CERE-MI ORICE

Cere-mi orice,
Dar nu-mi cere să nu te mai iubesc,
Căci aş simţi că mă prăbuşesc
Din înalt
Cu viteza unui meteor.

Cere-mi orice,
Dar nu-mi cere să te uit,
Căci aş simţi că mă uit pe mine
Şi n-aş mai exista,
Aş fi ca frunzele copacilor…toamna.

Cere-mi orice,
Cere-mi viaţa,cere-mi tinereţea,
Cere-mi inima,
Ţi le dau pe toate
Ca pe o ofrandă adusă unui zei,
Dar nu-mi cere să te părăsesc.

ŢI-AŞ SPUNE

Ţi-aş spune:*Pleacă!*,
Dar mă tem de singurătate,
De golul pe care l-ai lăsa în mine,
De tăcerea imensă
Ce s-ar aşterne peste sufletul meu.

Ţi-aş spune:*Rămâi!*,
Dar mi-e teamă că n-ai să vrei
Şi-ai să mă răneşti,
Încercând să găseşti o scuză
Pe care ai vrea să o cred.

Ţi-aş spune:*Pleacă!*
Şi ţi-aş spune:*Rămâi!*,
Dar nu mai am cuvinte,
s-au risipit în neant
şi nu le mai pot întoarce.
 CINE

Cine-mi va săruta tăcerea,

Când nu se va mai sparge de cuvintele tale?

Cine-mi va săruta clipele,

Când ele vor trece departe de tine?

Cine mă va iubi,
Când tu vei fi doar amintire?

Cine-mi va culege luceferi,

Când nopţile vor fi întuneric?

Cine mă va iubi,
Când tu vei fi departe?

Cine mă va aştepta,
Când paşii mă vor duce iar spre casă?

RISIPITOR DE ALBASTRU

Eu sunt vânzătorul de vise,

Viaţa mea a fost un…vis
Strâns într-un glob albastru
Pe care vântul…l-a spart
Şi l-a prefăcut în mici cioburi azurii
Pe care acum le vând
Visătorilor hoinari.
Eu sunt vânzătorul de vise
Ce hoinăreşte prin ţară,
Casa mea e pe un ciob de stea
Iar seara…
Seara arunc vise cu pumnul.
Eu sunt vânzătorul de vise
Risipitor de albastru.

INSCRIPŢII

Pe trupul unui copac

Am scris numele nostru,
Dar au crescut buruieni
Şi l-au acoperit.
 Pe nisipul fierbinte
Am scris numele tău,
Dar au venit valurile
Şi l-au şters.

În inima ta
Am scris numele meu,
Dar au venit furtuni
Şi l-ai uitat.

Unde să-mi scriu numele,

Ca el să rămână scris?
Cui să-i dau dragostea,
Ca ea să dăinuie?

REFUGIAZĂ-TE

Refugiază-te în mine
Şi eu am să-ţi deschid sufletul
Şi-am să-ţi culeg tăcerile nerostite.

Refugiază-te în mine
Şi-am să-ţi acopăr ochii
Cu o perdea de stele.

Refugiază-te în mine
Şi am să ning petale
În calea ta.

Refugiază-te în mine
Şi va curge ploaia peste noi,
Şi-n sufletul nostru va răsări curcubeul.

TE-AM IERTAT

Te-am iubit!
Cum numai marea
ştie să iubească
ţărmul pe care îl sărută
minut cu minut,
clipă de clipă,
val după val.

Te-am aşteptat!
Cum numai codru
 ştie să aştepte
venirea primăverii,
al verdelui crud
şi al iubirii.

M-ai lovit!
Cum numai marea
loveşte stâncile
lăsând urme adânci
în trupul lor.

Te-am iertat!
Cum numai eu ştiu să iert,
am uitat că m-ai făcut
să aştept,
am uitat că m-ai lovit,
dar n-am uitat
că m-ai iubit.

CÂND PORNESC SĂ TE CAUT

Noaptea pornesc să te caut

Pe cărările pe care
Luna mi le aşterne
La picioare.

Noaptea pornesc să te caut

După foşnetul frunzelor
Ce parcă mă cheamă
Din depărtare.

Noaptea pornesc să te caut

Împreună cu carul mare
Ce nebun goneşte aşternându-mi
O mare de stele-n picioare.

Noaptea pornesc să te caut

Pe întinsa mare albastră
Ce valuri îşi trimite
Să-mi deschidă cale.

Noaptea pornesc să te caut,

Dar căutările-mi sunt zadarnice,
Căci noaptea,când pornesc să te caut
Te găsesc doar în vis.
 SUFLET HOINAR

Mă dor ochii când se izbesc de ziduri,

Mă dor zilele când clepsidra vieţii
Devine prea grea şi neîncăpătoare,
Când viaţa se scurge lent şi monoton.

Uneori,de-atâta singurătate,
Îmi las privirea să se izbească de noapte,
Îmi las sufletul să umble hoinar
Să nu se oprească,să n-aibă hotar.

Şi umblă hoinar pe mări şi oceane,

Se-aruncă în valuri,se-nalţă spre soare,
Se-ascunde de lume când este prea trist,
Se-ntoarce la mine când e optimist.

METAMORFOZĂ

Când seara se lasă încet peste lume

Şi pacea coboară în suflet uşor,
Cu pleoapele-nchise te strig iar pe nume
Şi inima-mi saltă cuprinsă de dor.

Când zorii alungă a nopţi-ntuneric

Şi-albastră lumină mă-nvăluie blând,
Rămân ca în transă visând vis feeric
Speranţa-mi pătrunde în vis şi în gând.

Când ploaia mă udă pe păr şi pe pleoape

Şi sufletu-mi zburdă ca mielul pe câmp,
Te simt libertate atât de aproape
Şi-adânc rădăcinile-mi cresc în pământ.

Când vara-şi întinde aripa fierbinte

Şi-mi mângâie ochii şi roadele-n pârg,
Sunt blânda ca noaptea şi-atât de cuminte,
Sunt caldă ca ziua ajunsă-n amurg.

Când toamna cu brumă m-acoperă toată

Şi ceaţa-mi pătrunde în fiece por,
Îmi mângâi coroana şi frunza cea moartă,
Sunt pasăre dusă de-un nor călător.

Când iarna coboară din creste de munte

Şi-mbracă natura în flori de cristal,
 Mă ninge pe tâmplă cu stele mărunte,
Mă schimbă-n femeie din lucru banal.

OARE

Când tânăr ţi-e sufletul priveşti cu ardoare

Curajul ţi-e scut,durerea o boare,
Priveşti libertatea în ochi cu candoare
Naiv îţi e crezul,nimic nu te doare.

Când viaţa-ţi arată că totu-i eroare,

Că spini au rămas unde ieri era floare,
Oftezi şi suspini nu-ţi mai pare grandoare
Iar noaptea-i prea grea şi istovitoare.

Când vrei alchimia să-ţi dea licoare

Să-ţi salveze trupul,să nu-l simţi cum moare,
Rămâi ne-nţeleasă şi neştiutoare,
Privită de semeni cu milă şi oroare.

Când moartea pe chip îţi aşterne paloare

Şi-i forfotă-n jur şi-i plin de rumoare,
Atunci înţelegi a vieţii savoare
Şi lumea din jurul tău prinde valoare.

SPERANŢĂ

Aştept să vină ploaia

Să-mi simt sufletul ud,
Să mi-l usuce vântul,
În nori să mă ascund.

Să mă ascund de lume
Să îi privesc de sus,
Să nu-mi spună pe nume,
Să nu ştiu că m-am dus.

Să uit de suferinţă
Şi de tristeţi amare,
Să plec după dorinţă,
Să uit tot ce mă doare.
 PLÂNS INUTIL

De ce să plângem anii
Pierduţi şi risipiţi,
Când alţii vin din urmă
Şi trebuie trăiţi?

De ce-ar plânge copacul

Frunzişul risipit,
Şi-ar sângera ca macul
Şi-ar sta doar părăsit?

De ce n-ar iubi toamna

Şi rodul dat în pârg,
Şi-ar fi mândru de sine
Că a rodit cu sârg.

SUFLETUL MEU

Sufletul meu,e strada pustie

pe care mergi.
Pericole te pândesc la tot pasul
şi oricând te poţi pierde
în labirintul durerilor mele.
Deci,nu veni cu felinare aprinse
dacă nu eşti pregătit
să luminezi fiecare ungher.

ÎN SPERANŢA CĂ POATE

A pătruns durerea
în oraşul meu
şi mi-a inundat
toate cămările sufletului.
Mi-a rupt digurile
ridicate cu greu
şi s-a risipit
prin toate aleile pietruite.
Întinzându-şi braţele
ca o caracatiţă uriaşă
 m-a acaparat cu totul
în îmbrăţişarea ei sufocantă.
Şi insignificant şi mic,
abia am mai putut
să-mi întorc privirea spre tine
în speranţa că poate…
Diguri vei ridica
din speranţele mele
şi-n apele tale
se vor limpezi
toate-ndoielile grele.

ODĂ IUBIRII NETRĂITE

Îmi eşti ancoră,

Când valuri mă izbesc din spate.

Îmi eşti vânt,

Când vreau să zbor cât mai departe.

Îmi eşti val,

Când barcă sunt plutind pe ape.

Eşti umărul
Pe care-l am mereu aproape.

Îmi eşti far,

Când rătăcesc în noapte-adâncă.

Eşti dragostea
Pe care n-am trăit-o încă.

FOBII

Mi-e teamă de răspunsuri,

fără întrebări.
Mi-e teamă de-ntuneric,
unde e lumină.
Mi-e teamă de adâncuri,
unde nu sunt mări.
Mi-e teamă de pustiuri,
unde-i lume multă.
 Mi-e teamă de luceferi,
unde nu e cer.
Mi-e teamă de speranţă,
unde nu e viaţă.
Mi-e teamă de iubire,
unde nu-i fior.
Mi-e teamă de distanţă,
unde nu e dor.

RĂTĂCIRE

Mă arde întrebarea pe buze

Şi mi-e teamă s-o slobod,
Să nu-mi sângereze buzele
În urma ei,
Şi să-mi păteze cu roşu
Sufletul alb
De zăpezi troienite.

Mă doare zvâcnetul din tâmplă

Şi îmi e teamă să-l alin
Să nu rămân goală,
Cu iluziile răsfirate pe degete
Şi-mprăştiate apoi
În cele patru puncte cardinale
Ale fiinţei mele debusolate.

LA POARTA UNEI INIMI OBOSITE

De ce te încăpăţânezi să baţi
La poarta unei inimi obosite,
Ce vrei să vezi în pulsul ei încet,
Dacă ai bate sau dacă te simte?

De ce vrei egoist şi crud

Să-i iei şi ultima zvâcnire,
Când ştii cât s-a luptat şi-a plâns
Pentru un strop de fericire?

De ce să răscoleşti c-un băţ

În jarul ce abia mocneşte?
Căldura lui nu e de-ajuns
S-o faci să spere,să vibreze.
 NEPUTINŢĂ

Miros a pământ reavăn

şi-a frunze moarte,
miros a uitare
şi-a singurătate.

Şi lumea îmi pare

prea rece şi mare
şi-odaia din mine
e ne-ncăpătoare.

Şi zidu-i aproape
şi nu-l mai ajung,
mă-nvăluie noaptea
şi-mi vine să plâng.

ÎN ECHILIBRU

Pe umerii ridicaţi în aer,

a mirare,
şi-au făcut cuib berzele
în noaptea în care
mi-au plecat în stoluri,
gândurile.

Şi-n ciocurile lor prelungi

şi roşii
de păsări majestuoase,
călătoare,
am pus să fluture
eşarfa alb-a libertăţii
şi-am aşteptat să plec
şi eu cu ele.

Şi suspendată într-un picior,

în echilibru,
cu braţele ţinându-mă
de stele,
în neghiobia mea
îmi închipui
că aş putea fi una
dintre ele.
 AUTOPORTRET

Eu sunt un zbor ne-nceput,

Prima pană a unei aripi rupte.
Sunt particula de praf
Din mâna deşertului.
Sahară însetată de trăiri intense.
Ocean fără valuri
Şi val fără ţărm.

Sunt secunda ce se scurge monotonă

Trăgând după ea
Frământările mele.
Sunt primăvara care
Nu a-nflorit niciodată.
Copac fără roade
Şi rod fără pârg.

INDIFERENŢĂ

S-a instalat răceala între noi

Ca o prăpastie adâncă,neagră
Şi suspendaţi pe cele două margini paralele
Aruncăm cuvintele unul spre celălalt
La început sunt flori de colţ
Din piscuri înalte de suflet
Golindu-ne apoi de tot ce-i uman
Cuvintele se rotesc în văzduh
Năpustindu-se apoi asupra noastră
Ca nişte vulturi cu ciocuri şi gheare ascuţite
Smulgând sentimentele acolo unde
Nu se instalase ura.
 CIOB DE CRISTAL

Mi-ai intrat în sistemul nervos

Tu boală incurabilă numită:Iubire,
Şi-ţi plimbi degetele pe fiecare nerv
Când mai uşor şi când mai tare
Cu pasiune şi nepăsare
Făcându-l să vibreze
Prelung şi grav
Precum corzile unei harpe fermecate
Atinse de adierea unui vis efemer.
Şi cânţi o melodie neştiută de nimeni
Artist virtuos al durerilor mele,
Şi-mi urci cu iubire
Durerea la stele,
Şi-atingerea ta e veninul letal
Ce-mi transformă iubirea în ciob de cristal.

DIN NIMIC SE NAŞTE TOTUL

M-am născut cu stigmatul

durerii în frunte
Şi-am pornit,pană umedă
de albatros speriat,
Să-mi ascund fruntea
în cele patru zări ale lumii.

M-am născut cu marea

albastră în sânge
Şi-am pornit,val înspumat
de apă zbuciumată,
Să-mi izbesc valurile
de ţărmul iubirilor tale.

M-am născut cu umbra păcatului

lipită de un trup
Prea firav pentru a nu-şi strivi
speranţele de vidul
Ce-l înconjoară,
şi-l absoarbe cu totul.
 II

M-am născut,
dar încă nu exist!
Rătăcesc doar nehotărâtă
între două lumi paralele
fără să pot alege crucea
pe care să-mi răstignesc durerile.

Captivă doar
în colivia speranţelor deşarte
în care mă adap
cu apa vie a viselor
transformate-n iluzii.

M-am născut,
dar încă nu exist!
Rătăcesc doar între
Da şi Nu,
prizoniera vorbelor
gândite şi niciodată rostite.

ADORAŢIE

Lasă-mă să cresc
în liniştea palmei tale
întinsă şi netedă
de cioplitor în stele.
Şi sub privirile tale,
ademenitoare,să mă-nalţi la cer
şi de acolo să-ţi fac semn
cu visele
să mă înalţi mai sus.
Lasă-mi rădăcinile
să se contopească
în sângele tău cald
şi să-mi hrănească trunchiul
îngenuncheat de viaţă.
Culege-mi roadele
cu priviri încărcate
de vise de iubire,
şi pe buzele tale flămânde,
 lasă să moară
dulceaţa fructelor mele.

CLEPSIDRA DIN MINE

poem în V trepte

I.SPERANŢA

Din vid se naşte

o lumină clară
Şi-n noaptea adâncă,
ce mă înconjoară,
Deschide o fereastră
largă către lume
Şi-mi pare-un paradis
făcut anume.

II.IUBIREA

Înroşeşte-mi trupul
cu florile de mac
culese de buzele tale
înroşite.
Răstigneşte-mi iubirea
pe altarul durerilor tale
istovitoare.
Fii preotul păgân
din templul fiinţei mele
renăscute.
Închide-mi pleoapele
cu crengile tale
de copac tânăr
viguros
Ce-şi extrage seva
din păcatul plăcerilor
mele.

III.DISPERAREA

Te regăsesc din ce în ce mai rar

Când miezul nopţi-mi bate în fereastră,
Şi doar atunci te pot numi al meu,
Şi pot fugi cu tine de singurătate.

IV.BLESTEMUL

În noaptea adâncă
şi plină de stele,
Pe focul ce arde
în iernile grele,
Pe apa ce curge
şi sapă tunele,
Te blestem să mori
în braţele mele.

V.DEZNĂDEJDE

Aluneci uşor peste mine

Cu zbateri de aripi
Din mii de secunde,
Şi-n coada ta de păun
Din pădurea lui Cronos
Ţii închise toate clipele mele
Când te-am avut şi n-am ştiut…
Pe veci pierdut în haos
Te conjur,cu ultimele clipe,
Să-ntorci nisipul din clepsidră
În favoarea mea,ultima oară.

ASPIRAŢIE

Am tot ce-mi trebuie să zbor!

Am pene,am vânt şi fior,
Am dorul de ducă
Ce-mi curge prin vene,
Dar sunt obosită,
mi-e greu şi mi-e lene.

Şi glasul pământului
Îmi spune s-aştept,
Să zbor e un vis,
Şi nu-i înţelept.
De vreau să mă-nalţ
Mai am vămi de trecut
Şi nu pot din lacrimi
Să-mi fac armă şi scut.
 SIMBIOZĂ

Cascada luminii din pletele mele,

Sunetul vieţii captat din vibraţia florilor,
Carminul buzelor la urechile copacilor,
Vis înaripat tăind albastrul cerului,
Aroma iubirii pe buzele vieţii,
Pământul vibrând sub sărutul căldurii.

Valul ce se zbate în căuşul palmelor,

Mirosul de mare din raza soarelui,
Dulceaţa fructului în roua dimineţii,
Zbaterea de aripi din fereastra privirii mele,
Clipa ce se topeşte încet sub paşii timpului,
Pământul mustind a plăcere şi-a viaţă.

Sărutul morţii pe frunzele copacilor,

Glasul ploii izbit de zidul casei mele,
Păcatul zilei transformat prea curând în noapte,
Vară pierdută mirosind a file de poveste,
Culori arzând la rece cu intensitate maximă,
Pământul obosit de frământarea naturii.

Florile de gheaţă topite de căldura privirii,

Veşmântul de crăiasă al iluziilor mele,
Bucuria verdelui în imensitatea albă,
Muzica speranţei la fereastra sufletului,
Lumina captivă-n îmbrăţişarea nopţii,
Pământul dormind sub tăcerea de gheaţă.

CONTOPIRE

Ochii mei
sunt vitralii ale sufletului
copleşit de viaţă,
monument închinat speranţei.

Braţele mele
sunt mori de vânt
răsfirate-n cele patru zări
ale lumii.

Palmele mele
sunt pale de vânt
ce se joacă cu frunţile
 oamenilor.

Inima mea,
organ ce se scaldă în seva roşie a vieţii,
cămară ce-adună în ea
amărăciunile şi bucuriile vieţii.

Viaţa mea,
gară de nord a sufletului
în care bucuriile şi tristeţile vin
fără să ţină seamă de mersul trenurilor.

Timpul meu,
nisip depus de valuri
în clepsidra vieţii,fir de tort
tors din fuiorul clipelor.

FEMEIA CARE N-ARE VÂRSTĂ

Eu sunt femeia care n-are vârstă.

Nici demon pământean,dar nici copil,
Râu revărsat din matca lui măruntă
Cu unduiri de trestie pe mal.

Nici demon pământean,dar nici copil…

Zidire de cetate fără punte,
Stăpână a râvnitului final
Şi sclavă a eternului:*Nu încă!*.

Zidire de cetate fără punte!

Lumină de amurg în zori de zi,
Secundă ce se scurge liniştită
În zbaterea de pleoape din simţiri.

Lumină de amurg în zori de zi

Şi astru luminos la miez de noapte,
Mor şi renasc…cu fiecare an
Şi-n ochii mei citeşti:*Încă se poate!*.
 IMPLORARE

Ia-mi ochii şi în schimb dă-mi două flăcări

să ard cuprinsul lumii din priviri,
Ia-mi braţele şi dă-mi în schimb pământul
să mă agăţ de el cu rădăcini.
Ia-mi inima şi dă-mi în schimb cascadă
să simt căderea lumii ca pe-un val,
Ia-mi buzele şi dă-mi în schimb sărutul
să simt dulceaţa vieţii la final.
Şi peste toată această implorare,
aşterne-ţi,Doamne suflul cel divin,
Şi învaţă-mă să cânt suspinul vieţii
şi-n faţa fericirii să mă-nchin.

INTANGIBIL

Nu plâng ce n-am avut!

De ce să irosesc în van atâtea lacrimi
Şi umbre de regrete să sape brazde-adânci
Pe chipul ce în taină l-au mângâiat iluzii
Şi zorii dimineţii l-au prins încă zâmbind?

Eu plâng fiinţa care

S-a transformat în mine,
Şi plâng amarul zilei
Ce-n taină l-am iubit,
Păcatul dimineţii ce mi-a strivit mirajul
Şi-n clara ei lumină. mi-a arătat ce sunt.

Şi-atunci perdea de lacrimi am aşternut cu grijă,

S-ascund în mii de falduri fiinţa care sunt.
Prin ea te văd sălbatic şi negrăit de mare,
Iar tu mă vezi pustie şi nesperat de sus.
 MEA CULPA

Îndurare,Viaţă!
Linişteşte-te şi nu-ţi mai potrivi
paşii după ritmul inimii mele,
alert şi trepidant
de pasăre colibri.

Îndurare,Soare!
Răcoreşte-te şi nu-ţi mai regla
temperatura după căldura buzelor mele,
dogoritoare şi incandescente
de lavă vulcanică.

Îndurare,Ploaie!
Opreşte-te şi nu-ţi mai măsura
debitul după potopul lacrimilor mele,
copleşitor şi torenţial
de cascadă Niagara.

Îndurare,Cuvânt!
Stăpâneşte-te şi nu-ţi mai încerca
puterile cu aroganţa gândurilor mele,
îndrăzneaţă şi nesupusă
de cititor în stele.

Îndurare,Suflet!
Priveşte-mă şi nu-ţi mai testa
adâncimile cu profunzimea inimii mele,
abisală şi infinită
de Univers uman.

INDIFERENŢĂ

Cum să simţi lipsa unei aripi

Când n-ai zburat cu ea până la ceruri.
Şi nici în pene n-ai simţit avântul,
Şi nimeni nu te-a dus până la stele?

Cum să simţi lipsa unui cântec

Când lumea ta e plină de tăcere,
Şi vorba blândă nu ţi-a fost descântec,
Şi doar prin ochi ai exprimat plăcere?
 Cum să simţi lipsa unui fir de iarbă
Când paşii tăi nu s-au pătat de verde,
Şi nici pământul urma n-a putut să-ţi soarbă,
Şi nici în lume chipul nu ţi-l poţi a pierde?

DRAGOSTE DE MUCEGAI

Îmi plac nespus de mult cărţile.

Iubesc mirosul lor înţepător
de ciupercă scrisă
şi tăcerea care curge
din literele lor ascuţite.
Iubesc sufletul captiv
dintre file
şi nepăsarea care
ţâşneşte din prea multă păsare.
Iubesc filele numerotate
ca un batalion
de soldaţi minusculi,
meniţi să-mi cotropească
privirea împăienjenită.
Iubesc mâna care întoarce
Vis după vis
Şi glasul care descifrează
Tainele pământului.

LEGĂNARE

În clopotul de cristal
în care trăiesc
e linişte şi zbuciumul lumii
se simte doar ca o vibraţie.
Lumea pare transparentă
şi evanescentă.
Un umăr pe care ieri îl ştiam
rotund şi neted,
azi pare noduros şi aspru
de la atâtea aripi de vise frânte.
Gândurile mele par lumii
idei de nebun visător,
 iar sentimentele,
sirop de arţar fără sevă.
Doar când bate vântul
legănarea uşoară a clopotului
mă face să-mi lovesc tâmplele
de sunetele grave
ale claustrofobiei.

APARENŢE

Pot fi cine doresc!

Dar nu ştiu când mă termin eu,
Şi când începe cealaltă persoană,
Nu ştiu dacă masca pe care o port
Îmi aparţine în totalitate,
Sau e făcută din umbre de viaţă.
Cui îi aparţin de fapt?

ALIENARE

Sunt nebună oare să iubesc atât

Un miraj din stele ce-i în plin avânt,
Să pătrund în taină gândul lui nebun,
Să mă pierd în versuri ca să mă adun?

Sunt nebună…oare?că iubesc prea mult

Un sihastru nobil,îndrăzneţ şi cult,
Că în sfera-naltă unde mă ascund
Doar căderi de vorbe mă întrepătrund?

Sunt nebună,Doamne că iubesc mereu

Tot ce-i intangibil şi nespus de greu,
Că în miez de noapte cu gându-l ajung
Şi mii de regrete sufletu-mi străpung?

Sunt nebună…oare?că iubesc frumos

Universul clipei ce-ntoarce pe dos
Ierarhii umane şi porniri fireşti,
Şi mă face-n taină să cred în poveşti?
 GÂNDURI DIN CAVOU

Am trecut prin botezul clipei

în care sinceritatea
mi-a fost apă vie.
M-am închinat zeului cuvânt
dar m-am plecat,
în faţa umanului din el.
Am sfâşiat cu ochii viaţa
şi am văzut banalul din mine.
Pe altarul vorbelor rostite
am depus jerbe de solitudine
şi-am îngropat între secunda ce vine
şi cea care pleacă,
părerea de rău.
Pe crucea gândului
Am răstignit prezentul
şi i-am cântat în taină,
Recviem de-ngropăciune.

SENTIMENTALISME

Am un chip frumos
Însă ce folos,
Că pe el s-adună
Norii de furtună.

Am un zâmbet blând
Când te port în gând,
Şi visez mereu
La un semi-zeu.

Am în ochi scântei
Când îmi vin idei
Şi le pun în vers
Să-ţi dau de-nţeles.

Am un gând nebun
Şi nu vreau să-l spun,
De vrei să-l ghiceşti
În vers să-l citeşti.
 Am pământ în vene
Şi stele pe gene
Şi cu visul mort
Mă ţin de-orizont.

ALEATOR

Cu ce este mai important

primul val decât ultimul,
de are întâietatea de a săruta ţărmul
la prima oră a dimineţii?

Cu ce este mai importantă

prima dragoste decât ultima,
de are posibilitate de a marca sufletul
la prima adiere a vieţii?

Cu ce este mai important

primul sărut decât ultimul,
de are tăria de a dezlănţui
senzualitatea Erosului efemer?

CICATRICI PE UMBRE

Mă doare urma pasului

pe care-l fac către tine,
pentru că prin ea,curge seva
care mă ţinea
legată de ai mei…

Mă doare urma gândului nerostit

pentru că prin ea,trece
rădăcina cuvântului
care mă ţinea
înlănţuită de real…

Mă doare urma gestului final

pentru că prin ea,răzbate
sensibilitatea sufletului
care mă ţinea
deasupra pământului,levitând…
 ÎNTREBĂRI RETORICE

Mă doare că doare,
Sau mă doare că ştiu
Omenescul din tine
Ce-i sublim şi pustiu?

Mă doare că doare,
Sau mă doare că vreau
Să te sorb însetată,
Cu suspin să te beau?

Mă doare că doare,
Sau mă doare că pot
Să pătrund prin cuvinte,
Să-nfloresc unde-i mort?

Mă doare că doare,
Sau mă doare că sper
Să primesc vorbe blânde,
Când sunt tot ce mai sper?

CĂUTĂRI

Din prea mulă iubire,

Mă dăruiesc lumii
Frunză-n vânt
Să-mi caute copacul.

Din prea multă iubire

Mă dăruiesc cerului
Urmă de foc
Să-mi caute cometa.

Din prea multă iubire,

Mă dăruiesc pământului
Lut cald
Să-mi caute olarul.
 Din prea multă iubire,
Mă dăruiesc mării
Mărgean sidefat
Să-mi caute valul.

Din prea multă iubire,

Mă dăruiesc ţie
Bătaie în piept
Să-mi cauţi inima.

BIRUL ILUZIILOR

Ne hrănim cu vise
Ca să ne ţinem mintea ocupată
Şi astfel,avem posibilitatea
Să mai amânăm puţin
Procesul de conştiinţă.
Ce vom răspunde braţelor noastre
Când ne vor întreba:
*Unde e steaua după care
Ne-am întins atât?*
Ce vom spune picioarelor noastre
Când ne vor întreba:
*Unde duce drumul
pe care te-am purtat atât?*
Ce-i vom răspunde inimii noastre
Când ne va întreba:
*Unde este oaza de linişte
după care ai tânjit atât de mult?*
Vom rămâne înfăşuraţi
În pânza de păianjen a iluziilor,
Sperând să nu ne scoată nimeni
Din coconul comodităţii noastre.
Nu avem de plătit chirie
Decât vieţii!
Şi ea nu taxează
Decât la sfârşit.
 CONFESIUNI

Iartă-mă că sunt semnul de-ntrebare

din propoziţia ta
şi avidă de răspunsuri
îţi fur gândurile nerostite.
Iartă-mă că plec la drum
şi dornică de depărtări
îmi pun bagajul de vise pe umerii tăi.
Iartă-mă că menită să mă nasc vânt
şi visând la ocean
stârnesc furtuni într-un pahar cu apă.
Iartă-mă că m-am născut prea târziu
şi flămândă de viaţă
am să-nvăţ să mor prea devreme.
Şi…mai iartă-mă,te rog,
că-n mareea stârnită de sufletul tău
te-am rugat să mă ierţi.

TRANSPARENŢĂ

Cu fiecare pas care te-apropie de mine

Devii fluid şi mi te verşi în vine,
Şi subjugată de al tău mister
Ard ca o torţă-n noapte,apoi pier.

Cu fiecare gând pe care-l laşi în urmă

Cetate mă înalţi cu zid de humă,
Şi-n fiecare vorbă ştii să pui
Dulceaţă şi venin să mă supui.

Cu un cuvânt mă-nalţi sau mă cobori

Prin tine pot fi noapte…pot fi zori,
Tiară de regină-mi dăruieşti
Când îndrăzneşti să-mi spui că mă iubeşti.

Şi aripi de hârtie-mi fac să zbor

Prin vise de iubire şi de dor…
 ZĂGAZURI RUPTE

E cerul mai aproape de pământ

De când pădurile s-au înecat în ape,
Şi rugăciunile se spun mereu în gând,
Când doar pe Dumnezeu îl simţi aproape.

E noaptea ca o groapă fără fund

De când mi-e apa aşternut şi pernă,
Şi-aş vrea în tihnă să adorm curând,
Şi flamura speranţei o cobor în bernă.

Mi-e ziua un ocean fără sfârşit,

Lovită-s de năpastă şi de soartă
Şi cred c-am un păcat de ispăşit,
Dar casa nu mi-o părăsesc nici moartă.

E zidul casei mele tot mai ud,

Privesc cu disperare către soare,
Doar voci de câini,din când în când se-aud,
Şi-aştept un ajutor din depărtare.

RUGURI CĂLĂTOARE

Nu mă-ntreba unde mă duc

Mi-s ochii larg deschişi şi poate,
Păşesc spre zări ce mă seduc
Şi îmi promit măreţe fapte.

Întreabă-mă de unde vin,

De ce mi-s paşii încărcaţi de noapte,
Ce false idealuri mă susţin
Şi cât de aproape-am fost mereu de moarte.

Purtând pe faţă-un zâmbet ca stindard

Am încercat să-nving orice durere,
Am pus neşansa vieţii pe hazard
Şi-am suferit cuminte în tăcere.

Mă defineşte rana ce o port,

Dovad-a vămilor demult trecute
Şi ca să cred în oameni fac efort,
Căci nu mă lupt cu cauze pierdute.

Nu mă-ntreba unde mă duc,

Port încă-n spate un bagaj de vise,
Pe drumuri neumblate mă conduc
Şi-n cale îmi apar ruguri nestinse.

CONDAMNARE

Am fost condamnată
înainte ca vorbele mele
să depună mărturie
împotriva vorbelor mele,
şi am fost întemniţată
în lumea lui Hades.
Am fost marcată
cu fierul roşu al gesturilor
înainte ca faptele mele
să depună mărturie
împotriva faptelor mele,
şi-acum port pe trup
stigmatul focului.
Am fost arsă pe rug
înainte ca gândurile mele
să depună mărturie
împotriva gândurilor mele,
şi renunţând la viaţă
nu am abjurat niciodată
în faţa dragostei mele.

SAVOAREA VIEŢII

Viaţa e o cupă cu îngheţată

Din vitrina unui magazin.
Se aşteaptă s-o cumperi pe toată
Şi tu vrei s-o savurezi puţin.

Se topeşte sub privirea noastră

Fără să ne lase s-o simţim.
La-nceput e de-o dulceaţă castă
Şi-i amară când îmbătrânim.
 RUGUL MĂRILOR

Răcoarea binecuvântată
Părea că nu se mai arată
Şi în lumina zorilor,
Tânjeam dup-adierea mărilor.

Visam corăbii scufundate,

Comori în valuri îngropate,
Şi legănându-mă uşor
Aduceam marea-n dormitor.

Şi tot arzând în visul meu

Îl imploram pe Dumnezeu
Să stingă dorul ca m-a aprins.
În faptul zilei şi în vis.

TE-AM CĂUTAT

Te-am căutat o viaţă-ntreagă

Prin sfere-nalte şi prin vânt,
Ştiam că mi-e făptura-ţi dragă,
Dar nu ştiam că-i pe pământ.

Te-am căutat cu disperare

Pe ape-ntinse şi prin zări,
Ştiam că ţi-e cuprinsul mare
Şi te-aşteptam din depărtări.

Te-am căutat fiinţă blândă

Prin vise de iubire şi de dor,
Eram de dragoste flămândă
Şi de dulceaţa ta vroiam să mor.
 MĂ POŢI OPRI

Mă poţi opri să nu te mai iubesc

Aşa cum poţi opri ploaia să cadă,
Natura mi te-a dat şi bănuiesc,
C-a vrut abisul inimii să-mi vadă.

Mă poţi opri să nu mai ard de dor

Aşa cum poţi să-nchizi Calea Lactee,
Pământul mi te-a dat şi nu-i uşor
Ştiind că doar iubindu-te mă simt femeie.

Mă poţi opri să nu te mai visez

Aşa cum poţi opri vântul să bată,
Iubindu-te cu viaţă mă botez
Şi către veşnicie te fac poartă.

Mă poţi opri din drumul meu ceresc

Aşa cum poţi opri copacul să-nverzească,
Mă simt stingheră-n viaţă şi-mi doresc
Iubirea mea prin versuri să trăiască.

SINGURĂTATE

În lipsa ta au ruginit arţarii

Şi ziua s-a chircit în umbra nopţii,
Doar vântul mai compune nişte arii
Ca să-mi alunge din priviri chemarea.

În lipsa ta pădurea-i doar o frunză

La care cântă vântul melancolic,
L-ascult şi cântu-mi pare o acuză
L-adresa visului meu iluzoric.

În lipsa ta secunda e zdrobită

În zeci de universuri paralele
Şi-n fiecare lume sunt robită,
Şi-ncătuşată în visurile mele.

În lipsa ta pământu-i doar o sferă

Şi carul mare şi-a pierdut din stele,
Nici polul nord răcoare nu-mi oferă
Şi tânguirea mea-i un joc de iele.
 PORTATIVUL INIMII

Pe clapele invizibile ale sufletului,

Destinul îşi plimbă degetele cu dexteritate
Imaginând un cântec al speranţei,
Scris pe portativul vieţii.

DOrind misterul lumii să-l dezleg,

REnunţ la somn şi mă cufund în noapte,
MI-e greu din două drumuri să aleg,
FAmiliar mi-e drumul către moarte.
SOLfegii îngereşti se-aud de sus,
LA fiecare pas m-aşteapt-o vamă,
SImţind cum mă apropii de apus
DOresc ca de-ntuneric să n-am teamă.

Ecouri de suspin plutesc în aer

Doar vântul le mai poate auzi,
Sub profunzimea muzicii,pianul
Din pieptul meu şi-a încetat chemarea.

ECUAŢII SENTIMENTALE

E-n zadar să mai aştepţi o veste

Lumea-i mută şi ecou-i stins,
Doar pentru tăcere timp mai este
Când cuvântul tău e rug aprins.

Poţi să scrii pe foaie mii de gânduri

Cu mesaj profund,subliminal,
Cine mai citeşte printre rânduri
Şi aleargă dup-un ideal?

E-n zadar să mai străbaţi distanţe

Lumea-i mică,doar drumul e lung
Şi de faci cu iadul alianţe
Şapte vieţi să cauţi nu-ţi ajung.
 Poţi să te oferi la licitaţii
Când pe scena vieţii nu ai rol,
Soarta-i doar un joc de ecuaţii
Să-l dezlegi,doar pare că-i uşor.

DEZILUZII

Nu mai cred în păsări călătoare

Nici în zborul lor spre răsărit,
Sunt doar simple pene trecătoare
Ce-ţi atrag privirea-n spre zenit.

Nu mai cred în stele căzătoare

Care-mi duc dorinţa-n infinit,
Ele sunt doar părţi din ursa mare
Arse dup-atâta vremuit.

Nu mai cred în pomul ce se pleacă

Încărcat de frunze şi de ani,
E doar trunchi crescut din piatră seacă
Lemn de foc vândut pe câţiva bani.

Nu mai cred nici în eternitate

Ştiu că se măsoară prin cuvânt,
Doar esenţa ei durează…poate,
Când tot ce ai spus nu-i vorbă-n vânt.

CHEMĂRI

Lasă-mă să-ţi murmur la ureche

Vorbe blânde,şoapte de amor,
Doar iubirea mea să-ţi stea de veghe
Şi în braţe să te strâng uşor.

Să rămân aşa o veşnicie

Şi înc-o clipă dacă s-ar putea,
Să-mi dai ascultare numai mie
Şi eu să mă pierd în vorba ta.

N-ai mai fi tentat să dai crezare

Serafimilor ce te aşteaptă-n cer,
Ai găsi în mine alinare
Şi căldură-n lunile cu ger.
 CĂUTĂRI INTERZISE

Stăpână peste inimă de-aş fi

Cu nepăsare stelele-aş privi
Şi chipul nu ţi-aş cere să-l mângâi,
Nu vreau să pleci şi nu vreau să rămâi.

E prefăcut în vânt al meu destin

Şi caut zei păgâni să mă închin
Lumin-arzând de-ai fi la căpătâi,
Fii ultimul cuvânt şi cel dintâi.

Cărări de lună nouă mă atrag

Şi către noapte-adâncă mă fac prag
Şi lut de m-ar preface să te uit,
Alungă-mă şi închide-mă în sărut.

Nu vreau să pleci şi nu vreau să rămâi,

Fii ultimul cuvânt şi cel dintâi,
Alungă-mă şi închide-mă în sărut,
Să te iubesc mereu şi să te uit.

EVADARE

Sărută-mi paşii încărcaţi de rouă

Şi tâmpla caldă ce se ascunde-n nori,
Să împărţim iubirea pe din două
Şi să fugim de lume până-n zori.

Să navigăm pe raze de lumină

Şi barcă să ne facem din sărut,
Pământul e prea mic ca să ne ţină
Şi universul pentru noi e prea mărunt.
 PLEDOARIE

Mi-ai închide gura c-un sărut

Dacă ai şti că-n felul acesta
Ai opri avalanşa de cuvinte
Ce-mi stă pe buze.
Şi dacă fiecare sărut
Ar fi incendiator,
Cenuşa rămasă din ardere
Te-ar privi acuzator
Şi ar depune mărturie
În favoarea gândurilor nerostite.
Poţi să-mi acoperi ochii cu palmele
Şi să-mi opreşti căutarea,
Dar ar fi un efort inutil,
Pentru că toate gândurile mele
Ar zbura în podul palmei tale
Şi când ţi-ai trece mâinile prin păr,
Ţi-ai răvăşi sentimentele.

O ULTIMĂ DORINŢĂ

Aş vrea să mor în prima zi de toamnă

Când vremea-i încă blândă şi senină,
Căldura soarelui să mă adoarmă
Şi pomii să-i aud cum se înclină.

Să-mi fie frunza galbenă veşmântul

Şi candelă lumina unui far,
Pe-aleea unui parc să am mormântul
Şi piatră funerară,un stejar.

Să mă transform treptat în rădăcină

Scrutând pământul care m-a robit,
Doar de inflorescenţă să port vină
Şi de parfumul cerului la răsărit.

Să-mi cânte zeci de păsări liturghia

Şi rugi s-aud din ciocurile lor,
Să-mi fie liniştită sihăstria
De mine s-amintiţi doar trecător.
 REFUGIU

Primeşte-mă la tine-n suflet,

E ploaie-afară şi e vânt,
Am obosit de-atâta umblet
Şi glasul tău mă cheamă blând.

E strada goală şi pustie,

Doar crengile mai bat în geam,
Căzută-i vremea în robie
Şi adăpost de iarnă n-am.

RĂTĂCITĂ-N VEŞNICIE

Sunt veşnic rătăcită-n versuri

Şi rostul vieţi-l pierd mereu,
Străine-mi sunt a lumii sensuri
Şi-a sorţii vină n-o port eu.

Sunt veşnic înecată-n valuri

De mări străine,omeneşti,
Şi din cuvinţe-mi fac limanuri
Şi punţi cu lumile cereşti.

Sunt veşnic păcătoasă-n fire

Şi-mi caut mântuirea-n cer,
Nu vreau averi,nu vreau mărire
Nu vreau un lucru efemer.

DEŞERTUL PENTRU TOTDEAUNA

Pe dune de nisip îmi scriu povestea

Şi vântul mi-o împrăştie mereu,
Nu-i pasă de nimic din toate-acestea,
Când pulbere de stele îi par eu.
 Pe coama gândului îmi iau avântul
Şi zborul mi se pare ireal,
Unica slăbiciune-mi e cuvântul
Şi am să cred în el pân-la final.

Mi-e gândul beduin printre pustiuri

Pierdut din caravana-acestei vieţi,
Şi ţin captiv,între ale pleoape pliuri,
Luceafărul atâtor dimineţi.

Pătrunde frigul nopţii până-n oase

Şi corbii se învârt în jurul meu,
Iar stelele îmi par atât de joase
Şi mâna o întind spre Dumnezeu.

Mi-e sete de căldură şi de apă,

Mi-e trupul ostenit de-atâta dor,
Deşertul tot din mine se adapă
Dorind din ochii mei să-i fac izvor.

MOŞTENIRE

Sunt atâtea cărţi pe care nu le-am citit,

Atâtea poezii pe care nu le-am scris,
Atâtea flori pe care nu le-am cules,
Cui las moştenire toate acestea?
Vântului care m-a mângâiat atât de rar,
Cerului care s-a grăbit să mă umbrească
Sau pământului care s-a grăbit să mă cheme?
Nu las în urma mea de cât regrete.

CONSTELAŢII FĂRĂ NUMĂR

Mă târăsc cu aripa frântă

Pe cerul spuzit de stele,
Şi în urma zborului meu,
Se nasc constelaţii
Care nu vor primi nume niciodată
 Pentru că oamenii au uitat demult
Cum se botează stelele.
Pământul a devenit pentru ei,
Singură ţintă posibilă.

MELANCOLIE

Rătăcită printre stele

Caut drumul înapoi,
Mă ghidează printre ele
Lumina ochilor tăi.

Rătăcită-ntre cuvinte
Le aleg întâmplător,
Le aştern pe foi cuminte
Ca un veşnic visător.

Cufundată în visare
Cerul m-a acoperit,
Şi luminii-i cer iertare
Că nu vreau un răsărit.

ANATOMIA VIEŢII

Am nevoie de-un transplant de suflet

Cel pe care-l am e prea pustiu,
S-a pietrificat de-atâta umblet
Şi-a uitat ce-nseamnă:*Prea târziu!*

Am nevoie de-un transplant de vise

Cele actuale s-au zdrobit,
Şi-mi doresc doar lucruri interzise
Şi nu ştiu ce-nseamnă:*S-a sfârşit!*

Am nevoie de-o eternitate

Să m-adun din cele patru zări,
Să învăţ că încă se mai poate
Şi din rugăciuni să-mi fac cărări.
 FERICIRE-TU

În plină noapte mă trezesc

Cu gândul tot la tine,
Nu mă încumet să-ţi vorbesc
Când dormi atât de bine.

Privesc la chipul tău frumos

Sculptat în perna moale,
Sunt mândră când te ştiu fălos
În drumurile tale.

La pieptul tău mă cuibăresc

Tăcută şi sfioasă,
Sunt vie şi simt că trăiesc
Doar când te-ntorci acasă.

EXCLUSIVITATE

Doar gura ta-i menită să mă-nchidă

Între lumina zilei şi apus,
Veninul meu letal de arahnidă
Doar de căldura ta este răpus.

Doar ochii tăi sunt buni să mă privească

Când goală stau în faţa tuturor,
Lumina lor e blândă şi cerească
Şi haină-mi fac din geana pleoapelor.

Doar mâna ta e bună să m-atingă

Şi blând să-mi modeleze lutul nins,
Căldura ta-i menită să învingă
Răceala morţii care m-a cuprins.
 ARDERI

Încă mai cad zăpezi

Prin gândurile mele
Şi-mi troienesc cu dor,
Neliniştile grele.

Încă mai plouă-ncet

Din timpul ce se scurge
Şi-am obosit să şterg,
Tăcerea care înfrânge.

Încă mai ard mocnit

Tăcerile din mine
Mai au de mistuit,
De vor ca să aline.

LIMBAJUL UNIVERSULUI

Te-aş iubi în toate limbile pământului

Dacă asta te-ar face fericit
Şi-aş înălţa piramide de vorbe
Pentru Sfinxul din tine,
Dar nu pot să te iubesc universal
Pentru că aparţin pământului
Pe care m-am născut
Şi în a cărui limbă am învăţat
Ce e iubirea.
Te iubesc în limba poporului meu,
Aspră şi clocotitoare ca mustul
Şi-ţi închin cele patru zări
Doar ţie,
Pentru a întregi Universul.
 CIMITIRUL SUFLETELOR

M-au îngropat în amintiri

Şi eu sunt vie şi sunt caldă,
Fără prea multe lămuriri,
M-au pus cu morţii la grămadă.

Un trup în minus de-ngrijit

Şi loc în plus,pentru mai buni ca mine,
La suflet nu s-au mai gândit
Dacă-i rănit sau dacă-i bine.

M-au îngropat definitiv

În cimitirul făr’de nume,
O cruce albă-un laitmotiv
Pentru un mort fără renume.

ÎMPLINIRE

Hai să ardem fără combustibil

Mistuindu-ne iubirea-ncetişor,
În amor nimic nu-i imposibil
Poţi s-atingi lumina stelelor.

Hai să ne topim ca lumânarea

Arsă-n prima noapte de amor,
Contopind cu noi şi aşteptarea
Clipelor arzând de-atâta dor.

Să ne picurăm otravă-ncet pe buze

Şi cu ochii-nchişi să o sorbim,
Fără teamă şi fără acuze
Doar clipa prezentă s-o trăim.

SINGURĂTATEA UNEI CLIPE

Decembrie mă-ntâmpină cu ploaie

De parcă s-au topit zăpezile pe creste,
Curg gândurile mele ca şiroaie
 Şi de la tine nu am nici o veste.

Mă las plouată-n noapte de tăcere

Doar stropii reci se mai izbesc de ziduri,
Pe portativul ploii în cădere
Inima mea compune nişte lieduri.

Mă-ntâmpină din pragul casei ploaia

Atinsă parcă de melancolie,
Singura certitudine-i odaia
În care te aştept de-o veşnicie.

NU-I DE-AJUNS

Nu-i de-ajuns o inimă prea plină

Să simtă iubirea pentru doi,
Aşa cum o rază de lumină
Nu aprinde noaptea dintre noi.

Nu-i de-ajuns o singură privire

Să rămân captivă-n ochii tăi,
Aşa cum o oră de iubire
Nu aprinde-n inimă văpăi.

Nu-i de-ajuns să-mi fie dor de tine

Ca să fii prezent în faţa mea,
Aşa cum o vorbă nu conţine
Elixir ca să te pot uita.

Nu-i de-ajuns să suferi în tăcere

Ca să speli păcatul din trecut,
Aşa cum o clipă de plăcere
Nu m-opreşte să-mi doresc mai mult.

OGLINDIRE

Mă cert în oglindă de zile întregi,

Nu poţi în iubire doar flori să culegi!
Există şi doruri şi nopţi de tăceri
Şi totul te arde mai tare ca ieri.
 Privesc în oglindă un chip obosit
Ce-aşteaptă iubirea ce n-a mai venit,
Himeră îi pare şi vis ne-mplinit
Ce-n noaptea adâncă s-a stins şi-a murit.

Privesc în oglindă,dar parcă e vis,

Oglinda e neagră şi pare-un abis,
M-aşteaptă uitarea şi nopţile reci
Prin visele mele în zadar ai să treci.

Mă cert în oglindă şi nu e plăcut

Când ştiu că regreţi că m-ai cunoscut,
La teatru cortina se lasă-n final,
În mine tăcerea e fără rival.

RISIPIRE

Atâtea vorbe-am risipit prin lume

Vorbe de duh şi vorbe de amor
Şi viselor le-am pus câte un nume
Şi-acum se-ntorc la mine-ncetişor.

O parte-au încolţit în inimi calde

Cu irizări de floare şi parfum
Şi-au înflorit numai în sfere-nalte
Iar altele,s-au risipit pe drum.

O parte-au germinat la suprafaţă

Atinse de zefirul trecător
S-au înşirat ca perlele pe aţă
Şi au pălit la soare-ncetişor.

Iar cele aşternute pe hârtie

Rămân ca martore în urma mea,
Că n-am avut mai mare avuţie
Decât o vorbă caldă-n clipa grea.
 URSITOARELE

În prima noapte din viaţa mea

Trei ursitoare îmi scriau soarta:
- Există pe lume minuni şi scântei
Poţi fi şi înger şi demon de vrei,
Te poţi înălţa mai presus decât toţi
Sau poţi să rămâi printre cei care-s morţi,
Lumina sau noaptea de ştii să alegi
A vieţii valoare vei şti să-nţelegi.
Cu glasul ei straniu aşa îmi şoptea,
Întâia ursită din camera mea.

Cu-n zâmbet sinistru şi glas ireal

A doua ursită mi-a spus foarte clar:
- Cuprinde în ochi lumea-ntregă de poţi,
Dar veşnic vei fi cerşetoare la porţi.
Pe mulţi îi aşteaptă măriri şi averi
Tu,veşnic vei fi rătăcită-n dureri,
Şi dragostea pură de-ar fi s-o găseşti
Ţie,făptură,ţi-e greu s-o trăieşti.
Toate acestea priveşte-le bine
Sunt pentru toţi,în afară de tine.

Himeră să fii dacă asta-ţi doreşti

Cu ochii pierduţi lumea poţi s-o priveşti,
Şi timpul va trece cu schimbări şi alai
Tu,neştiută-n odăi poţi să stai,
Dar de ţi-e dragă lumina şi ştii
În viaţă ce poţi şi ce vrei să devii,
Trăieşte zâmbind şi culege ce poţi
Cu sufletul tău bucurându-i pe toţi.
Aşa mi-a şoptit cu glas de cristal,
Cea de-a treia ursită într-un final.

MINUNEA MEA
prietenei mele,Diana

Minunea mea cu ochi senini

Şi glas de primăvară,
C-un simplu zâmbet ştii s-alini
În fiecare seară.

Prin ce minune-ai apărut

 Când te doream mai tare?
Dând vieţii mele un început
Şi-o caldă alinare.

Minunea mea din depărtări

Tu ştii atât de bine
Din suflet să îţi faci cărări
S-ajungi până la mine.

PREŢUL IUBIRII

Nu m-am vândut pe 30 de arginţi,

N-am valorat atâta niciodată,
Păcatul meu nu vine din părinţi
Şi sigur moartea nu-mi va fi răsplată.

Nu m-am vândut pe vorbe de amor,

Nu e pe lume glas să mi le spună
Şi chiar de-aş fi în văzut tuturor,
Aş fi luată sigur drept nebună.

Nu m-am vândut pe cele patru zări,

Nici roza vântului nu mi-a ghicit valoarea
Şi chiar de-am navigat pe-atâtea mări,
Din inimă nu mi-am pierdut candoarea.

Nu m-am vândut şi nu o să mă vând,

Doar ţie m-aş da sinceră pe toată
Să mă citeşti sfios rând după rând
Şi de plăcere ochi să-i faci roată.

SUFOCARE

Păduri de gânduri cresc în mine noaptea

Când totul prinde viaţă fantomatic,
Pe talerul mai greu atârnă moartea,
Cu versul ei păgân şi enigmatic.
 Păduri de sentimente mă subjugă
Prin pielea mea croindu-şi ascunzişuri,
Doar zorii zilei freamătu-l alungă
Salvându-mă din negrele hăţişuri.

ÎN LUMEA MEA

Dac-ai să vii în lumea mea vreodată

Să nu te-aştepţi la nopţi cu lună plină,
Pe cerul meu eclipsa se arată
Şi-n zile-n care totul e lumină.

În lumea mea secunda este sclavă

Tăcerilor ce zac adânc în mine,
Zidind din vorbe goale o enclavă
Pentru ecouri care ştiu s-aline.

În lumea mea trăiesc doi aştri cosmici,

Vulcani arzând de dorul umbrei tale,
Singuri mereu şi-atât de dornici
Pe cerul tău să le deschizi iar cale.

Dac-ai să vii în lumea mea,iubite,

Te voi zidi-n priviri ca pe-o comoară
Şi toate visele neîmplinite
Vor înflori într-o superbă primăvară.

SMERENIE

În faţa ta sunt,Doamne doar substanţă

Fără poveri de carne fremătândă,
Nimic din cei lumesc n-are importanţă
Şi vremea nu stă nicăieri la pândă.

În faţa ta sunt doar o adiere,

Un fluture trudindu-se să zboare,
 Tu vezi la mine trudă şi plăcere,
Eu văd în tine scut şi alinare.

Dar dacă ţi-ai dorit să fiu substanţă,

De ce m-ai modelat din lut divin
Şi-ai dat fiinţei mele importanţă
Şi vremii m-ai făcut ca să mă-nchin?

De ce mi-ai arătat ce e iubirea

Şi m-ai făcut să cânt mereu de dor,
Dacă n-ai vrut să faci din ea menirea
Acestui om umil şi trecător?

De ce mi-ai dat dorinţa de ai bine

Şi vise de poet ca înaripare
Dacă ştiai că nu sunt pentru mine,
Că nu pot fi un albatros pe mare?

În faţa ta sunt,Doamne,doar cenuşă

Un praf arzând şi fără mângâiere,
Nici boltă de pe cer nici prag la uşă,
Doar vise de mărire şi cădere.

INOCENŢĂ

Nu ştiu cântări alese

Cu care să încânt,
Când inima mea ţese
Doar vorbe pentru vânt.

N-am glas de primăvară,

Nici chip de toporaş,
Zăpezi mă înconjoară
Şi-am sufletul golaş.

Nu ştiu să caut stele

Şi nici să le botez,
Vorbesc prea rar cu ele,
Să zbor nu mai cutez.

Nu ştiu ce e tăcerea
Cu vorbe mă lovesc,
Ca să-mi ascund durerea
Să nu înnebunesc.
 IUBIRI PARALELE

Ne-am iubit asemenea oglinzilor

Evanescent şi ireal,
Eu având în ochii tăi
Greutatea unei lacrimi,
Iar tu durata unei clepsidre…
Ne-am sprijinit grumazul
Pe urmele lăsate de cuvinte
Şi ne-am privit intens,
Până când reflexia
Propriului chip
Ne-a ars privirea.
Nu vedeam în noi
Decât realitatea
Unei existenţe fantomatice
Înghiţită de eternitate
Şi atunci am spus:
STOP!
Ia-ţi visele înapoi
Până nu devin deşert din vina mea!
Ia-ţi zborul de pe pleoapa ochiului meu
Şi caută-ţi lumina în altă reflexie!
Ochii mei sunt prea negri
Pentru a mai dărui lumina.

DE-O VÂRSTĂ CU VIAŢA

Sunt mai în vârstă decât universul,

Mi-s aştri osteniţi de la apus
Nici somnului,nici veghii nu-i văd sensul,
Cui pasă de mai stau ori de m-am dus?

Nu moare dimineaţa fără mine,

Nici seara nu va şti de dorul meu,
În lume va fi rău şi va fi bine,
Vremea în spaţiu n-o opreşte somnul meu.

Sunt mai în vârstă decât tot pământul,

De la un pol la altul simt că mor,
În jurul meu stă neclintit şi vântul
Şi toate anotimpurile dor.
Din vina mea s-au deviat şi zboruri
Şi mii de păsări zac în mine acum,
Zbaterea lor mă umple de fioruri
Şi toate mă conduc pe acelaşi drum.

MISTER

Ce foc ascund
Sub haina neputinţei mele
Ştiu numai eu,
Şi cel care-i ascuns în stele.

Ce dor nebun
Ascund sub zâmbet de artistă
Ştiu numai eu,
Şi-a mea inimă tristă.

Ce glas nebun
Răzbate din a mele stihuri
Ştiu numai eu,
Şi cititorii în nimicuri.

PUNCTUAŢIA IUBIRII

Că sunt semnul tău de întrebare

E un adevăr pe care-l ştiu,
Tot ce fac şi simt n-are valoare
Când în ochii tăi e prea târziu.

Că eşti semnul meu de exclamare

Pentru tine nu-i nici un secret,
Fapte mea-i atât de grăitoare
Nu ţi-o strigă,dat ţi-o spune încet.

Virgulă să pun între cuvinte

M-am obişnuit de la un timp
Vorba ceartă,dar fapta nu minte
Gestul tău mă-mbracă într-un nimb.
 Am s-ascund prin versuri neştiute
Punctul de-nceput şi de final,
Din iubirea mea am să-ţi fac punte
Să-nţelegi că nu are rival.

PATIMĂ

Toarnă în mine nectarul vorbelor tale,

Sunt atât de însetată
Şi toate izvoarele pământului
Se-nchid în faţa mea.
Mi-s buzele arse şi-nsetate…
Vreau să beau din tine
Până-n cea din urmă noapte
Şi-atunci am să te rog.
Să-mi stingi răsuflarea cu buzele.

ELEGIE

E mult prea cald pentr-un sfârşit de toamnă

Şi nici o veste nu mai vine de la nord,
Copacii au uitat să mai adoarmă
Când glasul iernii nu le cântă un acord.

Sunt mult prea multe păsări pe la geamuri

Ciripind a primăvară-ncet
Şi se prind de mine ca de ramuri
Imitând din aripi un sonet.

COMORI DE UMBRE

Sunt umbra celei care-am fost

Petală ruptă din corola vieţii
Azi toate mi se par fără de rost
Şi chipul mi-l ascund în umbra ceţii.

Sunt umbra celei ce-a zburat cândva

Ca un Icar înaripat de-o clipă
Şi-n drumul meu ceresc nu îmi păsa
De constelaţii când făceam risipă.

Sunt umbra celei care te-a iubit

Prea pământean şi prea cuminte
Şi din lumini te-a zugrăvit
Pentru aducerile-aminte.

Sunt umbra unei umbre vii

Predestinată să rămână
Lumina stins-a unei vechi făclii
Ce-a ars în taină doar o săptămână.

Sunt umbra celei ce-aş fi vrut să fiu

Născută din tăceri şi din visare
Şi fiindcă m-am născut foarte târziu
M-am cufundat tăcută-n resemnare.

ULTIMUL PORT

Ce singură mă simt în noaptea asta!

Tăceri sau vorbe nu mai pot s-aline,
Chiar luna care-mi lumina fereastra
Nu vrea nici ea să mai ştie de mine.

Ce glas sălbatic are-această noapte

Dezlănţuită pare pe vecie,
Troiene reci de gânduri şi de fapte
Mă-nlănţuiesc în cruda lor sclavie.

Şi gânduri se aprind în întuneric

Ca lumânări de veghe la un mort,
În atmosfera visului feeric
Mă-ndrept cuminte spre ultimul port.
 RENAŞTERE

Îmi ascund sub fard durerea cea mută

Tânguirea mea doar vântu-o ascultă,
Şi de-atâta plâns văd mereu prin ceaţă
În lumini de-amurg sau de dimineaţă.

Când pe chip aştern zâmbet şi culoare

Cei din jurul meu nu ştiu ce mă doare
Şi cu ochii-nchişi sângerez iubire
Căutând prin vers,vis şi împlinire.

Şi-ntr-un tainic ceas,la vreme de seară,

N-am să-ţi scriu de dor pentru prima oară,
Şi făcând din stele un alai regesc
Din frânturi de suflet am să mă-ntregesc.

CÂNTEC FĂRĂ REFREN

Am rămas fără ţarmuri

Şi mă-mprăştii pe drum,
Din iubirea cea mare
A rămas numai fum.

Am rămas fără navă

Biet catarg părăsit,
Chiar şi briza mea draga
Azi s-a stins şi-a murit.

Am rămas fără tine

Rătăcind prin infern
Şi îngân cu suspine
Cântec fără refren.

DEBUSOLARE

Nu ştiu să trăiesc fără tine!

E totul pustiu şi tăcut
 Lumina se stinge în mine,
De dorul profund şi acut.

Nu pot să respir fără tine!

E aerul prea arzător
Un foc îmi coboară în vine
Şi mistuie totul de dor.

N-am stele pe cer fără tine!

Abisul m-absoarbe cu tot
Doar noaptea în braţe mă ţine
Şi-n mine să cred nu mai pot.

N-am inimă-n piept fără tine!

Sunt doar înveliş fără rost
Nimic nu găsesc să m-aline,
Nici şoapte şi nici adăpost.

POVERI PENTRU DOI

Ai plecat cu bagaje-n exces

Luând ziua şi noaptea cu tine,
Mie nu mi-a rămas de ales
Decât noaptea polară ce vine.

Ai plecat ca un tren personal

Făcând şine din visele mele,
Tu drumeţ,eu peronul banal
Am rămas cântând orele grele.

Ai plecat ca o navă în larg

Luând norul şi sudul cu tine
Şi făcând din iubire catarg,
Speri ca apele să-ţi fie line.

Ai trecut ca un fulger pe cer

Cu lumina arzând pentr-o clipă
Mi-ai dat versul,nu pot să-ţi mai cer
Cu iubire să faci risipă.

Ai plecat mistuit de tăceri,

Am rămas fremătând de cuvinte,
De la mine nu ştii ce să ceri
Vorbe-pietre sau vorbe s-alinte.

Ai plecat cu bagaje-n exces

Şi-ai luat lumea-ntreagă cu tine,
Iar acum îţi dau eu de ales
Să împarţi o povară cu mine.

ERRARE HUMANUM EST

A greşi e omeneşte,
E povara cea mai grea
Şi cum totul se plăteşte,
Eu suspin în lipsa ta.

N-am o vină oarecare

Plâng mereu şi mă ascult
Însă vina cea mai mare,
E că te-am iubit prea mult.

Am greşit copilăreşte,
Am greşit la nord şi est,
Am şi-o scuză,e fireşte,
Errare humanum est.

RĂTĂCIŢI ÎN YIN ŞI YANG

Suntem două semne de-ntrebare

Rătăcite-n scrieri şi în vers
Fără mine capătă valoare,
Fără tine nu au înţeles.

Suntem două creaturi marine

Rătăcite-n lacrimi de poet
Fără mine apele sunt line.
Fără tine se tulbură-ncet.

Suntem două stele călătoare

Rătăcite-n drum spre răsărit
Fără mine cerul e mai mare.
Fără tine nu e infinit.

Suntem două lumânări de ceară

Rătăcite-ntr-un amurg discret
Fără mine arzi întâia oară.
Fără tine mă topesc încet.
 TE-AI ÎNTORS

Te-ai întors sau mi se pare mie

Eşti o plăsmuire dintr-un vis?
Am stricat a lumii ierarhie
Şi-am creat abis după abis.

Te-ai întors sau bat tot eu la poartă

Încercând să caut un ecou?
Am făcut din rezonanţ-o artă
Tot sperând să te întorci din nou.

Te-ai întors sau eşti o hologramă

O închipuire de amurg?
Chipul tău pictat ca într-o ramă
E aproape,dar nu îl ajung.

Te-ai întors şi-mi pare-o veşnicie

C-a trecut de când ne-am despărţit,
Aşa poate-mi pare numai mie
Tu,poate gândeşti că te-ai grăbit.

Te-ai întors,dar gânduri mă-nfioară

Să nu fie-o farsă de prier
Eu s-aştept,şi tu să te duci iară,
Să mă bucur şi-n zadar să sper.

CA O RISIPĂ

Am învăţat să mor de la un timp

Şi-o fac pe zi ce trece tot mai bine,
Şi văd cu fiecare anotimp
Cum cad toate redutele din mine.

Mă las secundei pradă nevăzută

Sperând să mă destrame în tăcere,
În faţa vremii sunt o biată ciută,
Ce-şi pierde suflu-n orice adiere.

Şi evadez din mine câte-o clipă

Privind la bietul înveliş de humă
Lăsat deşertului ca şi risipă
Un palid chip,o trecătoare umbră.

Mor pe fâşii şi mor pe apucate

Cedând deşertăciuni părţi din mine
Şi dacă crezul meu are dreptate,
Voi înflori în lumea care vine.

REGĂSIRE

Nu vom întâlni în altă viaţă!

Eu purtând acelaşi dor nebun,
Voi privi în ochii tăi de gheaţă
Şi trecutul tot am să ţi-l spun.

Printre atâtea trupuri efemere

Te voi recunoaşte după mers
Tu,privind la mine în tăcere,
Mă vei recunoaşte după vers.

Şi-nsetaţi de-acelaşi dor de ducă

Ne vom contopi universal,
Două stele ce pe-un drum apucă,
Amăgiţi de-acelaşi zbor final.

Ne vom face temple din săruturi

Şi-un altar din bolţile cereşti,
Eu voi fi ofrandă pentru fluturi,
Tu de dragul meu ai să-nfloreşti.

IUBEŞTE-MĂ

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată

Ca pe nucleul sufletului tău,
Destramă-mi trupul care te îmbată,
Şi fii în noaptea asta zeul meu.
 Străin de lumea asta efemeră
Îmi pari atunci când ochii ţi-i privesc,
Cu-a mea iubire te-am chemat din sferă
Şi-acum timidă nu ştiu să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă de parcă universul

S-ar destrăma în lipsa gurii tale
Şi doar în mine ai găsi tot sensul,
Întoarcerii pe veci din a ta cale.

Iubeşte-mă total,dumnezeieşte,
Fără s-asculţi de-a lumii goliciune,
Iar eu sub ochii tăi voi creşte
Cu un surâs şi-o caldă rugăciune.

Iubeşte-mă acum,când toată zarea

În ochii mei se-nchide tremurândă.
Şi c-un sărut pe tâmple dă-mi uitarea
Şi potoleşte-mi inima flămândă.

PROMISIUNI

Mi-ai promis c-o să mă-nalţi cetate

Şi-s ruine doar în jurul meu,
Sunt prea pătimaşă şi se poate,
Edificiul să îţi pară mult prea greu.

Mi-ai promis c-o să mă-nalţi din fapte

Şi doar vorbe s-au pierdut pe drum,
Eşti un simplu arhitect de noapte
Ce înalţi castelele din fum.

Mi-ai promis o mie de cuvinte

Şi naivă-n toate am crezut,
De acum încolo iau aminte
Să mă-nalţ atunci când am căzut.

FĂRĂ MINE

E lumea fără mine mai tristă cu un cântec,

Silabe armonioase s-ar risipi pe drum
 Şi-n ceas târziu de taină la vreme de descântec,
Cine-ar mai arde-n versuri şi nu s-ar face scrum?

Încătuşate gânduri ce strig-a libertate

Le slobod în tăcere,în slove tremurând,
Căci zborul lor prin lume mi-e cel mai drag din toate
Şi nici când alte aripi nu m-au purtat mai blând.

E lumea fără mine mai mare cu o umbră,

Căci eu şi-n întuneric mă mistui luminând
Şi-n lipsa mea tăcerea ar fi atât de sumbră
Şi doar ecoul nopţii,s-ar auzi cântând.

MĂ CAUT

Mă văd în toţi şi nu mă recunosc în nimeni,

Străine forme ce prin mine trec
Gonind prin viaţa dup-un ţel anume,
Doar eu cu mine timpul mi-l petrec.

Avem aceleaşi braţe ostenite

De trudă sau de răscolit prin ploi,
Pe unii viaţa-i scoate la lumină,
Pe alţii îi încearcă în nevoi.

Avem de împărţit aceeaşi vreme,

La fel sunt ninsă cum şi tu ai fost,
Dacă prin tine iarna se topeşte,
În mine are-un veşnic adăpost.

Avem aceleaşi vise de mărire,

La fel ne plângem idealul mort,
Cu toţi avem dorinţa de mai bine,
Dar nu avem acelaşi orizont.

Trăim din plin sau doar pe apucate

Sfidând secunda ce din timp s-a scurs,
Aşa le risipim mereu pe toate,
Apoi ne plângem unde s-au ascuns.

Mă caut uneori prin toată zarea

Printre cei vii şi printre cei ce nu-s,
Doar noaptea îmi opreşte căutarea
Căci printre stele nu-s cea mai presus.

Mă văd în toţi şi nu mă recunosc în nimeni

 Căci lumea asta ce se stinge-ncet,
Trăieşte doar pe muchii de destine
Iar eu cu viaţa nu ştiu să mă cert.

ACELEAŞI VORBE

Aceleaşi vorbe risipite-n rânduri

Le-am mai citit,le-am folosit şi eu,
Nu şterge cu nimic din triste gânduri
Şi nu alină când îţi este greu.

Opreşte-te din scris!...în van sunt toate,

Deşertul din deşert s-a întrupat
Şi flacăra s-o învii nu se mai poate
Când de un veac te ninge ne-ncetat.

De ce răneşti cu vorbe alba filă

Şi ochii ţi-i umbreşti mereu cu nori,
De nu vrei îndurare şi nici mila
De ce te cerţi cu sorta până-n zori?

Opreşte-te din scris!...căci vorba scrisă

Atinge şi alte inimi ce citesc
Şi-o inimă de patimă atinsă
Nici toate vorbele din lume n-o întregesc.

Aceleaşi vorbe-n suflet strecurate

Le-au mai cernut prin lacrimi ochii mei,
Şi-au înflorit în inimă curate
Şi mi-au şoptit:*Mai speră,ştim că vrei!*.

ARDE-MĂ TĂCÂND

Mi-e dor de tine vânt

Şi să găsesc uitare
Mă mistui în cuvânt,
Ca flacăra în mare

Şi redevin pământ,
Căci lutul ars odată
Îşi caută mormânt
 Pentru a-mplini o soartă.

Şi temple înălţând
Din ceruri şi din stele
Mă-nlănţui aşteptând,
Să mă confund cu ele.

Şi dacă plâng iubind

În taină forma-ţi fină,
Tu să mă cerţi iertând,
O inimă prea plină.

Căci nu vreau suspinând

Să te-ntristez,iubite,
Când vorba-mi lăudând
Mă faci să fiu cuminte.

Şi dorul tău de-l cânt

Şi îl păstrez aproape,
Tu arde-mă tăcând
Şi mistuie-mă în noapte.

INVOCARE

Nu m-am născut doar pentr-o vară

Şi n-am trăit îndeajuns.
O,timp!...te rog,întâia oară,
Pe val de mare dă-mi răspuns.

De dragul vântului pierdut-am

Şi flori şi frunze tot veşmânt,
Eram naiv…şi nu credeam
Că goliciunea-i un mormânt.

O,timp!...mai dă-mi din veşnicie,

Sunt încă tânăr şi n-aş vrea
Să-mi dai în taină numai mie,
Să beau din cupa asta grea.

Acum pe ramuri port amurguri

Şi-n trup,peceţile de foc
Aprinde în mine mii de ruguri
Şi vremea nu mai stă în loc.

O,timp!...te rog,redă-mi iar zarea,

Şi du departe frig şi ploi,
 Şi peste toate dă-mi uitarea
Deşertăciunilor din noi.

RESEMNARE

Opriţi lumina!...lumea-i crudă

Şî-n veci s-o înţeleg nu pot,
În van sunt toate,cânt şi trudă
Când viaţa-i un biet camelot.

De ce să caut oare lumii

O dezlegare şi un sens,
Când sclavă sunt în faţa vremii
Şi doar un praf în univers?

Zadarnic litere-nroşite
Mi-au dezlegat al vieţii mers,
Căci râu de lacrimi nesfârşite
Mi-a pus pecete e neşters.

Opriţi lumina!...lumea-i dusă,

Zadarnic mâna o întind,
Din foc a mai rămas cenuşă
Şi moartea o aud venind.

ULTIMUL PROMETEU

Sunt cel din urmă Prometeu

Abandonat pe-o rece stâncă
Nici fir de iarbă şi nici zeu,
Doar cel ce-a încălcat poruncă.

Şi-n zeci de lanţuri m-au legat

Ca să plătesc o veşnicie
Că-n ceas de taină am cutezat,
Să-mi fac din foc împărăţie.

Şi-n loc să ard în vâlvătăi

Şi stele să aprind în noapte,
Eu mă topesc în ochii tăi,
Sperând să te aduc aproape.
 Din mine rupe timpu-ncet
Când anotimpuri şi când zile
Şi de-am trăit ceva concret,
N-am încălcat a legii fire.

Ca cel din urmă Prometeu

Te rog,cu ultima suflare,
Să porţi cu tine focul meu
Şi să-i găseşti o întrupare.

Şi de vei trece întâmplător

Pe lângă stânca-nsângerată,
Să nu rămâi contemplator,
Şi-n trupul timpului să-nfigi săgeată.

UNIVERSUL MEU

Mi-au crescut în palme stele

Tot visând s-ajung la cer
Şi din zodiile mele
Numai tu eşti un mister.

Şi te-am desenat pe palmă

Univers cu ochi căprui
Ca pe-un drum sau ca pe-o vamă
Ce n-am spus-o nimănui.

Şi mă rătăcesc prin lume

Încercând să mă adun
Şi uitând că port un nume
Mă reneg c-un gest nebun.

PATIMI

De un deceniu uit iarba cum creşte

Şi doar tăceri mai înfloresc pe ram,
Cu mâna-i aspră timpul mă zideşte
Şi port în gând biserici fără hram.
 A amorţit şi Dumnezeu în ramă
La tânguirea mea-i indiferent,
Prea multe anotimpuri trec prin vamă
Şi prea puţin trăiesc ceva concret.

De la un timp aud cum se desprinde

Materia nearsă de zenit,
Şi-n braţe universul rău mă prinde
Şi timpul trece…şi n-am mai murit.

M-au copleşit atâtea asfinţituri,

Prea multe răsărituri m-au atins,
Mi-am construit credinţa doar pe mituri
Şi uitare peste mine toţi au nins.

Şi de m-aş naşte,Doamne,înc-o dată,

Să-mi dai acelaşi suflet visător
Şi-un trup de crin,şi-o inimă curată,
Şi neştiut să-mi faci cuvântul dor.

Căci de voi arde iar ca-n astă viaţă

Zadarnic irosire de divin,
Eu tot mai cred ce timpul mă învaţă,
Şi la himere-n noapte-am să mă-nchin.

LASĂ-MĂ SĂ TE IUBESC

Lasă-mă să te iubesc aşa cum pot,

Însetată şi puţin cuminte,
Căci doar pentru tine m-ai suport
Lumea asta rea şi fără minte.

Şi de mă ascund prin mii de foi,

Ori prin cărţi purtate-n veşnicie,
Să nu-mi ceri iubirea înapoi ,
Să mă pierd aşa pentru vecie.

Lasă-mă să te iubesc aşa cum ştiu,

C-un potop de vise senzuale,
Cât mai sunt pe lume vreau să fiu
Portul pentru nava vieţii tale.

Şi iubirea mea de-ar inunda

Mări şi munţi şi galaxii stelare,
Doar un gest de-a face ştii că ea,
S-ar opri în faţa casei tale.
Lasă-mă să te iubesc aşa cum vreau,
Ca pe poarta lumilor stelare,
Doar de dragul tău mai vreau să stau
Să nu iau a nemuriri cale.

Căci de dorul tău aş răscoli

Cele patru puncte cardinale
Şi nici universul nu ar şti,
Stavilă să pună-n a mea cale.

Lasă-mă să te iubesc…şi-atât,
Restul sunt doar vorbe înşelătoare
Şi-amintirea mea va face cât,
Zece vieţi de-amoruri trecătoare.

Şi apoi…în cea din urmă zi,

Când prin ochi vei cerne viaţa toată,
Te vei duce fericit să ştii
Că etern,iubirea mea te-aşteaptă.

DRUMUL CĂTRE NICĂIERI

Sunt drumul către nicăieri !

Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic

Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,

Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut

Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu,şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu

Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm,dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.
 LA MARGINE DE LUME

Ne-am întâlnit la margine de lume

Tu slovă scrisă.eu purtând tăceri,
Şi ca într-un menuet din vechi albume
În paşi de dans am mers spre nicăieri.

Ne însoţeau acorduri ancestrale,

Satinul nopţii ne-ascundea discret,
Doar razele de lună împleteau o cale
Şi lumea ne-ascundea ca-ntr-un sipet.

Îmi desenai tăcerile alene,

Eu slova scrisă-ţi sărutam adesea
Şi de extaz,c-un tremurat de gene,
Îţi închinam o cupă de Xeres.

Ne-am întâlnit la margine de noapte

Tu plin de rouă,eu purtând ninsori,
O clipă ne-am iubit,apoi departe…
În lume ai plecat cu primii zori.

TESTAMENT

Te voi lăsa,iubire într-o zi

Şi mă voi duce căci e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui

Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.
 De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor

Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus

Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori

Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum

Că te-am iubit…tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa,iubire într-o zi

Nu voluntar,ci fiind c-aşa vrea soarta
Ne naştem călători…aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

ULTIMA FILĂ

A murit iubirea mea într-o zi

Când din cer ningea a primăvară
N-am avut puteri s-o pot opri
Şi iubeam profund întâia oară.

A murit iubirea doar…mi-am spus

Şi-am zâmbit crezând că-i o poveste,
Dar cu ea pe veci şi eu m-am dus
N-am ştiut şi nu am prins de veste.
 Am ucis iubirea într-un ceas
Nu cu pietre ,ci cu vorbe strâmbe
Şi acum din mine n-a rămas
Decât fumul…şi aceste umbre.

Poate dac-aş fi murit doar eu

Ea ar trăit o veşnicie,
Dar sunt vie,şi-i atât de greu
Să-nţeleg a vieţii ironie.

A murit iubirea mea dintâi

Şi un clopot îi tot plânge moartea,
Aş fi vrut să-i strig…te rog,rămâ!...
Viaţa încă nu mi-a închis cartea.

Dedicaţie:
*Îngerilor din viaţa mea.*