Antologiile LUCVAL&KEN

VLĂSTARE
EMINESCIENE
2023

Ediție îngrijită de
Kessy-Ellys Nycollas

Editura LUCVAL&KEN
Petroșani 2023
 Redactare: Kessy-Ellys Nycollas
Tehnoredactare: Kessy-Ellys Nycollas
Corectura aparține autorilor

ISBN:978-630-6554-00-3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Vlăstare eminesciene : 2023 / ed. îngrij. de Kessy-Ellys Nycollas. –
Petroşani : Editura Lucval & Ken, 2023
    Index
    ISBN 978-630-6554-01-0
I. Nycollas, Kessy-Ellys (ed.)
821.135.1

Toate drepturile asupra versiunii în limba română, aparține autorilor.

Reproducerea integrală sau parțială, sub orice formă, a textului din
această lucrare este posibilă numai cu acordul scris al autorului și al
administratorului LUCVAL&KEN

Comenzi pentru această lucrare se primesc la:

0722755396
Aurelia Rînjea

3
DOR DE EMINESCU
Eminescu
E Biblia a românilor
De Cuvânt înluminat
De pâine și vin
Ne dor întrebările
Cu dorul temător
Limba Română
Testamentul sfânt
Al acestui popor
Tot mai aproape de el
Cu un plâns
Trece șoptit printre noi
Generație după generație
Veghează din astral
Cu dorul când te duci
Și nu mai vii
Cu puterile inimii
Un ochi de veghe
Stă mereu deschis
Să se apere de orbii lumii
De săgețile cu pietre
Învie scriind cu sufletul
Împărțit în cuvintele
Care iau formă de cruce
În voluptatea visului
E tăcerea noastră
Prin El infinitul din noi
Trece în cuvinte

4
 POETUL
Rătăcește în versuri
Căutându-se
Dăruindu-se
Bate la Poarta Cerului
Dumnezeu intră
În Casa sufletului

ESENȚE
Dumnezeu te pătrunde
Prin marea lucrare a Sa
Popor care ai fost binecuvântat
Cu Eminescu cu Brâncuși
Cu Enescu și Grigorescu
Un spirit latent se hrănește
Din cumințenia pământului tău
Încă viu ce-și duce crucea
Poetul îl închină
Și îl eliberează din ceruri
O levitație cu aripi de duh
O metaforă care crește
Suflet cosmic ce proiectezi
În rugă viitorul
Continuă-ți comunicarea
Pentru a-ți vindeca
Trupul mintea și inima
În marea iubire a Sa

5
 DOAR EI
Doar ei poeții
Bucură îngerii
Voi rătăciți
Prin bezmetice ploi
Într-o erată a inimilor
Cu îndeletniciri banale
Și seifuri ascunse
În dimineața voastră
Prea scurtă

SINGURĂTATEA DE POET

Singurătatea de poet
Este profundă
Cosmică și nemărginită
Se mulțumește să fie pace
În sufletul lui
Chiar dacă îi e dor
De o prindere de mână
O adiere
O aripă de înger
Îl face să zâmbească
Visează aura de împreună

6
 CERTITUDINE
M-am întrebat dacă
Există Poezie în stare pură
Iar dacă există
Trebuie s-o vezi
Poetul ca un alchimist
Modelează în creuzetul lui
Un totem să scoată
Din crisalida magică
Coconi de poezie
Pe care îi hrănește cu sufletul
Într-o zi vor crește
Și vor deveni copiii lui

TELEPORTARE
Poetul își ia rucsacul
Cu metafore și locuiește
Într-un izvor de munte
Sau într-o duminică
Pune pe masă două poeme
Rupte din pâinea pădurii
Din care se hrănesc
Păsările cerului
Lighioanele pământului
Duhurile văzute și nevăzute
Îngerii și oamenii singuri
Poeme sfinte cu iubire
De Dumnezeu

7
Ana Maria Sotir

8
 LUCEAFĂRULUI

Pe coarda fermecatei lire

Ai presărat dor și iubire,
Luceafăr drag și singuratic,
Când inima ți-era jăratic.

Și când o lacrimă, pe gene

Ți se zărea curgând alene,
Din pătimirile amare
Ai încrustat mărgăritare.

„Dorința” ta și „Floare-albastră”
Nu pier din amintirea noastră,
Iar tu trăiești prin slova-ți sfântă
Ce-oriunde pe oricine-ncântă.

„De-or trece anii”, tot mai vie

Va fi frumoasa-ți poezie
C-ai scris cu litere de aur
Și-ai făurit din vers tezaur!

Iar teiul tău frunza și-o cerne

Și neaua peste el se-așterne,
Doar tu, luceafăr singuratic
Rămâi la fel de enigmatic.

9
 IE

Ie cu altiță faină,
Borangic brodat cu aur,
Te-ai urzit cândva în taină
Iar acum ne ești tezaur.

Ie, horbotă aleasă,

Măiestrie neîntrecută,
Ești litanie duioasă
A cărei rostire-i mută.

Ie, zestre milenară,

Ești purtată cu mândrie
Nu numai la noi în țară,
Ci oriunde, cum se știe.

Ie cu alai serbată
În ziua de Sânziene,
Ești de-a pururi adorată
De atâtea Cosânzene!

Ie, te-au pictat străinii

Și-au venit să te cunoască
Unde-au pedestrit latinii,
Sfântă ie românească!

10
 MACUL
Macul mândru ce-a învins
Mii de spice aurite,
Pare-un foc ce s-a aprins
Prin puteri nebănuite.

Flori din sânge de martir,

În rochiță porfirie,
Se așază fir cu fir
Ca o mantie, pe glie.

Cu petale rubinii
Și văpăi învolburate,
Macul țese pe câmpii
Un covor de nestemate.

Și sub cerul de cleștar,

În văzduhul plin de soare,
Mă așteaptă la hotar
Cu o caldă-mbrățișare.

Floare fără de parfum,

Care faci din lan grădină,
Când mi-apari vara în drum
Îmi așterni pe chip lumină!

11
 LECȚII
Să fii om pe lume nu e o-ntâmplare:
Când te naști ai sigur misiunea ta
Și-un destin anume. Taros și răbdare!
Ia aminte bine, să nu plângi cândva!

Făurește-ți viața ca pe o minune,

Că-i un dar de preț primit doar o dată.
Tu alegi cărarea: slavă sau genune
Și nu mai da vina ca un laș, pe soartă!

Dar trăiești blestemul de-a nu ști vreodată

Unde duce drumul pe care-l urmezi.
Te simți vinovat, fiindcă niciodată
Ale tale vreri n-ai vrut să le crezi.

Mort încă în viață, cu iluzii multe,

Căutând biserici să te spovedești,
Invocând toți sfinții ca să te ajute...
Omule! E vremea să-nveți să trăiești!

12
 NIHIL SINE DEO
Nihil sine Deo. Să nu uiți vreodată
Că toate-s trimise de la Creator
Și de lupți cu viața e o luptă dreaptă
Crucea sa și-o poartă orice muritor.

Nihil sine Deo. Să nu uiți vreodată:

Prin amar și dor a trecut oricine
Mergi prin viață demn, pașii ți-i îndreaptă
Numai spre cărări care duc la bine!

Nihil sine Deo. Să nu uiți vreodată

Că de-ai dobândit faimă și avere
Nu-nseamnă nimic, dacă niciodată
N-ai deplâns săracul și a lui durere.

Nihil sine Deo. De aceea-s toate,

Chiar de-n floarea vieții nu crezi în destin.
Dacă n-ai credință, doar pe jumătate
Ai gustat din bine. Restul e venin.

13
 IARNA
Prin poiană și dumbravă
Dă de veste c-a venit,
Risipind argint din slavă
Pe pământul împietrit.
Cu o mantie-alburie
Mângâie copacii goi,
Ca o salbă peste glie
Așternand-o mai apoi.
Din văzduh se cerne iară
O dantelă de sidef,
Pe când norii suri coboară
Peste dalbul relief.
Niciun cânt nu mai răzbate
Din zăvoiul zgribulit.
Numai viforul se-abate,
Vechiul iernii prozelit.
Șuierând cu suflul rece
În peisajul amorțit,
Cu înghețul se întrece
Lăsând codrul pustiit.
Si deodat‘răsare luna
Din palatul de cleștar,
Oglindindu-se întruna
Pe zăpada din hotar.
Tainic seara se strecoară
Peste coama unui deal,
Ca-ntr-un basm ce mă-nfioară,
Iarna-n ceasul vesperal.

14
 SPUNE-MI, DUNĂRE!
Spune-mi, Dunăre bătrână,
Câte ți-au ieșit în cale,
Când din rodnica țărână
Ai pornit pe drum, la vale?

Câtor stirpe și credințe

Le-ai pecetluit destinul
Și le-ai nimicit semințe,
Îngropându-le suspinul?

Și ce patimi te apasă,
Când în goana ta prin lume
Curgerea îți este casă,
Umbletul îți este nume?

Și domnești fără-ncetare,
Îndemnând vrăjite valuri
Din abisuri milenare
Până dincolo de maluri?

Apelor le ești regină,

Neamurilor o mândrie,
Matca ta mi-e rădăcină,
Veșnicindu-mă de glie.

Iar talazurile tale,

Spune-mi, Dunăre bogată
Ce dor toarnă în pocale
Din Danubius de-altădată?

15
Lucia Steffens

16
 AI FOST PLECAT
Strângi dorul meu din depărtări,
Ți se preling în lacrimi multe,
Ștergi lacrima mereu fierbinte
La mine te oprești prin gânduri.

Îți arde inima din tine când visezi,

Și speri la vremuri ce-or să vină,
Dar tu croiește-ți drum spre fericire,
Uită, lacrima născută din suspine.

Croiește-ți drum nou în viață

Ștergi lacrima ce curge-n zori,
Când răscrucea unui gând pierdut,
Pe cărarea fericirii ai pornit la drum.

Te-ai pierdut prin norii încărcați,

Prin ploi să-ți speli durerea,
Cu soarta presărată de destin,
Vei culege flori din răsărit de soare.

Pe-un drum lung necunoscut,

M-ai ascuns de ochii nevăzuți,
De gelozie te-ai îmbolnăvit acum,
Și prin suspine vei trăi mereu.

17


Mă uzi în zori, cu doru-nrourat,

Plânge inima-n durere de iubire,
Mi-ai pus iubirea-n versuri triste
Cer ochii tăi în lacrimi o iertare.

Freamătul de vânt, ascult mereu,

La umbra plopilor eu te aștept,
Cu umbra unui nor îngândurat,
Visez iubirea-n gândul ce-l plecat.
(Din volumul Iubirile se nasc)

18
CÂT MAI SUNT PE-ACEST PĂMÂNT
Cât mai sunt pe-acest pământ
Citește-mă prin dragostea divină
Ce-ți scriu în dragoste târzie...
Iubirea mea din suflet de femeie.

Lasă-mă să-ți fiu mereu o muză

Să-mi scrii poeme uimitoare,
În fiecare zi să-ți fiu aproape
Când, îmi citești din poezii aparte.

Leagă-mi, dorul cu năframa fericirii

Să nu simt când plouă-n nopți
Vreau să fiu un soare strălucind
Pe fața ta... poetul meu iubit.

Lasă-mă să-ți fiu un dor nestins

În fiecare zi și noaptea-ntr-o pictură,
Cuprinde-n suflet în mare necuprins,
Scăldată-n fericirea nopților cu lună.

Iubirea noastră cuprinsă-n culori

Dezbracă haina toamnei timpurie,
Când pomii toți sunt ruginii pierzând
Culoarea verde-n zilele de toamnă.

19
Cerne-mi dragostea din florile iubirii
Să-mi scrii iubirea în multe versuri,
Căci noi doi am trăit cândva...
Iubirea-n nopților târzii de vară.

Să mă așezi pe coperta de onoare

Prin cartea ta de poezii, din dorul tău,
Și șterge amarul ca pelinul...
Iubește-mă până nu mor... în poezii.

Lasă slovele ce-mi cânte-n noapte

Să curgă până în fericite dimineți,
Să nu mai visăm la tinerețe...
Citește anul în care ne-am născut.

Uită-mă la tine-n vis de primăvară,

Să-mi plâng amarul zilelor trecute
Să simt fiorii ce-n poezii sunt scrise,
Când te-oi așeza în cartea de onoare.

Păstrează-mă la tine-n gânduri,

Ce încolțesc, ca grâul cel de vară,
Semința-nțelepciunii printre rânduri,
Atâta timp cât fericirea-i primăvară.

20
 TOAMNĂ
Toamnă, azi te-ai îmbrăcat
Frumoasă ești și ruginie
Te-am remarcat în anii mei,
Cu tot ce trece-n amintire.

Trecut-au ani pe lângă mine,

Ce cădeau pe drumuri reci,
A mai rămas doar urma argintie
Și struguri stafidiți prin vie.

Purtai coșarcă din nuiele,

Așa cum toate toamnele aveau,
Împletită-n anotimpuri grele,
Prin anii care m-au marcat.

Dar nu-ți păsa iubită Toamnă,

Că prin pădure te plimbai,
Ești îmbrăcată-n în frunza aurie
Lacrimi în ploi se transformau.

Iar din coșarca din nuiele

Ce le-ai pierdut pe strada mea,
Ai mai lăsat o frunză ruginie
Și prin ploi te legănai.

21
 Ești chibzuiți scumpă Toamnă,
Ce-mprăștii totul iar în vânt
Te mai gândești la mine Doamnă?
Căci vine timpul să colind?

Din bogăția ta cea multă,

Multe bucate am adunat,
Și-o să-ți spun ploioasă Toamnă,
C-am s-o împart că nu-i păcat.

22
 EU MI-AM DESCHIS UN PARADIS
,,Eu mi-am deschis, fereastra-n paradis",
Să privesc soarele cum îmi zâmbește
Trecând prin necuprinsul timpului pierdut
Visând, topind iubirea-n multe versuri.,,

Și am trecut prin viață călător mereu,

Prin toamna vieții mele, privind în ceață
Cum anii, părul mi-l încărunțește-n nopți
Să mai zbor, prin gânduri reci în noapte.

Să mergem în viitor, în doi mai fericiți,

În multe toamne colorate, să dansăm,
Prin părul, ce și-a schimbat culoarea
Ce sau adunat la bine și la rău mereu.

Eu vreau să schimb tăcerile nescrise,

Să-mi fac altarul vieții într-un paradis,
Să rup tăcerile nescrise din iubiri divine
Noi să fim, alăturaţi la rău și bucurii.

Când ochii-ți sclipesc în zori de toamnă

Eu să-mi deschid aripa, unui gând pierdut,
Să-mi adun speranţa dragostei duet
Prin valsul de iubire, să dansăm prin ploi.

23
Tu cerne-mă, prin picături de soare-n față,
Să-mi scrii toată durerea-n suflet de poet,
Că ne-am făcut altar din iubirea noastră
Și am cernut iubirile într-un vis frumos.

Mă ninge-n suflet fericirea-n zorii zilei

Când soarele-mi zâmbește-n toamnă,
La cules de flori, nu mă pot duce...
Culeg iubirile astrale din zările albastre.

24
 1 NOIEMBRIE
În valuri ape repezi curg
Și cerul plânge întruna,
Lacrimi toarnă peste noi
Acum plânge și luna.

Nu poate lumina pământul,

Stă acoperită printre nori,
Iar morții plâng acum și ei,
Că astăzi, este ziua lor.

Eu plâng din depărtare

Sufletul din mine doare,
Nu pot să merg la cimitir
S'aprind o lumânare.

Ma rog la bunul Dumnezeu

Să dea lumină și odihnă,
Celor ce-au plecat de lângă noi
Să aibă azi odihnă în lumină.

În casă ardem lumânări...

Și omenirea-i tristă,
Vom plânge împreună noi
Și vom citi din acatiste.

Să dea Domnul Dumnezeu

Să moară Pandemia
Să putem să vizităm din nou
Morții noștri dragi din cimitire.
25
 SUNĂ-MĂ
Sună-mă doar un minut, glasul tău să îl ascult,
Cum vorbești să te aud, că mi-e dor să te ascult.
Să mă suni la miezul nopții, când de dor tu nu poți dormi,
Sună-mă pe lună plină, dorul meu să mi-l alini.

Sună-mă în noapte dacă, singurătatea te trezește,

Să-mi șoptești cuvinte cheie , un cuvânt, de mă uimește.
Sună-mă şi mă întreabă, dacă poți să vii la mine,
Pendulând fără de grabă, în ceasornic, în destine.

Sună-mă, de mă iubești, dezlegând mereu cuvinte,

Cât mai suntem încă doi cu o inimă fierbinte.
Sună-mă de mă dorești, să-ți alin durerea ție,
Care astăzi te frământă, că voi fi din nou iubită.

Sună-mă în fiecare zi, când soarele va răsări.

De mă suni la despărțire dorului să-ți spună ție...
Ai plecat lăsând durerea, unui suflet cu iubire.
Sună-mă din depărtare, când dorești o alinare.

Și când sufletul te cheamă ce-ți dorești din depărtare.

Sună-mă să-ți spui durerea, când în suflet iar durere.
Să-ți topesc durerea-n rânduri, cu-n sărut din depărtare.
Sună-mă în primăvară, să-mi alini durerea.

26
 Când lacrima durerii curge, printre razele de soare,
Sună-mă în toiul verii, când tot grâul e cosit,
Să mă tăvălesc prin soare, unde-i fân proaspăt cosit.
Sună-mă în toamnă, când totul este ruginit...

Să-ți readuc căldură-n suflet, când afară sunt doar nori,

Să te ascund de ploaia, care cerne doruri noi
Și la focul ce te arde, să-mi spui dacă te doare.

27
 Când vântul bate..
Când a înnebunit și vântul
Și frunzele se împrăștia,
Zambila zâmbea din iubire,
Și strălucea-n fereastra mea.

În clipe multe din tăceri,

Se aude foșnetul din vale,
Unde frunzele făceau cărări,
Pe drumul ce se vede-n zare.

Se lasă seara-ncetisor,
Și mă cuprinde gândul,
Că mă topesc de dorul lui,
Acum când bate vântul.

În miezul nopții eu mai sper,

Acum când luna-i plină,
Să îmi scriu cu drag și spor,
Povești în noaptea cu amor.

Își schimbă noaptea fermecată

Culoarea unui cer senin,
Când luminează-n zare luna,
Și mă pierd în galaxii.

28
 Se pierde-n noaptea luminoasă
Prin vânturi reci ce bat în geam,
Iubiri pierdute de-o vreme,
Și încă o aștept în prag.

De dorul meu zâmbesc în dimineți,

Când roua strălucea-n zori,
Și picături de soare fața-mi mângâia,
De fericire eu zâmbeam în zori.

29
 CUPRINȘI DE DOR
Cuprinși de dor și de iubire,
Schimbăm dorința fericirii,
Ne îmbrăcăm în sărbătoare
Curând vine iar Crăciunul.

Trecutul amintirilor am strâns

Cu bune... cu dorința de sfințire,
Retrăim povestea de Crăciun
Și în anul care va înflori iubire.

Am adunat sămânța ce-a rămas

Din florile culese din grădină,
Și le voi da din nou o viață,
Ca din iubire să-nflorească.

Crăciunul la ferești zâmbește

În alb și roșu Îmbrăcată,
O privesc cu multă nostalgie
În casa Domnului mereu să fie.

Adunând în traista vieții,

Sănătate pentru toți cei dragi,
Bucurie-n dar pentru săracii,
Iar pâinea sfântă să ne-o frânge.

30
M-AȘ FACE ADIEREA VÂNTULUI
Aș face paradis din lacrimile mele,
Unde în liniște mă voi ruga mereu,
În ruga dimineții poverile prea grele
Le voi spăla de-amar scăpând de greu.

Aș face cuib cu multă fericire,

Să îmi împart viața doar în armonie,
Să dau amicilor puțină omenie,
Să-i liniștesc pe toți cu multă dărnicie.

Aș face din roua dimineților senine,

Pahar cu apă vie, să învie toamna,
Să văd în jurul meu doar dimineața,
Natura ce-mi este caldă, ca bucuria.

M-aș transforma-n a soarelui sclipire,

Perechilor de suflet să le dăruiesc,
Căldura și iubirea-n versuri multe
Să fie fericiți, să știu că se iubesc.

M-aș face adierea unui vânt liniștit,

Aș lua poate durerile noastre toate,
Aș arunca pe apa mărilor învolburate
Doar fericirii, să îi facem atestate.

31
M-aș face val de multe, multe bucurii,
M-aș transforma într-un imens vapor,
Aș duce dorurile multe... cu supărări,
Să le arunc într-un ocean din depărtări.

M-aș face adierea blândă-a unui gând,

Aș scrie doar poeme de suflete pereche
De-ai fi tu versul meu și a mea muză,
Alături aș dori să-mi rămâi mereu.

Și-n paradisul nemuririi te-aș ascunde,

Aș implora cerul să-mi dea ascultare,
Iar într-un univers îndepărtat să fim,
Noi ce trăim iubiri nemuritoare.

32
Georgeta Barbu

33
 HALTA IUBIRII
Într-o haltă a iubirii
În a inimii credință
Ți-am ales un colțișor
Und' se naște o dorință.

Printre razele de soare

Curge dragostea și dorul
Halta-i mare... las' să curgă
Încă nu i-am pus zăvorul.

Toate sunt la locul lor

Sunt și lacrimi și dureri
Sentimente... sunt destule
Și iubirile de ieri.

O să am grijă de toate
Atât cât halta rezistă
Și am să le împletesc mereu
În iubire și credință!

34
 O VIAȚĂ AVEM
Vino încet, frumoasă viață,
Te primesc ca până acum...
Spală-mi fruntea mea cea tristă
Cu blândețe și gând bun.

Vino viață, să împărțim

Al meu dor și a mea durere
Că doar tu... viață mă știi
Și poți să-mi fii mângâiere.

Vino viață... hai te rog!

Așa cum și azi ai venit...
Să mă ajuți cum știi mai bine
Multe seri de aici la rând.

Să rămâi viață cu mine

Să te simt mereu aproape...
Să-mi picuri din stropii tăi
Iubire și sănătate.

Nu-ți cer multe să îmi dai

Să te știu doar lângă mine...
Alte vieții eu nu mai am
Te am viață... doar pe tine.

Niciodată să nu fugi
Să nu-mi lași sufletul trist...
Lângă tine am puterea
Să spun viată... că exist!
Viața este doar una, s-o trăim frumos!

35
 ÎMI TREC ANII
Mi-au trecut anii pe rând
Nu mai sunt demult copilă
Am trecut ca musafir...
Regret și privesc umilă.

Timpul a trecut la fel...

Pe nimeni el nu așteaptă
De nimic nu ține cont
Ne grăbește... nu ne iartă.

Ăștia-s anii... trec ca norul

Risipiți parcă de vânt
De mâine mă pregătesc
Să aștept alții la rând!

Trece timpul cu durere

Parcă ieri am fost copil...
Nu m-aș fii gândit vreodată
Că șaizeci și opt, voi împlini!

Strâng la piept doar amintiri

Trandafirii strânși în timp...
Plâng când văd cum trece vremea
Și mă văd îmbătrânind.

36
PLIMBARE PRIN TOAMNĂ
Azi, m-am plimbat prin toamnă
Cu gând bun și cu speranță
Printre frunze colorate....
Cu arome de romanțe.

Este atât de ocupată...

Nici nu vede... nici n-aude
Trece într-o grabă mare
Aruncând cu frunze în urmă.

Copacii sunt supărați...

În șoaptă parcă ar vorbi
Când văd frunza lor țesută
În covorul cafeniu.

Multe erau sfârtecate

Și călcate în picioare...
Altele luate de vânt
Și purtate până în zare.

Toamna e un anotimp
E portretul în culori...
M-am plimbat puțin prin ea
Să văd frunzele cum mor!

37
 ROUA DIMINEȚII
Zorii reci ai dimineții
M-au trezit cu un surâs
Iar farmecul frumos al vieții
Dorul iar mi-la aprins.

Și cerul se luminează
Atunci când simte iubire
Când o inimă de om
Luptă pentru fericire.

Picăturile de rouă
Sunt lumină, nu întuneric...
Ele îți aduc puterea
De iubire să fii vrednic!

Picătura de iubire
Aduce speranță și dor...
La fel cum roua dimineții
Aduce pământului rod.

38
SUNTEM FRUNZE CĂZĂTOARE
Și azi sufletul mi-e cald
Dar simt așa... că am o stare
Când știu că în contra timp
Sunt o frunză căzătoare.

Unde plec... unde mă duc?

Parcă simt că mă grăbesc...
Frunza mea a prins culoare
Și eu încă rătăcesc!

Dumnezeu lumină a fost...

Frunzelor ce-au părăsit
Pomul... destinul și viața
Cu pământul... le-a învelit!

Suntem frunze căzătoare

O iubire risipită...
Aceeași soartă o avem
Omul moare... frunza pică.

39
 MI-AȘ DORI
Fă-mă doamne un izvor
Să fiu dulcea apă a lui...
Să-mi liniștesc sufletul
Și povara dorului.

Fă-mă te rog curcubeu...

Să ajung la loc sfințit
Să fiu plină de culoare
La fel ca un răsarit.

Fă-mă piatra din Carpați

Șlefuită de puhoaie...
Fă-mă stânca dintre munți
Fă-mă o femeie tare!

Și pasăre mi-aș dori

Să zbor înspre zări albastre....
Să tot zbor ...cum zboară dorul
Către o lume mai frumoasă!

Fă-i ce vrei ...dar dumă doamne

Unde ura ...e cântare
Unde frunza nu pălește
Și floarea rămâne floare.

40
 DOAR O VIZIUNE
Visul vindecă și trece
Trăind doar o ambianță...
În necunoscutul nopții
O iubire... o speranță.

Este doar o viziune

O trăire într-un vis...
Te trezești printre suspine
Dintr-un frumos paradis!

Parcă este mai frumos

Atunci când în vis iubești...
Te trezești și chiar te simți
Ca atunci când le trăiești!

E visul ciudat al nopții

Departe de-a fi ce este...
Te trezești și vezi cum totul
A fost vis... a fost poveste!

41
ÎMI FAC DIN TOATE O AMINTIRE
În suflet păstrez ce am scris
Pe buze... mulțumiri eterne
Din tot ce cu drag am făcut
Nimica nu se va șterge.

În inimă le-am gravat...

O dorință ce-am atins
Din iubire au fost scrise
A fost cel mai frumos vis.

Mi-a trecut așa prin minte...

Este o formă de-a păstra
Este tot ce reprezintă
Amintiri din viața mea!

Cu iubire au fost scrise...

Bucurie fără margini
Toate într-o poezie...
Le-am lăsat în mii de pagini.

42
 DE MULTE ORI
DUREREA TE RĂPUNE
Răpusă de toate cele...
Parcă nu mă recunosc
Printre lacrimi și durere
Nici la scris nu mai am rost.

Tot îmi caut o ieșire

Încerc să mă liniștesc...
Strigătul meu de durere
Astăzi... mi l-am pus în vers.

Dacă viața îmi oferă

Lacrimi multe pe obraz...
Am să mă împac cu ideea
Pentru timpul ce-a rămas.

De când lumea și pământul

Nimeni... n-a avut scăpare
Fără să strige cuvântul...
Of doamne... ce mult mă doare!

43
Lidia Stoia

44
 ...Eu, poetul...
(autor, Lidia Stoia)
Între miliarde de suflete frumoase ce-mbogățesc
cu energii pământul,
oricare dintre ele socotindu-şi visul propriu unic c-ar
fi cel mai important,
câte unii, chiar ar spune... ,, - da', ce
scofală este că s-a născut în lume şi
poetul... ?!",
însă... mai sunt şi-aceia care-l prețuiesc ca special
organizând cuvântul
aşezând silabe-n sunet, mângâind accente-n rime în
mod cult şi elegant.
Parcă... pictând portrete pe-o velă-ntinsă pe catarg,
cu marea de cuvinte,
îndulceşte inimi, ctitorind în ele biserici din ştiințe...
conturate de-o iubire
şi-un loc în sufletul său bun oricărui om ce se trudeşte
la fel ca el între trăiri

45
 şi viețuire,
citindu-le-n adânc felul din fire, pagini, după pagini, le-ncarcă
dinainte-i,
înfățişându-i cu întreaga realitate ce-i compun şi-n dorul lor, şi-n
fericire.
Coborând din universuri ancestrale... ce mare scofală-i, că
printre stele,
şi el, este-o stea? 'Nălțându-se din steaua lui spre-o altă stea
nemuritoare
lasă lumii la picioare darul său bogat, simț cu simț, punând
delicată,
un om ca o poezie din vers zidindu-şi palat, zei sorbind duhul din
vers, zei
c-un infinit de gânduri, noi, Infinitului Măriei Sale, ofrande fizic
trecătoare,
date-n dar, el, un suflet de înger, pe pământ locuind mult mai rar,
călătorind
'napoi, de unde a venit... vizionar vizionând în viziuni ierni grele,
înghețate,

46
 dar, şi primăveri sublime, de adevăruri suflețite cu-
nțelepciunea dinastiilor
bătrâne,
făcând din sine un instrument şi-un scop, durând cetăți virtuții,
cu credință,
ce decodează taine-n legile divinității ca un arheolog ce le
redă apoi umanității
într-o sfioasă recunoaştere-a dumnezeirii, el, cel ce nu
cunoaşte ce-i regretul
în comunicarea spiritului său cu lumea, fiindcă o iubește
bucuros... modest,
necomparându-se cu nimeni, că... ce mare scofală, că-i hărăzit
c-un plus

mic de veşnicie...?!
Menirea ce şi-o ştie de-a-şi împărți bucăți din suflet cu
metafora şi epitetul,
o face simplu şi firesc depunându-și florile din rime pe-
altarele gândirii, onest

47
 şi cu măiestrie, inimi încântând... în suflete de oameni,
semănându-şi slova,
pictând c-o mare de cuvinte un portret cu chipul său în fiecare
cânt... harul
din corola lui de înger al luminii, lumină dăruind substituindu-
se în ea
cu un plus mic de
veşnicie, ce... şi pe el, îl va uita încetul cu încetul... şi el, un
muritor de rând,
ce-a fost cândva, un om, el însuşi poezie, ce scrie tot ce simte
şi ce ştie pe o
foaie de hârtie, ferice având sentimentul peste un munte de
melancolie, sub
tot ce-a scris, să se ştie, că, el e cel ce a compus... semnându-se
sub poezie

...,,eu, poetul"...

48
 UN SPECTACOL TRECUT

Cu vântul scuturând veşmânt de aur, toamna, îşi

dă frunza zestre
ca o haină călduroasă, pământului golaș care-o
iubeşte,
şi încet-încet, se duce, lăsându-şi sufletu-n
răscruce
în ploaia rece și deasă ce curge ca lacrimi
într-o privire sfioasă, cu dorul, scâncind, ca
pruncul, flămând,
vise de-aramă țărânii lăsând să-i fie în iarnă
somnul mai dulce...
Risipită-n patru vânturi îi ruginește doina și
romanța-n cânturi
de frunze uscate, ce, zac picate, grămădind târziu
melancolia-n gânduri,

49
 țărâna învelind cu brumă albă, ca argintu-n păr pe frunte,
sub ea s-ațipească glia, în somn, abur transpirând,
peste umbrele mai lungi, peste nopți mult mai adânci,
chiciura vopsind cu frigul tâmpele pământului cu-alte veşnicii
cărunte.
...Rămân vise şi uitare... amintiri şi regăsiri scrise-n frunze
fiecare
sub un cer înnegurat, sur, ca huma de cernit peste-a crengii
legănare,
printre copacii gri, pustii, sobe, vălurind cu fum peste sufletele
vii,
înfrigurate pân' la oase, zgribulite tremurat,
răceli șfichiuind pe-obraze vânturile ciufulite, norii-acoperind pe
soare
să nu vadă urma toamnei, ofilită, ca-n ecouri agățate de esențe
cenuşii...

50
 Oameni şi copaci se-apleacă tulburând în sine însăși
amintirile din veri
c-o lume-ntreagă amorțită în cernerile de rugină
aşternute în tăceri.
Toamna-i gata! Un ultim surâs, ca un salut... un
spectacol trecut
cu foșnetul rămas în suflet, inima-n noi auzindu-l
în prag de iarnă în timp ce se duce, menită de soartă în ea
să îşi uşte
strigătu-i mut, ea însăși răscruce, naturii, ce se
descompune-n tribut,
atât având timp socotit... doar atât...
nimica mai mult...
21 - noiembrie - 2017.

51
Nicoleta Lupu

52
 CAII SĂLBATICI
Se aude ropot, departe pe văi,
Nechează mustangul, cu colbul în nări,
Strângând herghelia pe două cărări
Alungând din codru, pușcașii călăi,
Și spaima e cruntă, în ochii de ciută,
S-aude cum latră, o haită stingher,
Un colb se înalță, aproape de cer
Vin caii sălbatici, sătui de cucută,
Cu coama arcuită, în vântul ascuțit,
Copita-și zdrobesc, de stânci și de pietre,
Cu gândul năprasnic că n-o să îi ierte
Călăul pădurii, cu ochiul înrăit,
În noaptea senină, stârnește furtună,
Alungă dușmanul, pocnind din nuiele,
Strivindu-i arcușul în praful de stele
Nechează mustangul pe fugă să-i pună,
Cu capu-n pământ sapă cu copita,
Adună herghelia împrăștiată-n hău,
Ochi de scânteie se aprinseră rău
Sprijinit de semeni a trecut ispita,
Se aude ropot pe două cărări,
Se întorc mustangii în sălbăticie,
O emblemă sacră pentru veșnicie
Se despart și apucă, înspre patru zări.

53
 UN SIMPLU CĂLĂTOR
Când te doboară viața mişeleşte,
N-ai încotro, sapi în țărâna grea,
Chiar dacă vezi, tu tot mai crezi orbeşte
Că va veni să te ajute careva,
Nu toți din cei căzuți se mai ridică,
Îşi frâng aripile, bătându-le în gol,
Să înveți din nou să mergi îți este frică
C-o să te surpe viața în nămol,
Târziu, renaşti din propria cenuşă,
Dar soarele şi luna îți par străini,
E vremea rea şi-ți bate iar la uşă
Să-ți ceară socoteală, albii crini,
De ce îi uzi cu lacrima sărată,
Lăsându-le să-i curme rădăcina,
Ei înfloresc să te ridici îndată
Şi îți sădesc în ochii goi, lumina,
Dar cei căzuți cu greu se mai ridică,
E timpul care şterge rostul lor,
Se necăjesc să zboare c-o aripă
Dar cei din jur nu văd căderea lor,
Nu toți din cei căzuți se mai ridică,
Dar toți suntem ,,un simplu călător''.

54
 ŞI PLOUĂ
ce dacă-mi plouă paşii rătăciți!
şi îmi astupă urmele rămase,
vor adăpa luceferii căzuți
pe drumuri nesfârşite şi retrase,

când nopțile se-ntind şi îmi arată,

că undeva e ziuă şi-i lumină,
iar dorul greu spre tine iar mă poartă
într-un târziu, cu umbrele la cină,

şi-mi plouă iar, timpul rămas puțin,

eu mai aştept să-ngroape din orgolii,
când luna îmi mai toarnă-n cupă vin
amestecându-mi, lacrima cu zorii,

te strig înăbuşit în ploi şi tină,

tu nu auzi că-s apele turbate,
acum, când noaptea țipă la lumină
că-i ține întunericul departe,

ce dacă-mi plouă urmele rămase,

tu drumul meu, mereu l-ai rătăcit,
ai tot sădit cuvintele tăioase
şi n-ai mai vrut să ştii că m-ai iubit.

55
 IAR
Iar se sfârșește ziua și e frig,
Și seara își coboară iar amurgul,
Voi fi doar eu, și umbre ce se frâng
În flacăra ce arde veșnic rugul,

Iar se aprind luminile pe rând,

Și îmi coboară gându-n întuneric,
Deși-s întreg, pe jumătate-s frânt
Cernut, de timpul cel vremelnic,

Iar se făcu târziu în toate,

Și se aprinde o candelă de stele,
Deși or stinge-o apele turbate
Înaintez prin gânduri efemere,

Ajuns departe printre umbre,

Am poposit pe maluri de tăcere,
În murmur de izvoare, sumbre
Mai macin între pietre o durere.

56
 DORINȚĂ
Oo, câte stele sunt acolo sus!
Aş vrea să se coboare măcar una,
Să stăm de vorbă seara, la apus
La sfat, când se revarsă luna,

Oo, ce mirare, învăluită în mister,

Se contopesc divinul cu făptura,
Cum ele apar şi toate iarăşi pier
În zori, când vine iar lumina,

Oo, dacă aş putea să vă ating,

Pe rând v-aş da la toate îmbrățişare,
Pe ultima aş prefera s-o sting
Strângând-o-n pumn atât de tare,

Să-i simt căldura cum apune,

Pentru o clipă să îmi schimb destinul,
Lăsând deoparte această lume
Umplându-mi cupele cu vinul,

Rămas demult prin pietre reci,

Uitat în pivnița-nvechită,
Le-am tot golit, dar tu nu treci
Şi vremea asta-i prea grăbită,

Oo, cât de repede se făcui târziu,

Şi câte stele iarăşi se arată,
O clipă scurtă am putut să-ți fiu
Din via care te îmbătai odată.
57
 SPRE SEARĂ
Te-am zărit aseară îngândurat,
Am observat, dar m-am făcut că plouă,
T-ai tot plimbat, o oră, două,
Pe aleea goală supărat,

Ai stat pe bancă, sub fereastră,

Numărând din frunzele căzânde,
Şi-ai strâns în palme, lacrimi blânde
Visând, la amintirea noastră,

N-am tras perdeaua să mă vezi,

Dar am trăit aceleaşi clipe,
Simțind în suflet cum erupe
Vulcan de dor, prin frunze verzi,

Te-ai ridicat şi ai întors privire,

Crezând că eu plecai departe,
Să răsfoiesc o altă carte
Cu pagini unde-mi scriu iubirea,

N-a fost uşor să mă prefac,

Să-mi spun că-i doar un vis,
Am tras perdeaua şi am scris
Am preferat din nou să tac,
Când paşii tăi pe frunze calc
Se scaldă visuri în apus.

58
 PĂDURE
Mai freamătă pădure dintre frunze,
Către izvoare reci să-mi faci cărare,
Un murmur să-mi adulmeci de pe buze
Ca un răsfăț sub arşița de soare,

Ascunde-mă pădure în răcoarea serii,

Când nurii îşi încalcă legământul,
Ademeniți, de patosu-nvierii
Încalcă neputința, jurământul,

Răsfață-mă-n apusuri necuprinse,

La sânul tău să simt nemărginirea,
Când luna treieră sub genele închise
Din visuri care, îşi găsesc menirea,

Dezbracă-mă pădure de noianul,

Păcatelor făcute lângă tine,
Şi scaldă-mă-n cristelnița din dealul
Unde se ascunde luna după culme,

Să treier codrii până către seară,

Când soarele împrăştiat pe creste,
Îşi pune capul iar la tine-n poală
Şi mai adapă noaptea c-o poveste,

Ascultă-mă pădure ca altă dată,

Şi fă-l să vină seara, către mine,
Mai lasă-i poarta vrerii descuiată
Ademenindu-i paşii către tine.
59
 INIMĂ
Iartă-mă, că nu am vrut să îți ofer mai mult,
Am socotit şi am cântărit că tare ai durut,
Mă simt învins şi înşelat că n-am ştiut
Să trăiesc clipa care duce în necunoscut.

Mă simt dator şi îți promit c-o să te las,

Într-o derivă să mai curgă ce-a rămas,
Să simți cum vântul te va duce înspre nicăieri
Şi să mă ierți că te-am ținut în frâu până mai ieri,

Înspre apusuri care leagă pământul de cer,

Sunt începuturi care se țes în mister,
Vâltoarea vremii a îngropat clepsidrele-n nisip
Într-o epavă răvăşită, pe malul meu stâng,

Te-oi slobozi când ochii mei încețoşați de ceară,

Te vor privi cum zbori spre orizonturi către seară,
Se frâng orgolii, vânturate în bătăi de ceas
Ne-nşeală timpul, clipele puține care au rămas,

Când ai făcut ce-ai vrut, ce tare a durut,

Atunci eu am promis să fiu mai chibzuit,
Ascunde-mă de tine, într-un ultim vals
Şi iartă-mi neputința-n care am rămas.

60
 E NOAPTE IAR
Se adună norii, se lasă tot mai frig,
Lăsăm bucăți din noi în fiecare timp,
Când anii mei se numără pe chip
Iar tu îmi stingi lumina când te strig,

Şi-mi calci hotarul, cu pasul apăsat,

Lăsând ogorul nearat devreme,
Eu te aştern în vastele poeme
Nu risipesc nimic că e păcat,

Cât de frumos adie iarăşi vântul,

Orgoliul cade printre ierburi plânse,
În gândurile care au fost scrise
E timpul, care îmi străpunge scutul,

E noapte iar şi luna e departe,

Împarte din visuri, sub gene suave,
Îmi cântă din frunze pe note şi octave
Să treci şi tu prin visul meu la noapte,
E noapte iar şi toate sunt departe,
Doar amintiri prin visele deşarte...

61
 PĂSĂRI CĂLĂTOARE
Astă noapte, printre stele, se-auzeau țipete plânse,
Erau gâşte, erau rațe, le-auzeam de griji cuprinse,
Ce tristețe şi ce jale, am simțit în glasul lor,
Zboru-i lung, fără hotare, pentru bietul călător.

Cât de tare m-a-ntristat, glasul lor purtat în zbor,

Am simțit că-mi trece timpul, ce mai gând amăgitor!
Am trimis în clipa nopții, prin tristeți, un bun rămas,
Nu ştiu de m-au auzit, că-mi pierise al meu glas,

Au luat cu ele timpul, printre lacrimile reci,

Au lăsat frânturi de suflet, prinse-n clipe lungi şi seci,
M-a pătruns atât de tare, țipătul scăldat în zări,
Am văzut cum timpul moare, pentru mine-n depărtări...

Am rămas sărac sub stele, fără cuget, fără timp,

Le-au luat în zbor cu ele, fără margini spre Olimp.

62
 TOAMNA
Îmi cântă vântu-n frunza codrului,
Alteori, îmi bate printre gânduri,
Făcând cărare către poarta dorului
Să-mi port penelul, printre vaste rânduri.

Îmi cântă printre frunze amorțite,

Un cânt purtat de gând, udat de ploi,
Nestingherit îşi caută merinde
În bruma, rătăcită printre noi,

Plimbând din frunze, printre raze blânde,

Pălind, în umbra unui vechi stejar,
E vreme rea şi vântul îi pătrunde
Prin scorbura, cârpită în zadar.

Acolo visul îşi găseşte somnul,

În veşnicia timpului hoinar,
În seri târzii, îşi plimbă luna dorul
Lăsându-l la fereastra mea, în dar,

În dimineți cu iz plăcut de toamnă,

Şi-n seri târzii, cu frunze despletite,
Îmi lasă dorul, lesne câte-o rană
E prea târziu şi timpul iar mă minte.

63
 AȘTEPTAREA
Ce mult pământul se întinde!
curg ape printre maluri în ruine,
dac-ai fi vrut, ai fi rămas cu mine
din clipa-n care, noaptea mă închide,

în lumea fără de cuvinte

lăsându-mi doar visarea către tine.
M-ai legănat în poala frunzelor căzânde,
şi ai oprit mai multe toamne-n timp,

luându-mi strălucirea de pe chip

când m-ai lăsat în luntrele flămânde,
acolo unde timpul îşi ascunde
clepsidrele-ngropate în nisip,

dezgroapă-le tu dragule-nainte,
de a rămâne timpul fără timp.

64
Ioana Conduraru

65
 DIMINEAȚĂ DE IARNĂ
Ce frumos e cerul și ce strălucește!
Este iarnă iarăși în sătucul meu
Și în suflet simt cum sălășluiește,
Dragostea fierbinte pentru Dumnezeu!

Ce m-aș face oare, Doamne, fără tine?

Încotro m-ar duce pașii, rătăcind?
Nu aș ști iubirii să îi dau din mine,
Lacrima iertării și mi-ar fi flămând,

Sufletul acesta care tot tânjește

După fericirea timpului trecut,
Dar te rog Iisuse, astăzi mă primește
Și mă curățește ca pe un nou născut.

Ce frumos e cerul astăzi, vai Iisuse!

Parcă niciodată nu am mai văzut,
Cum din sfânta slavă, razele cad ninse,
Când de fapt minunea, Tu ești pe pământ!
04-12-2022

66
 IERNI DE ALTĂDATĂ
Iernile de altădată le-am păstrat într-un album
Lâng-o floare parfumată și gingașă de salcâm.
Nu pot crede azi că timpu-i mai sărac și mai frivol!
M-aș întoarce însă păsul e mai moale, mai domol.

Și privind printre vitralii, îmi dau seama că-i târziu

Dar mă încurajează anii: ,,Nu te plânge! E hazliu,
Să vezi cum la temple, albe, firele au înflorit,
Nuferi și mai ai deasemeni, multe zile de trăit!"

Tresărind văd cum alene soarele se dă în stambă.

,,Este clar, e încă vreme să mai pun iubirii salbă!"
Și sub tâmplă simt pulsând viața asta voiajeră
Încât zău, i-aș da în schimb, dragostea și înc-o era!

67
 ÎNCĂ O POVESTE
Cândva oprita-i pasu'
La poarta casei mele
Și zâmbetu-ți, sihastru,
Mi-a pus pe brațe, stele.

Și se-auzeau lăute
La margini de pădure
Cum răsunau, zălude,
Când mă strigai pe nume!

Încât și macii parcă

Îmi înfloreau pe cale
Și mă simțeam că's Dacă,
În păr având petale.

Iar neamul renăștea,

Din lutul casei noastre
Și Doamne, mă chema
Spre zările albastre,

Un vânt dulceag și tainic,

Dar m-ai oprit zicând:
,,Rămâi aici că-s darnic,
Nu mă lăsa plângând!"

08-12-2022

68
GÎNDURI ÎNTR-O ZI DE IARNĂ
Și ziua asta mă inundă
Cu leru-i ler și Domnul Sfânt,
Furând din mine o secundă
Pentru un gest deloc știut!
Și-i iarnă tristă, fără nume,
Parcă am sărăcit de tot,
De sentimentele divine
Și neguri cad pe continent.
Nici iarna nu-i ca altădată,
Nici noi nu mai suntem la fel
Însă dorim s-avem gravată,
Iubirea plină de mister.
Și ne dorim zăpezi cu droaia,
Ninsori precum la Polul Nord
Și ce păcat, ne plânge ploaia
Pe căpriorii de la pod!
Eu sunt un vis, tu o 'ntâmplare,
Se pare că ne-asemănăm
Dar ce folos că iarna n-are,
Un recviem să reluăm,
Povestea noastră de iubire,
Povestea iernilor trecute
Când colindam așa-n neștire,
Doar pe alei de noi știute.

69
 UN DAR
Ți-aș dărui un câmp cu flori
În astă iarnă adorată
Simțind cum tu mă înfiori
Când îmi zâmbești ca altă dată!
Un mic regret în colțul gurii
Îl regăsesc și-mi pare rău!
Să mint nu pot, nici disperării
Nu te-aș trimite haide, zău.
Privește-un fulg plutind în aer
Și încă unu-n părul meu,
Iar infinitu-i plin de vaier
Că e uitat de Dumnezeu.
Ți-aș dărui o noapte-ntreagă
Cu farmec mult și mult mister,
Dar cine oare să înțeleagă,
Iubirea prinsă-n giuvaier?
Așa că da, primește darul,
Acesta fraged și curat,
Și n-arunca în fugă zarul
Pentru un vis demult plecat!
Asumă-ți riscul, nu-i prea greu
Când te îndemn la fericire
Că dacă pierzi, voi pierde eu,
Iar eu nu sunt o, oarecine!

70
 AȘ VREA...
Aș vrea o iarnă de poveste,
Cu Feți frumoși și Cosânzene
Și aș mai vrea să văd pe creste,
Cum neaua timpul și-l tot cerne.
Aș vrea o cale de ninsoare
Până la prispa ta din vis
Iar eu să fiu o încântare,
Să-ți deschid porți spre paradis.
Doresc să fiu în astă iarnă,
Un fulg de nea ce se așează,
Jucăuș pe a ta geană
Când Luna-n ramuri luminează.
Și cât aș vrea să fiu colindul
La geamul sufletului tău,
Ca să îți dăruiesc alintul
Cântându-ți despre Dumnezeu.
O Doamne cât n-aș vrea să fiu,
Povestea unei nopți de iarnă
Scrisă în taină de un zaheu
Pentru o Doamnă diafană!
Și cât n-aș vrea să ningă iară
Cu fericire peste noi
Să ne trezim la primăvară,
Scriind iubirii zeci de foi.

71
 DOMNUL MEU
O, Domnul meu, ce vreme tristă
Și câte lacrimi în batistă,
Am strâns de-a lungu' acestei vieți!
Mai pot gusta din frumuseți
Acum când iarna se arată
Purtând o trenă demodată?
Eu am greșit, Tu m-ai iertat
Și cât de mult nu am de dat
Însă nu îndrăznesc să-ți spun,
Că teamă mi-e de omul bun!
Știu, sun- aiurea ce gândesc
Și-ar trebui să hoinăresc,
Pe alte câmpuri cu idei
Pentru-a găsi acel temei,
La adevăr și fapte mari.
O, Domnul meu ce trist îmi pari!
De ce atâtea sentimente
Se împotmolesc și doar regrete
Mi-au încolțit din nou în gând,
Punând lacrimi pe al meu rând,
Când eu de fapt vreau flori de tei
Să înflorească pentru-acei,
Care nu vor averi și bani?
Vor zări albastre, poate ani
Să te slujească cu credință
Punând pe zile, penitență.

72
 NEAMULUI MEU
Mi-i noaptea neagră ca pământul
Și gândul tot mai răvășit,
Văzând că s-a pierdut cuvântul
Și e tristețe pe pământ!
Ați împărțit iubiri și Țară,
Așa cum ați poftit demult
Și orice gest mă înfioară
Nemaigăsind un legământ.
Unde sunt oamenii de treabă?
Unde e neam de Mușatini
Să treacă pe haini prin spadă
Și pe ,,ciocoi" să-i de la câini?
O Doamne Sfinte, dă dreptate
Și pe Ștefanul bun și drept,
Să 'mpartă el ce se mai poate
Acum cât plânge un poet.
Acum cât încă se mai poate,
Aprinde flacăra divină
Să nu pășim triști înspre moarte,
Fără ca să avem lumină.
Și leru-i ler, colindă sfântă
Să auzim în seri de-ajun,
Că n-au murit acei ce cântă
Balada Marelui stăpân.

73
Măriuca Miriam

74
 TREC ZILE...

Trec zile, nopți

lăcrimând nostalgii
pe corzile dezacordate
ale sufletului...
clepsidre grăbite
se interpun provocator
între visele noastre tăcute,
măsurând în suspine
efemerul din noi...
Timpul aleargă haotic,
răvășit de țipătul colorat
al unui anotimp bizar
(exilat din calendarele vremii...)
Inima freamătă, pe ritmuri de speranță,
a lună plină,
a cuvinte de dor,
a stele, (ce mor în zori),
a... iubire...

75
 IARNA
Îmi bate vânt de iarnăn suflet,
ferestrele din inimă
îmi sunt deschise larg,
șin pragul ușii, te aștept iubite,
să-mi aduci focul dragostei promise!
O iarnă plină cu zăpezi neninse încă,
pune distanțe intre noi,
și ziduri albe, nezidite,
ridică iarna,
pentru amândoi...
Dar e ceva, ce ea,
bătrâna iarnă, nu știe!
Că noi vom transforma,
nămeții de zăpadă,
în vise de iubire
și crivățul,
ce vrea să ne lovească,
va deveni
o dulce adiere de zefir...
Înlănțuiți în
gânduri și simțire și iubire,
vom fi mereu noi,
împotriva iernii,
ce va să vină!!!

76
 SUNT UN VISĂTOR
Sunt un visător.
Sunt un căutător de stele.
Sunt luna ta plină,
Sunt un val de iubire dulce,
Sunt un vânt de tandrețe,
Sunt o floare timidă
Care crește în sufletul tău,
Sunt roua dimineții.
Pe gândurile tale triste,
Sunt un zâmbet în viața ta,
Sunt bătăile inimii tale,
Sunt momentul tău albastru...

77
 UN CĂLĂTOR TĂCUT...
un călător tăcut sunt printre clipe,
străbat la pas cărări necunoscute,
visez s-ating cu mâna stele,
să stau cu luna într-o noapte la taclale...

un călător tăcut sunt printre oameni,

un gând frumos am pentru fiecare,
în inimă se zbate fiorul de iubire,
în ochi se-aprind scântei de soare...

un călător tăcut sunt printre vise,

aștept senină zborul alb de fluturi,
un curcubeu de șoapte și luceferi
mă va purta într-o zi spre înălțimi...

un călător tăcut sunt printre gânduri,

trăiesc intens speranțele nespuse,
povestea mea e scrisă în cuvinte simple,
cu rouă de dor și lacrimă fierbinte...

78
 GALOP...
Măriuca Miriam
Spre tine aleargă în galop
caii gândurilor,
detaliu de galben,
și mireasmă de gutuie...
Deschide fereastra inimii,
cu vedere spre răsărit,
să poată intra
șoaptele iubirii,
rafale de roșu carmin,
fluturii dorinței,
zbor lasciv de
petale,
curcubeul toamnei mele...
Să-mi fii
Zâmbet înflorit...
Să-ți fiu
Clipă de verde...

79
 ATEMPORALI
Fulgi de secunde, ning peste noi,
într-un dans amețitor, alb, ireal de alb...
Clipe plutesc în jur
într-o sarabandă de culori și vise,
ne ating cu șoapte de stele,
cu frânturi de lumină albastră...
Anii aleargă în galop, ireversibil,
prin clepsidre imense,
fără să le pese de noi, de lacrimile de dor,
de aspirațiile noastre
scrise pe răvașe de cer senin,
murmurate sub clarul lunii...
Timpul, implacabil,
încearcă să ne prindă în mrejele lui iluzorii...
Capcane irezistibile, puse la cale de Cronos,
vor să ne închidă în temnițele tăcerii, suspinelor și uitării...
Dar noi nu putem fi prizonierii Timpului,
noi suntem atemporali...
Iubirea noastră trăiește dincolo de curcubeu,
fără limite de timp și spațiu...
Poemă de iubire,
recitată de vântul primăverii... suntem...

80
 FIOR DE LUMINĂ...

Zbor lin spre zarea albastră

Mi-e gândul...
Fior de lumină, răsărit de speranță
Mi-e irisul verde...
Noian de tăceri, ascunse în șoapte de dor
Mi-e lacrima vie...
Scâncet de viori, purtat de vântul iubirii
Mi-e cântul...
Urme de vis pe cărări nesfârșite
Mi-e pasul...
Fereastră deschisă spre inima ta
Mi-e dimineața...

81
 SUNT CLIPĂ...
Măriuca Miriam
Sunt fluture,
poposit duios,
în inima ta.
Sunt clipă,
fâlfâit de dor,
și aripă.
Sunt efemer,
dar strălucitor,
licurici,
luminând în
noaptea de mătase...
Sunt glas
de trubadur
ce cântă iubirea.
Sunt fuĺg de nea,
topit
în palma ta.
Sunt fir de iarbă
răsărit timid
în colț de inimă
curată...
Sunt
vis de iarnă
alb,
cu gust de
verde
și miros
de stele...

82
OU SONT NEIGES D'ANTAN?
Mai ninge, azi,
sporadic,
doar prin gânduri...
Se-aștern în liniște,
mărgăritare albe
peste atât oftat teluric,
peste al inimii tăcut poem...

Invoc, să cadă steluțele imaculate

peste câmpia dorului de tine,
să-mi cânte piane de lumină
acorduri de speranțe line...

Mai ninge, azi,

sporadic,
doar în suflet
cu fulgi de vise și petale de iubire...
Privesc spre cer și-ntreb
retoric,
(ca și Villon, poetul de odinioară),
,,unde sunt zăpezile de altădată...?"

83
Mariana Kiss

84
 CERUL ÎNCĂ CERNE
E târziu și cerul încă cerne
Visuri la care nu pot să ajung.
Dintre toate clipele eterne,
Pe cele rele vreau să le alung

Unde genunea este adâncă

Să nu mai iasă niciodată,
Să le acopăr cu-o dură stâncă,
Cu lanțuri grele ferecată.

Apoi să-mi continui drumul ales

De cele câteva ursitoare
Să iau luminiță din univers,
Să mă călăuzească-n vâltoare,

Să mă opresc la umbra raiului,

Liniștea să mă cuprindă,
Să beau din gura izvorului
Apa ce cu versuri mă inundă.

Să scriu cu penele îngerului,

Cuvinte culese dintre stele
Să le-așez în fața altarului,
Să se bucure lumea de ele.
02 12 2022

85
 SCRUM
E atâta sete de iubire
Încât i se-aude plânsetul
Coboară vers din nemurire
Îl așterne în gând poetul.
Virgine visează prinți călări
Pe cai de foc, cu aripi albe,
Ce-apar în noapte, de nicăieri
La cingători încinși cu salbe.
Diamantele luminează
Întunericul răsfrânt pe ei,
Ele goale, în cerc dansează
Așteptându-i ca pe zei.
Mânuitorii cuvântului
Aștern povești atunci ițite
Duse de bătaia vântului
În iatacuri neadormite.
Olaru-și modelează lutul
Într-un atelier mărginaș,
Pictoru-și termină desenul
Într-o mansardă la oraș.
Alcovuri se-nalță la ceruri,
Se sparg curcubeie în noapte,
Se-mpletesc lungile eseuri
Cu ale amorului șoapte.
Doar trubadurul, mereu pe drum
Adoarme fără mângâiere...
Din iubirea lui, s-a ales scrum...
Arse singură-n scrumiere.
03 12 2022

86
 PORȚILE TĂCERII

Bat cu putere la porțile tăcerii

Dar ea nu vrea, din turn, să mă audă
Mă înconjoară nimfele înserării
Cu stropi de astre și vise mă udă

Mă plimb pe marmora din amfiteatru

Frigul îmi pătrunde adânc în suflet
Spun monologu-ntr-o piesă de teatru
Nu-s spectatori pe al orelor umblet

Luminile se sting și vântul mă taie

Mai bat o dată la poarta tăcerii
Îmi trag picioarele la mine-n odaie
Afară mă păzesc temnicerii.

Au aflat că tu mi-ai auzit strigătul

S-au adunat semeți în fața ușii
Îți pot citi, la lumânare, doar versul
Scrijelit pe trei brațe ale crucii.

Aș vrea să posed puteri nebănuite

Aș vrea să-ți trimit o îmbrățișare
Aș vrea să adormi în câteva clipite
În dragostea mea, ce niciodat' nu moare.
04 12 2022

87
 FALDURILE UITĂRII

Mă doare pământul pe unde calci

Mă doare suspinul pe care-l scoți
Mă doare tristețea în care zaci
Mă dor ai timpului nemiloși colți

Mă doare torentul dezlănțuit

Mă dor stelele ce te veghează
Mă doare vântul ce te-a hulit
Mă doare strofa ce-ngenunchiază

Mă doare ploaia ce vrea să cadă

Mă dor anotimpurile toate
Mă doare a sirenelor nadă
Mă dor secunde scurse-n noapte

Mă doare privirea ta ascunsă

Mă doare ideea-mbrățișării
Mă doare vorba încă nespusă
Mă dor faldurile uitării.
04 11 2022

88
GUSTUL PELINULUI

Din cer
Dintre muguri de stele
Te-am adunat
În palmele mele
Ți-am strâns
Privirea
Din valurile mării
Ți-am prins mâna
În pragul
Disperării
M-ai întrebat
De unde vin
Ți-am răspuns
Vin din nisipul auriu
Și din sclipirea
Diamantului
Mă scurg întotdeauna
În gândul
Pelerinului
Să-i iau
Cu sufletul meu
Gustul pelinului.

89
 NIMIC MAI MULT
Credem că viața este a noastră
Credem că tot ce este în jur, este al nostru,
Credem că niciodată nu vom părăsi locul nostru,
Că totul ni se cuvine.
Ne zbatem să facem cât mai multe.
Strângem doar himere...
De fapt, suntem niște luminițe,
Ce se sting
Atunci când se termină de ars.
Capătul ce rămâne
Este aruncat,
Îngropat.
Se spune că,
Atunci când o viață se stinge
Se aprinde undeva
O altă viață,
Că plecând de aici
Lăsăm loc altuia
Să trăiască,
Că doar sufletul este
Călător
Doar el se înalță la ceruri.
O haină a sufletului,
Pe care o schimbă
Atunci când se plictisește,
Este corpul nostru.
O lumânare și o haină ponosită...
Nimic mai mult...
90
ADÂNCUL SUFLETULUI PUSTIIT
Curg lacrimile din cerul întunecat
Stai și privești în depărtări, supărat
Chipul ființei ce-ai iubit-o odată
A rămas în tine încorporată.

Cu mâinile în buzunarele prea largi,

Încerci demonii mării să îi atragi,
Să le povestești dragostea de o viață,
Care se pierde-n a timpului ceață

Vrei bariera uitării să o forțezi

Dar nu vin. Te lasă, să agonizezi.
Pe plaja pustie, doar niște desene...
Speranța în tine să o semene.

Valul se unduie-n tangoul celebru,

Se tânguie spre a soarelui sceptru.
Sirena de gâtul lui, încolăcită
La fel de rece ca o stalactită

Te ademenesc cu a lor sindrofie

Să te scoată dintr-o veche, chilie
În care te-ai retras prea devreme
Acoperit de albe crizanteme.

Te duci spre ei dar te oprești deodată,

Nu vrei să-ți lași iubirea pe mal uitată.
Asculți adâncul sufletului pustiit,
Pășești pe urmele ce-odat' te-au dorit.

91
 COLIVIA
nu mai vreau
nu mai pot
să stau închisă
în colivia
prea strâmtă
cu zabrele
acoperite
de paravane reci
nu mai vreau
nu mai pot
să-mi țin aripile
vor să zboare
nu au loc
în acel vis
pe care nu l-am cerut
nu mai vreau
nu mai pot
să privesc cerul
din temnița
trădărilor
unde zâmbetul
e forțat să existe

92
 HAMACUL ORELOR CE PIER
Vreau să scriu ceva frumos, dar nu-mi iese.
Un puzzle neterminat, nu am piese.
Le-a luat vântul, alaltăieri seară,
Le-a răscolit într-o uitată gară.

Îmi strig neputința, în codrii uscați,

Îmi răspund doar cerbii, cu ochii mirați,
Îmi pun cercei, în fața oglinzii,
Coboară luceferii, în mijlocul tinzii

Harababură în alfabetare,
O literă se scrie, una moare,
Se clatină idei pe creasta mării,
Mă-nvăluie aripile uitării.

Mă-ascund în hamacul orelor ce pier,

Ascult cântecul unui gondolier,
Apoi, se face liniște totală.
Mă picură primul strop de rouă.

93
 BUZA-NSERĂRII

Cântă lăuta pe buza-nserării

Un dor ce nu vrea să se lase stins,
Arde într-una în inima mării,
Un val, ce-n palme, nu poate fi cuprins.

Amestec printre rânduri, imagini vechi,

Râd și plâng, plâng și râd în răsărituri,
Murmur de plăcere aud în urechi
Spărgând ale uitării negre, mituri.

Te plimbi prin sufletul meu, nestingherit,

Mă doare, dar vreau să te simt oricând.
Ești al meu neprețuit mărgărit,
Ești sufletul pe care-l simt vibrând!

Condeiul s-a pornit, scrie într-una,

Ceea ce sufletu-mi vrea să arate.
Tu știi, îmi ești de anotimpuri muza,
Fără tine-aș fi erata din carte.

Cântă lăuta pe buza-nserării,

Un dor ce nu vrea să se lase stins,
Arde într-una în inima mării,
Un val, ce-n palme nu poate fi cuprins.

94
Ecaterina Rolea

95
 Autobiografie:
Poet: Ecaterina Rolea, cu domiciliul în loc. Câmpulung Mușcel, jud
Argeș. Cod. 115100. nr. de tel. 0744 245 114. Născută la 20 iulie
1960, localitatea Gârceni, Jud. Vaslui. Căsătorită. Am doi copii și
doi nepoței adorabili și al treilea pe drum. Iubesc poezia și proza,
scriu poezii de copilă.
Am terminat Liceul în Câmpulung apoi am studiat Topografia,
Tehnică de Laborator, C.T.C , Resurse Umane, Contabilitate și
Asistent social. Am profesat în aceste domenii cu responsabilitate.
Debut literar: Am publicat proză și două cărți de poezii dar mai am
alte două cărți în pregătire. ,,Destin Purtat de Îngeri”- Și ,,Muguri
de Suflet” - Editura Liric Graph.
Sunt Membru al Asociației Poeților Mondiali World
Association, premiată cu Premiul de Excelență în Literatură și
Premiul Revistei GRAI ROMÂNESC. Am participat la multe
concursuri de poezie naționale și internaționale. Am colaborat și
colaborez cu Revista de Literatură, Cultură și Artă - Luceafărul din
Vale. Am participat la Antologia „Recunoștință prieteniei”. Diplomă
și Medalie, Columna Iubirilor Eterne, Confesiuni lirice, etc. Gala
Poeziei Șapte Inimi România, premiată cu 5 premii Loja Poetică de
Diamant și de Platină Trio-Festival. Confesiuni lirice, la Antologia
Campionatului European de Poezie-premiată cu Premiul Special al
Jurului și Premiul de Excelență în Literatură.
Trofeul și Placa de Excelență Literară Aguilla de Oro,
Trofeul Academic International de Literatură Universal
Certificat de excelență - Global Poet and Poetry.
Premiul International de literatura Fran Kafka Medalia de merit
Literar Cervantes Saavedra.Trofeul și Placa de Excelență Literară
Aguilla de Aur, CertificatoTrofeo Academic International de
Literatură Universală, Certificato Academico y Copa de Oro
Premiul Internațional de POESIA y LITERATURA ACADEMICA Y
TROFEO LITERARIO DE ORO,
Titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA en LITERATURA
LATINOAMERICANĂ, GENESIS WORLD WRITERS, e-Concursul
Gala Artelor Montreal – Canada – Antologia Galaxy, volumul I ,II,
și IV.Editura Globart Universum, etc.

96
 POETUL NEMURIRII

Pe cerul poeziei se aprind stele de versuri

Ce strălucesc peste omenire ca un diamant
Lumina poeziei tale străbate prin universuri
Ca un cristal al slovelor scrise de un savant.

Îngerii își scutură din cer aripile argintate

Și cern prin ninsoare noi covoarele de vise
Brazii lăcrimează de doruri strânse alintate
În florile albe de gheață din basmele promise.

Prin visele răzlețe răzbate colindul iubirii,

Luceafăr de lumini ne-ai adus strălucirea
De departe se simt refrene de cânt ale viorii
La teiul înmiresmat ce ne-a furat privirea.

Poet sfânt al națiunii, comoară luminată

Pana ta de aur a adus în cărți sclipirea,
Ne-ai atins sufletele chiar cu nemurirea
Tu ești comoara noastră cea nestemată!

Sferele cerești se rumenesc pe cer în goană

Poezia de acum nu mai e citită ca odinioară
Te rog să-i luminezi și pe copiii tăi de azi…
Cu jocul învățăturii sacre să devină falnicii.

97
 MĂRTURISIRE

Mi-e dor de-o înflorire,

Mi-e dor de tine, Emine,
Cum te-am cunoscut eu…
Când ți-am îndrăgit versul tău.

Eram o copilă, care te citeam

Versurile tale mă fascinau
În lumea ta ele mă purtau
Și tot mai mult te îndrăgeam.

Prin ochii tăi respiram intens zarea

Doream să simt nisipul și marea
Cu pescărușii ce fâlfâiau jucăuși
Că aveau la gât salbe dulci de iriși.

Voiam s-aud foșnetul frunzelor,

Simfonia păsărilor și a pădurilor
Cu clinchetele cerbilor și zefirilor
Ce bucura inimile inocente ale copiilor.

Voiam s-ascult murmurul izvoarelor

Glasul gingaș al cerbilor și al căprioarelor
Unde fluturii prin tumbe de dor zburdau
Și albinele miere pentru urși preparau.

98
 .
EMINESCU AL NOSTRU
CEL IUBIT

Te regăsesc în necuvântul scris al serii,

În zâmbete dulci din nuferi de pe lac,
În vâltorile de gânduri din iazul nerăbdării
Care sunt fluturi ce în zboruri se desfac.

Aripile fluturilor să-ți mângâie durerea,

Praful de peniță iubirea ta o să picteze
Lacrimi de alean să nu-ți tulbure privirea
Că florile de stele destinul o să-ți contureze.

La tine mă poartă gândul printre chemări

Că-ai fost un mare scriitor ce te-ai sacrificat
I-ai făcut cinste tricolorului, în cuib de neuitări
Durerea pentru neam în taină nu l-ai sigilat.

Sper să-ți găsești refugiu sub cruci de rugăciune,

Alin să-ți fie fluturii cu inimi de cer sfânt și curat
Să te învăluie îngerii, te vor dirija și-ți vor spune:
Paharul de vise l-ai împrăștiat în lume prin poeme.

99
 ODĂ ȚIE, „Luceafăr blând”

Luceafăr blând ca în povești

Ce n-ai știut decât să iubești
Răutatea ai vrut s-o stârpești
Rugându-te la puterile cerești.

Ai ramas un poet îndrăgostit

Poemele de iubire au înforit
De popor ai fost îndrăgostit
Poeme de dragoste i-ai croit!

Versurile ți-s dulci scrise cu dor

C-ai plecat devreme și e sfâșietor
Încât și izvoarele te plâng în cor
Cu frunzele în șoapte de izvor.

Luceafăr drag, ai fost tare iubit

Ca o stea ce pe cer ce ai răsărit
Inimi ai furat de te-am îndrăgit,
Grai românesc sculptat în granit.

100
GÂNDURI CE MI-S PERLE DE LUMINĂ
Pășesc hotărâtă dar zâmbind prin viață
Cu pași dârzi și zâmbete senine pe față,
Mă alint în dansul stelelor albe de mare,
Zâmbesc cerului senin cu drag și onoare!

Prind stelele albastre ale cerului în mână,

Că stelele mă iubesc și-mi vor ține de dor,
Sper să nu-mi oprească vârtejul găndurilor,
Le-am pus în poeme, mi-s perle de lumină.

Viața e poarta cu trepte care urcă spre cer,

Mă eliberează în rugăciune de orice mister,
Îmi pune în gânduri aripi înalte de lumină,
Că îngerii și sfinții pe rând dorul mi-l alină.

Sunt multe amăgiri și șmecherii pe lume,

Și amărăciuni, dureri ce nu se pot spune,
Dar Dumnezeu le vede pe toate, și le ştie;
Le dă rezolvare cu raze corecte de bucurie.

Tristețea nu-mi va brazda abisuri disperate,

Cocorii vor face salturi din zbor nu vor ațipi,
De mână se vor țese vise noi chiar nestămate,
În cercuri roșiatice de foc vor zâmbi la poluri.

Gândurile rele se cern în jur dar dau o durere,

Ce produc mâhnire care apasă printr-o tăcere..
Dar gladiolele cântă romanțe de dor dantelate,
Iar luna țese un leagăn de roze fin parfumate.

101
 PAȘII FRUNZELOR SPRE CER

Azi îmi deschid inima către seninul cer

Prin nasturele toamnei reci și ploioase,
Văd frunzele arămii căzute dar făloase,
Ce au căzut pe jos într-un mare mister.

Vântul din umbră le surâde fără cuvinte,

Ecourile pașilor se desprind tare încet,
Murmurul frunzelor se aud de departe…
Vor pune în scenă un plânset în concert.

Din cânturi și din mângâieri dulci, catifelate

Frunzele duc cu demnitate a lor puritate,
Cântând prin metafora vieții pe dorinţele vii
Pe genele serilor cu voință pură de copii.

Florile rămase se înghemuiesc sub frunze,

Sunt purtate la cer de vânt cu o frenezie,
Visele lor prind acele aripi de o iubire vie,
Prin pragul vieții curate și frumos trăite.

Frunzele au un rol unic în întreaga lume,

Cam la fel ca noi, bietele sufletele umane,
Viața să fie trăită în pace și cu demnitate,
Pe stâlpi de credință în iubire și loialitate.

Firele albe de păr s-au adăpostit așa ușor

Prin pașii dârji și apăsați de viață cu luptă,
Cu dorințe scrise la cer, puse pe un nor,
În cristale de lumină ce ispitele se spală.

102
 IUBIRE STELARĂ

Te îmbrățișez cu sufletul fierbinte

Așează-mă pe un înalt piedestal...
Unde-mi sunt tainele mele jurăminte
Printre stelele albastre de cristal.

Vreau să-ți aprind o luminiță vie

Cu speranțe din pulberi de smarald
Într-o lumină celestă de stea azurie
Că-n urmele credinței altarele nu ard.

Mă unesc cu tine-n iubire prin lume

Iubirii i-am dansat mereu pe strune
În pași veseli dragostea i-am fluturat
Cu tot ce e bun, dulce și adevărat!

Îți șoptesc dulcii memorii de alint

Ca să-nvie peste noi nemurirea
Când clipele se înalță într-un sprint
Prin duhul sfânt ce sălășluiește iubirea.

103
GÂNDUL BUN L-AM LUAT DE LA TINE,
EMINE
Pășesc deseori ușor prin viață
Îmi pun zâmbete senine pe față
Să simt dansul stelelor de mare,
Zâmbesc la tot ce îmi iese în cale.

Chiar de nu-i placut și nici ușor,

Dar speranța-mi ține de ajutor
O leg de vârtejul gândurilor sacre
Ce-mi aduce aminte de bine-n toate.

Văd o poartă de lumină spre cer

Ce mă eliberează de orice mister
Că sunt multe amăgiri pe lume
Ce vin fară ca nimeni să le cheme.

Rostul lor doar Dumnezeu îl mai știe.

În suflet se aștern și îți dau durere
Ele produc chin pe brațe de tăcere
Lasă sufletul gol pe lacrima târzie.

Văd bolta abastră cu mii de stele

Le zâmbesc voioasă, vorbesc cu ele,
De parca mi-ar fi, ale mele sorele
Încep o rugăciune ca-n visele mele.

114
 FLUTURII ALBI PRIN PÂNZA NOPȚII

Desenează al tău minunat chip minunat

Într-o seară de iarnă s-au apucat de pictat
Plopii murmurau smeriți în plânset de doină
O romanță pentru poporul tău ca o lumină.

Emine, Luceafăr blând ești mereu printre noi

Ca o icoană a neamului cu spirit pur și înalt,
Suspinul tău e cel ce cutremură munții falnici
Să adune acasă neamul românesc pe o gură de rai.

Curg lacrimi amare românilor de peste hotare

Că li s-a asprit și cugetul de atâta depărtare
Parcă au o teamă că n-or să mai vadă soarele
Viile și câmpiile brodate prin holdele bogate.

Cu litere de aur ai scris poeme despre români

În sclipiri aprinse cu dansuri intense de lumini
Cu o candoare divină din spirale de cer argintii
Strivind sub pleoape lacrimi albastre din nostalgii.

105
Sandu Chiva

106
 REVELION
Hai să închinăm paharul
Pentru copilași și frați,
Că nu am băut tot anul
Am fost foarte cumpătați.

Dar acum, odată în an

Să ne înecăm amarul,
Vom dona ultimul ban
Lui nea Fane lăutarul.

Azi necazurile toate

Le vom arunca în urmă,
Vrem ca în această noapte
Să dănțuim ca pe sârmă.

S-a mai dus încă un an

Ca o pasăre în zbor,
Prieteni buni sau chiar dușmani
Au cu toți un loc al lor.

Dragii mei în noaptea asta

Este iar ,,revelion",
Îmi voi săruta nevasta
Sub vâscul de pe balcon.

107
 Iar altul dacă o vrea
Nevestica să îmi pupe,
Să știe că este rea
Haina de pe el o rupe.

Hai mai bine să mâncăm

O friptură cu cârnați,
Și în horă să intrăm
Dacă suntem invitați.

Mai lăsați televizorul

Măcar în această seară,
Că doar nu vă este dor
De bârfele de prin țară?

Să curgă azi vinul roșu

Din cramele de prin țară...
Uite cum mai joacă moșu
Cu o jună domnișoară!

Se uită a lui nevastă

Pe sub ochelari cruciș,
Și rânjește la fereastră
Parcă a mâncat măcriș.

108
 Este veselie mare
Dănțuiala e în toi,
Muzica este cam tare
Noi dansăm doi câte doi.

Mămăligă cu cârnați
Vinurile sunt de soi,
Azi cu toții suntem frați
Așa-i datina la noi.

Nu vreau nimeni astă seară

Ca să fie supărat,
Să-nchinăm paharul iară
Pentru anul ce-am gătat

La mulți ani, române frate

Eu îți spun bine-ai venit,
Vreau măcar în astă noapte
Să fii iarăși fericit!

109
 VOR TRECE ANII...
Voiam să-ți spun, că se termină anul
Şi norii negri se risipesc pe cer,
S-a dus 2022, dar va începe altul
Ce ne rezervă, e încă un mister...

Se-anunță viscol mare... troiene de zăpadă

Vom pune parapeți, vom sta în fața ei,
Destul am stat ca proștii, ne-am umilit în stradă
Ne-am săturat să ducem o viață de pigmei.

Un uragan de vine, ne-om ancora de case

Nimic nu ne va smulge de glia cea străbună,
Dar cred că vor veni şi vremuri mai frumoase
Mereu după furtună, vine și vreme bună.

Voiam să-ți spun că se sfârşeşte anul...

Luceafărul și Luna, au apărut pe cer,
Noi răsfoim încet, încet romanul
Vor trece ani pe rând... timpul e efemer...

Acum în prag de an, eu vreau să vă doresc

Un an mai bun, cu sănătate şi multă fericire,
Ce-a fost în urmă nu vreau să-mi amintesc
Decât de clipe frumoase, de prieteni și iubire!

110
 MAI LASĂ-MĂ SĂ DORM
Mai lasă-mă să dorm puțin
În zorii zilei dimineața,
Şi dă-mi apoi un pic de vin
Să-mi pară mai frumoasă viața.

Mai lasă-mă să dorm puțin

Să-mi văd trecutul cum se duce,
Căci pentru mine e un chin
Azi am ajuns la o răscruce.

Mai lasă-mă puțin să dorm

În patul cu saltea de paie,
Căci de trei zile nu am somn
Sufletul-mi este o văpaie.

Mai lasă-mă să dorm puțin

Pe perna mea cu puf de rață,
Şi dă-mi o cupă de pelin
Căci tare mi-a plăcut în viață.

Mai lasă-mă ca să visez

La Anul Nou, ce stă să vină,
M-am săturat să tot oftez
Doresc o viață mai senină.

Trezeşte-mă de Anul Nou

Căci anul ăsta s-a sfârșit,
Eu vă doresc prietenii dragi
Un an mai bun, mai fericit!
111
 UN DAR NEPREȚUIT
Ca un dar de moș Crăciun
Ai venit în viața mea,
Te văzusem în Ajun
N-am crezut că tu m-ai vrea.

Ca o zână din poveste

Puneai globulețe-n brad,
Fără ca să prind de veste
Simțeam ochii cum îmi ard.

Nu credeam să am vreo șansă

Totuși îmi cream un vis,
Și ca un yoghin în transă
Cream propriu Paradis.

Îmi doream cu disperare

Să-ți vorbesc și să te am,
Te uitai nepăsătoare
Când eu țintă te priveam.

Dar deodată o minune

Se-ntâmplă în viața mea,
Moș Crăciun cu gânduri bune
A intrat în mintea ta.

112
 Ca vrăjită ai venit
Și-ai sărit la pieptul meu,
Tu ești tot ce mi-am dorit
Am să te păstrez mereu.

Ce cadou neprețuit
Mi-a adus moșul în dar,
Ah, cât sunt de fericit
Nu m-am rugat în zadar!

113
CRĂCIUN ÎN RELUARE
Îmbuibat sunt de sarmale
De friptură și piftie,
Multe dulciuri, portocale
Și jeleuri la cutie...

Am luat-o de dimineață
Cu ciorbița de potroace,
Acrișoară cu verdeață
Cum doar soața mea o face.

Dar, băui și-o țuiculiță

Înăsprită cu piper,
Fiartă chiar de nea Oiță
Care este pompier...

Nea Oiță e vecinul

Din stânga la a mea casă.
Azi vom repeta Crăciunul
Că l-am invitat la masă.

După ce am mâncat ciorba

Cu mult borș și zarzavat,
Vecinul aduse vorba
De ,,românii" de prin sat.

Povesti de unul Lae

Care șade lângă moară...
C-a tăiat... mai ieri o oaie
Pe motiv că era chioară.
114
 Toată lumea taie porc
Doar Lae taie ,,cârlanul"
Care n-a avut noroc
Să trăiască pân' la anul.

Între timp veni friptura

Cu cărniță la cuptor...
Oiță închise gura
Și înfuleca de zor.

Cârnăciorii de Pleșcoi
Emanând miros de oaie,
Și un danf de usturoi...
Sfârâiau într-o tigaie.

Nu mai vorbesc de sarmale

Toți au mâncat câte cinci,
Nea Oiță-și face cale
Să se uite la opinci...

Le lăsase la intrare
Colea... lângă o polată,
De unde pe o cărare
Se ajunge la ,,privată".

Se întoarce vesel tare

Și intră voios în casă,
Pufăind dintr-o țigare
De ,,mahoarcă" puturoasă.

115
 Cu vin roșu de Blăjani
În pahare bulbucate,
Am rostit un ,,la mulți ani"
Mulțumind pentru bucate.

Sorbind ușurel licoarea

Ne îmbujorăm la față...
Frumoasă e sărbătoarea
Când petreci cu-ai tăi acasă.

Cozonacii rotofei
Dorm în coșul de răchită,
Parcă ar fi doi purcei
Care s-au bronzat pe plită.

Iar pe tava cea lucioasă

O frumoasă prăjitură,
Făcută la noi în casă
Bucurie pentru gură...

După ce servim cafeaua

Vecinul plecă acasă...
Azi am repetat Crăciunul
Și ne-am îmbuibat la masă.

Se-ntristează iar cântarul

Când mă sui pe dumnealui:
-Iar ai depășit chintalul,
te-ai umflat cum altul nu-i!

116
TREI ZILE SUNT PÂN' LA CRĂCIUN
Sărutul fulgilor de nea
Ce în văzduh roiesc în dans,
Ne reaprinde dragostea
Şi ne cuprind în al lor vals.

Ca doi copii azi ne jucăm

Cu bulgări umezi de zăpadă,
Şi fericiți noi alergăm...
A noastră e întreaga stradă.

Ne-mbrățişăm, ne tăvălim
Prin stratul aşternut de nea,
Simțim că încă ne iubim
Fiori ne dă iar dragostea.

Spiritul Sfântului Crăciun

Ce-n trei zile va să vină,
Ne face sufletul mai bun
Privirea caldă şi senină.

Ne bucurăm ca doi copii

Din cer cade prima zăpadă,
Fulgii de nea plutesc zglobii
Noi fericiți zburdăm pe stradă.

117
Trei zile sunt pân' la Crăciun
Zăpada cade neîncetat,
Hai, vino afară, tu om bun,
Astăzi cu nimeni nu-s certat.

E liniște azi pe pământ

Plutesc steluțe de ninsoare,
Azi vreau colinde să vă cânt
Vine o mare sărbătoare!

118
Marin Rada

119
MĂTĂNII DE RUGĂCIUNE
Abia începusem
să te visez
când, strigând-te,
florile
s-au făcut suflete
acoperite cu rouă...
În genunchi
ascultam chemarea
luminii,
ascultam lumea nouă...
Mirosea
a ceară topită,
pâinea
era proaspătă
și înmiresmată,
Atât de frumos
se topea soarele
prin vitralii,
că glasuri începuseră,
până la îngeri,
să bată...
Nimeni
nu își curățise
sufletul
sub avalanșa
de ploi...
Tu numărai
un șirag
cu mătănii,
mai negre
ca ochii tăi...
120
 PORTATIV
În fiecare dimineață
amestec
în aroma cafelei
o amintire cu tine,
un zâmbet,
o promisiune
pentru a doua zi,
sau o iluzie
care s-a dus...
Nu ai vrea
să auzi dialogul
pe care îl port
cu pleoapa
încă închisă
a zilei,
clipele care trec
cu viteza unui sunet
de sus...
Până la capătul
zilei,
portativul cerului
leagănă soarele
spre apus...

121
 CURGERE

Curgi cuvântule
și golește de noapte sufletul,
soarbe-ne chipul
liniștea și neliniștea...

Curgi cuvântule!...

Somnul tău
nu e somn de uitare,
noaptea ta
o adună femeile
în marame...

Curgi cuvântule,
din uitare,
din cântec
și descântec,
fără întoarcere
și fără dureri,
cum numai drumurile
se duc
dincolo de păsări...

122
 MARIA
Hoții pândeau în câmpii să te fure
Frumoși și sălbatici sunt hoții de cai
Umerii lor miroseau a pădure
Palmele aspre a lumină de rai,

Tu te-arătai peste deal ca o rugă

Cu noaptea pierdută în părul ierbos
Și drumul se-oprise cu cerbii în fugă
Și hoții de cai înghețau de frumos.

De părul tău negru se pierde câmpia

Și hoții de cai miroseau a pământ
Doar sufletul lor te furase, Maria
În zori la o vânătoare de vânt.

123
 DRUMURI

Din alte ierni,

zăpezile cât casa
mai trec, iluzii
vremuind pe drum,
ce bine Doamne
c-ai venit la masa
care împarte
trupul tău acum,

Ce bine Doamne
c-ai venit, e timpul
să curgă vinul roșu
în pocale,
am adunat în mine
anotimpul
din slovele-nchinate
dumnezeirii Tale...

Ce bine c-ai venit

sunt pline
poienile cu oameni
și simpli și tăcuți,
ei vor cu fiecare
să te-asemeni
si vor să te urmeze
cât mai mulți...

124
 CASA DIN CER
( dedicată părinților mei)
Dintre toate locurile
îndrăgite
de umbra mea
pe pământ,
ați ales,
în fața bisericii,
să aveți
palma voastră de cer
locul sfânt...
Stelele se adună
în clopotniță, noaptea
și plâng,
pe o pânză nevăzută,
arțarii
trec cu amurgul
prin crâng...
O fântână
păzită de îngeri
murmură sub deal,
la izvoare,
miroase a mir
și a ceară topită
în vale...
Poate
se înnoiește anul
de la cer la pământ...
În cumpănă cuvintele
nerostite de voi,
această adiere
nelumească
de vânt...
125
 O ADIERE...
Nu încerca
să-mi povârnești urcușul,
în vale a rămas
doar iarba crudă,
când te-am iubit
erau cireșii-n floare
și te-am chemat,
dar cine să audă?...

În loc de trup
aveai o adiere,
un fel de abur
sidefiu, un nor,
când te-am strigat
au înflorit petunii
și au căzut trei stele-n
urma lor...

O stea s-a prefăcut

în strop de rouă,
avea pe chip
surâsul îngeresc,
cealaltă a căzut
în lumea nouă
și n-a știut să spună
,,te iubesc"...

126
 A treia
a căzut într-o pădure,
printre stejari înalți,
cu fruntea sus,
tot cerul a tăcut
când o secure
a fulgerat prin ramuri
și s-a dus...

Nu încerca
să-mi povârnești urcușul,
în vale a rămas
doar iarba crudă,
când te-am iubit
erau cireșii-n floare
și te-am chemat,
dar cine să audă?...

127
O PARTE DE SUFLET

Îmi imaginez
voluptatea ta
în apele somnului,
căldura mâinilor
și dorința
în care se frământă
prejudecăți și contraste...

Sufletul tău se trezește

dintr-un somn adânc,
poate din altă viață,
dorul de libertate
capătă sens,
peste umerii dezgoliți,
numele
cu care îți întorc
din drum dragostea,
este un legământ
de credință...

La prima atingere
tu nu renunți
la coroana ta de regină
și accepți să se vadă,
între început și sfârșit,
o parte din sufletul meu...

128
FLORI DE CÂMP
O scrisoare
neterminată
și rămasă așa,
ca un semn
de întrebare
pe masa de scris
este de fapt,
sufletul meu,
risipit departe
de mine-ntr-un
vis...

Sprijinită cu tâmpla
de-un gând
mâna destinului
o văd, dimineața,
plângând...

De ce plângi
o întreb, ca atunci
când cineva
îți pleacă departe?...

Dacă ai o scrisoare
în gând,
ține-o în inima ta
ca pe o floare
de câmp,
într-o carte...
129
Mihaela CD

130
 Responsabilitatea scriitorului de azi
pentru generaţiile de mâine
„Tu eşti muritor, dar realizările tale pot fi nemuritoare“
din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD
Într-o lume tot mai bolnavă şi mai deposedată de valori
fundamentale, asistăm neputincioşi şi ne întrebăm: până
unde, Doamne? Până când? Valorile familiei fundamentale
ca şi nucleu de bază al societăţii sănătoase precum
şi valorile moral-creştine sunt aruncate in hăul globalismului
de dragul universalismului prost înţeles. Serpentina
decadenţei coboară mai mult decât ne-am fi putut imagina
ingurgitând tinerele generaţii absorbite de culorile
vii ale ecranelor. Acum mai mult decât oricând scriitorii
poartă responsabilitatea educării noilor generaţii, a
transmiterii valorilor, a predării ştafetei graiului şi scrisului
românesc celor ce ne vor succeda.
Să fii scriitor nu înseamnă doar să scrii, să umpli foi
anapoda la întâmplare… categoric nu!
Dacă prin ceea ce scrii nu transmiţi ceva valorizant
pentru cel care citeşte ai scris degeaba! Fie că sunt aforisme,
snoave, amintiri, un eseu, un roman sau o poezie,
toate trebuie să aibă un nimb valoric care să transmită
ceva cititorului. În sufletul scriitorului se afla un război
de gânduri, un uragan de trăiri, sentimente pe care le aşterne
mai ordonat (sau nu) într-o scriitură care trebuie să aibă un sens. În
fond scrisul este o formă de comunicare,
nu? Dar dacă nu comunici nimic?
Sunt foarte mulţi scriitori/poeţi care au primit acest
har al scrisului fără să îl ceară din dar ceresc sau universal

131
 şi care scriu magnific, cu o pană divină, fără prea
mare efort, pur şi simplu împinşi de cosmicitatea interioară
care s-a născut în sufletul lor la un moment dat. Aceştia
sunt aleşi şi scriu ceea ce universul le transmite prin gânduri.
Citesc zeci de scrieri în fiecare zi şi sunt uimită cât
de multă esenţă există în ele cât de valorizante sunt şi cât
de mult înseamnă pentru literatura contemporană!
Ce-i drept sunt şi foarte multe scrieri pe care cititorul
nu le poate descifra pentru că acestea nu reuşesc să transmită
un mesaj . Acesta este punctul pe care doresc sa pun
accentul. Recitiţi dragi scriitori ceea ce scrieţi şi vedeţi
dacă aţi reuşit să transmiteţi un mesaj! Scrierile noastre
trebuie să aibă un fir, un izvor de înţelepciune, o morală.
Trebuie să fim conştienţi că suntem ultima baricadă iar
rolul nostru este astăzi mai important decât credeţi!
Vremurile s-au schimbat, se citeşte tot mai puţin şi totuşi
se scrie tot mai mult, de ce? Scrisul a ajuns o formă
de eliberare, de decantare a propriilor trăiri, dar nu tot ce
se scrie se poate şi publica! Multe dintre acestea arată ca
nişte jurnale intime cu nuanţe psihologice. V-aţi întrebat
câţi dintre cei care scriu citesc mai mult decât ce scriu ei?
Aici este problema cea mai gravă a societăţii de azi. Suntem
prea ocupaţi de eul nostru fără să mai privim în jur.
Prin lectură ne putem educa, putem învăţa sau aprofunda ceea ce
cunoaştem deja. Citind cărţi descifrăm taine,
aflăm lucruri noi, ni se deschid uşi spre a gusta din experienţele
trăite de alţi oameni, devenim mai buni şi mai înţelepţi.
Tocmai pentru că se citeşte tot mai puţin cred cu tărie
că noi, scriitorii care publicăm, purtăm o mare responsabilitate
pe umeri şi anume aceea de a transmite prin scris

132
cititorului mesaje reale, adevărate, pozitive care să-l îmbogăţească,
să îl valorizeze, să-l ajute să se autovalorizeze.
Arta şi literatura au fost cele care au salvat multe suflete
în vremurile cele mai grele.
Eliberarea sufletului aflat în chingile strânse ale răutăţilor
si necazurilor de tot felul pe care le înfruntăm în ziua
de azi, se poate face transmiţând mesaje pozitive, gânduri
optimiste, valori morale, învăţături şi valori creştine căci
pana scriitorului este arma sa cea mai de preţ!
„Entuziasmul este contagios, dă-l celor din jurul tău
ca să te poată împrumuta la nevoie“
(din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD)

Susţine scriitorul român!

Cultura se păstrează prin scriitură!
De ce să cumpărăm cărţile unui autor?
Dacă vi se pare ciudat acest titlu de articol şi aţi hotărât
totuşi să îl citiţi mai departe, ei bine, am să vă dau câteva
motive întemeiate ale acestuia.
Tot mai mulţi autori români se plâng că nu îşi pot vinde
cărţile, ajung să fie demotivaţi şi cel mai des amână
să mai scoată o carte nouă pentru că spun ei „rămân cu
ele pe stoc“. Vă veţi întreba desigur dacă acel autor scrie
cartea pentru el însuşi sau pentru noi cititorii?
Deşi există şi excepţii de la regulă, scriitorul e dăruit
cu har, cu o inspiraţie creatoare, un autor în general

133
 nu scrie o carte la comandă, pentru că îi cere cineva sau
pentru că are de îndeplinit o dorinţă a cuiva ci pur şi simplu
o scrie din interiorul său. Filonul creator este cel care
îi hrăneşte dorinţa şi îl face să aşeze în scris cuvintele tălmăcite
şi împletite în opere literare. Scriitorul, în momentul
în care scrie, arde ca o flacără, el se dă pe sine în procesul
creaţiei. Dăruieşte părticele din el însuşi, oferă şi
nu aşteaptă nimic în schimb.
Şi totuşi… bucuria cea mai mare a unui scriitor vine
atunci când reuşeşte să îşi vadă opera prinsă între coperţile
unei cărţi, se bucură când o prezintă publicului
cu ocazia unei lansări sau a unui eveniment. Motivaţia sa şi răsplata
cea mai mare vine din comentariile cititorilor
care atunci când îi transmit mesaje îi umple inima de bucurie!
Până aici totul este minunat şi toată lumea pare fericită!
Dar… există şi partea monetară care deşi nu este
primordială pentru un scriitor, el nu creează neapărat ca
să vândă dar trebuie să trăiască! Până una alta lumea e
clădită pe liber schimb iar banul ca instrument de plată
este şi rămâne un subiect arzător.
Autorii în genere, scriitorii şi poeţii, nu sunt bogaţi, ei
nu încasează sume fabuloase din vânzarea cărţilor lor,
nici în Romania, nici în străinătate. De ce? Pentru că nu
sunt suficient de buni? Nu! Categoric nu! Pentru că nu
există acea cerinţă de carte, de cultură plătită pe bani.
Ne-am învăţat să considerăm cultura ca pe ceva gratuit
care poate fi găsit on line, citim la repezeală ce ne pică
la mână şi nu alegem neapărat să cumpărăm cărţile unui
autor anume.
Autorii români cu care am stat de vorbă ne spun că îşi

134
 vând cărţile doar necunoscuţilor pentru că cei apropiaţi,
rude şi prieteni le primesc gratuit. Acest lucru este un alt
aspect care ar trebui luat în considerare. De ce dăm bani
pe cartea unui necunoscut şi nu dăm bani pe cartea unui
prieten? Suntem curioşi să ştim ce a scris, vrem să îi fim
aproape şi de cele mai multe ori aşteptăm să ne dea cartea
gratuit fără a ne gândi că noi am putea să îl motivăm
cumpărând o carte! Acea sumă modică pe care o plătim
care nu o să ne sărăcească în nici un caz, pentru scriitor
va fi o puternica motivaţie, un gest de apreciere, de susţi ere şi de
respect. Da, de respect! Pentru că ne respectăm
cumpărându-ne cei mai buni pantofi, cea mai buna marcă
de bere, cea mai bună maşină, dar când vine vorba de
cărţi, alegem să citim ce găsim sau primim gratuit.
Ne întrebăm desigur dacă se mai poate vorbi atunci
în ziua de azi de meseria de scriitor (român) sau mai degrabă
de o vocaţie, un hobby pe care îl fac scriitorii români
în timpul liber? Deseori scriitorii îşi publică în regie
proprie cărţile, pentru că editurile nu le oferă publicarea
acestora din lipsă de fonduri şi dacă o fac, redevenţa
încasată din cesiunea dreptului de autor este atât de
mică încât nu îşi acoperă nici cheltuielile minime iniţiale.
Ajungerea pe raftul unei librării este o altă poveste complicată
la fel de întortocheată dacă nu chiar imposibilă şi
atunci scriitorul rămâne cu cărţile sale, vânzând sporadic
câte unui necunoscut.
Şi cum rămâne cu cărţile electronice? De ce mai imprimă
cărţi scriitorii? De ce nu scriu doar cărţi în format
electronic? Ei bine, cărţile electronice sunt şi nu sunt
agreate! Adică majoritatea cititorilor trecuţi de 50 de ani
nu sunt obişnuiţi să citească cărţi electronice, nu ar da
135

 bani pe ele pentru că nu le pot aşeza în biblioteca lor acasă.

Site-urile cu vânzări de cărţi în format e-book sunt în
continuă creştere dar până când se va împământeni acest
obicei de a citi cărţi electronice şi între cititorii români,
va mai trece o vreme.
Dacă în străinătate cultul cititului creează vânzări de
cărţi librăriilor, în România lucrurile sunt diferite. Libră
riile de stat au dispărut, iar librăriile private preferă să
vândă autori străini traduşi, bestselleruri cu care nu riscă
să rămână pe stoc, comandă cărţi numai pe măsura vânzării
şi le plătesc la fel pe măsura vânzării.
Şi totuşi ei continuă să scrie, continuă să lase adevărate
comori literare pentru că arta şi cultura nu au preţ, ele
rămân mărturie peste timp generaţiilor viitoare, devenind
nemuritoare! Suntem cu toţii responsabili, autori şi cititori
să ne asigurăm că vom lăsa în urma noastră ca moştenire,
o cultură, o limbă, un alean şi un imbold pentru cei
ce ne vor urma. Responsabilitatea nu aparţine numai lor
scriitorilor ci în aceeaşi măsură şi nouă, societăţii care
alegem sau nu să îi citim, să îi promovăm, să îi susţinem!
Susţinerea scriitorilor se poate face în diverse forme,
începând de la sponsorizări, donaţii şi până la cumpărarea
cărţilor lor. În străinătate este des întâlnită forma
de sponsorizare în întregime când un sponsor (persoană
privată, prieten, cititor sau o organizaţie, o firmă) alege
să susţină integral un proiect, o carte de la A la Z, a unui
scriitor! O altă formă de susţinere a scriitorilor sunt donaţiile
fie ele ocazionate de un proiect anume, de un eveniment
sau pur si simplu de susţinere a scriitorului respectiv.
Chiar dacă nu avem mijloace suficiente ca să
sponsorizăm sau să facem donaţii , cea mai la îndemână
formă de susţinere rămâne cumpărarea de cărţi.
Va invit deci dragii mei să cumpăraţi cărţi româneşti şi
să le oferiţi în dar celor dragi vouă. Susţineţi scriitorii români
preferaţi şi dăruiţi hrană pentru suflet celor dragi!
136
Valentina Moroșanu
 EMINESCU
Versuri, Valentina Moroșanu
Drepturi de autor rezervate

Poet- unic și neînțeles în vremurile sale,

Acum iubit și adorat de toți, care-l citesc,
Cu gânduri luminând printre stelele-astrale
A-nveșnicit cuvântul limbii ce-l vorbesc.

Tu, grai matern- limbă sfânt-a veșniciei,

Cu Eminescu-ai renăscut precum o floare
Și orișice cuvânt din sfânta ta corolă
A strălucit în vers, precum mărgăritare.

Ai doinit la bucium pe deal în straie noi,

Ai zburat printre stele din nemărginire,
Pe mal de lac cu nuferi strălucind în zăvoi
Să vină draga, să plutiți în luntrea mică.

Dulce și frumoasă, țara ți-ai numit în vers,

Colindând poteci și adormind lângă izvor,
Ai pribegit cu teatrul în zile și nopți reci,
Plecând cu ei precum un simplu muritor.

Floare-albastră ai cântat-o-n vers duios,

Renăscând în al naturii magnific decor,
Tot versul tău e plin de frumusețe și a fost,
Lăsând limbii române strălucirea slovelor.

 Luceafăr din neant, ce luminezi întruna,

Povestea dragostei eterne ne-ai adus,
O, rămâi, rămâi la mine, tu doar una,
Veronică, draga mea, cu doruri de nespus.

Câte doruri s-or mai naște între oameni,

Scrisori de dor, cu lacrimi, tâmple de argint,
Au început în inima-ți fierbinte, care...
Adoarme-n ceruri printre stele luminând.

Cezar-ascunsă pe o insulă-n depărtare,

A iubit fermecător o inimă rănită,
Tu, Eminescu, cântec peste ramuri
Ți-au șoptit, frunzele, cântec de ispită.

Somnoroase păsărele au doinit dulce în seri,

Florile înmiresmate dormind și ele-n grădină,
Pe la cuiburi adunate, pribegind din depărtări,
Cu izvoare șușotind au cântat la rădăcină.

Peste-a lumii întuneric strălucind ai adormit,

Cu o limbă preafrumoasă și slove de aur pur,
Limba vechilor cazanii renăscută-n drum de-argint,
Fără de mormânt bogat, pe al mării mal de-azur...
11.01.2023
 CUVINTELE
Cuvintele Limbii Române
Sunt florile pe ram în primăvară,
Albinele și altele ca ele
Sunt copiii,
Ce le culeg citind, vorbind, cântând
Sau desenând
În orice anotimp și-n orice țară.

Cu Eminescu am visat !
,,La Steaua", ce răsare-n Univers,
Născut din ape cristaline
Luceafărul pășește măreț și drept,
Feeric murmură zeii-
Cuvinte...
Învârtejite- n dansul lor profet.

Cu Eminescu !
Am deschis uși ferecate,
Cu EL trecut-am granițe în cer
Fără de timp și spațiu-
În Eternitate,

Culegând nectarul Limbii Române,

Precum pământul însetat absoarbe-
Fulgii sau picurii cerești
Sorbiți de rădăcina din adânc,
C-apoi...
Să strălucească-n petale,
În frunze și-n ierburi,
În susurul izvoarelor,
În Simfonia Naturii-mamă,
Ce din izvor se- adapă,
Iar cerul este casă tuturor...
Și-i primăvară !
...Se întorc cocorii !
Și e toamnă iarăși...
Pleacă zburătorii !

Cu Eminescu !
Măreț domnește nobilul său suflet,
Măreț se-nalță-n slăvi și versul său,
Măreață e privirea lui Divină,
Ce sfarmă răul,
Iar Cuvântul măiestrit
A Luminat iubind-
Și va tot lumina mereu !
15.01.2010
 PE MINE, MIE REDĂ-MĂ...

El, Eminescu-neînțeles a dăruit frumosul

Din inima ce-a iubit - femeia, dorul, versul,
A adorat cuvântul scris cu doruri multe,
Știind c-al său vers va străbate universul.
Prin codri-a colindat adormind lângă izvor
Cu susurul de-ape limpede, răcoritor...

În cer a luminat- Luceafăr al dimineții,

Ce străluci-va ani-lumină mii la rând,
Purtând pe umeri mantia de stele
Cu limpezimea cerului zâmbind-
Pământului cu frumusețea gândului
Coborât din pagiștea luminii...

A adorat și-a cântat în versuri măiestrite,

Dragostea sa pentru a țării nemurire,
Dăruind lumii cu drag luminile astrale
Culese-n nopți de veghe pentru anii viitori,
Crescut-am și noi cu versurile sale
Cântând cuvântul său în sărbători.

Pe mine, rogu-te, mie redă-mă,

Să luminez în labirinturi de cuvinte,
Curgând în drumul râului vieții, fă-mă-
Luminătoare, cârmaci de tainice cuvinte,
Așezate-n rânduri, rime măiestrite
Să întregească corola strălucind-a lumii...
28.11.2022
 EMINESCU
Înmoi penița-n călimară-n fiecare zi cu drag
Și scriu în Cartea vieții filă după filă nouă,
Cântând floare albastră, o rămâii...în prag,
Să mai vorbim un pic că viața trece oră după oră.

Se scurge timpul în clepsidra vieții fără milă,

Zburând iute ca gândul, spre zări necuprinse,
Cu Eminescu-am mers prin ani, trecând filă cu filă,
Pe-aripe de gând în zbor de timp, mereu întinse.

Viața cântă psalmi scrise măiestrit cu doruri,

Cântate-n versuri frumoase pline de mister,
Și cine te-nțelege Luceafăr strălucind în nori,
Adesea luminând gânduri mărețe ce nu pier.

Tristețea și-a pus amprenta peste gânduri,

Zvâcnind din pieptul celui renăscut din ape,
Atâta de măreț ai fost...și viața dintre rânduri,
A tot vorbit cu dor și așteptări-în seri și șoapte.

Ai luminat zburând și coborând spre inimi multe,

Pe-albastre aripi din neant în seri de dor târzii,
Tu, cel ce ai cântat limba română-n alăute,
Pe-al clepsidrei nisip curgând ca în pustiu.

 Pribegi-a ros ca cariul în viața-ți de pripas,

Adunând poeme nepereche cu plopii fără soț,
El timpul...a tot curs grăbind al vieții ceas,
Să nu rămână locul minții tale fără de rost.

Tăcut sau răbufnind în tainice visări astrale,

Un veșnic zburător cu gândul spre eternitate,
Ești și acuma adorat, când bucuimul cântă cu jale,
Simfonia sufletelor, care se nasc pentru dreptate.

Gândind cu mii de ani-lumină înainte de-ntuneric,

Spărgând o carapace...și-alta, și-alta,...strălucind,
Te cântă tot românul, pe-unde se-adună-n cercuri,
Cu floare-albastră din grădina fermecată fremătând.

Cercuri de lumină și-ntuneric s-au perindat mereu,

Pe lacul fermecat din lunca verde cu argintul lunii,
Șoptind doruri nespuse-n chip multicolor de curcubeu,
Cu șoaptele misterioase legănate-n cornul lunii.

Un dor măreț din pieptul zburătorului misterios renaște,

Ducând lumina noilor lumi din triste amintiri ce vin,
Din anii repezi, care-abea acum se împlinesc în zi de Paște,
Înviind și dăruind lumii- noi și noi, veșnice lumini.
 Făclii aprinse-n timpul dăinuind spre veșnicia slovei,
Cosmogonie a eternului prezent din viitorul tău durut,
Ce-a coborât pe raze de lumini nepieritoare-a vorbei
În timp și spațiu, teleportându-se în loc și conținut.

Clepsidra își întoarce emisfera, să curgă invers în cuvânt,

Printre potecile de codru cu izvoarele doinind în șoaptă,
Cutreierând în taină poienele cu flori și păsăret zburând,
În toamna sufletului frunzărind tainice file-n noapte...

Pădurea de argint își deapănă povestea de-altă dată,

Lacul cu nuferi leagănă perechi de lebede iubind,
Luna-și face drum peste întins de ape noaptea toată
Și printre trestii freamătă imnuri natura-n vânt.

-Ce maiestos se-nalță-n ceruri luna ca un soare luminând !

Valuri leagănă bărcile cu-ndrăgostiți ce trec pe malul celălalt,
La margine de codru să asculte doruri veșnic legănând,
Al inimilor îndrăgostite cu fierbinți, duioase șoapte...

Înmoi penița-n călimara vieții renăscute din adânc de ape...

Să scriu-al tainei dor necunoscut cu freamăt din istorie,
Tu, floare-albastră, înflorind sub clar de lună-n vis aproape...
Doinești și azi plângând în dimineți cu boabe reci de rouă...
12.01.2023
Kessy-Ellys
Nycollas

137
 UNEORI ÎMI ESTE DOR
Chiar şi atunci când natura înfloare
Dorul de tine reînvie şi doare.
Când cerul în două se crapă în zori
Dorul de tine mă doare, dându-mi fiori!
Sub paşii mei greoi şi rari
Ce firul crud al ierbi calcă
Simt dorul sinucis pe reci cărări
Şi-mi dă fiori de moarte parcă!
Iar norii albi, împrăştiaţi
Pe ceru’ albastru-cenuşiu
Îmi poartă dorul către tine
Şi sufletul mi-e gol, pustiu!
Privesc în palmă ce îmi spune viaţa
Şi linia destinului o descifrez.
De dorul tău sufletul doare şi-mi e tristă fața
Dar să îţi veghez drumul... nu-ncetez!
Parcă şi primăverile, grămadă
De dorul tău îşi pierd din farmecul firesc
Sufletul meu şi ochii trişti, doresc să te revadă
Şi-n orice floare aş vrea să te-ntâlnesc!
Mă-mbată dorul tău cum mă îmbată vinul
Şi-aş vrea ca din beţie să nu mă mai trezesc.
Pentru că e greu dorul şi e mare chinul
La gândul că nicicând n-o să te (mai) reîntâlnesc!
În nopţile cu visele târzii îmi vii aproape
Sau eu din mine ies şi-n cale-ţi stau, visând!
De dorul tău aş vrea atunci, să se închidă a mele pleoape
Şi astfel să rămân cu tine mereu şi orişicând!
În gând...
138
 AȘ VREA
Aş vrea să mă-ntâlnesc cu tine
Acolo unde până acum nu am mai fost,
Poate acolo şi atunci, dorul din mine,
Va trece asemeni zilelor de post!
De dorul tău am hibernat în iarnă
Ascunsă sub zăpezi masive, sub troiene
Am aşteptat ca neaua peste mine, să poată să mai cearnă
Troiene care să ascundă durerile meschine!
E-n mine atâta dor, furtună şi aşteptare
Încât mă-ntreb adesea: - până când va fi?
Sufletul trist se stinge-n disperare
Sperând că tu, în viaţa mea, cândva, vei reveni.
Şi e atât de multă vară-n mine
În clipele în care decid să te aştept!
Aş hiberna chiar şi sub soarele care,
mi-ar fierbe sângele în vine
Deşi ştiu bine că zadarnic te aştept şi e nedrept!
Aş vrea să vii să mă ascunzi de lume,
La pieptul tău puternic şi în ochiul drept
Acolo unde nimeni să nu poată, să nu ştie
Că mai exist în mintea ta şi-n inima din piept.
De dorul tău aş vrea să mă renasc în primăveri
Să-ţi ies în cale pe fiecare drum abandonat!
Aş vrea să cred că tot ce-a fost s-a întâmplat doar ieri
Iar dorul meu de tine, pe mine, m-a uitat!

139
 M-AI PIERDUT...
M-ai pierdut pe drumul vieții
Și în urmă n-ai privit
N-ai văzut culoarea feții
Când lacrima (în ochii mei) s-a ivit!

Te-ai dus crezând că-ți va fi bine

Că fericit vei fi mereu...
Uitând de dragostea din mine
Și de părerile de rău!

Pierit-ai cum și luna piere

Prin zorii unei zile răcoroase
Nu te-ai gândit câtă durere
Îmi lași pe gene somnoroase!

Te-am căutat în lung și-n lat

În jos și-n sus pe-ntreg pământul,
Dar nicăieri nu te-am aflat (însă)
...În suflet mi-am păstrat cuvântul.
și te-am iubit neîncetat...
trimis-am dragostea cu vântul
Să-ți fie somnul liniștit (în pat)
Iar ochii-nlăcrimați tot timpul!

M-am resemnat și-am renăscut

Din pumnul de cenușă ce-a rămas
Degeaba peste ani iară m-ai vrut
De data asta am spus... PAS!
KEN / 18.06.2012 / Rădulești
140
 IARTĂ-MĂ
Îmi este dor de glasul tău
Pe care îl aud mereu,
Îmi este dor de vorba ta
Spusă cu calm la pieptul meu...
Îmi este dor să îmi șoptești:
-Mă iartă, rogu-te, să mă iubești
Și când, fiind neatent, îți voi greși
Și atunci, când fără voie, te voi părăsi...
Mă iartă, pentru tot ce am promis
Și înțelege, timpul, nu ne-a-nvins...
Și că-ntr-o zi voi reveni
Știind mai bine a iubi...
Am învățat că viața e nedreaptă
Nu știm ce-n drumurile ei, ne așteaptă
Am învățat și sper să fiu în stare
Să vindec tot ce acum doare...
Îmi trebuie doar timp să pot ajunge
Acolo unde sufletul tău plânge...
Să îl îmbrațișez, să îl iubesc
Curat și demn și omenesc...
Să nu mai cred în vorba lumii,
Să nu mai dau crezări minciunii...
Să pot vedea cu ochii mei
Și nu prin ochii celor răi...
Te-am judecat și te-am mințit
Așa cum nu aș fi dorit,
Așa cum nu ai meritat,
Rog, iartă-mă... sunt vinovat...
KEN / 04.08.2014 / ISCHIA
141
 TRESAR ÎN TINE...
Ochii-i acoperi, nu mă vezi
Urechile le astupi, nu mă auzi
Palma o pui la gură ca să taci
Cu sufletul, ce poți să faci?
Când rând pe rând, tresar în tine
Doar amintirile cu mine...
Iar inima se zbate-n agonie
Cuprinsă de melancolie?...

Te simți uitat de viață și de timp

Pe umeri anii grei te apasă
Regretele se zvârcolesc în vene
Timpul e scurt, trece, nu-i pasă!...
Ești un soldat de viață învins
Trădările își cer răsplată
Cu păru’ încărunțit și lins
Nu mai ești cel de altă dată!

Curg lacrime fierbinți a nepuțință

De greul vieții care te apasă
Putere nu-i, deși-i voință
Să mai visezi câte-o Crăiasă!
Sufletu’-ngheață când privești
La ceea ce îți stă în față!

142
 Auzi cum clopotele bat
Suspini prelung, se înserează...
Ne despărțim cu sufletu-ntristat
Iar îngerul iubirii ne veghează...

Cu aripa întinsă ne atinge fața

Și ne șoptește: - asta-i viața!
Tânăr când ești n-o iei în seamă...
Îmbătrânind trăiești o dramă!
Regrete mii... iubiri secrete
Povești trăite pe-ndelete
Toate te ard și te topesc
Părându-ți totul nefiresc...
..........................................
Acum când viața ți se curmă
Plângând amar ce lași în urmă!

22032020 / Petroșani

143
 ARESTUL OCHILOR
Ți-ai lăsat ușor privirea
Peste ochii întristați
Vrând să îți ascunzi mâhnirea
c-am trăit înstrăinați!

Ți-ai ascuns încet sub pleoape

O durere ce urla!
Sufletul să ți se adape
Din amintiri, încerca!

Ai venit sfios apoape

Și în brațe m-ai cuprins
Tulburând cu stinse șoapte
Sufletul de dor cuprins!...

M-ai privit apoi cu jale

Te-ai îndepărtat tăcut...
Nu voiai să-ți stau în cale
Dar nici eu nu aș fi vrut!

144
 M-ai privit de la distanță
Nu știu mintea ce-ți spunea!
Fața întristată însă
Doar regrete exprima!

Ai plecat lăsând cortina

Piesa a luat sfârșit!
Mi-ai cătat tot timpul vina
Cum că nu te-aș fi iubit!

Du-te dragul meu în pace

Oricum n-ai să știi vreo dată
Că inimi n-am ce-i face
...și trăiește resemnată!

145
DACĂ TE-AI ÎNTOARCE...
Dacă te-ai întoarce azi
Pe cărările știute
Nu știu de ne-am recunoaște!...
Dar, sufletul simte!

M-ar bate ușor pe umăr

Și m-ar dojeni:

-E iubirea ta dintâi!
Cum de n-o mai știi!?

Când ani la rând

ai pus în vers
Cuvintele nespuse,
Durere și regrete
și lacrime neplânse!

Pe sub castanii de la moară

Treceați cândva, ades
Purtând iubirea-n suflet
Pură, de ne-nțeles!

Și când în geamuri, seara

zâmbea o lună plină
iar stele se-aprindeau
de dragoste și dor,
doreai să-l ai alături
când ochii tăi plângeau...

146
 Iubind în taină l-ai purtat
Pe drumuri rătăcite
Prea des în vise l-ai visat
Șoptindu-i dulci cuvinte...

Trecut-au anii, rând pe rând,

Nimic nu sa schimbat
Doar sălciile din Sultana
Au plâns și s-au uscat!
........................
De te-ai întoarce, din trecut,
La ce-ar mai folosi?
Tot ce a fost, a fost demult...
...sufletul mi-ai răvăși...

22061994 Rădulești

147
 CUPRINS
Aurelia Rînjea / 3
Dor de Eminescu
Poetul / 5
Esențe / 5
Doar el / 6
Singurătatea de poet / 6
Certitudine / 7
Teleportare / 7
Ana Maria Sotir / 8
Luceafărul / 9
Ie / 10
Lecții / 11
Nihil Sine Deo / 12
Iarna / 13
Spune-mi, Doamne / 14
Lucia Steffens / 16
Ai fost plecat / 17-18
Cât mai sunt pe acest pământ / 19-20
Toamna / 21-22
Eu mi-am deschis un Paradis / 23-24
1 Noiembrie / 25
Sună-mă / 26-27
Când vântul bate / 28-29
Cuprinși de dor / 30
M-aș face adierea vântului / 31-32
Georgeta Barbu / 33
Halta iubirii / 34

148


Oviață avem / 35
Îmi trec anii / 36
Plimbare prin toamnă / 37
Roua Dimineții / 38
Suntem frunze căzătoare / 39
Mi-aș dori / 40
Doar o viziune / 41
Îmi fac toate o amintire / 42
De multe ori durerea te răpune / 43
Lidia Stoia/ 44
Eu, Poetul / 45-48
Un spectacol trecut / 49-51
Nicoleta Lupu / 52
Caii sălbatici / 53
Un simplu călător / 54
Și plouă / 55
Iar / 56
Dorința / 57
Spre seară / 58
Pădure / 59
Inim / 60
Enoapte iar / 61
Păsări călătoare / 62
Toamna / 63
Așteptarea / 64
Ioana Conduraru / 65
Dimineață de iarnă / 66
Ierni de altă dată / 67

149

 Încă o poveste / 68
Gânduri într-o zi de iarnă / 69
Un dar / 70
Aș vrea / 71
Domnul meu / 72
Neamul meu / 73
Măriuca Miriam / 74
trec zile... / 75
Iarna / 76
Sunt un visător / 77
Un călător tăcut / 78
Galop / 79
Atemporali / 80
Flori de lumină / 81
Sunt clipă... / 82
On sont neiges d'antan? / 83
Mariana Kiss / 84
Cerul încă cerne / 85
Scriu / 86
Porțile tăcerii / 87
Faldurile uitării / 88
Gustul pelinului / 89
Nimic mai mult / 90
Adâncul sufletului pustiit / 91
Colivia / 92
Hamacul orelor ce pier / 93
Buza-nserării / 94
Ecaterina Rolea / 95
Autobiografie / 96

150

 Poetul nemuririi / 97
Mărturisire / 98
Eminescu al nostru cel iubit / 99
Odă ție, ,,Luceafăr blând” / 100
Gânduri ce mis perle de lumină / 101
Pașii frunzelor spre cer / 102
Iubire stelară / 103
Gândul bun l-am luat de la tine, Emine / 104
Fluturi albi prin pânza nopții / 105
Sandu Chiva / 106
Revelion / 107
Vor trece anii / 110
Mai lasămă să dorm / 111
Un dar neprețuit / 112
Crăciunul în reluare / 114
Trei zile sunt pân' la Crăciun / 117
Marin Rada / 119
Mătănii de rugăciune / 120
Portativ / 121
Curgere / 122
Maria / 123
Drumuri / 124
Casa din cer / 125
O adiere / 126
O parte de suflet / 128

151
 Flori de câmp / 129
Mihaela CD / 130
Responsabilitatea scriitorului de azi
pentru generaţiile de mâine / 131
Susţine scriitorul român!
Cultura se păstrează prin scriitură! / 133
Valentina Moroșau / 137
Eminescu /138
Cuvinte / 140
Pe mine, mie redă-mă... / 142
Eminescu / 143
Kessy-Ellys Nycollas / 146
Uneori îmi este dor / 147
Aș vrea / 148
M-ai pierdut / 149
Iartă-mă / 150
Tresar în tine / 151
Arestul ochilor / 153
Dacă te-ai întoarce / 155

152