Dimineaţă de Alun

ARBATEL FILOTHEANU
DIMINEAŢĂ DE ALUN
Iași, 2020
1
ARBATEL FILOTHEANU: DIMINEAŢĂ DE ALUN
Copyright ARBATEL FILOTHEANU, 2020

Pentru prezenta ediție în limba română, toate drepturile ediției
aparțin autorului. Reproducerea prin orice mijloace, chiar și
parțială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al
autorului, constituie o încălcare a Legii drepturilor de autor și
se sancționează potrivit prevederilor acesteia.
2
ARBATEL FILOTHEANU
DIMINEAŢĂ DE ALUN
3
4
Precuvîntare
Majoritatea simbolurilor au semnificaţii duble, pozitive

şi negative, cum se ştie de cei care ştiu. Alunul simbolizează
fertilitatea, dar şi infidelitatea, însă prezentele rînduri vizează
magia pe care acest arbust o intermediază atunci cînd se
folosesc nuieluşele de alun pentru căutarea izvoarelor de apă
sau a altor zăcăminte. Se sugerează direct prin aceste explicaţii
prozaice şi indirect prin poeziile care urmează, o Întoarcere la
Magia Începutului, a oricărui Început benefic, fie că e vorba de
începutul unei Relaţii de cuplu polar opus, în care minunea
iubirii reciproce face ca mai toate trăirile să conţină ceva magic
datorită deschiderii spontane a sufletelor îndrăgostiţilor; fie că
e vorba de magia uitată şi prea des ignorată a Naturii, al cărei
nume în sistemul milenar yoghin este Prakriti, alături de
Jivatma, Spiritul Nemuritor. Un alt nume în Orient este
Mahashakti, Marea-Mamă, iar în Occident Sfîntul Duh.
Exceptînd excepțiile, oamenii acestui sfîrșit de veac
întunecat nu mai dispun de clar-vedere, ceea ce le-ar permite să
perceapă efectiv magia oricăror aspecte, fenomene sau ființe
din oricare regn, fie el mineral, vegetal, animal sau uman.
Vederea spiridușilor, a ondinelor, a salamandrelor, a zînelor,
dar mai ales a îngerilor, ne-ar face viața nespus de frumoasă,
de voioasă și încîntătoare, la care s-ar adăuga policromia
uluitor de vie a lumilor eterice sau astrale !
Trăirea magiei Naturii este înlesnită de trezirea
sufletului într-un grad considerabil, însă nu exclud nici alte
posibilităţi, cum ar fi un dar divin pentru cine ştie ce merite de-
ale noastre ! Trebuie precizat că autorul acestor rînduri nu a
fost printre aleşii sorţii cu daruri ascunse, precum clar-vederea
şi clar-auzul, care i-ar fi bucurat clipele de răstrişte cu magia
lumilor subtile, însă urmăreşte pe cît îi stă în putinţă să
compenseze prin intermediul creaţiei poetice ceea ce n-a
meritat altcum !
5
*
De cîteva ori am simţit că eram un Fluviu de Poezie,
dacă aş fi reuşit să deschid zăvoarele ce ţin încuiate valurile de
cuvinte potrivite, numai că nu ştiu decît teoretic unde se află
acele resorturi ascunse, iar cînd dintr-o aparentă întîmplare,
care este o tainică necesitate, reuşeam să deschid puţin acele
zăgazuri, mintea se făcea cep în străduinţa de a astupa multele
cuvinte care năvăleau, dar nu pentru a le împiedica să iasă
afară, ci pentru a le mai rări fluxul, ca mîna să aibă timp să le
aştearnă pe hîrtie. Mintea ca un cep le înfrînează şi pentru că
acele multe cuvinte parcă nu au înţeles logic, iar ea se grăbeşte
să le dea şi sens inteligibil după îngustimea ei, ca într-un pat al
lui Procust ! Apoi mintea le ordonează după anumite scopuri
sau efecte. Poate că ar trebui să nu ştiu cum, să nu ştiu ce, însă
e mai uşor de spus, decît de făcut, pentru că în momentul în
care te pregăteşti să le prinzi în capcana reportofonului, ele nu
mai vin şi atunci te pomeneşti vînînd fluturi cu hîrzobul
(dirijabilul) !
La finalul acestei cărţi se află un eseu despre Arta
veritabilă din perspectivă spirituală, care urmăreşte să
clarifice, printre multe altele, care sînt acele resorturi ascunse,
şi cum ar putea fi descuiate porţile inspiraţiei de cea mai bună
calitate. Aici am să desconspir avan la lettre că e vorba de
anume stări spirituale deosebite, respectiv transe benefice, însă
dacă numeşti nenumitul nu înseamnă că ai la comandă starea
respectivă oricînd vrei, cel puţin nu noi oamenii obişnuiţi, ci
numai yoghinii avansaţi reuşesc această performanţă !
Îmi face o mare plăcere să scriu texte frumoase şi
aceasta este doar o linie a vieţii mele, însă nu cea principală,
chiar dacă este cea mai plăcută ! Pe o linie paralelă, ce pare a fi
principală prin importanţa ei, se află evoluţia spirituală
conştientă, respectiv atingerea stării de devoţiune deplină şi
neîntreruptă ! De cîţiva ani încoace visez foarte des că mă
rătăcesc prin oraş, negăsind drumul spre casă ori spre gară,
6
cînd sînt în alt oraş. Mult timp am crezut că se referă la
angrenarea unei relaţii acaparatoare, însă visele respective au
continuat şi după ce puterea înlănţuitoare a acelei relaţii a
dispărut, iar acum mă întreb dacă nu cumva faptul de a acorda
prea mult timp scrisului, în dauna practicii spirituale, va fi
fiind cauza rătăcirii mele onirice ?
Ci întrebîndu-l pe cineva mai avansat spirtual ca
mine, el mi-a recomandat să continui să scriu; scrisul fiind,
printre altele, o modalitate de compensare karmică. Asta
înseamnă că bucurînd cît mai multe fiinţe umane cu poeziile
mele, compensez o parte din karma negativă acumulată din alte
vieţi... numai că aici este o mică slăbiciune, numită dedulcire.
Îmi place atît de mult să scriu texte foarte frumoase, încît
practica spirituală a trecut pe locul enşpe sau mai jos ! Cînd te
dedulceşti prea mult cu dedulcirea, hop şi rătăcirea ! !
Mai exact, rătăcirea pentru practicanţii spirituali
survine atunci cînd angrenarea în Ego este cu mult mai
puternică decît aspiraţia spirituală, astfel încît fiinţa respectivă,
chiar şi cînd îşi face meditaţiile sau rugăciunile zilnice, este cu
gîndurile aiurea, îi zboară mintea la preocupări şi dorinţe
lumeşti. A fi controlaţi de minte, de dorinţe inferioare, aceasta
este rătăcirea ! Există un avertisment foarte important aici,
adresat oricui va ajunge într-o situaţie similară, cuprins în acest
citat revelator, ce aparţine unuia dintre Ghizii mei spirituali:
„Considerînd tot ciclul eforturilor umane în trei cuvinte:
„Un zbor al Unicului către Unic,”Plotin folosea un limbaj
intuitiv asemănător cu cel al Upanishadelor. Însă această
virtute marchează totodată limitele intuiţiei; oricît de pline de
viaţă ar fi străfulgerările şi formulele noastre, ele nu pot
conţine tot adevărul (...). Mentalul intuitiv vede prin
străfulgerări, punct cu punct, dar nu în ansamblu. Spaţiul
dezvăluit de mentalul intuitiv este comprehensibil, irefutabil,
dar nu este „decît un spaţiu de adevăr”. De altfel, în cele mai
multe cazuri, mentalul pune stăpînire pe intuiţie şi trage de ea
7
totodată prea mult şi prea puţin. Prea mult fiindcă îşi
generalizează nejustificat intuiţia şi ar vrea să cuprindă totul
în spaţiul descoperii sale, şi prea puţin pentru că în loc să lase
acea străfulgerare să-şi realizeze în linişte activitatea de
iluminare şi purificare a substanţei noastre, el o apucă imediat
şi o acoperă cu un strat gros (imagistic, matematic, poetic,
religios,) şi nu mai înţelege acea străfulgerare decît prin forma
intelectuală, ştiinţifică, artistică sau religioasă cu care a
acoperit-o.
Mentalului îi este greu să înţeleagă că o revelaţie
poate fi foarte puternică, chiar formidabilă, fără să fie nimic
de înţeles şi mai ales că ea este foarte puternică doar atît timp
cît nu o facem să coboare cîteva trepte, diluînd-o şi
fragmentînd-o pentru o aşa zisă „înţelegere.” (Într-o meditaţie
am simţit lăuntric că Dumnezeu nu este numele lui Dumnezeu,
dar cînd am vrut să fixez în cuvinte revelaţia respectivă, ea s-a
volatilizat instantaneu ! Nota autorului). Dacă am putea rămîne
cît mai liniştiţi în prezenţa acestei străfulgerări care vibrează,
ca şi cum am fi suspendaţi în lumina sa, fără să ne aruncăm
după aceea asupra ei pentru a o decupa în bucăţele
intelectuale, ne-am da seama după un timp că întreaga noastră
fiinţă şi-a schimbat atitudinea şi că apoi beneficiem de o nouă
viziune în locul unei mici formule moarte. Cînd explicăm în
mod speculativ intuiţiile, trei sferturi din puterea lor
transformatoare se pierde.
Dacă în loc să se precipite pripit asupra stiloului ca să
se reverse apoi într-un torent de cuvinte pentru a expulza prea
multă lumină primită, căutătorul ar avea grijă să-şi păstreze
tăcerea şi transparenţa, dacă el va avea astfel răbdare, va
vedea cum gradat străfulgerările se multiplică puţin cîte puţin,
devenind oarecum mai puţin strîmte şi cum în el se formează o
altă conştiinţă, care este totodată împlinirea şi sursa
mentalului iluminat, a mentalului intuitiv şi a tuturor formelor
mentalului uman, adică supermentalul.”
8
În final relatez un „incident” straniu. Una din ultimele
poezii scrise pentru acest volum a fost cea cu titlul Mamei
Pămînt, inspirată dintr-un fragment ce aparţine lui Robert A.
Monroe, pe care îl redau aici, fiind foarte frumos. Aflîndu-se el
în fundul unei fîntîni de 21 de metri adîncime, a fost cuprins de
un acces de panică datorat claustrofobiei şi temerii că nu va
putea ieşi nevătămat de acolo, dar s-a liniştit în urma unui
sentiment de pace, a cărui sorginte se va înţelege îndată.
„Senzaţia unei inteligenţe calde” a părut să-l înconjoare,
curgînd foarte încet în trupul lui. „Părea să se amestece cu
fiecare parte din mine, cu trupul şi sufletul meu. Am devenit o
parte din acea inteligenţă - sau inteligenţa a devenit o parte din
mine. Nu părea să existe vreo diferenţă. Apoi am primit un
mesaj. Puteam cu greu să-l transpun în cuvinte.”, scrie Robert.
Iată mesajul:
„Fiul meu de fii ai fiilor, ai găsit bucuria în vînturile şi
în cerul meu. Am împărtăşit entuziasmul şi pacea atît pe apele
mele, cît şi în adîncul lor. Te-ai desfătat în frumuseţea şi
înţelepciunea celorlalţi copii ai mei, răspîndiţi pe suprafaţa
mea. Şi totuşi, abia acum ai zăbovit o clipă în sînul meu,
pentru a te linişti şi a asculta. În liniştea aceasta, păstrează ăst
cîntec pentru totdeauna. Te-ai născut din mine – şi totuşi, e
destinul tău să devii mai mult decît voi putea eu să fiu
vreodată. În această creştere mă desfăt odată cu tine. Forţa
mea e şi a ta; astfel, tu iei cu tine slava mea, pentru a o
exprima în feluri pe care eu nu le voi putea înţelege.
Neînţelegînd, eu totuşi te susţin şi împărtăşesc cu bucurie ceea
ce ai devenit. Mergi cu acest adevăr în sinea ta, fiul meu de fii
ai fiilor !”
Aşadar, inspirat de această foarte frumoasă relatare,
am scris poezia Mamei Pămînt, ca un modest omagiu adus Ei,
şi am redat fragmentul de mai sus tot din acelaşi motiv. Ei bine,
întrucît poezia se afla pe o altă pagină word, am dat copiere-
lipire cu mausul, voind să postez poezia lîngă Cîinii
9
întunericului, pentru a contrabalansa mesajul cam sumbru al
celei din urmă. În mod curios, poezia Mamei Pămînt s-a lipit
abia după două pagini care au rămas goale ! Crezînd că am
greşit undeva, am repetat operaţiunea mai atent, dar şi a doua
oară au rămas două pagini goale !... Nici după a treia „lipire” n-
am reuşit să postez poezia Mamei Pămînt imediat după Cîinii
întunericului şi atunci am „lipit-o” cîteva pagini mai departe,
fără probleme ! Este clar că Inteligenţa Mamei Pămînt a refuzat
să fie plasat omagiul adus Ei lîngă Cîinii întunericului, din
motive ce nu mai trebuie explicate !
Şi acesta este doar un minuscul exemplu de magie,
care se manifestă pretutindeni, a Mamei Divine, numită Sfîntul
Duh!
Autorul
10
Dimineaţă de alun
Dimineaţă de alun
A unui poem mai bun
Scris pe frunze de gorun
De un Creator Străbun.
Dimineaţă de alun,
Ce ne scoate din surghiun
Şi ne mîngîie, prepun,
Cu o pană de lăstun.
Dimineaţă de alun
Cînd aş vrea să îmi compun
Nemurirea-n univers
Din magia unui vers !
11
La ce bun ?
La ce bun un biet Nebun,

Dacă n-are Cal imun
Sau Regina lîngă Rege,
Dacă nu îl înţelege ?
La ce bun un biet Poet

Inspirat la epitet,
Dacă n-a scris un sonet
Genial de violet ?
La ce bun să îţi propun

Poezia unui prun,
Dacă nu citeşti, prepun,
Dimineaţă de alun ?
12
Întrebări cu răspuns
Ce fel de casă este pretutindeni Acasă ?

Ce fel de ţară este oriunde a ta ?
Ce fel de avere este nepieritoare ?
Ce fel de limbă cuprinde Totul ?
Ce fel de hrană îţi bucură sufletul ?
Ce fel de cuvînt îţi linişteşte mintea ?
Ce fel de nici un fel este mereu altfel ?
La toate aceste întrebări există un singur răspuns:

Tăcerea profundă a infinirii !
13
Mai puţin
Mai puţin ca înainte

Şi mai mult decît apoi,
Am avut un fel de minte
Cu faţa pe dinapoi !
Mai tîrziu decît devreme

Şi altfel decît oricum,
Am trăit în Timp o vreme
Şi Dincolo în Acum !
Mai presus decît e jos

Şi mai pur decît un ţînc,
Am sărit misterios,
Într-acolo spre adînc !
14
Sufletul din ochii ei
„Rana este locul pe unde intră lumina.” (Rumi)
Sufletul să-l guşti, să-l bei,

Din ochii unei femei,
Dintr-un murmur de vioară
Sau un zîmbet de fecioară.
Sufletul din ochii ei

Ca parfum de brebenei,
Să-l prefiri cumva în joacă
Peste inimă, oleacă …
Mai apoi să-l ungi pe rană

Cu surîsul îngeresc
Şi să-l faci mereu icoană
Pentru neamul omenesc !
15
Dimineaţă de alun (2)
Dimineaţă de alun
Nu am patimă să-ţi spun,
Nu am rime să-ncropesc
Cît aş vrea să mă smeresc !
Zori de zi pe înserat
Nu am linişte în pat,
Nici condei prea inspirat
Cît aş vrea să fiu bărbat !
Doamne ce-aş mai vrea să fiu

Mai discret cînd mă descriu,
Mai chipeş ca un chipiu
Şi mai pur în purpuriu !
16
Puteam fi
Puteam fi eu cel ce descheie

Nasturii nopţii pentru femeie;
Puteai fi tu care descuie
Tainele vieţii dintr-o gutuie;
Puteam fi eu cel ce descrie
Suspinul toamnei în poezie;
Puteai fi tu tandră femeie,
Care mă umple de curcubeie;
Puteam fi eu cel ce pătrunde
Liniştea simplă dintre secunde;
Puteai fi tu care mă cheamă
Să-ţi fiu iubirea cea mai de seamă...
Putem fi noi cei ce înclină

Balanţa sorţii înspre Lumină.
17
Să-mi fii
Să-mi fii cruce la răscruce

Şi lumină cînd mă dori,
Ca oriunde te voi duce,
Să răsară-n urmă flori !
Să-mi fii mir întru mirare

Ca atunci cînd te respir,
Să trăiesc o încîntare
Dacă va să te inspir.
Să-mi fii faţă la prefaţă

În Cartea de Căpătîi,
Ca atunci cînd ies în faţă,
Să te aflu Cea Dintîi !
18
Cadou
Dacă-ţi place în principiu

Să fii verb la participiu
Sau mai bine la supin,
Cu sau fără vreun suspin,
Eu prefer infinitiv
Dintr-un foarte bun motiv,
Ce ţine de epicentru...
Tu fiind vizibil Contra,
Eu vibrînd adesea Pentru,
Vreau să fiu mereu în Centru...
Aşadar dragă femeie,

Lasă-mă să te admir
Într-o anumită cheie
Cu talentul lui Şekspir;
Uneori să te doinescu
Aevea lui Eminescu,
Să te prăvălesc la deal
Sau mai bine zis la Munte,
Ca să vezi ce magistral
Îţi deschid Ochiul din frunte
Cu un vers monumental !
19
Transformări
Fă-mă nor să plouă,

Picuri pe din două
Înmulţiţi cu nouă,
Să revin ca rouă.
Fă-mă gust de mure

Pentru buze pure
Care să mă fure
Cînd devin pădure.
Fă-mă graţiere
În orice durere,
Să aduc putere
Cînd devin Tăcere.
20
Totul în Parte
Totul e în Parte,
Partea e în Tot,
Precum se împarte
Pacea din chivot.
Totul e ascuns
În oricare Parte
Şi întrepătruns
De Iubirea foarte !
Viaţa n-ar fi tot

Dacă n-ar fi parte
Dintr-un sefirot
Cu un tîlc aparte !
21
Vise, vise
Înfloreşte genuin,
Trupul tău de mine plin,
Tot aşa cum peste deal
Străluceşte ireal
Visul nostru rădăcină
De a fi mereu lumină !
Se-ntăresc demonstrativ
Nurii tăi admirativ,
Tot aşa cum peste vale
Cresc gingaşele petale,
Semănînd cuviincios
A triunghi cu vîrfu-n jos !
Numai coapsele rotunde,

Nu mă lasă pe niciunde,
Să le mîngîi luminos,
Dinainte, dinapoi,
Într-un fel melodios,
Pînă marţea după joi !
22
Crescendo
Blîndă este sărbătoarea

Clipei care va să vină
Cu arcuşul de lumină
Cînd dispare frămîntarea.
Tandră e înflăcărarea
Dansului de tamburină,
Scînteind diamantină
Cînd apare transformarea.
Mare este triumfarea

Orgilor în sonatină,
Cu splendoarea de lumină
Mărginind Nelimitarea !
23
Oricît aş fi
Oricît aş fi de adormit,
Nu pot să nu observ sfios,
Că sînt mai mult decît uimit
De felul cum mă tac ritos.
Oricît aş fi de indigest,
Celor ce nu mă plac nicicum,
Nu pot să nu observ modest
Că alţii sînt şi mai necum !
Oricît aş fi de neumbrit,
În partea mea cea mai adîncă,
Nu pot să nu observ cinstit,
Că sînt departe de-a fi, încă !
24
Calea
Calea mea spre izbăvire

Trece printr-o mistuire,
Izvorînd din izvodire
Într-o rodnică zidire.
Calea ta spre înălţare

Trece prin neatîrnare,
Vindecînd prin sublimare
Tot ce este ne-iertare.
Calea noastră spre smerire

Trece prin abandonare
A dorinţei de mărire
Şi-a celei de separare.
25
Suflet bun
Suflet bun, suflet bun,

Unde eşti tu în surghiun,
Să te cînt, să te cunun
Cu o frunză de gorun ?
Suflet bun, suflet frumos,

Unde te ascunzi sfios,
Să mi te arăt voios
Umbrelor cu strai ghimpos ?
Suflet blînd, suflet gentil,

Cum să te extrag subtil
Dintr-o floare cu pistil,
Spre a fi mereu umil ?
26
Înainte
Înainte de-a fi foarte,

Am fost oarecum puţin,
Înainte de-a fi moarte,
Va să fiu un om senin.
Înainte de-a fi şoaptă,

Am fost gînd nestăpînit,
Nefiind decît o treaptă
Înspre Cel Desăvîrşit.
Înainte de-a împarte,

Urmăresc să te conţin,
Ca prin versiuni aparte
Să mă aflu pe deplin !
27
Lumea
Lumea începe să te ştie

Dintr-un strop de poezie
Îndoit cu Apă Vie,
Într-o toamnă mai tîrzie.
Lumea pare să te placă,

Numai dacă şi iar dacă
Îţi închizi gura oleacă
Şi mintea cumva să-ţi tacă !
Lumea poate să te ceară

Cînd lumina interioară
Dă năvalnic pe afară,
Înflorind a primăvară !
28
Un fel de vis
Am avut un fel de vis

Cum că aş fost înscris
În cel mai ascuns zapis
Din Înaltul Paradis.
Nu ştiu dacă am să fiu

Îmbrăcat în auriu
Sau măcar în azuriu
Cînd va fi să mă descriu.
Totuşi poate c-am să pot

Să devin una cu Tot,
Dar păstrîndu-mă ca Parte,
Din Înaltul cel mai foarte !
29
La cît sînt
La cît sînt de hotărît,

Cu îndemn mai sus de gît,
Mă avînt spre orişicît,
Să devin numaidecît !
La cît sînt de emergent

Şi umil în mod latent,
Mă prefer plurivalent,
Să devin omnipotent !
La cît sînt de nu ştiu cum,

Şi modest peste volum,
Mă încearcă un necum
Că aş fi cumva precum !
30
Dacă mor
Dacă mor, să mor măiastru

Pe un plai cu eroine,
Ca iubindu-ne albastru,
Să ne amintim de Sine.
Dacă mor, să mor sihastru

Într-un chiot de lumină,
Spre a deveni măiastru
Pentru lumea cabotină !
Dacă mor cîndva, oricînd,

Mai întîi Umbra din mine,
Să mă amintiţi dansînd
Ca şi cum aş fi în Sine !
31
Sfaturi
Dacă cineva te strigă

Într-o limbă de ferigă,
Dacă cineva te cheamă
Într-o limbă mai de seamă,
N-aștepta ca huhurezul
Să-ți mănînce tot orezul,
Nu te-ntoarce pe o parte
Într-un aţipit de moarte,
Ci anunţă dimineaţa
Stropilor senini de rouă
Că eşti gata să-ncepi viaţa
Cu o bucurie nouă,
Iar de-o fi tot aia veche,
Scoate-ţi cizma din ureche !
32
Eroarea lui Pascal
Tot felul de trestii trec printre chestii !

Chestia mea şi trestia ta
Mă testează, mă chestionează !
Căci şed altminteri şi cuget astfel:
De ce a încurcat Pascal chestia cu trestia ?
Egoul este o trestie gînditoare !
Pe cînd Sufletul este o Prezenţă tăcută...
Egoul este o umbră rătăcitoare,
Pe cînd Sufletul este... o necunoscută !
Taci şi meditează,
Trestie a chestiei mele !
33
Cuvîntul care
Cuvîntul care ne adună

Nu este vînt, nu este lună,
Nu este calul în furtună,
Nu este patima nebună.
Trăirea care ne uneşte,

Nu este ceea ce sclipeşte,
Nu este partea ce gîndeşte,
Nici ce se povesteşte.
Trăirea care e cuvînt,

Nu este prea mult simţămînt,
Nu este lacrimă în vînt
Şi nici cuvîntul-necuvînt !
34
Eu sînt beta
Eu sînt beta, lîngă Alfa,

Cel numit ades şi Calfa,
Nici prea viu şi nici în moarte,
Dar smerit pînă la foarte !
Mai mult colo, decît ici

Şi cu gînduri în galop,
Mă prezint unor amici,
Ca avînd un tainic scop.
Pînă să devin un Fiu,

Am să scriu versuri cu rost,
Ca atunci cînd va să fiu,
Să se ştie că am fost !
35
Atîta mă simt
Atîta mă simt de furat

De scai şi buruieni,
De parcă aş fi înfăşurat
În licheni.
Atîta mă simt adumbrit

De ierburi şi mărăcini
De parcă aş fi acoperit
De rugini.
Atîta mă simt de puţin

În flori, în fluturi şi culori,
De parcă nu-mi aparţin
Din tălpi, la subsuori !
36
Cîinii întunericului
Ne-au furat aurul, care este Liniştea noastră !

Ne-au furat Aerul şi Ploaia, care sînt Pădurile noastre !
Ne-au otrăvit Apa, Mîncarea şi Minţile
Cu toate vicleniile şi minciunile lor !
Ne-au pervetit Sufletele, care sînt Copiii noştri !
Ne-au calomniat, înjosit, încarcerat Martirii
Şi Sfinţii neamului !
Ne-au sărăcit, batjocorit, pînă la dezumanizare !
Şi noi dormim, sperînd la mai bine,

Iar fiecare visează Coşmarul propriu,
Pînă cînd Cîinii Întunericului
Ne vor fura şi Speranţele,
Toate speranţele ...
Şi atunci ce mai rămîne de pierdut, surzilor !

Viaţa ?... Care Viaţă, orbilor ? !
Viaţa de rîme ? ?
37
Pînă cînd
Să fii orb şi să distingi

Calea-n palma mîinii stîngi,
Să fii surd şi să auzi
Liniştea printre aguzi,
Ca olog să te strecori
Printre neguri şi vîltori,
Să fii mut şi să fii sorb,
Pentru tot ce nu e morb
Şi să plîngi întrucîtva
Într-o lume otova,
Printre umbre şi culori
Pînă cînd înveţi să mori...
Pînă cînd înveţi să zbori !
38
N-a fost niciodată
N-a fost niciodată să nu fie

Această clipă fără poezie,
Şi niciodată nu va să fi fost
Poezia lipsită de vreun rost
Pentru toţi aceia
Care adoră Femeia !
Nu va fi niciodată sărăcie
Mai goală ca lipsa de Poezie
Şi nici singurătate
Mai mare ca lipsa de Totalitate !
39
După
După ce-am trecut de lună,

Ce mai dragoste nebună,
Ce mai fluturi, ce mai dans,
Cu vîrtej şi cu suspans,
Cînd nu ştii dacă te place,
Te acceptă şi te-ar vrea,
Ea pe tine, tu pe ea,
Sau pare să te provoace
La un joc de-ascunselea !
După ce-am trecut de soare,

Ce mai stări tulburătoare,
Ce mai dor şi ce mai tremur,
Cînd aş vrea să te cutremur
Cu un gest de catifea
Şi mai multe floricele,
Să le tulburi tu pe ele
De cît mă iubeşti sadea
Pînă-n cer, de-a pururea !
40
Sinestezii
Priveşte cu ochii adînci

Tăcerile vaste din stînci,
Ascultă cu mintea cea vidă
Absenţa vag translucidă,
Atinge cu gest de femeie
Durerea ţinută sub cheie
Şi gustă în zorii aparte
Poemul cu limbă de moarte...
Apoi resimte clar în esenţă

Înşeptita, sublima chintesenţă,
Ca Inima, Mintea şi Flerul
Să pătrundă intim misterul !
41
Niciodată nu-i tîrziu
Niciodată nu-i tîrziu

Să faci harfă din sicriu
Şi din lanţul înrobirii
Să faci ancoră iubirii.
Nimănui nu-i pari zurliu,

Dacă faci din mort om viu
Şi din cel mai rătăcit,
Faci o punte către schit.
Nicidecum nu-i primăriu

Miezul Sufletului Viu
Pentru cel ce face salt
Peste tot ce e Înalt !
42
Mamei Pămînt
Maică Pămînt,
Mamă a tuturor mamelor
Născute din ploaie şi vînt,
Mamă a tuturor taţilor
Născuţi din lut şi nesaţiu,
Cu foc şi avînt
În foamea de spaţiu !
Maică Pămînt,
Mamă a tuturor fiilor
Născuţi din mormînt,
A tuturor fiicelor
Născute din tandreţe...
Iartă-mă că sînt atît de orb la frumuseţe,

Atît de surd la Glasul tău
Şi atît de opac la rîsul unui pîrău...
Iartă-mă că sînt atît de puţin simţitor

Faţă de limpezimea unui izvor,
Atît de neatent la oleandru
Cînd mă cheamă tandru !
Iartă-mă că sînt atît de bocciu,

Dar mai ales Mamă Pămînt,
Iartă-mă că mă iert atît de tîrziu !
43
Dacă nu mă crezi
Dacă nu mă crezi în stare

Să fac gaură în Cer
Cu un salt în Ne-uitare
Printr-un vers plin de mister,
Află că pot chiar mai mult,
Cum ar fi să mă ofer
A iubi pînă exult
Tot ce mişcă pe sub cer !
44
Înainte de sfîrşit
Mă trezesc de dimineaţă,
Cu un vers anahoret,
Care-mi dă starea sfiaţă,
Că aş fi un bun poet.
Numai că mărturisesc
Oarecum colocvial,
Că deşi mă străduiesc,
N-am scris nica genial !
Dar îmi vine să promit,

Cît ar fi de lacrimal,
Că-nainte de sfîrşit,
Am să fiu poet total !
45
Sădiri
Am plantat Dorinţe pe tarlaua mea,

Rareori vreuna mi se împlinea;
Am sădit Putere pe ogorul meu
Şi-a ieşit orgoliu din acela greu;
Am sădit mînie în afara mea
Şi-am primit otravă de nu se putea;
Am cules Cuvinte din grădina mea
Şi le-am reunit într-o poezea;
Am sădit gînd bun înlăuntrul meu,
Răsărind ici-colo cîte un panseu;
Am plantat Iubire în inima mea
Şi-a crescut puterea de-a mă accepta;
Am sădit Tăcere în cugetul meu,
Însă sînt departe de a fi mereu !
46
Am găsit Nimicul
Am găsit Nimicul
Era într-o oală,
La egocentricul
Cu inima goală !
Am aflat portiţa
Spre Nemăsurare,
Doar să urci scăriţa
Către Liberare !
Şi s-a povestit
Că nu poţi fi mare
Dacă n-ai murit
De Nelimitare !
47
Vino, Doamne, cu răsunet
„Apără-mă, Doamne, de prieteni,

că de duşmani mă apăr singur !”
Vino, Doamne, cu răsunet

Şi cu Graţie ne plouă,
Ci ne apără de tunet
Şi ne-adună pe dindouă;
Că de turma care-i slugă
Nevăzutului şeitan
Ne vom apăra cu rugă
După ritul momentan.
Vino, Doamne, pe din şapte,

Pe din nouăzeci şi nouă,
Şi ne scutură de Noapte
Şi ne apără de Rouă,
Că de multele păcate
Ce le-am făptuit aiurea,
Ne vor apăra, curate,
Lacrimile, nu securea !
48
Printr-o sincronicitate
Am găsit alţi inamici:
Teama de sinceritate
Şi jalea de a fi prea mici !
Am pierdut ceva vital:
Drumul înspre Libertate
Şi imboldul spre Total !
Dintr-o solidaritate
Ne aflăm Aici şi-Acum
Să trăim cu simplitate
Starea de a fi summum !
49
Niciodată
Niciodată să nu vinzi
Aparenţa din oglinzi
Niciodată să nu plîngi
După fluturii nătîngi,
Care urcă din stomac
Ca un fel de basamac,
De te clatină divers
În suspinul unui vers...
Niciodată să nu frîngi
Ceea ce nu poţi să strîngi,
Niciodată să nu cerţi
Ceea ce nu poţi să ierţi,
Mai degrabă să desfoi
Aripă de cintezoi,
Care zboară după leac
Pe o ramură de veac !
50
Pasăre de curcubeu
Motto: „Curcubeul este o pasăre

care zboară rotund.” Un copil.
Îmi pare viu, îmi pare zău,

Pasăre de curcubeu,
Cum rotundul zbor al tău,
E precum adîncul meu.
Îmi pare rîu către apus,

Fluture de dor nespus,
Care ai zbura mai sus,
Dacă nu ai fi răpus.
Pare că ar fi un zeu
Pasărea de curcubeu,
Care zboară mai mereu
Dincolo de Micul Eu !
51
Femeia aceasta
Femeia aceasta care-i femeie,

Lunea e luntre, marţi melopee,
Miercuri e punte, joi e scînteie,
Vineri e blîndă, sîmbătă-i zeie;
Mereu fascinantă, mereu e mereie !
Luntre pe ape, Floare în Cer,

Suflet de taină şi trup de mister,
Duminică-ncepe sau poate încheie
O săptă-lună de curcubeie !

Poate fi Cruce, poate fi Cheie !
52
Ninge
Ninge cu fuioare,
Dinspre cel ce plînge,
Înspre cel ce moare,
Înspre tot ce frînge
Orice nepăsare...
Ninge cu duioasă,
Tandră murmurare,
Liniştea sfioasă,
Ca un fel de boare
Dinspre iarna deasă,
Peste flori în casă !
Ninge a pustie,
Lungă întristare,
Peste sărăcie,
Peste limitare
Şi mie nu-ţi pasă
Şi lor nu ne pasă !
53
Ştie o lume
Ştie o lume-ntreagă
Cît îmi eşti de dragă,
Dar nimeni nu ştie
Cît eşti de nurlie,
Cum mă fascinezi
Ca o vulpişoară
Cînd te furişezi
Înspre pat, diseară !
Ştie o lume-ntreagă
Cît îmi eşti de fragă,
Dar nimeni nu ştie
Cît eşti de mlădie,
Cum te-nfăţişezi
Ca o păpădie
Pe un cîmp de maci
Roşii cînd mă taci !
54
Mai devreme sau tîrziu

Am să scriu într-un verset
Despre cum este să fiu
Cel mai nu ştiu cum poet !

Am să reuşesc deplin
Să devin ce vreau să fiu,
Cel mai nu ştiu cît divin !

Am să încropesc o carte
Despre ce simţi cînd eşti viu,
Dincolo de orice moarte !
55
Întrebări cu miez
Mai e mult pînă tîrziu ?

A-ntrebat omul pustiu...
Mai e mult pînă departe ?
A-ntrebat omul pe moarte...
Îţi mai simţi singurătatea

Cînd trăieşti Eternitatea ?
Oare îţi mai simţi sfîrşitul
Cînd eşti însuşi Infinitul ?
Poţi tu omule pustiu

Să-l vindeci pe cel tîrziu
Şi din clipele deşarte
Să faci versuri fără moarte ?
56
Din adînc
Din adînc de Înălţime,

Ia-mă, Doamne, către Tine,
Ca tăcîndu-mă aparte
Să înviu din orice moarte !
Din Înalt de profunzime,

Ia-mă, Doamne, întru Tine,
Ca iubindu-Te adînc
Să nu vreau nici să mănînc !
Din adînc de Dumnezeu,

Fă-mă, Doamne, Poezie,
Ca slăvindu-Te mereu,
Să-ţi fiu imn în veşnicie !
57
Trecea prin timpuri
Trecea prin timpuri un Trecut

Printr-un Prezent necunoscut,
Cu pasul rar şi geamăt mut
A celor ce s-au petrecut.
Venea prin timp un viitor,

Întrezărit ca prin vizor,
Înspre Prezentul trecător
A celor adormiţi de zor.
Cum doar Prezentul se petrece

Pentru acela care-i viu,
Nu-i de mirare că ne trece
Secunda ca într-un sicriu !
58
Peste două-trei
Peste două-trei morfeme,

Devin murmur de trezie,
Ca şi cum niscai gloseme
M-ar umple de poezie.
Peste oarecare vreme

Voi compune trei sonete
Care vor să te recheme
Pe Cărările secrete.
Mai tîrziu sau mai devreme,

Nici nu mai contează cînd,
Să fii unul din poeme
Care ne zidesc tăcînd !
59
Împreună vine toamna

Cu alai spectacular,
Mai apoi prea blîndă, Doamna,
Se dezbracă temporar.

Cu pasteluri foarte vii,
În care surîde Doamna,
Cu nuanţe aurii.
Vălul ei e fantezie
Într-o mie de culori,
Te umple de poezie
Şi te-nvaţă cum să mori !
60
Eu sînt
Eu sînt clipa împlinită

De la plus-minus oricum,
Ce mă-ntind nemărginită
Între Veşnic şi Acum.
Eu sînt Calea potrivită

Dinspre Rost către un Sens,
Ce se vrea a fi sfîrşită
În extazul cel imens.
Sunt Întregul dintr-o Parte,

Nu doar Parte din Întreg,
Şi mă caut într-o Carte
Pe care să o-nţeleg !
Sînt mai mult decît un Eu,

Dăruindu-se în Parte
Şi mă aflu mai mereu
Dincolo de orice foarte !
61
Îndemnuri
Dacă te-ai născut Pămînt

Sapă grijilor mormînt,
Dacă te-ai născut în Apă,
Şterge norii de sub pleoapă,
Dacă te-ai născut în Foc,
Să nu plîngi că n-ai soroc
Dacă te-ai născut în Vînt,
Să urmezi tot ce e sfînt.
Dacă eşti de pe cuspidă,

Într-o zi cu lună vidă,
Să fii mai mereu lucid(ă),
Fiindcă eşti adînc Eter,
Dintru Marele Mister !
62
Printre gînduri
Printre gînduri firoscoase

Dintre cele masculine,
Sînt şi cîteva duioase
Dinspre mine, înspre tine.
Printre versuri graţioase

Dintre cele genuine,
Sînt şi cîteva gustoase
Pentru inimi egoine.
Printre multele cuvinte,

Cît ar fi de unduioase,
Sînt tăcerile prea sfinte
Ale celor adîncoase !
63
Recunosc
Recunosc că vreau să fiu

Mai întîi decît pe urmă,
Mai altcum decît mă ştiu
Şi mai mult decît o urmă !
Recunosc că vreau să scriu

Mai profund ca cel dintîi,
Mai altfel decît sălciu
Şi carte de căpătîi !
Recunosc că vreau să fiu

În Aici decît niciunde
În Acum, decît tîrziu,
Şi în Inimă oriunde !
64
Liniştea
Liniştea care pătrunde

Dincolo de mal şi mîluri,
Între pietrele de gînduri,
Pe sub apele din valuri,
Liniştea care se-ascunde
Prin nisipul dintre stînci,
În mişcările rotunde,
Din tăcerile adînci...
Liniştea de oareunde,
Care dă să ne cuprindă
Fragmentată în secunde,
Dinspre partea mîinii stîngi,
N-am atins-o, n-o atingi,
Decît dacă îţi învingi
Gîndurile cascăunde !
65
Pacea
Pacea care ninge paşnic în noi,

Ce bine de tine, ce bine de voi;
Pacea care plouă suavă în doi,
Ce bine de bine, ce bine de soi;
Pacea care picură dinspre Sine,
Ca roua bineţii peste trifoi,
Umplînd goliciunea multor ruine...
Pacea aceea o chem înspre mine,

Îi fac aşternut din varii nevoi,
Şi cuib din aşteptările pline;
Pacea prin care noi amîndoi
Am putea să tindem spre mai bine,
Tu întru mine şi eu întru tine;
Pacea aceea ne paşte pe noi,
Dinspre Aici, înspre Apoi,
Dinspre Acum, înspre oricînd;
Pacea aceea fără de gînd,
Fără mînie şi fără de ură,
Pacea aceea ca o prescură,
Trimite-o, Doamne, blînd întru noi !
66
Dimineaţă de alun (3)
Tu sfioasă, eu om bun,
Ne apare oarecum,
Nici departe, nici altcum.
Dimineaţă de om bun,
Dăruindu-se prepun,
Mai mereu de bunăvoie
Celor care au nevoie.
Dimineaţă de nicicum,
Tu o floare, eu pe drum,
Cautîndu-ne oricum
Într-un vers nescris acum !
67
Dacă
Dacă nu mai stai oleacă,

Ia-ţi Departele şi pleacă...
Dacă nu mai stai un pic,
Lasă-mă să te duplic,
Într-un bob de rouă verde
Care pleacă sau se pierde
Mai departe de oleacă,
Mai aproape de un pic,
Ca dorul să nu se treacă
Aşteptîndu-l pe Nimic !
68
Nici
Nici de foame nu mi-e sete,

Cînd compun niscai sonete,
Nici de sete nu mănînc
Cînd mi-e foame de Adînc !
Nici de aripi nu mi-e zbor,

Cînd aş vrea să te ador,
Nici aproape nu-s departe
Naşterii de după moarte !
Nici de sete nu mi-e foame

La pomul fără de poame,
Nici de foame nu mi-e salt
Cînd mi-e sete de Înalt !
69
Noaptea
Seara trecută, trecu ţesută

Într-o ţinută sumar tăcută
În noaptea agale, cu ore ovale,
Şi negre ţoale pe străzile goale.
Noaptea ţesută trecu tăcută,

Peste o lume prea prefăcută,
Cu vise amare, monumentale
Şi negre ţoale pe suflete goale !
70
Alternative
Dacă florile ar fi secunde

Şi secundele ar înflori,
Cîte miresme profunde
Ne-ar mirui !
Dacă frunzele ar fi versuri

Şi versurile ne-ar complini,
Ce simfonie de universuri
Ne-ar dezmărgini !
Dacă iubirile s-ar trăi oriunde

Şi oriunde le-am dărui,
Ce transformări profunde
Ne-ar ului !
71
Cînd voi şti
Cînd voi şti să te surprind

Astfel ca nici chiar un gînd
Să nu scape neatins
De dorul de-a fi cuprins,
Atunci poate voi fi fost
Cel mai rareori anost.
Cînd voi şti să mă cuprind

Astfel ca nici chiar un gînd
Să n-apară cu plăcere
Din adînca mea Tăcere,
Atunci sigur voi fi fost
Cel ce şi-a găsit un Rost.
72
Anima şi Animus
Dormeam în tine aţipit

Femeia mea din partea stîngă,
Precum tresare un clipit
În palma care dă să strîngă.
Dormeam în tine potolit,

Eu, hemisfera ta tăcută,
Ascuns ca taină neştiută
În pliul tău hermafrodit.
Trezeam în mine pătimit,

Femeia mea aflată lîngă
Poemul cel mai aromit
De versuri ce o fac să plîngă !
73
Sufletul de felul meu
Sufletul de felul meu,

Nu-i bărbat şi nici femeie,
Mai degrabă e Scînteie
Dintr-un foc la apogeu !
Sufletul de felul meu

Nu-i femeie, nici bărbat,
Mai degrabă e serbat
Într-un zbor instantaneu…
Sufletul de genul meu

Nu-i bărbat şi nici femeie,
Mai degrabă e mereu
Un buchet de curcubeie !
74
Trecea
Trecea prin lume un poet,

Cu gînduri albe de ascet
Şi sub manşetă un sonet,
Din care recita încet.

Cu versuri roze în buchet,
În cel mai tainic creuzet
Din miezul unui alfabet.

Păşind duios a epitet,
Adeseori plîngea-n verset
Şi uneori iubea discret !
75
De-aş fi...
De-aş fi rimă la femeie,

Mi-ar plăcea să fiu o cheie,
Care face din ea fee
Şi din rîsu-i melopee !
De-aş fi rimă la un pom,

Aş îmbrăţişa un om,
Pînă cînd dintr-un monom,
S-ar trezi ca supraom !
De-aş fi rimă într-o carte,

Aş dori să fiu o parte
Din misterul ce împarte
Fericirea cea mai foarte !
76
Geniu
Pe cînd era yoghin,

Un geniu genuin,
Se pregătea senin
Pentru a fi Deplin.
Modest şi chiar blajin,

Gingaş ca un delfin,
Şi drăgăstos din plin,
Precum un Androgin !
Iar genuinul geniu,

Cam peste un deceniu,
Primi un fel de premiu,
Numit ARBATELENIU !
*Arbateleniu – particulă şi undă,

ce creşte fecundă,
cu viteza iubirii sfinţite
în toate sufletele smerite !
77
Inimii depline
Inimii depline, blîndă acceptare,

Ca şi cum prea plinul Apelor de Jos
Ajunse la buză, sînt în transformare,
Luminînd privirea Omului Frumos !
Inimii depline, cîntecul aparte,

Verdele naturii, albul călător,
Bucurii adînci, chiotul departe,
Pacea unei stînci cînd învăţ să zbor !
Inimii depline, sunetul tăcut,

Ca şi cum prea plinul Apelor de Sus
Dăruiesc savoarea altui Început
Cu mărturisirea unui Dor Nespus !
Inimii depline, totul din preaplin,

Pacea ne-gîndirii, spaţiul infinit,
Cu încredinţarea că Îţi aparţin,
Ca şi cum sînt haina omului smerit !
78
Pasăre albă
„Nu va fi niciodată o vreme

cînd viaţa nu este această clipă.”
Deepak Chopra
Pasăre albă pe ramuri de fum,

Deasupra a ceea ce pare nicicum,
Zboară năvalnic, zboară altcum,
Din ceasul Trezirii, în clipa de-Acum !
Pasăre albă cu aripi de foc.

Dincolo de timp şi dincolo de loc,
Zboară năvalnic peste amoc,
Din clipa aceasta, în clipa deloc !
Fluture alb cu aripi de vis

Mîngîie Cerul ca pana în scris,
Plinind misterul acela prescris
De-a fi în lume un tainic trimis !
79
Limba tăcerii
„Tăcerea este singura limbă a lui Dumnezeu;

Orice altceva este o palidă traducere a acesteia !”
Rumi
Să faci gaură cînd taci

Într-un cer plin de rumoare,
Presupune să desfaci
Liniştea dintr-o mirare !
Să faci nod unei tăceri

Într-un fluviu de cuvinte,
Presupune să oferi
Trepte pentru luări aminte.
Se prefaci neprefăcutul
Într-un fel care să placă,
Presupune renăscutul
Celor care vor să tacă !
80
Golul plin
„Un om poate avea totul, neavînd nimic

şi nimic avînd totul.” Eminescu
Gol de plin şi plin de gol

Şi-au dădut autogol
Într-o noapte de nămol,
Răsucindu-se domol...
Eu fiind mai gol un pic
Decît golul dintr-un dric,
Nu mă laud cînd vă zic
Că am Totul în nimic !
81
Lumile, plînsele
Lumile, plînsele,
„Curg în ele însele”
La capăt de Cer Înalt,
Într-o floare de bazalt,
Cu noi Umbre peste ape,
Peste văi şi peste pleoape,
Peste ochii adormiţi
Între norii risipiţi…
Lumi de Piatră răsucită

Într-o Apă nepăzită,
Lumi de Foc răscolitor
Cu un Aer visător,
Lumi subtile de Eter
Şi prea pline de mister,
Ne aşteaptă, ne conţin,
Dinspre gol într-un Prea Plin !
82
Strigătură
Foaie verde bob mărunt,

Am venit să spun că sunt,
Sau mai bine zis că sînt
Floarea unui ne-cuvînt
Colorată inefabil
Într-un alb insaţiabil...
Foaie verde bob zglobiu,

Aş muri să vezi că-s viu,
Spre a fi ce vreau să fiu,
Pînă nu e prea tîrziu...
Şi iar verde bob vital,

Ca să nu mă dau oval,
Am să fac din mine punte
Şi din tine pisc astral,
Să mă urc apoi pe Munte
Spre a deveni Total !
83
De aș ști
„Ceea ce nu a fost pierdut vreodată
nu poate fi nicicînd găsit.”
De aş şti ce ştiu că ştii,

Doamne, ce m-aş mai smeri,
Să îndrum orice ilot
Spre Esenţa celor Vii !
De-aş putea să vreau cum pot

Doamne, ce m-aş oferi
Să fiu lumii antidot
Pentru orice-ar suferi !
De aş fi cum sînt şi Eşti

Din adînc de veşnicii,
Doamne, ce Te-aş mai iubi,
Să mă regăsesc în Tot !
84
Nu e
Nu e spaţiu într-o cuşcă,

Precît viaţă într-o puşcă;
Nu e pace la un om,
Cît e golul din atom;
Nu e linişte în minte,
Ca dorul de Necuvinte;
Nu e salt în Nemurire,
Fără mai deloc iubire;
Nu e orice-ar fi să fie,
Fără strop de poezie !
85
E rîndul tău
E rîndul tău să vezi cum plînge

Iubirea-n ochii unui înger,
E rîndul tău s-auzi cum strigă
Tăcerea care te exigă,
E rîndul tău să guşti din pace
Atunci cînd mintea nu-ţi mai tace,
E rîndul tău s-atingi o rană
De parc-ar fi sfînta icoană,
E rîndul tău să vezi o stupă
Şi să întrebi: ce este după ?...
E rîndul tău să fii mai bine

Una cu tot ce este-n Sine !
86
Spre
„Ridică-ţi mîna şi ciocăneşte uşor
cerul nopţii. Apoi ascultă !” Îndemn zen
Din frămîntarea unei seri

Cu gînduri şi păreri ierboase,
Mă-ndrept pe căi anevoioase
Spre neştiutele Tăceri...
Spre dimineaţa unei zile

În care zorii va să scrie
Întîiul strop de poezie
Pe prospeţimea unei file.
Cu bucuria unei sorţi,

În care visul de trezvie
Să fie partea cea mai vie
A celei de a doua morţi !
87
Cumva
Rătăcindu-mă cîndva,
Nici nu mai contează cum,
Pe un drum care ducea
Spre secunda de Acum,
Cred c-am învăţat cumva
Să devin un om mai bun…
Nu pretind că-s cel mai cel,

Fiind doar la început,
Însă parcă-s paralel
Cu acela din trecut.
Drumu-i greu, cu multe stopuri,

După deal, prea multe văi,
Rătăcite printre hopuri
Şi întortocheate căi…
Amăgiri, dezamăgiri,
Printre spini şi mulţi scaieţi,
Şi uimirile subţiri
Ale cîtorva profeţi,
Care se sfiesc, cumva,
Să anunţe ce propun
Dimineţii de alun !
88
Muzei
Dezmiardă-mă cu dulce grai

Să mă caute esteţii
În tărîmul frumuseţii,
Ca şi cum aş fi serai...
Alintă-mă oriunde stai

Să se tulbure poeţii
În adîncul dimineţii,
Ca şi cum mă preferai...
Uimeşte-mă cu mistic trai

Să mă caute asceţii
La Izvoarele Blîndeţii,
Ca şi cum aş fi un Rai !
89
Dacă n-aș fi cine par
Dacă n-aș fi cine par,

Aș fi vrut să fiu ce sînt,
Taina unui necuvînt,
Dintr-un timp fără hotar.
Dacă n-aș fi prea arar

Cel ce vreau să fiu mai des,
Aș fi vrut să fiu ales
Ca poet vizionar.
Dacă n-aș fi cine sînt,

Aș fi vrut să fiu devot,
Să iubesc umil de tot,
Mai intens decît un sfînt !
90
Pasăre de nenumit
Sînt Pasăre de nenumit,

Cu Eterul prins la gît,
Mă pogor din infinit
Să slujesc numaidecît.
Sînt Pasăre de tăinuit,

Cu Eternul drept monadă,
Mă înalţ la nesfîrşit
Înspre ultima Triadă.
Sînt Pasăre de nemurit,

Cu Lumina drept coroană,
Şi ajuns Nemărginit,
Orbului să-i fiu icoană !
91
Melopee (1)
„Trandafir, oh, contradicție pură,

de a nu fi, sub atîtea pleoape,
somnul nimănui.” Rilke.
Cît e zarea de întinsă,

Nici un licăr de femeie,
Nu se vrea a fi cuprinsă
De poetul fără cheie !
Cît mi-s ochii de albaştri,

Nici o geană de femeie,
Nevisată de sihaştri,
Nu mi-e lacătă la cheie !
Cît e spaţiul de extins,

Nici o umbră de femeie,
Nu mă vrea a fi aprins
Într-un snop de curcubeie !
92
Mai mereu
Mai mereu zglobia minte

Ne îneacă în cuvinte,
Ne sleieşte de fugace
Dinspre margine încoace.
Mai mereu zbanghia minte

N-are linişte cînd coace,
Ne sufocă prin cuvinte
Şi arareori ne place.
Mai mereu fudula minte

Se smereşte doar cînd tace
Sau cînd Harurile Sfinte
O scufundă întru pace !
93
Melopee (2)
Cît mi-e umbra de respinsă

De vreo inimă pretinsă,
Pe atît fără ecou
Îmi e jalea din stilou !
Cît mi-e plînsul în verset

Şi clamoarea în rondou,
Pe atît scîncesc încet
La o umbră în furou !
Cît mi-e liniştea furată

De dorinţe fără mîner,
Pe atît mi-e ocultată
Înălţarea către Cer !
94
Asta este…
Să redai în versuri mute

Toate cele ce-s tăcute;
Să presari în imanenţă
Picături de transcendenţă
Şi din valuri de tristeţe
Să faci vals de frumuseţe;
Să prefiri stropi de lumină
Într-un dans de balerină;
Şi din orice bucurie
Să faci poartă aurie,
Iar misterul din femeie
Să-l dezlegi cu blîndă cheie;
Să te-nalţi în ne-uitare
Cu eternul dintr-o floare,
Ca din ramură de veac
Să dai orbilor un leac;
Să extragi dintr-o otravă
Imne Domnului spre slavă;
Să dai sens la „nebunie”
Într-un strop de Armonie...
Asta este Poezie !
95
Cînd apuc
Cînd apuc să mă adun

La o umbră de alun,
Mă trezesc că-s violet
Cu nuanţă de poet !
Cînd apuc să mă traduc

Într-un vers cumva caduc,
Mă trezesc că am un stil
Cu nuanţe de subtil !
Cînd apuc să mă desprind

De lumescul felurind,
Mă trezesc că mă extind,
Pînă nu mă mai cuprind !
96
Ca şi cum
Ori de cîte ori mă cheamă

Rosturile mai de seamă
Şi oricînd mă recîştigă
Liniştea care mă strigă,
Mă-ntreb spre ce îndeamnă
Frumuseţea dintr-o toamnă ?
Doamna mea de viţă veche,

S-a-ntrupat acum ca nouă
Dintr-un sîmbure de rouă
Să-mi şoptească la ureche
Că nu ninge, nici nu plouă,
Dacă nu-i devin pereche !
Şi aşa cum dintr-o dungă

Se extinde o prelungă,
Tot aşa dintr-o mirare
Versul inimii apare,
Ca şi cum ar fi o mantra
Către neştiuta tantra !
97
În clipa
În clipa care va să treacă

Înspre ceva ce e prezis,
Mi-aş fi dorit să fiu oleacă,
Ceva mai mult decît un vis.
În clipa care dă să vină,

Dinspre tărîmul nenumit,
Mi-aş fi dorit să fiu lumină
Pentru misterul nesfîrşit.
În clipa care e prezentă

Într-un Acum nemărginit,
Mi-ar fi plăcut să fiu o tentă
Dintr-un extaz mereu trăit !
98
În egală măsură
În egală măsură sînt cal şi trăsură,

Sînt tot ce sînt şi cel ce nu par,
În egală măsură sînt candelă pură,
Puţin din mult şi Totul în Dar...
În egală măsură sînt sfinţitură,

Adînc de Înalt şi capăt de Cer,
În egală măsură sînt fără măsură
Şi picătură din vastul Mister !
99
În felul meu
În felul meu am multe feluri

De A Fi peste niveluri,
Peste praguri, peste ape,
Peste gropi şi alte trape,
Printre ierburi şi nisipuri,
Între măşti, puţine chipuri,
Lîngă oamenii ce au fost
Şi aceia fără rost...
În felul meu am multe feluri,

De a merge către ţeluri,
Dintre cele mai lumeşti,
(Între care tu eşti unul)
Sau din cele mai înalte,
Oarecum suprafireşti,
Care va să mă exalte,
Spre a fi lîngă Prea Bunul !
În felul meu am multe feluri,

Cu ziduri şi cu tuneluri,
Cu urcuşuri sau căderi
Către nepăsări de ieri,
Cu vise şi cu speranţe
Înspre alte rezonanţe,
Mai ales cu ne-cuvinte
Înspre cele cît mai sfinte !
În felul meu am multe ţeluri...

Tu eşti unul dintre ele,
Printre multe alte cele
De A Fi în ALTE feluri !
100
Criptică
Rostul dintr-o Parte se cuprinde-n Tot,

Vastul cel adînc îl pătrund, de pot,
Îngheţînd părerea fiecărui val,
Ca şi cum aş fi liniştea la mal !
Mugure de vers saltă din fîntînă,

Izvorînd de Sus, curge dintr-o mînă,
Peste cîmpul alb, tainic să evoc,
Zborul mai înalt Păsării de Foc !
Împreună dulce, amăruiul trai,

Răspîndind savoarea fiecărui grai,
Lasă omenirii tîlcul să-l priceapă:
Multe vălurele, dar aceeaşi apă !
101
Socotind la socoteli
Socotind că socoteala
Se socoate-n socoteli,
Tot aşa cum este fala
Multora din scofîlceli,
Te întrebi care-i morala
Feluritelor sminteli ?
Socotind că socoteala
Se măsoară-n nimereli,
Tot aşa cum e brodeala
Multora din aiureli,
Te întrebi care-i scofala
La atîtea sclifoseli ?
102
Orice
Orice picur de nisip

E o clipă dintr-un clip,
Ca simbol sau arhetip,
Din Eternul fără chip.
Orice ramură de mur

Este lîngă un ramur
Care murmură mur-mur
Cînd apare un samur.
Însă nu orice necum

Poate fi altfel, oricum,
Înainte de-a fi drum
Pelerinului acum !
103
Să învăţ
Să învăţ cumva să fiu

Mai smerit şi răbduriu,
Cu o geană de-auriu
Şi un ton trandafiriu...
Să învăţ modest să ţes,

Urzeală cu înţeles,
Într-un strai fără eres,
Pentru sufletul ales...
Să învăţ umil să cînt

Liniştea din crezămînt,
Taina unui ne-cuvînt
Şi a Duhului Prea Sfînt !
104
Iubitei care va să vină
A venit sortitul iară

În pădurea dinspre seară,
Avea inima arară
Celui de întîia oară...
Se îndepărta de burg
Cu blîndeţea unui murg,
Peste nodul unde curg
Lebedele în amurg...
Căci acolo e o fată,

Nu oricum şi nici deodată,
Care e neadorată
Mai demult ca niciodată !
105
Înainte să fiu eu
Înainte să fiu eu,

Am fost tu, am fost noneu,
Înainte să fi fost,
Scînteiam într-un nucleu
Şi ştiam cam pe de rost
Cum este să fii mereu...
Înainte să fii tu,

Ai fost eu, ai fost releu,
Înainte de-a fi tu,
Ai fost chiar un paspartu,
Care deschidea la greu
Porţile celor cu Nu ...
Înainte de-a fi noi,

Am fost ei şi am fost voi
În adîncuri de Atunci,
Am fost ce-am fi vrut să fim
Şi mai puri ca nişte prunci
Care ştiu tot ce nu ştim !
106
Nicăieri
Nicăieri nu este zare

Mai înaltă decît cerul,
Care să reflecte-n mare
Din adîncuri, tot misterul !
Nicăieri nu este munte

Mai înalt decît zenitul,
Care poate să înfrunte
Dragostea şi Nesfîrşitul !
Nicăieri nu e avere
În oricare prisosinţă,
Precum tainica Putere
Din profunda umilinţă !
107
Reunire
Reunind Rîul cu Marea

Se obţine transformarea,
Bucurînd ochii cu Zarea,
Ne apare Minunarea.
Ci făcînd Cărări în pante,

Peste rîpele perdante,
Ne încovoiem a Munte,
Înspre Crestele cărunte.
Nu-s doar licăr în Oglindă

Care va să te surprindă,
Ci sînt Focul plurivoc
Într-un timp din orice loc !
108
Atît de frumoasă
E atît de frumoasă toamna

Că înfloreşte în mine şi doamna,
Iar mugurii calzi de lumină
Dansează suav în grădină.
E atît de frumoasă toamna

Că bucură în mine şi doamna
Şi orice suspin de tristeţe,
Adoarme senin în fîneţe.
E atît de frumoasă toamna,

Că mîntuie în mine şi doamna,
Iar fagurii blînzi de lumină
Mă rostuie şi mă închină !
109
Foame
Mi-e foame de Sete, mi-e foame de Vînt,

Mi-e foame de Focul acestui Pămînt...
De Vîntul din Apă şi Focul din Cer,
Mi-e foame de crapă pofta-n cuier !
Mi-e foame de aripi, mi-e foame de zbor,

Mi-e foame de pace pînă să mor,
Mi-e foame de taina oricărui Cuvînt,
Mi-e foame de Dorul Eternului Sfînt !
Mi-e foame de Aer, subtil cum e prana,

Mi-e foame de Vidul ştiut ca Nirvana,
Mi-e foame de setea de-a şti ce nu ştiu,
Mi-e foame de foamea de-a fi veşnic Viu !
110
Înainte
Înainte să-ntinezi
Sufletul unui copil,
Mai bine să-ngenunchezi
Dinaintea sa umil.
Înainte să începi
Saltul în nemărginire,
Ar fi bine să percepi
Liniştea în ne-gîndire.
Înainte să sfîrşeşti
Capătul unei risipe,
Caută să împlineşti
Nesfîrşitul unei clipe !
111
Mi-e toamnă în trup
Mi-e toamnă în trup

Şi pacea mi-e nouă,
Aştept să erup
În boabe de rouă.
Mi-e pacea ca roua

Mijind dintre nori,
Aştept cea de a doua
Trezire în zori.
Mi-e nu ştiu ce fel,

Dinspre niciunde
Şi merg spre Altfel,
Să mîntui Secunde !
112
Să fiu
Să fiu pentru tine

Floarea din spin,
Chinul ce moare
În vidul prea plin.
Să fiu pentru tine

Dulce suspin,
Cum tu eşti în mine
Întregul deplin.
Să fiu pentru tine

Adîncul azur,
Cum tu eşti în mine
Vastul contur.
Să fiu în oricine
Culme senină,
Ca orbul de mine
Să afle lumină !
113
Descîntec
Fir-ar fir de trandafir

Pe tulpina unui pir
Şi parfum suav de mir
Într-o inimă de zbir.
Fir-ar fir de angelică

Peste ţepii de urzică
Să n-am teamă de nimică,
Sau de gol, la o adică.
Fir-ar fir de patrafir

Peste rană de martir
Şi smerenie-n chimir,
Să ne fie elixir.
Fir-ar orice-ar fi să vină

Dinspre partea egoină,
Să ne salte fără vină,
Dimpreună în Lumină !
114
Ştii ?
Ştii locul acela fără de loc,

În partea din dreapta, către mijloc ?
Acolo te caut şi te evoc
Blîndeţe a lumii în linga de foc !
Ştii clipa aceea fără de timp,

Ascunsă în vidul oricărui răstimp ?
Acolo te caut în contratimp,
Oricînd va să fie acel anotimp !
Ştii Neştiutul acelei Seminţe,

Ascunsă în Centrul oricărei fiinţe ?
Acolo e Locul în Clipa deloc
În care Mă aflu ca soliloc !
115
Pseudo-gramaticală
Substantive, substantive !
Leagă-ţi Verbul de un ţel

Şi Adverbul de motive
Care te vor înălţa niţel
În trăiri superlative !
Caută un Epitet
Cît mai foarte emotiv,
Care să fie verset
Pînă la infinitiv !
Ia un Verb şi îl conjugă,
Nici a lene, nici a fugă,
În poeme expresive
Să devii un rug în rugă !
116
Cum – nici
Cum rana imundă

N-o legi cu o fundă,
Nici partea murindă
N-o legi de o grindă...
Cum pacea profundă

N-o pierzi cînd abundă,
Nici mintea plăpîndă
N-o duci la izbîndă...
Cum parcă nicicum

Nu trăim în Acum,
Nici clipa de-apoi,
Nu încape în noi !
117
M-aş fi dus...
M-aş fi dus înspre apus,

Dacă aş fi fost sedus;
M-aş fi dus spre răsărit,
Dacă aş fi fost sărit;
M-aş fi dus înspre oriunde,
Undeva pe laterală,
Să găsesc ce se ascunde
În lumea senzorială...
Dar cumva mi s-a tot spus

Să aleg o verticală,
Unde totul e inclus
Într-o tainică spirală !
118
Dimineață de alun (4)
Haide, vino să-ţi compun
Un poem cît mai nebun
Pe coada unui păun !
Lasă-mă să te-ncunun
Cu mireasma unui prun
Pentru Omul care-i bun !
N-aş mai vrea nimic să-ţi spun,
Nici a verde, nici a brun,
Dacă lumea doarme tun !
119
Stanţe separate
Să ai sufletul smerit
De cît este de trezit,
Ca nici chiar în infinit
Să nu-ncapă de iubire...
Asta e Desăvîrşire !
Unora doar le eşti,

Nu şi ei ţie;
Altora doar le pari,
Nu şi tu mie !
Cînd se desparte nisipul

De apele Mării Moarte...
Acela este chipul
Deşertului din tine
Sau doar o parte
Nevindecată din mine ?
120
*
Stropi de zi în zori de rouă

Ce surprind un fel de-a fi,
Cînd nu ninge, nici nu plouă
Peste modul de-a simţi
Ne arată alte nouă
Feluri de a ne iubi !
Dacă faci din tine punte

Peste haosul global,
Şi din piscul unui munte
Saltul spre universal,
Nu te pierde-n amănunte
Despre nodul virtual !
Pentru cîţi morţi vin în grabă

La nunţile noastre falnice,
Ar trebui mai degrabă
Să facem praznice…
Şi nicidecum nunţi !
121
*
Partea de vorbire care tace în rostire,

Se numeşte proslăvire într-o tainică smerire.
Partea de neţărmurire fiinţîndu-ne ca Lume,
E un strop de amăgire din Oceanul fără nume.
Totul care se împarte, dănţuind a împlinire,
Ne arată doar o parte dintr-o vastă uluire !
Pasărea Misterului pe Apele Cerului,

De mult timp tăcută şi necunoscută,
Pasărea Misterului în Tăria Cerului,
Zboară nevăzută dinspre nenăscută,
Pasărea Misterului în vastul Eterului,
Umple revolută partea absolută !
Darul ascuns al Tăcerii

Sporeşte înţelegerea
Cu uimirea suavă
A profunzimii
Care ne complineşte.
122
Tăinuiri
Din murmurări rotunde

Cu prelungit balans,
Ne înfloreau fecunde
Cuvinte în devans.
Nu pot să spun de unde

Şi cum este un dans,
Cînd sensuri mai profunde
Mă zguduie-n avans.
Dar intuiesc că-s runde

De mistic contradans,
În care se ascunde
Misterul în suspans !
123
Fă-mă, Doamne
Fă-mă, Doamne, din grăunte,

Rod gustos pentru flămînzi,
Peste vale fă-mă Munte
Întru marile izbînzi.
Şi în desele căderi
Să prefaci în mine salt,
Ca din rîpele de ieri
Să plutesc înspre Înalt.
Mai apoi fă-mă să fiu,

Doamne, cît mai plin de miez;
Din copil să-Ţi devin Fiu
Ca din moarte să-nviez !
124
Visele unor cuvinte
Visele unor cuvinte

În pădurea de iluzii,
Ne apar a fi morminte
Pentru multele confuzii.
Clipele prea des cernute,

Netrăite ca mister,
Ne apar a fi pierdute
Precum umbrele în cer.
Tîlcul unor ne-cuvinte

Între multele păreri,
Ne prefiră-n simţăminte
Minunatele tăceri !
125
Primeşte-mă
„Poate că pentru lume ești o singură persoană,

dar pentru o singură persoană ești întreaga lume.”
Marquez.
Primeşte-mă în dreapta ta,

Ca iubindu-te duios,
Să văd cît s-ar dilata
Firmamentul amoros.
Primeşte-mă în taina ta
Ca fiind adîncul meu,
Să vedem ce-ar rezulta
Dintr-un eu şi un non-eu !
Primeşte-mă în umbra ta,

Ca fiind prezentul meu,
Să văd cum s-ar completa
Niciodată cu mereu !
126
Nici nu ştii
Nici nu ştii cîte zăvoare

Zăvoresc orice zăvor,
Pînă nu încerci să clatini
Egoismul tuturor !
Nici nu ştii cîte izvoare

Izvoresc dintr-un Izvor,
Pînă nu înveţi să dărui
Partea bună tuturor !
Nici nu ştii cîtă iubire

Izvoreşte uimitor,
Pînă nu deschizi zăvoare
Zăvorite la Izvor !
127
Mi-e verde...
Mi-e verde versul cînd simt să mă-nchin

Şi strîmtă Cărarea spre Rostul deplin,
Mi-e dulce verzuie floarea din prag
Şi verdele crud mai mult decît drag !
Mi-e vîrstnică vîrsta la vîrstnicie,

Dar verde nuanţa spre dărnicie,
Apoi nici nu ştiu să-ţi spun cît de mult,
Mi-e verdele verde cînd vreau să exult !
128
Ai văzut ?
Ai văzut cum Nevăzutul

Într-o formă fără formă,
Ne apare ca tăcutul
Celor care ne transformă ?
Auzit-ai Ne-cuvîntul
Ca un tunet fără tunet,
Cum aleargă fără sunet
Să trezească tot Pămîntul ?
Te-ai înfiorat subţire

Cum tresare o tulpină,
Cînd un flutur de lumină
O atinge cu simţire ?
129
Cenuşa nu-i sfîrşitul
Cenuşa nu-i sfîrşitul uitatelor dureri,

Cum nici Nemărginitul nu-i capăt de tăceri,
Ea este mai degrabă pulberea de şpis
Sub care se ascunde amurgul unui vis.
Cenuşa nu-i sfîrşitul deşertului de ieri,

Cum nici dezamăgirea nu-i capăt de plăceri,
Ea este mai degrabă pulberea de vis
Sub care se ascunde Înaltul Paradis !
130
Esenţe
În mijlocul Tăcerii
Se află Miezul Firii,
Precum e gustul mierii
Pe limba Nemuririi !
La marginea uimirii
Se urcă altă treaptă
Pe calea infinirii
Spre lumea înţeleaptă !
În mijlocul din mijloc,

Irumpe mult prea plinul
Din vidul care umple
Peste zăgaz Deplinul !
131
Într-un fel
Într-un fel necunoscut,

N-am sfîrşit la început
Şi nicicum nu înţeleg
De ce încă nu-s întreg.
Într-un fel neprefăcut,

N-am ştiinţă de-nceput,
Teoretic însă ştiu
Că nu voi sfîrşi să fiu !
Într-un fel nelămurit,

Nu mă ştiu a fi murit,
Dar nicicum nu mă pricep
Infinitul să-l concep !
132
Mai degrabă
Nicidecum nu vreau să fiu

Lacrimă de om pustiu,
Nicidecum nu vreau să par
Substantiv la singular,
Mai degrabă să despic
Sîmbure de vers peltic
Şi să-l plămădesc măiastru
Într-o rugă de sihastru,
Ca din aparent nimic
Să irumpă un triptic,
Avînd centru-n orice loc
Şi marginile la mijloc !
133
Călător
Călător printre morminte,

Între spaţii de tăcere,
Sap fîntîni din ne-cuvinte
În adîncuri de mistere.
Călător înspre sorginte,

Între valuri de păreri,
Sap tăceri întru cuvinte
Neştiutelor dureri.
Sufletul celui trezit,

Pelerin spre înviere,
Îmbrăcat în strai smerit,
Miezul liniştii îl cere !
134
Nicidecum
Nicidecum nu vreau să mîngîi

Tot aleanul dintr-un spin,
După cum nu pot să tîngui
Amăreala din pelin;
Mai degrabă mă încumet
Să întreb fără de sunet:
Cît ar fi să mă înclin
Doar albastrului suspin ? !
135
Şi să-mi spui
Şi să-mi spui, Doamne, să-mi spui:

Cîtă toamnă e-n gutui ?
Cîtă iarnă e-n ogradă
Cînd e frig şi e zăpadă ?
Şi să-mi zici, Doamne, să-mi zici,

Cînd cobor de Sus, aici:
Cîtă frică e în teamă
Şi iubire într-o mamă ?
Să ne spui, Doamne, apoi:

Cîtă pace e în noi ?
Mai ales cîtă iubire
Este între ea şi mire ?
Iar la urmă să ne spui:

Dacă toamna din gutui
Şi amurgul din suspine,
Ne vor aminti de Tine ?
136
Aş fi vrut
Aş fi vrut să fiu mai bun,

Decît sînt şi decît spun,
Aş fi vrut să fiu devot,
Mai intens decît socot,
Aş fi vrut să fiu modest
Şi umil în orice gest,
Aş fi vrut să fiu antreu
În Raiul Lui Dumnezeu...
Deocamdată sînt ilău,

Nici prea bun şi nici prea rău !
137
Fiecare zi
Fiecare zi este o zi oportună

Să mîngîi rotundul clarului de lună,
Să vindeci absenţa dintr-o lacună
Şi nedreptatea din orice minciună.
Fiecare zi poate fi aleasă

Să devii mir pentru mireasă
Şi din adînc de scorbură spinoasă,
Să faci primul pas înspre Acasă.
Fiecare zi are un ţel predestinat

Celui ce-ai fost sau vei fi încercat,
Celui ce eşti şi vei fi înălţat
În Cerul adînc pe deplin luminat !
138
Cînd împarţi lumea
Cînd împarţi lumea în două,

Zori de zi şi Zori de rouă,
Înmulţeşti ziua cu şapte,
Flori de zi şi flori răscoapte,
Şi le macini pe dindouă,
Nori de zi şi nori de noapte,
Să ajungă amîndouă
Spor de zi şi spor în fapte,
Chiar de ninge sau ne plouă,
Sori de zi la miază-noapte
Să ne-mpartă pe noi vouă -
Zori de zi în Lumea Nouă !
139
Introducere în Mijlocul Sfîrşitului
Cînd simţi Interiorul fiinţei tale

Mai vast decît Exteriorul ei,
Atunci e Începutul;
Cînd trăieşti mai mult
În Interiorul fiinţei tale,
Decît în Exteriorul ei,
Atunci e Mijlocul;
Cînd treci cu bine
De a Treia Moarte,
Atunci e Sfîrşitul Visului
Şi al Iluziei MacroCosmice !
140
Undeva
Undeva în lume unde nu sînt doi,

Tu erai în mine, eu eram în voi;
Undeva acolo unde sînt nevoi,
Rana dintru tine este şi în noi;
Peste tot în lume unde este rău,
Lacrima din mine e şi-n ochiul tău;
Undeva acolo, oricît de departe,
Binele din tine tuturor se-mparte;
Undeva la dreapta sau în partea stîngă,
Cineva în lume e gata să plîngă;
Undeva oriunde se întrepătrund
Flăcările noastre într-un mod profund !
141
În căutare
Rămîi pe Cale să anunţi

Că eşti misterul unor nunţi
Sau taina care va să ţipe
În golul dintre două clipe;
Rămîi pe cale să pronunţi
Necesitatea unor punţi
Sau tîlcul unui început
În căutarea versului tăcut !
142
Bucurîndu-mă senin
Bucurîndu-mă senin
Nu am jale de suspin,
Nu-mi lipseşte ce nu am
Şi nici parte de haram !
Bucurîndu-mă senin,
Nu sînt gol şi nu sînt plin,
Nu sînt vesel şi nici trist,
Căci exist şi nu exist !
143
Nobilei Fiinţe, tainic Adevăr
Limpede Făptură îndelung rănită

Spre învăţătură pentru Nemurit,
Nu eşti doar făptură îmbunătăţită,
Ci eşti o Potecă înspre Infinit.
Nobilă Fiinţă, tainic Adevăr,

Limpede măsură oricărui mister,
N-ai căzut din Rai c-ai mîncat un măr,
Ci să faci din Lume un altfel de Cer !
144
Nimănui
Nimănui nu-i par prea bine

Şi nici mie la noroc,
Dar cînd mă întorc spre Sine,
Parcă-s limbă de proroc.
Nimănui nu-i dor de mine

Şi nici mie de odor,
Dar cînd agrăiesc în Sine,
Mă înalţ ca un condor.
Nimenea nu-i pentru tine

Ceea ce tu singur eşti,
Cînd te oglindeşti în Sine
Ca Eternul din poveşti !
145
Musai
Dacă vrei să fii măiastru,

Musai să cultivi albastru
Pe un cîmp de alabastru,
Neumbrit de criticastru.

Ci nu doar un poetastru,
Musai să devii sihastru,
În pădurea de jugastru.

Mai presus de orice astru,
Musai să extragi albastru
Din durere şi dezastru !
146
Pe vremea cînd eram
Pe vremea cînd eram haiduc,

Aveam curajul în surtuc,
Şi ca prieten un mînzuc,
La umbra unui falnic nuc.
Pe vremea cînd eram străin,

Adăpostit sub un măslin,
Aveam ades un vis blajin
Că am să fiu cîndva yoghin.
Pe vremea cînd eram uituc,

Nu ştiu să mai fi fost eunuc,
Şi nici budistul pe butuc
La umbra unui zbor de cuc !
147
Deducţii
Fără mal nu este punte,

Fără punte nu e rîu,
Fără rîu nu este munte
Şi nici galben fără grîu !
Fără val nu este barcă,

Fără barcă nu-i îndemn,
Cum nici Dacă fără Parcă,
Nu înseamnă să fii lemn !
Lîngă rîul fără punte

Nu te întrista pe mal,
Cum nici piscul unui munte,
Nu tresare abisal !
148
Dacă vrei să fii
Dacă vrei să fii o arcă

Pentru cei năpăstuiţi,
Nu faci faţă cu o barcă
La atîţia rătăciţi.
Dacă vrei să fii oglindă

Pentru cei întunecoşi,
Nu lăsa să te cuprindă
Smîrcul celor vanitoşi.
Dacă vrei să fii exemplu

Pentru lumea adormită,
Fă acum din tine templu
Cu o inimă smerită !
149
Doleanţă
Ziua cînd e marţi spre joi,

Aş fi vrut să fie toamnă,
Ca ştiindu-mă de soi,
Să mă caute o doamnă,
Îmbrăcată-n purpuriu
Cînd mă strigă la fereastră,
Astfel că atunci cînd scriu
Poezia mea albastră,
Să tresară-n auriu
De cît este de măiastră !
150
Cînd mi-a fost
Cînd mi-a fost să fiu Ocean,

Doamne ce mai simţămînt,
Să nasc boabe de mărgean
Din albastrul care sînt !
Cînd mi-a fost să fiu mormînt,

Doamne ce mai ne-cuvînt,
Renăscînd într-un mirean
Pentru altfel de avînt !
Cînd va fi să fiu un sfînt,

Doamne ce deznodămînt,
Să fiu perlă în Ocean
Fără de nici un veşmînt !
151
Dacă mor
Dacă mor nemîntuit

În visul acestei vieţi,
Să faceţi din mine schit
Pentru cei mai buni poeţi.
Dacă mor cumva chiar mîine

Într-un mod biruitor,
Să faceţi din versuri pîine,
Şi din Pace un izvor.
Dacă mor în vîrf de munte

Înainte de-a muri,
Să faceţi din mine punte
Spre alt mod de-a nemuri !
152
Limpedea apă a bunătăţii
În toiul voioşiei
Din vremi de mult apuse,
Ne dăruiam tăriei
Care ne plăcuse,
Cînd pîinea era pîine
Şi mîinea era mîine.
În miezul plinătăţii
Din ciutura fîntînii,
Ne răcoream cu apă
Rărunchii şi plămînii,
În vremi de mult apuse
Şi mîinea era mîine !
Ce vremuri netratate
Şi ce limpiditate,
Şi cîinele tot frate !
153
Nu am moarte
Nu am moarte de nimic,
În afară de ce doare,
Cîtă vreme sînt un pic
Din nimicul care moare !
Nu am moarte de nimic,
În afară de ce doare,
Cîtă vreme mă dezic
De nimicul care moare !
154
Eternul Poet
Maxim o oră, minim o zi,

Sufletul nostru se va trezi,
Maxim o clipă, minim un ceas,
Sufletul nostru este atras,
Maxim un vers, minim o seară,
Sufletele noastre îşi murmurară,
Minim o boltă în semicerc,
Sufletul nostru tresare a cerc,
Minim o floare, maxim o undă,
Sufletul nostru în pace fecundă,
Maxim o sutră, măcar un sonet,
Sufletul nostru se-nalţă discret,
Dinspre iubire, printr-un verset,
Către cerescul, Eternul Poet !
155
Aproape-Departe
Departe de mine Aproapele meu,

Aproape de tine Departele Eu;
Apoi nu ştiu să-ţi spun pe cuvînt,
Cît de departe îmi eşti sau îţi sînt !
Dar sufletul simte, dacă e treaz,

Cît de aproape sînt de turcoaz,
Cît de departe exişti lîngă mine,
Cînd inima ta nu mă conţine !
156
Cîndva-cumva
Cîndva e sigur că am fost

Ceva ce nu aş vrea să scriu,
Oricum mai rău decît un prost,
Orbecăind într-un pustiu.
Cîndva e sigur c-am să fiu

Ceva mai mult ca un poet,
Care dansează albăstriu
Pe ramura unui sonet.
Deşi nu-i pasă nimănui

Ce-am fost sau ce aş vrea să fiu,
Cumva mă voi destăinui
Că mă conţin ca straşnic Fiu !
157
Finis coronat opus
Moartea-i virgulă, nu punct

Pentru sufletul în stare,
Să transforme un defunct
Într-un semn de exclamare !
Moartea-i virgulă sub punct,

Nu doar un banal deces,
Care dintr-un contrapunct
A păstrat tot ce-i ales !
Moartea-i semn de întrebare

Între multe alte semne,
Din misterul mult mai mare
Al tăcerilor solemne !
158
Hiatus
În pragul dintre azi şi ieri,

Sau ţărmul dintre azi şi mîine,
E golul unei privegheri
Dintre ce pierzi şi ce rămîne.
La limita dintre oriunde

Şi timpul netrăit oricum,
E clipa care corespunde
Între Departe şi Acum.
La graniţa dintre secunde

Am căutat în mod precis,
Să aflu ce mi se ascunde
Mai sus de umbra care mi-s !
159
Să căutăm împreună
Să căutăm împreună
Vîrful de om şi clarul de lună,
Polul secret şi taina din rună,
Tot ce e bun şi ne adună.
Să căutăm amîndoi
Dăruirea deplină ascunsă în noi,
Liniştea blîndă dintr-un zăvoi
Şi partea din faţă a lui Apoi.
Să căutăm laolaltă
Tot ce încîntă şi ne exaltă,
Iubirea nebună sau invoaltă,
Dar mai ales Pacea înaltă !
160
Dacă n-aş fi
Dacă n-aş fi cine sînt,

Aş face din mine pom
Să rodesc un simţămînt
Pentru foamea de-a fi om.

M-aş face din nou ţărînă,
Să răsară din pămînt
Setea de a fi fîntînă.

Aş fi vrut să fiu savoare
Din aura unui sfînt
Cît mai foarte iubitoare !
161
Imago mortis
Am bătut la poartă. Poarta e închisă.

Dintr-o săritură am ajuns la uşă.
Este încuiată şi în prag cenuşă.
Numai o fereastră mică e deschisă
Şi aceea strîmbă, chiar puţin opacă,
Iar dintr-un perete se aude o voce,
Care îţi vorbeşte, de parcă-i un zid,
Cu un ton amorf, părînd să evoce
Frigul ce atîrnă ca o promoroacă
Peste tencuiala spaţiului arid !
În casă bate vîntul şi colbul în odaie.

Pe jos e întuneric şi peste el sînt paie.
Sus atîrnînd în cuiul dintr-o grindă
O lampă care-i stinsă, însă în oglindă,
Palid se reflectă ce am vrea să vină,
De n-ar fi departe la un an lumină.
Nu-i nimenea prin preajmă, doar o păsăruică
Vrînd să o zbughească printr-o ferestruică...
Afară încă-i noapte, în casă o zăbrea,

Mai sus se vede luna, în Cer absenţa ta !
162
Nu departe
Nu departe înspre seară,

Între maluri de pîrîu,
Curge dorul într-o doară
Pînă mai presus de brîu.
Peste deal şi prin pădure,

Printre crengile de fagi,
Poezii cu gust de mure
Ies în calea celor dragi.
Mai departe către mare,

Visele ni se deschid,
Ca şi cum o închisoare
S-ar dezmărgini prin zid.
Însă undeva pe-aici,

Înspre margine de pleoape,
Nici n-ai zice să nu zici
Cît ne sîntem de aproape !
163
Cine sînt eu ?
Mă scoate din sărite aripa stîngă a Infinitului !

Mă scoate din răbdări aripa dreaptă a Nedreptăţii !
Şi nu mai mirui cuvintele, nu mai sar peste nelimitare;
Stau cuminte şi rumeg diferite posibilităţi,
Diferite imbolduri, diferite diferenţe
Sau mîngîi capra vecinei fără nici un chef,
Ori cîntăresc paiul din ochii trecătorilor,
A trecutului şi a viitorului...
Şi pînă la urmă Cine sînt eu ?

Un atom de importanţă ?
Un fluture burzuluit ?
Sau o turmă rătăcită de gînduri ?
Deci, cine sînt eu pentru tine, Rătăcitorule ?

Dar pentru voi, Rătăcitelor ?
Pesemne nici vă pasă că...

Mă scoate din sărite aripa stîngă a Infinitului,
Iar de răbdări mă stoarce aripa dreaptă a Eternităţii !
164
Cine sîntem noi ?
Se zvoneşte că se desfiinţează
Aripa stîngă a Infinitului
Şi se restructurează
Aripa dreaptă a Eternităţii.
În locul celei dintîi va fi instaurată
Monarhia completitudinii...
Asta vrea să însemne că

Aripa dreaptă a Eternităţii mele
Este completată rotund
De aripa stîngă a Infinităţii tale...
Şi nu mai mormăi sub limbă femeie

Că nu-ţi convine !
Ia spune-mi: de ce-mi ascunzi
Aripa dreaptă a Infinităţii tale
Şi cu cine o completezi, mă rog ? !
165
Poate n-am să ştiu
Poate n-am să ştiu niciodată

Cît de rotundă şi îndepărtată
E aripa stîngă a Infinităţii mele
În raport cu aripa dreaptă a Eternităţii tale...

Cît de fecundă e rădăcina pătrată
A Infinităţii înamorată
De aripa dreaptă a Eternităţii mele...
Dar poate cîndva, la marginea unei clipe,

Vom fi simţit cele două aripe
Ca pe un zbor între Apele de Jos
Şi Apele de Sus
La modul cel mai glorios,
Iar atunci şi acolo n-o să ne mai doară
Cîte infinităţi de timp
Şi cîte eternităţi de spaţiu
Vor fi trecut pînă s-au unit
Într-o joi de sîmbătă seară
Pentru a deveni Una
Cu Acela de Pretutindeni !
166
Îndemn
El îmbrăcat în harurile sfinte

Pe drumul dinspre Cer la o răscruce,
Eu dezbrăcat de patimi în cuvinte,
L-am fost văzut cum merge cînd se duce !
Nu ştiu să spun ce grijă mă cuprinde,

Fiind mai multă noapte înspre zi
Şi cum mă caut pe oriunde
În sentimentul mistic de-a trăi !
Ci tăinuindu-şi Domnul darurile sfinte,

Cum mă privea de-acolo din răscruce,
El mă-ndemna, dar fără de cuvinte,
Că-i rîndul meu să urc acum pe cruce !
167
Forma felului de-a fi
Mai îmbracă-mă în har,

Am cerut deunăzi
Şi mi-a dăruit în Dar
Forma felului de-a fi.
Mai reumple-mă cu soma,

Ca trăindu-mă din plin,
Să împărtăşesc aroma
Modului de-a fi deplin.
Mai smereşte-mă nerar,

Am cerut Celui de Sus
Şi mi-a dăruit nectar
Din paharul lui Iisus !
168
Tăcîndu-şi Domnul
„Mergîndu-şi, Domnul, drumurile sfinte.” Arghezi.
Tăcîndu-şi, Domnul, ţelurile-ascunse,

Pe povîrnişul unui deal spre munte,
El îmbrăcat în taine nepătrunse
Eu căutînd credinţa din grăunte,
Am fost văzut cum straiul lui de Har
Mă scoate dintr-un ne-habar
Şi mă înseamnă înspre frunte
Cu gestul unui mistic Dar !
Nu pot să spun cîte secunde

Sau de cîţi ani mă tîrîi înspre Har,
Şi cîte griji îmi fac oriunde,
Că nu am parte de vreun Dar,
Iar după ce mă zvîrcolesc o vreme
Prin colbul altui vis neclar,
Mă-ndemn cu mistice poeme
Înspre Eternul tăinuit Altar !
169
Ultima întrebare
Atunci am întrebat :
Ce este Adevărul ?
Iar El a răspuns...
Tăcîndu-mă !
Tot tăcîndu-mă, să fiu

Cel mai cel dintre Cei Mai,
Mai Frumos decît un Rai,
Mai iubit decît un Fiu,
Mai altcum decît tîrziu
Şi mai vast în auriu !
Tot iubindu-mă, să fiu

Cel mai cel dintre cei vii,
Ravisant în poezii,
Mai devot decît mă ştiu,
Şi dispus a mă smeri
Orişiunde va să fiu !
170
ARTA POETICĂ din perspectivă spirituală
Preliminarii
O parte din aspectele prezentate aici au fost deja

publicate anterior. În prezentele pagini se vor relua unele idei,
însă într-o prezentare mai riguroasă şi extinsă, chiar dacă nu
neapărat exahaustivă, care sintetizează experienţa estetică a
autorului într-un mod cît mai simplu şi coerent.
Eroarea sau neajunsul cel mai important al artiştilor la
modul general, cu unele excepţii, este acela de a nu fi legat
sfera artistică de un scop spiritual autentic, ci nu de dogme
religioase. Actul creativ şi toate preocupările estetice conexe
ar putea fi asemănate cu un balon, care, dacă nu este legat de
un scop spiritual mai înalt, acel balon zboară te miri pe unde în
bătaia vîntului, fără ţel şi fără rost ! Întrucît scopul Creaţiei
dumnezeieşti este ca fiecare creatură ajunsă la stadiu de om să-
L cunoască pe Creator şi nelegînd preocupările creative de un
scop înalt spiritual, s-a ajuns la alienarea multor scriitori sau a
altor creatori mai mult sau mai puţin valoroşi, care s-au
împotmolit în noroaiele alcolismului şi ale altor depindinţe
vicioase. Ba chiar, la extrem, cîţiva s-au sinucis ! Între aceste
extreme, unele fiinţe cu preocupări creative s-au rătăcit în
depresii, scepticisme, revolte şi cine mai ştie cîte alte atitudini
deloc benefice pentru sufletele lor !
Cînd marea majoritate a creatorilor de artă şi
receptorii ei sinceri vor afla şi înţelege cu inima care este rostul
artei autentice din perspectivă spirituală, atunci derapările nu
vor mai fi posibile ! Şi categoric trebuie făcută o distincţie
171
clară între spiritualitatea autentică şi religie ! Toate religiile
lumii sînt doar faţete diferite ale spiritualităţii care s-au
sclerozat în dogme sau precepte restrictive, denumite
bisericisme ! Abia mai respiră de atîtea dogme şi restricţii ! Pe
cînd adevărurile spirituale veritabile sînt valabile oriunde şi
oricînd, adică sînt adevăruri eterne ! Fiindcă în orice religie
dogmele nu se discută, în schimb pe căile spirituale autentice
se îndeamnă spre o atitudine exact contrarie celei de a crede şi
nu cerceta; acolo, pe acele căi spirituale autentice, se afirmă:
nu mă crede pe cuvînt, ci practică atent, corect şi perseverent
metodologia pusă la dispoziţie şi mai devreme sau mai tîrziu,
în funcţie de efortul depus, vei avea rezultatele scontate !
Iată cîteva din cele mai importante învăţături
spirituale autentice:
1. Ființa umană de oriunde ar fi ea, este alcătuită
din Spiritul Etern, numit Sine Dumnezeiesc, care este
ESENȚA NEMURITOARE CREATĂ DUPĂ CHIPUL
ȘI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU TATĂL-MAMA.
2. SINELE Dumnezeiesc este „îmbrăcat” în teaca
SUFLETULUI.
3. EGOUL sau Ahamkara este personalitatea
pămînteană pe care o manifestă SUFLETUL în fiecare
viață și cuprinde statutul social cu toate particularitățile
sale.
4. MINTEA este instrumentul EGOULUI în lumea
fizică (care EGO este instrumentul SUFLETULUI, care
Suflet este corpul SINELUI DIVIN ATMAN în Creație).
MINTEA are cinci niveluri:
1. Mentalul obișnuit
2. Mentalul superior
172
3. Mentalul iluminat
4. Mentalul intuitiv
5. Supermentalul.
Ceea ce se află dincolo de minte se numește
SUPRAMENTAL ca parte esenţială a Sufletului.
Dacă se aseamănă mentalul cu obturatorul unui aparat
de fotografiat, atunci cu cît pătrunde mai multă Lumină
Dumnezeiască în acel mental, cu atît este el mai elevat și mai
pur. Ce înseamnă ca un artist să fie inspirat ? Înseamnă că
mintea artistului are acces la nivelurile superioare ale
mentalului enumerate mai sus, care sînt sfere macrocosmice
reale, ci nu fantasmagoriile vreunui teoretician materialist!
Operele de artă geniale aparțin Supermentalului, iar a fi
inspirat, înseamnă că artistul a avut acces la mentalul iluminat
sau intuitiv pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp;
de obicei aceste inspirații fiind fulgurații extrem de scurte.
Orice artă veritabilă conţine cel puţin aceste 5
elemente definitorii:
I. Rezonanţa – „Esenţa poeziei este rezonanţa.” Un joc
de rezonanţe sau sugestii care apar din alăturarea cuvintelor,
din anumite ritmuri interioare, din metafore măiastre.
II. Savoarea estetică – are 9 stări psiho-mentale
esenţiale de la care pleacă orice artă:
1. Starea de plăcere sau încîntare va genera Savoarea
(rasa în sanscrită) erotică;
2. Starea de veselie generează Savoarea comică;
3. Starea de supărare sau tristeţe generează Savoarea
patetică sau tragică;
4. Starea de mînie va genera Savoarea „furioasă”;
5. Starea de eroism va genera Savoarea Eroică;
173
6. Starea de teamă, cînd este alchimizată, generează
Savoarea teribilă;
7. Starea de dezgust sau repulsie va genera Savoarea
„odioasă”;
8. Starea de surpriză sau mirare generează Savoarea
încîntării;
9. Ultima derivă din starea de egalitate, seninătate, pace
lăuntrică.
În orice tip de artă, una dintre Savori trebuie să fie
predominantă, celelalte secundare. Aceste Savori estetice sînt
mult mai vizibile în teatru, roman sau film şi mai puţin
evidente în arta poetică. Se ştie totuşi că poezia produce sau ar
trebui să producă încîntare, iar dacă nu are nici un efect plăcut,
atunci nu este poezie, ci proto-zie !
III. Transfigurarea – este un proces psiho-mental care se
realizează în urma Minunării şi a Încîntării, dar nu numai. A
transfigura înseamnă a vedea şi a trăi prin rezonanţă frumosul
din Natură, din oameni sau din orice alte fenomene exterioare
nouă. A vedea/percepe calităţile, mai ales acolo unde sînt prea
puţin vizibile. Opusul Transfigurării este des-figurarea, care
este o rezonanţă cu planurile infernale ale Macrocosmosului,
respectiv cu fiinţele demoniace şi satanice, rezonanţă atît de
des întîlnită în pseudo-arta occidentală din ultima sută de ani,
cu scopul de a îndepărta fiinţa umană de esenţa sa
dumnezeiască prin scăderea vibraţiilor, inclusă în aşa numita
estetică a urîtului, care urît, dacă nu e transfigurat, rămîne des-
figurat ! În cazul Transfigurării, artistul nu striveşte corola de
minuni a lumii, pe cînd prin des-figurare, nu mai trebuie scris
ce se petrece !
174
IV. Purificarea sau catharsisul – dacă arta îşi continuă
direcţia benefică ascendentă, prin transfigurarea aspectelor mai
puţin plăcute şi alchimizarea lor, urmează purificarea, atît a
artistului, cît şi a receptorilor care rezonează cu acea artă
concretă.
V. Expansiunea conştiinţei pe trepte superioare, pînă la
cosmizare, în cazul în care arta este realmente inspirată din
planurile elevate şi redată cît mai fidel de către artist. Fapt ce se
petrece celor ce au o sensibilitate artistică foarte elevată,
respectiv sufletul trezit şi înflorit într-o proporţie suficient de
mare.
Cum se vede, există Raţiuni Superioare de care orice
creator ar trebui să ţină cont, şi aici îşi are loc departajarea pe
care iniţiaţii au făcut-o între Arta Obiectivă şi Arta Subiectivă.
Arta Obiectivă este o artă sacră, o artă a esenţelor şi a
iniţiaţilor, are nişte cutume clare bazate pe tradiţii spirituale
îndelungate şi aşa se face că trăirile receptorilor sînt înălţătoare
şi se circumscriu sferei ideatice din care a provenit acea
inspiraţie sublimă, pe cînd în Arta subiectivă specifică lui Kali
Yuga, fiecare creator, oricît de talentat şi inspirat va fi fost, a
introdus în creaţia sa trăirile inferioare ale egoului, iar
receptarea corectă a unei asemenea arte parţiale se face numai
în măsura în care rezonăm cu acea operă, poezie, bucată
muzicală, film etc. Din acest motiv sînt atît de multe păreri
diferite despre cum ar trebui să fie arta autentică, pentru că
majoritatea artiştilor, receptorilor, criticilor sau editorilor nu au
cunoştinţe iniţiatice autentice, nu se bazează în demersul critic
şi în aprecierile estetice pe un filon spiritual autentic. Mai clar
spus, fiecare îşi va da cu părerea după criterii foarte subiective,
discutabile ori speculative, care criterii depind de cunoştinţele
175
dobîndite şi receptivitatea lor estetică mai mult sau mai puţin
elevată. Ca un exemplu ilustrativ, pe cea mai profundă Cale
spirituală care a existat pe Terra în istoria cunoscută,
Şivaismul kaşmirian, aspiranţii care doreau să devină „Fii”
spirituali, trebuiau să treacă un test care consta în contemplarea
unei creaţii artistice şi dacă ei reuşeau să intre în samadhi,
extazul divin, se considera că sînt cu adevărat pregătiţi să
acceseze treptele superioare ale iniţierilor.
Rostul Artei autentice
Mai întîi o definire a conceptelor de Rost şi Scop.

Aceşti termeni sînt sinonimi în dicţionarele explicative,
chiar identici, însă, dacă percepţia mea este corectă, ei totuşi nu
sînt identici, după cum voi argumenta mai departe, fără
farafastîcurile filozofarde atît de obişnuite printre intelectuali!
Se spune în limbajul obişnuit că se urmăresc scopuri,
fiind impropriu să spui că se urmăresc rosturi. De aici derivă
principala deosebire dintre Rost şi Scop.
Rostul este structural, aparţine substratului unei
acţiuni, unei intenţii, unei experienţe, pe cînd Scopul este
finalizant. Nu doar pentru a ne juca, se poate spune despre
Rostul unui Scop, nu şi invers, despre Scopul unui Rost,
deoarece scopul poate fi imoral sau malefic, pe cînd Rostul este
amoral, dincolo de moralitate, adică, într-o formulare dragă
filozofilor, Rostul este ontologic, (existenţial). Este impropriu
să spui că există un Rost malefic, chiar dacă asemenea
formulări vor fi existat pe undeva !
176
Sigur că şi Scopul poate fi existenţial, dacă e atins şi
se trăieşte ca atare, numai că el e posibil să nu fie atins odată cu
manifestarea unei anumite intenţii, dorinţe, voinţe. Pe cînd
Rostul, în accepţiunea sa profundă este „călătoria” către Scop!
Rostul existenţei individuale în Creaţie este asimilarea
lecţiilor necesare progresului spiritual, iar Scopul, finalitatea,
este Uniunea plenară şi permanentă cu Creatorul Primordial
sau Conştiinţa Divină Absolută !
Rostul ţine de demers, de substanţă, este imanent, este
subînţeles oarecum, pe cînd Scopul ţine de finalizarea actului
învăţării, a reuşitei. Scopul poate fi ratat, pe cînd Rostul poate
fi neînţeles, ignorat sau uitat.
Putem să nu ne împlinim Scopurile, însă e impropriu
să spui că ţi-ai ratat Rostul, pentru că din toate erorile se învaţă
ceva, chiar dacă acel Ceva întîrzie multe vieţi la rînd să fie
înţeles !
Scopurile pot fi atinse ori ratate, Rosturile în schimb
pot fi trăite conştient sau inconştient.
Ghidul meu spiritual a spus că Scopul artei este
„Răpirea în inefabil”, care poate fi sau nu atins de artist ori de
receptorul artei, pe cînd Rostul artei, în înţelegerea mea
actuală, este în primul rînd trezirea sufletului la artist şi la
receptorul artei autentice, divin inspirate ! Iar dacă un artist are
deja o anume deschidere sufletească pregnantă, atunci scopul
său este aprofundarea acelei stări şi ajutarea receptorilor întru
deschidere suflească, pentru ca, ulterior, după ce se reuşeşte pe
deplin trezirea sufletului, să acceseze etapa următoare, numită
Iluminare !
Rostul rostului, al trăirii este învăţarea, asimilarea unor
lecţii necesare sau obligatorii, pe cînd scopul Scopului îşi află
177
rostul doar în împlinirea sa ! Dacă scopul nu e atins, el e doar
un vis, o intenţie sau o amăgire, ceea ce nu se poate spune şi
despre Rost ! Poţi trăi în eroare şi prins de vălul iluziei, te-ai
împotmolit în patimi şi vicii, dar experienţa ratării rămîne ca
învăţătură folositoare, fiindcă deşi unele suflete foarte imature
repetă de multe ori acelaşi tip de erori, cum ar fi egoismul,
gelozia, răutatea sau alcoolismul, totuşi va veni un timp, mai
devreme sau mai tîrziu, cînd vor atinge scopurile pentru care s-
au încarnat în lumea fizică !
Pentru Scop trebuie să ajungi la o finalitate dorită ori
intenţionată de la bun început. Pentru Rost e suficient să nu dai
bir cu fugiţii, să trăieşti, să participi... Sinucigaşii îşi ratează atît
Scopul vieţii, cît şi Rostul ei, pe cînd vicioşii, fie ei alcoolici
sau de altă factură, îşi pot rata Scopul vieţii, însă nu neapărat şi
rostul vieţii, fiindcă într-o încarnare viitoare e posibil să nu mai
facă acelaşi tip de erori, aşa încît viaţa lor tot a avut un Rost,
respectiv acela de a trăi pe propria piele ce înseamnă existenţa
fără nici un Rost superior !
În sinteză, Rostul este „dansul în ploaie”, pe cînd Scopul
este finitudinea sau fructul acelui dans, care poate fi extatic,
împlinitor, fericit sau doar mulţimitor !
Scopurile se ating, Rosturile se trăiesc, chiar şi atunci
cînd, aparent, din perspectiva unei terţe persoane, ele nu au nici
un rost ! (Şi nu au rost fiindcă cel care le percepe ca fără rost, a
asimilat deja acel tip de experienţă, de aceea pentru el şi numai
pentru el, experienţa altuia i se pare fără rost, pe cînd pentru
cel care trăieşte acea experienţă, ea are rost, că altfel nu ar
accepta să o repete continuu !).
Pentru a înţelege mai bine cadrul şi intenţiile Artei
autentice din perspectivă spiritual - evolutivă, e necesar să se
178
ştie că există trei etape distincte pe orice Cale spirituală,
parcurse de fiecare fiinţă umană :
- Trezirea sufletului;
- Revelarea Sinelui divin Atman;
- Eliberarea supremă sau Mîntuirea.
Una din sub-etapele intermediare este realizarea în
propria fiinţă a echilibrului Yin-Yang, respectiv trezirea Femeii
interioare la bărbaţi şi a Bărbatului interior la femei; etapă
definită ca Androginul glorios, care apare odată cu Trezirea
sufletului şi înaintea Revelării Sinelui divin Atman. La
întrebarea CUM se face evoluţia spirituală pe diferite Căi ?...
trebuie punctat că oricare ar fi modalitatea aleasă, fie că e
Rugăciune, Meditaţie yoghină sau Karma yoga, respectiv
acţiuni de binefacere consacrate lui Dumnezeu, care nu
aşteaptă răsplătire lumească... deci oricare din aceste metode
au ca scop liniştirea Minţii şi a Inimii, într-o primă etapă. Cea
dintîi, Mintea, trebuie golită de gînduri, iar Inima trebuie
purificată de dorinţe grosiere, inferioare.
Abia cînd se atinge şi se menţine Tăcerea Minţii, care
apoi se aprofundează printr-o focalizare constantă şi
perseverentă, este cu putinţă să se intre în stări Supramentale,
dacă şi numai dacă fiinţa respectivă deţine deja un anumit grad
de puritate lăuntrică, fiindcă în caz contrar, ea nu va percepe
mai nimic sau pur şi simplu va adormi !
Accesul conştient la nivelul Supramentalului marchează
Trezirea Sufletului, care la majoritatea oamenilor, peste 80%
din omenire, este adormit sau primitiv. Toţi oamenii se
încarnează în trupuri masculine sau feminine, pentru a învăţa
lecţiile specifice fiecărui gen în parte, iar Sufletul este trezit
179
abia cînd s-a reuşit armonizarea deplin conştientă a celor două
polarităţi opuse, Yin-Yang.
În Creaţia dumnezeiască, totul este Vibraţie, care
defineşte un anume nivel de conştiinţă şi conştienţă a fiinţei
sau aspectului la care se face referire. Cu cît vibraţia fiinţei este
mai rapidă, cu atît ea este mai evoluată... şi invers.
Fiinţele umane actuale din această Kali Yuga sau Epoca
Întunericului sînt în proporţie de peste 80% inconştiente de
Rolul şi Rostul lor în lume ! Ele nu trăiesc, ci se lasă trăite de
diverse emoţii, îndeosebi cele negative ! Ele nu gîndesc, ci se
lasă gîndite, manipulate şi controlate de diverse entităţi
malefice prezente în planul eteric sau în Astralul inferior !
Cum totul în Creaţia dumnezească evoluează sau
involuează, fiinţele sau entităţile care au ales evoluţia spirituală
ating o anumită treaptă la care devin întrucîtva conştiente de
Rolul şi Rostul lor în lume, în Creaţie, şi de la acel prag mai
departe începe evoluţia cvasi-conştientă.
Arta este acel prim prag de trecere de la inconştienţa
larvarităţii, a turmei, către Deschiderea sufletului, dar nu numai
Arta, ci mai există şi alte modalităţi, cum ar fi binefacerile în
modul cel mai dezinteresat cu putinţă, fără a aştepta
recompense în schimb ! Se spune că toţi oamenii trec prin aşa
zisa etapă artistică într-una sau mai multe încarnări, numai că
obstacolele cele mai mari în calea evoluţiei spirituale, în primul
rînd la artişti, sînt Orgoliul, Fudulia, Aroganţa, Importanţa de
sine !
Din păcate, foarte puţini dintre cei pe care îi numim
artişti sau care se auto-definesc ca atare, sînt conştienţi că
rostul artei autentice are rolul în primul rînd de a trezi propriile
suflete, şi numai în măsura în care arta creată de ei este divin
180
inspirată, ajută şi la trezirea sufletelor receptorilor ! Dar cum
mare parte din aşa numita „artă” contemporană este inspirată
de entităţile malefice, mai ales în muzică, evident că rostul
acestei pseudo-arte este să-i pună pe receptorii ei în rezonanţă
cu planurile demoniace ori satanice; pe scurt, cu tărîmurile
infernale, pentru a îngreuna sau chiar a stopa vremelnic orice
evoluţie spirituală !
Cei mai mulţi dintre creatorii de artă se menţin la mijloc
de codru des, respectiv nu sînt nici foarte malefici, dar nici prea
angelici ! Cum se recunoaşte apartenenţa la o extremă sau alta?
Prin manifestarea Orgoliului exacerbat într-o parte şi a
smereniei/ modestiei, în partea opusă.
Aşa cum Sufletul pe deplin trezit este Umbra Sinelui
divin Atman, poetic exprimat, la fel şi Orgoliul este umbra
bolnavă a Egoului, numit Ahamkara în limba sanscrită.
Ahamkara, Egoul, este o structură tattva-ică, respectiv o
Esenţă, un Principiu dumnezeiesc sau o „cărămidă” subtilă
esenţială în alcătuirea Fiinţei umane de pretutindeni. Este una
din cele 36 de Esenţe (tattva) care alcătuiesc Creaţia
dumnezească, pe cînd Orgoliul poate fi asemănat cu o boală, cu
un exces.
Aproape toţi oamenii actuali suferă de orgoliu în grade
diferite, dar la unii dintre ei acest orgoliu a sărit nu doar calul,
ci chiar cămila sau piramida, şi a devenit Aroganţă, care ea
însăşi are grade de mărime foarte-foarte exacerbate ! Gradele
mari de Orgoliu-Aroganţă-Fudulie se întîlnesc la fiinţele
demoniace, iar la extrem, la cele satanice ! Cît îi priveşte pe
oameni, orgoliul şi aroganţa însoţesc la modul cel mai frecvent
şi intens pe reprezentanţii sectelor satanice binecunoscute.
181
S-au făcut aceste precizări, întrucît majoritatea
creatorilor de artă: scriitori, muzicieni, pictori, etc., nu este mai
deloc conştientă de această otravă, de faptul că ea trebuie
sublimată în smerenie şi modestie, şi mai ales că el, orgoliul,
este cea mai mare piedică în calea propriei evoluţii spirituale !
Ba mai mult, artiştii confundă sensibilitatea Egoului cu
sensibilitatea Sufletului, şi cred că au sufletele trezite, cînd sînt
foarte departe de această realizare !
Un alt aspect care trebuie punctat şi reţinut cît mai bine
este că Evoluţia spirituală se realizează accesînd diferite trepte
ale aşa zisului Vid, care nu este Neant, ci se referă la anumite
grade din ce în ce mai profunde de Tăcere lăuntrică, unde nu
mai există gînduri, ci doar revelaţii supramentale, şi care,
evident, nu pot fi redate prin nici un limbaj articulat !
În concluzie, pe de o parte, Orgoliul, Aroganţa şi
Importanţa de sine sînt excese bolnave ale Egoului, şi
nicidecum condiţii sine qua non ale afirmării artistice, aşa cum
cred mulţi artişti la modul sub-conştient !
Pe de altă parte, Arta autentică este doar o primă treaptă
necesară, dar nu suficientă, întru Trezirea Sufletului, care artă,
dacă nu este însoţită de smerenie şi modestie, nu-şi atinge
scopul!
Ce este şi cum arată un suflet treaz am detaliat în
prefeţele celor două cărţi anterioare: Poezii modificate genetic
şi Ferestre spre infinire.
Între Arte, mai întîi Muzica divin inspirată, (ca limbaj
universal ce nu mai necesită traducere în alte limbi articulate),
şi pe locul doi Poezia divin inspirată, au cea mai mare putere
întru Trezirea sufletului... În ce măsură reuşesc compozitorii
182
sau poeţii să trezească sufletele noastre este o întrebare la care
fiecare receptor poate răspunde !
Perspective vechi şi noi
Cu mingea de rugbi se poate juca doar rugbi, cu mingea

de tenis se poate juca doar tenis. Este doar o comparaţie, care,
dacă se ia ad literam, e puţin inexactă, însă aici mingea
serveşte drept metaforă pentru ceea ce se va numi Sferă de
cunoaştere. Orice profesie din lumea noastră este o Sferă de
interes şi cunoaştere. Dacă la metafora mingii se mai adaugă
elementul culoare, Sfera de cunoaştere se îmbogăţeşte cu noi
sensuri. Simbolismul culorilor este bine cunoscut. În general
nuanţele mai închise şi puţin murdare sau neclare, simbolizează
frecvenţe joase de vibraţie, prin comparaţie cu cele deschise la
culoare, clare şi luminoase, care reprezintă frecvenţe de
vibraţie mai înalte.
Revistele de cultură pot fi reprezentate simbolic printr-o
Sferă de cunoaştere şi interes care prezintă a anumită
coloratură. Orice alt domeniu al cunoaşterii se circumscrie unei
Sfere de cunoaştere şi interes, strict limitate acelui domeniu,
dar pentru a nu ne extinde prea mult în zone adiacente
subiectului concret dezbătut aici, se va vorbi doar despre Sfera
de cunoaştere şi interes a Culturii în general, şi a Revistelor de
cultură, în particular.
O primă observaţie este aceea că toate revistele de
cultură din România seamănă izbitor unele cu altele în felul
cum se prezintă minţilor receptoare. În felul cum pun
183
problema. Diferă doar titlul revistei şi titlurile articolelor, plus
numele autorilor şi grafica. Dacă titlurile revistelor se schimbă
între ele, Sfera de cunoaştere, respectiv „mingea de rugbi” este
aceeaşi !
Mai concret, în revistele culturale nu se dezbat subiecte
de spiritualitate şi invers. Aici mi se va reproşa imediat că
greşesc, deoarece unele reviste de cultură publică uneori teme
de religie ortodoxă, rareori de alte religii. Cu acest prilej
trebuie lămurită odată pentru totdeauna, (dacă acest text ar fi
citit de toţi consumatorii de cultură), diferenţa enormă şi
ireductibilă dintre Religie şi Spiritualitate ! Religia este dogmă
şi instanţă statală afiliată unei biserici sau templu central, care
se adresează maselor mari de oameni, Spiritualitatea este o
Cale individuală neafiliată unei religii, care deşi se poate adresa
multor mii, zeci sau milioane de oameni, cum este yoga, nu
suferă de dogmatism sau orice alte îngrădiri ideatice, iar
diferenţa esenţială între religie şi spiritualitate fiind că dogmele
religiei nu se discută, nu se pun la îndoială, pe cînd învăţăturile
spirituale sînt validate de fiecare practicant atent şi perseverent.
Aici se spune: „Nu mă crede pe cuvînt, aplică practic şi te vei
convinge singur !” Chiar dacă această validare poate să apară
după foarte mulţi ani de eforturi şi sacrificii, datorită karmei
restrictive în unele cazuri.
Pînă la un punct, este de înţeles de ce revistele de cultură
nu includ subiecte de ezoterism şi spiritualitate (nu religie !),
întrucît este ca şi cum s-ar amesteca supa cu felul doi ! Dar
aceasta este o comparaţie valabilă doar pînă la un anumit
punct, pentru că există oameni care amestecă felul întîi cu felul
doi ! Dincolo de limitele comparaţiei, trebuie înţeles cît mai
clar felul cum se pune problema, respectiv Metodologia prin
184
care se prezintă o Sferă de cunoaştere şi interes. Această
Metodologie este identică la fiecare revistă de cultură, de
oriunde ar fi ea !
S-ar zice că este normal să fie aşa şi pînă la un punct
este normal să fie normal ! Adică, cei interesaţi de ezoterism
pot citi reviste de profil, cei interesaţi de cultură vor să citească
numai subiecte de cultură. Dacă sînt suficienţi amatori pentru a
citi cultură şi ezoterism, n-au decît să înfiinţeze o astfel de
revistă!... ar putea spune cineva exasperat de inutilitatea
subiectului sau care nu-i vede rostul.
Ei bine, problema apare acolo că „mingea de rugbi”,
respectiv Sfera de cunoaştere circumscrisă culturii, nu poate fi
folosită decît pentru jocul de rugbi !... „Bine, bine, şi ce-i cu
asta ?... NU e normal să fie aşa ?” ar putea întreba mai departe
imaginarul interlocutor.
Aici tocmai această aparentă normalitate se pune în
discuţie. Normalitatea este normală doar pînă la un anumit
punct, dincolo de care devine colivie, închisoare, sferă
restrictivă !
Mai înainte de a intra în De Ce-ul problemei, trebuie
precizat ceva foarte important, anume că în lumea noastră
există un Dirijor ascuns care dă tonul - un anume ton
dezbinător - tuturor Sferelor de cunoaştere şi interes şi acest
Dirijor este cunoscut sub numele de Cabala malefică !
O mulţime de cunoştinţe revoluţionare ne sînt ascunse
de către Oculta malefică în toate domeniile cunoaşterii,
respectiv în ştiinţă, medicină, religie, istorie, etc. Şi nu doar ne
sînt ascunse informaţii foarte valoroase; mai grav este că am
fost şi sîntem manipulaţi într-un anume mod la nivel de
mentalitate planetară înspre un anume fel de a vedea, a percepe
185
şi a trăi aşa numita Realitate macrocosmică ! Tema e prea vastă
pentru a fi dezbătută aici. Cu privire strict la subiectul Cultură
şi reviste culturale, Dirijorul, respectiv Oculta malefică dă
tonul şi direcţia, în sensul că se dezbat doar anumite subiecte,
nu altele, şi doar într-un anumit mod, nu în alte moduri, nu din
alte perspective !
În Sfera Culturii şi a revistelor de cultură metodologia
este aceeaşi la toate revistele, ceea ce, după cum spuneam, e
normal pînă la o anumită limită. Ca să se înţeleagă intuitiv
unde bat, aş folosi analogia cu celulele corpului omenesc. Este
normal ca fiecare celulă să aibă o funcţie precisă. Aşa este,
numai că Sufletul Viu deţine controlul întregului trup !
La nivelul Conştiinţei plenar trezite, numită
Superconştiinţă sau Supramental, toate sînt cu putinţă ! Acolo
Jocul Dumnezeiesc este magnific, vizibil într-o anumită
măsură, chiar dacă extrem de misterios în multe aspecte !
Ceea ce realizează fiecare Sferă de cunoaştere şi interes
în parte, comparată cu fiecare celulă specializată din corpul
unei fiinţe vii... la nivelul Supramental, adică la nivelul
Sufletului trezit şi înflorit plenar, se realizează la o magnitudine
uluitor de mare !
Însă nu aş vrea să pierd cititorii sau cititoarele în
tărîmurile metafizice ale unei perspective transcendente, nu
doar pentru că, deocamdată, nu trăiesc efectiv la acest nivel, ci
mai ales întrucît depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a
minţilor noastre obişnuite, iar pe de altă parte, doresc să ofer
totuşi idei realiste şi practice, precum şi soluţii realiste pentru
ieşirea din perspectivele prea înguste ale Sferelor de interes şi
cunoaştere uzuale în prezent şi impuse din exterior de o
Instanţă restrictivă malefică !
186
Cea de a doua observaţie importantă şi esenţială despre
Sfera Culturii şi a revistelor culturale este că se adresează unui
public foarte restrîns, ceea ce iar se va spune că este normal.
Vorba cuiva: „Medicina a evoluat într-atît, încît rar mai
găseşti un om sănătos !” La fel şi în Sfera culturii ! Cultura s-a
extins, divizat şi compartimentat într-atît, încît rar mai găseşti
un om cult cu adevărat, care să deţină un rafinament estetic
foarte elevat în toate domeniile culturii, nu doar într-o secţiune
a ei ! „Bine, bine, dar e normal să fie aşa !” va spune
interlocutorul imaginar.
Dacă fiinţa în cauză are sufletul trezit într-o măsură
suficientă, este capabilă să aprecieze orice act de cultură, orice
manifestare a Frumosului, indiferent de domeniu, la modul cel
mai just cu putinţă ! Altfel spus, rafinamentul estetic nu ţine de
cantitatea culturii asimilate, ci este o calitate inerentă a
sufletului trezit şi înflorit !
La fel, însă într-un cadru mult extins, Inteligenţa este o
funcţie a intelectului, pe cînd Înţelepciunea este calitatea
inerentă fiinţei pe deplin îndumnezeite ! Înţelepciunea va
îngloba întotdeauna inteligenţa, dar nu şi invers, pentru că
există în Era Întunericului foarte multe fiinţe aşa zis inteligente,
dar malefic orientate !
O fiinţă cu sufletul trezit într-o proporţie suficientă, va
aprecia Frumosul artistic în felul cel mai just, chiar dacă n-a
fost preocupată de artă toată viaţa ei la modul concret, în sensul
de a citi sau scrie poezie, literatură, de a compune muzică şi aşa
mai departe.
Revenind la revistele literare, felul cum se pune
problema, modul cum se dezbat temele şi perspectiva din care
se dezbat acele subiecte este identic în toate revistele,
187
indiferent că vorbim de somităţi critice sau literare, ori abia
debutanţi ! Micile diferenţe ţin de concreteţuri foarte concrete,
însă aici se face referire la abordarea subiectelor şi
perspectiva, care abordare şi perspectivă este şi a fost mereu
şi mereu din interiorul sferei ! În analogia celulelor
specializate, celulele unui organ vor lucra în sensul îndeplinirii
funcţiilor acelui organ, şi este normal pînă la un punct, numai
că Sufletul cel Viu este instanţa superioară a tuturor celulelor,
iar Sinele divin Atman este instanţa supremă și aceasta face ca
toate „subansamblele și subsistemele” organismului să fie
integrate armonios într-un ansamblu și un sistem vast, în
același fel în care - dacă extindem analogia - o instanță
superioară, benefic orientată, ar putea să ofere o viziune
coerentă, unitară și înalt integratoare tuturor acestor perspective
particulare și viziuni limitate.
Dat fiind nivelul de conştiinţă şi conştienţă foarte scăzut
din Epoca Întunericului, e firesc ca mintea umană să facă
analize şi să perceapă lumea exterioară doar de la nivelul minţii
obinuite, adică separat şi pe fragmente limitate, rareori şi
pentru scurt timp apar perspective mai înalte care au fost
reprimate rapid de Oculta malefică, atunci cînd erau atacate
interesele ei malefice, restrictive, înrobitoare asupra conştiinţei
umane !
Un cîine care a fost ţinut foarte mulţi ani în cuşcă, oricît
de mare sau mică, este atît de obişnuit cu acea cuşcă, încît dacă
i se dă drumul afară, el tot în cuşcă se va întoarce ! La fel cu
perspectiva şi temele dezbătute în revistele culturale ! Oamenii
de cultură, scriitori şi artişti, oricît ar fi ei de talentaţi, cîtă
vreme nu au trezite sufletele la modul de a fi conştienţi de acea
trezire, atunci ei se închid singuri în nişte sui generis cuşti
188
metaforice, din care nu pot evada decît dacă purced pe o cale
spirituală autentică şi practică atent, corect şi perseverent
învăţăturile acelei Căi, suficient timp, cît să ajungă la rezultate
notabile !
Această afirmaţie, pentru majoritatea scriitorilor
contemparani, nu înseamnă nimic ! Este ca în cazul acelui trib
care a văzut pentru prima dată omul alb venind pe insula lor
direct de pe apă. Oamenii acelui trib nu cunoşteau decît micile
lor ambarcaţiuni, ca atare ei realmente nu vedeau corăbiile
aflate la oarece distanţă de mal, deoarece în cultura lor acele
corăbii nu fuseseră concepute sub nici o formă ! Cam aşa se
petrece şi cu scriitorii sau artiştii contemporani care nu practică
o învăţătură spirituală autentică: ei percep doar bărcuţele lor
individuale, respectiv perspectivele limitate ale egoului,
tributare subconştientului colectiv, ignorînd complet imensa
„corabie” al spiritualităţii autentice, cu care ar putea traversa
într-o mult mai mare siguranţă Oceanul Iluziei Macrocosmice,
numită Maya.
Ceea ce omite fiinţa umană obişnuită, precum şi toţi
scriitorii, artiştii, oamenii de cultură, care nu au iniţieri pe
oricare din Căile spirituale autentice, este interdependenţa
domeniilor, oricare ar fi ele. Celulele din corpul oricărei fiinţe
vii sănătoase funcţionează armonios pentru că sînt
interdependente, fiecare posedînd o inteligenţă proprie, care se
subordonează Sufletului Viu (Jivatma), care Suflet are ca
instanţă superioară Sinele dumnezeiesc Atman !
„Bine, bine, şi care-i problema aici” ? ar putea continua
cu nedumerirea, nedumeritul interlocutor imaginar.
Problema este că datorită adormirii generale a
conştiinţelor umane la momentul Erei Întunericului, nu doar
189
Egoismul uman este exacerbat, ci toate sferele de cunoaştere
particulare s-au separat atît de mult unele de altele, încît s-a
uitat complet scopul general al Cunoaşterii, care, pentru orice
fiinţă lucidă şi înţeleaptă nu este cunoaşterea obiectelor, ci
Cunoaşterea Cunoscătorului !
Nu ne foloseşte mai la nimic să tot cunoaştem mii de
detalii despre nu ştiu ce obiecte ale cunoaşterii, dacă noi ca
Subiecte Cunoscătoare nu ne cunoaştem pe noi înşine în
profunzime !
Toate subiectele dezbătute în cărţi şi reviste culturale au
o foarte restrînsă arie de interes, poate pentru cîteva mii de
oameni din toată lumea, pe cînd Cunoaşterea Subiectului
Cunoscător, cunoaşterea propriilor fiinţe este esenţială şi de
interes general pentru fiinţele umane în Epocile elevate
spiritual, epoci numite Satya Yuga, respectiv Epocile
Adevărului (subînţeles divin), prin contraponedere cu epocile
întunecate, în care doar un număr foarte mic de oameni este
preocupat de Cunoaşterea Cunoscătorului !
Sigur că în conformitate cu Legea Ciclicităţii, această
alternare dintre Adevăr şi Ignoranţă este naturală, însă aici este
chiar ceva natural din perspectivă dumnezeiască. Care ar fi
soluţia sau soluţiile practice de evadare din colivia îngustă a
oricărei Sfere de Cunoaştere ? În primul rînd conştientizarea
cît mai profundă a acestei situaţii în care ne-am rătăcit la
nivelul Subconştientului colectiv, rătăcire în exterior foarte
restrictivă şi păguboasă ! Este ca şi cum ne-am duce să ne
îmbăiem în bălţile de apă rămase pe o plajă, după retragerea
valurilor, în loc să intrăm direct în apa oceanului ! Fiindcă, a
cîta oară trebuie să se repete celebra axiomă: „Omule,
190
cunoaşte-te pe tine însuţi la modul esenţial şi toate tainele
universului îţi vor fi cunoscute !”
Analizaţi cu multă seriozitate şi onestitate la ce ne
foloseşte să citim sau să scriem multe articole, multe cărţi de
exegeză literară, cîtă vreme trăim ca sclavi într-o lume
malefică, fără a face nici cel mai mic efort de a evada din
aceste cuşti extrem de restrictive şi asta pe durata a nenumărate
existenţe ?! Sper să nu-mi vină interlocutorul imaginar cu
afirmaţia că aşa e normal în Epocile Întunecate, adică e
normală anormalitatea ! Fiindcă aş putea să răspund că e
normală ignoranţa un anume timp, dar nu şi prostia perpetuată
indefinit !
Ignoranţa înseamnă neştiinţă, că se ignoră ceva de care
nu ai auzit nimic niciodată şi nici nu vrei să cunoşti, pe cînd
prostia înseamnă că ştii, că ai luat cunoştinţă despre ceva
anume, dar nu aplici în practică acea informaţie. Toţi oamenii
cît de cît informaţi şi inteligenţi sînt într-o anumită măsură
conştienţi de viaţa foarte grea pe care o duce cea mai mare
parte oamenirii acestei planete, dar din egoism, comoditate,
indiferenţă şi frică, nu fac mai nimic sau prea puţin pentru a
uşura suferinţele proprii şi ale altora; majoritatea oamenilor
preferînd să-şi îngroape capul în nisipul comod al intereselor
personale limitate, cum ar fi revistele culturale, că de, asta-i
interesează pe unii, şi ce... te pui cu gusturile sau liberul lor
arbitru ??
Există o axiomă celebră: Lumea este exact aşa cum
trebuie să fie !... nu pentru că aşa ar trebui să fie, ci pentru că
aşa este la un anumit moment, datorită anumitor cauze
formatoare ! Revistele literare sînt aşa cum trebuie să fie în
urma influenţei Dirijorilor malefici şi a necunoaşterii sau
191
ignoranţei generalizate a fiinţelor care participă la alcătuirea
acelor reviste, NU pentru că aşa ar trebui să fie, ci pentru că atît
îi duce mintea pe acei oameni să realizeze la momentul
prezent, în această Eră Întunecată ! După anihiliarea definitivă
a hidrei malefice, Sferele de Cunoaştere vor arăta altfel, vor
avea alt conţinut, inclusiv arta !
Apoi, după conştientizarea situaţiei limitative sau a
cuştii noastre intelectuale, ar fi de dorit ca un număr din ce în
ce mai mare de oameni să urmărească la modul practic să-şi
trezească sufletele prin mijloace specifice, zilnic, cît mai atent,
corect şi perseverent !
Atunci cînd se va ajunge la trezirea sufletelor unui
număr critic minim necesar, exemplul va fi urmat destul de
repede şi de marea majoritate a celorlalţi oameni, vibraţia
planetară se rafinează, precum şi aura ei, iar umanitatea va face
un salt real într-o dimensiune superioară şi astfel translatăm în
Satya Yuga ( Epoca Luminii şi Adevărului Divin ) !
În acele vremuri nu se va mai bate apa în piuă cu
exegeze literare care nu folosesc mai la nimic şi n-o să mai fim
preocupaţi de subiecte ne-esenţiale, ci chiar de cunoaşterea
Cunoscătorului, singura în măsură să ne conducă spre ţelul
final pentru care am coborît în Valea Plîngerii, respectiv în
Dualitate ! Şi situaţia este cu atît mai bizară cu cît, tocmai elita
intelectualităţii de pretutindeni, în loc să fie un far călăuzitor
pentru omenire în ansamblu prin oferirea unor informaţii
stringent necesare ieşirii din labirintul Iluziei şi al sclaviei,
această elită s-a împotmolit ea însăşi în nisipurile amăgitoare
ale sferelor de interes limitative, desigur cu unele excepţii !
Revistele, cărţile de cultură şi filozofie occidentală fac
aceeaşi greşeală în domeniul Cunoaşterii ca şi religiile de stat,
192
anume se preocupă excesiv să peticească individul, în dauna
unei viziuni de ansamblu ! Dar omenirea nu trebuie peticită, ci
îmbrăcată într-un costum nou, un nou corp al cunoaşterii, pe
alte baze, mult superioare, mult mai înţelepte şi această Nouă
îmbrăcăminte se va realiza odată cu apariţia Noului Pămînt şi a
Noului Cer !
Este dificil să se descrie în termenii vechii lumi cum va
arăta Noua Lume, pentru că e ca şi cum s-ar pune hrană
proaspătă peste alta veche ! Gustul şi mirosul ar fi tot vechi !
Înţelegerea lumii noi prin intermediul vechilor mentalităţi va fi
parţială, chiar handicapată ! Pentru a înţelege o lume nouă,
trebuie să avem sufletele trezite, fiindcă nu poţi juca ping-
pong cu mingea de rugbi !
În Noua Lume exegezele literare vor fi complet inutile,
deoarece toţi cei care vor avea sufletele trezite, vor face ceea ce
se numeşte samyama, respectiv identificarea perfectă prin trăire
directă a Subiectului Cunoscător cu Obiectul Cunoaşterii şi
astfel vor şti prin revelaţie tot ce este necesar să ştie, nu ca în
prezent, cînd cunoaşterea se face prin intermediul unui lent şi
greoi proces intelectual, parţial şi steril în mare măsură, pentru
că-i lipseşte componenta afectiv-intuitivă !
Sigur că mai este mult pînă atunci, însă unele suflete
mai receptive la nou este cu putinţă să înceapă chiar de pe
Acum procesul gradat al Trezirii interioare, ci nu să amîne pe
mîine şi nici să lase în seama altora această sarcină, din motivul
mai mult decît evident că nimeni nu poate face în locul nostru
ceea ce trebuie să facem noi înşine, cînd vine momentul
potrivit pentru fiecare !
Starea de adormire poate fi comparată într-o anume
măsură cu stadiul de omidă sau larvă, pe cînd starea de trezire
193
sufletească e comparabilă cu stadiul de fluture. Trezirea
sufletului nu este capătul drumului, ci doar o treaptă
intermediară a conştienţei, urmată de nivelul îndumnezeirii
plenare, despre care nu se poate vorbi în limbajul minţii
obişnuite, nici măcar în mod metaforic ! Avem un destin
glorios şi doar de noi depinde împlinirea lui !
Despre Poezia veritabilă
După cum se ştie, există cele două moduri de a scrie

poezie lirică: cu rimă sau fără rimă.
Poezia cu rimă are unele avantaje, în sensul că dacă se
respectă metrica şi dacă autorii evită metaforele clişeistice,
mesajele demoniace sau aiuristice, atunci, prin faptul că sună
bine, acea sau acele poezii plac sau au şanse să placă mai mult
receptorilor. Avantajele la care făceam referire sînt
muzicalitatea şi ritmul, însă aici există o capcană de care nu
mulţi autori de poezie sînt conştienţi. Capcana este numită
Iscusinţa !
În poeziile cu rimă există mulţi, destul de mulţi poeţi
care excelează în iscusinţa compunerii sau tehnica scrierii
poeziilor cu iscusinţă, astfel că graniţa dintre iscusinţă şi talent
este nebuloasă. Ca receptor e destul de dificil să separi
iscusinţa poetică de talentul poetic. Ele pot merge împreună,
pot fi şi separate, dar şi amestecate într-atît, încît nu e clar cît
este iscusinţă şi cît talent autentic. Criteriul care departajează
iscusinţa de talent este gradul de emoţie pe care îl transmite
194
poezia respectivă. Cu cît este mai emoţionantă şi inefabilă prin
imprevizibilul ei, cu atît este mai valoroasă acea poezie !
La poezia fără rimă, poeţii nu mai pot uza de iscusinţă
tehnică ! Nu mai pot uza de nici un truc tehnic ! La poezia fără
rimă se vede cel mai clar cît talent există la poeţi/poete, cîtă
inspiraţie sau cît geniu ! În cazul poeziei cu „rimă albă”,
conţinutul este esenţial, prioritar, nu ambalajul ! Evident, acel
conţinut pentru a fi realmente valoros, trebuie să fie divin
inspirat, (exemplul cel mai cunoscut fiind : Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii de Lucian Blaga), ci nu pe dos, ca în
pseudo-poeziile actuale contemporane, care sînt mai degrabă
nerozii, nu poezii !
Din perspectiva mea este destul de uşor să scrii poezii cu
rimă, mai cu seamă „rimă împerecheată”, şi dificil, foarte
dificil să scrii poezii valoroase fără rimă ! Pentru cele dintîi e
necesară iscusinţa tehnică, chiar dacă nu şi suficientă. Pentru
cele din urmă - poeziile fără rimă - e necesar şi suficient să fii
inspirat divin, dar pentru aşa ceva poeţii ar trebui să aibă
sufletul trezit într-o proporţie suficient de mare, pentru a avea
acces la tărîmuri cît mai elevate. Cum ştie receptorul de poezie
că poetul este sau nu este inspirat divin ? Simplu: elevîndu-şi el
însuşi nivelul de vibraţie, adică trezindu-şi el însuşi sufletul !
Cum să-şi trezească oamenii sufletul ?... este partea cea
mai dificilă, dar şi imperios necesară !
Numai că a vorbi despre trezirea sufletului majorităţii
scriitorilor contemporani, care nu urmează o Cale spirituală
autentică şi nu practică zilnic învăţăturile acelei căi, este ca şi
cum ai vorbi despre propulsia ozeneurilor unor eschimoşi !
Posibil ca unii sau unele dintre cele care scriu poezii în
prezent să fi auzit de trezirea sufletului, dar o confundă cu
195
deschiderea sufletească. Dacă judec după ce fel de poezie s-a
scris în ultimii o sută de ani, nu se vede mai deloc sufletul trezit
la majoritatea covîrşitoare a scriitorilor !
Şi argumentul imbatabil pentru mine este poezia fără
rimă. Poezia cu rimă mai poate fi salvată prin iscusinţă tehnică,
ritm şi muzicalitate, pe cînd poezia fără rimă contemporană
este un fiasco impardonabil în cea mai mare parte, cu rare
excepţii ! Lipseşte mesajul emoţionant, percutant, lipsesc
metaforele măiastre, inedite, uimitoare, imprevizibile,
originale ! Poezia fără rimă este doar o înşiruire de cuvinte, cel
mai adesea fără un mesaj clar, percutant, poetic, înălţător,
însă aranjate grafic într-un fel specific. Dacă n-ar fi aranjate în
acel fel, ci într-o curgere continuă, ca la proză, ai zice că acele
„poezii” sînt doar nişte Dări de seamă despre niscai chichiţe
biografice, care au oarece importanţă pentru autorii lor şi nici o
importanţă pentru cititori !
Cum am scris şi în Precuvîntarea cărţii Poezii modificate
genetic, s-a uitat ce este şi cum ar trebui să fie poezia pentru a-
şi merita numele de POEZIE ! Trebuie să ne reamintim că
Poezia este un limbaj frumos, înălţător, sublim, inefabil, că
trebuie sau este de dorit să fie o curgere luminoasă, dinspre
Sferele Înalte, prin releele care sînt poeţii autentici, către
sufletele receptorilor, pe care apoi le va înălţa spre acele sfere
înalte de unde a purces iniţial acea curgere luminoasă ! Scopul
imediat al artei este răpirea în inefabil, însă dacă citeşti poeziile
„albe” contemporane, cel mult vei fi răpit în lamentabil, într-
atît sînt lipsite de toate calităţile minim necesare !... Adică nici
Originalitate, nici Simplitate, nici Profunzime !
Altă împărţire a poeziilor se poate face între poezia cu
mesaj direct sau De idee, în care categorie intră poezia
196
populară şi poezia clasică, într-o anumită măsură. În poezia
populară există cîteva reuşite notorii, însă reversul acestora
aparţine poeţilor începători, fără talent, care bat la Porţile
Poeziei, crezînd pesemne că Arta veritabilă e un bordel în care
plăteşti cîteva parale şi te culci cu cea mai rîvnită Glorie ! În
acest tip de poezie cu mesaj direct se cuprind cele mai multe
pseudo-poezii, numite versificări, în care metaforele şi
comparaţiile sînt hiper tocite de atîta folosire, adică
insuportabil de clişeistice ! Cît despre Poezia cu mesaj direct,
aşa zis „cultă” au fost şi probabil vor fi multe poezii foarte
reuşite sau excepţionale. Un exemplu superb la Radu Gyr, care
a redat de o manieră foarte expresivă ideea reîncarnării: „Ne
vom întoarce ca un fum,/ Uşori, ţinîndu-ne de mîini,/ Toţi cei
de ieri în cei de-acum,/ Cum trec fîntînile-n fîntîni.” Sau:
„Piramidele-nvechite / Urcă-n cer vîrful lor mare –/ Nu căta în
depărtare / Fericirea ta, iubite !” (Eminescu). Precum şi
această poezie a lui Adrian Păunescu, din care redau doar trei
strofe, cele mai reuşite:
La adio tu
Se află litere și farduri

Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute

Săruta-mi tîmpla albă, hai
Și apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
197
Cînd te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plîngeai și tu
Și ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Impresia sau simţirea mea vizavi de poeziile cu mesaj direct

este că la compunerea lor a fost mai puţină inspiraţie din
sferele Înalte şi mai multă contribuţie din partea minţii
superioare, chiar dacă nu în toate cazurile. Una din greşelile pe
care le facem mulţi dintre noi în poeziile directe este să folosim
poezia pe post de catedră sau amvon pentru ţinerea predicilor
cu varii subiecte, pe care le credem necesare de răspîndit. Şi e o
greşeală evidentă, pentru că poezia nu este şi nu trebuie să fie
predică şi nici teză militantă pentru obiective sociale.
Versificările da, Poezia veritabilă nu ! Dat fiind însă nivelul
redus de conştienţă în vremurile actuale, poezia cu mesaj direct
este necesară şi utilă deocamdată, nu doar pentru variaţia
registrului poetic, ci din motivul foarte simplu că poezia de
stare, cu mesaj indirect, aluziv, este mai puţin înţeleasă de
marea majoritate a cititorilor, drept pentru care cărţile
valoroase de poezie sînt foarte rare şi mai deloc vîndute !
Pe de altă parte, poezia cu rimă şi mesaj direct a devenit
atît de banală şi şcolărească, încît a mai scrie în acest mod
denotă amatorism pueril, dacă poeziile în sine nu sînt salvate
de expresivitate poetică de bună calitate ori de mesaje
spirituale cît mai inedite.
Cea care se apropie cel mai mult de ceea ce subînţeleg
prin Poezie veritabilă este Poezia indirectă, aluzivă sub
aspectul mesajului sau De stare, în care se transmite ceva
198
subtil, încîntător, înălţător, divin, inefabil ! De altfel, la nivelul
Subconştientului colectiv, Poezia veritabilă tocmai aceste
calităţi le implică ! Aluziile sînt mai mult sau mai puţin
străvezii, parcă e clar sau parcă tremură puţin înţelesul poeziei;
rimele ori versurile au nimburi colorate în varii nuanţe
metaforice, care ne uimesc prin ineditul lor, alăturările de
cuvinte sînt neaşteptate, indicînd un limbaj ce aparţine mai
degrabă universului astral, unde congruenţa elementelor nu se
supune logicii diurne (care este ca un corset prea strîns legat de
corpul ideaţiei), ci curge uşor din forme aparent fixe, în alte
forme oarecum eterate… desigur în poeziile cele mai reuşite !
Pentru scrierea unor poezii de acest gen, care să fie cît mai
frumoase, e necesar un echilibru dinamic foarte fin între Sens
şi „Nebunie poetică”: dacă e prea mult sens logic, intră în
categoria mesajelor directe, iar dacă este prea multă „nebunie
poetică”, intră în categoria opusă, a celor fără nici un sens, însă
dacă se insistă pe acea direcţie, se merge pe arătură şi chiar
prin gropile incoerenţei sau delirului !
O altă observaţie care merită punctată este sobrietatea
limbajului poetic ca indiciu al unui rafinament poetic evident,
în contrapondere cu limbajul pompos de exaltat, dar gol în
fond, cu multe metafore, comparaţii sau alăturări de cuvinte
arhi-uzitate ale versificatorilor mediocri, fie ei la început de
drum sau la sfîrşitul lui !
Iată două exemple foarte reuşite :
„Și-ți sunt vis într-o genune/ la o margine de lume,/ zile-
ascunse-n nopți prea lungi/ cînd tăcerea nu-mi ajungi;/ spre
apus o să-ți rodesc,/ ca o apă care pleacă/ crucea cerului s-o
treacă,/ dor de tine, dor lumesc,/ îți sunt zbor, îți sunt cădere/
bucurie și durere,/ toamnă rece, amăruie/ răsucită-ntr-o
199
gutuie/ galbenă, foșnind lumină;/ dimineața ce-o să-ți vină...”
Andrada Ionescu.
„La graniță: Între noi mereu vor sta/ munți de nu și
munți de da,/ drumuri multe, lungi, la poale,/ și-aripa Măriei
Sale,/ Poezia, ce se scaldă/ în parfumul de lavandă,/
geamantanul pregătit/ la un drum fără sfârșit,/ porți ce dau
spre alte porți/ și morminte fără morți,/ între noi mereu va sta/
față-n față vara mea/ împotriva iernii tale,/ pe-aici anul nu
are/ decât două anotimpuri,/ timpu-i dezbrăcat de timpuri,/
munții cresc direct din mare/ ceasul n-are minutare,/ dar te-
aștept la graniță/ cu soarele-n raniță/ și cu luna la picioare,/
fiecare cu ce are,/ să-mpărțim cerul în două/ jumătăți de lume
nouă.” Dori Lederer.
Şi alt exemplu este poezia mea din volumul Poezii
modificate genetic:
„ Într-o gnoză lină/ La adînc nivel/ Adîncimea fină/ A lui
arbatel/ Intră şi suspină/ Ca un brebenel/ Într-o zi de toamnă/ Cu
violoncel.// Intră dinspre seară/ Noaptea în pătuc/ Ochii
întrebară:/ Unde să mă duc / Molipsit de taină/ Şi puţin uituc ?”
Poeticul Dumnezeiesc a fost foarte puţin redat de la
nivelurile superioare ale mentalului de către poeţii acestei
planete pînă în prezent, în istoria cunoscută de noi; aş zice doar
cîteva firmituri de poezie veritabilă, şi aceasta din cauza
nivelului de adormire spirituală a poeţilor şi poetelor. Pentru a
vă face o idee fie şi aproximativă a ceea ce vreau să se
înţeleagă, îndemn cititorii acestor rînduri să vizioneze
filmuleţul Mediatoarei stelare, partea a 9-a, (pe internet) sau să
lectureze mărturiile celor care au atins iluminarea, mai precis
starea de conştiinţă cosmică, în care conştiinţa individuală se
expansionează gradat pînă la dimensiuni incomensurabile,
200
astfel încît acea conştiinţă trăieşte efectiv condiţia oricărei
creaturi sau obiect neanimat (cum ar fi o pernă, de exemplu),
din oricare regn, la modul cel mai intim, total şi... poetic
uneori! Există multe, destul de multe mărturii ale celor care au
trăit starea de conştiinţă cosmică şi dacă vor fi citite de cît mai
mulţi dintre poeţii contemporani, nu doar că ar deveni mai
umili (ceea ce nu se poate realiza de azi pe mîine), dar măcar ar
scrie mai puţine nerozii !
Mai limpede spus, îndemnul meu pentru trezirea
sufletului se adresează creatorilor de artă originală la modul
general şi poeţilor/poetelor în particular, care nu au drept
obiectiv prioritar Mîntuirea sau Eliberarea spirituală. Ei/ele vor
să scrie poezii, aceasta este aspiraţia lor, dar pentru a crea ceva
foarte valoros, chiar genial, e necesar să acceseze sferele cele
mai înalte ale mentalului, de la mentalul superior, prin cel
iluminat şi intuitiv, pînă la supermental. Mentalul Iluminat
oferă o lumină translucidă, în Mentalul Intuitiv lumina devine
transparentă, pentru ca la nivel Supermental să fie un ocean de
lumină divină ! Poezia veritabilă este ca o mireasmă mai mult
sau mai puţin surprinzătoare ori îmbătătoare, aflată între
ariditatea banalităţii, a rutinei sau mediocrităţii opacizante, de
o parte, şi Oceanul realizării spirituale supramentale, de
cealaltă parte. Scopul creaţiei divin inspirate, oricare ar fi
forma ei, este „răpirea în inefabil”, însă mintea obişnuită s-ar
putea să nu fie deloc impresionată de această formulare, de
aceea pare a fi necesar să precizez că acea răpire în inefabil
constituie antecamera magică a frumuseţii dumnezeieşti. Însă
dacă fiinţa umană depăşeşte nivelul supermental şi trăieşte
conştient în supramental, atunci apare paradoxul că poeziile la
acel nivel nu mai sînt poezii în sensul cel mai pur al
201
conceptului, ci mai degrabă nişte descrieri prozaice ale unor
stări excepţionale.
Fiinţele pe deplin îndumnezeite au trecut de antreul
unui tărîm mistic abia sugerat şi au pătruns din plin în ceea ce
s-ar putea numi splendorile magnifice ale supramentalului,
dincolo de cuvinte şi conceptualizări ideatice. La acel nivel
nimic de acolo nu mai poate fi redat în cuvinte ! Pentru a
transpune în cuvinte splendoarea supramentală, trebuie să
cobori cîteva trepte mai jos în mental, dar conştiinţa
supramentală fie nu are interesul să caute conţinuturi poetice
foarte expresive, fie nu este menirea ei să se exprime în acest
mod pur poetic. Aşadar, arta autentică provine de la cele trei
niveluri ale mentalului, cel iluminat, intuitiv şi supermental,
fiindcă dacă se transcende planul supermental şi se pătrunde
conştient în supramental, se trece dincolo de limbajul articulat.
Arta divin inspirată sau genială este doar o etapă, o treaptă a
conştiinţei limitate înspre nelimitarea Absolutului
Dumnezeiesc.
Un exemplu de versuri cu nuanţe iluminatorii la
Rimbaud: „O, anotimpuri, o, castele/ ce suflet nu are defecte.”
Şi comentariul lui Aurobindo este foarte instructiv, ba chiar
revelator: „La prima vedere vibraţia este abia perceptibilă, dar
dacă urmărim să intrăm în rezonanţă cu înregistrarea în
Akasha tattva a stării de atunci a poetului, dincolo de cuvinte
(...) remarcăm că totuşi starea iluminatorie este prezentă (...)
aici se simte că nu este vorba de o energie şi de o vibraţie
plenar iluminată, deoarece ea nu vine de deasupra capului
(Sahasrara), ci din centrul inimii (Anahata chakra), şi cu
această ocazie totodată remarcăm că ea nu are nimic de a face
cu sensul cuvintelor, cuvintele doar înveşmîntează acel ceva
202
inefabil care vibrează. Din contră, următorul vers a lui
Mallarmé provine chiar din planul Iluminat:«Gheţarul
transparent al zborurilor stolurilor care încă nu s-au înălţat!»”
Cu siguranţă acest vers sună mai bine în original, decît
în limba română, unde cele două cuvinte cu terminaţia în „lor”
strică puţin eufonia versului, dar dincolo de acest inconvenient,
trebuie să recunosc că imaginea transmisă ne lasă zen pe unii
dintre noi. Dacă percepţia mea este corectă, Poetul pare a
surprinde în acest vers un imbold al sufletului spre înălţare,
încremenit în tentativa de a reda imagistic ceea ce este
nepătruns de cuvinte. Sufletul are o primă revelaţie a grandorii
sau splendorii cu neputinţă de cuprins în cuvinte, grandoare
care copleşeşte prin măreţie, subtilitate şi profunzime, iar dacă
el nu este suficient de pur, elanul se frînge ori încremeneşte
într-o unduire stupefiată ! Acest vers poate fi luat ca etalon sau
model de expresie poetică paradoxală, provenit din planurile
superioare ale mentalului, ceea ce nu înseamnă neapărat că
toate versurile aparţinînd acestor planuri se prezintă în aceaşi
formă paradoxală şi greu descifrabilă pentru mentalul obişnuit,
însă bănuiesc că formularea paradoxală este expresia cea mai
adecvată în a sugera indicibilul şi inefabilul acelor planuri
superioare.
Trebuie să recunosc cu deplină onestitate că dacă nu aş
fi aflat de la două fiinţe pe deplin înţelepte, Aurobindo şi
Ghidul meu spiritual, despre provenienţa acestui vers din
planul Iluminat, eu unul nu aş fi fost mai deloc mişcat de el,
citindu-l în alt context, însă văzînd cum se pune problema,
percep altfel poeziile, adică am un etalon cu care pot măsura
valoarea celorlalte creaţii artistice.
203
Cea mai mare parte a receptorilor de poezie din Epoca
Întunericului spiritual nu au rafinamentul necesar să guste
poeziile provenite realmente din planurile Înalte ale mentalului,
adică planul Iluminat, Intuitiv sau Supermental, de aceea
atribuie eticheta de genial la ceva cît mai aproape de nivelul
lor, confirmînd ceea ce spun înţelepţii că: „Avem parte doar de
fericirea pe care o putem înţelege !” La prima vedere pare
contradictoriu ca un sentiment - fericirea - să depindă de
înţelegere, însă dacă analizăm ceva mai profund, vom fi de
acord că este întru totul adevărat, fiindcă tot ce este neînţeles,
nu poate fi asimilat nicicum de noi, dacă ne depăşeşte nivelul
de conştienţă ! Dacă nu trăim conştient la nivel super sau
supramental, nu putem decela sigur planul din care provine
inspiraţia artistică şi din acest motiv există pericolul să facem
aprecieri eronate vizavi de valoarea reală a unor creaţii
artistice.
Cu excepţia poeţilor mistici şi a poeziilor spirituale, în
prezent inspiraţia şi temele cele mai frecvente se circumscriu
ariei Centrului sexual în cea mai mare parte. Deşi se foloseşte
adesea cuvîntul iubire, ar trebui să se ştie că sentimentul uman
denumit astfel este doar o reflexie palidă în Centrul sexual, a
iubirii divine care se află la nivelul lui Anahata chakra, Centrul
Iubirii necondiţionate. Cum fiecare Centru de Forţă se reflectă
specific în toţi ceilalţi centri de forţă principali, avem o reflexie
a centrilor superiori în centrii inferiori, şi aşa se face că iubirea,
fericirea, bucuria omenească sînt doar reflexii foarte palide ale
unor sentimente divine de sute de ori mai intense decît cele
trăite de noi la actualul nivel de conştienţă. Şi această afirmaţie
este făcută în urma unei trăiri directe, ci nu a fost preluată de la
altcineva !
204
Poezia veritabilă viitoare implică accesul conştient la
sferele sau tărîmurile cele mai înalte ale mentalului, iar
receptarea ei corectă se va face numai după ce minţile
receptoare vor accesa ele însele acele înălţimi la modul
conştient. Din acest motiv îndemn confraţii să-şi trezească
realmente sufletele, pentru a trăi Poeticul Dumnezeiesc la
modul cel mai direct, profund şi revelator cu puţinţă !
Inspiraţia, în cazul artei veritabile, provine din sferele
înalte ale mentalului, dar trebuie spus că şi Egoul „creează”
prin intermediul minţii obişnuite. În limba română există o
expresie specifică în acest sens: „scos sau scoasă din burtă,”
care nu este o aiureală, cum ar părea la o primă vedere, dacă se
ţine cont că imediat sub ombilic se află Manipura chakra,
Centrul volitiv, unde se proiectează Egoul într-un mod specific,
cu „umbrele” sale (deşi ar fi mai precis numite „prăpăstiile”
sale), de care suferă imensa majoritate a omenirii actuale,
respectiv orgoliul, fudulia, vanitatea, mîndria, aroganţa,
importanţa de sine... de unde provine şi altă expresie: a se
burica sau Buricul Pămîntului. Din această zonă, care implică
şi Centrul sexual dizarmonios aspectat, sînt „emanate” extrem
de multe cîntece şi jelanii versificate, sau poezele ce definesc
Împărăţia Prostului Gust - sediul multor emoţii negative, ca
frica, mînia, posesivitatea, gelozia, invidia, răzbunarea,
lăcomia, ura; atît de mult cîntate de popor în manele şi alte
genuri demoniaco-sataniste, care-i oripilează pe cei mai
sensibili la inimioară !
Vreau să evidenţiez aici şi un alt aspect despre procesul
creaţiei sau aşa numita inspiraţie. Există două situaţii oarecum
distincte. În prima dintre ele, expusă anterior, inspiraţia
provine din sferele sau nivelurile înalte ale Mentalului, ca un
205
fel de fulgerări, în care ideile sau poeziile apar mai mult sau
mai puţin clar, parţial sau, mai rar, integral.
În cea de a doua situaţie, inspiraţia apare pe fondul unei
stări speciale, ca un fel de transă benefică obţinută pe căi
naturale (cum este îndrăgostirea), care exclud consumul de
alcool, droguri sau orice alte chimicale. Acele stări sufleteşti de
transă benefică impregnează în mod subtil compoziţia, fie ea
muzicală, poetică, picturală, fotografică; impregnare care
rămîne fixată un timp indefinit, astfel că multe generaţii se vor
bucura de acea creaţie artistică, dacă nu e distrusă ori
deteriorată grav.
În acest mod se explică valoarea creaţiilor artistice, prin
impregnările subtile excepţionale (cînd a fost cazul). Întrucît
există grade diferite, de la un minim către un excepţional de
frumos, fiinţele suficient de elevate spiritual, ale căror suflete
sînt trezite într-o proporţie foarte mare, simt imediat şi destul
de exact gradul de intensitate al acelor impregnări subtile.
În această direcţie exemplul cel mai cunoscut românilor
este cel al poetului iluminat Mihai Eminescu. El a fost şi este
temelia poeziei româneşti, dar şi vîrful ei pentru o anumită
perioadă de timp, din motivul că nici un alt poet român n-a
atins încă nivelul spiritual pe care l-a avut Eminescu... pînă va
fi egalat şi chiar depăşit sub aspect valoric de poeţii viitorului,
care vor avea Sinele Divin pe deplin revelat sau chiar să fie
Eliberaţi spiritual !
Mi-a trebuit mult timp pînă să înţeleg de ce este socotit
Eminescu geniu şi abia cînd mi s-a limpezit mie însumi rolul
transei benefice în creaţia artistică, am simţit că aparenta
simplitate a poeziilor eminesciene provine de la nivelul unui
mental iluminat care a încărcat acele versuri cu starea
206
respectivă, în plus faţă de intuiţiile sale uimitoare din cîteva
poezii pe care nu le mai numesc, şi din acest motiv creaţiile lui
sînt unice pentru epoca în care au fost scrise, rezistînd în timp
mai mult de o sută de ani, fără a-şi pierde valoarea, fapt foarte
vizibil mai ales dacă se compară poeziile sale cu ale oricui
altcuiva din epoca sa ! (Interesant de remarcat că abia după ce
am fost convins cu adevărat de geniul lui, l-am visat pe
Eminescu pentru prima dată în această viaţă, dar nu-mi
amintesc discuţia avută cu el !).
În lumina acestei realizării spirituale rarisime, este cu
atît mai penibilă pretenţia unui anume poet ieşean, cel mult
onorabil, care se credea cel mai mare poet român; mai mare
chiar decît Eminescu, şi a cărui megalomanie paranoidă nu era
întrecută decît de orgoliul său demoniac foarte vizibil în
fotografiile sale, care a şi decedat în urma unui îndelung abuz
alcoolic, voind să imite modelul stănescian nu doar în poezie,
ci şi în beţie ! Iar prietenul său de o viaţă îi aduce un omagiu în
aceste versuri: „Zeii coborau pe pămînt să ne vadă,/ Să-și
măsoare cu noi bărbăția…/ Fiecare din ei ar fi vrut să ne fie
asemeni”… comiţînd o eroare cam la fel de mare ca
megalomania celuilalt. Dacă ar fi ştiut sau s-ar şti măcar de
acum înainte de toţi cei care scriu asemenea gogomănii, că Zeii
trăiesc la nivel supramental în Lumea Cauzală, care este
tărîmul cel mai înalt al Creaţiei dumnezeieşti, că deţin puteri
paranormale inimaginabile pentru oamenii obişnuiţi; atunci a
dori ca un zeu să coboare la nivelul unui ins demoniac din Kali
Yuga, este echivalent cu a spune că un om ar vrea să trăiască
experienţa unui vierme, fie el şi de mătase ! Aici se străvede
limpede marea ignoranţă a majorităţii scriitorilor sau artiştilor
din Epoca Întunericului ! Iar unii dintre ei se cred Buricul
207
Pămîntului dacă au scris trei-patru poezii bune sau foarte bune
şi au impresia că L-au prins pe Dumnezeu de un deget ! („A-L
prinde pe Dumnezeu de un deget” semnifică atingerea unui
nivel ceva mai înalt de realizare spirituală, faţă de cel
obişnuit!).
Revenind la poteca principală, trebuie spus că mai apare
ceva în procesul creaţiei. Fie o insuficientă purificare a
mentalului, care edulcorează starea şi implicit mesajul, fie o
ordonare clarificatoare pe care mentalul obişnuit se simte
îndreptăţit să o facă.
În anti-poezia contemporană se simte destul de clar lipsa
acelor impregnări subtile cu stări spirituale frumoase sau
excepţionale, ori minim necesare pentru a putea fi numite
poezii ! Acesta este motivul mai adînc pentru care am afirmat
că majoritatea sînt nerozii sau proto-zii !
Şi acele impregnări subtile ale unor stări remarcabile
transpar în versurile multor poeţi. Mirarea şi oarecum
frustrarea vine de acolo că acea frumuseţe apare doar
fragmentar, pe porţiuni destul de mici, adică nu cuprinde
întreaga poezie decît în cazuri foarte rare ! Cauza, cum am scris
anterior, este mintea care vrea să clarifice ori să ordoneze ceva
anume sau traduce inexpresiv stările percepute de suflet. Din
altă perspectivă, filtrele mentale ale receptorilor sînt în cele
mai multe cazuri insuficient de curate, ca atare nu percep
corect şi integral starea sufletească mai mult sau mai puţin
elevată a transmiţătorului. În cele mai multe cazuri, creaţiile se
realizează în urma unor stări de oarece încîntare sau bucurie,
nu foarte intense; în urma unor petreceri bahice, dar oricît s-ar
expansiona aura după consumul alcoolului, receptivitatea în
208
asemenea situaţii arareori atinge nivelurile superioare ale
mentalului.
Şi mai există un element. Dacă se repetă mult timp că un
artist este valoros, subconştientul colectiv preia această
informaţie ca fiind adevărată, fără ca cei mai mulţi dintre
oameni să verifice adevărul acelor afirmaţii sau pur şi simplu
nu au rafinamentul estetic necesar pentru a realiza o asemenea
verificare. Criteriile care au stat la baza acelei publicităţi
masive au fost de cele mai multe ori non-estetice, fiindcă în
cele mai multe cazuri respectivii creatori aparţineau sectei
satanice de tristă faimă, iar acea sectă sinistră avea nevoie
imperioasă să-şi ascundă ţelurile malefice în spatele multor
văluri mincinoase, astfel că toţi artiştii care au aparţinut sectei
masonice erau doar exponate de vitrină şi nimic mai mult
pentru ea !
Nu trebuie omis nici rolul unei anumite evoluţii
spirituale în ansamblu, oricît de lentă este ea de-a lungul
timpului. Aşa se face că de la un secol la altul sau de la o
generaţie la alta, vibrăm mai mult la unele aspecte şi mai puţin
la altele, faţă de predecesorii noştri. Sigur că arta a decăzut în
urma intervenţiei perverse a Elitei malefice în toate domeniile
cunoaşterii, mai ales prin manipularea gîndirii spre un anumit
fel de a percepe realitatea exterioară, complet lipsit de magie şi
intuiţie !
Pe de altă parte, n-aş vrea să se creadă că neg valoarea
marilor poeţi de ieri şi de azi, ci să subliniez faptul că măiestria
sau geniul poetic a fost consecinţa unor iniţieri mai mult sau
mai puţin cunoscute la unii dintre ei, ceea ce le-a permis să
acceseze planuri mai înalte, de unde au primit acele poezii
excepţionale, cu precizarea că toţi au scris şi poezii foarte
209
slabe, cele excepţional de frumoase fiind mult mai rare ! Iar în
cazul în care nu a fost vorba de iniţieri explicite, unii poeţi sau
unele poete au avut desigur intuiţii remarcabile sau de-a
dreptul geniale, însă în atare situaţie se pune întrebarea dacă se
face primăvară cu o floare-două sau zece ?
Altfel spus, faptul de a fi scris 7-12 sau 24 poezii care
conţin inspiraţii remarcabile ori excepţionale, alături de sute de
alte poezii mediocre, ne îndreptăţeşte să le atribuim acelor
poeţi calitatea de geniali ? Eu unul aş fi de părere că nu,
susţinînd că nu se poate pune semnul egalităţii între 1.
inspiraţiile geniale din cîteva poezii sau două-trei proze şi 2.
Genialitatea - care cuprinde ansamblul operei unui creator.
Genialitatea înseamnă crearea unei viziuni noi, cu totul şi cu
totul originală şi profundă în aproape întreaga operă a artiştilor
respectivi, nu doar în cîteva poezii ! Exemplul cel mai evident
în muzică este Beethoven, în proză este Kafka, în poezie este
Eminescu, în teatru este Eugen Ionescu, iar în pictură este Dali.
Toţi cei mai sus citaţi au avut şi creaţii mai slabe, însă operele
lor sînt geniale în ansamblu ! Şi am punctat intenţionat
nereuşitele, deoarece, deşi în anumite contexte se recomandă să
vezi numai partea plină a paharului; în materie de creaţie
artistică trebuie arătate ambele faţete, pentru că altfel se oferă o
imagine falsă a creatorilor, adică lipsită de obiectivitate, iar
cînd această imagine ciuntită este realizată pentru un autor
oarecare în timpul vieţii acestuia, atunci şi acolo fie se face
cultul personalităţii din motive de linguşeală, fie există alte
motive necurate la mijloc pe care nu le mai detaliez; cazul cel
mai cunoscut fiind Nichita Stănescu, dar există şi alte exemple
încă în viaţă, ale căror nume nu le rostesc, pentru a nu mă
pomeni cu nu ştiu ce urmări neplăcute !
210
Argumente concrete
Încep argumentarea a ceea ce numesc Artă poetică

veritabilă, prezentînd mai întîi poemul Samadhi a unuia dintre
cei mai cunoscuţi yoghini ai secolului trecut, Yogananda:
Risipite sunt voalurile de lumină şi umbră

Spulberat e orice abur al suferinţei,
Disparute în zare sunt toate răsăriturile bucuriilor efemere,
Topit e mirajul obscur al simţurilor.
Iubire, ură, sănătate, boală, viaţă şi moarte,
Duse sunt aceste false umbre de pe ecranul dualităţii.
Valuri de rîsete, capete hidoase de sarcasm, vîrtejuri de
melancolie,
Topite sunt în marea cea vastă a Beatitudinii.
Furtuna Mayei s-a liniştit
Datorită baghetei magice a intuiţiei profunde.
Universul, un vis uitat, pîndeşte din subconştient,
Gata să invadeze amintirea mea divină de curînd trezită.
Trăiesc fără Umbra Cosmică,
Însă ea nu ar putea exista în absenţa Mea;
Aşa cum marea poate să existe fără valuri,
Însă ele nu pot respira fără mare.
Vise, veghe, stări adînci de Turiya,
Prezent, trecut, viitor – nu mai există pentru mine,
Ci doar Eu, Eul veşnic prezent, veşnic curgator, pretutindeni.
Planete, stele, praf stelar, pamînt,
Izbucniri vulcanice ale cataclismelor apocaliptice,
Furnalul formator al Creaţiei,
211
Gheţari de raze X tăcute, şuvoaie de electroni arzînd,
Gîndurile tuturor oamenilor, din trecut, prezent, din viitor,
Fiecare fir de iarbă, eu însumi, omenirea,
Fiecare particulă de praf a creaţiei,
Mînie, lăcomie, bine, rău, eliberare, pofte,
Le-am înghiţit, le-am transmutat pe toate
Într-un vast ocean de sînge al propriei mele unice Fiinţe !
Bucurie înăbuşită, adesea înteţită de meditaţie continuă,
Orbindu-mi ochii înlăcrimaţi,
Explodează în flăcările nemuritoare ale Beatitudinii,
Mi-a mistuit lacrimile, structura, totul.
Tu eşti Eu, Eu sunt Tu,
Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul – Una sunt !
Extaz neîntrerupt, senin, etern, pace veşnică !
Beatitudinea din Samadhi, extatică dincolo de orice imaginaţie
şi aşteptare !
Nu o stare inconştientă,
Nici cloroform mental fără întoarcere la voinţă,
Samadhi nu face decît să expansioneze tărîmul conştiinţei
mele,
Dincolo de limitele trupului muritor,
Pînă la cea mai îndepărtată frontieră a Eternităţii –
Acolo unde Eu, Marea Cosmică,
Privesc micul ego plutind în Mine.
Fiecare vrabie, fiecare grăunte de nisip, nu cad fără ca Eu să
le văd.
Întregul spaţiu pluteşte ca un aisberg înlăuntrul mării mele
mentale.
Sunt Uriaşul Recipient al tuturor lucrurilor care fiinţează !
212
Prin meditaţie tot mai profundă, mai îndelungă, continuă,
însetată, dăruită de guru,
Acest Samadhi celest este dobîndit.
Freamăte mişcătoare de atomi se aud;
Şi iată ! pămîntul întunecat, munţii şi mările sunt lichid topit !
Mările curgătoare se transformă în vapori de nebuloase !
AUM suflă asupra vaporilor, îndepărtînd ca prin miracol
voalurile lor,
Revelînd o mare de electroni strălucitori,
Pînă ce, la ultimul sunet al Tobei Cosmice,
Lumina densă dispare în Razele Eterne
Ale Beatitudinii Omniprezente !
Din fericire am venit, pentru fericire trăiesc, în fericire sacră
mă topesc.
Eu, ocean al minţii, beau toate valurile Creaţiei.
Cele patru voaluri: solid, lichid, vapori, lumină,
Se evaporă de-ndată.
Sinele meu, întru totul, intră în Marele Sine.
Apuse pentru totdeauna sunt umbrele tremuratoare, agitate ale
memoriei muritoare.
Imaculat este cerul minţii mele, dedesubt, înainte şi mult
deasupra.
Eternitatea şi Eu, o singură rază unită.
Un infim balon de veselie, Eu
Am devenit Însăşi Marea Bucurie.
După cum se vede cu ochiul liber, acest poem este doar

o descriere a unei stări spirituale excepţionale… nu există nici
o expresie poetică, alcătuită din metafore în primul rînd sau
din alăturarea unor cuvinte neaşteptate, ci numai cîteva
213
comparaţii uzuale, iar impresia generală este a unei relatări
descriptive despre starea de Samadhi (extaz divin).
Marii sfinţi sau marii yoghini ca Milarepa, Utpaladeva,
care au scris ocazional poezii, nu doar că aveau sufletul trezit şi
acces conştient oricînd la SUPERMENTAL, ci trăiau efectiv
permanent la nivel SUPRAMENTAL, ori, aşa cum am precizat
anterior, la acel nivel se depăşeşte cu mult orice limbaj
articulat, din care pricină traducerea acelor stări sublime în
cuvinte nu poate fi decît descriptivă şi aproximativă… Iar
poemele lor sînt în cea mai mare parte imne de slavă,
incantaţii, rugi fierbinţi adresate Conştiinţei Supreme Absolute
sau îndemnuri spirituale, nu poezii în sensul cel mai pur al
conceptului şi nu conţin ceea ce numesc expresivităţi poetice
veritabile, decît rar, cum este acea formulare excepţională a lui
Rumi: „Tu nu eşti o picătură în ocean, tu eşti tot oceanul într-o
picătură” !
Anterior am afirmat că Rostul Artei autentice este
Trezirea Sufletului, Scopul ei este răpirea în inefabil, deci nu
poţi răpi în inefabil prin descrieri prozaice, fiind ele prea
discursive, prea mentale, ci numai prin aşa numite expresii
poetice veritabile, cum voi exemplifica mai jos.
Analiza cîtorva poezii va face mai uşor de înţeles, prin
comparaţie, ceea ce subînţeleg prin ARTĂ POETICĂ
VERITABILĂ :
Nimeni nu este al său,

şi nici nimeni
nu este al tău.
Păsări iubindu-se-n aer.
Păsări iubindu-se-n crengi.
214
Poţi tu, singuratecule,
văzîndu-le,
să le-nţelegi ?
Pentru a înţelege corect această remarcabil de inspirată

poezie, dintre sutele de protozii lipsite de valoare ale lui
Nichita Stănescu, trebuie să se ştie cîteva elemente ezoterice…
Într-adevăr nimeni şi nimic exterior fiinţei nu este al tău sau al
nostru ! Aceste prime trei versuri situează poetul şi poezia din
perspectiva sufletului, pentru că doar sufletul, împreună cu
Esenţa sa ultimă, numită Sinele Divin Atman, este al nostru, în
sensul că nu ne părăseşte niciodată, aşa cum o face corpul fizic
şi cel eteric la aşa zisa moarte, sau oricare altă fiinţă umană.
(Sufletul, aici în Manifestare și Sinele Divin în Transcendenţă,
sîntem noi înșine în Eternitate. Din această perspectivă noi
aparținem Sufletului, implicit Sinelui Divin, şi prin noi se
subînţeleg personalităţile noastre efemere din Planul Fizic).
Următoarele două versuri prezintă chiar simbolul sufletului,
Păsările, care se diferenţiază de Ego, numit aici
„singuratecule,” fiindcă doar EGOUL simte singurătatea,
niciodată sufletul trezit ! Întrebarea finală a poeziei este mai
mult decît retorică, scopul ei fiind exact acea basculare în
inefabil a Egoului, a minţii, a conştienţei şi simţirii umane care
trăieşte predominant la nivelul Egoului !
Alte cîteva exemple de-ale lui Nichita Stănescu, care îşi
merită numele de POEZII:
Dezîmblînzirea
215
De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem
Vino, tu, cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O, răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămîi, rămîi, rămîi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Cînd lumea adoarme.
Starea de a fi
Ah, n-o să ştie nimeni

Gingaşa pricină a leandrului
Profunda pricină a stejarului
Cauza ochilor mei.

Zburata pricină a păsărilor
Împietrita pricină a pietrelor
Cauza inimii mele.

Neagra pricină a pămîntului
216
Curgătoarea pricină a rîurilor
Cauza sufletului meu.
Eminescu ultim
Peşteră absorbitoare
cerc absorbitor de punct,
corn de melc care nu doare
suntul resorbit în sunt.
Tu lumină alergîndă
reîntorcîndu-te acasă
bruscă devenind flămîndă
rechemîndu-şi iar mireasa.
Ah, suavă recădere

a cuvîntului în sine,
cercuri cercuri de tăcere
absorbind în ea divine
sensuri, sensuri, înţelesuri,
îngustîndu-se în unghi,
smulgere spre înapoi,
frig al ninsorii rechemat în nori,
urlet şi rechemare,
tu !
217
Din păcate aceste ultime cinci versuri ratează finalul ! În
următoarea poezie se simte clar presentimentul morţii, redat
foarte expresiv:
Vietate
Simt cum se răceşte în mine inima.

Simt cum creierul îmi îngheaţă,
Adio, maximă viaţă,
Adio, viaţa mea minimă !
Simt cum se face fuior

De abur mîna mea scriitoare,
Adio, ninsoare
Adio, tu, nor !
Simt cum se dizolvă cuvintele

Cum se dizolvă înţelesul lor
Adio, vă zic tuturor
Crucilor de pe mormintele
Secundei acesteia, ultimă,

Cînd încă te rog,
Încă te rog,
Uită-te, uită-mă !
*
Vulturii sunt arbori care zboară,
Ghearele lor sunt rădăcini,
Doamne, cît de toamnă iară
Se va face-n înălţimi.
218
*
Fulgii de zăpadă ce lumină îngheţată
Şi revederea iernii ce frig al cuvintelor...
Exceptînd alte cîteva versuri disparate foarte frumoase,

cam astea sînt toate poeziile dintr-un volum antologic publicat
în 1988 care merită numele de poezii; restul fiind complet
inexpresive: inodore, incolore şi insipide, din perspectiva mea,
desigur !
Un alt exemplu este această poezie excepţională a lui
Arghezi, în care aspiraţia spirituală a fost redată de o manieră
foarte expresivă:
Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie.

Afară bătea vîntul. Afară era ploaie.
Şi mi-am săpat odaia departe sub pămînt.

Afară bătea ploaia. Afară era vînt.
Am aruncat pămîntul din groapă, pe fereastră.

Pămîntul era negru: perdeaua lui, albastră.
S-a ridicat la geamuri pămîntul pînă sus.

Cît lumea-i era piscul, şi-n pisc plîngea Iisus.
Săpînd s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,

Cu moaştele-i de piatră, fusese însuşi Tatăl.
219
Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborît,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urît.
Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era tîrziu.
Poezia aceasta este o metaforă a căutării spirituale

ardente a propriei Esenţe Nemuritoare, care în opinia mea
înseamnă Poezie pură, cum este această superbă bijuterie
poetică din creaţia lui Nicolae Ionel :
Trandafir. Privesc
nu corola
cunoscîndelor lui
suavităţi
ci prezenţa
lui în el însuşi
Care mă-ncape.
Şi unul din rarele exemple expresive ale lui Lucian

Blaga, în poezia Încheiere:
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.

Dar cel ce ţi-a vorbit e în pămînt.
E în apă. E în vînt.
Sau mai departe.
Cu foaia aceasta închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
220
Tu stinge-ţi lumînarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus ?
Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvînt ?
De la basmul sîngelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.
Unul din puţinele exemple de expresivitate remarcabilă

cunoscute de mine, care depăşeşte inconvenientul traducerii din
altă limbă, la Baudelaire, în Moartea îndrăgostiţilor:
Paturile noastre fi-vor parfumate,

Şi-adînci divane sugerînd morminte,
Flori pe etajere murmurînd, ciudate,
Despre alte ceruri tainice cuvinte.
Ultimă căldură risipind, curate

Inimile noastre, două făclii sfinte,
Împărţi-vor dubla lor paliditate
Sufletelor noastre năzuind fierbinte.
Fi-va roş amurgul în misterele-albastre,

Nalta fulgerare, unică spre astre
Răsuflarea noastră plină de-amintiri;
Mai apoi un înger va deschide uşa,
221
Vrînd să reînvie fostele iubiri,
Din oglinzi tăcerea şi din noi cenuşa.
Alte cîteva exemple grăitoare din poeziile lui Basho:
Macului alb
aripi smulse îi lasă
amintire fluturele.
*
Ah, liniştea
şi cîntecul greierilor
sfredelind stînca.
De-a curmezişul
cîmpiei calul meu duce
o privighetoare.
Melancolie
întăreşte-mi singurătatea
pasăre din tăceri.
*
222
Cînd suflu în lampă
Cumătra umbră
Mi se-ntoarce în trup.
Este oare necesar să repet ?... Acestea sînt poezii

veritabile care realmente ne răpesc în inefabil, ci NU protoziile
în vers alb contemporane, despre care se poate spune că sînt
doar nişte stropitori de cuvinte, adică aiureli ! Trebuie ştiut
totuşi că poeziile pure, asemenea metalelor pure, sînt extreme
de rare… cel mai adesea poeziile pure, asemenea metalelor
preţioase, conţin diferite impurităţi, în proporţii variabile.
După înţelegerea mea actuală, este destul de, ca să nu spun
foarte dificil pentru nivelul actual de conştiinţă şi conştienţă, să
se atingă nivelurile superioare ale Mentalui de către artiştii
acestor Vremuri de Apoi, pentru a reuşi să fie inspiraţi la
modul cel mai înălţător posibil sau chiar genial ! Proto-ziile
lamentabil de mediocre oglindesc în fapt exact interiorul,
respectiv pe Frumoasa din pădurea adormită (iar cei 7 pitici
sînt cei 7 centri – chakra – principali de forţă din anatomia
subtilă a omului), care este metafora cea mai cunoscută a
sufletului uman adormit! Şi dat fiind că aproape toţi criticii
actuali, (fie că aparţin sau nu sectei Dezbinătorilor), au
sufletele adormite şi prea puţină cunoaştere iniţiatică autentică,
nu e de mirare că atît clasamentele întocmite de ei, cît şi în
articolele lor se perpetuează mediocritatea şi falsele valori !
Această mediocritate va continua atîta vreme cît demonismul şi
satanismul vor fi impuse forţat de Clica malefică aflată la cîrma
lumii noastre !
223
Bascularea spre inefabil ori saltul în inefabil se străvede
în cîteva poezii ale autorului acestui text, precum urmează :
Niciodată să nu vinzi
Aparenţa din oglinzi
Niciodată să nu plîngi
După fluturii nătîngi,
Care urcă din stomac
Ca un fel de basamac,
De te clatină divers
În suspinul unui vers...
Niciodată să nu frîngi
Ceea ce nu poţi să strîngi,
Niciodată să nu cerţi
Ceea ce nu poţi să ierţi,
Mai degrabă să desfoi
Aripă de cintezoi,
Care zboară după leac
Pe o ramură de veac !
Primele 12 versuri sînt un fel de axiome poetice inedite

şi doar ultimele patru versuri fac saltul în inefabil, prin
intermediul a ceea ce numesc expresie sau expresivitate
poetică veritabilă ! Şi în cadrul acestei text mă refer numai şi
numai la genul liric; nu poeme precum Luceafărul eminescian
sau epopei ca Ramayana, (care rareori se mai compun), nu
fabule, satire, epigrame, pamflete, care sînt poezii doar cu
224
numele, adică în sensul cel mai larg, fiindcă cele mai sus
enumerate oricum nu răpesc pe nimeni în inefabil, nefiind
acesta scopul lor !
Următoarea poezie din Ferestre spre infinire este un alt
exemplu al expresivităţii poetice, mai cu seamă a treia parte:
Fluturi albi îşi flutură,

Aripi care scutură,
Dinspre vîntul mai zglobiu
În versuri care se scriu.
Lent de tine mă apropiu

Şi în taină şi la propriu
Cu mai multe zeci de rime,
Care vor să te anime.
Ci să mă auzi vioară
Cînd te ţin la subţioară,
Şi te cînt nemîngîiat
Într-o noapte de bărbat,
Dorului ce i-am lăsat
Lîngă suflet de fecioară,
Visul meu neterminat
Într-un vers, odinioară !
Aşadar, comparînd acum descrierea stării de samadhi a

Eliberaţilor spirituali, sau a oricărei alte simţiri supramentale,
cu expresivitatea poetică veritabilă, cred că se vede diferenţa
şi sper că se înţelege mai bine ce vreau să spun.
225
Dacă vreun cititor sau o cititoare deţine un nivel de
conştiinţă foarte înalt, adică are deja Sinele Divin Atman pe
deplin revelat, este cu putinţă ca atunci cînd citeşte acel poem a
lui Yogananda să trăiască şi el, prin rezonanţă, starea de
Samadhi… dar asta numai DACĂ are acel nivel, respectiv
Sinele Atman revelat !
Cineva ar putea obiecta că acest argument poate fi adus
parţial şi în cazul poeziei sau a artei poetice veritabile, anume
că numai unii receptori rafinaţi vor fi răpiţi în inefabil de
poeziile divin inspirate, pe cînd cei mulţi, ale căror suflete sînt
mult prea adormite, nu vor vibra nicidecum la astfel de poezii.
Aşa este, numai că aici se subliniază diferenţa dintre două
exprimări, una descriptivă, alta poetică, în sensul cel mai pur al
termenului, ci nu în sensul larg, aşa cum se face grosso modo,
în care toate versificările sînt numite poezii pentru că rimează -
în cazul celor clasice, sau pentru că sînt aranjate specific, în
cazul celor în vers alb, indiferent de calitatea lor.
Poezia veritabilă sau Arta poetică veritabilă, inspirată ori
genială, presupune redarea într-un limbaj pur poetic a stării de
poezie, prin metafore, comparaţii, alăturări inedite de cuvinte,
ci nu descrierea prozaică a stărilor sublime ori a vreunui peisaj
sau aspect oarecare. Nu se răpeşte în inefabil folosind cuvintele
uzuale în alăturări banale, aşa cum a făcut Yogananda în textul
mai sus citat. Doresc să fiu cît mai bine înţeles că aici nu
minimalizez nicidecum starea de Samadhi, pe care ne
îndeamnă Yogananda să o trăim cît mai mulţi dintre noi sau
orice alte trăiri spirituale excepţionale, ci doar să diferenţiez cît
mai precis limbajul poetic foarte expresiv, de descrierea
prozaică, didactică uneori sau prea directă !
226
S-ar putea obiecta că fiecare receptor uman percepe
diferit poeziile, fie ele de cea mai înaltă valoare estetică, şi aşa
este, dar asta nu înseamnă că nu există o ierarhie valorică a
poeziilor, dacă nu este percepută de majoritatea fiinţelor
nerafinate ! Altfel spus, dacă o poezie excepţională are foarte
puţini admiratori, prin comparaţie cu manelele, să zicem, nu
este vina poeziei desigur, şi ea nu e mai puţin valoroasă din
acest motiv !
Exemple de expresivitate poetică superbă există la mulţi
alţi poeţi, pe ici-pe colo, însă nu am la îndemînă cărţile lor, iar
căutarea pe internet implică foarte mult timp, mai ales cînd nu
ştii exact ce cauţi şi nici nu sînt incluse toate cărţile pe net, de
aceea prezint cîteva exemple din cartea mea Ferestre spre
infinire:
Visul meu neterminat

Dintr-un vers, odinioară,
Într-o noapte de bărbat
Ocolită de fecioară,
Pare că s-a preschimbat
Într-o căutare rară
A ceva neafectat,
Nici de trenul fără gară,
Nici de ritmul sincopat
Al jocului predestinat,
Sau de geamătul de-aseară
Dintr-un vers împerecheat !
Un alt exemplu din volumul Dimineaţă de alun în

poezia Tăinuiri:
227
Din murmurări rotunde
Cu prelungit balans,
Ne înfloreau fecunde
Cuvinte în devans.
Nu pot să spun de unde

Şi cum este un dans,
Cînd sensuri mai profunde
Mă zguduie-n avans.
Dar intuiesc că-s runde

De mistic contradans,
În care se ascunde
Misterul în suspans !
Prezentarea acestei poezii are şi un alt scop, în afara

expesivităţii poetice. Comparaţia la îndemînă în „bucătăria”
creativă este cea a nisipului aurifer pe care căutătorul sau
poetul trebuie să-l cearnă de multe ori, pentru a separa aurul de
mîl, nisip şi multe alte impurităţi. Totuşi, această comparaţie
este insuficientă pentru că prezintă o perspectivă bi-
dimensională, în plan orizontal, lumesc. Perspectiva mai
potrivită este cea pe verticala conştiinţei. Inspiraţia cea mai
valoroasă provine din înălţimile adînci ale supermentalului,
urmate de treptele mentalului intuitiv şi cel iluminat, în ordine
descrescătoare. Sigur că poetul nu ştie de la ce nivel îi vine
inspiraţia. El are o stare sau un vers de la care porneşte
construcţia poetică. În cazul de mai sus, starea s-a materializat
228
în ceva neinteligibil la început, de genul: la curcules pe unde,
din brumburit berunde, şi au fost necesare 12 decantari
succesive pentru a ajunge la varianta finală. Fiindcă, aşa cum
am spus deja, calităţile principale în Arta Poetică sînt
Originalitatea, Simplitatea şi Profunzimea. Fără metafore
absconse, insipide, incolore, inodore !
Dar intervenţia mea aici vizează un aspect cu mult mai
profund ! Totul este vibraţie în grandioasa Creaţie Divină. La
cele mai înalte niveluri, în supramental, comuniunea este atît
de profundă, de vastă şi cuprinzătoare, încît nici un limbaj
articulat nu o poate cuprinde ! Odată ce se coboară diferite
trepte de vibraţie, se pierde treptat din profunzime, din
complexitate, din mister, pentru ca la nivelul egoului, a minţii
obişnuite, unde avem limbajul vorbit sau scris, să ajungă ceva
extrem de contractat, simplist, chiar superficial prin comparaţie
cu nivelurile foarte înalte. Iar poezia aceasta a urmărit să
sugereze poetic chiar acest proces al coborîrii vibraţionale de la
ceva intraductibil, la altceva cît de cît inteligibil. Din acest
motiv am repetat şi accentuat atît de mult necesitatea
expresivităţii poetice de cea mai înaltă valoare, fiindcă doar ea
ne apropie oarecum de grandoarea supramentalului, prin saltul
în inefabil, fără de care nu numai că ne menţinem în banal, ci
coborîm cu mult mai jos, în lamentabil ori penibil, cum sînt
marea majoritate a protoziilor în vers alb contemporane, ba
chiar în demonism la unii anti-poeţi!
Înainte de-a oferi alte exemple, sînt necesare cîteva
clarificări. Umanitatea în ansamblu se scaldă nu doar în ape
tulburi, ci de-a dreptul într-o mocirlă otrăvită de prejudecăţi
limitatoare, pasiuni vulgare, tendinţe grobiene, plus multe alte
josnicii pe care nu le mai enumăr, că se ştiu ! Majoritatea
229
omenirii s-a obişnuit cu acest mediu toxic şi aşa cum peştele
trăieşte în apă, la fel şi omenirea actuală în ansamblu, neavînd
acces la învăţături spirituale autentice, nu poate face diferenţa
dintre mediul otrăvit în care vieţuieşte zilnic şi puritatea sau
înţelepciunea oferită de acele învăţături autentic spirituale, din
ignoranţă şi alte motive !
„Toţi o apă şi-un pămînt”, zice o zicală românească,
încifrînd aici o informaţie ezoterică despre primele două Esenţe
subtile (tattva-e), Pământul şi Apa, existente pe primii doi
centri de forţă inferiori (chakra), pe care se află predominant
marea majoritate a omenirii ca nivel de conştienţă. Acest
amănunt are importanţa sa dacă înţelegem că datorită acestui
nivel de conştienţă scăzut, creaţiile artistice în marea lor
majoritate reflectă acest fapt şi aşa se face că ele nu transmit
mai nimic înălţător ori sublim, ci sînt doar apă de ploaie ! Sau
apă de baltă stătută în care se scaldă inconştient cei mai mulţi
„artişti” ai vremurilor noastre. Lipsindu-le un scop înalt
spiritual în viaţă, şi neavînd nici cunoştinţe spirituale autentice,
nu dogme creştine sau din alte religii, aceşti aşa zişi „artişti”
împreună cu umbrele lor, criticii, nu sînt capabili să ofere o
viziune corectă asupra lumii – autorii, şi a creaţiilor în
ansamblu - criticii. Dacă te scalzi în aceeaşi apă stătută ca
majoritatea omenirii, este aproape imposibil să simţi şi să
înţelegi corect starea ta inferioară, fiindcă aşa cum spunea
Einstein, nu poţi rezolva o problemă de la acelaşi nivel care a
creat-o ! Şi această neputinţă de auto-obiectivare datorată în
principal sufletului adormit al majorităţii oamenilor are ca
efect acea nesfîrşită aiureală „poetică” sau „artistică” în
literatură, muzică, pictură, cinematografie, etc. Numai fiinţele
umane care şi-au trezit sufletul într-o proporţie suficientă sînt
230
capabile să perceapă corect tulburimea sau proasta calitate a
făcăturilor numite „artă.” Ce înseamnă această „proporţie
suficientă a sufletului trezit” este ceva ce nu se poate aproxima
în cuvinte, ci doar trăi !
Din onestitate, autorul acestor poezii îşi judecă propriile
creaţii ca pe ale altcuiva, cu maximă sinceritate şi suficientă
detaşare, fără orgolii tembele, ştiind prea bine că toate poeziile
cît de cît valoroase s-au scris prin el, nu le-a creat el ! Este
exact sentimentul trăit pregnant după publicarea cărţilor sale
de poezie ! Tot din onestitate şi maximă sinceritate, autorul nu
pretinde că ar avea sufletul pe deplin trezit la momentul scrierii
acestor rînduri, din care pricină este posibil să mai greşească
uneori în judecăţile sale de valoare, fiindcă orice desăvîrşire
presupune un proces gradat şi îndelung de purificare,
clarificare şi cristalizare interioară. Şi pentru că sîntem la
capitolul Onestitate, autorul recunoaşte că a scris cîteva poezii
cam didactice, nu foarte expresive sub aspect estetic, fiind mai
degrabă nişte îndemnuri spirituale necesare şi instructive,
întrucît astfel de mesaje au fost prea puţin redate cît de cît
poetic de către autorii români, dar şi pentru variaţia registrului
poetic, cum am spus în altă parte. Se observă totuşi că poeziile
cu mesaj direct, De idee, sînt apreciate mai mult decît poeziile
De stare, din motive prea evidente pentru a mai fi explicate.
Oferind exemple din propria creaţie, nu o fac spre laudă
ori ca să mă dau măreţ, cum ar putea crede minţile impure, ci
pentru a argumenta tema în discuţie. Că nu se face aşa ceva
este o presupusă la care nu subscriu, fiindcă toate cele făcute
au fost nefăcute pînă să le facă cineva, care nu ştia sau nu voia
să ştie că nu se face aşa ceva ! Îmi obiectivez cu discernămînt
valoarea, nici prea mică, nici foarte mare; mi-am văzut
231
slăbiciunile, dar şi reuşitele, ca atare nu există riscul să mă
împăunez peste măsură! Fapt este că ştiu cum arată o poezie
bună, foarte bună sau excepţional de bună şi mă bucur
realmente atunci cînd primesc astfel de inspiraţii (deşi e
posibil ca altora să nu le placă la fel de mult ca mie), chiar dacă
nu pot decela deocamdată nivelul de la care a venit inspiraţia.
La fel de posibil mai poate fi să nu apreciez cum se cuvine un
vers sau o poezie inspirată de la cel mai înalt nivel, fiindcă, am
spus deja, rafinamentul estetic necesită multă cristalizare
interioară, precum şi accesul efectiv la intuiţii spirituale
profunde şi repetate. Altfel spus, e cu putinţă să nu rezonez cu
anumite aspecte spirituale foarte înalte încă, din care pricină să
nu simt ceea ce este transmis. Dar chiar dacă nu simt aspectele
mai înalte în unele poezii mistice, vreau să precizez că nu
rezonez cu anumite modalităţi poetice prea descriptive şi
prozaice, cum ar fi cele ale lui Rumi, Kabir sau Tagore, şi a
multor altora, care mie personal îmi apar ca fiind insuficient de
expresive, adică prea directe, prea explicite unele dintre ele.
Repet, mă refer la modul cum sînt redate acele trăiri, nu la
conţinutul efectiv al poeziilor mistice !
Poezia indirectă, aluzivă, de Stare, are două moduri
principale de expresie şi una secundară:
În prima categorie, întreaga poezie este o metaforă.
Exemplu: Între două nopţi a lui Arghezi. Aici nu mai sînt
expresii poetice sclipitoare la nivel de vers individual sau apar
mai rar, fiindcă întreaga poezie este deja o metaforă. Exemplu
este poezia mea Poate n-am să ştiu:
232
Cît de rotundă şi îndepărtată
E aripa stîngă a Infinităţii mele
În raport cu aripa dreaptă a Eternităţii tale...

Cît de fecundă e rădăcina pătrată
A Infinităţii înamorată
De aripa dreaptă a Eternităţii mele...
Dar poate cîndva, la marginea unei clipe,

Vom fi simţit cele două aripe
Ca pe un zbor între Apele de Jos
Şi Apele de Sus
La modul cel mai glorios,
Iar atunci şi acolo n-o să ne mai doară
Cîte infinităţi de timp
Şi cîte eternităţi de spaţiu
Vor fi trecut pînă s-au unit
Într-o joi de sîmbătă seară
Pentru a deveni Una
Cu Acela de Pretutindeni !
În cea de a doua modalitate de expresie există metafore,

comparaţii sau alăturări de cuvinte foarte poetice, încîntătoare,
fermecătoare, cum sînt aceste versuri: „de mult viu mă mult
murisem” sau „cerc absorbitor de punct” sau „Vino, tu, fără de
tine/ Ca să fiu cu mine, mine” sau „din oglinzi tăcerea” sau
„mai degrabă să desfoi/ aripă de cintezoi/ care zboară după
233
leac/ pe o ramură de veac.” În cadrul acestei categorii, ca peste
tot de altfel, este necesară expresivitatea poetică originală,
percutantă, inedită şi cît mai profundă cu putinţă. Tot aici se
întîlnesc cele două moduri distincte ale aşa numitei „bucătării”
creative. Putem fi inspiraţi de Sus cu metafore, comparaţii,
alăturări de cuvinte foarte frumoase, caz în care se spune că am
fost inspiraţi, dar uneori forţăm noi înşine acele inspiraţii,
parcă le „stoarcem”, le căutăm de la nivelul minţii obişnuite,
fiindcă inspiraţia din planurile înalte lipseşte. Această situaţie
apare atunci cînd se pleacă de la un vers inspirat de Sus care
nouă ne place foarte mult şi apoi căutăm să întregim acea
poezie cu versuri „căutate.” Exemplu este poezia Eminescu
ultim, al cărei final a fost „căutat” din cine ştie ce motiv obscur,
de aceea poetul a şi ratat finalul respectiv ! Autorul acestui text
recunoaşte că şi în poeziile sale se află cîteva metafore
căutate... cu lumînarea, mai ales în Poezii modificate genetic !
Cum se poate deosebi inspiraţia veritabilă de cea
„scoasă din burtă” ? Prin faptul că inspiraţiile din planurile
înalte ne plac şi peste o lună, un an, zece ani sau pentru toată
viaţa, pe cînd expresiile căutate, stoarse, după cîteva zile sau
săptămîni nu ne mai plac; le percepem destul de clar goliciunea
şi în această situaţie jalnică se află metaforele obscure, lipsite
de miez ale celor mai multe protozii în vers alb din ultima sută
de ani !
Există şi poezii care îmbină prima categorie a celor
integral metaforice, cu a doua categorie, a expresivităţii poetice
în unul sau mai multe versuri, deşi mai rare, iar exemplul este
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga:
234
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntîlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adîncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfînt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei,
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
La nivelul actual de conştienţă este destul de greu să se

creeze poezii cu metafore sclipitoare la fiecare vers în parte,
atunci cînd întreaga poezie este deja o metaforă profundă sub
aspect spiritual.
Pe cînd în cazul poeziilor mistice, acolo încărcătura
spirituală este foarte puternică la poeţii care realmente aveau
Sinele Divin revelat. Pentru a simţi acea încărcătură spirituală
foarte înaltă, receptorul însuşi trebuie să deţină un nivel
235
suficient de înalt. Unele fiinţe umane sensibile, chiar dacă nu
au Sinele Divin revelat, pot fi impactate la modul real, nu
teatral, cum se petrece adesea, de poeziile mistice, însă aceste
fiinţe sînt destul de rare; poeziile mistice fiind prea puţin
apreciate deocamdată.
Intenţia mea ca autor de poezii este să îmbin într-un tot
unitar aspectele spirituale, fie că este vorba de informaţii
ezoterice, adevăruri spirituale, îndemnuri, intuiţii, revelaţii sau
trăiri mistice, cu expresivitatea poetică de o calitate cît mai
bună; ceea ce s-a reuşit extrem de rar pînă în prezent pe planeta
noastră în istoria cunoscută, astfel încît să nu prevaleze mai
mult una în dauna celeilalte, respectiv formulările prea directe
ale îndemnurilor spirituale sau a informaţiilor ezoterice, de o
parte, şi expresiile poetice surprinzătoare, inedite,
fermecătoare, de cealaltă parte !
Acest stil descriptiv, caracteristic majorităţii poeţilor
mistici a fost amprenta unor epoci şi mentalităţi culturale
specifice; adevărurile spirituale trebuind să fie cunoscute de
aspiranţii sinceri ai Căilor spirituale autentice sub acea formă
explicită. Există tratate ezoterice extrem de ocultate, care pot fi
înţelese doar de Ghizii pe deplin eliberaţi sau măcar cu Sinele
Divin revelat. Dacă s-ar fi procedat la fel şi în poeziile adresate
neiniţiaţilor, aceştia n-ar fi înţeles nimic şi nu exclud să fie
astfel de poezii. În prezent, datorită accesului mult mai mare la
cărţi spirituale sau internet, se cunosc mai multe informaţii de
natură ezoterică de către tot mai mulţi oameni, astfel încît după
un prim val explicit, urmează un al doilea val ceva mai poetic,
pentru ca mai tîrziu unii poeţi foarte elevaţi spiritual să
reuşească o simbioză deplină între expresivitatea poetică şi
profunzimile spirituale.
236
Poeziile mele se încadrează, cred, în acest al doilea val,
urmărind să fie ceva mai subtile, chiar dacă n-am putut evita
întrutotul mesajul prea explicit uneori, sau alteori ceva mai
greu de înţeles de către neiniţiaţi, însă astfel de versuri conţin
taine spirituale general valabile care vor fi înţelese mai
devreme sau mai tîrziu de tot mai mulţi cititori care vor fi
asimilat abc-ul spiritual, ci nu metafore absconse, ale căror
semnificaţii sînt ştiute doar de autorii lor !
Pe la 19 de ani am cunoscut un poet obscur cu
pseudonimul Cartojan, despre care nu cred că îşi aminteşte
nimeni, al cărui vers: „Totul e posibil în afară de moarte ”, m-a
impactat foarte tare la acea vreme, în contextul unui ateism
agresiv, pentru că majoritatea oamenilor erau convinşi că după
moarte nu mai există nimic, însă urmarea acelui vers era: „De
unde pietrele se întorc cenuşii ca o tîmplă.” Acest al doilea
vers este exemplul cel mai clar de metaforă obscură, nu doar
pentru că alături de primul vers sună ca nuca în perete, ci mai
ales întrucît doar autorul lui şi Bunul Dumnezeu ştiu ce va fi
vrut să spună prin el. Şi acesta e doar un exemplu din miile de
exemple ale unor metafore goale de sens, care nu doar că nu
spun nimic, ci sînt scrise cel mai adesea dintr-o dorinţă mai
mult sau mai puţin conştientă de epatare „poetică” ! Iar din
perspectivă metafizică primul vers se dovedeşte a fi inexact,
fiindcă moartea reală este posibilă odată cu sfîrşitul Zilei lui
Brahma, cînd întreaga Creaţie dumnezeiască este resorbită în
Transcendenţă. Atunci se produce aneantizarea tuturor
spiritelor care n-au obţinut Eliberarea Ultimă pînă la acel
moment, în speţă a celor satanice, dar pînă la acea dată vor
trece multe miliarde de ani !
237
În viitorul îndepărtat toţi oamenii vor avea cunoştinţă
de abc-ul căilor spirituale şi atunci acest stil descriptiv,
didactic, nu va mai fi necesar, poeţii creînd poezii expresive cît
mai pure ! Cel mai probabil în acele timpuri glorioase poeziile
şi artele în general vor avea cu totul alte forme, ele fiind
transmise fie telepatic, (întrucît atunci conştiinţa umanităţii va
fi globală, ci nu separată, egotică, individuală, ca în Kali yuga),
fie prin intermediul unor dispozitive foarte sofisticate,
controlate direct de conştiinţă, care vor reuni toate cele cinci
simţuri simultan, odată cu translaţia umanităţii pe nivele
vibraţionale superioare !
Cît priveşte auto-obiectivarea, tendinţa a fost mai
degrabă opusă împăunării smintite şi n-o spun dintr-o falsă
modestie, ci întrucît în cea mai mare parte a acţiunilor mele
trecute, imboldul a fost mai mult spre auto-depreciere, decît
întru preamărire, din motive de neîncredere, pînă să capăt
oarece încredere în mine ! (De altfel, am renunţat să mai scriu
poezii cam între 20 şi 50 de ani aproximativ, fiindcă m-am
comparat cu alţi poeţi mai talentaţi ca mine !). Cît de greu se
obţine această încredere în sine o ştiu cel mai bine cei sau cele
care s-au devalorizat mai mereu prin comparaţii păgubitoare cu
alţii mai buni, dar acum reuşesc să mă obiectivez cu detaşare,
pentru că deţin criteriile spirituale necesare, nu ce spune gura
lumii ori mai ştiu eu ce interdicţii nescrise şi nici nu mă raliez
la părerile mai Marilor Zilei din critica actuală, care păreri sînt
în cea mai mare parte la fel de tulburi precum apele acestei
lumi, din simplul motiv că nu au la bază învăţături spirituale
autentice, pe care de altfel le ignoră aproape total !
În paranteză fie spus, ar fi de dorit să se ştie cît mai clar
în urma căror criterii poeţi ca Blaga, Bacovia, Stănescu, sau
238
vestitul versificator Păunescu şi mulţi alţii sînt socotiţi poeţi
mari ?... deşi au scris mai puţin de cîteva ( !) poezii realmente
valoroase care ne răpesc în inefabil; unele fiind bunişoare, iar
restul sînt slabe şi foarte slabe sub aspectul expresivităţii
poetice aşa cum a fost ea exemplificată în aceste rînduri, la toţi
cei mai sus pomeniţi.
Mulţi critici au devenit „maeştri” ai retoricii sterpe,
reuşind să spună mai nimic în foarte multe cuvinte – vezi
Ciopraga în prefaţa cărţii la poeziile lui Ion Barbu; cel din
urmă pare a fi dorit să transpună ecuaţiile de gradul trei cu 14
necunoscute în versuri cît mai absconse, din care nu poate fi
aleasă nici o poezie veritabilă ! Altfel exprimat, cînd scrii
protozii la care e necesar să decriptezi fiecare vers în parte şi
apoi să le asamblezi într-un înţeles global, atunci nu mai este
răpire în inefabil, nici încîntare, ci exerciţiu intelectual, ori
scopul poeziei nu este dezlegarea unor enigme rebusistice şi
nici de dinamizare a inteligenţei mentale !
Mai apoi genul acesta de poezii complicate şi stufoase
aparţin în mod vădit Mentalului Superior, ci nu planurilor mai
înalte, respectiv planul iluminat, intuitiv sau supermental, iar
argumentul este că mentalul superior, în principal, creează
asemenea construcţii foarte elaborate sau alambicate, făcînd
tapaj de tot felul de cunoştinţe cu multiple trimiteri filozofice,
mitologice ori de altă natură, pe cînd la nivelurile superioare
ale mentalului versurile sînt fie foarte simple, dar pline de
miez, ca în cazul celor eminesciene, fie apar sub o formă
paradoxală, ca nişte străfulgerări în noapte, pentru că acolo
cunoaşterea se prezintă ca intuiţii sau revelaţii foarte greu de
redat în cuvinte, cum am tot spus de atîtea ori înainte !
239
După cum se ştie, tonul îl dau mai Marii Zilei
deocamdată, ci nu fiinţele realmente sensibile la frumos ! Iar
dacă mi se cere să numesc acele învăţături spirituale autentice
care fac posibile argumentaţii estetice pe deplin îndreptăţite, cît
mai obiective, voi spune ceea ce se ştie deja, anume că simpla
lectură a nici unui tratat de estetică sau de orice altă factură, nu
face pe nimeni infailibil, ci numai rafinamentul estetic obţinut
în urma trezirii sufletului, atît la criticii de artă, cît şi la
receptorii ei. Iniţierea în acele învăţături spirituale autentice
conferă o bază teoretică solidă, dar esenţiale sînt sensibilitatea
foarte rafinată a sufletului trezit şi intuiţia, pe cît posibil
supramentală, la care ar trebui să se adauge onestitatea,
sinceritatea demersului critic, fără ipocrizie sau lingușeli numai
de dragul de a menaja egourile sensibiloase ale autorilor !
Revenind la subiectul principal al expresivităţii poetice
cît mai pure, iată exemplul:
Întocmai cum roua plînge pe foi,

Aşa plîng cu mine, aşa plîng cu voi;
Întocmai cum roua plînge tiptil,
Aşa plîng a munte, aşa plîng subtil;
Întocmai cum roua plînge spre zi
Aşa plîng a noapte, aşa plîng de-ai şti;
Întocmai cum roua plînge în floare,
Aşa plîng a lună, aşa plîng a soare...
Întocmai cum floarea plînge a rouă,

Aşa rîd a plînge şi plîng pe din două;
Soră şi frate, copil şi părinte,
Aşa plînge roua la cele prea sfinte !
240
Un alt exemplu dintr-o poezie cu tematică strict
spirituală. Dat fiind însă că termenul de Aham, respectiv Inima
Supremă a lui Dumnezeu, conform Şivaismului kaşmirian, este
foarte puţin cunoscut în occident, poezia nu va avea acelaşi
impact asupra cititorilor, precum exemplul anterior al lui
Arghezi, însă există expresivitate poetică:
Murmurînd cum murmuram

Și eram și nu eram
Gîndul murmur rourat
Al unui poem mirat
Și privindu-mă pe geam,
Chiar eu însumi mă miram
Dacă sînt cine credeam:
Aspirant la sfîntul hram
Al extaticei Aham !
Să mă vezi cum mă visam

Încă murmur rourat
Într-un vers abia schițat,
Scris de rouă pe un ram
Într-o toamnă de bărbat,
Despre care nu știam
Dacă plînge tresăltat
Sau rostește murmurat
Mantra tainicei Aham !
241
Şi un ultim exemplu de expresivitate poetică într-o altă
poezie cu tematică spirituală:
El îmbrăcat în harurile sfinte

Pe drumul dinspre Cer la o răscruce,
Eu dezbrăcat de patimi în cuvinte,
L-am fost văzut cum merge cînd se duce !
Nu ştiu să spun ce grijă mă cuprinde,

Fiind mai multă noapte înspre zi
Şi cum mă caut pe oriunde
În sentimentul mistic de-a trăi !
Ci tăinuindu-şi Domnul darurile sfinte,

Cum mă privea de-acolo din răscruce,
El mă-ndemna, dar fără de cuvinte,
Că-i rîndul meu să urc acum pe cruce !
Ideea finală a acestei poezii a stîrnit deja o anume

controversă cu un dogmatic habotnic, care pretinde că numai
Iisus s-a urcat pe cruce pentru arderea păcatelor noastre... În
viziunea acestor dogmatici înguşti la minte, pentru că Iisus a
luat deja păcatele lumii asupra Sa, noi oamenii actuali nu avem
mai nimic de făcut, în afara spovedaniei şi ascultării slujbelor,
a căror ineficienţă se străvede la majoritatea aşa numiţilor
creştini prin comportamentul foarte egoist, plin de închistare,
demonism şi resentimente în cazul celor mai mulţi dintre
bătrîni, şi aplecat către distracţii bahice, desfrînare, plus multe
alte vicii, în cazul celor mai mulţi tineri, care de altfel ajung
rareori la biserică !
242
În primul rînd că Iisus a ars karma negativă planetară de
pînă la crucificarea Sa, NU a oamenilor păcătoşi care au trăit
după El, ceea ce ar fi fost absurd şi imposibil ! În al doilea rînd
că am avut un vis extrem de frumos în care eu, împreună cu
alte entităţi, am urcat de mai multe ori pe cruce. Mai precis, am
urcat de cinci ori pe cruce pentru fiecare din rănile
Mîntuitorului şi de fiecare dată ni s-a cerut să îmbrăcăm altă
costumaţie. Înainte de a urca a cincea oară pe cruce eram
îmbrăcat în negru (culoarea lui Akasha tattva), iar o voce care
venea dintr-o sursă de lumină aflată în faţa noastră, ne-a spus
aproximativ aceste cuvinte: „Veţi primi această rană dacă şi
numai dacă Îl veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată
inima, din tot sufletul şi cu toată puterea minţii voastre !”
Odată cu aceste cuvinte, ne-a transmis şi starea de iubire
corespunzătoare !... Cînd m-am trezit din somn, am luat cu
mine în planul fizic o mică parte din acea iubire, probabil zece
sau douăzeci de procente, dar chiar şi atît, era atît de uluitor de
frumoasă şi dumnezeiască acea iubire, încît mi-am spus mie
însumi că dacă mi-ar fi dat să o trăiesc în această lume fără
întrerupere, n-aş mai avea nevoie de nimic altceva: nici casă,
nici iubită, nici bani, ci aş putea trăi oriunde fără griji, chiar şi
sub un pod (pentru a fi ferit de intemperii) !
De bună seamă că în cărţile de poezie ale celor mai
inspiraţi poeţi de pe această planetă din Era Întunericului sînt
destul de puţine reuşite ale expresivităţii poetice, din motive
care au fost amintite aici. Nici chiar poeţii mistici, în opinia
mea, nu au reuşit să redea într-un limbaj pur poetic stările lor
excepţionale, decît rareori, şi această afirmaţie se bazează doar
pe textele traduse în limba română la care am avut acces,
nefiind exclus ca poeziile scrise în limba maternă ale autorilor
243
respectivi să deţină mai multă expresivitate poetică decît apare
în traduceri!
Posibil să existe un motiv cu mult mai profund în afara
celor prezentate deja, pentru care trăitorii la nivel supramental
să nu fi reuşit această performanţă a expresivităţii pur poetice,
care ţine eventual de menirea lor în această lume sau de cine
ştie ce altceva… Fapt este că atunci cînd mi s-au arătat în vis
acele poezii uluitoare, ele chiar erau POEZII în sensul cel mai
înalt şi pur al conceptului, nu versificări, nu îndemnuri perene,
nu descrieri ale unor stări sublime, nu invocaţii sau rugi şi nici
imne de laudă adresate Conştiinţei Divine Supreme, care toate
la un loc sînt poezii în sens larg, ci nu în sensul cel mai profund
al conceptului de Poezie ! Fiindcă, repet iar şi iar, Poezia sau
Arta poetică veritabilă este doar cea care ne răpeşte în inefabil
prin intermediul expresivităţii poetice excepţionale, nu
predicile versificate, nu protoziile în vers alb, care sînt doar
nişte dări de seamă specioase, fără să-şi dea seama că sînt
departe de a-şi da seama cît de departe se află de poezia
veritabilă, cel mai adesea!
Se va obiecta că fiecare receptor este răpit în inefabil de
poezii care pe altcineva nu-l impresionează mai deloc. Aici ne
întoarcem la discuţia despre Prostul gust al vulgului care
mănîncă manele cu salam şi bea versuri poporane ! În mod
evident acolo nu e vorba de răpire în inefabil, ci de exaltarea
unor teme arhicunoscute din subconştientul colectiv: banii mei,
copiii mei, femeia mea, averea mea… ori gelozia, invidia,
răzbunarea şi altele ! Că doar se ştie zicala: Spune-mi ce îţi
place, pentru a-ţi spune cine eşti ! Sau într-o exprimare mai
elaborată: pentru unele rare fiinţe umane, Supraconştientul a
devenit conştient, pe cînd pentru cei mulţi şi orbi spiritual, pînă
244
şi trăirea unor sentimente altruiste este un stadiu încă foarte
îndepărtat !
La acest argument este posibilă o altă obiecţie, anume că
aici s-a dat un exemplu extrem, cel al vulgului, al
nepricepuţilor, dar că există mulţi alţi receptori de poezie sau
creatori de poezie care nu sînt nici la extrema de jos, nici la cea
mai înaltă şi care, probabil, sînt încîntaţi sau entuziasmaţi de
alte poezii decît cele oferite aici ca exemple. Varietatea lumii
scriitoriceşti fiind suficient de mare şi în aceste cazuri zicala
mai sus enunţată este valabilă. Ea ascunde încifrat
arhicunoscuta (pentru unii) Lege a Rezonanţei oculte: sîntem
atraşi de fiinţe, fenomene, aspecte cu care rezonăm mai mult şi
este suficient să ne facem o idee fie şi aproximativă despre
gusturile unui om, aflînd ce anume îi place şi ce nu. În atare
situaţie nu doar gusturile sînt superioare unele altora, ci
rafinamentul estetic este superior unul altuia, care rafinament
poate avea cel puţin două cauze: 1. Trezirea sufletului şi 2.
Preocupările estetice sau creative din una sau mai multe vieţi
anterioare. Exemplul cel mai cunoscut fiind Mozart, dar există
multe alte exemple de copii la vîrste mici foarte talentaţi sau
geniali care au avut mai multe încarnări de creatori ai acelei
arte în care au excelat, fiindcă altfel nu se poate explica
genialitatea. (Şi pentru că sîntem aici cu vorbirea, mai multe
studii serioase au scos la iveală un fapt cu totul remarcabil,
anume că 98% din copiii între 4 şi 6 ani sînt geniali, dar studiul
nu mai spune care e proporţia după terminarea şcolii, însă
bănuiesc că situaţia e exact opusă, anume că 98% sînt pe
deplin imbecilizaţi !). Iar în materie de rafinament estetic,
există grade calitative ca la orice altceva. După înţelegerea
mea, fiinţele umane care au acces conştient la super şi
supramental deţin cel mai înalt grad de rafinament estetic, mai
245
ales dacă au avut preocupări de acest gen în viaţa respectivă
sau în vieţile anterioare. Aşadar, rafinamentul estetic se poate
amplifica indefinit de mult şi prin mai multe căi, nu doar cele
strict creatoare, cum ar fi Arta ceaiului.
Prin urmare, chiar dacă se dau cu totul alte exemple de
expresivitate poetică excepţională, decît cele din acest text,
ideea susţinută aici rămîne valabilă, anume diferenţierea dintre
ceea ce este poezia pură şi cea care nu se poate numi poezie, ci
doar protozie. Că este posibil să nu fie prea mulţi cititori de
acord cu ideile expuse, nici cu exemplele oferite, aceasta ţine
de neînţelegere, dar aici s-a urmărit pe cît posibil prezentarea
unor criterii de judecare a creaţiilor artistice din perspectivă
spirituală. Nu se poate elimina întrutotul aşa numita
„subiectivitate” şi nici nu se doreşte aşa ceva în actul critic, ci
subordonarea ei unor iniţieri spirituale autentice. Altfel spus,
una este percepţia actului creator de la nivelul unui neiniţiat şi
cu totul alta pentru un iniţiat deschis sufleteşte ! Afirmaţia
aceasta nu este corectă în totalitate, situaţia „pe teren” fiind
mult mai complexă, întrucît am cunoscut cel puţin un poet
mirean care mi-a fost mentor în tinereţe într-ale literaturii, cu
un rafinament estetic indubitabil şi o anumită deschidere
sufletească. După cum am cunoscut şi fiinţe iniţiate deschise
sufleteşte, ale căror creaţii nu depăşeau stadiul de grădiniţă, iar
aici trebuie că există explicaţii concrete pe care nu le cunosc
deocamdată, dar îmi dau cu presupusul că implică anumite
înzestrări specifice din vieţile anterioare în cazul unora dintre
ei, sau lipsa acelor înzestrări native, în cazul altora !
Cele mai multe „poezii” din ultima sută de ani sînt
inodore, incolore şi insipide, pentru că le lipseşte miezul
profund şi din acest motiv le-am trecut în categoria protoziilor
sau neroziilor ! Ele nu au nici un mesaj cît de cît impactant
246
pentru un iniţiat. Ori tocmai aceste cunoştinţe iniţiatice, plus
gradul de rafinament obţinut în urma unei reale treziri a
sufletului elimină în mare parte inconsistenţa subiectivismelor,
superficialitatea sau speculaţiile pe care unii şi alţii le fac
adeseori, fie pe marginea actului critic vizavi de anumite
creaţii, fie în creaţia propriu-zisă, parcă vrînd să suplinească
lipsa unor iniţieri autentice cu informaţii culese de ici-colo şi
amestecîndu-le într-un talmeş-balmeş, care se vrea a fi profund
şi original. De aici sper să nu se înţeleagă că doar poeziile de
factură spirituală care implică expresivitate poetică inspirată
sînt valoroase, fiindcă nu am afirmat aşa ceva nicăieri ! Pledez
pentru expresivitate poetică originală, inedită şi cît mai
impactantă, fie că sînt sau nu poezii spirituale, fără metafore
obscure sau prea uzate, care să aibă sens şi miez profund, cum
sînt aceste superbe versuri ale lui Rilke: „Trandafir, oh,
contradicție pură/ de a nu fi, sub atîtea pleoape,/ somnul
nimănui.”
Şi mi-a luat ceva timp pînă să înţeleg că se referea la
contradicţia nu doar metaforică dintre spinii trandafirului şi
simbolul arhicunoscut al acestei flori !
Sau: „Lucerna proaspăt cosită/ miroase puternic/ a
verde.”
În paranteză fie spus, există cîteva exemple concrete ale
unor poeţi/poete care au avut un debut promiţător, cu unele
poezii inspirate, cărora li s-a urcat la cap succesul într-atît,
încît, datorită orgoliului, au pierdut rezonanţa cu partea mai
curată a sufletului lor, devenind ulterior doar poze de poeţi;
inspiraţiile remarcabile din primul volum fiind înlocuite de
speculaţii pseudo-spirituale, iar termenul care se potriveşte cel
mai bine marii majorităţi a creaţiilor lor fiind acela de
butaforii ! Partea jenantă a celor care au beneficiat de succes la
247
debut a fost că au trăit mulţi ani după aceea convinşi că
aproape orice scriu este valoros şi această lipsă de auto-
obiectivare a avut drept efect emanarea multor nerozii aşa zis
„poetice”, care nu doar le-a amplificat orgoliul, ci şi orbirea
prin lipsa discernămîntului, plus egocentrismul, astfel încît
aceşti oameni nu mai sînt deschişi la nici o observaţie contrară,
ei aşteptînd doar laude şi numai laude!
Mai neplăcut de atît este faptul că toţi aşa zişii „poeţi”
mediocri aşteaptă să fie lăudaţi, nimeni nemaisuportînd nici cea
mai mică observaţie, mai cu seamă dacă lucrează la reviste
literare şi edituri sau deţin funcţii importante, din care pricină
ipocrizia şi linguşeala actului critic a devenit un fel de lege
nescrisă, o cutumă ! Importanţa de sine la majoritatea
creatorilor este atît de imensă, încît rareori sînt deschişi la
observaţii constructive, iar atenţionările foarte directe din acest
text e foarte probabil să nu fie pe placul multora !
Cei atenţi vor fi observat deja că marea majoritate a
oamenilor sînt receptivi la idei şi comportamente benefice în
tinereţe, pînă pe la 40 de ani, rareori mai sus de această vîrstă.
Şi lipsa receptivităţii elevate la marea majoritate a creatorilor,
mai ales faţă de cunoştinţele autentic spirituale, generează
acele închistări şi rigidităţi extrem de păgubitoare pentru
fiecare în parte; acei creatori crezînd despre sine că ştiu ei mai
bine cu ce se „mănîncă” una şi alta, deci n-au nevoie de lecţii
de la un oarecine ! Ori în clipa în care nu mai poţi fi permeabil
la idei noi valoroase, devii un „cadavru” ambulant, tu avînd
impresia că eşti în continuare viu, dar de acest fapt e posibil să
nu-ţi dai seama pînă la sfîrşitul vieţii pămîntene ! Situaţia
devine cu atît mai neplăcută, chiar deplorabilă din perspectivă
spirituală, fiindcă în prezenţa unora dintre aceşti aşa zişi artişti
ai impresia că vorbeşti la pereţi, într-atît sînt de opaci, şi
248
culmea culmilor este că tot ei te categorisesc pe tine care vrei
să le deschizi ochii cu eticheta de „arogant” care, precum se
ştie din psihologie, este doar o proiecţie a propriilor defecte
răsfrînte asupra altora ! Sigur că totul este Karma, respectiv
permisiunea de a avea sau a nu avea acces la anumite
învăţături spirituale autentice în urma unor merite anterioare.
Deci, celor mai mulţi dintre artişti karma nu le permite să
primească acele învăţături spirituale autentice, din care motiv
sînt asemenea unor ziduri pe unde nu poate pătrunde nimic
valoros (vezi poezia Imago mortis, scrisă special pentru astfel
de specimene !) şi în această situaţie atitudinea cea mai
înţeleaptă este să-i laşi în „dunga” lor, acceptîndu-i exact aşa
cum sînt, fără ură şi fără mînie, cu compasiune sau, eventual,
iubire necondiţionată, dacă ai atins acel nivel de realizare
interioară !
Cum am prezentat la începutul acestui text, există acele
5 etape definitorii şi obligatorii în orice act creator, pe care
majoritatea poeţilor mireni în vers alb le ignoră cvasi-complet,
din care motiv expresivitatea poetică foarte inspirată le lipseşte
în cea mai mare parte ! Poezia spirituală, prin tematica propusă
salvează calitatea ei, chiar dacă e descriptivă, ca în cazul
poemului lui Yogananda şi a altor poeţi mistici, pe cînd
majoritatea covîrşitoare a poeziilor albe din ultima sută de ani
este doar o înşiruire de cuvinte insipide şi la finalul lecturării
lor apare întrebarea firească: unde este POEZIA în aceste
texte ? Oare a mai observat cineva în afara mea similitudinea
de stare dintre sufletul trezit şi POEZIE în sensul ei cel mai
pur ?
Mi s-ar putea reproşa că nu simt protozia sau că n-am
„organ” pentru ea, dar am spus deja că totul este un joc al
rezonanţelor mai mult sau mai puţin elevate, datorate gradului
249
mai mult sau mai puţin accentuat al trezirii sufletului, iar faptul
că cei mai mulţi dintre creatorii actuali apreciază prea puţin
poeziile spirituale autentice, nu siropelele creştine, mie îmi
spune că sînt încă departe de a avea sufletul trezit ! Ori sufletul
trezit şi expresivitatea poetică foarte inspirată, plină de miez,
merg mînă în mînă… sau ar trebui să meargă şi aceasta să se
vadă nu doar în cîteva poezii, ci în majoritatea poeziilor unui
autor ! Mai apoi ce „organ” îţi trebuie pentru a gusta creaţiile
insipide ?
Artele în general şi cea poetică în special, au decăzut
într-atît şi de atît de multă vreme, încît creatorii şi receptorii ei
aproape că nu mai sînt în stare să observe cu luciditate şi
discernămînt situaţia mai mult decît jalnică actuală, cu unele
excepţii ! În lumea noastră se face cu osîrdie apologia falselor
valori, a falselor necesităţi, a falselor adevăruri, a falselor
idealuri, iar atunci cînd apare cîte un om lucid care atrage
atenţia asupra strîmbătăţilor, lumea fie îl ignoră pe el şi mesajul
lui, fie îl calomniază, etichetîndu-l în fel şi chip sau îl pune la
stîlpul infamiei ! Ar trebui să mă întind pe zeci şi sute de
pagini, dacă mi s-ar cere exemple concrete de protozii sau
nerozii cu pretenţii „poetice” care sînt atît de numeroase, încît
ar umple de fapt sute de volume, dacă nu cumva mii, şi tocmai
calitatea lamentabilă a majorităţii volumelor de poezii a dus la
un dezinteres cvasi-total al receptorilor de frumos pentru cărţile
de poezie, care sînt foarte greu vandabile în cazul celor mai
valoroase dintre ele !
În ultimă instanţă, demersul meu propune adoptarea unei
viziuni cu totul inedită asupra actului creator, care trebuie văzut
ca o manifestare a sufletului trezit, dacă s-a reuşit acea trezire
într-o măsură apreciabilă şi această trezire se străvede prin
expresivitatea poetică foarte inspirată, în primul rînd şi
250
secundar prin tematica propriu-zisă. Fiindcă aşa cum este
necesară o pregătire laborioasă pentru a excela în chirurgie,
astronautică sau în oricare altă profesie dificilă, la fel este
necesară, chiar obligatorie trezirea sufletului pentru a deveni
un foarte bun muzician, poet, prozator, dramaturg, pictor sau
sculptor, iar acest adevăr foarte simplu a fost ignorat de cei mai
mulţi creatori sau receptori ai artelor, pornindu-se de la
premiza că toţi creatorii au deja sufletele trezite, ceea ce este o
mare eroare, întrucît aproape nimeni dintre neiniţiaţi nu ştie
cum arată sufletul trezit ! ! Unii oameni mai curaţi la suflet pot
simţi prin rezonanţă sufletul trezit al celor puţini, însă cei mai
mulţi dintre ei, fie vor ignora calitatea sufletului trezit, fie cel
mai adesea îi vor judeca pe cei puţini care şi-au trezit sufletul
conform perversităţii lor, manipulaţi de mass-media
demonizată sau de reprezentanţii sectelor malefice !
Cît priveşte sufletul trezit, am scris în prefaţa cărţii mele
Poezii modificate genetic, citez: „Se pot enumera cîteva semne
ale trezirii sufletului: Bucuria, Afectivitatea, Toleranţa,
Iertarea, Compasiunea, Centrarea în Sine, Altruismul,
Bunătatea, Armonia interioară, Empatia, toate acestea
manifestate mai mereu, nu doar de sărbători şi numai faţă de
cei dragi ! Ea este incompatibilă cu egoismul, orgoliul, gelozia,
posesivitatea, răutatea, invidia, ura şi toate celelalte emoţii
negative. Prezenţa acestora arată că încă sîntem departe de-a
avea sufletul trezit.”
Cum aproape toţi artiştii, cu foarte rare excepţii, sînt
extrem de orgolioşi, vanitoşi, egocentrici, pe lîngă multe alte
neajunsuri, categoric că nici nu poate fi vorba de trezire a
sufletului la ei !
Ceea ce nu se poate transpune în cuvinte, ci doar trăi,
este starea în sine de trezire a sufletului, nu denumirea
251
elementelor constitutive, pentru că ea implică pe lîngă cele de
mai sus, o anume gingăşie şi blîndeţe greu de surprins în
cuvinte, (alături de fermitate, discernămînt, inteligență și
înțelepciune), dînd senzaţia trăitorului că fiinţa sa lăuntrică este
ca o floare suav parfumată, care umple totul într-un mod atît de
delicat şi inefabil, încît ai vrea să te cuprinzi în braţe şi să
dansezi cu tine însuţi de bucurie şi fericire, plus multe alte
nuanţe pentru fiecare trăitor în parte ! Cînd mi s-a exemplificat
această stare prin Graţia Ghidului spiritual în urmă cu vreo 17
ani, am simţit fericirea dumnezeiască pentru aproximativ un
minut, senzaţia de levitaţie pentru mai mult de jumătate de oră
şi o extraordinar de mare îngăduinţă, toleranţă, înţelegere,
empatie faţă de toate fiinţele umane care nu-mi plăceau
anterior. Un amănunt foarte instructiv fiind acela că de două
ori în cursul acelei experienţe, m-am îngrijorat din anumite
motive concrete şi în acele momente aura s-a contractat,
senzaţia de levitaţie aproape a dispărut, dar după ce am
eliminat acele griji, a revenit senzaţia de levitaţie, de parcă
zburam, nu mergeam !
Mai apoi trebuie făcută o distincţie foarte clară între
Deschiderea sufletului şi Trezirea plenară a sufletului, chiar
dacă cea dintîi este treapta incipientă a celei din urmă şi are ea
însăşi grade diferite de profunzime. Trezirea plenară a
sufletului cuprinde Planul cauzal, fiind, cum am spus
altundeva, o realizare atît de grandioasă, încît nu doar că este
foarte rară pe planeta noastră, dar şi foarte greu de perceput de
către fiinţele obişnuite !
Cu siguranţă există destul de multe fiinţe umane,
îndeosebi femei, cu sufletul deschis spre frumos, numai că
atunci cînd vor să transpună această stare în versuri, nu reuşesc
din varii motive, cum ar fi lipsa expresivităţii poetice
252
veritabile, care lipsă are cauze mult prea variate şi subtile, ce
pot fi decelate mai bine doar pe exemple concrete. Unele din
aceste motive sînt lipsa originalităţii din cauza lipsei de
claritate şi cristalizare interioară, lipsa maturizării afective şi
poetice, insuficienţa culturii poetice, care toate duc la exprimări
şcolăreşti (vezi frecvenţa supra-abundentă a soarelui, lunii şi
stelelor, şi a multor altora !), plus banalitatea crasă în urma
miilor de repetiţii a aceloraşi lait-motive siropoase sau
dulcegării din poeziile de dragoste ! Altfel spus, chiar dacă se
pleacă de la o stare pasageră de transă benefică, mai trebuie
multe altele pentru a scrie poezii bune, foarte bune sau
excepţionale ! Cîteva din acele „multe altele” au fost indicate
în acest text, iar dacă ar fi să dau sfaturi sub forma regulilor
obligatorii, aş recomanda neapărat fuga de banal, care
banalitate este specifică mai ales începătorilor şi evitarea
inconsistenţei mesajului poetic, care este defectul cel mai mare
al poeţilor consacraţi ! Însă aici se pune răzbit întrebarea: cum
să fugă de banal sau de inconsistenţă creatorii care nu sînt
conştienţi de aceste metehne, neavînd sufletul trezit, ci doar o
oarecare deschidere sufletească ?
Mai apoi una este simţirea frumosului şi cu totul alta
este redarea lui într-o formă artistică, prin intermediul unei
expresivităţi cît mai reuşite, chiar excepţionale ! Între trăire şi
exprimarea ei poetică este un prag pe care foarte puţini creatori
l-au trecut la modul excelent ! Şi aici intervine înzestrarea
nativă, talentul sau în unele cazuri rarisime, geniul. Poeţii
mistici care au fost yoghini pe deplin Eliberaţi spiritual aveau
sufletele plenar trezite, dar nu ştiu ca vreunul dintre ei să fi
excelat în expresivitate poetică, aşa cum a fost ea exemplificată
aici, luînd în considerare doar traducerile în limba română, cum
253
am spus deja; cel mai probabil fiindcă nu aceasta era menirea
lor principală.
Expresivitatea Poetică excepţională există undeva la cel
mai înalt nivel al Conştiinţei Dumnezeieşti, fie că numim acel
nivel SUPERMENTAL ori Atributul Poeticului Dumnezeiesc
sau oricum altfel, şi trebuie ca unii dintre noi să accesăm acel
tărîm cît mai conştienţi posibil, fiindcă în caz contrar rămînem
doar cu nostalgia unui paradis prea repede pierdut, datorită
receptării sale fulgurante.
Chiar şi aşa, rămîne de văzut dacă pot fi redate în
limbajul obişnuit şi la nivelul actual de conştienţă acele
expresii poetice uluitoare de la cel mai înalt nivel al mentalului
! În vis mi s-a părut că DA, dacă mi le-aş fi amintit corect şi în
întregime !... Iar transmiterea acelor poezii în urmă cu trei ani,
n-aş zice să fi fost doar un vis oarecare, ci cred că am fost
„uns”, cum ar spune creştinii sau „investit” de către Marea
Putere Cosmică Matangi, una din cele zece faţete ale
Absolutului Divin, argumentul fiind acela că în urma acelei
investituri calitatea poeziilor care s-au scris prin mine a crescut
brusc şi tinde să devină tot mai bună de la un volum la altul
(fapt observat şi de cititorii în care am încredere, nu doar de
mine), mai ales după ce voi reuşi să accesez stări superioare de
conştiinţă ! Principala particularitate a acelor poezii care mi s-
au transmis în vis fiind uluitoarea lor stranietate, fără nici o
conotaţie dezagreabilă, dar totodată ele erau uluitor de
frumoase şi profunde, încît nu exagerez cu nimic afirmînd că ar
fi făcut din mine cel mai mare poet al lumii din istoria
cunoscută, şi spun aceasta nu pentru că aş fi interesat să ocup
acest loc, ci pentru a scoate în evidenţă valoarea lor cu totul şi
cu totul excepţională !
254
Spre final, doresc să punctez cîteva repere mai
importante ale poeziei spirituale. Orice cale spirituală şi
implicit multe dintre poeziile spirituale au cîteva „noduri” sau
teme mai frecvente, care dacă sînt cunoscute la modul corect
de către receptori, atunci acele poezii vor fi înţelese cum
trebuie.
Mai întîi, o idee care apare destul de des în poeziile
spirituale, este Trăirea Clipei Prezente, pentru simplul motiv că
la modul perceptiv doar Prezentul există. Trecutul e amintire,
iar Viitorul e proiecţie mentală. Fără trăirea conştientă a
momentului Prezent, nu există progres spiritual, la care se
adaugă Tăcerea Minţii, controlul ei pe durate din ce în ce mai
lungi de timp şi transmutarea, plus sublimarea dorinţelor
inferioare, pe lîngă purificarea obligatorie a corpului fizic şi a
celor subtile. Desigur că sînt multe trimiteri la diverse taine
spirituale pe care doar cei iniţiaţi le vor observa şi înţelege,
dacă îşi vor da interesul. Nu e cazul să fie decriptate aici, însă
ele există mai mult sau mai puţin vizibil în aproape toate
poeziile acestui autor.
Faptul că mare parte din oameni nu sînt interesaţi de
astfel de informaţii ezoterice, nu arată decît marea
degringoladă în care se bălăceşte lumea noastră la sfîrşitul
acestor vremuri întunecate. Obsesia banilor şi a plăcerilor
inferioare, întreţinute pervers de către Oculta malefică prin
mass-media, a infestat mai mult de 90% din populaţia lumii, iar
pentru puţinele fiinţe umane realmente iubitoare de frumos,
faptul în sine de a lectura cărţi de poezie sau de a le scrie, este
un prim pas spre trezirea sufletului.
Despre necesitatea realizării echilibrului Yin-Yang, prin
trezirea Femeii interioare la bărbaţi şi a Bărbatului interior la
255
femei, care se numeşte Androginul glorios, am vorbit deja,
spunînd că acela este semnul unei Treziri depline a Sufletului.
De asemenea, trăirea Eternităţii este un prim indiciu al
Revelării Sinelui Divin Atman. Uneori sînt trimiteri la cele
cinci Esenţe (tattva-e) grosiere: Pămînt, Apă, Foc, Aer, Eter, şi
localizarea lor pe primii cinci Centri subtili de Forţă (Chakras);
informaţii necesar a fi ştiute de toţi căutătorii spirituali, dar şi
de poeţii sau receptorii poeziilor spirituale, fiindcă dezvăluie
multe taine folositoare întru cunoaşterea anatomiei subtile a
fiinţelor noastre. Una dintre aceste taine va fi prezentată aici
succint datorită importanţei sale.
Mă refer la cel de-al doilea Centru de Forţă, numit
Centrul sexual, avînd drept Element subtil Apas tattva, Apa
subtilă, iar unul din simboluri este semiluna. Nivelul de
conştiinţă al majorităţii oamenilor în lumea noastră se află pe
acest Centru de Forţă (nu este deloc întîmplător faptul că apa
prevalează pe această planetă) care, după cum îi sugerează şi
denumirea, răspunde de relaţiile sexuale şi integrarea socială,
pe lîngă alte funcţii. Apa ca element subtil este impresionabilă
şi pe acest Centru de Forţă apare imaginaţia creatoare în forma
ei jucăuşă, lipsită de profunzime, cel mai adesea. Este uşor de
observat cum mulţi dintre poeţii contemporani români au fost
influenţaţi de modul ludic stănescian, care îşi are izvorul în
Cîntec de adormit Mitzura a lui Arghezi. Dat fiind faptul că
aproape toţi poeţii actuali au nivelul predominant de conştienţă
pe Centrul sexual, ei seamănă unii cu alţii în anumite aspecte,
tocmai pentru că se scaldă în aceeaşi apă, mai mult sau mai
puţin curată ! Repet, este vorba de o predominanţă a conştiinţei
pe acest Centru sexual, ceea ce nu exclude salturi pe Centrii
superiori de Forţă în unele poezii remarcabile, aşa cum au fost
exemplificate anterior cîteva dintre ele.
256
O altă trăsătură a acestui Centru subtil de Forţă este
mimetismul, respectiv tendinţa de a imita tot felul de modele în
artă, în modă, în comportament. A devenit o stereotipie în
ultimele sute de ani, mai ales în literatură, să fii trist, disperat,
nefericit, sau să scrii poezii care includ aceste stări, astfel că
Bacovia este socotit poet „mare”, deşi din perspectiva
expresivităţii poetice nu excelează în nici o poezie, după
simţirea mea, desigur ! Modelul poetului alcoolic, trist,
melancolic, nefericit, şi a poeziilor cu aceste încărcături
emoţionale negative denotă cu totul altceva decît trezire
sufletească ! Arată niscai dizarmonii pe unii Centri subtili de
Forţă, nefiind în nici un caz calităţi „estetice” demne de imitat !
Iar alcoolismul, categoric nu este un semn de elevare spirituală,
ba dimpotrivă, este semnul distinctiv al inadaptaţilor, al
fiinţelor demoniace !
Ca stare interioară, fiinţele umane demoniace sînt cele
care fac şi fapte bune uneori, dar mai mult rău, manifestînd
orgoliu şi egoism exacerbat, prin comparaţie cu cele satanice în
care răul predomină în proporţie de 99% ! Însă abia după ce
majoritatea gîndurilor, cuvintelor şi faptelor noastre sînt
orientate benefic spre într-ajutorarea semenilor la modul
dezinteresat, fără să se aştepte recompense, se poate vorbi de
începutul unei reale treziri interioare ! Odată cu saltul pe o
treaptă superioară de conştienţă a umanităţii în ansamblu, genul
acesta de poezii melancolice, triste, morbide, va dispărea... pînă
într-o altă Epocă a Întunericului ! Aceste emoţii negative sînt
amprenta distinctă a epocilor întunecate, nefericite sub varii
aspecte. Ele pot fi alchimizate în creaţii expresive, precum
poezia Testament a lui Arghezi, dar cîte reuşite există, prin
comparaţie cu nereuşitele ?
257
De bună seamă că vor fi existat scriitori sau artişti care
n-au suferit de meteahna alcoolismului sau viciul drogurilor,
totuşi e prea evident că marea lor majoritate a fost
consumatoare de alcool, tutun, cafea sau droguri, la cei mai
mulţi din slăbiciune, la cei puţini din mimetism zvadistanic. Cît
de dezastruos este alcoolismul o ştiu mai ales cei sau cele care
au trecut printr-un asemenea iad şi s-au vindecat ulterior
pentru a putea face comparaţia dintre cele două stări, însă
trebuie ştiut că oricît de mici ar fi cantităţile de alcool
îngurgitate: fie zilnic, săptămînal sau lunar, el tot are efecte
negative, în sensul că menţin fiinţele respective în rezonanţă cu
anumite planuri inferioare ale Creaţiei Divine, implicit cu
entităţile demoniace din acele planuri, care le parazitează
aurele, inducîndu-le stări mizerabile de iritare, nervozitate,
intoleranţă, importanţă de sine, fudulie, orgoliu exacerbat,
agresivitate şi altele, în afara suferinţelor fizice propriu zise.
Cei mai mulţi dintre autorii acestor creaţii triste, uneori
sumbre, oricare ar fi genul artistic implicat, nu sînt conştienţi
de rezonanţele negative pe care le trezesc în receptori; implicit
habar n-au ce karma negativă îşi fac, pe care ulterior o vor plăti
într-un fel sau altul, suportînd unele consecinţe nu prea
plăcute ! Vezi în acest sens mărturia zguduitoare a Angelicăi
Zambrano, existentă într-un film pe internet despre suferinţele
infernale ale cîntăreţilor rock, după ce au părăsit această lume;
suferinţe cauzate de rezonanţele demoniace ale compoziţiilor
care crează pertubări aurice, impulsuri suicidare, îndemnuri
pentru a te droga ori spre violenţă şi multe alte subliminale
malefice. Şi de fiecare dată cînd muzica lor era audiată, se
întorceau ca un ecou către cîntăreţ sau compozitor acele
rezonanţe malefice, creînd suferinţe mult amplificate, prin aşa
numitul „şoc în retur” ! Sigur că în poeziile lirice situaţia nu
258
este chiar atît de neagră, însă cu referire la moda creaţiilor
triste, autorii lor nu vor fi scutiţi de plata pe măsură, iar laudele
în urma cărora au fost urcaţi pe postamentul celebrităţilor nu
vor fi un scut pentru consecinţele pe care le vor suporta !
Pe cînd poeziile spirituale se situează pe un Centru
superior de Forţă prin aspiraţia implicată, (cu efecte karmice
benefice), chiar dacă aparent pare a fi vorba la început tot
despre iubirea romantică în unele dintre ele, aşa cum este
poezia După, în care ultimele două versuri trimit la Anima şi
Animus, respectiv Femeia interioară şi Bărbatul interior,
fiindcă doar contrapartea noastră sufletească ne poate iubi de-a
pururea ! Un ultim amănunt trebuie punctat, anume că unele
poezii spirituale prezintă perspectiva sufletului, iar altele
perspectiva Egoului, ca în poezia Cine sînt eu ?, altfel nu se
înţelege de ce şi pe cine scoate din sărite Aripa stîngă a
infinitului.
O altă taină face vorbire despre cele trei morţi. Prima
moarte este a trupului, a doua moarte este a Egoului, la care se
referă poetul iluminat Mihai Eminescu în celebra sa Odă în
metru antic: „Nu credeam să învăţ a muri vreodată/ Pururea
tînăr”… (Sinele Divin Atman sau Esenţa noastră nepieritoare)
„Înfăşurat în mantia-mi” (mantia sau „teaca” Sinelui Divin este
Sufletul trezit !)
Despre A Treia Moarte nu am auzit vorbindu-se de la
nimeni altul în afara Ghidului meu spiritual. Întrucît, pe de o
parte, nu e necesar să ofer chiar totul mură în gură, pentru că şi
cititorii trebuie să facă anumite eforturi spirituale, nu doar să
citească aceste rînduri, iar pe de altă parte, şi dacă aş oferi
această informaţie, ea ar fi uitată destul de repede, fiindcă
priorităţile oamenilor sînt mult prea banale şi materialiste, faţă
de aceste aspecte metafizice !
259
În context, enunţ doar în treacăt o idee cu totul şi cu
totul surprinzătoare, respectiv existenţa Esteticii
Transcedentale, despre care ne-a vorbit Ghidul spiritual, fără să
dau alte detalii. Şi aceasta spre a vedea şi înţelege, fie şi parţial
deocamdată, unde se află sursa Atributului Frumuseţii
Dumnezeieşti, în general, şi a Poeticului Dumnezeiesc, în
particular, dacă există pînă şi o Estetică Transcendentală,
precizînd că transcendenţa există dincolo şi deasupra Creaţiei,
în non-manifestare ! Dacă privim arta ultimului secol prin
prisma Esteticii Transcedentale (orice va fi însemnînd această
privire pentru fiecare la modul concret, în afara îngăduinţei
excesive), se străvede foarte limpede cum cea mai mare parte a
creaţiilor artistice este foarte departe de frumuseţea
dumnezeiască !... Atît de departe încît nici nu-şi merită numele
de artă, ceea ce e vizibil mai ales în mîzgîlitura contemporană,
picturală sau proto-poetică a versului alb !
Trebuie totuşi subliniat un fapt pozitiv. Este bine că se
scrie poezie, chiar dacă acele „poezii” sînt protozii sau doar
nerozii ! Şi este bine pentru motivul evident că acele creaţii,
deşi în marea lor majoritate denotă o lipsă vădită de cristalizare
interioară, ele totuşi arată o aspiraţie spre ceva superior, diferit
de rutina şi sclavia imbecilizantă a vieţii obişnuite ! Mai
devreme sau mai tîrziu, în această viaţă sau în alta viitoare,
acele fiinţe care în prezent sînt mediocre sub aspectul creaţiei
poetice, îşi vor rafina sensibilitatea odată cu trezirea sufletului,
putînd accesa niveluri tot mai înalte ale Mentalului, şi reuşind
să devină chiar geniale, dacă aspiraţia lor va fi suficient de
puternică în acea direcţie ! Altfel formulat, aproape nimic nu
este total inutil sau infructuos în vieţile noastre, fiindcă toate
constituie experienţe necesare întru desăvîrşire !
260
În cuvintele unei fiinţe pe deplin îndumnezeită,
Aurobindo: „Erori, minciuni, ezitări, suspiciuni, paşi greşiţi.
Cît sînt totuşi de frumoase şi luminoase erorile tale, o,
Stăpîne ! Minciunile Tale păstrează viu Adevărul; prin paşii
Tăi greşiţi, lumea gradat se perfecţionează.”
Toate adevărurile lumii, fie ele estetice, filozofice,
matematice sau spirituale, sînt doar fragmente, duplicări
mentale ale unui Tot Supramental, numit Adevărul Ultim
Dumnezeiesc, care nu poate fi cuprins în nici o limbă
omenească şi în nici o carte, fie ea şi revelată, ci numai trăită
direct la nivel supramental ! Dacă se va înţelege cu adevărat şi
în profunzime acest aspect, artiştii şi intelectualii vor putea
deveni conştienţi de cercul vicios în care se învîrt cei sau cele
care nu leagă preocupările lor de un ţel profund spiritual, al
unei spiritualităţi autentice, ci nu dogmatice, chiar dacă aceasta
din urmă poate fi doar o treaptă provizorie spre mai Sus.
De altfel, poezia finală din volumul Dimineaţă de alun
face trimitere la un episod celebru din Noul Testament, în care
Ponţiu Pilat îl întreabă pe Iisus: Ce este Adevărul ?...
Răspunsul a fost TĂCEREA ! Dacă discipolul este pregătit
lăuntric, Învăţătorul Divin are puterea să-i transfere în mod
paranormal cunoaşterea Adevărului Ultim Divin, care pentru
un om obişnuit sau pentru o terţă persoană, eventual martoră,
este doar tăcere, nu însă şi pentru discipolul pregătit !
Înţeleptul a „văzut” Adevărul şi a tăcut. Ignoranţii au răscolit
Iluziile de tot felul şi au gîndit/vorbit continuu, pînă n-au mai
înţeles mai nimic ! Pilat (sau Pilanţiu din Pohonţiu, cum îmi
vine să-l „alint”), ca simbol al majorităţii oamenilor orbi şi
surzi, i-a întors spatele lui Iisus, fără să mai aştepte răspunsul,
aşa cum omenirea în ansamblu a întors spatele tuturor
Învăţătorilor Divini ! Tăcînd... conştient în supramental, este
261
cu putinţă să accesăm Adevărul... dacă sîntem îndeajuns de
puri lăuntric. Gîndind, vorbind sau scriind, ne aflăm în Ego, în
Iluzie (Maya), noi cei care n-am atins încă Eliberarea
Supremă !
Dată fiind starea mai mult decît jalnică a „poeziilor” în
vers alb contemporane, cu rare excepţii, ar fi mult mai indicat
să se revină la poeziile clasice cu ritm şi rimă, plus
expresivitatea poetică a unor metafore, comparaţii şi alăturări
de cuvinte cît mai inedite şi pline de miez, întrucît, din motive
de adormire spirituală cvasi-generalizată, tocmai aceste calităţi
lipsesc protoziilor „albe.”
Dacă presupunerea mea este corectă, poeziile bune care
s-au scris prin mine pînă acum fac trecerea de la protoziile
versului alb, la poeziile divin inspirate ale supermentalului din
viitor, fiind doar o treaptă intermediară necesară, întrucît, cum
se spune „natura nu face salturi” disproporţionat de mari,
fiindcă oamenii nu le-ar putea înţelege şi asimila. Spiritul
Suprem, prin intermediul anumitor relee umane, transmite
fiecărei epoci, Atunci şi Acolo, ceea ce este necesar evoluţiei
spirituale, artistice, tehnice sau ştiinţifice.
Prin informaţiile din acest text s-a intenţionat oferirea
acelui fir călăuzitor spre Înalt sau transformarea cercului într-o
spirală ascendentă, dacă şi numai dacă eventualii cititori sînt
deschişi la minte şi suflet... Deşi la nivel individual ne cam
grăbim spre Cerul Nou şi Noul Pămînt, trebuie să avem multă
răbdare cu noi înşine şi cu celelalte fiinţe umane, fiindcă
asimilarea şi punerea în practică a acestor informaţii necesită
cu mult mai mult timp în comparaţie cu răbdarea pe care o
deţinem deocamdată unii dintre noi.
La final, repet ce-am scris anterior, fiind important:
intenţia mea ca autor de poezii a fost şi este să îmbin într-un tot
262
unitar aspectele spirituale, fie că este vorba de informaţii
ezoterice, adevăruri spirituale, îndemnuri, intuiţii, revelaţii sau
trăiri mistice, cu expresivitatea poetică de o cît mai bună
calitate; ceea ce s-a reuşit extrem de rar pînă în prezent pe
planeta noastră în istoria cunoscută, astfel încît să nu prevaleze
mai mult una în dauna celeilalte, respectiv formulările prea
directe ale îndemnurilor spirituale sau a informaţiilor ezoterice,
de o parte, şi expresiile poetice surprinzătoare, inedite,
fermecătoare, de cealaltă parte ! În ce măsură voi atinge acest
ţel, voi vedea în viitor, atît prin conştientizare proprie, cît şi
prin reacţiile cititorilor ori ale criticilor, eventual, dacă se vor
încumeta să le comenteze.
Abia cei sau cele care vor reuşi să îmbine armonios
aceste două trăsături distincte, vor deveni adevăraţi Kavi, poeţi
vizionari geniali ! Întrucît ceva de acest gen mi s-a transmis în
vis în urmă cu vreo trei ani, este clar că astfel de POEZII există
cu adevărat undeva Sus şi e necesar să accesăm acel nivel
Supermental toţi cei dintre noi care aspiră să devină Poeţi
veritabili !
Reuşita în această direcţie este condiţionată desigur de
saltul spiritual real pe care îl vom face fiecare dintre noi !
Autorul
5.05. 2020
263
Cuprins
Precuvîntare .............................................................................. 5
Dimineaţă de alun ................................................................... 11
La ce bun ? .............................................................................. 12
Întrebări cu răspuns ................................................................. 13
Mai puţin ................................................................................. 14
Sufletul din ochii ei ................................................................. 15
Dimineaţă de alun (2) .............................................................. 16
Puteam fi ................................................................................. 17
Să-mi fii................................................................................... 18
Cadou ...................................................................................... 19
Transformări............................................................................ 20
Totul în Parte........................................................................... 21
Vise, vise ................................................................................. 22
Crescendo ................................................................................ 23
Oricît aş fi................................................................................ 24
Calea........................................................................................ 25
Suflet bun ................................................................................ 26
Înainte...................................................................................... 27
264
Lumea...................................................................................... 28
Un fel de vis ............................................................................ 29
La cît sînt ................................................................................. 30
Dacă mor ................................................................................. 31
Sfaturi ...................................................................................... 32
Eroarea lui Pascal .................................................................... 33
Cuvîntul care ........................................................................... 34
Eu sînt beta .............................................................................. 35
Atîta mă simt ........................................................................... 36
Cîinii întunericului .................................................................. 37
Pînă cînd .................................................................................. 38
N-a fost niciodată .................................................................... 39
După ........................................................................................ 40
Sinestezii ................................................................................. 41
Niciodată nu-i tîrziu ................................................................ 42
Mamei Pămînt ........................................................................ 43
Dacă nu mă crezi ..................................................................... 44
Înainte de sfîrşit ....................................................................... 45
Sădiri ....................................................................................... 46
Am găsit Nimicul .................................................................... 47
Vino, Doamne, cu răsunet ....................................................... 48
Printr-o sincronicitate .............................................................. 49
Niciodată ................................................................................. 50
265
Pasăre de curcubeu .................................................................. 51
Femeia aceasta ........................................................................ 52
Ninge ....................................................................................... 53
Ştie o lume .............................................................................. 54
Mai devreme sau tîrziu ............................................................ 55
Întrebări cu miez ..................................................................... 56
Din adînc ................................................................................. 57
Peste două-trei ......................................................................... 59
Împreună vine toamna ............................................................. 60
Eu sînt ..................................................................................... 61
Îndemnuri ................................................................................ 62
Printre gînduri ......................................................................... 63
Recunosc ................................................................................. 64
Liniştea .................................................................................... 65
Pacea ....................................................................................... 66
Dimineaţă de alun (3) ............................................................ 67
Dacă ........................................................................................ 68
Nici .......................................................................................... 69
Noaptea ................................................................................... 70
Alternative ............................................................................... 71
Cînd voi şti .............................................................................. 72
Anima şi Animus .................................................................... 73
Sufletul de felul meu ............................................................... 74
266
Trecea ...................................................................................... 75
De-aş fi... ................................................................................. 76
Geniu ....................................................................................... 77
Inimii depline .......................................................................... 78
Pasăre albă............................................................................... 79
Limba tăcerii ........................................................................... 80
Golul plin ................................................................................ 81
Lumile, plînsele ....................................................................... 82
Strigătură ................................................................................. 83
De aș ști ................................................................................... 84
Nu e ........................................................................................ 85
E rîndul tău ............................................................................. 86
Spre ......................................................................................... 87
Cumva ..................................................................................... 88
Muzei ...................................................................................... 89
Dacă n-aș fi cine par................................................................ 90
Pasăre de nenumit ................................................................... 91
Melopee (1) ............................................................................. 92
Mai mereu ............................................................................... 93
Melopee (2) ............................................................................. 94
Asta este… .............................................................................. 95
Cînd apuc ................................................................................ 96
Ca şi cum................................................................................. 97
267
În clipa.................................................................................... 98
În egală măsură ....................................................................... 99
În felul meu ......................................................................... 100
Criptică .................................................................................. 101
Socotind la socoteli ............................................................... 102
Orice ...................................................................................... 103
Să învăţ ................................................................................. 104
Iubitei care va să vină............................................................ 105
Înainte să fiu eu ..................................................................... 106
Nicăieri .................................................................................. 107
Reunire .................................................................................. 108
Atît de frumoasă .................................................................... 109
Foame .................................................................................... 110
Înainte.................................................................................... 111
Mi-e toamnă în trup............................................................... 112
Să fiu ..................................................................................... 113
Descîntec ............................................................................... 114
Ştii ? ..................................................................................... 115
Pseudo-gramaticală ............................................................... 116
Cum – nici ............................................................................. 117
M-aş fi dus... ......................................................................... 118
Dimineață de alun (4) ............................................................ 119
Stanţe separate....................................................................... 120
268
Tăinuiri .................................................................................. 123
Fă-mă, Doamne ..................................................................... 124
Visele unor cuvinte ............................................................... 125
Primeşte-mă .......................................................................... 126
Nici nu ştii ............................................................................. 127
Mi-e verde... .......................................................................... 128
Ai văzut ? ............................................................................. 129
Cenuşa nu-i sfîrşitul .............................................................. 130
Esenţe .................................................................................... 131
Într-un fel .............................................................................. 132
Mai degrabă.......................................................................... 133
Călător ................................................................................... 134
Nicidecum ............................................................................. 135
Şi să-mi spui .......................................................................... 136
Aş fi vrut ............................................................................... 137
Fiecare zi .............................................................................. 138
Cînd împarţi lumea................................................................ 139
Introducere în Mijlocul Sfîrşitului ...................................... 140
Undeva .................................................................................. 141
În căutare ............................................................................... 142
Bucurîndu-mă senin .............................................................. 143
Nobilei Fiinţe, tainic Adevăr ................................................. 144
Nimănui................................................................................. 145
269
Musai..................................................................................... 146
Pe vremea cînd eram ............................................................. 147
Deducţii ................................................................................. 148
Dacă vrei să fii ...................................................................... 149
Doleanţă ................................................................................ 150
Cînd mi-a fost........................................................................ 151
Dacă mor .............................................................................. 152
Limpedea apă a bunătăţii ..................................................... 153
Nu am moarte ........................................................................ 154
Eternul Poet ........................................................................... 155
Aproape-Departe ................................................................... 156
Cîndva-cumva ....................................................................... 157
Finis coronat opus ................................................................. 158
Hiatus .................................................................................... 159
Să căutăm împreună .............................................................. 160
Imago mortis ......................................................................... 162
Nu departe ............................................................................. 163
Cine sînt eu ? ......................................................................... 164
Cine sîntem noi ?................................................................... 165
Poate n-am să ştiu ................................................................. 166
Îndemn .................................................................................. 167
Forma felului de-a fi ............................................................ 168
Tăcîndu-şi Domnul .............................................................. 169
270
Ultima întrebare .................................................................... 170
ARTA POETICĂ din perspectivă spirituală ......................... 171
271

Dimineaţă de Alun

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dimineaţă de Alun

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARBATEL FILOTHEANU

Copyright ARBATEL FILOTHEANU, 2020

Majoritatea simbolurilor au semnificaţii duble, pozitive

La ce bun un biet Nebun,

La ce bun un biet Poet

La ce bun să îţi propun

Ce fel de casă este pretutindeni Acasă ?

La toate aceste întrebări există un singur răspuns:

Mai puţin ca înainte

Mai tîrziu decît devreme

Mai presus decît e jos

Sufletul să-l guşti, să-l bei,

Sufletul din ochii ei

Mai apoi să-l ungi pe rană

Doamne ce-aş mai vrea să fiu

Puteam fi eu cel ce descheie

Putem fi noi cei ce înclină

Să-mi fii cruce la răscruce

Să-mi fii mir întru mirare

Să-mi fii faţă la prefaţă

Dacă-ţi place în principiu

Aşadar dragă femeie,

Fă-mă nor să plouă,

Fă-mă gust de mure

Viaţa n-ar fi tot

Numai coapsele rotunde,

Blîndă este sărbătoarea

Mare este triumfarea

Calea mea spre izbăvire

Calea ta spre înălţare

Calea noastră spre smerire

Suflet bun, suflet bun,

Suflet bun, suflet frumos,

Suflet blînd, suflet gentil,

Înainte de-a fi foarte,

Înainte de-a fi şoaptă,

Înainte de-a împarte,

Lumea începe să te ştie

Lumea pare să te placă,

Lumea poate să te ceară

Am avut un fel de vis

Nu ştiu dacă am să fiu

Totuşi poate c-am să pot

La cît sînt de hotărît,

La cît sînt de emergent

La cît sînt de nu ştiu cum,

Dacă mor, să mor măiastru

Dacă mor, să mor sihastru

Dacă mor cîndva, oricînd,

Dacă cineva te strigă

Tot felul de trestii trec printre chestii !

Cuvîntul care ne adună

Trăirea care ne uneşte,

Trăirea care e cuvînt,

Eu sînt beta, lîngă Alfa,

Mai mult colo, decît ici

Pînă să devin un Fiu,

Atîta mă simt de furat

Atîta mă simt adumbrit

Atîta mă simt de puţin

Ne-au furat aurul, care este Liniştea noastră !

Şi noi dormim, sperînd la mai bine,

Şi atunci ce mai rămîne de pierdut, surzilor !

Să fii orb şi să distingi