Dialog Cu Sufletul Tau

Kessy Ellys Nycollas
DIALOG
CU SUFLETUL TĂU
Dialog cu sufletul tău

1
2
3
4
„ÎN OGLINDA CONȘTIINȚEI”
Înălţată pe altarul devenirii, Femeia

ascende din noaptea timpului şi luminează
cealaltă parte a creaţiei. Deţine secretele
apelor, ale pietrelor, ale pământului şi mai
mult, armonicele superioare ale materiei
spiritualizate. Aripile ei înţelepte mângâie
poarta spre noua fiinţare pe care taina
abisului sacru o deschide, oprind roata
timpului, doar pentru a readuce, ca o stare
de graţie, copilăria lumii.
Iată că poeta Kessy Ellys Nycollas în
acest volum de poezii, ne invită la un dialog
lăuntric, aflat la intersecțiile nevăzute ale
timpului, acolo unde destinul pare că își
aruncă zelos zarurile. O poveste de iubire
trecută prin filtrul gândirii unui terapeut
Thetahealing, pentru care „Iubirea nu este
șotron!”, într-o luptă cu propria intuiție, cu
răspunsuri trimise de univers, precum
poezia „POT SĂ TE SĂRUT?” a lui Mihail

5
Coandă, din „Antologia iubirilor eterne”,
citită și recitită, parcă spre a fi fixată în
subconștient.
O RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA
NECONDIȚIONATĂ, în poemul cu același
titlu, ne emoționează, dar ne și trezește întru
spirit: „Tată Ceresc revarsă peste mine acum şi
aici iubirea pură şi infinită”… „Revarsă peste
mine iubirea necondiţionată şi îndrumă-mă în
calea ei”... „Aminteşte-mi mereu să iubesc
necondiţionat”… „Dă-mi puterea de a fi
conştientă în fiecare secundă şi de a trăi în
prezent”… „și să aleg să fiu IUBIRE”.
Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu,
femeia, conştientă de puterea ei, trasează
calea spre Sine, prin care El, a doua
jumătate, ajunge să-şi descopere
dimensiunea fiinţei sale adevărate.
Superb ne spune poeta: sufletele
„dansau goale”… se întreabă „Sunt vinovată
fiindcă te iubesc?”… „patul meu de stele”…
„ploaia de stele căzătoare”… frumoasă ca „o

6
lună plină”. (DIALOG CU SUFLETUL
TĂU)
Poeta se compară cu o carte, pe care
„nu ai îndrăznit să o ții în mâini și să îi
răsfoiești paginile”… era „o floare care se dorea
udată zilnic cu iubire și pasiune”, într-o
continuă căutare „pentru a putea să îmi
regăsesc sinele meu interior,” în care „faci un
pas într-o parte și-l lași pe Dumnezeu să facă ce-
o crede El de cuviință”.
Convinsă că libertatea interioară este
adevărata libertate, caută intuitiv împlinirea
într-o fiinţă, la fel de puternică şi
independentă ca şi ea, cultivând darul
statorniciei şi perspectiva optimistă asupra
lumii, al iubirii necondiţionate şi al credinţei
în spiritul universal ce-i locuieşte fiinţa.
Singură, dar puternică, își adună „toate
bucățile de suflet pierdute”,… înapoiază
„bucățile sufletelor care nu îmi mai aparțin”,
pentru a-și căuta calea, pentru a conchide cu
discernământ: „Trecutul are rolul de a
completa capitole din viața fiecăruia. Viitorul nu

7
este o certitudine pentru nimeni. Deci! Trăiește
AICI și ACUM. Iubește și oferă iubire.”
Un suflet măcinat de trăiri adânci, în care
uneori își dorește „ să-mi fii doar muză-n
poezie!”... „Ești fiecare vers de poezie”… „Te
lași mult așteptat „poete!...” pe care-l vede un
„trubadur rebel”.
Expresii populare foarte frumoase „de
vorbe e plin podul jar mocnit”,… „Scrisă în
catastif”…, „frunzele de nuc”… „la cotitură”…
„dorul pribeag!” (DIALOG CU SUFLETUL
TĂU), dau un colorit lingvistic aparte,
specific poeziei poetei, în care te lași cuprins
de stările ei afective și pline de învățăminte.
În toamna vieții, își vede drumul „albit de
brumă!” … cu „ochii ruginii, de toamnă”,
„Nori albaștri”… „ochi de infinit”… „flori de
crin”… (POATE CREZI!), cu „inima dăruită
de multă vreme, doar unuia singur” precum
„doi nebuni care au crezut că pot schimba
lumea”, gândind că „Universul v-a conspira să
îi aducă împreună”. Se vede asemenea unui
computer, care are nevoie de un „restart”,

8
pentru a-și elibera mintea, pentru a-și găsi
liniștea, „când te apuci din nou de scris”, cu
mintea coborâtă „în suflet”. Cunoaşterea
minţii este diferită de cea a inimii. Inima nu
are ochi, iar mintea nu are simţire.
Consideră că ne-a spus câte ceva din
modul „cum funcționează femeia!”. Își
exprimă bucuria dacă cineva va înțelege
gândurile sale și îi vor fi de folos. Vă asigur
distinsă poetă, că eu le-am savurat înțelept
pe deplin, că în unele m-am regăsit,
învățând din lecțiile trăite de
dumneavoastră, unele fiind „ca mersul pe
bicicletă”, nu se pot uita.
La sfârșitul primului capitol, ce dă și
numele volumului, poeta concluzionează:
„Aș vrea să pot să îmi ascult și să îmi respect
dorințele sufletului! Ajunge! Mintea a mințit
destul!” (M-AI FĂCUT SĂ NU TE MAI
VREAU)
În capitolul al doilea, sugestiv intitulat
TĂCERILE DIN NOI, poeta ne prezintă
confesiv zbaterea-i lăuntrică, „trăirile

9
ascunse”... „iubirea ta secretă”... dorul care o
apasă în visele tăinuite, „sub cerul plin de
stele”... „în martie / sub zarzăru’-nflorit”...
(MĂ ÎNCEARCĂ UN GÂND...)
O femeie cu trăirile ei, într-o societate
meschină, care nu o poate înțelege, cu
prieteni falși și oameni invidioși, „care nu
suportă să te vadă fericit”, unde nu poate
decât „să-și coboare sufletul în rugăciune”...
(ATUNCI) O transcendere a frontierei
dintre EU şi Non - Eu, dintre Eu şi Tu către
unitate, o căutare de sine în faţa căreia
semenii privesc orbi în lumea desacralizată
de azi, ne întrezărind drumul spre căutarea
Adevărului Suprem, ca unică salvare de la
nefiinţă.
Neputinţa tradusă prin suferinţă,
golul care doare, face ca toată energia ei să
se îndrepte către propria intuiție, care îi lasă
un fir de speranță, poate-ntr-o zi, în surdină
viața „strigând în disperare”, spre a continua
povestea, retrăind-o în tăcerile cele mai

10
adânci, chiar dacă din răsputeri încearcă să
uite.
Pentru o astfel de femeie, pentru care
intuiţia rămâne radarul ei interior, iubirea îi
oferă înălţarea spirituală la care aspiră.
Iubind, se cunoaşte pe sine şi pe celălalt, iar
cunoaşterea dă siguranţă, o face să-şi asculte
semnalele interioare, să stabilească limite.
Un sincronism unic, de a se deschide în faţa
lumii, de a-ți asculta vocea lăuntrică, un
ritm conştient controlat ce dă calitate,
înălţime şi profunzime vieţii.
Volumul se închide rotund, prin
asumarea singurătății, acea stare existențială
pe care doar o femeie singură știe și poate să
și-o asume cu demnitate, în fața propriei
conștiințe și a lui Dumnezeu. Prin atingerea
unităţii interioare, fiinţa transcende
dualitatea, comunică plenar cu Dumnezeu.
Bobul de lumină, stropul de divinitate, mai
mare decât toate lucrurile, deschide templul
interior pentru a-l locui.

11
Poeta ne spune: „Am învățat să nu mă
mai tem de singurătate”. O vede ca pe un
prilej de a se regăsi, de a sta de vorbă cu
sufletul pentru a-l înțelege, de a deveni
puternică, un suflet „mai puternic și mai
dornic de viață”. (SINGURĂTATEA MEA E
PERFECTĂ)
Te invit în liniștea singurătății mele! -
spune Poeta – și Iubitului, dar și Cititorului!
- spre a cunoaște palatul ei singuratic în care
Prințesa așteaptă să fie salvată din
autoexilarea care a lăsat urme adânci în
subconștient.
Să nu uităm că majoritatea revelațiilor,
oamenii le-au avut în singurătate, în tăcerea
ei. Pe unii singurătatea îi înnebunește,
pentru alții ea este un înger. Cu cât lumea
interioară a cuiva este mai bogată, cu atât
mai mult singurătatea devine o casă
primitoare și creativă. A te teme de
singurătate, este dovada imaturității
spirituale și a incapacității de a înțelege
adevăratele sensuri ale condiției umane.

12
Nimic nu e mai frumos ca adevărul,
iar adevărul îţi dă libertate. Cu gândul, ca
într-o oglindă, poți să vezi clar ce vrei să
materializezi, mânat de intuiţie, creativitate,
viziune şi motivaţie.
Iată că dragostea, ca putere divină,
nesfârşită, o înalţă, aspirând să facă din
două fiinţe una singură, perfectă, un pas în
încercarea de a vindeca lumea de cumplita
degradare spirituală şi morală,
îndemnându-ne să construim frumos relaţii,
pe care instanţa clipei să nu le şteargă
vreodată.
Poezia dincolo de fi o stare
existențială, prin acest volum, este un mod
de a trăi înalt și afectiv, în care cuvintele
însele se transformă în emoții, în intimitatea
tăcerii, într-un timp debordant al
sentimentelor false. Am asistat la neliniști și
întrebări, intuiția întinzându-ne mâna în
acest timp poetic al autoarei. O încercare de
găsire a esențelor în inima marelui Invizibil.
Iată că acest înger, Poezia, care ne îmbracă

13
ființarea, ne ajută și de această dată să ne
cunoaștem și să ne integrăm acestui univers
atât de mult acoperit în mister.
Mulțumim poetei Kessy Ellys
Nycollas pentru acest periplu spiritual, în
care ne invită la reflecții profunde, un
dialog la care și noi venim cu răspunsuri
din când în când, într-o scriere care te face
să te simți în interiorul cărții, un personaj cu
nume sau fără nume, dar cu propria
personalitate, înarmat cu empatia cititorului
dornic să descopere darul pe care poeta ni-l
face prin acest volum. Așteptăm cu interes
și cu bucurie următoarele apariții editoriale
ale poetei Kessy Ellys Nycollas!
AURELIA RÎNJEA

14
DIALOG
CU SUFLETUL TĂU

15
16
DIALOG CU SUFLETUL TĂU
*
Te așteptam
și ai simțit
Că sufletul
te cheamă!
Nici nu știai
dacă exist
Și te-încerca
o teamă!
În suflet
îți plângeam
de mult
Mă auzeai,
știu bine!
Dar nu credeai
că într-o zi
În braţe
mă vei ține!

17
*
Nimic nu se întâmplă
la-ntâmplare
Totul se-ntâmplă
la momentul potrivit
Când drumul, timpului
îi dă-ntâlnire
Iar gândurile într-un
loc (comun) s-au întâlnit!
Trupul și sufletele noastre

și-au dat mâna
În gânduri,
fără a ne avertiza
M-am îmbrăcat
şi am ieșit pe ușă...
Habar n-aveam
ce va urma!
În grabă
am luat cu mine
Un dar
ce-l pregătisem

18
pentru tine!
(mai de mult)
Să nu mă-ntrebi
ce am gândit,
Iți pot răspunde eu,
acum,
NIMIC!
(Nu am realizat
că ceasul întâlnirii
a sosit!)
*
Mă tulbură
această întâmplare
Mintea își pune
încă multe întrebări:
Această întâlnire
pare-ntâmplătoare?
NU!
Este răspuns
la gânduri şi visări!

19
*
Nu am venit
să-mi spui
că sunt frumoasă
(deși ai spus-o
și îți mulţumesc)
Mi-au spus
și alţii,
înaintea ta
Dar pentru mine
faptele vorbesc.
De vorbe
(e plin podul)
și-ar durea...
Nu mă-ntreba
nici ce-mi doresc
Cu siguranță
că voi ezita
Sau poate,
asta ar face
să te amăgesc

20
Și nu știu
sincer,
de te-ar încânta!
*
N-ai comandat
un ceai,
ci o cafea
Și am schimbat
în grabă
o vorbă, două
(iscusiți)
Tu
m-ai sorbit din ochi
și mi-ai şoptit:
- Mi-ești tare dragă!
- Vrei să fim iubiți?
Privindu-te atentă
am tăcut!
Am amânat răspunsul
pentru o altă întâlnire...
Voi aștepta cuminte

21
semnul de la tine
Deși sunt conştientă
că timpul e trecut!
*
Mi-ai recitat
din cartea
cu suspine
Poeme scrise
pentru altcineva,
cândva!
Le-ai scris atunci
când nu-ți era prea bine
Iar sufletu-ți
dorea ceva!
*
Te-am strâns la pieptul meu,
pe negândite
La pieptul tău
m-am cuibărit,
pentru o clipă...
Tu mi-ai răspuns

22
la îmbrățișare,
cu un dor fierbinte!
Nu știu
de te-ai gândit
că totul este-n pripă
S-au întâlnirea
te-a lăsat fără cuvinte!
*
Un trubadur rebel
a început să cânte
Strigând că
aer nu mai are
Fiindcă-l prinsesem
între trupurile noaste
Când sufletele,
euforic,
dansau goale!
*
Aș fi avut să-ți spun
atât de multe
Chiar dacă,

23
în viața ta,
le-i fi mai auzit!
Am preferat
să sorb un ceai de fructe
Și să îți mulţumesc
că ai venit!
*
Tu m-ai privit
încă o dată,
lung
Și ce doream
să spun,
părea că ai ghicit!
Din suflet
străbătea un țipăt sufocat,
prelung...
Parcă vroiai
întreaga lume,
acum, să știe
Că în sfârşit...
Ai întâlnit
Sufletu-acela

24
pe care toată viața
l-ai iubit!
Fără să știi
dacă există cu adevărat,
pe acest pământ
S-au doar
imaginația-ți bolnavă
la „clădit”
*
Eu m-am scuzat
și-am vrut să plec
în grabă
Tu cu un gest,
plecarea mi-ai oprit!
Luându-mă în brațe,
strângându-mă la piept,
Apropiindu-te de mine
mi-ai șoptit:
*
- Mă bucur așa mult

25
de aceste câteva
minute
Și de această zi
în care
mi le-ai dăruit
Să ştii
că ai sorbit
un ceai de fructe,
Pe care,
eu l-am îndulcit
Cu prea prinosul
de iubire ce îl port
În sufletul
ce te-a dorit!
Apoi în grabă,
pe neaşteptate,
Pe buze,
mi-ai lăsat sărutul tău,
Focul din suflet,
ce părea,

26
de-o vreme, stins
Acuma arde!
Dar îți declar:
- nu-mi pare rău!
Iar martor,
îmi e Bunul Dumnezeu!
În ochii tăi
citesc o bucurie!
O ştiu doar eu
și nimeni alta
nu o înțelege.
Chiar dacă-n toamna vieții
tâmpla-i brumărie,
Iubirea n-are vârstă
și nici lege!
În ochii tăi
văd cerul

27
plin de nori,
Pe pleoape,
stropii brumei
au căzut
Privindu-te atentă
mi-ai dai fiori
Și-ți simt iubirea
cum nu aș fi vrut!
Credeam
că toamnă vieții
mi-a răpit,
O dat’ cu anii tineri,
frumusețea!
Că pașii grei
mă poartă
către asfinţit
Și c-am rămas
doar cu tristeţea!
Că nimeni
nu își mai dorește,
Azi ochii triști

28
să îmi revadă.
În urmă
oarecine
nu îmi mai privește
...așteaptă doar
cortina-ncet să cadă!
Dar iată
că sfârșitul
n-a sosit,
Tu ai venit
să-mi spui
că se mai poate!
Să reaprinzi
iar foc
din jar mocnit,
În sufletul
ce te iubește
peste poate...
Aș vrea
să-mi fii la infinit
Și împreună

29
să plecăm la stele
Să fim povestea
Ce încă
nu s-a povestit
Scrisă în catastif
cu vorbe grele!
Îmi ești,
îți sunt
și ne e bine,
De parcă
suntem singuri
pe pământ!
Când mă trezesc
și sunt cu tine,
Mă simt
legată
fără legământ...
Sunt vinovată

30
fiindcă
te iubesc?
Cum sincer
nu credeam
că se mai poate!
Iar visuʹ acesta
aș vrea
să îl trăiesc
Fără regrete,
pânʹ la moarte.
Să te ascund
în zilele ce vin
Unde
nici moartea
să nu știe
Să uiți durere
și suspin
Să-mi fii
doar muză-n
poezie!

31
Te cuibăresc
în patul meu
de stele
Venit-ai
când credeam
că nu mai am nimic
Te simt
icoană sfântă……
a vieții mele,
Eternitatea toată
la picioare-ți pun...
și simt
că ai mai merita,
în plus,
încă un pic!...
Ești fiecare vers

de poezie
Căci fără tine,
cartea asta
nu ar fi
Cu litere de aur scrisă,

32
să se știe
Că tu ești soarele
din fiecare zi!
Ești norul
desenat
pe-o coala de hârtie
Din care
plouă peste mine
sentimente
Ce face sufletul
să-mi cânte
o simfonie
Să uit de căutări
și de regrete...
Ești noaptea
care-mi naște
visul

33
În care suntem
împreună
Ești ziua
care–mi scrie
versul
Iubirii acesteia
din urmă!
Ești lună,
soare,
noapte și lumină
Ești
cea dintâi iubire
dar și cea din urmă
Ce mă călăuzește
fără vină
Pe drumul greu
al vieții,
albit de brumă!

34
Iubitul meu!
Suflet divin!
La tine vin
să mă închin
Din ochii ruginii,
de toamnă
Îmi pică
o lacrimă
sub geană!
Născut-ai
dintr-un val
de mare
Iubirea
care azi
mă doare
Căci nesfârșitul
dintre noi
Ne lasă
pustiiți și goi...

35
*
Ofrandă vie
al tău trup
Mi-a fost pe
frunzele de nuc
În nopți târzii
sub clar de lună
Când te-am iubit
ca o nebună...
Și tu la fel
m-ai răsplătit
Iar sufletul
mi-ai pustiit
Plecând
cu dragostea
și dorul
Luându-mi
liniștea
și somnul...

36
În versuri,
zilnic,
tu-ți declari iubirea
Pentru o EA,
pe care o știi,
sau nu!
Ai vrea
să îți maschezi
dezamăgirea
Te rog să taci!
Nu am să pot
să cred
tot ce vei spune tu!
Acum
tu singur
ai ales să fii
al meu
Motivul!
Sincer,
numai tu îl știi!
Să îți accept

37
spun, că mi-e greu
Și tot la fel
de sincer,
te aștept să vii!
Am vrut
atât de mult
să-ți uit acel sărut
Care
în câteva secunde
m-a sedus...
Și brațele
cu care m-ai ținut
...strâns lângă pieptul tău,
într-un apus!
De ți-am rămas
a inimi stăpână
Și-n templul inimi,
mă ții ascunsă bine,
Aș vrea să-ți fiu
iubirea cea din urmă
Și să nu uiți

38
cât vei trăi
de mine!
De-i prea târziu

urmează-ți calea
De mai ai timp
te-aștept să vii
Alungă-i gândului
visarea...
Iubește-mă
cum doar tu știi!...
Ai amânat
venirea cu o zi
Mai faci risipă
încă de minute...
Destinul unei clipe
ce va fi
Are de spus
atât de multe!

39
Nu va reda
întregul sentiment
Pe care sufletul
ca dar
îl cere
Însă
așteaptă acel moment
Să îl dezmierzi
cu-o mângâiere...
Iubirea noastră-i
rodul unei întâmplări
Sau nebunia
unei clipe
de visare!...
Se naște
în amurgul unei înserări
Purtată de destin,
în Carul Mare!
Cădem adesea

40
în păcatul
Unor iubiri
amăgitoare...
Iar cel ce minte-i
vinovatul
Atunci când sufletul
ne moare.
Te așteptam
de-o veșnicie
Să îmi ștergi
umbra de regrete
Doborâtă de răbdare...
Te lași mult așteptat „poete!..”
Te aștept
în prag târziu
de seară
Să mă-mbrățișezi
cu versul
Să mă topesc

41
ca și o ceară
Și să uit
care-mi este sensul...
Te aștept
cum aștept mărul
Când fructu-n soare
și-l coace
Sufletu-ți
cere adevărul
A obosit
să se tot joace ...
Număr încet
și cu răbdare
Ore,
clipe și secunde
Tot mai lung
drumul îmi pare
Fără să știu,
până unde!..
Haide!

42
Întoarce-te o dată
Să fac cu sufletul tău
pace!
Nu-mi spune iar
că-s vinovată
Nu mă mai ține
ca pe ace!..
Îți
c-o să-ți fiu totul
Dar nu fac
un legământ...
De iluzii
geme patul
Iar sfârșitu-mi e-n
mormânt!..
Când vei
ieși pe ușă,
să te însoțească,
Cum te-nsoțește umbra,

43
piaza bună!
Cum Luna
strălucește
lângă o stea
Iar soarele,
pe creștet,
să-ți pună o cunună!
Nu te-ntrista
nu șovăi
nu te-ndoi
Cărarea către mine
îți este zămislită
Pășește drept...
vei birui
Gândindu-te
că pentru tine
sunt făcută...
Când vei ajunge-n prag

Cu pașii siguri,
râzi și cântă
Să-ți uiți necazurile toate

44
înainte de-a ajunge
În pragul casei mele
...pentru tine sfântă!
Eu nu-mi doresc
un suflet gol
Nu vreau să plâng
iar cu suspine
În astă toamnă
vreau să zbor
Chiar doar cu gândul,
către tine!..
Nu-mi ești
un călător
prin gânduri
Nici un miraj,
o aventură!...
Ce-ai apărut
la orizont
Și-ai dispărut

45
,,la cotitură’’!
Ești dor de viață

și-mi ești versul
Acel’ știut
doar de noi doi...
Vreau doar
să mă mai ții
în brațe
Să mă ferești
de vânt și ploi...
Să-mi pui pe umeri

pelerina
Plină de doruri
și visare
Pe buze
să îmi lași sărutul...
Pecetea dragostei
ce doare!..

46
Mă tem de mine
și de tot ce simt
Mă tem
de sentimentul
ce se naște...
Mă tem de ziua de
mâine
Dar mai întâi de toate
Mă tem
de noaptea care se apropie!
În ea se va naște
ceva nou ce mă neliniștește!
Mă tem
să nu fie acoperit
de ploaia
de stele căzătoare...
Să nu moară
sufocat de dorul
din mine
Mă tem de gândul
iubirii ce ne leagă...

47
Mă tem!
Mă tem de zorii
zilei următoare
Mă tem de prima
rază de soare
Care îmi va vesti
că ziua revederii
Nu a sosit!
Și că mintea mea
a răspuns
la chemare!
Împotriva sufletului
care spune, NU!
Mă tem
și teama aceasta
mă doare!
Îi simt îndemnul
de a mă trezi
la viață!

48
Știu însă
că te voi pierde
curând...
Pentru că
tu ești mai mult
decât ocupat...
Ceea ce
te va face
să uiți drumul
către noi...
Tu ești
cel care aprinzi
flacăra acestei iubiri!
De ce?
Care este menirea ta?
Dar a mea?
Nu este încă
suficientă durerea?
Nu este îndeajunsă
dezamăgirea?

49
10092018
- Iubire! Ne auzim mâine?

- Tu știi ce îți dorești!
Chiar vrei să vin și eu calea jumătate?
- Daca nu poți, nu vii.
Știi că nu am putea fi singuri așa cum mi-aș
dori eu...
– Sunt conștientă de asta! Știu că tot ce
putem face este să bem o cafea
împreună și să ne povestim unele lucruri
care nu ne dau pace !
- Știi? Eu aș dori să putem fi undeva
unde să nu fim deranjați. Un loc al
nostru!
- Acel loc nu va putea fi mâine!
- Știu, Pui! Nu au intrat zile în sac!
- Tocmai la asta mă gândeam și eu!

50
- Te iubesc, Pui și aș vrea ca ziua în care
ne vom întâlni să fie o zi superbă!
- Puiule! Ce îți dorești este puțin
probabil să se întâmple. O dată este
distanța care ne desparte dar mai
presus de toate, tu ai o familie! Eu
sunt singură, însă nu îmi plac
aventurile de o noapte.
- Nici mie, Pui!
- După ce se întâmplă, nu mai este
nimic așa cum este acum, iar
întâlnirile noastre ar fi destul de
dificile!
- Stiu Pui, dar vreau să fiu cu tine!
- Ce te determină să îți dorești asta? Din
câte femei cunoști... ce ai cu mine? Ții
tu morțiș să îmi tulburi liniștea?
- Aha!
- De ce?
- De drag!
- Pui! Cu acest drag, știi că se poate
strica ce este frumos acum?
- Nu are cum!

51
- Ești tu atât de sigur?
- Daaaa! Știu ce vreau.
- Puiule! Tu ai o familie! Ce e cu tine?
Înțeleg din versurile tale că iubești pe
cineva! Ai o muză! Cu mine ce ai?
- Te iubesc!
- Ah! Am înțeles tot! Vrei să închizi
ochii și să îți imaginezi?
- Te iubesc, Pui! Restul e poezie...
- Nu vreau să cred! Nu pot!
- Ok! Nu crede atunci!
- Păi nici dacă mă chinui nu am cum să
cred! Ce faci tu este doar o împrăștiere
a sufletului...
- Îl voi aduna, Pui drag!
- Așa cum procedezi acum nu vei reuși,
te asigur.
- O să discutăm, Pui!
- Dacă nu lași să plece acea iubire din
trecut nu vei putea să mai simți viața
și realitatea ei, mai Puiule!
- A plecat de mult...

52
- Nu, Pui! Te minți singur! Asta îți
dorești însă nu ai reușit să te eliberezi!
- Știu că nu mai e.
- Știi că nu mai este fizic, dar a rămas
acolo... Este acolo! Nu te mai minți.
Dacă am fi mai aproape ar fi multe de
discutat și rezolvat.
Vreau să îmi răspunzi sincer la o
întrebare. Dar, cât poți tu de sincer.
- DA!
- Vezi la mine ceva care să îi semene?
- Deloc, niciodată!
- Sigur?
- Sigur!
- OK!
- Atunci ce te poartă către mine suflete?
- Ești femeie, sunt bărbat!
- Nu, Pui! Nu doar atât trebuie să fie
într-o poveste. Omul drag, are ceva
aparte cu care te atrage! Nu știu dacă
ai reținut că eu sunt terapeut
Thetahealing, gradul IV.

53
- Nu dezvoltăm această discuție aici. Ar
fi multe de spus!
- Vreau să știu: dacă ne vom întâlni
mâine, ești dispus să discutăm deschis
totul?
- Dar nu pe această temă.
- Pui! Tema iubirii tale este doar o
dorință de a schimba ceva!
- Iubito! Iubește și atât! Trăiește ce
simți!
- Pui! Iubirea nu este șotron!
- Nu, Pui! Cine zice asta?
- Acolo se nasc sentimente, dacă este cu
adevărat iubire!
- Iubito! Se simte și se trăiește. Atât!
- Ah! Ce simplu spui asta! Și ce urmări
greu de dus, lasă în urmă! Vorbești de
parcă n-ai știi!
- Pui! Am iubit o femeie timp de 15 ani.
Iubirea nu este filozofie!
- Ah!
Nu ai cunoscut alte iubiri?

54
- Iubirea este o nebunie grea de înțeles
și suportat!
- Dacă o disecăm, uităm să o trăim.
- Pui! Oricum nu o putem trăi pe cea
prezentă, dacă nu lăsăm să plece
trecutul.
- Of! Mă omori cu trecutul! Repet
pentru ultima oară: nu mai am nimic
cu trecutul! Este vorba de noi și atât!
- Tu iubești în prezent? Acum? Mă
iubești pe mine?
Ok! Voi veni mâine deși este o hotărâre
luată împotriva intuiției mele,care îmi
spune să nu vin.
- Te aștept, iubito!
- Vreau să văd ce va fi! Mă tem puțin.
Sincer!
- Nu trebuie. Va fi bine!
- Eu știu ce simt acum însă mă împinge
ceva să îmi ignor intuiția și să vin doar
pentru a observa ce simt în preajma ta.
- Te iubesc, Pui!

55
- Mă neliniștește declarația ta! Nu pot
să înțeleg ce se întâmplă!
- Hahaha!
- Tu râzi! Dar, nu e de râs!
- O să înțelegi! Îți pui o mie de
întrebări!
- Nu! Îmi apar energii care mă
bulversează!
Pe acestea nu le înțeleg în acest moment!
Îmi regăsisem liniștea. Eram atât de bine
eu cu mine și ai apărut tu! Cu siguranță
voi înțelege în curând, exact ce trebuie!
- Ok! Noapte bună!
***
Este aproape de miezul nopții. Vreau să

adorm, dar nu pot. Mă frământă o
mulțime de întrebări legate de acest
suflet, care încearcă să îmi stea în cale.
Decid să fac o meditație de vizualizare,
din care să înțeleg care este povestea care
ne leagă!

56
Încep ritualul bine cunoscut de la
cursurile de Theta. După scurt timp,
filmul începe să se deruleze.
Vizualizez doi miri în fața altarului, la

cununia religioasă. În fața lor, preotul își
desfășura slujba de binecuvântare a
tinerilor însurăței. El o sorbea din ochi pe
tânăra și frumoasa lui mireasă când, în
spatele lor, apar doi gardieni, îmbrăcați
în zale și armuri asemeni străjerilor de la
curțile împărătești, de odinioară. Mirele
este prins la mijloc de cei doi, însă acesta
ține strâns de mână mireasa, care se află
în dreapta lui. Gardianul, intrigat de
gestul acestuia de a nu se desprinde de
mâna miresei, scoate sabia și îi retează
degetele, apoi îl conduc cu forța către
ieșirea din biserică.
Mireasa, se prăbușește pe podea răpusă

de durere. În următoarele minute apar în

57
preajma ei două femei. Acestea îi aruncă
coronița de mireasă și voalul pe care îl
purta pe cap, o dezbracă forțat de rochia
de mireasă și o îmbracă cu o ținută
neagră de călugăriță, apoi, una de o
mână și alta de cealaltă mână, o conduc
către o altă ieșire din biserică, căutând în
acest fel, să evite revederea mirilor. Din
acel moment, cei doi nu au mai avut
ocazia să se mai reîntâlnească în decursul
acelei vieți.
Povestea lor de iubire a rămas ne

consumată, fapt pentru care se mai caută
încă și acum.
Am ieșit din acea meditație cu o stare destul

de neplăcută. Acolo mă regăseam eu, în
rolul acelei mirese. Și eu am căutat toată
viața și încă mai caut o iubire! Caut un
suflet! Caut ceva ce nu am reușit să găsesc
încă!

58
Iau în mână o carte. „Antologia iubirilor
eterne”. Simțeam că acolo trebuie să citesc
ceva, care va fie o formă de răspuns la
neliniștea mea și ce credeți? Unde credeți că
se deschide cartea mea? La poezia scrisă de
poetul Mihail Coandă intitulată :
POT SĂ TE SĂRUT?
Iată ce spune textul acestei poezii:
Pot să te sărut?
pot să te sărut?
te-aș lua în brațe și te-aș învârti
până când timpul
s-ar opri în râsul tău...
atunci lumea toată ar fi a noastră,
ne-am juca cu ea,
i-am dezbrăca pe toți de prejudecăți
și i-am obliga să se iubească
cu dragostea din noi,
goi, tăvălind infinitul cu trupurile lor

59
amorțite de neiubire,
să se iubească cu ochii,
cu mâinile, cu paşii,
să se iubească şi în lipsă.
pot să te sărut?
să te răpesc atunci
când gardianul nopții doarme,
să-mi înham sufletul
la trăsura visurilor tale
și să te duc acolo unde infinitul
se sfârșește...
să ne iubim pe dorințele ascunse
în lacrimile ultimei virgine,
să fiu cel care îți va păzi sufletul
de valul de lavă ce izvorăște
din visele tale inocente.
pot să te sărut?
te-aș lua în brațe
și te-aș strânge atât de tare,
până când buzele mele s-ar topi în tine!
când în loc de sânge, prin noi

60
ar curge toate iubirile lumii,
tot ce ne-a fost interzis,
să te strâng atât de tare
încât tu să devii o prelungire
a ceea ce nu am putut visa,
să fii clepsidra unde-mi curge
fiecare firicel de tine.
pot să te sărut?”
Autor: Mihail Coandă-Rîpa
O citesc, o recitesc… o dată, de două ori... de

n ori! Am obosit! Mesajul acesta mă durea!
Mă doare încă! Regăsesc atât de bine în
această descriere poetică, vizualizarea mea!
,,pot să te sărut? / să te răpesc atunci / când
gardianul nopții doarme, / să-mi înham
sufletul / la trăsura visurilor tale /și să te duc
acolo unde infinitul /se sfârșește... / să ne iubim
pe dorințele ascunse / în lacrimile ultimei
virgine, / să fiu cel / care îți va păzi sufletul / de
valul de lavă ce izvorăște /din visele tale
inocente. / pot să te sărut? / te-aș lua în brațe /și

61
te-aș strânge atât de tare, / până când buzele
mele s-ar topi în tine! / când în loc de sânge,
prin noi /ar curge / toate iubirile lumii ,/ tot ce
ne-a fost interzis, / să te strâng atât de tare /
încât tu să devii o prelungire / a ceea ce nu am
putut visa, / să fii clepsidra unde-mi curge /
fiecare firicel de tine.
pot să te sărut?’’
mihail coandă-rîpa
Mă durea capul cumplit! Am deschis ușa

balconului să pot respira profund aerul
răcoros al toamnei și mă întrebam: Ce va
urma? Ce va aduce ziua de mâine? Simțeam
atât de bine ceva, dar nu știam ce!
Mă așez în pat spunându-mi: trebuie să

dormi măcar câteva ore. Pe nesimțite se vor
ivi zorile și tu nu ai reușit încă să închizi un
ochi!

62
Era aproape ora două. Dimineață deja!
Adorm și visez. Mă trezesc în aceleași stări
de neliniște, adorm din nou și tot așa, cu
trezire din 30 în 30 de minute, se face ora
05:30. Trag cu coada ochiului la ceas și îmi
spun că pot să mai dorm încă 30 de minute
și adorm! Mă trezește mesajul lui:
- „Buna dimineața, iubirea mea!”
- Bună dimineața iubire! te-ai trezit?
- Da, scol copii pentru școală.
- Ok!
Fără să mai pun întrebări, considerând că
totul este stabilit, fac o cafea pe care o beau
în timp ce mă îmbrăcam. Aveam tren la ora
opt.
Trecut puțin de ora șapte, ies în grabă pe

ușă, cu gândul să trec și pe la un bancomat
să retrag o sumă de bani, să îi pun în
portofel, pentru orice eventualitate. În
momentul în care traversam strada către
bancomat, aud un mesaj intrat pe telefon.

63
Deschid telefonul și rămân blocată!
- Pui! Se anulează întâlnirea noastră de

azi. A intervenit ceva. Pup!
- Bravo! Bine că nu m-ai lăsat să urc și
în tren!
- Sper că nu ai apucat să pleci? Am
primit mesaj că am C.A. azi și nu mai
pot pleca. Trebuie să fiu prezent.
- Ei! Ai primit mesajul chiar la ora
șapte? Mergi unde ai probleme mai
importante de rezolvat.
E ok! Nu doresc să mai comentăm pe
tema asta. Oricum știam că nu ne vom
întâlni! Nu pricepeam exact mesajul care
mi se transmitea. Ți-am spus de aseară că
am un sentiment pe care nu îl înțeleg.
Acum am înțeles!
- Dar eu am primit mesajul de
convocare târziu, cum ai simțit?
- Am simțit dinainte că ceva se va
întâmpla.

64
- Hmmm! Pui, drag! E bine! Ar fi fain să
simt și eu! Pup, mă omuleț!
- Când mă vei asculta și înțelege ce
spun, vei începe să simți.
- Ar fi bine!
- Când am spus că vin, a fost o decizie
luată împotriva simțirii.
- Hmmmm!
- Simțeam că nu trebuie să promit și
totuși am făcut-o doar pentru a nu mă
percepe tu ca fiind neserioasă, dar iată
că am încă o dată, o lecție din care să
învăț să îmi ascult instinctul. De la
fiecare întâmplare, om, moment, avem
de învățat ceva.
- Te sărut, frumoasa mea!
- Nu mai folosi cuvinte pe care nu mi le
adresezi mie!
- Nu mai spune asta, te rog!
- Pui! Am spus-o și aseară și o să mai
spun încă…
Trăiești într-o incertitudine! Dorești
ceva, dar nu știi clar ce! Dorești o

65
schimbare dar ceva te ține blocat!
Dorești să fii iubit, dar sufletul tău
este „arestat”.
Ce îți dorești tu vine din mental. De
acolo vin și problemele cu prostata.
Până nu vei rezolva problema
mentalului, nu vei scăpa de
zbuciumul tău interior.
- O să vorbim despre asta.
- Depinde doar de tine dacă vrei să
schimbi ceva. Eu voi fi aici. Putem să
discutăm și telefonic dacă simți că poți
să asculți și să înțelegi.
- Da, Pui drag!
- Dacă nu faci nimic pe această latură,
vei îmbătrâni, trecând viața pe lângă
tine. Este păcat să trăiești doar
imaginar.
- Nu mai e mult!
- Te las să decizi. Tu știi mai bine ce îți
dorești. Am sperat că voi reuși să trec
peste intuiție și voi reuși să te
întâlnesc.

66
- Dar se va întâmpla.
- Scopul meu primordial este să te
trezesc. Repet: nu trebuie să fim față
în față. Putem să rezolvăm unele
probleme și prin discuții telefonice.
- Trebuie să ne vedem!
- Acest trebuie, trebuie eliminat. Este
dovada zilei de azi.
- Dar e destinul. Știi ceva? Nu e
momentul!
- Nimic nu se întâmplă obligat, forțat.
- Destinul știe multe. Și istoricul tău știe
extreme de multe. Tu nu știi încă să le
descoperi! Citește poezia „POT SĂ TE
SĂRUT” Citește cu atenție ce este
relatat acolo. Stai și analizeaz-o. Am
recitit-o în noaptea ce a trecut, de
câteva ori. Este un mesaj acolo care te
va trezi. Acele gânduri, puse în
versuri, nu sunt întâmplătoare. Când
vei înțelege toate acestea, viața ta se
va schimba.
- Ne auzim! Te pup, Pui!

67
- Mă poți suna oricând. Sunt singură și
nu dau raport nimănui.
- Da, Pui!
- Alta în locul meu nu te mai asculta. S-
ar fi supărat pentru ce s-a întâmplat.
Eu însă, am trecut prin ce treci tu, am
făcut „N” cursuri și practică pentru a
putea înțelege și a mă putea detașa de
o nebunie a minții. Analizează starea
ta, între minte și suflet. Stai atent și
înțelege ce îți transmite fiecare și luptă
cu mintea ta. Fă-o să tacă. Te-a mințit
destul. Dă-i atenție sufletului. A venit
și rândul lui să fie ascultat și înțeles.
11092018 / Petroșani
***
Și pentru ca am ajuns într-o astfel de

situație, consider că este binevenită
rugăciunea următoare:

68
RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA
NECONDIȚIONATĂ (foarte puternică)
“Tată Ceresc revarsă peste mine acum şi aici

iubirea pură şi infinită.
Revarsă peste mine iubirea necondiţionată şi

îndrumă-mă în calea ei.
Aminteşte-mi mereu să nu uit cine sunt şi ce fac

aici.
Aminteşte-mi mereu să iubesc necondiţionat pe

oricine îmi apare în cale.
Aminteşte-mi mereu să fiu pur / pură în tot ceea

ce fac, spun şi gândesc
şi să fiu echilibrat / echilibrată în fiecare

secundă.
Dă-mi puterea de a fi conştient / conştientă în

fiecare secundă şi de a trăi în prezent.
Ajută-mă să fiu bunătate, dăruire, lumină, pace

şi iubire.

69
Eu, acum şi aici aleg să fiu IUBIRE.
Aleg să gândesc cu inima.
Aleg iubirea din toată fiinţa mea şi ştiu unde să
o găsesc în interiorul meu.
Aleg să văd toţi oamenii la fel, fiindcă nu există

superioritate, iar dacă se întâmplă ca cineva să
mă ajute şi să mă trezească mai tare, să pot să îl
iubesc la fel ca pe toţi ceilalţi.
Fiindcă, Doamne, tu eşti în tot ce există şi prin

tine îmi vorbesc lucrurile, întâmplările, oamenii.
Fiecare dintre cei din jur sunt oglinda mea, iar

eu îţi mulţumesc astăzi şi întotdeauna pentru
toată dragostea, experienţele şi iubirea pe care le-
ai revărsat asupra mea pentru binele meu cel
mai înalt.
Aleg astăzi să merg pe drumul meu şi sunt

foarte recunoscător / recunoscătoare pentru tot
ce există.
Mulţumesc şi te iubesc”.
Sursa Articol: Învățături Atlantida

70
DE-AI SĂ MĂ CHEMI!
De-ai să mă chemi,
n-o să mai vin
Te las să plângi
în poezie
Nu pot cuvintelor
să mă închin
Scrise
pe-o foaie
de hârtie!
Mintea-ţi bolnavă
de iubire
Compune vers
din fantezie
Sufletu-ți plânge

71
în neștire
După ce în veci
n-o să mai fie!
Cuvintele
vor obosi și ele
Vor refuza
să mintă fără rost
Fiindcă din inima-ți
pustie
Mai izvorăște doar,
ce-a fost!
De-ai să mă strigi,
n-o să te aud...
Sufletul meu
de azi e surd
Ce scrii
e o mare nebunie
Ce-a fost în veci
n-o să mai fie!
Timpul de multe

72
te desparte
Şi-o să te ducă
către moarte
C-un suflet
plin de fantezie
Trăind iubirea
pe hârtie...
Ești viu, dar mort

pe dinăuntru
Trăiești doar
unde-ți umblă
gândul
Dezgropi iubiri
de mult apuse
Și scrii cuvinte,
veșnic scrise...
Lumina-n suflet
îți e stinsă
Și pururi
nu va fi aprinsă
Pentru că-n suflet

73
bate vântul
Iar ochii-ți plâng
și lacrimile-ți şterg
cuvântul...
Zaci în dureri
mistuitoare
Și îți duci boala
pe picioare
Pentru că nimeni
n-o să știe
Că ești doar
simplă fantezie!
Mă chemi
și-apoi spui
să nu vin
Pentru c-ai vrea
să vină ea!
Și eu aș vrea
să scapi de chin
...să te tratez
de boala-ţi grea...

74
Nu mă-ntreba
de am să vin
Să spun că vin
n-aș mai putea
Știu că venirea mea-i
doar chin
Pentru c-ai vrea
să vină ea!
Potecile nu-s
pentru mine
Iar nebunia-ţi
aparţine
De-ți place
să trăiești cu ea
SĂ O PORȚI DEMN,
este a ta!
Este păcat
doar c-ai trăit
Cu sufletul
de doruri istovit

75
Și ai să pleci
cum ai venit...
Cu-n suflet
de durere chinuit!
Dar nimeni
nu ți-o poate lua
Alegerea este a ta!
...
Să ştiu că-n ochii
o vezi încă pe ea
Mi-ai fi povară
și-ar durea!...
Pari simplu
și normal
în aparență
Dar ești nebun
lipsit de concurență!
... iubirea
îți dă viață
dar și omoară
Te-nalţă către cer,

76
te și coboară
Te-nvață să trăiești
dar și să mori
Depinde doar cum poți
să „o măsori”
Când paşi-ţi pe pământ
dar capu-n nori...
...
De alegi să plângi
să-ți fie bine
Te rog mă iartă,
uită atunci de mine!
Nu pot să-ți fiu
părtașă la durere
Zilele mele
ar fi prea grele!...
***
Femeia, chiar dacă te iubește, poate pleca
într-o zi…

77
„Nu pierde o femeie destoinică pentru o
femeie ușor accesibilă!” Femeia poate iubi
atât de mult încât și ea poate fi convinsă că
nu o să te părăsească niciodată și totuși
poate pleca într-o zi ca și cum niciodată nu
te-a iubit! Aceasta sunt eu!
Da! Parcă te aud spunându-mi: Este o

nebunie să pleci de la omul pe care îl
iubești. Acest lucru provoacă confuzie. E
imposibil!
Ei da! Pentru mine totul este posibil! Ar fi

mai mare nebunia dacă aș rămâne. Judecă-
mă! Aruncă cu pietre, dar nu înainte de a te
așeza pe locul meu ca să mă poți înțelege ce
fac, cum gândesc.
- Ești frumoasă, inteligentă și sensibilă!

Ești ca o lună plină care a apărut pe
cerul vieții mele, într-o noapte
întunecoasă și rece de martie! Mi-ai
transformat visele în realitate
aprinzându-mi în suflet dorința de a

78
te cunoaște. Ești ca o magie! Cred că
ești însăși iubirea! Te așteptam!
- Și eu te căutam de mult! Căutam

sălașul acelui suflet pe care îl simțeam
că îmi plânge în gânduri și mă tot
chemă din urmă mereu.
- Am așteptat atât de mult să te găsesc!

Te-am iubit mai mult decât mă
puteam iubi pe mine, dar te-am
părăsit! Da! Cu ochii inundați de
lacrimi și cu un suflet îndurerat, te-am
părăsit pentru că îmi doream să te
eliberez.
- Te-am părăsit, pentru că doream mai

mult decât cuvinte frumoase.
- Doream mai mult decât cadouri,

cuvinte și s*x. Îmi doream să văd
fapte. Îmi doream prezența ta în
fiecare sferă a vieții mele. Îmi

79
doream atenție. Să mă întrebi cum mi-
a trecut ziua şi ce planuri am pentru
următoarele zile. Îmi doream flori!
Da! Îmi doream flori măcar o dată pe
an, de ziua mea! Îmi doream să simt
că trăiesc și că omul iubit mă aude,
apreciază și se străduiește să mă facă
să înțeleg că eu sunt singura femeie
din viața lui. Era noul meu capitol din
romanul numit „VIAȚĂ” și îmi
doream să pot să îl scriu frumos! Îmi
doream să fiu acel teritoriu nou, care
așteaptă cu înfrigurare să fie
descoperit. Tu însă, niciodată nu ai
avut curiozitatea să ajungi în acele
locuri sacre, în care să te pierzi în
plăceri.
Ai preferat să rămâi departe de țărm și să

mă cucerești de la distanță. Ai greșit! În
timp, întinsul „Mării mele albastre” și-a
pierdut calmul, iar valurile răzvrătite au
început să inunde țărmul, să te îndepărteze,
pentru că nepăsarea ta de a mă descoperi a

80
început să mă doară, iar iubirea nebună pe
care ți-o purtam, să moară!
Acum înțeleg că eram, pentru tine, ca și o

carte, pe care nu ai îndrăznit să o ții în mâini
și să îi răsfoiești paginile! Păcat! Astfel nu ai
putut descoperi tărâmul plin de iubirea pe
care ți-o purtam, alegând să alergi pe țărm
ascultând cântecele Sirenelor, reginele
adâncurilor, pe care nici un pământean nu a
reușit să le cunoască!
Eu eram o floare! O floare care se dorea

udată zilnic cu iubire și pasiune! O floare
care își imaginase că va înflori alături de
tine mai frumoasă decât oricând altădată!
Vise! Iluzii deșarte! Tu erai absent! Sufletul
tânjea după ceva ce nu mai putea fi
niciodată, lăsând floarea sufletului meu să
moară puțin câte puțin. A început prin ași
pierde mirosul și culoarea, transformându-
se într-o lumânare menită să vegheze
iubirea, care se putea stinge în fiece clipă.

81
Dragostea mea era menită să te ridice, să-ți
deschidă inima, să te facă fericit. Nu ai
înțeles-o, iar pentru mine, iubirea a fost
răsplătită cu tristețe, pentru că am oferit,
dar nu am primit nimic în schimb. Încercam
să te fac să înțelegi ce îmi lipsește, iar tu
păreai că mă auzi, dar se pare că nu m-ai
ascultat niciodată la modul în care să mă
poți înțelege. Probabil te-ai gândit la faptul
că iubindu-te atât de mult, nu voi putea să
te părăsesc niciodată! Greșit!
Aveam nevoie de cineva căruia să îi pot

împărtăși gândurile mele și emoțiile. Aș fi
dorit un bărbat care să trăiască în prezent și
care să nu aibă mintea ocupată doar cu
iluzii deșarte și visuri irealizabile. Îmi
doream un bărbat care să mă poată păstra
pentru el și să mă facă să nu îmi doresc
niciodată să îl părăsesc.
Am crezut că există pe această lume și

bărbați care doar prin ei înșiși pot aduce
fericirea! M-am înșelat!

82
Mă întreb adesea dacă ai putut înțelege
motivul plecării mele? Și dacă încă nu ai
reușit asta până acum, poate măcar peste un
an, doi sau cine știe, vei înțelege privind
înapoi și descoperind ce ar fi trebuit să faci
pentru a-ți rămâne alături. Nici nu era
nevoie de prea mult, să știi! Iubirea ta
sinceră ar fi ținut locul tuturor darurilor
lumești. A fi iubit, valorează mai mult decât
aurul și argintul.
M-am îndepărtat, pentru a putea să îmi

regăsesc sinele meu interior. Să o regăsesc
pe cea pe care am pierdut-o, divizând-o, de-
a lungul vieții,în bucăți aduse apoi ofrandă
iubirilor care nu au meritat-o.
Sunt singură acum dar, am puterea să îmi

adun toate bucățile de suflet pierdute, să
înapoiez bucățile sufletelor care nu îmi mai
aparțin, să îmi oblojesc toate rănile
acumulate, ca mai apoi să îmi pot continua
calea spre altceva mult mai măreț!

83
Am plecat pentru a-mi regăsi liniștea în care
să mă pot iubi din nou, să-mi pot cunoaște
valoarea și să construiesc un castel, al
fericirii interioare, din toate pietrele care au
fost aruncate, fără remușcări, de oamenii
pentru care aș fi fost capabilă să urnesc
munții din loc.
Mai am curajul să cred că într-o zi, soarele

va răsări din nou, aducându-mi alături un
bărbat care o să mă poată privi ca pe însăși
steaua lui. În acel moment nu îmi voi mai
dori să mi se ofere, în dar, stelele cerului,
deoarece, atunci, eu însumi voi fi o stea!
Sunt capabilă să înțeleg că fiecare bărbat

are o femeie, pe care nu o va uita niciodată
și că, în viața oricărui bărbat, există o femeie
de care-şi va aminti întotdeauna cu
tandrețe, căldură sau cu tristețe. Și asta, în
ciuda faptului că are o căsnicie fericită, o
soție și copii pe care-i iubeşte.

84
Aceasta poate fi fata de care s-a îndrăgostit
pentru prima dată în viață.
Experiențele de viață spun că în realitate,
puțini bărbați şi-au uitat prima iubire,
sentimentele și senzațiile din acea vreme.
Și nu contează dacă această iubire era

reciprocă sau nu. În acel moment el a înțeles
că femeia este capabilă să-i schimbe întreaga
viață. Primele sentimente sunt cele mai
pure, cele mai naive. Și chiar dacă iluziile și
visurile, dintr-un anumit motiv, nu s-au
împlinit, bărbatul nu-şi va uita prima iubire,
pentru că această fată a trezit în el
sentimente luminoase, iar pentru zâmbetul
ei era gata să se lupte chiar și cu Balaurul cu
șapte capete!
Poate fi la fel de bine și femeia, pe care nu a

reușit să o cucerească.
Poate că a iubit-o mai puţin decât pe altele

sau poate că nici n-a iubit-o, însă voia să fie
a lui, cel puțin o dată. A cheltuit bani în

85
acest scop, iar ea oricum l-a refuzat. Această
femeie i-a rănit ego-ul, motiv pentru care a
rămas în memoria lui pentru totdeauna.
Poate fi chiar și o femeie pe care a pierdut-o.
Deseori se întâmplă, ca bărbatul să

conștientizeze cât de mult apreciază și
iubește femeia, numai după ce aceasta
pleacă din viaţa lui. Doar atunci bărbatul îşi
înţelege greșelile, înţelege că nu i-a oferit
suficient timp, a jignit-o cu atitudinea şi
faptele sale, nu a apreciat grija, căldura şi
iubirea ei. Iar acum, nu mai întorci nimic, e
prea târziu. Ea a plecat şi viaţa şi-a pierdut
sensul.
Chiar dacă, după un timp, bărbatul iubește

o altă femeie, întotdeauna îşi va aminti de
cea care l-a învățat să iubească cu adevărat
și i-a frânt inima.
Oricărei femei îi este plăcut să ştie că a lăsat

o urmă în sufletul bărbatului şi că el îşi va

86
aminti de ea toată viaţa. Însă, mi-ar face
deosebită plăcere să stiu că, pentru oricare
femeie, nu mai contează, la un moment dat,
cu ce gânduri și sentimente a rămas fostul
partener.
Este mult mai important să știi și să simți ce

sentimente are bărbatul pe care-l iubești în
prezent. Trecutul are rolul de a completa
capitole din viața fiecăruia. Viitorul nu este
o certitudine pentru nimeni. Deci! Trăiește
AICI și ACUM. Iubește și oferă iubire. Este
un dar atât de ieftin și la îndemâna oricui
însă unele suflete devin atât de sărace încât
nu îl mai pot oferi.
14092018 / Petroșani

87
POATE CREZI!
Poate tu crezi
că eu nu te iubesc
De aceea tac
și nu-ți vorbesc!
Dar de unde
atâtea vorbe ticluite
De unde atâta pastel
să te pictez
(exact așa cum mi te imaginez?)
De unde atâția ochi
să te citească?
De unde atâtea gânduri,
vise,

88
să-ți vorbească?
Aș vrea și eu să pot,
să-mi fie mai ușor
Dar știi și tu iubire,
că nu pot fi în stare
…sunt doar o biată muritoare!
Oftez adânc
stând pe un mal
Și aștept să te aducă,
fiecare val
De pe întinsul mării
zbuciumate
Să-mi fii LUCEAFĂR viu,
în fiecare noapte!
În păr să porți
cununi de aștri
În ochi un infinit
de nori albaștri
Părul să îți miroasă
a flori de crin
Iar sufletul să-ți fie

89
cald, senin…
Aș vrea să te sculptez,
dacă aș putea
Și stâlp de rezistență
te-aș fixa
În tocul ușii
la intrare
Să-mi luminezi
cărarea la plecare
Să-mi strălucești
când pe-nserat
revin
Să-mi fii mereu
rază de soare…
Cu roua lacrimilor tale

să-mi speli fața
Când însetată de dorințe
îmi arde dimineața…
Atunci când plânsul meu
îți răscolește viața

90
Vrând să îți spună,
tot ce-ar fi de spus
Dar ne putând s-o facă,
de suspin și plâns…
Pentru că totul
este un vis,
dus…

91
M-AI FĂCUT SĂ NU TE MAI VREAU
Acum ceva timp în urmă, într-o discuție

cu una din prietenele mele am declarat că
nu mai suport bărbaţii care se
îndrăgostesc de mine, deoarece aveam
sentimentul că fiecare bărbat care mă
priveşte cu ochii aceia bulbucați, sub
presiunea dorințelor carnale, mă făcea să
devin din ce în ce mai mult de condamnat.
Urla sufletul în mine și îmi venea să le
spun să plece, să nu încerce să forțeze
intrarea către sufletul meu, deoarece
întregul teritoriu este ocupat de tine.
Inima mea era dăruită de multă vreme,
doar unuia singur. Ție! Unuia pe care
acum nu ştiu cum să-l scot de acolo, dar ce
este şi mai complicat este că nici măcar nu
ştiu dacă vreau. Tot ce ştiu este că te simt
mereu acolo şi te simt de fiecare dată când
respir.

92
Ce iubire ciudată a mai fost și între noi!
Suntem doi nebuni care au crezut că pot
schimba lumea, prin intensitatea
sentimentelor lor. Suntem doi naivi care s-
au gândit că, Universul v-a conspira să îi
aducă împreună, la un moment dat și cine
știe, poate că ne-ar fi adus, dacă am fi avut
răbdare și nu am fi fugit speriați de ceea
ce simțeam sau poate și dacă eu aş fi fost
mai înţeleaptă, te-aş fi presat, aș fi încercat
să te fac să înțelegi ce îmi doresc, sau dacă
aş fi jucat şi eu jocuri în care să te fac să îți
pierzi mințile așa cum fac unele femei,
poate că atunci altul ar fi fost rezultatul,
dar tu mă ştii că eu nu sunt femeia adeptă
a unor astfel de jocuri.
Te doream cu toți porii ființei mele. Erai

prima imagine a revelațiilor mele, după
nopți în care visele ne aduceau împreună.
Erai imaginea care îmi stăruia pe retină pe
tot parcursul zilei. Erai aer, erai apă, erai
bucurie și întristare. Erai totul! Ah! Ce

93
nebunie! Frumoasă, dar și dureroasă!
Cumplită! Râsul tău mă topea cum se
topește ceara de la căldura focului ce îi
mistuie fitilul.
Vocea ta îmi răscolea auzul mult timp

după încetarea dialogului, energiile tale
puneau stăpânire pe sufletul meu, pe
neașteptate, indiferent de timp sau loc. Au
fost ani grei, trăiți într-un amestec de
dorințe și temeri, de incertitudini.
Aș fi vrut ca toată acea suferință să ia

sfârșit, dar mă temeam că fără, nu voi
putea trai.
Nu îl voi putea înțelege niciodată, chiar
dacă mi-ar fi dat să trăiesc multe vieți de
acum încolo!
Mă rugam, până târziu în noapte, ca

Bunul Dumnezeu să facă o minune, să mă
pot desprinde din povestea noastră.

94
Am plâns până când lacrimile mele te-au
inundat forțându-te să ieşi aproape cu
totul din mine. Mi-au plâns sufletul şi
inima. Am plâns până la ultima lacrimă,
ca mai apoi să constat că tu mai eşti încă
acolo și că în continuare, trebuie să mă
duc peste tot cu tine.
Cu tine, cel care eşti acum, distant, rece,

departe. Cu regret realizez că tu nu mai
eşti acelaşi. Îmi este nespus de greu să
suport gândul că omul pe care-l iubesc, de
care sunt încă îndrăgostită, este aşa. Știu
că te străduieşti să fii astfel, ca să mă
îndepărtezi pe mine.
Faci toate acestea sperând că o să-ţi pară,

alegerea mai uşoară, plecând. Ei, iată că în
sfârşit ţi-a reuşit.
Este ok așa!
- Nu!

95
Mă văd din nou în situația în care trebuie
să recunosc că îmi lipsești enorm și că
indiferent câtă luptă duc cu mine, cu
sentimentele mele, nu mă pot convinge, că
nu mai este nimic de făcut, că trebuie să
fac curățenie în suflet, făcând loc noului,
care de foarte multe ori îmi bate la ușă, iar
eu refuz cu încăpățânare să îi deschid.
Ai fost omul alături de care aş fi vrut să-
mi petrec restul vieţii, în condițiile în care,
aproape sub jurământ, am susținut în
nenumărate situații că îmi doresc să
rămân singură forever.
Acum, acea persoană nu mai există.
Felicitări, ai reuşit să mă faci să înțeleg și
să aleg un alt drum. Un drum al meu, pe
care să merg și în lipsa ta!
Greu, anevoios, dificil dar nu imposibil.
Sunt un om puternic. Am învățat că în
viață situațiile alternează. Am învățat să
mă ridic după fiecare căzătură și să nu
abandonez lupta după o înfrângere.

96
Sunt asemenea unui computer! Când observ
că sunt dezorientată, supra încălzită sau
încărcată, apăsată de greutățile vieții, îmi
dau un restart, ca să pot mai apoi să o iau de
la capăt, cu forțe noi. Restartul îl dai de cele
mai multe ori de nevoie, nu de moft, din
obligație am putea spune, pentru a putea
continua…
Această acțiune poate fi chiar unica soluție
care mai poate da rezultate, după ce am
încercat rezolvarea problemelor în toate
modurile posibile. Și noi avem nevoie de un
restart periodic. Când am obosit, când
istoviți fiind sau împovărați, e necesar să se
apese butonul de restart.
Restartul înseamnă să îți eliberezi mintea de
tot ce te apasă, să faci curățenie și să începi
pur și simplu să fii, să exiști.
Să poți trăi ziua prezentă, cu bune și cu rele,
fără să te mai lași afectată de trecut sau de
viitor.

97
Să zâmbești atunci când e cazul, să plângi
când inima ți-o cere și să oftezi ca să-ți
descarci sufletul.
Restartul mai înseamnă să te îndepărtezi de
tot ce e toxic și să respiri aer curat. Să faci
liniște atât în tine, cât și în jurul tău. Să poți
trăi clipa actuală, fără a tresări cu gândul că
urmează ceva imprevizibil.
Restartul îl mai dai când ai învârtit
problema pe toate părțile și ajungi la capătul
puterilor, fără a găsi prea multe soluții.
Atunci, te îndepărtezi, faci un pas într-o
parte și-l lași pe Dumnezeu să facă ce-o
crede El de cuviință, în timp ce tu te supui,
iar calculatorul minții tale procesează noile
informații.
Restart este când nu-ți mai pasă ce spune
unul sau altul, când bârfele îți sunt
indiferente și opiniile altora hilare, deoarece
nici măcar 1% din ei nu cunosc povestea ta
de viață, așa cum este ea în realitate. Toți fac
scenarii inspirate din propria lor viață și
judecă din prisma greșelilor comise.

98
Restart este când îți vine să te dai cu capul
de toți pereții, dar nu o faci, ci respiri adânc,
profund și apoi te liniștești.
Restart mai este și atunci când te apuci din
nou de scris, deși îți simți degetele amorțite,
mișcându-se stinghere pe tastatură, ne mai
fiind obișnuite cu scrisul.
Și totuși nimic nu se uită niciodată!
Important este să avem puterea să ne
liniștim mintea și să o coborâm în suflet.
Totul se aseamănă cu mersul pe bicicletă,
care, odată învățat, nu se mai poate uita.
Vă rog frumos să nu mă deranjați.
A fost nevoie să-mi dau un restart!
Și uite așa aveți ocazia să cunoașteți, puțin
câte puțin, cum funcționează femeia!
Aș fi nespus de bucuroasă să pot afla că
cineva a înțeles ce am dorit eu să spun aici și
că furișate în intimitatea voastră, a fiecăreia,
veți încerca să pune-ți cât de puțin deoparte,
fiindu-vă de folos în ocaziile voastre
viitoare.

99
- Ai pus? Bravo!
Frumos... fi tare !
***
Când am terminat studiile îmi doream să

mă căsătoresc cu un băiat, pe care îl
credeam iubirea vieții mele.
Nu a fost să fie. El a ales tăcerea, alt drum,
altă destinație.
Nu a fost ușor. Viața începuse să îmi dea

lecții dure. A urmat o căsătorie din ambiție,
au rezultat trei copiii, însă iubirea aceea m-a
urmărit mulți ani. Nu puteam să înțeleg ce
l-a determinat să își schimbe radical
direcția! Târziu am reușit să înțeleg că
Dumnezeu nu m-a nedreptățit cu nimic și că
sufletul care ajunge să îl caute și să îl
cunoască – deoarece aceasta este adevărata
căutare a noastră, a oamenilor – primește

100
lecții greu de dus, dar care în timp – mult
timp – vor scoate la iveală motivele care au
condus sufletul în acele suferințe, dar și
calea care îl va conduce către adevărata
fericire.
Nu am cuvinte cu care să pot descrie

suferința anilor, în care persoana pe care o
porți în întreaga ta ființă, în suflet, nu este
lângă tine.
Nu doresc să insist din nou pe această stare.

Îmi doresc doar ca Bunul Dumnezeu să îmi
dea puterea și răbdarea, care pare să fie o
neputință în acest moment, dar care poate
deveni putință peste vreme.
E normal, e omenesc, e dureros, dar trebuie

să ne învățăm lecțiile. Cel mai important de
știut și înțeles este că: din momentul în care
persoana de care ești îndrăgostită ți-a spus

101
că nu mai există nici o șansă și pleacă din
viața ta, trebuie să mergi și tu mai departe.
Nu suntem proprietari pe sufletele nimănui
și nimeni pe ale noastre. Obsesia nu ne ajută
în viață și nici egoismul. Cel mai inteligent
ar fi să nu lăsăm sentimentele să ne conducă
viața. Ele sunt bune și frumoase până la un
moment dat, dar ce să ne facem cu sufletul
care păstrează în el răni care se acoperă, dar
nu se vindecă niciodată? Aș vrea să pot
spune că trebuie să învățăm să ne conducem
inima, nu să ne lăsăm conduși de ea, dar nu
pot.
Am luptat mult cu mine ca să pot ajunge să

aplic această teorie, însă rezultatul este
dureros. Am introdus și în iubire „frâna de
mână” încercând să îmi protejez sufletul dar
este cumplit. Viața trăită după acest
principiu este cumplit de dureroasă. Să stai
lângă un om căruia refuzi să îi simți trăirile,

102
să îl întrerupi atunci când încearcă să îți
spună ce simte pentru tine, de frică să nu te
îndrăgostești.
Grele mai sunt relațiile în care își face loc
iubirea și îndrăgostirea! Ne dorim ca totul
să funcționeze, după felul în care noi ne
imaginăm binele, făcându-ne propriul
scenariu. Eu reușesc relativ ușor să fac un
bărbat să aibă încredere în mine, să se
îndrăgostească. Dacă însă, încearcă să îmi
vorbească de căsătorie, încep să dau înapoi,
să mă retrag, pentru că nu mă mai simt
liberă. Nu vreau să pară egoism, dar am
avut diferite stări de teamă, anxietate,
groază uneori, în relațiile anterioare. Mă
tem să mai iau o asemenea decizie, deoarece
sunt conștientă că totul se sfârșește la un
moment dat.
Nici eu nu știu exact ce vrea sufletul meu!

103
Uneori nu mai dorește, vrea odihnă. Vrea să
poată coborî mintea în suflet și să o
determine să înceteze cu scenariile.
Aș vrea să pot să îmi ascult și să îmi respect

dorințele sufletului! Ajunge! Mintea a mințit
destul!
Dar cum să fac dacă TE IUBESC?
***

104
TĂCERILE DIN NOI

105
106
MĂ ÎNCEARCĂ UN GÂND...
Mă apasă un gând,
mă doare în suflet,
mă chinuie un dor...
Transpir,
respir,
mă întorc cu fața la perete...
aș vrea parcă să mor!
Mă răzgândesc
și-mi spun că-mi este bine,
numai că...
îmi este foarte dor de tine...
Aș vrea să uit,
aș vrea să șterg

107
tot ce mă doare.
Cu cât mai mult insist...
cu-atât de mult
doare mai tare...
Mă perpelesc,
mai plâng
dar îmi şterg lacrima
și-aș vrea...
să cred cu tărie
că într-o zi,
o să te pot vedea...
puțin,
doar cinci minute,
mi-ar fi de ajuns.
Aș vrea să pot să-ți spun

108
ce mult am plâns.
Aș vrea să știi și tu
ce tare doare.
Cât de puternic
arde în suflet
raza ta de soare.
Aș vrea să-ți spun
că am obosit,
să mă tot mint
la infinit...
Caut nebună un răspuns
pe care,
încă,
nu l-am găsit!
Tăceri mocnite...

109
suflete zdrobite...
ochi lăcrimând,
seară de seară...
inimi făcute zob,
ca să ne doară!
Aș vrea să plec departe...
nu știu unde!
Dar știu
că de durere
nu mă pot ascunde...
am încercat
și altădată
și m-am înșelat...
nu am putut să uit nimic
din ce-am lăsat...

110
mă tulbură
venirile din vise...
cuvintele
ce au murit pe buze,
ne putând fi spuse...
trăirile ascunse...
iubirea ta secretă...
privirea arzătoare
dar discretă...
tremurul buzelor crăpate...
căldura brațelor,
îmbrăţişate...
Plânge și perna
pe care tu ți-ai odihnit
o noapte mintea...

111
și camera în care dormi
de atunci
noapte de noapte...
oglinda
îți păstrează trează amintirea...
iar ușa larg deschisă
îți mai așteaptă
după atâția ani,
venirea...
Știu că orice imposibil
poate deveni posibil...
știu că distanța
nu-i atât de mare...
știu că o să-nțelegi
că doare tare...

112
a mai trecut un an...
dar va veni un ceas...
doar câteva zile
distanță au rămas...
e februarie...
în 18 este un an...
e atât de mult
când dorul te apasă!
De ai uitat adresa...
întreabă luna...
ea ne-a văzut
seară de seară
când ne-am întâlnit...
sub cerul plin de stele...
în martie

113
sub zarzăru’-nflorit...
privind la geamul luminat...
în casă te-a zărit...
visele în taină ne-a păzit...
iar dimineața
lacrima ne-a șters...
fiindcă doar ea ne-a înțeles...
că noaptea s-a sfârșit...
visul s-a spulberat...
că va mai fi o zi
pân’ la-nserat...
când încă un vis
se va-mplini...
și împreună iar vom fi...

114
115
ATUNCI...
Atunci când viața
m-a lovit din greu
și nu mi-a dat răgaz
să-mi şterg de lacrimi fața...
am suferit,
am plâns
și mi-a fost greu...
dar niciodată
nu a dispărut speranța!
Cu braţele întinse câte cer...
cu sufletul în rugăciune...
Am mulțumit lui Dumnezeu...
de tot ce am primit...
rele sau bune...

116
Din cele rele
am învățat
unde greșesc...
din cele bune
am primit răsplata...
și niciodată nu m-am jeluit...
când nu mi-a semănat
o zi cu alta...
De-am fost lovită mișelește...
de prietenii
pe îi credeam
că-s cei mai buni...
am plâns
fără să-mi pierd speranța...
că Domnul face ades

117
minuni!
Minune este o bucurie...
și tot minune poate fi,
durerea...
atunci când știm să prețuim...
ura care ne poate da puterea...
Nu m-am lăsat îngenunchiată...
de oameni răi și bârfitori...
Am înțeles mereu
că-mi sunt oglinzi...
și am privit în ochii lor...
iar cei ce nu au rezistat...
la rândul lor
să mă privească...
au pus ușor

118
armele jos...
și-au încercat,
cu pietre, să lovească!
Am adunat piatră cu piatră...
și-am construit
o temelie...
puternică
și dreaptă...
pe care am așezat
la mare cinste
omenia...
alături de o vorbă bună,
înțeleaptă...
Când sufletul mi-a fost călcat...
de oamenii apropiați...

119
am râs în colţul gurii
cu amar...
l-am luat în brațe
și l-am oblojit...
n-am stat să-mi pun
durerea pe cântar...
Am căutat
iubiri ca în povești...
și am iubit fără folos...
am fost trădată și iubită...
poate,
asemeni lui Hristos!
De cel ce a decis
să-i fiu mireasă...
când un copil

120
încă eram...
fără să-i pese
că mă-mpovărează...
cu multe
ce eu încă nu știam...
Eram o copilă frumoasă...
cu-n suflet blând
și-un chip strălucitor...
care tăcea,
plângea durerea să-și ascundă...
lăsând doar printre lacrime,
ușor...
suspine doar să se audă!
Deși
pe nimeni nu înduioșam...

121
plângeam în nopți târzii
nevrând să deranjez...
urechea omului iubit
părea să fie surdă...
iar viața o trăiam...
crezând doar că visez!
Poverile
erau din ce în ce
mai grele...
serviciu,
casă,
trei copiii...
nu mai aveam
un timp al meu...
deși visam copilării...

122
din când în când...
privind la cerul plin de stele...
Mă revedeam
prin parcuri,
pe alei...
plimbându-mă
cu omul drag de mână...
şi așteptam o zi anume...
spre a ne vedea,
iubi sau a ne despărţi...
plecând apoi
pe drumuri paralele...
ce se sfârșesc
din ură și minciună...
De atâta suferinţă...

123
refuz să mai arăt...
că pot iubi
și azi necondiţionat...
iubesc și tac
cu greu suport...
și nu mai caut nici un vinovat...

124
ÎMI ESTE DOR... ȘI DOARE!
Am risipit
amurgul unei înserări...
chiar de știam

125
că vei pleca în zori...
De atunci
trecut-au multe nopți
și zile...
unele triste
altele mai bune...
în care
sincer îmi doream
să fii cu mine...
simțindu-mă
cum mă topesc de dor
și drag...
dar am lăsat dorul pribeag...
să hoinărească
unde-i e mai bine...

126
iar de ajunge
și la tine...
să nu îți spună
cât am plâns...
și nici dacă
vreodată am râs...
Nu voi veni
vreodată să te cert...
nu e nici demn
nici înțelept...
nu vreau
să îți mai spun că
încă te iubesc...
deși chiar simt...
nu vreau să răscolesc...

127
iar sufletul...
și tu să-mi spui, că mint!
La ce ar folosi
să-ți răscolesc durerea...
când Dumnezeu
nu vrea
să ne împlinească vrerea?...
Nu scriu
acestea toate
că-s naivă...
și nici că nu am observat
dorința...
Vreau doar să se-nțeleagă
că dorința...
nu va putea determina

128
putința...
atunci când Bunul Dumnezeu...
ne pune sub zălog
voința!
Nu plâng
de teamă că greșesc...
că ce simt eu nu e firesc...
dar mă apasă o întrebare:
de ce simt toate acestea, oare?
Mesajele nu-ți mai citesc...
nici eu nu îți mai scriu,
cât te iubesc...
am ignorat
cu-nverșunare
să-ți mai privesc poza...

129
am încercat din răsputeri...
iubirii să-i micșorez doza!
Am șters și pozele
din telefon...
iar telefonul
l-am lăsat
lipsit de ton...
dar ce-aș putea să fac
cu gândul?...
cum să îl fac să înțeleagă
legământul?...
cum aș putea
să șterg de pe retină...
imagini implantate
fără vină...

130
în serile cu lună plină...
când ne plimbam
pe malul mării,
mână în mână?
Vreau doar
să pot trăi frumos...
în liniște și pace...
nu vreau să mint
că nu a existat...
povestea asta
ce m-a tulburat...
dar nu știu ce pot face...
cu sufletul care a stocat...
poate inconștient...
iubirea asta neînțeleasă...

131
păstrând-o și-n prezent!
Cum aș putea
să înțeleg...
că mici bucăți din tine...
împrăștiate indecent...
fac parte acum din mine?...
Poate...
om drag...
ai obosit...
să tot citești ce scriu!...
însă de ai simți ce simt...
ai fi un mort,
dar viu...
Când sufletul se liniștește...
ceva încearcă iar...

132
să mă împingă mișelește...
în suferinți fără hotar...
și nimenea nu reușește...
să îmi prescrie un leac...
iar dorului
ce mă topește...
nu știu ce să-i mai fac!
Iau trusa de pictură
și-aș vrea...
să repictez tabloul...
o radieră iau și-aș vrea...
vocii să-i șterg ecoul...
Aș vrea morțiș,
de s-ar putea...
să pot să înțeleg...

133
că tot ce-a fost
cu noi cândva...
acum nu mai există...
nici tu nu ești
cel de atunci...
iar eu
sunt mult prea tristă!
Am reușit
să nu-ți mai scriu...
dar asta nu m-ajută...
când vine timpul
de întrebări...
sufletul nu mă ascultă!...
nici visele nu mă scutesc...
parcă,

134
cu toate se unesc...
și încep să se joace...
cu viața mea,
cu mintea mea...
nu vor să-mi deie pace!...
și atunci eu ce pot face?
Dacă aș putea...
zău m-aș ascunde...
dar locul nu-mi găsesc...
caut puterea să pot crede...
că totul e firesc...

135
DACĂ ÎNTR-O ZI...
Dacă într-o zi
mă vei opri
din drumul meu
să-mi spui ceva,
Am să te rog
să-ți vezi de drum

136
durerea
mi-e prea grea.
Nu te cunosc,
nu mă cunoști
și punct.
Nu pot lua povestea
de la început.
Te mai iubesc și acum,
nu pot nega,
dar nu mai vreau
să stau în calea ta.
Au fost momente
când doream
cu disperare,
să te aud,
ca să mai pot

137
sta în picioare,
dar ai tăcut
și m-a durut
atât de tare.
Toate au trecut,
acum mă simt o stâncă.
Nu simt nevoia
să ascult minciuni.
Vreau să trăiesc
frumos în lipsa ta.
Indiferent
de viața-mi
va aduce-n cale
noi furtuni...
Am reușit
să înțeleg

138
că nu avem
un drum comun...
și n-am să vin
să-ncerc să te supun...
ai drumul tău
și nu te pot opri...
indiferent
de cât de tare-mi
vei lipsi.
Kessy Ellys Nycollas / ISCHIA

139
TĂCERILE DIN NOI!
Pe un cer albastru
senin ca apa de izvor
stele strălucesc.
Vorbesc în șoaptă
semne fac
spunând că te iubesc!
Într-un târziu
în noapte,
ne ascultă
cu luare aminte,
povestea spusă-n taină,
privindu-ne discret
cum aruncăm o haină.
Insistența ta nebună
m-a făcut
să-mi ies din minți,

140
dar subit am tresărit,
speriată că mă minți.
Mi-am luat haina pe mine
și am strâns-o cu putere,
nesiguranța mă făcea să simt,
o palmă dură-n
fiecare mângâiere.
Vorbeai ceva greu de-nțeles
despre oameni
și-a lor fapte,
însă vorbele trădau
gândurile tale ascunse
bine-n mintea-ți tulburată,
de-o secundă rătăcită
și-am ajuns pe negândite,
prinsă în vâltoarea lor,
să-mi simt sufletul rănit,
de colțurile ascuțite
ale vorbelor de-amor!
Sunetul lor zgomotos

141
și cu forme zgrumțuroase
m-au lovit adânc în suflet
și mi-au rupt din schelet oase.
Lacrimile curgeau râuri
printre gene negre,
lungi,
iar unde picau făceau
lacuri limpezi și adânci.
Mi-au rămas
urme în suflet,
devenind
tot mai adânci,
chiar de lupți
cu disperare,
cicatrizarea să aduci.
Poate e
mult prea devreme
sau o fi
mult prea târziu
pentru a da

142
uitării totul,
pentru a-nvăța să fiu...
lăsând pașii
să mă poarte
pe un țărm
încins de mare,
călcând sfios
nisipul cald,
înfierbântat de soare,
prin care stau încastrate
scoicile fără suflare,
ce și-au strigat
în surdină,
viața-n disperare.
Mă opresc
din când în când,
tălpile rănite dor,
șoapta mării
o ascult,
vuietul mă înfioară,

143
îți aud cuvintele,
ca pe un cântec
de vioară,
deși eu
aș vrea să fug,
să mă-ndepărtez de tine,
simt
cum puterea mă lasă,
iar pe drumu-anevoios,
mi-ai plantat
des bariere,
să am timp
să te ascult
și curaj să te cunosc,
că-ți trăiești de-o vreme viața,
speculând dureri prea grele
și cu mintea ta bolnavă,
ca’ți slăbiciunile mele,
timp în care
valul mării,

144
spală tălpile obosite,
de drumuri grele
și lungi
și de dorurile mele.
Închid ochi-ncetișor,
lăsând lacrimi
să îi spele,
iar sufletul obosit,
în liniște să respire,
mai apoi
să-și strige aproape
toate clipele nespuse...
auzindu-ți de departe
doar cuvintele deșarte
care îmi pătrund în suflet
ca un pumnal ce rănește.
Te văd
la un pas distanță,
vrând în minte
să-ți pătrund,

145
te privesc în ochii tulburi,
liniștea să le-o aud.
Mă privești întrebător,
nu știu ce dorești să știi,
nu mai e nimic prea mult,
nu mai ești ce-ai vrea să fii...
totul a fost o minciună,
mult prea multe-ncătușări,
acum este prea târziu
pentru alte încercări...
De-acum sufletu-mi e liber
și trăiește liniștit,
nu tresare când te vede,
nu-ntreabă
de ce ai venit?
Mă întorc nepăsătoare,
te privesc ca-ntâia dată,
o viață trăită-n van
și-o inimă sfărâmată.
Dacă ți-aș mai da o șansă,

146
s-o luăm de la-nceput,
ai trăi viața la fel,
pentru bani...
nimic mai mult?

147
I-AM SPUS GÂNDULUI SĂ PLECE
M-am trezit din somn bezmetic/ă,

neștiind ce se petrece,
mi-am spălat în grabă fața,
cu un pumn de apă rece,
vrând să scap în grabă mare,
de un gând venit bezmetic,
care-mi amintea de tine.
L-am văzut cutremurat,
cum puțin s-a-ndepărtat,
m-a privit c-o întrebare,
ce părea întrebătoare,
apoi coborî încet,
către Prahova la vale.
Privi lung în susul văii,
stârni din senin o ploaie,
ne având un adăpost
și simțind cum se „înmoaie”,
se-ntoarse-napoi de grabă,
către mine alergând,

148
ridicând colbul în urmă
și în hohote plângând,
de-ți era mai mare mila
și din gură implorând:
- Lasă-mă-napoi în suflet,
nu mă alunga mereu,
știi că nu pot trăi singur,
fără tine-mi este greu!
- Te-am lăsat atâția ani,

să îmi faci viața amară
și să-mi amintești de el,
zi de zi,
seară de seară,
făcându-mi capul să doară...
ai plecat de-atâtea ori,
te întorci a câta oară?
Nu te liniștești o clipă,
nu-mi dai liniște, nici pace,
parcă ești argintul viu,
ce mai pot eu acum face?

149
Ba mă porți pe căi străine,
ba în poarta lui să bat,
chiar nu poți să înțelegi,
că are sufletu-ncuiat?
Zăvorât chiar cu lăcate,

mari și grele,
ruginite,
ferindu-se pe cât poate,
de visele ne-mplinite!
Mă tot amețești întruna,

de nu știu ce e mai bine,
să mai scriu un vers aiurea,
să mai croșetez ceva,
să gătesc ceva anume,
să fie pe pofta ta?
Mă îndrepți apoi în grabă,

să-i văd poza din album,
mă privești încremenit,
neștiind ce să mai spun!
Îmi întorc apoi privirea,

150
pe biroul unde stă,
de 50 de ani încoace,
calendaru’ acelui an,
în care mi-a fost sortit,
să-l cunosc din întâmplare
și încep să mă întreb,
câte zile s-au scurs oare,
de când el n-a mai venit?
greu răspuns, grea întrebare!
Mă întorci apoi spre ceasul,

care ticăie-n perete
și îmi spui să calculez,
cu calm și pe îndelete,
câte ore și minute,
câte clipe abătute,
am trăit plângând de dor
și crezând că am să mor!
Te rog pleacă
gând turbat,
că prea mult
m-ai tulburat,

151
încurcându-mi căile,
ne făcându-mi voile,
făcându-mă
să-mi plâng soarta,
nefiind o zi ca alta,
amintindu-mi tot mereu,
că n-a fost să fie al meu!
Lasă-mă și dute-n treabă-ți,

vreau să trăiesc liniștită,
nu mai vreau
să-ți plâng pe umeri,
că de el nu sunt iubită…
Am o casă luminoasă,
am tot ce-mi doresc
pe masă,
am un soț ce mă iubește
și voia mi-o împlinește…
nu mai vreau
să îi duc dorul,
nu mai vreau
să-l mai revăd,
știu că nu mai are rost

152
și c-ar fi din nou prăpăd…
Doamne,
du-mi gândul departe,
peste mări și peste ape,
îl îneacă-n Prahova,
să nu mai simt durerea,
unei iubiri neîmplinite,
unei vieți nefericite...
Lasă-mă acum să pot,
din sufletul meu să îl scot,
din gânduri
să îl alung,
ca să pot
să nu mai plâng...
fiindcă nu a meritat,
să primească ce i-am dat...
anii tinereții mele,
zile triste,
zile grele,
zile pline de amar...
pentru ce,
e în zadar!
Nu mai vreau

153
să îi plâng urma,
nici în umbra lui
să fiu,
acum totul e trecut,
e prea mult,
e prea târziu.
Dacă cineva ar ști,
cât de mult am suferit,
poate ar râde,
poate ar plânge,
poate ar vrea
să-mi dea un sfat,
dar acuma la ce bun,
fiindcă totul s-a-ntâmplat!
Numai gândul e devină

fiindcă liber hoinărește,
se duce și se întoarce,
purtându-se nebunește...
Poate că și lui îi e greu,

să-nțelegă ce-i iubirea
și aleargă nebunește,

154
căutându-și fericirea...
de aceia uneori,
mă aplec în fața lui
și îl rog plângând
să plece,
ca umblat destul haihui.
Mă întorc apoi
cu teamă
și îl rog să mai rămână,
fiindcă-n viață
el mi-a fost,
când o slugă,
când stăpân
și mă tem
nu vreau să fiu,
singură și liniștită,
fiindcă el m-a învățat,
CUM SĂ FIU NEFERICITĂ!
... (și așa cum știm cu toții, ne place să fim

nefericiți)

155
***
O iubire
azi târzie,
pe sub pleoape
se preumblă,
când în sus
și când în jos,
ca o barcă-n
larg pe undă...
și-mi șoptește
vorbe goale,
ce sufletul
vor să-mi sece
și de jale
și de dor
și să-l scalde-n
apă rece...
știind că dorul
ți-l duc
și în gânduri
mă încurc,

156
pași-mi poartă
pe-nserat,
dar și în mijloc
de noapte,
către ce eram odată,
tu fecior,
eu,
tânără fată...
și în coaste
mă împunge,
unde stă
ascuns de ani,
dorul ce ți-l port
în suflet
și o inimă bolnavă...
ce te strigă
îndurerată,
deși știe că ești surd,
apoi stă
și te ascultă,
fiindcă ar vrea
să îți mai audă...
vorbele ce le rosteai,

157
când în brațe
mă țineai
și-mi spuneai
că nu-ți ajunge,
viața
să mă poți iubi...
dar ai plecat
într-o zi,
fără să mai lași
vreun semn,
lăsând dorul meu
să moară
și-o viață
să te blestem...
pentru tot ce-ai amăgit
și vorba ce a mințit,
pentru
visele deșarte,
pentru drumuri încurcate,
pentru nopți
pustii și reci,
pentru gândurile seci...
Te-aș uita

158
dar nu-mi dă pace,
inima înnebunită,
de vorbele otrăvite,
cu care
a fost mințită,
de prea multă ezitare,
de o umbră-n
depărtare,
de regrete și suspine,
de-amăgiri
și resemnare,
de-a ta umbră poleită,
de nisipuri
mișcătoare,
de nedreapta
judecată
și de-a morții arătare...
Deși
nu mă mai compui
și-am rămas
a nimănui,
te privesc cu ochi
de ceață

159
și un zâmbet
de paiață,
fiindcă
nu aș vrea să vezi,
nici pe cuvânt
să mă crezi,
că viața mi-ai ocupat,
sufletul
mi-ai ferecat,
mințile
mi-ai tulbura,
drumurile-ai încurcat,
mi-ai rămas
ca o nălucă,
la icoană atârnată,
ce-o privesc
cu ochi de gheață,
nevăzându-ți
a ta față,
nici în nopțile
cu stele,
nici în joc
perfid de ele,

160
nici pe marea
înspumată,
nici în cântec
de sirene...
Tare-aș vrea
să mă dezbar,
de acest sentiment
bizar,
să nu-ți mai strig
numele,
să nu-ți mai cred
vorbele,
să nu-ți simt
îmbrățișarea,
să nu doară
resemnarea,
să te dezlipesc de suflet,
cu-n blestem
sau cu-n descântec,
să te du cu…
în zări senine
și să pot
uita de tine,

161
că mi-ai fiert
sângele-n vine,
mi-ai plantat
în gând durere
și în ochi
sclipiri de stele,
să îmi lumineze
drumul,
prin hățișuri rătăcit,
să pot trăi liniștită
și să uit
ca ne-am iubit...

162
SINGURĂTATEA MEA E PERFECTĂ
Am învățat să nu mă mai tem de

singurătate. De fapt , de la o vreme nu prea
mă mai tem de nimic din ceea ce mi-ar
putea face rău oamenii din jur. Acei
oamenii la care eu ţin atât de mult. În
general ei sunt aceia care te lovesc cel mai
tare în suflet, deoarece ei ajung să îți
cunoască toate punctele vulnerabile, toate
slăbiciunile, toate fricile, toate temerile,
toate bucuriile, dar și necazurile.
Oamenii, în general nu suportă să te vadă

fericit! Încep să facă scenarii despre tine și
fericirea ta, de parcă la tine ar dura fericirea
o veșnicie, în timp ce la ei doar un timp!
Nu mă mai tem și nu mă mai deranjează

nimic. Nici măcar indiferenţa lor rece care,
până acum puţin timp, îmi îngheţa și bloca
sufletul și respirația, lăsându-mi fiori reci în

163
măduva coloanei vertebrale, dar mai ales în
suflet. Nici de loviturile greu de suportat,
pentru suflet, nu mă mai tem.
Am învățat să ocolesc oamenii care stau ca

niște șacali, la pândă, pregătiți să devoreze
fără milă tot ce le apare în cale. Am învăţat
să mă ridic singură, după fiecare căzătură,
am învăţat să îmi oblojesc rănile fiecărei
lovituri…
Știu că pot să am mai multă încredere în

mine, că sunt o femeie puternică și că nu
trebuie să am așteptări de la cei din jurul
meu pentru că, de fiecare dată, la greu, chiar
și cei dragi aleg să plece… Şi tocmai, de asta
nu mă mai tem de nimic.
Am descoperit că sunt puternică și că pot să

fac față oricăror împrejurări, singură. Nu
mă mai tem de singurătate și nu o mai
percep ca fiind cea mai grea povară pentru
suflet. Pentru mine, în multe situații s-a

164
dovedit a fi cel mai bun medicament, cel
mai bun pansament.
Trăind în singurătate, poate fi cea mai buna

modalitate prin care te poţi regăsi pe tine
însăţi. Ce rost are să te temi de singurătate?
Ai nevoie doar să îi dai timpului timp în
care sufletul să se obişnuiască cu ideea că
trebuie să se descurce singur, la fel ca de
altfel, de fiecare dată.
Uneori chiar am nevoie să fiu singură, să mă

odihnesc, să mă regăsesc, să îmi ascult
sufletul și să îl înțeleg. Avem nevoie să îi
descopăr nuditatea sufletului şi să îl privesc,
așa gol, în oglindă, bucurându-mă de
rezistența sa în fața loviturilor primite chiar
de la cei pe care cândva i-am iubit cel mai
mult.
Avem nevoie să conştientizăm că e normal

să ne doară, că e normal să plângem, să
suspinăm şi să oftăm… Avem nevoie să
înţelegem că uneori e foarte bine să fim

165
singuri. Avem nevoie să nu ne mai temem
de durerea sufletului. Într-un final va trece
la fel cum a venit şi în urmă nu va lăsa un
suflet urât, ci unul mult mai frumos, mai
puternic și mai dornic de viață.
Te invit în liniștea singurătății mele!
Tu ești singurul care poate pătrunde în

palatul meu singuratic, pentru că tu ai fost
și prințul care a salvat PRINȚESA de pe
insula unde trăia auto exilată, încercând să
stea departe de iubirea ta!
***

166
CUPRINS
ÎN OGLINDA CONȘTIINȚEI / 5
CAPITOLUL I - DIALOG CU SUFLETUL

TĂU / 15
DIALOG CU SUFLETUL TĂU / 17
RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA
NECONDIȚIONATĂ / 69
DE-AI SĂ MĂ CHEMI! / 71
POATE CREZI! / 88
M-AI FĂCUT SĂ NU TE MAI VREAU / 92
CAPITOLUL II - TĂCERILE DIN NOI / 105
MĂ ÎNCEARCĂ UN GÂND… / 107
ATUNCI... / 116
ÎMI ESTE DOR... ȘI DOARE! / 125
DACĂ ÎNTR-O ZI... / 136
TĂCERILE DIN NOI! / 140

167
I-AM SPUS GÂNDULUI SĂ PLECE / 148
SINGURĂTATEA MEA E PERFECTĂ / 163

168
169

Dialog Cu Sufletul Tau

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dialog Cu Sufletul Tau

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Kessy Ellys Nycollas

Dialog cu sufletul tău

Înălţată pe altarul devenirii, Femeia

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Trupul și sufletele noastre

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Ești fiecare vers

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

De-i prea târziu

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Când vei ajunge-n prag

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Ești dor de viață

Să-mi pui pe umeri

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

- Iubire! Ne auzim mâine?

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Dialog cu sufletul tău

Este aproape de miezul nopții. Vreau să

Dialog cu sufletul tău

Vizualizez doi miri în fața altarului, la

Mireasa, se prăbușește pe podea răpusă