LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, Nr.3 Martie 2018

1
LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1, Nr:3-martie 2018

LUCEAFĂRUL DIN VALE,fondată in ROMÂNIA – ianuarie 2018
Revistă de literatură,cultură si artă
Persoana iniţiatoare:
Kessy Ellys Nycollas - Membră a Uniunii Artştilor Plastici - Sucursala Vâlcea
Preşedinte onorific :
PUIU RADUCAN - Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Președintele Uniunii
artiştilor Plastici - Sucursala Vâlcea
Colectivul de redacţie:
Kessy Ellys Nycollas – Fondator, director și redactor șef
Puiu Răducan – Ddirector onorific
Colaboratori:
Angela Burtea - proză – colaborator corespondent – judeșul Brăila
Cornelia Diţă - poezie -
I.D.Sicore - poezie şi proză – colaborator corespondent – județul Gorj
Kessy Ellys Nycollas - poezie, proză,pictură, quilling – județul Hunedoara
Liviu Brezeanu – sculptură – colaborator corespondent – judeșul Dâmbovița
Puiu Răducan - poezie şi proză
Mugurel Puşcaş – poezie – redactor - colaborator corespondent – județul Mureș
Roberta Sandra Pilipăuţeanu – poezie – colaborator corespondent - Germania
Maria Tomița Corini – poezie – colaboratore corespondentă – Republica Moldova
Val Răzeșu – poezie – colaborator corespondent - județul Constanța
Dan Șalapa – poezie – colaborator corespondent – județul Mehedinți
Tehnoredactare:
Kessy Ellys Nycollas
Coperta:
Kessy Ellys Nycollas
Date de contact:
oelena29@gmail.com
puiuraducan51@yahoo.ro
Luceafarul din vale
Telefon redacţie:
0761623572
Program:
LUNI - VINERI - 8:30 - 12:30
Notă: Membrii colectivului de redacţie al revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE îşi rezervă dreptul de a
selecta materialele trimise înainte de a fi publicate.
Obligaţiile autorilor:
Îşi asumă întreaga responsabilitate atât pentru originalitatea creaţiilor literare trimise, cât şi
pentru corectitudinea lor.
Păstrează o exprimare decentă, fără careva referiri discriminatorii, mai ales în textele cu teme
religioase, sociale, politice.
Scriu textele românește, corect, cu diacritice.
Materialele vor fi transmise în format doc. Arial 11, pană la data de 10 a fiecarei luni.
Ne asumăm toată responsabilitatea pentru materialele primite. Le vom folosi doar pentru
publicare în revistă, nu în alte scopuri.
Copyright 2017 - Utilizarea totală sau parţială a materialelor publicate este permisă numai cu
acordul autorului.
Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea,
Str. Ion Referendaru, nr. 4, Bl. A18, Sc. A, ap. 2 ISSN-L 2601-2650
Web: www.proscoala.ro
E-mail: mitica_ciobanu@yahoo. com
Telefon: 0 748873966 ISSN 2601-4637
2
Mingea de foc
Mă prinsese amurgul în valea satului și-ntindeam pasul s-ajung acasă pe lumină. Nu era
chip, fiindcă mai aveam o bucată bună de străbătut, iar puterile se-nmuiaseră. Trecuseră anii, ca
zilele împărătești, căci tot ce-i frumos se duce ca gândul, și mă-ntovărășeam binișor cu neputința,
fiindcă totu-i vremelnic, nimic permanent.
Călcam cu grijă prin bolovănișul care-mi ieșea în cale, îmi potriveam talpa pe loc neted și
drept, iar umbrele colțuroase ale locului mă atenționau asemenea unor indicatoare pietonale, care
nu trebuiau ignorate.
Și-am ținut calea înainte, fără să mă abat la stânga sau la dreapta, nici măcar o palmă, și-mi
duceam gândurile, adunate în sacul timpului, ca pe cea mai valoroasă comoară, căci acolo se
ascundeau, deopotrivă, frumosul și urâtul, prieteni de nădejde ori disperare.
Scoteam din loc în loc, drept partener de drum, câte un gând pribeag, și-l smotoceam pe
toate părțile, extrăgând din el bucata de lumină pentru a-mi ușura călătoria. Îl simțeam cum mă-
nvăluie în mrejele sale și-mi șoptește că mai este vreme de călătorit, iar timpul nu e decât o
dimensiune perversă și, dacă nu-i dejucăm planurile, rămânem ca bâlbâitu-n gară, care, până să
precizeze destinația, privește descumpănit după trenul care șuieră victorios prin gările aproape
pustii, odinioară locuri mult așteptate pentru întâlniri și îmbrățișări tandre, sărutări pasionale!
Și-aș fi tot mers, fără să bag în seamă țipătul firelor de iarbă, care mijeau spre lumina
solară, dacă ochiul de apă, ivit de după niște tufișuri, nu mi-ar fi atras atenția. M-am oprit
numaidecât, pășind ca teleghidată spre o moviliță de pământ ce mi se înfățișa asemenea unui tron,
peste care era aruncată o mantie de catifea verde. Părea că mă așteaptă! I-am zâmbit și i-am
mulțumit pentru primirea fastuoasă, la care nu gândisem.
Dusesem în mersul meu, fără să observ, mingea de foc, mare și rotundă, gogonată și trufașă.
Împrăștia în jurul său culori mirifice, îmbrăcând bolta cerească în voaluri fine de alb și bleu, de roz-
lila și, pe alocuri, vineții, ce răspândeau trăiri unice, nostalgii incurabile.
3
M-am așezat pe tronul de iarbă crudă și-am privit minunea reflectată în ochiul de apă. Două
mingi îndrăznețe, de-un roșu sălbatic, se priveau ca în oglindă. Una întreagă și semeață, triumfătoare
în măreția sa, conștientă de importanța și menirea cu care fusese înzestrată, alta culcată în ochiul de
apă și dornică de recunoaștere.
Era Soarele care-și marca trecerea spre liniștea nopții, era Astrul cerului și nădejdea
pământenilor, sursa viețuirii. Și cât de frumos împărățea cerul și pământul!
Îmi ridicam și plecam alene capul, când sus - când jos, și priveam cu nesaț strălucirea
naturii. Magice frumuseți! Splendori ale sufletului, negrăite și neprihănite.
Nu, nu erai cu mine! Erai departe, departe de lumea în care eu mă zbăteam, chiar dacă în
acele clipe mă bucram de cel mai frumos dar al lui aprilie. Și mi-a fost suficient doar gândul să-l
îndrept către noi, cei de odinioară, și-o parte din tine mi s-a alăturat.
Veneai agale și ușor preocupat, iar la vederea minunii ai căpătat o fărâmă din noblețea
corpului ceresc și zâmbetul șăgalnic ți-a încărcat chipul. Aveai nevoie de baia de lumină! Și ochii îți
râdeau! Doamne, cât de frumos erai!
Bucuria revederii și culorile admirabile ale împrejurimilor te-au înseninat, punând stăpânire
pe tine. Și te-ai întins pe covorul fermecător al tronului, încercând să privești discul de foc. Era
imposibil! Cine ar fi cutezat să ridice prea mult ochii spre măreția lui? Era prea strălucitor și prea
puternic, era stăpânul de azi, de ieri și dintotdeauna, era magicianul lumii, spre care nu-ți era permis
să zăbovești prea mult.
Ți-ai așezat capul pe genunchii mei și-ai murmurat: Lumină ești și viață deopotrivă/ Căldura
inimii din piept și dor/ Tu, cerc de foc și lacrimă curată/ Aprins-ai azi văpaia, sărutul și amorul/ Și
m-ai adus în brațe, pe pat cu dalbe flori! Tu, iartă-mă, iubito, sosit-am prea târziu/ Iar drumul nostru
tainic se-nchide în tăceri/ Așa cum Astrul lumii se-ascunde după nor!
Ți-am cuprins capul între mâinile-mi tremurânde și-am căutat s-alung tristețea din ochii tăi.
Știam ce urmează, știam că viața este uneori nedreaptă, dar cine eram noi, de fapt, și cu ce drept am
fi devenit judecători ai existenței noastre?
E mult de-atunci! E mult! ai glăsuit când magia mingii de foc se stingea, apoi ai continuat pe
același ton calm, dar convingător: Și nimic nu s-a stins în sufletul meu. M-ai întrebat adesea ce-ai
însemnat tu pentru mine și de fiecare dată am ocolit răspunsul... Te-am lăsat să-mi descoperi
singură sentimentele tăinuite. Știam că nu-i de-ajuns, știam că aveam nevoie și de cuvinte, de
încărcătura lor energetică și de informația care lucrează până în adânc. Știam, dar tăceam.
Conștient tăceam. Acum, azi, în amurgul unei alte zile, îți spun: ai fost marea bucurie a existenței
mele, iar brațele mele sunt prea mici ca să poată cuprinde iubirea pe care ți-o port... E mult de-
atunci, dar exist și exiști! Ce ești? Aceeași bucurie cu care am fost binecuvântat, același om pe care
am îndrăznit să-l țin la piept atâta vreme și să nu mă satur niciodată de-atâta răsfăț sentimental.
Uneori am încercat să te urăsc, alteori să te ignor, dar niciodată n-am putut sta departe de tine.
4
De ce toate acestea? Fiindcă am ajuns prea târziu! Uneori, acel ”niciodată nu e prea
târziu”, e prea târziu! Iar tu înțelegi!
Și m-ai îmbrățișat, cum numai tu știai s-o faci. La pieptul tău lumea din jur se făcea
nevăzută. Nici n-aveam nevoie de ea, nici tu, nici eu! Ridicând privirile spre cer, doar urmele
firave ale mingii de foc se mai zăreau. Intrase în conul de umbră al norilor, ducând cu el și-
mbrățișarea noastră. În taina sfântă a Astrului ceresc ne-am unit mâinile, ridicându-ne din tronul
acoperit cu mantia smaraldului, și-am plecat laolaltă. Unde? Fiecare în direcția lui, dar niciodată
singuri!
MAMEI
N-am scris nicicând de tine, mamă,
N-am scris nimic şi-o fi păcat,
Dar plânsu-m-am la crucea rece
Şi vânt de iarnă-am adunat.
N-am mers demult la tin’ de Paşte,

Nici de Crăciun n-am colindat.
Am şi uitat să-ţi spun în şoapte
Că-n sat lumina s-a-nălţat!
FEMEIA
Şi-acum sunt nuci în sac, în tindă,
Când la copii le dăruiai De este ea femeia ta
Şi-un colăcuţ făcut cu trudă Sau este chiar a altuia,
Cu bucurie-l împărţeai! Ea este ea și nu-i a ta
Și nici măcar a altuia!
Dar cel mai mult mă doare ziua
Când martie coboară-n zori, Ea este vis, e dor nestins,
Şi n-am cui să mai dau vreodată E val de mare înspumat,
Un mărţişor şi-un braț cu flori. Un lan de grâu cu umăr nins,
E fructul copt cu miez bogat!
E tot ce e, dar nu ce vrei!
Pagina:Angela Burtea/Foto:internet
5
Plouă...
Mi-e frig, ridic umerii, caut buzunarele
să-mi ascund degetele. Simt brațul ploii,
mă mângâie, mă cuprinde, își lasă
pletele fluide peste singurătatea din
mine, îi număr picăturile una câte una,
doar ropotul din pașii ei mai dau
târcoale clipelor trecânde, cad în
adâncul tăcerilor în timp ce pașii devin
stăpânii mișcărilor mele, ducându-mă pe
faleză, chipul marii își destramă
nepăsătoare valurile, lovindu-le cu
putere de pietrele tăcute, simt acel
zbucium intern, necontenit, marea e
tristă, se aruncă în brațele stâncilor
crescânde, ce-i răpesc suflarea...După Mi-e sufletul pustiu, ploaia-și găsește
saltul său extrem, marea-și lasă făptura cuib în așteptările mele alunecând încet-
spre pântecul pământului, se lasă grea, ncet, luând figura făpturii mele,
cu ochii o mângâi, îi doresc liniștea, o modelându-se ușor. Strigătul din mine nu
veau suavă și dulce... Sunt intermediară mai are glas, cine l-aude? Și cine-ar vrea
între ploaie și mare, leg cerul de pământ să-l știe? Când e singur nici pământul
cu un sărut, mi-e dor de mare, să-i ascult nu-l simte, triste cuvinte, să nu vă-
suflarea, șoaptele sale, să-mi atingă ntristeze pe voi când le ve-ți citi, voi nu
privirea, doar ea mă face dulce, de ce știți ce culoare are iubirea! Sunteți
oare? Mi-e frig! Tălpile-mi continuă să- moderni, eu... rămasă la cea mai fragedă
mi ducă făptura peste ambiția mării ce gandire...imi duc pașii pe faleza cuprinsă
se-nalță din nou pe faleză.Suntem una – de mare, ploaia nu mă pierde din ochi
ploaia, marea și eu....dar uneori mă simt chiar dacă am zis-o că sunt abandonată,
abandonată chiar și de umbra-mi, ne mai am zărit ochii mării, are pleoapele trase
vorbind de mare ce și-a-ntors spatele – nu-nțeleg de ce se ascunde? Ploaia
privind la blondul zilei, ea ziua, tinându- cerne...mi-e frig în suflet, mi-ascund
se de două bărci, in una având rădăcină, palmele în buzunare, pașii mă duc pe
in a doua găsind lumină, marea le faleză unde marea-si lasă urma, stâncile
leagănă cu durere sau...cu cea mai dulce se miră, tâcute mă privesc, zărindu-mi
plăcere, de un' să știu? silueta contopită cu ploaia.
6
De ce străine? Nu mă goni din ochii tăi iubire!
De Maria Tomița Corini De Maria Tomița Corini
Nu mă goni
De ce să-mi spui, tu,
Din ochii tăi iubire!
cel venit
Lasă-mă să mă opresc
că trebuie să gândesc ca tine?
La poarta soarelui tău.
de ce să-mi spui tu
Roabă-ți devin,
de unde neamul îmi vine?
Cu mine fă ce vrei,
de ce să mă-nveți
Nu mă lăsa să rătăcesc Foto:internet
dacă ziua e ziuă?
În geana apusului greu.
de ce să-mi bați tu
Rogu-m-aș la tine
la mine-n casă,
Ca și la Dumnezeu
în piuă?
Ai grijă de mine,
Tu ai venit aici.
Te rog!
fii bine venit!
Îți sărut picioarele
respectul vine de la mine
De vrei.
poate mai greu dar vorbesc ca și tine,
Tu...
dar tu, de ani de zile mănânci pâine
Culege-mă din faldurile furtunii,
și nu poți vorbi ca și mine!
Căci strivită sunt mereu.
oare tu mă respecți?
Nu știi
Tot eu trebuie să ies la tribună
Cât mi-e de greu...
Și dintr-o mie dacă unul nu știe limba română
Cu mine ușor nu-ți va fi,
din respect mă-ntorc și vorbesc limbă străină
N-o să mi-o spui
vezi ce-am făcut?
Și nu voi ști.
dacă pe cei nouă sute nouăzeci și nouă
Zâmbindu-mi doar
nu i-am întrebat
Voi înțelege,că totul e bine.
și ei au tăcut
Ai răbdare,
poate n-au înțeles ce vroiam să-ți spun ție
Ai răbdare cu mine,
dar m-au lăsat
Te rog!
nu ai înțeles?
Vreau să devin umbra visului tău,
Din respectul pentru tine!
Dar nu cutez și tu știi bine.
tu străine, respectă-te pe tine
De aceea mă port ca un copil
și-nvață limba celui ce din sudoarea lui
muncită îți dă pâine, Așteptând să-mi întinzi o mână...
dar dacă crezi că sunt prea dură cu tine Îmi vei fi poarta soarelui
i-ați pașaportul, gentuța și avionul Mereu,
și mergi în țări străine Chiar dacă nu ți-am spus -
acolo vei vedea dacă băștinașii vor vrea să Vreau în zori să o deschid eu
vorbească ca tine Și tot eu
tocmai atunci mă vei înțelege pe mine. Să o închid
La apus!
7
Sărută-mă iubite! Unde ești tu tinerețe?

Sărută-mă iubite, Anii trec, și trec la fuga
Sărută-mă cu gândul, Tinerețea zboară-n zare.
De știi că ești departe Amintirea o sărută,
Sărută-mă cu cerul, Două inimi trec prin mare.
Cu zarea și pământul!
Două inimi îngemănate
Sărută-mă cu iarna Peste val acum pornesc,
Și fă-o mai fierbinte! Se-ntâlnesc la mal de mare
În tine e secretul. Și își spun că se iubesc!
Sărută-mă cu ochii,
Și caldele-ți cuvinte! Se privesc, au iarna-n plete
Și din ochi le cade rouă.
Sărută-mă iubite Două inimi prea discrete
Cu primăvara fină Au de-a-ncepe viață nouă!
Cum n-a făcut-o altul
Cu mugurii, narcisul, Anii trec, fug nebunește
Laleaua din grădină! Două inimi se aleg,
Albatroșii dau târcoale
Sărută-mă cu vara Țipăt din iubiri culeg!
Cu fluturi din câmpie
Iubește-mă iubite! Și le-adună-ntr-o icoană
Sărută-mă cu iarba Unde anii stau smeriți
Cu verdele-i din ie! Unde ești tu tinerețe?
Te întreabă doi iubiți!
Sărută-mă cu toamna
Cu holdele-i bogate
Doar tu ești îngerașul,
Pe buze îmi așterne
Parfumurile toate!
Sărută-mă iubite
Cu viața, căci se știe
Iubite tu ești totul!
Rămâne-va cuvântul
Un templu-n poezie!
Pagină:Maria Tomița Corini / Foto:internet Foto:internet
8
Cu dragostea nu se glumește,
dar umoru-n ea trăiește!
EPIgrame !
Populară
Te aştept, bădiţă, iar;
De-al meu soţ să n-ai habar.
Că de pică neaşteptat,
Mai găsesc un loc... sub pat.
Dum spiro spero!

La concursurile MISS,
Admirînd fete-amuzante,
Poţi visa ca-n paradis
Că le ai ca di...amante.
Măiestrie
Domnişoara e cu şcoală, În faţa profesorului
Se descurcă bine-n viaţă Studenta-şi achită restanţa
Şi mi-i dă la socoteală În alianţă cu natura.
Pe bărbaţi când o agaţă. Foloase-aduse circumstanţa
De-ndată ce deschise gura.
Dibăcie
Pentru mamă-i mititică, Unuia în rezervă
Pentru noi e fată mare, Fiind soldat şi el cândva,
Când se-achită fără frică Mai împuşca din arma sa,
Pe la litoral... la mare. Şi azi ar vrea s-o mai ridice,
Dar duce lipsă de alice.
Cu...punga goală
Cum văzu şi el femeia Nostalgică
Se porni la o idilă, În tinereţe zi şi noapte,
Dar respinsă-i fu ideia, Eram harnic, mai ţin minte,
Când i-a spus că-i de feştilă. Şi azi nevasta-mi cere fapte,
Dar le fac doar prin cuvinte.
Conştientizare
Când în curte dau de fete, Perfecţionare
Doar privesc de sus în jos, Biblioteca l-a-nvăţat
Căci ajuns la dalbe plete S-aibă-o viaţă mai uşoară,
Numai ochii au folos. Dar şi mai multe a luat
…De la bibliotecară.
Decepţie
Frumoasă-i doamna, n-ai ce zice, Pe-o viaţă
O mai admir seară de seară, E mândru după-nsurătoare
Şi mi-aşi dori-o ca să-mi pice, Şi admirat de-ntregul sat,
Dar ce folos din apă chioară? Dar nu-i nimica de mirare,
Căci este bine încălţat.
9
A SOSIT PRIMĂVARA RAIUL DIN JUR

Plâng ţurţurii de gheaţă A sosit primăvara şi-au apărut graurii,
Cocoţaţi sub streaşina casei. N-aveau unde se-adăposti,
Plâng ţurţurii cu picături de apă. Mi s-au plâns că li-e frig,
Plânge ţurţurele mare, lung şi voluminos, Îi bate vântul şi ploaia rece.
Din ţurţure cad picături de apă, Mi-a fost milă de ei
Picături de apă care se despart de ţurţure Şi le-am făcut colivii spaţioase.
Picăturile măşcate cad pe pământ Graurii s-au retras în ele,
Prefăcându-se-n băltoace de apă. Bucurându-se de confort.
Apa băltoacei este curată şi rece. Apoi mi s-au plâns că li-i foame,
E primăvară. A sosit primăvara! Le-am dăruit un copac putred,
Răţuştele coboară din cuibarul lor Graurii l-au curăţit de viermişori.
Şi cu paşi mici se-ndreaptă spre băltoacă Sătui şi mulţumiţi
Beau pe-ndelete picăturile de apă Graurii s-au retras în colivii.
Prinzând la puteri. Le era bine, cald şi confortabil.
Ţurţurii plâng, răţuştele se bucură. În cuiburile lor au depus ouă,
Ţurţurii plâng cu picături de apă Le-am ocrotit şi eu, şi graurii.
Şi nu le pare rău. Peste-un timp apărură puişorii.
Foto:internet M-am bucurat şi eu, şi graurii.
Înfometaţi puişorii ţipau în gura mare
Graurii au zburat după mâncare.
Un şarpe nemilos s-a târât pe copac
Şi-ajungând la colivie
A înghiţit puişorii flămânzi.
M-am întristat eu, s-au întristat şi graurii
Cât ne-am străduit noi pentru un bine
Şi cât i-a trebuit răului
Pentru a nenoroci
O familie de păsărele.
Foto:internet
FLUTURELE
Un fluture zboară
Deasupra oamenilor,
Face câteva rotocoale
Şi se aşează pe creştetul
Unui cap cu părul vopsit,
Crezând că-i o floare mirositoare.
Sărmanul fluture:
Cât o să mai trăiască?
Va mai trăi,
Doar e –început de primăvară.
10
PE OSPEŢE
Am venit pe ospeţe,
(Deşi-i absurd să spun pe ospeţe)
La ţară, la mama acasă,
Şi-o văd în grădină
În arşiţă de soare,
C-o mână se ţine de inimă,
Cu cealaltă sapa o ţine.
Dar nu-i pasă de sine,
Ci de pământul uscat
Şi de roada de mâine.
Îi şterg broboanele de sudoare
AL MAMEI DULCE CUVÂNT De pe frunte şi de pe faţa cu riduri.
O sărut pe obraz
Şi-i iau mâna, citindu-i în palmă
Oricând şi oriunde te vei afla – Copilăria mea,
Al mamei dulce cuvânt te învaţă, Viaţa mea de jumătate de veac.
Ce sfaturi utile ţie să-ţi dea, Îmi văd casa părintească
Ca bine să-ţi fie în viaţă. Şi-ntreg satul natal,
Oricând şi oriunde te vei afla – Şi mama plânge de bucurie,
Cu al mamei dulce şi sacru cuvânt, Şi pământul soarbe lacrimile ei,
Drum bun în viaţă să ştii: vei avea Şi prinde la viaţă şi el,
Şi-n lume crez îţi va fi şi descânt. Şi prinde la viaţă şi fructul, şi planta,
Oricând şi oriunde te vei afla – Şi-n jur miroase a verdeaţă,
Ca un om bun şi bine aşezat, A aer proaspăt, curat.
Vei fi ocrotit şi de vorba cea rea Cât e de bine pământului,
Cu al mamei dulce cuvânt fermecat. Când sunt mamele noastre cu el,
Oricând şi oriunde te vei afla – Când este în stăpânirea mamelor noastre.
Un lucru să ai deci în seamă: Dar ce va fi mâine cu el?
Ca pe-o cruce la gât măreţ vei purta Cu acest pământ fără mamă?
Sfântul cuvânt cu numele Mamă! Foto:internet
DE DOR
Când de Ţară-mi este dor,
Eu la mama mă gândesc;
Când de limbă-mi este dor,
Când de cânt îmi este dor,
Când şi mie-mi este greu,
Tot la mama mă gândesc.
Ţara, limba, cântu-i mama
Şi la ea eu mă gândesc!
11
si jovialitatea locuitorilor autohtoni, pentru care la

mare pret erau sărbătorile câmpeneşti de la care
lăutarii nu lipseau.
Anton Pann cunoştea destul de bine
limbile: română, greacă, bulgară, turcă şi rusă.
Acest lucru îl va ajuta la culegerea de texte
populare şi îi va fi de folos şi la învăţarea tainelor
muzicii bizantine avându-i ca profesori pe Dionisie
Fotino, scriitor şi compozitor muzical, cunoscător
perfect al muzicii orientale, iar din 1816 pe Petru
Efesiul, unul din grecii pricepuţi în muzică
eclesiastică, care i-a transmis nu numai
cunoştinţele de bază ale artei muzicale, dar şi
dorinţa de perfecţiune. Şcoala acestuia a funcţionat
pe lângă biserica Sf. Nicolae Şelari. Aici învaţă şi
meşteşugul tiparului, în tipografia aceluiaşi Petru
Efesiul, iar în 1819 ajunge "director" al tipografiei
şi tipăreşte pentru întâia dată un Axion în
Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb, româneşte, care, din nefericire, nu s-a păstrat.
Perioada sa de debut muzical corespunde
Anton Pann cu campania de autohtonizare a vieţii eclesiastice.
( partea a-II-a) La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de
mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru
Fraţii săi, înrolându-se în armata traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în
rusească, sfârşesc eroic în 1809 la asaltul Brăilei româneşte, folosindu-se de noua semiologie
împotriva turcilor, fapt ce va conduce la hrisantică. În anul 1821 fiind refugiat la biserica
dezvoltarea simţământului patriotic, reflectat în Sf. Nicolae din Şchei, unde cântă la strană, îl
creaţia sa viitoare. cunoaşte pe Ion Barac, celălalt traducător şi
În iarna anului 1812, la vârsta de 16 ani, tipograf de cărţi populare cu care leagă o frumoasă
tânărul Anton Pann cunoaşte Bucurestiul cu
prietenie de creaţie. La revenirea de la Braşov o
farmecul unui oraş balcanic, cu mahalale, târguri
cunoaşte pe Zamfira Agurezean, de care se
şi iarmaroace mustind de gusturi orientale şi
îndrăgosteşte şi cu care intemeiază prima căsnicie,
mode venite de la periferia lumii apusene. Mai
fără a avea însă mulţumire deplină. Din această
toţi călătorii străini care au trecut prin oraşul de
căsătorie are un fiu, Lazăr, care va deveni preot.
pe malul Dâmboviţei la începutul secolului al
După o perioadă de şapte ani biserica ortodoxă
XIX-lea definesc Bucureştiul ca pe o urbe a
acceptă despărţirea lor. Lazăr îl va condamna tot
tuturor contrastelor - „sat şi oraş, mizerie şi lux,
timpul pe tatăl său si totuşi lui, prin testament
arhitectură primitivă şi case în stil
constantinopolitan”. Anton Pann îi va lăsa viitoarea sa tipografie. Prima
Supusă istoriei la intersecţia civilizaţiilor şi etapă a şederii sale în Râmnicu Vâlcea a fost scurtă
epocilor, viitoarea capitală împletea graiuri şi şi cuprinde anii 1826-1828. Documentele vremii îl
obiceiuri ale diferitelor naţionalităţi ce tranzitau găsesc stabilit dascăl de muzică la şcoala de pe
lângă Episcopia Râmnicului şi cântăreţ la biserica
oraşul. . În acest amestec balcanic de tradiţii şi
tendinţe novatoare se formează şi creşte viitorul „Buna Vestire”. Colaborarea sa cu Episcopia are
autor. Era o perioadă de letargie şi uşor avânt al ca motiv principal românizarea şi modernizarea
modernismul european, însă suferind şi de muzicii bisericesti, dovadă fiind manuscrisele
impactul balcanismului combinat cu tradiţiile redactate cu scrisul fin al psaltului,
12
constând în cântări specifice cultului ortodox: ”, „Şi noi la Ilinca”, ”, „Unde-auz cucul
polieleuri, axioane, doxologii. În acelaşi timp, cântând” sau„Sub poale de codru verde”.
predă lecţii de muzică maicilor de la mănăstirile Etnomuzicolog Gheorghe Ciobanu descrie
„Dintr-un Lemn” şi „Surupatele”, care erau însuşirea lui Anton Pann de a lega muzica de text
încântate de glasul său deosebit. Din opera ca o preocupare a acestuia de a considera muzica
muzicală bisericească a lui Anton Pann un limbaj prin care omul poate comunica
amintim: Noul Docsastar, Bazul teoretic şi semenilor, sentimentele, ideile, trăirile sale.
practic al muzicii bisericesti sau Gramatica Aflat sub influenţa folclorului balcanic, dar
melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, si oriental, Anton Pann devine popular prin
Noul Anastasima-tar. polivalenţa sa lingvistică, fiind un corespondent
Precum personajul Rică Venturiano din local al muzicii de largă inspiraţie europeană,
piesa de teatru „O noapte furtunoasă” , are o aflată la graniţa dintre balcanism si spiritualitate
aventură galantă cu Anica, nepoata stareţei de la orientală. Unele, cum ar fi «Sub poale de codru
Mănăstirea dintr-un lemn cu care fuge la Braşov, verde» şi «Unde-auz cucul cântând» îşi dezvăluie
ea fiind travestită în flăcău. Acest concubinaj a originea ţărănească. Altele se dovedesc a fi create
durat 10 ani, fiind întrerupt de influenţele rudelor la oraş, de către compozitori ai timpului, legaţi de
fetei si sub porunca bisericii. Din această relaţie cântecul popular, probabil chiar lăutari. Piese că
au rezultat doi copii : Gheorghiţă, mort la o vârstă «Bordeiaş, bordei, bordei», «Nu mai poci de
fragedă, şi Ţinea. ostenit» şi «Până când nu te iubeam» vădesc o
În 1828 se întoarce în Bucureşti după puternică influenţă a muzicii orientale. Prezenţa
încetarea colaborării cu Episcopia Râmnicului. unor cântece cu influenţe atât de diferite în
Aici Anton Pann îşi manifestă talentul colecţia lui Anton Pann atestă existenţa unor
interpretativ, de cobzar iscusit, cântând în diverse bogate curente muzicale diverse ca provenienţă .
tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui
Năstase Ochialbi. În acest taraf este activ câteva
luni, ziua fiind cantor la şcoala de pe Podul Christmas, F.S., citat în Papadima, Ovidiu - "Viaţa
Mogoşoaiei, iar noaptea lăutar. În 1830 este socială a Bucureştilor în prima jumătate a secolului al
numit profesor la Şcoala Naţională de Muzică. XIX-lea şi folclorul bucureştean", în Studii şi cercetări de
istorie literară şi folclor, nr. 3-4, an VIII, Bucureşti, 1959,
Îmbinând motivele muzicale cu p. 446.
prelucrarea şi culegerea textelor, el realizează Sion, G.: Suvenire si contimpurane vol 2, Editura
pentru prima dată alăturarea celor două elemente Minerva, Bucureşti, 1973, pag 214-215;
ale muzicii, textul şi melodia. Astfel George Sion Ciobanu, Gh. : Anton Pann si Românirea Cântârilor
în proza memorialistica „Souvenire Bisericeşti studii de etnomuzicologie şi bizantinologie,
vol. 1, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor,
Contimpurane“ relatează despre minunatele Bucureşti, 1974, pag. 317-322
sărbători din casa unchiului său care era prieten
cu Anton Pann: „Un singur om era pe atunci în
Bucureşţi care mai cunoştea muzica orientală, (continuarea in numarul 4- aprilie)
profană şi religioasă ca unchiul; acesta era
Anton Pann, care se distingea prin aceea că el
ştia a scrie muzică şi mai ştia a compune cîntece
de lume care ajungeau populare." Printre
culegerile şi creaţiile muzicale ale sale se numără
numeroase „manele”, romanţe şi cântece de lume
printre care:„Bordeiaş, bordei, bordei”, „Inima
mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu
te iubeam”, ”,„Nu mai poci de ostenit”, „Leliţă
săftiţă”, ”,
13
LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1,Nr:3-martie 2018
mama Emoțiile Îmbrățișarea
lui Doina Miglezi se dedica Unicului Nichita
pe tata l-a ținut strâns
mama emoțiile te pot rănii Pentru a îmbrățișa un copac
și după moarte ele apar ca ecou al frumuseții lăsați
reținută de frica de-a înălța nu le poți ocolii păsările să-și facă loc în
aripile nu ai voie să o faci inimă lui
într-o colivie de carton din felii de suflet actorul se acestea cu aripile vor trasa
ferecată cu dăruiește cerul
obsesiile primăverii poetul se recompune dintre frunze și ploaie
udate publicul te iubește apoi o carte se strânge
de lacrimi actorule te rog nu murii pe la pieptul copacului, printre
în năframa scenă larvele
legată cu nori sufletul este nemuritor fluturilor tineri,
iubindu-l
mireasa se curăță pomul de toate
crengile uscate,
ca inima sa proaspătă să poată
prea tânără să iasă în stradă
primi în curățenie
să intre în alaiul
iubirea
purtat pe umeri de tânărul
doar ea se va auzi strigată
frustrat ce îmbracă fracul
de pe toate orbitele planetelor
fecioara ascunde în inimă
curățate în primăvară.
copilăria
pe mama ce-i poartă de grijă
și ascute așteptarea singur
pe sorțul de casă
plin de sughițul copilei În camera mea
ce scăpa păpușa șoarecii se ascundeau
să-și bea ciocolata printre jucării,
da din picioare stele de plastic și flori de
să ajungă la masă
cuvintele hârtie,
la pâinea aburindă ronțăind începutul de zi
la mâna tatei ce împărțea cuvintele ies din iarnă între mobila gri și inimă
bucate ca iarba pe care o desfăceau în lumină
astăzi plânge ziua de mâine în adierea vântului de în bucăți mici
n-o poate alunga primăvară cărându-le apoi în cuibul
își va lua la revedere de la sunt regăsite semințe cu porumbei bălțați
glastra din geam intrate într-un subconștient să-i învețe să zboare,
de la motanul ce toarce aglomerat cu credințe astfel mi se făcea frig și
slobodă va păși în brațele ploii dintr-un alt orizont temerar învățam să escaladez
să umple cărarea vieții cu sub aluviuni ale vârstelor cuvintele
prunci ce nu au dat în clocot
amenințate fiind de ignoranță Ovidiu Cristian Dinică
sau teamă
amestec nedecis ce poluează
emoția
14
IAR NINGE...
Iar ninge alb

peste o zi de primăvară,
mă iscodește un mugur...
ți-este greu ?
Mă pierd în amănunte,
pierzându-mă și eu,
amară stare
de-o vreme simt mereu...!
I-aș spune multe,

dar cum să mă îndur,
să-i spun că fiecare are un destin,
că-l simte sufletul de om
mai mult sau mai puțin,
că e greșeală-n calendar,
alb din greșeală, împrejur...!
A CUI ?
BIETUL TRANDAFIR
Nu, nu mai întreb a cui e vina,
Poate doar vântul mi-ar răspunde, Uitat demult într-un sacou
Dar călător cum e, nu ar ghici pricina, împrumutase tot parfumul tău,
Zborului frânt, ce nu a dus niciunde. uscat și fără vlagă...nu mă mir,
ofta întruna, bietul trandafir!
Ce minte mârșavă a ascuns trădarea,
Stârnind deruta în suflet muritor, Și dacă tot am dat de el
Durerea pasului ce a greșit cărarea, și a fost ca un făcut ca să am parte,
Călcând rătăcitor, nisipul mișcător ? l-am scos, și nu mai este singurel,
fiindcă de azi, e semnul meu de carte!
E primăvară iar... dar câte oare au trecut?
Cu fiecare în parte, din suflet mi-s-a rupt, Încă mi-aduce aminte c-ai plecat,
A cui e vina, nici azi n-am deslușit, lăsându-mi amintire un sacou,
A mea că te iubesc, a ta ca n-ai iubit...! și un trandafir frumos ce s-a uscat,
ce-n ochii mei, va înflori din nou...!
Pagină: Cornelia Diță/foto:internet

15
RESPIRĂ! NARCISE ALBE
Te simt, mă simți, privești și taci... E nor...mi-e rece și cuvântul,

Respiră! așa cum tu respiri mereu, petale albe împodobesc pământul
În ochii tăi mă pierd și eu, ca o ninsoare deasă, nedorită,
Cum mă pierdeam cândva, în câmp de maci ! pe-o biată creangă udă,neînflorită.
Și uite că-mi mai amintesc, O fi ninsoare de petale,

Oricât mi-ar fi acum de greu, sau poate lacrimă de floare,
Că te-am pierdut, pierzându-mă și eu, hei, primăvară, te rog n-amesteca
Printre culori de curcubeu, nepământesc ! lacrima-ți rece cu a mea...!
Respiră !Cu fiecare fir de iarbă crudă, Pe o năframă neagră, buchete albe de narcise
Cu reavănul pământ si brebeneii toți, ca părul maicii ce la picioare le întinse...
Privește și respiră,știu că poți, Ce nor urât...! Mă doare și cuvântul
Ca vocea sufletului tău, să se audă...! privind narcise albe, împodobind pământul !
SĂ NU MĂ CHEMI...! DE-ȚI SCRIE...
Alungă-mă de-i cu putință, De-ți scrie un poet că te iubește,

Din suflet rece, orice-ar fi, că cerul într-o zi ți-ar dărui,
Poate că suntem doar o ființă, crede !E prea romantic?
Si brusc, ca și un nor, ne-am risipi...! Nu glumește!
Nici Dumnezeu n-a făcut lumea
De mă alungi, să nu mă chemi, într-o zi...!
M-am destrămat in zilele cu soare,
Cu vântul serii am bătut prin vremi, Iar dacă-ți scrie că pentru el, ești muză,
Am fost și lună, și steaua călătoare. că te visează și îl trezești din vis,
tu crede...!În scris, nu se amuză,
Am fost și foc, dar tu m-ai stins, căci versul lui, rămâne pururi scris!
Cântec ți-am fost, și nu m-ai murmurat,
Izvor ți-am fost și-n tine m-am prelins, Când plânge-n vers, a plâns cu adevărat,
Alungă-mă de poți, și crezi că m-ai uitat...! (cât de usor este poetul de rănit...)
de multe ori, cu lacrimi, hârtia a udat,
Voi fi mereu o zi de primăvară, și te-a iubit prin vers... și te-a iubit !
Ce o s-o chemi și nu mai vine,
Știu... fără mine, viața ți-e amară...
Atunci, de ce te minți că ți-este bine...?
Pagină :Cornelia Diță/foto:internet
16
CE LUMINĂ !!
Cu zâmbet blând
întipărit pe față,
capul să-ți lași
pe umărul meu drept,
Pentr-un sărut,
îți dau cinci ani din viață,
să poți s-asculți
cum bate inima in piept...!
Hai, lasă-ți capul

aici pe umăr gol,
te lasă pradă visului
ce-l țeși în tine,
sărută-mi ochii
cu un suspin domol,
privirea-ți să-mi străpungă
sufletul din mine!
GÂNDUL DIN MINE
Ce lumină, ce căldură,
ochii tăi imi dăruiesc,
Așa cred eu, că sunt sămânță bună,
îmi aruncă praf de soare,
și primăvara-n brazdă încolțesc,
clipa asta nu mai doare,
că razele de soare și apa, mă iubesc,
cine-ar indrăzni să râdă,
că odrâzlesc sub clar de lună,
cine ar îndrăzni să plângă,
aici, în lutul ăsta românesc!
dacă-aș spune...Te iubesc...?
O floare roșie aș fi fost,
și ieri, și azi, și poate mâine,
sau poate-un spic visând că-i pâine,
că a crescut, s-a copt și are rost,
sperând în ziua care vine.
Am încolțit în dorurile toate,

multe petale au sângerat în mine,
sperând ca soarele să le lumine,
și în iubirea pură pân’ la moarte!
Am fost sămânță, și mi-am dorit să încolțesc,

să am un cer al meu, fără de pată,
aici, în brazda asta minunată,
a gândului din mine, românesc.
Pagină:Cornelia Diță/foto:internet
Foto:internet
17
GHIOCEL
M-am născut în miez de iarnă

ger năpraznic,multă sloată
dar priveam încrezătoare
printre fulgi de nea si vânturi
cum mă aștepți pe un țărm de mare
intre două începuturi!
Orizont pierdut departe
printre albastrele visări,
vise noi la tărm aduse
din îndepărtate zări…
Am împletit cuvintele-n cunună
pe frunți de ghiață
cu sfială le-am lăsat
o vorbă dulce, spusă-n serile cu lună
și-o îmbrațisare caldă am aflat!
Copil rebel al gerului și iernii
la tine-n brațe m-am adăpostit
acolo am scăpat si de troiene
dar si de gerul răzvrătit,
ÎNFLORESC ce-n suflet stătea pripășit….
Am înflorit în primăvară,
Înfloresc mărgăritare un ghiocel plăpând de sub zăpezi,
pe cărări de vis și dor am biruit gerul din iarnă
să trăiesc în lipsa ta iar tu-n puterea mea ai reușit să crezi….
nu e simplu ,nici ușor…
Cerul ne lasă deschise
cărări ce ne împreună
OMULE!
în târziile visări Am ajuns să privesc ființa ta
și în zorii cei din urmă! precum fructele
soarele vrea să ghicească cazute pe pământ
de ne-am întălnit în vis! intrând în putrefacție
tare multe ar vrea să stie Ochii tăi
chiar si ce ne-am mai promis! sunt ai sălbaticiunilor pădurii
Se ridică singuratic stând la păndă,
sus pe cer către amiază așteptând ...
și privind mereu în urmă Omule!
dragostea noastră veghează… nu te mai recunosc
știe el căt e de greu ești atat de dezumanizat
să alergi nebun întruna încât ai ajuns
din zori până către seară un simplu animal domestic...
sperănd să întălnești LUNA… Latri, muști,
și să mergi seară de seară lingi și scuipi
trist și abătut la somn ucizi cu vorbe
perna să o strângi la piept puținele suflete care
….să adormi plângând de dor….. înca mai știu să iubească.
18
GÂNDURI SĂRUTUL
Ochii tăi mă privesc Mă mai săruți din când in când

discret cu gândul
ai mei răspund cu teamă și mă alinți discret cu șoapta
mărgăritare se ivesc suntem departe
sub streașina pleoapelor prea departe
pe jumătate închise să mai atingem sufletul cu fapta!
vrând să ascundă
memoria retinei... În primăvara care a venit
pleci tăcut speranța revederii e deșertăciune
nu spui nimic prin iarna vieții rătăcim
nu întreb nimic ... triști, abătuți si-nsingurați
lasând în urmă purtănd prin amintiri un trup și un nume!
jalea care parjolește sufletul!
Mă tem de o marturisire. Mă mai săruți in vise uneori
Urechile refuză să audă și-mi plângi pe umăr intristat
ochii să vadă spunîndu-mi fără voie ca n-ai voie
sufletul să creadă .. să te găndești la ce-ai iubit o dat’
Am obosit să descopăr mereu altceva
sub masca josnicieii Iubește-mă in vis iubite
care ascunde frumosul acolo nu ne poate judeca
chip al iubirii... cei pamănteni ce nu cunosc iubirea…
folosim ambalaje poleite cu care incercăm să
înfrumusețăm iubirea care măcar acolo-n vis pot fi a ta!
și-a pierdut
farmecul!
TE CAUT O CLIPĂ
Te caut infrigurată Am uitat sufletul deschis

pe carari de vis pentru o clipă
dar totul e zadarnic rătăcisem cheia prin iarba
nu te regăsesc! unde am stat îmbrăţişaţi!
Pierdurăm anotimpuri Ai simţit că, uşa-i descuiată
multe te-ai folosit de neglijenţa mea
cu fulgere și ploi și ai intrat...
cu înfrângeri
și puține izbânzi. Am căutat apoi
De-mi rămăneai alături cheia împreună
acum aș fi avut dar tu erai deja in suflet
în loc de brațe ,aripi și ai refuzat să mai ieşi...
si in loc de suflet împietrit Atunci...
un Luceafăr…. m-am încăpăţânat
și te-am închis înăuntru...
19
SOMNUL TABLOUL
Se lasă așteptat Am pictat flori de Magnolie

îi place să fie pentru că am vrut să le păstrez in suflet
acel prinț al noptilor târzii fericite, la venirea primăverii
dorit de domnițele triste atunci când ele stăteau zgribulite
de la fereastra iatacului sub plapuma albă si pufoasă de nea târzie.
invăluit în umbre si mister am pictat o fereastră imaginară
este cavalerul întunericului prin care privesc spre nicăieri
mă culcă pe brațul vânjos te mai iubesc
pe pieptul în care corabia iubirii pânza de paianjen
plutește în derivă pictată si ea intr-un colt al odăii
către farul din portul speranței mi-a prins și incurcat mintea
îmi mângâie pleoapele vopselele se amestecă intre ele
îmi sărută sufletul spunându-mi să retusez incertitudinile
apoi îmi asează capul să acopăr minusurile
pe visele din perină să opresc ploaia
si îmi acoperă corprul cu iubire să înseninez cerul
știind că în suflet se află apoi să iubesc intreg tabloul
toate persoanele dragi acolo ești tu
de care sunt departe nu, nu te întoarce
vreau sa le fie cald vezi-ți de drum
în somnul meu te iubesc imaginar
si să fie fericite e mult mai bine așa.
în visele
mele…
SCHIMBAREA
Rămășițele dureroase
scoase la iveală
VISUL de falsitatea
vorbelor poleite
și a îmbrățișărilor
Mă cert cu ziua!
calde,
Când se ivește în zorii dimineții
la suprafață,
îmi nimicește visul nopții liniștite…
te preschimbă într-un om
rece și indiferent...
cănd zorile
condamnat apoi
îmi bat în geam jucăușe
că ai devenit acid!
te caut în vise deja răvășite
... şi vinul, păstrat în condiții
ai fost pe aici chiar acum!
corespunzătoare,
te-ai speriat de ziua care a sosit?
cu timpul devine mai bun
ești laș
și invers, devine oțet!
nu ai avut curajul
să-i spui
că vei rămâne până la sfărșit.
20
Verde crud
Mi-a spălat ploaia grădina.
Plină-i azi cu verde crud.
Ciocnesc ades în poarta norului,
și-un pui de vânt se zbenguie în dud.
Vin ploile tăcerii cu misterul

Floriilor de gând topite-n iris,
o strig pe mama, se clatină cerul,
mă simt ca-n lanul de cannabis…
Mierea se furișează în salcâmi,

iar țuica urcă-n floarea prunului.
Un val se cațără mereu pe diguri,
iar luna pribegește-n dealul cucului.
Limba de ceas devine imobilă.

Tălpi obosite Mă pierd mereu prin pulbere de șoapte.
Tu, Primăvară, cu rochiță verde!
Se urcă țărâna peste țărână.
Rămâi aici, nu merge mai departe,
Umblă copaci făr’ de frunze pe drum.
Mai licăre-n beznă-un fân de lumină!
Ce greu intru-n primăvară… acum! căci mieii dulci cu pohtele de lupi,
doresc să se răsfețe pe grătare !
Roua se cațără gingașă pe călcâie. Moare mirarea-n chipul pietrei,
‘Mi-așez cu greu bruma din lacrimă. că-n viața verde este sărbătoare.
Zâmbetul din colțul gurii mă mângâie,
iar oglinda-mi din ramă se clatină…
Tablou quilling : Kessy Ellys Nycollas
21
Mă minte zarea
Ce se mai subțiază anii
și urlă clipele prin mine!
Un zâmbet pământean, știi bine,
face cât tot! Face…„toți banii”.
Începe zarea să mă mintă!...

Târziul vine prea devreme.
Încă mai vreau să… „adun lemne”,
când inima mai cântă, cântă…
Nu știu ce-am să mă fac cu mine!

Mă roag-un cântec vechi să-l cânt,
Când sfori de fum coboară pe pământ,
în dimineți diamantine…

Grecia,
Desen în creion de Daniela Vasiloiu –
Taina pietrei
membră a U.A.P. - Rm. Vâlcea

Se-adună-n cer stele la slujbă.
și eu doresc să-mpart ziua cu tine !
Creanga uitării Rochiţa rândunicii ţi-o arunc pe trup,
căci sus, în cer, iubirile cânt’ bine.

Cântă vioara nopţii printre zei şi zmei! Te-ating uşor cu prealungul bineţii.
Se-nalţă munţi pe crengile uitării! Năframa neagră-a nopţii-a plâns şi ieri.
În noaptea incoloră cu-amintiri, Stelele-au prins gând de măritiş şi
bătrâna liră plânge-n buza zării. răstignesc cuvinte pe umeri-ţi stingheri.

Vântul tricotează pe alee-n şoapte Pe coapsa-ţi de ajun mă ninge buburuza.
spre disperarea lunii suită în salcâmi. Nisipuri dorm în taina scoicii reci.
În pieptul surd, cuvânt făr’ de păcate, Răstorn o poezie-n gura pruncului,
plăcerile amurgului fac rugăciuni. cu pletele-ţi de gheaţă of-ul mi-l petreci.

M-am exilat în mine, în cununa sorţii
şi-n naufragiul de la margine de vreme!
Mi-este dor de pădurea fără de secure…
Vreme căruntă,-ai sosit prea devreme!

Mă umblă-ades picioru-n cărări de străin!
Din toat-agoniseala a rămas doar fumul.
Plânge-un urcior pe-un sfat în devenire,
Iar un blestem frumos… arde cătunul…
,,Peisaj nistrean’’ de Eleonora Romanescu -
22
Huma Vioară

Privesc cerul unde-ntoarce condorul. Sunt vioară fără glas,
Pribeagă-n schit se cizelează huma. Rătăcit în crâng de maluri,
Iubirea-i tăinuită în casa cu pridvorul,… Sunt arcușul răsfățat
unde lacrima timidă pleacă după muma. ruginit de-a vremii valuri.

Pe strada fără nume în dragoste de-o zi, Plouă-mă, Doamne!
taina luminii pătrunde-n catedrală. Udă-mi grădina!
Din inima grădinilor foarte târzii, Iartă-mă, Doamne!
lacrima zestrei e scut fără sfială. Bată-mă vina!

Iluziile-mi îndulcesc zăpada Sunt pianul fără clape,
căzută pe un alb… nemângâiat. în deruta fără margini,
Se frânge cerul în miracolul iertării, unduiesc pe-a vremii ape,
Soarele-adevărului învinge-orice păcat. tot pictând prin viață pagini.
Plouă-mă, Doamne!
Udă-mi grădina!
Iartă-mă, Doamne!
Bată-mă vina!
Oglinda din retină

În oglinda din retină ți-am făcut culcuș
ca să pun mâna ades pe-un suflet încins,
te-adorm pe pragul dintre gene-acuș,
doar mi-ești limanul furtunilor din vis.
Plină-i sufrageria de zâmbete-arhivate,

ce-n furtuna timpului sunt vraiște.
În căușul palmelor sânii îți fac popas,
hai, vino, vino-odată, vino, liniște!
Domnul mi-a spus că viața e sublimă,

doar dacă dăruiesc tot ce iubesc.
Sunt părticica universului infimă,
în vitrina second hand-ului lumesc.
„Seară în parc” – grafică – acrylic pe colaj de
ziar – Mihaela Cojocaru – Careul artelor Pagină: Puiu Răducan
„Amfora” – Constanța, membră a U.A.P. -
Vâlcea.
23
CU MÂNA NOASTRĂ...
„Prietene nu te opri din mers

Să risipeşti aceste rămăşiţe,
De-i face aşa, fi blestemat...
De nu, blestem asupra ta să cadă!”
– Shakespeare / epitaf
Nu vă mai întâlnesc pe stradă...

ne-ncrucişăm privirile fictiv în amintiri,
n-aţi îmbătrânit (aveţi acelaşi chip)
căci trupul nu vă e corvoadă...
Suntem cum vântul grăbiţi şi trecători

nu poposim în chip chiar niciodată,
tot altfel arătăm de fiecare dată –
... bătrâneţea-i şi teama c-ai să
mori!..
LA MASA DIN
GRĂDINĂ ... Şi florile se tem de-al bătrâneţei zor
ştiu că sămânţa parfumul le înghite,
că şi de ele, doar ea-şi aduce-aminte –
Vă am deasupra teilor ... au toate şi-un sfârşit al lor!..
coloane ajunse-n cer...
parfumul coborând uşor, Nu vă mai întâlnesc prieteni pe stradă
precum un psalm stors din eter, plimbarea voastră-i dincolo de Styx...
înălţător, ca glasul unui dor!.. prea-l obosim pe Caron dinadins –
... cu mâna noastră, dăm foc clipei să
... Pierdutul glas al clipei de-adevăr ardă!..
ce mă apasă de mii de ani în piept,
că tot privesc cu teamă-n viitor –
Ooo! sub voi teilor, Pegasul visător
din veşnicii şi eu aştept,
să vină-n coamă, cu un puf de nor!..
24
Femeie
Femeie blândă a sufletului meu,

Mă înconjori cu dragoste mereu,
În lupta vieţii mele ai un rost,
Eşti lângă mine unic avanpost.

Emani răcoarea brazilor de munte
Când e înfierbântată a mea frunte,
Cu aură de linişte şi tihnă,
Mă înconjori blajin fără odihnă.

Din primordialul sacru, în profan,
Tu ai primit poruncă, lut, menire,
Să luminezi al lumii viu liman,
Dând vieţii prunci, curată primenire.
Nu aştepta să-ţi mulţumesc... Nu ştiu!...
Din coastă sau din spuma mării? Dor... Te necăjesc, îmi pare rău, ades,
Ne pavoazezi, veghind, paşii şi gândul, Trăirea, versul, cântul, pana mea,
În calde veri sau hibernal decor, Sunt deseori al suferinţei mers.
Dai pietrei zbor, împărăţind Pământul.
Tu, iartă-mă când gânduri n-au hotar,
Fantasme adumbrind suflet sau cuget,
Iubeşte-mă cum sunt, alint sau jar,
Să simt sfios în mine, linu-ţi umblet.

Îţi dăruiesc în prag de primăveri,
Potirul plin cu dragoste nestinsă,
Spre noi limanuri, tandri, efemeri,
Plutind dual... Din fiinţă, spre nefiinţă.
Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova )
Foto:internet
25
LUNA LUI MARTIE ULTIMUL FESTIN

Trecut sau vis... Martie viu, fierbinte, Nu întreba nimic... Stai lângă mine!...
Zulufi de aur pavoazaţi cu flori, Tăcerea să ne mângâie în zori,
Oraș vernal, acorduri de viori, Privirea mea să răscolească-n tine
Albastrul ochilor, doruri ferite. Păcate vechi, resentimente noi.

Comete mii, cu lungi stelare trene, Nu întreba nimic... Uite cum plouă!...
Îmi însoţeau pasiunile lumeşti, Stropi reci, amorfi, prelinşi pe tâmpla ta,
Mă sfătuiam cu inorogi celeşti, Răstălmăcesc ale iubirii patimi,
Împovărat de gânduri reci și terne. Străină eşti... Nu te mai simt a mea.

Suave mlădieri dospeau mistere, Eşti tristă, ştiu... Nu te mai pot atinge
Pelin și miere, cer și nepătruns, Să-ţi mângâi tâmpla... Veşnicele ploi
Un menestrel te admira abstrus, Ne vor îndepărta, vetuşti vom stinge
Își construia o lume de himere. Ce-a mai rămas din iarnă, jar, în noi.

Îmbrăţișaţi pe ţărm, cu jinduri grele, E primăvara, totul se topeşte,
Ne-am luat de mână pe alei de vis, Priveşti cu ochi senini şi visători,
Înconjuraţi de aștri, din abis Înspre-a iubirii noastre tinereţe,
Am renăscut, iubindu-ne pe stele. Când te purtam în braţe printre nori.

Doi firavi ghiocei născuţi din brume, Trupuri cu dor, blând, încă se mai cheamă,
Tandri, nebuni, în păr cu primăveri, Vor un banal, carnal, ultim festin,
Ne îmbătam cu amor, trăind plăceri, Să amăgim a sufletelor dramă,
Fără oprelişti vălurind cutume. Iubindu-ne puţin câte puţin.

Atingeri lungi, decor prodig şi nud, Calzi, răbufnind în ţăndări de plăcere
Nubile trupuri, inimi răvăşite, Să ne reamintim de vremuri vechi,
Exacerbau simţiri nebănuite, Împreunând cu jind, extaz, tăcere...
Alean nestins şi saţ de verde-crud. Uitate suflete, trupuri perechi.

Trecut-au anii... Martie fierbinte, (vol. " Catarge peste timp ")
Pecetea lui de foc, sărut divin,
E-n sufletele noastre, gingaș crin, Mugurel Puscas
Strai cald, cu amintiri sa ne alinte. ( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Zulufi de aur, ochi zglobii de bragă, Română)
Doruri ferite zăbovesc din nou...
Luna lui Marte? Elegiac ecou,
Cu sâni de lut şi buze dulci de fragă.

Mugurel Puscas
(Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Română) Foto:internet
26
Elada
Cuvintele s-au prăbușit în mare

Imprecații, forțe clandestine
Peste Elada am tot căutat
Cu velierul insule lucide.
Cu marea am făcut un pact

Tărâm de viață-moarte, îngemânare
Nici noapte nu-i, nici zi nu e
Azi morții i-am cerut o amânare.
Destin? blestem? ce gând terestru

Se mai păstrează astăzi în altare
Icoane sfinte, aripi de alabastru
Îi cer lui Dumnezeu acum iertare.
Valurile care au naufragiat

Își închină spuma unui sacerdot
Tăcut, cuminte și abandonat Mama
Cu un gest el binecuvântează tot.
Un înger printre îngeri ești tu mamă
Chivot născut, la graniță potop Coborâtă din ceruri pe pământ
Din cer se-arată însuși Dumnezeu Deși în părul tău ning anii brumă
Calamități, nenorociri, dezastre Cu mine porți același legământ...
De azi s-au terminat, nu mai au loc.
Te-aștept să-mi vii, să-ți dăruiesc o floare
Cuvintele au renăscut deplin Să te sărut, și să te îmbrățișez
Velierul s-a întors în port Rugându-te să-mi faci o ultimă favoare
De pe Olimpul ”De Lumină Plin” Lăsându-mă spre tine vise să trasez.
Privesc Elada cu insule cu tot.
Mă-ncumet să îl rog pe Dumnezeu
Să mi te lase aici mulți ani de-acum
Și dac-o fi să mergi cândva spre Elizeu
Lasă-mi mie întâietatea acestui drum.
N-aș suporta nicicând absența ta

Nu vreau să știu că n-ai mai fi
Tu iartă-mă pe mine, dragă mamă
Căci fără tine, eu nu am ce să fiu.
Foto:internet
27
Testament
Cine ești tu, pribeagule, cel ce mă recunoști după bătaia aripii unui fluture?....
Cel ce-mi iartă orice culoare a florii în care m-am născut?
Nu pot să nu mă gândesc la tine acum, când iubirea ne-a hărăzit eternitatea
ascunsă între două veșnicii...
Când soarele devine darnic și dragostea noastră strălucește pe cer;
când stelele trezesc spre visare, visurile noatre devin realitate.
E vremea, necunoscutule, să te oprești să-ți măsori timpul
și să taci, precum tace orologiul între două lumi paralele.
Iar eu, salcia aplecată de vânt, să mă-nalț către cer și să-ți număr,
cu degetele frunzelor, razele soarelui și stelele,
ca-ntr-o permanentă căutare de a afla tainele nepătrunsului...
Pentru neuitare...
Lasă-ți inima pătrunsă de mugurii primei iubiri, descoperindu-ne în fiecare culoare
până la venirea iernii,
să nu ne mai doară cântecul păsării ucise în zbor
în timp ce-ncerca să salveze din văi un ultim ecou....
Și...să nu-ți fie teamă, călătorule, căci eu mereu te voi însoți:
voi fi prezentă în fiecare adiere de vânt care-ți va mângîia tâmpla obosită de timp;
voi exista în fiecare zâmbet ce-ți va fi oferit;
voi fi îmbrățișarea care te va liniști, când marea-ți va fi zbuciumată.
Mă vei recunoaște în fiecare lacrimă de iubire care-ți va fi împărtășită;
îmi vei simți fiecare atingere, când soarele te va încălzi cu razele lui;
mă vei putea vedea în fiecare noapte strălucind pe cerul iubirii noastre.
Da, iubirea mea te va cuprinde cu fiecare petală, într-o îmbrățișare eternă.
Etern.
Amintește-ți:
Luminii nu trebuie să-i fie teamă că și-a pierdut umbra;
ea -umbra- a devenit Lumina propriei sale Lumini.
PS.
Amintirile sunt amprenta eternității în inimile
noastre...
Tu, nepământeanule, vei rămâne o frumoasă eternitate!
Și...să nu-ți fie teamă, călătorule, căci eu mereu te voi însoți:
28
REÎNVIEREA SALARIULUI
La o margine de ţintirim,
L-au îngropat argaţii democraţi,
I-au spus că-i bun, că-i mare,
Că are şanse să fie chiar european,
Dar îl ţineau cu apă şi cu zgrume...
L-au dus cu vorba ca pe-un căţeluş,

Şi l-au ţinut în lesă, strâns,
De s-a chircit de tot, sărmanul,
Abia de ajungea să-nghită-n sec
Gândind la chefurile lor, hulpave.
Ciolanul dulce al puterii neo-democrate

Îl îngropă treptat, perfid, adânc, total
Sub lespezi de promisiuni deşarte,
Negocieri şi tratative simulate,
Sub lucitoare lozinci patriotarde.
Se odihneşte ca un erou, salariul meu,

Dan Şalapa:
Dar nu sunt singurul care-l mai plâng,
POVEŞTI DINTR-O DEMOCRAŢIE HÂDĂ Îl plâng şi ei, făţarnicii de la guverne,
Ce-mi mai trimit din când în când,
Pamflete – grupaj din viitorul volum cu Câte-un procent la el - eu-l pun în bernă...
acelaşi titlu.
Ridică-te, salariu-al meu, dulce slăbănog,
POVESTEA PORCULUI, reloued Ridică-te din somnul cel de moarte,
Zdrobeşte-orânduirea cea crudă,
Un porc mai mic, Nedreaptă şi zăludă, cum spuseră poeţii,
un porc mai mare, Fă-i pe farisei să guste-al revoluţiei tăiş!
acelaşi porc în ipostază dublă,
un porc mai gras, Şi explodează, salariule, ţinut în frâie,
un porc mai slab, Eroul meu de mămăligă răbdătoare,
acelaşi porc în dublă simbioză, Arată-le că încă mai suntem fraţi de suferinţă,
un porc mai porc, Că suferinţa ne ajunge, că are un liman şi ea,
un porc prea porc, Ridică-te şi spulberă-i pe furii din caldele
acelaşi porc amplificat stupid, birouri!
un porc într-un coteţ,
un porc într-un birou, Ca un vârtej să te ridici din groapa-ntunecată,
acelaşi porc râvnind la blid, Reîncărcat de chiar urgia ce te-a cocârjat,
un porc la abator, Ca un Sisif învingător ce-şi duse bolovanul
un porc la DNA, sărăciei,
acelaşi porc suindu-se-n copac, Să-i arunci, apoi, la margine de lume pe netoţi,
un porc la tavă, Şi să te-aprinzi în buzunarul sorţii, reînviat din
un porc la rotisor, mit!
acelaşi porc la modul ideal!
29
PIŞOLCEA RECIDIVEAZĂ
Beţia-i fuse mod de viaţă, ani îndelungaţi,
Că se-mbăta pân’ se pişa pe el, spun vechi legende,
Spuse la ceas de scârbă şi lehamite de-aşa remember,
Bea de fugea şi-alcoolul din sticle, de pe tejghele,
Din raft de cârciumi scârbite de-aşa beţivi,
Căci el mergea la crâşmă mai des decât se urcă
O cârcioabă în blana câinelui gonit de-acasă,
Fugea alcoolul de mânca pământul, din pahare,
Că doar ştia ce-avea să i se-ntâmple
După ce-l bea slinosul beţivan:
Îl urina pe sub birouri, pe birouri,
În ceştile din care mai ’nainte băuse cu cheflii lui, cafeaua,
Se slobozea cu mare fală, şi înjura de toate cele,
Pe toţi, dar mai ales pe cei ce-l mai ajutaseră Foto:internet
Când îi fuse greu, să treacă, astfel, mai uşor prin viaţă,
Ori îi făcuseră un loc mai cald în sediul de partid.
Aşa făcea beţivul pehlivan, dar cel mai des
În proprii pantaloni se uşura, pe el, adică, şi zăcea sub ziduri,
Cu capul pe trotuar, pân’ mai spre dimineaţă,
Când îl trezeau, lătrându-l ca pe-un hoit, distinşii maidanezi.
Dar ce zicem noi, aici, de cum pipi făcea pe el, la propriu,

Să-l fi văzut mâncând c...t în versuri preamărind
Conducătorii cei iubiţi şi planul cincinal!
Le potrivea din rime, din comparaţii şi parabole
De a-i fi zis că nu-i pe lume mai minunat partid
Decât cel proslăvit de-acest Beţivănilă, roşu de partid.
El bea de-l părăseau şi minţile, băgate-n groază

De urdinitul alcoolman, fugeau şi se-adăposteau
Sub mesele festive la care se poftea de nu era poftit,
Sprea a-mproşca venin şi ură, rostiri de denigrare,
De subminare a tot ce nu-i era pe placu-i desfigurat de şpriţ,
Ori le resimţea ca fiind... periculoase pentru-al său soclu
Clădit din propriile-i iluzii şi osanale de partid;
Dar le găsea, smintitul de alcool, pe minţi, şi le punea la loc
Ca să-şi mai reîmprospăteze tirul cu sudalme
Strecurate printre dinţi, la colţ de stradă, trecând pe bicicletă,
Ori printre rânduri de gazetă, trompetă venturianistă,
Ori pe la sindrofii cu iz de festivism poetico-alcoolimetric.
Foto:internet
30
Nu ştie nici acum, bătrânul beţivan, să-mbătrânească,
Îl rod mai vechi ori mai reinventate râci,
Îi rod ficatul ca şi când trei şobolani se strecurară-n el,
Şi tot puiază, şi puiază, şi puiază,
Perpetuum mobile de molimă neomenească;
Trei şobolani – Alcoolul, Ura şi Frustrarea – ei sunt pitiţi acolo,
Ca într-o fabulă hepato-schizo-culturală.
Pişolcea, iată, recidivează neînfricat pe metereze şubrede,
Se crede Macedonul vremurilor noi, se crede un Voltaire
Mai mare chiar decât originalul, dar şi mai mult se crede
Drept-Judecătorul, Dumnezeul literelor şi al credinţelor în vers,
Şi spulberă în dreapta, şi spulberă în stânga, şi spulberă orice,
Oricând, chiar şi când nu spulberă ceva, el spulberă în gând,
Şi-şi face noi şi noi statui, umflate de virtuţi ce nu le are nima...
Feriţi, Napoleon cel Nou, cu pantalonii uzi,

La braţ cu Napoleon Coniacul, contrafăcut şi sterp,
Vin iar să ne aducă vestea cea mare a preamăririi lor!
Amin şi zvâc!
Foto:internet
BANCURI CU BEȚIVI
Trei betivani stateau intr-un bar dintr-o gara.Trenul suna de plecare.Unul din ei zice:
-Mai avem timp de un rind.
Mai comanda ei un rind si pina sa-si dea seama, trenul porneste.Cei trei fug dupa el.Primul se
agata,il ajuta si pe al doilea sa se urce.Al treilea se opreste,isi trage rasuflarea si incepe sa rida in
hohote.Un om care trecea pe acolo il intreaba:
-De ce rizi omule!Urmatorul tren e abia la 4.
La care omul raspunde: -De fapt cei doi au venit sa ma conduca la gara!
Un tip beat mergea in patru labe pe trotuar. La un moment dat ii aluneca o mina si se
loveste cu capul de caldarim. Continua sa mearga in patru labe si din nou ii aluneca o mina si se
loveste la cap. Dupa inca doi metri de mers in patru labe da cu ochii de o pereche de picioare misto.
Ridica ochii si vede o fata care se uita scirbita la el.
-Ce faci, fa? o intreaba betivul.
-Fac trotuarul, raspunde fata jignita.
-Pai, fa-l dracului mai moale, ca ma doare capul.
Un betiv merge pe strada. Se intalneste cu o doamna cu un carucior:

-O, Doamne, iar vad dublu.
-Nu, domnule, sunt gemeni.
-Toti patru? Sursa: http://bancuri.topfun.ro/bancuri/betivi/?pg=2
31
A înflorit magnolia (1)
Când depărtarea a-nceput să doară,
în calendarul inimii, deschis,
ca floare de magnolie te-ai scris
şi ai urcat în mine primăvară.
Îmbrătişez fiorii ce te poartă

în visul ce te-nalță tot mai sus,
pe ramurile inimii ai pus,
din clipe înflorite, altă soartă.
Te-mbrățişez sub pleoapa zilei calme,

ce contopesc pe buze doi de eu,
se face că nu vede, Dumnezeu,
cum te cuprind cu flacăra din palme.
Eşti toată numai muguri de iubire,

petale de lumină când desfaci
VICHI RADU - FACEBOOK doar eu, când alții cred că taci,
aud un Cântec mai presus de fire.
L-am întrebat o dată pe Val, cărui spațiu îi
aparține, căci cu el trecem parcă pragul unui Unde ai fost, în care poezie
ca aerul în flaut ai pătruns?
tărâm vrajit în care privighetorile au trilul mai
Îmbobocind în mine pe ascuns,
curat, dar alături de el vin fluturii în simfonii te-ai ridicat pe ramuri veșnicie.
celeste iar florile prind si ele glas.
De ce iubim noi poezia lui Val ? De unde vii atâta de frumoasă
Pentru că e menestrelul iubirii, el cântă iubirea că lacrimă de stele poți zâmbi?
absolută, singura traire profundă, lege lăsată ...Şi depărtările din noi vor şti
de divinitate, Dumnezeu fiind el însusi iubire. că doar îmbrățişați suntem acasă.
Val, îți multumesc pentru tot, pentru omul
Cine a văzut un răsărit în seară?
deosebit care esti ! A înflorit magnolia, priviți
cum se sărută mirii rătăciți,
Doua volume ale poetului. e primăvară, iară primăvară!
32
DUMINICA DORULUI . Azi am ieşit cu tava de jăratic când Luceafărul
de ziuă abia îşi mai stăpânea întredeschise
Marele fluviu DOR izvorăşte din inima pleoapele somnoroase, aveam multe păcate de
înfăptuit în această duminică. Era în ceruri linişte
Luceafărului, coboară pe aripile unei ciocârlii
şi pace ca înainte de facerea lumii, pământul
prin Defileul Albastru, întâlneşte - undeva dormea învăluit în surâsul visului pe care îl visa
între clipă şi veşnicie, stinghere - sufletele pe când nu era decât intenție la picioarele
noastre şi le mistuie în atotcuprinzătoarea-i tronului Ziditorului. Deodată, un Adevăr înalt a
albie. Face meandre prin Pădurile Neliniştii, început să incendieze fortificațiile întunericului şi
apoi curge tainic prin Câmpiile Întâmplării. În ciocârliile, toate ciocârliile lumii, singurele ființe
clipa în care o fată îi fură mireasma unui îngăduite să lucreze duminica, s-au înhămat la
caravana zorilor. Când o ciocârlie îşi umplea
nufăr, oglindeşte sub pleoapele ei Steaua
ciocul cu raze de soare şi îşi muia aripile în
Speranței, iar El aleargă să-şi culeagă liniştea albastră, o stea din candelabrul
izvoarele din cele mai înalte piscuri ale nemărginirii îşi lepăda cămaşa de noapte şi
Munților Adevărului. Ajuns acolo, deschide închidea pleoapele... Şi ciocârliile strigau din
larg brațele: Dragostea şi Prietenia. Dragostea înalt: ,, Treziți-vă ființe şi lucruri, cuvântătoarelor
străbate, spumegând, cascadele sărutului, iar şi necuvântătoarelor, treziți-vă oameni buni,
Prietenia curge lin printre colinele surâsului, bucurați-vă că v-am ridicat şi azi din cavoul
jumătății voastre de moarte, veniți de luați
închizând între undele lor de Lumină mirifica
Lumină!" Şi sudoarea lor ce picura fără contenire
Deltă a Fericirii. Apoi, când Timpul o aşternea peste lume covoare de rouă... Ca în
tâlhăreşte de toate minunile ei tangibile, fiecare dimineață de duminică, m-am îngropat în
Fericirea se refugiază iar în necurmata matcă tăcere, să-mi plâng morții mei care nu mai pot
a Dorului, lăcrimând pe aripile unei ciocârlii auzi de sub țărână chemarea ciocârliilor, apoi pe
ce se înalță prin Defileul Albastru către inima cei îngropați în uitare, pe al căror tărâm abia de
Luceafărului... La porțile cerului este un mai îndrăzneşte să țipe chiar şi cucuveaua... Mi-
am strigat bidiviul. Dar a venit doar un mânz
munte înalt; pe cărările Dorului, însetat de căruia abia îi mijeau aripile... ☆ Nu am avut cal,
sublim, hoinăresc către uşa lui Dumnezeu. şi am încălecat pe umbra lui. Gândurile au pus
Privirile mele statornicesc peste declinul biciul pe cuvinte împingându-le din pleasnă catre
necruțător al timpului clipa de aur. Clipa în profunzimile Adevărului. Am descălecat din
care sufletul îngenuncheat se întoarce spre amintire in adâncuri şi am făcut câțiva paşi... m-
sine. Dacă Dorul ar avea o unitate de măsură am oprit ca şi cum un pinten străin mi-ar fi
fulgerat nălucile gândului - ajunsesem la
mai presus de lacrimă şi dacă ar exista un
răscrucea Durerii. Cu sufletul îngenuncheat, mi-
aparat de măsurat suferința, acul indicator s-ar am schimbat piroanele din crucea inimii, numai
duce până la capăt. Îmi trebuie nouăzeci şi pentru a putea spune : Iată-mă! VAL RĂZEŞU
nouă de prieteni şi o Minune, să înalț prin
sufletele voastre o scară până la cer, să şterg
praful de pe Steaua Fericirii, pentru că nu
întotdeauna când Dorul-Dor mă cheamă pe
celălalt tărâm - al poveştilor noastre de
dragoste - aduce calul alb înaripat, deşi îl aud
nechezând sălbatic în lacrima ce nu vrea să se
Foto:internet
rostogolească dincolo de marginile sufletului.
33
Acoperișuri Abrupte
e un soi de trăit cu acoperișuri abrupte,
nu supraviețuiește niciun coșar
și din acest motiv s-au închis
toate fabricile de superstiții
fabrica de 13, de pisici negre,
de dus gunoiul noaptea.
se poate viețui și în condiții sufocante

când plămânii tușesc dame cu camelii
și vecinul de la cinciul de vizavi
se holbează la curul tău cand întinzi rufe.
oricum devii până la urmă

un atelier mobil
de urcat pe scări sacoșe de-un leu
pline cu plictiseli, ia și mie țigări, iar ai
întârziat,
plus niște lumânări de rezervă MOTTO
pentru când se arde siguranța
sau viața. totul
e atât de simplu,
și ce să mai, încât mă întreb
uneori chiar ți-aduci aminte că merită de ce
să te urci pe acoperiș nu ne-am găsit
să te prefaci că ești coșar pentru o secundă. înainte
ultima. de a ne naște.
ca și când locuim în smarald,

ne iubim în iarba crudă a ochiului.
pune privirea ta frumoasă
între cămașa mea de dragoste și piele,
pe unde se ascund clipe de azi încă neiubite,
ne dezbrăcăm din același înger.
buzele tale,
într-o plimbare de seară pe buzele mele,
trezesc păduri sălbatice,
din palmele mele
izbucnește cerul,
din pieptul tău
crește un munte.
arată-mi pe harta trupului meu

Sursa citate: internet care e țara în care vrei să rămâi.
34
Revista CONFLUENTE LITERARE
Editorialul Gorjeanul și Gorj Domino
Emisiuni radio de poezie:
Radio: Romantic, Bluegreen, Select, Poema, Enigma, Vis de
Taina.
Sărutul, poezia tăcută a

buzelor
Te-am iubit doar o secundă,
dar cât îmi ia de mult
ca să te uit,
or sa treacă eternități
că să pot șterge
urmele sărutului,
poate nici nu l-ai simțit,
am împărțit acea secundă,
că să am timp
să te ating,
să te desenez în suflet
și să te sărut,
să fac tot ceea ce ai așteptat
Fișă bibliografică să ți se întâmple
într-o viață.
Născut în satul Rîpa, Florești, Mehedinți; actualmente satul Sărutul, a fost
Rîpa, Motru, Gorj
Debut literar: 2016 poezia tăcută a buzelor noastre.
Simbioze Lirice - Antologie de poezie, vol 17, editura În suflet a rămas focul,
ANAMAROL căci te-am desenat
Volumul de debut: 26 Oct 2016,
***VINOVAT CĂ TE IUBESC!- poezie, Editura în culorile flăcărilor,
ANAMAROL să arzi mereu,
***CĂLĂTOR SPRE TINE- poezie; Editura ANAMAROL că o torță olimpică.
-2017
***ÎNAPOIAZĂ-MI VIITORUL - poezie; Editura Cine zicea că o secundă
ANAMAROL - 2017 nu e de ajuns ca să iubești?
Antologii: În acea secundă
CARMEN - Antologie Lirică vol 4, Editura ANAMAROL -
2017 ți-am sărutat toate rănile sufletului,
Antologie POETICA - CENACLUL POETIC SCHENK , am vindecat lacrimile uscate,
Editura Dionysos – 2018 zăceau pe pereții ochilor,
Volume finalizate, în așteptarea editării :
*ȘAH CU FATA DE ZĂPADĂ de acum poți plânge din nou,
*RAFTUL CU VISE ai lacrimi noi.
*ZÂMBETE PE DATORIE Eu voi fi trecut
*DOAR UN NEBUN MAI CREDE-N VISE
*LIFTUL CU SENTIMENTE de mult în amintire,
*ȘI VISELE PLÂNG, NU-I AȘA? când tu ai să-ți revii
*IMPERFECTA din somnul rațiunii,
*VISELE NU AU ADRESĂ
Publicații: păcat că nu avem
Revista AD MUTRIUM două inimii,
una să iubească
și alta să poată gândi.
35
FEMEIA IUBITĂ SE VREA
Atâtea se-ascund în cuvânt,
În simplul cuvânt, scump, Femeie,
Şi munca de zor la pământ,
Şi-n vatră arzânda scânteie,
Şi cântecul dulce, cuminte,
La leagănul pruncului drag,
Şi marea iubire, fierbinte,
Când soţu-şi aşteaptă pe prag.
Atâtea se-ascund în cuvânt,

În minunatul Femeie,
Şi pâinea pe masă-aburind,
Şi-un mândru chip, gingaş, de zee,
Şi-o casă curată, gătită,
În care să tot vieţuiască
Familia sa fericită,
Copiii, nepoţii să-şi crească.
CUM SĂ FAC?…
Atâtea se-ascund în cuvânt! Mulţumesc, Măicuţa mea,
Spui simplu: Femeie, dar ştii: Pentru sfatul, vorba Ta,
Ea lumii dă viaţă născând, Pentru că mă-ncurajezi,
Educă şi creşte copii, Îmi zâmbeşti când mă revezi,
Tărie, curaj, deseori Pentru mâna ce-mi atinge
Dă soţului, de-i istovit. Fruntea, sufletu-mi când plânge,
Nu-i trebuie aur, nici flori, Pentru firea Ta glumeaţă,
Iubită se vrea, doar atât! Ce mă încălzeşte-n viaţă,
Pentru vocea Ta blajină
Iubeşte Femeia, păstrează Şi privirea Ta senină,
Căldura din zâmbetul ei. Care ştiu mereu s-aline
Vezi? Ochii săi iradiază Dorul, să prefacă-n bine
Lumina, iubirea ce-o vrei! Orice rău, orice durere,
O scaldă în dragostea ta, Orice chin sau neplăcere.
Bărbate, şi nu uita, nu:
Femeia iubită se vrea, Orice gând întunecat
S-o faci fericită poţi tu! Îl transformi în vis curat.
Plină eşti de bunătate,
Ale noastre ierţi păcate,
Dar devii mai mică, mică…
Oare cum să fac, Mămică,
Să-Ţi dau ani din viaţa mea,
Să-Ţi îndrepţi spinarea grea,
Să priveşti mai des la Soare,
Nu la iarbă, la picioare,
Dreaptă să Te văd mergând,
Nu cu faţa spre Pământ?…
36
EȘTI…
Eşti, pentru mine, APĂ de IZVOR,
În zi de vară, când chiar umbra frige
Şi prea-ncălzită-n soare arzător,
Fierbinte-i frunza verde ce m-atinge.
Eşti VÂNTIŞOR plăcut, răcoritor,

Ce îmi usucă faţa-nlăcrimată,
În pletele-mi se joacă lin, uşor, MARE-S, MAMĂ…
Blând descreţindu-mi fruntea încruntată.
– Puiul mamei, să nu cazi,
Eşti, pentru mine, FOC arzând mereu, Mergi cu grijă pe cărare,
Ce nu se stinge nici în zi cu ploaie. Nu călca, desculţ, sub brazi…
Ce cald îi este sufletului meu, – Ştiu, mămico, eu sunt MARE!
La para lui, chiar când pornesc şuvoaie!
– Puiul mamei, nu uita
Când ninge, viscoleşte, se frământă Să-l saluţi pe fiecare
Întreaga fire, prinsă-n vijelie, Când păşeşti spre şcoala ta…
Când simt că n-am puteri, de soartă-s frântă, – Mamă, eu de-acuma-s MARE!
Eşti nesecat IZVOR de ENERGIE.
Eşti STEAUA care-n negre nopţi veghează – Fiul mamei, să înveţi,
La geamul meu, să-mi fie somnul dulce, Să mănânci la timp şi bine,
Eşti SOARE grijuliu, ce-mi luminează Să te-mbraci, vezi ce nămeţi?…
Cărarea vieţii, care mă tot duce… – MARE-s! Nu-ţi fă griji cu mine!
Eşti GÂNDUL bun, cuminte, eşti CREDINŢA – Fiul mamei, te iubeşte

Că tot ce se întâmplă e spre bine, Fata care zici că-ţi place?
Dar ştii, MĂICUŢO, scumpa mea fiinţă, Vezi… Alege… Cântăreşte…
Că-mi eşti şi DOR, DOR greu, când nu-s cu – MARE-s mamă! Fii pe pace!
tine?
(Ala Mârza-Turbal) – Fiule, veniţi mai des,
Cu nepoţii, pe la mine…
Trist mi-e seara, mai ales…
– Vom veni la vară… Bine?
MĂMICA mea,
Clavdia Mîrza, – Dragul mamei, eu mă duc…
fostă profesoară – Ce-i, mămico, ce te doare?
de fizică, Ce pot, maică, să-ţi aduc?
satul – Nu poţi, chiar dacă eşti MARE…
Abaclia,
Raionul – Iarăşi MIC să fiu aş vrea,
Basarabeasca, Ocrotit de-a ta povaţă,
R. Moldova SĂ ASCULT, MĂICUŢA MEA,
SFATUL TĂU, ÎNTREAGA VIAŢĂ…
(Ala Mîrza-Turbal)
37
Buna dimineata,
oriunde v-ati afla !
Bună dimineața primăvară
Te astept ca și când
Aș renaște prima oară
Cu gingăsia ghioceilor
Prinsă în păr și în suflet
Cu magia și inocența lor
Bună dimineața primavară
Bine ai sosit în sufletul meu
Înfrigurat, trist și obosit
Îți simt căldura dorului de viață
Iar ghioceii fragili și cristalini
Îmi mângâie inima și dorul
Iubirii de frumos și senin
Îmi bucură gândul și liniștea lui
Și-mi trimit vești cu raze de soare
Încălzind sentimentele
Învesmântate în sărbătoare
Primavară, bine ai venit Bagajul...
Hai să urăm tuturor
Un mărțisor de bun găsit Pregătește azi bagajul,
Cu sănătate si bucurie Unei vieți demult apuse,
Cu mult drag si fericire ! Nu te grăbi să-l arunci,
Găsive-i peste ani în el,
Taine multe și ascunse.
Urcă-l mai sus pe un raft,

La un loc de mare cinste,
Iubirea, Ca să nu uiți niciodat'
Vise , doruri și speranțe,
Mi-am invelit durerea Ce prea mult ai așteptat.
In macii rosii , singerii
Si am privit catre stele Acum, priveste-ți viața,
Asteptind , sa vii... Pașii tăi, meargă-nainte,
Gânduri noi de dimineață,
Ti-am trimis iubirea Să-ți sporească fericirea,
Printre macii rosii, timizi Să-ți îndeplinești menirea.
Si am asteptat cuminte
Sarutul tau, fierbinte... Și poate pentru mai târziu,
Când viața va face un popas,
Pasesc in albastra noapte, Să poți să îți aduci aminte,
Printre stele se aud soapte, Ce-ai adunat și ce-ai lăsat,
Covor de maci se-astern in vis, Într-un bagaj, pe-un raft urcat !
Iubirea ta ,tu mi-ai promis!
38
Zborul inimii
O frunza in vant te simti acum,
Te lasi purtat , vrei doar sa zbori,
Sa te inalti mai sus de nori,
Dar cum sa poti uita un dor...
Dorinta din inima te indeamna sa zbori,

Sa cauti in suflet eternul ecou,
Al iubirii stelare ce ai avut candva,
Si ...s-a pierdut in noaptea grea.
Iubirea mea ,aprinsa-i, pentru tine,

Voi fi ingerul si dorul tau din stele,
Voi fi mangaierea ce fruntea-ti alina,
Si caldura sufletului din departarea lina.
Voi fi dragostea ce zboara spre tine,

Dorința,
Sa-ti parfumeze inima cu flori de portocal,
Sa-ti spuna, nu plange, va fi bine, M-am adâncit în seninul ochilor tăi,
Cu lacrimi de fericire vei fi langa mine. Privirea lor iriza mireasma florilor de tei,
O dulce și diafană, suavă armonie,
Vei ridica fruntea si vei privi zambind, Iubiri împletind, cu vise-n broderie.
Spre ale tale taramuri indepartate-n gand,
Si vei putea cu un suras sa speri, M-am învăluit în liniștea sufletului,
Iar inima sa o inalti iubind spre cer. Căldura și tandrețea m-au cuprins,
Gândurile speriate, timide și rebele,
Insuflându-mi dorințe neștiute printre ele.
Îmi las inima.. . lângă inima ta...

Două vieți contopite în noaptea grea,
Două aripi frânte într-un zbor nemilos,
Două iubiri pierdute, regăsite-n univers.
AUTOR - Loreta Toader

17 Mai 2018 Foto:internet
Quilling – Kessy Ellys Nycollas
39
egida Uniunii scriitorilor, „Parnas21”, „Dor de
dor” şi „Confluenţe literare”, reviste on-line şi
„Negru pe alb”, „Apollon”, „Independenţa
Română
”, „Cetatea lui Bucur”, reviste tipărite. Din

decembrie 2017 sunt membru fondator şi
redactor şef-adjunct al revistei „Convorbiri
literar-artistice” din Bucureşti.
Volume editate:
Debutul literar a fost placheta de versuri

„Rămăşiţe în culori”, editată la ed. Scriitorilor în
2015. A urmat volumul de versuri „Culori pe
eşafod” editat la ed. Liric Graph, în 2016. Am
Curiculum vitae continuat cu versuri în volumul „De trei ori
Liga Scriitorilor din România, treizeci şi trei” editat la ed. Liric Graph şi cu un
filiala Bucureşti volum de proză, „Jurnal despre ceilalţi” editat la
ed. Amanda Edit, ambele în 2017.
M-am născut în oraşul Tecuci,
județul Galaţi, într-o familie Volumul „Strâmtori între lacrimi”, roman, editat
iubitoare, într-un ambient cald la ed. Amanda Edit şi „Egofantezii”, volum de
şi liniştit. Educaţia formală am versuri, editat la ed. Mircea cel Bătrân, au văzut
făcut-o în oraşul natal Tecuci, lumina tiparului în anul 2018.
apoi în Bucureşti şi Arad. Am colaborat în câteva antologii literare:
Serviciul nu a avut nicio
legătură cu literatura şi scrisul. Premii şi diplome
Aşa cum îmi place să spun,
Volumul „Culori pe eşafod” a obţinut în anul
sunt un autodidact.
2016 Diplomă de excelenţă. În 2017 am obţinut
Actualmente sunt căsătorită şi
Premiul Special al Academiei Europene a
locuiesc în Bucureşti.
societăţii civile din Chişinău, la Festivalul
Am început să public versuri Internaţional de Poezie – Renata Verejanu, ediţia
mai întâi pe grupurile de IV. Poezia „Iubescul dintre noi” a obţinut
poezie, apoi pe site-uri literare premiul pentru poezie de dragoste, 2018.
şi apoi în revistele de profil, Menţionez alte diplome de participare în diferite
„Literatura de azi”, revistă sub proiecte.
40
Crimă fără echivoc Fascinaţie nebună

Din vol. „Rămăşiţe în culori” Din vol. „Culori pe eşafod”
În mintea mea a erupt
În copilăria mea, mă fascina
un vulcan,
Râma -
un gând ca un fluture ce împunge trăirea.
era ceva incredibil cum ea venea,
Mi-am sincronizat gândul cu fapta și am
cum mă privea prin orificiul ei de sidef
plecat.
întunecat,
Sunt complet lucidă și, în același timp,
lucios, cleios, frumos pătat
complet absentă,
şi cum se-ncolăcea,
hotărâtă să ucid.
şi cum scria din trupu-i inelat
Mi-am pus pușca la spinare,
litere flămânde de afirmare
câinii cu mine, mi-am luat,
şi dungi cu buline vineţii, liniare.
mi-am pus ranița cu dureri și m-am trezit în
O zi întreagă o făceam să danseze
iad.
pe un băţ de chibrit
Din întâmplare
şi n-o lăsam să plece,
va rezulta un episod de viață,
pe ea, freza, plugul afânător
iar ca fapt, un canion împins de bile
al tărâmului fără lumină;
colțuroase, clare,
pe ea, culoarea care amestecă pământul cu azot
gânduri și fapte.
şi-l face să respire,
Am ajuns la destinație, mi-am văzut ținta și
îi dă viaţă, îi face loc la trăire;
am tras.
pe ea, baiadera ce se unduieşte şi dansează,
Poc! Poc! Foc! Fum violet…
fără zgomote de ţimbale, fără strigăte, fără
Liniște. Acum, iar, copiii pot zâmbi.
urale,
Am ucis!
doar la bara unui băţ de chibrit
Am omorât răul din noi
pe care-l ţineam fascinată în mână
de acum lumea va fi mai bună.
şi n-o lăsam, poate, o zi întreagă,
Am pus urâtului cruce cu formă neclară,
sau, poate, o lună,
mi-am bătut joc de el.
pe ea, râma, să fugă-ntr-o umbră,
Dintr-un suflet mutilat, maltratat,
să intre-n ţărână.
suferind într-o viață invizibilă, imponderabilă,
Fascinaţie nebună, nebună, nebună…
inexplicabilă,
am reușit să învii
Știați că:
un suflet șlefuit ce poartă acum în raniță,
gânduri pilite și distilate, curățate de rău.
Chiar dacă trăim într-o lume absurdă și  Locomoția: râma prezinta mușchi
longitudinali sub corp care îi dau
nestatornică, posibilitatea de mișcare prin arcuire.
eu mi-am atins scopul;  Respirația: Râma nu are aparat respirator.
Am ucis! Respiră prin piele.
Am făcut  Înmulțirea: indivizii posedă atât organe de
o crimă fără echivoc… reproducere feminine cât și masculine,
Şi câtă pace sufletească, și câtă lumină deci indivizii sunt hermafrodiți.
cerească, și cât bine,
 Ciclu de dezvoltare: ou → cocon → râmă
o iluzie!
 Sistemul digestiv: orificiul bucal, faringe,
esofag, stomac, intestin, orificiul anal.
41
Apariţii în Proiectul de critică literară
FILOVERBA I, II, III şi FILOVERBA MAGNA, și
în antologiile:Vise târzii, Limba noastră Eminească,
Culegere antologică de poezie contemporană,Suflet
Nemuritor, Nemuritorii Cuvintelor, Iubirea dincolo
de vis,Antologia cenaclului poetic Schenk, şi în Așii
Cuvântului 50+5 , Caravana Prieteniei,Antologia
Poetică Vâlceană, Antologia Societății Anton Pann,
Ochi de lumină.
Cărţi personale, lansate şi prezentate la
Târgurile Internaționale de carte BOOKFEST 2014,
BOOKFEST 2015, și la GAUDEAMUS
2014,2015,2016 și la târgurile din țară și străinătate!
Volumul de versuri SCRISORI CĂTRE EVA,
Editura SINGUR, 2014, volum premiat de editura
SINGUR, de Societatea Culturală Anton Pann şi de
Radio Unirea din Diaspora românească;SRISORI
CĂTRE EVA,2015; ÎNGERUL TIMPULUI, Editura
SINGUR, 2015; BALEIAJUL VIEȚII SAU
S-a născut pe 24 martie 1958 , în
comuna Mihăeşti ,Judeţul Vâlcea. A IMPEDANȚA SPAIMEI, 2016; IUBIRE CU GUST
lucrat în calitate de hidroenergetician la DE MARSALA în 2016.
Hidroelectrica. În curs de apariție volumul de versuri
Este unul din membri fondatori ai DINCOLO DE ÎNTUNERIC şi ELEFANTUL DIN
Societăţii Culturale Anton Pann. VITRINA DE CRISTAL.
Membru al Uniunii Scriitorilor Iniţiază şi participă în anii 2016 şi 2017 la
Europeni din Moldova.
proiectul Caravana Culturii, întâlniri cu scriitorii în
După anul 1989 a editat şi a colaborat la
publicaţiile: săptămânalul 7 zile şi 12 orașe din țară. Promovează scriitori la început de
Cotitdianul Actualitatea vâlceană. drum și scriitori consacrați în mediile literare pe care le
Numeroase participări la emisiuni TV şi frecventează!
Radio, locale și naționale. A primit premiul de excelență Ecreator, şi este
În prezent are colaborări cu: laureat pentru poezie cu mențiunea specială la
revistele: Singur, PopasuriCulturale Festivalul Ecreator, ediția a-II-a.
Româneşti, Poezia din Iași, Povestea Referințe critice a membrilor USR de la Mihai
vorbei, Qpoem, Confluențe literare, Antonescu, Doru Dăncuș Cornel Udrea, Florian
Ecreator, Poeții noștri, Rusidava Copcea, Ilorian Păunoiu etc. Referințe critice de la o
Culturală, Creneluri Sighişorene, serie de critici literari, cronicile lor au apărut în
Revista Cenaclul de la Păltiniş, revistele enumerate mai sus!
Revista internațională Cervantes,
Este participant activ şi invitat la lansări şi
Sintagme literare. Revista Nouă.
târguri de carte locale, naţionale şi internaţionale..
Publică cotidian în multe reviste
Participant la Ediţia a I-a Tabăra de Creaţie
online dar şi pe grupurile literare de
prestigiu! ECREATOR Călinești-Maramureș 2017.
42
FEMEIA NEMURIRE ALBATROȘII NU MINT…

femeia nu a fost din piatră Tu știi, iubire de ce florile plâng
nu a fost din furtună acolo unde sufletele strigă?
la prima lumină Singurătatea are lacătul de gât,
cineva a prins-o din zbor nu numai albatroșilor le este frică…
și i-a dat viață pentru viață În casa caldă cu mușcate la fereastră,
apoi a lăsat natura să strige
aștept să te întorci din zare
cei care deschideau ochii
lumii desenau fețele fiecăruia precum o pasăre călătoare ascunsă în vas
așa prin atingere oarbă când vin furtunile din mare…
apoi ca un izvor au alunecat În diminețile cu miros de frunze de lămâi,
în viață prin colacul salvator cu ceaiuri aromate blând de soare,
al mamelor eu te aștept într-un hamac
fiecare pui are scâncetul din El și recitesc poeme unde nu se moare,
fiecare copil ar scâncetul din ea despre iubiri nealterate de ridurile vârstei,
eu sunt un ea care are lacrimi despre iubiri sperate și tihnite,
care vorbesc înainte de vorbire aștept să te întorci din mare
femeia este pântecul acestei lumi și inima îmi stă să ardă
este placenta de nemurire
din depărtările în care ai plecat departe,
este o neterminată povestire
departe și mă doare…
Chiar și așa îmbătrâniți,
iubirea, timpul nu poate să omoare,
ÎNTÂLNIREA CU VIAȚA nici albatroșii nu mai mint
că sunt furtuni de suflete pe mare…
Sunt prima poveste Tu ști, iubire de ce vârsta plânge?
de la facerea lumii Adormit
dintr-un glob minune. din lipsă de iubire
Mama mă simțea în palme, singurătatea doare
iar eu o ciupeam de foame, ca pietrele la țărm în noapte...
ea povestea ce voi vedea , Și este frig în noi, fără dorințe
eu înotam în apa botezului eu te aștept să vii la mal,
până adormeam… ca pescărușii am speranțe! Foto: internet
Când mama a strigat,
Dumnezeu ne-a dat
întâlnire cu viața. Foto:internet
ȘTIAȚI CĂ:
Mulțumită aripilor lungi și înguste,

albatroșii sunt zburătoare excelente,
putând plana timp îndelungat prin
folosirea curenților de aer, fără a bate
din aripi.Albatrosul doarme în zbor,
cu capul ascuns în pene, l ăsându-se în
voia vântului şi a reflexelor.Un
43
MASA TĂCERII
Foto:internet
Operele de artă care fac parte din Ansamblul sculptural „Calea Eroilor“, din Târgu Jiu, realizate de
marele artist Constantin Brâncuşi, nu mai pot fi atinse începând de pe 15 mai 2017. Este vorba de
Masa Tăcerii, scaunele de pe Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi două bănci din piatră de lângă
aceasta, precum şi de la Coloana fără de Sfârşit.
Citeste mai mult: adev.ro/opy08g
Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră, calcar de Bampotoc, şi reprezintă simbolic masa de dinaintea
bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de
clepsidră, care măsoară simbolic timpul, şi sunt în număr de 12, amintind de numărul apostolilor.
Masa reprezintă şi un simbol al reunirii familiei şi al meditaţiei, dorinţa lui Brâncuşi fiind ca
lucrarea sa să determine renaşterea acestui vechi obicei străbun.
În partea de nord-vest a Mesei Tăcerii, operă a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, se găsesc
două orificii. Misterul acestora a fost desluşit de un ilustru profesor de la Colegiul Naţional „Tudor
Vladimirescu“, care le-a mărturisit foştilor săi elevi că, la finalizarea lucrărilor la Ansamblul
monumental „Calea Eroilor“, autorităţile timpului au montat o tăbliţă explicativă pe care se
menţiona şi numele autorului.Nemultumit de acest gest ,scultorul a luat o dalta si un ciocan si a dat
jos aceasta placuta ramânând,in interiorul tabliei, piroanele.
Citeste mai mult: adev.ro/ogglmn
44
VERNISAJ DE EXCEPȚIE
LA PUCUIASA
Brâncuși spunea că „nu putem să-L ajungem
niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a
călători spre El rămâne important”. Astfel,
astăzi, 20 martie 2018, am avut ocazia de a
merge spre ceea ce este divin… prin artă.
Această ocazie ne-a fost oferită de sculptorul
Liviu Brezeanu, a cărui expoziție de grafică,
pastel și sculptură – Galeria „Prim” – a avut
vernisajul în holul Primăriei Pucioasa.
Instituția a găzduit mulți oameni de cultură sau
oameni interesați de artă, în toate formele ei.
45
Dan Sprinceană, viceprimarul orașului, Alin Nițescu, administratorul public al orașului, dar și Dan
Țopa, directorul Centrului Cultural European Pucioasa și Grigore Stan, pictor târgoviștean, au fost
alături de sculptorul pucioasean, exprimându-și admirația față de creația maestrului și bucuria față
de această reușită de a deschide o galerie de artă. Faptul că munca acestuia „a ridicat orașul” a fost
recunoscut și de colegii de la primărie, care, de asemenea, au fost prezenți.
Dan Sprinceană: „Astăzi, în ziua echinocțiului de primăvară,când există un echilibru între zi și

noapte, încercăm să creăm un echilibru și între artă și autoritatea locală.”
„Cu un picior aici, cu unul în altă lume” (așa cum prezenta pictorul piteștean, prezent la vernisaj,
artistul), Liviu Brezeanu și-a prezentat creațiile, explicând totodată modul în care el și, în general,
sulptorul, creează. Mai mult, el mărturisește că a obținut sala „Constantin Brâncuși” de la Palatul
Parlamentului pentru o expoziție care va avea loc în toamnă. Abordând teme precum „familia” sau
„rugăciunea”, el transpune, prin operele sale de artă, însuși chipul plastic și tridimensional al
spiritului.
Sursa: http://actual-media.ro/cultura/liviu-brezeanu-vernisaj-exceptie-pucioasa/
46
Aveţi nevoie de un ghem cu sfoară de cânepă,

varianta aceea mai subţire, nu cea foarte groasă.
Aşezaţi pe gâtul sticlei aproximativ 3cm de sfoară,
apoi începeţi să înfăşuraţi strâns, peste ea, astfel
încât capătul să rămână pe dedesubt. Continuaţi
să răsuciţi, ordonat, fir lângă fir, până acoperiţi
sticla în întregime.Eu nu am acoperit-o în
întregime și am folosit,in loc de sfoară și fir de
mohair pentru a o face mai frumoasă,am zis eu.
Când vă apropiaţi de marginea de jos, adăugaţi cu

generozitate lipici lichid transparent pe sfoară,
astfel încât aderă un pic la sticla, dar firele se vor
lipi în final între ele. Puteţi folosi şi aracet pentru
craft, doar să fiţi siguri că după uscare devine
transparent, altfel este inestetic.
Puteţi decora apoi modelul obţinut după preferinţe:

scoci, floricele, quilling…
Aici vă prezint două sticle ornate quilling.Una cu

struguri pentru vin iar cea de a doua, cu prune,
pentru țuică.
Vă doresc spor și imaginație.
47
Replica unei femei

(pentru barbatul care plânge după banii cheltuiți pe cadouri,
de 8 Martie )
Nu știu de-ai muncit ca boul

Nici ce bani ai cheltuit!
Știu doar ca-ntr-un an o dată
Prea puțin mi-ai dăruit!...
Eu am muncit pentru tine,

Pentru casa și copii,
CÂINII CU COVRIGI LA GÂT Fără să îmi faci cadouri,
Ca vaca, zi după zi...
Se-adunară la taifas
Într-un colţ de cafenea Şi n-am plâns că e prea mult
Câinii cu covrigi în coadă, În vârf de pat nu am stat
Vor să conteste ceva Nici când am fost obosită
Şi să pună de un protest Nici când tu la mandre ai stat...
Cică tot este la modă,
Faptul că, confraţii lor, Oare nu aş merita
Căţeluşii maidanezi O atenție mai mare?
Au sfidat cu nesimţire Când vei ști să-mi dăruiești
Tradiţia lor de-o viaţă Ai să vezi de ce-s în stare...
Cum că orisinde-n lume
Câinii îs cu covrigi în coadă! O femeie de-i iubită
Și atenție de-i dai
Maidanezii, vai de ei, Va fi mereu fericită
Nişte javre amărâte Și te va ţine ca-n rai...
Au avut curaj, se pare,
Elita să o înfrunte Dacă tu îi dăruiești
Şi-au schimbat moda frăţie, O fărâmă colţ de rai...
Fără nici o aprobare. Ea-ţi va dărui iubire
Pe gratis nu pe... mălai!
Au pus colacul din coadă
Salbă galbenă la gât Dacă iad tu îi oferi
Şi se plimbă acum pe stradă, Ea din înger va fi drac...
PERSONALITATEA LUNII MARTIE,
lătrând omul amărât
și făcândui de rusine
Şi atunci să nu te plângi...
Eu nu am ce să îți fac...
pe ei, câini sadea,de rasă
ELENA VĂCĂRESCU
CE ÎNDRĂZNEŢE JIVINE!
Pagină:Kessy Ellys Nycollas
Au băgat elita-n casă!
48
-Ambasadoare a Culturii Române –
Îndrăgostită de România şi oamenii săi, Elena Văcărescu va aduce importante servicii ţării pe care a
părăsit-o în urmă unui exil hotărât de Carol I. Elena Văcărescu, urmaşă a familiei Văcăreşti, este
nepoata este nepoata pe linie directă a lui Iancu Văcărescu („Familia din care scobor eu a fost
familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară”; „Mama mea aparţinea şi ea unei
vechi familii de boieri - Falcoianii - prezenţi în toate cronicele de altădată ale Valahiei”). S-a născut
în 21 septembrie 1864 la Bucureşti. Copilăria şi anii adolescenţei o apropie de locurile natale ale
părinţilor, unde se bucură de farmecul lumii ţărăneşti, care mai târziu va reprezenta unul din filonul
scrierilor sale şi din care i se va dezvolta iubirea de patrie. Tatăl său este Ion Văcărescu, fiul
poetului Iancu Văcărescu, pe care A. Odobescu l-a numit „unul din cei mai demni părinţi ai limbii
şi ai poeziei noastre”. Ion Văcărescu a fost ofiţer în armata română, cadru al gărzii domneşti în
timpul lui Alexandru Ioan Cuza, participant, cu gradul de colonel, la Războiul de Independenţă din
1877, ministru plenipotenţiar al României la Bruxelles şi Belgrad, pe timpul regelui Carol I.
Astfel, Elena a beneficiat de o solidă educaţie formată atât la moşia părinţilor sub
supravehgherea guvernantei particulare de origine engleză, dar şi în Franţa, la Sorbona, unde a
studiat literatura, filosofia, estetica, istoria, mitologia şi poetica. A debutat în 1886 cu volumul
„Chants d'Aurore” [Cântecul zorilor], sub auspiciile poeziei romantice şi parnasiene, sub influenţa
exercitată asupra sa de către Baudelaire şi Verlaine. Volumul elogiat de lumea culturală pariziană, a
fost distins, la propunerea lui Leconte de Lisle, cu premiul Academiei Franceze. Marii scriitori
francezi, ca Paul Bourger, Anatole France, Mistral, Marcel Proust, Paul Valery, Ana Brâncoveanu
de Noailles, au avut cuvinte de apreciere la adresa sa. Anul decisiv asupra evoluţiei vieţii sale este
1888 când a fost acceptată la curtea regală, fiindu-i apreciată atât educaţia şi frumuseţea, cât şi
originea familiei părinţilor săi. Regina Elisabeta, îndurerată de moartea unicei sale fiice, se apropie
de sufletul Elenei pe care o recomandă principelui moştenitor Ferdinand.
Idila dintre cei doi, Elena şi Ferdinand, are un destin amar.

Elena va fi exilată din ordinul regelui Carol I la Paris în 1891, iar Ferdinand
iar Ferdinand va suferi mult. După o scurtă perioadă îi este permisă întoar-
cerea în ţară, în 1893, dar aici este considerată persoană non grata şi se hotă-
răște definitiv să se reşte definitiv să se exileze la Paris.
În 1892 la editura SOCEC i-a apărut culegerea de folclor „Cântece po-pulare româneşti” care
pulare românești’’cuprinde melodii culese de autoare în anii copilăriei.
Culegerea a fost tradusă în limbi de circulaţie europeană.
Presa literară din România, precum „Revista nouă”, dar şi „Revista modernă”, o include în
lista marilor autori precum Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Alexandru
Odobescu. Are ocazia să colaboreze cu puternice personalităţi culturale ale României la publicaţia
„Foaia Ilustrată’’, care o apreciază şi o publică alături de Iulia Hasdeu. La revista „Ţară nouă” este
49
promovată constant, fiind remarcată de nume marcante ale literaturii române din acei ani: N.
Titulescu, Al. Davila, D. Anghel, A. D. Xenopol ş. a.
În capitala Franţei, activitatea desfăşurată a fost încununată cu succese literare deosebite.

Academia Franceză, în urma raportului ilustrului istoric Gaston Boisser, îi atribuie premiul Julien
Fabre. Volumul „Cântece populare româneşti” a fost apreciat în termeni laudativi, afirmându-se că
nu există în lume o poezie populară mai frumoasă, mai profundă şi mai emoţionantă [Auguste
Dorghain] sau o poezie ce include în ea o Românie pastorală şi vitează [Ana Noailles].
La Paris apar următoarele sale volume de versuri „Sufletul Împăcat” (1896), „Luciri şi
Flăcări” (1903) „Ţara Dorului” (1908), „Din somn trezită” (1914), „Ïn aurul serii” (1927). În 1912
drama lirică în două acte, „Cobzarul”, pe muzica lui Gabrielle Ferrari, a fost prima operă cu subiect
românesc cântată pe scena Operei din Paris.
Cu poezia Străbunilor ....
Povara ţării mele îmi place mult s-o cânt,
Prin forţa ei fierbinte şi dureroasă cresc
Mă simt deplin asemeni bogatului pământ,
În primăveri nu întârzii, în toamna mă împlinesc...
răspunde peste ani testamentului literar lăsat moştenire de către ilustrul său înaintaş, Enăchiţă
Văcărescu:
„Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire”.
De asemenea, Elena Văcărescu s-a implicat şi în sprjinirea autorilor români. În prefaţa

volumului „Ecrivains Roumains Morceaux Choisis”, apărut în 1918, în traducerea lui Rea Ipcar,
sunt promovaţi autori precum Ion Văcărescu, C. Negruzzi, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri, P.
Ispirescu, I. Creangă, M. Eminescu, A. Vlahuţă: „O carte mică pentru a da aripe unei mari idei”.
Volumul s-a dorit introducerea publicului francez în literatura română şi cuprinde după spusele
Elenei Văcărescu: „majoritatea fragmentelor de proză şi versuri care să releve cititorilor francezi
aspectele literaturii române în care se găsesc capodopere care proclamă deschis nobilele origini ale
naţiunii române”. Meritele artistice i-au fost recunoscute şi-n România, în 1925 fiind admisă
în Academia Română.
50
La vârsta de optzeci ani după încheierea războiului, a pledat încă pentru România ca
membră a delegaţiei române, la Conferinţa de pace de la Paris, în 1946, unde susţine cu demnitate
doleanţele poporului român. La 17 februarie 1947 în vârstă de 83 ani îşi împlineşte destinul, lăsând
prin testament o bună parte din averea familiei sale Academiei Române. A fost una din
reprezentantele de seamă ale culturii române şi demnă urmaşă a Văcăreştilor.
1.Peştera Bolii. Peştera Bolii este considerată una dintre cele mai spectaculoase atracţii turistice din zona Văii
Jiului. Se află la circa zece kilometri de Petroşani, la poalele cetăţii Băniţa şi ale Munţilor Retezatului şi Sebeşului.
2. Cetatea Băniţa. Cetatea dacică de la Băniţa, aflată în apropiere de Petroşani, a fost inclusă în patrimo-
niul UNESCO alături de celelalte patru foste aşezări antice din Munţii Orăştiei: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Luncani –
Piatra Roşie, Costeşti, Căpâlna.
3. Munţii Parâng. Munţii Parâng, la poalele cărora se află oraşele Petroşani şi Petrila, sunt cei mai mari ca su-
prafaţă dintre masivele muntoase ale ţării noastre şi principala atracţie turistică a amatorilor de excursii care ajung în Va-
lea Jiului. Munţii Parâng sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, care ajunge la altitudinea de
peste 2.000 de metri.
4. Straja Staţiunea. Straja din Masivul Vâlcan a devenit în ultimii ani una dintre cele mai importante atracţii
turistice din vestul ţării. Este vizitată în special iarna, de iubitorii de schi, iar pe timp de vară cei care ajung în Straja sunt
invitaţi la excursii pe potecile de munte care pornesc din zona de agrement, aflată pe munte, la 10 kilometri de Lupeni.
5. Pasul Vâlcan. Pasul Vâlcan, o veche trecătoare din Carpaţi, situată la altitudinea de peste 1600 de metri,
face legătura dintre Depresiunea Petroşani şi Oltenia. Zona a fost în trecut, până la construcţia şoselei prin Defileul Ji-
ului, o importantă cale de acces a Ţării Haţegului şi a Transilvaniei spre nordul Olteniei.
6. Cheile Buţii Cheile Buţii, una dintre porţile de intrare în Parcul Naţional Retezat, se află la circa 30 de
kilometri de Petroşani, pe DN66A, în vecinătatea oraşului Uricani.
8.Ţinutul momârlanilor . Cei care ajung în Valea Jiului trebuie să ştie că în această zonă trăieşte una din-
tre cele mai pitoreşti comunităţi rurale din România, cea a momârlanilor.
9. Cheile Jieţului. Cheile Jieţului reprezintă una din ariile protejate ale Văii Jiului, întinsă pe o suprafaţă de
zece hectare, în zona oraşului Petrila, pe râul Jieţ. Din Cheile Jieţului turiştii pot porni pe numeroase trasee montane,
unele foarte puţin umblate, în Masivul Parâng.
10. Mănăstirea Lainici. Cea mai importantă mănăstire din zona Văii Jiului este Lainici, un aşezământ al
călugărilor aflat la 25 de kilometri de Petroşani, în Defileul Jiului.
Citeste mai mult: adev.ro/npzfub
51
52

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, Nr.3 Martie 2018

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, Nr.3 Martie 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1, Nr:3-martie 2018

N-am mers demult la tin’ de Paşte,

E tot ce e, dar nu ce vrei!

Sărută-mă iubite! Unde ești tu tinerețe?

Pagină:Maria Tomița Corini / Foto:internet Foto:internet

Dum spiro spero!

A SOSIT PRIMĂVARA RAIUL DIN JUR

si jovialitatea locuitorilor autohtoni, pentru care la

Iar ninge alb

I-aș spune multe,

Pagină: Cornelia Diță/foto:internet

Te simt, mă simți, privești și taci... E nor...mi-e rece și cuvântul,

Și uite că-mi mai amintesc, O fi ninsoare de petale,

SĂ NU MĂ CHEMI...! DE-ȚI SCRIE...

Alungă-mă de-i cu putință, De-ți scrie un poet că te iubește,

Pagină :Cornelia Diță/foto:internet

Hai, lasă-ți capul

Am încolțit în dorurile toate,

Am fost sămânță, și mi-am dorit să încolțesc,

M-am născut în miez de iarnă

Ochii tăi mă privesc Mă mai săruți din când in când

Te caut infrigurată Am uitat sufletul deschis

Se lasă așteptat Am pictat flori de Magnolie

Vin ploile tăcerii cu misterul

Mierea se furișează în salcâmi,

Limba de ceas devine imobilă.

Tablou quilling : Kessy Ellys Nycollas

Începe zarea să mă mintă!...

Nu știu ce-am să mă fac cu mine!

,,Peisaj nistrean’’ de Eleonora Romanescu -

Oglinda din retină

Plină-i sufrageria de zâmbete-arhivate,

Domnul mi-a spus că viața e sublimă,

„Prietene nu te opri din mers

Nu vă mai întâlnesc pe stradă...

Suntem cum vântul grăbiţi şi trecători

Femeie blândă a sufletului meu,

LUNA LUI MARTIE ULTIMUL FESTIN

Cuvintele s-au prăbușit în mare

Cu marea am făcut un pact

Destin? blestem? ce gând terestru

Valurile care au naufragiat

N-aș suporta nicicând absența ta

Și...să nu-ți fie teamă, călătorule, căci eu mereu te voi însoți:

L-au dus cu vorba ca pe-un căţeluş,

Ciolanul dulce al puterii neo-democrate

Se odihneşte ca un erou, salariul meu,

Dar ce zicem noi, aici, de cum pipi făcea pe el, la propriu,

Decât cel proslăvit de-acest Beţivănilă, roşu de partid.

El bea de-l părăseau şi minţile, băgate-n groază

Feriţi, Napoleon cel Nou, cu pantalonii uzi,

Un betiv merge pe strada. Se intalneste cu o doamna cu un carucior:

Îmbrătişez fiorii ce te poartă

Te-mbrățişez sub pleoapa zilei calme,

Eşti toată numai muguri de iubire,

se poate viețui și în condiții sufocante

oricum devii până la urmă

ca și când locuim în smarald,

arată-mi pe harta trupului meu

Sărutul, poezia tăcută a

Atâtea se-ascund în cuvânt,

Eşti VÂNTIŞOR plăcut, răcoritor,

Eşti GÂNDUL bun, cuminte, eşti CREDINŢA – Fiul mamei, te iubeşte