Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Neputinţa luminii
Nestingherit,
înfăţişările mele hălăduiesc pe pământ.
Oglinzile mă repetă întruna ca pe un vers
ştiut pe de rost.
Lumina mă aşează
în fiecare ochi de argint sau de apă
de om ori de înger
care mă priveşte.
Ne întâlnim în lumile încrucişate -
cei care-mi seamănă voiesc sufletul meu
zadarnic să-l fure.
Mărul şi eu
muşcăm unul din celălalt cu lăcomie.
Carnea lui dulce şi acră se adaugă trupului meu,
sufletul meu trece în sevele lui până la rădăcină
ca o apă caldă şi vie.
În amurg
viteza umbrei e egală cu viteza luminii.
Vremurile sunt coapte
pentru euharistie:
sufletul meu - lui; trupul lui - mie.
Astfel fiinţele noastre se cufundă în pace
aşteptând clipa când ai să te iveşti,
oricât de subţire ar străluci luna,
oricât de înguste ar fi
porţile împărăteşti.
Preţul
neatent, ca un vis,
cobor printre lucruri
în lanul cel galben.
Tu eşti o altfel de floare a soarelui -
pe timpul zilei adormi în unghere umbroase,
noaptea te roteşti pe urmele lunii.
Cum să te ating, dacă nu rupându-mi din trup
ca dintr-o haină subţiată şi veche.
Cum să te acopăr cu viul din mine
dacă nu e o rană să-l scoată la iveală.
Aşa va fi: durere desfătare laolaltă,
ca un bulgăre de tămâie aprinsă
fumegând în palmă.
Pietà
Mirosul de tei
face culorile să curgă leneşe, fără rost,
şi sufletul meu amestecat printre ele,
o crestătură, un chivot,
apropiindu-se prea încet de umbra ta,
ca un gasteropod purtând în loc de cochilie
un clopot.
Prea iute e jocul tău încât nu mai ştiu care-i
carnea ta râvnită şi dulce ca o zmeură
coaptă pe povârnişuri
acolo unde nu ajunge decât ploaia
şi numele fiarei.
Colind de toamnă
o ceaţă subţire
răspândeşte lumea, nepregătită încă
pentru căldura trupului tău.
Copilul lunii
Mergi pe vârfuri
ca şi cum calci pe lucruri care ard:
măciulia făcliei, şfichiul unei tăieturi,
un cuvânt de demult purtat din gură în gură.
Aburul urcă pe urmele tale,
greu, precum uleiul de nard.
Mereu se aprind focuri. E o grabă uscată
în totul ce arde.
A venit vremea tihnei: aşează-ţi pasul întreg, dezgolit.
Îţi fac culcuş din frunze, din crengi înverzite,
din carnea umezită de tot viul din mine.
Un pat care arde fără întoarcere, dar focul
de astă dată e alb, e dulce, mocnit.
Psalm păgân