Akutagawa Ryunosuke

Rashomon
Un servitor asteapta sa se termine ploaia sub poarta rashomon, de pe strada
Suzaku. Desi e un loc destul de spatios unde ar incapea mai multi oameni, el este
singur, pentru ca Kyoto fusese distrus de diferite calamitati in decursul anilor
recenti. Cum nimeni nu s-a sinchisit sa intretina poarta, aceasta a ajuns sa fie un loc
unde se aruncau cadavrele si din cauza aceasta, zona din acest cartier era evitata.
Servitorul nu stia ce o sa faca dupa ce s ar fi oprit ploaia. In mod normal ar fi trebuit
sa se intoarca la casa stapanului sau, dar din cauza declinului orasului Kyoto,
stapanul sau l-a concediat. In timp ce asculta cum cadea ploaia, s-a hotarat ca
pentru sine ca va rezista cumva pana a doua zi de dimineata. To gandidu-se la sa
faca ceva, si-a dat seama ca ar trebui sa fie in stare faca orice ca sa
supravietuiasca, dar pana la urma ajunge la concluzia ca nu poate si ca ii ramane
doar sa devina hot.
Tot uitandu-se in jurul portii, se gandi ca ar fi bine sa gaseasca si el un loc unde sa
doarma linistit si in cele din urma observa niste scari rosii care duceau mai sus
inspre poarta. Se gandi ca acolo sunt cadavrele unor oameni si totusi porni intr-
acolo.
In timp ce urca, la capatul scarilor vazuse o luminita, si cum nicio persoana normal
nu ar fi ajuns pe acolo si mai ales noaptea, barbatul s-a dus sa verifice, dar tot ce
vede este o multime de oameni morti, unii chiar si dezbracati.
La un moment a vazut printre cadavre o femeie batrana cu parul carunt. Desi ii era
frica, era si curios sa vada ce face femeia asa ca inainta si observa cum aceasta
jupuia parul de pe morti. Si cu cat femeia rupea firele de par, cu atat ii disparea
frica, care era inlocuita de o ura atat de puternica fata de raul din lume, incat daca
cineva l-ar pune sa aleaga intre a murit de foame si a devein un hot, ar alege de
data asta sa moara de foame.
Servitorul totusi nu stia daca smulsul parului era un act de bine sau de rau, dar
pentru el era. Si isi scoase sabia si incepuse sa inainteze spre femeie. Aceasta cand
il vazu se sperie si dadu sa fuga, dar barbatul nu o lasa si o intreba ce face ea acolo.
Batrana nu raspunse, el insista, iar apoi, dupa ce isi dadu seama ca viata femeii
depinde de el, ura i se domoli si fusese patruns de un sentiment de stare de bine,
de parca ar fi facut o treaba buna. Ii spusese ca era doar un calator si ca nu avea sa
o lege si sa o ia de acolo. Aceasta ii raspunse speriata ca vrea sa faca o peruca din
parul adunat.
Servitorul nu a fost multumit de raspunsul femeii, iar ura pe care o avea fata de ea
se intorsese. Femei observa acest lucru si incepu sa se justifice, spunand ca desi
stie ca nu in regula sa faca asta, cei care erau morti meritau asta si o daduse
exemplu pe femeia careia ii rupee parul, zicandu-i ca aceasta, cand era in viata, lua
niste serpi, ii taia in bucati, ii prejea si ii vindea drept bucati de peste garzilor de
la palat, spunand ca totusi o intelegea, pentru ca a facut asta ca sa nu moara de
foame, si ca ea face acelasi lucru, spunand chiar ca femeia moarta chiar ar fi
inteles-o pentru ce facea.
Spre finalul povestii aflam ca servitorul o pune pe batrana sa se dezbrace de hainele
si sa i le dea lui, spunandu-i ca daca tot crede ca femeia careia ii smulgea parul ar fi
inteles-o de ce face asta, si ea ar fi inteles ca el are nevoie de hainele ca sa
supravietuiasca. In final, nu se stie ce s-a intamplat cu servitorul.

Smiles of Gods
Intr-o seara de primavara, parintele Organtino se plimba prin gradina bisericii
barbare din sud (?). In gradina se simtea mirosul diferitelor plantelor exotice.
Parintele Organtino isi amintea cu nostalgie de Sfantul Petru din Roma, de portul din
Lisabona si incepu sa recite numele lui Dumnezeu. Incepu apoi sa reflecteze in
legatura cu frumusetea Japoniei, a climatului acesteia, cat despre nativi, ar fi
preferat niste fete mai inchise la culoare decat galbenu lor, dar totusi sunt
prietenosi. Avand in vedere ca incep sa fie cat mai multi oameni care cred in
crestinism, si pentru ca o biserica ca aceea s-a construit, nu ar trebui sa fie prea
greu sa traiesti in acea tara.
Si desi tara aceasta are peisaje frumoase, Parintele isi doreste sa plece in tara lui de
origine, in Lisabona, sau chiar si in alte tari precum China, numai sa plece din acea
tara.
Dintr-o data el vazu niste petale de cires iar apoi observa singurlui copac de cires
dintre multi altii si se sperie pentru ca acest copac i se parea tare ciudat. Dar apoi
recunoscu ca era un copac obisnuit si se rusina.
Juma de ora mai tarziu, este in biserica si se roaga la Dumnezeul lui. Observa o
picture de-a Sf. Arhanghel Mihail si i se paru ca acesta avea o postura eleganta.
Parintele Organtino in timp ce se ruga vorbea cu Dumnezeu si ii spunea ca L-a
urmat de cand a plecat din tara si ca i se pare grea misiunea pe care o are in
Japonia, spunand ca motivul pt care se simte trist este putere necunoscuta care
salasluieste printre japonezi si din cauza aceasta ii va fi greu sa-i trimita in Rai.
Apoi aude cotcodacitul unui cocos. Organtino continua rugaciunea, zicand ca pentru
a-si indeplini misiunea trebuie sa se lupte cu aceasta putere, insa mai apoi este iar
interrupt de zgomotul facut de cocos. Ceea ce observa il sperie, si anume o multime
de cocosi si de pui. Mai apoi observa o multime de femei si de barbate care beau
sake. O femeie dansa intr-un mod lasciv iar el incerca sa nu se uite, tot rugandu se
la Dumnezeu, dar o forta ciudata il atragea spre femeie.
Se facu liniste totala, femeia se opries din dans, iar cocosii se oprisera si ei. O
femeie intrerupse linistea si spuse ca auzi zeii ei cum radeau si se amuzau. Femeia
care dansa ii raspunse ca motivul e ca un nou zeu mai superior a aparut si ca ei
sarbatoreau asta. Se deschide o usa si din ea iesea o lumina puternica. Organtina se
simti rau si voi sa fuga, dar nu putu. Auzi doar strigate de bucurie spre cer care
ziceau Ohirume, Ohirume, marea zeita a soarelui! In timp ce oamenii strigau,
parintele lesina.
Se trezi la miezu noptii. Dupa ce se trezi inca avea impresia ca mai auze aclamatiile
oamenilor, ale zeilor primitive din acel tinut. Dar observa ca acum era singur.
Parasise altarul si se tot intreba ce insemnasera toate acele lucruri si isi dadu seama
ca e greu sa lupte impotriva spiritelor acelui tinut.
Urmatoarea seara parintele se plimba iar in gradina si se gandea la ce se
intamplase cu o seara in urma, ajungand la concluzia ca fusese totul doar o iluzie.
La un mom dat simti ceva pe umarul, cand se intoarse nu vazu nimic, se sperie si
apoi vede un barbat in varsta care ii spuna ca e unul dintre spiritele acelui tinut si
ca sa faca o plimbare impreuna. Spiritul il asigura ca nu are legatura cu diavolul, si
ca sa se uite la amuletele lui pure si frumoase si sa nu mai zica incantatii.
Spiritul il intrebase daca venise in acest tinut ca sa propovaduiasca invataturile
Dumnezeului lui si ca daca asta ii e scopul, nu va reusi sa faca asta. Barbatul in
varsta incepu sa ii povesteasca despre vremea in care japonezii au preluat
caractere chinezesti si le-au adaptat lor. Prin tot ce zicea voia sa ii arata ca in acel
tinut nici macar Dumnezeul lui nu poate castiga, si ca tot ce conteaza este sa te
adaptezi nu sa distrugi.
Spre finanul povestii, parintele se plimba pe plaja si nu stie cine a castigate, daca
Dumnezeul lui sau zeita Ohirume.

Kumo no ito
1. Marele Buddha statea in Paradis si se plimba pre langa iazul cu nuferi. Apoi se
duse spre marginea iazului, unde printre frunzele de nufar putea observa ce era jos,
sub Paradis, si anume Iadul. Printre mai multi pacatosi, il observa pe Kandata, un
hot care a facut multe rele: a omorat multi oameni si a dat foc multor case. Dar
totusi Kandata a facut si doar un singur act de bunatate: In timp ce se plimba odata
prin padure, vazu un paianjen si se gandi s ail omoare calcand pe el, dar inainte sa
o faca se gandi ca totusi acest paianjen nu a facut nimic rau si ca merita sa traiasca
si pleca mai departe lasandu-l in pace. Apoi Lordul Buddha s-a gandit ca vrea sa il
rasplateasca pe Kandata pentru fapta sa si daca poate sa il scoata din iad. Spre
bucuria lui, vazu un paianjen ceresc care facea un fir de panza argintiie si luand
usor firul de paianjen, il lasase in jos, sa coboare spre iad.
2. Aici, Kandata, impreuna cu ceilalti pacatosi plutea si se ineca in raul de sange. Tot
ce vedea era numai intuneric, si singurele erau acele oribilului Munte cu Ace. Acolo
era liniste, se auzeau doar strigatele de durere ale altor pacatosi, insa ei, cei care au
trecut deja printre cele 7 iaduri, nu mai aveau putere sa strige. Tot ce ii ramanea era
sa sufere in continuare. Insa la un moment dat se uita in sus si vazut firul din panza
de paianjen, care lumina in intunericul de acolo si se gandi ca daca va putea sa se
agate de el, va reusi sa urce si sa iasa din iad. Apoi reusi sa prinda firul si incepu sa
urce pe el, insa distanta dintre Rai si Iad era foarte mare, si desi era obisnuit cu asta
fiind un hot, tot ii era greu sa urce atata distanta si se hotari sa ia o pauza. Cand se
uita in jos observa ca era numai intuneric si nu se mai puteau vedea Raul de ange si
Muntele de Ace. Se gandi totus ca efortul lui nu fusese degeaba si ca daca se mai
chinuia putin poate chiar reusea sa ajunga in Rai. Dar la un moment dat simti cum
firul se ingreuna si observa ca multi dintre pacatosi se agatara si ei de fir ca sa iasa
din iad. Kandata se gandi ca firul nu va putea sa sustina atatia oameni si incepu sa
sperie si apoi sa tipe la toti cei care se urcau ca ei nu voie pe firul lui si ca sa nu mai
urce, iar apoi firul se rupse chiar de unde se tinea Kandata.
Lordul Buddha vazand toate astea se intrista si ii paru rau ca datorita egoismului lui
Kandata acesta se reintoarse in iad.

Kappa
I. Narare la persoana I . A plecat de la hanul Kamikochi ca sa se urce pe muntele
Hodaka, insa trebuia sa o ia pe valea ingusta Azusagawa. Era foarte multa ceata si
nu vedea nimic in jurul, nu putea nici sa se intoarca la han. Incepu sa i se faca
foame si sa devina oboist asa ca cobori pana la capatul vaii si facu focul si incepu sa
manance. Iar in timp ce se uita la ceas vazu un kappa. Amandoi erau speriati.
Naratorul facu o miscare brusca iar kappa fugi. Naratorul fugi dupa el. La un
moment dat au dat peste un bivol ciudat care s-a pus in calea kappa ului, naratorul
crezu astfel ca il va prinde insa kappa sari, naratorul dupa el insa nu il vazu. Tot ce
vazu era intuneric si isi aminti de podul Kappa, iar apoi isi pierdu cunostinta.
II. Cand isi reveni, observa ca un kappa ii asculta inima cu un stetoscop si ii facu
semn sa nu vorbeasca si chema alti doi kappa si incepura sa vorbeasca intre ei in
limba lor. Apoi a fost pus pe o targa si dus printre grupuri de kappa si observa ca
orasul semana cu Ginza, apoi a fost dus intr-o casa. Era casa kappa ului doctor care
l-a verificat pe el numit Chack. Il puse pe un pat si ii dadu un sirop medicinal. Apoi il
vizita de cate 3 ori pe zi. Intreba de el si acel kappa pe care il vazuse in vale, numit
Bag. Se pare ca kappa stiu despre oameni mult mai mult decat stiu oamenii despre
ei. Dupa o saptamana legea se hotarase ca el sa locuiasca langa casa lui Chack.
Casa era frumoasa si curate, dar cam mica, ca pentru copii. A invatat limba kappa
de la Chack si Bag. Veneau kappa sa il viziteze, mai ales unul numit Gael, dar cel
mai bun prieten al lui kappa era Bag, pescarul. Intr-o dupa amiza Bag il pacaleste,
facand ul sa creada ca are ceva.
III. II descrie pe kappa, au parul scurt, inaltimea de aprox 1 m si 13 kg. Isi schimba
culoarea in functie de imprejurimi. Ei nu poarta haine chiar daca temperaturile sunt
scazute.
IV. A inceput sa invete limba lor si obiceiurile. Cee ace oamenilor li se pare
important si serios, kappa iau in deradere.
V. Lap student, Tock poet, avea parul lung ca toti poetii. El si naratorul vorbesc
despre arta.
VI. Se vorbeste despre love-making la kappa. Fetele kappa fugaresc baietii kappa.
Mag, filosoful nu e fugarit de nimeni.
VII. Barbatul merge cu Tock la concerte. Isi aminteste de unul in particular. Craback
compozitorul.
VIII.