Sunteți pe pagina 1din 9

PSIHOLOGIA MULŢIMILOR – GUSTAVE LE BON

– RECENZIE –

Psihologia mulţimilor, scrisă de Gustave Le Bon în anul 1895, este una din
primele lucrări autentice de psihologie socială şi, cu siguranţă, una din cele mai
importante. Reprezentativă pentru autorul ei, cartea s-a impus ca una dintre cele mai
citite si mai recomandate printre cei interesaţi de psihologia socială, dar şi de
aspectele vieţii care, din diverse motive, sunt mai greu de înţeles şi de explicat.
Aristotel spunea că „omul este un animal social” şi, de cele mai multe ori fără a ne da
seama, facem parte şi noi dintr-o mulţime
Modul în care sunt prezentate argumentele care vin să susţină cele afirmate de
autor, accesibilitatea limbajului prin care ne sunt înfăţişate aceste argumente,
problemele şi situaţiile ce îi privesc în mod direct sau indirect pe cititori, si multe alte
atu-uri fac din Psihologia maselor o lucrare demnă de luat în seamă chiar şi de către
cel mai sceptic cititor. Pe de altă parte, desele referiri la acţiuni din epoca în care a
trăit, fac din carte lui Le Bon un element de relaţionare istorică.
Există, în prezent, numeroase opinii referitoare la caracterul epocii în care trăim.
Dintre toate, însă, se remarcă două concepţii principale: cea conform căreia ne aflăm
în era personalităţilor (promovată de Serge Moscovici), şi cea opusă celei dintâi,
concepţia de eră a maselor, pentru care optează Gustave Le Bon. Cunoaşterea
ambelor modalităţi de abordare socială conduce la înţelegerea destul de profundă a
mişcărilor sociale di epoca modernă.
Ca structură, lucrarea se împarte în trei cărţi. Prima, Spiritul maselor, se
împarte în patru capitole, cea de a doua, Opiniile şi credinţele maselor este
dezvoltată în patru capitole, iar ultima carte, Clasificarea şi descrierea categoriilor
de mase conţine cinci capitole.
Catalogarea epocii în care trăim drept “era maselor” este atât de semnificativă
pentru autor, încât el intitulează astfel introducerea lucrării, scrisă dealtfel într-o
manieră de a atrage cititorul spre a continua lectura. În această primă parte, autorul
afirmă că trăim într-o epocă pe cale de a se transforma, cei doi factori principali ce
1 din 9
determină această schimbare fiind distrugerea credinţelor religioase, politice si
sociale din care derivă toate elementele civilizaţiei noastre şi crearea unor condiţii de
existenţă şi de gândire complet noi, generate de cuceririle ştiinţei şi industriei.
Dreptul divin regilor este înlocuit de cel nu mai puţin sacru al maselor. Le Bon îi ia
apărarea ştiinţei care nu face altceva decât să ne dezvăluie adevărul, sau cel puţin să
ne îmbunătăţească abilitatea de a face conexiunile accesibile intelectului nostru,
nicidecum să ne promită şi să ne asigure pacea ori fericirea. Este cert faptul că masele
au un caracter preponderent distructiv, manifestându-se ca o forţă ce şterge totul din
calea sa, însă ar fi eronat să afirmăm că această caracteristică ar fi integral negativă.
Edificator in acest sens este exemplul microbilor ce au rolul de a distruge corpurile
bolnave, irecuperabile. La fel şi masele: atunci când edificiul unei civilizaţii este
putred, ele sunt cele care conduc la primenirea sau dispariţia lui.
Cunoaşterea psihologiei maselor este un atu pe care nu toţi îl posedă. Totuşi,
marii conducători de imperii, fondatorii de religii sau liderii spirituali, au avut, fără a
conştientiza acest lucru, capacitatea de a “vorbi limba maselor”. Istoria ne-a arătat că
masele sunt incapabile de a avea opinii diferite de cele anterior sugerate. Acest
“defect” poate fi lesne speculat, însă numai de către cineva care e conştient că numai
impresiile din sufletul mulţimilor pot să le seducă, şi nu raţiunea. Căci o mulţime de
oameni nu poate fi condusă conform principiilor raţiunii pure.
Primul capitol vorbeşte despre „Caracteristicile generale ale maselor – legea
psihologică a unităţii lor mintale” care constă în faptul că personalitatea individuală
conştientă dispare, sentimentele şi ideile tuturor au aceeaşi orientare, apare un spirit
colectiv, efemer, dar având particularităţi foarte precise. Atunci colectivitatea devine
ceea ce Le Bon numeşte „o masă organizată”. Or nu este destul să se afle in acelaşi
loc în mod accidental mai mulţi indivizi, pentru a crea o masă organizată. Urmează o
înfăţişare a caracteristicilor maselor. Dintre acestea se remarcă rasa, prezenţa unui
suflet colectiv, dispariţia caracterelor particulare ale indivizilor care compun masa si
apariţia unui “organism” absolut nou, cu proprietăţi noi şi diferite. După părerea
autorului, rasa este acel element primordial ce determină comportamentul primar care
izvorăşte din instinctul individului, devenit dominant si hipnotizant în acelaşi timp. În
mulţime, indivizii devin egali din punct de vedere al credinţelor şi caracterului. Din
2 din 9
cauza numărului mare, indivizii capătă sentimentul de invincibilitate, resimt o forţă
imensă care, împreună cu anonimatul conferit de mulţime, le anihilează sentimentul
responsabilităţii, care îi reţine mereu pe oameni. O altă cauză o constituie
contagiunea mintală care acţionează asemenea unor microbi invizibili ce se
răspândesc în rândurile mulţimii. În acest sens, sociologul american Herbert Blumer
introduce sintagma de „reacţie circulară” conform căreia „indivizii în mulţime îşi
reflectă reciproc sentimentele, uniformizându-le şi intensificându-le prin intermediul
emoţiilor, mimicii, gesturilor”. Individul devine pregătit să se sacrifice în folosul
interesului comun, lucru puţin probabil în condiţii obişnuite, de individualitate.
Capitolul doi fundamentează „Sentimentele şi etica maselor”. După Le Bon,
masele sunt de natură feminină, căci femeilor le sunt caracteristice particularităţi
precum impulsivitatea, irascibilitatea, incapacitatea de a raţiona, absenţa
discernământului şi a spiritului critic, exacerbarea sentimentelor. În urma studiilor s-a
demonstrat că masele sunt conduse, aproape în totalitate, de subconştient, iar
măduvei spinale îi revine un rol mai important decât creierului în determinarea
comportamentului de moment al mulţimilor. Acestea sunt atât de susceptibile
diferitor stimuli încât sunt capabile de a trece într-o secundă de la ferocitate la
generozitate şi apoi la eroism absolut. Masele sunt, sub influenţa stimulilor de
moment, aidoma frunzelor stârnite de vânt şi apoi lăsate să cadă la întâmplare. Este
de notat faptul că Serge Moscovici, în Epoca maselor, face o analogie similară cu cea
a lui Le Bon, el comparând masele cu o grămadă de cărămizi lipsite de fundament si
de mortar, pe care, din cauza absenţei liantului, orice pală de vânt le poate nărui. În
irascibilitatea, impulsivitatea şi mobilitatea mulţimilor intervin, în mod obligatoriu,
trăsăturile rasei. De exemplu, o mulţime latino-americană va reacţiona mereu mai dur
decât una britanică.
Capacitatea de sugestionare a maselor şi credulitatea lor sunt alte două trăsături
ale mulţimilor. Totul depinde de natura elementului excitant, căci masele sunt mereu
în aşteptarea miturilor, legendelor şi lucrurilor ce “merită spuse şi altora”. Din cauza
credulităţii mulţimilor, cele mai simple imagini capătă proporţii deformate, generând
alte imagini şi mai exagerate. În asemenea situaţii calităţile intelectuale ale indivizilor
îşi pierd orice importanţă, ei devenind la fel de limitaţi în gândire. Ideea afirmată
3 din 9
anterior este susţinută şi prin câteva exemple concludente. Pe baza acestor exemple,
putem conchide că observaţiile colective sunt cele mai eronate dintre toate şi sunt de
cele mai multe ori simpla iluzie a unui individ care îi sugestionează prin contagiune şi
pe ceilalţi, fapt demonstrat şi aplicarea metodelor sociologice şi psihologice de
investigare.
Este de remarcat şi faptul că de cele mai multe ori masele nu sunt interesate de
viaţa exactă a marilor figuri ce au determinat istoria, ci de legendele şi miturile legate
de acestea. Astfel, din cauza imaginaţiei maselor, istoria nu poate face să dureze
decât miturile, dovadă stând numeroase consemnări istorice indirecte.
O mulţime dă mereu dovadă de sentimente simpliste şi exagerate. Ea vede
lucrurile global, fără nuanţe, în alb şi negru, totul sau nimic. Astfel, antipatia devine
ură, iar bănuiala – evidenţă incontestabilă. Cu cât e mai mare grupul, cu atât violenţa
creşte. Exagerarea maselor vizează, din păcate, doar facultăţile emoţionale, nu şi pe
cele intelectuale.
Mulţimile sunt întotdeauna intolerante, autoritare şi conservatoare. Cei care ţin
cuvântări ce conţin subiecte contrarii celor aprobate de mase vor fi imediat înlăturaţi
de pe scenă, fără nici o excepţie. În acelaşi timp, mulţimile au nevoie de lideri
carismatici, cu mână de fier care să-i conducă într-un mod autoritar şi sigur, pe când
bunătatea şi indulgenţa nu au fost nicicând apreciate de către mase. Dacă am ţine cont
de caracterul conservator al maselor, atunci revoluţiile ar fi total de neînţeles, căci ele
vor să schimbe instituţiile, însă reuşesc să le schimbe doar denumirile, esenţa lor
depinzând prea mult de rasă.
Etica maselor, aparent e o sintagmă contradictorie, privită prin prisma
psihologiei sociale, capătă noi sensuri. Cu toate că fiinţa umana are instincte de fiară
pe care şi le manifestă la vânătoare, de exemplu, când mai mulţi indivizi hăituiesc un
cerb împuşcat şi lipsit de apărare, în cadrul unei mulţimi, indivizii sunt capabili de
gesturi ieşite din comun. Ei sunt sub influenţa unor sentimente provocate de
invocarea gloriei, onoarei, religiei ori patriei. Dacă acţiunea dezinteresată,
resemnarea, devotamentul absolut faţă de un ideal real sau himeric sunt calităţi
morale, se poate spune că masele posedă aceste calităţi la un grad pe care nici cei mai
mari înţelepţi nu îl ating.
4 din 9
În capitolul trei al lucrării sunt tratate „Ideile, gândirea şi imaginaţia maselor”.
Ideile maselor se împart în două categorii: în prima, putem clasa ideile
întâmplătoare şi trecătoare, iar în cealaltă, ideile fundamentale, cărora mediul,
ereditatea şi opinia le conferă stabilitate. Masele sunt aproape total lipsite de spirit
critic, ceea ce nu le va permite să vadă contradicţiile dintre idei. Ideile vor fi traduse
în acţiune numai după ce pătrund adânc în subconştientul indivizilor, devenind
sentimente.
Gândirea maselor este una specifică, bazându-se pe raţionamente şi conexiuni
simple. Din aceste motive, un orator care va şti să înflăcăreze mulţimea va reuşi să o
seducă. Şi nu prin raţionamente complicate, ci prin expresii măreţe.
Imaginaţia maselor joacă un rol esenţial, căci nimic nu impresionează masele
mai mult decât imaginile memorabile. Nu faptele în sine tulbură fantezia populară, ci
modul în care sunt ele expuse. Concentrarea faptelor produc o imagine deosebită ce
acaparează spiritele. A cunoaşte arta de a emoţiona mulţimile înseamnă a cunoaşte
arta de a le guverna.
Capitolul patru abordează „Convingerile maselor şi formele religioase pe care
le îmbracă acestea”. Convingerile maselor sunt de natură foarte schimbătoare.
Sentimentul religios se caracterizează printr-un nivel înalt de fanatism şi intoleranţă.
Masele au nevoie de cineva în faţa cărora să tremure, cineva care să le inspire teamă
şi respect. Se menţionează că cea mai absolută putere a monarhului celui mai
despotic nu depăşeşte niciodată pragul unei grăbiri sau amânări a momentului, deci
marile revoluţii iau naştere în spiritul maselor.
În primul capitol din cartea a doua se vorbeşte despre „Factorii îndepărtaţi ai
credinţelor şi opiniilor maselor” care determină masele să adopte anumite concepţii şi
să le refuze pe altele. Între factorii îndepărtaţi se disting rasa, tradiţiile, timpul,
învăţământul şi educaţia, instituţiile politice şi sociale. Amprenta de rasă este atât de
puternică încât nici un element al ei nu poate să treacă nealterat de la un popor la
altul. Tradiţiile reprezintă ideile, trebuinţele, sentimentele trecutului. Sunt sinteza
copleşitoare a rasei. Timpul e unul dintre cei mai activi factori în domeniul social.
Instituţiile nu sunt alese după bunul plac de către un popor, căci sunt un produs al
rasei. Ele nu pot fi catalogate. Nu sunt nici bune, nici rele. Pentru a înţelege ideile,
5 din 9
credinţele care germinează la un moment dat spre a încolţi în viitor, trebuie să ştim
cum a fost pregătit terenul. Învăţământul ce e oferit tineretului unei ţări ne permite să
prevedem în linii mari destinul acelei ţări. Le Bon prezintă modul cum învăţământul
poate să îi transformă în duşmani ai societăţii pe mulţi dintre cei care au beneficiat de
el. În acest sens sunt elocvente spusele marelui istoric francez din lucrările căruia s-a
inspirat mult Le Bon, Hypolite Taine, care critică şcoala latină: „Intrarea tanărului în
lume şi primii săi paşi în domeniul activităţii practice nu sunt, cel mai adesea, decât o
suită de căderi dureroase. El rămâne rănit, lovit, estropiat pentru totdeauna”.
Capitolul doi îşi propune elucidarea „Factorilor imediaţi ai opiniilor maselor”.
Cei mai importanţi dintre aceştia sunt imaginile, cuvintele, formulele, iluziile,
experienţa şi raţiunea. Imaginile au un efect major asupra maselor, iar dacă nu putem
apela la ele în mod direct, acestea pot fi evocate prin cuvinte şi formule ce pot căpăta
însuşiri magice. Abilitata de a stăpâni iluziile a fost mereu decisivă pentru un lider,
căci cel ce reuşeşte să iluzioneze o mulţime devine lesne stăpânul lor, pe când cel ce
le decepţionează le cade victimă. Experienţa constituie singura metodă eficientă de a
consolida un adevăr în conştiinţa maselor şi a destrăma iluziile devenite periculoase.
Raţiunea este un factor decisiv în influenţarea mulţimilor, sau mai bine zis absenţa ei
în folosul sentimentelor. Căci, în pofida raţiunii, s-au format sentimente precum
onoarea, abnegaţia, credinţa, patriotismul, sentimente ce reprezintă de fapt marile
resorturi ale civilizaţiilor.
În capitolul trei ne sunt prezentate trăsăturile îndrumătorilor maselor şi
mijloacele lor de persuasiune. Din moment ce un grup de fiinţe vii se găsesc
împreună, apare imperios necesitatea unui lider care să le reprezinte interesele şi
punctele de vedere. Aceştia sunt de obicei oameni simpli în viaţa de zi cu zi,
devenind nişte îndrumători abili ai maselor în situaţiile potrivite. Acest fenomen se
întâmplă datorită voinţei lor de fier, despotismului, efervescenţei acţionale, autorităţii,
şi capacităţii lor de a ajunge „în minţile oamenilor”. Mijloacele folosite de
îndrumătorii maselor sunt afirmaţia, repetiţia şi contagiunea. Cu cât afirmaţia e mai
concisă şi lipsită de argumente, cu atât se va impune mai repede. Înrâurirea afectivă a
afirmaţiei vine, însă, numai în urma repetării constante, căci în acest mod simpla
afirmaţie devine un adevăr demonstrat. Contagiunea, la rândul ei, se răspândeşte la
6 din 9
fel de uşor ca şi microbii. Contagiunea emoţiilor explică uşurinţa cu care se instalează
panica. Toate aceste modalităţi de impunere a voinţei capătă o şi mai mare forţă
atunci când intervine prestigiul vorbitorului. Acesta se manifestă pe două căi
principale:
− prestigiul dobândit – conferit de numele, de onoarea, de reputaţia cuiva;

− prestigiul personal – o calitate fără legătură cu titlurile sau rangul social.

În concluzie, pentru a te face admirat de mase, trebuie să le ţii la distanţă.


În capitolul patru ne sunt prezentate limitele de variabilitate la nivelul credinţelor
şi opiniilor maselor. Acestea din urmă se împart în două clase distincte:
− marile credinţe perene, perpetuându-se de-a lungul timpului, adevăraţi piloni

ai civilizaţiilor (mentalitatea feudală, ideile creştine, conceptul de naţionalitate, ideile


democratice şi sociale);
− opiniile punctuale şi schimbătoare, derivate din concepţiile generale ale

fiecărei epoci(teoriile literare).


Marile credinţe generale nu sunt foarte multe, însă sunt reprezentative pentru
fiecare popor, pe când cele schimbătoare se nasc şi dispar în mod constant, fără a
dura mai mult decât o generaţie. Acestea din urmă există din trei cauze: vechile
credinţe îşi pierd tăria în timp ce puterea crescândă a maselor îşi găseşte din ce în ce
mai greu o contrapondere datorită dezvoltării mass-media care vehiculează cele mai
contradictorii păreri. Mobilitatea opiniilor şi indiferenţa maselor faţă de credinţele
perene ar putea deveni salvatoarea civilizaţiei, dat fiind caracterul pacifist dar şi
capricios al maselor.
Primul capitol din cartea a treia ne prezintă o modalitate de clasificare şi
descriere a maselor. După Le Bon, masele pot fi clasificate în două grupe mari:
− masele eterogene
− masele omogene.
Cele dintâi se împart în anonime (mulţimea de pe străzi) şi non-anonime(jurii).
Ele se compun din indivizi oarecare cu niveluri de inteligenţă şi profesii diferite.
Masele omogene se divizează în secte, caste şi clase. Sectele cuprind indivizi uniţi
prin credinţă sau convingere, castele sunt indivizii uniţi prin profesie, iar clasele
reprezintă indivizii uniţi prin interese şi nivel de educaţie similare.
7 din 9
Capitolul doi ne prezintă „Masele aşa-zis criminale”. Conform concepţiei
autorului, crimele maselor sunt rezultatul unei sugestii puternice, iar indivizii nu
conştientizează actul lor decât, eventual, după săvârşirea acestuia. Trăsăturile acestor
tipuri de mase sunt similare celor obişnuite: credulitate, mobilitate, exagerare, etc.
„Juraţii de la Curtea cu Juri” constituie subiectul capitolului trei al cărţii a treia.
S-a constatat că juraţii sunt extrem de influenţabili. Ei sunt înclinaţi mai mult spre
sentimentalism decât spre raţionalism, manifestând indulgenţă faţă de crimele
pasionale în pofida celor care i-ar putea privi. Totuşi, după cum menţionează şi
autorul, ar fi mai indicat să depinzi de aceştia decât să te laşi pe mana magistraţilor
care formează o castă ce dispune de onoarea şi libertatea cetăţenilor după bunul lor
plac, nefiind controlaţi de nimeni.
„Masele electorale”, descrise în capitolul patru, reprezintă un tip de mulţime
eterogenă ce trebuie să aleagă între diferiţi candidaţi. La fel ca şi celelalte mulţimi, ea
se supune intervenţiilor unor anumiţi lideri, sau potenţiali lideri care la rândul lor
folosesc toate armele posibile pentru a intra în graţiile populaţiei. Printre acestea sunt
linguşeala, denigrarea adversarilor prin utilizarea unor expresii răsunătoare sau
crearea de iluzii. Totuşi, liderii, guvernele, instituţiile unui popor joacă un rol prea
mic în comparaţie cu spiritul rasei lor.
Ultimul capitol din cartea a treia, cel de al cincilea, analizează „Adunările
parlamentare”, mase eterogene non-anonime influenţate puternic de rasă. Acest tip de
mulţime e dovada clară a faptului că un grup restrâns de oameni sunt capabili să ia
decizii mai bune decât un grup mai extins. Membrii adunărilor parlamentare sunt prea
preocupaţi de generalităţi, astfel încât ei nu observă realităţile de moment, ci tind să-
şi impună părerile, deseori eronate, cu orice preţ. Un om aureolat de prestigiul unei
neclintite convingeri şi cu un spirit îngust capătă în adunările parlamentare o putere
uriaşă, căci anume astfel de persoane se impun drept stăpâni ai maselor. Cu toate că
există astfel de persoane în componenţa parlamentelor, mai sunt şi indivizi care
elaborează legi cu adevărat bune şi importante, e adevărat că în liniştea propriului
cabinet. Parlamentul constituie, pană în prezent, cea mai bună metodă de a se
conduce, cu toate că există două mari pericole: risipa fortuită a finanţelor şi
restrângerea progresivă a libertăţilor individuale.
8 din 9
Gustave Le Bon îţi încheie lucrarea cu o viziune asupra relaţiei dintre barbarie şi
civilizaţie, două noţiuni care se situează în punctele extreme ale vieţii unui popor.
Mărirea şi decăderea popoarelor sunt corelate de Le Bon cu evoluţia unui ideal.
Apariţia idealului dă măreţie unei mase de oameni care, în încercarea de a-l îndeplini
se transformă în popor. Poporul care a atins idealul vizat a reuşit să creeze o
civilizaţie. Din acel moment, inevitabil, începe îmbătrânirea poporului respectiv ce va
culmina cu declinul civilizaţie create.
„Saltul de la barbarie la civilizaţie împlinind un vis, apoi declinul şi moartea
când visul şi-a pierdut forţa – iată ciclul de viaţă al unui popor”.
Ideile lansate de Le Bon în această lucrare dar şi în întreaga sa operă, pe lângă o
actualitate continuă, reprezintă elemente de referinţă şi de inspiraţie pentru mulţi
autori contemporani ce studiază societatea din diferite puncte de vedere.

9 din 9