Sunteți pe pagina 1din 2

Urmtorul poem a fost scris de Charlie Chaplin la cea de-a 70-a aniversare a sa, n ziua de 16

aprilie 1959.
Acest poem e o lecie de via primit de la un geniu al comediei. Citindu-l i aprofundndu-i
sensul, ne poate ajuta s ne ntoarcem privirea ctre noi i s privim viaa cu ali ochi i cu inima
mai uoar.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am neles c n toate mprejurrile, m aflam la locul
potrivit, n momentul potrivit.
i atunci, am putut s m linitesc.
Astzi, tiu c aceasta se numete Stim de sine.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am realizat c nelinitea i suferina mea emo ional nu
erau nimic altceva dect semnalul c merg mpotriva convingerilor mele.
Astzi, tiu c aceasta se numete Autenticitate.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am ncetat s doresc o via diferit i am nceput s
neleg c tot ceea ce mi se ntmpl, contribuie la dezvoltarea mea.
Astzi, tiu c aceasta se numeste Maturitate.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am nceput s realizez c este o gre eal s for ez o
situaie sau o persoan, cu singurul scop de a obine ceea ce doresc, tiind foarte bine c nici acea
persoan, nici eu nsumi nu suntem pregtii i c nu este momentul
Astzi, tiu c aceasta se numete Respect.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am nceput s m eliberez de tot ceea ce nu era benefic
persoane, situaii, tot ceea ce mi consuma energia. La nceput, raiunea mea numea asta egoism.
Astzi, tiu c aceasta se numete Amor propriu.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am ncetat s-mi mai fie team de timpul liber i am
renunat s mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astzi fac ceea ce este corect, ceea ce mi place, cnd mi place i n ritmul meu.
Astzi, tiu c aceasta se numete Simplitate.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am ncetat s mai caut s am ntotdeauna dreptate i miam dat seama de ct de multe ori m-am nelat.
Astzi, am descoperit Modestia.

n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am ncetat s retriesc trecutul i s m preocup de viitor.
Astzi, triesc prezentul, acolo unde se petrece ntreaga via. Astzi triesc clipa fiecrei zile.
i aceasta se numeste Plenitudine.
n ziua n care m-am iubit cu adevrat, am nteles c raiunea m poate nela i dezamgi. Dar
dac o pun n slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preios.
Si toate acestea nseamn s tii s trieti cu adevrat.
Nu trebuie sa ne temem de confruntari din haos se nasc stelele.
Charlie Chaplin

S-ar putea să vă placă și