cu privire la apariţia primului număr al revistei
„Dobrogea Literară”
59
Preşedinţi activi ai societăţii „Avântul” din Tulcea (elevi în
ultimul an de liceu):
 1935-1936 Mihail Aprilescu, viitor medic veterinar;
 1936-1937 Constantin Crăciunescu, viitor inginer silvic;
 1937-1938 Dumitru Pârâu, viitor avocat;
 1940-1941 Tudorel Pârâu, viitor inginer constructor.
Alţi membri avânteni:
 C-tin Baciu, Ion Niţescu, Gheorghe Eminescu
Preşedinţi de onoare:
 dr. Gheorghe Niţescu – profesor de igienă, preşedinte în
1932, conform menţiunii făcute de av. Dumitru Pârâu pe
spatele fotografiei cu colectivul de conducere al Bibliotecii
Publice Panait Cerna;
 profesorul de limba română Ştefan Gheorghiu;
 profesorul de geografie Nicolae Gâlcă, avântean venit de
la Bârlad;
 profesorul de istorie Gheorghe Robescu, avântean venit
de la Brăila;
 profesorul de limbi clasice Sandu Andrei, mort pe front;
 avocatul Dumitru Pârâu, între 1945-1948.
Interviu realizat de dl. Mihai Milian cu av. Dumitru Pârâu,

ultimul preşedinte de onoare al filialei Societăţii „Avântul” de
la Tulcea - 2004
60
Documentele prezentate despre înfiinţarea societăţii
cultural-ştiinţifice Tinerimea tulceană în 1919, devenită
Barbu Delavrancea până în septembrie 1931, când Societatea
Avântul serbează 50 de ani de la naşterea poetului Panait
Cerna şi-i dau bibliotecii publice numele acestuia şi cele
referitoare la revista Dobrogea Literară arată o continuitate a
programului iniţial al Societăţii Avântul cu activitate
naţionalistă discretă şi a modului de organizare a activităţii „la
vedere” prin biblioteca publică.
61
Cuvânt de deschidere la apariţia primului număr din
„Dobrogea Literară”, ianuarie, 1935
62
PANAI CERNA în Germania (1908-1913)
I. MĂRTURII ŞI SCRISORI
1. Figuri şi tipuri dispărute P. Cerna

De I. Petrovici
(…) „Îmi amintesc ca astăzi de împrejurarea în

care Maiorescu a aflat de Cerna şi-a avut ca o fericită
revelaţiune. La asta s-a întâmplat să am şi eu un rol…
Ne invitase Maiorescu într-o seară la masă pe
mine şi pe colegul meu C. Antoniadi. (…)
Cerna, necunoscut de nimeni de acolo, o jumătate
de oră mai înainte, era un triumfător.
A doua zi Maiorescu a trimes să-l cheme şi de
atunci necurmat, până în ultima zi a poetului, l-a învăluit
c-o dragoste de părinte, cu sfaturi folositoare, cu ajutoare
de tot felul…
De două lucruri mai cu seamă s-a îngrijit din
primul moment: de sănătatea lui Cerna, care era şubredă,
şi de a-i croi o carieră potrivită cu valoarea sa. Poetul
avea plămânii atinşi şi ducea o viaţă de nevoi, de muncă,
de senzualitate, care nu era de natură să-l îndrepte. După
avizul unui mare medic pe care îl întrebase Maiorescu,
boala lui Cerna nu era incurabilă, dar necesita un regim
serios. La câteva zile după această consultare, Cerna a
fost trimis la Sinaia, cu recomandaţia strictă de-a sta
liniştit.
Al doilea lucru de care s-a îngrijit cu iubire
Maiorescu, a fost să-l pregătească pentru cariera liniştită
şi ideală pe care a năzuit-o pe vremuri şi pentru
Eminescu, - aceea de profesor universitar. Îndată ce şi-a
63
luat diploma în ţară, Cerna a fost trimis în străinătate, la
început din cotizaţiile membrilor „Convorbirilor
literare”, pe urmă cu o bursă de Stat. Fusese mai întâiu
vorba să studieze literaturile nordice, dar după puţin timp
a trecut la filozofie, pentru care avea mai multă înclinare
şi o bază mai avansată.”
(Articol apărut în Adevărul literar şi artistic
Nr. IV (1923) 25 martie)
2. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

Bucureşti, 5 septembrie 1908
„Am primit felicitarea trimisă la Heidelberg.

Drept răspuns primeşte cea mai fierbinte sărutare de la al
tău mult dornic frate. Deseară plec la Cerna la ai mei.
După trei-patru zile vin pe la tine, că am să-ţi comunic
multe lucruri frumoase şi am să te pun la curent cu o
înaltă credinţă a mea, care este şi a ta.
Dragul meu, multe zile dureroase am avut eu, dar
nici una n'a rămas nerăsplătită de sus. Acum însă mila
cerească a ajuns „cu asupra de măsură”, cum spunea cel
mai mare şi mai iubit din scriitorii noştri.”

Bucureşti, 18 octombrie 1908
„Zilele astea am avut examenul pentru bursă. Am

reuşit. Zilele acestea plec în Germania. Unde? La gară
am să mă lămuresc.
64
Cred că ai priceput de ce am tăcut atâta vreme.
Am avut de susţinut multe lupte: Am şi eu manevrele
mele. În planul luptei nu se prevede învingătorul: nu era
luptă cazonă; de aceea am îndurat multe până să mi se
facă dreptate.
Rămâi cu bine, frate Vasile.
Am să-ţi trimit veşti din Germania.”

Berlin, 6 noiembrie 1908
„Aici cresc sufletele cele mai bărbăteşti şi

copilele cele mai dulci. Îţi trimit un om de bronz. Ce n'ai
da să-ţi pot trimite şi o copilă cu părul de aur!
Mă simt foarte bine în orice mediu de activitate şi
mai ales acolo unde munca e unită cu cinste şi se
prezintă şi sub o haină frumoasă. Cred că voi fi destul de
fericit, că mi-am ales Universitatea din Berlin.”

Berlin, 19 noiembrie 1908
'„(…) Eu lucrez acum la un studiu asupra lui

„Faust” de Goethe. Cetind cu atenţie ambele părţi, am
ajuns la unele vederi şi concluziuni, care mi se par noi şi
interesante. Nu-mi rămâne decât să capăt mai mult curaj
pentru publicarea studiului, - redactarea lui e aproape
terminată. S'a scris aşa de mult asupra lui „Faust” şi s'au
spus despre el atâtea lucruri adevărate şi neadevărate,
încât mă întreb: Nu e o îndrăzneală prea mare să-mi ridic
65
glasul şi eu dintr-un colţ al unei depărtate ţărişoare, şi să
spun cu hotărâre: N'aţi priceput gândul lui Goethe! Căci,
la urma urmei, orice interpretare nouă are această
pretenţie de a spune cel din urmă cuvânt asupra operei în
discuţie. (…)”
6. Panait Cerna către Simion Mehedinţi

22 noiembrie 1908
„Pot să mă înscriu definitiv la Universitate. Am

avut mult de alergat până să obţin acest rezultat. E prea
mult formalism la Universitatea de aici.
De acum trebuie să mă pun pe lucru. Trebuie să
învăţ ceva mai bine englezeşte, căci numai cu greutate
pot urmări cursul de literatură engleză, deoarece toate
citatele se fac repede şi în englezeşte.
Cursul lui E. Schmidt e mai atrăgător şi îl pricep
destul de bine.
Cu lectorul Neuhaus, care ţine prelegeri despre
literaturile nordice, n-am prea nimerit-o bine. Are ce are
cu Ibsen. Spune că absolut nimic nu e original în opera
acestuia. (…)”

29 aprilie 1909
„Şi eu sunt de părerea Dv.: că ar fi mai bine să

ascult numai un curs şi să încep de pe acum lucrarea de
doctorat. Dar profesorii sunt aci foarte exigenţi; trebuie
să le urmez toate cursurile şi să fac lucrări de seminar cel
puţin în două semestre de-a rândul. Examenul oral, deci,
66
nu va fi tocmai glumă. Mi se cere multă filologie – şi nu
prea sunt deprins cu studii de asemenea natură.
Totuşi voi îndrăzni să mă prezint la doctorat, aici
ori aiurea, îndată ce voi împlini semestrele reglementare.
Aş vrea să mă eliberez cât mai curând de partea
şcolărească a datoriei mele – şi să colind câtva timp prin
lume cu sufletul scuturat de această grijă. (…)”

Berlin, 16 iulie 1910
„(…) Mă întrebi, dacă nu m'am săturat de atâta

străinătate şi dacă nu mi-e dor de frumuseţile ţării
noastre! Cum să nu, dragul meu? Dar ce să fac! Primind
bursa, am contractat oarecare obligaţiuni, pentru
îndeplinirea cărora mă văd silit să jertfesc încă doi-trei
ani din cel mai bun timp al vieţii şi al productivităţii
artistice. (…)”

Leipzig, 5 noiembrie 1910
„Iată-mă şi în Leipzig! mai mult îmi place aici ca

la Berlin: am mai multă linişte, Universitate mai mândră,
şi încă un nu ştiu ce, care mă îndeamnă la lucru.
Numai un lucru îmi displace: e umed şi ceaţa de
cătăva vreme. De astfel articolul acesta îl aveam şi la
Berlin. (…)”
67
10. Panait Cerna către Titu Maiorescu
Leipzig, 18 noiembrie 1910
„Onorate domnule Maiorescu,

Recunosc că aţi avut deplină dreptate: nu face de
mine filologia! Acum văd şi eu, că-mi pot prea bine lua
doctoratul în filozofie, fără să trec cu aceasta peste
condiţiile bursei. În publicaţiunea concursului scrie
lămurit, că bursa e destinată studiului Literaturilor
germanice cu aplicare la estetică. Un asemenea curs de
Estetică filosofică şi literară ţine aci profesorul Volkelt,
care e la filozofie şi nu la filologie. Ce păcat că n'am
ştiut asta de la început! Până acum eram liber.
Am fost zilele acestea la Volkelt acasă, ca să
vorbesc cu el în privinţa lucrării scrise. Admite că după
două semestre să-i prezint lucrarea. I-am dat următoarea
listă de subiecte:
a) Influenţa Literaturii şi Esteticii germane la noi.
b) Caracteristica popoarelor germanice după creaţiunile
lor cele mai înalte în artă şi filozofie.
c) Ibsen.
d) Hebbel.
e) Tennyson şi R. Browning.
f) Faust.
g) Hamlet.
h) Poesia de cugetare; posibilitatea şi marginile ei.
Profesorul Volkelt mi-a lăsat deplină libertate de
alegere între subiectele de mai sus. A adăugat totuşi, că
l-ar interesa foarte mult o lucrare despre Lirica filosofică,
cu atât mai mult cu cât nu există până azi o monografie a
chestiunei. Totodată mi-a dat să înţeleg, că e un subiect
68
foarte greu. Sâmbăta viitoare mă prezint din nou la
dânsul, ca să fixăm definitiv tema.”

3 decembrie 1910
„A trebuit să plătesc taxa de exmatriculare la

Berlin, de înmatriculare la Leipzig, başca taxele de
cursuri, care sunt destul de mari. Va trebui să-mi fac un
rând de haine negre ca să mă pot prezenta profesorului,
la care îmi iau lucrarea. Toate le-am făcut, vizita a fost
voller Erfolg, cum zice neamţul; mi-am luat ca subiect
de lucrare: „Poezia de cugetare, posibilitatea şi
marginile ei”. Numai am rămas sărac de tot.”

9 dec. 1910
„După cum vedeţi, am avut timp să trec la

Universitatea din Leipzig. am făcut după sfatul d-
voastră. M-am dus la Volkelt şi i-am prezentat mai multe
subiecte pentru teza de doctorat. M-am hotărât să rămân
la Poezia de gândire, cu exemplificările din toate
literaturile mari, îndeosebi din cele germanice. Până
acum am lucrat la Bibliografia în chestiune. E un subiect
foarte vast. Nu cred să isprăvesc lucrarea până la toamna
viitoare, mai ales că nu am libertatea s-o fac cum mă taie
pe mine capul. Trebuie să urmez metoda profesorului.
(…)”
69
Leipzig, 2 iulie 1911
„Te pot anunţa totuşi, că stau ceva mai bine cu

lucrarea. Am isprăvit opt capitole, mai rămâne unul.
(…)”

Leipzig, 25 februarie 1912
„(…) Nu încerc să mă scuz că nu m-am

învrednicit să vă scriu nici un rând măcar de atâta vreme.
Am credinţa că dumneavoastră vă închipuiţi pricina
acestei întârzieri şi că veţi fi aşa de bun să treceţi peste
dânsa.
Examenul de doctorat l-am amânat pe semestrul
de vară, când cred că voi trece şi de vama aceasta. Iarna
aceasta am muncit stăruitor. De-aş fi avut tăria să renunţ
la ascultarea cursurilor ar fi fost poate şi mai bine. În
afară de literaturi germanice, m-am ocupat şi cu
filozofia, îndeosebi cu „Critica raţiunei pure” a lui Kant.
E a treia oară de când îl reiau, aici în Germania. Abia
acum pot spune – cu aproximaţie bineînţeles – că-l pot
urma pe toate colţurile gândului său subtil, cu înţelegerea
şi independenţa de cuget necesară. Una din dorinţele
mele cele mai mari e să-l fac cunoscut la noi, fie prin
traduceri, fie mai ales, pe calea conferinţelor şi a
studiilor de revistă. În orice caz Critica raţiunei practice
trebuie redată în româneşte. (…)”
70
7 mai 1912
„Onorate Domnule Maiorescu,

Vă rog mult să nu mi-o luaţi în nume de rău, că
nu m'am învrednicit de atâta vreme să vă scriu măcar un
rând – două. Am tot amânat, crezând că Vă pot trimite
vestea mântuirii mele de cele şcolăreşti. Dar nu e chip să
mă prezint la examenul oral. Aşa cum am studiat eu, aşa
se pregătesc, poate, cursuri şi lucrări mai întinse, dar nici
de cum examene. Nu mă pot mărgini – şi pace bună! Cu
toate acestea nu mă las până n'oiu trece şi de vama asta.
dacă nu azi – mâine! Dacă nu la toamnă – la iarnă! Şi tot
va fi odată! Greutatea e numai, că eu am fost trimis
pentru una – şi aici mi se cere altceva.
De câtva timp mă atrage mult Schiller.
„Demetrius” ar fi fost cea mai puternică operă a lui şi a
literaturii germane. Omul acesta creştea. Pe cât mă
farmecă personalitatea poetică a lui Goethe, pe atât îmi
impune avântul şi puterea morală a lui Schiller. Acela a
primit totul de la natură, ca un dar; cestălalt a trebuit să-
şi cucerească totul, luptând. Asta înseamnă a fi om!
Zilele acestea am mai scris câte ceva. Între altele,
o poezie mai lungă, cu prilejul tristului centenar al răpirii
Basarabiei.
Ce mult aş fi vrut să v'o trimit şi Dv. înainte de
publicare! Dar m'a oprit şi de data asta gândul, că aveţi
în timpul de faţă griji mai înnalte decât aceea de a ceti
versuri de ale noastre şi de a semnalà cusururile lor.
71
În străinătate învăţăm să ne iubim mai cu foc
graiul şi patria. Cel puţin aşa s'a întâmplat lucrul cu
mine.
Luptând cu greutăţile limbii germane, am putut
pricepe şi mai mult, ce dar dumnezeesc e graiul unui
neam, cât e el de una cu sufletul lui! Un păcat împotriva
limbii unui popor e tot aşa de greu ca şi păcatul faţă de
Sfântul Spirit, de care ne vorbeşte Scriptura.
Aflu că plecaţi din ţară pe o lună-două.
Permiţându-mi să Vă urez drum bun şi odihnă plăcută –
cum e obiceiul la noi, la ţară, - rămân cu adâncă
supunere şi consideraţiune.
16. Simion Mehedinţi către Panait Cerna

26 mai 1912
„Nu-ţi face multe scrupule în privinţa

examenului; trece-l cum o fi şi unde-o fi; las' că o să râzi
pe urmă tu singur de puţina încredere ce-ai avut-o în tine
şi de ideea exagerată ce ţi-o făceai despre această
formalitate – dar apoi ştii tu bine că nu examenul e
hotărâtor despre cultura şi destoinicia unui om. Să nu-l
dai deloc nu te-aş sfătui; nu numai pentru că ar trebui să
renunţi atunci la universitate (sau să ajungi mai greu,
dacă ţi-ai da doctoratul în ţară – şi aceasta ar fi o pagubă
nu numai pentru tine, ci mai ales pentru cultura ţării
noastre), ci şi pentru ca să nu ai mai târziu zadarnice
păreri de rău.”
72
17. Panait Cerna către Constantin Botez
9 ianuarie 1913
„Am înaintat oficial lucrarea încă de acum două

luni – şi zi cu zi aştept rezultatul. Până azi nu ştiu nimic,
sau aproape nimic. Dacă dau examenul pe la sfârşitul lui
februarie, ne vedem sigur în martie. Dar şi dacă nu voiu
da examenul, tot e posibil să ne vedem.”
18. J. Volkelt către Panait Cerna

9 februarie 1913
„Dragă Domnule Cerna! Pentru liniştea

Dumneavoastră vă comunic că aproximativ marţi voi fi
gata cu citirea lucrării D-voastră şi că sunt destul de
mulţumit cu ea. Cu salutări prieteneşti – J. Volkelt.”
19. Simion Mehedinţi către Panait Cerna

17 februarie 1913
„Iubite Domnule Cerna,

Nu-ţi poţi închipui ce bucurie ne-ai făcut. Bine că
s-a isprăvit şi necazul acesta.
Tocmai mă gândeam să te întreb ce plan ai pentru
toamna viitoare. Cu gândul la D-ta pusesem anul trecut
locul de lector, indicând în buget şi titlul de „literaturi
nordice”. Locul s-a ocupat, după a mea părere rău.
Acum, deferendul cu Bulgaria încurcă toate
socotelile. Ce crezi că ar fi de făcut? Fă bine şi dă-mi o
indicaţie cât de aproximativă. Deocamdată sunt nu se
73
poate mai mulţumit că forma a fost împlinită. Quod
bonum felix? Faustumque sit.
Pe la vreo 10-15 martie stil vechi voiu fi la
Roma. Dacă cumva ai acelaşi drum, poate ne vedem în
oraşul etern.”

„Onorate Domnule Maiorescu,

Lucrarea mea de doctorat „Die Gedankenlyrik” a
fost primită cât se poate de bine, atât de Volkelt, cât şi de
coreferent. Marţia trecută am dat şi oralul. Am fost
proclamat în unanimitate doctor magna cum laude.
Mă bucur, mă bucur cu adevărat – nu de aceea că
am ieşit atât de bine, ci de faptul că l-am liberat pe
Pegas, fără să-mi calc angajamentele morale ce mi le
luasem faţă de Dvoastră şi faţă de toţi oamenii de
omenie, cari m'au ajutat să respir câtva timp într'un
mediu de cultură europeană.
De acum mă trage gândul înapoi spre ţară. Bună,
rea – e ţara mea. Ei îi închin toate puterile mele şi tot ce-i
mai bun în sufletul meu: poesia.”

21 februarie 1913
„Sunt liber! D-voastră aţi trecut pe unde trec eu

acum şi înţelegeţi ce înseamnă acest cuvânt pentru un
biet suflet de Român, strivit doi-trei ani între scoarţele
cărţilor didactice, când el ar rătăci aşa de bucuros pe
74
cărări de codru, cântând din frunză şi lăsând grijile pe
apa Sâmbetei. Mai am un mic necaz cu tipăritul tezei – şi
apoi plec în lume, unde m-o duce vântul şi gândul…
Cum scap de corecturi, mă duc la Berlin, să-mi
văd nişte prieteni buni – şi de acolo la mare! N-am văzut
încă marea. De-acolo la Paris şi-n urmă Italia! La
revedere în Roma!”

„(…) Cu tipăritul tezei merge încet de tot. Dacă

mă va ţine încă două săptămâni în loc, poate să renunţ la
plăcerea de a vedea Parisul. Plec de-a dreptul în Italia,
unde am de gând să rămân până la vară. De când o visez
eu! Odinioară ca mic copil, vorbeam bine italieneşte –
dialectul lombard. Eram toată ziulica printre italienii care
lucrau la biserica din sat – şi cum clădirea bisericii a
ţinut vreo trei ani şi mai bine, vă puteţi închipui că
mintea fragedă a copilului a avut vreme să prindă câte
ceva de la unul sau altul. Ba unul din ei, il signor Pietro,
ar fi vrut să mă ia cu dânsul la Udine – să mă înveţe
tâmplăria. Mama nu m-a lăsat, fireşte! iar eu mă simţeam
foarte nenorocit.
Colindam mahalaua cerchezească a satului şi
croiam la planuri de fugă.
Italia! Se vede că sunt visuri care se împlinesc. Il
signor Pietro şi il signor Luigi au împlântat cel d' întâiu
dor în inima mea după cerul şi câmpiile Lombardiei. Il
signor Luigi s'a prăpădit, il signor Pietro o fi murit şi el –
75
dar dorul lor trăieşte mai departe în inima micului lor
prieten de altădată!”
23. Panait Cerna către Constantin Botez

25 februarie 1913
„Dragul meu, am scăpat de jugul cărţii. Pe aici

mai stau vro două săptămâni. După aceea plec în lume.
Unde? Nu ştiu până acum. Poate în Anglia, poate în
Franţa sau mai sigur în Italia. În orice caz voiu să vă văd
înainte de Paşti.”

„(…) Cu deosebită bucurie te vestesc, că mi-am

luat doctoratul. În fine - l'am luat! Şi încă bine de tot
(…)”
25. Iacob Garabet către Panait Cerna

1 martie 1913
„Dragă Doctore – Vestea luării doctoratului m-a

bucurat nespus de mult şi a bucurat pe toţi cărora le-am
spus. E adevărat: mult înseamnă a fi liber. Caută de te
bucură-n deplin de această libertate. N-o să dureze mult!
Ăştia din ţară şi-au pus gând să-ţi dea de lucru la
Universitate. Îţi urez cât mai curând să dai altora lumină
din lumina ta, să-mpărtăşeşti şi pe alţii cu iubirea şi
76
bunătatea nesecată a sufletului tău. Să-ţi dea D-zeu
sănătate, şi să ajungi cât mai sus. Cu multă dragoste, te
sărută, I. Garabet.”
26. I. Al. Rădulescu către Simion Mehedinţi

8 apr. 1913
„Am primit adineauri următoarea îngrozitoare

depeşă: Cerna grav bolnav pneumonie de joi, astăseară
pierdut cunoştinţă; foarte slabe speranţe. Zarifopol.
Depeşa e dată de ieri, dar, din cauza adresei neexacte, am
primit-o abia azi la patru d.p. Am depeşat imediat lui
Zarifopol (fără adresă însă neştiind-o) şi la adresa lui
Cerna. Aştept răspuns dintr-o parte ori dintr-alta. Nu ştiu
ce-ar fi de făcut. Îmi vine să plec la Lipsca.
I.A. Rădulescu Pogoneanu”
27. Paul Zarifopol către C. Dobrogeanu Gherea,

26 aprilie 1913, apărută în România Literară, 1969
„Urâtă întâmplare a fost moartea lui Cerna. Şi-a

bătut grozav de rău joc soarta de dânsul. Iera, şi el, nu-i
vorbă, cap stricat. Avea palton nou nouţ de primăvară şi
nu-l purta; flanela şi-a scos-o şi-a tremurat plimbându-se
prin Johanna Park pe o vreme rece şi perfidă, cum se
întâmplă să fie în april, luna care curăţă aşa de frumos pe
tuberculoşi. Eu cred că de trei-patru ani reîncepuse să
lucreze boala la dânsul. Spuneau prieteni de ai lui cât de
sucit era şi cum se supăra când îl îndemnau să se
îngrijească.
77
Când a deschis doctorul cadavrul pentru
îmbălsămare a găsit amândoi plămânii minaţi. Noi nu
puteam pricepe de ce, după o zi de boală, numai, era aşa
prăpădit. De abia putea să se ridice din pat; era sleit de
puteri ca un moşneag de 80 de ani. Cât îi mai lipsea de la
boală i-a împlinit munca şi emoţiile doctoratului. Dacă
Cerna se făcea învăţător într-un sat de munte poate c-ar
fi ajuns bătrân. A vrut însă Maiorescu să-l facă profesor
de filozofie! Să-i fi făcut loc de învăţător la Sinaia,
alături de Mugur, şi-ar fi trăit în aer bun, ar fi făcut
poezie şi filozofie după cum îi cerea inima.
Grozav era de necăjit şi nemângâiat că doctoratul
l-a stricat de la literatură şi l-a pus la muncă nepotrivită
cu firea lui. În cele patru-cinci zile de boală tot de
poeziile lui vorbea, de criticii care l-au lăudat prea tare
ori l-au ocărât fără măsură. Mai cu seamă se plângea de
judecata lui Caragiale. Straşnic a suferit când i-a spus nu
ştiu cine c-ar fi zis Caragiale că n-are talent de loc. Nu
putea uita asta. În ziua când a murit m-a întrebat odată
brusc: nu-i aşa că am talent? De Maiorescu mi-a spus că
mai acum vreo doi ani i-a zis, vorbind de poeziile lui: Ja,
die Gedankendichtung ist ein verfluchtes Ding! Şi cu
asta, fireşte, i-a stricat grozav curajul. Este de necrezut –
şi acum abia, în cursul boalei lui, am putut înţelege – cât
de sensibil era Cerna şi ce enormă importanţă aveau
pentru el toate prostiile astea. Orice vorbă relativă la
poezie, care ar fi semănat a aluzie la lucrările lui, lua
proporţii de catastrofă pentru dânsul.
Alerga noaptea pe la prieteni ca să li se plângă de
o vorbă a lui Caragiale, de un rând dintr-o carte poştală
ori dintr-o revistă. L-au înnebunit criticile şi boierii cu
laudele şi gentileţile, şi pe urmă cu indiferenţa şi cu
78
uitarea. Dacă nu l-ai auzi vorbind, acum zilele din urmă,
nu pot crede ce exemplu de viaţă falsificată, de creatură
întoarsă pe dos a fost bietul Cerna… Aşa suflet clătinat
şi zăpăcit n-am mai pomenit. Păcat de el, că era foarte
inteligent şi aşa de cumsecade. Am vrut să-l ducem la
clinică, ca să fie îngrijit mai bine. A făcut scandal: că
mai bine să moară pe loc, dar la clinică nu vrea să-l ducă.
Gazda lui era o babă paralitică, servitoarea complet
idioată, odaia mică şi întunecoasă.
L-am îngrijit cât am putut şi ne-am priceput.
Făceam la el cu rândul ori şi şi mai mulţi împreună,
Fanny, eu, Jojanna, un alt român de-aici şi noaptea îl
veghea o soră de caritate. Fireşte că nimic nu l-ar fi putut
scăpa, în halul în care era. Nu credeam însă nimeni din
noi că are să-l scurteze aşa iute. Joi s-a îmbolnăvit, luni
noapte la trei a murit. Până acum nu văzusem urâciunile
agoniei. Vai ce batjocură face moartea din om câteodată!
Horcăiala şi ochii căscaţi şi pe urmă după ce l-au
injectat cu comforă ca să-l trezească, a început să cânte,
să declame, să gesticuleze ca o paiaţă deşănţată şi
stricată. Când te gândeşti ce strălucit a murit Caragiale!
Teza lui Cerna - „Die Gedanchenlyrik” - a ieşit
de sub tipar chiar când s-a îmbolnăvit el; dacă te
interesează, scrie-mi să-ţi trimit un exemplar.”
79
II. DOCUMENTE ALE EXAMENULUI
DE DOCTORAT
Cum se susţinea examenul de doctorat la începutul

secolului al XX-lea în Germania
1. Pentru titlul de Doctor în filozofie candidează

Domnul Panait Stanciof-Cerna, născut în Cerna, (Strada
Härtel 25 III r).
Candidatul a înaintat dizertaţia „Die Gedanken-
lyrik” împreună cu un curriculum vitae, Declaraţie şi 6
certificate urmează alăturat.
Pentru avizul Disertaţiei sunt solicitaţi în primul
rând Domnii colegi Volkelt şi Spranger.
Lipsca,
9 noiembrie 1912
[d.Zt] Procancelar
Le Blanc
Calificativele Disertaţiei: I = egregia (strălucit); II =
admodum laudabilis (cu toate laudele); III = laudabilis
(cu laude); IV = idonea (potrivit)
Specialităţile probei orale: Filozofie. Pedagogie.

Economie naţională.
2. Eu, Panait Stanciof-Cerna m-am născut la 26

august 1881 ca fiu al învăţătorului Panait Stanciof şi al
80
soţiei sale Maria, în Cerna (România), şi sunt de religie
greco-catolică. Şcoala primară am urmat-o în Cerna şi
liceul în Brăila, unde la 30 iunie 1900 am trecut
Examenul de maturitate. După aceea am studiat la
Universitatea Bucureşti, filozofia şi am obţinut la 1 iunie
1906 gradul de licenţiat. În Germania am urmat în vara
lui 1908 la Universitatea din Heidelberg, apoi de la
1908/9 – 1910 patru semestre la Universitatea din Berlin
şi m-am ocupat aici de studiul literaturii germane şi
engleze şi de studiul filozofiei. Din semestrul de iarnă
1910/11 până în semestrul de vară 1912 am audiat în
Lipsca, mai ales, cursurile Domnilor profesori: Förster,
Köster, Spranger, Stieda, Volkelt, Wundt.
Tuturor venerabililor mei profesori le sunt
îndatorat a le mulţumi în mod deosebit şi în primul rând
Domnului Consilier Prof. Dr. J. Volkelt pentru multele
îndemnuri înţelepte, pe care el mi le-a acordat.
3. Declaraţie
Deoarece subsemnatul a cerut în baza condiţiilor
promoţiei în ordine ce i-au fost comunicate în vederea
acordării gradului de doctor la facultatea de filozofie
Leipzig, declară prin aceasta pe cuvânt de onoare, că în
acest scop a înaintat dizertaţia intitulată „Die
Gedankenlyrik” care a fost redactată de autorul însuşi şi
fără ajutor străin şi că până acum, nu s-a susţinut nicăieri
pentru titlul de Doctor în filozofie.
Panait Stanciof-Cerna
Lipsca, 8 noiembrie 1912
(Strada Härtel 25 III r)
……………………………………………
81
4. Candidatul şi-a propus să elaboreze o temă
care nu e deloc uşoară. Ceea ce i-a fost favorabil sunt nu
numai deplinele şi întinsele sale cunoştinţe de înţelegere
exactă a poeziilor filozofice a diferitelor literaturi ci de
asemenea un anumit fel de a vedea pe care îl are în
turnarea noţiunilor şi sentimentelor în tiparele gândirii, la
produsul fanteziei şi al tonalităţii, într-o unire a simţului
artistic şi activităţii de analiză, fără multe pagini. Acest
mijloc fluid de reprezentare pe care-l conţine talentul
autorului, dă modului de reprezentare unele caracteristici
care nu sunt fără farmec. Pe de altă parte, desigur, acest
particular talent al autorului îşi are dezavantajul lui.
Psihologia pe care lucrarea o pune la bază nu este într-
adevăr fără fineţe, dar ea are în sine concomitent puţin
evident, şovăire. În această obscuritate şi mobilă forţă a
conceptului psihologic constă o primă deficienţă a
lucrării. Este din această cauză adesea greu de înţeles, ce
i-a plutit în faţa ochilor autorului. Întrevăd un merit
ştiinţific al lucrării mai ales în aceea că autorul a putut să
reţină din multitudinea posibilităţilor demonstrate, în
reciprocitatea lirică meditativă, meditaţie şi sentiment
gânditor, concepţia despre fantezie, că arată pentru
complicata ţesătură înţelegerea că aceşti factori se
dizolvă reciproc şi fiecărui, din foarte diferitele drumuri
pe care lirica meditativă apucă, s-a străduit să le dea
mediul lor estetic. Găsesc bun mai ales ceea ce
candidatul în capitolul 7 afirmă împotriva doctrinei lui
Theodor Meyer despre secundariatul clarităţii fanteziei
în poezie şi ceea ce spune în capitolul 9 despre diferitele
grade de întrupare a conţinutului poetic. Din contră, îmi
apare capitolul 5 despre ritm puţin reuşit. Trebuie o
82
prelucrare. Aici sunt puţin clarificate distincţiunile. A
trebuit să iau în consideraţie această lucrare faţă de
punctul de plecare şi la apreciere să ţin socoteală de
maturitatea estetică a autorului şi întreaga sa
particularitate poetico-filozofică. De aceea cred că tema
liricii meditative, s-ar putea să fie pe deplin clarificată,
cu toate că această lucrare s-a cam depărtat de această
temă atât de puţin soluţionată. Dar consideraţiile pe drept
numeroase, insistentele demonstraţii de o intimă analiză
justifică calificativul II.
Aşadar: Nota II şi permisiunea pentru proba
orală.
J. Volkelt
6. Cu tipăritura Domnului Cerna

Disertaţie întocmită: Lirica meditativă
Sunt de acord.
Leipzig, 28.II.13
Spranger
……………………………………..
Procancelar; Le Blanc
7. Candidat Panait Stanciof-Cerna
Proba orală: Marţi, 25 februarie 1913
Economia naţională: Candidatul s-a descurcat
foarte bine II,
Stieda
Filozofie
83
Kant şi locul său istoric; Leibniz; Descartes; Concepţia
mecanicistă despre natură a lui Hobbes; Spinoza;
Candidatul a dat în toate domeniile păreri competente.
Nota II,
Volkelt
Pedagogie
Montaigne, Port Royal, Fénelon, Rousseau […]
Nota II,
Spranger
Deci, proba orală a constat din Nota II
25.II.1913
25.II.1913
Spranger
Le Blank
[d.Zt] Procancelar
………………………………
Formular de diplomă
Numele: Panait Stanciof-Cerna
Patria: Român originar din târgul Cerna
Disertaţia predată cu calificativul „admodum laudabilis”
care a fost intitulată „Die Gedankenlyrik” şi a fost
trecută la examen cu „magna cum laude”.
Ziua X luna aprilie 1913
84
85
86
87
88
89
90
TREI SCRISORI DIN CÂMPULUNG
- trimise de Panait Cerna -
Am prezentat anterior rolul pe care l-a avut în

formarea intelectuală a lui Panait Cerna, în perioada
1893-1899, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila,
„Asociaţia de educaţie şi cultură naţională şi socială” –
„Avântul”, familia lui spirituală.
În perioada studenţiei, la Bucureşti, Panait Cerna
ţine legătura cu avântenii, fie direct cu cei aflaţi la studii
la fel ca şi el, fie prin corespondenţă cu cei aflaţi în
provincie.
Corespondenţa va continua şi după plecarea
poetului în Germania, până la moartea sa, în anul 1913.
În această situaţie se află medicii ofiţeri Bucur şi
Panaitescu aflaţi cu unitatea la Teiş – Târgovişte şi apoi
la Focşani, la sfârşitul lunii iulie şi începutul lui august
1906, unde Panait Cerna le trimite aceste trei scrisori.
Poetul se afla la Câmpulung în această perioadă,
după absolvirea facultăţii, deci înainte de plecarea în
Germania, ca urmare a sfaturilor şi insistenţelor
prietenului său mai mare, întemeietorul asociaţiei
„Avântul”. Grija aproape paternă a acestuia avea un
dublu scop. Se ştie că poetul, de câţiva ani, se afla în
atenţia prietenilor, mentorilor şi a medicilor pentru boala
sa de plămâni şi era îndrumat la tratament la Sinaia şi la
aer de munte. În al doilea rând, Vasile Panaitescu care îi
cunoştea viaţa, preocupările zilnice, voia să-l desprindă
91
de Bucureşti pentru a putea să se dedice proiectelor sale
literare.
Sfatul ajungea până la dojană, după cum se
citeşte printre rândurile scrisorilor de răspuns către
prieteni. Cea de-a treia scrisoare, dintre cele menţionate
aici, cuprinde o poezie intitulată Răvaş, trimisă în contul
amânării unei datorii băneşti după împrumutul cerut de
la prieteni.
Panait Cerna însuşi declară: „E un gen gingaş, în
care n-am scris până acum” şi are îndoieli asupra
calităţii, cere părerea lor şi simte poezia neterminată.
Încheie, însă, pe un ton glumeţ caracterizând cartea
poştală „neilustrată dar ilustră”.
Scrisoarea a fost publicată de I. G. Vişte în
Convorbiri literare / LXXIV, 3, 1941, dar poezia n-a
fost cuprinsă în ediţiile ulterioare ale creaţiei lui Panait
Cerna.
Ea reflectă încă o dată influenţa eminesciană în
poezia de dragoste a lui Panait Cerna, aşa cum se poate
detecta modelul meditaţiei din „La steaua”, în alte
poezii „de concepţie”.
Aceste ecouri ale poeziei de dragoste, din creaţia
lui Mihai Eminescu, sunt tot atât de evidente ca şi în
„Nocturna” lui Panait Cerna, unde fiecare din cele trei
strofe se încheie cu refrenul:
„Adormi şi tu, nădejdea mea!”,
„Adormi şi tu, iubirea mea!”
„Adormi şi tu, durerea mea!”
amintind de „Somnoroase păsărele”. La fel, poezia lui
Panait Cerna „Noapte de vară” care începe cu versul
„Lacul tremură în roate…”
92
Acesta a fost motivul pentru care am extras cele
trei scrisori ale lui Panait Cerna, aflate în albumul cu
fotocopii de la Casa Memorială Panait Cerna, fotocopii
realizate după manuscrisele donate de general doctor
Vasile Panaitescu Academiei Române, 1943, însumând
41 de cărţi poştale, o carte de vizită, două scrisori şi un
manuscris.
I. Câmpu-Lung, august 1906

Scumpii mei,
Am primit mandatul împreună cu cele câteva

rânduri din partea lui Bucur. Mii de mulţumiri.
Să vă scriu mai des? Deşi am o adevărată şi
neexplicabilă groază de condeiu, totuşi am să mă silesc
să mă execut, atât pentru a satisface dorinţa voastră cât
şi pentru a răspunde unei nevoi sufleteşti de a fi pururi
aproape de inimile voastre atât de distinse.
La 1 august cred că voi putea să vă plătesc
binele ce mi l'aţi făcut. Dacă îmi va fi peste putinţă
atunci, vă voi trimite ceva versuri pe temeiul cărora veţi
avea bunătate să' i acordaţi un termen mai depărtat.
Sărutaţi-vă în semn de aducere aminte de cel ce
lipseşte dintre voi,
Cerna.
I/. Francată: 8 august 1906
93
II. Câmpu-Lung, 7 august 1906
Scumpii mei,
Mă grăbesc să mă execut, ca să nu-mi protestaţi

poliţa.
Răvaş
A treia oară înfloresc

Salcâmii din alee,
De când norocu'mi pământesc
În dorul tău se'ncheie;
De când rămas-ai fără grai

Pe rugul îndoielii
Şi'n drum nici o privire n'ai
Risipitoare jelii.
O floare albă, ca de nea,

În calea mea s'aţine:
Culege-mă – îmi zicea ea –
Nu ai tu pentru cine?
Blând cântăreţii din huceag

În cântece mă'ntreabă:
De ce tot singur şi pribeag
Sub valuri de podoabă?
Şi'nţelegându-mi chinul sfânt

Pădurea mult iubită,
Întinde mii de braţe'n vânt
Spre umbra'ţi nezărită
94
Ah, toate, toate mi te cer –
Iar gândul meu, divino,
Cum fuge flacăra la cer
Spre tine sboară: Vino!...
Într'un izvor să te-oglindeşti

În plină strălucire
Să vezi şi tu ce mândră eşti:
Să crezi a mea iubire…
Pe clipa'n care ai să vii,

Vieaţa toată cere-mi;
Pe veci m'oi stinge dintre vii –
Dar crede în durere-mi…
Îl rog, în special, pe Vasile, să'mi trimeată câte-

va rânduri despre impresia ce i-a produs-o acest mic
„Răvaş”. E un gen gingaş în care n'am scris până acum;
de aceea nu prea sunt lămurit asupra calităţilor şi
neajunsurilor acestei bucăţi. Poate i-ar trebui încă o
strofă de încheiere.
(Mi-au luat cerneala de aceea e aşa de pestriţă
această poştală, dar ilustră)
Vă sărut cu mult drag,
Cerna.
95
III.
Dragul meu Vasile,
Sunt de o săptămână în Câmpu-Lung. Până acum

am stat odihnit, am mai reflectat asupra conduitei mele
neegale şi m'am hotărât să devin băiat cuminte. Nu ştiu
dacă voi putea împlini acest frumos program. Numai cu
sfaturile şi dragostea ta – mă voi putea reculege
sufleteşte şi numai aşa îmi pot căta de sănătate. Mi-ai
face o mare plăcere, scumpul meu, dacă mi-ai trimite
câteva rânduri din când în când.
Până atunci să ţii seama de altă rugăciune, de
ordine practică: Aerul de aici îmi prieşte foarte mult,
aceasta simt după marea poftă de mâncare; această
poftă cere hrană; hrana, după cum cred că ştii, trebuie
procurată cu arginţi; arginţii, după cum ştii iarăşi, îşi
cam ascund faţa lor de mine! Aşadar trimite-mi
neîntârziat cel puţin 10-15 lei, pe care ţi-i voi restitui la
1 august, când voi lua un avans de la Institut. În fine, am
făcut-o şi pe asta! Să nu te superi de acest polisilogism
mercantil. Dacă ar fi fost să dau un exemplu de
polisilogism la Logică, nu ştiu dacă l'aş fi găsit uşor.
Acum însă – nevoia m'a învăţat.
Sărută-l pe Bucur din partea mea. Iar Bucur să
te sărute pe tine – tot din partea mea. Ştii că' i nostimă
combinaţia asta? Prietenie şi dragoste prin procură! Să
vă sărut pe fiecare prin celălalt. Cum dracu nu m'am
gândit mai de mult?
Cerna
Adresa mea: P. Cerna, la Dl. Tănăsescu,

str. Lazăr no. 17, C. Lung
96
CĂRŢI POŞTALE PARFUMATE
PENTRU CERNA
Prietenii lui Panait Cerna vorbesc de episoade

enigmatice din viaţa lui, referindu-se la relaţiile sale
amoroase. Îl copleşea timiditatea şi era conştient că era
mai mult scund decât de statură mijlocie. Nu suporta
orice flanelă sau orice palton mai lung decât se cuvenea.
A avut parte de eşecuri în dragoste, dar din ele s-a
întrupat marea poezie de iubire, patosul cu care iubea
viaţa, speranţa în sublimul ei, strigătul de bucurie. Pentru
că era la modă în acea perioadă comparaţia cu Eminescu,
Mihail Dragomirescu a vorbit primul de deosebirea
dintre ei.
Dacă Eminescu „e nenorocit până şi-n momentele
cele mai fericite”, la Panait Cerna durerea pare să fie
pivotul fericirii. El iubeşte viaţa, optimismul lui e robust
şi este fericit „până şi-n momentele cele mai nefericite.”
Aşa s-au născut, spun biografii, minunatele poezii
de dragoste „Ideal” şi „Logodna”.
Este vorba de legătura amoroasă cu directoarea
pensionului Lucreţia Ciontu-Moteanu unde Panait Cerna
era profesor suplinitor.
Proiectele de căsătorie au căzut atunci când
poetul o vede fericită cu altcineva. Şi se naşte poezia
„Logodna” în care dragostea este reprimată printr-un
strigăt al durerii izvorât dintr-o putere sufletească
supraomenească şi o plăcere robustă a nefericirii.
97
„Simţire-aş gura morţii pe fruntea mea fierbinte”,
cu care se încheie poezia, de fapt tot chinul lui.
Iată ce-i scrie Panait Cerna din Bucureşti
prietenului său, studentul Ionescu Eugen, la Roman, în
24 august 1904:
„Dragă Eugen, eu am dus-o şi o duc la Bucureşti

în chip admirabil… Ai citit «Ideal»? Gâci pentru cine
am făcut acea poezie? Am vorbit cu marele conducător
al mişcării noastre literare… Poate voi da ceva pentru
numărul acesta al «Sămănătorului»”.
„Ideal” apăruse în numărul 32 al „Sămănătorului”

din 1934. La 4 septembrie 1904 îi scrie aceluiaşi prieten:
„Eu sunt în prada unei mari tulburări sufleteşti.

Am vrut să culeg trandafirii şi m-am sângerat de spinii
ascunşi adânc în sufletul adorat. Dar… vei veni şi vei
găsi mult schimbat pe devotatul tău… ”
Că aşa s-a întâmplat avem confirmarea venită de

la persoana cea mai autorizată. I. Petrovici, profesor
universitar, care semnează la rubrica „Figuri şi timpuri
dispărute” în „Adevărul literar şi artistic”, IV- 1923, 25
martie, deci la zece ani de la moarte, articolul „Panait
Cerna”.
După ce evocă modul în care l-a cunoscut
Maiorescu pe Cerna prin intermediul unor prieteni
invitaţi de mentor la masă, I. Petrovici încheie articolul
astfel:
„Mult mai târziu, la câteva luni de la săvârşirea
morţii sale, am aflat că între noi mai fusese o rivalitate
98
despre care nu avusesem nicio bănuială. (În afară de cea
literară – n.n.). Iubise şi dânsul, fără să-i fi dat să
înţeleagă vreodată, pe fiinţa cu care mersesem la altar.
Iar poezia „Logodna” pe care eu o cetisem cu atâta
însufleţire la Maiorescu acasă, fusese prilejuită de chiar
pregătirile mele de nuntă. Fusesem astfel o clipă
interpretul neştiutor al unei suferinţe printre ale cărei
cauze mă aflam şi eu.
Farsele destinului nu se pot compara cu ale
nimănuia şi i-a dat bietului Cerna această fină
răzbunare, făcându-mă un moment să simt prin
procuraţie, o durere pe care i-o pricinuisem fără ştiinţă
şi pe care n-aş fi putut să i-o înlătur chiar dacă aş fi
ştiut.”
Un episod mai plăcut ne oferă corespondenţa cu

una dintre cele două tinere gemene Volcinschi, Adriana.
Avem în vedere o carte poştală anterioară căsătoriei, o
scrisoare care dezvăluie faptul că tânăra este la curent cu
apariţia poeziilor lui Cerna în „Convorbiri literare” („mi-
au spus multe despre D-ta”) şi cu aprecierile favorabile
ale confraţilor şi două cărţi poştale semnate Adriana
Fedoreac, deci după căsătorie.
Toate încep cu formula „distinse prietene”, dar în
cea de-a doua după ce-i declară „multă prietenie”, mai
departe vorbeşte de „prietenie eternă”, strecoară
sintagme ca „la un prieten bun” sau „neuitatul meu
prieten”.
În primele trei tânăra sensibilă îşi exprimă
încântarea în faţa frumuseţilor peisajului bucovinean în
diferite momente ale anului pentru a-l îmbia pe poet, iar
99
în a treia îl invită chiar la Boian, de Crăciun, la părinţii
săi pentru a petrece cu „frumoase colinde româneşti”.
În cea de a doua este anexată o fotografie cu cele
două gemene, cu întrebarea ghicitoare „Care sunt eu?”
dar şi o invitaţie la nunta lor, oficiată simultan.
În cea de-a patra, datată 25.III.1913, după ce îl
felicită „din adâncul inimii” pentru obţinerea
doctoratului (înţelegem că Cerna o ţinea la curent cu
preocupările sale) şi declară că participă la fericirea lui,
îi comunică intenţia de călătorie cu soţul la Viena, îl
întreabă de planurile lui, îi cere viitoarea adresă şi noi
veşti şi lasă să se strecoare printre rânduri speranţa
intersectării traseelor lor. Ca să fie completă, citim la
sfârşit felicitările şi semnătura soţului.
Oare a apucat Cerna să citească aceste rânduri? În
aceeaşi seară „Cerna grav bolnav” îşi pierde cunoştinţa,
după cum vine ca un trăsnet vestea de la un prieten. Oare
ce viitor îl aştepta pe Cerna? Catedra pentru care a fost
trimis şi se pregătise, culmile creaţiei pe care urca,
prietenii dintre cele mai durabile, toate au fost curmate
fulgerător. Nu ştim dacă scrisorile despre care am vorbit
erau parfumate, dar drăgălăşenia chipurilor, vestimen-
taţia, delicateţea sentimentelor, stilul şăgalnic al
exprimării lor dau un parfum al epocii. Şi parfumul şi
bucuriile sperate şi prietenia acestei tinere gingaşe s-au
volatilizat.
Să fi fost doar prietenie?
100
I. Distinse prietene,
Doresc ca carta aceasta să te afle în voie bună şi

în sănătate. Cred că mai eşti pe aci. Pe la noi vreme de
minune. E atâta dulceaţă şi parfum în aer! Pomii sunt în
floare. Cum te afli? De la ai mei salutări!
Salutări, Adriana Volcinschi.
II. Distinse prietene,
Nu e vina mea tocmai, dacă s-a întâmplat o

întârziere referitor la un lucru atât de gingaş. Crede-mă,
şi impresiile în timpul din urmă poartă toată vina!
Vin cu rugămintea – ca la un prieten bun să nu-
mi iei în nume de rău întârzierea şi tăcerea până acu!
Mai multe cazuri triste, ba chiar şi de moarte în familia
mea m'au impresionat astfel încât starea mea nu mi-a
permis să o fac. Ştiu că e ceasul al 12-lea şi totuşi bat la
uşa prietenului meu ca să-i exprim sincerele mele
mulţumiri pentru poza dorită. Convorbirile literare mi-
au spus multe despre D-ta, d-le Cerna. În fine îmi ţin şi
eu promisiunea şi te rog, distinse prietene, să primeşti
poza mea în semn de deosebită stimă şi prietenie eternă.
Să-mi spui care sunt eu! Aş dori să ştiu ori de ne
deosebeşti!
- Te rog, uită greşeala mea faţă de D-ta!
Aş fi veselă să aflu numai bune şi frumoase de la D-ta!
Cum o duci? La noi e atât de plăcut, când e atât farmec
în natură.
101
III. Distinse prietene,
Drăguţele rânduri mi-au făcut atâta plăcere cât

nu-ţi poţi închipui. Aş dori ca totdeauna să am veşti dela
D-ta – bune şi frumoase! Ce frumos e acu la munte!
Munţii sunt acoperiţi cu zăpadă şi brazii lucesc pare că
ar fi presăraţi cu diamante. Crăciunul îl vom serba la
scumpii noştri părinţi după datina noastră şi dacă-ţi face
plăcere pofteşte la Boian şi-l vom petrece cu colinde
frumoase româneşti. Ce ne-am bucura! Complimente
afectuoase de la soţul meu. La revedere!
Salutări prieteneşti de la Adriana Fedoreac.
Ce bucurie mi-ai face d-le Cerna, dacă ai urma
invitării mele la cununia mea cât şi a surorii mele în 2
iunie st. N. (20 Maiu) a.c.!
Multe salutări prieteneşti!
Adriana Volcinshi
IV. Distinse prietene,
Cu multă şi deosebită bucurie am cetit rândurile

D-tale şi Te felicit din adâncul inimii mele. Îmi pot
închipui ce fericit eşti. Pe la mijlocul lui Martie vom
călători la Viena, pentru că soţul meu are să mai dea un
examen la ministeriul de agricultură. Ce planuri ai să
ai? Aş fi fericită să mai primesc câte o carte (poştală –
n.n.) de la neuitatul meu prieten. Rog să-mi faci
cunoscut viitoarea D-tale adresă, dacă-ţi este plăcut!
Dorindu-ţi noroc pe calea nouă, te salut cu multă
prietenie, Adriana Fedoreac.
Felicitez din toată inima şi salut de multe ori.
T. Fedoreac
102
103
Surorile Adela şi Adriana Volcinschi
Invitaţia la nunta surorilor gemene

(Fondul M.N.L.R.)
104
105
Referinţe critice
106
Mihail Dragomirescu: Trei scriitori: Cerna,
Sadoveanu, Iorga, în "Convorbiri literare", an I, nr. 3, 1
februarie 1907.
Ilarie Chendi: Doi poeţi noi: P. Cerna şi I Bârseanu, în
"Cumpăna", an I, nr. 4, 18 decembrie 1909, Reprodus în
Schiţe de critică literară, cultura naţională, Bucureşti,
1924, p. 88 - 91.
E. Lovinescu: P. Cerna, în Critice, voI. II, Editura
Socec, Bucureşti,1910, p. 127.
Ion Trivale: P. Cerna, în "Cronici literare", Bucureşti,
1915, p. 322-332.
G. Ibrăileanu: Cetind ediţia a doua a poeziilor lui
Cerna, în "Viaţa românească", nr-ele 1,2,3, 1915. Tipărit
cu titlul P. Cerna, în "Note şi impresii", "Viaţa
românească", Iaşi, 1920, p. 193.-.201. Reprodus în
Opere, vol. II, Editura Minerva_ Bucureşti, 1975, p. 257-
263. Ediţie critică de Rodica Rotaru şi Al Piru.
Pompiliu Constantinescu: Panait Cerna, în "Mişcarea
literară", an. II, nr. 24, 25 aprilie 1925. Reprodus în
Scrieri", vol. 2, Editura pentru Literatură, Bucureşti,
1967, p. 272-275. Ediţie îngrijită de Constanţa
Constantinescu.
E. Lovinescu: Poezia de concepţie:P. Cerna, în "Istoria
107
literaturii române contemporane", vol. III, "Evoluţia
poeziei lirice 2, Editura Ancora S. Benvenisti şi Co.,
Bucureşti, 1927, p. 124-137. Reprodus în "Scrieri", vol.
4, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 440-450. Ediţie
îngrijită de Eugen Simion.
Paul Zarifopol: Poezia filozofică, în "Artişti şi idei
literare române", adevărul, Biblioteca Dimineaţa,
Bucureşti, 1930, p. 41-54. Reprodus În "Pentru arta
literară", vol. 1, Editura Meridiane, 1971, p. 196-205,
Ediţie îngrijită de Al. Săndulescu.
Al. Philippide: Cerna şi poezia de astăzi în "Adevărul
literar şi artistic", an X, nr. 565,4 octombrie 1931.
Mihail Dragomirescu: Poezia «Convorbirilor
literare», în "Semănătorism, poporanism, criticism",
Editura Institutului de literatură, 1934. Reprodus în
"Scrieri critice şi estetice", Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1969, p. 190-191, Ediţie îngrijită de Z. Ornea
şi Gh. Stroia.
N. Iorga: Panait Cerna, în "Oameni care au fost", vol.
II, Editura Fundaţiei, Bucureşti, 1935, p. 89-92. Ediţie
nouă, vol. II, Editura pentru literatură, col. "Biblioteca
pentru toţi", Bucureşti, 1967, p. 336-338.
G. Călinescu: Îndrumări spre clasicism. P. Cerna, în
"Istoria literaturii române de la origini până în prezent",
108
Fundaţia pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1941, p. 578.
Ion Pillat: Poezia lui Panait Cerna, în "Tradiţie şi
literatură", Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943, p. 214-222.
G. Călinescu: Triumful poeziei, în "Contemporanul",
nr. 39, 28 septembrie 1956.
Tudor Arghezi: Moartea poetului Cerna, în "Tablete
de cronicar", Editura de stat pentru literatură şi artă,
Bucureşti, 1960, p. 29-30.
Valeriu Râpeanu:Două destine literare: P. Cerna şi
Dimitrie Anghel, în "Noi şi cei dinaintea noastră",
Editura pentru literatură, Bucureşti, 1960, p. 42-55.
D. Micu: Panait Cerna, în "Literatura română la
începutul secolului XX", 1900-1916, Editura pentru
literatură, 1964, p. 47-58.
Ion Dodu Bălan: Un poet al optimismlui patetic:
Panait Cerna, în "Valori literare", Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1966, p. 102-105.
Al. Săndulescu: Panait Cerna. Între lirism şi
abstracţiune, în Pagini de istorie literară, Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1966, p. 95-112.
C-tin. Ciopraga: Poezia destinului uman. Panait
Cerna, în Literatura română între 1900-1918, Editura
Junimea, Iaşi, 1970, p. 262-271.
Ion Rotaru: Scriitori influenţaţi de ideile
109
"Sămănătorului", în O istorie a literaturii române, vol.
II, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p.49.
Ion Dodu Bălan
110
LUI P. CERNA
Un gigant ai fost pe-o lume plină numai de pitici,

Un luceafăr singuratec între-atâţia licurici.
La apusul tău nu creşte luminişul dimineţii,
La apusul tău e noapte, - noaptea tainelor vieţii.
*
Ne-ai lăsat în întuneric fără raza ta senină,
Ochiu-ne zadarnic caută un alt mugur de lumină;
Pe noroiul omenirii, tu-aruncai mănunchi de raze,
Ne'nvăţai că chiar noroiul, prin lumină, scânteiază.
*
Şi te-ai stins. – E grea furtuna de enigme şi de legi,
Ori şi cât te'nvaţă firea tot nu poţi să le'nţelegi,
Şi oricât le-ai înţelege n'ai putea să le'nfrunţi;
Nu'ncap tainele fiinţei în culcuşul unei frunţi.
*
Nouă El ne-a făcut chipul şi tot El ne-a dat suflare,
Însă cine-a pus mişcarea într-un astru şi în soare?
Şi mişcarea unui astru cu a noastră-i tot aceea?
Când în soare este focul, noi suntem abea scânteia.
*
Simt că glasul tău mă cheamă înspre lumea dată ţie,
Simt că ritmul lui mă poartă spre eterna Veşnicie;
Şi-acultându-l cum mă strigă, de pe-a gândului aripă
Într-un punct văd Necuprinsul, Veşnicia într'o clipă.
*
Glasul tău îmi dă poveţe, parc-ar vrea încet să-mi spună:
Că din clipe e Eternul şi că clipa-i o minciună;
Că eternitatea-i numai timpul ce n'a fost trăit,
Timpul suspendat de-a pururi între noi şi infinit,
111
Că oricâtă vreme-o trece, Veşnicia-i înainte,
Şi că ce-i rămas în urmă, e o clipă ce ne minte.
*
Şi te-ascult…dar nu ştiu bine pentru ce mă tem, mi-i frică,
Când, înţelegând Eternul, nu mai înţeleg nimică.
*
Dormi în lumea ta de-acolo împăcat cu tine însuţi,
Şi de'i plânge lumea asta, nimeni n'o s'audă plându-ţi.
Dormi în pacea unui suflet împăcat cu ce-a fost el,
De-am fi terminat noi cântul, am dormi şi noi la fel.
*
Dormi… În lumea de speranţe şi de suferinţi amare,
Poate-o să mai licărească înc'o rază de la soare.
O lumin-o să s'aprindă din lumina ce se stinge,
Cum un zâmbet o să nască, chinul celui care plânge.
Dormi de-acum pe vecie somnul veşnicii materii,
Pentru pace ai dat lumea de dureri şi de mizerii.
*
Şi nu ştiu de nefiinţa ori fiinţa are rost,
Nu ştiu să mă plâng pe mine, sau pe-acela ce a fost.
Demostene Botez
(Convorbiri literare”, aprilie 1913)
112
Corespondenţă între avânteni
113
Documente matricole ale Universităţii Bucureşti
114
Scrisoare către preşedintele revistei „Convorbiri literare”,
Mihail Dragomirescu
115
Precizări privind numele poetului într-un act al
Prefecturii Bucureşti
(Fondul M.N.L.R.)
116
Scrisoare către dr. Vasile Panaitescu privind corespondenţa
lui Panait Cerna
117
Pagină de manuscris
(Fondul M.N.L.R.)
118
119
120
SUMAR
Casa Memorială „Panait Cerna” 5
Tabel cronologic 21
Panait Cerna, membru al

Asociaţiei Culturale „Avântul” 34
Societatea „Avântul” la Tulcea 51
Mărturii şi scrisori 63
Documente ale examenului de doctorat 80
Trei scrisori din Câmpulung 91
Cărţi poştale parfumate... 97
Referinţe critice 107
121

Panait Cerna

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Panait Cerna

Încărcat de

Drepturi de autor:

(Bucuresci, 16 ctombrie 1900)

Coperta I: Panait Cerna, fotografie inedită comunicată de dl. Dan

Coperta IV: Manuscris Panait Cerna

Editura Karograf Tulcea

În partea nord-vestică a judeţului Tulcea, printre

În mijlocul satului, pe o costişă, peste dereaua

Expoziţia documentară – interiorul casei memoriale

Fotografie din arhiva familiei realizată de Elena şi Ion Voică cu

Faţada de la stradă a casei, împodobită cu scoarţe, cu portretul

Sărbătorirea din 8 noiembrie 1931

Familia Costea Naum - părinţii, fraţii şi nepoţii poetului

Familia Constantin Naum, 1960

Interior - Casa Memorială Panait Cerna

Faţada casei momoriale, cu monumentul poetului în curte

1875: Panait Stanciof din Şumla - Bulgaria este numit

1913 - Cântec de martie, În drumul nostru fără ţel,

Volume de poezii de Panait Cerna. Ediţii

Ana Aslan – gerontolog

şi mulţi alţii consemnaţi pe placa din holul liceului

În biografia lui Panait Cerna există o perioadă pe

Iubitului meu Vasile,

Multă bucurie mi-au adus rândurile tale! Am

Cerna, 19 noiembrie 1908

La îndemnul lui Nicolae Iorga are loc o

La 30 de ani de la moarte (1943), comemorarea

Telegramă de condoleanţe la moartea mamei poetului trimisă de

Panait Cerna într-un grup de prieteni, Bucureşti, septembrie 1907

La sfârşitul secolului al XIX-lea în cultura

Societatea „Avântul”, „asociaţie de educaţie şi

Proces-verbal de înfiinţare a revistei „Dobrogea Literară”

(Fondul casei memoriale)

Interviu realizat de dl. Mihai Milian cu av. Dumitru Pârâu,

(Fondul casei memoriale)

1. Figuri şi tipuri dispărute P. Cerna

(…) „Îmi amintesc ca astăzi de împrejurarea în

2. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„Am primit felicitarea trimisă la Heidelberg.

3. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„Zilele astea am avut examenul pentru bursă. Am

4. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„Aici cresc sufletele cele mai bărbăteşti şi

5. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

'„(…) Eu lucrez acum la un studiu asupra lui

6. Panait Cerna către Simion Mehedinţi

„Pot să mă înscriu definitiv la Universitate. Am

7. Panait Cerna către Simion Mehedinţi

„Şi eu sunt de părerea Dv.: că ar fi mai bine să

8. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„(…) Mă întrebi, dacă nu m'am săturat de atâta

9. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„Iată-mă şi în Leipzig! mai mult îmi place aici ca

„Onorate domnule Maiorescu,

11. Panait Cerna către Vasile Panaitescu

„A trebuit să plătesc taxa de exmatriculare la

12. Panait Cerna către Simion Mehedinţi

„După cum vedeţi, am avut timp să trec la

„Te pot anunţa totuşi, că stau ceva mai bine cu

14. Panait Cerna către Simion Mehedinţi

„(…) Nu încerc să mă scuz că nu m-am

„Onorate Domnule Maiorescu,

16. Simion Mehedinţi către Panait Cerna

„Nu-ţi face multe scrupule în privinţa

„Am înaintat oficial lucrarea încă de acum două

18. J. Volkelt către Panait Cerna

„Dragă Domnule Cerna! Pentru liniştea

19. Simion Mehedinţi către Panait Cerna

„Iubite Domnule Cerna,