INFLUENTA SOCIALA

- EFECTELE INFLUENTEI SOCIALE Influenta reprezinta o componenta majora a vietii sociale avind
functii deosebit de importante in integrarea sociala precum si in
procesul general al evolutiei psihosociale.
Efectele principale ale influentei sociale se regasesc in
fenomenele de uniformitate, conformare si supunere; efectele
derivate din rezistenta la influenta normativa si axiologica

se

regasesc in fenomenele de anomie, reactanta, devianta si

delincventa.
Influenta sociala este unul din principalii vectori modelatori
ai vietii sociale. Ea genereaza o anumita presiune asupra indivizilor
in sensul impunerii unor norme si modele dominante in cadrul unei
societati. Prin intermediul influentei sociale se realizeaza o
tendinta spre similaritate.
UNIFORMITATEA este rezultatul unei influente acceptate de
subiect din dorinta acestuia de a fi asemanator cu ceilalti.
Realizarea

uniformitatii

presupune

relatie

dinamica

si

contradictorie intre presiunea spre similaritate si tendinta spre

individualizare (tendinta spre crearea unui eu distinctiv si original).
Rezultatul

acestor

tendinte

opuse

va

fi

determinat

de

particularitatile structurale ale personalitatii indivizilor dar si de

caracteristicile de fond ale sistemului socio-cultural de apartenenta.
Motivele tendintei spre uniformitate sociala tin pe de o parte
de un asa numit spirit gregar si de imitatie cit si de unele fenomene
psihosociale specifice cum ar fi : presiunea normativa sau
comparatia sociala. Fara a fi o simpla reactie instinctuala, imitatia
are o determinatie complexa derivind din :
1. Ascendenta pe care un model consacrat si de prestigiu o
capata asupra subiectilor aflati intr-un anumit cimp cultural
unde se recunoaste si se promoveaza respectivul model;
2. Factori ce tin de economia proceselor psihice (creatia fiind
mai costisitoare decit copierea);
3. Nevoia de recunoastere si protectie in cadrul grupului si
colectivitatii (stiind faptul ca devianta provoaca respingere ,
blam si sanctiune sociala).
Presiunea normativa constituie un principal factor generator de
uniformitate; respectarea regulilor apare ca o stare de normalitate,
incalcarea lor ducind spontan la aparitia tensiunilor interpersonale,

conflictelor si marginalizarii. Intre o situatie de normalitate lipsita

de tensiuni si o situatie generatoare de conflicte si sanctiuni exista
o tendinta spontana de a o alege pe prima , comportamentul
deviant

fiind

totdeauna

considerat

ca

expresie

unei

disfunctionalitati in plan individual sau psihosocial.

Comparatia sociala constituie o alta sursa generatoare de
uniformitate. Tendinta de a se compara cu cei din jur apare ca un
reper esential pentru corectarea si adecvarea propriei conduite.
CONFORMISMUL este rezultatul unei influente in care
subiectul cedeaza presiunii vizind impunerea unor sisteme de
valori, norme si modele proprii unui grup, colectivitati sau
organizatii sociale.
Prin intermediul controlului social si al opiniei majoritare se
realizeaza o presiune mai mare spre conformare; aceasta presiune
este conditionata de o serie de factori : natura si coeziunea
grupului, importanta pe care normele si modelele respective o au in
viata colectivitatii . De regula, presiunea spre conformism este mai
mare in cazul grupurilor cu o puternica structurare ierarhica sau in
cazul colectivitatilor religioase.

Gradul de conformism manifestat in mod real de o persoana este

rezultatul actiunii convergente a trei categorii de factori:
a. presiunea spre conformism din cadrul grupului;
b. particularitatile psihologice ale personalitatii individului
c. caracteristicile de permisivitate si toleranta ale spatiului
socio-cultural caruia ii apartine grupul.
A.

Presiunea

grupului

este

considerata

de

majoritatea

teoreticienilor ca fiind principalul factor ce determina adoptarea

unor

atitudini

sau

comportamente

conformiste.

Cercetind

experimental aceasta problema, H. Kelman distinge trei tipuri de

procese psihosociale

implicate in aparitia conformismului ca

urmare a presiunii de grup :

1.Acceptarea exprima cedarea in fata presiunii grupului
pentru a se evita sanctiunile datorate neconformarii la normele si
modelele acreditate; in acest caz, acceptarea publica nu conduce
implicit si la schimbarea convingerilor intime ale subiectului, fiind
vorba de un conformism formal derivat din nevoia de a nu fi
respins de grup.
2.Integrarea exprima preluarea opiniilor, credintelor,
normelor si comportamentelor promovate de grup datorita
convingerii intime a subiectului ca grupul are dreptate. Valorile

grupului sunt assimilate si interiorizate ca valori personale,

devenind repere existentiale proprii.
3.Identificarea presupune cedarea in fata presiunii grupului
datorita faptului ca acesta poseda calitati pe care subiectul le
admira si doreste sa le adopte. In acest caz nu actioneaza nici
teama de represalii, nici credinta in adevarurile promovate de
grup , ci dornta de a fi precum grupul
B.Personalitatea subiectului reprezinta al doilea factor
important in determinarea comportamentului conformist. Anumite
trasaturi de personalitate favorizeaza o anumita predispozitie spre
conformism, in timp ce alte trasaturi configureaza un profil
complementar de personalitate, respectiv unul nonconformist.
Persoanele cu o slaba incredere in ele insele, persoanele
complexate sau care au suferit esecuri repetate au o tendinta
mai accentuata spre conformism datorita unei puternice
nevoi de securitate si recunoastere sociala.
Autoritarismul ca trasatura de personalitate determina un
mai inalt grad de conformism. Gindirea divergenta
(creatoare) coreleaza pozitiv cu nonconformismul in timp ce
gindirea convergenta (reproductiva) favorizeaza atitudinile
conformiste.

 Persoanele independente sunt mai putin conformiste,

acceptarea neconditionata a conventiilor fiind perceputa ca
o limitare a libertatii lor.
Educatia joaca un rol esential in structurarea unei
personalitati conformiste, relatia cu parintii si cu cei
apropiati in perioada copilariei avind un rol hotaritor in
aceasta privinta.
C.Natura

sistemelor

religioase,

ideologice,

politice

influenteaza intr-un mod semnificativ tendintele spre conformism;

in cazul regimurilor totalitare spre exemplu, conformismul impus
neconditionat reprezinta chiar suportul existentei si functionarii
acestora.
SUPUNEREA reprezinta cea mai accentuata forma de acceptare
a influentelor exercitate de o autoritate formala sau informala.
Supunerea distructiva este inteleasa ca o forma degradata a relatiei
dintre autoritate si persoanele asupra carora se exercita influenta
conducind la forme de agresiune si violenta.
Fenomenul de supunere distructiva isi are ecoul in situatia in
care o persoana cu un comportament normal este antrenata in
actiuni de agresiune comandata, invocindu-se respectarea unor

dispozitii din partea unor autoritati. Pentru a explica fenomenul,

psihologul Miligram invoca existenta urmatorilor factori:
a.Conditiile socializarii perioada in care se produce
interiorizarea supunerii datorita statutului de dependenta al
copilului fata de parinti;
b.Fragilitatea rezistentei umane in fata autoritatii pe fondul
dispersiei responsabilitatilor care ii revin;
c.Factori de context afectiv;
d.Factori psiho-individuali ce conduc la o dependenta
excesiva fata de autoritate de regula pe fondul unei neincrederi in
sine si a unui accentuat sentiment de insecuritate;
e.Persistenta unor modele culturale ce promoveaza modelul
autoritar-ierarhic de organizare a vietii sociale drept o valoare
incontestabila.
Efecte derivate din rezistenta la influenta sociala
REACTANTA consta in dezvoltarea unei motivatii negative fata
de influenta formativa legata de sentimental pierderii libertatii
personale sub presiunea anumitor factori sociali. Este vorba de
adoptarea unui comportament independent atunci cind persoana
este supusa unor influente considerate arbitrare sau tiranice.

Reactanta isi are originea in nevoia de libertate individuala,

iar efectul imediat consta in adoptarea unei atitudini sau
comportament prin care se incearca recistigarea libertatii
personale.
Reactanta sporeste in concordanta cu importanta pe care
subiectul o acorda atitudinii sau comportamentului amenintat; ea
este proportionala cu intensitatea convingerii potrivit careia fiecare
persoana are dreptul la libertate si unicitate.
Factorii educationali influenteaza in mod semnificativ
dezvoltarea unor trasaturi de personalitate care antreneaza atitudini
generale de tip liberal sau nonconformist ce predispun la reactanta.
Climatul social general conditioneaza in mod esential intensitatea
reactantei, societatile conformiste tolerind intr-o mica masura
comportamentele independente. In acest caz se dezvolta forme de
rezistenta interioara ce duc la aparitia unor fenomene de
dedublare axiologica si normativa a vietii individuale

ANOMIA reprezinta o stare psihosociala disfunctionala generata

de incongruentele sau conflictele existente intre valorile si normele
ce regleaza comportamentul individual si de grup. Normele isi

pierd partial sau total suportul axiologic si au un caracter

inconsistent si contradictoriu.
Anomia este rezultatul faptului ca societatea propune
membrilor sai anumite obiective si standarde fara sa ofere si
mijloacele sau conditiile ce sa permita atingerea acestora.
Anomia este un process prin care structurile sociale creeaza
ele insele conditiile incalcarii codului moral; datorita implicatiilor
sale psihosociale, anomia capata valoare explicativa pentru multe
din fenomenele disfunctionale ale lumii contemporane cum ar fi:
devianta, delincventa sau suicidul.
DEVIANTA constituie o forma de comportament aflat in
contradictie sau in afara normelor si valorilor general recunoscute
intr-un anumit spatiu socio-cultural.
Grupurile

si

organizatiile

impun

anumite

limite

de

normalitate comportamentala, reprezentind ceea ce este dezirabil si

acceptat de majoritatea colectivitatii respective. In sens general,
orice incalcare a acestor limite reprezinta o forma de devianta. Ea
va fi sanctionata in functie de :

 Amplitudinea devierii in afara limitelor de

comportament considerat normal;
Importanta normelor inculcate;
Consecintele

sociale

ale

comportamentului

deviant.
Potrivit

lui

Merton,

devianta

reprezinta

ansamblul

comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului social,

caracterul lor disfunctional perturbind raporturile considerate
normale in planul vietii cotidiene.
Uneori ca forma de respingere a conformismului rigid si
conservator, devianta poate capata caracterul unui efort spre
schimbare; in istorie exista nenumarate exemple in care devianta a
fundamentat miscari revolutionare sau reformatoare.
Putem identifica mai multe surse psihologice ale deviantei
ca fenomen psihosocial :
a.Deficiente

in

procesul

formarii

personalitatii

interiorizarea defectuoasa a normelor morale, forta supraeului

fiind incapabila sa se opuna eficient impulsurilor egoiste ale
sinelui;

b.Deficiente in procesul integrarii sociale;

c.Anomia in acest caz incongruenta sistemului se
transforma in deruta morala a individului;
d.Excesul controlului social;
e.Disfunctionalitati sociale majore momentele de criza
economica,

morala,

ideologica

favorizeaza

aparitia

comportamentelor deviante;
f.Tendinte comportamentale psihopatice - tulburarile de
personalitate imbraca forma unor manifestari deviante.
DELINCVENTA reprezinta ansamblul comportamentelor cu
caracter antisocial prin care se incalca legile unei societati.
In toate formele ei de manifestare, delincventa constituie o
amenintare pentru echilibrul social. Studiul fenomenelor legate de
delincventa trebuie sa vizeze atit structura personalitatii (respectiv
factorii psihogeni care stau la baza producerii comportamentului
discordant) cit si aspectele legate de contextul social.
Cauzele interne ale delincventei pot fi identificate atit la
nivelul structurii generale a personalitatii cit si in planul schemelor
generale relationale pe care subiectul le-a interiorizat in
ontogeneza in procesele de socializare si integrare sociala.

Consumul de alcool si droguri constituie unul dintre cei mai

importanti factori in producerea comportamentelor deviante si
delincvente. Foarte importante in acest sens sunt si starile legate
de frustrare si agresivitate, precum si esecurile repetate in plan
profesional sau familial.
Cauzele externe ale delincventei deriva din modul defectuos
de organizare a grupurilor, institutiilor precum si din crizele
sociale.
Profilul psihologic al delincventului include urmatoarele
aspecte :
Tendinte agresive manifeste sau latente;
Carentele educationale;
Instabilitatea emotionala/fragilitatea eului;
Sentimente accentuate de insecuritate si frustrare;
Inadaptare sociala si profesionala;
Provenienta din familii dezorganizate sau in care au existat
relatii conflictuale;
Anturajul si influenta directa a unor grupuri delincventiale;
Tendinte spre conduite duplicitare si egocentrice;
Tulburari de personalitate si comportament.