Kessy Ellys Nycollas

SPINII TOAMNEI

LUCVA&KEN – Petroșani 2021

1
Redactare: Kessy Ellys Nycollas
Tehnoredactare: Kessy Ellys Nycollas
Copertă: Kessy Ellys Nycollas
Corectura: Adrian Tucu

Lucrare realizată în regie proprie de LUCVAL&KEN

Petroșani, Str: Aviatorilor, Nr.46, Bl.46, Ap.39, Sc.1,
Telefon: 0722755396
E-mail: lucvalken@gmail.com
E-mail: redacțialucval@gmail.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NYCOLLAS, KESSY ELLYS
Spinii toamnei / Kessy Ellys Nycollas. - Petroşani : Editura
Lucval & Ken, 2021
ISBN 978-606-95154-1-9 821.135.1

Toate drepturile asupra versiunii în limba română aparțin

autorului. Reproducerea integrală sau parțială, sub orice
formă, a textului din această carte este posibilă numai cu
acordul scris al autorului și al administratorului
LUCVAL&KEN

Lucrare executată la minitipografia LUCVAL&KEN Petroșani

Hunedoara, Str. Aviatorilor, Bl.46, Ap.39

Comenzile pentru această lucrare se primesc:

• Prin poștă la adresa de mai sus.

• Prin e-mail: lucvalken@gmail.com,
redactialucval@gmail.com
• Prin telefon: 0722755396
• La sediul firmei LUCVAL&KEN

2
 „UN ANOTIMP LĂUNTRIC”

De foarte multe ori legătura dintre poeți și

natură, în anotimpurile vieții, este definitorie, ca și în
acest volum, în care poeta Kessy Ellys Nycollas
trăiește o toamnă autentică, unde rătăcește prin
gânduri, cu sufletul însingurat, cu lacrimi strivite sub
podul palmei, (Iluzii), în care tăcerea și minciuna o
înconjură, dar construiește „o scară spre / Spre
îngerul ce mă veghează”! (Prin ceața dimineții). Este
o toamnă autentică, în spinii căreia se zbate un suflet,
mulțumindu-i Maicii Sfinte pentru că i-a fost alături.
Iată de ce Spinii toamnei este și denumirea primului
capitol al volumului.
Cu cheile unor trăiri profund existenţiale, poeta
se încarcă energetic, mărind dorinţa de a trăi cât mai
înalt viaţa. Exprimă nostalgia anotimpului, simţind
ritmul naturii, ca un fluviu în care înoţi în acelaşi sens.
O armonie pe care o dorește, în care plutind spre
metafizic, caută o siguranţă lăuntrică, profundă şi
divină.
Poeta ar vrea să evadeze „din rana dorului…
din gânduri care dor… din așteptări deșarte”,…
pentru a se regăsi în amintiri. (Evadare)
Toamna devine repetitivă, „a venit”, „e toamnă
iar”, „e toamnă”, asemeni unui refren, ce nu te lasă
să uiți, în care te zidești din ape tulburi, din viscol, din
lupta în care sufletul îi este obosit, dar care înțelege că

3
trebuie să meargă înainte, după cum se confesează
unui castan bătrân, în poemul (Chemarea).
În al doilea capitol al volumului, frumos
intitulat „Coroana mărului”, după mine simbolizând
o viață trăită cu rost, în rotunjimea dăruirii și a iubirii
cu demnitate, în acest haos existențial, în care o
femeie speră așa cum ne spune în poemul (O rază de
lumină): „Vreau o iubire sinceră!”, o iubire pentru
care ar pleca și noaptea la furat.
În poemul (Cenaclul scaunelor), face o
radiografie a lumii celor care scriu, „Nu mai citește
nimeni! / dar critici cu duiumul!”. De aceea își
concepe un cenaclu inedit, lunar, recitând, fără
îmbrățișări false. Dorința de a fi auzită, de a fi
înțeleasă, de a nu fi judecată, este firească, asumându-
și cu demnitate destinul, în care iubirea lui Dumnezeu
este definitorie, văzând în El, unicul sprijin,
„Doamne! Cum aș rezista / De n-ar fi iubirea ta?”
(Doamne! Cum aș rezista?)
Zbuciumul lăuntric e redat prin stări poetice în
poeme care evidențiază această luptă între ce vrea
sufletul și ceea ce este în viață, între ce vrea inima și
ce spune mintea: (Blestem), (Gândesc), (Ecoul
moare), (Scufundarea).
Iubirea însă e un vis, „Un Paradis / o altă
lume...” (Iubirea... un vis), iar „La poale de dor, /
adoarme iubirea!” (Stau)
Poeta așteaptă o altă primăvară, (Muguri) cu
petale albe de cireș, o primăvară cu floare în cuvânt,
4
în care să-și regăsească iubirea, ca pe o „stea căzută
într-un luminiș, (În Retezat). Iubirea o vede și printr-o
revigorare a naturii, „Zboară rândunele! / Aduc în
suflet / iar dorințe!” (Rândunele) „tot Universul țipă,
/ spunând același „te iubesc”… Vom împărți aceleași
strofe-ntr-un poem”, (Ne-am iubit!)
Într-o confesiune totală și o împăcare cu ea
însăși, cu cerul și cu lumea, în poemul (Respect și
mulțumiri), este adepta iubirii necondiționate, pentru
ca în poemul (Mărul), poeta să se vadă pom roditor,
cu care intră în doruri, în rădăcini, în iubiri, în crez.
Intrând în acest joc al recunoștinței, poeta
reușește să vadă părțile pozitive ale vieții, să se bucuri
de ea și asta o va întări în iubire.
O evoluție spirituală care înseamnă a trăi
iubirea ca experiență în viața noastră de zi cu zi,
renunțând la frici și vinovăție, care vin spre noi ca
imagini în oglinda propriilor noastre judecăți.
Coroana rotundă a mărului, mă duce cu gândul
la modul în care legăm sfârșitul și începutul și ne
reluăm viața după dezamăgiri, anotimpuri, într-o
perpetuă căutare de sensuri, pe care, doar la o anumită
vârstă le înțelegi, când descoperim că merele de aur
sunt de fapt cele ale cunoașterii, din inima ta.
Femeia, pe un ţărm nevăzut, în întunericul
rotund, sfidând orizontul, înălţările şi adâncimile,
aspiră la libertate, mai mult decât la orice, având
nevoie de ea ca de o apă a nemuririi, chiar dacă târziu
descoperă că doar maturitatea interioară e cea care o
5
ajută să-şi asume plenar această dimensiune. O
năzuinţă lăuntrică o însoțește, de care depinde
realizarea acestui vis pe care-l creşte în lumea ei
abisală.
Iubirea de sine, profundă, conştientă de
divinitatea ce o locuieşte, o face să meargă înainte, cu
încredere în ceea ce i-a dat Dumnezeu. O fiinţă
puternică, cu recunoştinţă pentru darurile ei, care
poate iubi și dărui.
Sub aripa protectoare a credinţei, dezvoltă un
simţ acut al realităţii, ce o face să trăiască amplu şi la
alte dimensiuni fiecare clipă, fără a renunţa la acest
ţel şi a se pierde în coborâşurile vieţii, fiind mereu
liberă și demnă.
Când spun libertate, spun darul lui Dumnezeu
ce îţi conferă dreptul de a fi tu însuţi în simţire,
acţiune şi gândire. E darul pe care Dumnezeu l-a făcut
oamenilor şi prin el, oamenii au devenit oameni.
Poeta își creează un areal poetic propriu cu
construcții estetice privind în oglinzile sufletului
pentru a ne regăsi. Un volum în care multe cititoare se
vor regăsi, în singurătatea pe care ne-o facem casă, în
lupta cu o societate în care valorile sacre, divinul din
noi, e tot mai mult ignorat.
Dorim mult succes autoarei, cititori mulți,
prieteni adevărați și așteptăm cu interes viitoarele
apariții editoriale!
AURELIA RÎNJEA

6
SPINII
TOAMNEI

7
8
 Toamna

Mergem la braț și pas la pas,

Prin adierea vântului de toamnă,
Călcăm covorul frunzelor căzute
Și rătăcim prin gânduri abătute!

Aud cum pașii noștri strivesc frunza,

Care foșnește-n semn de grea durere.
E arămie toată, azi peluza,
Ne strângem mâinile-n tăcere!

Te simt cu gândul dus departe,

Deși cu ochii mă-mpresori,
Dar amintirile-s deșarte
Și ne produc numai fiori!

Ți-s pașii tot mai apăsați,

Privirea se întoarce către mine,
Deși aproape, suntem ‘străinați
Și nu ne este deloc bine!

Te las să pleci, e prea târziu

Pentru aducerile-aminte!
Sufletul îmi e de-acum pustiu
Și am rămas fără cuvinte!

9
Să nu-ți întorci privirea, du-te-n pace,
De acum nu mai regret nimic,
Tu ai greșit, nu poți întoarce
Și nici nu poți să mai repari nimic!...

10
 Destin sau blestem

Tu, suflete, ce-mi rătăcești în vis,

Spune-mi destinul cine ni l-a scris?
Ce-a trebuit să înțelegem și nu am înțeles,
Pe drumurile vieții am mers pe contrasens?

Vroiam să pot trăi în liniște și pace,

Să pot iubi așa cum Dumnezeu o face...,
Să pot visa flori, ape, munți, coline
...și nicidecum, noapte de noapte,
să te visez pe tine!..

În loc să pot să merg ferice

pe al vieții drum
Pășesc cu spinii-n talpă
iar sufletu-mi e scrum.
Haina Pământului,
strivit sub talpă,
îmi este strâmtă,
Iar din adâncuri,
străbat vocile
acelora ce nu cuvântă...

Pe malul râului de lacrimi,

cresc sălcii plângătoare,
Sub streașina de pleoapă
stă lacrima ce doare,

11
 Spre cerul-nalt
mă străduiesc
să urc, treaptă cu treaptă,
Din zi în zi
mai mult pricep
că și speranța-mi e deșartă!...

Iubirea noastră pedepsită

îi spartă-n mii de părticele
Stând aruncată între noi
ca-ntre pământ și stele...,
adun în suflet, zilnic,
regrete și durere,
nici nu se reîntregește,
nici nu piere...
...........................................................
Cine mi-a scris destinul ăsta,
atâta de cumplit?
Blestemul cui,
în ceruri,
a fost auzit?

12
 În clepsidră

A mai rămas nisip

într-o clepsidră veche
și ea de timp uitată,
un ceasornic obosit
și-a încetat tic-tac-ul,
a ostenit să bată
în iarna grea
cu ger cumplit
ce și-a-mplântat
pumnalul ruginit în piatră,
au mai murit câteva vise
ce încercau să urce
către infinit,
pe-o scară
cu treptele de fum
ce s-au împrăștiat
lăsând loc zorilor
roșiatice să aducă
primăvară pe un drum
cu o vară îndepărtată,
În așteptări
se lasă seara,
în suflet rămâne durerea,
stăpână a viselor deșarte!

13
 Iluzii

Astă seară
mai moare o lacrimă
strivită sub podul palmei,
ascunde durerea...,
urechile refuză
să asculte cuvinte
care omoară
ireversibil speranța,
gura tace,
evită victimizarea...,
durerea a aprins zarea,
ruga mi se destramă
în gânduri,
...nimic nu îmi mai aparține,
iluzii sunt toate
risipite pe cărări de vise
sufocate la porți închise...
cer înnorat,
stele plânse,
e atâta liniște în jur,
tu îmi zâmbești șăgalnic
dintr-o ramă incendiată
de lumina Învierii!
Durere și zbucium....

14
 Tăcerea

Apasă greu
pe creștetul „Omul”
Liniștea durerii,
pe suflet!
Gândurile plecării
zgârie drumul,
vântul tristeților
împrăștie fumul
iubirilor arse…
Ploaia limpezește gândul,
soarele îndrăgostit
topește pământul.
Noi!
Plecăm tăcuți,
unul câte unul!

15
 Minciuna

Plantă
mai amară
decât mătrăguna
aruncată pe tărâmul
nerecunoștinței...
otrăvit de păsări
cu aripi frânte
căzute în suflete
nevinovate
încercând un zbor
zvârcolit
în umbra durerilor
intoxicate de
duhoarea vorbelor.
Întunericul
umbrește văzul,
mirosul,
mă conduce
către livada
cu portocali înfloriți
culegând spini în tălpi,
solzii șopârlelor
se ascund în palma
neagră și umedă
a pământului
16
 Azi plâng

Este cineva împotrivă?

Mă judecă cineva?
Îmi șterge cineva lacrimile?
Nu!
Știu sigur că nu mă întelegeți,
Voi mă percepeți fericită!
Mă bucur că sufletul meu
poate să vă transmită fericire!...

Am o singură rugăminte:
Să nu râvniți la fericirea mea
s-ar putea să vă doară
pentru că voi
nu aveți puterea
să transformați durerea....
să îi schimbați rolul
să îi zâmbiți...

Pașii mi se încurcă
printre lacrimi și cuvinte
lăsând impregnate pe pământ
urme reci...
Ai venit, m-ai iubit,
De ce pleci?

17
 Prin ceața dimineții

Prin ceața dimineţii, ochii mei scrutează...

Spre vârf de Retezat, spre creste de Parâng!
Simt sufletul cum doare și visează,
Şterg ochii-mi triști care tot plâng!

Pe gene, stropii de ceață se coboară,

Pe frunte, o cunună de nori se conturează,
Spre cer, imaginația îmi construiește o scară
Spre îngerul ce mă veghează!

E tulbure azi zarea și pare întristată!

Dar nu mă tem, către amiază, va zâmbi...
Căci niciodată nu a existat, pe cer, un nor
Pe care soarele să nu îl poată izgoni!

Kessy Ellys Nycollas / Petroșani

24.08.2018

18
 Azilul

Doamne!
tu mi-ai hărăzit
un AZIL pentru vecie?
Nu azilul bătrâneții…
Ci în vers de poezie!
În care ascund durerea
Scriind vrute și nevrute…
Doar așa mă regăsesc
Scriind vers în nopți tăcute…
Tot cu el îmi stâmpăr dorul
De ceva ce s-a sfârșit.
Toate-s vise de acum
Cale de-ntors, nu mai este!
Dar visez mereu și caut
Să văd tot ce e frumos.
Lângă Domnul voi rămâne
Ca un copil credincios…
Pun necazurile toate
În palma-i ocrotitoare
Să mă ajute când mi-e greu
Și când sufletul mă doare!....

19
 Mă întreb

Mă întreb adeseori, cu capul plecat

Cine sunt eu și pe pământ ce-am căutat?
De ce-am venit, ce trebuie să-nvăț,
De ce întreaga-mi viață, atârnă de un „băț”…
Un ram firav de salcie ce plânge
Atunci când vântul sorții o „străpunge”
Iar frunzele le pierde îndurerată
Când gerul iernii-i bate-n poartă!

Cine sunt eu, ce misiune am de-ndeplinit?

Ce caut pe aici, de ce-am venit?
Privesc în jur și nu mai înțeleg
Ce cale aș putea să mai aleg?
Ce hotărâre aș putea să iau
În calea altora să nu mai stau?
Sau poate, invizibilă de-aș fi
De mine nimeni nu s-ar mai lovi!
Și nici privirea nu mi-ar mai scruta
Atunci când ies în calea ta...

Cine sunt eu, din care lume vin?

...de ce a trebuit să-ndur atâta chin?
Cu zâmbetul pe buze și-n suflet cu durere
Făcând adesea lucruri fără vrere!
Jucând pe melodii greu de-nțeles
Lăsându-mi viața scrisă într-un vers...
20
 Sau poate, într-o scurtă povestire
Ce printre rânduri, vrea să dea de știre
Că viața însăși nu ne aparține,
Ci suntem doar copiii celui Sfânt
Trimiși cu misiuni pe acest pământ.

21
 Sfântă Maică

Sfântă și bună Măicuță!

Vin astăzi în fața ta
Să-ți mulțumesc cu credință
De ce-a fost în viața mea!
Tu mi-ai pus pe umeri greul
Tu curajul mi-ai ‘cercat.
Numai tu și Dumnezeul
Mai apoi m-ați ajutat...
Lacrima mi-ai șters cu milă
Când străină m-am aflat...,
De când eram o copilă
Necazul eu l-am gustat!
N-am cerșit la nimeni milă
Mi-a fost greu... poate am plâns,
N-am făcut la nimeni silă
Am priceput și m-am dus...
Numai tu mi-ai fost alături
Și pe umăr eu ți-am plâns,
Tu mi-ai alinat dureri
Și nu m-am lăsat învins/ă
Azi, cu fruntea aplecată
Sărut sfântă mâna ta
Și n-am să uit niciodată
Maică, bunătatea ta!

22
 Mă trezesc

Pe al nemuririi țărm,
Mă trezesc și iar adorm.
Tare aș vrea să uit de tine
Și să cred că-mi este bine,
Dar sărutul de final,
Stă-n suflet ca un pumnal
Și oricât aș încerca,
Să nu stau în calea ta,
Tot acolo vin mereu
Implorând pe Dumnezeu,
Să mă ajute să te uit,
Să uit al nostru început.

Ai plecat grăbit spre zări

Colindând alte cărări
Vrând să uiți de supărări!
Dar ele se țin ca scai
și-n suflet sigur mă ai.

Viața ne desparte crud

Tare aș vrea să te aud.
Tăceri grele ai așternut
În sufletul abătut...

Mergi cu bine dragul meu.

Nu a fost să fii al meu...
23
 Pe alte brațe ai poposit
La mine n-ai mai gândit.

Nu vreau decât să-ți fie bine,

Să știu că ai uitat de mine,
Că m-ai iubit la rândul tău,
Și nu mai ai păreri de rău.

Kessy Ellys Nycollas

Ischia / 2015

24
 Evadare

Am evadat din rana dorului

Și am uitat de gustul supărării
Pe față am pus fardul soarelui
Și-am izgonit umbra-ntristării.

Am evadat din gânduri care dor

Și-am pus în loc speranța ce zidește
Pe creștet nu-mi apasă niciun nor
Iar sufletul despovărat zâmbește.

Am evadat din așteptări deșarte,

Promisiuni și lingușiri perfide,
Nu mă mai tem deloc de moarte
Și nici de întâmplări stupide!

M-am regăsit prin amintiri,

Regret de sufletul împrăștiat bucăți
Pe drumurile vieții și cărări,
Smerită, ascultând de toți!

25
 A venit toamna

Natura a-nceput încet-încet să moară,

O bate vântul rece, iar ploile o udă.
Mă plimb pe sub castanii de la moară,
Te strig în șoaptă, dar cine să m-audă?

Frunzișu-n-gălbenit a pavazat aleea,

Castanii iară sunt de frunze dezbrăcați.
Eu caut singuratică, prin frunze moarte, cheia
Ce ne-a ținut înstrăinați!

Urmele tale se mai văd și acum,

Iar ochii verzi mă urmăresc pe cale,
Visele toate s-au prefăcut în scrum,
Și-n suflet a rămas doar jale!

Anii-au zburat pe nesimțite, unul câte unul,

De parcă vântul i-a cuprins în jocul lui!
Și cu tristețe mă întreb: – Ce-o fi la anul?
Ce timp va mai răpi în zborul lui?

26
 E toamnă iar

E toamnă iar, oare a câta toamnă,

În care mă supui la grele încercări?
Îmi lași tristețea să mă adoarmă
Și-n vise îmi apari din depărtate zări!

Ca mai apoi să-mi stai alături până-n zori

Vrând să mă vezi râzând ca și-altădată,
Nu poți tu înțelege că sufletu-mi de gheață
De la plecarea ta își ține poarta încuiată?

Ai vrea să-mi ștergi tristețea de pe față

și ochii-nlăcrimați ce te privesc cu drag.
N-ai cum să înțelegi cât mi-e de greu în viață
și nici cum, zi de zi te-aștept în prag...

Am învățat în tot acest răstimp să tac,

Să mă prefac că-mi este bine.
Nimeni nu mă-nțelege de ce zac
Și nici că-n gândurile toate, te păstrez pe tine!

27
 Noi toți
Noi toți adunăm dureri și dureri
De doruri, de vise, de tăceri...
De cel ce a plecat în lume fără urmă
Dar și de cel ce-n grele suferinți, se curmă...

Cu toții păstrăm în suflet secrete și povești

Nimeni nu știe cu adevărat, (tu) cine ești!
Nici tu adeseori nu ai habar
Pe unde-ți e al inimii hotar!
Și de-ai avea putere din minte să ștergi tot,
Să uiți durere, amar, dezamăgiri, complot
Și tremurând să spui nu mai suport
Povara asta grea pe umeri să mai port...
Să port la nesfârșit, în inimă ascunse
Povara unor gânduri nepătrunse...
Căci prea târziu regrete dau năvală
În inima rănită și fugară...

Of, Doamne! Aș vrea acum să-ți cer:

– Alungă-mi gândul efemer,
Dă-mi aripi ca să urc la cer.
Apoi ajunsă sus aș vrea să strig
Că nu-mi mai este teamă și nici frig
Că inima-i ușoară, liniștită,

28
 Nu se mai lasă ispitită
Știindu-se în paza ta
Abandonând povara cea mai grea
Simțindu-mă de parcă nu sunt eu
Smerită, mulțumindu-ți ție Tatăl Meu!

29
 Nu-s înger

Nu am venit pe acest pământ ca înger

Ci m-am născut un simplu muritor
Cu sufletu’ curat și sincer
Nu am știut că din iubire pot să mor!

M-au sugrumat tăcerile incerte

și m-au rănit plecările tiptile...
căci sufletul (prea tânăr) n-a-nvățat să ierte
și nici să-ți tălmăcească vorbele subtile...

Atât de tristă mi-a fost viața

Gândindu-mă mereu la tine...
Și-adesea plânsă mi-a fost fața
Călcând prea des cărări străine...

Te-am căutat în sus și-n jos pe cale

Și așteptam în drum să îmi apari
Căci sufletul rănit și plin de jale
Nu a crezut c-o să dispari...

Nu m-am născut pe acest pământ ca înger

Dar te-am iubit dumnezeiește
Tu ai fost laș, deloc prea sincer,
Nu ți-a păsat că vorba-ți mă rănește!

30
Nu știu unde-am greșit, dar îți jur sincer
Că mi-ai rămas stăpân pe viață,
Chiar dacă m-ai rănit și sânger
Aș vrea o clipă să te am în față!

Pașii ne sunt din ce în ce mai rari,

Șăgalnici, nu știu unde ne vor duce!
Mă tem că într-o zi ai să dispari
Lăsându-mi mie greaua cruce...

Kessy Ellys Nycollas / ISCHIA

21.09.2013

31
 Am pierdut

Am hoinărit pe drumul vieții în derivă,

De semafoare cont nu am ținut,
În giratorii am rămas adeseori captivă
Necunoscând „Codul Iubirii”... am pierdut!

Când reușeam să-mi găsesc calea

și luam totul de la început
alegeam în locul muntelui... să cobor valea
și regretam că iară am pierdut...

Nu am știut să dau prioritate...

Din stânga am lăsat să treacă... și-a trecut,
Greșeala m-a durut chiar peste poate
și-am constatat din nou că am pierdut!

Pe interzis am rătăcit ades,

Cale de-ntors nu am avut
Căci viața are drum cu-n singur sens
Și-am regretat din nou că am pierdut!

Am ignorat Codul Iubirii,

Prea multă importanță nu i-am dat,
Poate că așa stă scris în legea firii,
Dar din greșeli am învățat!

32
 Cine sunt

Cine sunt mă-ntreb de când

Am venit pe acest pământ!
Cine ești aș vrea să știu
De-mi lași sufletul pustiu,
În nopți triste, zile reci
Când în gânduri vii și pleci!
Poate că voi ști cândva
Când durerea va pleca!
Tu mi-ai fost viscol și ger
Uragan, tainic mister...,
Soare într-o zi senină,
Noapte cu o lună plină...,
Apă-n vreme de arșiță,
și iubire cu credință!
Mi-ai fost parfum și amăgire,
Clipa grea de neîmplinire,
Țurțur ascuțit de gheață
Ce-ai ucis orice speranță...,
Ploaie rece-n zi senină
Și-o iubire fără vină!

Cine-s eu aș vrea să știu

Și ce blestem am purtat
De cu sufletul pustiu
Tot mereu te-am căutat?
Deși nu ai meritat!
33
 E toamnă

E toamnă iar pe trotuar

În suflet și în calendar
În parc aleile-s pustii
Au încetat să cânte ciocârlii!

E toamnă iar și ploaia-i rece

Pe stradă nimeni nu mai trece
Copacii plâng golași și triști
Tu! Nu știu dacă mai exiști?!

Vântul tăios pătrunde-n suflet

Pe față lacrime și plânset
Sub talpă foșnesc frunze moarte,
Tu ești acum mult prea departe!

Jelește sufletu-n tăcere

Neînțeleasă-i greaua lui durere
Spinii în talpă se înfig în plin
Viața-i o luptă, e amar, e chin!

34
 Astăzi apele mi-s tulburi
Astăzi apele mi-s tulburi
A plouat mult, este frig,
Stând la geam... privesc afară
Și în mintea mea te strig!

Văd șuvoaiele ce curg

Revoltate pe trotuar
Din zori până în amurg...
Tare aș vrea să te văd iar!

Ploaia rece mă-nfioară

Privirile răvășite,
Macin gânduri ca o moară...
Plâng momente netrăite!

Glasul îmi e răgușit,

Ochii tulburi, lăcrimați,
Nicăieri nu te-am găsit
Și trăim înstrăinați

Eu plâng ici, tu plângi departe,

Fiecare-și plânge soarta,
Soarta care ne desparte
E-o-ntr-o lume, tu în alta!

35
 Viscolul
Îmi viscolește-n suflet
și caut adăpost,
Aș vrea să mă ascund
Dar știu că n-are rost.
Am încercat mereu
Când viața m-a lovit
Dar a fost în zadar
Oriunde m-a găsit!

Îmi ninge-n plete,

Pe pleoapele închise
Îmi troienește-n suflet.
Noianele de vise
Îngheață zâmbetul pe buze
Și toate vorbele nespuse!

Trosnește-n vatră lemnul,

Iar focul nemilos
Ar vrea să mă-ncălzească
Dar îmi e de prisos.
M-am preschimbat în stâncă,
Rezist la frig și ger,
Nu mai sper la nimic
Că totu-i efemer!

36
 Năuciți

Mă arde pe buze și acum,

sărutul tău, sărutul mușcat!
Luându-mă-n brațe,
în mijloc de drum,
cu ochii-n văpăi
mi l-ai dat!

Nu-i zi pe pământ
de atunci,
de gustul acela să uit!
Pe marginea prispei fierbinți
cuprinși de iubire
priveam năuciți,
cum îngerii
tresăreau,
în galop
spre cer alergând,
lăsând orele
scoase din minți
să facă zilele mici
de patimi și păcat!
............................

37
 Nu mai vreau
să beau mătrăgună!
Elixirul cafelei în doi.
Tu o bei dintr-o cană a urii
Eu, din cană din care,
iubirea
sorbeam amândoi!

38
 Drumul

Cu sufletul plin de durere,

mintea de gânduri
merg pe cel mai drept drum...
Din spate simt pericolul!
Nu mă tem!
Știu că nu mă va ajunge
niciodată,
neștiind nimic
despre mine!
Am un avans
în orice situație,
presimțind atacurile,
venite din inimi, bolnave
de ură!

Iubesc!
Iubirea este
cel mai puternic scut!
Sub pavăza ei,
sufletul înflorește,
asemenea unei
Magnolii,
sub cerul senin
și soarele cald
al unei primăveri
timpurii...
39
 Lupta

sufletul îmi este

împrăștiat prin lume
am obosit să lupt
cu morile de vânt,
stau resemnată
cu ghiocei la tâmplă…
ne’ndurător e timpul,
tăcerea e mai crudă
decât moartea,
iar vremea de agoniseală
a trecut!
Doar amintiri mai am
din împrejur,
în juru-mi tăinuit…
căci pace nu îmi voi găsi
în astă lume poate o să fie
sub lutul rece
de mormânt!
Unde am pierdut
visarea peregrină?
Dar viitorul
ce-l visam odinioară?
când drumul și durerea
păreau ușoare și puține…,
iubindu-te
viața-mi părea comoară!
40
 Când am plecat

Abia când am plecat

Ai irosit
O lacrimă
Iubirii dăruind!
Dar prea târziu a fost,
n-am mai putut
să îți promit
că pot s-o iau
de la-nceput!
Aveam un suflet pustiit
și rece!
Iubirea pentru tine
Era îngropată!
Iar de la groapă
Nimeni nu se-ntoarce,
Pleacă...
și ne așteaptă-n lumea ailaltă!
Pentru că aici,
Pe acest Pământ,
Sub soare,
Totul se naște,
Totul moare!
Păsări și flori
Iubiri și gânduri,
Toate-și iau zboru-n
cele patru vânturi!
41
 Resemnarea
Eu! Nu pot să plâng o viață
Pe un umăr colțuros
Și nici să privesc în față
Omul rău, invidios!

Nu pot să înghenunchez
Nici să stau să mă jelesc
Iute mă mobilizez
Fiindcă așa cred că-i firesc!

Mulțumesc la toți și toate

Pentru tot ce-a oferit
Dar să ascult mi-e peste poate
Vorbele nu m-au oprit!

Dacă fapta nu grăiește

Vorba e apă de ploaie,
Nici că mă cucerește
Nici sufletul nu „înmoaie”

Este greu și doare crunt,

Dar merg mereu înainte,
Viața mă lupt să înfrunt
Nu mă-mpiedic de cuvinte!

42
 Chemarea

Mă cheamă un castan bătrân

La poala lui să mă așez!
Cu ruga lui să mă îngân
Să închid ochii, să visez...

Să ne-amintim și eu și el
De ceea ce am fost odată
Când el era mai tinerel
Iar eu eram tânără fată!

Mă-ntreabă frunza îngălbenită

Cu jale-n glas și cu durere
De-am fost vreodată fericită
Și-apoi m-ascultă în tăcere:

– Ce pot să spun, iubit castan,

În viață toate-s trecătoare,
Dar! Parcă e acum un an
Când radiam zâmbind în soare...!

Dar iată, viața mi-a trecut

La fel ca și a ta
Și iarna grea a troienit
Dezamăgirea ce durea!

Tu, frunza, ți-ai îngălbenit,

43
 La mine părul a albit
Ce a trecut e bun trecut
Și totul ia sfârșit...!

Regretele sunt în zadar

Iubirile sunt scrum
Purtăm în suflete amar
Pîn’ la sfârșit de drum...

Kessy Ellys Nycollas / Petroșani

15.09.2020

44
COROANA
MĂRULUI

45
46
 Timpul

Purificarea metalelor
se face trecându-le prin foc!
Suntem metale prețioase,
ființe de lumină,
cu experiențe dificile
și dramatice,
dar cu atâta încăpățânare
am supraviețuit,
devenind mai strălucitori,
mai treji,
mai vii ca niciodată!
Nu privim în urmă.
Vechile construcții
se prăbușesc,
ridicând nori groși
de praf și dureri!
Acel timp
nu mai este
al nostru.
Scutură-ți picioarele
de praf,
spală-ți fața cu lumină
și mergeți mai departe...
Noua cale este a noastră!
Pași siguri și pace în suflet!
47
 Ochii

Întâlnesc de o vreme
doi ochi
care mă privesc
discret!
Unul mă iubește...
și simt
cum îmi deschide ușa
spre suflet...
Altul se teme!
Clar, mă dorește,
însă mă arestează
pe retină
lăsând pleoapa grea
să mă ascundă
de ochii oamenilor din jur!

Se teme de norul tristeții

care plutește întotdeauna
pe cerul iubirilor interzise!
Sau poate este doar speriat,
de iubirea pe care o simte,
întorcându-se
alături de celălalt,
sub streașina
protectoare a frunții,
48
căutând împreună iubirea, în suflet
O rază de lumină

...În zorii dimineților mele,

te-am zărit ca pe o rază
și am decis să te iubesc,
născându-mă!
Îmi place pe aici,
este căldură, lumină,
cer senin, grădini înflorite...
Aparent un Rai pe pământ!
Lipsește însă ceva,
despre care
nu aș vrea să vorbesc,
dar nu reușesc!

Nu simt iubirea!
Există?
Poate!
Da, iată doi ochi
care mă privesc
cu sufletul,
dorind să mă certe,
că greșesc!
Nu suflete,...
Nu te deranja să mă iubești!
Refuz iubirea servită
în cafeaua dulce amară
49
 pe care sunt convinsă
că știi să o pregătești!
Vreau o iubire sinceră!

50
 Mă ascund

Am pus palmele la ochi,

Coatele pe genunchi
și barba în piept...
Am vrut să mă privesc în suflet!
Nu am reușit!
M-a cuprins teama
de ceea ce voi găsi acolo,
însă el, sufletul meu,
mi-a șoptit șăgalnic:
nu te teme, sunt bine!
Am rupt din poale
o fașă lată
cu care mi-am bandajat rănile
si am jucat Baba-Oarba
cu tristețea!
Am încercat să mă ascund,
să învăț cum să fiu fericită...
apoi să rog sentimentele,
să mă găsească!
Zâmbind,
m-au găsit
ascunsă
într-o iubire nouă!
Nu te mai ascunde.
Iubirea este
cel mai fericit sentiment
51
 Cenaclul scaunelor

Nu mai citește nimeni!

dar critici cu duiumul!
iscate tam-nesam,
vor să-mi întoarcă drumul!
De aceea am decis
măcar o dată-n lună
să așez frumos
toate scaunele din casă
și să le recit din poeziile mele...
Sunt doar ochi și urechi,
dacă știi să le așezi...
ascultă și aplaudă,
lăcrimează atunci când
povestesc de câte ori am murit,
învinsă de greutăți,
dar și de câte ori am reînviat
fiind iubită!
Întâlnirile sunt lipsite
de fast și protocol!
doar îmbrățișări false...

52
 și totuși
ne despărțim
cu părere de rău
dar și cu bucuria în suflet
că ne-am făcut
rezonabil datoria
putând să ne reîntâlnim
și luna următoare...

53
 La furat

Noapte de noapte
plec la furat!
Am devenit o cleptomană,
rușinându-mă de luna
care mă surprinde asupra faptei...
Schimb locul mereu,
dar nu reușesc să scap
de ochii ageri ai soldaților stelari.
Am devenit nepăsătoare!
Nu mă tem de săgețile ascuțite,
care îmi șuieră la urechi...
și nici de vânătorii
care îmi simt mirosul
mai puternic
decât pe cel al parfumului
femeii iubite!

În fiecare noapte plec la furat!

Vreau să îți fur iubirea
și să te aduc în visele mele,
să te ascund de ochii altor femei,
care te-ar dori pentru ele...

54
 visele să le pot transforma
în cameră de încarcerare,
pe care să pot pune cel mai greu lacăt,
dragostea.
rămânând împreună
furându-ne reciproc sufletele!

55
 Privim

Uimiți privim unul la altul

și întrebăm:
– Ce-o fi cu noi?
Analfabeți, școliți,
suntem totuna!
O turmă mare de oi
speriate
chiar și de lupul
desenat, cu cretă, de copii,
pe trotuar!

Visăm concedii
la mare sau la munte...
așteptând să simțim marea
stând pe scaun
iar muntele să ne crească
pe birou…
subconștientul își caută
oile pierdute
de ciobanul timp!

Trecem prin viață

în aceeași turmă
(unii parfumați și dichisiți,
alții amărâți și triști…)
-în aparentă!-
56
 Durerea

Durerea încet dispare,

pe cărări neștiute!
Viclenele simțiri
nu îmi mai stau în cale!
Sufletul deja săturat,
nu mai crede în iluzii!
Pașii îmi sunt liberi,
aripi pe umeri au crescut,
privirea îmi este însetată
de frumos,
iar sufletul de dragoste!
Mi-ai răsărit pe cale
ca un Crin Regal,
fără să știi
ce mult te așteptam!
Mi-ai înflorit ca liliacul,
pe un ram
ce se pleacă cu jale spre pământ,
cerând iertare!
Ai fost ca o rază de soare printre nori,
tocmai atunci când vântul turbat,
bătea tot mai tare!
Îmi ești un cer senin,
un drum pietruit cu granit!

57
 Îți mulțumesc
pentru popasul
făcut în viața mea
De m-ai iubit, nu știu,
eu te-am iubit dumnezeiește!
Așa cum
mama își iubește puiul
și grădinarul
floarea ce o îngrijește!

58
 Viața

În clipa disperării
din zări îndepărtate,
neîndoielnic soarta
mi te-a adus trofeu,
dându-ți puteri depline,
făcându-te stăpân
al sufletului meu!
Fără să știi mâhnirea,
cum ai putea să alini
tu te-ai făcut iubit
tristețea alungând
și ai adus lumină
în sufletul rănit
și-un gram de fericire
părând să nu mai fie…
ai înmugurit
crengi grele de îndoială
ce se plecau către pământ
pe frunte-mi coronița
cu frunze vestejite
întinerită-mi stă acum
iar chipul fericit
și plin de strălucire
chiar dacă vremea trece
și așterne grea tăcere
nu vom uita că ne-am iubit!
59
 Dogoarea

Natura-ntinerită
zâmbește prin grădini,
în parcuri panseluțe colorate
zâmbesc perechilor
de îndrăgostiți,
furați de fericire
lăsându-și visele pe ramurile,
din care în primăvara următoare
vor crește noi iubiri!

Plin de mireasmă, parcul

îmi mistuie ființa,
iar gândurile-mi zboară
atât de clar la tine
văd ochii, ți-aud glasul
cel plin de înțelepciune,
cu tălpile desculțe
te văd venind spre mine,
dar scurtă e dogoarea
iubirii închipuite…
În iarnă
ți-am scris numele pe nea
acum l-am scris pe plaja însorită
un vânt rebel a reușit să șteargă totul
eu rămânând să mă întreb
de ne-am iubit!
60
 Apus

În zare
soarele se-ascunde
și face auriu tot cerul la apus,
adorm și munții
și dealurile-n taină
visează Cosânzene
ce vin în luminiș,
nedumerit mă-ntreabă
dacă nu greșește
sau nu confundă
trupurile lor cu umbre
care-și destramă viața
seara la apus!
… eu am făcut greșeala
să cred în nemurire
și mi-am ascuns privirea
pe plaja însorită,
sub o eșarfă vaporoasă
crezând că n-ai să știi…
că sunt acolo încă
în carne și în oase
și te iubesc
cum nimeni n-o făcu…

61
 nedumerit îmi furi eșarfa
vrând parcă să-mi citești în ochi
dar îmi șoptești, fără tăgadă
că mă iubești chiar dacă
ochii-ți sunt miopi!..

62
 Visând

Pe sub zarea-ntunecată
soarele plânge-n apus
poarta lunii-i încuiată
zăvorul se vede pus!
Să mori visând
și în visare
să fii lângă ce iubești,
mori și-atât
nu ești în stare
nici să plângi, nici să zâmbești!
Să mai poți trăi prezentul
când pe viață
scârba apasă?
Să îi poți spune viață
când tu o trăiești murind?
Să poți să visezi moartea
iar cel ce-ți moare-i totul
în visul ce-l trăiești?
Nu se ucide viața,
ce rost atâta luptă,
să-nveți cum să trăiești!

63
 dacă oricum sfârșești?
Când totul se va pierde
Uitarea va rămâne
și-o ceață densă
ce acoperă pământul,
nu poți zări cerul și totu-i infinit
jelindu-ți doar cuvântul!...

64
 Regrete

Atât de mult am așteptat

să-mi spui că ai greșit și că regreți,
dar n-ai făcut-o,
nu puteai
să-ngenunchezi!
Acum e totul prea târziu
prea mult e timpul ce-a trecut
nu aș putea să te dezleg
de visul tău... oricum pierdut!
Necazul meu, în bucurie,
nu ai putea să îl preschimbi
lasă mai bine-n voia sorții
tot ce-am trăit!
Nu aș mai crede acum cuvinte
spuse în grabă la vapor,
nici de mi-ai spune „te iubesc”
și nici de-ai plânge iar de dor!
Timpu-i târziu
am dat uitării
vise, trăiri si jurăminte,
îmbrățișări și nopți nebune,
trăite în lipsă de cuvinte.

65
 Tot ce aș putea
să fac acum
ca liniștea
să aducă pacea înserării
este să-ți spun că n-am glumit
însă, voi da uitării…

66
 Durerea

Într-o zi va fi și a ta!
Nu eu o doresc ci viața
împarte jucăriile!
Are regulile ei.
Nu lasă talerul balanței
în dezechilibru!
Devine aprigă
atunci când te aștepți
cel mai puțin.
Reacționează rațional
gândind că ești la momentul
în care culegi roadele…
primind ce ai semănat!

Nu căuta să te frigi la infinit

pentru a înțelege puterea focului…
încearcă să simți
și să înveți
din momentele plăcute,
din cele emoționante
dar și din cele cumplite,
sfâșietoare…
Nu te lăsa doborât
crezând că Universul
ți s-a pus împotrivă!
Luptă! Totul este trecător
67
 Mulțumesc!

Ai crezut că nu merit
să îți fiu alături?
Oricum nu valoram nimic
pentru tine…
m-ai obligat
să îmi văd valoarea,
m-ai respins,
iar eu am ales altceva…
nu mai este cale de întoarcere
nu ți-am lipsit și nu ai oftat
în urma mea…
eram imposibilă,
insuportabilă,
cicălitoare…
dar ți-am fost adesea
unica rază de soare
în zile grele, înnorate,
în furtună…
a răsărit alt soare?
e vreme bună?…
am reușit
să mă iubesc singură
să mă apreciez
și să mă respect.

68
Mulțumesc pentru ușa închisă
Doar așa am putut observa
drumul cu mulți kilometri
încă neparcurși…

69
 Răscruci

De drumuri
de gânduri
de vise!
posibilități abastanza...
nu irosi timpul
cântărind gândurile negative
sau visuri imposibile,
viitorul se conturează frumos
în jurul gândurilor pozitive
și al viselor
în care ai deplină încredere
mulțumește trecutului,
el este ctitorul
a ceea ce ești în prezent
iar prezentul reprezintă,
oglindește viitoarea persoană
în devenire…

Nu irosi timpul,
fă alegeri înțelepte,
investește azi tot ce poți,
în omul de mâine.
Îți vei fi recunoscător
… ce poate fi mai minunat?

70
 Dacă ai auzi
Dacă ai auzi
cum urlă sufletul în mine,
ai muri!
Iar lacrimile de mi-ai aduna
Te-ai îneca!
De-ai cuteza
să stai în bătaia vântului
din mine, doar o zi,
cu siguranță
te-ai împrăștia!...
Dacă ai simți
durerea ce mă apasă
poate ai lăcrima
sau dacă
dorul mi l-ai înțelege
m-ai căuta…

Dar nu ai cum să înțelegi!

Nici eu nu știu precis
dacă de tine îmi e dor!
Este real sau doar un vis…
himeră sau blestem!
Să mă gândesc că te doresc
și eu mă tem!

71
 Renunțare

Se născură culori în fantezii

Au reînviat cu primăvara
Poiana a îngălbenit de păpădii
Inima cântă ca vioara!

Tu mi-ai cuprins în palmele căuș

Tot dorul și zbaterile-mi toate,
Cu sufletul curat și jucăuș
Sunt fericită peste poate!

Nici zidul gros al grelelor tăceri

Nu îmi mai stă în cale, nu mai poate,
Am renunțat la gânduri negre și păreri,
Cu capul sus trec azi, din nou,
Biruitoare peste toate...

Am renunțat să aștept la nesfârșit

Să îmi aduni frânturile de suflet rătăcit
Nici liniștea nu o mai caut, e aici cu mine
Și-ți spun cinstit că-mi e atât de bine!

72
 Lacătul

Am pus cândva pe inima-mi rănită

Un lacăt fiindcă doream să fie protejată!
Dar timpul ce-a trecut l-a ruginit
Lăsându-mi inima încuiată!

Nici cheia nu-l mai poate descuia

S-a frânt și ea uitată-ntr-o casetă
Păcatul neiertării biruia
Uitare așezând pe suflete, discretă!

73
 Vreascuri ude

În grădina fericirii
Vreascuri multe am adunat,
Lacrimile picurate
Peste timp, le-au cam udat!

Cum să mai aprind acum

Focul sacru de iubire,
Tu pe un drum și eu pe altul
Am uitat de fericire!

Ploaia păcatelor noastre

Focul dragostei ne-a stins,
Iar pe cerul plin de astre
Norii grei le-au cam cuprins!

Vreascurile ude în tăcere

Plâng și ele de durere,
Mă privesc cum mă prefac
Într-un stârv fără putere!

74
 Tu mă judeci
Tu mă judeci om păgân,
Dar ție nu mă supun
În genunchi nici când n-oi sta
La ticăloșia ta!

Tu mergi des la mânăstiri

Să te rogi de sănătate,
Însă nu pricepi păgâne
Că durerea-ți stă-n păcate!

Scuipi, lovești și umilești

Te crezi mai presus în toate,
Uiți probabil că suntem
Toți datori doar cu o moarte!

Ții pe limbă răutatea

Și sufletu-ți otrăvești,
Iar de atâta lașitate
Uiți, omule să iubești!

Crezi că-mpărățești pământul

Că ești stăpân peste toate?
Nu te-ncrede în putere
Și tu ești dator c-o moarte!

75
 Iar în lumea de apoi
Când vom sta iar față în față
O să-ți pară rău, măi om!
C-ai scuipat un OM, în față!

Nu uita că nu-i oricine,

Este cel ce te iubește,
Dacă ție nu-ți e bine
Pentru ce și el plătește?

Caută-l pe Dumnezeu
Om câinos fără credință,
Nu mai fi un fariseu
Totul să-ți fie căință....

76
 Nu-i devreme

Nu-i devreme... nici târziu

Nu am timp pentru regrete
Chiar de-am fost n-o să mai fiu
Și renunț la sentimente...

Timpul a avut puterea

Să ne vindece de noi
Cum pe zi coboară noaptea
Și din cer se lasă ploi.

Nu-i târziu și nici devreme

E momentul potrivit
Să mai plâng nu mai am vreme
Regret timpul irosit...

Nepăsarea și tăcerea
Nu mai dor, au trecut!
Le-a acoperit uitarea
Totul s-a-ntâmplat de mult!

Nu-i târziu și nici devreme

Să fii liber şi ferice
Ai drum liber, poți zbura
Nu vreau nimeni să-mi explice
De ce n-a fost altceva!
77
Eu sunt eu, nimic mai mult
Am fost ce mi-a fost permis
Nu pot să te mai ascult
Cred că totul a fost vis!..

O voi lua de la-nceput!

78
 Destin

M-am născut un suflet bun,

Însă la ce bun!
La atâta răutate
Cum să mă supun?

M-am născut între nămeți

Pe un ger cumplit
Mă uitam în jur confuz! Of!
Unde am venit?

Mama mângâia obrazul

Şi îl săruta!
Tata, încerca să spună,
Că lumea e rea!

Eu copil nevinovat
Căutam un scut
Sufletul să-mi protejez
Însă n-am putut!..

Am ajuns iubi dușmanul,

Neam mi-a fost străinul,
Numai Bunul Dumnezeu
Mi-a alinat chinul!

79
 Mi-ați judecat în neștire
A mea comportare
Nimeni însă n-a ştiut
Cât și ce mă doare!

Mi-ați privit înfățișarea

Și mi-ați regizat
Viața, după viața voastră...
Și!
Ce ați câștigat?

80
Doamne! Cum aș rezista?

Doamne! Cum aș rezista

De n-ar fi iubirea ta?
Cum m-aș ridica de jos
Când bate vânt nemilos?

Cum m-aș aduna din tină

Într-o lume așa haină?
Cum aș mai putea zâmbi
De iubirea ta n-ar fi?

Doamne! Tu m-ai hărăzit

Să ajut omul necăjit
Să-l ridic în slava ta
Doamne, cu puterea mea!

Multe lecții mi-ai mai dat

Doamne! Și am învățat,
Să nu plec la drum bazat
Pe omul apropiat!

Azi mi-e prieten, însă mâine

Ar rupe bucăți din mine,
Fiindcă am avut curaj
Să-i refuz falsul „mesaj”!
81
Doamne Sfinte-ți mulțumesc
Pentru viața ce-o trăiesc
Și pentru iubirea ta,
Cea mai pură-n viața mea!

Pentru minte și curaj,

Pentru har și iscusință,
Pentru grija ce mi-o porți,
Și-mi asculți orice dorință!

Doamne! Vreau să te mai rog

Să ajuți orice ființă!
...să primească plata ta,
după gânduri și dorință!

Kessy Ellys Nycollas / Bumbești-Jiu

31 07 2018

82
 De-ai poposi...
De-ai poposi pentru o clipă-n gândul meu
Să îl asculți și să-nțelegi cât mi-e de greu,
Fiori de jale te-ar cuprinde instantaneu,
Nu știu de-ar rezista sufletul tău!

În lanțuri mi-ai legat destinul

Și mi-ai lăsat pe umeri chinul,
Făcând să-mi plângă sufletul
Ducându-ți cu răbdare dorul.

Fiori de moarte simt adesea,

Căci te-am iubit făr de-nțeles,
Nu am crezut să pleci vreodată
Lăsându-mi fața-nlăcrimată!

Te-am tot rugat în gând să vii

Și-n seri de iarnă reci, târzii,
Stând în genunchi la Dumnezeu
I-am povestit amarul meu

Tu gândul nu ai vrut să auzi,

De parcă ai urechea surdă,
Nu-mi vezi nici ochii-nlăcrimați și uzi!
Și nici durerea care mă inundă...

83
 E mult prea scump acest tribut
Și mult prea lung timpul trecut,
În care te-am iubit în taină
Purtându-te la piept, sub haină!

Hai să-mpărțim totul la doi,

Iar de nu vrei, dă-mi înapoi
Anii frumoși ai tinereții,
Iubirea, bucuria vieții,
Căci ai primit nemeritat
Și sufletul mi l-ai luat,
Plecând un laș departe-n lume
Ca eu să nu mai știu de tine!
Păcatul însă te ajunge
Și sufletu-n tine va plânge,
Iar alinare n-ai să ai
Pentru că n-ai știut să dai...
Ai amăgit și ai plecat,
Ce ai promis ai și uitat...
Dar nu-mi mai pasă... Du-te acum,
Eu nu-ți mai stau în drum.

84
 Judecata

Mi-ai judecat ființa

Fără să ai habar,
Care îmi e dorința
Ce nu are hotar!

M-ai judecat în pripă

După a ta viață
Și ai făcut risipă
De firul slab de ață!

Ai deșirat cuvinte
Și-n spate mi le-ai pus...
Dar ia te rog aminte
Că vorbele ce-ai spus
Nu-ți fac mai multă cinste
În ziua de apus!

Durerea și-ntristarea
Ce mie mi-ai adus
Au tulburat și marea.
Ce vorbele ți-au dus
Pe-ntinderea albastră
....și duse-au fost...s-au dus!

85
 Să nu te întorci
Mușcă lacom
ziua din noapte!
Sângele nopții
se prelinge-n șiroaie...
Lumina lovește puternic
în pleoapele care se deschid!

Să nu te întorci iubite!
am pictat chipul tău
pe fereastra în care,
copacii par să ardă
în vâlvătaia soarelui
din zori!

Drumurile noastre
dispar și ele în răsărit,
printre murmurul
oamenilor care ne stiu.
Alte femei
îți pictează chipul
pe nisipul mișcător
al iluziilor!
...pentru noi
oricum nu mai duceau nicăieri!
86
 La cină
Tacâmurile tale
au ruginit
la cină.
În farfurie
doruri și așteptări.
Îmi curge o lacrimă,
îmi caut o pricină,
Aș vrea să cred
că totul e visare.
Apare o lacrimă
sub geană,
doare!
Lampa își duce plictisită
flacăra înspre fitil
și moare!
Ascunde-n negura
camerei,
tabloul din care
chipul tău,
zâmbește
fals!

87
 Dorință

Aș vrea
să ți se încurce
calea către ea,
Furtuni cumplite,
neguroase ploi,
Să n-o mai poți ajunge,
să n-o poți vedea,
dar nici să poți
să te întorci ‘napoi!
Iar pustiit de toate,
de lumea întreagă
vrăjmășit,
Să te trezești
zvârlit din mit,
Iar eu să fiu cea care,
fără remușcări,
te-a izgonit!

88
 Blestem

Să îți crească pletele

pe piept,
Să devii
bărbatul ideal!
Pe creștet
o chelie să-ți apară,
O muscă
să te bâzâie discret,
gura să-ți amuțească
până-n seară,
urechea surdă să îți fie,
aripi să-ți crească
și pinteni la călcâie,
Din ochi
să îți tâșnească flăcări,
iar sufletul
să aibă zvârcolirea
lanului de grâu incendiat!

89
 Gândesc

Aud discret,
cum somnul cade
obosit,
pe colțul pernei mele!
Gândesc la verbul tău,
fără trecut!
Sub geana ochilor
simt peștișorii
cum împart dorințe!
Suspin prelung,
respir profund,
încerc să adorm!
Te cuibărești
la pieptul meu,
pe căpătâi pui capul!
Te alung cu vocea dură,
cu vorba stând pe limbă,
acidă și coclită.
Dar tu nu ai habar,
mi te lipești de suflet,
fără să vezi măcar
că-s tare vrăjmășită!

90
 Ecoul moare

Prăvale Doamne,
peste mine cerul!
Acoperă-mi sufletul,
Vreau să-mi fie cald!
Aș vrea să nu fii surd,
nici mut,
nici orb,
când îți cerșesc
să mă acoperi cu pământul!
Am înghețat,
nu mai suport să-mi fie frig!
Ecoul moare în amurg,
când soarele
se ascunde din ferestre,
duce apusul către crâng
și așează insomnia peste
noianul meu
de vise și de așteptări,
forțându-le
să stea cuminți,
încă o noapte,
în somnul cel de veci!

91
 Vocea urii

Îmi stăruie în urechi,

deși am luptat
să o alung,
nu pleacă!
Țipătul ei mai dăinue
în culoarea galben aurie
a soarelui, care pârjolește
zarea!
Al tău este încă acolo,
în vorbele rostite
printre aburi de alcool
si fum de țigări ieftine!
Până și păsările cerului
se prăbușesc în gol,
sufocate de poluarea
urii pe care o manifești.
Aripile lor moarte,
pun doliu soarelui!

92
 Plecările

Am numărat haotic
peste umăr
orele din zi,
din lună
și din an.
Zilele mi s-au rărit,
plecările mi s-au înmulțit
și parcă nopți
din ce în ce mai multe
se întorc!
Orele cerșesc spășite
o resuscitare,
zilele se pregătesc
de un implant!
Femeia din mine
a îmbătrânit,
așteptându-te la cină,
respirând
din ce în ce mai stins,
iar tu stai liniștit într-o
continuă beție!
nu-ți pasă de ochii ei
care plâng!

93
 Scufundarea

Pe malul mării
alb și singuratic
se preumblă un cal.
Cu ochii ațintiți în valuri,
mai caută încă,
umbra muzicii,
care se zbate în aiurare
pe valurile formate
de un vapor
ce se apropie
de țărm,
sorbită de peștișori
prin ochișori
lor rotunzi!
Iubite!
tu încerci să urci,
dar te scufunzi!
Treptele sunt de apă.
Până în adâncul mării
scara n-o să încapă,
iar sufletul,
prea tare o să-l uzi!

94
 Te duci

Te duci mereu
la orele promise,
numeri secundele
cu ochii bulbucați,
ghicești
în vinul din pahar!
Ieri este ziua
ce deja s-a dus,
mâine e cea
care devine azi,
Soarele e tot mai rece-n iarnă!
Zilele sunt scurte,
nopțile-s mai lungi...
Iubite!
Peste noi
încep să cearnă,
din pernele de nori,
fulgi albi,
plăpânzi,
ce vor spăla
cu lacrimi de zăpadă,
paharele în care
vinul s-a coclit,
când ai mințit...
95
 Logodna
Se răzvrătește lutul
lui Cupidon,
ce stă atent
într-o statuie.
Mai trage un arc,
mai bate
într-o talpă cuie,
Clipe de dezmăț
se zvârcolesc sub piele
și clocotește
sângele în vene,
Umbra înfierbântată
se topește-n mâini,
din inimile îndrăgostite,
sfârtecă lacom, câini.
Pe limbă cresc scaieți
și mătrăgună,
Tavanul urcă tot mai sus
apoi coboară,
Logodna agonizează
în inele!
Din ochi se scurg
boabe de rouă și
amărăciuni...
96
 Tremur

Pe o rigolă
din grădină,
Tremură trist
un pui de râmă,
În așteptarea verii
care a uitat să vină,
se ofilește
floarea de sulfină!
Iubirile și ele mor,
de ger atinse,
Îmbrățișate pe poteci
de vise,
Sub ploaia petalelor
de flori de corcoduș,
Se zgribulește de frig
bietul Lăbuș,
Cocoșul cântă răgușit,
este gripat,
Prințesa lebădă
zace la pat,
Cu greu se iese din iernat!
Fără Aspacardin și-o îmbrățișare,
Până și cea mai rezistentă ființă
moare...
97
 Amorțire

Limbile ceasornicului
Amorțesc pe cadran,
Partitura muzicală
pe pian,
Vorbele reci
și ele-s amorțite și seci,
În clepsidră stă nisipul
amorțit pe veci,
Limba clopotului,
din turla bisericii,
zace căzută la pământ,
Vântul stă și el amorțit
în tăcerile istovite
de vreme!
Doar iubirile zburdă,
ca mieii pe izlazu-nverzit
și dorm fericite
în patul primenit
de Zâna Primăvară!
Ele nu au timp să moară!
Se primenesc și se prind
în jocul lor frumos
seară de seară!

98
 Ne zise

Multe de zis,
greu de explicat.
Stăpâne!
nu mă încătușa,
nu rezist
.....voi evada,
Nu fi trist.
Prefer să sufăr
bătută de vânt si ploi,
împovărată de greutăți,
plină de nevoi,
dar liberă,
nu încătușată,
.... stând în picioare,
nu îngenuncheată!

99
 Iubirea... un vis

Un Paradis
o altă lume...
un vis ascuns
judecat aspru,
neînțeles!
Sentimente ascunse,
trecut îngropat,
zâmbete trucate
dor în surdină,
inimi bolnave
fără vină!
Ascundem ce știm,
Mințim când vorbim,
Trăim fals!
Murim fără să spunem
ce ar mai fi de spus!
Îngropăm secrete,
și iubiri discrete,
respectăm statutul,
otrăvim pământul...

100
 Supunerea

Ascultăm supuși
de sfatul tuturor
și bâjbâim
pe drumuri
neștiute!
Ocolim calea dreaptă
care ne aparține,
împotmolindu-ne
pe căi străine...
Facem pe plac
celor ce spun
că ei dețin puterea,
călcându-ne
cu nonșalanță
dorința dar și vrerea...
Trăim murind,
murim trăind,
plecăm mâhniți
la ceruri,
smeriți și plânși
și abătuți,
îngenuncheați de vreri...

101
 Urma

Marea învolburată
șterge urma,
un marinar bătrân
ține cu grijă cârma!
Vaporul răzvrătit
vrea să mai rămână
în port,
întristată
privesc în urmă!
Te duci,
te tot duci
către larg,
Steagul de pace
suie la catarg...
un semn discret
îmi faci cu mâna

valurile ne șterg urma!

102
 În balama

Ai rămas
în balamaua ușii!
Scârțâie prelung
a disperare!
O lacrimă
spală rugina
din suflet,
alta brăzdează
obrazul
obosit!
Nu mă întorc,
nu vreau
să îmbătrânesc
în umbra ta,
călcându-ți urma...

vreau propriile-mi urme

pe un drum mai sigur!

103
 Statuia

Fără aprobare,
m-am încăpățânat
să construiesc
chipului tău
un bust,
în fața ușii principale!
Când plec,
te las străjer,
la întoarcere,
te poftesc înăuntru!
Acum măcar știu
de ce nu îmi vorbești!
Te folosesc doar
să nu rătăcesc drumul
și să nu fiu atinsă
de altcineva...
am nevoie
de un umăr
pe care
să îmi reazăm somnul
și de ochii în care
să îmi pot limpezi
târziile gânduri!

104
 Sensul vieții

Împreună nu reprezintă
sensul vieții!
Nu depind de tine.
Mă bucur
să îmi fii alături,
mă bucur
de intimitățile noastre...
Lumea este mare,
Interesantă,
nu mă pot limita
doar la prezența ta!
Realizarea visurilor,
centrul lumii,
nu sunt proprietățile tale

cu atât mai puțin eu!

105
 Stau

La poale de dor,
adoarme iubirea!
Somnul liniștit
visează amintiri,
arestate de pleoape
căzute peste zare!
Sufletul tresare
mângâiat de soare!
Visul dispare,
iubirea moare...
Vântul se cuibărește
resemnat!
Ai fost aici?
De ce?
(când) ai plecat?

106
 Resemnarea

Nu te mai caut!
Vei veni într-o zi.
Până atunci,
Visez iubirea ta!
O văd matură,
plină de înțelepciune
și de interese...
Te voi iubi
din compasiune
și cu sufletul sigilat...
Te voi iubi
„cu frâna de mână trasă”.
Voi oferi la schimb
(plin pe plin)
Totul sau nimic!
Am învățat
că fiecare
trebuie să ofere
ceva la schimb...
Nu dai?
Nu primești...

107
 Muguri

Când vii,
pășește cu grijă
pe aleea cu liliac!
Mugurii se sparg,
mijesc bobocii...
Nu le spulbera primăvara,
așteptându-mi decizia.
Închide fereastra ușor,
visul se scurge
în puritatea florilor,
în verdele frunzelor
și pleacă pe aripa
vântului cald
al primăverii...
Răspunsul l-am scris
în toate poemele,
până ce au adormit în noi
visele...
Sufletul mai speră
așteptând
o altă primăvară!

108
 Spune-mi

Cu ce te mai ocupi?
Distribui încă
vise deșarte,
amăgiri?
Împarți îmbrățișări,
dezamăgiri?
Aaaa, ai obosit!
Ciudat!
Nu?
Ai uitat?
Spuneai că tu
nu uiți nimic!
Nu îmi mai pasă!
Caut acum un loc,
în care
să nu mă mai găsești.
Un loc virgin,
în care minciuna
să nu poată pătrunde
dar, nefiresc,
dorul țipă în zare!
Te vrea înapoi,
Minți frumos!

109
 Alb de alb

Cad petale de cireș,

poposesc în păr
zâmbesc, mă scutur,
le mulțumesc
pentru popas!
Mă doare...
Le urmăresc valsând,
în adieri de vânt,
Le prind în palmă,
le sărut...
și tremur întrebând:
– Vor mai valsa
și-n primăvara viitoare
la fel de alb?
Le este zborul
atât de îndrăgostit!
Sunt fericite
au scăpat de ger.
Rodul le este împlinit,
...împreună vom visa
iubind,
până la sfârșit!...

110
 Primăvară

E primăvară
în floare-n cuvânt!
Prin iarba crudă
pășesc mărunt,
Spre sufletul tău
cu-n zbor diafan,
ajung spre seară
bătându-ți în geam,
vestindu-ți că eu,
brațele-mi crengi
le înalț către cer
și-o rugă în șoaptă rostesc...
Spun cerului
cât de mult te iubesc!
Mulțumesc primăverii
că mi te-a adus,
Înțeleg cuvântul nespus,
Privirea
din ochii-nlăcrimați,
jurămintele
din ziua plecării
și multele doruri
grele de dus....
...toate au apus!
111
 Lumină

Cândva spuneai
că-ți sunt lumina,
din colțul sfânt
al Raiului Ceresc!
Acuma am ajuns
să-ți fiu străină,
uitând să-mi spui un
te iubesc!
Am înțeles
că nu puteai
să-mi fii alături
mai mult!
Domnul mi-a dat,
fără să cer,
un Înger
cu împrumut!
Și te-am iubit
cât am putut de mult.
Te port în suflet
ca pe ceva sfânt!
De nu ai fi acolo,
ce ar fi de făcut?

112
 Un zâmbet

Atâta vreau,
să-ți văd pe chip,
printre vagi urme
de nisip,
un zâmbet!
Cu un sărut
să îmi pecetluiești venirea
Într-o îmbrățișare,
să îți simt iubirea,
În ochi să-ți simt
văpăi de dor,
Să-mi spui
că nu îți e ușor,
Că adormi mereu
cu mine-n gând
și acolo o să-ți fiu oricând.
Capul pe umăr mi-l așezi,
părul cu degete-l răsfiri,
purtându-ne
în suflete și-n gând
și ne sorbim
doar din priviri...

113
 Vreau

...să îți duc

departe dorul,
să-l rătăcesc
pe drum străin,
să nu se-ntoarcă
iar la mine,
mă chinuie cumplit.
Vreau să te șterg
din amintire,
dar nu am
obiectul potrivit.
Decid să-mi aparții,
nu îmi e bine!
Odată și odată
vei muri!
Gândul nebun
îmi stă în cale,
din răsărit
în asfințit.
O cale
nu găsesc,
să poți fi
ocolit!

114
 Hotarul

...am dărâmat
hotarul
dintre timpuri:
trecut,
prezent
și viitor!
Închid
în urmă,
poarta trecutului,
otrăvit de patimi,
răpus de dureri,
beat de întristare.
Vreau căldură
și iubire
în sufletul rănit.
Cătușele
ce îmi întemnițau
făptura
le-am topit.
Am renăscut!
Iubesc
și atât!

115
 Imensă

... Iată,
adâncă
e tristețea!
O cunosc
de la naștere,
sau poate
dinainte!
Nu a avut
nici granițe,
nici maluri,
înălțime,
adânc.
Libertatea
mă cuprinde,
a durut!
A fost o dată
pentru viață,
să mă afund,
tăcere!
Nimeni nu spune
cum să scap
din umbra ei,
de gerul crunt!

116
 Drumuri

...Încep
să mă adun
în locul secret!
Mă înfricoșez!
Străzile
nu au colțuri,
cărțile nu au litere,
prietenii nu au chipuri!
Au rămas sufletele!
Trăiesc luminoase
și vagi!
Și-au scos ochii
să poată gândi,
și-au tăiat urechile
să audă!
Limba și-au smuls-o!
Au bârfit destul!
Penumbra
coboară ușor,
pe o pantă
lină,
Doare,
...seamănă
cu eternitatea!
117
 În Retezat

Rătăcind
prin Univers,
căutam ceva!
Nu am găsit
ce îmi doream.
Pășind sfioasă
pe Pământ,
te-am întâlnit pe tine,
o stea căzută
într-un luminiș,
în Retezat,
sus la izvor,
pe un covor
de flori de munte!
M-ai prins în brațe
și m-ai sărutat,
lipindu-mă
de suflet!

118
 Rândunele

Zboară rândunele!
Aduc în suflet
iar dorințe!
Tăcerea ta
omoară vise!
În zbor de fluturi
se încurcă gândul
și-n primăveri
mi se destramă anii!
Multe poeme
stau nescrise!
Au obosit cuvintele
pe ramuri!
Vor înroși-ntr-o bună zi
și macii
și spicele de dor
s-or coace.
Nimeni nu spune
de ce taci...

119
 Ne-am iubit!

O nebunie
dusă la extreme,
ascunsă-n dosul unei cortine
de catifea,
ascunzând în spatele ei
scene interzise de societate!

Prin iubirea mea,

tot Universul țipă,
spunând același „te iubesc”
surd, mut, orb, dar firesc!

Tu nu aveai voie să mă iubești,

Mie îmi era interzis să te doresc
și totuși....
În ciuda gărzilor de corp
Create de societate,
Mâinile noastre s-au atins,
Trupurile s-au iubit,
Sufletele au suferit ....

Ne-am ales drumuri diferite!

Oricum nu puteam alege unul comun...

120
 Am avut o poveste împreună,
Chiar și împotriva
„indicatoarelor de circulație”
plantate pe al nostru bulevard...

Trăim încă într-o inimă comună,

Ne întâlnim în vise deșarte,
Vom fi mereu împreună,
Deși despărțiți,
Pân’ la moarte!

O cratimă desparte dorința,

Împreună ne ține credința!
Avem un pașaport comun,
pentru plecare.
Ne vom iubi
în lumea de apoi,
fără regret, cu resemnare!

Vom împărți aceleași strofe-ntr-un poem,

Vom sfărâma cătușele unui blestem,
Vom fi ceea ce nu putem pe acest pământ,
Uniți prin vorbă, faptă și cuvânt!

121
 Obstacole

Ne-au bătut vânturi și ploi,

Oameni răi stau între noi,
Drumul se-ngustă tăcut,
Un singur sens și-a făcut!

Ne obligă în tăcere
Să renunțăm la plăcere,
Să acceptăm căi paralele,
Care ne duc înspre stele!...

Sus în lumea fără dor

Poate ne-o fi mai ușor,
Vom fi doi necunoscuți
Dar ne vom privi uimiți!

Fiindcă sufletul nu moare

Și nici nu va fi în stare
Să uite că ne-am iubit
Și câți ani am suferit!

122
Nimeni nu te înțelege!

,,Viață,stai pe loc o clipă,

să-mi răspunzi la o întrebare:
de ce clipele frumoase,
sunt așa de trecătoare?’’

Cele grele-s veșnicie,

Uiți de tot ce te-nconjoară,
Nici iubirea nu-i iubire,
Pâinea este mult amară!

Zâmbetul mereu tot fals,

Sufletul piatră de moară....
Ești adesea fără glas,
Inima îți stă să moară...

Nimeni nu te înțelege!
Nu te întreabă de mai poți?
Doar iubirea îți culege
....le-o oferi atât cât poți...

Pentru unii nu-i destul,

Alți o calcă-n picioare,
Vor cu toții să fii cool
Și-n tine sufletul moare.

123
 Gânduri
Pe Valea Șarpelui, merg la izvor!
Parfumul flori de salcâm mă toropește.
Mă așez pe-o bancă... îmi e dor...
... gândindu-mă, că te gândești...
Gândul mă-nnebunește!...

Privesc cărarea și te văd venind,

Într-o trăsură albă purtând dorul,
Îmi scutur capul, mă trezesc subit,
Suspinele mă năpădesc... ce liniște apăsătoare
... se aude doar izvorul...

Un tril de păsărele răzbate printre crengi,

Iar floarea de salcâm se scutură întristată,
Privesc în urma ta... nu ştiu de mergi!
Sau te apropii tot mai mult...,
am mintea încețoșată!

Se zbenguie în soarele amiezii

Floarea salcâmilor și mi se așterne-n păr,
Nu pot să mai gândesc, nu ştiu de crezi!
Mă mistuie, mă tulbură, mă doare, al tău dor!

De voi avea putere și sufletul nu-mi moare,

Te-aștept aici până, din nou, salcâmu-n floare
Să ne iubim așa cum ne dorim,
Să fii al meu, să fiu a ta, până murim..
124
 Hoțul de suflet

Te-ai cuibărit în suflet ca un hoț.

Nu stiu cum ai ghicit adresa mea!
Cum ai găsit momentul cel mai potrivit?
Exact, când lacătul pe poarta de intrare, nu era!?

Mi-ai răscolit trecut, prezent și viitor,

Dar să te las acolo nu voi încerca,
Te rog să înțelegi că ai greșit,
Adresa căutată alta îți era!

Mi-ai tulburat si apele și gândul,

În suflet o furtună ai iscat.
Mi-e greu acum și pasul și cuvântul,
Nu cred că asta aș fi meritat!

Te simt în minte cum îmi stai de-a curmezișul!

Lancea durerii, înverșunată-și ascute tăișul,
În capul meu furtuna a făcut prăpăd,
Dar cum să fac eu, Doamne,
din suflet să îl scot?
Kessy Ellys Nykollas
Sadu, 20.05.2018

125
 Lasă-mă să plâng
Lasă-mă să plâng puțin.
Cinci minute şi-mi revin
Și să prind curaj apoi,
Să pricep ce e cu noi!

Parcă aș vrea să te-ntâlnesc!

Simt că aș vrea să te privesc,
Să citesc în ochii tăi
Și să-ți văd în ei văpăi...
Cu dorințe amestecate
... și vorbe neferecate...

Doamne, ce ciudat mă simt

Și aș vrea să nu te mint,
Să pot spune ce gândesc
Deschisă, calmă, firesc...
Că aș vrea să-ncerc păcatul
Doar cu tine, nu cu altul,
Să gust din mărul oprit
Zile-n șir... la nesfârşit...

Nu aș vrea să fiu ca valul,

Să mă sparg de ţărm... să pier,
Nu aș vrea să-ţi fiu ca vântul,
Ce se duce lin spre cer...

126
 Nici ispită nu aș vrea
Să te amăgesc o seară,
Doamne, ce multe aș vrea.
Mă tem însă de „ocară”!

Eu sunt liberă, știi bine,

Tu însă prea ocupat,
Nu îndrăznesc să vin la tine,
... vreau să fii tu vinovat...

Doamne, îmi abandonez

Sufletul în mâna ta,
Eu aştept... și să visez,
Nicicând nu voi înceta...

Știu că tu deții puterea

Și decizii vei lua
Eu nu pot decât să aștept...
Doamneeee! Fie voia ta!

127
 Trecut...

Aș fi vrut să dau la schimb

Mulţimea anilor trecuți
Pentru o clipă de prezent
Dar n-am putut!
Am stat în fața ta
Şi nu m-ai recunoscut!
Ce tare a durut
Eram în fața aceluia care,
Ani de-a rândul m-a căutat
Și-a întrebat soarele
Dacă în calea lui,
Pe undeva
Nu m-a văzut?...
... acum,
Viața ne-a pus față în față
Doi străini...
Eu te-am sorbit cu nesaț
Tu ai tăcut
... apoi m-ai îmbrăţişat
Și mi-ai șoptit:
Niciodată nu vei știi
Ce mult te-am iubit!
Acum e prea târziu,
Am îmbătrânit...

128
 Gânduri... în tren!

Am pornit într-o călătorie

Dis de dimineaţă,
Cu gânduri ce dor,
Cu lacrimi pe faţă!

Nu ştiu de ce plec,
Nici ce voi găsi...
Sper o reîntregire,
... nu ştiu!
Poate într-o zi...

Firimituri de suflet,
Cândva un întreg,
Mă tot bat pe umăr
... încotro mă-ndrept!?

Tare aş vrea şi eu
Să ştiu toate acestea
Şi în care loc
Va sfârşi povestea!

Mai e mult se pare,

Drumul n-a sfârşit,
Mă bucur nespus
Că te-am regăsit...

129
 Scânteie divină,
Cred că te aşteptam,
Împreună suntem
Ce nu mai speram...

Mă simt mai completă,

Un gol s-a umplut,
Pot s-o iau acum
De la început.
...
Este forma brută,
Nu mă judeca,
Fii mai indulgent,
De-am greşit ceva...

130
 Ochi de stele...
Frumosul meu cu ochi de stele
Și zâmbet discret într-un colț de abis,
În zorile zilei luminându-mi cărarea
Cu soarele sufletului tău veșnic încins...
Topită-i ființa-mi precum lumânarea,
Intrându-mi în viaţă pe sens interzis!

Aș vrea să îmi spui dacă poți,

Care-i misterul din ochii-ți căprui,
Cu care mă-nvălui în pledul iubirii,
Punându-mi umărul tău căpătâi?
Când seara târziu buzele-ți tânjesc după iubire
Și sufletu-ți şoptind îmi rostește: rămâi!?

Cupidon a zvârlit iară săgeata,

Timp n-am avut să-mi pun scut,
Cuvinte pe buzele-mi fierbinți n-am găsit
Să te fac să-nțelegi că ai greșit
Și sigur nu sunt eu cea vizată
... adresa iubirii - greșit ai țintit!

Nopțile trec urmate de zile,

Cuvintele tale se-ncarcă de dor,
Le ascult uluită și cred că-mi e bine,
Dar greu le suport,... nu-mi este ușor,
Știind că nu poți să fii lângă mine,
131
 Nici chiar atunci când spui „te ador”
Întrebând cum ai putea să ajungi pân' la mine?
....................................................................
Doar gândul și visul te poate aduce în zbor!

132
Un răspuns la întrebare
( să îmi fie cu iertare)

Dacă ți-am fost fluviu

de ce mă seci cu tăcerea?!

Dacă ţi-am fost fluviu

Şi-n larg m-ai navigat,
Să nu uiți niciodată,
De vânt te-am apărat
Şi când a fost furtună
Te-am protejat la piept,
Am vrut să-ţi fie bine
... speram că-i înţelept...
Şi că-ntr-o bună zi,
Ai să pricepi ceva,
Dar nu ai priceput
În cot te cam durea,
Nu te-ai gândit atunci
Ca eu aş fi putut
Să te abandonez,
Să naufragiezi,
Să mori în larg departe
De ale noastre toate...
Să mori de doruri grele
Sub cerul plin de stele,
Sub clar de lună plină,
Cu ochii-nlăcrimați,
133
 Cu mâna la inimă...
Acum dacă-ţi e bine,
Uită-şi de tot de mine,
Mă seci cu-înverșunare,
Tăcerea ta mă doare,
Dar va veni o zi
Când sigur vei dori
Să-mi spui că nu-ţi e bine
Şi-ai vrea din nou la mine.
Atunci eu voi putea
Să plec din calea ta,
Să fac ce faci şi tu,
Să râd, să-ţi spun că doare.
Dar am ajuns în stare
Să am multă răbdare,
Iar la timpul potrivit
Să-ţi spun că drumul vieţii
E plin de giratoare,
Iar tu ai nimerit
Cum nu ai fi gândit,
Căci drumul căutat
Aici ţi s-a-nfundat

Drum bun, pe mai departe,

Se pare din păcate
Că ai naufragiat,
Unde chiar nu te-ai aşteptat...

134
 Ploaia
Fulgeră și tună,
Ce păcat!
Ițele se pare
Că ne-a încurcat,
Dar nu disperăm,
Știm să așteptăm
Și jocu-nceput
Să-l continuăm...

A plouat o zi,
N-a plouat o viață!
A spălat pământul
Și pe noi, pe față...,
Sufletul de praf
Ploaia a curățat,
Acum respirăm
Iubirea curat...

Mâine va fi soare
Și ne vom vedea
Sub un colț de cer,
Ne vom săruta,
Pe alei pustii
Vom păși stingheri,
Trăind noua zi,
Uitând ce-a fost ieri...

135
 Dacă va ploua,
Vom sta amândoi
Sub umbrela mea,
Să ne ude ploi,
Rădăcini să prindem
În grădini de rai,
Doar noi doi să fim
Pe un picior de plai...

136
 Lacrima

Lacrima ivită-n geană

E cuvânt ce nu grăiește.
Stă, privește-n agonie,
Soarele ce-ncet pășește
Peste dealuri,
ninse-n creste,
Peste sufletele noaste,
Sfărâmate-n părticele
De iubiri mai mult visate,
...cununii fără inele!
Vorbe seci ce-au otrăvit
și-acum pretutindeni dor
nici nu știi:
să taci?
Să strigi?
Cum ar fi de ajutor?
Să mai poată să se-nalțe
Sufletul biruitor?

Lacrima stă trist-n geană

și dispare liniștită!
Picurând discretă-n cană,
știindu-se neiubită!
137
 Respect și mulțumiri

Mă înclin cu mult respect

În fața voastră, dragii mei,
Iubiți prieteni, dar și farisei,
Cei ce-ați ales să mă mințiți,
Să-mi faceți brânci,
Sau să mă folosiți,
Să-mi fiți alături doar când am avut,
Să mă urâți că n-am putut mai mult,
Să mă uitați subit din seară până-n zori...
Să mă vorbiți de rău, de multe ori...
Să nu vă temeți că greșiți
Și-n văzul lumii să mă umiliți.

Vă sunt recunoscătoare tuturor

Și vă urez în toate spor
Și eu de una singură am reușit,
La voi pomană n-am cerșit.
De m-ați scuipat, eu v-am iubit,
De m-ați lovit, eu v-am pupat
Mâna ce palme peste ochi mi-a dat.

138
 Gura ce rele a grăit
De multe ori m-a osândit,
Dar nu vă urăsc, dragii mei,
Căci ura n-ar avea temei.
Toate în lume-s trecătoare
Şi soarele că este soare
Lumină dă la fiecare,
De ești smerit sau fariseu
El ne-a încălzit, egal, mereu!

Și Dumnezeu că-i înjurat

Iubește necondiționat,
Fără să știm sau să-l vedem
Iertând păcate și blestem.
Așa și eu, pe fiecare
Vă uit, vă iert, căci sunt în stare,
Cu Bunul Dumnezeu
Să trec prin foc şi mare
Și să iubesc mă simt datoare...

Kessy Ellys Nycollas / 22.05.2018

139
 Mărul
Nu știu cum te ascunzi în gânduri
și-apoi, mereu printre rânduri
Nu e vers, nu e poem,
Suflete, să nu te chem!

Nu știu ce tot ai cu mine!

Mă târăști pe căi străine
Prin liane-mi încurci pasul
Prin zăbrele-ți aud glasul

Te zăresc în tot și-n toate

și de-i ziuă și de-i noapte!
Bat clopotele dorului
ÎN COROANA MĂRULUI!

Tare aș vrea să răscolesc,

Rădăcina să-i găsesc,
Să văd ce ascunde bine
Mărul acela despre tine!

Cred că de aș dezgropa
Rădăcina lui adâncă,
Aș putea să înțeleg
Gândul care mă frământă!

140
141
CUPRINS
Notă de lectură 3
SPINII TOAMNEI 7
Toamna 9
Destin sau blestem 11
În clepsidră 13
Iluzii 14
Tăcerea 15
Minciuna 16
Azi plâng 17
Prin ceața dimineții 18
Azilul 19
Mă întreb 20
Sfântă Maică 22
Mă trezesc 23
Evadare 25
A venit toamna 26
E toamnă iar 27
Noi toți 28
Nu-s înger 30
Am pierdut 22
Cine sunt 33
E toamnă 34
Astăzi apele mi-s tulburi 35
Viscolul 36
Năuciți 37
142
Drumul 39
Lupta 40
Când am plecat 41
Resemnarea 42
Chemarea 43
COROANA MĂRULUI 45
Timpul 47
Ochii 48
O rază de lumină 49
Mă ascult 51
Cenaclul scaunelor 52
La furat 54
Privim 56
Durerea 57
Viața 59
Dogoarea 60
Apus 61
Visând 63
Regrete 65
Durere 67
Mulțumesc! 68
Răscruci 70
Dacă ai auzit 71
Renunțare 72
Lacătul 73
Vreascuri unde 74
Tu mă judeci 75
Nu-i devreme 77
143
Destin 79
Doamne! Cum aș rezista? 81
De-ai poposi 83
Judecata 85
Să nu te întorci 86
La cină 87
Dorință 88
Blestem 89
Gândesc 90
Ecoul moare 91
Vocea urii 92
Plecările 93
Scufundarea 94
Te duci 95
Logodna 96
Tremur 97
Amorțire 98
Ne zise 99
Iubirea...un vis 100
Supunerea 101
Urma 102
La balama 103
Statuia 104
Sensul vieții 105
Stau 106
Resemnarea 107
Muguri 108
Spune-mi 109
144
Alb de alb 110
Primăvara 111
Lumină 112
Un zâmbet 113
Vreau 114
Hotarul 115
Imensă 116
Drumuri 117
În Retezat 118
Rândunele 119
Ne-am iubit! 120
Obstacole 122
Nimeni nu te înțelege! 123
Gânduri 124
Hoțul de suflete 125
Lasă-mă să plâng 126
Trecut 128
Gânduri... în tren! 129
Ochi de stele 131
Un răspuns la întrebare 133
Ploaia 135
Lacrima 137
Respect și mulțumiri 138
Mărul 140

145
146