Ion Tom Ionescu

Al cincilea anotimp
Coperta, Layout & DTP: Florin Dochia
Desene: Frederik WEERKAMP
 Ion Tom Ionescu
Al cincilea anotimp
Despre cum iubeşte un poet poezia

Ion Toma Ionescu este un poet care s-a aşezat de ceva

timp la masa creatorilor de poezie autentică, un rafinat
şi un exigent domnitor al cuvântului, creator de cărţi
care pot surprinde prin eclectismul lor dar şi prin
înclinaţia ludică a textelor cuprinse.
Pe lângă evidentul ataşament spre o poezie
postmodernistă, cu accente de urbanism/cotidian
manifest, uşor estompate printr-o manieră inedită de
împletire a romanticului cu jocul ironiei bine stăpânite,
transpare un fel de ermetism care mă duce cu gândul
la suprarealism în stilul lui Gellu Naum sau Valeriu
Mircea Popa.
(desfrunzeşte) „pielea şarpelui/ nisipul lustruieşte/
glezna apei…”
Ion Toma Ionescu scrie poezia unei transcendenţe
prin revelaţie, poezia unei viziuni, poezia unei stări
confesive voalate, cu rafinament şi subtile figuri de stil.
Pentru un poet care cultivă abil suprarealismul într-o
poezie de tip postmodernist există o comuniune
echilibrată şi funcţională a spiritelor concepute ca
magice, a lucrurilor şi reprezentărilor omeneşti.
Realităţile raţiunii filtrate de „adieri” romantice
incluse unei logici şi realităţile absurdului, sunt
unificate într-un fel de-a trăi care îl aduce pe
Dumnezeu pe pământ şi în om, care aduce visul în
reflexia unei supravieţuiri zilnice, apropiind cerul
până la a-l identifica printr-un act de conştiinţă în care
singurul firesc este legea firii.
5
 (am văzut) „fulgi de tăciune/ ningând/ peste rănile/
prin care/ sângeraseră/ cuiele/
cuvinte libere/ exersau/ în rugăciune/ împletituri/
de lână”
Delicat dar persuasiv, Ion Toma Ionescu păstrează
respectul cuvenit pentru sursele prime şi valoroase. Aş
putea spune că este de un Platonism uşor ermetic, deşi,
la primă vedere, prin respectul faţă de amănunt şi
detaliu, prin iubirea pe care o poartă amănuntelor,
prin spiritul de analiză, care nu subordonează nimic
arhetipului, autorul pare mai apropiat prin viziune de
Aristotel decât de Platon. Axiologia poetului asumă
prototipul şi perfecţiunea într-o ontologie arhetipală
închisă în om şi nu în afară sau deasupra acestuia.
Remarcabilă este curgerea, aş spune firească, spre
poezia de notaţie cu mesaj puternic concentrat, cu
semantică şi simbolistică, aducând cu poezia asiatică
dar şi accente de poezie scandinavă, depărtându-se
astfel de retorica lirică de sorginte balcanică, chiar dacă
este îmbrăcată în veşminte postmoderniste.
(scrutându-mi chipul) „în oglinda acoperită/
desluşeam/ cum se scurge/ nisipul/ într-o/ clepsidră/
de ceară/ topită”
Ion Toma Ionescu ne învaţă să citim aşa cum scrie el,
prin acelaşi procedeu de plutire a fiinţei înspre
revelaţie, în prezenţa femeii iubite sau muzei, de
subordonare a eului, iubind deopotrivă femeia şi
poezia, pentru a păstra în viaţă eul său de poet, de a-l
spiritualiza intens şi ireversibil. Cine nu a încercat
astfel de experimente spirituale nu poate realiza cât de
6
mult şi cât de rapid pot ele schimba o structură umană
şi cât de periculoase sunt pentru psihic, adică, femeia
are aici rolul de a-l apăra pe poet şi acceptă postul de
intermediar între divinitate şi acesta. Ion Toma Ionescu
a înţeles deplin demersul şi propune prin poemele sale
experimentarea procedeului revelator în scopul
reprezentării simbolice a lumii prin expresivitate şi
prin iubirea femeii şi poeziei.
(să rosteşti cuvântul) „pe numele de strigat/ în
dungă de pasăre/ de împărat/ să-l slăveşti/ întâi
soarelui/ şi apoi iubitei/ să-i cobori/ în călcâi/ bezna
umbrei lui/ şi ei să-i îndoi/ sub sărutul ispitei/ glezna…”
Volumul de faţă „Al cincilea anotimp” (în opinia
mea, femeia ar fi cel de-al cincilea anotimp) are o
structură relativ eterogenă ca stil, adică îmbină poeme
în vers clasic cu cele în vers alb sau liber, eterogen în
sensul bun al cuvântului, adică nu devine linear,
monoton, din contră, prezenţa diversităţii, a ironiei
deduse sau induse, dezvoltă o curiozitate firească
pentru descoperirea următorului poem, cu
particularităţi probabil diferite de anteriorul. De
menţionat şi excelenta ilustrare cu mare talent graphic
datorată domnului Frederik WEERKAMP.
Pot să ajung, dacă nu cu hermeneutica măcar cu
intuiţia până la pragul a ceea ce este de neanalizat în
poezia lui Ion Toma Ionescu, până la ceea ce impune o
judecată implacabilă ca un destin: Ion Toma Ionescu este
un poet foarte important în literatura română şi
această carte o demonstrează cu prisosinţă.
Eugen Pohonţu
7
se scrie poezie,

în spuma berii
la berărie
în buza mierii
pe urdinişul muierii

la puşcărie
pe clăbuci de săpun
şi pe fumul
de tutun (la ce bun…)

pe cruci de apă
în călcâiul
urmei vinului
de la agapă

pe cornul lunii
sau pe sânii
nebunii
stropiţi de ploi

pe frunza de stejar
moartă
pe-o gutuie
sau pe-o hartă

cu românica
bătută-n cuie
de pălimar.

se scrie poezie… rar

9
I. echinocţiul de primăvară

11
în cartea în care scriu eu,

ninge tot timpul

caligrafiez cu acribie
literele albe
zăpada iese din pagini
abia de mai disting
marginile

continui să scriu
ca şi cum mi-aş tivi sufletul
dar în noaptea asta
s-a întâmplat un miracol
firul de ceară alb din literele
mele s-a împletit
cu un fir de mătase roşie
şi să se întregească minunea
în trup mi-au încolţit bulbi
de ghiocei

15
deschizi ochii,

gângureşti
asculţi poveşti
pe genunchii bunicii…
schimbi rochii
în faţa oglinzii
iubeşti

în spatele
minunii
vezi un munte
îl urci că ţi-e dat
să pudrezi
faţa lunii

nu se mai întinde
scara minciunii…

ştergi pe frunte
broboanele de sudoare
sub tiara
de spini a fricii
şi mergi mai departe

e atâta ceaţă
pe marte…

16
ca şi cum luneci,

cu mâinile
înfrunzind pielea
ceţoasă
devălmăşind voit
sub cearşafuri
de smalţ
ordinea riguroasă a umbrei

am văzut o casă
în zwolle
din colţuri sparte
de cărămidă
arsă în foc
ieşind în relief
ca ţepii unui arici

ce fiinţă hieratică
şi caldă
ademenind
sub magie
stă să se deschidă
sub pielea-ţi
trandafirie

17
o combinaţie duală,

de alb-sângeriu
martie şi-a ales
culoarea pereche
potrivind candoarea
lângă păcatul viu

când am desprins
în doi timpi sub
sarafanul nins
bluza ta roşie
vălul s-a rupt

şi am dat de ghimpi

18
ne regăsim pironiţi,

într-o livadă de
cireşi înfloriţi…

caut lumina cuvântului

numai că bestialele
flori de cireş
mi-au străpuns simţurile
toate organele ciuruite
au căpătat simţ olfactiv

literele s-au risipit

parc-ar fi nişte jerbe
de fluturi

şi un pian dement
tocmai acum şi-a găsit
să-şi dezintegreze sunetele
în cerul îngerilor

mă iertaţi de neputinţă.
voi alege să tac aici

19
m-am desprins,

din frunzişul unui arţar

într-o miercuri
de atunci alerg
în cercuri hoinar prin
păienjenişul de astre
dăruind de logodnă
iubitelor mele
orhidee şi inele
cu safire albastre
însemn pentru treceri…
încântat de trofee
ca un hoţ de buzunar

delictul minor
la tribunal
în discursul de acuzare
a fost taxat de procuror
jaf la drumul mare
şi într-un pariu
condamnat
de judecătorul bocciu

la recurs
hoţul de inele s-a prescris
nici o lege nu l-a atins
inel în inel
cerc în cerc necuprins
sinele în sine învins
20
şi punctul fix viu
(indecis)
conjunct cu
x-ul
mijlociu…

21
ochiul magic,

clipeşte scurt
depăşind iminenţa realităţii

lumina taie pieziş

cadrul umple ca o explozie
resorturi nebănuite

dincolo de aşezarea firească

a straturilor de aer
pânza poroasă a filtrelor

absoarbe umbra
şi artistul sparge
coaja sâmburelui

o fracţiune de
secundă timpul
înţepeneşte strivit

apoi soarele roşu

se ridică deasupra nopţii
celei scurte

altarul cerului
s-a deschis
pentru slujba de dimineaţă
calul gata pregătit
îşi potriveşte paşii
22
pe poteca muntelui

în vale unde s-a oprit săgeata

va trebui săpat
adânc

23
ce repede se pun ani înapoi,

şi tot mai greu înainte

sania lunecă pe zăpada din noi
răvăşind scrum şi mirări
în cuvinte

la capătul zilei în noaptea

ca o culme de rufe
întinsă între cer şi pământ
recoltăm trufe negre rare
din capcane de vânt

e o stare devreme
într-un anotimp-domn,
ca un sâmbure
de lumină încolţind
în somn

24
II. solstiţiu verii

25
la mare,

la soare
pe nisipul plajei
în frac

sângeri
sub semnul
vrajei

celebrând
domnişoare
cu chipul
de îngeri
şi piele
de drac…

29
în răspântii,

mă regăsesc uneori
vegetând…
stau în mine ca o hologramă
cu ochii la
învelişul cerat

în plină dramă
îmi cresc spini în platfus

…îmi vine să rămân

cactus

30
curenţi reci subţiri,

lame de brici
străpung pielea
bronzată

apa mării e limpede

calc dungile mierii

desenate
dedesubt
în lumina filtrată
fagure de apă
inconsistent
ce se clatină
şi pulsează
legănând nisipul

întind privirea
deasupra platoşei
de solzi
albaştrii-verzui
respiraţia e liniştită
marea încă doarme
fiinţă vie
după orgasmul
unei nopţi

31
nimeni nu spune pietrei,

încotro curg apele

şi nici piatra nu
se întreabă mută
se aşează în sinea ei
răbdătoare şi
despleteşte în unde
secundele

nimeni nu spune
bobului de grâu când
lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt
până la brâu
copt pentru
dreaptă judecată

nimeni
nu se întreabă
de ce somnul
grâului e alb
când se cerne
dintre perne
de piatră…

atât de scurtă
şi neînsemnată
cavalcada de taine
32
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriaşii
nu-şi mai ţes
haine de piatră
în legende

şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră

33
cum să-mi las copilul,

din grijă
în primejdia fluşturaticei
zvârlugă de apă
îi va luneca printre degete

gândea mama
şi eu tăiam cu braţele
întors pe spate
apa în două
râuri…

34
ca un fluture,

prins într-o mie de ace

gol pe dinăuntru
desfrunzit de atingeri…
un cocon de umbră
rătăcit
între dunele
fierbinţi…

mi s-ar părea firesc

prin geam
în insectar
oglindit
când privesc
să am
o mie de chipuri

şi nu le am…

35
am zărit o blondă,

la călanu mic
pe stradă

avea
atâta cocs în ea
de se topea
ca un bulgăre
de zăpadă
în inima mea

36
aveam nevoie să rătăcesc,

într-un adulter
să întorc anii de nicăieri
pentru a le da un sens
decelam fiecare clipă
îndelung ca pe un univers nou
ce-mi îngăduia să-l ajung

erai toată un câmp de mine

şi degetele mele
fremătau în întuneric
descoperind uimite
fiecare scânteie
pe care o stingeam apoi
cu roua de pe buze

nu se mai sfârşea totul

transparenţi
ne pierdeam în mare
ca două meduze

37
un cancer bântuie lumea,

arde mocnit mistuind

pădurea de oase

strâng în pumni supradoza

muzici clisoase
glisează evanescent

un anotimp delirant
se străvede
strident

noroi de confeti
colorate scurse
pe esplanadă

viaţa în libertate
se încolonează în stradă
pentru parada gay

ecou al unei petreceri

a burlacilor… sau
un început de reality show

38
III. echinocţiul de toamnă

39
silenţioasele,

elicoptere
ale toamnei
aterizând
la punct fix…

caldarâmul
cerului
îngropând
zilele ruginii
ale călătoriei…

şi controlorul
de trafic
înnebunind
radarul ploii
pe muzică rock…

păsări albe
diligenţele
trec
spre iarna
de foc

43
ce frumoşi sunt tinerii protestând,

ei sfidează maşinile
înotând în carosabil
contra curentului
încălcând flagrant
liberi
regulile de circulaţie
nescrise ale istoriei

jandarmi în costume negre

sub caschetele cu vizor
bălăngănesc ritmat
lovind în scuturi
bastoanele tonfa
limbi de clopot
mute spânzurători
ale crucii

fetele zâmbind radioase

le-au adus flori
şi le strigă în cască
ora întâlnirii
sub ceas
în parcul tei
ca să facă
dragoste

toată piaţa scandează

roşia roşia roşia
44
şi din spatele mulţimii
dinspre câmpurile
mănoase
vin transportoarele
blindate
încărcate cu roşii

un bărbos etern
într-o portavoce
schimbă
direcţia ţintei
mişcătoare
la guvern
la guvern

în palatul victoria
s-a semnat ordonanţa

anul ăsta bulionul e gratis

45
în rama gândului meu,

s-au înserat
ramayanele
fotografii mişcate
de vântul călduţ
sentimente contrarii
care adie
din când în când
să-şi încerce
rezistenţa
la reîncarnare
a memoriei

şi memoria surdă
precum carnea
trupului sterp
trage în dungă
clopotul
scuturând
rugina
de pe frunze

46
desfrunzeşte,

pielea şarpelui
nisipul lustruieşte
glezna apei

coaja nucilor verzi

de atâta vară
plezneşte
şi crapă

flacăra lumânărilor
sapă în ceară
bezna
tăcerilor

sâmburii merelor
sâmburii merelor
în carnea de măr
se îngropă

47
nu se dau prinse,

cu năvodul
păsările toamnei
nici panglici colorate
nu se taie
inaugurând
exodul frunzelor

stâlpii de fum
se îndoaie periculos
susţinând podul
doldora de nuci
doar cu focul
de la trei uluci…

nu stai făr’ de lemne

în stivă
în fundul curţii
în pantalonii ăia scurţii
în gura iernii
ceara ei de divă
aşteptând să răsară
soarele
din cazanul
povernii

că nu e vară

48
la sighet pe coridoarele lungi,

cuvintele îşi pierd respiraţia

literele expuse pe gratii în ziduri
descărnate de lumina soarelui
ca nişte prune uscate rescriu
rescriu o tulburare a istoriei

o pădure de nume smulsă

din rădăcini de un vânt năprasnic
pe versantul golgotei
parcă te înjunghie încă în urechi
câte un geamăt sfârşit
venit din întunericul surd al negrei.

mişelească lucrare a diavolului

a crezut că poate îngenunchea
spiritul unui popor
dumnezeu a îngăduit
pe încrengătura de oase în cruce
doar cărnii s se usuce

strigătul acesta nu e de-aici

dar aşa a venit…

49
nu pe pământ,

are viaţa
tărâmul fericirii
dar ca să poţi să rămâi
cu destinul iubirii
să-i poţi înţelege
adevărul
divin
guşti mai întâi
vinul
şi abia apoi muşti
mărul
din
vin

50
stocate pe hard,

are toate datele

să intre
cu oiştea-n gard

fante galant oscilează

între proză şi poezie
ca studiu
al unui preludiu

lunecos
aerodinamic
lucid rafinează
alcooluri în vid

îşi mişcă uşor

cuvintele
aripi de aer
şi apă

unduitor
ca o râmă
îşi sapă
în orb hărţile

e un animal
insidios şi rebel
timpul vine
spre el
din toate părţile
51
tinereţea,

ne-a căzut
de pe umeri
ca o mireasă
a umbrei

52
un poem într-un vers,

e trupul pervers
şi fără ruşine
al unei femei
pe care-l ştiu
l-am scris
şi-l port
în mine
după ce
nu mai
sunt viu
după ce
nu voi
mai fi
mort

53
un păianjen imens,

paralel
îşi întinde plasa de fier…

nori
celebrând
cei o sută
de sori
s-au strâns
unul într-altul
de ger…

ţara mea râzând

ca un hohot de plâns
se strămută
în cer

54
mi-am schimbat ochii,

pot vedea lumea

pe toate feţele…
dimineţile vin acum
la cafea
în rochii de seară
şi cursul vieţii îl pot
întoarce din drum
arzând liniştit precum
o lumânare de ceară

ce bine să ai întunericul tău

de toate zilele
îl lipeşti blând
pe sânii femeii
acoperindu-i
deal-vale şi
iar deal-vale
în cerul mâinii

măcar nu sunt
munţii stâncoşi
să-ţi zgârii
palmele
şi să ţâşnească iar lumina

ce ochi păcătoşi…

55
eram frumoşi.

împărăţeam tinereţii
elanul sentimentele
votca şi sucul de roşii…
agăţam
de lobul urechii
cuvintele
ca pe nişte cireşe de mai

stăpâni ai azurului
ne avântam
pe luciul gheţii
exersând piruete
şi salturi mortale…
patinatorii albaştrii
ai aerului
susţinuţi de propriile
aplauze

am descoperit
în contractul cu viaţa
clauze
secrete
…că lumea
plină de şmenuri
e împărţită
de schengenuri

gheaţa este
56
mai subţire ca aţa
cireşele sunt amare
şi în ochii iubitei
deposedaţi
de candoare
citesc acum
asta e o ştire

…nimic nu mai are

dulceaţa
cafelei cu sare

(dedicată prietenei albastre claudia duminică)

57
VI. solstiţiul iernii

59
am să vă uimesc,

poezia mea
e doar o stare
în care sufletul
îşi găseşte un alt corp

la început curgător
tremurând de emoţie
când se întrupează
precum piftia de şorici
din ţipătul înjunghiat
al animalului
în ajun de crăciun
luând forma vasului
de lut ars
acoperit de ninsori

împărţim viaţa
în două ca pe o
pâine neagră
albind cuvintele
cernite din dureri

în timp ce
sângele domnului
dă pe foc într-un
ceainic de tablă…

63
desenez în nisipul,

sfântului duh
chipul
cuvântului

şi decupez literele
hârjâind nesigur
cu un bomfaier
ce desparte
într-un caier
spaima de moarte
de setea de viaţă
potrivind
ora exactă
ora exactă
a meridianului meu

ştii moartea
e o carte
în care scrii
mereu
şi ajuns
la sfârşit
crezi că păcăleşti
alungind literele
ca şi cum ai fi
un pic dumnezeu

64
am văzut,

fulgi de tăciune
ningând
peste rănile
prin care
sângeraseră
cuiele

cuvinte libere
exersau
în rugăciune
împletituri
de lână

65
nu urci la ceruri,

pe aripi
planat
în lumină
de îngeri

îţi scuturi
sufletul
curat
de ţărână

îngropi
caligrama
la rădăcină
de sângeri

şi-ţi legi povară

teama
cu frânghia
de ceară…

nu urci la ceruri
pe aripi planat
în lumină
de îngeri

66
ceaţa strecoară în imagini,

rotocoale vineţii
acoperind golul dintre cuvinte
calculatorul toarce impersonal
abia de simt sârma ghimpată
pe care calc într-un echilibru precar

lupii albi înfometaţi adulmecă în aer

urma inconsistentă a fricii
flori albastre de gheaţă
subţiri înfloresc
pe fereastra din cer a bunicii

67
scrutându-mi chipul,

în oglinda
acoperită
desluşeam
cum se scurge
nisipul
într-o
clepsidră
de ceară
topită

68
e o iarnă,

de ţinut minte
liber la alb
necuprins
viscolul latră
fierbinte şi
la crucea de piatră
felinarul
s-a stins

69
solitar,

la fereastra vagonului
cu ochii în palma cu care
mângâi imagini
juisez…

am atins
linia albă a umbrei
conturul
unei femei
sub cearşaful nins

urmând
calea dreaptă
fără patimi
deschisă mâinii
lui dumnezeu

de săptămâni
adnotând pagini
dincolo de iarnă
mă aşteaptă
femeia cu cinci sâni

70
nu-i uşor,

să treci
în viaţă
cuvântul
„săgeata”
prin pântecul
focului
cu vămile
lui reci

vezi o clipă
cum
te cuprinde
fumul
înşelăciunii
spaima
că îngheaţă
cântecul
în drumul
lung al
rugăciunii

o clipă
cât roata
lunii…
şi iarăşi crezi

71
şi după ce izbândeşti,

să o iei de la capăt
în aplauze…

afişul vieţii
are chipul
unei mrene
ce se zbate
în spectacol
pe uscat

în timp ce
moartea sapă
cu şişul în apă
nisipul
sub malul
surpat

72
V. al cincilea anotimp

73
vânt e vântul,

care ne vântură
în cele patru vânturi
şi pământ pământul
ce ne pământură
în mormânturi

apă e a apa
care ne sapă
şi ne îngroapă
în groapa de apă
lângă corabie…

scut fără sabie

şi arc de curcubeu
în noaptea lungă
a lumii gemene
dumnezeu scapără
amnarul pe cremene

77
între dragoste,

şi moarte
amuşinând
omul e o pendulă
fudulă de urechi

altfel ar
auzi de departe
îngerul strigând rar
fiare vechi răscumpăr
fiare vechi
în numerar…

78
îngropat în praf de câmpie,

într-o transhumanţă
bizară păstorind
în gară pustie
turma de gânduri
pe terenul de vânătoare
împrejmuit
de propriul meu trup
cu nenumărate intrânduri…
pândind negreşit un lup
ce mi-a luat urma
şi tot se ţine după mine
dându-mi târcoale-n spirale…

şi vai nu e drept
nu pot să-mi acopăr
sau să-mi asum vina
într-o viziune calmă
văd linia vieţii
din palmă
şi descopăr
şina de cale ferată
furată…

79
(într-o transhumanţă bizară,

aştept în gară pustie

şi trup înţelept împărţit
între turma de miei
şi haita de lupi
de-a valma
gata să se sfâşie între ei…

consult perspectiva ceţii

din palma cu linia
de var a vieţii
întreruptă
şi vai nu e drept
să nu mai apără
trenul în gară…
măcar
spleenul
liniei căii ferate
furate…)

80
al cincilea anotimp,

e o fractură din marele timp

câteva secunde
fecunde
undeva departe
într-un univers
dincolo de viaţă şi moarte

întrevăd incert
trupul unei femei gravide
amforă de lut ars
sordid şi sublim
între mulţimile vide

un expresionism rece
calculat
abandonat
într-un deşert
de un violet intens

în care să mă deşert dens

ca un poem într-un vers

81
fată frumoasă bună dimineaţa,

aş dori în ceaţa cafelei

pe terasă un soare blond blând
cu toată dragostea dar
james bond a comandat înainte
o lună fierbinte
aşteptaţi la rând

a doua zi tot flămând

m-am înfiinţat în faţa tejghelei
trezit mai devreme
bună dimineaţa fată frumoasă
am comandat de ieri şi
mă simt încă neonorat…

domnule drag nu mint

în tăceri morfeme
cuptorul s-a prăjit azi-noapte
şi risc s vând
plăcerile
necoapte

n-am mai intrat un timp

în prăvălia cu iluzii dar
în al cincilea anotimp
duzii din faţa casei
urcând flăcări în nori
au înflorit în ninsori

82
printr-o perdea de fum
dincolo de drum
am deschis uşa
după tejghea
păpuşa blondă
vânzătoarea mea
se făcuse scrum

83
mi-a cerut un cearşaf şi un prosop,

şi a intrat sub duş

a ieşit înnodându-mi ochii
şoptiţi peste sâni
prăbuşit la un capăt de pod
n-aveam nici aripi nici mâini
nu îndrăzneam la urcuş

m-a împins domol

către sofaua roşie aprinsă
oferindu-mi singurul
punct de sprijin
şi am căzut în gol

în răstimp
m-am trezit
în al cincilea anotimp
corpu-i fără sfârşit
îmi curenta degetele

întindeam într-un firesc deplin

sub muselina uşoară
un năvod lunecos
de nămol şi ceară
iar buzele descifrau sfericul
într-un limbaj
pe care n-aş fi crezut
că-l pot stăpâni
decopertând întunericul
84
ne-am căutat disperaţi
fără să ne fi întâlnit vreodată
cu puterile stoarse
ne linişteam
şi o luam de la început

degetele răsfirate
să nu pierd nimic
recompuneau totul
în suprafeţele devălmăşite
lăsate în voia
buzelor mele arse

nu bănuiam să existe
atâta delicateţe
să nu mă rănească
asumând eşecul
mi-a şoptit

ştii ne-am dorit prea mult

să rămânem vii.

85
mi-am schimbat medicul de familie,

e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea

odată cu trupul
mi-am ales un drum
înapoi în viitor

nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc

de-a baba oarba cu lupul
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir…
măcar dansăm de un veac
în acelaşi delir

respir cu ochi de ciclop

un parfum viu intens şi miop…
paralel un stafilococ auriu creşte rebel
în starea lui de agregare şi mă izbeşte
ca o stea căzătoare

şi nu mai ştiu dacă e un ea

sau o el
medicul de la reanimare

86
zile de la capătul ploilor,

zăbrele de apă
inconsistente se ţes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne
al cincilea anotimp

şi timpul
un păianjen de pământ
se risipeşte în oase
ţesând
giulgiul alb de mătase şi
despărţindu-mă de umbră…

umbra care nu mai sunt

mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul
de noapte

87
să rosteşti cuvântul,

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
de împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…

să-i ascunzi în nori

cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii
sau sclavei
după nevoi

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele…

88
cuvântul
e liber
să zboare
cât mai departe
cu umbra în soare
şi viaţa
în moarte

89
tropăitul bocancilor,

precum un noian de soldaţi

argăsind la un loc cu moroii
pielea măslinie a ploii…

un miriapod de asfalt
desprins din nori
şi întins pod de oase
peste gaura neagră
cu sclipiri lucioase
şi goale de sens din tavan
ce îmi dă fiori

un ecran
smartphone
imens
cu bateria descărcată…

oricât am fi blestemaţi
nici dumnezeu
în marea lui spălătorie
nu ne mai spală vreodată
să rămânem curaţi

amin
e cuvântul din urmă
mai greu
decât un păcat
între fraţi
90
e ca şi când abordând
al cincilea anotimp
şi bând vin în tăcere
cu moartea la masă
te-ai îndrăgosti de ea
şi ai mai cere
un rând

91
unde sfârşeşte pârtia,

e un zid
schiurile descriu
cu sunete înfundate
hieroglife precipitate
înainte de izbitură
alb pe alb

o răsuflare rece
gură la gură
mă petrece
tăioasă
dincolo de finit

dar literele rămân

suspendate
negru pe negru
în negura
carului mic
(înţepenit
al maşinii de scris)

stau prăvălit
pe axa nopţii polare
ca un turn fără ferestre
încrucind calea lactee
a lumii terestre
cu sufletul călătorind
în loitra carului mare
92
şi nu-mi explic
taciturn
de ce
stelele
în lumânări
se sting

93
prin voinţă divină,

însăşi viaţa e parte

din moarte…

ne antrenăm alergăm
înotăm ripostăm
ne lansăm cu paraşuta
ne trage aţa

e un mix de stări în mişcare…

doar când iubim

ca o provocare
acostăm
la punct fix

întinşi pe crucea de piatră

şi atinşi o clipă de veşnicie
parcă n-am mai vrea
să murim…

dar căţeaua lupă

latră pe năsălie
în mare tăcere
când nu te-aştepţi

şi cere stâlpi drepţi

din păduri tinere
trunchi lângă trunchi
94
aliniaţi să sporească
reţeaua
de tensiune înaltă
din noaptea cerească

un arhiereu-vicar
să închidă comutatorul
un moment
cât o rugăciune măcar
…să nu-l desluşească
poporul
în genunchi
si incoerent
pe dumnezeu

95
undeva la margine,

de galaxie
în al cincilea anotimp
este un rai al pescarilor…
unde mrenele şi
floarea scobarilor
celelalte neamuri de peşti
legaţi cu beteală în hamuri
sar fir întins de poveşti
din ramuri
când presari în nisip
momeală
mămăligă aurie

şi tu asculţi
nepământene
secunde
şi priveşti
vrăjit scene
din altă ligă
cu iele cântând
şi dansând
îngereşte

îl laşi dracului de peşte

şi alergând către ele
calci pe mămăligă…

96
ce uşori,

se pun ani înapoi

şi tot mai grei înainte…
sania desprinsă din nori
lunecă prin noi în
zăpada fierbinte
răscolind scrum şi mirări
în cuvinte

la un capăt de drum
neatinsă de soare
stă noaptea
culme de rufe murdare
întinsă
între cer şi pământ
împrăştiind spori…
trufe negre rare
în capcane de vânt

e o stare devreme
într-un anotimp-domn,
ca un sâmbure
încolţind
în somn

97
arma de vânătoare,

atârna de umăr
aripă desperecheată
de număr
impar…

era de-acolo
de ziceai că nu e

lighioană
bătută în cuie
ca o icoană
pe tulpina
unui stejar…

coaja copacului
acoperise
pe jumătate
chipul
maicii domnului

şi când îngerul
l-a bătut pe spate
complice
a deschis un festival
de alice

judecătorul în robă
l-a condamnat
98
şapte ani de probă
în anotimpul prescris

ioan chiorul
din merişani
cum v-am zis…

99
Cuprins
Despre cum iubeşte un poet poezia,
de Eugen Pohonţu / 5

se scrie poezie / 9

I. echinocţiul de primăvară / 11
în cartea în care scriu eu / 15
deschizi ochii / 16
ca şi cum luneci. / 17
o combinaţie duală / 18
ne regăsim pironiţi / 19
m-m desprins / 20
ochiul magic / 22
ce repede se pun ani înapoi / 24

II. solstiţiul verii / 25

la mare / 29
în răspântii / 30
curenţi reci subţiri / 31
nimeni nu spune pietrei / 32
cum să-mi las copilul / 34
ca un fluture / 35
am zărit o blondă / 36
aveam nevoie să rătăcesc / 37
un cancer bântuie lumea / 38

101
III. echinocţiul de toamnă / 39

silenţioasele / 43
ce frumoşi sunt tinerii protestând / 44
în rama gândului meu / 46
desfrunzeşte / 47
nu se dau prinse / 48
la sighet pe coridoarele lungi / 49
nu pe pământ / 50
stocate pe hard / 51
tinereţea / 52
un poem într-un vers / 53
un păianjen imens / 54
mi-am schimbat ochii / 55
eram frumoşi / 56

IV. solstiţiul iernii / 59

am să vă uimesc / 63
desenez în nisipul / 64
am văzut / 65
nu urci la ceruri / 66
ceaţa strecoară în imagini / 67
scrutându-mi chipul / 68
e o iarnă / 69
solitar / 70
nu-i uşor / 71
şi după ce izbândeşti / 72

102
V. al cincilea anotimp / 73
vânt e vântul / 77
între dragoste / 78
îngropat în praf de câmpie / 79
(într-o transhumanţă bizară) / 80
al cincilea anotimp / 81
fată frumoasă bună dimineaţa / 82
mi-a cerut un cearşaf şi un prosop / 84
mi-am schimbat medicul de familie / 86
zile de la capătul ploilor / 87
să rosteşti cuvântul / 88
tropăitul bocancilor / 90
unde sfârşeşte pârtia / 92
prin voinţă divină / 94
undeva la margine / 96
ce uşori / 97
arma de vânătoare / 98

103
Cărţi publicate:

Pasărea ceţii. Tablouri dintr-o expoziţie (poezie), Editura

TipNaste, 1995.
Glonţ de argint (poezie), Editura Paralela 45, 2008.
Dosarul „Albaştrii”. Fenomenul Piteşti 1971 (proză
memorialistică şi document pe baza dosarului de
urmărire), Editura Paralela 45, 2011.
Bursa îngerilor (poezie), Editura Paralela 45, 2012
Bursa îngerilor (poezie), Editura Transilvania, în cadrul
Proiectului Print. Cititor de proză, 2012
Guşterele (roman), Editura Paralela 45, 2013
Norduri (poezie),Editura Paralela 45, 2014
Guşterele (roman), Ediţia II-a revăzută şi adăugită. Editura
Inspirescu, 2015
Jurnal din anul Apocalipsei, Editura Inspirescu, 2015
Argintarium (antologie poezie), Editura Art Creativ, 2016
Din arginturile mele (poezie) Editura Art Creativ, 2016
Ceară şi miere (poezie), Editura Grinta, 2017
Tablete în alb şi negru (proză), Editura Grinta, 2017
Copacul cu icoană (proză scurtă), Editura eCreator 2018
„Albaştrii”, dosarul, Editura Detectiv literar 2018, Ediţia II-a,
adăugită

104