Sunteți pe pagina 1din 2

CUVÂNT ÎNAINTE

Caracteristică momentului actual este diversitatea informaţiilor din toate sferele


şi de pe întregul mapamond, concentrate în unităţi de timp din ce în ce mai infime,
redate însă în supradoze de subiectivism, şi când afirm aceasta nu mă refer numai la
sfera politicului; din păcate şi mijloacele mass-media în goană după senzaţional şi
profituri materiale întreţin această tendinţă. Haosul actual accentuat de recesiunea
mondială are ca urmare bulversarea marii majorităţi a populaţiei, întreţinerea sau chiar
intensificarea unei stări de incertitudine faţă de toţi şi de toate „singurul lucru sigur azi
este nesiguranţa” (spunea Paul Brunton în „Cărarea secretă”), urmarea reflectându-se
în creşterea stresului, cauzator de maladii din ce în ce mai numeroase şi mai greu de
vindecat.
În aceste condiţii, omul contemporan, cufundat în satisfacerea materialităţii
instinctuale, schimbătoare însă ca valurile unui ocean, nu se mai gândeşte (unii uită
complet pe parcursul vieţii) că are în profunzimile sale şi o scânteie divină, Ego-ul
iniţial, Sinele şi nu Eul personalizat, surogat rezultat după încorporare, numită în
Vechiul Testament şi căderea în păcat, şi că trebuie să poarte o luptă permanentă şi
necruţătoare pentru aducerea la lumină a acestei scântei divine în scopul conferirii
rolului de forţă motrice existenţială. Se mai uită că homo sapiens trebuie să fie uneori
şi homo ludens, că trebuie să aibă câteodată şi momente de relaxare spirituală,
momente ce îl pot încărca în mod miraculos cu nebănuite resurse de energie,
împrospătându-l şi stimulându-l în lupta cu asprimile cotidianului.
Volumul de faţă are principalul rol de a-l relaxa pe cititor, de a crea o stare
psihico-emoţională care să-l stimuleze în activitatea sa cotidiană, mai mult sau mai
puţin creatoare. Se adresează unei largi categorii de cititori, mai instruiţi sau mai puţin
şcoliţi, condiţia esenţială fiind ca aceştia să-şi fi menţinut măcar un rudiment de
spiritualitate.
Înzestrat cu un deosebit spirit de observaţie, autorul porneşte de regulă de la
înregistrarea diverselor aspecte ale cotidianului, trecându-le apoi prin focul purificator
al activităţii de creaţie, abstractizându-le, individualizându-le, tipizându-le,
demitizându-le, generalizându-le, dându-le uneori interpretări complet diferite, bazate
pe jocul de cuvinte, precum şi pe vastul polisemantism al lexicului românesc. Criteriul
de includere a versurilor în volum este cel al momentului creării acestora (criteriul
temporal şi într-o oarecare măsură al hazardului inspiraţiei) şi nu al selectării după
anumite tematici, înlăturându-se prin aceasta monotonia lecturării; formal însă, cele
scrise au fost însumate în două mari capitole: „De-ale casei” şi „Din lumea largă”.
Forma caracteristică epigramei este catrenul; în prezentul volum se vor întâlni şi
mici poeme conţinând cinci sau şase versuri, dar şi poezii de mai mare întindere. Rima
este împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată. Autorul nu a dorit să critice pe nimeni;
evidenţierea unor fapte sau a unor comportamente câteodată reprobrabile, nu de puţine
ori interpretate până la hiperbolizare, au fost consemnate în scopul educativ al
autocorijării; nu trebuie să se uite că îndreptarea acuzatoare a degetului spre o persoană
include automat îndreptarea celorlalte trei degete asupra propriei persoane.
Scrise într-un stil accesibil, versurile pot fi înţelese de la prima lectură. Reluarea
cu pauze în timp a lecturii, ar putea duce, însă, şi la perceperea unor elemente mai
subtile încifrate în unele creaţii.
Volumul conţine reproduceri ale unor lucrări în ulei, acuarelă, guaşă sau gravuri
aflate în colecţia autorului, angajamentul multora în privinţa realizării ilustrării
prezentului volum rămânând la stadiul de promisiuni neonorate.
Capacitatea financiară mai mult decât modestă a autorului, cât şi costurile
ridicate de editare, nu permit decât realizarea unui număr redus de exemplare. Autorul
speră însă ca acelora care vor intra în posesia unui volum, să le producă clipe de
relaxare, de încântare şi înălţare a spiritului, de imbold spre o activitate utilă, conformă
înzestrării genetice şi a potenţelor creatoare.

S-ar putea să vă placă și