See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/337168614

POEZII CELEBRE Culese şi traduse de Octavian Cocoş

Preprint · November 2019

CITATIONS READS

0 27

1 author:

Octavian Cocoş
University of Bucharest
87 PUBLICATIONS   106 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Sustainable Tourism in The Romanian Carpathians View project

Sustainable development in rural environment View project

All content following this page was uploaded by Octavian Cocoş on 11 November 2019.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 POEZII CELEBRE
Culese şi traduse de
Octavian Cocoş

Alte volume de poezii culese şi traduse de Octavian Cocoş:

Rumi – Poezii
Poezii de iubire şi de inimă frântă
Poezii erotice, de iubire şi diverse
Iubire năvalnică
Poezii de dragoste vesele şi triste
Poezii de iubire nebună

Pot fi descărcate la: https://www.researchgate.net/profile/Octavian_Cocos

1
 Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat

În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun

Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut

Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa

Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune

Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat

De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă

S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har

Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie

Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă

2
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot

Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau

Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu

Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

Alexander Pope

3
 Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele

Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

Champagne S. Baker

4
 Singur ca norul rătăceam

Singur ca norul rătăceam

Ce peste văi pluteşte-n zbor
Şi am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză şi-n răcoare.

Şi-aşa cum stelele lucesc

Calea Lactee luminând,
În şiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Şi zece mii am văzut clar
Cum capul şi-l mişcau sprinţar

Valuri în golf dansau încet

Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Şi n-am ştiut când am privit
Că sufletul s-a îmbogăţit.

Şi-adesea stând pe canapea

Gândind sau având mintea goală
Le văd sclipind în sinea mea
Şi fericirea e totală;
Iar inima se-nviorează
Şi cu narcisele dansează.

William Wordsworth

5
 Rugăciunea de seară a unui copil

Când rugăciunea-mi spun în pat

De Dumnezeu mă simt legat
O, Doamne! Ai grijă de mama
Dă-i sănătate, alungă-i teama
Şi nu uita de tatăl meu
Căci sper să-l răsplătesc şi eu.
Şi dă-mi şi mie gânduri bune
Să-i îngrijesc cu pasiune
Şi-ai grijă şi de fraţii mei
Cuminţi şi buni să fie ei
Întruna noi să ne iubim
Şi pe părinţi să îi cinstim.
Şi, Doamne, te mai rog să-mi dai
O inimă s-ajung în Rai
Căci vreau atunci când moartea vine
Să mă trezesc în cer la Tine.
Amin.

Samuel Taylor Coleridge

6
 Foc şi gheaţă

Zic unii: lumea va pieri de foc,

Zic alţii că de gheaţă.
Dar am gustat dorinţa şi cred că la soroc
A noastră lume va pieri de foc.
Dar dac-ar fi să pier de două ori
Cred că şi ura o cunosc prea bine
De aceea eu vă spun că uneori
Şi gheaţa-i de ajuns să ne termine
Iar asta poate să ne dea fiori.

Robert Frost

7
 Despre Shakespeare

Shakespeare al meu să aibă nevoie de onoare

Ca oasele-i slăvite să stea sub pietre-n zare?
Ca ale sale moaşte s-asculte liniştea
Puse într-o piramidă cu vârful spre o stea?
Drag fiu al Amintirii, cu al tău bun Renume
De ce o biată piatră să poarte al tău nume?
Căci din uimirea noastră şi-a noastră încântare
Tu ţi-ai zidit mormântul spre veşnică-nchinare
Şi spre ruşinea artei care se mişcă-ncet
Ai scris slove frumoase cu stofă de poet
Şi inimile toate citind se bucurau
De versuri ce pe vremuri la Delfi se năşteau.
Iar tu, când fantezia pe noi ne-a părăsit,
În marmura cea albă cu grijă ai cioplit.
Acesta e mormântul ce-l meriţi după moarte
De care chiar şi regii ar vrea să aibă parte.

John Milton

8
 Un păianjen tăcut şi răbdător

Un păianjen tăcut, răbdător,

Stătea singur pe un mic promontoriu
Explorând tărâmul înconjurător
Torcând fir după fir într-un vast teritoriu
Ţesând pânza atent şi încrezător.

Iar tu, al meu Suflet, stai undeva

Înconjurat de vidul ca un ocean infinit
Meditând şi tânjind să te legi de ceva
Să faci pod sau ancora să-ţi arunci negreşit
Şi-al ei fir diafan să se poată fixa.

Walt Whitman

9
 Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc

Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

Percy Bysshe Shelley

10
 Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă

Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum aş putea să uit atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard

Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare

Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros

Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă

Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări

Pot fi găsite oare în golful fără fund?
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

Charles Baudelaire

11
 Să nu vii când sunt mort

Să nu vii când sunt mort

Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat

Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

Alfred Lord Tennyson

12
 Tigrul

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

În ce cer sau loc retras

Focul ochilor ţi-a ars?
Cu ce aripi poa’ să zboare
Cui nu-i frică de dogoare?

Cine poate să te strângă

Muşchiul inimii să-ţi frângă?
Căci cât inima ta bate,
Ce mână-ar putea răzbate?

Un ciocan? Un lanţ lucrat?

Ce cuptor te-a modelat?
Nicovală şi strânsoare
Pot să-ţi pună-ncuietoare?

Când din stele lăncii vin

Şi cu lacrimi ceru-i plin
Mă întreb, şi-a atins ţelul
Cel ce a făcut şi Mielul?

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

William Blake

13
 Numele pisicilor

Să dai nume pisicii e o treabă spinoasă

Nu-i ceva ce te joci în concediu când eşti;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ţi spun că pisica cu TREI NUME O CREŞTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simţ în acest univers.
Sunt şi altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar şi ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are şi un nume al ei
Un nume specific şi mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Şi zburleşte mustaţa şi se plimbă şiret.
Eu astfel de nume pot să-ţi dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghiceşti;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAŞTE, şi nu poţi s-o clinteşti.
Când priveşti o pisică meditând liniştită
Îţi spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplează profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl ştie doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund şi mai bun decât toate.

T. S. Eliot

14
 Balada apei

Vino aici, vâsleşte blând

Şi du-mă negreşit
Peste-acest râu grăbit curgând
Pe malu’ împădurit.
Dar în zadar, aşa cum ştii,
Să te plătesc voiam
Vâsleşte, hai, nu te opri
Alături să te am.

Drag barcagiu, în ţara mea

S-ajung degrabă sper
Dar, spune-mi, când vom fi sosit
Pot mâna să ţi-o cer?
Fecioara se gândeşte
Decide greu, presimt
Vâsleşte, hai, vâsleşte
Alături să te simt.

Când nunta lor s-a încheiat

Vâslitul ia sfârşit
Căci ea din barcă şi-a creat
Cămin cu-al ei iubit.
Şi cântă împreună
Pe valurile mii:
Pe vânt şi pe furtună
Alături vreau să-mi fii.

Samuel Taylor Coleridge

15
 Deci nu vom mai hoinări

Deci nu vom mai hoinări

Noaptea-n ora cea târzie
Chiar de inima ar iubi
Chiar de luna-i aurie.

Căci spada teaca-şi toceşte

Şi sufletu-n piept se stinge
Inima se odihneşte,
Dragostea n-o mai atinge.

Noaptea-i să iubeşti, tu ştii

Doar că ziua-i prea grăbită
Şi nu vom mai hoinări
Chiar de luna-i răsărită.

George Gordon Byron

16
 Când noi ne-am despărţit

Când noi ne-am despărţit

Tăcuţi şi cu tot chipu-nlăcrimat
Şi inimile aproape au murit
Desprinse după ani ce-am adunat,
Palid şi rece-al tău obraz a devenit
Iar sărutarea ta chiar şi mai rece
Şi-adevărat că ora aceea a prevestit
Durerea ce nu trece.

Şi roua dimineţii blând cădea

Pe fruntea-mi răcorită oarecum
Şi am simţit că mă avertiza
De ce simt eu acum.
Ce ai jurat, călcat-ai în picioare
Şi numele acum îţi e hulit
Ştiu asta şi atât de mult mă doare
Şi mi-e ruşine şi mă simt mâhnit.

Şi toţi vorbesc aşa urât de tine

Urechea mea ar vrea să nu-nţeleagă;
Simt un fior cum trece-acum prin mine –
Oare de ce mi-ai fost atât de dragă?
Lumea nu ştie cum te-am cunoscut
Şi că te-am cunoscut atât de bine –
Şi că regret acum nespus de mult,
Dar să spun cât, cuvintele-s puţine.

Cândva noi doi în taină ne întâlneam

Acum eu sufăr, sufăr în tăcere
Că ai putut uita ce ne spuneam
C-ai amăgit şi-ai provocat durere.
Dar dacă într-o zi ne vom vedea
După amar de ani ce au zburat
Să te întâmpin cum crezi c-aş putea? –
Tăcut şi-nlăcrimat.

George Gordon Byron

17
 Psalmul vieţii

Hai nu-mi spune cu durere

Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.

Viaţa e pe veci stăpână

Nu se-ndreaptă spre mormânt
Trupul nostru e ţărână
Însă sufletul e sfânt.

Bucurie, supărare,
Nu pe-acestea le visăm
Ci să ne silim mai tare
Zi de zi să progresăm.

Arta-i artă, Timpul zboară,

Inima deşi-n avânt
Răscolită-i de fanfară
Când ne ducem spre mormânt.

Pe-al lumii câmp de bătaie

Când viaţa te va sfădi
Nu sta ca o vită-n ploaie,
Luptă şi vei izbândi.

Viitoru-i aparent
Trecutul e mort mereu
Tu trăieşte în Prezent,
Cu frică de Dumnezeu.

Sfinţii care-au fost ne-nvaţă

Că mereu, în fel şi chip,
Noi lăsăm urme în viaţă
Pe al timpului nisip.

Şi aceste urme poate

Vor fi de folos cuiva
Vreunui oropsit de frate
Care se va-ncuraja.

Aşadar, hai să lucrăm,

Nu contează ce va fi,
Să-mplinim, să căutăm,
S-aşteptăm ce va veni.

Henry Wadsworth Longfellow

18
 Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine

Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare

Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa

Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar lua şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta

Îl voi găsi negreşit
Şi-atunci voi şti în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Şi aş putea să dau de ştire

Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem şti pe pământ.

A. A. Milne

19
 Fii bucuros că ai nasul pe faţă

Fii bucuros că ai nasul pe faţă

Şi că nu-i pus cumva într-un alt loc
Căci poate te-ai simţi cuprins de greaţă
Şi nasul nu ţi-ar mai plăcea deloc.

Imaginează-ţi nasul tău iubit

De-ar fi precum un deget la picioare
Tu te-ai simţi de-a dreptul păgubit
Să simţi mereu în nări acea duhoare.

Şi, vai, ar fi aşa-nspăimântător

În părul tău să fie aşezat
Fiindcă oricât ai fi de răbdător
N-ai suporta să fie gâdilat.

Iar dacă în ureche s-ar afla

Ar fi o mare, mare nebunie
Căci ori de câte ori ai strănuta
Creierul tău ar fi în agonie.

Cu toate-acestea, vezi că nasul tău

Un pic mai sus de gură se agaţă
Şi de aceea, în loc să-ţi pară rău,
Fii bucuros că ai nasul pe faţă!

Jack Prelutsky

20
 Cum te iubesc?

Cum te iubesc? Dă-mi voie să îţi spun

În sus, în jos, în stânga şi în dreapta
Şi-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har şi spre Fiinţă să urc treapta.
Şi te iubesc în fiecare zi
Din zori şi până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, ştii
Şi-aşa cum alţii preţuiesc Valoarea.
Şi te iubesc cu o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credinţă,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinţi pierduţi, cu-ntreaga mea fiinţă,
Cu zâmbete, cu lacrimi, şi de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai bine când voi muri şi eu.

Elizabeth Barrett Browning

21
 Lumină neaşteptată

Am fost pe-aici într-un târziu

Dar când sau cum nu pot să spun
Această pajişte o ştiu
Acest miros discret şi bun
Şi-acest tumult ce îl auzi pe-un ţărm pustiu.

Odinioară ai fost a mea –

Acum cât timp nu mai ştiu bine
Dar a trecut o rândunea
Şi ochii ţi-ai ascuns de mine –
Şi am văzut atunci cortina cum cădea.

A fost aşa doar în trecut?

Şi oare timpu-n zborul lui clocotitor
Ne va reda iubirea de-nceput
În ciuda morţii ce ne vrea stăruitor,
Ca zi şi noapte să simţim ce ne-a plăcut?

Dante Gabriel Rossetti

22
 Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii

Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă

Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă

Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

Conrad Aiken

23
 Cântec

Când voi muri, iubirea mea,

Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci fii o iarbă care creşte
De rouă udă şi de ploi
Şi dacă vrei, îţi aminteşte
Şi dacă vrei, uită de noi.

Eu umbrele nu voi vedea

Nici ploia nu o s-o mai simt
Nici n-o s-aud vreo păsărea
Cântând ori chiar jelind.
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

Christina Rossetti

24
 Femeie minunată

Femeie minunată, îmbătrâneşte demn

Şi nu trăi doar pentru ai tăi admiratori
Căci timpul e artist şi el lasă un semn
Numai la tine-n suflet, nu şi în privitori.
Iar fardul tu să ştii, ţi-ascunde frumuseţea
Mai bine să te bucuri de cum arăţi acum
Trăieşte cu vigoare, dezvăluie-ţi blândeţea
Să te admir, să simt al dragostei parfum.

Richard Barnes

25
 Invictus (Invincibil)

Din noaptea ce mă prinde tare

Din negura de pe pământ
Eu mulţumesc zeilor care
Mi-au dat un suflet neînfrânt.

În gheara nemiloasă a sorţii

Nici n-am scâncit, nici n-am urlat
Şi nici măcar în faţa morţii
Eu capul nu mi l-am plecat.

Dup-acest loc de of şi chin

Pândeşte iadu’ întunecat
Dar prin al anilor venin
Eu am trecut neînfricat.

Şi cât de-ngustă ar fi poarta

Şi de-am păcătuit la greu
Am luat în stăpânire soarta
Şi îmi conduc sufletul meu.

William Ernest Henley

26
 Nu plânge la mormântul meu

Nu plânge la mormântul meu

Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezeşti de dimineaţă
Sunt briza care te răsfaţă
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.

Mary Elizabeth Frye

27
 Când o să fii bătrână

Când o să fii bătrână, lipsită de vigoare

Stând lângă foc, ia-n mâini această carte
Citeşte încet, visând, întoarsă pe o parte,
La ochii ce-ai avut, adânci precum o mare.

Câţi au iubit farmecul tău şi felul cum râdeai

Şi frumuseţea ţi-au iubit, real sau prefăcut
Însă doar un bărbat a fost care te-a cunoscut
Şi care te-a iubit şi-atunci când lângă el plângeai.

Aşa că să te-apleci şi focul să-l priveşti

Să-ţi aminteşti iubirea ce într-o zi s-a dus
Spre munţii înalţi din zări, ce se ridică-n sus
Şi chipul şi-a ascuns în stelele cereşti.

William Butler Yeats

28
 Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu m-am pierdut în tine

Nu m-am pierdut, deşi mi-aş fi dorit
Cum candela-n amiază nu se mai vede bine
Şi cum un fulg de nea în mare s-a topit.

Tu mă iubeşti şi-aş şti să te dezmierd

Că ai o fire bună, iubitoare
Dar eu sunt eu şi vreau ca să mă pierd
Ca o lumină ce se pierde-n soare.

Hai, nu mai sta, scufundă-mă-n iubire

Să nu mai văd, să n-aud un cuvânt
Furtuna dragostei să bată făr’ oprire
Să fiu o lumânare prinsă-n vânt.

Sara Teasdale

29
 Întrebare

Am privit acele fructe, mult prea coapte şi lucioase

În lumina caldă, blândă, din al toamnei asfinţit
Cât erau de mari, de roşii şi probabil şi gustoase
Neavând habar de norii iernii ce s-a pregătit.

Vântu-apoi a suflat asupru către-acele fructe moi

Le-a dărâmat pe jos şi multe dintre ele s-au zdrobit
Şi pe iarba veştejită, pe sub ramuri, în noroi
Vezi acum frunze uscate, dar şi fructe ce-au mustit.

Şi ţinându-ne de mână, noi pe deal am tot urcat

Vântul ne-mpingea din spate şi atunci ne-am întrebat:
Oare-aşa, iubirea noastră ce-nfloreşte şi rodeşte
Va fi frântă de furtuna care totul prăpădeşte
Sau mereu ea va renaşte dintr-o brazdă ce-am săpat?

Marie Under

30
 După iubire

Nu mai există nicio magie

Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea

Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme

Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

Sara Teasdale

31
 Noul colos

Nu-i ca gigantul grec, făcut tot din aramă,

Ce-ncăleca cuceritor peste ţinuturi,
Ci stă pe ţărmul mării, printre vânturi,
Femeia grandioasă cu torţa ce te cheamă
Ce fulgerul închide, iar numele-i de seamă
E Mama Pribegiei, fiindcă în mâna ei
Luceşte acea făclie şi-n ochi are scântei
Căci vrea două oraşe să lege fără teamă.
Le strigă mut, „Păstraţi splendoarea de-altădată,
Iar mie-mi daţi pe cei săraci şi osteniţi
Ce-ar vrea ca libertatea s-o guste deîndată
Pe cei ce mişună pe-aici, pe oropsiţi,
Pe ce-i făr’ de-adăpost, bătuţi de soartă,
Eu torţa o ridic, ca uşa s-o găsiţi”.

Emma Lazarus

32
 O întâlnire ratată

Tu n-ai venit,
Şi Timpul a trecut, iar eu am amorţit.
Dar nu atât că tu n-ai apărut,
Cât mai ales că nu ai reuşit
Să te înduri, aşa cum aş fi vrut,
Să-ţi birui nepăsarea în sfârşit,
Şi am sperat, însă am fost rănit...
Tu n-ai venit.

Nu mă iubeşti,
Şi doar iubirea te face să slujeşti.
Eu am ştiut, nu-i o idee nouă,
Că printre toate faptele divine
Ar fi fost bine ca o oră-două
Să fi venit să te-ntâlneşti cu mine,
Un om zdrobit de timp, să-l linişteşti...
Nu mă iubeşti.

Thomas Hardy

33
 Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte

Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine

Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,

Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

George Gordon Byron

34
 Poteca neurmată

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit

Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit

Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

În dimineaţa aceea, însă, erau complet pustii

Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat

Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

Robert Frost

35
 Puella Mea (fragment)

Are un trup foarte frumos,

Plin de iubire, graţios
Şi e făcut, să nu te miri,
Din fildeş şi din trandafiri.
Părul ei creţ, desăvârşit
Doar pictorii care-au murit
Pictau pe cap la îngeraşii
Care în slavă îşi poartă paşii.

Pe gâtul fin şi minunat

Un chip plăcut e aşezat
Cu ochi şi buze pe măsură,
Care alcătuiesc o gură
Pe care-un zâmbet uşor creşte
Precum o floare ce-nfloreşte,
În timp ce-n ochi se-aude uşor
O pasăre cântând cu dor.

Iar de pe umerii săi mici

Cum nu s-au mai văzut pe-aici
Atât de netezi şi plăcuţi
Precum copacii abia crescuţi,
Atârnă braţele-i uşoare
Cu încheieturi ce-ar vrea să zboare.

Mai rar aşa femei finuţe,

Căci mâinile îi sunt drăguţe,
Ca nişte flori imaculate,
Atâta sunt de delicate.

E. E. Cummings

36
 Dacă

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra

Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise

Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta

Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea

Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

Rudyard Kipling

37
 Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit

Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

William Shakespeare

38
 Eu m-am născut femeie şi-s stresată

Eu m-am născut femeie şi-s stresată

De tot ce le stresează pe femei
De-aceea tu mă-ndemni cu bun temei
Să te admir şi să m-aprind pe dată
Când îţi laşi trupul greu pe pieptul meu:
Iar fumul vieţii e subtil şi reuşeşte
Să bage-n ceaţă mintea, în timp ce pulsul creşte
Şi tu profiţi de mine, cum am păţit mereu.
Dar nu-i nimic, să nu-ţi pese de mine,
Creierul meu de sânge a fost trădat
Însă cu drag mă voi gândi la tine
Deşi dispreţ şi milă am adunat.
Însă această nebunie de care doar noi ştim
Nu-i un motiv să conversăm când ne-ntâlnim.

Edna St. Vincent Millay

39
 Iubirea nu e totul

Iubirea nu e totul: nu e mâncare, băutură

Sau somn adânc, acoperiş ce apără de ploaie,
Ori un buştean pentru aceia ce în ocean căzură
Pe care urcă şi-apoi cad şi-n apă iar se-nmoaie.
Plămânul îngroşat nu-l poate face să respire
Sângele nu-l va curăţa, fractura n-o va vindeca;
Dar mulţi care iubirea n-au, şi sper să nu vă mire,
Chiar în acest moment cu moartea doresc a se-alia.
Şi totuşi s-ar putea ca-n ceasul de necaz
Nevoia să mă împingă când gem să scap de el,
Căci mă apasă tare şi nu îmi dă răgaz,
Să vând iubirea noastră ca să-mi revin niţel
Sau amintirea nopţii, să simt hrana-n stomac.
Dar chiar de-ar fi posibil, nu cred că am s-o fac.

Edna St. Vincent Millay

40
 Pianul

Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă

Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.
Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos
Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.
Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă
La pianul cel mare şi negru, căci simt că mintea se-avântă
Spre a mea copilărie, aşa că maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.

D. H. Lawrence

41
 Timpul n-aduce alinare

Timpul n-aduce alinare; cu toţii m-aţi minţit

Voi, ce mi-aţi spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipseşte când plouă liniştit
Şi când refluxul lasă ţărmu’ în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Şi frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă şi-n minte eu o mai simt şi-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care ştiu că nu îi va păsa
Şi zic, „Aici nu-s amintiri, nu mă înşel”,
Dar stând aşa acolo, îmi amintesc de el.

Edna St. Vincent Millay

42
 Vise

Agaţă-te de vise
Căci de vor dispărea
Viaţa-i o pasăre cu-aripa ruptă
Ce nu poate zbura.
Agaţă-te de vise
Căci dacă ele pier
Viaţa-i ca un ogor pustiu
Când ninge şi e ger.

Langston Hughes

43
 Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,

Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.
Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

Christina Georgina Rossetti

44
 Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat

Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa

Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte

Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă

Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

Douglas Malloch

45
 Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,

Dar nu în splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

John Keats

46
 Săgeata şi cântecul

Am tras grăbit cu o săgeată-n sus

Când a căzut, nu ştiu unde s-a dus;
Căci a zburat cu o viteză mare
Încât s-o urmăresc n-am fost în stare.
Şi-am înălţat un cântec peste lume
A coborât, dar nu ştiu unde anume;
Căci cine poate oare să privească
Şi-al cântecului zbor să-l urmărească?
Mult mai târziu, într-un stejar solemn
Eu am găsit săgeata înfiptă-n lemn,
Iar cântecul ce altădată l-am cântat
În inima unui prieten l-am aflat.

Henry Wadsworth Longfellow

47
 Rugăciune pentru morţi

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici

Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,

Ici-colo cu câte-o şuviţă brună
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca nufărul din heleşteie

Însă abia-abia dacă a ştiut
Că nu mai e fetiţă, ci femeie
Atât de repede şi dulce a crescut.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea

Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, n-aude ce îi zici,

Al meu sonet ori cântul lirei sfânt
Iar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu pământ.

Oscar Wilde

48
 Pentru că m-ar întreba de ce-am iubit-o

Dacă întrebând ne-am dumiri

În ochi noi nu ne-am mai privi
Dacă povestea ar fi în vorbire
Gurile ar sta în amorţire.

Dacă din trup spiritul pleacă

Şi-n suflete iubirea seacă
A noastre piepturi n-ar tânji
După extazul inimii.

Căci cine poate să trăiască

Şi trupul bine să-l cunoască?
Căci dacă totul este ştiinţă
Mai tresărim noi în fiinţă?

Aşa că nu mai întreba,

Eu te iubesc, dulceaţa mea,
Căci te iubesc fiindcă trăiesc
Şi-n tine viaţa mi-o găsesc.

Christopher Brennan

49

View publication stats