Eminescu – zeul tutelar al spiritualității noastre

Floarea CALENIC

Făcând parte din elita intelectualității tulcene, profesorul Gheorghe Bucur se află, după
Comentarii literare pentru admitere în liceu (1983), Scriitori tulceni din trecut și de azi.
Perspective critice (2018), la a treia carte de cercetare în domeniul literaturii.
În volumul de acum, Eminescu – zeul tutelar al spiritualigtății noastre, autorul
demonstrează că despre poetul nostru „nepereche” niciodată nu poate fi oprită investigarea. După
ce a fost lansat cu succes pe 6. 04.2019 la Librăria „M. Eminescu” din București, volumul a fost
prezentat pe 5.06.2019 și iubitorilor de Eminescu din Tulcea, urbea autorului.
Editorul cărții și autorul Cuvântului-înainte, cunoscutul scriitor și om de televiziune
Daniel Roxin precizează: „Și cu toate că despre Eminescu s-au scris atâtea cărți, el încă este
sursă de inspirație pentru noi studii, prilej de revelație și de cristalizare a noi idei, a noi
perspective. Este și cazul cărții profesorului Gheorghe Bucur care ne oferă un unghi inedit de
înțelegere a operei și aspirațiilor sale.”
Apărută sub egida Editurii „Burebista” din București (2019) și în condiții tipografice
deosebite (Tipografia Gutemberg), cu un număr de 42 de ilustrații bine realizate, cartea atrage
atenția chiar de la început prin coperta I. Aceasta are în centru portretul de la 19 ani, cel mai
cunoscut al marelui poet, realizat la Praga de Jan Tomas, privirea cititorilor fixându-se apoi pe
teiul spre care duc cărări bătătorite și pe semnătura cunoscută aflată pe o carte veche.
Plin de semnificații este mottoul ales din Veronica Micle, un fragment din poezia Lui,
dedicată poetului: „Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge / Al tău geniu peste veacuri
rămâne-va pe pământ.”
Nota autorului vine cu explicații ale imboldului trăit mereu de a scrie despre Eminescu,
pe care, pornind de la aprecierile lui George Călinescu „un român carpatin” și „poet al Daciei”,
autorul îl consideră „dacul cel mare al poeziei românești”, ca mai apoi să-l definească drept
„soare al poeziei românești”.
Cartea cuprinde unsprezece studii, ce pot fi grupate în trei teme preferate de autor:
dacismul în poezia eminesciană, soarele – „zeul tutelar”, lupta poetului pentru unirea tuturor
românilor.
Bibliografia, impresionant de bogată (67 de titluri), evidențiază ținuta științifică a lucrării,
ampla documentare, munca riguroasă și competentă, studiul de ani de zile privind opera lui
Mihai Eminescu. Prin folosirea fotografiilor săpăturilor arheologice de la Ipotești (Botoșani) sau
a fotocopiilor manuscriselor poetului, publicate sub coordonarea criticului Eugen Simion la
Academia Română, se realizează nu numai o ilustrare a unor aspecte semnificative, dar se aduce
și o notă în plus în argumentare.
Cinci dintre studiile cuprinse în volum vorbesc despre dacism în creația eminesciană –
dacismul fiind coordonata definitorie a operei și personalității lui Eminescu. Analiza autorului
demonstrează caracterul național al operei eminesciene, creația lui înscriindu-se în „matricea
stilistică a spiritualității românești” prin orizontul spațial, temporal, mitic, istoric, social, estetic
și filosofic.
Criticul precizează: „civilizația dacică va căpăta treptat un contur tot mai accentuat în
gândirea eminesciană și va forma un fond și un reper de stabilitate, demnitate și glorie în
sistemul lui de valori morale, istorice și etnice”.
Patru studii au ca temă motivul soarelui în creația lui Eminescu.

1
 În acestea, autorul reliefează statutul special al soarelui în poezia lui Eminescu, soarele
fiind stăpânul ținutului sacru dacic, el însuși o ființă sacră. Meritul autorului este că propune
argumentat un nou motiv eminescian, cel al soarelui, ignorat până acum de cercetători, deoarece,
aparent, nu se înscria în estetica romantică. Pornind de la concluzia filosofului Jung că soarele
este element arhetipal în toate culturile lumii, criticul realizează un paralelism între viziunea lui
Eminescu și cea a lui George Coșbuc privind acest mit: Eminescu conturează o mitologie
istorică, Coșbuc, o mitologie folclorică. Concluzia este că ambii poeți au integrat mitul soarelui
și mitologia românească într-un plan mai general, plasând istoria și cultura noastră în context
universal, fapt ce subliniază patriotismul și sentimentul lor de mândrie națională.
Unirea tuturor românilor este un ideal politic fundamental, ilustrat prin cercetarea Mihai
Eminescu – precursor al făuritorilor Marii Uniri. De asemenea, autorul se oprește și asupra
activității civice a lui Mihai Eminescu, la ipostaza sa de luptător în plan politic și social.
De o deosebită semnificație, concluzia generală pe care ne-o propune autorul în acest
volum este ideea că „lecția Eminescu” este una excepțională, de mândrie, noblețe și demnitate
patriotică, poetul afirmându-se, prin valoarea operei sale, prin activitatea sa și idealurile pentru
care a militat, drept mit cultural identitar fundamental național, un adevărat „zeu tutelar al
spiritualității noastre”.