Ion Toma Ionescu

Crucea de piatră
Mică antologie

Bucureşti, 2021

1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
IONESCU, ION TOMA
Crucea de piatră: mică antologie / Ion Toma
Ionescu. - Bucureşti: Art Creativ, 2021
ISBN 978-606-9724-06-4
821.135.1

Colecţia Esenţial Art Creativ

Editorial Director Art Creativ, Daniela Toma

Junior editor, Iulia Toma
Prelucrare copertă, grafician, Corina Rezai
Imagine copertă şi desene interior, Frederik
Weerkamp

Copyright © 2021, Ion Toma Ionescu

Reproducerea parţialǎ sau totalǎ a acestei lucrǎri

este strict interzisǎ fără acordul scris al Editurii Art
Creativ, reprezentând o încălcare a proprietăţii
intelectuale şi se pedepseşte conform legii dreptului
de autor

©Editura Art Creativ email:

edituraartcreativ@gmail.com
www.facebook.com/EdituraArtCreativ

2
Cu viaţa ne putem lupta chiar dacă uneori ne atacă
pe la spate

3
 „Poezia lui Ion Toma Ionescu provoacă
„floarea de suflet” din fiecare cititor”

Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul

unui Orfeu care a privit în urmă printre degete,
încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a
avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este
expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a
înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă,
e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși.
Din acest motiv, două voci se întretaie în fiecare
poem din această carte: una trăiește dezlănțuită, de
la „adulter” la „schimbarea de ochi”, de la „glezna
apei” la a pipăi „carnea umbrei” sau sânii femeii
„cu cinci sâni”; cealaltă esențializează viața și clipa,
în spiritul unui Eclesiast care vorbește sieși și lumii
despre „vanitatea vanității”, fiind un fel de decont
senzual al fiecărei stări. Ion Toma Ionescu este un
poet greu de alăturat vreunui curent literar actual,
acest lucru conferindu-i autoritatea unei voci lirice
care vorbește în mod propriu limba poeziei de azi
și dintotdeauna. Uneori o face în pustiu, ca orice
poet adevărat, totul e ca eventualul cititor/ receptor
să aștepte răbdător răspunsul pustiului la
„agresiunea” frumuseții: înflorirea cactusului care

4
nu își arată fața decât atunci când simte că soarele îl
cercetează numai și numai pe el. Asta face poezia
lui Ion Toma Ionescu: provoacă „floarea de suflet”
din fiecare cititor. Cu un pic de răbdare, cititorul
poate să depună mărturie că această carte se
transformă, îngânând-o cuvânt cu cuvânt, într-o
grădină cu flori frumoase și rare.

Adrian Alui Gheorghe

5
 Să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
de împărat<

să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui

şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna<

să-i ascunzi în nori

cu palmele
sânii rotunzi

ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi<

să pătrunzi
în miezul enclavei

6
între coapsele

unde şi-a înnodat

dumnezeu
sinapsele<

cuvântul e liber
să zboare
cât mai departe

umbră în soare
şi viaţă
în moarte

7
 Spring is green

8
9
 În cartea în care scriu eu

ninge tot timpul

caligrafiez cu acribie
literele albe
zăpada iese din pagini
abia de mai disting
marginile

continui să scriu
ca și cum mi-aș tivi sufletul
dar în noaptea asta
s-a întâmplat un miracol
firul de ceară alb din literele
mele s-a împletit
cu un fir de mătase roşie
și să se întregească minunea
în trup mi-au încolţit
ghiocei
*
Martie ţese
în casa inimii ei,
lumina lunii.

10
 Şi a fost o zi

şi o noapte
şi ei doi împreună
ca o singură fiinţă

aşa s-a ales

bunul obicei
să rămână
de cuviinţă

bărbatul la semănat
şi femeia la cules<
între cele două
viaţa cu ale ei

închinând cruce
şi aşteptând
să plouă
sau să se usuce
*
Din osuarul
Îngerilor se scurge
nesfârșit timpul.

11
 Cum înlănţuie iedera

în ploaia verii
tânăru-ţi trup<
dansam
lup singuratic
hămesit
în jurul focului

eram urma unei răni

lustruite cu gheaţă
și dintr-odată
m-am împiedicat
(de marginea ta
ceţoasă)
căzând
fără respiraţie
între doi bulgări de raze

din genunchi sângerând

prefiguram nopţi
după nopţi fierbinţi<
pierdusem
dreptul sǎ mă
dedau visului
venise vremea cuviinţei

12
cu un zid de ape
ne-am înconjurat
despărţind
linia orizontului
de linia vieţii
încercuindu-ne
tot mai strâns
*
Se strânge roata
în osia carului…
e lungă noaptea.

13
 Viaţa e dinaintea mea

lunecând în nisipul
albastru al ierbii
om de vânt fără chip
crescut din trup
efigie în care timpul
a nivelat reliefurile

filă de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele
unui cerb

la capătul zilei
noaptea muşcă din carne
literele se întorc
împletind pe trup
o cămaşă de zale
sufletul flacără
se zbate în colivie

nevăzută ca o floretă
pasărea ceţii
punctează-n asalt

14
tuşe cu trandafiri
galbeni
*
De-a curmezişul
nopţii pâlpâie ziua
ca un semn de carte.

15
 Ţin în porthart

o bucată de asfalt
rulată fin
covoraşul meu fermecat
cât un petec de cer senin

mi l-a dat zâna

odată cu creta
(creta aia superdotată
prindea culoare după gând)

pe covoraşul întins
înşirase şotronul
şi fără griji ţopăia
urzind razele

m-a învăţat să desenez

în jurul gleznelor
am trasat cu albastru
conturul unui lac

apele s-au ridicat în genunchi

atunci am desenat o insulă

insula s-a rotit împrejur
risipindu-se
într-un norişor verde

16
ne-am înlănţuit în iarbă umbrele

m-a prins de încheietura mâinii

şi cu degetele mele resfirate
a nisipit praful de cretă
curcubeu între sâni.

râdea tot timpul

m-a pus să închid ochii
şi mi-a desluşit
învelişul de taină al culorilor

n-am mai deschis porthartul

nu mai ştiu dacă
funcţionează încă
vraja<
*
Capcane de vânt,
zmeu sprinten, nesăbuit,
zdrelindu-și glezna…

17
 Cu mersul tău de prinţesă nordică

te-am zărit într-o carte

cu litere de iarbă
amândoi pe insulă
alergând desculţă şi potrivind
într-un puzzle cuvintele

atât de caldă vânt învăluit în

parfumul florilor de cicoare
pielea ta albă
îmi încreţise degetele
nu te puteam atinge
de carne vie

te puteam respira
risipindu-mă în aer
şi înluminându-mă de respiraţia ta
te puteam înota arcuind
braţele curajoase
deasupra valurilor...

mă regăseam eşuat în ţărm

un timp sunetul mării
mă însoţea din cochilii
ecou nevăzut

18
 *
Asurzitoare
semnale în blândeţea
soarelui mut…

19
 Traversat de cântecul tău

cum marea de un frison continuu...

tu ieşi din spumă printre piruete
lunecând în ceaţa subţire
şi intrându-mi în gură
şi-n ochi<

singur pe faleză
sărat de tine te simt prin toţi porii
pescăruş ce mă sfâşie
cu sunetul acela ciudat şi trist

clipele sparg
nimic nu mai are întinderea corectă
o maşină se striveşte de pod
mă arunc pe spate spre valuri
plutesc în aer

nu ştiu dacă
voi reuşi să ating apa
arcul buzelor tale marginea lumii
de care mi-am agăţat respiraţia<
*
Înşelătoare
morgane în cerul din
înlăuntrul meu…

20
 Ai înfrunzit

din învelișul zăpezii

unde ne înstrăinaserăm goi

„cu nuielușa de velniș”

desenai
memorii
în petalele strivite
sub noi...

dincolo de geam
mijeau zorii
ispite
ademenind
iezii
la păscut...

sărind pe fereastră
sprintenă
în roua grădinii
ţi-ai strecurat
gleznele
în iarba albastră
dansând cu erinii

și din caierul
umbrei

21
s-au înteţit
vâlvătăi...

ochii mei
scânteiau
amnar prelungit
în desfrâu<

erai iar
cremenea
din soare
de care-mi
zdreleam
ochii<

eram
apa
de râu
din care-ţi
croiam
rochii...
*
Raze decojind
somnul adânc al pietrei
…Cum scade timpul!

22
 O combinaţie duală

de alb-sângeriu
martie şi-a ales
culoarea pereche
potrivind candoarea
lângă păcatul viu
când am desprins
în doi timpi sub
sarafanul nins
bluza ta roşie
vălul s-a rupt
şi am dat de ghimpi
*
Răsuflare de
lupi tineri, încălzind
nimbul zăpezii

23
 Înflorise salcia

la margine de drum
crenguţele atârnau subţiri
snopi de lumină
cu flori galbene și
frunzuliţe verzi
precum cuvintele
într-un poem

dimineaţă creștinii
au trecut la biserică
și mă tem au tăiat
câte-un mănunchi
de stâlpări
sǎ împletească
din ele coroniţele
pentru icoane

azi aș fi vrut
să-ţi împletesc coroniţă
dintr-un poem
când te uitai în oglindă
dar peste umărul tău
m-am zărit
ca un trunchi
de salcie<

24
 *
Ca şi cum veacul
ar fi încercuit strâns
coaja copacului.

25
 Summer is bright

26
27
 Blonda de la cinci

am zărit o blondă
la călanu mic
pe stradă
avea
atâta cocs în ea
de se topea
ca un bulgăre
de zăpadă
în inima mea
*
În sufletul orb
trâmbiţează trupul gol
al unei femei.

28
 Peisaj marin

în fereastra deschisă
cuvintele se scriu direct în mare
pe decupajul albastru
care se adânceşte sau se întinde

nici urmă de valuri

vântul îşi face cuib

potolind pe strună o muzică
ce se deschide în lumină
cum dimineţii
lanul de floarea soarelui

trupul de abanos al femeii

eliberat de mângâieri prelungi
tresare şi scutură lacrimi
de raze în mare

se arcuieşte negresa
ca o stafie dispărând în adânc
după un timp
o zăresc despicând
apa sărată
cu un crab (de perle) pe sân
*
Cum se-nlănţuie

29
ca o iederă ploii
trupul tău tânăr…

30
 Dans cu negresa

ritmul pune stăpânire pe braţe

pe coapsele care se unduiesc

mătasea ochilor mei
lunecă înfrigurată
descoperind luciul de abanos

sfâşietor dansul unei femei singure<

clapele pianului se scurg

ca ultimele raze ale soarelui roşu
când se ating de valuri
şi intră dedesubt

am trecut prin viaţă

asemeni soarelui roşu
fără să dansez cu negresa
în consecinţă,
fără să înţeleg nimic
*
Precum fluturii,
gloanţele ard argintul
zăpezii din noi…

31
 Încălzire globală

niciun protest nu surpă cerul

viaţa se prelinge pe buze
sevă a unei căpşuni strivite<
un tsunami izbind inima verde
cuvintele curg sângerii
gesturile se descompun
în imagini de lumină frântă
cu fiecare greşeală învrăjbim îngeri

strigătul e un carusel sublim

şi explozia... de explozie incumbă
adăposturile antiatomice toţi murim
femei goale cruci albe în cimitire
militante greenpeace
se aruncă în valuri< gândesc sigur
am o problemă (şopârlă întinsă la soare
pe plaja unui ochi deschis timpului)

mă retrag apoi în aşternuturi curate

alergarea în doi e ca fericirea tâmpă
îţi ating sânii pe rând grijuliu
cum atingi trăgaciul unui pistol
trebuie să fim radicali... în puterea nopţii
cântă o pasăre la far valurile se sparg
în bar se ia ultima comandă
amice nu strica zarurile...

32
 *
Ţi-e scris, lumea se
va răci, ia-ţi minţile
de unde ţi-e scris!...

33
 Cuneiforme

ai putea tu să crezi
că lacrima
e o frunză
căzătoare
(în memoria tulpinii
lacrima scade
în cercuri concentrice<)

că iarba
e o ninsoare
subterană
(cât sânge atâta rană<)

că aerul
e o dovadă uitată
a atlanţilor
(cuneiformă necercetată<)

că piatra în inima ei
este oglindă începutului
lumii luminii
(și grindă casei
e femeia<)

trupu-i răcoros
curcubeu peste valea

34
izbăvitoare
(unde m-astâmpăr
de dumnezeu<)
*
Nici un templu nu-i
mai mare decât însuşi
zeul zeificat…

35
 Joc cu răsăritul de lună

cu noi odată
pe coama muntelui urcă luna
întunericul lunecă printre pietre
aşez cu grijă talpa piciorului
să nu calc şarpele
pielea lui rece
te săgetează ca arcul

aş putea să întind mâna

aplecat peste balustradă
să ating marginea lunii
şi să împing rostogolind cercul
pe uliţă în copilărie

mai bine prind o rază

şi-mi fac vergea de argint<
dar raza lunecă sub bluza ta roşie
strecurându-se şarpe
în culcuşul cald şi muşcând mărul

mă simt ca dracu<
adevărul e că odată mi-ai promis
că mărul ăla
e numai al meu

36
 *
Pe dealuri sterpe,
mere roşii sculptate
de vântul încins.

37
 Volbură de nisip

dau frâu liber

dorinței
și (în)calc aerul
pe care l-ai scris
cu volbură
în nisipul ființei
mele
pe plaja sulina
într-o
scorbură
de stele
unde
liniile paralele
s-au întâlnit
*
Un singur câine,
scapără așchii albind
nimbul singurătăţii…

38
 Pe plajă

orbit de soare
te caut
oglindită în mine
zveltă
cu brațele arămii
despicând
valurile

îmi potrivesc
respirația
iar tu scâncești
plictisită
ca un pescăruș
decojindu-ți
pielea de sare
*
Pe manechine
de ipsos lâncezeşte
umbros, mătasea…

39
 Orgasm

curenţi reci subţiri

lame de brici
străpung pielea
bronzată
apa mării e limpede
calc dungile mierii
desenate
dedesubt
în lumina filtrată

fagure de apă
inconsistent
ce se clatină
şi pulsează
legănând nisipul

întind privirea
deasupra platoşei
de solzi
albaştrii-verzui

respiraţia e liniştită
marea încă doarme
fiinţă vie
după orgasmul
unei nopţi

40
 *
Straturi de sare,
peşti încolţind în marea
cea mare…

41
42
 Adulter

aveam nevoie să rătăcesc

într-un adulter
să întorc anii de nicăieri
pentru a le da un sens
decelam fiecare clipă
îndelung ca pe un univers nou
ce-mi îngăduia să-l ajung

erai toată un câmp de mine

şi degetele mele
fremătau în întuneric
descoperind uimite
fiecare scânteie
pe care o stingeam apoi
cu roua de pe buze

nu se mai sfârşea totul

transparenţi
ne pierdeam în mare
ca două meduze
*
Dacă nu ne-am înfrânge
am fi condamnaţi
la un singur trup.

43
 Sub magie

ca şi cum luneci
cu mâinile
desfrunzind pielea
ceţoasă
devălmăşind voit sub
cearşafuri de smalţ
ordinea riguroasă
a liniilor prelungi

am văzut o casă
în zwolle
din colţuri sparte
de cărămidă
arsă în foc
ieşind în relief
ca ţepii unui arici

ce fiinţă hieratică
şi caldă
ademenind
sub magie
sta să se deschidă
sub pielea-ţi
trandafirie

44
 *
Lung ca un lujer,
cuţitul scrijeleşte
marginea clipei.

45
 Îndreptar pătimaș

nu-mi îngăduiam
să mai privesc
miezul încins
al astrului zilei

mă încălzeam la
palida lună pipăind
coapsele lucind reci
ale negresei

mă credeam tânăr
și m-am trezit
într-o bună zi
fără vârstă
*
Greu de închipuit
în casa inimii ei,
lumina lunii…

46
 Schimbare de ochi

mi-am schimbat ochii

pot vedea lumea
pe toate feţele<
dimineţile vin acum la cafea
în rochii de seară
şi cursul vieţii îl pot
întoarce din drum
arzând liniştit precum
o lumânare de ceară

ce bine să ai întunericul tău

de toate zilele
îl lipeşti blând pe sânii femeii
acoperindu-i deal-vale şi
iar deal-vale în cerul mâinii

măcar nu sunt
munţii stâncoşi
să-ţi zgârii palmele
şi să ţâşnească lumina
ce ochi păcătoşi<
*
Cum ştiu ei adumbri
în patria coapsei tale,
noapte zi, noapte…

47
 Autumn is yellow

48
49
 Eva

desfrunzeşte
pielea şarpelui
nisipul lustruieşte
glezna apei

coaja nucilor verzi

de atâta vară
plezneşte
şi crapă

flacăra lumânărilor
sapă în ceară
bezna
tăcerilor

sâmburii merelor
sâmburii merelor
în carnea de măr
se îngropă
*
Puiul de şarpe
îmi tulbură glezna,
amar şi dulce …

50
 Tinereţea ne-a căzut de pe umeri

ochii pândesc
la geam
încercănata
memorie<

se clatină noaptea
ca o leoaică rănită
gura-i de foc
scuipă vipere

în spatele draperiilor
răvăşiţi ca două
corăbii cu catargele
asuprite în ţărm
de furnici şi de greieri
presărăm nisipuri
cât să umplem ruina
din obositele chipuri

curge ora din turn

în oglindă se lasă ziua

însinguraţi
ne privim
tinereţea ne-a căzut
de pe umeri

51
ca o hlamidă
a umbrei
*
Cuvintele pier
precum fructele vieţii
în trupul sterp.

52
 De toamnă

nu se dau prinse
cu năvodul
păsările toamnei
nici panglici colorate
nu se taie inaugurând
exodul frunzelor

stâlpii de fum
se îndoaie periculos
susţinând podul
doldora de nuci
doar cu focul
de la trei uluci<

nu stai fără stivă de lemne

în fundul curţii
cu picioarele în
pantalonii ăia scurţii
în gura iernii
ceara ei de divă
aşteptând soarele să răsară
din cazanul povernii
că nu e vară<
*
Lanţuri de ţipirig,
între piscuri atârnă

53
o stea de gheaţă.

54
 Viața o pisică sălbatică

nu e decât
un ghem
de lână
care
se desfășoară
rostogolindu-se
în ghearele
unei pisici
jucăușe

numai tu vezi
obstinat până
dincolo
de departe
că cea ghemuită
e o zână
cu degete lungi
și manichiură
îngrijită
nu
blânda/cruda
moarte...

şi ajungi
să te luminezi
te îndoi

55
de mamă
de copil
şi de ploi
te cobori
de umeri
și nu mai crezi
că lâna-i de aur
în ghem...
firul se rupe
și nu rămâne
nimic
în tezaur

... degeaba numeri

din doi în doi
înapoi
*
Viaţa se pierde
ca frunza verde...
Ducă-se pe pustii!...

56
 Octombrie

octombrie văduvă tânără

descheindu-şi cerga de ploi
a scăpat din zăgazuri izbindu-mă
cu braţele slabe descărnate de frunze
mă încleştez de coama de murg a vântului

cerul se clatină
şi-n ochiul înceţoşat
vânătorul îşi pierde şoimul

mă las în genunchi
parcă picioarele-mi se scurg
în două firave ape
înfrigurat o descopăr
goală cum o lăsase dumnezeu
când îi murise omul
i se-mpliniseră pulpele şi şoldurile
îmbiau doldora de parfumul merelor<
*
Pasărea din ochi
nu se teme de glonţul
vânătorului…

57
 Pepite de plumb

aș putea să retez
cu un fierăstrău mecanic
lianele încolăcite pe trunchi
și dirijabil de frunze
să mă desprind
să mă risipesc
în aerul devenit
irespirabil

păsărilor le-a
încremenit graiul
trupul li s-a îngreunat
ca al unor pepite de plumb
stau întrerupte fructele
încrețite pe crengi uscate
așteptând să vină
ploaia și vântul

drumul nu-i înapoi

dar nu-i sigur nici înainte
privesc deasupra
dirijabilul imponderabil
trenul meu amfibie
vehiculul care
și-a pierdut ținta

58
luna ca un ban vechi
cu strălucirea scursă
mă face să tresar
crengile sparg
acoperişul de sticlă
am atins tavanul vineţiu
mai departe nu se vede nimic
*
Implozie de
alb prin pori, Doamne câte
cuvinte …

59
 Patinatorii albaştrii

eram frumoşi
împărăţeam tinereţii
elanul sentimentele
votca şi sucul de roşii<
agăţam
de lobul urechii
cuvintele
ca pe nişte cireşe de mai

stăpâni ai azurului
ne avântam
pe luciul gheţii
exersând piruete
şi salturi mortale<
patinatorii albaştrii
ai aerului
susţinuţi de propriile
aplauze

am descoperit
în contractul cu viaţa
clauze secrete
<că lumea
plină de şmenuri
e împărţită
de schengenuri

60
gheaţa este
mai subţire ca aţa
cireşele sunt amare
şi în ochii iubitei
deposedaţi
de candoare
citesc acum
asta e o ştire

<nimic nu mai are

dulceaţa
cafelei cu sare
*
Din loc în loc, cu
spaimă, ardem în piele
de bivol, cărţile…

61
 Tinereţe fără bătrâneţe

iubind am crezut
în veşnica
tinereţe
ca şi cum
ne-am fi găsit
paradisul
promis

n-am prevăzut
şerpuind
între noi
abisul
şi l-am lipsit
pe dumnezeu
de nobleţe
*
Stihuri de neon
delimitând în eon
straturi de absint…

62
 Ceară şi miere

am văzut o tânără
îmbrăcată în negru
cum se legăna
într-un scrânciob
de ceară și miere

stătea dreaptă
și lumina soarelui
parcă se descrăierase
în caiere
risipite peste tot

își ținea brațele

împreunate sub sâni
sânii o strângeau
răzvrătiți
în durere

ceara se topea
și din lujerul ei
curgea
miere
*
Iubind în tăcere
şi ne-împărtăşind,
nemurim învinşi…

63
 Prostituata regală

am studiat zeci de tratate

privind corpul femeii divin
cu linii perfect ajustate
rotunde şi prelungi
care nu pot ascunde
minunea scânteii
când ajungi sub crusta
boabei de struguri
în vin

ideile
cum că propriile corpuri
le aparţin sunt depăşite
şi vetuste fum<
de la ascet până la
poetul nebun
îmi asum ce spun<

nu ele femeile şi-au

modelat corpul
din praf de stele<
şi nici nu l-au capturat
din ecranul
unui cinematograf<

corpurile femeilor aparţin zeilor

64
vieţii şi dragostei

legenda fiicei faraonului Keops

zice într-un paragraf
din addenda
vieţii ei sexuale
fiecare dintre aspiranţii amanţi
să-şi plătească onorariul
nu în talanţi ci în pietre pătrate
în schimbul favorurilor sale

a fost cu mii de bărbaţi

fără hei fără eh
satisfăcută să vadă
în ţinuturi aride
cum creşte în jurul ei
zidul marii piramide
din Gizeh
*
Drag şoldul tău în
rouă, cât Dumnezeu
nevăzut astâmpără!

65
 Winter is white

66
67
 Piftie de şorici

am să vă uimesc,
poezia mea
e doar o stare
în care sufletul
îşi găseşte un alt corp

la început curgător
tremurând de emoţie
când se întrupează
precum piftia de şorici
din ţipătul înjunghiat
al animalului
în ajun de crăciun
luând forma vasului
de lut ars
acoperit de ninsori

împărţim viaţa
în două ca pe o
pâine neagră
albind cuvintele
cernite din dureri

în timp ce
sângele domnului
dă pe foc într-un

68
ceainic de tablă<
*
Şi vine o înserare
când ne dăm seama
că suntem vulnerabili…

69
 Sfântul Andrei

azi-noapte
te-am văzut goală
între oglinzi
apele lor te încolăciseră
ca două pâraie gemene
se repezeau pe curmătură
între muncele rotunjite
de dogoarea verii
săreau stropi

abia de zăream
două mure
așezate simetric
în calea sălbăticiunilor
ochii mei doi
tocmai învăţaseră
să urle ca
puii de lup

spre dimineaţă
ai deschis fereastra
afară bântuiau strigoi
și crăpau pietrele în ger
grâul încolţise pe
pervaz și funia
de usturoi
atârna de cer

70
 *
Frica mutase
în noi streaşina casei,
cu ţurţuri cu tot…

71
 Ca o pădure sufletul

ca o pădure
sufletul meu troienit
izbit de viscol

ies din nămeţi cuvintele

căprioare flămânde
haikuuri
săltând pe
zăpada încinsă

necuprins
de alb
răzvrătit

şi vânătorul
din departele verii
cu mireasma
otavei
în praful de puşcă
*
E o criză de
alb murdar şi asemeni
de bitum stelar...

72
 Prima ninsoare

iar s-au jucat îngerii

toată noaptea
s-au zbenguit
s-au bătut cu pernele
lor moi
un fulg n-a rămas în cer

ne-a acoperit zăpada

parcă şi sângele-n mine
e alb
îmi ţin strâns
în pumni respiraţia
să nu-mi scape
ca pe vremuri
sfoara la zmeu
*
Linişti răpuse,
zvon de arginţi năvălind
ca un stol de sturzi...

73
 Fleur de marronnier

când trupul îmi va fi

golit de umbră
nu voi mai iubi
cuvintele ard jucăuşe
flacără pe ceara
lumânărilor
pentru morţi pentru vii

se caţără
ca vrejul lumina
pe uluci
şi-apoi coboară-n noapte
molcom
gardul
înserării

înăuntru-n mine
sub creasta unui ţipăt
un lanţ de îngeri
surfând
se prăvălesc
în danţ
ca o avalanşă

pârtieeeee
strigă în delir

74
lunecând
pe planşă
întâia îngereasă
fleur
izbindu-mă
cu parfumul
de maronier
respir<
*
La bursa vieţii,
negustorul de frunze
licitează vânt…

75
 Dealul morii

din dealul morii

ţipătul înfundat al zăpezii
spre strada mare
a spart direct în mine<
un accident grav stupid
uniformele
se calcă în picioare
nu se mai disting
poliţiştii
de brancardieri

pe asfaltul încins
pompierii
cu tulumbele
împroşcă zăpadă artificială
ştergând urmele

ca la un semn
au descins îngerii
desenând
cristiane pe schiuri
şi ţesând
la lumina lămpaşelor
beteală de argint

76
traversându-mă
de parcă
sângele meu
ar fi devenit pârtie
< atâta a nins
înfundat perfid...
pe sub unghii a răbufnit
mirosul de fân răscopt
proaspăt cosit
*
Îmi văd de viaţă
ca o pradă, aşteptând
pericolul blând…

77
 Selfie

silueta unei preotese

a soarelui alb
se insinua ca o
bulă papală
în catedrală
lipită de mine
lac de sudoare
în așternutul
bolnav

făcea selfie
în privirea mea
derutată
și am simțit-o
plonjând
meteorit
prin branulă

lumânarea ardea
întunericul coborâse
în salon
dintr-un
faeton de ceară
<se topea în miere
și-n dulce durere
m-am trezit

78
 *
Înrobit lunii,
precum apele mării
în flux şi reflux…

79
 Zidul

unde sfârşeşte pârtia

e un zid
schiurile descriu
cu sunete înfundate
hieroglife alb pe alb
înainte de izbitură

o răsuflare rece
gură la gură
mă petrece
tăioasă
dincolo de finit

dar literele rămân

suspendate
negru pe negru
în negura
carului mic
înţepenit
al maşinii de scris

stau prăvălit
pe axa nopţii polare
ca un turn fără ferestre
încrucind calea lactee
a lumii terestre

80
cu sufletul călătorind
în loitra carului mare

şi nu-mi explic
taciturn
de ce
stelele
în lumânări
se sting
*
Adânc sub stele
ca o rugă, descopăr
amfora de lut…

81
 Am văzut moartea cu ochii

o negresă tânără
se înflăcăra
obraznic în aer
lepădându-se de hanțe
dansa din buric
șișul meu
cu tăișul în jos aştepta
în prăsele de os...

ardeam la foc mic

i l-am răsucit
de teamă
morții sub piele...
cu zăpadă am șters
sângele pe lamă
și-am fugit<

ea ținându-se de stele
mă striga duios
poete
cu ce ți-am greșit
*
Din marmidele
aburind, împărţeam cu
gamela ceaţă…

82
 Când vorbesc în numele tău

trupuri de femei goale

precum lampioanele
plutind legănat
gata să se răstoarne
pe ape negre<

râul e pătimaş izvorând

din o mie şi una de nopţi

în oglinzi interiorul
devine sângeriu
răzvrătit de flăcări
muşcând lacom
din malurile
bărbatului pereche

timpul ţipă
braţele se caută însetate
şi viscolul îşi ascute cuţitele
în carnea umbrei
din nisipul încins

raiul luminii
ca un capăt de linie
picură pe buzele arse
stropi de apă vie

83
 *
Cercuri în cercuri,
orizonturi deschise
în ape limpezi…

84
 Poem alb

de atâta alb răzvrătit

mă dor ochii
privesc fix și aștept
să-i țâșnească
miresei prin rochii
uraniu îmbogățit

la un capăt al ceții
privesc fix și aștept
un concept încolțit
din fum de țigară
viscolit în cafeaua
amară a dimineții

privesc fix și aștept

(ca)trenul încărcat
cu metafore
ieșit de pe șine
între coline veline
să apară înzăpezit...
*
În cer bat aripi,
necuprinse ecouri
sporind distanţe.

85
 The fifth season

86
87
 Crucea de piatră

e o iarnă
de ţinut minte
liber la alb
necuprins
viscolul latră
fierbinte şi
la crucea de piatră
felinarul
s-a stins

88
 Femeia cu cinci sâni

la fereastra vagonului
cu ochii în palma
cu care mângâi
imagini juisez<

am atins
linia albă a umbrei
conturul unei femei
sub cearşaful nins

urmând calea dreaptă

şi fără patimi
deschisă mâinii
lui dumnezeu

de săptămâni
adnotând pagini
dincolo de iarnă
mă aşteaptă

femeia cu cinci sâni

*
Suntem prigorii
în scăderea luminii
pândind exodul…

89
 Escorta

aș fi vrut să încep
cu sentimentul morții
ce se urcă pe tine
ca un mușuroi de furnici
călcat din greșeală
dar moartea nu e un sentiment
e o escortă
cu care te culci
doar o singură dată la vedere
în mijlocul bâlciului
pe o scenă unde lumea
se-nghesuie să privească
și tu tot amâni<

mai întâi întrevezi sentimentul vieții

cu coșciugul pe roți
într-un carusel de spaime
îți dai drumul pe pistă
ca pe apă în întuneric
sub propria piele
într-un cort negru
te izbești de pereți
ți se pare că te dezintegrezi
și nu mai ajungi
la întâlnirea
cu escorta

90
 *
Peşti de argint
în ape de-argint strălucind,
va să fie linişte!

91
 Alte jocuri

singurătatea
nu-și sparge capul
de piatră
nu latră scântei
în sinele ei

dezghiocate ghiocuri
pagini de gând
imagini ghicitori
la un rând

frânturi de femei
peste alte
frânturi călcând
pe tocuri înalte<

viaţa înghite
cu o mie de guri
pământ
din pământ...

e o ușurare
ca după moarte
că sunt<

92
 *
Şoapte de îngeri…
în cerul încercuit,
roi de licurici.

93
 Fiare vechi

între dragoste
şi moarte
amuşinând
omul e o pendulă
fudulă de urechi

altfel ar auzi
de departe
îngerul strigând rar
fiare vechi
fiare vechi răscumpăr
fiare vechi
cu bucata

plata în numerar<
*
Precum vorbele,
bătăile inimii
risipesc ceaţa.

94
 Prăvălia cu iluzii

bună dimineaţa
fată frumoasă
aş dori în ceaţa cafelei
pe terasă
un soare blond blând

cu toată dragostea dar

james bond
a comandat înainte
o lună fierbinte
aşteptaţi la rând

a doua zi tot flămând

m-am înfiinţat
în faţa tejghelei
trezit mai devreme

bună dimineaţa
fată frumoasă
am comandat de ieri şi
mă simt încă neonorat<

domnule drag nu mint

în tăceri morfeme
cuptorul s-a prăjit
azi-noapte şi risc să vând

95
plăcerile răscoapte

n-am mai intrat un timp

în prăvălia cu iluzii dar
în al cincilea anotimp
duzii din faţa casei

urcând flăcări în nori

au înflorit în ninsori<
printr-o perdea de fum
dincolo de drum
am deschis uşa

după tejghea
păpuşa blondă
vânzătoarea mea
se făcuse scrum<
*
Acest strigăt de
asfalt încins acoperind
neagra ninsoare…

96
 Eşecul

mi-a cerut un cearşaf

şi un prosop
şi a intrat sub duş
a ieşit înnodându-mi ochii
şoptiţi peste sâni
prăbuşit la un capăt de pod
n-aveam nici aripi nici mâini
nu îndrăzneam la urcuş

m-a împins domol

către sofaua roşie aprinsă
oferindu-mi singurul
punct de sprijin
şi am căzut în gol

în răstimp m-am trezit

în al cincilea anotimp
corpu-i fără sfârşit
îmi curenta degetele
întindeam într-un firesc deplin
sub muselina uşoară
un năvod lunecos
de nămol şi ceară

iar buzele descifrau sfericul

într-un limbaj

97
pe care n-aş fi crezut
că-l pot stăpâni
decopertând întunericul

ne-am căutat disperaţi

fără să ne fi întâlnit vreodată
cu puterile stoarse
ne linişteam
şi o luam de la început
degetele răsfirate
să nu pierd nimic
recompuneau totul
în suprafeţele devălmăşite
lăsate în voia
buzelor mele arse

nu bănuiam să existe
atâta delicateţe
să nu mă rănească
asumând eşecul mi-a şoptit
ştii ne-am dorit prea mult
să rămânem vii
*
Straturi de zăpadă,
uriaşa retină
a vorbelor…

98
 Priveghi

i se strecurase dracul sub piele

a plecat de lângă raclă
nu putea să mai stea
fără să stoarcă lacrimă din ea<

el continua să tacă
pământ de flori
mărunţit între stele de ceară
nu era mult până-n zori

muierile alea nebune

de se dădeau în carusel
în jurul lui
l-or fi avut toate<

o certară să plece
să-şi adune puterile în somn
„sapă să dai de izvor lacrimilor
până îl duci la groapă<”

cum sta el primenit întins pe spate

îl simţeau pregătit
pentru petrecerea burlacilor
l-ar fi vrut ele ultima oară

să-l atingă în voie să-l mângâie

99
cu privirea< n-ar fi fost nevoie
să ştie ea că sub linţoliu
nu mai era nimic de dezmorţit

pe scară până-n dormitor

o ardeau hainele de doliu
se eliberă de ele ca de un păcat
n-a putut să-l înşele toată viaţa

trupu-i stătut de femeie

desţelenit ca un ogor fără haturi
cu plugul de fier s-a ridicat din aşternut
dimineaţa precum calea lactee în cer
*
Straturi de retină
străvezind ceaţa în
bătaia razei…

100
 Al cincilea anotimp

e o fractură din marele timp

câteva secunde
fecunde
undeva departe
într-un univers
dincolo de viaţă şi moarte

întrevăd incert
trupul unei femei gravide
amforă de lut ars
sordid şi sublim
între mulţimile vide

un expresionism rece
calculat abandonat
într-un deşert
de un violet intens
în care să mă transpun dens
ca un poem într-un vers
*
Sunt atâţia mesteceni,
riguroase semne
irizând scăderea nopţii.

101
 Crucea de piatră 2

prin voinţă divină

însăşi viaţa e parte
din moarte<
ne antrenăm alergăm
înotăm ripostăm
ne lansăm cu paraşuta
ne trage aţa
e un mix de stări în mişcare<

doar când iubim

ca o provocare
acostăm la punct fix
întinşi pe crucea de piatră
şi atinşi o clipă
de veşnicie
parcă n-am mai vrea
să murim<

dar căţeaua lupă

latră pe năsălie
şi cere când nu te-aştepţi
stâlpi drepţi de susţinere
trunchi lângă trunchi
din păduri tinere
pentru reţeaua de-naltă tensiune
din noaptea cealaltă<

102
un arhiereu-vicar
să întrerupă comutatorul
un moment
cât o rugăciune măcar
<să nu-l desluşească
poporul în genunchi
şi incoerent
pe dumnezeu
*
Exerciţii de
respiraţie pe dealul
Golgotei cu vii…

103
 Omul negru

omul cu puşca o eliberase

scăpase de frustrarea umilinţei<
atâtea nopţi eşuate
în mângâieri sterile şi lungi<

trupul ei devenise
un sloi de gheaţă
pe care mâinile lui
îl şlefuiseră
închizându-l apoi
într-un chivot
de tablă<

nu l-a putut ierta

cum să-i ierţi neputinţa...
era împotriva firii
el o crease<

întins pe spate
trupul bronzat al femeii
priponit în miezul de raze
pe aripa camionului
unde îşi plimba şi vânatul
în văzul lumii
şi sfidarea legii<
trupu-i gol

104
scăpat din zăgazuri
de căprioară ucisă
legat cu sfori
serba singura lui victorie<
*
Dincolo de tot,
moartea ca o lupoaică
alăptând puii.

105
 Lăstar

când vine moartea

șerpește ca vița de vie
în care s-a uscat vinul...
te-ngrijește să altoieşti
un lăstar sub
ultimul nod
înainte să-ndepărtezi
ceilalți muguri de ochi<

crestează cruce și
în inima ei fixează
un bob de grâu
prin care să vezi
cum se duce via pe rod
când vine moartea
șerpește ca vița de vie
în care s-a uscat vinul
*
Mulţimi de gânduri,
ca o insomnie în
miezul lucrurilor…

106
 Testament

fii pregătit
să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră

să-ți fie ușor

stai adunat ceară
a lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârșit

ai grijă grijania lui

de părinte paroh
e în stare să te scurteze
de cuvinte

să ia el mierea
ce ți se cuvine ţie
pentru care ai albinărit
mărăcine cu mărăcine
toată viața

și tu și părinții
tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni nu mai răi

107
și fii atent la copii
ei nu scapă nimic
din vedere
e moartea ta nu-i lăsa
să se joace cu ea

și ține minte
ultima iubită
nu se dă altuia nici măcar
dacă ți-o cere ea
*
Zăngăne moartea
cu bani potriviţi să
cumpere ceară.

108
 Perpetuum

să iei noaptea
de la capătul ei
cu înţelegerea
de pe urmă<
şi apoi dimineaţa
să-ţi iei înapoi
viaţa de la
celălalt capăt
*
Ascunşi în iarbă,
ochi fioroşi de animal
pândind asfaltul…

109
 Copacul care şi-a pierdut pădurea

şi odată am surprins
un copac tembel
care şi-a pierdut pădurea<
rătăcind aiurea
desprins din rădăcini
acoperind cu umbra lui soarele
şi călătorind cu el
de la răsărit la apus în tandem

mă tem cu cât timpul

creştea înapoi
înnopta numai unul din doi<

nepregătită lumea
cu nefirescul situaţiei
s-a strâns gură cască pe străzi
şi în pieţe ca la un miracol
sau concurs de frumuseţe

ce-o mai fi cu copacul ăsta

ce se pune mască în faţa soarelui
şi se dă în spectacol
dând fiori de îngheţ respiraţiei

110
(priveam prin geamurile
fumurii eclipsa<)
cineva să-i reteze cu securea ramurile

e un semn de la dumnezeu
n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa

umbra îşi întinde

tot mai deasă corona
un linţoliu de doliu
înfricoşează planeta
doar în scorbura de-acasă
nu s-a înroşit zona

păsările şi-au pierdut girueta şi graiul

volbura se târăşte fără rost
peste câmpul de grâne
raiul a ajuns un iad efemer
ce ne rămâne ca să fim cum am fost...
*
Ne va rămâne
să îngropăm
rădăcinile în cer.

111
 Înveşnicirea

literele sunt frunzele

prin care respirăm
cu Dumnezeu odată
cuvintele rugăciunii<

suntem pădurea fermecată

cercetând de aproapele
faţa întunecată a minunii vieţii
înluminând clapele negre şi albe
şi ascultând în pragul dimineţii
la matineu
Sonata lunii

în urmă
copacii tăiaţi cu securea
împlinesc profeţia
înlemnind pe morminte
cuvintele cruci
ca să nu mai poată Nimeni
să egaleze măreţia
Înveşnicirii
*
Ori
încotro
o apuci…

112
CUPRINS

„Poezia lui Ion Toma Ionescu provoacă „floarea de

suflet” din fiecare cititor”, prefaţă de Adian Alui
Gheorghe/p4
Să rosteşti cuvântul/6
Spring is green/8
În cartea în care scriu eu/10
Şi a fost o zi/11
Cum înlănţuie iedera/12
Viaţa e dinaintea mea/14
Ţin în porthart/16
Cu mersul tău de prinţesă nordică/18
Traversat de cântecul tău/20
Ai înfrunzit/21
O combinaţie duală/23
Înflorise salcia/24
Summer is bright/26
Blonda de la cinci/28
Peisaj marin/29
Dans cu negresa/31
Încălzire globală/32
Cuneiforme/34
Joc cu răsăritul de lună/36

113
Volbură de nisip/38
Pe plajă/39
Orgasm/40
Adulter/43
Sub magie/44
Îndreptar pătimaș/46
Schimbare de ochi/47
Autumn is yellow/48
Eva/50
Tinereţea ne-a căzut de pe umeri/51
De toamnă/53
Viața o pisică sălbatică/55
Octombrie/57
Pepite de plumb/58
Patinatorii albaştrii/60
Tinereţe fără bătrâneţe/62
Ceară şi miere/63
Prostituata regală/64
Winter is white/66
Piftie de şorici/68
Sfântul Andrei/70
Ca o pădure sufletul/72
Prima ninsoare/73
Fleur de marronnier/74

114
Dealul morii/76
Selfie/78
Zidul/80
Am văzut moartea cu ochii/82
Când vorbesc în numele tău/83
Poem alb/85
The fifth season/86
Crucea de piatră/88
Femeia cu cinci sâni/89
Escorta/90
Alte jocuri/92
Fiare vechi/94
Prăvălia cu iluzii/95
Eşecul/97
Priveghi/99
Al cincilea anotimp/101
Crucea de piatră 2/102
Omul negru/104
Lăstar/106
Testament/107
Perpetuum/109
Copacul care şi-a pierdut pădurea/110
Înveşnicirea/112

115