B QG Q U

Io a na B ra d ea
băgău
Ioana Bradea
 Cuprins
vineri seara 5
sîmbătă 38
duminică 62
luni 85
marţi 111
miercuri 143
joi 181
 vineri seara
sînt o doamnă, ce pula mea
deci îmi aleg din dulap o fustă neagră şi scurtă şi trag pe
mine un tricou strîmt ca să se vadă talia îngustă, îmi înmoi
apoi un deget arătător în cutiuţa de fard gri şi mi-l frec de
pleoape, dau şi cu rimel pe gene că doar nu mă doare mîna şi
încerc acuma să-mi aranjez cumva părul din oglindă. L-am
tuns scurt zilele trecute şi din cînd în cînd se mai zburleşte –
ia te uită, uneori pot să arăt chiar bine da’ de cele mai multe
ori îmi fac fetele observaţii că mă îmbrac aiurea sau nu am
grijă de mine „Cine-o să se uite la tine, fată? încearcă să fii şi
tu mai sexy!”, sexy sînteţi voi cu tot neamu’ vostru, le urez în
sinea mea şi ies din baie grăbită. „Vezi c-a sunat Nicole, să iei
o pîine în drum spre firmă” îmi strigă Alex din sufragerie „că
mîncare aduce ea!”, iar se uită cu binoclu’ în ograda vecini-
lor, iar stă pe fotoliul din balcon şi o urmăreşte pe blonda din
blocul paralel cum se dezbracă şi intră la duş în pielea goală,
„Bine, bine” flutur un salut cu mîna şi mă reped la lift. Sînt în
întîrziere ca de obicei, dacă troleul prinde nişte stopuri în
drum şi dacă tre’ să aştept şi la tramvai, o să ajung la firmă pe
la zece ş-un sfert, una din fete s-ar putea să-i spună Cătălinei
că am întîrziat iar şi atunci cu siguranţă o să-mi facă scandal
în şedinţă, o să-mi scot mai bine walkman-ul din sac, să-mi
aranjez căştile pe urechi şi să dau drumul muzicii într-o che-
ie minoră
şi-ntr-un sonor maxim îmi ţiuie urechile de la saxofonul
lui Charlie Parker sau de la păsările lui zburătoare, greu de
spus ce anume pulsează totuşi în picioarele mele pînă ajung
în staţia de troleu şi chiar şi dincolo de ea mă recunoşti de
departe după căştile astea imense care-mi acoperă urechile,

5
 ascult muzică aproape nonstop, nici nu m-aş mira dacă peste
vreo zece ani o să mă trezesc fără urechi, fără auz, fără tim-
pane, dar înainte de asta se dizolvă figurile acre şi bătrîne
din troleu, găsesc un scaun liber chiar lîngă geam, mă aşez,
îmi întind picioarele şi-mi arunc privirile afară unde a înce-
put deja noaptea, imediat o s-o ajungă şi vrăjile despletite
sau nemîncate din urmă, da, să nu uit să mă opresc în inter-
secţie cînd iau tramvaiul ca să cumpăr pîine pentru Nicole
care poate că la ora asta deja mătură de zor mocheta firmei,
de după un perete se aud ştirile info pro, o ocolesc, îmi arunc
sacul pe scaunul de lîngă geam, pun pîinea peste pachetul ei
cu mîncare, mă sprijin cu fundul de calorifer şi o privesc cu
un zîmbet larg pînă la urechi. Mi-e dragă de-adevăratelea. De
fapt e cea mai frumoasă fată din cîte am văzut eu. şi mai e şi
singura din firmă cu care aş dormi în acelaşi pat, singura cu
care mi-aş permite vise erotice, deşi nu se poate spune c-ar fi
cea mai bună prietenă a mea, nu ne facem confidenţe, nu apu-
căm să povestim niciodată prea mult, aşa că îmi dau jos căş-
tile de pe urechi, aranjez frumos casetofonul lîngă telefon, s-ar
putea să am nevoie de el mai tîrziu, „Cum a mers pînă acum?”
„Binişor, da’ stai să vezi ce urmează...” zîmbeşte cu subîn-
ţeles – toată lumea ştie că sîntem o echipă perfectă, cele mai
multe minute se fac atunci cînd se aşază Andreea şi Nicole în
faţa telefoanelor, îşi aranjează frumos fracul negru şi sexos
pe lîngă scaun să nu cumva să se şifoneze şi uite aşa cîştigă
firma de pe urma noastră sute de milioane de lei, dacă nu
cumva mii...
„Cafea ai făcut?!”
„Cînd puii mei să fac şi cafea?! Abia am ajuns şi deşteptele
dinainte au plecat fără să măture, mă enervez eu imediat şi le
spun în şedinţă, să-mi bag picioarele dacă nu!”
Mă descalţ, că tot e noapte şi n-o să mai vină nimeni în fir-
mă de-acum şi îmi ascund saboţii sub măsuţa cu telefon, îmi
aprind o ţigară, iau bolul filtrului de cafea în braţe şi mă în-
drept vertiginos spre baie. Aştept să se umple cu apă, mai trag
un fum, cu grijă, să nu ud ţigara, si-mi ridic privirea spre ară-
tarea din oglindă, casc ochii, mă aplec un pic în faţă, aproape
că ating cu nasul raftul de sticlă, fantastic! uneori chiar am
impresia că obrajii mei ar fi un ţărm nisipos, cald, fertil, toate
păsările se nasc din nisipul meu, nici una nu mai are o pasă-
6
re-mamă şi picioarele, o, doamne! picioarele mele se subţi-
ază, lasă pe nisip urme negre, pline cu sens, imediat le con-
fund cu două lungi, interminabile stilouri, cu glezne şi tălpi
de aur, îmi pipăi sînii, oof, în numele lor cresc nişte ferestre
mici cu turnuri roase de flăcări prin care
„Andreea! Sună telefonul şi eu n-am terminat de măturat!”
„Gata-gata, vin acuma!”, las bolul de cafea în chiuvetă, las
apa curgînd, laşi totul baltă cînd sună telefonu’, arunci şi ţi-
gara în coşul de gunoi, din patru paşi eşti înapoi în birou, te
repezi la telefon, „Alooo, bună seara, Andreea la telefon! Cu
ce vă pot ajuta, mă rog frumos?”
„Andreea?! Aaa, tu eşti aia care a intrat în firmă cu pîinea
sub braţ!? Măi, fato, scuză-mă, da’ mergi ca o girafă, să-mi bag
picioarele...”
„Poftim?...”
Mă aşez pe scaun, las receptorul să-mi alunece în poală şi
mă uit la Nicole nedumerită – mi-a închis! de unde dracu’
ştie ăsta că am cumpărat o pune!?... şi de cînd îl fute pe el
grija că merg ca o girafă?” Nicole se opreşte din măturat, îşi
sprijină mîna în şold şi începe să rîdă. „Cred că era Marian,
bodigardu’ de vizavi, s-a întîlnit cu vreuna din fete, că ştie
cam multe chestii despre fiecare. Da’ e inofensiv, stai calmă.”
„Cum dracu’ să stau calmă, fetele astea-s bolnave la cap?!
Nu ne-a zis Cătălina de o mie de ori sa nu ne punem mintea
cu toţi prostovanii ăştia? Şi pînă una alta, girafa e un animal
nobil, ce dracu’?!” M-am bosumflat, trîntesc receptorul în fur-
că şi mă întorc la baie după filtru, tre’ să-mi fac urgent o ca-
fea tare şi amăruie ca să-mi revin, pînă strînge Nicole guno-
iul pe făraş şi lasă geamul deschis, să se aerisească înainte să
apară Corina şi Ela, că altfel iar o să zbiere c-am lăsat praf în
urmă sau n-am udat mocheta ca lumea, pişa-m-aş pe firma
lor că deja m-am săturat, m-am plictisit, „Andreea! stăm ca
proastele aici vineri seara în timp ce altele dansează prin
discoteci şi se distrează şi...”
„Hai mai bine pe balcon să fumăm o ţigară ca să ne iasă o
noapte mişto cu minute multe...”
„Ohoho...”
Nicole nu fumează, da’ iese cu mine cînd avem chef de
poveşti sau vrem să fim singure sau pur şi simplu ne jucăm
de-a secretele, le facem în ciudă celorlalte, ca să aibă apoi
7
 motiv să bîrfească o săptămînă despre cum le-am bîrfit noi
pe balcon şi cum facem bisericuţă şi destrămăm firma şi nu
ne pasă de unitate, „Eh, unitatea pulii... aici toată lumea bîr-
feşte pe toată lumea, să fim serioşi!” rîde Nicole în şedinţă fă-
ră să-i pese de Cătălina care o aude da’ n-are cum să riposte-
ze, ne scoatem două scaune pe balcon, dacă n-au scos deja
fetele de pe tura dinaintea noastră, ne aşezăm şi tăcem apoi
minute întregi, eu îmi aprind într-un tîrziu ţigara, de-aici de
pe scaun nu văd decît oamenii care trec pe trotuarul celălalt,
cre’ că numai un grapefruit lipseşte din noaptea asta, aşa
lipită de trotuare şi de clădiri, împinsă aproape înăuntru,
care înăuntru? ar întreba Alex, atent la reacţiile mele, ăla
vechi – aş răspunde eu – nu ţi se pare că ar fi noaptea asta în-
toarsă pe dos ca o mănuşă sau ca o plapumă,
nu ţi se pare? plapumă pe dracu’, numa’ la prostii vă gîn-
diţi! ar protesta el, la prostii te gîndeşti tu împreună cu tot
neamu’ tău în afară de soră-ta! zîmbesc şi îmi bălăngăn pi-
cioarele – cum de ţi-ai luat fusta asta pe tine? unde credeai
că vii? mă ia la rost Nicole, un pic amuzată, ai vreo întîlnire şi
mie nu mi-ai spus nimic!?
„Ciuciu întîlnire, am avut chef să mă-mbrac mişto în seara
asta, presimt eu c-o să se-ntîmple ceva special, stai numa’ să
vezi...”
„O, daaa! deja mă simt în noaptea asta ca-ntr-o pulă, să mor
io!” rîde un pic, apoi se ridică de pe scaun, se apropie de geam,
se uită şi ea la oamenii care trec pe stradă, pe sub balcon, îi
alunecă de pe umăr o şuviţă de păr gălbui şi-i pluteşte aşa
prin aer o vreme, „Ce facem, rămînem aici? Să scot tele-
foanele...?”
„Da, hai să rămînem aici!”
Bine, hotărîm că ne facem noaptea pe balcon şi lungim
firele cîrlionţate de telefon de pe măsuţele lor obişnuite pînă
la geam, le cam gîtuim, ce să zic, că altfel n-ar ajunge telefoa-
nele pînă pe pervazul ferestrei, chiar în colţ cu toate că ne-a
avertizat Cătălina că nu avem voie să le scoatem pe geam,
s-au plîns vecinii de răcnetele şi hohotele noastre, se aude
pînă jos ce vorbim şi mai ales cum vorbim... „O, am uitat să-ţi
spun mai devreme c-ai primit o scrisoare. Dacă nu te superi,
vrem s-o lipim pe perete, lîngă afişul tău cu expoziţia aia.
Ne-am pişat pe noi de rîs...” îmi întinde din cameră plicul
8
desfăcut „Bine că v-aţi distrat!” mă uit la numele de pe plic
şi-mi pică fisa – „Fir-ar! aveam întîlnire cu băiatul ăsta
săptămîna trecută, mi-a mai scris o dată...” înăuntrul plicu-
lui – o singură foaie, text scris la calculator şi frumos aranjat
pe centrul paginii, ultimele cuvinte scrise cu majuscule, fără
diacritice, cu umbre desenate pe foaie, bidimensional, cum
ar veni, s-a chinuit băiatul să dea o formă artistică mesajului,
nu glumă
„Draga Andreea,
ai o voce frumoasa, dar o sa-ti spun eu cum esti cu
adevărat: eşti o curva de doi bani care suge PULA fiecărui
client, esti fututa in gaoaza, in pizda si in gura! Daca te
întrebi de ce iti scriu aceste prostii iti spun: pentru ca tragi
de pula la gura! si va fut în gura pe toate fetele de acolo.
Va umplu gura cu sperma, iar daca nu va-ti saturat, va fut
între mamele. Andreea e o mincinoasa, o stricata, iar cu
toti cu care ai fost te-ai carpit, dar eu ti-am bagat-o în
gaoaza pana ti-am sparto! Va doresc la toate acelaşi lucru:
SA SUGETI PULA!”
„Am înţeles, să trăiţi!” mă scarpin în cap şi ridic din umeri
a neputinţă. „Băiatul ăsta chiar că e supărat, a şi uitat că sparto
se scrie cu cratimă...”, bine că e noaptea aşa de frumoasă afa-
ră, mă fute direct în cap aerul ăsta gros de vară fierbinte fără
jenă fără probleme îi cedez şi mă dezbrac de bunăvoie restul
vine de la sine – mă răsucesc un pic pe scaunul lipit de pere-
te dacă sună cumva telefonul, nu trebuie decît să întind mîna,
să apuc receptorul, să-mi ridic şi picioarele pe scaun şi să le
încrucişez sub mine – în faţă noaptea, în spate telefonul, cu-
vintele vrăjite la mijloc şi legea morală în mine „Bună seaaa-
ra, iubitule te-aştept ca şicînd...”
„Alo-da! pe Diana o caut!”
„Haoleu, arde pe undeva?!”
„Unde? Nuuu, încă nu arde, în bucătărie facem baie împre-
ună că baia încă nu e terminată şi apoi facem dragoste la pie-
lea goală am facultatea de electronică la domiciliu da’ n-am
terminat-o, am avut o grămadă de cărţi şi mi le-a furat fabri-
ca de lîngă mine, îmi fură mîncarea din mine şi nu mă tratea-
ză şi doctorul e vinovat că ascultă de halucinaţii!”
Casc ochii mari, mă uit la receptorul din care iese vocea
asta gîtuită, mă uit la Nicole, ce dracu’ se-ntîmplă aici? „Alo,
9
 băiatu’, ia-mă încet, da? că vreau să te pricep şi eu! ce spu-
neai de halucinaţii?”
„Acum plec la biserică să vorbesc cu dumnezeu, poate prind
nişte relaţii cu străinătatea, tre’ să mă duc apoi la Romtelecom
cu 5 kile’ de vin alb să vorbesc cu fetele de-acolo poate îmi
fac legătura cu Japonia, vreau să... Iar la biserică, ohoho, îmi
taie capul, îl ridică sus şi mă experimentează, fură organele
din mine, eu în schimb vreau să mă căsătoresc cu Diana, chiar
şi în condiţii fenomenale şi foarte dificile ca astea, de exem-
plu, dacă îmi fac un prieten ei urgent îl copiază!”
„O, pizda mă-sii de ea Diana!... cum ziceai că te cheamă?”
„Vasile. Şi despre Diana te rog frumos să n-o înjuri, desfă-
şurătorul îmi soseşte în termen de zece zile, aseară am fost
experimentat prin tăiere de pulă, mîncarea ce am mîncat-o a
fost toată artificiala şi formală, azi am fost alimentat un pic,
procesul a fost intentat de Romtelecom, într-adevăr, n-au de-
cît să judece procesul prin muzica de internet, am tot su-
nat-o pe avocata mea şi ea îmi dă post nealocat! azi cînd au
venit pe la mine am mîncat natural, mi-au făcut apoi o baie
corporală ca să fiu igienic şi apoi un aparat electronic a furat
iar mîncarea din mine...”
„Vasile! închide telefonu’ şi nu mai suna aici că dai de dra-
cu’!” mă ridic enervată de pe scaun, Nicole se uită la mine da’
nu aude ce se-ntîmplă la celălalt capăt al firului – n-am ni-
mic, ce să am? patrulez pe balcon, vezi că sună cineva la uşă,
or fi Ela şi Corina, aleargă ea să le deschidă şi mă lasă în pla-
ta Domnului cu tembelu’ ăsta „deja obişnuit cu dracii la mine
în casă a apărut o doctoriţă care n-a vrut să facem împreună
momente de dragoste, mă ţine în sodă şi apoi toată ziua am
fost internat într-un spital de psihiatrie şi acolo doctorul a
scos o casietă...”
„...ce fel de casetă?”
„O maşină formală, mi-o aduce acasă de zece ori pe zi. Un
fel de frigider formal din care iese pornografia electronică şi
telefonică, ei introduc acolo o poză de televiziune de-a mea,
ia spune, poţi să mă scoli din impotenţă? ca să nu mai rîdă
tot satul de mine?”
„Nu, Vasile, eu nu pot, închide dracului telefonu’!”
„Acuma te mîngîi oleacă adînc cu perişorul de pe burta mea
pe burtica ta şi facem băgarea limbii de la tine la mine şi bă-
10
garea limbii mele la tine, vai! am nişte halucinaţii cînd dau
drumul acuma la spermă! Fabrica de fete de lîngă mine îmi
tot bagă o femeie artificială ca să-şi bată joc de mine, acuma
am ajuns să fac dragoste cu toate patru deodată. Fabrica de
fete face concurenţă cu mine şi nu mă lasă să-mi scol pula,
ele împreună cu alt duşman de-al meu care mă forţează să nu
iau medicamente cînd nu-s alimentat, un moş de-al meu care
se tot luptă cu mine, nu mă lasă să mă căsătoresc... Da’ eu o
iubesc deja pe Diana, ea mi-a promis că ne căsătorim chiar şi
în condiţii telefonice...” stau rezemată cu fundul de pervaz şi
bat un ritm aiurea cu receptorul în coapsă, nu-l mai ascult,
clipesc uneori cuvintele astea aşa de absurd, curg prin colţul
clădirii din faţă, se preling pe geamuri cuvintele murdare sau
sparg învelişul ca nişte picături chinezeşti sparg aerul din jur
ca să intre şi Ela în cameră, Corina s-a oprit la baie, ar fi timp
acuma să-i închid ăstuia telefonu’ pur şi simplu să mă fac că
scap receptoru-n furcă sau ceva de genu’ ăsta, încep să mă
plimb în sus şi-n jos pe balcon, atîta cît mă lasă firul de tele-
fon „Vasile, închide-n pizda mă-tii telefonu’, Diana nu mai lu-
crează aici...”
„Cu mine te rog frumos să nu vorbeşti aşa! Şi dacă Diana
nu vrea, poate că vrei tu să ne căsătorim, te iubesc după vo-
ce, pe mine mă chiamă Cioclu Vasile, cum intri în comuna
mea te duci direct la numărul 87, acolo e o casă netencuită şi
întrebi de şoseaua trei sarmale, treci tot înainte, urci un deal,
mergi tot înainte, faci apoi oleacă la stingă, treci şi de postul
de poliţie pe şoseaua asfaltată, depăşeşti biserica, cobori la
vale şi uite cum ai ajuns la intersecţie! acolo e o vilă mare,
albă, faci la dreapta, mergi apoi tot înainte, bifurcaţie de
dreapta, da’ tu o faci la stîn-ga şi acolo e! şi apoi” – îmi frec
tîmpla cu receptorul, îmi frec şi părul, s-a încălzit bucata de
plastic, cum am ţinut-o aşa lipită de ureche, nu cred c-am
vorbit cu Vasile ăsta mai mult de cinşpe minute şi deja mi-e
rău sau am obosit sau chiar nu mai am nici un chef să vor-
besc – aşez receptorul în furcă, mă ridic de pe scaun şi mă
aplec peste marginea balconului, s-a împuţit noaptea asta
dintr-o dată, fir-ar!
„Fă, eşti tîmpită!?” sare Corina la mine „de ce i-ai închis!?
au făcut aseară cu el trei sute de minute, l-a ţinut Diana la
telefon trei ore, tu ce dracu’ ai?!”
11
 „Băăăi! las-o-n pizda mă-sii, tu ai vorbit cu el? ai auzit ce
debitează? omu’ ăsta nici nu ştie pe ce lume trăieşte...”
„Mă doare-n cur că nu ştie labagiu’ pe ce lume trăieşte!”
„Corina... fac eu pînă dimineaţă o mie de minute, bine? da’
nu cu oameni ca ăsta!”
„Eeei, căcat! şi dacă nu mai sună nimeni pînă dimineaţă,
să te spun la Cătălina că închizi telefonu’ la clienţi?”
„Spune-mă... da să ştii că te bate dumnezeu pentru faze
din astea. Şi să nu te-mai miri după aia că n-ai noroc în dra-
goste...”
Se calmează brusc Corina, mai bombăne ceva şi-mi întoar-
ce spatele, Nicole rîde mocnit, începe să-şi cureţe telefonul
cu spirt – băi, pe cuvînt, nu-i de rîs la faze din astea, şi aşa ne
înjură destui oameni...
„Ia calmează-te, dragă, că din înjurăturile astea îţi ies ba-
nii şi ţie! şi n-am înţeles că sîntem noi responsabile pentru tot
poporu’ chinez, ce dracu’!” se răsteşte Nicole la mine, nu mai
am chef să stau pe balcon, hai înăuntru, oricum o să se facă
rece imediat, nici măcar lună plină n-avem în seara asta –
oho că pentru luna ta plină stăteam eu pe balcon şi habar
n-aveam! Se zburleşte la mine, da’ îşi ia cana de cafea, geanta
şi agenda şi se întoarce în cameră, aranjăm telefoanele la loc
pe măsuţele lor, eu îmi pun căştile pe urechi şi-mi arunc în
sac o privire, să văd ce carte mi-am adus de data asta, tot aia
veche, la care citesc de două săptămîni, tre’ să faci ceva cît e
noaptea de lungă, mai ales dacă se întîmplă să sune puţini
oameni, şi chiar dacă sună mulţi, tot tre’ să-ţi ocupi spaţiul şi
timpul cu ceva, altfel îţi înţepeneşte curu’ pe scaunul ăsta, Corina
şi Silvia, de exemplu, s-au instalat între timp pe coridor, şi-au
adus şi telefoanele aproape de ele, şerpuiesc firele albe pe
sub uşă, stau rezemate cu spatele de pereţi, au deschis şi uşa
băii ca să intre fumul acolo şi să iasă apoi afară pe geamul ăla
mic. Fumează, Silvia e prima care-şi dezveleşte picioarele, cu
un gest larg îşi apucă poalele rochiei şi ies genunchii ei ro-
tunzi la iveală de sub materialul larg, negru, lung pînă la gle-
zne, cotrobăie prin geantă şi întinde în faţa ei pe mochetă pa-
tru pensete la care se uită apoi îndelung, pe urmă îşi trece
palmele peste picioare, de la genunchi pînă la glezne, le mîn-
gîie aproape, se mai uită o dată gînditoare la pensete şi o ale-
ge pe asta din mijloc, o femeie adevărată tre’ să aibă pe puţin
12
trei pensete, cu vîrfuri de diferite grosimi, în funcţie de natu-
ra părului care trebuie epilat. Dacă eşti o super-femeie, aşa
cum e Cătălina, să zicem, atunci cu siguranţă ai în geantă vreo
cinci pensete. Poate chiar şase, una din ele cu vîrfuri aurite
neapărat. Eu n-am încă nici una, da’ asta nu înseamnă nea-
părat c-aş fi bărbat, înseamnă că o să-mi cumpere ele o trusă
de machiaj cu tot cu pensetă, săptămîna viitoare, premiu c-am
făcut cele mai multe minute pe noapte, pînă atunci mă uit la
ele cu admiraţie şi mîzgălesc tot felu’ de figuri geometrice şi
desene abstracte pe foile agendei şi apoi le rup în bucăţele din
ce în ce mai mici, mi se pare fabulos să străbaţi cu obiectul
ăsta cu cleşti fiecare centimetru de picior, să călătoreşti aşa
pe deasupra pielii tale – uneori îşi smulg şi bucăţi mici de
piele odată cu firele alea blestemate şi o pată mică de sînge co-
lorează imediat pielea deja înroşită şi după cîteva secunde
apare şi răcnetul „futu-ţi neamu-n cur!” şi nu e deloc impo-
sibil să-ţi dai seama că firele alea de păr au şi neam şi cur,
uneori lumea le ignoră, da’ ele neapărat există, dacă nime-
reşti în cîte-un loc două fire de păr crescute din aceeaşi ră-
dăcină, atunci e grav! Dar se întîmplă să găseşti chiar şi trei
fire de păr în aceeaşi rădăcină şi asta-i chiar nasol, fiindcă
doare de trei ori mai mult, normal, „pizda mamii voastre, voi
de unde-aţi apărut? cum dracu’ de v-aţi adunat aşa?!” urlă
Corina la ele, Silvia îşi aduce aminte de lucrarea ei de licenţă,
îşi lasă o clipă penseta lîngă scrumieră şi înalţă capul spre
mine – auzi, ai cumva Kant acasă?
„Aici la Bucureşti nu, la Bistriţa doar... Da’ s-ar putea să
găsesc şi aici, la un prieten.”
„Ce pula mea e ăla?” se bagă şi Corina în discuţie şi mai
trage un fum din ţigara nu ştiu cui lăsată în scrumieră. Rămî-
ne o dungă groasă de ruj pe mucul ţigării, Silvia se uită la ea
cu drag şi izbucneşte în rîs şi rîde pînă se îneacă în fumul
ţigării „Daţi-mi repede o gură de apă minerală că mor!”
„Ce-ai, fă?! Ce rîzi aşa ca broasca la barieră? Poate găsesc
şi eu pe-acasă dacă-mi zici ce dracu’ e ăla...”
„Lasă” se resemnează Silvia, se întinde după pensetă „să
ne întoarcem la lucruri mai serioase...” Pensatul ăsta poate
să dureze ore întregi, dacă nu sună labagiii ca să trebuiască
să ne agăţăm de receptoare şi să prestăm şi după ce termină
cu porţiunea de la glezne la genunchi, îşi dau jos bluzele, îşi
13
 dezvelesc fetele braţele şi atunci să vezi expoziţie de sutiene
şi sîni şi dantele – numai că de aici se complică treaba, tre-
buie să tragi un pic cu două degete de pielea de la subraţ,
trebuie s-o întinzi, apoi să-ţi apleci capul ca să vezi naibii ce
smulgi acolo sau trebuie chiar să-ţi răsuceşti un pic mîna în
care ai penseta şi abia pe urmă să încerci să apuci cu colţii de
metal firele intruse. Nu-ţi reuşeşte întotdeuna, te mai şi
enervezi în poziţia asta, arunci cu penseta după cine se ni-
mereşte lîngă tine sau o trînteşti de peretele din faţă, cum fa-
ce Silvia uneori iar penseta, obiect prost şi neînsufleţit, ateri-
zează fix în scrumieră şi atunci tre’ s-o recupereze din alea
paişpe mii de mucuri şi ţigări fumate şi tre’ s-o şteargă apoi
cu spirt ca să nu se infecteze dracului! aşa că mă ridic de pe
mochetă, mi-a venit o idee mai bună „Vreţi ceva de jos? mă
duc să iau nişte bere” fac slalom printre ele, îşi scoate Nicole
portofelul din geantă, îmi dă şi Corina cîteva mii dintr-un
buzunar al blugilor şi ies repede din firmă pentru că de-acu-
ma se complică lucrurile definitiv: ajung fetele imediat cu
penseta la chiloţi, între picioare, peisajul se cam umezeşte,
ce să zic, Corina îşi fixează nu ştiu cum chiloţii într-o singură
dungă subţire, parcă i-ar împacheta sau i-ar îndesa cumva
înăuntru ca să elibereze încheieturile picioarelor şi cine-ar fi
zis că pînă şi bikinii pot fi suflecaţi? ţipă la fiecare fir de păr
smuls, aici începe să doară de-adevăratelea, aici tre’ să fii şi
mai atentă să tragi de firul de păr fix în direcţia în care a
crescut el din piele, dacă a crescut în sus – tragi uşor cu
penseta în sus, dacă a crescut în jos – tragi de el în aceeaşi
direcţie, nu e chiar aşa de simplu, nu poate chiar oricine să
facă operaţiunea asta delicată, pînă cînd mă întorc eu cu cinci
cutii de bere în braţe nu se mai pricepe nimic din trupurile lor,
nu se mai văd decît bucăţi de carne strînse de degete dictato-
riale – carne înroşită, carne vînătă sau umedă de atîta frecuş
şi atingere, îmi desfac cutia în grabă, mă tai la degetul mare
din greşeală, trag o duşcă lungă, acuma chiar că miroase a
pizdă şi excitaţie în jur, s-a plictisit Silvia de pensat şi îşi
aranjează rochia la loc, îi îndreaptă cutele cu palmele şi
întinde apoi mîna după cutia ei de bere, eu îmi dau seama că
aş putea să intru în cameră şi să citesc dracului ceva „Bon,
hai că mă duc dincolo, să-mi iau o ţigară, să...”

14
 „Hoo, unde fugi?” sare Corina veselă „Stai aici şi-nvaţă, că
pizdele rase le place la bărbaţi, ce credeai?! ia o ţigară de la
mine dacă vrei...”, rîde cam aspru, cu ocazia asta s-a răzbunat
şi pentru faza cu Kant despre care pînă la urmă i-a zis Silvia
ce şi cum, mă scarpin în cap, mă întind şi iau o ţigară din pa-
chetul căscat lîngă piciorul ei, chiar dacă ştiu c-o să mă ustu-
re imediat gîtul după ele – nu pot să refuz atîta generozitate,
ca să nu îmi facă apoi capul pătrat că eu de ce nu vreau să
fumez de la ea, ce, are rîie? „Mă rog, vroiam doar să-mi iau
ţigările, mă-ntorceam înainte să terminaţi voi...”
Îmi aprind ţigara, mă strîmb şi tuşesc un pic de la gustul
acru, mă aşez la loc cu picioarele încrucişate sub mine, data
viitoare să fac bine şi să găsesc ceva mai credibil ca s-o şterg
dintre ele, altfel ajung iară să visez tîmpenia aia de cîmp
imens care tot trebuie pensat, un fel de umăr lipit de iarbă –
o femeie uriaşă, întinsă la plajă cu braţele-n sus aştepta să-i
curăţ mizeria aia de păr de la subraţ şi nicicum nu mă
descurcam, nu ştiam în ce direcţie tre’ să trag firul de păr,
penseta era foarte grea şi foarte mare, cre’ că avea pe puţin
un metru, de fapt eram un pitic, eram ca pasărea aia dentist
care curăţă dinţii de crocodil, fir-ar! mă trezeam speriată,
răcnea femeia că nici măcar nu ştiu să ţin penseta ca lumea
şi de fiecare dată cînd răcnea cădeam de pe ea, mă chinuiam
apoi încă cinci minute să mă caţăr înapoi pe umărul ei răsu-
cit în afară şi tot aveam impresia c-ar semăna a Corina, nu-
mai că era blondă femeia din vis, în timp ce Corina de fapt e
brunetă, brunetă bine, nu glumă, deşi ea spune tuturor că nu
e ţigancă are vreo două’ş’opt de ani, are un băieţel şi un amant
căsătorit care-i tot promite c-o să divorţeze de nevastă-sa,
are nişte dinţi stricaţi în faţă, are buze mereu colorate cu
roşu violent şi din cînd în cînd are ceva şi cu mine, adică
atunci cînd mă fixează cu ochii ăia mici şi acuma cînd mă
măsoară cu un fel de ironică încîntare – Andreea, pe tine cine
te mai fute? cînd ai văzut ultima oară o pulă adevărată? ia spu-
ne, te mai gîndeşti la Marius ăla?
da – îmi lipesc coastele toate de perete, îmi întind genun-
chii la dezmorţit, le tot aud folosind expresia asta atunci cînd
îşi povestesc între ele aventurile „fată! i-am văzut-o în sfîrşit!
după două săptămîni de nefeu total! îţi dai seama ce-a fost la
pizda mea!?” şi dacă zice ea c-a văzut-o, tu poţi să tragi liniş-
15
 tită concluzia că s-a şi futut, deci n-o să mai răcnească toată zi-
ua la noi şi nici dracii n-o s-o mai apuce din orice fleac, spre
bucuria şi liniştea noastră, a tuturor, deşi nu înţeleg de unde
vine ideea asta că dacă ai văzut-o, înseamnă că negreşit o să
şi aterizezi în ea, de parcă nu s-ar putea întîmpla într-o bună
zi să întîlneşti un tip care să-ţi zică „puişor, ai văzut-o, acuma
valea, ciuciu futai în seara asta!” să-şi fluture pula în faţa ta aşa,
ostentativ, ca pe un steag şi apoi să te dea pe uşă afară, cum
fac în filme femeile fatale cînd pun pe jar cîte-un personaj
secundar şi apoi îi dau cu flit, gata! nu mai vor să facă dra-
goste, îşi aduc aminte că încă nu-s pregătite, nu, cu un bărbat
nu ţi s-ar putea întîmpla aşa ceva, să fim serioşi, ei n-ar fi în
stare de atîta meschinărie, sau cabotinism? oricum mi-e greu
să-mi imaginez vreunul cu pula fluturînd în faţa unei femei
pe care s-o dea afară după aia, cînd li se scoală – se fut şi ga-
ta, măcar ştii o treabă, o sinceritate a instinctului, nu ca la noi...
mi se face frică de Corina cînd mă ia cu întrebări din astea,
nu mai scap decît dacă-mi ridic brusc fruntea de pe genunchi,
îmi trec mîna prin păr şi îi surîd cu sclipici în ochi „iubitul
meu locuieşte într-un delfin, mare taină, să ştii...”
„Mă piş pe delfinii tăi, fată, eu vorbesc serios acum!” sare
Corina enervată şi îşi aranjează la loc bichinii, a terminat cu
pensatul în zona asta, acuma îşi trage blugii pe ea şi se înche-
ie la nasturi.
„Şi eu vorbesc serios, da’ nu mă crezi... m-am combinat cu
un tip care locuieşte într-un delfin”
Nu mă crede, se întinde după poşetă şi începe să scoto-
cească pe-acolo după farduri, apoi se uită la mine să vadă da-
că fac mişto, nu observă nimic suspect, îmi las doar fruntea
pe genunchi, subiectul ăsta mă cam scoate din minţi
„Aha! şi cum e tipul?”
„E mai mare decît mine, să tot aibă treizeci şi ceva de ani, îl
ştiam de mai demult, am schimbat cu el tot felu’ de idei şi de
poveşti, nu-mi explic cum da’ într-o noapte foarte brusc mi s-a
făcut poftă de trupul lui şi am făcut dragoste imediat şi...”
„Fă, proasto! păi l-ai lăsat să ţi-o pună aşa, din prima?
Acuma o să zică că eşti curvă!”
„Şi ce dacă? Mie mi-e drag oricum şi mi-a plăcut şi cînd
am făcut-o din prima”, mi se face dor de el şi cînd stă în faţa
mea şi mi se pare tulburător şi cînd îmi vorbeşte despre spi-
16
tal „da’ deja e prea tîrziu, nu se mai pune, se căsătoreşte săp-
tămîna viitoare” se opreşte Corina din scotocit poşeta şi îşi
aprinde o ţigară, indignată – ce pula mea de relaţie e asta, băi
Andreea?
„Cre’ că e cea mai convenabilă dintre toate, băi Corina, nu
tre’ să aibă omu’ grijă de mine, nu tre’ să-mi facă nici un cadou,
nu tre’ să-mi spună cît de mult sau cît de des mă iubeşte...”
dimineaţa mă trezesc şi plec împreună cu el, cam ameţită, ce-i
drept, abia mă dezmeticesc după atîtea vise, întotdeauna
încîlcite, abia recunosc realităţile nu prea avem timp de
leneveală, s-a petrecut totul prea repede, se petrece totul prea
brusc, de cîteva ori am avut timp să bem o cafea totuşi...
„Băi, tu chiar că eşti fraieră!” mă întrerupe Corina, îşi
şterge a treia oara buzele de ruj, cotrobăie prin poşetă după
o altă culoare, cre’ că are în geanta aia vreo paişpe rujuri di-
ferite pe puţin, o să se tot machieze vreo oră, de acuma
înainte, parcă văd. „Păi dacă-ţi place, fă dracului ceva, cuce-
reşte-l, du-te la biserică, nu sta ca vaca...”
„Se căsătoreşte săptămîna viitoare, Corina, şi mai împreu-
nă decît atîta, n-o să fim niciodată. Lucrurile stau bine fix aşa
cum îs acum.”
„Cum pula mea stau bine!? Da’ cînd te trezeşti dimineaţa
singură în pat, cum te simţi?”
„Rotundă ca o portocală, plină şi liberă, cum dracu’ să mă
simt?...”
„Căcaaat! lasă vrăjeala, că aşa zicem toate, o să vezi tu pes-
te cîţiva ani, o să vrei tu să te mîngîie cineva, să-ţi zică te iu-
besc din cînd în cînd, să te ţină în braţe...”
„Eeei, vax! adică tu mai crezi în piticu’ bălţii, fato!?” sare
Silvia parcă protector, aşa că îi arunc un zîmbet de recunoş-
tinţă şi îmi aprind grăbită înc-o ţigară „că-ţi spune al tău de
trei ori pe zi te iubesc, îţi cumpără flori de paişpe februarie şi
după aia tot el o fute pe Gina de la patru şi tu plîngi aici cu
noi ca bezmetica şi te bucuri că nu-ţi dă papucii, nu? că doar
tu eşti aia care suge pula la telefon în loc să stai noaptea aca-
să cu el!”
„Fuck like rabbits, raise kids and live happily ever after...”
îmi dau şi eu cu presupusul, deşi cred c-ar fi timpul să mă ri-
dic acuma, să mă retrag în cameră, las totuşi uşa deschisă ca să
nu creadă că mă ascund, îmi ridic sacul pe masa rotundă, mă
17
 aşez pe scaun, îmi ridic picioarele pe unul din braţele meta-
lice şi mă întind după walkmanul de lîngă telefon, se aude în-
că vocea Silviei răstindu-se, între timp s-a enervat Corina, se
uită cu ciudă la Silvia „Fă! Pe mine să nu mă faci aia care suge
pula la telefon că nici tu nu eşti mai brează cu toată facultatea
ta, clar!? Şi al meu să ştii că mă respectă aşa cum sînt!” nici de
mine nu uită, se întoarce şi mă fixează prin uşa întredeschisă „Şi
tu ce tot comentezi acolo?”
„Nimic, era doar o replică dintr-un film...”
„Da’ în fond de ce îţi place tipu’ ăsta, că mă si-nervezi!” se ba-
gă şi Nicole în discuţie, mai mult ca să devieze atenţia Corinei
„Pentru că mă fute bine, cum de ce?” îndrăznesc eu –
”i-auziţi!” se uită Corina la mine cu neîncredere „i-auziţi, fă! o
fute de-i sar capacele. Păi şi acum dacă se însoară omul, ce faci?”
Ridic din umeri şi zîmbesc, parcă ar fi ceva de făcut, poate
să mă pun în cap şi să număr aşa pînă la trei sute, se văd pe
pereţii ăştia toate urmele pantofilor, poţi să te uiţi şi să-ţi amin-
teşti cum am stat acum două nopţi, tot pe scaunul ăsta, cu pi-
cioarele atîrnate peste spătarul lui metalic, cum le bălăngă-
neam a plictiseală pînă cînd a sunat cretinu’ ăla – fă, curva
dracu’, îi mai sugi pula lu’ taică-tu? mi-au şi dat lacrimile ime-
diat, nu mai auzisem una ca asta, nici n-am apucat să-l bag în
pizda mă-sii de bou şi de uluială sau de nervi mi-a scăpat pi-
cioru’ şi fix în perete s-a oprit, m-au durut unghiile prin pan-
tof toată ziua, a rămas acolo semn o dungă lungă, n-au mai
fost spălaţi pereţii de-un an de zile, da’ vine primăvara, azi-mîi-
ne o să declanşeze Cătălina o curăţenie generală şi atunci să
vezi douăzeci de fete călcîndu-se pe picioare, cîteva o să mă-
ture, altele o să şteargă măsuţele şi telefoanele cu spirt, alte-
le o să şteargă pereţii cu dero, o să şteargă şi urma panto-
fului meu în timp ce eu o să spăl geamuri sau o să şterg pe
jos prin balcon, o să frec la gresia aia pînă cînd o să mă doară
braţele, e şi ăsta un fel de a uita înjurăturile tulburătoare,
nopţile sau nunţile cavalerilor, e şi un fel de mister aici care
nu mă priveşte pe mine, n-ar fi frumos să mă amestec, chiar
dacă vorbeşte foarte rar despre ea sau glumeşte că îl încurcă
verigheta cînd se spală pe mîini sau o uită acasă, ai zice că e
un fel de obligaţie dar poate la fel de bine să fie mult mai mult
decît atît, nu prea face el gesturi gratuite şi dacă vrea să se
căsătorească şi tocmai pe ea a ales-o mireasă, pesemne c-o fi
18
avut motivele lui, cine ştie cîte minuni or fi trăit împreună,
cine ştie ce fel de taină există între ei doi, ce dragoste tăcută
îi leagă şi atunci, vorba poetului, lîngă minunea cea mai sim-
plă tre’ să stai cum se cuvine, chiar dacă
„Căcat!” Corina se gîndeşte încă la situaţia mea, îşi aprin-
de o ţigară, „Păi lui îi place de tine sau nu?”
„Habar n-am. Nu cred. De fapt nici nu-i chiar aşa de im-
portant. Poate că-i plac atîta cît să se culce cu mine. Nu ziceai
tu că bărbaţii pot să fută la greu chiar fără să placă o femeie?
nu ziceai că numa’ gaura contează?...”
„Fă! păi dacă te fuţi aşa fără sentimente, atunci chiar că
eşti ocurvă...”
„Ah... da’ ce înseamnă curvă?” o întreb şi îi zîmbesc galeş,
n-am chef să ascult nici o casetă acum, de la calorifer pînă la
uşă ar fi cam opt paşi, opt metri, plus pereţii ăştia albi decu-
paţi dintr-un spital fără paturi fără asistente şi totuşi îm-
bolnăviţi şi – ia nu mai face pe proasta! Şi nu mă lua tu pe
mine cum îi iei pe handicapaţii tăi la telefon, clar? că pînă
una-alta am o vîrstă şi am crescut şi un copil, nu ca tine!” mă
scarpin în cap, mda, nu ca mine, îmi întind picioarele pe sub
masă, au cam amorţit, paişpe mii de săgeţi îmi traversează
genunchii pînă-n călcîie în timp ce mă ridic „Io mă duc să mă
cac, răspunzi tu şi la telefonu’ meu, te rog, dacă sună cineva
între timp?” îi arunc o privire rugătoare, se uită după mine
dezaprobator şi clatină din cap cu un fel de milă ascunsă, de-
ja mi se pare c-am vorbit prea mult, o fi de la bere poate deja
mă simt dezvelită şi cînd ating cu fundul colacul de plastic al
wc-ului şi cu tălpile goale gresia din baie îmi vine să le întreb
da’ pula ce înseamnă? şi cum vine aia curvă sau pizdă? că
parc-ar fi aşa dezmembrate cuvintele astea, fir-ar! le-am fo-
losit aşa de des încît pînă la urmă le-am golit de tot, să-mi
bag picioarele, le-am folosit de le-am rupt, mai ceva ca pe o
haină, le-am supt toată seva din glandă, nici nu mai reacţio-
năm pe stradă, auzi în spatele tău „sugi pula fă!” şi-ţi vine să
întinzi mîna după receptor ca să răspunzi bine-nţeles iubitu-
le, cum ne povestea Crina că i se întîmplă şi acum, după cinci
luni de cînd nu mai lucrează la noi, cînd sună cineva la uşă şi
ea sare din fotoliu strigînd alo da! eu le-am mai spus, liniile
astea erotice ne-au stricat pe noi la cap, că înainte eram fete
bune, pe cuvînt – acuma mi se pare c-am vorbit prea mult, n-ar
19
 fi trebuit să le spun nimic despre cavaler, e chiar misterios şi
ambiguu ce se-n-tîmplă între noi şi dacă nu mă culcam cu el
în noaptea aia, nici nu cre’ că s-ar mai fi ivit o altă ocazie, fu-
masem mirodenii, ce-i drept, şi eu începusem să tac vertigi-
nos, patul meu – strimt, respiraţia lui – aspră, pielea – fier-
binte şi netedă, stăteam aşa încordaţi, încremeniţi în primele
momente, fără să îndrăznim să facem nici o mişcare, numai
respiraţia lui şuiera sacadat, foarte aproape de urechea mea
şi atunci mi-am întins picioarele şi am început să mă foiesc şi
brusc mi-a picat fisa – aaai, facem dragoste!?
„Da... Da’ cineva tre’ să întoarcă caseta pe partea cealaltă..”
„Aaabsolut!”
„Ştiu eu o babă care dă în cărţi excelent!” strigă Corina du-
pă mine, da’ se calmează imediat, face o grimasă de lehamite
cînd îşi aduce aminte că s-ar putea face de rîs cu mine în faţa
babei, de aia se şi feresc fetele să-mi dea în cărţi, sînt un par-
tener dezastruos în jocul ăsta sau ce naiba o fi el, încă nu-mi
dau seama, faza e că un sfert din fetele de-aici dau în cărţi şi
nu ştiu cum dracu’ se nimereşte aproape pe fiecare tură cîte
una, care va să zică, e lege: atunci cînd nu se pensează, fetele
îşi dau în cărţi, mi-au dat şi mie de cîteva ori, la început, abia
venisem, eram cam tăcută, luni de zile n-au ştiut nimic des-
pre mine – cu cine mă fut, cu cine ies pe terasă la o bere sea-
ra, cu cine bîrfesc, da’ mai ales pe cine, s-au gîndit să scoată
ceva de la mine, din clipa în care accepţi să te ghicească vre-
una din cărţi în cărţi – e clar că de bunăvoie te dezveleşti, te
destăinui, ajung secretele tale pe toate străzile, e o chestiune
de cunoaştere aici, evident – cărţile vorbeşte foarte limpede,
îţi mai pică aici o ceartă între femei, cum te înţelegi cu Nicole
în ultima vreme?... nu ţi se pare că e cu nasu’ pe sus fata as-
ta? nu ţi se pare că face mişto de tine uneori? ştii c-au vorbit
despre tine săptămîna trecută cu Cătălina? te vorbesc astea
pe la spate, fii atentă, n-ai să vezi aşa ceva...” se scarpină fata
în cap, cade pe gînduri şi i se pare că de-adevărate-lea Nicole
o ia la mişto sau că cearta aia între femei numa’ la muncă
poate să i se întîmple între fetele astea geloase toate şi dis-
perate toate după Alin al ei şi uite aşa află Laura tot felul de
amănunte pe care apoi i le spune Cătălinei, de mine s-a plic-
tisit repede, fiindcă o tot întrebam „Ce înseamnă damă de
pică? cum vine aia bărbat de verde haină de stat?”
20
 „Băi, nu mă mai întrerupe, că-mi pierd şirul, ce dracu’, taci
şi ascultă!”
„Pai dacă nu înţeleg!... Ce să ascult dacă nu înţeleg!?” îmi
imaginez doar ce de minunăţii ar putea să fie în capul fetelor
care ştiu să dea în cărţi şi se apleacă peste grămada aia de
figuri roşii şi negre care toate arată la fel, ce dracu’, nici una
din ele nu seamănă cu Marius sau Felix sau cavalerul meu de
acum, sau cu mama – femeia cu ochi verzi care-ţi trece pra-
gul cu un dar mare din inimă, mda, ar trebui să vină mama la
Bucureşti! tu de unde ştiai chestia asta? că doar n-am spus
nimănui că vine, arată-mi şi mie unde apare drumul lung în
cărţile astea, aah şi daca-i cu dar la mijloc, înseamnă că vine
cu supă de viţel şi sarmale după ea, poate chiar şi cu smîn-
tînă din aia groasă de la Bistriţa, ciudată simbolistica dese-
nată pe cartoanele alea, ar zice ele dac-ar şti, da’ nu ştiu, îmi
arată Laura un şapte de treflă şi unul de inimă roşie – uite
cînd cad astea două una lîngă alta înseamnă drum lung, asul
ăsta de inimă neagră nu înţeleg ce caută aici, o supărare
mare stă pe tine, dai la spate pe unu’ de roşu, haină de stat
adică un comunist?
băi, tu de fapt ce pula mea vrei?! îţi dau în cărţi de viitor
sau mă fuţi la cap cu comuniştii tăi?!
gata-gata, hai că nu te mai întrerup, mă las pe spate în sca-
un şi aştept cuminte să amestece cărţile, mi le întinde apoi să
fac o cruce cu palma peste ele şi să le rup, să le fragmentez,
cum ar veni, se uită la cărţile alea două care au ieşit din frag-
mentare, ţţţ, ţţţ, nu-mi place deloc ce văd aici, Andreea, să
ştii că cineva ţi-a făcut farmece, una’ de roşu, adică blondă,
mai în vîrstă, ţi-a făcut farmece grele, să ştii
vai de mine! cam aşa... pe vreo şapte ani?
Mă încrunt cînd o văd pe Laura că se încruntă, pesemne e
chiar grav şi încîlcit ce vede ea acolo, se tot foieşte pe scaun,
îşi sprijină bărbia în palme, tipul ăsta de verde, mai în vîrstă,
să ştii că e singur, are pe cineva lîngă el, da’ e singur, pe dru-
muri multe umbla şi tot nu face avere din asta, are şi el o
inimă neagră în piept, vrei să-ţi dau pe ce-o să fie între voi
doi? cum îl cheamă?
ăăă, n-are încă un nume, poţi să-l treci în catastif „cava-
lere”?

21
 băi Andreea, mă laşi odată cu textele astea? ce dracu’, tu
crezi că-i o joacă?
Nuuu, nu-i o joacă, sînt anumite reguli care trebuie res-
pectate aici, de pildă nici una din fete nu dă în cărţi marţi, nu-i
voie să stai picior peste picior în timp ce îţi ghiceşte Dora,
nu-i voie să zici mulţumesc la sfîrşit şi dacă o nimereşti pe
Anca tre’ să laşi cărţile grămadă pe scaun pe puţin zece mi-
nute „să se răcească”, zice ea, şi mai tre’ să laşi cincisute de
lei deasupra lor – simbolic, bine-nţeles, să nu-şi imagineze
oarecine că ar fi la mijloc o treabă gratuită, dimpotrivă, în
spatele damei de roşu s-ar putea alinia la o adică toate fe-
meile din lume cu păr blond sau şaten, cu ochii verzi sau al-
baştri, parcă o singură figură ca tipa asta grasă cu ditamai
decolteul în rochia de epocă ar cuprinde în ea o categorie
întreagă de femei, parcă juvetele de treflă ar semnifica şi el
de-adevăratelea o categorie întreagă de bărbaţi şi tineri şi
copii – toţi sînt clasificaţi pe culori, nu tu zodii, nu tu suflete,
numai culori de păr şi de ochi, numai două’j’două de cărţi
pot să contureze un univers întreg, cam ciuntit universu’ ăs-
ta, fiindcă nu cuprinde decît drumurile lungi, drumurile scur-
te, drumuri de seară sau drumuri de zi, certuri, necazuri mari,
bucuria, cumpăna, norocul în dragoste, moartea, fantastic!
naşterea nu apare pe nicăieri, apare uneori copilul celeilalte,
al rivalei – cîteva elemente de bază, nici nu-ţi trebuie mai
mult, construieşti tu restul sau ţi-l imaginezi, poate pierde
mama trenul şi nu mai ajunge la Bucureşti, nici cavalerul
meu verde cu inima neagră nu poate fi chiar aşa de singur şi
probabil că nici drumul ăla de seară nu e tocmai întunecat şi
nici scurt şi farmecele alea n-or fi ele tocmai blonde, or fi mai
degrabă uscate sau flămînde sau paişpe mii de alte variante
şi probabilităţi, ca la matematică sau dimpotrivă, numa’ o
legătură misterioasă cum ar fi aia despre care am învăţat la
lingvistică, aia dintre semnificat şi semnificant, doar că în ca-
mera asta îngustă şi albă nu se mai pune la socoteală nici un
semnificat, aici se pune doar ghicitul care se foieşte pe un
scaun electric şi ghicitoarea care absoarbe paişpe mii de
volţi de îndoieli şi incertitudini
cu pizda şi cu cărţile de joc stăpînesc ele lumea
de fapt o fac şi-o desfac în tot felu’ de întîmplări de fum şi
scrum şi hîrtie şi bine că sună telefonul, sar de pe covor – pe
22
ăsta-l iau eu! şi mă arunc în discuţia care o să dizolve imediat
toate misterele din cărţile alea soioase, şterse, aproape deco-
lorate Bună seara iubitule, eu sînt Andreea, bine-ai venit la
această linie erotică – îşi ridică brusc Maria ochii şi se uită la
mine lung cu priviri foarte verzi şi păr auriu mă priveşte bă-
nuitor şi-mi şopteşte stai jos acum, vreau să te cunosc – şi în
cîteva secunde înşiră toate cărţile alea pe un scaun, le face
evantai, o privesc şi eu de sus, rezemată de perete, cu recep-
torul la ureche, vorbesc în şoaptă cu individul de la celălalt
capăt al firului – io-te la ea, vrea să mă cunoască, fata asta
dac-ar fi fost un pic mai înaltă ar fi întrecut-o şi pe Nicole de
frumoasă ce e, îmi arunc ochii pe cadranul telefonului, trei
minute 43 de secunde, închide şi tipul de pe fir, aşa că pun cu
grijă receptorul în furcă, îmi încrucişez braţele peste piept
da’ nu mă aşez – tu ţi-ai lipit gîndul de un bărbat de inimă nea-
gră, mai în vîrstă decît tine, acum are pe cineva lîngă el, o fe-
meie de ghindă, da’ nu stă cu ea decît pentru aşternut, fiind-
că pe umerii lui şi pe tot trecutul lui poartă o dragoste nea-
gră, o dragoste bolnavă ca un blestem, o dragoste brăzdată
de lacrămi
lacrămi... nu lacrimi? nu mă abţin, o întrerup intrigată
brusc şi furioasă
nu, nu lacrimi, îmi surîde ca şi cum ar şti – tu dacă ai să
ajungi vreodată la omul ăsta, tot prin pat ai să ajungi, o să te
folosească şi pe tine, dar cu multă bucurie, nu ca pe femeia
de acum, şi tu o să-l foloseşti pe el de fapt – are ochi închişi la
culoare, întunecaţi şi totuşi foarte luminoşi şi cînd o să tră-
ieşti lîngă el viaţa ta o să pîlpîie ca o luminare între agonie şi
extaz, da’ asta se va întîmpla mai tîrziu, acum are de făcut un
drum lung peste mare gata, am obosit – îşi strînge cărţile şi
îşi ridică fruntea sprijinită-ntr-un pumn pînă atunci, o ridică
atîta cît să mă vadă ieşind din cameră bombănind – eeei, pula-n
beci! mi-am lipit gîndul de-o inimă neagră brăzdată de laa-
acrămi, ce să-ţi mai povestesc
în cazuri ca astea nu poţi decît să ieşi pe balcon şi să fu-
mezi dracului o ţigară, s-o fumezi în două minute cînd de
obicei ţi-ar fi luat cinci şi la sfîrşit îi faci vînt perpendicular
pe capul vreunui trecător care în cîteva secunde o să simtă
arsura pe chelie si-o să scoată un răcnet şi-o să te bage-n piz-
da mă-tii de nesimţită! n-aveţi scrumiere p-acolo?!? ba da, avem,
23
 poţi să-i răspunzi sictirită sau nici nu te mai oboseşti, îi în-
torci spatele pur şi simplu, traversezi încăperea fetelor cu-
minţi, traversezi şi holul şi ajungi înapoi la cărţile pe care
le-ai lăsat să se răcească pe scaun, înapoi la telefonul de un-
de-ai plecat Bună seara iubitule, eu sînt Andreea, bine-ai
venit la această linie erotică vrei să facem sex vrei să stăm de
vorbă? cam cîţi ani ai?”
„Bună seara drăguţă, Adi mă numesc, am 37 de ani, pui-
şor, crezi că-s prea bătrîn pentru tine?”
„Nuuu, mă Adi, cum să fii prea bătrîn?! mie oricum îmi
plac oamenii aşa... mai copţi, că de la puştanii din ziua de azi
ce dracu’ să înveţi?” mă agit prin cameră, cu receptorul fixat
între ureche şi umăr, încă nu e gata a doua tură de cafea şi
nu mai am răbdare, mă învîrt pe lîngă firul de telefon, simt
cu tălpile goale răcoarea din cameră şi mocheta albas-
tru-închis, încă umedă după măturat, chiar am chef de pala-
vre acuma „Adi, tu eşti gelos, aşa, de felu’ tău?” trag de fir să-şi
descîlcească iţele de sub masă, iau telefonu’ în braţe şi încep
să mă plimb cu el în lung şi-n lat prin cameră
„Măi, nu-s gelos, da’ dacă o prind, o rup! sînt extraordinar
de... mă consider foarte deosebit, dacă-mi spune un tovarăş
c-a văzut-o cu unu’ io nu cred pînă nu văd, da’ şi cînd văd, îi
sparg botu’ de nu se mai recunoaşte nici cu buletinu-n mînă!
atîta-ţi zic...” mă opresc uluită din marş – cum adică să-i spar-
gă botu’?! cîteva clipe îi ascult vocea şi inflexiunile astea de
barbar şi mă scarpin în cap tulburată, să ştii că ăsta de-ade-
văratelea ar fi în stare să-ţi dea una’ de să vezi numa’ stele
verzi, să-mi bag picioarele! trei ore îl ţin pe ăsta la telefon şi
la sfîrşit îmi dau şi în-tîlnire cu el şi-i trag o ţeapă de toată
frumuseţea, bestia dracului „în rest, îmi place ăăă muzica
progresivă...!”
„Nu zău! asculţi tu muzică progresivă, Adi?” nu ascultă, ta-
tonează terenul de fapt, încearcă să-mi ghicească gusturile „Şi
ce anume îţi place în muzica progresivă mai mult şi mai mult?”
„Ăăă... Jean Michel Jarre, Vanghelis, astea...”
„Da’ astea nu e cumva muzica electronică?”
„Nu, drăguţo, îmi pare rău, da’ muzica electronică e cu in-
strumente electrice!”
„Aha... şi muzica progresivă e cu instrumente de progres, nu?”

24
 „Veeezi că ştii? Deşi, mă rog, eu sînt născut, crescut, trăit
în Ciuleşti, deci ar trebui sa-mi placă muzica ţigănească, da’
io nu pot s-o suport, mă aude tovarăşii mei că ascult muzică
din aia progresivă şi zice asta-i o tîmpenie, zice ce-i asta mu-
zică fără vorbe?”
„Păi chiar aşa, mă Adi, cum dracu’ poţi tu să asculţi muzică
din aia? doamne iartă-mă, că numai oamenii ţicniţi ascultă
aşa ceva! eu zic că prietenii tăi are dreptate, Adi, dragă...”
„Ei, nu, că nu ascult mereu, mai bag şi cîte-o ţigănească, o
lăutărească, acolo, că doar o viaţă are omu’...”
„Păi aşa, mă Adi, te credeam om cu capu’ pe umeri, ce
naiba...?”
„Bine, bine, lasă, că n-o să mai ascult de-acu’ încolo... De
fapt, te-am păcălit, am zis şi io aşa, la mangleală, că am auzit
o dată Vanghelis la actorii ăia, îi mişto numele, da’ dacă stau
bine să mă gîndesc, nici actorii ăia nu-s întregi la minte...”
„Povesteste-mi şi mie, Adi, cum e p-acolo pe la teatru...”
„Eh, io-s un fel de şef acolo, îs maşinist. Maşinist-şef, dacă
chiar vrei să ştii! io montez acolo tot ce e pă scenă”
„Şi pe actori tot tu îi montezi?”
„...aaa, nu, pe actori îi montează ăla... cum îi spune...?”
„Regizorul”
„Aşa, vezi că eşti deşteaptă!?”
„Ei, lasă că nici tu nu eşti mai prejos. Dacă ai preferat întîi
să discutăm şi nu să facem sex la telefon... înseamnă că nu
eşti ca restu’ proştilor care sună aici ca să-şi facă laba...”
„Ha-ha, drăguţo, îmi place c-ai zis chestia asta, ai dreptate,
sînt mai separat decît oricine şi dacă tot ne potrivim atîta, cum
facem să ne găsim şi noi, să începem o relaţie mai intimă, că
la telefon nu se poate, da-n realitate, cine ştie...?”
„Mda, cine poa’ să ştie, mă Adi... eu zic să ne găsim pe stra-
dă, nu? aşa-i cel mai simplu, îmi zici cînd ai timp liber şi ne
dăm întîlnire undeva pe stradă şi dacă-mi place de tine te in-
vit după aia la mine în garsonieră, bine?”
„ăăă... da! auzi, cumva eşti tu gagica asta din Evenimentu’
Zilei?”
„Cumva eu ar trebui să fiu... E blondă tipa?”
„Daaa! păi dacă aşa arăţi şi-n realitate, măi fată, eşti se-
xoasă rău de tot, trăi-ţi-ar, o să ne înţelegem extraordinar,
crede-mă!”
25
 „Mie-mi spui?!” oftez şi-mi umplu încă o ceaşcă de cafea şi
îmi aprind încă o ţigară, fumez prea mult în ultima vreme,
fir-ar să fie, bună seara iubitule – măi fată, io te ascult de
vreo zece minute, ţie ţi s-o cam deformat graiu’, nu crezi?! ce
preferinţe ai tu în materie de băieţi sau bărbaţi mă rog cum
vrei să arate ăla care te fute?
mi-e cam greu să-ţi explic acuma iubitule da’ e foarte im-
portant să aibă plapumă
ce să aibă?
o plapumă, neapărat să aibă o plapumă, că io fără plapu-
mă nu mă fut, să nu ziceţi că nu v-am spus!
da’ cine eşti?!
tot Andreea!
eşti blondă?
bineînţeles, iubitule
şi cîte chile ai?
păi... să tot fie vreo 47... da’ de ce întrebi?
ca să te chibzuiesc
da’ crezi că poţi să mă chibzuiesti aşa, la telefon?
încerc
aha... tu de fapt de ce-ai sunat aici mă iubitule?
păi... ca să te fut, nu? s-o crescut pula mea cît un măr,
vreau să fac o dragoste cu tine
o dragoste, două dragoşti sau două dragoste... ă? care e
pluralul corect?
du-te-n mă-ta! parc-ai fi profa de română – mă scarpin în
cap încurcată, mi-a închis, de data asta ce-am mai făcut?
aproape nimic, mi-am întins doar picioarele pe sub masă,
mi-am lungit şi braţele să se dezmorţească, să stingă cineva
lumina asta chioară din tavan, să aprindem mai bine veiozele
de lîngă telefoane, poate astea să ne inspire replici mai inte-
ligente, să nu ne închidă clienţii telefonu-n nas că iar o să ne
certe Cătălina în şedinţă că ne-am plafonizat de tot, ce dra-
cu’ – despre mine, ce să-ţi mai zic? aş vrea să merg şi eu în
Grecia, să vizitez piramidele, antichităţile, toate alea, da’ tu
ce zodie eşti, puişor?
Ooo, nici nu mai ştiu, Vasile, cred că am pierdut-o, bă! care
mi-aţi luat zodia?!... Vasile, da’ tu, la anii tăi mai crezi în
zodii?

26
 Da’ de ce să nu cred, Andreea? că se potriveşte, zău aşa,
cînd e în solstiţiul tău, te potriveşti, cînd e o zodie în care te
complaci, e perfect! citesc şi eu ziare, Poveşti adevărate, mai
învăţăm şi din experienţa altora, ce crezi? e foarte greu, viaţa
e scumpă, e probleme multe...
„Mi-e foaaaame, mi-e foaaaarte foame!” citez din memorie
şi din Matze, formaţia aia vocal-instrumentală de la Rondul
de Noapte
„Eu te înţeleg că ţi-e foame şi te înţeleg în ce faci, puişor,
da’ să ai grijă, să nu îmbătrîneşti prea repede, să nu-ţi faci
nervi că apoi devine tensiunea... nervii... părinţii tăi ştie de
tine? corespondezi cu ei? ştie ce faci tu aici?”
„Ştie, da’ e oameni deştepţi şi nu zice nimica”
„....aha”
aha, da’ nu pricepe „bravo, măi cioculeţ, ce să zic atunci?
noi am vorbit acuma în toate stilurile, şi ca amanţii şi ca fraţii
şi ca prietenii, da’ acuma tre’ să plec, adio! Ştii ce înseamnă
adio? în dicţionaru’ limbii române adio înseamnă că adică nu
ne mai vedem niciodată”
„Vai de mine, Vasileee, asta-i groaznic! şi pleci aşa, fără
să-mi spui şi mie ceva frumos, de dragoste şi dor şi încheie-
re... hai, că te văd mai romantic din fire, ştii vreo poezie...?
Una mică-mică?...”
„Măi, ce să-ţi zic, mie mi-au plăcut poeziile lu’ Eminescu,
ciocule, te pup şi te mai caut eu, pa!”
„Pa! pa...” şoptesc eu suav şi preiau repede încă un apel,
încă un Fănel sau un Iulian sau poate chiar un George, nu
i-am reţinut numele cînd s-a prezentat şi de fapt nici nu mai
are importantă – tu ce crezi c-o să se întîmple cu noi după
moarte, Costel? oare există rai şi iad?
da, există
şi, după părerea ta, cum ar putea să fie lucrurile p-acolo?
nu e prea inspirată întrebarea, dar ajunge şi ea, cînd e vorba
să testăm imaginarul colectiv, figura-şablon care bîntuie min-
tea relaxată a poporului „aaa... păi în Rai e soare, pace, nu
războaie, nu bătăi, nu înjurături, nu prostituţie de stradă...”
„prostituţie de stradă?”
„păi da, că mai e şi prostituţia de telefon...”

27
 „că bine zici... uitasem... rămîi un pic pe fir, Costel, bine? că
uite, mai sună cineva, o să-l luăm şi pe el cu noi, să ne futem
în grup, că-i mai mişto aşa, să nu închizi, bine?”
Halo! caut şi eu o fetiţă brunetă!
Cu ochi verzi, cumva?
Ooo... da!
Păi ai găsit-o, eu sînt aia!
Suuuper! eu nu-s prea înalt, am ochi albaştri, sînt brunet
şi port ochelari, din păcate...
De ce din păcate? că tot e la modă genul ăla de intelectual
rafinat, nu? tu de ce porţi ochelari, în definitiv? citeşti prea mult?
Nuu, mă uit prea des la teveu
Aha, asta era – deja e previzibil ce urmează, mă las pe spa-
te în scaun, intru în inerţie, în întrebările alea stereotipe tot-
deauna gata pregătite în buzunarul de la piept pentru mo-
mentele de plictiseală cruntă – Şi cam ce apreciezi tu mai
mult la fete, Sorin?
Păi să aivă o dicţie în vorbire şi un aspect
...ce fel de aspect?!
Un aspect şi atît şi să fie iubită şi să fie iubitoare din inimă
şi să o declar prinţesa inimii şi să-i pot făgădui tăgăduirea
inimii mele şi adică n-aş mai părăsi-o la nesfîrşit
Sorin... ce înseamnă tăgăduirea inimii?
Eei, este mai complicat de explicat acuma şi e cam tîrziu,
nu crezi?...
Nu, nu mi se pare c-ar fi tîrziu... da’ mîine ai putea să-mi
explici? tu chiar crezi că există dragoste la nesfîrşit, Sorin?
Da, bine-nţeles, cum să nu?! numai să-ţi găseşti persoana
întruchipată care să te îndrăgostească şi să-ţi permită să fie
iubită la rîndul tău, ia zi care e imaginaţia ta cu legătură la
asta?
Imaginaţia mea? hm...
Bună seara, mă numesc Alin, vreau să facem sex în direct
şi aş începe prin a-ţi da un cunilingus...
chiar şi două, vă rog
poftim?
nimic, nimic... începe mai departe prin a-mi – ah, da! şi aş
începe prin a-ţi linge interiorul şi apoi nu-l mai ascult, zîm-
besc cu gura pînă la urechi, m-a omorît iubitul ăsta cu infini-
tivul lui lung, îmi ridic picioarele pe peretele din faţă, îl pipăi
28
cu tălpile, ce chestie, să lingi cu limbă lacomă şi buze înfome-
tate, cu o pensulă înmuiată în culoare – interiorul – care inte-
rior iubitule? al femeii, al cubului, al casei? al sticlei, poate,
da’ dacă e la mijloc un fel de confuzie spaţială şi ne închipu-
im noi aiurea-n tramvai că aşa arată interiorul şi abia tîrziu
de tot descoperim că parcă ar semăna cu spaţiul ăsta gol din
afară parc-ar fi identice amîn-două în fond futu-i sau parcă
nici n-ar exista decît ampla desfăşurare a unui non-spaţiu sec-
ţionat din raţiuni didactice, cum învăţam noi la şcoală că aceas-
tă poezie se împarte în atîtea x fragmente, nu că aşa ar fi gîn-
dit-o autorul da’ cumva-cumva tot tre’ s-o categorisim din
raţiuni didactice mi se pare normal şi pedagogice pentru bu-
nul mers al istoriei clasificăm tăiem contur în văzduh secţio-
năm rupem interiorul, îl sugem cu buze calde pline de draa-
agoste, dacă se poate sau bună seara! – da’ nu pot să-i răs-
pund, mă joc cu fumurile ţigării, le arunc în aer peste umăr
peste cap pînă-n tavan
am spus bu-nă-sea-ra!!!
salut
mă numesc Dinu Marin
bine faci
măi fată, uite care e problema – pot să am şi eu cu tine o
atracţie sexuală sau cum o fi? io ştiu că aici sună numa’ ăia
care e incapacităţi mintal, dar totuşi...
totuşi! ăsta e cuvîntul! ai dreptate, face o pauză, pînă aici
s-a descurcat, acuma caută în continuare cuvinte percutan-
te – măi fată, eu nu-s ca ceilalţi! io nu-s cum e ăia handica-
paţi, io-s om serios, io-ţi dau telefon cînd vrea pizda ta! cîţi
ani ai?
21
bravo! ascultă, drăguţă, eu nu pot să mă excitez aşa, la
telefon, ca nenorociţii şi fraierii ăia, io vreau să te văd pe viu
sau vie
pe vie, cum vrei tu, mînca-i-aş pizda ta că eşti de-o seamă
cu noră-mea şi mă înnebuneşte cum se tot învîrte prin casă
în chiloţi cu bucile goale, uaaah, ce-aş muşca-o de cur odată,
să mor io, bună bucată, da-i a lu’ fi-miu, de aia ţi-am zis mîn-
ca-i-aş pizda ta că bag mîna-n foc că eşti şi tu mişto, ă? vreau
să-ţi văd şi io odată pizda pe viu, trăi-ţi-ar familiile, nu aşa, la
telefon
29
 aha, care va să zică vrei să-mi vezi pizda... – cad pe gînduri
acuma, studiez problema cu voce tare, pînă cînd sesizează el
în tonul meu o urmă de iritare şi sare cu o idee – Bine, dacă
nu vrei cu mine, hai că-ţi rezolv o tură cu fi-miu, ă? ce zici? e
băiat frumos, zău, n-o să-ţi pară rău... ne întîlnim, ne vedem
toţi trei şi apoi io vă las să vă faceţi treaba
acum ar fi timpul să mă enervez şi să protestez vehe-
ment – cum mama dracului mi-l dai pe fi-tu, mă Dinule? da’
cine eşti tu, furnizorul lui de curve? păi eu vorbesc cu tine,
tratez cu tine, poate că, prin absurd, zic, îmi şi place de tine şi
apoi să mă fut cu băiatu’ tău? Dinu Marin, io cu necunoscuţi
nu mă fut, atîta-ţi spun! dacă insişti să mă fut cu fi-tu’, să mi-l
aduci la telefon, să vorbesc şi io cu el înainte!
Ooo, mînca-ţi-aş curu’ de drăguţă, bine-ai mai zis-o, ia mai
fă-mi nişte gemuturi din alea de la început, că pînă ne întîl-
nim noi mie mi s-o sculat o pulăăă... aşa... drăguţă, uaaah, ce
bine le zici!
ooo, ce bună e pula ta, iubitule, vreau s-o sug şi eu un piiic,
hmmm, ce piele finăăă, numa’ bună de belit, tăbăcit, făcut
pantofi delicaţi pentru dame sofisticate, oh, scuză-mă, am în-
curcat iar textele, am citit de pe altă foaie, hai s-o luăm de la
început deci bună seara
salut
eu sînt Andreea, cu cine am plăcerea?
ce?
pe mine mă cheamă Andreea, pe tine cum te cheamă?
Cornel
bine, Cornel, şi ai idee unde ai sunat?
nu
ai sunat la o linie erotică în direct, dacă vrei putem să stăm
de vorbă, dacă vrei putem să facem sex la telefon, ce alegi?
da
da – ce?
nu ştiu i
cîţi ani ai tu, Cornel?
18
îîîh, aşa de puţini?! şi de unde eşti?
din Arad
aha... e frumos la tine-n Arad?
da
30
 da’ ce faci toată ziua în Arad? cum te distrezi, de exemplu?
bine
ai o prietenă?
nu
de ce?
nu ştiu
auzi, nu cumva eşti excitat, Cornel?
nu
atunci nu vrei să facem sex, nu?
ăăă... nu ştiu...
păi de fapt de ce ai sunat aici?
ăăă... da
da-ce?
bon, atunci hai să stăm de vorbă, bine?
da
Cornel... şi cînd îi rostesc numele, nici şoptit, nici duios şi
nici măcar înţelegător – nu reuşesc să-mi imaginez altceva
decît un tip masiv şi bondoc la minte şi tîmpit pînă-n capătu’
de unde-mi trag aer în piept şi scotocesc în minte după o în-
trebare, oricare – pentru tine ce contează într-o relaţie?
da
da, ce...?
nimic
Cornel... îţi aduci aminte, cumva, prin cine ştie ce întîm-
plare, de un loc mai ciudat în care ai făcut dragoste?
ăăă... da
ăăă... unde? povesteşte-mi
în porumb
aha... şi cum s-a-ntîmplat?
ăăă... ea merea înapoi... şi io după ea...
înapoi?
da... şi s-o aplecat odată... şi...
...şi?
şi io am văzut ca n-avea chiloţi...
...şi?
şi io m-am tăt uitat...
aşa...
şi m-am tăt uitat...
mda...
... şi nu vinia nime’...
31
 aşa...
şi i-am băgat-o
ah...
... şi i-o plăcut...
de unde ştii? ai întrebat-o?
ăăă... nu
bravo! mai bine aşa ca tine decît invers ca mine, mai bine
nimic decît restul de ieri seară, restul de luna trecută, restul
de acum nouă luni, mai bine un cavaler sub plapuma necu-
vîntătoare decît un marius ars între gînduri, între degete reci
care se încleştează pe receptorul alb, mîngîie bucata de plas-
tic frumos curăţată cu spirt atît înainte de a începe tura de
noapte cît şi acum la sfîrşit, dimineaţa, cînd ţi se face foame
şi somn şi aţipeşti pe scaun uşor încovoiată, da’ nu te predai,
pentru că nu te lasă telefonu’, te întinzi şi mai iei o gură de
cafea răcită între timp între atîtea ore scurse pe lîngă scaune
şi pereţi te şi strîmbi cînd îi simţi în gîtlejul fierbinte aroma
stătută şi abia apoi întinzi o mînă leneşă receptorului şi în-
cepi încă o conversaţie deja învechită, fir-ar, aceeaşi introdu-
cere, aceleaşi întrebări, nici nu-ţi dai seama cînd naiba ajungi
la Andruş, emisiunea voastră se transmite şi pe ecrane?”
„pe ecrane?!?”
„da, chestiile astea ce le faci tu aici, se transmite şi pe
ecrane, cumva? pe televizoare?”
„Liviu, să-mi bag picioarele dacă-nţeleg ce vrei să spui...”
„adică... pot să te văd şi eu la un teveu? asta vreau să-nţelegi!”
„ah, asta... păi, Liviu dragă, nu prea se poate aşa ceva, da’
poţi să-mi trimiţi o scrisoare, dacă chiar vrei...”
„pe adresa redacţiei?”
„fix pe adresa redacţiei!” îi confirm cu veselie-n voce, nu-
ma’ o redacţie ne lipseşte aici ca să fie totul perfect – o re-
dacţie cu trei, patru, cinci redactori care să ne îngrijească lim-
bajul, să aibă grijă de limbile noastre spurcate, să le inventa-
rieze, să ne cureţe din cînd în cînd gîtlejul obosit sau răguşit
cu o perie lungă sau cu o cîrpă umedă care să şteargă dracu-
lui tot jegul ăsta „bine, o să-ţi scriu o scrisoare, să ştii. Despre
mine, ce să-ţi mai povestesc? îs un băieţel şaten, 1,75
înălţime şi 71, hai 72... maxim 81 de litri, pardon, nu, kilogra-
me. Şi am 34 de ani şi doi ochelari, ăăă, pardon, adică o
pereche de ochelari, dar ce mai contează? oricum inima mea
32
bate într-un ceas iar a ta bate într-altul, noi doi niciodată
poate că nu ne vom găsi...”
„ei, da’ nu te întrista, Liviu dragă, că nu se ştie dacă ţi-ar fi
plăcut de mine”
„după voce io zic că mi-ar fi plăcut, Andruş, io n-am prefe-
rinţe de nici un fel, vreau doar să nu fie nici drăguţă ca regi-
na Angliei, da’ nici urîtă... aşa, ceva potrivit, să nu fie în ulti-
mul hal de exprimare cînd stăm de vorbă cu cineva, mi-ar pla-
ce doar să fac clipe fericite, să mîngîi, să mă mîngîie...”
„mda, înţeleg”
„Andruş, da’ tu de ce faci chestia asta cu telefoanele? că
am şi eu o soră plecată de-acasă să se facă curvă şi nu-mi
place ce faci tu, să ştii! Eu înţeleg că sînt multe fete necăjite şi
anticipate...”
„Liviu... ce înseamnă anticipate?”
„Da, aşa era şi soră-mea, că mama n-are decît cinci porci şi
paişpe găini şi uite că soră-mea a vrut mai mult! Auzi, Andreea,
s-ar putea să fii tu fata asta din poză?”
„Păi... ştiu şi eu... e blondă fata din poză? E dezbrăcată?”
„E în direct”
„Aha, păi atunci eu sînt aia, e clar...”
„Uaaau, păi eşti chiar faină, în cazul ăsta. Şi o emisiune la
televiziune mai facem şi noi pînă sîmbătă?”
„Poftim? o emisiune la televiziune?”
„Să mai vorbim pînă sîmbătă, adică, asta vreau să pricepi!”
„Ah, da’ de ce nu spui aşa de la-nceput, Liviu? mă iei cu tot
felul de cuvinte încrucişate şi încurcate, mă zăpăceşti de tot,
după ce că-s eu ameţită şi tocită în atîtea cuvinte, apari şi tu
acuma să mă încurci, să mă încîlcesc de tot şi apoi cine o să
mă mai descîlcească, hm?
„Poftim? bună, eu sînt Vali, scorpion...”
„De meserie?”
„Şi sînt foarte viril!”
„Te cred. Şi cum îţi place ţie să faci sex, în virilitatea-ţi co-
tropitoare?”
,A, îmi place înconjurat de frişcă şi”
„Frişca?” puah!
„Şi căpşuni... şi o lumină stinsă... oarbă...”
„Văii! tu mai ţii minte povestea aia în care o spălau pe
prinţesă într-o cadă uriaşă plină cu lapte? am citit-o cînd eram
33
 mică” şi mi-a rămas în creier aşa un fel de greaţă de lapte
fiindcă atunci imediat după ce s-a terminat povestea, m-am
repezit în bucătărie să-mi bag şi eu mîna în oala cu lapte de
pe aragaz, de probă, să văd cum e să fii spălat cu lapte şi
huai! atingerea aia gelatinoasă mă tulbură şi acum, îţi vine să
crezi? păi cum doamne iartă-mă să-i laşi pe servitorii ăia ne-
norociţi să te spele cu lapte?! cine era şefu’ acolo, ei sau prin-
ţesa? şi cum adică să faci dragoste înconjurat de frişca? băi,
Văii, revino-ţi, ce dracu’... „Alo, mai eşti acolo, facem sex sau
am sunat degeaba? plătesc atîta şi tu nu-mi zici nimic!?”
„ah, scuză-mă, iubitule, la frişca ta mă gîndeam şi la căp-
şunile tale, daa, sînt atîîîta de excitată şi eu, iubitule, aai, si-
gur că vreau să-ţi iau pula în gură şi s-o ling şi s-o belesc în-
cet pînă cînd
„Alo!! alo, fă moldoveanca dracului, ţi-ai luat mobil, fă îm-
puţito?!?”
„Da’ tu care eşti, bă!? şi cînd dracu’ ai aterizat pe firu’ meu,
fără să baţi la uşă? ia dispari în pizda mă-tii... tu nu vezi că-s
ocupată acum? nu ţi-e ruşine să dai aşa buzna peste oamenii
normali cînd se freacă ei mai bine?!”
„Făăă, moldoveancă ordinară!!! tu să nu mă înjuri pe mine
de mamă, clar?! mînca-mi-ai şi beli-mi-ai pula ca la toţi ăia
de pe firu’ mă-tii! mai sugi pula la negri, făh? ia zi, ţi-ai luat
mobil?”
„Da” de ce-ntrebi, idiotule? te mănîncă-n cur mobilu’ meu?”
mă enervez imediat, mă scot din sărite măgarii ăştia care în-
cep aşa brusc să înjure, să-ţi toarne în poală un calup uriaş
de înjurături de nestăpînit, de necontrolat, de fapt mă pierd
repede, mai mult de cîteva minute nici nu mă duce mintea
să-i înjur
„Ce treabă ai tu cu mobilu’ meu, cretinu’ mă-tii!? fir-ai al
dracului de prostovan vulgar ce eşti tu!”
„Vulgară-i soacră-ta, bă moldoveanca dracului, că te su-
portă aşa de janghinoasă, ia spune, ţi-ai luat mobil, fă?” mă
sucesc în scaun, parc-aş ceda nervos, caut cu privirea prin
cameră după vreo colegă dispusă să mă salveze, nu am re-
surse şi nici imaginaţie pentru aşa ceva, Corina s-ar descurca
acuma fără probleme, imediat ar schimba registrul narativ şi
s-ar lua în gură cu prostul ăsta şi l-ar face praf! instinctiv
s-au distribuit un fel de roluri între noi, avem cîte o „speci-
34
alistă” pentru fiecare domeniu, pe ăsta ia-l tu, că vrea să
vorbească despre monarhie şi PNŢCD, pe ăsta ţine-l tu, că
tre’ să-l fuţi în engleză, pe ăsta ţi-l dau ţie că mă înjură de
cinşpe minute, de obicei mie îmi vine să-l iau cu vrăjeli din alea
moralizatoare „băi, se poate? da’ ce ţi-am făcut eu să mă în-
juri aşa, e frumos? te simţi mai bine dacă mă-njuri?!” şi în cel
mai bun caz ar ajunge pînă la urmă să-mi povestească toată
viaţa lui, numai că ăsta nu ţine la vrăjeli din astea, ăsta e
chiar nervos
„Făăă, moldoveancă murdară, păi nu mi-ai zis tu ieri seară
că-ţi iei mobil şi că mă suni? ce-ai crezut, că-s fraieru’ tău şi-a
lu’ mă-ta, ă? m-ai sunat prin gură, moldoveancă proastă şi
mincinoasă!”
„Ieri seară? sugi pula! n-am lucrat ieri seară şi nu te-aş
suna de pe mobil nici împuşcată, boule!” mă uit în jur, fetele
şi-au luat pauză de masă – băi, cine i-a promis ăstuia că-l su-
nă aseară? să-l ia şi să se spele pe cap cu el, că eu îi închid
telefonu’ imediat!
„Bine-bine, da’ ţi-ai luat mobilu’, moldoveanca dreacu’?”
„Ia mai du-te-n pizda mă-tii, cretinule!”, îi trîntesc telefo-
nul cu un gest repezit, mi-am pierdut răbdarea, sau m-am
plafonizat dracului, vorba Cătălinei şi noaptea abia a început,
ceasurile nici nu arată mai mult de unşpe, stai să vezi ce ur-
mează, individul o să sune toată noaptea, din cinci în zece
minute să întrebe, la plezneală, pe cine nimereşte la telefon
„fă, moldoveancă împuţită, ţi-ai luat mobil?”, se mai petrec
uneori şi astfel de nopţi absurde, cu replici fără nici o noimă,
n-ai ce să le faci, bună seara, eu sînt Andreea
poate că nu mă interesează cine dracu’ eşti tu
ok, încercam doar să fiu politicoasă, pe mine m-ar intere-
sa să ştiu cu cine vorbesc,
ascultă, draga, lasă vrăjeala – spune şi tu optişpe
poftim?
optişpe! spune dracului optişpe!
de ce? de ce optişpe şi nu nouăşpe?
spune optişpe, ce dracu’!
bă iubitule, tu ai făcut o pasiune pentru număru’ ăsta? îţi
freci pula pe număru’ optişpe?
spune, mă, odată optişpe! vreau să văd dacă eşti în direct!

35
 o, băga-mi-aş picioarele! tu îţi baţi joc de mine? adică
vorbim de trei minute şi tu mă întrebi dacă-s în direct?!
dragă, ia nu mai vorbi aşa urît, că nu-ţi stă bine! spune şi
tu optişpe, ce te costă?
oare cum dracu’ ţi s-a pus ţie pata tocmai pe cifra asta?
uite că mi s-a pus
bine... optişpe
mulţumesc, asta a fost tot, pa şi noapte bună
închide brusc, eu mă ridic şi încep să mă învîrt prin came-
ră, mă plimb de la dreapta la stînga, mă ţicnesc sau mi se pa-
re, dracu’ le mai ştie şi pe astea – nu-s halucinaţii, auzenii
poate... se distorsionează şi sunetu’ săracu’ de atîta ascultare,
auzire şi tulbure urecheală – alooo! fă, moldoveanca dracu’
ţi-ai luat mobil!?
băga-te-aş în pizda mă-tii, prostovane şi bună dimineaţa
totodată! îi închid telefonu’ plictisită, deja s-a făcut cinci ju-
mate, o să-nceapă imediat încă o zi straşnică şi soarele o să
răsară de după lumina asta albicioasă de albuş de ou şi omu’
asta nu mai oboseşte odată!? îmi alunecă ochii pe scrumiera
de ceramică şi cu ocazia asta îmi şi sting ţigara în burta ei cu
respect, e smălţuită cu bej şi nişte dungi albe, verzi spre mij-
loc, o traversează fără grabă – în ultima mea tură p-aici o să
şterpelesc şi scrumiera asta ca să-mi tot amintesc apoi de
alea paişpe mii de ţigări tocite în ea – vrei să mă fuţi pe la
spate, iubitule?
Nu, nu-mi place pe la spate
Da’ cum îţi place?
Pe la faţă...
Pe la faţă cum anume?
Capră
Bine, mă execut rapid şi încep să-i înşir pe aţă cuvinte de-
şucheate, gem şi mă screm acolo cîteva minute şi de la un
punct încolo îl aud respirînd mai agitat, nu-mi dau seama
cînd l-o fi pocnit excitaţia în moalele capului, cum s-o fi de-
clanşat, din cauza cărui cuvînt şi a cărui oftat şi de fapt nici
nu mă mai interesează, am obosit, vreau să mă car acasă –
alo, bună seara, iubito, spune optişpe!
o, nu!...
iubito...? tot tu erai... spune şi tu optişpe, te rog!

36
 du-te-n pizda mă-tii! numărul ăsta îmi poartă ghinion, nu
pot să-l spun aici!
hai, mă iubito, ce naiba! spune-mi şi mie măcar optişpe,
atît! ce? e greu?
nu-i greu, da’ n-am eu chef să spun aşa ceva tocmai azi şi
mai ales nu la ora asta...
iubito futu-ţi morţii mă-tii spune optişpe!!
nu vreau!
de ce?
de pula să mă treci strada!
eşti o proastă! spune mă optişpe că te las în pace după aia!
nu vreau!
îţi închid telefonu’!
mi se rupe!
spune mă optişpe, ce dracu’ ai?!
pa!! răcnesc exasperată în receptor
du-te-n mă-ta!
bine-nţeles, iubitule... – oamenii crede că sînteţi nişte cur-
ve ordinare, ia să văd cum faci cînd îl fuţi pe unu’, ia să văd
cum te exciţi, io unu’, dac-aş avea o prietenă şi ne-am iubi şi
ca colegi da’ şi personal, să ştii că n-aş lăsa-o să lucreze unde
lucrezi tu, fiindcă gelozia vine din suflet, să ştii
eeei, iubitule, las-o-n mă-sa de treabă, că nici pula nu stă
în palmă, nici pizda-n genunche s-o iei şi s-o lipeşti aşa unde
vrei tu ca pe o muscă

37
 sîmbătă
după o noapte ca asta nici nu ştii ce-ar mai fi de făcut,
ce-ar mai fi de spus, te îndrepţi spre casă cu încetinitoru’ ca
un robo-cop şi în intersecţie ai impresia că hainele de-aseară
au rămas mici, nu folosesc la frigul de acum şi numa’ cîteva
ore au trecut de cînd străbăteam drumul ăsta în sens invers,
mă plantează picioarele în staţie, mă lasă baltă acolo, să nu
cumva să întîrzie tramvaiul prea mult, că fac scandal! să
ajung odată acasă, să mă văd în faţa liftului şi să întind mîna
spre butonul ars de bricheta nu ştiu cărui puşti din bloc care
fumează de la doişpe ani, „pe vremea noastră nu se întîm-
plau barbarii ca acestea!!!” să-mi răcnească în urechi vreo
pensionară ieşită după lapte şi eu s-o bag în pizda mă-sii – în
gînd, bine-nţeles, cu voce tare nu-mi doresc decît să ajung
odată la etajul şaişpe, să se mişte liftu’ dracului mai repede,
să bîjbîi cu cheia în yală, să intru în casă şi să mă trîntesc în
pat lîngă Marius, a, nu, asta se întîmpla demult, nu mă mai
aşteaptă acuma nici un Marius, nici un cavaler, ei, nu face ni-
mic, atunci o să mă trîntesc doar în pat şi o să închid ochii şi
o să adorm instantaneu, o să-l aud pe Alex ca-n ceaţă, cum a
mers? miştooo una mia două sute treizeci de minute iar ne
premiază la şedinţă să mă trezeşti pe la doişpe să nu-mă laşi
să dorm prea mult că iar fac noapte albă după aia şi-ar fi a
cincea în săptămîna asta noapte bună
bună dimineaţa!
îi surîd cu ultimele puteri – dimineaţă bună eşti tu cu tot
neamul tău în afară de soră-ta şi apoi tot cu ultimele puteri
încep să mă minunez cum adică să-mi închipui că m-ar putea
aştepta Marius în pat, cum pizda mă-sii reuşeşte să se stre-
coare aşa înăuntru cînd te aştepţi mai puţin halucinaţia dra-

38
cului iese la lumină, curge de pe unghii pe asfalt ca picăturile
de ploaie din vîrful nasului prelinse pe bărbie, îmi pluteşte
încă nedefinit în creier, ca o senzaţie subtilă de ameţeală, ca
atunci cînd te trezeşti dimineaţa cu maţele încurcate în vise,
tre’ să ajungi urgent la şcoală, te îmbraci repede, tragi pe tine
la nimereală chiloţii ăştia de bumbac negru, blugii, cămaşa în
carouri şi-ţi vezi apoi de treabă, alergi pe străzi, stai la
cursuri, ajungi şi la bibliotecă, ajung şi la Nicole acasă şi
toată ziua stau chiloţii ăştia pe mine, uneori îi mai simt, trag
de elastic sau mă scarpin şi-i găsesc îngrămădiţi între buci, îi
aranjez frumos la loc, din mers, uit de ei ore întregi, nici nu
mai ştiu că-i am pe mine, abia seara tîrziu, cînd vreau să fac
un duş îmi dau seama că m-am plimbat cu ei peste tot, futu-i!
întinşi peste stomac, strîns lipiţi de piele, încheieturi, oase,
strîns înşurubat în creierul meu, călare pe creieri, pe umerii
mei – Marius, se întîmplă tot felu’ de minuni în ziua de azi, îţi
dai seama? nu demult pe strada asta se plimba Coposu, se
plimba viu printre oameni, cu palton lung şi ochi obosiţi poa-
te cum sînt ai mei acuma, pe atunci nu exista panoul ăla pu-
blicitar de peste drum, nu se învîrtea nici un glob de plastic
cu L&M, nici biserica Sfîntu’ Mina nu apucaseră încă s-o zu-
grăvească în albul ăsta incredibil, dureros pe undeva, pe la
marginea ochilor, în colţul pleoapelor pe care le frec un pic
cu pumnii, prea se vede totul strîmb şi aiurea, trotuarul
îmbătrîneşte de la o zi la alta, fir-ar, ieri n-avea atîtea riduri
pe faţă şi nici braţe ca astea lungi da’ foarte strîmte, impo-
sibil de respirat, şi nici atîţia străini de dus în cîrcă nu avea şi
se apropie tramvaiul în sfîrşit! îi zdrăngănesc vagoanele
asurzitor, chiar în dreptul meu nimereşte un tip cu haină
neagră, stă pe scaun cu braţul sprijinit de geam, nu i se vede
faţa deloc, se vede doar un pic din ceafa lui, părul negru, tuns
scurt de tot, ca la pîrnaie, pun pariu că mi s-ar părea aspru ca
o perie şi înţepător dacă l-aş atinge, dacă l-aş mîngîia sau
mi-aş trece doar mîna peste el, peste creştet pînă mai jos,
spre ureche... drăcie cu pălărie! da’ asta nu-i urechea lui
Marius! clipesc din pleoape adormită, fantastic, credeam că...
adică semăna aşa de bine cu Marius, privit de jos în sus, de
pe trotuar pînă-n tramvai... curba urechii cre’ că l-a dat de
gol.., nu, nu-i asta urechea lui Marius, nu l-am mai văzut de
doi ani de fapt, poate şi mai mult, e greu de-odată să soco-
39
 teşti cum trece timpul, s-au şters din memorie aproape toate
detaliile, toate curbele, dar aia categoric nu era urechea lui,
urc în tramvai şi mă aşez pe scaunul de plastic portocaliu în-
cet, să nu se spargă ceva înăuntru, mă întind totuşi peste
scaunul din faţă să-l mai văd o dată pe tipul cu haină neagră,
nu, nu-i Marius, mă las pe spate, îmi sprijin cotul de margi-
nea geamului, iar l-am confundat, o să-mi tot muşc buzele pe
drum ca să nu adorm da’ chiar şi aşa se închid ochii singuri şi
mă cam ustură, moţăi şi dacă nu-s atentă îmi scapă capul din
mînă, ce somn infernaaal, doamne! bine că-n cinşpe minute
ajung şi eu acasă, cu ochii gata îmbolnăviţi, străine picioare-
le, grele pleoapele, nici geamurile nu mai flutură în vînt zălog
de legămînt, intru în bucătărie, mă aşez pe scaunul de lîngă
geam, n-am chef să fumez, încă nu s-au trezit vecinii în blo-
cul din faţa noastră, două blocuri paralele s-au ascuns după
perdele, da’ să ştii că aia nu era urechea lui Marius, atîta am
vrut să vă spun, pe mine să nu vă bazaţi
căcat
nici măcar nu-mi amintesc să-i fi privit vreodată urechea
cu atenţie, de unde dracu’ să ştii cu certitudine cum arată
urechea lui după doi ani şi ceva de absenţă!? apare şi Alex în
chiloţi de după uşă, ce faci, nu te-ai culcat încă?
mi s-a făcut dor de Marius
care Marius?
ăla vechi
mie nu
zîmbesc – păi mi se pare fireşte, la cîte scandaluri am avut
cu tine din cauza lui – hai noapte bună
bună dimineaţa!
bună dimineaţa eşti tu cu tot neamu’ tău
în afară de soră-mea, ştiu...
mă ridic de pe scaun ca o babă, îmi aprind o ţigară totuşi,
poate mi se face somn pînă la urmă în lipsă de altceva patru-
lez prin bucătăria îngustă, în pat şi dacă m-aş întinde acuma
şi mi-aş lungi picioarele cu poftă şi pătura aş trage-o peste
mine şi palmele mi le-aş aşeza frumos sub obraz – tot n-o să
reuşesc să adorm, o să m-apuce iarăşi inexplicabile dureri de
tîmplă sau o să-mi amintesc iar cît de săraci şi fericiţi eram
atunci cînd n-aveam bani să ne luăm decît o cutie de bere de
la vreun non-stop şi s-o facem poştă în parc şi începeam eu
40
atunci să mă aberez cum o să mergem la Vama Veche şi o să
ne găsim pereche şi o să ne bronzăm şi-o să facem dragoste
cu sare în apă! se oftica Marius, băi, ce mă-nervezi! tu nu vezi
ca n-avem bani nici să trecem strada?! cu ce dracu’ să mer-
gem la mare?
cu un tren, Marius! că doar n-o să facem autostopu’ doam-
ne iartă-mă! şi după aia negreşit o să-mi amintesc cum stri-
gau după mine fetele de dincolo – Andreea la telefon! cred că
e fuckeru’ tău pe linia de interior şi dacă aveam vreun tîmpit
pe fir în momentele alea, repede îl transferam Iuliei sau Corinei
sau cui se mai găsea prin preajmă şi alergam în cealaltă ca-
meră – ce mai faci Andros, vorbeai cu cineva, să te sun mai
tîrziu?
nuuu, stai locului, putem să vorbim şi acuma, da’ cum de
nu dormi la ora asta?
uite, citeam din Caţavencu şi mi-a sărit somnu’... auzi, tu ai
idee de ce nu se întîmplă nimic în ţara asta după reportajele
astea de la dosarele Chix? de ce nu reacţionează nimeni la
reportajele astea!? nu înţeleg...
îmi salt fundu’ pe birou şi încep să-mi bălăngăn picioarele
meditativ, îl ascult cum se enervează şi cum îmi citeşte uite
fragmentu’ ăsta cu Mincinosu’ roade osu’, ascultă cu atenţie,
Andros, fiindcă începînd din ‘90, FSNul şi apoi PDSRul şi PDul
s-au opus vehement retrocedării caselor naţionalizate. Ba chiar
mai mult, procesele cîştigate de proprietari au fost pierdute
printr-o indicaţie preţioasă dată de Iliescu către procurorul
general pentru ca acesta să-şi folosească dreptul de recurs în
anulare cică e celebru cazul lui Octavian Paler care şi-a cîşti-
gat în felu’ ăsta vila, n-am auzit de cazul ăsta, da’ mai departe
uite ce scriu băieţii veseli „anul trecut un chiriaş şi-a cum-
părat apartamentul din Primăverii în care locuieşte, aparta-
ment de 140 de metri pătraţi, cu suma de 50 milioane lei. Adi-
că aproximativ 6.000 de dolari, cînd la preţul pieţii, un astfel
de apartament costă înjur de 100.000 de dolari. Şi ştiţi dum-
neavoastră cine locuieşte în Primăverii! tu-ţi dai seama ce
se-ntîmplă la noi, Andreea!? de ce dracu’ nu reacţionează
nimeni?!
nu ştiu, Marius... mă scarpin în cap încurcată – poate fi-
in’că sîntem un popor de dobitoci?...
sau poate pentru că pur şi simplu nu există dumnezeu, Andros
41
 Maaarius, nu mai vorbi prostii... există, da’ nu-l vedem noi
să-ţi citesc şi editorialu’ Iu’ Dinescu, ă? să te convingi...
căci taman pe malul Bosforului liderul zonal Constantinescu,
văzînd că rusa-i a doua limbă de circulaţie în caravanserai şi
că-i mare aducătoare de parai, fu lovit la cap de-o idee năs-
truşnică: turismul rusesc va salva România! sar peste ditamai
fragmentul şi ajung la finalu’ apoteotic, Andros, fii antenă
şi ţine-te bine de birou – izbucnesc în rîs ascultîndu-l cum
accentuează cuvintele, cum le desparte în silabe şi le lungeş-
te vocalele ...dacă Ion lliescu, la celebra lansare a volumului
său bilingv Revoluţie şi reformă la Istanbul, ar fi catadicsit să
propună o asemenea trăsnaie, Ana Blandiana ar fi cerut
des-ple-ti-tă, azil politic în Patagonia, Băcanu şi-ar fi luat ti-
pografia în spinare şi-ar fi trecut Dunărea înot iar cei cinspre-
zece mii de intelectuali, specialişti, opozanţi şi muşchiuloşi
şi-arfi făcut harakiri în Piaţa Universităţii, cu săbiuţe de hîrtie
crepo-naaată... comentează acuma dacă poţi, Andreea, că voi
i-aţi ales!
Băi Marius, mă laşi!? cu aluzii din astea-mi vii? ce mă-sa
de alternativă aveam în ‘96!? mă ambalez enervată – de sub
poala strategului turist de la Cotroceni ţipă Marius în recep-
tor, ca să-mi taie macaroana sări din nou un general cu arc,
ciripind că Severin, copilul de casă al lui Emil, avea dreptate
cu agenturili de jurnalişti, că Petrică Roman ştia de mic şapte
limbi şi ruseşte, că în jocul de-a ţigareta pumna-pi sînt
implicate 38 de grade de generali la umbră, c-ofi, c-opăţi, că-i
mai bună foamea de azi a lui nea Vasile decît foamea de
alaltăieri a lui nea Văcăroiu...
îmi trece prin minte un răspuns usturător pentru toate iro-
niile lui, da’ observ că mă priveşte Iulia de cine ştie cîtă vre-
me din pragul uşii – te aşteaptă pe fir un tip din Buzău, cică
numai cu tine vrea să vorbească – ok, vin imediat, îşi face
cruce Iulia bă Andreea, ce naiba? aţi ajuns să vorbiţi despre
politică la telefon!?!
păi dacă noi nu, atunci cine dracu’? ridic din umeri nedu-
merită – o fi chiar aşa de grav? fac un salt de pe birou şi mă
întorc la fetele de dincolo, mă întorc acasă dimineaţa frîntă şi-l
găsesc în pat şi mă strecor lîngă el, Maaarius, iar dormi în
pielea caldă şi goală! las’ c-o umplu data viitoare, şopteşte Marius,
îmi întind eu oasele, mîinile, picioarele, codrul şi izvoarele
42
pe sub cearşaf, îşi întinde şi Marius braţul lung de caracatiţă
şi mă trage mai aproape de pielea lui somnoroasă şi o vreme
mă tot chinui să spun optişpe, da’ îmi atîrnă limba mult prea
greu mă iubeşte după voce mă iubesc după orele de muncă
deci ne căsătorim urgent chiar şi în condiţiile astea telefoni-
ce, intrăm repede în biserică să-i spunem vreo două lu’ dum-
nezeu, înainte să ne taie ăia capu’ şi să ni-l ridice sus ca să-l
studieze-n lung şi-n lat sau să-i fure organele sau să-i taie
pula orice e posibil azi-noapte de exemplu a fost alimentat
un pic de la ţîţa romtelecom a mîncat natural i-au făcut apoi
baie mi-au făcut apoi o baie corporală ca să fiu igienic şi apoi
un aparat electronic a furat toată mîncarea din mine, nu e
prima oară cînd se întîmplă una ca asta în plus fabrica de
fete îi tot bagă pe gît o femeie artificială ca să-şi bată joc de
el – Cioclu Vasile – în comuna lui te duci direct la casa aia ne-
tencuită şi întrebi de şoseaua Trei Sarmale, treci tot înainte,
urci un deal, mergi tot înainte, faci apoi oleacă la stingă, treci
şi de postul de miliţie pe şoseaua asfaltată, depăşeşti biseri-
ca, cobori la vale şi uite cum ai ajuns la intersecţie! acolo e o
vilă mare, albă, faci la dreapta, mergi apoi tot înainte, bifur-
caţie de dreapta, da’ tu o iei în sens invers, bifurcaţie de
stînga, acolo e numărul 87 – dacă îşi face un prieten ei ur-
gent îl copiază într-un frigider formal din care iese porno-
grafia telefonică, ia spune, pot să-l scol din impotenţă? ia
spune, poţi să mă scoli din impotenţă? ia spune, pot să-l scol
din impotenţă? ia spune optişpe fir-ai să fii moldoveanca
dracu’ nu şi-a luat mobil şi n-ai lăsat pula în palmă şi pizda
lipită de genunchi ca pe o muscă şi pe Marius îl simt ca prin
vis cum îmi mîngîie umerii, îşi alunecă mîna de pe talia pe
şoldul meu, mă foiesc ameţită pe lîngă el şi în minte îmi ful-
geră brusc masa şi telefonul cu receptorul sprijinit de umăr,
vocea aia seacă, sacadată de la celălalt capăt – hai zi-mi ceva
să mă gat! da iubitule, imediat îţi sug pula, aaai, aşa e perfect,
un pic mai jos, mda, tremur şi parcă se simte o boare de aer
rece, or fi lăsat fetele geamul deschis după ce-au măturat?
îmi răsucesc capul, da’ nu se vede decît un colţ alb de perete,
daaa, iubitule, vino înăuntru, deja mi-e frig – cald doar pe o
bucăţică de piele, aia pe care o atinge palma lui, iubitule
poate c-ar fi bine să ne futem odată, înainte să ne pătrundă
răcoarea asta de tot c-apoi n-o să ţi se mai scoale, eu atîta îţi
43
 zic şi îmi răsucesc capul în cealaltă parte cu ochii mijind
ameţiţi de senzaţii dulci – Maaarius!
Se juca Marius cu degetele între picioarele mele, n-avea
treabă, mă privea atent şi surîzător, se ridicase într-un cot,
poate atunci să fi tras şi pătura după el, că eram dezvelită de
tot „Ia spune mai departe, iubito, spune că-mi place...” ai, fu-
tu-i, iară vorbesc în somn! iar derulez discursuri erotice cu
voce tare, băga-mi-aş picioarele, trag repede pătura peste
mine, îmi ascund capul dedesubt şi mă întorc cu spatele,
Marius rîde şi mă scutură de umeri iubito, nu te opri tocmai
acum! iubito!
ia mai lasă-mă-n pace şi nu mai rîde ca prostu’, că nu-i de rîs!
iubito să ştii că eu te vreau!
Maaarius, termină!
unde?
mormăi ceva şi mă răsucesc brusc cu faţa spre el şi-l pri-
vesc cu ochi deschişi şi războinici – să pun mai bine nişte
muzică? poate că fix Charlie Parker ar merge într-o dimi-
neaţă ca asta?! şi mă ridic în capul oaselor hotărîtă să-i arăt
eu lui, mă trage Marius înapoi de braţ, calmează-te, las’ că
ascultăm Charlie Parker mai tîrziu
păi şi normal! cad înapoi pe pernă şi imediat mă înconjoa-
ră din toate părţile braţele lui lungi, ne calmăm amîndoi, eu
fiindcă-s obosită după noaptea asta, el pentru că nu-l supor-
tă pe Charlie Parker, de fapt nu-i place jazzul deloc, face miş-
to de mine şi de Alex sau ne face snobi, ba snob eşti tu cu tot
neamu’ tău în afară de sora ta, ascultă uneori fără să comen-
teze mai mult de dragul meu, nu prea avem aceleaşi gusturi,
ce să zic, cînd avem chef ne certăm şi pe tema asta – dă-o-n
pizda mă-sii, bă Andreea, sare Alex la gîtul meu, cum dracu’
să te culci cu cineva care ascultă N&D sau Genius sau ciocola-
ta e a mia trage apa după ea că pute! te-ai tîmpit de tot, te-ai
stricat la cap, cu un băiat de cartier ai ajuns să ieşi, futu-i!?
Nu ştiu ce să-i răspund, mă scarpin în cap şi mă foiesc aşa pe
loc, enervată, nu-mi convine ce aud şi încerc apa cu un deget,
cu o voce slăbită – o să-i placă pînă la urmă tot ascultînd aşa
de la noi... şi nu-l mai face „băiat de cartier” pe iubitul meu,
că pînă una alta eu nu m-am luat de iubitele tale!
ştii ceva? mai las-o-n pula goală! mi-e milă de tine, Andreea,
de fapt fă ce vrei, trăieşte-ţi viaţa! mi se rupe!... şi iese din
44
casă trîntind uşa, iar o să se plimbe acuma pe străzi trei ore
pe puţin, o să ia troleul şi fix la gară o să ajungă, să se uite
cum pleacă şi vin trenurile, să-şi imagineze cum ar putea să
urce şi el imediat în acceleratul de Baia Mare să se trezească
a doua zi acasă la Bistriţa, să-şi bage picioarele în toate tîm-
peniile pe care le fac eu fără nici un pic de responsabilitate,
alerg după el pe hol, deschid uşa şi-mi strecor capul afară, cu
precauţie, încă aşteaptă liftul învîrtindu-se furios pe loc, îi în-
tind walkman-ul a împăcare, măcar în urechi să-i picure su-
nete vrăjite, măcar căştile să-l calmeze – nu te supăra fraaa-
te! încerc o glumă, da’ nu ţine, îmi smulge casetofonul din
mînă, îmi mai aruncă o privire enervată şi dispreţuitoare
înainte ca uşile liftului să se închidă peste obrajii lui, fir-ar,
stau aşa în pragul uşii şi mă tot uit după el – hai mă Alex, ai şi
tu puţintică răbdare, murmur de una singură în urma lui că
pe mine oricum nu mă ţine nimeni mai mult de nouă luni şi o
să se termine totul imediat şi apoi o să-ţi pară rău şi eu o să
închid uşa resemnată şi în sufragerie o să dau de Marius care
la ora aia fierbe mocnit şi mă priveşte fără să zică nimic, îşi
aprinde iritat o ţigară şi se trînteşte pe fotoliu – o să locuieşti
cu fratele tău toată viaţa de-acum încolo? o să-ţi tot facă sce-
ne ca astea pînă la sfîrşit?
Mă aşez pe covor cu picioarele încrucişate turceşte sub
mine şi întind mîna spre pachetul lui de ţigări – adică a venit
vremea să ne mutăm împreună, asta vrei să insinuezi, Marius?
îi surîd ca un drac deşi ştiu foarte bine, ştim amîndoi foarte
bine că n-avem nici o şansă, n-avem unde şi n-avem cu ce,
am mai povestit odată despre asta şi iar nimeresc replicile pe
lîngă starea lui de spirit – n-ar fi mai simplu să-i găsim şi lui
o gagică? ba da, tre’ să găsim repede o gagică şi pentru Alex
mă priveşte Marius şi dă din cap a neputinţă, dă cu pum-
nu’ în masă şi tresare paharul cu cola şi încep să prindă viaţă
bulbucii, se agită şi ei cu spaimă şi apoi se simte Marius brusc
obosit, îşi sprijină fruntea în pumni şi se ridică şi o vreme se
plimbă tăcut prin cameră, se opreşte în pragul balconului,
fumează aşa cu spatele la mine, cu umărul sprijinit de rama
de lemn a uşii, se termină ţigara şi o aruncă cu capul în jos de
la etajul şaişpe – nu cumva să pui acuma Charlie Parker că
mă-nervez de tot!

45
 nu-i frumos că aruncaţi toate cele pe geam afară, la noi la
Bistriţa n-am pomenit niciodată un gest ca ăsta, există scru-
miere, totuşi! şi te rog să nu mai dai cu pumnu-n masă în
casa mea
aha, casa ta, banii tăi, timpul tău!...
şi de-aici încolo numa’ o ceartă din aia zdravănă şi com-
plet inutilă poate să urmeze, începem să răcnim, ridicăm to-
nul şi ţipăm unul la altul, ne contrazicem la greu pe tema li-
bertăţii şi a independenţei dintre oameni, dintre fraţi şi su-
rori pînă cînd se împrăştie scînteile în toată camera, în toată
casa, eu mă plictisesc prima şi mă ridic tiptil de pe covor şi
mă salt pe marginea patului, apoi mă întind cică obosită,
Marius se plimbă în continuare agitat prin cameră, după vreo
zece minute se opreşte şi mă măsoară cu privirea, o vreme
se face că plouă, aşa că îmi aşez mîinile sub cap şi încep să-l
privesc cu drag, a obosit şi el da’ vocea lui nu se lasă, un timp
se învîrte mai departe în gol ca o placă de pickup uzată,
ne-au trecut răcnetele între timp, acuma discutăm glacial, in-
tervin şi nişte pauze pe-acolo, de fapt ne aruncăm plictisiţi
ideile unul altuia, pînă şi tonul vocilor coboară tot mai aproa-
pe de tăcere, gata, îmi zic în gînd, hai că ne-am certat destul,
mă ridic într-un cot, îmi frec genunchiul cu talpa goală şi îi
zîmbesc în linişte – Marius, tu îţi dai seama că pe noi acuma
nu ne mai interesează decît cam cît timp o să treacă pînă
cînd unu’ dintre noi îl atinge pe celălalt?
se opreşte Marius în mijlocul camerei şi se uită lung la mi-
ne o vreme şi la sfîrşit începe să rîdă – eeei, ce să-ţi poves-
tesc, mare chestie! se apropie şi se trînteşte ostentativ pe
pat, lîngă mine, apoi îşi lasă mîna să cadă pe şoldul meu –
poftim! te-am atins, acuma te simţi mai bine? pleoscăie pal-
ma pe blugii strîmţi
nu aşa, mă Marius, că doar nu sîntem barbari, ce naiba!
să-ţi arăt eu cum se face, iau palma între degetele mele, mă
întorc cu spatele, îi trag mîna după mine, mi-o potrivesc fru-
mos între sîni şi îmi cuibăresc fundul în poala lui, îmi lipesc
şi spatele de pieptul lui amplu, mă tot foiesc nemulţumită,
tre’ să-mi caut acuma o poziţie ca lumea, tre’ să găsesc locul
ăla cald dintre picioarele lui – ei? vezi că se poate!? şi deja
cotrobăie degetele lui pe sub tricoul meu, deja se plimbă
Marius cu palmele peste stomacul meu şi înapoi peste sîni şi
46
umeri, huai de capul meu, toată tremur, de sus pînă jos ca un
drapel cînd îşi strecoară el degetele între picioare şi cu
buzele îmi umezeşte urechea – iubito, nu te opri, spune mai
departe, că-mi place! ia povesteşte-mi cu cine-ai mai vorbit,
cine te-a mai sunat, cu cine te-ai vrăjit toată noaptea?
ăăă, cu foarte mulţi, Marius, ni’ nu mai ştiu, da’ nu-mi mai
spune iubito că nu sîntem pe fir, ce dracu’! Ionaş m-a sunat,
i-au făcut ăia scandal, iarăşi s-a bătut cu nebunii din secţia de
psihiatrie, unu’ m-a confundat cu moldoveanca dracului, unu’
m-a pus să număr pînă la optişpe şi Gabi a sunat, cică o să
lucreze la nu ştiu ce post de radio, n-a vrut să-mi spună care,
nici de data asta n-am îndrăznit să-l invit la o cafea, poate
data viitoare...
cum adică Andros să bei o cafea cu Gabi?! ia vezi că ţi-o
iei! tu ce crezi că păzesc eu aici, ă?
oare ce păzeşti Marius, oare ce? moţăi şi zîmbesc cu ochii
închişi şi mi se pare că nici măcar n-am fixat bine receptorul
în furcă, se tot aude tonul ăla ocupat, ţiuie prea tare, nu crezi?
întind mîna spre telefon, să-l închid ca lumea da’ mi-o prinde
Marius din zbor şi-o bagă la loc sub pătură – stai liniştită şi
dormi, acuma eşti acasă – Marius, mi-e frică să dorm, da’ da-
că nu mă mai trezesc, da’ dacă uit pe unde să mă întorc?!
dooormi, Andreea, că stau eu de şase şi-ţi amintesc eu tot
ce vrei
a, da? în cazul ăsta zîmbesc fericită – păi daaa! că doar tu
eşti memoria mea şi atunci alunec în somn împăcată, alu-
necă şi Marius, da’ mai mult de două ore jumate nu reuşesc
să dorm, mă trezesc gemetele lui, se tot foieşte şi se tot răsu-
ceşte de pe-o parte pe alta, îi arunc o privire adormită, cre’
că visează ceva aşa că mă deslipesc încet de el, visele tre’ să
curgă în tihnă şi libertate şi tocmai cînd să mă trag uşor cu
palmele de marginea patului înspre perete îşi înalţă Marius
genunchiul uriaş şi aterizează cu el între sînii mei fără jenă
începe să-şi frece pulpa de stomacul meu şi cu laba picio-
rului nimereşte Marius între picioarele mele ai! ai! zîmbesc
şi închid ochii la loc şi mă agăţ strîns de genunchi şi îl mîngîi
rar de la rotulă pînă la gleznă pînă cînd mormăie şi Marius şi
bîjbîie cu mîna prin pat şi se lipeşte de mine – o, ce bine e să
te trezeşti din somn în dragoste, să te trezeşti aşa înfiptă şi
plină în toiul nopţii, pe nesimţite, cînd ţi-e visul mai dulce,
47
 cînd ai impresia că mai bine de-atîta chiar nu se poate fix
atunci să i se scoale să pună urgent mîna pe tine în prelun-
girea visului – îi ies şi eu în întîmpinare, cum să nu, îmi frec
palma de burta lui şi-mi afund nasu-ntre coastele lui, huaaai
ce mamă de foame m-apucă aşa de dimineaţă! pe pîine l-aş
mînca dac-ar fi posibil şi oasele i le-aş ronţăi unu’ cîte unu’ şi
carnea lui aia dulce şi limpede, oho! dement festin canibalic
între cearşafuri răcoroase şi apar acuma în cadru şi instru-
mentele astea de tortură, ai, da, sîntem în evul mediu, la nu
ştiu ce curte regală – se trec în revistă ultimele dispozitive,
ultimele achiziţii, ultimul răcnet de invenţii într-ale durerii
carnale, ajunge grupul de vizitatori în faţa unui... subiect ar
spune azi psihologii, un individ de fapt care a furat ceva de
pe moşia unei babe şi drept pedeapsă i-au încolăcit barbar
mîinile şi picioarele într-o încrengătură noduroasă, într-o
cracă ramificată parcă artificial în sensul celor patru puncte
cardinale, numai capul răsare din tufă cu ochii ăia umflaţi de
spaimă, cu faţa spre el răsuceau inchizitorii o crenguţă din
ansamblul ăla şi atunci se despica un centimetru din craniul
condamnatului, apoi întorceau crenguţa în poziţia iniţială şi
craniul se închidea la loc şi tot aşa, cîte-un înalt demnitar,
cîte-o prinţesă din grupul de vizitatori avea chef să se joace
cu crenguţa de parc-ar fi fost telecomandă, futu-i! lor le ar-
dea de joacă şi-n timpu’ ăsta Zadic armeanul ascuns după
tufişurile alea îşi pregătea pulberea şi puşcociul în crăcan şi
calcula în gînd viteza vîntului şi distanţele şi ochea aşa sa-
vant şi greoi ca-n Englitera şi să vezi tu dacă plumbii din
puşcoci n-o să nimerească fix în mijlocul alaiului princiar –
fugi Andros! îmi răcneşte de deasupra vocea lui Marius, fugi
că ăştia se-mpuşcă-ntre ei!
bine
de fapt nu-s foarte sigură că era vocea lui, nici nu mai ştiu
dacă îl visez într-adevăr sau cînd anume îl visez, se derulea-
ză doar secvenţe de imagini care se leagă într-un fel de figu-
ra lui – un spot publicitar subliminal în jurul căruia se con-
struieşte restul, un fel de infrastructură mi-e Marius ca un
embrion ca un blestem parcă ar trăi în mine, ca un virus sau
un gîndac dac-am antene de sub pămînt îţi fac implant de
microbi în vene te distrug din rădăciiini maică-ta ţi-a spus să
nu deschizi la străini sînt criminaaal de m-ar vedea shogun
48
ar face ochii mari cum omor zece negri mititei cu pîine şi
muştar – parcă de două ori ar trebui să trăiesc, o dată pentru
el, o dată pentru mine – atîta trasparenţă, atîta translucidi-
tate şi atîta amar de coşmar al duplicităţii sau cum naiba era
poezia aia veche?
Andreea!
Vin imediat, un pic de dragoste mi-a mai rămas şi apoi
Andreeea, ai zis să te trezesc la 12! hai că iar te crezi la
linia erotică, iar vorbeşti în somn cu labagiii tăi virtuali!
Poftim?! cît e ceasul? mă ridic instantaneu în capul oase-
lor – am întîrziat cumva la tură? în ce zi am fi astăzi?
Astăzi am fi tocmai într-o zi de sîmbătă, ai lucrat azi-noap-
te şi mi-ai spus că vrei să te trezesc la 12, nu? ai vreo treabă?
ai de mers undeva?
Ai, nu!... am de băut o cafea repede şi tare şi amară, vă rog...
Ce să-ţi povestesc! adică să-ţi fac eu cafeaua şi să ţi-o mai
şi aduc la pat, ă?
mă întorc pe partea cealaltă, trag şi pătura după mine şi-mi
acopăr capul a protest – extraveral! parc-ar fi aşa de greu să
faci o cafea, o dată-n viaţă te rog şi eu ceva, ştii că oricum o
să mă revanşez într-o bună zi
Negreşit, aşa spuneţi toate, tu în special de vreo trei ani
de zile te tot revanşezi! hai scularea! că altfel dau Methadonul
la maxim şi n-o să-ţi convină!
mda, mi s-a părut mie că-l aud pe Vexxatu aşa, ca prin
vis... da’ de ce să nu-mi convină, mă rog frumos? ce vrei să in-
sinuezi acuma? că nu mi-ar plăcea methadon? îmi faci o ca-
fea sau chiar tre’ să mă rog de tine pînă mîine dimineaţă?
Nope! te trezeşti tu frumuşel din pat şi-ţi faci cafeaua singură
mă trezesc eu „frumuşel”? maaamă, ce frate mi-am tras,
să-mi bag picioarele...
mă foiesc un pic în pat şi savurez din gînd sîmbăta liberă
care mi se întinde în faţă, chiar aşa obosită cum sînt, poate
din cauza somnului cam sărăcăcios în ultima vreme sau poa-
te fiindc-am şi lucrat patru nopţi pe sex (călare) săptămîna
asta sau poate de la aiurelile alea nocturne să mi se tragă os-
teneala, nu poţi să ştii cu predzie, oricum cafeaua de dimi-
neaţă şi mai ales asta băută pe scaunul de lîngă geam, în bu-
cătărie, tre’ să fie neapărat amară şi neapărat tare cît un li-
chid vîscos care lasă dungi subţiri pe dinăuntrul cănii, nu tre’
49
 să-ţi ardă limba, nu tre’ să fie nici călîie nici fierbinte, tre’ să
iei doar cana în mînă cu un gest distrat întîmplător o ridici şi
o apropii de buze şi atunci iei în gură o duşcă zdravănă şi
dinăuntru răsare surpriza de gust amărui şi toţi dinţii îţi pică
unul cîte unul înecaţi de valul cafeniu şi cînd o aşezi la loc se
clatină lichidul încercuit şi cîteva picături ţîsnesc în afară şi
se preling pe feliile de grapefruit rece, scos adineauri din
frigider fiindcă de o vreme încoace nici nu concep cafeaua fă-
ră grapefruit sau vodca fără ciocolată sau pîinea fără smîntî-
nă şi după atîtea bunătăţi poţi să-ţi arunci liniştit privirile
peste geam pînă-n lacul IOR să le recunoşti după aia răsfrîn-
te acolo şi să-ţi aminteşti de sprîncenele alea arcuite ca niş-
te... ca nişte... huai! şi sub sprîncene avea Marius două bile de
cafea şi cînd se enerva pe mine, se tulbura şi cafeaua aia ro-
tundă şi se înnegrea de două ori mai mult şi se făcea de două
ori mai ţeapănă decît o făcusem eu în ibric şi atunci era clar
că-i vine să mă strîngă de gît că de ce dracu’ nu înţeleg un
fapt atît de simplu – că nu-i place să-l întrerup în mijlocul
frazei sau al ideii sau că de ce naiba încep o discuţie în bucă-
tărie şi apoi brusc îmi dau seama că e gata cafeaua şi îmi iau
ibricul în braţe şi mă car dracului – te cari dracului în sufra-
gerie şi cu mine cum rămîne? mă laşi aici vorbind singur cu
pereţii ăştia mîzgăliţi?! apropo! a văzut proprietarul ce mi-
nuni i-ai scris cu carioca pe uşă? crezi că toată lumea e bol-
navă la cap de poezii ca tine!?
Maaarius, da’ ţi-am făcut semn din cap că hai şi tu dincolo
Aaandros, da’ te durea picioru’ să mai stai un pic?! măcar
pînă-mi terminam naibii ideea
ideea de aia e idee, Marius, ca să poată fi terminată oriun-
de! nu mai fi absurd
absurdă eşti tu şi dimineaţa asta şi lacul ăsta şi berea aia
la badoacă băută acolo pe malul lacului la o aruncătură de
băţ într-o seară după o ceartă cu Alex – Andreea! ar sări
Marius dac-ar fi aici, ce naiba e aia o „badoacă”?! nu se spune
badoacă, se spune cutie! o cutie de bere băută pe mal într-o
seară cînd ai descoperit tu apa din lac şi ai început să te abe-
rezi că o să mergem la Vama Veche ca să ne găsim pereche,
fraaate ce m-ai enervat atunci aici acuma stai numa’ să vezi
hoardele de amintiri cum se întind languros pe după gîtul
meu ca o blană de nurcă să vezi cum o să mă tot apuce cu
50
gheare de ochi, de păr, de carne pînă mi se împăienjenesc
privirile pînă cînd o să mi se pară c-aş fi spînzurată aşa de un
vis vid, gîtuită de o durere ţiuitoare, surdă, înfundată durere
de tîmplă şi dragoste bolnavă – gata, de data asta chiar că
m-a uitat, acuma chiar că şi-a găsit liniştea şi iubita şi echili-
brul, nu mai trăim paralel, nu mai comunicăm în nici un fel,
s-au terminat şi visele cu el şi durerile de burtă transporta-
toare de mesaje intrinseci, nu mai simt cordonul ombilical –
firul subţire de sînge care se presupune că ne leagă firul de
sînge subţire care mă strînge de gît şi de gînd şi unghiile mi
le strînge în complicate instrumente de tortură, durerea mea
îmi lipseşti atît de mult îmi lipeşti atît de strîns firele de car-
ne, sîngele de cuţit, oasele de cuvinte – aproapele meu re-
simţit /iubit în fîşii de aer de la mii de kilometri distanţă,
departele meu închis în creier încins în furnicăturile degete-
lor înţepenite în vibrafonul tridimensional în care explo-
dează rugăciunea – sensul final al absenţei game over, mai
adînc decît atîta unde dracu’ să fi ajuns noi doi marius iu-
bitule? şi cînd te gîndeşti că Papa Ioan Paul al II-lea şi-a făcut
ieri în timpul slujbei Mea culpa – în numele întregii biserici
catolice a cerut iertare pentru mîrşâviile şi vărsările de sînge
făcute de Inchiziţie de-a lungul vremii, îţi dai seama, Marius!
bătrînelul ăsta firav şi slab şi bolnav să ia pe umerii lui toaa-
ate greşelile alea, inclusiv recursul la logica violenţei, fir-ar!
mă ridic de pe scaun, îmi iau şi cana de cafea şi ibricul şi mă
duc să văd ce face Alex dincolo, că nu se mai aud decît sunete
şi urme de Charlie Parker stă întins pe covor şi se uită dintr-un
cot la Silviu Brucan lipit de ecranul pro tv – ce facem azi? mă
aşez pe jos lîngă el şi-mi sprijin coastele de marginea patu-
lui – nu ştiu, ce facem?
asta întreb şi eu: ce-fa-cem?!
înţeleg ce zici, nu răcni în halul ăsta, deci ce facem?
nu răcneam, întrebam doar ce facem
păi asta zic şi eu – ce facem? ieşim în tîrg?
mda, poate... da’ totuşi ce facem?!?
nu ştiu, ce facem?
facem ceva de mîncare într-un tîrziu după ce ne-am plicti-
sit de atîta uitat la televizor curăţă Alex cartofii, curăţ eu mor-
covi şi ceapă pentru o tocăniţă din aia simplă după care cum-
părăm de la non-stopu’ din colţ două bucăţi de cîrnaţ şi cola
51
 şi aflăm de la aparatul de radio de sub vitrină că între timp
s-a făcut ora patru după-amiaza Aleeex hai să ne dăm cu tro-
leu’ prin Capitală să ne uităm la clădirile vechi să ne punem
căştile pe urechi să ne urcăm în staţie la Dristor şi ne lăsăm
duşi aşa vreo două ore bune cu sonoru’ la maxim facem
schimb de casete cînd ajungem la statuia lu’ Amza Pellea, fa-
cem schimb de trolee cînd ajungem la operă, dacă ne-au mai
rămas bani intrăm spre sfirşit şi-n Magui să bem o bere nu-
ma’ să nu dau acuma peste cavaler că pe-aici obişnuieşte să
vină des, de data asta însă nu s-ar potrivi de nici o culoare cu
aerul rarefiat din capul meu, nu mă potrivesc nici eu veseliei
din bar, nu se potriveşte nici Alex, a venit care va să zică vre-
mea să ne cărăm acasă, las’ că ne încropim noi acolo aer şi
fum pe gustu’ nostru, ne facem noi acolo un cuib de toată
frumuseţea care să desfiinţeze şi răcoarea asta insuportabilă
aproape melancolică şi cu picioarele încrucişate sub mine pe
covor mă uit îndelung la Alex cum pregăteşte foiţa subţire şi
cum combină iarba cu tutun şi cum i se mişcă degetele în
jurul hîrtiei înguste cu un fel de graţie repezită – să fumăm,
deci – să comunicăm! ştii c-am visat azi-dimineaţă o pagină
întreagă din Manualul întîmplărilor?! imaginează-ţi! tocmai
aia în care armeanul începea războiul cu hanul ăla sau ce
naiba o fi fost – întind mîna după ibric, îmi torn cafea în cană,
îl ridic spre buzele amorţite şi din greşeală izbesc cu o dungă
de porţelan dintele din faţă, pocneşte surd dintele, se fisu-
rează dunga în diagonală, povesteşte Agopian la un moment
dat de o baie turcească şi de un tip cu narghilea gras cît un
patron – mă-ntreb dac-o fi baia turcească din Iaşi
Nu, nu-i aia
Ce vorbeşti?! nici măcar n-ai citit cartea, de unde să ştii tu
că nu-i aia?
Dacă-ţi spuuun! nu-i baia din Iaşi, e prea departe ca să
mai şi fie
A, da.., uitasem – e prea departe, îi întind ţigara fiindcă are
dreptate pe undeva – Iaşiul sau baia?
Nu-mi mai răspunde, se scurge din el un zîmbet lipsit de
vlagă cînd îşi reazemă ceafa de braţul fotoliului
Da’ Colţia pe unde vine, ai idee? fir-ar, mă tot bîntuie o
senzaţie din aia de vrăjitorie cînd mă gîndesc la cartea asta,

52
am aşa o impresie ciudată c-ar fi fost fumat cînd a scris toate
alea, ce-or fi avut la dispoziţie oamenii înainte de ‘89?
Habar n-am, ar trebui să-i întrebăm... poate capcana isto-
rică să fi fost drogul lor şi singurul lor viciu, erau prinşi în
capcana aia mare şi tristă, nu aşa spuneai?
mda, poate că da... i-aş scrie o scrisoare, să ştii, înainte să
mor... sau să moară
n-am nimic împotrivă, că altfel ar ajunge să calce brusc
peste cadavrul scrisorilor tale şi nu cred ca şi-ar dori aşa ce-
va, poate nici tu nu ţi-ai dori
cadavrul scrisorilor mele?
păi da, ca doar atunci nu mai sînt scrisori, sînt un lucru
mort, le rămîne doar un schelet ipotetic
ştiu ce rămîne în urma unui lucru mort, Alex, ştiu de sche-
letele ipotetice albe îndrăgostite şi ascunse în cel mai bun
costum pe care nu l-a purtat niciodată pînă acum, pînă
atunci, da’ nu poţi să aplici scrisorilor efectele morţii cum se
aplică ele să zicem asupra trupului sau a creierului, nu poţi!
ce vorbeşti, soro?!?
îl privesc cu atenţie şi mda, îmi dau seama că poate – o să
aplice imediat orice efect oricui oricum ne gîndim dintr-o
dată la tata amîndoi şi printre paharele de pe covor se stre-
coară un gîndac de bucătărie, se agită să ajungă la vreun ca-
păt, numa’ el ştie care, se întinde Alex şi-i trage una-n cap, se
lăţeşte gîngania cît China iar unul dintre noi iese la interval
cu o replică – aia nu e moarte, aia e moartea lui, acuma po-
vesteam despre cu totul altceva, hai să nu încurcăm con-
ceptele
hai să le încurcăm totuşi – îmi întinde o foaie mîzgălită cu
un pix şi un cerc de cafea – i-am scris o poezie: Prigoană asu-
pra prafului care se aşterne, prigoană asupra
cărărilor sufleteşti care mă apropie de tine
dacă singura depărtare dintre noi
este carnea ce-o purtăm – putrezească de vie
şi dacă sîngele gîlgîind este cel ce încinge distanţa dintre
noi – îngheţe pe vecie
pentru că nu există pedeapsă mai aspră sufletului meu
decît moartea ta şi sunt ani de cînd

53
 am fost pedepsit, labirintul sufletului meu e tot mai adînc
şi tot mai greu te aflu – respir mai rar acuma şi mă întreb
dac-o mai fi rămas vreun rest de ţuică pe fundu’ sticlei
tot mai greu îl aflu, tot mai rar mi-l amintesc, deşi îmi vio-
lez amintirile în fiecare noapte – mă ridic greu de pe covor,
mă şi împiedic pînă la uşă de două ori – mă duc să văd de ţui-
ca aia, o mai fi rămas, n-o mai fi rămas...?
şi crezi c-o să ajute la ceva?
măi... nu ştim încă, da’ încercarea moarte n-are, ca să ră-
mînem în aceeaşi arie de acoperire semantică... – mă întorc
victorioasă cu sticla de plastic sub braţ, mă aşez la loc cu pi-
cioarele încrucişate turceşte pe covor, ne-ajunge să umplem
două pahare din licoarea asta trimisă de mama într-un pa-
chet acum vreo două săptămîni – ce înseamnă să-ţi violezi
amintirile în fiecare noapte?
înseamnă să le pătrunzi forţat sau să le intri cu de-a sila
sau să le trăieşti pînă nu mai poţi dureros tu însuţi să trăieşti
doar în trecut, în violul ăla
hm... credeam că ar putea însemna mai degrabă că le epu-
izezi de tot şi le storci de vlagă şi la sfîrşit le uiţi definitiv
nu, Andreea, gîndeşte-te un pic: ce rămîne după ce-ţi vi-
olezi amintirile?
deşertul, pustiul...? rămîne ciuciu
păi vezi?! rămîne un spaţiu gol
un spaţiu gol de peter brook...
şi care va să zică ce fel de amintiri să mai aranjezi într-un
spaţiu vid...? se desfiinţează amintirile, gata!
nu-i adevăraaat, amintirile se aşază în rafturi şi-n sertare,
mai intră cîte-un firicel de nisip în crăpături, ce-i drept şi
atunci îţi apar şi ele prăfuite sau ciobite sau crăpate de nisip
îmi răsare şi Marius cu o ureche ciobită şi cu obraji de nisip
şi cu ochii de praf şi degeaba l-aş săruta acuma, i s-ar des-
prinde pielea şi mi-ar rămîne grăunţe pe buzele umede, fire
de nisip de Marius pe limbă
futu-i, Andreea! nu există sertare şi rafturi în deşert, nu-ţi
dai seama? păi numa’ gîndeşte-te la pustiul de după, cum
dracu’ îţi mai aşezi amintirile în pustiul ăla, în golul ăla de
după viol? nu mai încape nimica în vid, greşeala ta e că uzezi
prea mult de imagini...

54
 nu te cred! tu faci o greşeală de logică acuma! lăţeşti un
cuvînt pînă nu mai poate, nu-l mai ţine pielea, nu vezi?
nu! îl transform doar, închiderea e doar la suprafaţă! ca-
re-i suprafaţa ta, învelişul tău, limita ta...?
una e suprafaţa şi alta e învelişul, Alexandrule, da’ tu lă-
ţeşti cuvîntul prea mult, ca şi cum eu m-aş referi acuma la un
complement de loc în cazul acuzativ precedat de o prepoziţie
simplă „la” iar tu ai transforma complementul ăla de loc în
subiect, ori el de nici o culoare nu era şi nici nu este subiect!
adică violul e un spaţiu strimt, finit
dimpotrivă, trece de inimă în suflet, din materie în idee, îţi
violezi psihic trecutul de fapt, asta faci
cum dracu’ e posibil să-ţi violezi trecutul...?
păi l-ai violat deja prin simplul fapt că el este terminat da’
tu te încăpăţînezi să-l tot fuţi la creier, nu crezi? deşi în fond
fuţi ceva inexistent – un spaţiu virtual şi gol, cum ziceam, o
fantasmă
cînd violezi implicit distrugi, Alex, deci comiţi un act uni-
direcţional
deci nu! sînt menajera trecutului meu aşa că îl frec la rece
cu axion sau îl las să putrezească trei zile în ajax
... Alex, aşa nu ajungem nicăieri, tu susţii una şi eu susţin
cu totul alta şi de fapt care-i şpilu’ aici? să nu ne mai înţele-
gem nicicum, niciodată? că tu parcă ai fi în interiorul cercului
iar eu în exterior, ce naiba?!
păi normal, tu ai fi golul şi eu aş fi plinul...
poftim?... rămîn cu mîna în aer, nu mai ajung la paharul de
ţuică, mi se pare cam tulburător ce-a spus adineauri, îmi în-
tind gîtul spre el ca o girafa poate aşa să înţeleg mai limpede,
altfel mi se pare că atingem un punct nevralgic, unul intuit şi
de prietenii mei şi de prietenele lui că adică ce dracu’ se în-
tîmplă între voi doi mă Andreea, o să locuiţi împreună toată
viaţa nu vă mai desprindeţi odată – hai sictir marius şi nu te
lua de frate-meu că fac scandal!
mda – înghite în sec şi se întinde arar după pachetul de ţi-
gări şi alunecă o mare tăcere între noi mare – cît o blasfemie
de mare, Alex, tu-ţi dai seama cît de extreme sînt părerile astea?
tocmai! nu mai există spaţiu între ele, practic, îs lipite una
de alta – mai tăcem o dată amîndoi şi bem pe rînd cîe-o-nghi-
ţitură de cola direct din sticlă, Alex, ne-am ţicnit de tot, nu e
55
 posibil aşa ceva totuşi, că pînă una alta tu eşti fratele meu iar
eu sînt sora ta – bă! Geta-i soră-mea, bă, sare Alex cu replica
din buzunar şi pune mîna pe binoclu şi se îndreaptă verti-
ginos spre bucătărie ca să arunce o privire în apartamentul
din blocul paralel, trag aer în piept şi-i răcnesc dintr-un cot –
auzi, Alexandrule, tu ai impresia că e chiar aşa de fantastică
şi originală ideea asta? ei bine, afla că Bogdan s-a gîndit la ea
încă de acum trei ani!
Bogdan? acum trei ani?!? se întoarce din bucătărie ca să
se uite la mine cu ochii căscaţi şi tulburi
da, aşa-mi amintesc... parcă acum trei ani îmi spunea Bogdan
că am fi noi doi nu ştiu ce fel de nucleu bizar sau întreg sau
ceva de genu’ ăsta acum trei ani
huai să-mi bag picioarele cum trece timpul!...
mă ridic în capul oaselor şi mă uit la el larg şi cînd ne pică
fisa ca la comandă izbucnim într-un hohot isteric de rîs pe
care nu-l mai putem opri după aia, nu-l mai stăpînim, se ros-
togolesc sunetele schimonosite şi se izbesc apoi de pereţi sa-
cadat şi aproape vulgar se lipesc grimasele de covor şi toată
camera se umple cu fălcile noastre zgomotoase, rîdem amîn-
doi ca proştii de trecerea timpului, rîdem pînă cînd ne dau
lacrimile şi sughiţăm ca nişte porci cuprinşi de isteria şi apro-
pierea lui Isus şi din spate îşi curbează peretele două colţuri,
se înmoaie ca o plăcintă şi abia atunci încep obrajii să ne
doară, încep fălcile să se despice în segmente obosite – eh,
pagubă-n ciuperci, s-a în-tîmplat şi la case mai mari şi mai
vechi, Isis şi Osiris dacă nu mă înşel... da’ poate că mă-nşel
totuşi – se ridică în picioare şi dă din mînă a lehamite – io mă
duc să mă cac
futu-i, cum trece timpul într-adevăr!?! mă trezesc strigînd,
da-mi duc imediat mîna la gură, o acopăr şi mă uit speriată în
jur, să nu cumva să deranjăm pe cineva, să trezim pe cineva,
oare pe cine? hei! strig după el, îl văd oprindu-se în pragul
băii, oare s-ar întîmpla ceva rău dacă am pune şi un pic de
muzică? ar fi un gest nepotrivit, ce crezi? clatină din cap, apoi
şi-l sprijină de tocul uşii şi începe iar să rîdă înfundat, începe
apa sa curgă din robinet în cascadă – m-ar şi părăsi Marius
dac-ar afla ce fumez, Andros, dacă te apuci de droguri eu mă
car dracului, să ştii! dacă te apuci de aşa ceva ne despărţim
imediat! murmur aşa pentru mine imediat şi mă împleticesc
56
să pun un cd în combină Coltrane se potriveşte la fix cu
noaptea asta mda şi stau şi mă întreb cum dracu’ i-a venit
ăluia ideea să-mi spună „mînca-i-aş pizda ta” numa’ pentru
că la telefon aşa după voce aş semăna cu noră-sa, cum naiba
să mi se adreseze atît de bizar barbarul ăla şi eu să cad pe
spate auzindu-l iar el imediat să mi se şi explice deşi eu nici
n-aş fi îndrăznit să-l întreb absolut nimica, mă minunam
doar în tăcere fără să bănuiesc c-o să-mi explice el singur
peste cîteva momente ca şi cum ar fi auzit ce gîndesc, cum
dracu’? şi apoi Bogdan, pornograful noetic de anvergură, cum
singur se definea într-o scrisoare zilele trecute după ce a re-
gizat & filmat incursiunea aia în teologia pornografiei pe ca-
re mi-o imaginez în toate felurile posibile pe care o vei putea
vedea la cerere, important e că acum există nişte nori roz spul-
beraţi pe cer, de altfel o cineva de la televiziunea dubai îşi cu-
fundă peristoltic sînii, mamelonul uriaş în bulgări noroşi, în
tablouri, pictînd cu ţîţa, sfirc pe glandă, sfirc pe smîrc, sfirc pe
oglindă şi linguriţă, sfirc de antracit, sftrc hrănind irisul ochiu-
lui, sfîrc botezînd unghiile de la picioare şi binecuvîntînd ghe-
aţa din frigider, în sfir(c)şit, sfîrc împungînd receptorul de telefon
receptorul de telefon
şi încă: sfîrc inundat de jetul de sifon, pe cînd o bătaie cu
sifon într-un film, o mică orgie sifonată erotic-patriotardă?
sfîrc împotmolindu-se în gura lui Christos, sfîrc aşteptînd pe
cărare o damă care citeşte canea cu sfîrcul pe cărarea rîndu-
rilor proaspăt tipărite sfîrc şters pe rîndul scris aşadar sfîrco-
tecă sfîrctecare etc
huai cum a trecut timpu’ ăsta, şopteşte Alex încă o dată şi
de la baie se întoarce cu idei noi – cum ar fi de exemplu să
locuim într-o republică, o ţară cam cît asta de mare, poate
doar un pic mai nouă, mai lungă, mai adevărată, una în care
să nu plătim lucrurile cu bani
da’ cu ce altceva?
cuvinte, să zicem
...cuvinte?!
mergi la piaţă după un kil de cartofi şi laşi în schimb cinci
minute de cuvinte
băi, Alex, te-ai prostit de tot? cum să laşi cinci minute de
cuvinte!?

57
 pur şi simplu vorbeşti cinci minute pentru un kil de car-
tofi, zece minute pentru o ciocolată, cinşpe pentru un kil de
banane
şi dacă vreau să-mi iau o maşină? îi surîd mefistofelic şi
sper să-l prind în capcană
hoo, că maşina se poate lua în rate – vorbeşti cîte-o oră pe
zi, sau două ore pe săptămînă sau cinci ore pe lună pînă-ţi
plăteşti maşina
şi de la firmă ce fel de salariu mi-ar da?
ăăă, stai să mă gîndesc un pic – mai ia o înghiţitură de cola
şi se încruntă – de la serviciu ai putea să primeşti trei sau pa-
tru pungi de cuvinte or somethin’
da’ o vilă în Cotroceni cam cît să se fi făcut între timp?...
bănuiesc că alea trei volume cu cel mai iubit dintre pă-
mînteni ţi-ar ajunge
huai de capu’ meu, trei volume de vorbit
ei, lasă, că le vorbeşti în rate oricum – ridică încet din
umeri cu lehamite deja parcă nu vă ştiu eu pe voi, parcă nu
ne ştim – scriem în rate cu dobînda aferentă din totalul de
cuvinte cu care apoi tre’ să umplem un recipient de plastic
lunguieţ ca ăla din non-stopul de pe colţ
numai că nu-s cuvintele capace de cola şi atunci cînd şi
atunci cum dracu’ să vezi vasul umplîndu-se?
e un recipient special, măi fată, are aici la bază un micro-
cip care îţi afişează imediat toate datele pe un display, dacă
ştii parola poţi să accesezi inclusiv dicţionarul cu sistemul
standard de valori ale fiecărui cuvînt de pe pămîntul ăsta
şi copiii din Congo? de unde să ştie ei despre sistemul
standard?
asta n-ar fi neapărat problema noastră – noi ca europeni ce
sîntem folosim cârdurile de cuvinte şi de restu’ ne doare-n cur
tu ai văzut vreodată un spărgător de bănci de cuvinte în
carne şi oase? un falsificator de cârduri din astea?
nu, încă n-a văzut da’ timp ar fi căcălău măria ta dacă nu
de văzut măcar de inventat sau de închipuit unu’ fără carne
sau oase ci poate numa’ fibră şi tendoane prinse-ntr-o reţea
oratorică şi co-cacolică şi ea – ţara asta ar trebui să se nu-
mească Oratoria, nu?
ar fi mai simplu orişicît

58
 si ar fi fără î din a – ce naiba mai fumezi acolo, că-ţi intră
scîn-teile prin degete, tu nu simţi?
nu fumez, comprim aici mai multe lucruri comprim cuvin-
tele şi poeziile mele ar putea deveni la o adică bancnote aşa
că io nici nu mai tre’ să vorbesc 10 minute ca voi eu întind
pur şi simplu foiţa şi poezia
foiţa...?
da, uite asta e o poezie în valoare de douăzeci de minute
da’ dacă nu te pricepe ăla? că doar e un simplu vînzător...
să nu fi citit în viaţa lui o poezie, poate doar pe alea cu coco-
rii din clasa a II-a... ce te faci?!
eeei, da’ există computere, soro! dotate cu un scanner
special valabil care să evalueze cîte cuvinte ai în poezia res-
pectivă, ce valoare şi ce greutate are fiecare
un vînzător de pătrunjel dotat cu computer şi scanner?
un vînzător de pătrunjel da, dar el nu e ce gîndeşti, el vin-
de într-un supermarket sau un hypermarket hop hop
hiphopmarket băi da’ tot nu poţi să te prezinţi cu o poezie
ca aia – întind mîna spre foaia de exemplu care tremură pe
covor – un vînzător te vinde aşa... scurtuc
vax populi, el nici n-o să ştie că aia e poezie, o să creadă
că-i vorba de simple cuvinte înşirate pe-o foaie
o să zică „te-ai ţicniiit” – ăsta s-o fi ţicnit de mi-a aranjat
cuvintele pa foaie aşa dă aiurea
să zică! sau să se lase vrăjit de-o bancnotă lucitoare ca as-
ta ehehei pe-atunci şi cuvintele erau de fapt fracţiuni ale mo-
nedei întregi
un fel de euro-cuvinte
euro-valoare
care rupe filmul de aici încolo, îşi pune Alex căştile pe
urechi, o să se apuce imediat de scris poezii, pot să mă fac şi
eu că mîzgălesc ceva în agendă sau să mă introduc tiptil în
pat unde pot să citesc ceva sau să-mi închid cu mîna dreaptă
ochii obosiţi care ustură chiar dacă ştiu că n-o să pup eu
somn pînă la trei dimineaţa cînd deja o să fie prea tîrziu o să
mă uit la pereţi o să pun în combină cd-urile alea cubaneze,
fixez aparatul pe „shuffle” şi aştept să văd ce piesă o să se
aleagă, ce melodie va urma, dacă muzica asta nu te scoate
din minţi şi nu te face să uiţi de toate alea – e clar că nu mai
ai scăpare, e clar că eşti dereglată de tot Andros dragă, e clar
59
 că între timp între gînduri se face ora cinci dimineaţa, nici nu
mai are sens să mă culc că şi dacă mă bag în pat acuma sigur
n-o să mai reuşesc să mă trezesc pentru examen, mă aşez
mai bine pe scaunul din bucătărie de lîngă geam şi-mi fac o
cafea şi încerc să disting ceva printre umbrele lacului, prin-
tre arătările alea fantastice care trebuie că mişună pe-acolo
mai ales pe un întuneric ca ăsta iar mă ustură ochii iar îmi
fulgeră în cap figura omului pe care l-am pierdut, figura ca-
valerului pe care o să-l pierd deşi mă îndrăgostesc de el la
orice oră din zi sau din noaptea aia în care stăteam întinşi pe
covor şi ascultam muzică „băi, piesa asta îmi place de mă cac
pe mine!” şi îmi atrage atenţia la ideea aia sau la ironia lui
Tom Waits sau la versurile alea, eu zîmbesc larg deşi ar fi
mai indicat să vorbesc, să spun ceva, să-i comunic şi eu o sta-
re, o atenţie, o măslină, da’ îmi vine doar să tac aşa abrupt şi
compact, îmi vine să-l privesc cu toate puterile cu toţi genun-
chii strînşi sub bărbie cu toate palmele încleştate înşurubate
în cearşaf cu toată pielea aprinsă, îmi vine doar să-l ascult şi
să-i surîd ca o lebădă mută ce să-ţi povestesc – păi oricum
vorbeşte el pentru amîndoi – fatală fascinaţie, Andros, cine
ştie ce-o să-şi imagineze omu’ că-i în capul tău, o să-şi în-
chipuie că-i gol, o să creadă că nu ai nimic de spus, nimic de
protestat, da’ nu mai contează, poate o să-l farmec data vi-
itoare cu ceva, dacă apuc, pînă atunci îl tot ascult, se tot face
două noaptea, pe la cinci tre’ să ne trezim, o să plece la Braşov
iar pe mine mă ustură ochii încă de dimineaţă de la somnul
frînt, pentru a cîta oară, în autobuz găsim totuşi două locuri
şi ne aşezăm cuminţi unul lîngă altul, e şi ăsta un joc, să taci
aşa cu orele, fiecare bănuieşte cuvintele celuilalt şi îşi pro-
gramează apoi tot felul de discursuri în cap, regizăm fraze şi
idei pe care nu apucăm să le spunem niciodată sau nu
îndrăznim, fac pariu că-şi zice în gînd de nu ştiu cîte ori pe zi
„gata, azi îi spun totul, azi discut cu ea pe faţă, aşa nu se mai
poate!” – e şi ăsta un joc să-ţi imaginezi cum trăieşte el în
altă parte cum respiră cum gîndeşte cum simte lucrurile fără
tine altundeva dincolo acasă o să-mi fac o cafea uriaşă şi fier-
binte, da’ înainte de asta o să traversăm străzile şi ameţită
cum sînt fac un pas somnoros de pe trotuar pe trecerea de
pietoni da’ mă apucă el brusc de mînă şi mă trage înapoi,
stai, că încă e roşu, venea o maşină din dreapta toată plină de
60
viteză, na, că mi-ai salvat viaţa de sub roţi, cavalere, îmi zic
eu în gînd şi el îmi răspunde cu voce tare „băi... şi ce ne-am
mai pus-o pe Tom Waits...!” „poftim?!”
„ne-am pus-o pe Tom Waits... Nu ţi-a plăcut?” „ah, ba daa,
ba daaa” zîmbesc iară larg, zîmbesc din toate arterele şi ve-
nele pulmonare şi îmi amintesc că merge practic să-şi vadă
soţia ascunsă în munţi, acasă o să-mi fac o cafea uriaşă şi
fierbinte şi amară şi poate mai tîrziu, de la Sinaia încolo, să-i
dau un sms, nimeni nu scrie sms-uri mai sexy ca ale mele,
zicea Felix şi recunoştea că se excită uneori cînd le citeşte,
nu ştiu ce efect or fi avînd asupra cavalerului, pe el nu-l mai
uimeşte aproape nimic, deja a văzut atîtea şi a trăit atîtea,
deja se simte străvechi şi nici un cuvînt nu-l mai zgîlţîie şi
nici nu-mi imaginez cum dracu’ ar putea simţi cîteodată în
palme că lipsesc din peisaj, mai bine să nu pomenim nimic
despre iubirile astea şi motivele lor adiacente – iubirile alu-
necate într-o apă adîncă, într-un paradis interzis sau în alte
asemenea dimensiuni ale privirii, ale percepţiei, ale ochilor
care oricum nu folosesc nimănui la nimic, la sfîrşit tot o să-şi
întindă un picior peste fundul meu şi o să mă acopere aproa-
pe pe jumătate, „băi, ce mică eşti!”, sau coapsa şi-o întinde
pînă îmi ajunge cu genunchiul pe burtă, poate de la apăsarea
asta, de la senzaţia de sufocare la care nicicum nu renunţ –
încep să ameţesc, o să mă lichefiez imediat, să vezi c-o să le-
şin, o să circule bule de aer prin venele mele în loc de sînge
şi o să mă transform într-o băltoacă de apă minerală, fără
piele, fără oase, ai, ce greu eşti cavalere, ce bine şi cald mi-e
lîngă tîmpla ta şi torc aşa mocnit şi mă mai foiesc un pic o
vreme în căutarea somnului şi nu mă liniştesc decît atunci
cînd nimeresc cu nasul sub braţul lui întins arcuit peste per-
nă, aşa da, noapte bună cavalere.

61
 duminică
îl chem cu tot sîngele otrăvit şi golit de gînduri după ziua
de ieri, tre’ să înceapă şi parţialul la literatură franceză, de-
geaba m-am trezit cu patru ore mai devreme, n-am nici un
chef de citeală, n-am nici un strop de concentrare-n glandă
aşa că imediat îmi amorţeşte fundu’ pe scaunul din bucătărie
şi atunci să ies mai bine pe-afară, să mă desprind urgent de
fereastra şi lacul din spatele ei, să ies la o plimbare năucă pe
străzi, beau încă o cafea tîmpită în Universitate, îmi tocesc
picioarele pe Lipscanii mamii lor de pietre ascuţite, mă dor
îngrozitor şi ochii şi gîndurile toate mi le arunc peste Marius,
cu flăcări şi vrajă şi sînge topit şi smoală să-i ardă maţele de
dor şi amintiri şi tu, care nu visezi niciodată chipuri, să le vi-
sezi acuma dureros să-ţi răsar în fiecare dimineaţă în ima-
gini subţiri, peticite şi să te răsuceşti noaptea-n pat pe toate
părţile, să nu-ţi găseşti liniştea cu nici o altă fată, să nu ţi se
scoale pula, să-ţi moară la intrare sau să fuţi la greu trei
gagici pe zi şi să-ţi aminteşti de mine în toate locurile, pe toa-
te drumurile, cînd mergi sau te întorci de la şcoală, cînd treci
pe lîngă monumentul lui Samsung al 2lea – otravă să-i zac în
carne şi minte şi tîrîişul şarpelui şi pasul gîndacului şi într-o
sală de curs mă opresc, încerc să mai citesc ceva pentru exa-
men, poate acuma să-mi intre ceva în cap, că de învăţat ori-
cum n-am învăţat aproape nimica, da’ mă pocneşte aşa brusc
plînsul fără nici un motiv ies dracului pe străzi că mai avem
vreme pînă să-nceapă examenul, mă tot plimb pe malul Dîm-
boviţei aproape o oră şi o privesc fix în ochii ăia verzi şi mur-
dari şi într-un final mă-ndur să fumez o ţigară călare pe ba-
lustrada podului, s-a uitat lumea cam lung la mine, m-am ba-
lansat pe marginea de piatră, ce-or fi crezînd? că asta vrea să

62
se sinucidă, apă verde, apă verde, cin’ te vede nu se-ncrede,
întotdeauna se găseşte cîte-un idiot să sară după tine să te
salveze, apa nu e sigură, pistolul ar fi, pula-n beci, se uită Nicole
la mine cu un fel de milă zdrobitoare – Andreea, tu ştii ce bu-
langiu e? ştii c-a sunat pe fir şi-a povestit cu proastele astea
cum te-a futut? ştiai că la început s-a întîlnit cu Silvia?
ce mişto! nu, nu ştiam
şi cică ea n-a vrut să-i sugă pula
oho... a fost bulangioacă la faza asta şi între timp mi se al-
besc şi degetele încleştate pe rama de fier a ferestrei – da’ s-a
scos, fiin’că i-a făcut rost de alta în loc care să-i sugă pula, aşa
că ce-ar fi să număr femeile cu fuste lungi care trec pe sub
balconul firmei timp de cinci minute, cîte ar putea să încapă
totuşi în cinci minute – douăzeci, trezeci de fuste? îmi ridic
ochii spre figura ei încruntată, apoi îi surîd palid sau crispat,
nici nu mai ştiu – da’ că m-a futut în cur nu le-a povestit?
Cască Nicole nişte ochi mari şi verzui şi de fapt ea chiar că
n-are nici o vină, nici fetele nu au, mă enervez eu aşa, aiu-
rea-n tramvai, preventiv, da’ îmi revin imediat şi iau atitu-
dine – ştii ceva? tu să nu vorbeşti aşa despre iubitul meu, că
nu l-ai cunoscut şi n-ai dormit lîngă pielea lui goală şi nici nu
te-ai trezit de patru ori pe noapte înfiptă-n pula lui! nimeni să
nu îndrăznească să-mi vorbească bărbatul de rău, nimeni în
afara mea să nu facă una ca asta, nici nu vreau să aud şi de
fapt nici nu era el, n-ar fi făcut el niciodată aşa ceva, i-au con-
fundat proastele alea vocea, la cîte mii de voci îţi intră-n ure-
che în fiecare zi, ce să-ţi povestesc, fix pe Marius l-au identifi-
cat! ei, aflaţi dragii moşului că nu era el!
Gata, Andreea, nu era el, calmează-te, bine?
Păi aşa! mă calmez şi deja ştiu că n-o să mai găsească dru-
mul de întoarcere, o să-şi bage pula în tot trecutul ăla şi la
sfîrşit o să-mi zică – Andreea dragă, oricît de dor mi-ar fi, eu
nu mă întorc niciodată din drum iar tu prea repede cedezi,
prea repede pui botu’ la toate alea, poate ar trebui să fii mai
dură... poate că nu eşti genul meu, poate că eşti
poate că noapte bună Marius – aşez receptoru’ în furcă în
mijlocul frazei dau farfuria cu mîncare la o parte şi mă ridic
încet cu fundu’ pe masă, îmi bălăngăn picioarele căzute pe
gînduri aşa care va să zică lirică sobră la obiect eu nu gust
decît rime de bine nu harneli de prost-gust vinuri alese nu
63
 must nici nu credeam c-o să ne despărţim aşa brusc şi uşor
Marius da’ să ştii că rămîne pizda mică în urmă, rămîne şi
curul strimt în urmă şi rămîne întotdeauna ceva nefutut pe
deasupra, fie acel ceva o simplă bucată de creier sec, n-or fi
astea ultimele graniţe de trecut de înfrînt o să te convingi tu
că rămîne întotdeauna ceva de nefutut de nespus de neter-
minat de cucerit strict
cu manifest poetic mă agit
cazul e tragic! Andreea, tre’ să-ţi găsesc şi ţie un fucker că
nu se mai poate, uite în ce hal au ajuns degetele tale, o să-ţi
rozi toată mîna fiindcă ţi-a dat Marius papucii?!
s-avem pardon, Nicole! nu mi-a dat Marius nici un papuc,
ţi-am povestit cum s-a-ntîmplat şi cînd s-a-ntîmplat, de ce –
asta încă nu înţeleg nici eu, poate c-aşa e mai bine şi stai cal-
mă că n-o să-mi rod chiar toaaată mîna, poate doar o ju-
mate’, poate doar un deget sau două în miezul zilei în răscru-
cea soarelui, în ceasul ăsta de mare foame şi dor adînc cu ure-
chile frumos căptuşite şi învăluite în Jazz, ascult Coltrane la
căşti, ce-mi pasă, după trei ore de somn desfăşurat naiba mai
ştie cînd, după un examen ca ăsta programat aşa de aiurea
fix într-o bună duminică dimineaţă, ce-ar fi s-o iau pe jos din
Rosetti printre taxiuri? numa’ bine obosesc pînă acasă de tot
şi aşa o să adorm în sfîrşit mai repede mai mult mai adînc
îmi număr paşii şi îi transform în metri, nu mă grăbesc abso-
lut deloc, păi de ce m-aş grăbi, ce? mă aşteaptă cineva acasă?
nu mă aşteaptă nimeni, Alex a plecat la Snagov, aşa că pot să
mă plimb cît vreau eu, pe unde vreau eu, pot să stau o juma’
de oră în faţa clădirii ăsteia şi să mă uit la geamurile ei lungi
sau să-mi ridic brusc privirea linsă de pe trotuar şi atunci
să-l văd de departe, înalt, cum fumează cu o mînă în buzunar
şi un sac de cărţi pe umăr, mi se şi încîlcesc picioarele în
asfalt şi mă opresc pe loc un moment de uluită neîncredere,
mama ei de halucinaţie, ce caută acolo?! de la soarele ăsta mi
se trage, iar nu văd limpede printre lucruri, după ce-o să
ajung mai aproape iar o să constat că de fapt nu era el şi afa-
ră e deja prea multă lumină, numai că de data asta era chiar
el şi eu nu mai ştiam acuma ce-ar trebui să fac, să mă opresc?
să merg mai departe? să mă împiedic sau să-l salut mai bine
ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat şi să încerc apoi să trec

64
uşor pe lîngă – ce faci, nu mai stai de vorbă cu mine, nu te
opreşti un pic?
păi... nu ştiam dacă...
te-am văzut din troleu şi am coborît în prima staţie
ah...
ca să nu zici că te evit, nu de alta...
eeei, i-am surîs încet, cam obosită, şi dacă mă evitai, ce?
mare chestie...
păi spuneai tu c-ar trebui să povestim, ca să-mi găsesc li-
niştea, nu? va să zică... iată-mă faţă în faţă cu... liniştea mea –
zîmbea Marius un pic nervos, se foia pe loc, ne ieşeau greu cu-
vintele, ne tot poticneam, nici n-am îndrăznit să mă uit în
ochii lui, îi tot fixam pieptul cu privirea, îmi tot venea să întind
mîna, să-i mîngîi hainele, nu vă supăraţi, pot să ating şi eu
pulovărul ăsta un pic? teribil arăta culoarea aia pe el, ar fi tre-
buit să mă uit atunci şi la ureche, măcar o clipă, da-mi rămăse-
se mintea la şoapta aia, „liniştea mea”... ca şi cum ar fi spus
„iubita mea”, mi s-au încălzit gîndurile brusc în cap – mda...
providenţială întîlnire, mă gîndeam la tine zilele trecute,
mi-am cumpărat nişte cd-uri cu Cesaria Evora şi Radiohead,
alea pe care le aveaţi şi voi, cred
m-am luat cu mîinile de cap – ai, Maaarius, asta-i grav...
da’ Caţavencu’ mai citeşti?
ah, păi e singurul ziar pe care-l citesc, ca să zic aşa... m-am
înscris şi în UFD... deşi am impresia că Băsescu e singurul ca-
re mai mişcă-n flanc, ţi-am spus eu încă de atunci...
mdaaa, m-ai avertizat şi nicicum nu te-am crezut şi încep
să rîd iluminată ca un bec – păi ar fi şanse să ne vedem pe la
şedinţele de tineret – socotesc înfrigurată şi aproape în şoaptă
mda, nicicum n-o să scăpăm unul de altul, pare-mi-se... tot
acolo lucrezi?
yeap, încă-s fierbinte tînără şi neliniştită – am mai surîs o
dată şi am început să mă balansez de pe călcîie pe vîrfuri şi
înapoi şi atunci m-am împotmolit definitiv, n-am mai ştiut ce
să-i spun, n-am mai reuşit să mă concentrez la firul povestii
şi la cuvintele lui
păi acum, dacă tot ne-am văzut... te sun eu zilele astea
bine-nţeles
de parcă n-am şti Marius iubitule de parcă n-am bănui în-
că un kilometru de tăcere între noi de-aici încolo de parcă nu
65
 mi-aş mai dezlipi ochii de pe pieptul lui şi mi i-aş arunca adînc
într-ai lui, pînă în creier să-i sfredelesc ca un burghiu să – hai
că mă duc şi eu, am fluturat cu mîna un salut, credeam c-o s-o
ia în sens invers sau o să ia troleul din staţia-n care coborîse,
da’ o vreme am parcurs acelaşi drum, pe acelaşi trotuar, cu
mulţimea de trecători între noi, fantastic, am făcut cîţiva paşi
aşa în paralel, m-am tot uitat la el pe ascuns, cu coada ochiu-
lui – uite un străin care mai demult făcea dragoste cu mine aşa
de frumos, uite un bărbat care aşteaptă ca şi mine pe bordu-
ră să se facă verde, apoi nici n-am mai întors capul, începu-
seră să mi se împăienjenească ochii deja, l-am pierdut iară în
mulţime, acasă am ajuns după vreo două ore de mers pe jos
pe tot felu’ de străzi necunoscute, obosite şi sleite de toate
puterile, cu tălpi fierbinţi în pantofi, despicată în două am
ajuns acasă şi abia după vreo trei luni l-am văzut iar pe stra-
dă, singur, se îndrepta spre şcoală, cu nişte pantaloni negri şi
fix pulovărul de data trecută a strălucit peste pielea lui cîteva
secunde, eu eram în tramvai, mi-am încleştat mîna pe bara aia
de oţel, mi-au dat lacrimile instantaneu şi mi-a venit atunci
să intru-n pămînt de ruşine şi apoi să tot plîng de mila ochi-
lor mei bolnavi în stare să-l recunoască de la nu ştiu cîte sute
de metri, să-l descopere şi să-l lingă în timp ce traversează
strada şi întoarce capul după vreun coleg care-l striga din
spate, părea obosit, se mişca greu, o fi muncit iar toată noap-
tea, si-a trecut mîna prin păr, apoi nu l-am mai văzut, se de-
părta tramvaiul, dacă porneam din casă cu cinci minute mai
repede poate că ne-am fi întîlnit în intersecţie... cinci minute
m-au despărţit de el în ziua aia, ca să vezi cît sîntem de
aproape Marius iubitule, bine-nţeles că vreme de-o săptămî-
nă l-am tot visat apoi, apuca şi Marius să-l cunoască pe tata,
venise la Bucureşti special ca să-l pună la încercare cumva,
vroia să-l sperie, îl împungea tata cu degetul pe Marius – mă
băiete, tocmai pe fîică-mea ţi-ai găsit s-o vrei?! hai s-avem
pardon, hai să fim serioşi! nu se clintea Marius şi îi sclipea pe
faţă zîmbetul ăla ghiduş şi zicea că nu se ştie niciodată cine
da şi cine primeşte, apoi se aglomera brusc casa cu musafiri
şi prieteni şi rude – oameni mulţi, noi doi nu ne gîndeam de-
cît că acuma unde mama dracului o să facem dragoste în ca-
sa asta plină? unde naiba o să găsim un loc mai liniştit? mă
întreba Marius şi mă ţinea strîns de mîna şi galopam prin
66
toate camerele, aproape mă tîra după el, pînă la urmă am gă-
sit un pat, s-a întins Marius peste mine, şi-a îngropat faţa în-
tre sînii mei şi-am început să tremurăm amîndoi, ne zgîlţîia
de un fel de spasm şi într-o clipă ne strepezea un val orgas-
mic, foarte repede şi foarte intens se consuma totul, mă mi-
nunam eu în sinea mea ce dracu’ se întîmplă că doar abia
apucasem să ne îmbrăţişăm, Andros, nimica nu ştii! rîdea
Marius, sîntem în rai, aici totul ia viteză, de fapt aşa se face
dragostea dintotdeuna numa’ că n-am mai văzut noi şi n-am
ştiut – Maaarius, da’ noi sîntem îmbrăcaţi!
nu-i nimic, fă-te că plouă
ok, mă fac că plouă şi mă trezesc leoarcă toată, devasta-
toare senzaţii în chiloţii ăia uzi pizda mă-sii de vis mă ridic şi
bîjbîi drumul pe întuneric spre baie, mă bag repede în cadă
sub duş sub apa fierbinte sub plapumă reuşesc să adorm la
loc abia după vreo oră, Marius era tot acolo – de data asta
conducea nu ştiu ce grup de gherilă, se răstea la soldaţii din
subordinea lui, era bestial şi animalic şi trăsăturile chipului
lui apăreau atît de clar în mintea mea sau în vis, dracu’ ştie,
da’ începuseră să mă doară ochii de la privirea mea flămîn-
dă, fix aşa cum te dor cînd ieşi de la întuneric în lumină, m-a
văzut Marius rezemată de gardul garnizoanei, m-a văzut
cum îl priveam, m-a înconjurat cu încă vreo şapte soldaţi –
băieţi de cînd n-am mai prins noi pizdă în războiu’ ăsta?
rîdeau toţi, se pregăteau să mă facă poştă, nu s-a întîmplat
nimic propriu-zis – m-am trezit chiar înainte de a mă împin-
ge unul din soldaţi înspre picioarele lui, mă apucase Marius
de păr, îşi descheia pantalonii „vino! tre’ să ajungem acasă să
fac şi eu un duş, vino!” şi nu înţelegeam exact dacă voia să
mă duc şi eu cu el acasă sau dacă voia să spună vino şi su-
ge-mi odată pula că mă grăbesc să fac duş – o oră m-am tot
învîrtit după aia prin apartament, am tot străbătut holul şi
bucătăria în lung şi-n lat, cre’ c-am făcut aşa vreo patru kilo-
metri pe puţin, îmi tremura ţigara între degete, am şi scă-
pat-o la un moment dat pe covor – dumnezeule, Marius, cum
să faci tu aşa ceva? Marius... cum să-mi faci aşa ceva Marius?!
i-am tot şoptit numele uluită pînă s-a întors Alex de la firmă,
atunci m-am calmat şi i-am încălzit mîncarea – salut
încă de la începutul acestei scrisori poţi afla despre mine
că o duc foarte bine cu serviciu sănătatea. Pe 7 mai am fost
67
 chemat pentru încorporare dar nu au vrut să mă încorpo-
reze în luna iunie. Să nu fii supărată pe mine că nu te-am mai
sunat după ce aceia dar nu am mai putut să te sun din cauză
că sîntem cîte doi de aproape o săptămînă. Andreia îmi spu-
neai că dacă am să-ţi scriu tu cînd primeşti scrisoarea vii la
Botoşani, dar daca vrei să ne cunoaştem cînd primeşti scri-
soarea mea scrie-mi şi dă-mi adresa ta că cu căsuţa Poştală
nu sînt aşa sigur. Eu dacă am să primesc răspuns am să-ţi
scriu cînd ne putem întîlni şi locul (Botoşani sau la Bucureşti).
Cînd am spus că-ţi scriu am spus că îţi trimit şi o fotografie.
Fotografia nu ţi-o trimit acum din cauză că această scrisoare
am scriso acasă şi am uitat să iau fotografia. Să nu te superi
dar cînd am să-ţi mai scriu asta cu condiţia dacă primesc
răspuns am să-ţi trimit şi fotografia. Dacă scrisoarea mea va
ajunge la tine trimite-mi răspuns şi te rog să nu conţină
cuvinte obscene că s-ar putea ca poştaşul să o dea la altcineva
din familie şi să o citească ei şi pe urmă să ajungă la mine. Cu
aceasta închei mica mea scrisoare urîndu-ţi sănătate, fericire,
servici uşor şi bani cît mai mulţi. La revedere! Ionuţ
Ce doamne iartă-mă o mai fi şi asta? îi dă Alex un bobîr-
nac şi alunecă foaia cu pătrăţele scrisă şcolăreşte şi stîngaci,
alunecă de pe marginea mesei pe covorul verde, aproape de
aragaz
O scrisoare, ce să fie? mi-a trimis-o unu’, Ionuţ, după cum
singur ai şi citit...
Băi, ce vrăjeală aveţi în voi, ce-i mai ameţiţi pe săracii oa-
meni – îşi trage AJex farfuria cu tocăniţă de cartofi mai aproa-
pe – şi cînd dai o fugă pînă la Botoşani?
Mănîncă naibii odată şi nu mă fute la cap cu comentarii din
astea! îmi aprind o ţigară, nu înţelege de ce mă răstesc în ha-
lul ăsta, aşa că aşteaptă cu lingura-n aer şi mă măsoară cu ochi
întrebători – am visat aiureli
Păi spune aşa de la început! şi abia atunci se apucă de în-
ghiţit tocăniţa şi abia atunci au venit primele zăpezi ale ab-
senţei pe marile urzeli de real şi de vis şi toată suferinţa aia, ca
o răcoare de rufe la tîmplele noastre
crede poetul
eu cred că dimpotrivă de atunci a înmulţit cineva nopţile
alea lungi fără somn şi zilele alea cu soarele ascuţit fără somn
cînd te simţi atîta de trează încît ameţeşti, prea trează, învîr-
68
tită şi înşurubată aşa între gînduri reci şi prea multă presi-
une strînsă în mine şi o grămadă de vise cu pitici, cu nişte
gnomi – copii nemaicrescuţi, cu ochi de oameni bătrîni care
mă urmăresc peste tot, îi omoară pe oamenii din preajma mea,
prieteni, colegi, cunoştinţe mai vechi, la un moment dat au
început să se omoare între ei, o baie de sînge, fir-ar, în viaţa
mea n-am văzut atîta sînge şi cadavre, curgea fiecare crimă
prin faţa ochilor mei încet de tot, paişpe mii de detalii, mem-
bre amputate, maţe scoase la iveală, sînge gîlgîind ca apa de
la robinet, aveau şi un şef care reuşea din cînd în cînd să-i
stăpînească, da’ într-un final spre dimineaţă i-a scăpat de sub
control şi l-au omorît şi pe el, au ales în schimbul lui o tipă,
eu îmi continuam viaţa obişnuită, alergam între şcoală, firmă
şi înregistrări cu toată şleahta aia de criminali pitici după
mine, la început îi vedeam undeva departe, apoi tot mai aproa-
pe, nu ştiu cum dracu’ strîngeau cercul în jurul meu, cu să-
biile scoase, îmi atingeau braţele, picioarele – ia spune, în-
cerci şi tu? hai că nu e greu, hai că mîine îţi cumpărăm şi ţie o
sabie, la şcoală începuseră să mă întrebe colegele unde m-am
rănit, la firmă făceau fetele mişto – mă Andreea, cu cine dra-
cu’ te fuţi în halul ăsta, ai trecut poate la sado-maso şi noi nu
ştim?! Pe nesimţite aproape începusem şi eu să folosesc
armele alea ciudate, nişte florete mobile, şfichiuitoare şi sub-
ţiri, mă descurcam tare greu, îmi tot scăpau din mînă, jubilau
piticii, că după vreo trei-patru crime eram cică de-a lor, da’
se apropiau în continuare vertiginos de mine, nu mă prote-
jau cu nimic nici acuma după ce omorîsem nu ştiu cîţi oa-
meni, într-o bună zi m-am trezit în faţa conducătorului lor,
tipa aia cu părul scurt, cam cît mine de înaltă, tăia un individ
în bucăţi, chiar lîngă mine, îmi zîmbea de parcă am fi fost
parteneri vechi de luptă – nu-i aşa că acum nu mai ai nevoie
nici de maică-ta? nu-i aşa c-o s-o omori dacă te rog eu fru-
mos? am înţepenit cînd am auzit-o – mi-am amintit că vorbi-
sem cu mama pe la opt, mă sunase ea de la serviciu, mă repe-
zeam asupra tipei şi începeam o luptă pe viaţă şi pe moarte
pe holuri şi coridoare întortocheate, îi tăiam o mînă da’ ea
zîmbea relaxată, i-o tăiam din umăr şi pe cealaltă, era gro-
tesc, floreta ei nu dispărea din faţa mea, da’ nu mai ştiu cu ce
dracu’ o ţinea, că mîini nu mai avea şi taman în mijlocul lup-
tei sună şi tele-fonu’ ăsta, fir-ar, parcă acuma-mi arde de fu-
69
 taiuri alo-da-iubitule sigur că te vreau, ne futem imediat, stai
să termin întîi cu tîmpita asta fără mîini
ei, şi tu acuma, o oră nu poţi să mă suporţi? atunci trans-
feră-mă la altcineva, dă-mi-o pe Silvia sau pe Nicole – apro-
po, Andreea, Gabi sînt
ah! nu te-am recunoscut, nu te transfer nimănui, nu vreau
să vorbeşti cu altcineva, şi aşa te prind rar, numai că mi-e
foarte somn, tre’ să adorm la loc să termin odată cu şefa cla-
nului, tre’ să fiu întotdeauna pe fază cu tine, tre’ să fiu intere-
santă şi să scot la interval replici inteligente, un minut dacă
aş tăcea nu m-ai înţelege, numa’ Alex îmi înţelege tăcerile
luptă, fă proasto, iară vorbeşti cu labagiii ăia!? răcneşte şi
tipa fără mîini la mine
şi mă scoate din minţi cu vorbele astea, mă enervez rău de
tot – ia mai du-te-n pizda mă-tii, că dacă eşti şefa clanului nu
înseamnă că tre’ să-l faci pe Gabi labagiu, să-ţi fie clar! şi cu o
ultimă sforţare i-am retezat capu’ şi am luat-o la goană afară
din camera în care ne bătusem, o să vomit, îmi spuneam,
alergînd pe scările interioare alea casei – sediul piticilor, o
vilă imensă cu vreo zece etaje, o să vomit, şi dacă vomit – tot
sînge o să-mi iasă din gură şi cadavrul ei fără mîini şi fără
cap cobora scările alene, în urma mea, hohotind, mă umplea
de groază vocea ei isterică – cum dracu’ a aterizat visul ăsta
la mine-n cap, de unde atîtea crime? să recapitulăm m-a su-
nat mama pe linia din interior, l-am prins apoi pe Gabi pe fir,
am adormit cu gîndul la el, zicea că ar fi şanse să se angajeze
la nu ştiu ce post de radio, îţi dai seama, trec de la etapa de
pîndău la etapa de om normal, într-adevăr, izbucnesc în rîs,
tre’ să-ţi fie tare greu să te desparţi aşa brusc de profesia de
bodyguard, eu o să-ţi ţin pumnii orişicît – starea de graţie,
aberaţiile alea fluide ale lui cuvinte şi idei fulgerătoare curse
din el spre mine sau invers, nu înţeleg de unde visul ăsta, cum
naiba ar fi de explicat? de ce dracu’ tre’ să cobor treptele as-
tea şi ele pline de sînge, de ce să mă prindă piticii în colţu’
ăsta tocmai acuma la sfîrşit tipei îi crescuseră mîinile şi ca-
pul la loc, apăreau şi alţi indivizi pe care ştiam că-i omorîsem
demult, mă încercuiau, şefa îmi zîmbea prieteneşte – gata, ai
trecut testul, mă zgîria pe gît uşor cu floreta ei, noi voiam să
te ucidem pur şi simplu, ar fi fost mai uşor, da’ e bine şi aşa,
ne-ai cam dat bătaie de cap, ce-i drept, ai fugit şi te-ai împo-
70
trivit ca dracu’ – m-a întors cu spatele, şi-a strecurat mîna,
şi-a făcut loc printre coastele mele, mi-a scos inima afară, a
sărutat-o, a pasat-o cuiva în dreapta ei, am înţepenit, n-am
reacţionat în nici un alt fel, n-am spus nimic, nu m-a durut
nimic, de fapt nici nu mai aveam carne şi oase în mine, deve-
nisem în întregime praf sau rămăsese un spaţiu rotund şi
prăfuit în locul inimii, nu mai ştiu exact da’ nici nu mai con-
tează gata, acuma sînt de-a lor, mi-am şoptit şi mi-am reze-
mat fruntea de peretele vilei şi instantaneu am simţit-o ume-
dă, m-am îndepărtat scîrbită, am şters-o cu dosul palmei de
broboanele alea cleioase de pe pereţi – ce pizda mă-sii e atîta
sînge aici? mai schimbaţi băi dracilor decoru’! mă aşez apoi
pe scări, ei se împrăştie liniştiţi, eu îmi caut prin buzunare
pachetul de ţigări, îmi vine să fumez non-stop, să iasă fum
din mine, să intre fum în mine, să mă desfăşor, să mă rup în
două – una mie, una celorlalţi, închid ochii şi-i strîng cît pot
de tare da’ chiar şi aşa, tot ies lacrimi pe la colţuri, străpung
frigul din oraş sau căldura, dacă între timp s-a făcut vară, ni’
nu mai ştii, ni’ nu mai contează în fond eşti doar prinsă într-o
rană din care nu mai vrei să ieşi sau nu mai poţi pentru că e
prea tîrziu deja, nu, măi fată, rana aia era Blaga erai tu sînt
eu o rană căscată deschisă ambulantă o rană singură plimbă-
toare pe străzi, de atîta oboseală nici pleoapele nu se mai în-
chid, nici gîndurile nu mai amorţesc, totul pflpîie înjumătăţit,
întreg ar fi doar urletul ţipătul sunetul de saxofon sau de vi-
oară e şi el întreg, începutul e întreg, sfîrşitul niciodată, iubi-
tul meu primordial marius cu sîngele ăla fierbinte şi cu mine
eram întreg odată, a ars de viu între timp între neuroni us-
caţi şi secătuiţi între gînduri s-a tot copt şi între degete pe
care mi le muşc şi unghii care îmi zdrobesc pielea din palmă
sîngerez toată şi pe ascuns o privesc lihnită pe Denisa de
săptămîna trecută cum se ridică brusc şi cînd îi fute una sca-
unului din colţ cu piciorul, tresărim toate speriate – v-am zis
că se-nsoară Ştefan? da, ne-a mai zis de vreo trei ori în ul-
timele zile da’ nu îndrăzneşte nimeni să confirme, în nici un
caz acuma, cînd o auzim aşa deodată răcnind cu spatele la
noi – măăă! da’ să se-nsoare cu proasta aia, mă?! cu o curvă
de curvă să se-nsoare Ştefan al meu? cu pizda aia largă cum
n-a mai pomenit Pantelimonu’ de cînd mă ştiu eu? – ieşea fu-
ria din ea mocnit şi îndesat şi o înghiţeam eu avidă şi mă ui-
71
 tam cum loveşte la în-tîmplare scaune şi pereţi şi cum îi lu-
cesc prin cameră ochii în lacrimi – băga-mi-as pula-n gîtu’ lui
pînă-i curge sîngele şi dă ortu’ popii, labagiu’ dracului, cre-
tinu’! a înnebunit după o pizdă idioată, da’ lasă că mă îndră-
gostesc eu imediat! să vezi tu dacă nu mă îndrăgostesc de un
tip mai mişto, mai deştept şi mai frumos decît el, futu-i mor-
ţii mă-sii-n cur şi căca-m-aş pe toţi bărbaţii din universu’
ăsta, din lună îmi vine să mă arunc cu capu-n jos, fată! şi ştii
ce mă seacă cel mai mult? ştii ce mă enervează? că mă doare,
fute-m-aş! şi ştiu c-o să mă doară încă mult şi bine şi acum
vreau să aflu cînd şi cum dracu’ o să-mi treacă băga-mi-aş
pula-n neamul lui şi-n mă-sa că n-a ştiut cînd s-a futut ce co-
pil cretin o să-i iasă, îmi cumpăr mîine adidaşi, să mor io da-
că nu-mi cumpăr mîine adidaşi şi trening, un milion să dau
pe ei şi tot îmi iau adidaşi şi ies seara să alerg pînă-mi sar
ochii din cap să nu mai văd în viaţa mea pulă sculată!
Iese pe balcon trîntind uşa în urmă, iese şi lulia să fumeze
o ţigară cu ea, s-o calmeze naibii cumva, se amestecă vocile
lor cu icnetele mele prin geamul deschis al camerei pierd şi-
rul vorbelor, nu le mai ascult, da, iubitule, hai să ne futem, bi-
ne-nţeles că am şi eu un prieten, că doar nu-ţi imaginezi o
sălbăticiune ca mine umblînd aşa slobodă pe străzi! unde? în
lift ţi se scoală mai repede? aha, mie nu... în lift nu m-am fu-
tut niciodată cu iubitul meu, îmi amintesc în schimb o du-
pă-amiază cînd aşteptam amîndoi să urce maşinăria asta le-
gată cu sfori de etajul şaişpe şi el şi-a aprins o ţigară, s-a
lăsat pe vine, a început să fumeze cu sete, apoi a trasat tot
felu’ de linii abstracte pe ciment cu ţigara, şi-a ridicat ochii la
un moment dat şi m-a tot privit – mă întreb cum reuşeşti tu
să fumezi fără mine, cum de te plimbi pe străzi fără mine, cum
poţi să respiri fără mine
I-am surîs, uite că pot – da’ mi-am sprijinit imediat tîmpla
de colţul peretelui, se făcuse palidă biata de ea, am mai apăsat
o dată butonul de plastic negru, olala, Maaarius, oare unde ai
citit tu poezia asta?! l-am întrebat în gînd, cu voce tare n-am
îndrăznit să zic nimic, greu se mişcă lifturile astea în ziua de
azi, fir-ar, nu se mai vedeau desenele cu scrum de ţigară, hai
să mergem că întîrziem iară la munci, şi aşa am dormit puţin
azi-noapte, iară ne-a prins ora două povestind şi citind –
Andros, sting lumina, da? lasă cartea că e şi mîine o zi!
72
 ăăă, da, în definitiv e şi mîine o zi, las cartea jos, lîngă pat
şi dau pătura la o parte, îi fac loc să intre
Andreea... da’ combina n-o stingem?
ai, nu! mai las-o un pic, o sting eu mai tîrziu – strîmbă din
nas Marius, nu-i surîde ideea, nu poate să adoarmă cu muzi-
că în combină, cu Rondul de Noapte în urechi nici atîta – ori
asculţi ca lumea, ori dormi, ce naiba?! se încruntă cînd mă
vede aşa de concentrată la emisiune, se strecoară în pat lîngă
mine, las’ că-ţi arăt eu ţie, o fi gîndind în sinea lui şi ostenta-
tiv începe să-şi plimbe palmele peste stomacul meu, eu mă
chircesc toată, fir-ar a dracului de treabă, toate maţele posi-
bile mi le răscoleşte Marius cînd vrea el, cînd are chef de dra-
goste nu tre’ decît să-mi atingă genunchiul sau fruntea sau
obrazul ca să mă îndoi şi să mă scurg pe jos da’ nu cedez,
nu-i spun că poate să oprească radioul şi atunci se înalţă el
deasupra mea, îi văd ochii lucind întredeschişi în lumina mă-
runtă a cadranului verde, fosforescent, îi simt privirile sfre-
delindu-mi pieptul, fix între sîni mă străpung privirile lui
una cîte una cîte una cîte una cîte una şi intră în mine brusc
şi nervos, se curbează spatele meu într-un icnet scurt, te doa-
re? – nu, nici de-al dracului nu recunosc, da’ mă simte el, nu
tre’ să-i spun nimica, se mişcă mai încet acuma, îi pare rău,
îşi zice poate c-a mers prea departe de data asta, aşa aiurea,
dintr-un joc absurd, comici cre’ că arătăm acuma amîndoi
aşa încruntaţi şi încrîncenaţi în spasmul ăsta ireal şi dulce,
de vreo şase luni ne certăm de la Rondul de Noapte şi de la
13-14 cu Andrei – Maaarius, eu nu pot să dorm pînă nu se
termină Rondul!
treaba ta, se răsteşte Marius enervat, da’ tot Andrei Gheorghe
e mai valabil, ăla bărbat adevărat, nu Esarcu
Exarhu cu x!
cum o fi, treaba lui, exagerează de fiecare dată...
şi Andrei Gheorghe nu exagerează, ă?
mi se rupe dacă exagerează sau nu
auzi, ştii ceva? nu mă lua pe mine cu chestii din astea! sar
eu la harţă, Marius închide radioul, eu îl deschid, el îl opreş-
te, eu îi dau drumul la loc şi tot aşa, fixează Marius sonorul
mai tare de la 13 la 14 şi se instalează pe balcon, în fotoliu,
fumează cu un zîmbet larg întins pe faţă şi se uită la mine cu
un fel de satisfacţie, ştie că mă irită emisiunea, ştie că mă sî-
73
 cîie în felul ăsta, da’ clatin doar din cap şi înghit ora asta cu
răbdare ca să nu se facă noapte şi să ţipe apoi da’ dacă n-am
ascultat 13-14 de ce să ascultăm Rondu’ de noapte? asta-i
persecuţie pe faţă! – nu mă las nici eu mai prejos şi protes-
tez – da’ ascultă şi tu Marius, asta-i atitudine? ăsta-i argument?
e treişpe-paişpe cu Andrei şi cu asta basta!
facem pe nebunii de fapt, răcnim ca să acoperim spaţiul
ăsta greu dintre noi sau ca să ascundem altceva mai adînc sau
mai tandru întind mîna şi îi ating pielea de pe umeri, clavicu-
la, pieptul, huai! piele de om drag, înveliş răcoros şi ascunză-
toare, ne mişcăm mai încet acuma, am şi uitat de începutul în-
veninat de furie, ne pierdem acuma în dansul ăsta ciudat se
decolorează privirile se împrăştie şi minutele parcă ar atîrna
de mişcările lui apăsate de zvîcnetul ăsta pătrunzător s-a
agăţat ultima secundă din lume, o împinge el înăuntrul meu –
aaai, Marius!?!
ce-i? mă priveşte de sus, ce-i pasă, zîmbeşte încîntat
nimic
e prea bine, dacă respir mai adînc, într-o măsură de 3/4 sau
6/8, habar n-am, o asemenea partitură nu s-a încumetat ni-
meni să scrie, dacă respir aşa adînc cu Marius în mine cu tot –
ohooo, ameţesc imediat, încep să se învîrtă pereţii din came-
ră cu mine, mi se împăienjenesc şi ochii şi cu un fel de spai-
mă mă agăţ repede de umerii lui şi tresar, ai! îl doare, mi se
pare că l-am zgîriat, clipesc buimăcită şi de departe de unde-
va se aude vocea lui Exarhu – piesa de rezistenţă în seara
asta, băi domnilor, băi doamnelor şi nu în ultimul rînd băi
domnişoarelor, dacă nu v-aţi dat seama pînă acum, aflaţi că
se numeşte „Cincinalu-n patru ani şi jumătateee!” trăiască!
unii au prins-o pe Radio România Actualităţi, alţii nici măcar
n-au apucat-o, noi încremenim cu mişcările în aer şi fără să
vrem ciulim urechile şi ascultăm cu stupoare cum se scurge
melodia asta din altă vreme, altă epocă, la refren izbucnim
amîndoi într-un hohot de rîs imposibil de stăvilit – ne oprim
un pic?
îhîm...
alunecă uşor pe lîngă mine, mă trag înspre perete şi îi fac
loc, îşi aranjează Marius perna sub cap şi îmi întinde braţul
să mă sprijin şi eu, stăm aşa cîteva clipe cu ochii-n tavan şi
izbucnim apoi iară în rîs, rîdem ca proştii minute întregi de
74
refrenul şi versurile astea idioate, îi întind şi lui Marius pro-
sopul să-şi şteargă fruntea, tu îţi mai aminteşti de vremurile
alea, Marius, ce făceai în ‘89? pe unde te-a prins revoluţia? –
hm, îmi aprinde Marius o ţigară şi mi-o întinde, mulţumesc,
îşi aprinde şi el una, apoi se apleacă un pic şi culege de lîngă
pat scrumiera, şi-o aranjează peste cearşaf, pe burtă – eram
cam mici pe-atunci, nu crezi? îmi amintesc doar agitaţia aia
bizară care plutea în aer, ieşisem şi eu cu un prieten din bloc
afară să vedem ce dracu’ se-ntîmplă, ne-am rătăcit, am pier-
dut şirul străzilor, nu mai nimeream maşinile, troleele, nici
nu mai ţin minte cum am ajuns la Universitate, pe o rută
ocolită, oricum, că nu mai cunoşteam locurile şi în faţă la
Inter s-au repezit nişte soldaţi la noi şi au început să ne tragă
de urechi şi ne-au trimis acasă – acasă unde? i-am întrebat,
că taică-meu era plecat dracu’ ştie de cînd cu nevasta, eu bîn-
tuiam atunci prin Militari, şi prin Berceni, la familia aia vitre-
gă şi nouă, o duceam bine, aşa, financiar vorbind, de ce să
mint? că ea lucra într-o alimentară şi mereu aducea acasă tot
felu’ de dulciuri, portocale şi banane şi pui de la alimentară,
eram mici şi proşti, ce ştiam noi pe atunci?...
ai, Marius! ţi-am povestit de Metalurgica din Beclean? sar
eu brusc în fund, se clatină scrumiera gata să-şi verse scru-
mul şi mucurile în pat, amintiri recuperate de la mama, de
cînd a venit tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu în vizită de lucru în
judeţul nostru, în Bistriţa nu s-au înregistrat probleme prea
mari – numa’ în zona industrială urma convoiul prezidenţial
să treacă pe lîngă nişte brazi uscaţi, ce ne facem?! ce ne fa-
cem?! cum adică să vadă primul agricultor al ţării că se usucă
brazii în Bistriţa? imediat să trimiteţi cîţiva deţinuţi de la
penitenciarul din deal să vopsească toţi brazii ăia, cumpăraţi
vopsea ca lumea, un verde din ăla sănătos că plăteşte Partidu’,
ce dracu’! da’ cu şanţurile astea pline de mocirlă ce-i aici!?!
jap, ordin de la Partid să fie aduse pe marginea drumului par-
cele de gazon să le plantaţi acolo, luaţi din altă parte, de pe
stadion, nu mă interesează! faceţi ce ştiţi voi!... Mai proble-
matică a fost treaba la Metalurgica din Beclean, fiindcă pri-
miseră ăştia un utilaj din R.D.G, numa’ că nu ştia nimeni cum
se umblă cu el, nu ştiau muncitorii din fabrică la ce pizda
mă-sii să-l folosească, aşa că rămăsese într-o hală uriaşă, ui-
tat de dumnezeu, aoleu! futu-vă grijania şi pastele mamii
75
 voastre, cum adică să vadă tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu
ditamai utilaju’ nefolosit şi nedescîlcit pe deasupra, fără ma-
nual şi instrucţiuni de funcţionare – ne cerem scuze şi ne fa-
cem autocritica to’arăşu’ prim, vreţi să-l vopsim cumva?
Nu, bă tîmpiţilor, cum dracu’ să-l vopsiţi?! ridicaţi repede
un zid de cărămizi în faţa lui – şi îţi vine să crezi mă Marius,
au zidit utilajul de viu în perete
fraaate, cum e posibil aşa ceva, trăi-ţi-ar?! izbucneşte
Marius într-un hohot de rîs, şi după aia ce s-a întîmplat cu
utilajul?
nu se mai ştie nimic despre el, bănuiesc c-o fi tot acolo,
între ziduri, că oricum nimeni n-avea habar să umble la el...
în rest, vizita a decurs ok, fără incidente deosebite, au fost
montaţi oamenii cu lozinci în punctele esenţiale, au strigat
trăiască şi-nflorească, brazii s-au decolorat la primele ploi
din toamna aia şi apoi a venit iarna şi au început să cadă
atunci primele zăpezi ale absenţei pe urzeala aia de real şi
vis, nu mi s-a mai întîmplat aşa ceva – să vreau să dorm, să
fiu înfiorător de obosită şi imediat ce mă întind în pat să mă
pocnească aşa o durere mocnită care începe din tîmplă, îmi
ia ceafa în primire prin învăluire şi se termină fix în ureche,
mă ridic din pat în capul oaselor şi încetează imediat, îmi
întind capul pe pernă şi mă pocneşte durerea la loc, Palas
Atena urmează să se nască în direct la oră de maximă au-
dienţă din creştetul meu sau ce mama dracului de mascara-
dă o mai fi şi asta?! tre’ să mă ridic, să mă dau jos din pat, cînd
stau în picioare nu mai am nici pe dracu’, nu mă mai doare
nimica, atîta doar că sîmbătă am dormit tare puţin, duminica
a trecut deja iar mîine am cursuri pînă la două şi eu mă în-
vîrt în pat pe toate părţile posibile de paişpe ore mă ustură
ochii îngrozitor în căutarea somnului pierdut futu-i şi negă-
sindu-l, leoarcă de sudoare, încep să plîng, foarte încet, în şoap-
tă aproape, să nu mă audă Alex, să nu-şi dea seama fetele, să
nu se înfrupte nimeni din durerea mea, pe dinăuntru să curgă
absenţa, pe dinăuntru devastează urletul totul în calea lui da’
asta nu înseamnă că e nevoie de martori, dimpotrivă, în-
seamnă că arde creierul ca un motor sau ca o mîţă în călduri
sau înseamnă că dimineaţă o să mă simt mai răcoroasă şi
mai rece decît valurile de ceaţă care se împiedică în trotuare,
ceaţă groasă de decembrie, ceaţă cu lapte stearpă de fulgi,
76
toată scoarţa pămîntului e crăpată de fapt şi uscată şi pustie
de ninsoare şi goală ca o badoacă de cola stoarsă as fi
aruncată-n vreun tufiş
să mă piş
în toate borcanele
pe toate vulcanele – băăăi, fraiera pămîntului! lasă-l fată-n
pizda mă-sii, sînt bărbaţi pe toate gardurile, ieşi afară şi fu-
te-i pe toţi dacă vrei, ce dracu’ ţi s-a pus pata tocmai pe ăs-
ta?! teribile nopţile alea în care nu sună nici dracu’ nici mă-sa
şi încep fetele să-şi deserteze pe covor aventurile sexuale la
schimb, Denisa prima – draaagă! m-a lins unu-n pizdă şi mi-a
suflat înăuntru pînă cînd am simţit că fac bulbuci în stomac,
îţi vine să crezi? vorbesc foarte serios! ştii cum sufli prin pai
într-un pahar de fanta, băi, să mor io dacă nu simţeam atunci
bule de aer în stomac!
Pleacă fă d-aici, cum pula mea să simţi bulbuci în stomac?
asta-i prea de tot!
Bă! pe buuune, nu vorbesc acu’ la mişto!
Ia mai du-te fă în pizda mă-tii! cum să-ţi sufle unu’ în piz-
dă? în viaţa mea n-am auzit de aşa ceva...
Pe cuvîntu’ meu de onoare, fată, c-am simţit bulbuci! sau
dacă nu Denisa, atunci intră Corina în cîte-o seară în firmă de
parc-ar fi Pamela Anderson începe să-şi pieptene părul lung,
se machiază tacticos mai bine de-o juma’ de oră şi în ochi îi
sclipeşte aşa un surîs parşiv, aproape drăcesc, ce ispravă o
mai fi făcut acuma, ar trebui să n-o întreb nimica, s-o las o
vreme să fiarbă în tăcere, pînă cînd ar izbucni şi ne-ar trînti
singură răspunsul, da’ nu reuşesc să mă abţin – ce-i? ţi s-a
întîmplat ceva frumos?
Eeeh, a vrut al meu să mă fută. Da’ n-am avut eu chef să-i
dau pizdă în seara asta...
îi surîd după cîteva minute bune şi uluite, fantastic, n-a vrut
să-i dea pizdă în seara asta – da’ mîine dacă e cuminte îi dai, nu?
pizdă şi circ, îmi bag picioarele şi-mi curăţ urgent un
grape-fruit, muşc din coaja galbenă cu dinţi furioşi, îi dau jos
şi pieliţa albă, nu mulţumesc, n-am nevoie de nici un cuţit,
parcă un animal ar fi avut lîngă ea, nu un bărbat, futu-i! cînd
dracu’ o să ajungem să ne bucurăm cu atîtea reguli şi restric-
ţii pe cap? cu atîta amar de joc punitiv care e orice numa’
dragoste nu, mă strîmb şi strîng tare din pleoape, amărui
77
 gust am nimerit de data asta! adică mă-ntreb: oare o să ne
tihnească vreodată de-adevă-ratelea? izbucneşte Corina în
rîs, n-are nici o treabă – Andreea, degeaba te uiţi ca vaca la
mine, aşa se ţine un bărbat aproape!
Fato, al meu e aşa de dulciiic! Ştii cît de frumos s-a rugat
de mine săptămîna trecută!? fată, se uita la mine şi mă mîn-
gîia pe păr – hai, mă iubiţel, numai un pic, numai o dată...
atingi cu limba un pic şi dacă nu-ţi place, gata, te opreşti şi-ţi
promit că nu mai discutăm niciodată despre asta, nu-ţi mai
cer niciodată aşa ceva, te rog, iubi, numai puţin – fată, îţi dai
seama că eu nu şi nu, că nu ştiu să fac aşa ceva, nu-s pregăti-
tă... da’ pînă la urmă mi s-a făcut milă, prea suferea, să mor io...
o privesc din celălalt colţ de cameră de pe scaun şi îi zîm-
besc prostită şi nedumerită şi nu înţeleg cum adică să-i spu-
nă că nu ştie, că n-a mai făcut-o pînă acuma că doar numa’ cu
cîteva nopţi în urmă ne povestea despre unu’ care a lins-o nu
ştiu cîte ore şi într-un final a trebuit să-i sugă şi ea pula că
doar ce era să facă, tu singură ne-ai povestit acum cîte seri?
încerc să-mi amintesc exact seara cu pricina – bă Andreea!
las-o-n pizdă mă-sii în cazuri de genu’ ăsta ieşi întotdeauna
la înaintare cu vrăjeli din astea, că doar n-o să recunoşti vreo-
dată c-ai supt pula cuiva înainte să-l cunoşti pe el!
păi... ei îţi povestesc întotdeauna cu cine s-au culcat înainte
fatăăă, nimic nu ştii! la bărbaţi e altfel, dragă, porcii îţi
spun chestia asta ca să te testeze, să vadă cît eşti de isterică,
dacă te faci că plouă şi că te doare-n pizdă de gagicile lor di-
nainte – felicitări, ai trecut testul, da’ nu te apuca să le torni
şi tu cu cîţi te-ai culcat pînă în momentul ăla, c-o să zică boul
că eşti curvă ce dracu’ încearcă să prinzi şi tu ceva din zbor
dacă tot lucrezi aici, întotdeauna tre’ să-i spui că el e primu’
la care-i sugi pula, primul cu care te simţi aşa de mişto şi –
penibilă tre’ să fi fost vocea iubiţelului ei în momentele alea
sau jalnică şi ea cum poate să povestească aşa ceva, fraaate?!
coţofana dracului, cum să dezvăluie rugăciunea iubitului ei
aşa fără nici un pic de jenă în miezul nopţii tocmai cînd îmi
descoperă fetele privirea ghemuită în scaun agăţată de nişte
ochi aproape speriaţi – ce ai, Andreea? te-am emoţionat? iz-
bucnesc toate în hohote superioare, roşesc instantaneu şi ies
pe balcon să fumez o ţigară, anumite lucruri chiar n-ar trebui
scoase la iveală, şi-a pierdut lumea asta orice noţiune de
78
sacru, zău aşa, îţi vine s-o iei pe păduri cîntînd sau să te
întorci într-un ev mediu fără cuvinte sau nu vrei mai bine să
te întorci invers? să te aşezi aici pe pieptul meu cu spatele –
tresar, m-a luat prin surprindere la faza asta, m-am luat şi eu
cu alte gînduri, acuma să vezi tu comedie, Marius... da’ eu
n-am mai... adică nu prea ştiu cum să – da’ nu e vorba de nici
o tehnică specială, Andreea, să vrei doar să mă simţi sau să
mă cunoşti cumva mai aproape şi atunci mă ridic eu încet cu
un pic de groază sau teamă sau mă încurc în cearşaf da’ ni-
meresc poziţia pînă la urmă, îşi plimba Marius lent mîinile
pe spatele meu şi îmi ia umerii în palme şi îi strînge cald şi
într-un tîrziu se desprind palmele din culcuşul ăla şi îşi pe-
trece Marius un braţ pe după mijlocul meu şi cu celălalt mă
împinge uşor în faţă pînă îmi pierd echilibrul şi abia dacă
apuc să-mi sprijin trupul în palme şi apoi în coate şi... hop-aşa,
de-aici încolo ce mă fac? cum mă descurc mai departe? în
zona crepusculară nu se vede nimic aşa că îmi culc obrazul
în poala lui goală şi atunci o simt zvîcnind şi îndrăznesc să-mi
întorc faţa spre ea şi să o pipăi cu nările şi buzele s-au sub-
ţiat şi tremură încordate, tremură şi Marius şi picioarele lui
zvîcnesc şi în cazul ăsta zîmbesc încîntată şi mă liniştesc,
acuma pot să scot limba şi să încercuiesc totul cu o dungă
umedă care se apropie vertiginos şi constată surprinsă ia te
uite, că-i săruţi umărul, că-i săruţi pula – tot aia e, piele fină
şi limpede, arsă pe dinăuntru şi dacă îmi trec limba peste
locul ăsta, un pic mai jos şi apăs cu vîrful, fantastic! se simte
sîngele curgînd prin vena umflată, se simte pulsul cum trece
prin pielea lui la mine în gură, se strecoară şi cîteva fire de
păr între dinţii mei, dacă mi-e foame le mestec pe îndelete,
dacă nu – le păstrez pentru a doua zi dimineaţă le găsesc prin
tot patul împrăştiate, mărturii cîrlionţate ale nopţii trecute
sau mărturii trecute ale nopţii cîrlionţate, deja nu mai con-
tează, mă aplec iar cu gura flămîndă, nici nu mai ştiu care e
pielea lui şi care a mea, se amestecă, lucesc amîndouă fru-
mos – Andreea, nu strînge aşa de tare!
ai, scuză-mă! nu mi-am dat seama – mă desprind repede
de îngheţată, o privesc speriată de sus şi încerc să dreg cum-
va foamea sau pofta, deci o sărut încet pe frunte, mormăie
Marius cu plăcere şi îmi mîngîie spatele cu palmele, mă trage
de umeri şi mă întinde peste el şi stăm aşa un timp unul pes-
79
 te altul cu privirea-n tavan – Andreea, cînd n-o să mai fii cu
mine, tu să nu începi niciodată chestia asta, da? el tre’ să te
sărute primu’ acolo jos, ai înţeles?
mda, cînd n-o să mai fiu cu tine aşa o să fac şi încremenesc
acolo pe burta lui, m-au omorît cuvintele alea acolo pe loc –
parc-am fi un sandwich, Marius!
parc-aş fuma o ţigară, Andreea!
mă rostogolesc lîngă el şi cad pe cearşaf pe burtă, rămîn
aşa nemişcată cu un ochi îngropat în pernă cu celălalt ochi
mă uit o vreme printre gene la fumul care iese printre buzele
lui frumoase şi necunoscute şi acuma îmi amintesc futu-i îmi
dau seama că abia ieri l-am văzut prima oară, mă sparge
Nicole dacă-i povestesc că i-am supt pula din prima noapte,
poate că nu trebuia să începem cu asta Marius mi se face fri-
că dintr-o dată şi mă ridic în genunchi, mă lungesc peste piep-
tul lui după o ţigară, îmi încrucişez picioarele sub mine şi fu-
mez aşa în fund în pat în tăcere privindu-l mă întind din cînd
în cînd spre scrumiera aşezată pe burta lui, oare ce-i trece
prin minte la ora asta de maximă audienţă? se bucură? îşi
zice hai c-am futut-o şi pe asta, am cucerit-o aşa de simplu,
aşa de repede, jubilează poate – se desenează chipul lui în
lumina luminării, reflexe – reflecte gălbui şi sclipesc ochii lui
aşa de duios a străinătate, a ţări occidentale gata, am obosit
dintr-o dată, hotărăsc că mi-e somn, sting ţigara în grabă, mă
întind la loc, mă învelesc repede şi mă întorc cu spatele la el,
sper să adorm imediat, sper să încep să visez urgent şi com-
plicat şi greoi şi Andros, îmi şopteşte Marius pe ultima sută
de veghe, mormăi ceva, sleită, pe jumătate adormită, ah, şi
mîine tre’ să ajung la şcoală, cu ochi usturători o să bîntui pe
coridoarele alea infernal de largi, o să-mi bag picioarele în
primul, curs fiindcă inevitabil o să ajung pe la şi douăzeci,
ameţită toată, Andros, te iubesc! fix la bar o să mă duc şi o să
aterizez cu fundu’ pe un scaun din ăla tare, vreo două ore o
să desenez iar în agendă cuiburi goale, fără păsări, o cafea
tare şi amară vă rog, o să mă uit aşa ca vaca la liniile alea, n-o
să le pricep direcţia, sensul nici atîta, o, doamne, cum am pu-
tut să-i sug pula aşa, pe neveu, după o singură zi de cunoaş-
tere, cum o să mai ies acuma din cercul ei de vrajă? Andros...
mă scutură uşor de umăr – daaa, Marius, îmi cuibăresc fun-
dul şi mai adînc în poala lui şi zîmbesc senin – şi eu te iubesc,
80
îi iau mîna între palmele mele ca să-mi sprijin bărbia ador-
mită în degetele lui, cum naiba să-l crezi? încă de cînd i-am
văzut casa m-am prins – iată un om singuratic, un om la fel
de lucid ca mine, iată un pat, un scaun, un dulap vechi cu vi-
trină de sticlă, un covor, o bucătărie suspect de curată, omul
ăsta nici măcar nu locuieşte aici – uneori am impresia că
dac-aş muri, o săptămînă întreagă aş putea să zac în casa
asta fără să ştie nimeni de mine, într-atît de singur mă simt
uneori, am încremenit cu mîna pe clanţă auzind una ca asta
şi m-am uitat la el cu spaimă, nu locuieşte Marius aici, casa
lui e în altă parte, în altă parte doarme, mănîncă şi se spală,
poate chiar în trupul lui, pielea lui poate că trasează conturul
unui domeniu pe care el singur îl stăpîneşte şi-l umple şi îl
îngrijeşte cumva şi îl iubeşte, deja e plin, cine altcineva să
mai încapă în trupul lui? între coaste, sub claviculă îşi poartă
el casa – şi eu te iubesc, Marius, cum altfel? îmi strecor un
picior între coapsele lui şi îmi lipesc buzele de degetele astea
lungi şi umede şi aşa cu braţul lui între sîni adorm într-un
tîrziu, mîine o să curăţ eu patul ăsta de amintiri, cearşaful de
mirosuri îndrăgostite, mintea de fantome şi o să dispari tu în
ceaţă pînă apuc eu să număr peşte, pînă a doua zi dimineaţă
cînd îl descopăr în bucătărie pe scaunul meu de lîngă fe-
reastră, fumează cu privirile alea căprui, ascuţite, aruncate-n
apartamentele din blocul vecin – Marius!? n-ai plecat...
nu, Andreea! nu plec niciodată cu burta goală la un drum
aşa de lung, aştept să-mi faci o cafea înainte
Ohohoo, încep să rîd înveselită şi cu o mînă în şold îi cer
trei mii de lei vă rog, fără zahăr că îngraşă şi face rău la cre-
er! şi intru în bucătărie tiptil cu ochii la el şi cu paşii precauţi
de parc-aş călca pe ouă, de parcă dac-aş face vreo mişcare
necugetată s-ar surpa figura lui cu scaun cu tot şi pun apa-n
ibric şi dau drumu’ aragazului da’ înainte să apuc să aşez
ibricul pe foc mă apucă Marius de mijloc cu amîndouă mîi-
nile şi mă trage brutal în poala lui, îmi stropesc tot tricoul
pînă să aterizez Maaarius, ce faci!?...
se opreşte brusc din fumatul ţigării şi începe să vorbească
cu firmiturile de pîine – băăăi, cum o mai duceţi? nu vă era
dor de fraţii noştri gîndacii? şi jap! le dă jos cu palma şi le
împrăştie apoi cu talpa goală pe covor împarte firmiturile în
mod egal, cum ar veni, cam patru la un gîndac, nu Andreea?
81
 tu ce crezi, se satură cu atîta pîine? şi ridică ochii spre mine
cu privirea aia surîzătoare care încă mă bagă-n toţi dracii, cu
un fel de satisfacţie, mereu aruncă toate alea prin locurile
neamenajate sau cînd fumăm pe balcon aruncă ţigările pe
geam în gol de la etajul şaişpe chiar dacă există scrumiera
aia pe măsuţa rotundă dintre noi, poftim civilizaţie, pro-
testez eu, bine că mai avem pretenţia să intrăm în NATO mă
Marius, bine că ne mai trebe’ integrare europeană! – inten-
ţionat face toate astea şi se uită apoi galeş la mine ca acuma,
măsor şi eu firmiturile de pe covor, îmi amintesc cum ne cer-
ta mama cînd ne întorceam de-afară, aşa, murdăriţi-vă pan-
talonii, că spală mama! şi trag aer în piept da’ înainte să apuc
să-i spun de noroc, ridică Marius arătătorul spre mine ame-
ninţător şi îşi încruntă fruntea cu încetinitoru’, parcă din
sprîncene mi-ar spune nu cumva să insinuezi că mătură
Andreea, fiindcă ştim cu toţii cît de rar pune Andreea mîna
pe mătură! Nu mai îndrăznesc să spun nimic cînd îi văd pri-
virea atît de limpede, mă scarpin în cap încurcată, mă întorc
cu spatele la el, uit firmiturile pe mochetă şi încep să spăl
vasele cu frenezie, numa’ să nu răcnească la mine ca atunci
pe stradă, cînd ne întorceam cu sacoşele pline de cumpă-
rături şi am izbucnit eu la un moment dat ia mai lasă-mă-n
pace că pînă una alta nu m-a făcut mama gospodină, bine? şi
dacă asta cauţi, asta o să şi găseşti pînă la urmă! şi s-a oprit
Marius în mijlocul străzii şi a început să mă privească de sus
pînă jos mamă! de data asta o să se enerveze rău de tot, o
să-mi facă scandal o oră de-acuma încolo pentru fraza asta
poftim?! ce spui tu străine? sau ce spuneai tu ieri despre
civilizaţie şi integrare europeană şi NATO? pizda mă-sii,
Andreea, pînă şi casa mea e mai curată decît a voastră şi vor-
ba aia, locuiesc acolo doi bărbaţi, ar fi de înţeles dacă am lăsa
vasele murdare în chiuvetă sau dacă am uita hainele trei zile
în cadă sau am lăsa cafeaua dată-n foc şi uscată pe aragaz –
îmi înşiră acuma toate păcatele, ce mai, încep oamenii să se
uite lung la mine, e atît de prins în furia lui încît abia îndrăz-
nesc să şoptesc că ce ştii tu, Marius! aia era o dezordine crea-
tivă şi artistică şi mă încrunt progresiv, nu mai vorbesc cu el
o vreme şi după ce ajungem sus cu plasele şi cumpărăturile,
fiecare îşi vede de treaba lui, eu le găsesc un loc în frigider şi
încerc să gătesc ceva, el se trînteşte pe pat în sufragerie şi în-
82
cepe să răsfoiască zgomotos Caţaven-cu, se descalţă apoi şi
din pat îşi aruncă pantofii pînă la cuierul din hol – tresar, spe-
riată de zgomotul brusc, vreo patru metri zboară prin aer
pantofii în timp ce vocea lui traversează pereţii liniştită – dez-
ordine artistică spuneai, ă?!
şi creativă pe deasupra! îi confirm în gînd, zîmbesc şi în-
cep să fredonez cîntecu’ ăla cu iedera care mă tot întreabă
cum de nu-s verde ca ea, săptămîna viitoare o să plece Alex
la Bistriţa, rămînem iară singuri în toată casa, Maaarius, hai
să tragem un chef pentru toţi vecinii noştri pensionari! nu fa-
cem nimic special de fapt, ne plimbăm doar prin casă în pielea
goală, ne uităm ca proştii la televizor, facem dragoste, zbie-
răm, mergem apoi la baie şi ne spălăm, ne mutăm în cealaltă
cameră, citim, ne căţărăm pe fotoliu şi iară facem dragoste, mîn-
căm, adormim, ne trezim dimineaţa năuci de nesomn şi fre-
cuş, mai tragem o partidă pe burta goală, povestim, mîncăm,
ne bem cafeaua pe balcon, povestim, ne mutăm în camera cu
televizorul, ne întindem pe pat în sensuri opuse, începe un
căcat de film american, mă ridic eu într-un cot şi-mi sprijin
coastele de picioarele lui tocmai cînd i se pune lui pata să mă
gîdile în talpă cu limba sau să-şi frece genunchiul de fundul
meu – Marius, ce faaaci?
„Maaarius, ce faci?” mă îngînă el si-mi surîde plin de supe-
rioritate, ca şi cum adică facem ce vrea el şi totul e sub con-
trol, o luăm de la început?
mă tem că da, ne privim doar şi printre picioarele noastre
se scurg pe cearşaf cuvintele nerostite, dracu’ ştie pe unde se
pierd, unde se rătăcesc, unde ajung, nouă oricum nu ne folo-
sesc la nimic se pare, ţîsnesc eu de lîngă el şi mă refugiez pe
balcon, într-un fotoliu, mai fumăm o ţigară şi apoi ieşim du-
pă cola şi cartofi, nu? mda, cred că da, adormim pe balcon, ne
trezim după vreo oră transpiraţi cu soarele-n cap arzînd,
mergem la baie, ne răcorim, ne spălăm, povestim, ajungem
iară la ţipete şi tot aşa, într-un final o să curăţ şi aragazu’ ăs-
ta, ce crezi? nu-s chiar atîta de leneşă pe cît par, pe cuvînt!
nu-l aud cînd se ridică din pat, nu-l simt cum mă priveşte din
uşă, îl văd doar cum se apropie vertiginos de mine şi întinde
mîna, fac ochii mari cu teamă şi dau să mă feresc ca-n faţa
unei lovituri, da’ se opresc degetele lui grijulii şi protectoare
cumva pe fruntea mea – Andreea! nu te simţi bine?! ce-ai pă-
83
 ţit, speli într-adevăr aragazul!?! Fantastic! se aşaza pe locul
meu de lîngă geam, doborît de revelaţia asta – eeei, pula-n
beci, Marius, nici chiar aşa!?!
Ba chiar aşa, Andros, credeam că ţi-e rău, credeam că te-ai
stricat de cap...
Stricat la cap eşti tu cu tot neamu’ tău!
în afară de soră-mea, poate?

84
 luni
cursuri, de la zece pînă la două, că de la trei avem şedinţă
şi avem de luat şi banii după aia, încep fabulos încă o săptă-
mînă cu senzaţii din astea de vomă şi slăbiciuni, parc-aş fi trans-
parentă şi subţire de tot, parcă din afară mi-aş vedea imediat
toate maţele şi organele alea interne, mi-e cam rău, l-am vi-
sat azi-noapte pe tata, ce-i drept, aveam treabă în nu ştiu ce
spital, aveam de vorbit cu un director şi mă rătăceam pe co-
ridoarele alea albe şi dădeam peste el întîmplător, efectiv din
întîmplare ieşea pe hol să fumeze o ţigară şi îmi zîmbea si-mi
făcea semn cu mîna – vezi, mă Andreea, dacă nu te rătăceai
pe-aici tu credeai în continuare c-am murit şi cînd colo eu aş-
teptam aici să mă găseşti, hai să mergem acasă că s-a făcut tîrziu
străvezie m-am făcut şi am rămas aşa toată ziua pînă la
ora două cînd s-au terminat cursurile, m-am şi împiedicat la
Universitate în pantalonii evazaţi pe nişte trepte împuţite în-
tre etaje şi m-am trezit întinsă pe jos cu foile, cu sacul şi cu
nişte cărţi împrăştiate pe lîngă mine, futu-i! bine că măcar
m-am împiedicat pe ultimele trei trepte, n-am căzut foarte
de sus şi nu m-a văzut nimeni, nici nu era de mirare, de dimi-
neaţă o ţineam tot aşa în convulsii şi tremurici din ăştia,
parc-aş fi băut paispe kile de cafea, al dracului vis – cît de
ireal a fost şi tot a răsturnat un om în toată firea, mă rog, o
domnişoară, o fată, da’ cine l-ar fi crezut în stare? bine c-am
terminat-o cu şcoala pe azi, am vreme să hoinăresc pe străzi,
poate să dau o raită pe la bibliotecă, pînă la trei cînd o
să-nceapă şedinţa, ca de obicei, în aceeaşi încăpere îngustă,
lungă de vreo şapte metri, cam douăzeci de fete ne înghesu-
im una într-alta ca nişte sarmale, nu sînt scaune pentru toate
douăzeci aşa că o parte dintre noi tre’ să ne găsim loc pe jos

85
 sau în picioare, rezemate de pereţi sau de spătarele scaune-
lor sau de genunchii fetelor mai norocoase care şi-au adus la
timp scaune de prin alte birouri, stai pe unde apuci în de-
finitiv şi aştepţi să se termine odată şi să nu se ia Cătălina de
tine săptămîna asta, stăm toate cu ochii ridicaţi spre ea, că
doar şefu-i şef şi-n pielea goală şi arată de-a dreptul mişto –
picioare lungi, fuste pînă-n cur, ţîţe potrivite, nici prea mari,
nici prea mici ca să le treci cu vederea, îşi trage de fiecare da-
tă cîte-un machiaj marfă de tot şi de fiecare dată îmi pică faţa
cînd o văd intrînd în birou şi mă minunez cum de poate să fie
o femeie chiar atît de frumoasă – incidentul „Jaluzeaua” ar fi
prima chestiune de discutat pe ordinea de zi, care pula mea
aţi rupt jaluzeaua săptămîna trecută?! cine a lucrat în tura de
noapte de joooi, că seara, cînd am plecat eu din firmă, jalu-
zeaua era întreagă iar vineri dimineaţa cînd m-am întors atîr-
na ruptă în colţul ăsta şi să-mi fut una – dacă pînă se termină
şedinţa nu aflu care din voi a făcut-o, vă iau la toate 5% din
salariu fără discuţii deci care n-a încăput de jaluzeaua asta?!
Jaluzeaua ca jaluzeaua, da’ fetele tocmai au descoperit că
de fiecare dată cînd se-ntîlneşte cu fuckeru’ ei, Corina tre’ să
se epileze cam peste tot, adică tre’ să-şi radă părul de pe
fund, tulburătoare descoperire, să-mi bag picioarele, trasăm
în minte scenarii despre operaţiunea asta misterioasă – folo-
seşte vreo cremă de ras? cum îşi vede fundul? într-o oglindă,
poate? cum reuşeşte să radă tot de una singură şi oare se
apleacă în faţă sau se răsuceşte din trunchi ca să ajungă la
locurile mai ascunse? huai de capu’ ei, nu-şi mai aminteşte
nimeni că atunci cînd avem probleme cu tipii de pe fir, pe ea
o chemăm toate în ajutor, e specialista firmei la înjurături, ar
putea să stea o noapte întreagă cu receptorul la ureche să-l
bălăcărească pe ăla de la capătul firului în toate felurile, nu-
mai că mă doare sufletu’ atunci cînd o aud că începe cu brîn-
za din pizdă – boule, mînca-mi-ai slobozu’ şi brînza din piz-
dă, că nu m-am spălat de-o lună! Şi rîde apoi fix aşa cum ştie
ea că sună bine să rîdă la telefon, cumva cristalin adică şi îşi
aruncă pletele pe spate foarte cochet şi mă uit la ea aproape
pierdută, tre’ să-mi pun repede căştile pe urechi şi să dau mu-
zica tare de tot, da’ dacă-s slabe bateriile tot o aud, Corina, te
rooog, mie îmi place să mănînc brînza... Ea izbucneşte şi mai
tare în rîs, parcă acuma şi-ar da seama că-s în cameră, totuşi,
86
le povesteşte şi cretinilor de pe fir „i-auziţi, fraierilor, am aici
o colegă care îi place brînza!” şi atunci ies pe balcon să fumez
o ţigară şi să mă uit cum traversează oamenii trotuarele, apa-
re şi Nicole imediat după mine – ce zici de şedinţă, cum crezi
c-o să se rezolve „incidentul jaluzeaua”?
Habar n-am cum naiba o să rezolvăm şi incidentu’ ăsta pe
lîngă atîtea altele rămase de săptămîna trecută, izbucnim în
rîs pînă una alta şi după ce ne trece mă priveşte Nicole lung
şi se încruntă fată! tu încă te mai gîndeşti la nemernicu’ ăla!?
băi, ce mă enervezi, fă dracului ceva că te usuci pe picioare!
păi şi normal că mă usuc Nicole dragă dacă nu reuşesc să
dorm ca lumea de un secol parcă mă tot plimb aiurea pe străzi,
fără sens, fără direcţie, mă opresc în faţă la Odeon, piu-piu
joaca! pauză de ţigară, nu-mi mai vine să mă ridic de pe ban-
ca asta, nu mai reuşesc nici să-mi dezlipesc ochii de pe nişte
afişe imense cu piese prea strident colorate şi cu nişte figuri de
personaje foarte ascuţite, pînă sub piele se simte ascuţimea
aia, să citesc mai bine cîteva pagini din Kundera, poate aşa
îmi revin naibii cumva, da’ înainte să-mi revin răsare nu ştiu
de unde dracu’ un cerşetor bătrîn, se tot uită la mine şi-mi
zîmbeşte năuc – e liber aici? da, bine-nţeles, de ce naiba să
fie ocupat? îi fac loc lîngă mine şi mă trag spre marginea băn-
cii, bine că sînteţi voi fericiţi, cerşetorii dracului, bine că zîm-
biţi voi aşa aiurea-n tramvai în locul nostru, de pe locul nos-
tru – se eliberează o bancă alături, se ridică batrînul şi se
mută în dreapta mea şi de-acolo se uită la mine în continuare
şi-mi zîmbeşte mai departe pînă cînd încep eu să mă foiesc
un pic ruşinată – băi, o fi vreun bătrîn din ăla vrăjit care ci-
teşte gîndurile şi te pune la încercare, o fi sfîntu’ Petru deghi-
zat, poate ar trebui să-i dau ceva, să-i las nişte bani? nu, că
deja e tîrziu şi am ratat momentul şi gestul ar părea acuma
deplasat, dacă nu-l faci imediat şi spontan, fără să stai pe gîn-
duri, nici nu se mai pune, prefer să plec naibii de-aici, aşa că
mă ridic, mă duce drumul fix prin dreptul lui, îl depăşesc fără
probleme, încă ruşinată, după cîţiva paşi îmi arunc privirile
peste umăr, întorsese şi el capul după mine, îmi tot zîmbea
cu ochii ăia senini aproape ironici – m-a apucat atunci o furie
din aia surdă, am crezut c-o să mă întorc şi-o să-i fut una
peste gură ca să-i dispară surîsul ăla neînţeles, să-i sară din-
ţii pe asfalt, că nu-l mai suport, mi se mai şi pune un nod în
87
 gît şi-mi dau lacrimile de nervi şi mai încolo mă opresc două
ţigănci – don’şoară, dă-mi şi mie 500 de lei să-i iau un covrig
la ăsta micu’, m-am oprit şi m-am uitat la ele cu jind, le-am
dat 1.000, ia vino mai aproape, don’şoară, că nu te mănînc,
acoperă-ţi palma cu un ban să-ţi zic de dragoste fo’ două, îi
întind pumnul cu ultima mie de lei, numa’ să-i ţin strîns între
degete că altfel imediat mă trezesc fără ei, astea-s şmechere,
ohoo nu glumă şi îmi ia ţiganca pumnu’n mîna ei – te iubeşte
unu’ înalt brunet cu ochii căprui eei, nu zău!? surîd eu ca o
proastă fericită, îmi şi răsar în cap ochii Iu’ Marius, îmi po-
meneşte mai departe ţiganca despre nu ştiu ce gagică blondă
care-ar fi în patul lui acuma şi pînă să mă dezmeticesc eu a şi
dispărut mia de lei în neantul ţigăncii – ia pune un ban mai
mare don’şoară că-ţi zic şi cum îl cheamă!
Lasă, tanti, că ştiu eu mai bine cum îl cheamă, da’ nu vă su-
păraţi, pe dumneavoastră cum vă cheamă?
Poftim? se uită la mine lung, de sus pînă jos, parcă în-
curcată
Cum vă cheamă? eu sunt Andreea – îi întind mîna ca să fa-
cem cunoştinţă ca lumea dacă tot ne-am pus pe taclale – ia
uitaţi-vă la mine, am eu faţă de ban mare? îmi descoperă în-
tre timp şi blugii mîzgăliţi cu pixul pînă la genunchi şi începe
să dea din cap a înţelegere şi compasiune – maică... îţi pare
rău după mia asta? vrei să ţi-o dau înapoi?
Nu, păstraţi-o că mai am una acasă – mă îndepărtez cu pri-
virea ei lungă în spate, mare scofală să te iubească unu’ înalt
cu ochi căprui, mare pagubă-n ciuperci, da’ măcar m-am în-
veselit pentru mai departe pentru tot înainte am cravata
meaaaa sînt pi-o-nier! o iau pe lîngă Arhitectură spre Romană –
pe-aici a fost văzut, pe-aici se plimba şi el zilele trecute... nu
că s-ar putea întîmpla să-l văd şi eu măcar o dată, măcar un
pic aşa de departe, nu că s-ar derula minunea a doua oară şi
pentru mine da’ îmi povestea Mirela că pe-aici te-a văzut,
pe-aici ai trecut, ai recunoscut-o, te-ai uitat la ea scurt şi ai
întors capu-n altă direcţie, nu ţi-ai scos mîinile din buzunar
şi nici măcar n-ai salutat-o, n-am îndrăznit nici eu s-o întreb
oare cu ce haine erai îmbrăcat în momentul ăla, erai sictirit
sau poate doar obosit, ei i s-a părut c-ai fost de-a dreptul ne-
simţit, ai traversat strada şi ai intrat la KFC poate te-ai aşezat
chiar la masa unde stăteam şi noi odinioară poate i-ai arun-
88
cat o ultimă privire de pe scaunu’ ăla şi ţi-ai şoptit în barbă
fir-aţi ale dracu’ de fete fierbinţi şi alunecoase! mi-am aprins
o ţigară ascultînd-o şi fosforul băţului de chibrit a spart dita-
mai liniştea din creierii mei pustii, a pocnit surd în miezul zi-
lei ca un mini-foc de artificii, am ridicat din umeri – şi ce-mi
spui mie toate astea, n-ai părinţi? că eu una nu mai am nici o
gară cu el, nu l-am mai sunat de vreo trei luni, din partea mea
să intre şi la McDonalds dacă are chef şi i-am întors spatele,
încercînd să curăţ mai repede tastele aparatului să-mi imagi-
nez doar cam ce haine ar fi putut să poarte, ce culori, ce zîm-
bet să fi ales pentru după-masa aia, cît de tulburi să-i fi fost
privirile aruncate Mirelei sau recunoaşterea, n-ar fi exclus să
se fi întrebat chiar aproape distrat da’ Andros oare ce mai fa-
ce, cum o mai duce cu secolul de singurătate douăzeci? cum
se mai înţelege cu tipele alea zevzeci? îmi închipui că-i mer-
ge excelent, nu m-a mai sunat de atîta vreme – îţi închipui
prost, Marius băiatule, îmi muşc degetele la greu, îmi belesc
ochii la magazine, la vitrine, într-o bună zi poate-mi cumpăr
şi eu ţoale ca astea expuse aici, da’ înainte traversăm regula-
mentar, ne holbăm şi la afişele cinematografice şi la metrou
aş putea să mă aşez un pic cu fundu’ pe cimentul ăla, să ve-
dem cine mai iese, cine mai intră, o grămadă de figuri străi-
ne, schimonosite unele, nici unu’ nu zîmbeşte ca Marius, aşa
arcuit şi înalt, hai c-am zăbovit destul şi p-aici, s-o iau mai
bine la dreapta pe străduţa asta de lîngă Patria, ba nu! stai
aşa că nu-i asta direcţia corectă, nu-i ăsta drumul potrivit –
mă scarpin în cap nedumerită, cre’ că m-am rătăcit, cre’ că
nu mai ştiu pe unde trebuia s-o iau, sau poate că... fraaate, ce
fraieră pot să fiu! care dracu’ să fie drumul potrivit, cînd nu
ai nici o ţintă precisă? nu am de ajuns nicăieri, futu-i, m-am
ţicnit de tot să-mi bag picioarele, nu am nici o treabă pe nică-
ieri, am doar o grămadă de timp de pierdut şi în cazul ăsta
nici măcar nu se mai pune la socoteală vreun sens, fie el bun
sau rău – fac orice numa’ să se scurgă secundele mai repede,
să uit de cotropirea asta, să deviez cu gîndul spre alte absen-
ţe, la fel de ascuţite, care să le anihileze pe primele, să-mi
amintesc poate cum a venit tata în vacanţă din Regensburg,
unde avea de terminat sculpturile alea uriaşe pentru o bise-
rică a carmeliţilor, doi împăraţi-sfinţi-patroni de biserică –
Heinrich şi Kunigunde îi chema, a rămas tata în ţară atunci
89
 vreo două săptămîni să se liniştească înainte de ultimele fini-
saje, înainte de montarea lucrărilor sus pe turnul mănăstirii
şi într-o bună dimineaţă m-am trezit devreme de tot, pe la
şase, o trezire din aia bruscă, mirosea prin casă a nu ştiu ce
chestie bizară proaspătă mirosea a cuptor parcă, m-a deş-
teptat un fel de zgomot – tata era şi el treaz demult, băuse
deja o juma’ de cană de cafea, fuma Carpaţi şi se uita la plopii
din spatele blocului de pe locul lui din bucătărie, de lîngă
geam, m-am aşezat şi eu pe un scaun, în faţa lui, fără să zic
nimic aproape o oră, mi-am pus doar cafeaua rămasă în ibric,
mi-am aprins o ţigară – fumam amîndoi, n-aveam nici o
treabă, nici o jenă faţă de tăcerea aia oarecum grea, oarecum
lungă, poate ar trebui să-l întreb ceva, să discutăm ceva, să-l
întreb înc-o dată cum era faza aia cu bunicu’ sau cine a zis
despre mama lui c-ar fi frumoasă ca o icoană, sau cum s-a
hotărît el într-a opta să dea examenul la liceul de arte, cum
era toată familia lui ieşită la cosit şi el a împlîntat coasa-n
deal la un moment dat şi a zis io mă duc să mă cac – şi dus a
fost, a furat nişte bani de sub perna maică-sii şi s-a cărat în
Cluj, să-l întreb cum şi-a cumpărat în primele ore îngheţată
de şaizeci de lei, orice, numa’ să interpunem nişte cuvinte în-
tre noi poate şi s-a întors el atunci spre mine, m-a privit o cli-
pă, ah, are el ceva în cap să-mi spună, se gîndeşte el la ceva,
şi-a aruncat privirile dincolo de mine, undeva pe pereţi, alte
cîteva minute bune s-au scurs pe lîngă noi, abia tîrziu de tot
a răsuflat aşa din greu – individa... o să reziste cam patru su-
te cincizeci de ani, în schimb individul hm... o s-o ducă bini-
şor chiar cinci sute de ani, cu toate ploile şi vînturile din
Regensburg asta era... cam atîta calculase el c-o să reziste
sculpturile, cam cincisute de ani, mi-am sprijinit capul într-un
pumn şi m-am tot uitat la el m-am tot uitat şi nu mi-a venit
să cred, mi-am aprins încă o ţigară – tu mai vrei cafea? că
parcă eu aş mai bea un pic...
nu, acuma nu-mi mai trebe – s-a întors iară cu faţa spre
plopi – a apărut o stăncuţă nouă uite acolo, şi-a făcut cuib de
cîteva zile între crengile alea două, nu se înţelege deloc cu
prigorii din plopul vecin, sper să n-o alunge ăştia ca pe cea
de luna trecută – degeaba mă uit eu în direcţia aia, nu reu-
şesc să văd nici stăncuţă nici prigorii, nu-mi dau seama cum
naiba le deosebeşte între ele şi cum reuşeşte să recunoască
90
păsări aşa de mici de la atîta amar de distanţă şi cum arată
prigorii ăia în definitiv? că atunci mi-a fost ruşine să-l întreb,
mă gîndeam lasă că mă uit mîine într-un atlas zoologic la bi-
bliotecă, da’ n-am mai apucat şi între timp au tăiat şi plopii, li
s-a făcut frică oamenilor să nu cadă lunganii ăia peste
blocuri n-am mai apucat nici pata aia de culoare domoală şi
melancolică şi leneşă din privirile de ţăran adevărat care era
bunicul meu, mai ales atunci cînd mergea cu tata în pădure
să taie cîţiva copaci de pe terenul C.A,P.-ului, tocmai se în-
cheiase cu succes colectivizarea în comună, da’ ţăranii n-o prea
băgau în seamă, cînd aveau nevoie mergeau în pădure îşi tă-
iau un copac, doi copaci, trei copaci şi după aia îşi trimiteau
copiii să planteze puieţi la marginea pădurii ca să nu le pice
dealu-n cap mai tîrziu şi bunicul meu, spre disperarea şi
groaza bunicii, tăia copacii, îi încărca în căruţă şi venea cu ei
fix prin mijlocu’ satului, în miezu’ zilei, în centru, lîngă biseri-
că era bufetul cu uşa larg deschisă prin care se vedea că la o
masă stă însuşi brigadierul silvic al satului, care brigadier în
paranteză fie spus, era chiar tatăl mamei mele, pus acolo toc-
mai să supravegheze posibile hoţii din proprietatea socialis-
tă şi bunurile avutului obştesc şi se lăsa o tăcere de gheaţă
atunci cînd trecea bunicul cu căruţa prin mijlocul uliţei, în-
cremeneau tovarăşii de pahar ai brigadierului care arunca o
privire cruntă, da’ cruntă de tot, spre căruţa plină, cu tatăl
meu, copil mic pe atunci, cocoţat chiar în vîrful lemnelor,
speriat că imediat o să iasă din crîşmă brigadierul şi o să-i
ceară bunicului autorizaţia, care îi lipsea cu desăvîrşire buni-
cului eeei şi nu era de-ajuns că bunicul n-avea autorizaţie
pentru lemne da’ îndrăznea să mai şi oprească boii în drep-
tul bufetului şi să se îndrepte agale spre brigadier şi oamenii
de la masa lui şi din uşă, aşa peste umăr, aproape obosit (îmi
imaginez şi eu aşa, la zeci de ani distanţă de întîmplare) îi
striga tatălui meu: Grigooore! mînă tu di-bolii pîn’ acasă că io
mai stau la vorbă cu nişte cetăţeni respectabili şi să gate Maria
tocana pînă-ntr-o juma’ de ceas cîn’ sosesc! Şi tata n-avea de
ales, cu inima mică-mică pînă trecea de bufet, ducea lemnele
acasă, bunicu’ intra să bea un pahar cu oamenii ăia care da-
că-l vedeau aşa de relaxat şi nepăsător îşi închipuiau că mu-
sai are autorizaţie, altfel nu i-ar fi ars lui de băut tocmai cu
brigadierul, despre care se ştia cît de hîtru era cu amenzile şi
91
 ordinele de la centru şi povestea se termină mult mai tîrziu,
după moartea bunicului, cînd între timp tata se căsătorise cu
mama şi care va să zică brigadierul de pe vremuri devenise
socrul lui, era abonat la Scînteia şi uneori venea în vizită la
noi să bea horincă şi să povestească pînă noaptea tîrziu cu
tata despre Gorbaciov sau despre Regele Mihai sau despre
întîmplarea aia veche şi tata îi dezvăluia la fiecare întîlnire
că ştiţi... tata totuşi nu avea autorizaţie atunci...
da’dacă avea?...
n-avea! păi nu stăteam eu acolo sus pe lemne? mă învăţa
dinainte nu cumva să mîn prea repede căruţa, să fiu atent să
fie aceeaşi viteză şi înainte şi după oprirea în faţa crîşmei,
n-avea nici o autorizaţie...
da’ dacă avea?
păi dacă vă zic eu că n-avea! ne povesteam din timp cum
să facem...
da’ dacă avea totuşi autorizaţie...?
n-avea da’ tata trebuia să se lase păgubaş de fiecare dată –
şi să vrei să-i spui omului adevărul uneori chiar nu se poate,
uneori chiar nu-ţi dă voie şi mai uită-te dracului pe unde mergi,
fă! clipesc buimacă – mă scuzaţi, iar am picat în reverii din
alea străvezii în mijlocul străzii îmi răsare în faţă o mutră
enervată de tip cu muşchi uriaşi şi cu tricou’ cretin şi colorat
din care sar pe trotuar nişte litere strîmbe „eşti singură?” nu,
sînt Andreea, iubitule, am vorbit şi săptămîna trecută, dacă
nu mă-nşel, bine-nţeles că după voce te-am recunoscut, păi o
voce mişto ca a ta nu se uită cu una cu două, ce crezi?! nu cre-
de, nu vrea decît să-l fut şi pe el cîteva minute, că de nevastă
nu se poate atinge, e gravidă în luna a opta, e îmbîcsită at-
mosfera, dintr-o clipă în alta tre’ să apară şi Cătălina, zic fete-
le din tura de dimineaţă că e nervoasă rău de tot şi ofticată
pe cine? că eu abia am sosit, n-am apucat să aflu, ah, jaluzea-
ua?! nici nu m-am uitat cu atenţie la ea pînă acuma, ca să vezi
ce chestie, cine-o fi muşcat din ea?...
după şedinţă intru eu în tură ca-n brînză, îşi aprind fetele
pe balcon paispe mii de ţigări, abia o să se distingă vocile
băieţilor prin atîta fum gros şi albăstrui, abia o să-i înţeleg
încă stoarsă de somn şi cu gînduri sleite încă întoarse spre
Marius abia o să le aud pe fete ca printr-un geam deschis, ca
printr-un vis cum îşi calculează deja cam cît ar fi 5% din sa-
92
lariu, îmi trage Nicole una după cap – nu cumva să adormi la
ora asta, Andreea, că-ţi fac astea referat imediat! aşa că tre-
sar şi strîng somnul tare-tare între pleoape că şi dacă iese
acuma tot n-am unde să-l ţin – alo-da-iubitule... te aud şi te
ascult bine-nţeles, nici nu ştii ce bine-mi pare c-ai sunat, uite
sînt excitată de nu mai pot şi mai ales sînt singură, tînără şi
neliniştită
eşti singură pe dracu’... să mi-o sugi!
cu plăcere iubitule, numa’ să stai
da’ nu stă, închide imediat cu zgomot surd, clipesc acuma
şi mă dumiresc că n-au mai rămas pe balcon decît vreo cinci
fete din hoarda de la şedinţă, eu orişicît vorbeam foarte seri-
os, chiar eram singură, chiar mi-am perdut iubitul încă de anul
trecut şi în curînd n-o să mai ştim care an cîntăreşte mai greu –
ăla pe care l-am trăit împreună sau ăsta în care am trăit se-
parat, mai ştii poveştile alea cu Făt Frumos care creştea într-un
an cît alţii în trei? mă-ntrebam la un moment dat dacă nu
cumva am trăit şi noi într-un an cît... alo! iubitule, ce faci?!
mă fuţi sau mă laşi să vorbesc pînă la loc comanda?
mă Andreea, tu iar tragi din ţigara aia ca din pula săra-
cului!
zîmbesc cu gura pînă la urechi cînd recunosc inflexiunile
din Constanţa – Viiictor!
în carne şi oase! ce mai faci, lumina ochilor mei? la fel de
umedă ca şi cascada Niagara? te-am sunat ca să-ţi spun c-am
aflat care-i culmea consolării, tu o ştii?
nu prea – care-o mai fi şi aia?
„nu-i nimic că nu se mai scoală, uite ce frumos atîrnă!” eh?
nu-i aşa că-i tare!? simţeam nevoia să împărtăşesc şi cu tine
senzaţia asta, hai că începe imediat meciul în NBA şi nu pot
să-l ratez, oamenii ăştia fac magie pe terenul ăla şi noi ne
vrăjim aici ca proştii, păi se poate?
Nu se poate, îmi închide repezit telefonu’ da’ de data asta
nu mai intru-n panică, ştiu c-o să mai sune o dată în pauză să
mă-ntrebe dacă ştiu ce ochi mişto are?! toate fetele-s în lim-
bă după mine prin Constanţa şi eu visez ca tîmpitu’ la vocea
ta... să-mi bag picioarele, grea e viaţa asta prin telefon mă
Andreea, cre’ c-o să-nnebunesc cît de curînd da’ tu cum o
mai duci, lumina ochilor mei? meciuri la voi în firmă?! da’ ce
naiba aveţi de împărţit voi acolo douăzeci de fete frumoase
93
 şi deştepte? fraaate, trăi-ţi-ar, o jaluzea?! deh, şefu-i şef şi-n
pielea goală, mă Andreea, da’ las’ că uite vine imediat vara,
păi n-ar fi mişto să vii în vacanţă p-aici pe la Constanţa? să
ne plimbăm numa’ noi doi pe faleză, să-ţi arăt marea, să te
arăt şi tovarăşilor mei de cartier şi să le strig bă, fraţilor, Ea
este! lumina ochilor mei şi vraja inimii mele şi de la o vreme
dintr-un punct încolo îţi vine să sari pe pereţi tot căutînd un
detaliu nou în camera asta veche o muscă pe bec un fir de
praf pe jaluzelele de metal o urmă de umezeală pe mocheta
bleumarin sau o colegă care să nu doarmă ghemuită pe două
scaune învelită cu geaca de blugi sau de piele sau în lipsă de
altceva încep să mă vrăjesc şi cu Oli din Cluj şi după vreo ju-
ma’ de oră inevitabil ajungem la capitolul românul s-a născut
poet, îmi citeşte acuma poeziile scrise pentru iubita lui în ar-
mată, nu sînt prea atentă, îmi notez la repezeală crîmpeie, cît
să mă agăţ de ceva în caz că sună şi data viitoare – războiul
zace între noi... m-am aplecat să te sărut dar miroseam a praf
de puşcă... sînul tău în palma mea cu forma-i de grenadă ...
m-am răzvrătit în şoapta serii – foarte romantic, măi Oli, ce
să zic, numa’ că pierd iar şirul, îmi arunc ochii aiurea pe ta-
van şi trag în piept ultimul fum de ţigară, îl trag de-l rup, îmi
ard degetele şi scap chiştocul pe jos pe sub masă pe undeva
mă aplec să-l culeg repede, să nu cumva să ia foc mocheta –
Oli, îl avertizez, că tot te văd aşa sensibil din fire... oare ţi-am
spus că noi pregătim o antologie de poezii
o ce?
noi, eu... adică mă rog... firma noastră vrea să facă o cule-
gere cu toate poeziile care s-au auzit aici, bag la înaintare în-
că o minciună fără probleme fără remuşcări eu una am adu-
nat vreo cincizeci de poezii, mi le-au dictat la telefon băieţii...
bărbaţii... şi cine s-a mai nimerit să sune pe-aici în definitiv!
aşa că s-au strîns o grămadă de versuri de doi ani încoace de
cînd călăresc firele astea cîrlionţate, n-ai vrea să apari şi tu
în volumul ăsta...?
în volum să apar? da’... o să scrii acolo că am sunat aici la
liniile erotice?
o, doamne iartă-mă, nu! parcă mai contează pe unde au
sunat oamenii care au scris versurile?! să fim serioşi, măi Oli!
rima să fie împerecheată că restu’ vine de la sine, nu crezi?

94
 hm – nu prea îi surîde ideea, apar pe fir încă doi tipi care
stau şi ascultă un moment, două, trei, patru momente fără
să-i salut şi mă simt eu datoare să schimb din mers subi-
ectul, începem să povestim despre altceva, despre zodii, de
pildă, care cum se fute, care ce poziţie preferă, aţi observat
cumva că balanţele preferă mai degrabă să stea cu cracii-n
sus? aţi băgat de seamă că ăştia născuţi în gemeni au în-
clinaţii morbide spre tot felu’ de perversiuni sexuale? sau aţi
băgat de seamă că leii îşi fut cam des femeile din picioare?
nu, n-au băgat de seamă – da’ după părerea voastră ce în-
seamnă perversiune sexuală? mă aberez cu graţie orişicît,
pînă se împrietenesc şi ajung şi la punctul de maximă sensi-
bilitate, ăla în care reuşesc să-şi povestească unul altuia ne-
cazurile – băi, am cunoscut-o pe Dana asta şi m-a orbit de
tot, să-mi bag pula, credeam că dacă io-s Dan şi ea e Dana
cine ştie ce mare căcat o fi Bogdan: Păi erai flămînd şi tu...
n-aveai nici o vină, tocmai te liberai, nu?
Dan: Mda... numai că îi las să discute în continuare, nu-i
mai ascult, pun totuşi telefonu’ pe speaker ca să aud cînd se
împotmoleşte conversaţia sau să-i aud dacă mă strigă şi mă
îndrept spre filtrul de cafea, intervine între ei şi Augustin, un
secretar de partid de filială PNŢCD nu mai ştiu precis din
care oraş din Ardeal, oricum la o aruncătură de băţ de
Bistriţa, mă fură peisajul la un moment dat şi mă uit aşa cu
ceaşca de cafea atîrnînd goală între două degete mă uit la te-
lefon cum zace acolo pe jos, cu firul răsucit întins ca un
şarpe, cu receptorul alungit departe de aparat, cam la un me-
tru distanţă sau poate chiar doi, parcă l-ar fi decapitat oare-
cine, clipeşte butonul roşu al speakeru-lui, clipesc şi eu în rit-
mul lui în pas cu el ţîşnesc vocile lor parcă fix prin luminiţa
aia pîlpîitoare – băi! o tîmpenie mai mare ca asta nu prevede
nici legea junglei, m-au amendat bolovanii de pedeserişti
pentru c-am lipit afişe în campania electorală, cică mă-nvaţă
ăştia cum să trăiesc, adică mă manipulează ei pe mine ca-n
ţara lu’ Pazvanti chioru’! da’ ce? nu mă duce mintea să-mi
bag pula-n ei aşa original?! – clipeşte iar beculeţu’ ăla roşu
cu gene invizibile pînă-mi simt pleoapele grele de atîta pri-
vit, să vezi tu dacă n-o să mă hipnotizeze prostu’ dracului
imediat, îmi întorc privirile şi schimb repede direcţia, mă în-
tind mai bine spre filtru, să-mi mai pun un pic de cafea în ca-
95
 nă, nu pe lîngă, ca-n serile trecute, bună, iubitule, eu sînt Andreea,
cu cine am plăcerea?
cu Moş Crăciun, drăguţo...
ei, nu zău! izbucnesc în rîs – la fix te-am prins, Moşule, am
o listă foarte lungă de cadouri pentru tine şi în primul rînd
aş pofti şi eu o pereche de role, dacă nu ţi-e cu supărare... că
doar n-ai sunat aici ca să ne futem...?!
ăăă... ba mi se pare că da, măi fata moşului, am şi eu ne-
voile mele, ce credeai!?
io cu Moş Crăciun nu mă fut, aşa să ştii... îţi pasez altă co-
legă la telefon dacă insişti să faci sex cu receptoru-n mînă...
mă rog... cine mai e de serviciu în seara asta?
îi spun cine mai e de serviciu în seara asta, e plictisit ori-
cum şi nu prea are chef să stea de vorbă cu nici una dintre
noi – biiine, lasă – cît pe-aci să închidă, da’ îl opreşte-n loc, ca
şi pe mine, de altfel, vocea Augustei, să tot aibă vreo 45 de
ani, socotesc repede ascultînd uimită timbrul vocii de femeie
bătrînă cu dinţii de lînă, sunete scoase cu cleştele dintr-o tipă
gata trăită, cică tocmai din Brăila ne sună, fantastic, nici nu
apuc să-i fac introducerea de rigoare, mă pocneşte direct în
cap o avalanşă de cuvinte – poţi să receptezi vocea într-un
fel senzitiv, nici o problemă, pentru că vocea trece prin ini-
mă, nu? tu de exemplu, ai o voce stilată da’ nu-i aşa că eşti
complexată de şoldurile tale şi nu-i aşa că n-ai picioare
lungi? bănuiesc că eşti şatenă şi ai ochi căprui, îţi recomand
din inimă cele cinci scrisori ale lui Sigmund Freud şi Marii
iniţiaţi, o carte interesantă scrisă de Schuon, femeile deştep-
te nu se împiedică niciodată ci profită, o să mă gîndesc la o
formulă managerială mai potrivită pentru voi, numa’ să-mi
iasă şi mie ceva de-aici, să-i transmiţi patronului vostru să
mă sune, bine? la numărul de telefon pe care ţi l-am lăsat,
tre’ să mă învirt şi eu cumva, ca asistentă în spitalul ăsta, ce
să zic, sînt plătită trist şi îngîndurat, auzi, Andreea, tu poţi să
iubeşti?
de ce mă-ntrebi? surîd pe ascuns
presimt că nu poţi, eu una am făcut din viaţa mea un pilon,
mi-am învăţat şi mi-am strunit limba cum am vrut eu şi pînă
la urmă am ajuns la concluzia că tot copiii sînt ultima noastră
salvare, legitima noastră apărare în faţa judecăţii de apoi

96
 copiii? nimic altceva? păi în cazul asta eu nu mă mai joc,
trag o linie peste foc, piu piu joaca!
eeei, dragă, după ce că nu eşti decît o zgaibă mică, mai faci
şi valuri! ce fumezi acolo? ia-ţi ţigări bune, da? respectă-te ce
naiba...
da, să trăiţi de mîine îmi iau cele mai bune şi mai respec-
tabile ţigări bună ziua iubitule, bună să-mi fie inima, cum de
eşti acasă într-o după-masă ca asta? eu sînt Andreea, gata să-ţi
sug pula pentru patrie, rege şi popor şi-mi răspunde vocea
unui tip aşa limpede şi frumoasă că-mi zăpăceşte creierii in-
stantaneu, îmi spune că e Camelia, să-i ling sinii şi să-i sug
sfîrcurile
izbucnesc într-un hohot de rîs onest şi-l iau la mişto cu
impresia aia în cap de voce limpede deci implicit inteligentă
şi cînd colo ciuciu, începe să răcnească la mine şi să mă
înjure şi mă face în toate felurile şi abia după ce-mi trînteşte
telefonu’ mă prind că omul vorbea totuşi serios, ca să vezi –
şi chiar nu m-ar fi costat absolut nimic să-i răspund bună
seara Camelia, vai ce sîni frumoşi ai! şi ce mîini puternice şi
ce blană catifelată şi ce dinţi ascuţiţi ai bunico! da’ cu vocea
ta ce dracu’ s-a-ntîmplat?! uite că nu mi-a picat fisa la timp,
m-am plafonat să-mi bag picioarele în celălalt colţ de cameră
unde geme Mirela de vreo zece minute, e palidă deja şi de pe
scaun întinde o mînă foarte lungă aproape scheletică după sti-
cla de plastic cu apă minerală, bine că sare Nadia şi îi ia re-
ceptorul din mînă şi continuă ea să geamă fix din punctul în
care a rămas Mirela, trecerea de la o voce la alta se face aproa-
pe imperceptibil, toate răcnesc la fel atunci cînd le fuţi, noi
oricum ne sprijinim una pe alta, că dacă noi nu, atunci cine
dracu’? numa’ că se plictiseşte şi Nadia şi după vreo zece
minute îi pasează telefonu’ Alinei, gem toate pe rînd pînă se
linişteşte băiatu’ şi nu se mai aude nici un gîfîit în receptor,
nu mai icneşte nimeni de dincolo, nu-şi mai freacă nimeni
pula aşa că acuma ar trebui să se înceapă şi o conversaţie cu
el care să dureze tot o juma’ de oră dacă e posibil – Cristi
iubitule ce faci acolo? gata, ţi-ai dat drumu’? îşi încearcă Alina
norocu’ cu el
da... iubito, am terminat – începe să plîngă, urlă că după o
labă aşa de tristă îi vine să ia cuţitu’ de bucătărie şi să-l bage
în mă-sa şi-n ta-su de dincolo, din dormitor
97
 ăsta-i ţicnit de tot, vrea să bage cuţitu-n mă-sa – îi întinde
Alina receptoru’ Mirelei – io n-am chef de nebuni în seara
asta, rezolvă-l tu
ce să faci?! stă Mirela un moment şi-l ascultă cu atenţie –
bă?! ăsta vorbeşte serios sau îşi bate joc de mine?!
n-o să aflăm niciodată
poate că-i arde de joacă da’ ni s-a mai întîmplat să ne sune
cîte unul din Tîrgovişte sau naiba ştie de unde să ne ţipe la
telefon curvele dracu’, mîine mă bagă-n puşcărie din cauza
voastră! şi a doua zi să citim despre el în Evenimentul zilei şi
să constatăm că pizda mă-sii! tîmpitu’ de ieri seară chiar vor-
bea serios şi noi nu l-am crezut! aşa că mai bine să-şi ia Mirela
rolul în serios şi să-i ţină lecţii de morală iubitului, să-i vor-
bească acuma ca o mamă din aia universală – Cristinel iubi-
tule, cum să bagi cuţitu-n părinţii tăi?! vrei să ajungi după
gratii şi să nu ne mai vedem
săptămîna viitoare cînd ajung eu la Botoşani? ia spune du-
pă mine Cristi: tatăl nostru care eşti în ceruri
Tatăl
...nostru care eşti în ceruri – repetă după mine Cristinel,
că după aia o să te simţi mai bine, o să vezi tu... se strîng
fetele în jurul Mirelei care-i vorbeşte aplecată, cu capu-n mîini,
cu ochi aproape înspăimîntaţi, nu se aud de la celălalt capăt
al firului decît nişte horcăieli şi nişte bufnituri care le sperie
şi pe fetele care pînă atunci credeau că labagiu’ ăsta face
mişto de noi şi că imediat o să-l auzim urlînd – fă, proastele
dracului ce-aţi mai pus botu’! fă, curvelor, habar n-aveţi de oa-
meni şi psihologii şi mentalităţi, sînteti nişte cretine toaaate!
fa-că
—
că!
—
se!
—
se!!
—
voia ta!
—
spune mă Cristi că nu mai ai mult! Facă-se voia ta!
—
98
 amin!
amin! nu Ave! amin! A.M.I.N!
taci dracului că nu te mai pot asculta, uite că-mi curge sîn-
ge din ureche din cauza ta! trînteste probabil telefonu’ pe jos
pe undeva fiindcă răzbate pînă la noi un zgomot surd de obi-
ect trîntit şi se face tăcere, linişte oarbă cîteva minute, Mirela
îşi freacă degetele, se joacă cu inelul de pe degetul mare, îl tot
scoate si-l împinge la loc şi iar îl scoate şi apoi se apleacă şi-l
culege de sub scaun şi începe să facă paşi mari de la geam pî-
nă la uşă şi stîn-ga-mprejur apoi fără să zică nimic, noi ne ui-
tăm la ea speriate, habar n-avem ce să-i spunem, am auzit şi
noi vocea Iu’ Cristi, de obicei îi ghiceam în cîteva minute pe
ăştia care sună la vrăjeală, de obicei nu rezista nici unul la un
show ca ăsta de patruzeci de minute, cam atîta a trecut de
cînd e băiatu’ pe fir şi face scamatoriile astea sau ce naiba or fi
alooo!?! s-a întors cu un răcnet din ăla disperat, din toţi
rărunchii ţîşnit, îngheţăm toate pe scaun şi începem deodată
să comentăm încet, un cor din ăla bizar de murmure – alo
cine-i acolo?!?!
Mirela sînt!
care Mirela?
Mirela de la Crucea de Piatră, nu-ţi mai aminteşti, Cristi?
ai sunat la linia asta erotică şi
a cîntat cocoşul?!
poftim?
cocoşul! a cîntat cumva? ăăă, lasă... ce-i cu vocile alea aco-
lo? mai sînt şi alţi îngeri cu tine?
îngeri poate-n pizda mă-ţii, şopteşte Mirela înveselită că în-
că vorbeşte cu el şi că are situaţia sub control – nu-s îngeri
băi Cristi, sînt colegele mele
a... da? bine, eu mă duc totuşi să-i omor, dacă-mi iese faza
te sun mîine seară şi-ţi spun, să vii să mă vizitezi la pîrnaie
îngeraş
Criiisti! nu mi-ai spus ce zodie eşti! strigă Mirela după el
da’ tot degeaba, acuma nu mai funcţionează decît metoda aia
sictirită şi plictisită să se ridice una dintre noi de pe scaun, Alina
nu, fiindcă vorbeşte cu un client mai vechi, Nadia nu, c-a ieşit
pe balcon la o ţigară, Cristina şi Mihaela nici atît că-s prea
speriate de bombe, să mă ridic eu atunci de pe scaun ener-
vată de exemplu şi să-i smulg receptoru’ Mirelei şi cu o voce
99
 obosită să mă răstesc la individ – tu ce pula calului vrei, mă?!?
ai zis că te duci să-i omori? păi du-te-n pizda mă-tii odată şi
bagă brişca-n ei, nu le mai fute la creieri pe fetele mele că stă
producţia degeaba! Alo! eu sînt! Cătălina! ţi-au povestit de
mine? sînt şefa lor mă boule şi crezi că-mi convine să le văd
pe toate-n limbă după tine? băăă, mi se rupe de cuţitu’ tău şi
de părinţii tăi ăia proşti care te-au scremut aşa handicapat,
curvele mele tre’ să muncească aici, nu să fută buha, ţi-e clar?!?
şi îi pasez apoi telefonu’ Mirelei care începe să-şi ceară
scuze uşor încurcată – vaaai, Cristinel, iartă-mă, eram aşa de
speriată de ce mi-ai spus c-o să faci încît nici nu mi-am dat
seama cînd a intrat şefa în birou, da, uneori mai trece pe-aici
noaptea să ne controleze, o să-mi ia 10% din salariu fiindcă
m-a prins vorbind aşa cu tine! ştii... noi nu prea avem voie să
ne ataşăm de clienţii cu care vorbim pe fir da’ tu... nu ştiu,
parcă eşti altfel... pentru tine parcă
aş sări şi de la etajul şaişpe iubitule cu capu-nainte şi
mi-aş băga pula în tot trecutul nostru glorios, tot viitorul
sumbru, toţi bărbaţii pe care i-am iubit şi i-am lăsat în urmă
sau orice altceva de genu’ ăsta l-ar da gata pe Cristi, c-o fi
vrut să bage cuţitu-n cineva sau nu – problema lui, atmosfera
alunecă deja înspre alte direcţii, a căzut fraierul în capcană, o
să-l ţină Mirela pe fir de-acuma încă o oră pe puţin numa’ ca
să-i povestească de scorpia de Cătălina sau de greutăţile
de-aici şi de sacrificiile pe care le facem noi fetele fierbinţi şi
în final o să îndrăznească totuşi să-i spună că şi-ar dori atîîît
de mult să-l întîlnească măcar o dată măcar la o cafea chiar
dacă după aia n-o să-l mai vadă niciodată în viaţa ei chiar
dacă mă trîntesc înapoi pe scaun şi sorb încet din cafea sau
mîzgălesc cercuri şi linii frînte o pagină întreagă de agendă
pînă cînd îmi sună şi mie rîndul de data asta dintr-un birou,
cel mai probabil, un spaţiu mic orişicît fiindcă se aud încă
două voci de bărbaţi care discută despre tva şi profitul de
anul trecut şi nu ştiu ce taxe neplătite încă – bună, iubitule,
eu sînt Andreea, ştii c-ai sunat la o linie erotică, nu-i aşa?
nu răspunde nimeni nimic, ăia doi discută în plan secund
în continuare în şoaptă, ăsta se face că aşteaptă să se forme-
ze numărul, cu o mînă pe receptor şi poate cealaltă sub biro-
ul de lemn lăcuit în bej, mă conformez şi vorbesc şi eu încet
de tot – bine, iubitule, hai s-o punem de-o labă mică şi veselă,
100
încep să gem şoptit, sună bine vocea mea, să-mi bag picioa-
rele, eu însămi o ascult un pic încîntată, sună gutural şi mai
mult decît sexy, sună atît de bine încît mă înseninez şi-mi ar-
de brusc de joacă aşa că încep să răcnesc ca apucata – geme-
te din alea cum numa-n filmele porno mai apuci – se face
deodată linişte în biroul de la capătul firului, se întrerupe
discuţia celorlalţi doi, acuma probabil că îmi privesc uluiţi
clientu’ deci e cazul să încep eu să urlu şi mai abitir – fu-
te-mă, iubitule, nu-i băga în seamă că se uită la tine şi mor de
ciudă! huai şi ce pula faină ai iubituleee!
nu-mi dau seama dacă s-au auzit cuvintele suficient de
răspicat, iubitul cu pula faină de sub birou îmi întrerupe ela-
nul repede şi tulburat, acuma stai să vezi ce explicaţii o să le
dea colegilor, jubilez cîteva clipe cu receptoru-n mînă apoi îl
aşez tacticos la locul lui şi-mi întind picioarele pline de satis-
facţie – hait că i-am făcut-o!
i-am făcut-o pe dracu’
Andreea! ce tîmpită şi gratuită poţi să fii uneori, cui dracu’
foloseşte chestia asta? mîine poate că sună ceilalţi doi, din
acelaşi birou, în aceeaşi tăcere conspirativă îmbrăcaţi, fute-m-aş!
că parcă mai tîrziu nu tot eu o să-mi şterg ochii în bucătărie,
în faţa zilei ăsteia de primăvară februarică ghemuită pe sca-
unul de lîngă geam între cuvintele astea contorsionată cu tăl-
pile ridicate pe calorifer şi cu pumnu’ sprijinit în tîmplă nu
ştiu cum încep să socotesc că din şapte cam patru nopţi pe
săptămînă le petrec pe scaunul ăla negru cu braţe de fier sau
pe gresia de pe balcon sau pe mochetă cu picioarele încru-
cişate sub mine şi telefonu’ alături pe jos, futu-i, patru nopţi
din şapte! mă apucă aşa brusc un fel de silă de călcîie de-mi
vine să plîng mocnit, prafu’ o să se-aleagă de viaţa mea, se
scurg lacrimile din ochi în pumn apoi pe încheietura mîinii şi
mai jos pe sub brăţara de aramă pînă lîngă cot, pînă lîngă di-
mineaţa asta teribilă de februarie pe care o măsor dinăuntru,
din spatele ferestrei – să fi fost măcar o curvă din aia origi-
nală, una adevărată de pe Mătăsari sau de oriunde altundeva
da’ aşa... am murdărit fragmente întregi de suflet, zice mama,
am stricat deja cuvintele şi am făcut de ruşine multe lucruri
sfinte, senzaţii şi sentimente se reduc de-acuma la un gea-
măt aşezat pe scaun sau la un icnet scheunat în marş între
patru pereţi prea înguşti sau la un miorlăit pe balcon pe o
101
 lungime de doi metri, adică fix atîta cît îţi permite firul de
telefon să te întinzi – De ce oftezi pentru mine fă-mă să oftez
şi eu iar dacă oftezi pentru altul îţi doresc să oftezi mereu!
poftim? ce-ai spus?
deh, ţi-am scris o poezie dragă Andreea, da’ iar nu eşti
atentă la ce vorbesc, în fine, eu ţi-o dedic oricum cu toată
dragostea mea din inimă, ia spune-mi tot ce ai pe suflet,
Andreiuşca, spune că eu te-nţeleg, mi se pare că te-am pus
puţin pe gînduri
daaa, mă Dănuţ! să ştii că m-ai cam pus pe gînduri... da’
povesteste-mi mai bine ce-ai făcut tu în ultima vreme, că nu
te-am auzit de-un secol!
eh, aş face eu da’ n-am cu cine, nu găsesc persoana potri-
vită, asta e, unele spune una, alta... am fost la ministru în au-
dienţă, la ministrul telefoanelor, acolo sus, am depus o plîngere
haoleu, Danuţ, da’ ce-ai păţit?
eh, multe
şi mărunte şi abstracte, nu-i aşa...?
aşa-i, mă Andreea – te rog să-mi cer scuze, te-am sunat la
o oră matinală foarte tîrzie dar efectiv mi-era dor să poves-
tesc cu tine, zău aşa, colegele tale e aşa de grăbite şi de proas-
te, mă plictisesc toate, numai tu ai răbdare să înţelegi ce
spun – mă ridic în picioare şi fac cîţiva paşi prin cameră,
mi-a amorţit curu’ în întregime cu tot cu buretele de sub pîn-
za neagră, arsă pe alocuri de cîte-o ţigară scăpată de sub
control sau adormită sau am avut treabă cu un inspector de
facultate, de aia nu te-am mai sunat în ultima oară şi apoi ştii
tu că a trebuit să plec urgent în Japonia, nu? ţi-am povestit?
da’ nu ne-am înţeles cu chinejii ăia de nici o culoare, asta e,
m-am apucat acum de cîntat
olala! păi cîntă-mi şi mie ceva mă Dănuţ
hm, ştiu şi eu...
te rooog! mă străduiesc să miorlăi cît mai convingător şi
le fac şi fetelor semn că e rost de circ şi distracţie la mijloc, e
Dan Saturnul pe fir – eh, momental nu se poate drăguţo pen-
tru că-s cam răcit, da’ atunci cînd sînt sănătos cînt foarte bi-
ne, am intuiţie, am ureche, am tot ce vrei, am scos chiar şi un
cd cu melodii bănăţene cu Dolănescu împreună, ce ştii tu, în-
cerc şi eu, asta e, ce să-i faci, mult problem, pînă rezolv eu în
mintea mea asta micuţă...
102
 lasă, mă Dan că se rezolvă ele problemele astea, impor-
tant e c-ai ajuns pînă-n Japonia, nu?
eeei, m-am plimbat peste tot, am fost şi la Veneţia, pe Luvru
cu vaporaşul, m-am bătut acolo cu un karatist, i-am dat cam
5 sau 6 lovituri pe secundă
nu se poate!?
dacă-ţi spun! ce naiba mă Andreea, păi te-am minţit eu
vreodată?
nu... ce-i drept, nu m-ai minţit niciodată, Dan, da’ cum nai-
ba ai nimerit tu acolo?!
eeh, am fost cu bursă în Franţa
ahaaa, înseamnă c-ai văzut şi statuia libertăţii
cum să nu?! 11 luni am stat acolo
ai terminat bursa în unspe luni!...
daaa, bine-nţeles şi să ştii că mi-a fost dor de tine!
te-ai gîndit la mine non-stop-zi-şi-noapte, nu-i aşa?
păi cum să nu? doar ţi-am mai spus o dată cît ţin la tine şi
cît te iubesc, în fine, noi ne limităm acum în limita posibilită-
ţilor da’ asta nu înseamnă să nu ne iubim chiar şi aşa la tele-
fon, nu?
într-adevăr, păi o să ne iubim şi la telefon, Dănuţ, da’ nu-mi
mai zici o poezie înainte? mă excită la culme poeziile astea
frumoase şi cu sentiment
vaaai, păi cum să te refuz eu tocmai pe tine Andreea
Mă uit la televizor
De tine zău că-mi vine dor
Dar va veni şi ziua mea
Cînd tu vei fi numai a mea
huai de capu’ meu
daaa, sînt foarte tare posesiv... uite, acuma sînt chiar în fa-
ţa oglinzii şi să zicem că aş vrea să-mi fac laba, tu ai putea
să-mi spui şi mie două cuvinte? aşa mai dulci...
cu plăcere, iubitule, cum să nu pot?
pot, şoptesc, gem, răcnesc ca din gura de şarpe, sînt atît de
convingătoare încît eu însămi mă excit iubitule şi încep să-mi
frec pulpele şi atunci cînd închid ochii să fii sigur că de-ade-
văratelea mă trezesc pe insula asta pustie cu palmieri fier-
binţi în preajmă şi cu tine alături şi de-adevăratelea întind
mîna şi înainte de toate îi fut una receptorului de plastic pî-

103
 nă-l desfiinţez şi abia apoi te găsesc, te simt sau te resimt în-
călzit şi gata de
şi acum făceai dragoste cu mine, nu? şi tu aveai organism
după organism şi
ce aveam?!?
aveai organism dragă pentru că te sărutam aşa de dulce
după urechi şi pe gît şi te legam apoi de copac şi te chinuiam
aşa cu un cuţit lung numai că tu te liberai nu ştiu cum şi mă
legai apoi tu pe mine şi ce-mi făceai?!?
ce-ţi făceam? ohooo, păi înainte de toate îţi tai blugii cu cu-
ţitu’ ăla lung, în chiloţi te las Dănuţ dragă! şi mă aplec după
aia şi îţi ating pula cu pletele mele lungi şi mătăsoase şi in-
stantaneu ţi se scula pula, ce mai!? şi atunci, ca s-o văd mai
bine, efectiv îţi sfîşiam cu o mişcare bruscă şi chiloţii şi mă
repezeam la ea s-o sug şi mmm, Daaan, sugeam din pula ta
ca dintr-o ţigară şi
şi uitai că am şi eu ascuns un cuţitaş la mine! un briceag cu
care mă liberam repede şi apoi te legam eu pe tine!...
băi, Dan, stai aşa, de unde dracu’ ai tu briceagu’ ăsta? şi eu
cum de nu l-am văzut pînă acuma? ai, nuuu, aşa nu mă mai
joc!
eeei, da’ asta era o surpriză, măi Andreea!
eeei, nu mă zăpăci! îmi întind gîtul spre ecranul verzui al
telefonului, vorbesc cu Dan de pe la trei dupămasa, între
timp s-a făcut nouă jumate seara, m-a tîmpit de cap, la zece
cînd o să ies din tură nici n-o să mai ştiu pe unde s-o iau spre
casă, o să-mi tremure picioarele de la atîtea cuvinte trase de
limbă sau de gîtlej răguşit întins încins – alo! Adi mă cheamă,
îmi dai şi mie un număr de la o fată?!
42 la picior merge?
hai, fă, nu mă lua la mişto că nu-i frumos...
ah, pe tine te cunosc, ai sunat şi mai devreme şi ai închis
înainte să ne futem, dacă-mi amintesc eu corect ziceai că eşti
student la teologie cumva...?
da, şi ce dacă? mai păcătuieşte omu’ din cînd în cînd... auzi,
şi să nu-mi dai un număr din ăla inexistibil! că io-s un tip
destul de frumos, aşa să ştii, deci merit ceva pe cinste
deci da, ia un creion şi scrie: de cîteva ori am mai vorbit la
telefon, ce-i drept şi atunci povesteam cîte-n lună şi-n stele
cîte-o oră jumate pe puţin, alunecam aşa de la un subiect la
104
altul, săream să le cuprindem parcă pe toate, cu foame multă
şi grabă, că cine ştie cînd o să mai prindem o ocazie ca asta –
rîdea aşa înseninat şi cald de mă topeam acolo lîngă recep-
tor, ai, Marius, Maaarius! foarte tîrziu ne-am întîlnit, după un
an, mai relaxaţi şi mai uituci şi mai nepăsători, îmi povestea
deja despre Cristina, iubita lui – cred că de data asta am în-
curcat-o, mi-am găsit naşul de data asta, mi-e rău fără ea,
mi-e rău cu ea, e singura care mă face să-mi pierd orice urmă
de autocontrol, nu-mi mai stăpînesc situaţia, corpul, gînduri-
le şi senzaţia aia ciudată că dacă nu acum poate mîine, poate
peste trei luni, trei ani, treizeci de ani tot cu ea aş putea fi,
certitudinea aia în creier, parcă ar fi a mea acum şi întot-
deauna
Mie-mi spui!? zîmbeam înţelegător şi muşcam nervos din
hamburgerul ăla uriaş, cădeau cartofii prăjiţi în urma mea pe
trotuar şi mă grăbeam să-i acopăr repede cu talpa, îi stin-
geam cu sete pe caldarîm ca pe-o ţigară fumată pe jumătate,
mda, parcă mă auzeam pe mine vorbind, futu-i! parcă eram
eu acum cîteva luni cînd îi povesteam lui Alex cum ar fi Marius
cerul şi pămîntul meu, aceleaşi cuvinte, aceeaşi idee, că adică
o să tot fie iubiţi la mijloc, amanţi şi aventuri da’ la un mo-
ment dat tot o să mă opresc în mijlocul drumului ca să-mi
dau seama că aia din dreapta totuşi nu e urechea lui, au vrut
ei să lipească urechea lui pe capul unui străin da’ nu le-a
mers, m-am prins la timp că era doar un fals, era doar octom-
brie şi mă ploua mocăneşte din toate părţile, ca-n Bucureşti,
aşa oameni – aşa ploaie, numa’ la Bistriţa mai pomeneşti ploi
torenţiale şi hotărîte, tată! nu anemice ca astea din sud, îi
ascultam vocea cu privirile aruncate aiurea pe străzi, peste
clădiri, peste figuri de oameni plouate, Cristina care va să zi-
că, olala, şi zici că locuiţi împreună, fără Alex, fără...? pardon,
adică locuiţi doar voi doi în toată casa?
mă rog, un apartament cu două camere, cam ca al vostru,
ca ăla de pe Baba Novac
huai... ce mişto!
ce mişto cresc amintirile uneori, vorba poetului, mai ales
atunci dnd mă trece aşa un sentiment de spaimă că adică
de-adevăratelea o să mă tot fută la icre dorul ăsta sistematic
şi ascuns? pînă cînd? pînă la disoluţia finală?! pînă cam peste
trei luni cînd nu ştiu cum naiba se întîmplă de ni se încru-
105
 cişează iar drumurile, cît să ne lăudăm că maaamă, ce bine
ne merge şi maaamă, ce fericiţi sîntem, cît să mă-ntrebe cu
vocea aia repezită de apă tulbure – tu...? ţi-ai găsit pe cineva?
Daaa, l-am găsit pe Felix... tu? te-ai căsătorit cu Cristina?
încă nu.
Păi aveţi timp.
Bine-nţeles.
bine aşa mînca-ţi-aş, o vreme poţi să-l mai suni, îi mai scrii
un mail, două, trei, să-i spui la mulţi ani de ziua lui sau în
zilele de sărbătoare naţională, pot să-l şi asigur că am trecut
şi de Felix, am acuma un cavaler frumos lîngă mine, nu mă
doare nici în cot, nici în cur... da’ pînă la urmă te calmezi dra-
cului, nu se ştie ce mai gîndeşte, ce mai simte, ce mai trăieşte
sau cu cine se fute durerea mea, destrămarea mea draaagă,
greşeala mea fatală, Marius, în definitiv, cu cine face dragos-
te în ora asta fermecată? cu toată lumea, evident, nu ca mine,
aşa că nu mai are sens să-l caut, nu-l mai suna, nu-i mai scrie,
abţine-te copios, pe rupte, pe spate că doar se poate trăi şi cu
o figură descompusă, fulguită, ilizibilă, de nemaicitit printre
neuronii zidurilor ţepene, încă puţin şi se destramă de tot şi
vocea mea şi timpul ăsta, timpii stătuţi prea mult în ei, în
toate colţurile cardinale te-am pierdut iubitule te-ai schim-
bat mult între timp? că eu una nu prea reuşesc să mi te mai
închipui, nici în urechi nu te mai presimt, nu te-a mai văzut
nimeni pe străzi să-mi povestească despre hainele tale şi
deasupra mea Coltrane ăsta cu dragostea lui supremă în care
mă aşez turceşte şi-mi amintesc uneori cum a făcut atunci o
pauză, cum a respirat adînc, a spus cîteva cuvinte şi apoi
„...liniştea mea”, ca şi cum ar fi murmurat „...iubita mea” încet
de tot, cuvintele alea palide şi uluirea mea că-l am totuşi viu
în faţă, la o distanţă de cinci minute, fantastic, nu mai am
timp, tre’ să ne întîlnim la monumentul lu’ Samsung al 21ea,
pînă la Sfînta Vineri fac vreo cinşpe minute, ar trebui să ies
acuma să nu cumva să ajung prea tîrziu că iară se enervează
Marius, mă aştepta acolo cu o casetă video – hai să ne uităm
un pic la asta, vreau să-ţi arăt ceva – şi aruncă peste umăr
carcasa, întinde mîna şi introduce caseta în monument, în
batonu’ ăla de plastic pe care scria Samsung cu litere mari şi
roşii, aha! deci nici măcar nu era un monument, era un video
player camuflat, fir-ar! am început să rîd şi să mă minunez,
106
ne-am aşezat pe jos, cu picioarele încrucişate sub noi, era
moale asfaltul de la căldura de peste zi, ziceai că e un fel de
covor mai murdar, povesteam despre ce vedeam pe casetă,
dădeam din mîini, gesticulam şi rîdeam, se adunau tot felu’
de prieteni de-ai lui, tovarăşi de cartier, colegi de şcoală, în-
cercam eu să-mi notez nu ştiu ce idee din film, să zicem că
film era, şi la un moment dat se uită Marius spre mine şi-i
vine repede o idee – băieţi, hai să mergem să bem ceva, fac
eu cinste! se ridicau toţi şi o luau în şir indian pe linia de
tramvai spre Universitate, mi se părea că nu mă invitase Marius
şi pe mine, aşa că mă întorceam pe călcîie şi o luam în di-
recţia opusă, spre Călăraşi, se căsca acolo brusc un fel de pa-
saj subteran pentru maşini – oare de ce naiba intru-n pasajul
ăsta, cînd e mai luminată strada pe deasupra?! dinăuntru
răsărea un individ, îmi aţinea calea, îmi tot bara drumul şi nu
mă mai lăsa să trec, încercam eu de cîteva ori să-l ocolesc da’
nicicum nu reuşeam, făceam cale-ntoarsă, ocoleam monu-
mentul lui Samsung, în faţă răsărea o vale, nici urmă de blo-
curi, dispăruse şi hala aia imensă de la Kilometru 0, alergam
ca bezmetica printre buruienile văii, tipul se ţinea în continu-
are după mine, începuse să alerge şi el, m-am enervat atunci –
ia stai un pic, ce dracu’ mă stresez în halu’ ăsta? M-am aple-
cat, am cules din iarbă steriletul ăla lucios, m-ara întors şi
l-am aşteptat cu o mînă-n sold şi cealaltă la spate, cînd a
ajuns în dreptul meu, înainte să apuce să-mi spună nu ştiu ce
avea în minte să-mi spună, am scos la iveală steriletul şi i
l-am băgat urgent în stomac, s-a prăbuşit omul la pămînt cu
ochii mari, m-am aplecat să văd cine dracu’ o fi, îi recunosc
mutra? din stomacul lui se lăţea o rană ciudată, albicioasă,
culmea, ăstuia nici măcar nu-i curge sînge, marginile rănii
deveneau metalice, cu reflexe de ceară şi apoi invers – ce-
rate, cu reflexe metalice – eeei, pula-n beci, ce facem acuma,
ne jucăm de-a extraterestrii?! M-am cărat plictisită, da’ pe
drum începusem să transpir, ce dracu’ mă fac dacă-mi desco-
peră poliţia mortu’ din vale, ajunsesem deja la monumentul
lui Samsung, Marius era tot acolo, băieţii o luaseră înainte –
hai odată! pe tine te aşteptam, unde naiba ai dispărut aşa?
m-am rătăcit, mi s-au încurcat iar drumurile, am ucis doi
oameni pînă aici
bine, hai să bem pentru sufletul lor pierdut...
107
 Marius, da’ – mă lua de după umeri, nu-l interesau deta-
liile din povestea mea şi în definitiv de ce naiba i-am zis de
doi oameni morţi cînd de fapt nu fusese decît unu’? începea
atunci Marius să cînte o melodie stranie, un ritm din ăla le-
neş de doină „în-chi-soa-rea meaaa
e mai bună ca a taaa
nînaa, nînaaaa... „
am început să rîd uşurată că nu-i pasă de crimele mele şi
am tot rîs pînă mi-au dat lacrimile pe la colţuri, mă uitam la
el şi nu-mi venea să cred – tu de cînd ştii să cînţi în haaalul
ăsta, Marius!?
închisoarea meaaa, e mai bună ca a taaa şi acum strofa a do-
ua, fii pe fază Andros că asta-i dedicaţie specială pentru tine
sclipeşte în aer o stea
e inima mea
lipită cu sînge de viaţa ta – eh, ce zici? e poezie sau nu e
poezie? Şi se uita la mine plin de orgoliu şi mîndrie şi mă tre-
zeam eu cu vorbele astea sfîrîind în creier, gemeam ca la li-
nia erotică, icneam acolo cu faţa-n pernă si-mi frecam picioa-
rele de cearşaf cînd mi s-au deschis ochii brusc peste umbre-
le aruncate-n tavan de nişte faruri, am stat o clipă nemişcată,
am aşteptat să treacă maşina pe stradă pe sub cele şaişpe
etaje şi abia după aia m-am ridicat încet, m-am dus la baie, am
făcut pişu, m-am întors bîjbîind printre pantofii de pe hol,
m-am trîntit înapoi în pat, las’ că pînă dimineaţă nici n-o să
mai ştii ce-ai visat, pînă dimineaţă mi se pot întîmpla încă
paişpe vise pe puţin, unul mai fantastic decît altul, pînă di-
mineaţă am putea să şi murim marius sau să mai ascultăm
un disc să mai fumăm o ţigară să-mi fac o cafea tare şi amară
să facem dragoste pe întuneric iar dimineaţă să sar speriată
din pat – aoleu, am întîrziat la serviciu! da’ înainte să sar jos
din pat, îmi pipăi cu o mînă tremurătoare steaua lipită cu
sînge de ceafă, ok, e tot aici, arunc o privire înceţoşată ceasu-
lui – ohoo, e doar cinci dimineaţa, am timp să mă mai învîrt
prin pat, să răsucesc visul pe toate părţile, mă ridic abia pes-
te o juma’ de oră şi înainte de a porni victorioasă spre firmă
beau restul rece de cafea rămas de aseară şi-mi trag blugii pe
mine şi cămaşa în carouri roşii şi o oră de-acum înainte mă
tot învîrt între bănuieli şi presupuneri şi cînd ajunge tram-
vaiul la intersecţia cu Dristor începe să mă doară şi stomacul

108
în felul ăla ciudat şi nedesluşit încă de nici un medic, încep
maţele să-mi sfîrîie acolo parcă sfîrtecate – poate c-ar vrea
să-mi vorbească sau poate are necazuri sau prin cine ştie ce
minune poate chiar îmi simte lipsa sau i s-a făcut dor de mi-
ne, prin absurd zic, pentru că e foarte clar deja: am ajuns ine-
vitabil şi pe Calea Călăraşilor unde aruncăm o privire scurtă
sau nedumerită bisericii de pe asfalt şi facem schimb cu
tramvaiul pînă la firmă, e foarte clar deja: atunci cînd iubitul
nu poate să-ţi vorbească sau cînd pur şi simplu nu are voie
sau cînd nişte împrejurări nedrepte îl împiedică – atunci e
cazul să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi
clădirile o să-ţi vorbească ele toate în locul lui, o să-ţi facă
vreun semn într-o limbă ascunsă de îngeri şi prin ea o să
vezi ca printr-un evantai de cărţi de ghicit ca printr-o oglin-
dă şi după aia o să vină şi vremea cînd o să stăm faţă-n faţă şi
atunci o să ştim totul pe toate părţile din toate părţile mă
ploua şi curgeau cartofii prăjiţi în urma mea nu ca acuma
cînd cunoaştem doar în parte fragmente de adevăr aşa cum
ne-am cunoscut şi noi de altfel marius iubitule
de ce?
de pula să mă treci strada
să sară-n aer toate ştiinţele din lume, să explodeze pur şi
simplu lingvistica, matematica, literatura şi mai ales ghiceala
în cărţi sau în alte semne rătăcite din greşeală pe străzi – nu-
ma’ dragostea noastră să nu cadă, să rămînă ţeapănă să în-
cremenească aiurea-n tramvai şi să se împlinească atunci şi
ultimul cerc de vrajă maaarius să vezi că alternativă de-ade-
văratelea nu mai există să socoteşti atunci că efectiv te surpi
fără fiinţa lui fiinţa ta fiinţa mea absenţa asta să te despice-n
două să mă rupă-n figuri geometrice pricepi tu Marius cum
ar fi să te plimbi pe stradă aşa ciuntit şi spart în două şi oa-
menii să se uite la tine ca la o jumătate de om călare pe o ju-
mătate de iepure şchiop care toate le suferă toate le crede şi
le nădăjduieşte şi le rabdă îndelung şi este binevoitor şi nu
pizmuieste nu se laudă nu se trufeste nu se poartă cu necu-
viinţă nu se aprinde de mînie nu gîndeşte strîmb şi se bucură
de adevăr
fiindcă şi să ai darul profeţiei şi tainele toate să le cunoşti
şi să ai atîta credinţă cît să scoţi munţii din rădăcina lor fără
dragoste, ce-ai să fii?
109
 nimic – gata, m-a uitat, acuma chiar că şi-a găsit liniştea şi
iubita şi echilibrul, nu mai trăim paralel, nu mai comunicăm
în nici un fel, nici pe pămînt nici pe sub pămînt, s-au termi-
nat şi visele cu el şi durerile de burtă transportatoare de me-
saje intrinseci, nu mai simt cordonul ombilical – firul subţire
de sînge care se presupune că ne leagă, numai nădejdea, cre-
dinţa şi dragostea mi-au rămas numai numele lui
mais certo que futuro

110
 marţi
tura de dimineaţă
aia cu ochi cîrpiţi încă de somn ştirb somn ciuntit de două
ore jumate care te face să nimereşti greu staţia de troleu sau
să-ţi împleticeşti picioarele aiurea mai ceva decît un zombi
mă împiedic în tocurile astea subţiri de la pantofi, cred că
urc regulamentar în tramvai şi cînd colo îmi nimereşte genun-
chiul pe lîngă uşa îngustă pliată ca un evantai înaintea mea,
îmi izbesc din greşeală şi capul de tabla asta îngălbenită a
tramvaiului pînă mîine o să-mi crească o pată vînătă pe
picior, iubitule, pupă-mă să-mi treacă da’ înainte de asta bu-
nă dimineaţa! eu sînt Andreea, pentru prieteni şi cunoscă-
tori – Andros, spune-mi mai bine cu ce ocazie ai aterizat la
noi aşa cu noaptea-n cap? chiar crezi că te pot ajuta cu ceva?
nici eu nu cred. da’ putem să ne prefacem un pic iubitule sîn-
tem într-o realitate virtuală oricum, aici se poate întîmpla
orice, adică totul, adică mai nimic, toate fetele de-aici sînt
nişte curve la fel ca şi alea de dincolo, numai că ele nici mă-
car n-o bănuiesc, în timp ce noi auzim replica asta din zece-n
cinşpe minute, aşa am aflat, altfel muream dracului în igno-
ranţă şi noi, la-nceput ce-i drept eram fete bune şi finuţe da’
liniile astea erotice ne-au stricat de tot, nu ne-a mai rămas
de-atunci moştenire decît un singur punct sensibil, minuscul
sau aproape invizibil, adică ne crizăm toate la un moment
dat din cauza vreunui principiu, aşa să ştii, Claudia, de exem-
plu, se crizează cînd o face cîte unu’ proastă, imediat sare cu
un răspuns usturător de genul – sugi pula, boule, io sînt stu-
dentă în anul IV la Drept, pentru şcoală vin aici şi mi se fute
creierii cu idioţi ca tine! Şi după ce-l înjură aşa pînă-l face să
cedeze nervos, se întoarce la integramele descompletate pe

111
 care le ţine deasupra cărţilor de drept internaţional şi din
cînd în cînd ne mai întreabă – cum se zice la corect din patru
litere? O iartă fetele, se abţin şi nu fac mişto de ea, fiindcă lo-
cuieşte cu bunicii ei care au şi crescut-o şi tot cu ajutorul lor
îşi plăteşte acum facultatea în timp ce pe Diana o doare fix în
cur, ea se crizează numai atunci cînd o bagă cineva în pizda
mă-sii, Mona se crizează cînd se ia cineva de Bug Mafia, e
moartă după formaţia asta, nu cumva să îndrăzneşti să-i spui
că nu-ţi place, fiindcă te rade de pe faţa pămîntului în cîteva
clipe, Vera se crizează cînd sună cîte unu’ şi-i trînteşte telefo-
nu’ în nas după cîteva secunde, Ela se crizează cînd ajunge la
firmă dimineaţa şi constată că niciuna din tura de noapte n-a
măturat mocheta şi toate fetele se crizează în cor atunci cînd
sună cîte unu’ şi le face curve „Curvă-i mă-ta, boule, cu tine
împreună fiindcă te-a făcut aşa de idiot să suni aici şi să-ţi
freci pula cu telefonu’ în loc s-o fuţi pe nevastă-ta! janghi-
nosu’ dreacu’, te-o fi dat femeia afară din casă fiindcă nu ţi se
mai scoală, hai sictir, pula bleaga!” şi după ce ne ofticăm şi ne
răcorim aşa cîteva minute bune, tot noi ne agităm uneori ore
întregi să demonstrăm cîte unuia că nu-i adevărat, nu sîntem
curve, noi vorbim doar, folosim cuvinte într-o slujbă ca ori-
care alta, una chiar elegantă, dacă stai să te gîndesti că nu ne
murdărim trupul ca fraierele alea de pe Mătăsari şi după aia
ne avîntăm şi ne încîlcim în tot felu’ de discursuri complicate
şi interminabile despre cît de inteligentă tre’ să fie o curvă
sau cîtă şmecherie îţi trebuie sau n-ar fi mai normal să oco-
lim pur şi simplu subiectul ăsta, mă întreb şi tot eu îmi răs-
pund – cel mai tare mă crizez atunci cînd îşi imaginează ci-
neva că mint, că nu-i adevărat, nu te cheamă Andreea, n-ai
ochi căprui, n-ai părul scurt şi şaten, minţiţi toate la greu şi
vă doare-n cur de labagiii care sună aici şi îşi pun sufletu’ pe
tavă în faţa voastră în realitate răspundeţi la plezneală, o fa-
ceţi şi voi pentru bani ca alea de pe stradă – băi, nu mai vorbi
aşa, mie chiar îmi place ce se-ntîmplă aici şi dacă într-o bună
seară sună un tip ca să-mi spună că-l cheamă Andrei sau că e
actor la Bulandra, c-a jucat în Patul lui Procust şi-n Scandal la
Palermo şi c-o să-mi lase în Pitar Moş o invitaţie la Caligula –
eu de-adevăratelea mă duc si-ntreb la poartă trei zile la rînd
de invitaţia aia, poate c-o fi lasat-o în a patra zi, n-o să ştim
niciodată da’ dacă mă sună trei puştani care fac bairam în
112
sufragerie, beau gin tonic şi ascultă Sex Pistols şi se tot cear-
tă de la nu ştiu ce cursuri din liceul de muzică – în prima fază
poate că nu-mi vine să cred da’ în a doua fază tot îl rog pe
unul dintre ei să zicem Şerban să-mi cînte la vioară o piesă chi-
nezească din Mendelssohn şi aşa de bizar se aude la telefon
vioara încît mă scurg instantaneu acolo lîngă receptor, profa
lui de ansamblu cică ar fi din Cluj, ne conversăm după aia
aproape o oră despre muzici fine şi ardeleni ascunşi – ei, na!
ar pufni Marius dac-ar auzi una ca asta şi dacă îţi cînta din
Paganini imediat te întîlneai cu el, nu?! şi ar fi răzbătut în
vocea lui un fel de ciudă geloasă şi atunci i-aş fi surîs eu îna-
poi – eeeh, n-a ajuns încă la Paganini că l-am întrebat, ce crezi?
şi apoi numa’ o ceartă din aia zdravănă ar fi putut să urmeze,
mai ales că în duminica aia de-adevăratelea m-am dus la
Ateneu să-l ascult pe Şerban, ştii tu, concertele alea educati-
ve de la 11 dimineaţa, i-am găsit numele trecut pe afiş şi
l-am salutat aşa din priviri de departe din gînd fiindcă era
prea multă lume pe-acolo şi mi-a fost ruşine să mă dau de
gol care vă să zică fă bine şi nu mai vorbi aşa, mie îmi place
să lucrez aici, chiar dacă Marius ar putea să sară cu o replică
de genu’ tu nu te implici Andros, tu pui botu’!
tot un drac, îmi pare fantastic ce se-ntîmplă aici şi
de-a-devăratelea
făăă, ce texte expirate! ce vrăjeală ai pa tineee!
asta nu mai e vrăjeală iubitule, îmi vine să-i răcnesc în re-
ceptor, cea mai simplă minciună e adevărul însuşi, adevărul
în pielea goală, da’ o las baltă, nu mai îndrăznesc să fac nici
un pas nu mai îndrăznesc să scot nici un cuvînt cînd îmi
amintesc cum povestea Crina despre iubiţelul ei săracu’ şi
despre cum s-a rugat el de ea pînă să-i sugă pula, da’ de ce
dracu’ să-i spună Crina că nu ştie şi că n-a mai făcut-o pînă
acum şi că nu e pregătită bulangioaica de ce naiba să bage la
înaintare „vrăjeli din astea”? ca să rămîn eu singură să-mi
amintesc toată noaptea că o, doamne doar şi eu am folosit
aceleaşi cuvinte cu Marius cînd am încercat să exprim o sim-
plă reacţie speriată care la Crina nu era decît un efect futu-i!
da’ dacă bărbaţii ştiu deja că e vorba despre vrăjeli, da’ dacă
o să obosească la un moment dat să facă diferenţa între re-
acţii şi efecte, da’ dacă nici măcar n-o să-i mai intereseze ce
spui tu acolo şi n-o să aştepte decît futaiul de la capătul tune-
113
 lului...? cum să mă creadă Marius pe mine? şi cum s-o întreb
pe Crina dacă are idee ce gîndesc bărbaţii pe tema asta şi cum
să nu-mi fie ruşine să-l întreb pe Marius dacă m-o fi crezut
sau nu în noaptea aia? mai bine te faci că plouă şi laşi lucru-
rile aşa cum au picat în cap în pat în sac – avea dreptate tata,
şi să vrei să le spui un adevăr oarecare – uneori ăştia chiar
nu te lasă, avea dreptate şi tipu’ ăla cu care am vorbit maxim
cinşpe minute, sclipitoare conversaţie, usturătoare replici şi
starea aia de graţie cînd joci tenis cu idei şi cuvinte picate la
fix nici în dreapta nici în stînga ci la marele fix am picat prea
repede în capcană, m-a luat cu lasă că eşti şi tu ca toate
celelalte, vorbeşti aşa fiindcă eşti plătită pentru asta, poate
am chef să discut acum cu o femeie adevărată, nu cu o voce,
ori asta e imposibil, voi şi cînd spuneţi că veniţi de fapt nu
veniţi la întîlniri aşa că totu’ e apă de ploaie,
praf în ochii proştilor, mi-e silă – greşeşti, hai să ne
întîlnim să vezi şi tu că se poate, ok, să ne-ntîlnim deci, la
McDonalds la Unirii pe la zece seara, după ce ies şi eu din
tură, bine? numai că am întîrziat, ca de obicei, trebuia să mă
uit după un cielo gri metalizat, cînd l-am reperat eu, el toc-
mai dădea în marşarier ca să iasă din parcare, am alergat un
pic şi-am ridicat mîna să-i fac semn şi taman atunci, drăcia
dracului, m-am împiedicat şi am aterizat în genunchi, am
rămas cîteva clipe înfiptă în cimentul cald şi nu mi-a venit să
cred futu-i! mi-am găurit şi pantalonii în cădere şi tot degea-
ba, ăsta n-o să mai sune, n-o să mai sune nici măcar să mă în-
jure sau să mă facă nesimţita dracului, n-o să am cum să-i
spun că eu am fost acolo totuşi, m-a învăluit de-a dreptul po-
etic fumul din ţeava de eşapament, ok Andreea, hai acasă că
s-a făcut tîrziu, mi-am scuturat praful de pe genunchi, m-am
uitat înc-o dată înapoi, să fiu sigură că nu m-a văzut prin
oglinda retrovizoare doamne fereşte, apoi m-am cărat ener-
vată, acasă am băut două înghiţituri bune de ţuică înainte să
mă dezbrac, am tras cu sete din sticlă, cutia viorii era des-
chisă, aşa că am apucat vioara de gît şi am început să cînt
aiurea da’ nici asta n-a durat prea mult, după vreo cinci mi-
nute dracu’ ştie de ce, poate apăsasem prea tare arcuşul pe
corzi, s-a rupt coarda mi, m-a şi plesnit peste faţă, mi-a tras
un bobîrnac, aşa, la mişto, peste sprîncene cu bumbul ăla
metalic, am aruncat vioara pe pat, am mai tras o duşcă, hait,
114
începe imediat Rondul de noapte, nici nu mai ştiu cum îl
cheamă pe tipul ăla, nici nu mai ştiu dacă în seara aia ştiam,
la toate alea paişpe mii de voci care-mi fulgeră în cap şi pro-
babil tot atîtea chipuri nici unul concret, nici unul limpede,
construite toate figuri geometrice în devenire – deh, am 1,85,
ochi căprui şi părul tuns scurt, ca la pîrnaie, restul ţi-l imagi-
nezi tu, că doar nu te doare mintea – nu mă doare mintea şi
mă recomand politicos cu amintirea răcnetului de cocoş tri-
dimensional între coaste foarte recent parcă acum cîteva cli-
pe ar fi cîntat a treia oară iar noi deja ne-am lepădat omul în
ţărînă şi luăm altul la rînd, o mulţime de voci o miime de
apeluri o grămadă de minute – operăm şi aici cu mulţimi, în
definitiv, mulţimea A s-a lăsat inclusă în mulţimea B alături
de care se lăţeşte mulţimea C – rămasă vidă şi gravidă şi le-
pădată de prieteni în conformitate cu normele sau legile uni-
versului nostru geometric şi ce bine că la sfîrşit ăla închide,
ăsta sună acum pentru prima oară la această linie eroootică
iubiiitule unde organismul o ia bine mersi înaintea ta şi îţi
trădează dezordinea amoroasă din care sar fetele pe tine şi
orice gest nervos e interpretat ca atare – eşti nefe, dragă, sau
ce mă-ta ai?! şi din toate astea tu poţi să tragi liniştit conclu-
zia că ne-a rămas totuşi o brumă de sensibilitate-n pizdă, cum
zicea Nicole zilele trecute, da’ cu toată sensibilitatea asta să
ştii că nici una din noi nu se compară cu Cătălina atunci cînd
intră în birouri trîntind uşile, cu agenda aia neagră şi groasă
într-o mînă şi cu telefonul mobil în cealaltă, e nervoasă rău –
da’ rău, nu glumă, băga-mi-aş picioarele că iar m-au luat ăia
de jos la întrebări că de ce n-aţi făcut curăţenie după tura de
noapte! Păi ce pula mea să vă mai zic, ce să vă mai fac? Vă iau
din salariu, vă penalizez la bani, să mor io dacă nu – poate
aşa să vă realizaţi şi voi că nu tră-im-în-tr-o-co-ci-nă-de-porci!
Păi e posibilă una ca asta? Să mă oprească domnu’ Oprea pe
scări să mă ia la mişto că păstoresc o turmă de curve? E po-
sibil?!” Noi lăsăm capul în jos, ruşinate, nu, nu e posibil şi du-
pă ce răcneşte aşa vreo cinşpe minute şi se răcoreşte, ne sim-
ţim datoare să-i abatem gîndurile spre zări mai senine – „Oai,
Cătălina, ţi-ai luat Mitsubishi Trium?!”
„Păi sînt o doamnă, ce pula mea! şi luna viitoare mi-a pro-
mis al meu maşină că vorba aia...” „eşti o doamnă, ce pula ta!”
îi completăm în gînd sintagma care a intrat deja în imagina-
115
 rul nostru colectiv, cu voce tare nu comentează nimeni, o ad-
mirăm toate aşa pe tăcute, o ascultăm cu gura căscată cînd
ne povesteşte despre afacerile prietenului ei, despre mafioţi,
bani spălaţi sau nopţi în care se adună toată gaşca lui în
Pantelimon, îşi cumpără seminţe şi cola şi se uită la filme
porno, fiecare cu gagica-n poală, i se mai scoală la cîte unu’,
îşi ia femeia de mînă şi se repede în camera alăturată, în glu-
mele şi miştocăreala celorlalţi şi se întorc în zece minute, ea –
cu părul zburlit, el – încheindu-se la sliţ „şi fată!” povesteşte
Cătălina mai departe pentru toate de fapt, nu pentru una sin-
gură „tîmpita aia se încruntă imediat şi dă aşa cu nasul în jur
ca un cîine de vînătoare şi face bă! aici miroase a căcat sau mi
se pare mie? şi el o plesneşte peste cap fă! proasto, te-am
futut în cur, du-te şi spală-te! băi, e posibil aşa ceva? m-am
pişat pe mine de rîs, nu alta...” Fetele se împrăştie şi ele pe jos
de rîs cînd aud povestea şi mă trezesc eu să întreb dintr-un
colţ – da’ ce film aţi văzut în seara aia?
Izbucnesc fetele şi mai tare în rîs – rîd pînă le dau lacrimi-
le, un cor de hohote stridente, pe diferite voci, ce glumă bu-
nă! iar n-ai priceput nimic bă Andreea! vezi că sună telefo-
nu’, fute-l tu pe ăla pînă ne revenim noi... Eu îl fut, ele îşi re-
vin încet-încet şi îşi doresc în secret să ajungă ca şi Cătălina,
poate nu azi, poate nu mîine, da’ într-o bună zi, cine ştie,
poate le scoate cineva în cale un tip cu bani care să le aştepte
şi pe ele seara la zece cu maşina în faţa firmei, cînd ies din
tură, pînă atunci n-avem decît s-o ascultăm cu atenţie, să-i
folosim expresiile sau să învăţăm să sugem pula cu folos –
auzi Cătălina, da’ ai aflat de ultima bombă? cică şi-a găsit şi
Andreea un gagic, îţi vine să crezi? rîde Corina în continuare,
îi fac un semn că adică să se ducă-n mă-sa cu răutatea asta că
deja exagerează!
„Şi...? Ceva băgău-băgău?” o întrerupe Cătălina din uşă, cu
ochi jucăuşi
„Ohoho, băgau la greu!”
„Bravo, Andreea, mai înveţi şi tu ceva de la noi, că-n rest...”
îmi face apoi cu ochiul să n-o iau în serios, a glumit şi ea pu-
ţin, după ce pleacă, o vreme mai pluteşte în cameră parfumul
ei de femeie de succes, se destinde atmosfera iar fetele vor
să capteze cumva starea asta de graţie, privilegiul de a fi în
preajma ei sau norocul de a fi venit ea în inspecţie tocmai pe
116
tura noastră, aşa că una din noi merge să cumpere bere de la
chioşcul din faţa blocului, să sărbătorim!
să bem pentru Andreea care a executat saltul, nu neapărat
mortal, de la fetele de dincolo la fetele d-aici, mai ţineţi min-
te şedinţa aia cînd ne-a anunţat că vrea şi ea să încerce la li-
nia erotică? să-mi bag picioarele şi ea nici măcar nu ştia să
zică pulă fără să roşească băi, ne-am pişat pe noi de rîs atunci,
o mai ţineţi minte pe asta mică cum şi-a scăpat cărţile pe jos
şi a vărsat paharu’ de cola cînd a pus-o Cătălina să zică pulă?
băăăi! da’ fază ca aia din prima ei zi de muncă n-am mai po-
menit aici de cînd sînt, să mor io, ia zi Andreea, cum a fost cu
Dragoş ăla? ăăh? ţi-a zis pe faţă că-i un porc, nu? şi te-a rugat
să-ţi scoţi naibii ciorapii ăia că-l încurcă pînă se întoarce el
ea cică să fie dezbrăcată, fată, şi unde n-o văd pe Andreea că
înţepeneşte instantaneu pe scaun, îşi îndreaptă spatele repe-
de ca la şcoală şi cască ochii fraaate şi se întinde spre pantofi,
îşi descalţă dreptul şi îşi mişcă degetele strînse sau
amorţite – mă uit io la ea ca la felu’ paispe, ce faci, trăi-ţi-ar?!?
o măsor de sus pînă jos şi ea începe să se fîstîcească ca vaca
„păi zicea să-mi scot ciorapii, se întoarce imediat, adică...” –
făăă, fraiera pămîntului, îi zic, cînd îţi spune ăla suge-mi pula
tu nu i-o sugi pă buneee! îi spui doar că i-o sugi, fată, e o di-
ferenţă ce pula mea! nu te dezbraci cînd zice ăla să te dez-
braci că oricum aici nu te vede nici dracu’
da... ştiam! nu tre’ să răcneşti la mine în halul ăsta şi nici
să te holbezi aşa?! m-a tulburat un pic, ce mare scofală? se
mai întîmplă...
îmi aprind repede o ţigară şi ies dracului pe hol să nu mai
văd pe nimeni să-mi bag picioarele că avea o voce aşa de fai-
nă şi adîncă, pe numele ei adevărat sau fals Dragoş, tre’ să fi
avut peste 27 de ani, am povestit la început despre radio şi
tv şi inevitabil am ajuns şi la Exarhu, care-mi plăcea de nu-
ma’ pe vremea aia, le înnebunisem pe toate cu Rondul de noap-
te – bine-nţeles, toate caprele se îndrăgostesc de Răzvan Exarhu,
da’ la Octavian Paler nu va uitaţi nici una, fir-ar! acuma eu
eram un porc bine? scoate-ţi rogu-te dresul ăsta negru că mă
încurcă şi pînă mă întorc eu tu să fii gata dezbrăcată şi-n pat!
futu-i! era un simplu dialog la telefon şi eu îngheţasem ca
idioata, nu mai ştiu de unde naiba impresia că parcă ar fi pu-
tut să mă şi pocnească dacă nu mă dezbrac imediat, izbuc-
117
 neşte Iulia în hohote şi pe lîngă ea şi celelalte fete, îi închid
nenorocitului telefonu’ de nervi da’ revine după vreo zece
minute şi nimereşte la Iulia care mă dă de gol cu gesturile
alea idioate, e de-a dreptul încîntată cînd îmi întinde recep-
toru’ ce scumpiiic, vrea să-şi ia rămas bun de la tine, se ca-
ră-n Italia mîine dimineaţă – cară-te învîrtindu-te, iubitu’
dracului, murmur înciudată
Iubitooo, păi se poate să te prezinţi la erotice cu aseme-
nea nelinişti metafizice!? izbucneşte Dragoş într-un hohot de
rîs absolut molipsitor şi senin – şi eu care te credeam deja în
pat dezbrăcată gata şi cu fermoaru’ tras
Eeei, nici chiar aşa... mă bîlbîi catastrofal cîteva minute da’
îmi revin pînă la urmă şi mă enervez cum se cuvine – nici
chiar aşa!! răcnesc enervată şi nu mai rîdeţi ca broaştele la
barieră că i se poate întîmpla oricui, ce naiba...
Da’ să nu intri în panică, Andreea, ok? că după aia n-o să
mi se mai scoale şi nici ţie n-o să-ţi convină
vai de mine... şi cînd spuneai că pleci? şterge-o-n pizda
mă-tii şi fă-ţi bagajele odată
iubito, te-ai enervat?! plec mîine dimineaţă, mă gîndeam
că poate ai chef să mă conduci la aeroport? poate apucăm
una’ mică înainte de decolare? rîde ca bou’, îl doare fix în cur
de nervii mei şi ruşinea din faţa fetelor
îhî, negreşit apucăm şi una mare dacă ne străduim un pic,
haidi pa! îi mai închid o dată receptoru’ în nas şi le transmit
fetelor că nu mai sînt în birou pentru el, ies pe balcon să fu-
mez o ţigară, două, trei, să număr un trecător, doi, trei care
măcar nu hohotesc aşa la fiecare cuvînt dinăuntru – băi
Andreea, hai să ne trăieşti că demult n-am mai rîs ca la şe-
dinţa aia cînd te-a pus Cătălina să zici pulă şi ţie ţi s-au îm-
prăştiat cărţile pe jos – coţofenele dracului, hai sictir! parcă
voi n-aţi venit de atîtea ori cu sticla de votcă în poşetă la în-
ceput pînă să vă iasă toate alea
băăăi, da’ pe Crina o mai ţineţi minte!? mai ştiţi cînd s-a
făcut muci de beată ce era şi tot o făcea pe Cătălina la telefon
şi răcnea ca din gură de şarpe „sînt o pulă ce doamna mea!”
hai că nici faza asta n-a fost rea, m-am împrăştiat de rîs în
seara aia, să mor dacă nu...
gata! linişteee! ia nu vă mai rîdeţi acolo ca focile proaste –
sare şi Cătălina în apărarea mea, lăsaţi fata să-ncerce, ce pula
118
mea, două săptămîni de probă şi dacă nu se descurcă – să
mor io dacă nu vin cu reportofonu’ s-o înregistrez pe Andreea
cum îi fute pe ăia – stai şi vezi-ţi mai bine de cărţile tale bă
Andreea vezi-ţi mai bine de şcoală pe cuvîntu’ meu ţi-o spun
aşa ca-ntre femei, ca-ntre prietene, meseria asta nu-i de na-
su’ tău, îţi trebuie talent şi dăruire aici, nu glumă, ai văzut şi
tu cîte tipe au trecut pe-aici şi cît de puţin au rezistat în stre-
su’ ăsta, apropo tu de cîte ori te-ai futut pînă acum?
ăăă... la început a fost cuvîntul şi-apoi o limbă străină în plus
nu strică nimănui, orice se poate învăţa – mi-am dat eu cu
părerea şi după aia mi-am amintit că în contexte ca astea se
necesită un răspuns evaziv şi convingător totodată aşa că hai
sictir! nu înţeleg ce drac de legătură există între liniile ero-
tice şi futaiurile mele?! da’ în săptămîna aia chiar că au făcut
rost de un reportofon şi m-au înregistrat pe la spate şi au rîs
apoi încă o săptămînă pe tema asta, a ajuns caseta pînă la şe-
fii cei mari, nici n-am mai vorbit cu ele, nici nu le-am salutat
cîteva zile de nervi, da’ unora li s-a părut că sună şi răsună
vocea mea aşa de sexy şi gutural încît m-au chemat pe urmă
să fac şi înregistrări – vezi bă Andreea, te-ai supărat ca
proasta şi cînd colo noi ţi-am făcut un bine! cîştigi un ban în
plus, înregistrezi şi tu poveşti din alea de cîteva minute, mai
hard sau mai soft, mai cu pulă sau mai cu penis, în funcţie de
categoria de receptori şi segmentele de public vizate, mai tîr-
ziu am ajuns să scriu singură scriptele pentru fetele care fă-
ceau înregistrări, pentru că nimeni nu putea descrie mai bi-
ne ca mine scenete scurte cu administratorul din lift care-o
prinde pe Maria, actriţa blondă de la saişpe, şi blochează lif-
tul între etaje ca s-o fută ca un nebun trei ore nu înainte de
a-şi da jos ochelarii iubiiitule, ce penis viril aaai! aaah, da, mai
adînc, penetrează-mă, aşa, lasă butoanele în pace, iubeşte-mă
şi posedă-mă chiar aici în lift! acum! nu mai pot aştepta –
Andreea, te felicit pentru acest debut anormal în literatura
românească suburbană!
Aleeex...
care literatură, între noi fie vorba, va deveni în curînd ab-
solut urbană orişicît tu poţi să te consideri debutată gata cum
bine intenţionat te sfătuia şi Bogdan într-o scrisoare la care
n-ai mai răspuns niciodată tu ai făcut vreodată dragoste cu

119
 un nor, Andreea? atunci rămîi abstinentă, fă literatură şi mai
ales citeşte. Alex, această cîrtiţă a norilor, la fel
deci bună dimineaţa iubitule şi bine-ai venit la această li-
nie atît de dreaptă şi de erotică mînca-ţi-aş pe mine mă chea-
mă Andreea, pentru prieteni şi cunoscători – Andros, da’ tu
cu ce ocazie ai aterizat pe firu’ meu? nu cumva îţi imaginezi
c-o să ne futem!? la şase şi zece dimineaţa? aşa pe stomacu’
gol? fără cafea, fără o ţigară de întîmpinare? ohoho, visezi cu
ochii deschişi!”
Iubitul nu răspunde, îşi închipuie deocamdată c-aş fi un
robot sau o voce înregistrată şi cînd colo eu deschid bine
mersi geamul, îmi sprijin coatele de pervazul ferestrei, îmi fi-
xez receptorul între umăr şi obraz şi apoi încep să-mi sorb
cafeaua tacticos din cană „iubitule, întîi bem o cafea împre-
ună şi apoi ne futem cum vrei tu, bine?” şi cu privirile lipite
de strada pustie îmi pică deodată o fisă „iubitule! tu ai ob-
servat că parc-ar fi mai puţine maşini albastre în oraşul ăsta?
plouă foarte frumos, trotuarele toate sclipesc sfîşietor dar
sînt prea puţine maşini albastre! bine că măcar nu ducem
lipsă de maşini roşii, să ştii că atunci cînd trece o maşină ro-
şie prin dreapta ta înseamnă că i-e foarte dor de tine, aşa se
zice... în maşinile roşii se ascunde dorul lui sau al ei – acolo-i
place, cred că-l atrag picăturile umede de pe capotă, de după
ploaie, numai că mie între timp mi-au amorţit coatele pe
pervazul ăsta, o să intru înăuntru pînă la urmă, da’ tipul ăla
ce-o fi căutînd la şase dimineaţa pe stradă? de unde se în-
toarce? i-e frică oricum, se gîndeste şi el că nu prea e sănătos
să circuli pe stradă aşa de devreme în Bucureşti, fii atent,
acuma întoarce capul în spate să vadă dacă nu cumva e ur-
mărit, nu cumva să-l atace bug mafia de după blocurile gri,
scriem tot mai puţine scrisori şi ne este tot mai frică să ieşim
noaptea pe străzi, iubitule, ai observat? pe mine una tro-
tuarele astea ude mă scot din minţi, eeei, şi abia acum se tre-
zeşte lumea la viaţă, abia acuma se crăcăna de ziuă, cum spu-
nea tata şi iarna cînd ningea spunea că uite, ninge bărbosul
cu amîndouă mîinile şi atunci imediat îţi imaginai că deasu-
pra blocului de-adevăratelea stă un bărbos la pîndă cu pum-
nii strînşi şi plini de fulgi de zăpadă şi erau alea nişte vre-
muri... de nu te-ntreba nimeni nimica, te luai şi te porneai pe
dealuri sau prin păduri aiurea ca ideile tale şi tot plimbîn-
120
du-te aşa era imposibil să n-o nimereşti la un moment dat pe
fetiţa aia din satul lui, poate o colegă de clasă de care era el
îndrăgostit în secret da’ care stătea pe-un deal cu curu’ în grîu
umed şi rece, grîu din ăla care trebuia să încolţească ime-
diat-imediat cu fetiţă cu tot şi ea stătea acolo uitată de mă-sa
şi de Dumnezeu, ca o sculptură, pe cuvîntu’ meu – se învîr-
teau berzele pe deasupra satului şi fata se uita la ele cu capu’
pe spate, se legăna în faţă şi-n spate şi striga din toate pute-
rile tu, Lisafeeetă! hai să vezi cocotîîîrşii!? tu Lisafetăăă!
n-am înţeles – n-a înţeles nici acum ce-i cu strigătele alea,
că doar Lisafeta putea să vadă berzele şi de pe prispa casei
ei, se vedeau din orice colţ al satului aproape, da’ copila aia a
stat cu curu’n grîu ore întregi tot strigînd tu Lisafeeetă, hai
să vezi co-cotîrşii, deh, în chip poetic locuieşte omul, cum bi-
ne spunea cineva, mi-e tare dor de tata, să ştii, da’ dacă vrei
tu oricum ne futem iubitule! ne futem în ciuda dorului şi îm-
potriva curentului, opreşte-mă tu atunci cînd vrei să-ţi sug
pula sau ceva de genu’ ăsta şi eu o să mă execut imediat, bi-
ne? altfel, ai grijă că eu pot să vorbesc nonstop pînă la trei
după-masa cînd o să ies din tură, nu cumva să cazi în
capcană!”
Nu se aude nici un zgomot de la celălalt capăt al firului, mă
uit la el, răsucit cum e pe degetul meu arătător, s-o fi stricat
tele-fonu’ ăsta, ce naiba? da’ luminiţa asta verde indică faptul
că cineva a format totuşi numărul care-l plasează aici pe por-
tativul meu şi deci „cumva cumva tot ar trebui s-ajungem să
comunicăm, iubitule, sîntem în secolul douăzecişiunu’ ime-
diat, secolul comunicaţiilor cu viteză maximă şi noi tăcem în
halul ăsta? păi e posibil aşa ceva? vrei poate să-mi scrii o
scrisoare? un mail? auzi, ţie de fapt îţi place cafeaua mai dul-
ce sau mai amară?... a! serios? ca să vezi coincidenţa naibii –
şi eu o beau tot amară şi tare de tot, dac-avem şi portocale
sau grapefruit la cafea sîntem boieri! hai noroc şi la mai ma-
re iubitule, stai să-mi aprind înc-o ţigară, că după aia vreau
să-ţi spun ceva important, vreau să facem o convenţie, da?
baţi o dată cu unghia în receptor pentru da şi de două ori
pentru nu, poate călătoreşti incognito, poate eşti în misiune
şi nu vrei să te recunoască oarecine, se întîmplă astăzi tot fe-
lu’ de chestii, ni’ nu mai ştii ce să crezi, într-o seară ca oricare
alta am ieşit de exemplu cu nişte prietene la o bere, cu Mimi
121
 şi Carmen, mai precis, la o terasă şi din vorbă-n vorbă nu ştiu
cum dracu’ a început Carmen să ne povestească de bunicul ei
bătrîn de optzeci şi ceva de ani, dintr-un sat de lîngă Bistriţa –
bunicul ei avea o iapă uriaşă, un cal pînă-n grindă sau poate
nu chiar-chiar pînă-n grindă, poate mai scund, da’ aşa se ve-
dea calul de la optzeci şi ceva de ani, bunicul se trezea în fie-
care dimineaţă la cinci jumate’ ca să-şi adape calu’ şi ador-
mea pe scăunesul ăla mic cu trei sau patru picioare, mai ştii
scaunele alea mici pe care stau ţăranii cînd îşi mulg vacile?
alea strîmbe pe care se văd uneori urme de la cum a fost cio-
plit chiar în casă, poate vara trecută. ..? oare tu ai mai apucat
scăuneşe din alea? ei, nu contează, nu te întrista că bunicul
oricum adormea după ce-si adapă iapa, adormea chiar pe
scăuneş cam pînă la doişpe cînd sărea brusc în picioare fi-
indcă ştia că acuma trebuia să-i dea calului şi fîn să mănînce,
numa’ că de la o vreme – povestea Carmen – bunicu’ săracul
nu prea reuşea să se trezească la fix, dormea pînă pe la unu,
două şi după ce se trezea începea să se certe cu bunica păi tu
de ce nu m-ai trezit?! că ce alt dumniezău de treabă ai cînd
toată gosopodăria o ţine noră-ta şi doar ştii că nu-i voie să
rămînă calu’ nemîncat, nu-i voie! ei şi acuma mare consiliu în
familie la Carmen că adică hai să-l menajăm un pic pe buni-
cu’ şi să-i cumpărăm o iapă aşa mai şchioapă, mai slăbă-
noagă, mai pe măsura lui, ca să nu-i fie chiar aşa de greu s-o
întreţină şi ca să nu se simtă bunicu’ aiurea, să nu bănuiască
oarece aluzii la vîrsta dumisale, la neputinţa sau iresponsa-
bilitatea lui – tatăl lui Carmen a început să vorbească cu bu-
nicu’ să-i cumpere cică el iapa aia... Ei bine, află că şi în ziua
de astăzi sînt în tratative, deşi e foarte puţin probabil ca bu-
nicu’ să-şi vîndă calul, că doar îl are de nu ştiu cîţi ani, doam-
ne iartă-mă, cum să-l vîndă sau de ce? că doar n-are nici un
motiv să se plîngă de animal – şi se opreşte aici Carmen, mai
trage o duşcă de bere şi priveşte aşa în gol, un pic gînditoare
„mda...” zice şi Mimi şi îşi aprinde încă o ţigară şi mă tre-
zesc eu să întreb dintr-un colţ de masă „da’ chiar aşa! cît s-o
fi făcut acuma un cal?” şi imediat îmi dau seama băi, ce dra-
cu’ am!? ce naiba mi-a venit să pun tocmai întrebarea asta,
de parcă aş fi ştiut vreodată cît costă un cal, de parcă m-ar fi
interesat vreodată! în satul bunicilor mei nici măcar nu se
foloseau cai, se foloseau bivoli, o fi fost de la bere sau naiba
122
ştie pe unde dracu’ s-o fi strecurat întrebarea în capul meu
oricum am încercat imediat s-o maschez să nu cumva să mă
ia fetele la mişto şi tocmai cînd scotoceam în minte după un
alt subiect pe care să-l lansez urgent între noi – ce să vezi? ce
crezi că-mi aud urechile?!? culmea, contrar tuturor aşteptă-
rilor, îmi răspunde Carmen, foarte firesc „băi, habar n-am cît
e calul, da’ bunicu’ vrea să-i ceară lu’ tata şaizeci de milioane.
Că atîta ştie el că face o Dacie...” şi atunci de-ade-văratelea nu
ne-am mai abţinut şi am izbucnit toate trei într-un hohot de
rîs şi am rîs aşa cîteva minute bune, pînă cînd a apărut chel-
nerul la masa noastră să ne întrebe dacă mai vrem ceva, cî-
teva persoane întorseseră capul spre noi dezaprobator şi noi
nu reuşeam să ne oprim din rîs, nu mulţumim, nu mai vro-
iam nimic, ce dracu’ să mai vrei cînd auzi de bunici care cîn-
tăresc un cal în funcţie de-o Dacie şi atunci sare şi Mimi cu o
amintire – că bunicul ei, mare şmecher în comună, era cu-
noscut pe şapte sate împrejur fiindcă reuşeşte prin cine ştie
ce şmecherie să cumpere întotdeauna boii cei mai ieftini şi
să-i vîndă foarte scump în fiecare joi cînd era zi de tîrg în co-
mună şi cînd se prezenta bunicu’ lu’ Mimi în tîrg ţanţoş ne-
voie mare, îmbrăcat în costum popular, cu boii pe lîngă el
sau cu vacile sau cu ce-şi punea în cap să vîndă, ei, într-o zi
s-a întîmplat să vrea să cumpere porci şi s-a tot tîrguit el cu
unu’ de peste deal pentru trei porci, s-au înţeles şi la preţ
exact aşa cum vroia bunicul şi apoi s-au dus să bea o cupă de
horincă, aşa era obiceiul pe atunci – în loc să semnezi con-
tractul de colaborare, mergeai în sat să bei cu omu’, numai că
bunicu’ era cam beţivan din fire, mai ales la ocazii din astea
cînd încheia afaceri ca lumea, ei, şi omu’ cu porcii la un mo-
ment dat s-a ridicat să plece că-l aştepta nevasta, bunicu’ ar
mai fi stat că abia se adunase lumea-n cîrciumă şi n-apucase
să se laude la toată lumea, aşa că urcă el porcii în căruţa pro-
pitarului şi-l roagă frumos să-i lase porcii la casa aia verde,
număru’ 27, zis şi făcut, omul se îndepărtează cu porcii-n
căruţă, bunicu’ mai stă la poveşti cîteva ore, ajunge acasă, mai
trage un păhăruţ de horincă şi cu nevasta care s-a minunat şi
ea că vai ce porci faini ai luat mă bărbate şi apoi merg amîn-
doi liniştiţi la culcare şi dimineaţa ce să vezi!? merge bunicu’
să se mai uite o dată la porci, da’ în coteţ numa’ doi porci şi
în capul bunicului aşa o perplexitate şi o uluială, că nu mai
123
 ştia acuma dac-o fi cumpărat într-adevăr trei porci sau poate
numa’ doi, parc-ar fi fost totuşi trei da’ băuse prea mult ca să
poată face scandal cuiva, că nu mai ştia exact ce s-a întîmplat
de fapt, vreo trei zile n-a mai scos un cuvînt, cu bunica îi era
ruşine să vorbească, abia după vreo patru ani a îndrăznit să-i
spună totul bunicii, că tot după vreo patru ani a şi aflat de la
vecinu’ de peste drum că sătenii plănuiseră toată farsa aia,
se jucaseră cu el, a plătit pentru trei da’ nu s-a ales decît cu
doi porci – ‘mnezeii mamii voastre! păi io am crezut că sînteţi
oameni de cuvînt, şi a plecat furios şi nu i-a mai salutat prin
sat vreo săptămînă şi ceva, nu s-a supărat nimeni pe el, prea
se dădea măreţ cu tîrguielile lui şi prea era încrezut, merita o
lecţie dar! Dar, iubitule... hai să trecem la chestii mai seri-
oase, nu? hai să nu ne mai vrăjim aşa ca prostii, de povestit
putem să tot povestim fiecare cu prietenii lui, nu? tu ai sunat
la o linie erotică, deci uite cum stau lucrurile p-aici: înainte de
orice eu tre’ să mă prezint politicos, tu dacă vrei îmi spui cum
te cheamă, dacă nu – nu, eu oricum o să te întreb după aia
dacă eşti excitat şi dacă vrei să facem sex sau dacă dimpo-
trivă, ai sunat doar aşa, la vrăjeală, de curiozitate, tu o să-mi
zici că ai sunat din curiozitate, fiindcă ăsta e cel mai inteli-
gent răspuns ca să nu te faci de ruşine în faţa lumii întregi şi
dacă tot ai sunat vrei să auzi cum se desfăşoară lucrurile aici
şi atunci mie o să-nceapă să-mi turuie gura imediat că adică
la o linie erotică iubitule nu există decît trei posibilităţi sau
trei poziţii, respectiv eu te întreb cum anume ai vrea să fa-
cem sex, ai vreo poziţie preferată? tu o să-mi spui că da,
vreau să-mi sugi pula iar eu o să-mi imaginez, ca să folosesc
aici un eufemism, o să-mi imaginez c-aş fi lîngă tine şi fiind
lîngă tine în loc să tac dracului şi să-ţi sug pula pur şi simplu
eu îţi explic cum că acuma îţi sug pula, îmi descriu practic de
una singură fiecare mişcare, ceea ce sună uneori absurd, al-
teori însă, atunci cînd tu de-adevăratelea eşti excitat – vră-
jeala ţine, să ştii, e suficient să închizi ochii şi datorită sau
din cauza vocii mele tu chiar o să-ţi dai drumul şi chiar simţi
pe pielea ta senzaţia aia de plăcere, aceeaşi pe care o ai şi în-
tr-un pat adevărat, cu o femeie adevărată sub tine, de unde
rezultă că mare e puterea cuvîntului într-adevăr, atît de ma-
re încît de cele mai multe ori habar n-avem, eu de exemplu
n-aş şti s-o folosesc cu iubitul meu sau nu aş îndrăzni să-i
124
vorbesc în timp ce facem dragoste sau mi s-ar părea deplasat
şi vulgar sau mi s-ar părea că nici un cuvînt nu funcţionează
mai bine decît un gest deşi, ce ciudat, la telefon cuvintele
funcţionează, cu o condiţie ce-i drept – să te laşi tu alunecat
în starea aia de vrăjeală, un cuvînt derivat dintr-altul mai ui-
tat el de felu’ lui, ceea ce nu e cazul tău, tu nu poţi să uiţi că ai
totuşi un receptor în mînă şi tocmai de aia treci la a doua po-
sibilitate şi-mi spui că vrei să mă fuţi pe la spate şi apoi la a
treia, cînd tu vrei să mă fuţi în cur, alte poziţii eu n-am po-
menit aici deocamdată sau n-a sunat încă nimeni să-mi ceară
ceva încolăcit sau ceva cuibărit, cum ştii şi tu că se întîmplă
noaptea uneori adică ea să doarmă cu fundu-n poala ta şi ţie
să ţi se scoale brusc s-o pătrunzi aşa ca-n vis iar ea să geamă
încet şi să mormăie, să se desprindă tiptil, să-şi întoarcă faţa
somnoroasă dar zîmbitoare spre tine şi să se lipească de pe-
rete asta presupunînd c-ar dormi ea la perete şi tu la mar-
gine şi apoi să-şi scoată picioarele de sub plapumă şi să le
atîrne peste mijlocul tău şi să-şi întindă mîna şi să cotrobăie
ea între picioarele tale şi să se potrivească ea în tine cum ştie
mai bine şi în cazul ăsta ea ar cădea ca un fel de dreaptă per-
pendiculară în pula ta şi s-ar simţi chiar mişto, crede-mă, nu-
mai că aşa ceva la telefon este imposibil, omul, ascultătorul,
în fond, m-ar înjura instantaneu unde pizda mă-tii te crezi,
fă? la ora de geometrie heuclidiană?
mă scuzaţi
în afara celor trei poziţii mai sus pomenite să ştii că aici se
poate întîmpla orice, adică totul, adică mai nimic, eu pot să-ţi
zic uneori că de obicei nu mă fut în cur, nu vreau şi nu-mi pla-
ce sau că dimpotrivă, iubitule, îmi place la nebunie să mă fut
în cur, e foarte excitant şi cu ocazia asta afirm şi reprezint o
stare de lucruri neconformă prejudecăţii general răspîndite
la români, cum că adică numai curvele se fut în cur, numai
curvele sug pula, sau, dac-ar fi să stabilim şi mai clar rapor-
turile dintre noi, pot să răspund înţepată – iubitule, pe mine
nu mă doare gura să-ţi spun fute-mă-n cur, că pînă una alta
sîntem în aer, nu? şi nici pe tine nu te doare mintea să urli de
satisfacţie – curva dracului, capră să stai, să ţi-o trag în cur
pînă-ţi rup găoaza aia spurcată – găoaza ca găoaza, da’ cu
gura cum rămîne? spurcată gaură, spurcată limbă, fîşie de
limbă, secţiune, ce-o fi, punem pe foc vocabularul limbii ro-
125
 mâne, iubiiitule – lungesc şi vocala, la nevoie – ce pula bună
ai!? aah, daa, mai adînc, aşa, e bine, ah! îmi place cum se
mulează pizda mea peste... ăăă... sau poate pe deasupra?...
peste pula ta! şi evităm astfel şi un genitiv penibil care ar fi
trebuit să urmeze instantaneu locuţiunii pe deasupra’, iubitu-
le, mie să ştii că mi-a plăcut întotdeauna gramatica... ţie ce
ţi-a plăcut să înveţi la scoală?”
Iubitul se încăpăţînează să nu spună nimic, în schimb se
aude muzică de la celălalt capăt al receptorului rainy days,
neversay goodbye, I like Chopin... bon, hai că devenim şi ro-
mantici, dacă o cer interesele partidului, îmi place de tine că
eşti răbdător şi nu mă înjuri cum face toţi ţiganii ăia, măi
Chopin dragă, tu chiar nu vrei să ne futem? uite, ţie îţi dau
voie să mă fuţi în cur, că eşti băiat finuţ, sau poate ai prefera
să-ţi sug pula? o dată, de două ori, de trei ori adjudecat! Chopin,
te rog frumos, spune ceva! un cuvînt, o notă, o gamă în si minor.
nimic
acuma îi place jocul de-a necunoscutul şi crede că tăcerea
lui mă oftică sau îşi imaginează că simte în vocea mea un fel
de iritare sau sinceritate şi acuma îi plac aberaţiile mele în
gol „să-ţi povestesc mai bine despre cavalerul meu de acum,
iubitule? să recunosc că stau aşa tolănită şi nesimţită lîngă el
pe covor cînd prea bine ştiu că cineva îl iubeşte mai mult de-
cît mine şi îl mai şi aşteaptă ascunsă în munţi şi nu mă abţin
şi-l întreb aşa alunecos la un moment dat – de fapt tu de ce
m-ai chemat azi la tine? şi sper să pice în capcană
cum de ce? ca să fumăm iarba asta, nu?
nu pică, se ţine strîns de bară de covor de marginea patu-
lui – ah, da... uitasem
iarba asta
nu mă calmez nicicum nu-mi bag minţile-n cap nu poves-
tim niciodată despre noi pentru că la ce dracu’ ne-ar folosi
cuvintele, cînd gesturile curg oricum unul dintr-altul aşa de
firesc şi tăcut el face un pas, eu îl fac pe următorul, el mă îm-
pinge uşor spre coapse şi eu ştiu exact cînd vrea să i-o frec în
palmă sau cînd vrea să-mi simtă buzele pe piele sau mă în-
treabă dacă-mi place să mă joc cu mîna în părul lui de pe
piept, „ăăă, da... cre’ că-mi place”
nu m-am gîndit la asta pîn-acuma, nu obişnuiesc să mă joc
cu degetele în părul de pe piept al bărbaţilor da’ dacă el sin-
126
gur trage de halat să-şi descopere pieptul atunci normal, nu?
întind şi eu mîna şi încerc s-o potrivesc acolo, între coaste, s-o
lipesc de catifea, mda, să fumăm mai bine iarba asta odată să
ne fofilăm printre cuvinte să rîdem ca demenţii cu farfuria
de salată în faţă şi să încercăm după aia să lipim motivele la
loc în clipele lor limpezi absurde îngheţate clipe şi descărcări
electrice cică sexul ar fi cea mai mare forţă magică între un
bărbat şi o femeie, nu îmbrăţişările animalice nu sentimenta-
lismele fade şi idealizante nu regimul domesticit al legătu-
rilor conjugale autorizate ci mirajul, extazul, trauma obscură
din clipa de sex mă Chopin mă! nu intra în panică, am găsit
ideile astea pe coperta unei cărţi, mi-au plăcut şi uite că acu-
ma mă ascund în spatele lor în rest în cercul lui de prieteni
dă bine să recunoşti că cel mai bun roman al lui Kundera e
Incredibila uşurătate a fiinţei – ba mie mi-a plăcut o vreme
Cartea rîsului şi a uitării
mda, dacă stau să mă gîndesc un pic, Cartea rîsului e mai
mişto, da’ cealaltă e mai la modă
aha... mi-a trecut şi de Cartea rîsului după ce-am citit-o a
doua oară, ai observat cîte feluri de lecturi ni se întîmplă în
viaţa asta?! lecturi isterice, limpezitoare, lecturi cu zîmbetul
pe buze pe gînduri călare, lecturi viscerale, înspăimîntate,
crispate, înfrigurate, pasionate, zgribulite, năucitoare, repe-
zite, rezistente, opace, liniştite, tîrîtoare şi arse pe piele de
trei ori de patru ori de cinci nopţi o tot visez pe soţia lui, mă
trage de păr şi-mi transmite prin colegele ei să-l las în pace,
nu pot decît s-o aprob şi să mă tund săptămîna trecută, nu
ştie decît să zburde fericită, într-un alt vis, mai aiurit, mai
încîlcit şi mai confuz, sau să-mi spună că tunsă aşa de scurt
arăt şi mai copil, arăt ca o puştoaică de paişpe ani de fapt şi
el o să simtă asta şi o să-i fie mai greu, e comic cum se cram-
ponează amîndoi de vîrsta mea – din punct de vedere oniric,
bine-nţeles, că realistic vorbind, problema se află într-o cu
totul altă parte şi capcana şi viaţa se află în altă parte, cum
zicea poetul, între altele, numai că ei încă nu şi-au dat seama,
Marius s-a răstit la mine odată „cum dracu’ e posibil să visezi
ceva ce nu cunoşti şi pe deasupra să mai şi crezi că visezi re-
alul, Andreea!? că în realitate, tu proiectezi imagini deja...”
„care realitate, Marius?! şi cum naiba să nu fie posibil să vi-
sezi aşa ceva?” nu pricep, deşi acuma îmi amintesc că inclu-
127
 siv Dana crede că e grav, că ar fi mai bine să-mi notez visele
aşa, în scop terapeutic, să nu să încurc realităţile şi lumile în-
tre ele, să nu cumva să mă pierd de tot, să rătăcesc graniţa sal-
vatoare, mă rog, nici la pericolul ăsta nu m-am gîndit încă,
iubitule, cum e mai corect? cum e la modă? tu ce mă sfătu-
ieşti să fac?”
nimic
aşa că mai iau o gură de cafea, turtesc ţigara în scrumieră
şi-mi schimb poziţia, că deja mi-au amorţit braţele pe perva-
zul de lemn, mi-au crescut dungi roşii în coate aşa că mă las
pe vine, alunec cu telefon cu tot pe covor şi îmi sprijin coas-
tele de caloriferul cald pînă cînd îl simt prin cămaşă şi bluză
şi simt cum se uită la oameni şi cum se îngrozeşte cum rîde
cum se încruntă sau se zbate între îndoieli cum intră pe uşă
cum doarme cum bea bere vineri seara cum se uită la priete-
nii lui cum întinde mîna după telefon – habar n-am ce să fac
cu toate senzaţiile astea, bănuiesc că tre’ să folosească şi ele
la ceva că altfel nici nu s-ar povesti, probabil că miros şi ele a
ceva, a orice numa’ a dragoste nu, poate a obsesie, că doar
stau aşa cu genunchii la piept toată ziua şi mă leagăn pe căl-
cîie şi mă gîndesc la el ca o vacă pînă-mi amorţesc muşchii şi
atunci o iau de la capăt cu ochii larg închişi la plus infinit în-
cerc să-mi amintesc iar dansul ritmul spasmele alea răcne-
tele pătrunderile usturimea da’ umezeala aia ce gust avea?
încerc să-mi închipui ce-o fi în mintea lui la ora asta de ma-
ximă audienţă, poate că avea dreptate Peladan cînd zicea că
facem dragoste aşa cum facem aproape totul, adică stupid şi
inconştient, poate că niciodată n-o să-i fie dor de mine, poate
că nici nu-şi mai aminteşte coapsele mele curbate sau umerii
sau ochii el se gîndeşte din mers la toate, adică atunci cînd
are timp, numai că e un om foarte ocupat aşa că nu-i rămîne
prea mult timp pentru gîndureală, da’ asta nu dizolvă nimic
din ce am trăit eu lîngă el, iubituleee! să nu adormi la tele-
fon! uite c-am dat-o în confidenţe de doi lei cin’zeci, da’ atîta
tînjesc după comuniunea aia de care scria Evola, băi, iubitu-
le, vreau şi eu să trăiesc o experienţă sexuală transpsihologi-
că şi transfiziologică şi vreau stări multiple şi subtile de con-
ştiinţă sexuală şi vreau o deplasare de nivel în viaţa mea, ce
dracu’!!! şi ştii de fapt care e nedumerirea mea? că dacă ar
exista, toate astea s-ar datora cumva sau ar fi determinate de
128
cealaltă persoană din cuplu, nu? şi atunci în capul lui ce se
întîmplă – presupunînd că aş trăi sau aş trece prin toate alea?
ar trebui să simtă şi el acelaşi lucru? sau poate o fi destul şi
suficient să simtă unul singur comuniunea aia, poate că fie-
căruia îi vine rîndul la simţit în altă vreme, în alt timp, oa-
recum paralel cu al tău, poate că tre’ să simtă fiecare separat
şi nu neapărat concomitent, poate că le-a trăit şi el cu
altcineva, în altă parte, altădată, Andros, ai-belit-o-să-mă-ierţi,
într-un singur cuvînt, ar zice fetele p-aici dac-ar şti în ce în-
curcătură m-am băgat, tu ai observat în cîte feluri poţi să-ţi
exprimi tulburările astea ontice? că la noi în gaşcă, de exem-
plu, într-o vreme se zicea shit-băga-mi-aş-pula! tot dintr-un
foc şi tot fără să respiri între cuvinte, iubitule, tu chiar nu
te-ai plictisit încă?! sau vrei să mă vrăjeşti de-adevăratelea!?
că tăceri ca ale tale n-am mai pomenit de mult, să ştii, pe mi-
ne aşa ceva m-ar putea cuceri definitiv, tu chiar vrei să te cer
de nevastă?” da’ nu mai apuc să îngenunchez sau să-i cer mî-
na, începe să sune telefonu’ într-o veselie, s-o fi făcut ora exac-
tă pentru prima reclamă televizată pe ziua de azi, năvălesc
brusc pe fir alţi şase sau şapte tipi, jumătate se pierd după
primele secunde, da’ tot reuşesc să pescuiesc vreo doi acolo –
bună dimineaţa, iubitule! răcnesc cu forţe noi şi proaspete fi-
indcă îmi imaginez că măcar unu’ dintre ei o să-mi vorbească
totuşi, prea sună bolnăvicios Chopin ăsta, prea melancolic şi
plouat pentru gusturile mele învolburate – habar n-am cum
arăţi şi nici nu tre’ să-mi zici, te văd deja, e vorba şi de ima-
ginaţie aici bine-nţeles şi-n plus ai aşa o veselie-n tine! para-
doxal e că tu nu exişti doar în imaginaţie... sau mai ştii?! ori-
cum eu nu pot trăi ca un simplu spectator, eu tre’ să mă im-
plic de fiecare dată, că altfel mă îmbolnăvesc, da’ hai să nu
facem psihologoree aici pe fir, cu atîta lume de faţă
Narcis: Ionas, tu eşti medic pe bune? mă gîndeam şi io zi-
lele trecute c-ar trebui să-mi fac o operaţie estetică, să-mi
respect numele pînă la capăt ce mă-sa
Ionaş: Mda, mi-aş pune şi eu o pulă mai mare... şi dup-aia
aşa de mult aş vrea să te am lîngă mine, Andreea, chiar da-
că-s atîta de beat încît nici să te fut nu pot da’ aş vrea totuşi
să fii lîngă mine... ştii, eu cît sînt, sînt tot numa’ o problemă şi
nevastă-mea nu m-ajută cu nimic, parcă nici n-am fi împre-
ună, io-s cu ale mele, ea cu ale ei şi fiecare cu pizda mă-sii,
129
 Andreea! vino-ncoace, dumnezeii mă-tii! cu asistenta de gar-
dă vorbesc acuma, nu te speria, de-o juma’ de oră trebuia să-mi
aducă o cafea şi dacă n-o înjur nici nu mă bagă în seamă,
numa’ tu mă înţelegi mă Andreea, să-mi fut una dacă nu, aşa
aş vrea să murim împreună măcar un ceas, nu-mi ajung nici
trei cartiere cu mintea ta da’ las’ că te prind eu odată, aşa uşor,
să nu te murdăresc, să nu te jenez şi atunci eu o să stau pe
spate şi tu deasupra mea înaltă şi înfiptă, bine?
Eu: Bine, Ionaş, aşa să fie – surîd şi pe cuvîntu’ meu cu pri-
ma ocazie cînd o să nimeresc prin Timişoara îl caut, să mor
io dacă nu şi încep să mă foiesc pe scaun tulburată cînd îmi
dau seama că mi s-au umezit chiloţii m-am excitat futu-i de
la neliniştea asta pe care numa’ el ştie s-o semene între atî-
tea voci numa’ pe-a lui o mai aud uneori cu inflexiunile alea
chircite vocea aia ca o gutuie ameţită de băutură, huai ce mă
doare stomacu’ acuma, ce-mi mai chiorăie maţele, cre’ că de
la cafea şi biscuiţi mi se trage
Ionas: Păi chiar aşa, măi fată! de fiecare dată cînd te sun
tu bei cafea sau mănînci biscuiţi şi mai şi fumezi pe deasu-
pra! Narcis tu de unde naiba ziceai că eşti?
Narcis: Din Tîrgu-Mureş, pe lîngă Teatrul Naţional locu-
iesc, da’ mai du-te dracului şi bea-ţi cafeaua, că io n-am sunat
aici ca să te aud pe tine, clar? Andreea! cînd îmi faci o vizită?
că tocmai m-am întors din Germania cu patru maşini după
mine, pot să-ţi ofer tot ce vrei tu
Eu: Nu zău!? mă întind după sticla de plastic de lîngă pi-
ciorul scaunului şi trag o duşcă de apă minerală plină de
nervi şi bulbuci şi ai grijă că te-njur de mamă şi de tot nea-
mu’ tău de prost-crescuţi dacă mai vorbeşti aşa despre Ionas!
Narcis: Bine, uite cum facem, vin eu la Bucureşti, că ori-
cum tre’ să-mi pun viza săptămîna viitoare, că mă car înapoi
în Germania, cît vrei pentru o noapte cu mine?
Eu: Cît eşti dispus să pierzi?
Narcis: Jumătate. Dacă eşti mică de statură şi slabă şi ai
sînii mari, da’ nu exagerat de mari ci aşa, potrivit de mari,
atunci aş putea să pierd şi mai mult
Ionas: Şi pentru ce ai ucide mă rog frumos?
Narcis: Pentru o cauză dreaptă, să zicem... am lucrat mai
demult în Ministeru’ de Interne, am văzut moartea cu ochii,
nici o problemă, dacă aş avea o iubită kilăriţă şi aş fi înnebu-
130
nit după ea, aş ucide şi eu, cot la cot cu ea, îţi dai seama... şi
nu suport să fiu înjurat de mamă, pentru asta aş... nu, nici
chiar aşa, n-as ucide, da’ de snopit în bătaie tot l-aş snopi pe
ăla care se ia de maică-mea
Ionaş: Ah, evident, cînd ţi-e lumea mai dragă, iese la inter-
val sînul matern
sfîrcul care hrăneşte irisul ochiului, sfîrcul care botează
unghiile de la picioare şi binecuvântează gheaţa din frigider,
în sfîr(c)şit! sfîrcul care împunge receptorul telefonului după
o baie aprinsă într-o apă fierbinte ca asta stau bine-mersi în-
tinsă pe pat, cu ochii-n tavan şi mîinile sub ceafă, îmi
amorţesc braţele în cinci minute şi atunci le schimb poziţia,
mi le aşez pe burtă ca un mort, ca o moartă, ca o moarte – un
deget o ia razna la plimbare pe burtă în jos spre un mal fru-
mos, da’ se împiedică în buric şi cade, se trezeşte cu unghia
înecată de părul mărunt, cîrlionţat, ah, pardon, mă scuzaţi, n-am
vrut, se întoarce, o coteşte mai la dreapta, în scobitura sau
încheietura piciorului, nici nu-mi dau seama cînd începe un-
ghia să se frece aproape amorţită de fîşia de piele caldă, abia
atinge marginea chiloţilor – cum am întins degetul în clubul
ăla după prima noapte de dragoste mare şi i-am atins frun-
tea, cavalere, îţi desenez acuma o linie erotică dreaptă şi alu-
necoasă de la rădăcina părului pînă în vîrful nasului, mi-era
să nu fi fost cumva noaptea trecută o nălucire a minţii mele,
da’ nu era – aluneca degetul meu încet pe fruntea lui n-avea
nici o treabă pe linia subţire a nasului, ca acum, la graniţa
dintre lumi, închizi ochii că nu mai e nimic de văzut în mo-
mentele astea în scobitura dintre picioare în lichidul fiert vîs-
cos întins pe cearşaf cînd propriul tău gînd ca un deget curi-
os şi umed alunecă se bagă-n tine şi te cotrobăie pe dinăun-
tru cînd te scurmă gîndul şi te vrea aiurea-n tramvaie pe
străzi în pat te vrea peste tot pînă cînd îl vrei şi tu pe el, îi
vrei mîinile minţile şi picioarele lungi grele ca o plapumă su-
focantă irespirabilă să mă învelească să mă cuibărească să
mă aducă-n simţiri, să-mi bage minţile-n cap să nu uite să-mi
lase banii pe noptieră – o mie, o sută de mii, o brumă de im-
presie că ar putea la o adică să fie el, i-ar putea lua locul, fir-ar,
mi-ar înlocui iubitul primordial fără să bag de seamă!?!
măi femeie, ăăă... fată!
că altfel nu poţi să-mi zici, nu?
131
 măi, pe mine mă cheamă Lucian, am 40 de ani împliniţi şi
tu nu mai fi supărată, că găseşti altu’ în loc, ce dracu’! eşti
domnişoară drăguţă şi simpatică, măi fată, io nu-s tîmpit, io-s
om de casă şi divorţat, io am nevoie de o femeie de casă!
ah, înţeleg...
aşa că, dacă tu vii aici la Constanţa, să faci bine şi să devii
o femeie de casă, nu mai lucrezi acolo, gata, îţi interzic să stai
acolo cu curvele alea, te ţin eu acasă, stai cuminte şi faci mîn-
care şi calci cămăşile, bine?
ăăă... Lucian, da’ eu nu ştiu să calc cămăşile...
păi cîţi ani ai tu, măi fată...?
21...
ooo, tinerică şi proaspătă, cum îmi place mie mai bine! ei,
lasă că te învăţ eu să calci cămăşi, bine? da’ de fapt tu ce ştii
să faci, măi fată?
cafea
ţţţ! ţţţ! ce generaţie depravată! că numa’ să fumaţi ştiţi şi
să beţi cafea şi să vă uitaţi la telenovea! da’ lasă că ajungi tu
aici si-ţi scot io toţi gărgăunii din cap, da-n primu’ rînd nu
trebuie să mai lucrezi acolo, că e mare mizerie cu toate curve-
le alea la un loc...
Lucian, da’ tu crezi c-o să ne descurcăm doar cu banii tăi?
cam cît cîştigi tu pe lună, dacă nu te superi că întreb?
măi fată, o să ne descurcăm noi cumva, io iau în mînă cam
un milion patrusute
aha... eu aici iau în mînă cam şase milioane, da’ dacă zici tu
c-o să ne descurcăm, gata, io mă las de erotice...
sase milioane!? măi fată, atunci... ei... dacă tot te-ai obişnu-
it acolo poţi să mai lucrezi, da’ nu aşa mult, că te strici de cap,
să lucrezi şi tu mai puţin, cam de patru milioane, bine? şi acu-
ma fii atentă, dacă vii la Constanţa, tre’ să vii dimineaţa, că
după-masă poate vine nevastă-mea pe la mine
păi Lucian! ai zis că eşti divorţat?!? ce naiba înseamnă
asta? adică mă minţi aşa, pe faţă?
măi, îs divorţat, stai liniştităăă, da’ nevastă-mea nu vrea
să-mi acorde divorţul...
de ce?!
pentru că am un nume deştept, de aia! nu vrea să-mi lase
numele!
măi să fie... şi mă rog care e numele ăla al tău?
132
 Moldovenescu! ăsta e!
băi, mă laşi?!? nu mă interesează problemele tale cu ne-
vastă-ta, da’ pe mine să nu mă bagi în căcaturi din astea, că
imediat mă enervez şi nu mai vin nicăieri, ce dracu’! vrei
s-ajung să mă păruiesc cu nevastă-ta prin Constanţa? păi fru-
mos mi-ar sta?!
asta este, poţi să vii dimineaţa?... ăăă, şi vezi că am un
mort pe scară...
ce ai?!
a murit un vecin pe scară, dragă!
bine, bine şi ce treabă am eu cu el? l-aţi lăsat acolo pe scări?
tre’ să sar cumva peste el?
nu, draaagă, n-ai înţeles, mortu’ e la etaju’ trei, da’ e multă
lume pe casa scării, e vecinii toţi ieşiţi pe-afară, dacă te întrea-
bă cineva unde te duci, tu le spui că te duci să-l vezi pe
Dumitru Văcaru – mortu’...
ai, nu! ştii ceva? las-o-n pizda mă-sii de ea treabă, n-am
chef să văd nici un mort, clar? întîi e faza cu nevastă-ta, acu-
ma şi de vecini să mă feresc?! io-mi bag pula în toată aface-
rea asta şi nu mai vin!
bine-bine, hai că te aştept io la gară, da? te aştept acolo cu
o integramă în mînă şi dacă-ţi place despre mine, mă bagi în
seamă, dacă nu-ţi place.” ăăă... nu mă bagi în seamă, bine?
sau treci mai departe şi gata. Auzi, da’ tu chiar vrei să vii...?
da, mă Lucian, dacă am zis că vin, atunci vin, ce naiba!?
aoleu! cînd ne-om vedea, să vezi tu cum mă pierd, să vezi
tu cum mă fîstîcesc, că io nu-s genu’ ăla care abordez o fe-
meie pe stradă, să vezi tu cum mă pierd, aoleu, io-s om de ca-
să, măi fată, io vreau o femeie de casă...
da, Lucian, înţeleg
îmi trag un scaun în faţa celui pe care stau, îmi întind pi-
cioarele şi scotocesc prin sac după vreo casetă, nu mai am chef
să-i răspund, m-am plictisit şi de jocul ăsta, să-l întreb mai
bine de nevastă-sa, să-l pun mai bine să-mi povestească des-
pre căsnicia lui, de la nuntă pînă la copiii crescuţi şi plecaţi
de-acasă, între timp îmi pun căştile pe urechi, belesc ochii pe
pereţi, vorbeşte Lucian singur, n-are treabă, parcă atîta ar fi
aşteptat, să-şi descarce sufletu’, să-şi dezvăluie toate alea toa-
te mişcările i le presimt toată viaţa şi toată mintea i-o storc
din creier dacă vreau, pînă cînd nici nu mai are ce să ţîş-
133
 nească din el, pînă cînd tot puroiul se prelinge din tine în mi-
ne, ca în bătrînul cu urechea pîlnie, cu poveşti scurse într-o
ureche într-o peşteră voci sunete fosforescente umbre, în
realitate habar n-am ce-ar putea fi în capul lui, unii se lasă
storşi, mulşi de poveste ca o vacă de lapte, cîte o noapte în-
treagă, alţii nu, alţii se deşertează într-o juma’ de oră, gata,
iubito, m-am terminat, mă duc să aduc un prosop să şterg
sperma asta de pe jos, pa! te mai caut io! eşti cea mai bună!
bine-nţeles, cum altfel? trag aer în piept să-i zic vreo două
de noroc da’ mă răzgîndesc pe drum că doar lasă, nu-s ei sin-
gurii care se deşertează aşa fără milă, fără ruşine, şi noi o
facem, cumpărăm bere şi începe fiecare să povestească des-
pre „al ei”, disciplina şi rigoarea lipsesc cu desăvîrşire din min-
ţile noastre, io vă tot spun, liniile astea erotice ne strică pe noi,
ele rîd, nu zic nimica, sau dimpotrivă, zic – fato, aţipiseră
toate acum trei nopţi şi io mă gîndeam băi, nu mă culc, că da-
că adorm, nu mai fut pe nimeni, ştii tu cum răspunzi la tele-
fon cînd eşti ameţită de somn, deci rezist ca martiru’ toată
noaptea, tot aşteptînd să sune dracu’ cineva, alea dormeau
pe rupte şi nu-ţi povestesc, fată! sună telefonu’ pe la cinci di-
mineaţa, mă uitam ca tîmpita la el şi nu-mi venea să cred,
ooo, al meu eşti iubitule, zic, pe ăsta-l ţin pe fir pînă la şapte,
să-mi bag pula dacă nu, alo, bună seara iubitule, îi şoptesc cît
pot de suav şi-mi răspunde de dincolo o voce beton-beton,
băi, da’ ştii ce timbru mişto avea?! şi aşa, senzual, mă întrea-
bă tipul – iubire, nu dormi?!? băi, să dau în orgasm, nu alta,
da’ mă abţin şi zic iubiiitule, cum aş putea să dorm cu tine
alături?! – alături unde, iubire? mă întreabă ăsta, fată, şi apoi
îmi zice cu o voce din aia dulcică foc ştii ceva, dragă? du-te şi
tu la culcare că e tîrziu! Şi-mi trînteşte telefonu’ bou’ dracu-
lui... păi nu mai sună ăsta o dată? băga-mi-aş pula-n tot nea-
mu’ lui si-n poporu’ lui de chinezi împuţiţi, de nu l-am înjurat
pe idiotu’ ăla vreo zece minute, n-am înjurat în viaţa mea, s-au
trezit toate de la răcnetele mele, eu mi-am băgat picioarele,
m-am culcat şi nu m-am mai trezit decît la 7 fără ceva, bulan-
giu’ dracului, păi să-mi facă mie aşa ceva după ce că l-am aş-
teptat o noapte întreagă!? morţii mă-sii că mă-nervez numa’
cînd îmi aduc aminte de el!
Băi, da’ pe Dan Saturnu’ îl mai ţineţi minte? ştiţi c-a sunat
zilele trecute? nu mi-a venit să cred cînd l-am auzit, să mor
134
io, băăăi, Dănuţ! ce mai faci, n-ai mai sunat pe la noi de-un
secol, lugu-lugu, vreo trei ore m-am vrăjit cu el, am crezut
că-nnebunesc, mi-a făcut iar capu’ baniţă cu aberaţii d-ale
lui, moţăiam aşa, dormeam pe mine cu receptoru’ la ureche
şi-l întreb şi io aşa, la mangleală cam ce fel de femei îţi mai
plac, ce femei preferi tu mă Dănuţ că de cînd n-am mai vorbit
se mai schimbă oamenii şi gusturile, şi el – prefer orice fe-
meie, suflet să aibă, şi-mi pică mie fisa să-l întreb: da’ femeile
gonflabile îţi plac, Dănuţ? Şi după vreo două minute îl aud
că-mi răspunde – poftim? dacă-mi plac femeile gonflabile?
păi... depinde de caracterul lor, nu? Băi, m-am pişat pe mine
de rîs, scot unii nişte aberaţii de te doare mintea, mă,
te-doa-re-min-tea! să-mi fut una, dacă nu
mie-mi spui?! te pocnesc unii cu cîte-o poveste şi te căpi-
ază ore întregi pînă cînd te trezeşti absolut din greşeală ab-
sorbită înăuntrul lor, ca o ventuză, ca o caracatiţă îţi sug sîn-
gele poporului şi ţi se năpustesc noaptea în minte şi rad tot
ce găsesc pe-acolo, nu-ţi mai rămîne decît un vis mărunt de
zilele trecute, visul cu fetiţa aia mică din povestea cu cocotîr-
şii, de data asta nu mai striga după Lisafeta să vină să-i vadă,
striga cuvintele unei tipe care a sunat săptămîna trecută şi
mi-a răcnit în ureche „alo! curvelor, hai pa, că fac impulsii
degeaba! şi mai futeţi-vă şi voi pentru santixfacţii, nu pentru
bani!”, în sat la bunica se întîmpla acţiunea, stătea fetiţa în
cur chiar pe coasta Popoasei şi răcnea aceleaşi cuvinte „fute-
ţi-vă pentru santixfacţii!” se auzea în tot satul, se închinau
babele, îşi făceau cruce şi mă recunoşteau tîrziu: a, asta-i fata
lu’ Grigore – într-adevăr, Andreea sînt, bună dimineaţa iubi-
tule, bei întîi o cafea cu mine sau ne futem fără nici o intro-
ducere? ştii c-ai sunat la o linie erotică în direct, nu? putem
să facem sex la telefon sau putem să stăm de vorbă despre ce
vrei tu, ce variantă preferi?
Cum adică să facem sex la telefon? o întreabă iubitul neîn-
ţelegător
Ooof, răsuflă Oana c-un aer plictisit, iară tre’ să-i explice
că iubitule! a face sex la telefon înseamnă a geme şi a vorbi
eu şi a-ţi freca pula tu sau celălalt tip de la capătul firului! ce
măsa-n cur e atît de greu de priceput?! şi repetă explicaţia as-
ta fiecărui tip, cu un fel de răbdare obosită, mă apucă dracii
cînd aud infinitivele alea acolo, i-aş arunca o scrumieră-n cap,
135
 ce naiba, puţină imaginaţie băi doamnelor, băi domnişoare-
lor, discursul ăsta erotic ar putea căpăta nişte rezonanţe pe
puţin bizare, chiar şi aşa şoptit la telefon artificial am putea să
facem şi să desfacem anumite situaţii sau contexte – le-am
construi mental ca pe un castel de nisip, un castel de cuvinte
cu rădăcini pierdute undeva în zare, în simţirea celuilalt – în
mintea lui fantasmagorică, agăţată la uscat într-o iluzie de
cui sau într-un cui de iluzie – în mintea lui mai mult sau mai
puţin dispusă să accepte stupefiantul în cuvinte, cuvintele în
joacă sau jocul în stupefiante sexoase evident în fine! mintea
aia care se aruncă asupra misterului cu atîta disperare atunci
cînd frustrările măsoară cîteva kilograme bune de structuri
nervoase şi încîlcite şi atunci cînd tramvaiul nu-i mai poartă
zîmbetul şăgalnic între roţi şi nici străzile nu mai clipesc as-
cuţit ca nişte pleoape nedormite şi nici aerul nu mai luceşte
a vrajă – ce dracu’ să-ţi mai povestesc, Chopin, că-n timpul
zilei nu prea avem timp de conversaţii, imediat încep să sune
oamenii de la serviciu, copiii lăsaţi nesupravegheaţi acasă sau
bărbaţii lăsaţi singuri închid repede, ce-i drept, fără să vor-
bească de cele mai multe ori apeluri scurte de cîte două-trei
minute, habar n-ai cine se ascunde după tăcerea asta de plas-
tic, poate să fie cine ştie ce copil care încă habar n-are ce
înseamnă pula, alo! mă cheamă Cristi şi am optişpe ani
aha, şi cine te crede? ai făcut dragoste pînă acum, Cristi? că
eu nu-ţi dau mai mult de paişpe, după voce.
nu, nu-mi place
de ce? întreb şi eu ca proasta
nu-mi place să las fetele gravide
o, bravo! îmi place cum gîndeşti, hai să vorbim mai bine des-
pre altceva, nu? cum te distrezi tu acolo în Craiova?
ăăă... mergem la film, la teatru...
la teatru!? şi ce spectacol aţi văzut ultima oară, dacă nu-i
un secret?
ăăă... Titanicul!
Titanicul?! şi ţi-a plăcut?
daaa, am şi plîns la el!
vai, vai... habar n-ai cine se ascunde după tăcerea asta de
plastic, noi tre’ să ne facem treaba oricum, fiindcă se mai su-
nă şi de jos, mai nimerim cîte un control, se poate uneori să
fie chiar directorul firmei sau poate să fie doar Cătălina care
136
după aia o să urce val-vîrtej la noi să răcnească iară „Băi! de
cîte ori să vă atrag atenţia că nu aveţi voie să vorbiţi urît!?
voi chiar v-aţi tîmpit? v-aţi plafonizat de tot, ce pula mea? Şi
auzi, Andreea! nu mai face mişto de oamenii de pe fir, că nu
eşti tu cea mai tare din parcare şi dacă mă enervez te şi pe-
nalizez la salariu!”
„Da, scuze... n-o să se mai întîmple” murmur vizibil ruşi-
nată şi mă rog cum adică vine aia să vorbeşti frumos la o li-
nie erotică? mai e cazu’ să facem aici distincţia între a vorbi
frumos şi a vorbi urît? sau cum naiba se defineşte frumosul
vorbirii în definitiv? fiindcă fără doar şi poate la Cătălina „a
vorbi frumos” înseamnă „nu mai înjuraţi, fire-aţi ale dracu’
de toante că mai sună şi copii, pe ăştia nu tre’ să-i futeţi, le spu-
neţi poveşti şi uite aşa vă faceţi minute şi bani în plus, tot io
tre’ să vă-nvăţ o chestie simplă ca asta?!” bună, iubito, Mirel
la telefon! adică o voce absolut rînjită, o voce de om nătîng
„aha, si... bănuiesc că vrei să facem dragoste”
„nu”
„înseamnă că ai deja o prietenă cu care faci dragoste...”
„nu”
„ah... păi atunci poate ai simţit vreodată nevoia să faci dra-
goste...? sau uneori, noaptea tîrziu poate că ai simţit nevoia
să săruţi o fată...?”
„nu”
„atunci te masturbezi?”
„cu ce?”
„cum cu ce? cu mîna!”
„ăăă... şi ce fac cu mîna?”
„îţi freci pula atunci cînd nu ai o femeie lîngă tine, ca să i-o
bagi ei înpizdă...”
„ăăă...unde să i-o bag?”
„în pizdă!”
„ce-i aia pizdă?”
„ei! cum să-ţi explic, e un orificiu pe care-l au femeile între
picioare” şi mă scarpin în cap încurcată – ăsta face mişto de
mine sau chiar nu ştie?
„ce-i ăla orificiu?”
„o gaură!”
„şi cînd trebuie să-i bag pula în gaură?”
„i-o bagi atunci cînd eşti excitat, Mirel...”
137
 „şi cînd o să fiu excitat?”
„ei, lasă, o să-ţi dai tu seama...”
„cum?”
„o s-o simţi mai tare, mai grea...”
„ahaa... da’ tu ai pizdă?”
„nu, am pierdut-o, din nefericire...”
„vai, ce păcat! Da’ măcar ţîţe ai?”
„o, da, ţîţe am, slavă domnului!”
„hă-hă, pe astea nu le-ai pierdut, ă? le ţii în sutien, de aia
nu le-ai pierdut...”
„vezi că ştii, Mirel!... acuma taci un pic, că a mai venit ci-
neva cu noi pe fir, bună dimineaţa iubitule... bună dimineaţa
iubito, da’ mă iau cu mîinile de cap, tot un copil am nimerit,
Adrian, să tot aibă zece ani şi deja urăşte meciurile de fot-
bal – aha, atunci ce altceva îţi place?”
„sexul”
„olala... ştii tu ce vorbă este vorba sex, Adi, dragule?”
„daaa, am futut-o pe una deja!”
„vai de mine, cum ai futut-o?”
„am dus-o acasă, s-a dezbrăcat în pizda goală... ăăă... am
luat-o în braţe şi... am futut-o!”
„bine-bine, da’ ce i-ai făcut, de fapt?”
„ia mai lasă-mă cu întrebările astea indiscrete, ce, tu nu ştii
cum se fute o femeie?!”
„nu ştiu, pe cuvînt, uite, nici Mirel nu ştia ce-i aia pizdă, nu-s
toţi la fel de luminaţi ca tine, ce crezi? sau... unii sînt luminaţi
doar pe dinafară, de un reflector, să zicem, şi atunci lumina
cade doar asupra conturului, la suprafaţă, parcă, da’ înă-
untru e tot linişte şi beznă oarbă, înţelegi? lumina ar trebui
să cadă cumva dinăuntru în afară, zic eu...”
„păi nu încape un reflector înăuntru tău!”
„... ai dreptate, nu încape.”
Radu: alooo! salutare fraţilor, Radu sînt, vreau să fac şi eu
un sex cu o gagică mişto!
Eu: Radu închide dracului telefonu’, ştii bine că n-ai voie
să suni la o linie erotică!
Radu: da’ tu ştii că Bill Clinton a vorbit cu Tony Blair la
telefon prin internet?

138
 Eu: ia te uită ce preocupări au puştanii din ziua de azi! fac
pariu că nici nu ştii cine e Tony Blair – îi surîd drăceşte şi
sper să-l încui odată
Radu: ăăă... e secretarul de stat al... ăăă
Eu: Radu, închide telefonul că eşti prea mic pentru mine şi
dacă mă-nervezi te spun la maică-ta
Radu: dacă faci sex cu mine te las în pace
Eu: fugi mă de-aici că tu n-ai mai mult de 8 ani
Radu: vrei sa-ţi citesc programul de pe Antena 1?
vreau să închidă odată telefonu’ ăla, mă scarpin în cap of-
ticată, mă foiesc pe scaun, pe cadranul telefonului mai figu-
rează încă doi tipi care stau şi ascultă, n-au scos nici un cu-
vînt şi în cîteva clipe aterizează încă unu’ pe care îl salut
regulamentar, îi spun cine sînt, aflu că-l cheamă Liviu şi-i ex-
plic că tre’ să aibă un pic de răbdare să scăpăm de puştiul ăs-
ta obraznic
Radu: Liviu! da’ de ce-ai sunat aici? nu ţi-e ruşine să dai
telefoane la liniile astea erotice? tu n-ai nevastă acasă?
Liviu: Poftim?
Radu: Nu pofti că ţi se-apleacă!
Eu; Radu! nu te mai băga în conversaţiile mele!
Radu: Liviu, ai auzit că Bill Clinton a vorbit cu Tony Blair
la telefon prin internet?
Liviu: Alo? Cine-i acolo?
Radu: Sssăru’ mîna nenea!
Liviu: Alo! N-am nimerit la...
Eu: Ba da, aici ai nimerit, da’ ne bruiază băieţelu’ ăsta ca-
re-a sunat aici din greşeală şi acuma nu mai vrea să închidă,
mă sîcîie pe mine la melodie
Radu: Să trăieşti, Andreea!
Liviu: Alooo!? Vreau să fac şi eu un sex total cu tine
Radu: Mă! Las-o-n pace pe mama, că acuma se joacă cu mine!
Eu: Raaadu, nu mai apăsa în halu’ ăsta pe taste că-mi ţiuie
ca dracu’ în receptor si-o să mă doară urechea două zile
non-stop!
Radu: De ce? Eşti paralizată la ureche?
sînt paralizată-n pizdă – murmur enervată că nu pot să-i
închid puştiului telefonu’ fără să le tai macaroana şi celorlalţi
care au sunat şi aşteaptă răbdători şi cuminţi să fie futuţi da’
eu nu şi nu – nu cu copilu’ ăsta pe fir şi nici cu celălalt, un pic
139
 mai mare, care mă ia la unşpe metri că-s nesimţită, i-am pro-
mis că-i scriu şi nu te-ai ţinut de cuvînt, sincer, m-ai deza-
măgit mă Andreea...
Cum?! Daniel, n-ai primit scrisoarea mea! fir-ar să fie, păi
ţi-am trimis-o încă de luni! Să-mi bag pula-n toată poşta ro-
mână – mă enervez cît ai zice peşte, pînă cînd îl aud că în-
cearcă să mă calmeze emoţionat de faptul că eu chiar i-am tri-
mis scrisoarea aia?! Bine-nţeles că i-am trimis-o, ce dumne-
zeu, n-aş avea nici un motiv să-l mint, mă cunoaşte doar –
răsfoiesc foile din agendă pînă la pagina unde i-am notat adre-
sa şi i-o repet ostentativ, cu voce tare
Andreea! nu e blocul 9, e blocul 3!
Vai, nu se poate! Păi aici la mine în agendă scrie 9!
Cred că ţi-ai notat greşit sau ai înţeles greşit
Huai, nu se poate, Daniel, îţi scrisesem acolo nişte chestii
aşa de importante! Ţi-am pus şi o poză de-a mea...
Ooh... tu vorbeşti serios?
Lasă, Daniel, că încerc să-ţi mai scriu o dată, bine? mint cu
neruşinare că doar nu mă costă nimic şi-l întreb imediat cum
o mai duce, aflu cu groază că mi-a mai scris o poezie – dedi-
caţie specială pentru Andreea: iubire bibelou de porţelan
Daniel, ai scris tu aşa ceva?! sar eu uluită
Daa, de ce întrebi?
Ştiu şi eu... parc-aş mai fi citit pe undeva poezia asta
Nu, nu, ţi se pare, eu am scris-o!
Ok, gata, nu mai striga că te cred da’ ce înseamnă iubire
bibelou de porţelan, Daniel?
înseamnă ca atunci cînd ai casa plină de bibelouri foarte
valoroase pe care le iubeşti foarte mult, deci ale mele sunt
toate bibelouri de export
Bine, mă Daniel, da’ mie nu-mi plac bibelourile! de ce nu
m-ai întrebat înainte să-mi scrii o poezie?! Cum adică mă faci
pe mine bibelou? Adică mă iubeşti de parc-aş fi de faianţă?
Nu, mă Andreea, nu te supăra, asta e doar o poezie, ce dra-
cu’? mai bine ia-ţi agenda şi scri-o acolo şi după aia îţi explic
eu totul
Ok, aşa mai merge
... obiect cu existenţa efemeră...
Ce înseamnă efemeră?
Adică n-are suflet, e ca o statuie
140
 Daniel! ţip eu enervată de-a binelea – adică mă faci sta-
tuie, atîta ai înţeles din personalitatea mea complexă?
Andreea, dacă nu mă laşi să citesc să ştii că închid tele-
fonu’, eram foarte şucărit atunci, credeam că ţi-ai bătut joc
de mine Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră pe care te-am lăsat
acum un an. Dar cum? Ce s-a-ntîmplat? Ce suflet caritabil te-a
păstrat în lipsa mea, în lipsa ei, în lipsa noastră – altă strofă
acum – iubire obiect cu smalţul nepătat, alt vers, de mă iu-
beşti de o iubeşti de ne iubeşti mai stai aşa virgulă după „de
ne iubeşti” strofa a patra acum o zi un an un singur an atît –
alt vers cu literă mare Iubire bibelou de porţelan strofa a
cincea Că ne iubim o ştim şi noi o ştie lumea toată Dacă ne
vom iubi nu ştim nici noi virgulă nici lumea toată şi acum ul-
tima strofă cea mai mişto – Tu crezi c-a fost iubire adevăra-
tă? alt vers eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Daniel, cre’ că ai dreptate, cre’ că e o nebunie la mijloc. Da’
una mai lungă, orişicît
Asta am scris-o cînd tot sunam şi nu te mai găseam pe fir,
răspundeau tot alte fete şi stai să-ţi citesc şi cum începe scri-
soarea pe care ţi-am scris-o ieri, are un motamo
Un ce?
Unu’ din ăla care se pune la început
Aha...
„Sentimentele nu se cultivă în seră, ca florile, ele se nasc
să fie însămînţate iar dragostea trebuie să fie un fapt eroic, un
fapt necugetat...”
Daniel, ce înseamnă fapt eroic? Adică unul cu război şi cu
arme?
Nu, mă Andreea, altceva vroiam să zic acolo, deci dragos-
tea e ceva foarte mare, cît un război
Olala, acuma înţeleg
„...deoarece dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile
făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate” –
ei? ţi-a plăcut?
Enorm, e foarte romantic Daniel ăsta, a scris deja treizeci
şi două de poezii dintre care douăzeci le-a publicat acolo în-
tr-un ziar din Baia Mare, nu te mai obosi atîta să citeşti, Daniel,
mulţumesc, mi-am făcut aşa o idee, mi-e destul pe ziua de azi,
m-ai emoţionat de-adevăratelea, pe cuvînt...

141
 Am promis inimii mele Că-ntr-o zi am să mă duc La mor-
mîntul mamei mele Să îi spun tot ce-am făcut Să ridic piatră
de piatră Să privesc chipul duios Mîna obosită-n lucru Părul
alb şi mătăsos Dacă ţi-am greşit mămico Să mă ierţi ca pe-un
copil Viaţa asta-i tare crudă Din pămînt nu mai revii În
curînd apar şi zorii, doar o clipă a trecut Iar sărmana mea
mămică pe veci ea a dispărut – cedez nervos băi Daniel ce fel
de poezie e asta? cum adică să te duci la mormînt să ridici
piatra aia grea? cum dracu’ să vezi acolo păr alb şi mătăsos?
te-ai ţicnit de tooot? n-aţi învăţat la şcoală cum se descom-
pune un cadavru?
Andreea! dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile
făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate, aşa
să ştii!

142
 miercuri
nu are asemănare pielea lui, numai cînd sînt beată pot s-o
privesc – de departe, bineînţeles, printr-un ochean întors, că
de aproape nu s-ar vedea nimic, nici măcar cu un microscop,
la început aveam impresia că mii de sunete minuscule s-au
lipit de pielea lui ca solzii – structuri tridimensionale în toată
regula, structuri melodice infiltrate în pielea lui, cu rădăcini
lungi înfipte în oase – o întreagă coloană vertebrală, roşiatică
şi sonoră cît 750KB de informaţie răscolită zilnic într-un re-
gistru codificat, pielea mea, păcătoasa dracului, dimpotrivă,
nu are nimic sonor în ea, se rupe în fîşii, prinde în cleşti tot
ce apucă, se lipesc de ea muşte, cioburi de sticlă, fire de praf,
bucăţi de ziare, frunze de pe stradă – pînă cînd devine un fel
de sacrilegiu atingerea, aşa crede el, aşa mi-a spus o dată mai
demult, cel mai simplu ar fi să-i ating pielea cu o unghie doar,
poate cea mai mică şi mai transparentă, să-i ating gîtul cu
două degete săltate pe unghii ca pe vîrfuri să cobor pe gru-
mazul lui, acum cît încă mai e posibil, cu paşi mici confec-
ţionaţi din degete să cobor, să mă împiedic într-un măr de
adam, să mă ridic repede şi speriată să privesc în toate păr-
ţile ah, încă doarme, nu simte nimic iubitul meu, păşesc atunci
tiptil mai departe, mai jos, pînă la claviculă, de aici începe
calvarul, şi-a tras iubitul meu o claviculă din aia circulară cum
nu s-a mai pomenit! da’ nu comentez, străbat aşa osul ca şi
cum aş călca pe un psalm, nu privesc nici în dreapta, nici în
stînga, nu e voie, doar înainte e voie – călare pe un psalm
osos, doar înainte, spre umăr înc-o juma’ de oră de marş din
ăsta, pînă diseară poate ajung la stomac, pînă diseară se poa-
te răsturna totul, se poate întoarce pe cealaltă parte sau se
poate întoarce cu spatele la mine, numa’ să nu mă prindă de-

143
 desubt, că atunci am belit-o să mă ierţi! o să mă sufoc fără
discuţie, sub coastele lui o să-mi găsesc sfîrşitul, toată pielea
lui groasă o să-mi intre-n ochi, în nas, în urechi, în gură, o să-mi
lipească faţa de cearşaf definitiv, ai! ai! pălesc brusc buzele
mele, galbene se fac şi se lăţesc ca o foaie de hîrtie pentru că
se infiltrează deja gustul, un pic amar, un pic acruţ, mă rog,
gust de piele umezită sub plapuma alunecoasă, gust de piele
arsă – ca şi cum ar curge un fir subţire de fum prin gîtlejul meu,
ca şi cum s-ar lichefia pielea lui şi ar aluneca printre dinţii
mei lacomi, ca şi cum aş lua o duşcă zdravănă de must şi o
fîşie din pielea lui mi s-ar prelinge din colţul gurii pe bărbie
şi cu un dos de palmă, jap! îmi şterg repede privrile sălbăti-
cite şi o iau de la capăt, nu-mi abţin foamea de nici o culoare,
nu reuşesc să-mi înfrîng setea, de fapt de ce-aş face-o? din
pielea ta beau iubitule în fiecare noapte şi apoi mi-o întind
pe pernă şi numai de ea îşi lipeşte obrazul în fiecare vis ani-
malul din mine numai carnea ta o mestecă şi o înghite încet,
cu grijă nici o firmitură să nu scape pe jos, ah, dement festin
canibalic, dementă şi impresia asta de saturaţie după o halcă
de muşchi de vacă necoaptă sau poate dimpotrivă, mult prea
coaptă pentru vîrsta noastră ingrată şi puţină, dementă im-
presie de căpşuni şi portocale şi ciocolată – Isus Christos să
fi fost şi iubitul meu nu mi-ar fi smuls cuiele cu dinţii, nu
mi-ar fi lins rănile din picioare şi ochi, Isus Christos să fi fost –
să-mi învălui tălpile în părul lui, degetele de la picioare să mi
le înfig în creştetul lui şi să-l retez ca să simtă şi el arsura, nu
doar obiectul de lemn care este crucea, nu doar marginea
subţire care este oglinda, nu doar ruşinea şi muzica – un fel
de geometrie noneuclidiană, un fel de intersecţie cu două
universuri paralele, ca şi cum crucea de lemn ar pătrunde
dintr-o dată în carne, ca şi cum călcîiul meu i-ar străpunge
dintr-o dată ochii cu lentile cu tot şi dacă plîng o să creadă
că-l şantajez, o să creadă că vreau să-l atrag în capcană, cînd
în realitate nici nu poate fi vorba de aşa ceva, poate fi vorba
doar de plapuma lui care cade grea pe mine sau pe covor sau
poate fi vorba şi de pătrunderea asta geometrică şi lentă din
somn în vis – ar fi trebuit să presimtă iubitul meu toate as-
tea, ar fi trebuit să ştie cum să privească sub unghii şi să ci-
tească de-acolo
Felix!?
144
 Otilia! cea mai caldă dintre toate femeile, cea mai dragă, ar
fi şoptit, cea mai adînc înţepenită în gîtlej ca o bucată de cio-
colată sau ca un sentiment prea dulce înfipt în vîrful limbii,
încerci să înghiţi, se opreşte respiraţia o clipă, amorţeşte şi
limba tot încercînd să provoace dracului înghiţitura, încerci
să înghiţi sentimentul ăla da’ nu reuşeşti – îmi stai în gît iubi-
to! cu pielea ta cu tot, pielea ta devenită senzaţional de dulce
şi fierbinte în pleoape – cam aşa mi-ar cînta iubitul meu, niş-
te cuvinte încîlcite pe care să nu le priceapă nimeni, o litanie
poate, sau chiar o biblie întreagă mi-ar şopti de la un capăt la
altul, una într-una, ar recita din ea paişpe zile şi paişpe nopţi
pînă cînd cuvinte s-ar rostogoli în artere, nu sînge şi ar tro-
poti ele pe-acolo, ar zgîlţîi boitele şi pereţii arterelor, ar aco-
peri fără probleme distanţa de la etajul patru pînă jos, per-
pendicular pe grădina asta de zarzavaturi care se vede din
balconul lui, ceva-ceva ar trebui să facă totuşi şi cu terenul
viran din faţă, de un an de zile se foiesc pe-acolo vreo şase,
şapte muncitori, s-a făcut octombrie între timp, pînă şi aerul
s-a răcit, îmi răcoreşte nările, intră în mine ca o avalanşă de
gheaţă, respir adînc
„o să avem timp să facem toate nebuniile din lume...”
„cu siguranţă!” îi răspund, îi zîmbesc şi îmi aprind o ţigară
şi braţele mi le sprijin pe grilajul îngheţat al balconului, gîn-
durile mi le sprijin pe umeri, privirile pe străzi, străzile pe de-
getele de la picioare, mi-e frig – nu mai sta cu picioarele goa-
le pe ciment, o să răceşti! îmi strigă Felix din baie
mda, da’ înainte să răcim de tot, înainte să îngheţăm defi-
nitiv o să avem timp să ne şi jucăm, să facem dragoste cu în-
cetinitorul şi fiecare centimetru de piele să se amplifice, să se
dilate şi să ocupăm noi cu corpurile noastre tot oraşul, toată
ţara, s-o sufocăm şi ceilalţi să dea buzna afară îngroziţi
„iară fumezi!?” strîmbă din nas dezamăgit „eşti femeie, mă
Andreea, ce dracu’! ai fi perfectă dacă n-ai fuma şi te-ai în-
griji ca lumea!”
care lume, Felix? îl întreb în gînd, perfect eşti tu cu tot
neamu’ tău în afară de mine
perfect şi enervat şi iară n-o să mai vorbească două ore cu
mine pe puţin şi cre’ că în curînd o să ne vedem fiecare de
drumul lui, eu o să-mi trag tricoul verde de sub plapumă, o
să-l arunc graţios peste umăr şi cu el aşa de ostentativ agăţat
145
 o să intru în baie, cu tupeu înainte marş imperial oarecum
forţat de împrejurări, tremură carnea pe coapse în mers, o
văd cu coada ochiului şi nu-i zic nimica, încă mi-e frig, pînă
intru în baie, că acolo închid uşa în urma mea cu grijă, îmi
îmbrac şi tricoul, pentru orice eventualitate şi din trei paşi
ajung la cadă, îi încalec marginea şi mă las pe vine, iară nu curge
decît apă fierbinte, îmi ascund şi genunchii sub tricou, m-ar
certa mama dacă m-ar vedea cum îl lărgesc aşa aiurea, stric
bunătate de bumbac – un ghemotoc verde cu plete căprui eram
pe vremea aia, ehei, cinspe minute mă uitam pe atunci cum ies
aburi înecăcioşi din duşul încolăcit în celălalt capăt de cadă,
fără să mişc nici un deget nici un fir de păr din cap nici un pi-
cior – acuma s-au schimbat toate sau au trecut sau nu mai
am eu răbdare să mă uit la aburi, păi de unde răbdare dacă
în zece minute tre’ să fiu gata, să mă îmbrac, să ajung la lift,
să cobor saispe etaje, să alerg pînă-n staţie după troleu, să-l
dau la schimb pe un tramvai alb cu scaune foarte portocalii,
să ajung la firmă şi să mai şi urc treptele alea lungi, iar am în-
tîrziat, futu-i, de paispe mii de ori am zis că data viitoare o să
plec la timp de-acasă! şi de-aici încolo gata, nu mai eşti decît
o voce, dacă poţi îi oferi o oarecare consistenţă şi o umpli da
iubitule cu spermă, bine-nţeles, aşaaa, fute-mă, aaai, frea-
că-mă! frea-că-mi minţile între palmele tale, între coaiele ta-
le, între creieri, un creier doi creieri, ca şi cum ai apăsa pe un
buton imaginar se declanşează de la sine toată maşinăria, curg
gemetele pe bandă rulantă fără probleme – halo!?! tu eşti aia
care se fute prin telefon?
ăăă, cre’ cada...
atunci fute-mă urgent!
da, să trăiţi! unu’, doi, trei şi! vreau să-ţi simt pula iubitule
în pizda mea goală sau plină, la alegere, numa’ să mi-o tragi
repede, că-s udă toată! îîîh, maaamă ce mişto e! da’ pe tine
cum te cheamă, dragă?! ce? ne futem aşa... ca animalele, fără
să ştim cum ne cheamă? eu sînt Andreea, tu cine eşti?
Ion!
Florin: Ioane, futu-ţi tigaia mă-tii, numa’ pe ciobani îi chea-
mă aşa, tu ce eşti? cioban sau baci?
Ion: Io-s bodiguard – aceeaşi voce răguşită şi tremurătoa-
re, parc-ar fi toţi din aceleaşi sunete Scuti – băga-mi-aş pu-
la-n mama voastră că vă-nmulţeşte ca pe şobolani!
146
 Eu: Floriiin! iar te bagi pe fir şi-mi înjuri clienţii la ora asta
de maximă audienţă!? a închis Ion cînd te-a auzit rîzînd şi –
categoria asta socială înfloritoare, paznicii de noapte, pîn-
dăii, cum le spunea Gabi, oamenii sechestraţi în spaţiu’ ăla
îngust în jocul ăla stingher din care îi simţi cum scapă în cî-
te-o noapte ca asta, îi simţi cum inventează poveşti nemuri-
toare – şi te rog frumos nu te mai lua aşa de ei că mă supăr
pe tine, pe cuvîntu’ meu că nu te mai salut pe stradă dacă nu
te calmezi
Florin: lasă-l mă Andreea, că şi-aşa era prost
Eu: că doar nici noi nu sîntem mai breji, Florine da’ stai un
pic şi nu mişca, a mai aterizat cineva cu noi pe fir, bună seara
iubitule şi bine c-ai ajuns în sfirsit la linia noastră erotică, eu
sînt Andreea
eşti Andreea pe dracu’
băăi iubitule! nu mă-nerva, că pot să-ţi trimit pîn’ fax şi
foaia de bolentin ca să te convingi cu ochii tăi că mă cheamă
Andreea, cu doi de e!
dacă tu eşti Andreea io-s Bocelli, bine? ia fă un bot şi pen-
tru mine!
ce să fac?...
suge pula şi taci din gură!
ah, nu ştiam de expresia aia
lasă expresia şi suge-mi pula mai repede, că-s escitat rău
de tot!
auzi, iubitule, da’ înainte n-ai vrea să mă esciţi şi tu pe mi-
ne? să-ţi sug pula aşa cu pasiune, cu dăruire? zi-mi şi mie ce-
va frumos, te rooog, o poezie, o atenţie, o măslină, ştii tu...
Florin: iubito, scuză-mă că m-amestec în iţele voastre te-
lefonice... eu sînt! soţul tău iubit! eu şi de la slujbă m-am în-
tors rănit, ăăă, cum era mai departe? nu contează, ţi-am pre-
gătit acasă o tocăniţăăă... marfă de marfă, să moară mama!
şi-acu dacă tot am terminat-o m-am gîndit să te sun, să văd
cum merge treaba la tine, cum se descurcă băieţii pe fir?
te-au mai futut astăzi în cur? bă, labagiu împuţit, spune-i, bă,
o poezie mişto lu’ nevas-tă-mea că altfel nu i se scoală lin-
dicu’! alo!? Boticelli! unde-ai dispărut, mă? fute-o că nu te las
de două ori!
Adi: păi de ce nu mi-ai spus fă tîmpito că eşti măritată, că
te lăsam în pace curva dracu’!
147
 îmi trînteşte Adi receptoru’ enervat, izbucnesc eu în rîs,
îşi dezlănţuie şi Florin hohotele în aer si-mi promite că e ul-
tima oară cînd se mai bagă aşa peste mine pe cuvîntu’ meu
de pionier Andreea nu te supăra, n-am reuşit să mă abţin –
încep şi eu să rîd molipsită de veselia lui, nu prea mult, fi-
indcă timpul ne presează, ne sună-n cap, ne anunţă o noapte
zbuciumată şi deja plină de minute da, sigur că-mi place să
mă fut în gură iubitule din cînd în cînd, îţi sug şi ţie pula olea-
că, nu rezist tentaţiei, nu, nu, hmmm, că dulce a mai făcut-o
mă-ta, zău aşa iubitule ah! da, trage-mă şi mai adînc, da, şi
mai în pizdă
auzi, Andreea, degeaba te scremi aşa... în meseria asta, tu
joci un teatru umilistic, nu-mi place, hai pa
hai pa iubitule şi bună seara, eu sînt Andreea, cu cine am
plăcerea... onoarea... ni’ nu mai ştiu cum să-i zic
...ăăă.. vreau şi eu o sugătoare...
ce anume?
o sugătoare
poate vrei să zici sugativă, iubitule, dacă s-o fi spart căli-
mara cu cerneală acolo la tine...
sugătoare, sugativă, tot aia-i, repede, că-mi curge toată
sperma...
ok, nu intra în panică, iubitule, vine imediat şi sugătoarea!
şi bocitoarea şi conexiunea şi analogiaaa!
du-te-n pizda mă-tii de curvă împuţită
ok... m-aş duce iubitule dac-aş mai încăpea, doamne iar-
tă-mă, că altceva nu mai ştiţi decît du-te-n pizda mă-tii şi cu
asta v-aţi scos ce să-ţi povestesc! aşez receptorul în furcă, mă
ridic de pe scaun şi fac cîţiva paşi prin cameră – băi, m-am
săturat! simt nevoia şi mai ales lipsa unui dicţionar de în-
jurături şi imprecaţii! de ce nu există aşa ceva în limba ro-
mână? celelalte limbi sigur au un dicţionar din ăsta, numa’ la
noi se fac toţi că plouă, mai puţin Iova sau Paleologu ce s-a
mai ocupat cu aşa ceva, într-un eseu din Bunul simţ ca para-
dox, el ce-a mai încercat să disece instinctul metafizic su-
perior şi simţul absolutului din pizda mă-sii, fără să-i spună
pe nume totuşi, din raţiuni lesne de înţeles, cît despre reduc-
ţia la neant sau recuzarea ontică, eu aveam impresia că nu-ţi
respingi neapărat adversarul de la matca originară, cu un
dispreţ radical şi transcendent ci dimpotrivă, îi oferi încă o
148
şansă, să zicem şansa celei de-a doua naşteri, într-o formă
mai convenabilă, poate – du-te bă în pizda mă-tii, dacă poţi,
că pe pămîntu’ ăsta nu mai ai ce căuta, ratalăule! cară-te îna-
poi şi încearcă să mai intri o dată ca lumea – utopică viziune,
oricum, da’ nu mai puţin fabuloasă, fiindcă în cazul ăsta ne
arogăm instinctiv puteri incredibile, aproape divine, vezi va-
rianta „te bag în pizda mă-tii”, cu verbul plasat într-un pre-
zent atît de categoric, de parcă noi, oamenii, am fi respon-
sabili cu renaşterea asta, de parcă atunci cînd i se scoală
unuia să te înjure aşa – gata, tu ai şi intrat în pizda mamii fă-
ră probleme şi ai putea să ieşi de-acolo cînd vrea muşchii tăi.
Cît despre mentalitatea abjectă a românului care dispreţu-
ieşte dorinţa erotică – nimic mai adevărat, atunci cînd pose-
dă o femeie românul chiar îşi închipuie că-i neagă implicit fi-
inţa, de unde şi concluzia general răspîndită că dacă te-a fu-
tut – te-a desfiinţat/ umilit/ înjosit pentru tot restul vieţii,
dacă se întîmplă să te fută din prima, ai belit-o să mă ierţi –
ţi-a spulberat din start tot misterul şi te consideră curvă şi
după aia nu-ţi mai rămîn decît vreo trei, patru nuanţe adia-
cente care exprimă şi ele în fond sărăcia fanteziei noastre
erotice – e admisibil, adică, să recunoşti că din cînd în cînd
sugi pula, da’ nu foarte des, că dai de bănuit şi gestul de a su-
ge pula tre’ să fie întotdeauna precedat de replica lui mascu-
lină, că altfel pici de fraieră, adică să-ţi intre bine-n cap,
Andreea, nu te apuci tu aşa de capu’ tău să-i sugi pula fiindcă
ţi se pare dulce sau bună la gust, nu! îl pui pe el primu’ să te
lingă în pizdă şi abia apoi eventual îi sugi şi tu pula iar dac-o
faci totuşi, taci dracului şi nu spune nimănui, aşa cum nici ei
nu se laudă în gaşcă că au dat limbi în pizdă, e extrem de
umilitor şi efectiv rişti să pierzi respectul şi prestanţa şi
onoarea şi aprecierea tovarăşilor care se uită toţi la tine ca la
un fraier, ca la o cîrpă – culmea, mentalitatea rurală funcţi-
onează pe cu totul alte legi, în satul bunicilor mei lucrurile
stăteau taman pe dos, de exemplu, acolo îşi mai dădeau unii
cu părerea despre vreo fată din sat că adică liniştit poţi să bei
apă din pizda ei şi prin asta voiau ţăranii ăia să spună că indis-
cutabil şi fără drept de apel fata respectivă era foarte curată,
dacă nu cumva era chiar un fel de sfîntă, ceea ce nu mai pupi
tu în universu’ nostru citadin unde nu e indicat nici să recu-
noşti că te fuţi în cur, fiindcă şi asta e sinonim cu a fi curvă,
149
 numa’ curvele sug pula şi se fut în cur. Sau alea care vor să
demonstreze cu orice preţ că-s virgine, cum era Dora, care
ne tot povestea despre băieţii cu care iese în oraş şi la care
mai rămîne peste noapte uneori da’ nu fac niciodată nimic, îi
ţine ea la distanţă – cum dracu’ reuşeşti una ca asta, fă?!
greu, cum altfel?! că doar toţi sînt nişte porci, toţi vor s-o
fută, numai că acasă o aştepta maică-sa şi din cînd în cînd
mergea cu ea împreună la ginecolog ca să se convingă că fi-
ică-sa e încă fată mare, era de fiecare dată, de vreme ce nu-i
lăsa pe ăia s-o fută decît în cur – aşa îmi place mie, iubitule, nu-
ma’ aşa mă satisfaci, numa’ după vreo trei beri a recunoscut
că între timp practic s-a obişnuit şi cu asta – de gura mai-
că-sii, evident, de teama ei s-a obişnuit să-i placă numa-n cur,
i-e frică acuma să încerce şi invers, bine-aşa mînca-ţi-aş, cică
francezii nu au nici o aluzie sexuală în înjurături, ci dim-
potrivă, au o perspectivă foarte galantă şi străină de orice ul-
tragiu sau mojicie iar domeniul erotic reprezintă pentru ei un
spaţiu al consimţirii, ca să vezi, pînă şi violul este persuasiv
la ei şi între timp înjurăturile italiene se adresează unei
dogme constrîngătoare, ăştia se revoltă împotriva lui Dumnezeu,
care va să zică, sînt în stare să te facă porco di Dio, ceea ce
nici nu mai reprezintă o înjurătură fiindcă, să fim serioşi, ci-
ne n-ar vrea să fie porcu’ Domnului mai degrabă decît func-
ţionaru’ statului? ăla io, ăla io – nu-i bai, c-au exprimat româ-
nii ce n-au reuşit italienii, adică tot pe la bunică-mea prin sat
îl mai auzeai din cînd în cînd pe nenea Simion răcnind ener-
vat de dincolo de poartă fută-te dumnezeu să te fută! cre’ că
numa’ la Ilie se putea răsti în halul ăsta, cre’ că iar rătăcise
băiatul vreun dibol prin lanu’ de porumb al nu ştiu cui şi
atunci era clar că vreo zece minute numa’ aşa o ţinea ochii şi
dibolii! că al’ceva nu ne-o rămas pe lume, ce pula lu’ dumnezău
nu-nţălegi!? şi cînd ajungea la pula lu’ dumnezău ieşea Viorica,
nevastă-sa, din casă speriată îmbro-bodindu-şi năframa pe
lîngă gît – mă bărbate taci din gură că te-aude popa şi iar te
spune-n beserică după sfînta liturghie!
da’ spună-mă! mai bine popa decît Vaier a lu’ Americanu’
cu care avea el nu ştiu ce de împărţit încă di-nainte de vacan-
ţa de vară cînd ajungeam eu acolo şi dacă era zi de tîrg ie-
şeam cu bunica la cumpărat batiste şi agrafe strălucitoare şi
mereu se întîmpla să se strîngă bărbaţii roată lîngă vale la o
150
cupă de horincă şi atunci mă uitam după Vaier a lu’ Americanu’
şi credeam c-o să-l recunosc după cuvintele alea spuse de
badea Simion către el, da’ nu reuşeam niciodată, nici nu şti-
am cum arată de fapt, în schimb îi auzeam luîndu-se la harţă
din cauza lui Gorbaciov – băga-mi-aş pula în christosu’ mă-tii
de şomer mai apucam să aud înainte să mă tragă bunica du-
pă ea înapoi acasă că astea-s poveşti de oameni mari, fătucă
dragă, tu să te rogi mai bine la Dumnezău să-ţi dea minte şi
sănătate şi maşinuţă mică şi cînd zicea „maşinuţă mică” în-
cepea să viseze la o dacie roşie şi tot despre o bunică îmi po-
vestea şi Mimi odată cum că adică n-avea decît o singură în-
jurătură pe care o scotea la interval numa’ atunci cînd se în-
tîmpla cîte-o ploaie din aia mare sau un îngheţ sau vreo ur-
gie de-a naturii – fute-o pe mă-ta legată de tren! şoptea buni-
ca ei într-una şi nimeni nu ştia cu cine naiba vorbeşte, cui îi
spune s-o fută pe mă-sa, de ce neapărat legată de tren şi cum
dracu’ să-şi imagineze c-ar fi posibil vreun futai în viteza aia
sau cum naiba or fi născocit ţăranii din Bistriţa înjurătura aia
teribilă cu „futu-ţi dumnezăoaica mă-tii” că m-am crucit au-
zind-o şi după aia am avut coşmaruri nopţi la rînd cu un dum-
nezeu femeie care-şi pieptăna părul lung pe wc şi se scremea
de vreo două ori şi pac! ieşea lumea ca un plod nou-născut
prin pizda dumnezeiască şi scotea lumea capul la lumină di-
rect în budă şi în definitiv ce naiba au bucureştenii cu morţii
şi cu răniţii că pe-aici, din cîte am observat eu, ăştia sînt la
mare căutare, cu toate că răniţii s-au cam terminat pe melea-
gurile noastre, uneori ce-i drept imaginile care rămîn în pi-
cioare în urma înjurăturii îţi îngheaţă sîngele în vine băi ne-
crofililor mai ales atunci cînd îmi mărturiseşte Marius că una
dintre înjurăturile care-şi fac într-adevăr efectul instant la el
în cartier e aia cu „lua-ţi-aş morţii-n pulă” părerea mea, pen-
tru că în felu’ ăsta murdăreşti ceva sacru îţi închipui tu că e
aşa, eu zic că dimpotrivă, nu există nimic mai sacru decît
propria ta persoană vie şi nevătămată şi cele mai aiuritoare
şi de efect înjurături sînt alea care acţionează sau se referă la
tine însuţi aşa cum am auzit eu într-un bar la Bistriţa doi tipi
certîndu-se şi la un moment dat unu’ din ei l-a băgat pe
celălalt în pizda mă-sii iar ăla a ridicat o privire atît de înse-
tată de credeam c-o să-l soarbă acolo pe loc, în schimb i-a zis
doar „creşte-ţi-ar coaie în talpă, cretinule!” şi s-a ridicat şi
151
 s-a cărat imediat după aia şi n-a mai apucat să-şi vadă înju-
ratul cum se chirceşte după masă şi borăşte acolo cine ştie
cîte sticle de bere băuse în seara aia şi din aceeaşi arie se-
mantică pare-mi-se că face parte şi înjurătura aia „trage-mi-aş
pula pe coliva mă-tii, să-mi sară coaiele din bomboană-n bom-
boană ca la măscărici! sau mai bine tîrî-mi-aş coaiele pe bar-
ba lu’ tac-tu, curvă penală ce eşti!” – se certa Corina cu nişte
tipi într-o seară, se auzea în toată camera fiindcă lăsase tele-
fonu’ pe speaker şi se legăna acuma pe scaun cu braţele sub
cap şi le răcnea înapoi tot felu’ de blesteme, se-n-ghionteau
ăia ca la concurs şi-i tot auzeam şuşotind între ei „bă, cum
era aia cu prezervativu’ şi cu maimuţa, cheamă-l pe Radu că
el ştie mai multe şi-o face praf pe tîmpita asta din trei vor-
be!” – da’ de ce ca la măscărici? o-ntreb înveselită, cu măscă-
ricii ce-aţi avut, bă?! mă bag şi eu ca musca-n conversaţia
lor – taci, fă, deşteapto, lasă-mă pe mine, că-mi strici tot şpi-
lu’! o las, că oricum se descurcă mai bine decît mine şi ori-
cum de-aici încolo ar trebui să iasă la iveală un alt soi de in-
vective, alea care nu se sprijină pe nici un cuvînt aşa-zis obs-
cen, da’ care îţi lasă-n gură un gust amar de blestem şi un mi-
ros împuţit de mizerie sufletească şi crudă aşa cum am sim-
ţit tot în sat la bunica mea între două babe cătrănite pe o ve-
cină de-a lor pe care o blestemau să dea domnu’ să n-o pe-
treacă nime’ pîn’ la groapă singură să intre-n pămînt să vadă
apoi cît de frig i-o fi aşa fără preteni – erau ceva de speriat
babele alea sau era iară foarte grav să strige în urma ta „mi-
ra-s-ar lumea de tine!” sau „te-ai făcut de minune”, ca să vezi,
în satul lor să stîrneşti mirarea cuiva era o mare ruşine şi
dezonoare, ca şi cum adică vreun gest de-al tău sau cine ştie
ce faptă ar putea să şocheze şi să ia pe nepregătite o lume
în-treaaagă sau ar cîntări cît o calamitate naturală şi un ac-
cident de avion la un loc, pe cînd în universul nostru citadin
raporturile s-au inversat definitiv, ai observat? că-n momen-
tul în care uimeşti pe cineva înseamnă automat că l-ai scos
din inerţie şi atunci ieşi brusc în evidenţă şi se scrie despre
tine şi dacă ai noroc te alegi şi cu o invitaţie la chestiunea
zilei, pe scara noastră axiologică mirarea îndreptată asupra
cuiva devine sinonimă cu aprecierea iar dacă ai ocazia s-o
prinzi pe Nicole în formă într-o noapte de miercuri lungă ca
asta – te prăpădeşti de rîs şi apoi îţi pică fisa că astea ar fi
152
tocmai înjurăturile alea lungi şi sofisticate care-şi pierd orice
putere de şoc, tocmai datorită preţiozităţii lor, înjurăturile
manieriste pe care le pomenea şi Paleologu, ce mai, o mul-
ţime de nuanţe în lumea asta a imprecaţiilor, ca şi în lumea
animalelor, de altfel, pe care ai fi tentat s-o crezi necuvîntă-
toare şi stearpă şi cînd colo alo! Gigi la telefon! vreau să te
căci în gura mea!
poftim?!?
vreau să te căci în gura mea!
...si dacă nu-mi vine acuma să mă cac...!?
haide-haide, ca de aia eşti pusă acolo!
în birou pe scaun, cu picioarele strînse la piept, cu recep-
torul încleştat în mînă, cu căştile pe urechi şi sonoru’ la
maximum, urmăresc din cînd în cînd telefonul cu coada
ochiului, că dacă ar suna nici nu l-aş auzi – bine, iubitule, stai
aşa că acuma încep să mă concentrez la căcare îîh, îîîh,
îîîîhh – mă screm de zor, că de asta-s pusă aici – stai aşa că
vine, vineee! iubitule, aah, uite că iese! hop-aşa... gata... şi
acuma ce facem?
îmi întinzi căcatul pe faţă, pe piept...
mă iubitule, bag sama că tu te crezi la cosmetică aici, hm?
vreau să te fut în pizdă pînă-ţi curge sîngele pe cearşaf
să ţi se întoarcă pizda pe dos,
să urli de durere... să... să usture aerul greu
să picure sînge din ţîţele tale ca oţetul, să şchioapete ziua ca
pe pieptul meu luntrea dogită să-ntîrzie ora,
pe buzele mele, în timp să se-nghită şi
să te muşc de lindic nemărginită secunda să-şi treacă
să se sfîşie pizda ta prin suflet, gigantică
în dinţii mei unda iar ţie, jivină gingaş gînditoare,
să-ţi fie şezutu’
unitatea de legătură, cuprins de zăvoare,
conectorul logic să-ţi crape măselele-n gură
conectorul gramatical şi dinţii cu detunătură! să-ţi pută
ăla care leagă două tipuri sărutul oftatul să-ţi pută, mormînt
de discursuri distincte cu mocirlă stătută
două suprafeţe de glezne tîrîş să-ţi atîrne ghiulele
paralele de capete cîrne rînjite scrîşnite
şi nerăzbunate măceluri osîndă păcate

153
 aaah, muşcă-mă! vampirul meu drag şi crud! fă-mă toată o
băltoacă de sînge, aşaaa, fuuute-mă! din vampir în vampir,
din băltoacă-n băltoacă mi se face poftă de o ţigară, mă întind
după pachetul de pe masă, vorbesc în continuare, mai scap
cîte un răcnet, cîte un geamăt la momentul oportun, cade un
băţ de chibrit din cutie pe mochetă – ah, fute-mă de moarte,
iubitule! aaau, săriţi! mă omoară! uuuh! bampirul asasiiin!
aşa! fute-mă, că-mi place!
da, iubitule, te fut eu, n-ai grijă, tu rupe-mi pizda în două
gem de vreo cinspe minute, el nu mai spune nimic, se mas-
turbează în linişte, pe mine începe să mă doară gîtul, parcă
toate gîndurile mele s-au concentrat în zona asta, a gîtlejului,
deja îl simt ca pe o parte străină de restul trupului, o piesă
izolată, ruptă de întreg, un obiect de bucătărie, o răzătoare
de fructe, de exemplu, sau o rîşniţă de cafea ruginită, o buca-
tă de şmirghel pe care alunecă sunetele,
hîrşîie
horcăie
hoşcăie
viermuiesc în gîtlejul meu, magic şi fabulos organ de re-
producere, asexuat, atemporal, aruncînd în joc spermatozo-
izi-sunete, spermatozoizi-sonori, cuvinte-ovule, ovule-idei,
picături mici de salivă, picături de sudoare pe care Ie simt
curgîndu-mi printre sîni, pe piele, pe receptorul asta crescut
ca o prelungire, o unghie a degetelor de plastic, senină difor-
mitate a trupului meu – receptor, receptoare/ receptori, s.n.
(anat.) organ care face legătura între obraz şi umăr, organ
osos, uneori cartilaginos, uneori plasticizat, uneori ameţită de
atîtea replici, îmi las într-a-devăr obrazul să se odihnească
pe umăr şi atunci între umăr şi obraz se insinuează, inevita-
bil, receptorul – acest unificator al unor contradicţii anatom-
ice şi atunci pe obrazul meu rămîn urme roşii, dungi, dîre, se
imprimă formele de plastic printr-un transfer empatic pe
piele şi atunci buzele rostesc mai greu cuvintele, insuporta-
bilă apropiere, atunci buzele aproape că se lipesc de
receptor, execută un dans încorsetat al cuvintelor greu răz-
bătătoare prin fiziologia plasticoasă a telefonului, şi atunci,
chiar în acele momente de epuizare, atunci – Andreea, dră-
guţo, cînd te aud cum gemi aşa, zău că-mi vine să mă excit, tu
cu vocea asta mai bine dădeai la Conservator, pe bune!...
154
 Bună seara băi domnilor, băi doamnelor şi nu în ultimul
rînd băi domnişoarelor – gem fără probleme, din inerţie, cum
ar veni, de o ureche mi-am lipit receptorul, de cealaltă mi-am
agăţat una din căşti – bună seara... vreţi să vă spun bună
seara?
vreau să-mi fac şi eu laba
vă spun bună seara!
cum?
umeri craci
aha...
mai repede! nu mă ţine de vorbă
de pula te ţin iubitule, nu de vorbă
aşa, aşa, hai pişă-mă-n gură!
să te piş în gură?! eu pe tine însuţi? fantastic ce-ai mai
motroşit reflexivele astea, iubitule, te piş unde vrei tu pe ches-
tia asta! te fut unde vrei tu, te încalec în mintea mea cu alte
paişpe mii de voci de fragmente înregistrate de la televizor
din decembrie ‘89 lîngă bucăţile de Oscar Peterson şi Clark
Terry şi vocea lui Ceauşescu şi vocile ăstora din receptorul
meu şi 312.69.82.89.89.89.89 opt nouăăă! zapaţi pe comuni-
care şi pe incoerenţa originală a limbajului, ăsta era diplom-
atul cu care vroia să plece, astăzi, 24 decembrie, ora şaispe şi
zece, în ajunul de Crăciun... cabinetul lui Ceauşescu
Bună seara, cine sînteţi dumneavoastră?
Iulia. Nu vreau să risipesc nimic, vreau doar să vă mulţu-
mesc c-aţi pus Garbarek în seara asta
Ăăă? Greşeală mare, ca să zic aşa... da’ spuneţi, că oricum
nu despre asta era vorba în emisiune, spuneţi-ne şi nouă din
gîndurile dumneavoastră
Gîndurile mi le spun în gînd
Ei, unii le mai şi exprimă, scriu poeme, scriu conferinţe,
scriu firme
Să zicem că scriu şi eu poeme
Păi scrie-ne şi nouă un poem în direct
Nu le am aici, sînt în bibliotecă
Da’ nu sînt ale dumneavoastră?
Ba da, ale mele sînt
Aah, domnu’ Eminescu! Dumneavoastră eraţi?!?
Ăăă... nu, nu...
Şi eu care credeam...
155
 Sînt doar un descendent
Ei, nu-i nimic, lăsaţi...
Un descendent lipsit de condescendenţă
Mai ales! şi de indecenţă, după cum se poate vedea... Sîn-
teţi complet lipsită de indecenţă, nici nu ştiu cum să te tratez –
atenţie, bijuteriile! Veniţi să vedeţi, un colier de perle! Da,
perle! în geantă cu astea... se predau documentele... le duc la
tezaur... băieţi aduceţi un pachet de ţigări, nu vă mai înghe-
suiţi aicea!
312.69.82.89.89.89.89 comunicăm pe înţelesul tuturor,
din mai multe direcţii şi în tot mai puţine sensuri, încercăm
împreună să articulăm un lung moment poetic, cu gust de
banane, de căpşuni, de Ion Iliescu – veniţi să vedeţi! Să vină
şi un paraşutist cu tine, urcă sus! Nu are loc şi căţeluşul meu
aici? – aha, bună seara, dumneavoastră cine sînteţi?
Emil din Ţăndărei
Şi ce faceţi în Ţăndărei? Comunicaţi, poetizaţi sau bîiguiţi
acolo?
Sînt cu un tovarăş de-al meu, Sorin, aici în – sala de tor-
tură, urme de ceară, urme de sînge, resturi de haine arunca-
te... bineînţeles, în afara clădirii... din nou, imagini calcinate...
Dumneavoastră nu auziţi ce s-a-ntîmplat în ‘89? La
312.69.82.89.89.89.89 ducem o luptă disperată cu ideea, cu
omul de pe stradă şi nu în ultimul rînd cu Rondul de noaaa-
apte! alo, Andreea, mai eşti acolo?
Emisiunea asta nu mă amuză deloc
Nici pe mine, să ştii că nici n-o ascult
Bună seara iubitule, eu sînt
să mi-o sugi! îmi trînteşte repede telefonu’ înainte să apuc
să-i spun cum mă cheamă înainte să apuc să intru în panică îl
culeg de pe un alt fir pe Laurenţiu din Botoşani care începe
repede să-mi debiteze despre nu ştiu ce carte pe care se pre-
găteşte el s-o scrie „Jocul sentimentelor şi al intereselor”, o
carte psihologică Andreea dragă, un fel de autobiografie deşi
eu n-o recunosc ca autobiografie, e mai mult din experienţa
personală, este cam cum văd eu lumea, de Rodica am divor-
ţat fiindcă am prins-o cu altu’, m-a durut enorm trădarea ei,
dar am rămas tot un romantic incurabil, citesc tot ce prind din
Sandra Broin şi colecţia de dragoste Sidney Sheldon şi între
timp mai ascult şi eu un Beatles, un Pink Floyd, un Celine
156
Dion, un Abba, dacă mă crezi – nici nu te văd bine de somn,
da’ îmi doresc enorm o prietenă, am impresia că noi doi
ne-am înţelege perfect de bine, pentru mine un prieten este
cel care te ajută reciproc, m-am luat eu de Rodica atunci la
divorţ şi i-am spus fă, analfabeto! nu-ţi ajunge c-ai luat
canapeaua, teveul şi şifonierul?! vrei să-ţi dau şi cărţile mele
de dragoste!? cărţi bune, nu glumă – un Minulescu, un Coşbuc,
un Goga, munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n
poartă! nu i le-am dat că şi aşa nu ştia deloc să citească, nu
mă înţelegea deloc, eu chiuleam de la şcoală ca să ajung la
operetă fă analfabeto i-am zis ca să văd Traviatta lu’ Verdi
sau Carmen a lu’ Bizet, îmi plăceau şi filmele mai sentimen-
tale, westernurile, poliţistele, Andreea cred că noi doi sîntem
două suflete gemene, ce mai! zău, am rămas blocat de atîtea
potriviri, un singur lucru mi-e teamă – să nu zîmbeşti de mi-
ne, am citit şi Shakespeare integral şi îmi place teatrul
enorm, ai văzut piesa aia de Teodor Mazilu? aia cu Proştii sub
clar de lună, eeei? zici că te-am pus pe gînduri serios? da’ ai
auzit de ailaltă – Au pus cătuşe florilor? s-a jucat în pielea
goală, imaginează-ţi! şi la Puricele am fost cu Horaţiu Mălaie-
le, aoleu, te-am pus pe gînduri rău de tot, mai spune şi tu
ceva acolo! ce am eu mai bun este sufletu’, ăsta mi-e sufletu’,
asta mi-e casa, să aşteptăm destinul să vedem ce soartă ne
hărăzeşte să vă trăiască limbajul! aţi ascultat o emisiune bîi-
guită de Călin Gheorghe şi Răzvan Exarhu, încă o dată înche-
iem aici această emisiune nesfîrşită care vă aparţine în în-
tregime, de la naştere pînă cînd... ăăă... pînă cînd! aloo! firma
de curve?
nu, greşeală, aici e firma de fotomodele
ooo, bine, aici vroiam să nimeresc, sunt Nicu! nevastă-mea
doarme dincolo, de aia vorbesc aşa încet, sper să nu se
trezească şi dacă se trezeşte, tu să-i zici că eşti vară-mea, bi-
ne? aş suna şi eu la o firmă de curve, că pentru 3950 de lei pe
treizeci de secunde o fuţi pe aia de nu se vede, da’ mi-e frică
de ce să-ţi fie frică mă’ Nicu?!
păi sida e mare
mă Nicule mă... sida prin telefon?!
nu, fată! Te duci acolo şi o fuţi pe aia în direct...
ahaa, înţeleg... în direct... braţele mi le sprijin pe grilajul
îngheţat al balconului, gîndurile mi le sprijin pe umeri, pri-
157
 virile pe străzi, străzile pe degetele de la picioare, picioarele
în balta de peste drum care provoacă toate reacţiile alea în
lanţuri bulbucate şi umede, din balcon le văd, da’ numa’ pen-
tru că sclipeşte becul ăla de neon din colţ chiar deasupra apei,
gata, mi se face dintr-o dată frig aşa că mai bine mă retrag, îl
reazem pe Nicu vorbind mai departe singur de caloriferul
din cameră şi execut un salt peste pervaz înăuntru da’ mi se
încîlcesc picioarele din greşeală în firul telefonului futu-i ca-
re se prăbuşeşte zgomotos pe mochetă alooo! Andreea, ce
faceţi mă acolo? vă bateţi!? nu, încă nu, îmi amintesc doar
cum mergeam zilele trecute spre studio, de pildă, vreo zece
povestiri erotice aveam de înregistrat, în 133 mi-a venit
să-mi sprijin capul de bara aia metalică şi slinoasă, întîm-
plător prin faţa proteveului se plimba Exarhu însuşi, n-avea
nici o gară cu nimeni, avea ochelari de soare şi pantaloni
largi, fluturînd în vînt zălog de legămînt, în studio m-am în-
curcat de vreo trei ori între litere, nu apucasem să citesc tîm-
peniile alea decît o dată, între două ţigări, scrisul ăla îngră-
mădit, ilizibil, da, iubitule, vreau să-ţi simt sexul, daaa, oh, aşa,
mai adînc, mişcă-te în mine, mmm, penetrează-mă odată că
nu mai pooot! mîngîie-mi sînii – înregistrările alea soft, fără
vulgarităţi sau şocuri substantivale, verbale, interjecţionale
sau cum or mai fi fost, că mai sînt şi celelalte – povestirile
hard, las’ că pe alea le înregistrăm săptămîna viitoare, le-ajung
labagiilor astea pînă atunci, ok, mie-mi convine, mai ales că
mi-au amorţit mîinile pînă mai sus de coate, ca niciodată, nu
le mai simţeam aproape deloc, mi s-au împrăştiat şi foile la
un moment dat pe jos, le scăpasem dintre degete, poate
mi-am încleştat palmele exagerat sau am gemut prea din sto-
mac, prea din inimă, că altfel nu-mi explic, mă enervasem pe-
semne, nu reuşeam să-mi scot din cap figura lu’ Exarhu plim-
bîndu-se pe trotuarul ăla aşa relaxat, fără nici o treabă, s-a
intersectat şi Cristi în tot amalgamul ăla de cuvinte, fix el îmi
lipsea în cofetăria de lîngă Arhitectură, vorbind de fenome-
nologia morţii la Heidegger, minunîndu-se aşa de frumos –
maaamă, ce cap a putut să aibă omu’ ăsta, cu făraşu’ mă cu-
leg de pe jos după ce citesc cîteva pagini, parc-aş fi un pietroi
pe lîngă el, fir-ar, după ce ies din studio pe hol şi trag cu sete
cîteva fumuri din ţigară mi se înceţoşează privirea cu tot
felu’ de dungi verzi şi albastre, huaaai, să vezi că acuma mi se
158
scoală să leşin şi o să mă culeagă şi pe mine cu făraşul de jos
fără nici un Heidegger în preajmă sau în cap ci cu foile astea
împrăştiate aşa de artistic în jurul meu, futu-i, Marius, am
aşa o presimţire despre cum îmi ratez eu sistematic opera şi
existenţa şi mă simt amară – să-i treacă acuma prin minte
vreunui canibal să mă mănînce, instantaneu şi-ar da seama
că nu-s bune la ronţăit oasele mele şi sîngele i s-ar părea prea
acru la gust şi greu de înghiţit pustietatea asta a omului lipsit
de credinţă greu de digerat şi străzile fiindcă nu mai clipesc
ascuţit ca nişte pleoape nedormite, nu mai luceşte nici aerul
a vrajă şi nici tramvaiele nu-ţi mai poartă-ntre roţi zîmbetu’
şăgalnic, cît despre tremuriciul ăla neurotic care-mi traversa
zilele şi nopţile, ei bine... da, mizerabilă noapte, Marius iubi-
tule, adineauri s-a enervat un tip fiindcă i-am răspuns prea
ironic la telefon, credea că fac mişto de el, poate că avea drep-
tate, nicicum nu-mi iese starea de curvă, nu reuşesc să mă
montez de nici o culoare – prostănac actor de provincie, par-
că asta aş fi, superficial şi contrafăcut, se întîmplă ceva şi cu
lumea asta, nici ţigările fumate pe balcon nu mai adîncesc
noaptea ca pe vremuri, nici cafeaua nu mai are gustul ăla
magic iar la sfîrşit se trezeşte şi tîmpitul ăla să sune ca să mă
întrebe „auzi, Andreea, tu iubeşti?”
„...mda” ezit eu pe bună dreptate
„ei bine, află că mi-e milă de tine!”
„ei bine, pula-n beci!” tipul afaceristului clasic, îl identific
în cîteva secunde iar într-un sfert de oră începe să-mi poves-
tească de altfel cam cîte probleme are cu cheresteaua din Bacău
„deci ne futem sau ne milogim acuma iubitule?” fără vrăjeală
şi fără mangleală, da?
fiecare lucru la locul lui, stele normale şi mici, trotuar fix
şi nemişcător, parcă n-am mai avea rădăcini înfipte-n vis, fu-
tu-i, parcă n-aş mai avea pe ce să-mi sprijin febrilităţile, o fi
asta adevărata luciditate, marius, tu ce crezi? adică nu aia
veche, nu amplificarea aia de lucruri şi tremuriciul aerului şi
mersul asfaltului sau pasul gîndacului? te pomeneşti că alea
ţineau doar de sensibilitate şi de simţuri prea-senzitive? sau
lucid e omul care percepe conturul fix – ăsta e un creion şi
nimic altceva decît un creion? fir-ar marius după tine ce
înseamnă să fii lucid? că eu una cre’ că m-am încurcat
noapte bună andros lasă că mai comunicăm şi mîine o dată
159
 Nici un mîine, Andreea! azi! acum! că de cînd te aştept
mi-a crescut barba şi mi-a îmbătrînit pula cu doi centimetri,
mă fată, să moară mama!
Salut voios de pionier, da’ cu cine am onoarea, mă rog fru-
mos? tresar, mă rup de gînduri şi alte alea şi mă străduiesc
să recunosc urgent vocea, da’ nu reuşesc, deşi îmi sună tare
familiar în urechi, sigur am mai vorbit cu tipu’ ăsta de vreo
patru, cinci ori – eeei, roagă-te tu mult şi bine, iepuraş, eu tot
Marin Chiţac am rămas sau Chiţac Marin, la alegere, ia zi, te
întîlneşti astăzi cu mine sau iar nu te lasă ăia să ieşi pe nicăieri?
Băi Marin Chiţac ţi-am mai spus că n-avem voie să ne în-
tîlnim cu cei de pe fir, zău că mi-eşti drag şi zău că mor de
curiozitate să te văd... da’ nu se poate – mă miorlăi cum pot
eu mai bine numa’ să-l conving să renunţe la idee, numa’ să
schimbăm subiectu’
Lasă, mă Andreea, aşa zici de fiecare dată, da’ să ştii că
m-am interesat io pentru tine, nu vă face nimeni nimic dacă
vă întîlniţi cu cîte unu’ din naşti în paşti, am auzit că altele au
făcut-o, da’ eşti tu aşa mai pe invers, las’ c-o să-ţi pară ţie rău!
o să vii tu să-mi ceri maşinuţele... şi atunci n-o să-ţi dau nici
una, aşa să ştii!
Face pe îmbufnatu’ da’ o să-i treacă imediat, de fiecare da-
tă cînd sună mă cheamă la o cafea în oraş, de fiecare dată îi
spun că nu se poate, deja s-a obişnuit, da’ ne vrăjim totuşi aşa
în gol – atunci hai mai bine să ne futem şi noi în gură un pic,
să ne mai treacă timpu’, să mai schimbăm o impresie, o aten-
ţie, o măslină, să ne futem în ciuda pulii, cum ar veni... ai au-
zit de orgasmometru? scrie în toate ziarele de azi despre el,
ştii cum funcţionează? deci să-ţi explic, acest obiect de frî-
nare se foloseşte în următoarele contexte: îl găseşti şi nu
funcţionează, nu-l găseşti şi atunci pleci dracului să-l cauţi
Auzi, Marin Chiţac, aş avea o întrebare pentru tine, ai idee
ce înseamnă luciditate? cum vine aia adică să fii lucid, după
tine, aşa...
Lasă-mă cu textele astea mă Andreea, că eu abia azi mi-am
dat seama că efectiv numa’ cu o femeie frumoasă m-aş în-
sura, o ţin aici, în adîncul străfundului sufletului meu şi o aş-
tept să apară de după un colţ, de undeva şi atunci o să fie ca
şi cum te-ai trezi brusc cu o conştiinţă după cap, ţi-ar fute
unu’ aşa o conştiinţă după gît şi atunci nu mai ai chef şi nu
160
mai simţi nevoia să ţi-o tragi cu nimeni altcineva, poate că
atunci înseamnă că eşti lucid dracu’ ştie da’ e clar că deci ga-
ta! te-ai îndrăgostit şi trăieşti un sentiment ciudat de consex...
Marin Chiţaaac, nu mai pricep nimic! izbucnesc în rîs ne-
încrezătoare deşi ştiu că are şi el dreptatea lui da’ mă fac că
plouă, că ninge, că mai sună cineva – fii atent iubitule, ziceam
că într-o bună dimineaţă mă găseai tu pe malul mării, ce crezi
că făceam acolo? făceam plaaajă doamne iartă-mă şi te apro-
piai tu de departe şi te întrebai în gînd ce naiba caută fata as-
ta aşa de dimineaţă pe nisip? ce să caute, i-o fi frică de mulţi-
mile de mai tîrziu, mulţimea aia gălăgioasă şi împuţită de la
amiază – ghiceai tu imediat şi te apropiai tiptil de mine, că de
departe ţi se părea că-s tare frumoasă, de aproape încreme-
neai de-a dreptul, pentru că de-adevăratelea sînt brunetă cu
ochi de drac care te bagă-n boală imediat iubitule şi-s subţi-
rică la mijloc şi am nişte sîni fabuloşi nu chiar ca ai Pamelei
Anderson da’ frumoşi nevoie mare, ce mai, ţi se scula pula
cînd mă vedeai cum zac acolo întinsă fără griji, îţi spuneai că
poate fix pe tine te aştept, mie îmi tremurau un pic pleoapele
fiindcă simţeam o umbră nedesluşită în dreptul ochilor, da’
nu îndrăzneam să-i deschid să văd cine dracu’ îmi fură din
soare, te opriseşi tu chiar în dreptul meu, mă măsurai acuma
cu privirea hămesită, bănuiam eu c-o fi vreun tip care se
holbează la mine si-mi ziceam în sinea mea deh, se uită el cît
se uită, da’ pînă la urmă tot o să plece, habar n-aveam că era
vorba tocmai despre tine, de unde era să ştiu? şi după aaaia...
ce să vezi? nu-ţi mai vine să pleci, iubitule, îţi vine brusc să
mă fuţi, aşa că te întinzi tiptil lîngă mine iubitule şi începi să
mă atingi cu un deget printre ţîţe şi mai jos, îţi strecori încet
mîna în bikinii mei şi te uiţi pe furiş la mine, oarecum spe-
riat, că nu ştii cum o să reacţionez, „da’ dacă sare fata ca arsă
şi-ţi trage una cu geanta-n cap?” numai că pizda mă-sii, îmi
plăcea la nebunie ce făcea el cu degetele între picioarele me-
le, mă topeam instantaneu ca un ness frape, nici nu îndrăz-
neam să mai deschid ochii acuma de teamă ca nu cumva să
se spulbere atîta amar de plăcere aşa că îmi înfig degetele în
nisip şi strîng tare din pleoape, strîng tare între degete un
pumn de nisip şi tocmai atunci... huaaai! să-mi fut una, cînd
mi-era lumea mai dragă cînd credeam c-o să-şi strecoare şi
al doilea deget înăuntru – să-mi intre aşchia asta de scoică
161
 sub unghie! o înţepătură din aia dureroasă şi ascuţită şi fir-ar
ale dracului toate scoicile astea mărunte de pe plajă! cre’ că
n-au mai curăţat-o de paişpe ani pe puţin! mi-au dat lacrimi-
le instantaneu, am întors capul, mi-am scos mîna din nisip,
am deschis ochii, începuse să-mi curgă sîngele de sub unghie
amestecat acolo cu fire de praf şi scoici mărunte de tot fu-
tu-i! stai să-mi pun nişte spirt aici, să nu se infecteze dra-
cului... şi cum m-am întors un pic, am simţit mişcîndu-se iar
degetul înăuntrul meu, o, doamne, iubitul! uitasem complet
de el, cum dracu’, uite-aşa, în schimb el ce crezi c-a făcut, băi
nu mi-a venit să cred, mi-a luat atunci mîna şi a început să-mi
sugă liniştit degetu’, m-a omorît cu gestul ăsta, adică... să-mi
bag picioarele, nu mă aşteptam la aşa ceva... să-mi lingi tu pi-
căturile de sînge de pe unghie, iubitule, hmmm... daaa, îmi
place... mdaaa, vreau să-ţi simt buzele în palmă, ai, da, da! şi
la încheietura mîinii... o să înnebunesc iubitule de atîta exci-
taţie! ci fute-mă odată că nu mai pooot! fute-mă! acum! repe-
de pînă nu mă răzgîndesc – şi de fapt cum dracu’ m-aş putea
răzgîndi, încep doar să respir mai sacadat, mai gutural, mai
convingător – vaaai, ce drăguţă eşti!...
nu-i aşa? drăguţă şi durabilă şi întind mîna să-mi sting ţi-
gara în scrumiera de lîngă telefon şi fără să-mi dau seama
apăs aşa de tare mucul pe sticla aia murdară încît crapă, fan-
tastic, a crăpat ţigara în scrumieră, a pocnit surd şi îndesat şi
cum spuneai că te cheamă, iubitule? ah, Marian... din Buzău?
i-auzi, ce interesant!
ce sleită mă simt dintr-o dată ce aprinsă şi uscată vara as-
ta din aerul transpirat şi sacadat din omul ăsta care sună fă-
ră carne fără oase, cu organele-n voce încropite la repezeală
din sunete subţiri labagiul – omul oral, omul text, nu ca
Marius care este era a fost tot ce poate fi mai simplu într-o
curgere de zile – aerul, pîinea, apa, ţuica, uneori parcă am fi
căsătoriţi de paişpe ani, intră-n baie, face pişu în timp ce mă
spăl eu pe dinţi şi îl privesc cu coada ochiului cum stă aşa
drept în fata wc-ului şi cum pare de două ori mai înalt – îmi
opreşti şi mie un pic de apă caldă în cadă? mi-e foame – face
un pas şi ajunge în spatele meu, îşi aranjează părul în oglin-
dă, mamăăă, ce bine arăt! singur mă minunez uneori cum pot
să fiu aşa de mişto!

162
 vaaai, Marius, aceste cuvinte ne doare, ceea ce vă dorim şi
dumneavoastră! parafrazez şi-i trag un şold în coapsă, se
lipeşte Marius de mine şi îmi înconjoară mijlocul cu braţele
şi se freacă încet de fundul meu gol Maaarius!
Andreeea!
Ce faaaci? îmi iese aşa o voce de miorlăită în situaţiile as-
tea, într-o clipită mă umezesc, mă zbat să scap, mă foiesc –
bine Andros, las’ că ajungi tu la mine, vii tu să mă rogi şi atunci
n-o să mai vreau eu! o să mă duc să mănînc pur şi simplu!
dacă vrei să comunicăm hai în bucătărie
Sau invers – întinde mîna, ia cratiţa cu cartofi din frigider,
o pune pe aragaz, se învîrte apoi prin bucătărie aşa în pielea
goală, îşi aprinde o ţigară, se scarpină pe burtă, se ridică în-
cet de pe scaun şi-mi spune ieşind – dacă vrei să comunicăm
hai cu mine în baie unde intră cu zgomot în cadă, pleoscăie
apa, se bălăceşte Marius acolo ca o raţă şi îşi tot freacă pielea
cu buretele ăla pînă cînd o simt eu roşie şi arsă în palme cum
stau aşa ghemuită cu picioarele ridicate pe capacul wc-ului
si-l privesc cu obrajii sprijiniţi în genunchi, al dracului de fru-
mos te-a făcut mama ta Marius iubitule – cam cît ai de gînd
să-ţi mai freci pielea acolo, Marius!?
Cum adică o frec? dimpotrivă! rîde printre picăturile de
apă care i-au aterizat pe obraji – o spăl pur şi simplu, ce, tu
nu faci la fel?
Nuuu, eu nu suport să fac baie aşa de lung şi de mult... mă
plictisesc...
Ei, na!? uite că eu nu mă plictisesc, vreau să fiu curat, e va-
ră, bărbaţii transpiră, n-am chef să miros urît cînd mă duc
să-mi vizitez gagicile, care gagici Marius? eh, alea vechi, nu le
ştii tu, da’ află că-s multe, e vară, ne acoperim cu un cearşaf
subţire şi ne trezim de trei sau patru ori în fiecare noapte nu-
ma’ pentru că mîna mea atinge din întîmplare coapsa lui sau
îmi ridic eu genunchii la piept şi din greşeală îi ating pula cu
vîrful degetelor şi pînă să ne dezmeticim noi de-a binelea
sîntem hăăăt departe înşurubaţi în fenomen în noi înşine în
vara asta uscată de care mă ascund în pat, mă strecor sub cear-
şaf, Marius bate ceva la maşina de scris, vrea să facă nu ştiu
ce eseu despre Veacul de singurătate, fumează şi apasă rar
pe clapele maşinii de scris – fumez şi-mi apăs rar paşii pe as-
falt pe străzi pînă cînd mi se subţiază picioarele şi tălpile şi
163
 încep să plîng cu o furie mocnită-n oase şi să-i car la pumni
în burtă în stomac în cap de spaimă că mi-a furat ochii mi-a
curs sîngele mi-a zdrelit picioarele s-au închegat urmele aco-
lo şi m-am albit – la cine te gîndeşti acuma Andros? se întind
privirile lui lacome peste mine, mă priveşte Marius cu sprîn-
cene încruntate – la Agopian bine-nţeles, că parcă numa’ lu-
mină sau întuneric ar exista pe lumea asta şi drumul subţire
dintre ele, parcă acuma ne-am fi trezit şi noi singuri la mar-
ginea dimineţii ăleia şi parcă am fi văzut cu ochii noştri şo-
bolanul cum se furişează şi cum îl apucă Ioan de coadă si-l
ridică spre geam – ce-ar fi bre să-l mîncăm? sclipea vocea lui
lihnită şi într-atît îi înveseli ideea încît în febra ei au mai
prins trei şobolani pe care îi gîtuiesc scurt. Privesc apoi fer-
iciţi la leşurile lor şi Armeanul începe să spună o poezie – ce
fel de poezie, Andros!?
nu mai ştiu, că l-a oprit Ioan la timp, se făcuse în zid o ure-
che mare şi curioasă iar armeanului i s-a făcut poftă să se pi-
şe în pîlnia urechii sau măcar să scuipe în ea şi atuuunci... ce
să vezi?! urechea se transformă înapoi în zid mucezid şi umed
aşa că se întoarce şi Armeanul la primul şobolan şi umflîn-
du-se în plămîni cu aer îi suflă şobolanului în cur pînă-l face
de două ori mai gras şi după aia astupă gaura cu degetu’ şi
respiră uşurat în sfîrşit şi apoi scoate degetul brusc şi-ţi dai
seama Marius că atunci trupul animalului explodează deoda-
tă şi e aruncat afară din piele cu o bufnitură de puşcoci care
o sperie pe Ioana
ce face?!
o sperie pe Ioana şi operaţia se repetă aşa încă de trei ore
sfîşiem apoi burta cu o unghie pe care în prealabil o ascu-
ţim o vreme pe zid apoi scoatem măruntaiele, Ioana-ncepe
deja să cureţe usturoiul, i-a trecut spaima şi un miros plăcut
ne gîdilă nările, ne schimbă gîndurile triste de le-om fi avut –
ne oprim la un moment dat fiindcă apar patru soldaţi cu pri-
viri de oameni nedormiţi care ne baaat! huai de capu’ meu,
ne snopesc în bătaie pînă cînd se plictisesc şi uite aşa tră-
iţi-ar ne lasă ăştia pe toţi leşinaţi într-un colţ şi se cară
primul se trezi Ioana – nu-şi mai aducea aminte nu mai
ştiam pe unde-am fi aşa că l-am întrebat pe armean unde
dracu’ sîntem, vocea mea l-a hotărît să-şi deschidă ochiul

164
uriaş de-l avea în mijlocul frunţii – eşti ca un fel de ciclop!
i-am strigat
el clipea nedumerit din ochi – eşti ca un fel de Bjork, bre! îmi
răspunde cu ciudă şi încearcă o vreme să-şi pună ochii la loc.
Dar nu reuşeşte. Priveşte nedumerit lumea cu ochiul din
frunte şi lumea se înfige în el, îşi bagă pula netrebnică în
ochiul lui, îl sperie de moarte mă sperie de moarte îmi trag
repede pătura pînă sub gît sub nas îmi acopăr urgent toţi ochii
părul ţeasta întreagă o ascund sub cearşaf poate aici să mă
liniştesc un pic, să citim mai departe – nu, nici aici nu se lea-
gă frazele din carte aşa că o las jos pe covor, lîngă pat, încep
să bat cu degetele de la picioare un ritm alert, nerăbdător, de
sub cearşaf nu se vede decît un ghemotoc, o vietate năucă,
prin ochii ei parcă m-aş uita la Marius pentru prima oară, îl
privesc pe sub pleoape pînă cînd nu mai pot, îl înghit cu
totul, chiar în momentul ăsta descoperă nu ştiu ce sens as-
cuns al cărţii, începe să-mi, vorbească febril despre ea – ce
ciudat că nu mi-au venit în cap ideile astea atunci cînd am
citit-o, îţi dai seama Andreea că e vorba aici despre – îhîm se
desfăşoară un zîmbet larg din pat pe buzele mele da’ îl as-
cund repede sub cearşaf şi deschid ochii acolo: aproape în-
tuneric, se mai strecoară o dungă de lumină subţiată, cîte un
pocnet sec al maşinii de scris în rest, ce să vezi? în toate păr-
ţile, în stînga şi-n dreapta şi dedesubt miroase a Marius, s-a
impregnat peste tot mirosul lui de piele care se umezeşte în
dragoste şi transpiră de dragoste cu ochii larg deschişi în-
cerc să ating mirosul ăla, să-l văd, să-l ţin minte să-i ating
apoi pielea subţire cu unghia să-l vreau repede înăuntru şi
atunci să întind gîtul ca o girafă ca să-i ating buzele şi nu ştiu
cum naiba să se aplece el brusc în acelaşi timp şi să ne izbim
dinţii aşa sec şi zgomotos aaai, scuză-mă! şi repede şi vino-
vată mă lipesc înapoi pe pernă, îl privesc cu ochi îngroziţi –
sprijinit într-un cot îşi şterge Marius picăturile de sînge de
pe buze, apoi se apleacă încet şi îşi alunecă fruntea între umă-
rul şi gîtul meu şi rămîne acolo, rămîne frumos acolo pînă
într-un tîrziu cînd se înalţă iar şi de atîta mocnită plăcere mă
zbat şi îmi tresare genunchiul cu un fel de zvîcnet de nestă-
pînit şi îl nimeresc fix în zona crepusculară fix între picioare
futu-i! strîng tare din pleoape, nici nu trebuie să-l văd, îl simt
imediat cum se crispează brusc şi se rostogoleşte lîngă mi-
165
 ne – Andreeea! poate ai de gînd să-mi rupi şi-o mînă pînă di-
mineaţă!?...
Maaarius... iartă-mă, n-am vrut...
bine-nţeles că n-ai vrut, ar fi fost culmea să mai şi vrei – în-
cearcă Marius să glumească, zîmbeşte un pic forţat şi se apro-
pie de fereastra deschisă şi scuipă sănătos în noapte, de fapt
îl doare rău, îmi dau seama după cum iese din cameră şi in-
tră în baie, se aude apa curgînd, îmi muşc degetele îngrozită,
mă întorc cu faţa la perete, ai, Marius, îţi scriu imediat o poe-
zie numa’ să uiţi de gafa asta brutală fiinţa lui se strecoară sub
pleoapele mele se înfiripă din sunetele ascuţite ale grotelor sco-
ţiene, ale mării portocalii – ascultam Loreena McKenith în
seara aia iar
capul lui verde, capul bunei speranţe
se lungea – şarpe sufocant
se încolăcea în jurul oaselor mele făceam dragoste cu toată
pielea din afară, cu toată pielea dinăuntru
care s-a despicat brusc în fîşii lungi
s-a împurpurat şi a plecat
devorator iubitul meu, mi-am şoptit uluită
curînd mă voi transforma
în afişul publicitar care îi limpezeşte privirea
dimineaţă devreme curînd se va transforma
în apa vie pe care o beau noaptea tîrziu nu există
democraţie – scriu unei nopţi, unei zile de dragoste care nu
s-a întîmplat niciodată şi care este deja imprimată
pe umărul meu drept – tatuaj barbar sonor şi trădător
asta e poezie?! mă întreabă Marius ironic peste cîteva zile
cînd găseşte foaia cu versuri în maşina de scris – Andreea!...
asta ai scris-o pentru mine? adică eu aş fi tatuajul barbar şi
trădător? şi brutal pe deasupra? hm... pufneşte din nas şi zîm-
beşte înţelegător, dă din cap a neputinţă şi mă mîngîie pe creş-
tet şi nu-mi dau seama ce naiba vrea să spună gestul lui –
fetiţo, mai încearcă, ai timp să scrii şi poezii mai bune
poftim?!... adică nu-ţi place?
eu zic c-ar fi bine să mai încerci
eeei, vax, lasă-mă-n pace, n-o să-ţi mai arăt niciodată nimic
cum vrei, ridică din umeri nepăsător, mie oricum îmi plă-
ceau alea cu strofe şi rime

166
 băi, mă laaaşi!? da’ ce naiba, sîntem în evul mediu să scri-
em cu rimă şi strofe? în poezia modernă avem voie să scriem
liber, Marius, se desfiinţează toate graniţele poeziei clasice,
îţi înşiri gîndurile pur şi simplu pe foaie, nu te mai împiedici
în şmecherii cu rime şi strofe şi atunci chiar totul poate să
devină poezie, şi semafoarele şi strada
poftiiim?! semafoarele şi strada ar fi poezie după tine!?
împinge cît colo Dragostea lui Cărtărescu şi-mi zîmbeste strîmb,
parcă dezamăgit, apoi se răzgîndeste şi se uită la mine cam
oblic şi cam jucăuş, jubilează acuma cînd mă vede aşa por-
nită şi agitată, Andreea, ce prostii scoţi din tine! adică oricine
îşi înşiră gîndurile cît de cît artistic şi le publică într-un vo-
lum poate să spună că scrie poezii?
ăăă, da... dau înapoi un pic, apoi mă răzgîndesc şi revin în
forţă – da! în definitiv oricine poate încerca, dacă reuşeşte sau
nu asta-i altă poveste
băi, mai lasă-mă, se ridică din pat şi începe să se îmbrace,
îşi trage blugii pe el cu gesturi repezite şi neglijente şi îşi tra-
ge fermoarul şi se întinde uriaş peste mine după cămaşa în
carouri mototolită pe pernă sub capul meu încă din timpul
dragostei de acum o juma’ de oră – păi aşa mi se scoală şi
mie să scriu o poezie, nu?
se dezechilibrează şi scapă din mînă pantoful pe care în-
cearcă să-l încalţe, se agaţă cu o mînă de clanţa uşii, o întinde
pe cealaltă spre mine, face pe actorul recitator acuma, încep
să rîd ca dementa – Marius, eşti caraghios
fii atentă aici creaţie, da? mi-aş băga pula punct într-o
mare de oameni punct
se uită la mine cu satisfacţie, apoi se apleacă, îşi ridică în-
cet pantoful şi mă urmăreşte cică încremenit cu o nerăbdare
ascunsă – spune şi tu acuma, Andreea, asta-i poezie? Izbuc-
nesc în rîs şi-l privesc cîteva clipe lungi şi dragi, încă se ba-
lansează cu pantoful în mînă şi aşteaptă verdictul – ăăă, eu
aş zice că este poezie, încadrabilă, ce-i drept, într-un gen liric
un pic mai deocheat. Da’ e poezie! fiindcă se petrece la mijloc
o metaforă, Maaarius! un om normal nu poate să-şi bage pu-
la într-o mare de oameni, poţi să-ţi bagi pula într-unul sin-
gur, într-una singură, da’ nu într-o mulţime... sau o fi un fel
de hiperbolă frustrată aici, Marius? tu eşti foarte supărat pe
lumea asta dacă vrei s-o fuţi fără să clipeşti
167
 îşi lasă pantoful să cadă zgomotos pe covor – hiperbolă pe
dracu’! mă duc după ţigări că văd că nu ajung la nici o con-
cluzie pozitivă cu tine...
ia şi-un Caţavencu dacă tot ieşi, strig în urma lui, că noi
am uitat ieri să-l cumpărăm, bine bine, îl aud mormăind de
după uşă, apoi dispare, apoi mă întind eu după agendă să văd
de program şi de turele din zilele următoare, miercuri lucrez
de noapte, vineri e zi liberă iar sîmbătă îmi alunecă dintre
foile agendei scrisoarea sosită la firmă zilele trecute pentru
Lia, am luat-o pe furiş de pe birou după ce-au citit-o toate fe-
tele, după ce s-au prăpădit de-atîta rîs şi miştocăreală am
adus-o acasă, am întins-o pe pat şi mi-am zis c-ar fi păcat să
se piardă, maaarius, să vezi şi tu ce minunăţii – despre urma
lor n-o să se mai ştie nimic, n-o să mai rămînă decît neşte cu-
vinte zgribulit alunecate într-o noapte nebună, n-o să mai ră-
mînă decît această scrisoare a toată faţa pămîntului pe care a
scornit-o el, am furat-o eu, cel mai sus iscălit, căci ironia sor-
ţii a vrut să fiu rob pe moment, rareori mai credeam că voi fi
liber iubirea să o cunosc în adevăratul ei sens, nud şi deplin al-
tar de lumină – asta-i iubirea!
O, Elenă a sufletului meu, unde te-ai ascuns în aşteptare? în
Troia lui Paris? În Atena lui Agamemnon? în Sparta lui
Menelau? Sau în Itaca plină de farmec a lui Ulise? Sau ai fost
prizonieră în insula Circei? Sau în Egiptul antic regină ai fost?
Ori în Bizanţ domnit-ai duios, supus fiindu-ţi eu un paj cre-
dincios? Dar te-am găsit în sfirşit printre veacuri şi sper şi cred
că mă vei primi să-ţi fiu alături – la picioarele tale. Deplin şi
nobil – senin în gîndire. Slujind cu plăcere. Tăcut în iubire.
Aş vrea să-ţi cînt ceva
Ce acum e pe inima mea
Aş vrea să-îi spun de mult cît te iubesc
Şi cred că acum totu-i firesc
De cînd te-am auzit
Răsuflarea mea a pierit.
Glasul tău minunat, suav, dulce, de o dulceaţă asemeni am-
broziei mă face să mă simt minunat în acest miez de noapte
nebun ca mine. Glasul tău m-a mîngîiat în nevoia mea de co-
municare, de ieşire din cotidian. Glasul tău mi-a redat speran-
ţa de viaţă. Glasul tău, izvorul limpede al sufletului tău, a reu-
şit să aprindă în mine văpaia necontenită a ceea ce eu, la
168
această oră nu pot defini. Vocea ta e blîndă şi mîngîietoare.
Iartă-mă dacă repet ceva din ceea ce am spus la telefon, dar
asta simt. Deşi nu te văd, simt privirea ta sfredelind interiorul
sufletului meu cercetînd şi întrebîndu-se: oare cu cine am de-a
face? Este un om bun? Poate cineva să-mi dea un răspuns? Te
asigur din toată inima mea de nobleţea şi puritatea sufletului
meu. Prin vocea ta, ai aprins în mine o candelă nestinsă, o lu-
mină ce îmi va purta de grijă atîtpe timp de noapte, cît şi în
timpul zilei, o lumină mai puternică decît soarele eclipsat şi
neeclipsat. Fiorii vocii tale mi-au înfiorat mintea, gîndul, ini-
ma, ochii, trupul Dulceaţa vocii tale, of! Ce să fac? Asta-i rea-
litatea, domnule! ăsta-i dement, Andreea, sau e ţicnit de-a
binelea?!
nici nu ştiu cum să-l definesc, Marius, el zice c-ar fi avocat
în Constanţa, Carol îl cheamă, a scris foile astea pentru Lia
după ce-a vorbit cu ea trei nopţi la rînd acuma vrea să vină la
Bucureşti s-o vadă, chiar dacă e căsătorit de patru ani cu o
juristă şi-au dat deja întflnire, da’ ea n-o să meargă, un gînd o
animă totuşi, tipu’ e bogat şi mai are şi un volvo negru un
gînd mă animă totuşi pe neaşteptate: „Iubeşte şi vei fi iubit!”
Dar se pare că platonismul iubirii mele care a pus stăpînire pe
mine încă de pe băncile liceului, nu îmi permite să pot iubi cum
aş vrea. Să pornesc un drum nou, „pătruns de o dragoste cura-
tă/ credincios unui vis ademenitor...”? (Puşkin, 1829, poezia „A
fost odată un nobil cavaler”) şi, pornind pe drumul nou, să
spun asemeni lui Cezar la trecerea Rubiconului – alea jacta est!
Dar oare ce îmi rezervă zarurile? Uneori poţi să cîştigi, al-
teori poţi să pierzi. Dar mai sunt eu capabil să pornesc pe un
alt drum? Se spune că odată ce ai ales un drum în viaţă nu te
mai poţi întoarce. Dar oare ce poţi face dacă acel drum se în-
fundă sau este greşit? Să mergi pe el pînă la capăt afundîn-
du-te în nefericirea ta, murind cu gîndul că un vis îţi putea
schimba destinul? Dar dacă şi acel vis ţi-ar fi oferit tot un ast-
fel de drum? Stai şi meditezi şi te gîndeşti că, uneori, ar fi fost
bine să aplici principiul că „încercarea moarte n-are”. Doar de
aceea eşti om! Să încerci cît mai multe variante şi s-o extragi
pe cea norocoasă.
Dar oare şi cu dragostea să mergi la fel? La risc... ca la o
loterie? Iată o întrebare al cărei răspuns nu îl înţeleg pe
moment. Poate că o să mi-l dai tu. Cînd şi unde? Sunt întrebări
169
 la care doar vocea ta din eter îmi poate răspunde. Şi continuu
să visez la vocea din eter... şi simt că şi ea, influenţată de cele
spuse de mine, în această noapte sublimă, mirifică, de poveste,
se gîndeşte la mine, la cealaltă voce din eter şi îmi pun între-
barea: oare de ce nu ne-am întîlnit mai devreme cînd totul era
posibil, cînd totul ar fi fost altfel?
Neînţelese sînt căile Domnului, spune un pasaj din Biblie.
Tot ceea ce simt în acest moment este o înfrigurare bolnăvi-
cioasă. Voi aştepta cu înfrigurare reîntîlnirea cu vocea din eter,
după acel scurt şi crud: la revedere! Aştept să văd reacţia ei
cînd va da ochii cu mine. Va fi o dezamăgire cruntă pentru ea
sau nu? Pentru mine în orice caz va fi o fericire! O undă de fe-
ricire blîndă va cobori peste sufletul meu. Mai presus de tot şi
de toate voi căuta să par calm şi să analizez: ce se întîmplă cu
sufletul meu?
Sufletul meu tremură ca o frunză în bătaia vîntului. Mintea
îmi este confuză şi tulburată. Prisma prin care întrezăream ade-
vărul s-a răsturnat. Toate ideile mele despre lume şi viaţă nu
mai valorează doi bani. Ce m-a făcut să mă schimb într-atît?
Scriu, scriu şi iarăşi scriu şi nu găsesc nici un răspuns, nici o
rază de lumină printre nourii ce mi-au cuprins mintea. Nu gă-
sesc nici un pai de care să mă agăţ în încercarea mea de a ieşi
la liman. Să fi fost oare atît de tulburat de vocea din eter? Ce
are mai altfel faţă de celelalte? Nu ştiu. Tot ce ştiu şi pot să
spun cu mîna pe inimă este că m-a fascinat pur şi simplu. Mă
aşteptam să întîlnesc la capătul firului o satisfacţie erotică de
moment, un surogat al dragostei şi, din contră, am întîlnit o
fiinţă minunată, un spirit puternic, bun şi sincer.
Amor est insomnia mentis, ardor intestinus, insatiata fames
ceea ce în traducere draga mea Lia ar însemna că iubirea este
o nebunie a minţii, o ardere lăuntrică, o foame fără saţiu, hol-
da sufletului meu aş vrea să fii
Radioasă şi păşind diafan
Iubirea un suflet senin să ţi-o-mpartă în plină zi
Iar noaptea, nebun să-ţi cerşească amar
Atingerea-ţi dulce, un suflet precar
Ce duios şi nebun cu un clinchet hoinar
Va răzbate cu greu din propriu-i hotar...
Şi dulce şi vesel şi trist şi plîngînd,
Porneşte amăgit la drum suspinînd
170
 Cu crezul specific oricărui naiv:
„Să spere-n ceva, în orice, dar să spere...”
Deşi speranţa e deşartă durere
Sau unii ar spune să nu ne legăm
De lucruri efemere
Cu alte cuvinte, arzînd de durere, declam, „o! Deşertăciunea
deşert! Totul este deşertăciune!” vorba Eclesiastului, deşertă-
ciune sînt eu, deşertăciune eşti tu, deşertăciune e depărtarea
dintre noi doi, doar două lucruri pe lumea asta nu sînt deşer-
tăciune dragă Lia: credinţa în Dumnezeu şi iubirea. Iubirea de
aproape. Sau iubirea de departe...? Sau iubirea medievală, iz-
vorită din lupte, din zbateri de spade, din cuget de preot cu-
prins de văpaie.
În aceste momente mă simt fericit. Corpul meu, mintea
mea, sufletul meu se află într-o stare de beatitudine de nedes-
cris – în aceste momente aş dori să mor şi corpul meu să fie
îmbălsămat cu aroma minunată a vocii tale... ascultă şi vei co-
menta la sfirşit: pînă relativ recent, teologii catolici s-au în-
trebat dacă i se poate recunoaşte femeii un suflet şi Augustin
însuşi se pare c-a declarat mulier facta non est ad imaginem
Dei, că tot ai ameţit-o tu pe Lia cu citatele alea în latină de
n-a mai priceput fata nimic, aşa că bagă la ghiozdan şi află că
prin 1555 încă se mai întrebau popii în sinea lor dacă femei-
le ar fi sau n-ar fi adevărate fiinţe umane, că te pomeneşti
c-or aparţine altei specii, sărim acuma peste cîteva pagini şi
ajungem la pasajele despre Otto Weininger care m-au rupt în
două, trei dacă nu cumva patru fragmente incongruente, mai
ales acolo unde se subliniază că atît memoria cît şi logica au
o valoare etică normativă, pentru că exprimă rezistenţa fi-
inţei, strădania ei de a sta dreaptă, identică sieşi, strădania de
a se reafirma în fluxul fenomenelor interne şi externe, cum
ar veni Weininger zice că în femeie nu există nici memorie,
nici logică, nici etică – ea nu cunoaşte nici un imperativ logic,
nici un imperativ etic, cu atît mai puţin determinarea şi ri-
goarea purei funcţii intelectuale a judecăţii, care prezintă un
caracter evident masculin! şi dup-aia tot el iese la înaintare
cu nişte precizări de ultimă oră, cum că adică n-ar fi vorba
aici de memoria „vitală”, legată de subconştient, durată sau
flux al experienţei trăite, ci de memoria organizată şi domi-
nată de partea intelectuală a propriei fiinţe – ei bine, fix acest
171
 al doilea fel de memorie îi lipseşte femeii, datorită naturii
sale „fluide” şi lunatice, vrei să-ţi citesc mai departe? poate
aşa să înţelegi dracului odată că la nevoie femeia se foloseşte
fără probleme de logica curentă, cu o indiscutabilă abilitate,
deşi nu frontal, ci polemic şi evaziv, ca într-o luptă de ghe-
rilă, într-un mod foarte apropiat de sofistică, îi lipseşte de
asemenea cu desăvîrşire logica înţeleasă ca expresia unei iu-
biri pentru adevărul pur şi pentru coerenţa interioară, care
duce la un stil riguros şi impersonal de gîndire, un fel de im-
perativ lăuntric, propriu bărbaţilor, de fapt nu tuturor, ci
doar bărbatului absolut, face Evola o distincţie mai în faţă şi
explică el acolo cum e cu femeia absolută şi cu bărbatul ab-
solut, da’ asta nu ne interesează deocamdată, deşi
Andreea tu eşti cumva geloasă pe Lia? mă întrerupe Carol
şi-mi taie macaroana cu un fel de veselie cretină în voce, n-a
priceput nimic din ce i-am subliniat pe carte încă de-acasă –
îs geloasă pe mă-ta, nu pe Lia! îmi zic înciudată şi brusc sic-
tirită îl întreb cum o fi vremea la Constanţa cum o fi marea
tot întunecată întorc capul în altă parte cu un fel de silă, nu
profundă ci doar uluită că individu’ a terminat totuşi Dreptul
şi i-a scris fetei aberaţiile alea şi s-a lăsat să curgă la vale ca o
balegă, fără să vadă că la mijloc nu e decît un joc prostesc pe
care eu, jucîndu-l prima, nu mai am voie să-l demasc – Marius!
hai să facem şi noi o revoluţie! vreau acţiune, vreau să se în-
tîmple cevaaa, vreau să se schimbe dracului ceva!
Andreea... tu crezi că nu-ţi dădeam eu acţiune dacă aveam?
da’ acum pe moment n-am, zău că n-am! calmează-te şi lasă
fotoliul la locul lui că l-ai mutat deja de trei ori şi tot în colţ stă
cel mai bine, da? hai aici lîngă mine să citim, ia tu pagina asta,
dă-mi-o mie pe aia cu dosarele chix să mă mai enervez o dată
iau pagina din mîna lui şi citesc o vreme băi şi îmi pregăti-
sem fragmentele alea special pentru el şi am aşteptat să sune
şi-am vrăjit-o pe Crina numa’ să mă lase să vorbesc cu el sin-
gură, futu-i, şi cît mi-a luat să înghit şi să recunosc toate alea
înainte să i le citesc şi cum mă învîrteam în pat pe toate păr-
ţile cu un fel durere în oase ca aia din liceu cînd învăţam ziua
despre Luceafăr şi noaptea visam că mă chemă în stele şi eu
acceptam instantaneu plină de frenezie nu ca fraiera de
Cătălina întindeam mîinile şi ele începeau să se lungească, se
lungeau încet şi picioarele mele, pînă dimineaţă devenisem
172
grotesc de lungă şi acuma nu mă mai voia Hyperion, eram
prea lungă pentru gusturile lui, pentru aşteptările lui, cres-
cusem peste noapte din pămînt pînă-n cer şi mă dureau oa-
sele înfiorător şi mă gîndeam cu groază acuma nici n-o să
mai încap în clasă, în casă, în oraş, în România! Şi-l nimeresc
acuma şi pe Evola cu metafizica lui tulburătoare – îmi cu-
prinde Marius umerii cu un braţ părintesc – Andreea... lasă-l
pe Evola, că mi se pare că n-ai altceva de făcut decît să te re-
semnezi şi de data asta şi să tragi aceeaşi concluzie pe ca-
re-am tras-o eu de foarte multă vreme, că respectiv sîntem
condamnaţi să stăm deasupra... noi, bărbaţii, ca specie supe-
rioară, vreau să zic
voi ca specie superioară... aha!...
Andros, hai mai bine să trecem la lucruri serioase, da? la-
să naibii agenda să cadă pe covor şi vino în pat unde printre
hohote şi cearşafuri începem să ne frecăm unul de altul deja
înfier-bîntaţv mă scotoceşte cu limba-ntr-o ureche şi-astfel
dorinţa-i gata Marius da’ noi cînd o să facem o revoluţie?
Nu ştiu, Andros, da’ mă gîndesc şi te anunţ eu, bine?
Bine
Şi cum te simţi cînd îţi dă cineva limbi, cînd te fute în cur
cum te simţi? Povesteşte-mi cum te fute pretenu’ tău! Sau
ce-ai face dac-as trece pe lîngă tine şi ţi-aş spune salut, eu
sînt Vali
Ţi-aş spune salut Văii, eu sînt Andreea
Aşa... şi mai departe? mai departe ce-ai face? cum te-ai
purta?
Mai departe...? habar n-am, poate te-aş invita la o cafea...
tu cum ai vrea să mă port?
Păi nu m-ai pupa? nu m-ai atinge pe pula?
Ah! asta voiai! păi de ce nu spui aşa de la-nceput, iubitu-
le!? sigur că te-aş săruta şi ţi-aş desface pantalonii şi mi-aş
strecura mîna înăuntru şi acolo... huaaai, dau de pula ta um-
flată şi tare ca piatra iute ca săgeata, Vaaali şi încep s-o frec –
hmmm, ce bună eee! da’ ia stai puţin că mai vine cineva cu noi
pe fir, am uitat să-ţi spun că aici la noi e posibil să ne futem
şi-n grup, en-gros sau la grămadă, dacă îţi convine mai mult
orgie telefonică în masă sau, dimpotrivă, o simplă operaţiu-
ne tehnică, teleconferinţă îi spunem noi, să vedem cine-o fi,
da’ tu să nu închizi, bine? că dacă e prost îl decapităm repe-
173
 de, alo, bună seara...” sună cam apatic vocea mea, am obosit,
nu răspunde nimeni de dincolo şi nici Vali nu mai are răb-
dare să stea dracului pe fir aşa că-ncep să mă aberez de una
singură cu noul venit clipocind acolo pe ecran sub forma
unei luminiţe verzi vorbesc ca o moară stricată aproape do-
uă ore despre filtrul de cafea mocheta bleumarin preamătu-
rată troleele alea multe din faţa universităţii chioşcul de pes-
te drum de unde-mi iau biscuiţi sau eugenii cu vînzătoru’ ăla
cretin care se bagă-n seamă cu noi şi ne tot întreabă ce faceţi
voi acolo toată noaptea mă luaţi şi pe mine odată pe Baba
Novac cresc teii cu boltă nu se mai vede decît un tunel verde
în plină vară cînd ies la cumpărături cu capu’ tuns golaş
de-mi vuieşte toată lumea pe lîngă urechi îmi urlă soarele cu
tot felu’ de raze prin firele mici de păr îmi înmoaie două trei
spaime acolo hai sictir totul poate fi spus la telefon într-o
scrisoare într-un e-mail şi încă-ţi rămîne loc liber suficient
pentru altele alţii altul altfel îmi arunc ochii prin cameră să
văd dacă e vreo fată disponibilă – Ella doarme îngrămădită
pe două scaune, lipite între ele, Crina citeşte un roman din
ăla de dragoste sub veioză, Nicole îşi pensează picioarele,
„copii, tre’ să ies pe balcon să fumez că nu mai pot, vorbesc
cu ăsta de mai bine de-o oră şi încă n-a scos un cuvînt, m-am
dilit de tot...”
„Du-te, las’ că-l iau eu un pic în pulă, să nu se plictisească
băiatu’ de tot” îşi aşază Nicole penseta la loc în trusă, o în-
chide cu fermoaru’ vişiniu şi-mi ia receptoru’ din mînă după
ce îşi trage blugii negri peste picioarele goale şi-i lasă aşa
descheiaţi cu nasturii metalici iţindu-se prin tricou „de ce nu
vrei să vorbeşti bă iubitule, o laşi pe fata asta drăguţă să se
roage aşa de tine?!... păi atunci de ce pizda mă-tii ai mai su-
nat? ţi-a spus Andreea că e o linie erotică în direct? băăăi, n-ai
ambiţie dacă nu mă înjuri şi pe mine o dată! şi apoi să-mi
trînteşti telefonu’ cu graţie, cum numa’ tu ştii s-o faci,.. alo!
Caracal! băi! ăla cu pula naşpa, bă dilăule, tu ce crezi, c-o
să-ţi vorbesc subţire şi piţigăiat şi dulce toată noaptea? ei,
drăcie cu pălărie, că mă-nervez imediat şi dacă îţi pun pizda
pe faţă, îţi fac şi barbă şi mustaţă, să ştii! io nu glumesc cu
treburile astea, ia spune iubitule cum vrei să ţi-o trag? să ţi-o
trag la măsea? să ţi-o trag în pizda? în pulă? a fi sau a nu fi în
pula ta belită – asta-i întrebarea, capsomanule...” ea întreabă
174
şi tot ea răspunde sau îşi imaginează cu voce tare răspunsu-
rile lui sau se răsuceşte brusc pe scaun, tuşeşte o vreme în-
delungată, îşi drege glasul în final şi începe să vorbească se-
rios acuma „alo! pro-teve timişoara?! aici antena doi, că an-
tena unu’ e pula ta, iubitule, ai ghicit! şi tot degeaba, că uite
ce bleaga a devenit... măi dragă... tu te-ai futut vreodată la
Marius Tucă Show? nuuu? nu te-a luat Marius Tucă în direct
niciodată? nu ţi-ai băgat încă pula în emisiunea aia? vaaai de
mine, iubitule, nu ştii ce-ai pierdut! eu, una, mi-am băgat şi
pula şi picioarele, da’ mai ales picioarele, iubitule şi nu mai
rîde ca broasca la barieră, că nu mă impresionezi!”
Se uită la mine prin geamul larg deschis şi ridică din umeri
surîzătoare – a început rîdă, măgaru’! aveam impresia că s-a
blocat apelul în centrală şi vorbim ca tîmpitele la receptoru’
gol, ştii că s-a mai întîmplat... îşi aranjează telefonul pe scaun
şi-l trage pînă lîngă mine, lîngă geamul deschis „Hai că te
scot la aer, că-ţi pute pula deja, iubitule, habar n-am ce i-ai
făcut da’ să ştii că pute! ia spune, mă fuţi sau nu mă fuţi? sau
tre’ să-mi chem instalatoru? mişcă-ţi odată pula aia, fraieru-
le, că-mbătrînesc în ea pînă vine orgasmu’... cam cîţi ani ai, ă?
eşti bătrîn? nu-i nimic iubitule, să nu fii trist, că-ţi dă mama
pulicilină şi-ţi trece imediat iar data viitoare nu mă mai doa-
re nici pe mine gura de atîta supt, ok? hei! calmeaza-te, draa-
agule, că mă gîdili, ce naiba! şi nu te mai agita aşa, că pizda
mea e largă iubitule, este loc pentru toată lumea în pizda mea,
mînca-o-ai cu dulceaţă sau cu miere, să faci diabet, tu şi toţi
ceilalţi labagii nenorociţi ce sînteţi, că sunaţi la linii erotice şi
uitaţi să vă futeţi nevestele cu săptămînile, ba mai şi tăceţi ca
derbedeul ăsta de-acum care nu vrea să scoată nici o vorbă...
auzi, iubitule, tu te gîdili oare, din cînd în cînd? băi, dacă nu
te gîdili înseamnă că ai îmbătrînit dracului, hodorogule! gata,
nu mai ai simţire-n pulă, în tine, în fabrici şi uzine, vai de
steaua ta, iubitule, vai de zodia aia păcătoasă în care te-a
scuipat mă-ta în lume! şi ştii ceva? deja m-ai scos din sărite,
fii atent, dacă-n zece secunde nu-mi vorbeşti, să ştii că te-njur
rău de tot! atîta-ţi zic! pun proefemu’ pe tine! ce, ţie nu ţi-e
frică de Andrei Gheorghe de la profm punct ro punct ro
punct ro?!? da, mă, ăla care începe emisiunea aia bestială cu
halo, naţiune, ce pula mea mai vrei!? ia să asculţi şi tu, să vezi
ce înseamnă nervi încordaţi la maxim ca Minodora şi pula de
175
 bărbat adevărat, nu ca pula ta, belitule! Andreea dă-mi şi mie
apa minerală că ăsta încă nu vrea să-şi scoată pula din panta-
loni, îmi dau demisia după noaptea asta, să mor io, m-am ra-
blagit de tot, e clar, m-am plafonat, îmi schimb meseria, case-
te avem? nu, n-am chef de jazz acuma, stai aşa să mă fută pu-
ţopalmistu’ ăsta, şi dup-aia punem tot jazzu’ din lume, auzi,
iubitule, fii atent că-ţi pun nişte muzică ambientală, dacă nici
acuma nu ţi se scoală pula, atunci eşti pierdut pentru umani-
tate, ia ascultă... Bug Mafia... îţi place? o ştii pe aia cu ridi-
că-mă la cer în pulă? aia e de bază, dragă şi cealaltă, bine-nţeles,
aia cu suuugeţi pula, suuugeţi pula şi cu curu’ şi cuguraaa! şi
uite că-i gata încă un album Bug Mafia, asta a fost tot, atîta
ştie – atîta cîntă băieţii, că mai mult ar fi prea greu, eşti de
acord cu mine? bravo! iubitule, da’ dacă mă duc pînă la baie,
mă aştepţi? cam două, trei minute durează să fac pişu şi-apoi
îţi povestesc ceva tare de tot, bine?” aşază Nicole receptoru’
încet pe scaun lîngă telefon şi se uită cîteva clipe la luminiţa
verde de pe ecran, să vadă dac-o aşteaptă iubitul sau dacă în-
chide, îi mai vine o idee luminoasă şi fixează aparatul de ra-
dio lîngă scaun, dă muzica mai tare şi acuma se poate duce
liniştită la baie, trage de timp, se întoarce abia în zece minu-
te, cu o cană de cafea proaspătă şi aburită între degete, cu o
revistă recuperată de la baie sub braţ – iubitule, n-ai idee ce
te-aşteaptă, am găsit aici un horoscop absolut demenţial, ce
zodie ziceai că eşti? aha, fii atent aici că e vai şi-amar de pula
ta, cică nu mai pupi tu pizdă pînă tooocmai în ianuarie! hao-
leu, abia atunci vei întîlni o gagică cu care ţi-o pui de dimi-
neaţa pînă seara şi de seara pînă dimineaţa şi după aia îmi
aranjez eu telefonu’ pe pervazul ferestrei şi mă ghemuiesc pe
balcon cu ochii la becu’ din colţul străzii „ooo, noapte neagră
noapte de catran, ooo! noapte ce soseşti cînd nu e zi!” pînă
cînd se găseşte unu’ la telefon şi pentru mine încep să-mi mîz-
gălesc agenda cu tot felu’ de linii frînte sau curbe sau cuiburi
sau drepte perpendiculare pe deasupra unor figuri foarte
geometrice de după care răsare Rodica în toată splendoarea
unor forme prea pline, prea supuse la cure de slăbire de toa-
te felurile, da’ nu despre asta e vorba în propoziţie acum, ci
despre fiul ei de opt ani pe care-l trimite la ore de desen în
fiecare sîmbătă şi la ore de vioară de trei ori pe săptămînă şi
fraieru’ îşi scapă vioara pe trotuar şi cască sau se uită pe
176
geam atunci cînd ea îi pune să asculte numa’ muzică de bună
calitate cum ar fi Bregovic a să nu se tîmpească băiatu’ de
mic cu manele îl mai şi pocneşte peste cap din cînd în cînd
pentru toate astea că altfel n-o să-i intre nimic în meclă deci
îşi aprinde o ţigară şi se apleacă peste foile mele să le desci-
freze, dacă tot s-a nimerit studentă la psihologie faaată, dac-ar
fi să pornim de la psihanaliza lu’ Freud, aş zice că e mare
vraişte în subconştientul tău, te simţi închisă într-un labirint
sau într-un cerc vicios şi pari foarte nervoasă şi agitată pen-
tru vîrsta ta, dragă, oricum cert e că spiritul tău nu respiră
deloc liber din punct de vedere sexual evident
îmi aprind o ţigară, da’ nu reuşesc să mă abţin decît vreo
trei patru fumuri după care sar la gîtul ei – ştii ceva? muzica
de bună calitate nu începe cu Bregovic, nici nu continuă şi
nici nu se sfîrşeşte cu el, Bregovic în momentul de faţă e la
modă mai ales pentru balcanofilii care şi-au apărat ţara cu
peptu’ dezvelit împotriva golanilor din Imperiul Otoman ma-
re căcat în timp ce o tot sîcîi la melodie aşa vreo zece minute
pînă s-o întreb că de ce mă-sa-n cur îl trimite pe ăla mic la vi-
oară dacă lui nu-i place
ah, de asta te fute pe tine grija, dragă!? Păi află că pînă una
alta io l-am făcut, ţi-e clar? Şi tot eu o să-l educ cum ştiu mai
bine – mi-e clar, gata, haidi pa să nu ne mai certăm aşa în gol
că-mi sună telefonu’ şi vorbesc cu Honorius cam douăzeci de
minute despre dumnezeu şi religii, uit de Rodica şi de plodul
ei nefericit şi notez în agendă o singură replică – nu, nu exis-
tă viaţă după moarte, există înviere – doar atît s-a păstrat din
discursul lui Honorius care a sunat de curiozitate, să audă ce
se-ntîmplă pe la noi de obicei, mai nimic adică totul cavalere
am încheiat citatul după care urmează întotdeauna altcineva
intervine mereu altu’ la rînd aşa că lasă-te prădat de melan-
colie şi lasă-te jefuit de tristeţe tu – ai o prietenă?
da, da’nu-mi place...
de ce? e proastă?..,
nu
e urîtă..,?
nu
e înaltă?
nu
atunci o fi egoistă?
177
 nu...
e isterică...?!
nu... mie-mi plac fetele voluminoase şi deci... volumul are
mai multe aspecte longitudinale sau latitudinale sau...
mda... înţeleg – George ăsta, sau cum l-o fi chemînd, e beat
pulbere, adică e fascinant, mă instalez mai comod în scaun,
aşadar şi-mi aprind o ţigară
sau... io nu ştiu ce fel de fată eşti tu... da’ eu unul... sînt băiat.
mi-am dat seama, chiar ai voce de băiat... tu crezi în
dumnezeu, George?
ăăă... un pic...
atît cît se cuvine?
jumătate...
ah
păi eu în fiecare dimineaţă iau tramvaiul din intersecţia
aia de la Dristor, ştii? şi-n fiecare dimineaţă mă calcă tram-
vaiul şi-mi stă mintea-n loc, mă minunez de fiecare dată real-
mente – cum de mă calcă tramvaiu’ în fiecare dimineaţă...
atîta am vrut să-ţi spun, noapte bună.
noapte, bună, totu-i vis şi armonie, se ridică mîndra lună
peste-a nopţii feerie, dorm şi florile-n grăină, noapte buuună!
auzi, dragă, lasă porcăriile alea de poezii, că io nu pentru
asta am sunat, da?
da, Marcel, tu vrei să facem sex...
aşa, da.
cam ce-aş putea să fac eu pentru tine?
zi-mi orice numa’ să mă gat odată
îi zic orice numa’ să se gate odată, începe să respire mai
sacadat – io îmi frec pula acuma, da’ să ştii că nu-mi place –
reuşeşte să-mi spună printre gîfîituri – nu e aşa cum îmi ima-
ginam eu... nu e aşa cum credeam cu o pizdă imaginară, cu
senzaţii în direct
asta zic şi eu, iubitule, vai de oamenii care trăiesc în ima-
ginaţie da’ altă soluţie nu avem deocamdată, nu? aşa că e bu-
nă şi o pizdă imaginară în definitiv
da
închide, aşez şi eu receptorul în furca lui domestică şi în-
cep apoi să frec tacticos bucăţica de mochetă dintre picioa-
rele scaunului, cu talpa sabotului, rămîne în urmă un ghemo-
toc de fire de păr numa’ al Corinei poa’ să fie după lungimea
178
firelor şi după culoarea asta neagră, numa’ ea îşi mai scoate
la sfîrşit peria şi îşi piaptănă pletele pe toate părţile pe stînga
pe dreapta apoi bretonul apoi îşi prinde şuviţele cu palma
desfăcută şi le aruncă peste ceafă, se îndoaie de mijloc şi
smuceşte afară din claie ghemotocul de păr suplimentar, se
îndreaptă, mă aplec şi-l culeg de pe jos cu tot cu resturile
alea de unghii tăiate cine ştie cînd şi le transport la coşul de
gunoi, sună telefonu’ şi mă întreabă unu’ de poziţia mea pre-
ferată, mă aberez la greu, îl vrăjesc de nu se vede cu tot felu’
de chirceli închipuite acolo pe loc şi cu senzaţii de nebănuit,
îl întreb şi eu da’ preferata lui care-ar fi, mă rog frumos?
arta dragostei
„arta dragostei”? asta e poziţia ta preferată? bine-aşa
mînca-ţi-aş, are prietenu’ meu o carte cu toate poziţiile în
care se poate face sex... da’ peste arta dragostei încă n-am dat...
ştiu! ştiu şi eu cartea aia! îi spune... ăăă ...KamaSumatra!
nu, îmi pare rău, titlu’ corect e Kama-Su-mă-ta – într-o
limbă pe cale de dispariţie, din păcate
ăhăhă, ce le mai ai cu limbile! ia spune, îmi dai şi mie o
limbă pe coaie?
da, iubitule, hai să trecem la lucruri serioase la futaiuri
telefonice miorlăieli de toate soiurile grohăieli aproape care
nu costă decît 9.950 de lei – primele cinşpe secunde şi
următoarele la fel melodioase şi minime ca volum orişicît
pentru că dorm fetele obosite pe cîte două scaune lipite-ntre
ele, în timp ce altele mai odihnite din fire discută acuma
despre sanvişurile cu parizer pe care mi le-a pregătit al meu,
fată, să am de mîncare în noaptea asta, îţi dai seama ce băiat
scumpic mi-am tras? da’ al tău ce mai face?
păi să socotim coane Fănică – maşina mea banii mei tim-
pul meu cravata mea sînt pi-o-nieeer – însă cînd vine vorba
de băiat, nici nu mai e nevoie să specifici substantivul în-
soţitor, zic fetele al meu şi atunci e clar că numai despre fuc-
keru’ lor poate să fie vorba în propoziţie, Nicole a introdus
termenul ăsta în imaginarul limbajului nostru colectiv şi nu-
ma’ ea ştie să-l spună ca pe un alint cu un fel de duioşie greu
de transmis sau explicat în cuvinte, toate celelalte atunci
cînd spun „fuckeru’ meu” spun implicit „cretinu ăla care mă
fute” toate celelalte, numa’ eu nu reuşesc să leg adjectivul
ăsta „al meu” atît de posesiv din fire de nici un bărbat cu care
179
 m-am culcat pîn-acum, degeaba încerc eu să socotesc că la
început a fost Marius apoi Felix şi acum cavalerul sau că
mi-au fost pe rînd plapumă cămaşă plapumă degeaba, că nici
unuia nu i se potriveşte numele ăsta – poate să fie impotenţa
mea de vină, că altfel nu-mi explic, poate că undeva pe drum
am călcat pe lîngă subiect, nasol, am greşit paşii de dans pe-
semne, tu ai o prietenă, Marian?
deodată nu’
deodată nu?! ce înseamnă asta? s-au terminat fetele în
Tîrgu-Jiu?
nu, da’ eu sînt aşa, mai deosebit, mai extraveral, n-am gă-
sit una cu înţelegere, sau poate că eu vreau cu tine, ce zici? se
poate?
deodată nu ştiu... depinde dacă-mi placi sau nu, deodată
nu se poate decît la telefon ce naşpa!

180
 joi
îmi izvorăşte sîngele în gură
cald, sărat gust de flori care-mi apasă picioarele
pieptul adînc între coastele mele şi-a săpat urletul
culcuş
adînc în pizda mea s-a ascuns încă de ieri tot universul şi
toate problemele lor psihonotorii în meduza în care mai şi
amorţeşti uneori, drag cetăţean al străfulgerării, în fisura în
care amorţesc şi eu ca şi cum aş dormi pe mine, răcoroasă
pizdă friguroasă încă o dată surpată în leşin de plăceri – unui
mare maaare chirurg i-a reuşit în sfîrşit un transplant pe o
icoană deschisă la cord, ca să vezi ce înseamnă să cazi în dis-
graţia ploii! ca să vezi cum e să-mi simt pizda ca pe o zbatere
a atîtor oameni morţi cu sperma izvorînd dintr-un stilou din-
tr-un pix ieftin, cu un urlet, două urlete, trei urlete săpate
într-însa într-însul – mormîntul meu ascuns între picioare,
cavou înfierbîntat în aghiasmă, sau izvor pipăit, mişcător is-
vor stors frămîntat izvor de Dincolo care îmi îneacă gura iu-
bitule îmi ţîşneşte pe urechi şi pe nas sperma aia futută pînă
la disoluţia finaaală de vaaară when the livin’ is easy an’ the
fish are jumpin’ and the cotton is high, cum bine le zice şi
Billie Holiday, fiinţa dracului, ne-am futut pînă ne-am făcut
praf şi pulbere iubitule iar acuma ne amestecăm răcnetele
într-un embrion electric colorat în eprubete suburbane ca un
culcuş al sîngelui politic social şi economic, culcuş endemic
futut şi răsfutut.., cuib auto-portret şi nesimţitor
protext galben căzut în cap si-apoi cu curu’ într-o pulă –
aripă într-o pulă scremută cine ştie cînd sau cine ştie unde
ieri înspre astăzi sau dinspre astăzi spre ieri plămădită îl
construieşte încet pe mîine, Mîine, iubitule, fie-ţi frică o să

181
 devin eu Demonul Roşu care îşi revendică ochiul divin de la
capătul călătoriei o să fiu eu capătul pizdei – duşmanul meu
subjugat în păr negru cîrlionţat care îşi revine într-un final se
trezeşte freamătă a pulă absentă, şi ce dacă, urlă-se, supor-
tă-se ca atare, descurca-se cumva! facă-se port jegos de ma-
rinari condamnaţi care s-o fută ca pe-un sac de box
ei nu, nici chiar aşaaa,
draga mea pizdă,
în primele rînduri de aprinsă scrisoare, îţi doresc multă
sănătate, care sănătate mi-o doresc şi mie, pe-aici e frig, s-a
lăsat iarna iar noi tocmai acum ne-am găsit să avem de stră-
bătut atîtea drumuri, poate că va şi ploua pe alocuri zile şi
nopţi şi săptămîni, trebuie să fim pregătiţi pentru orice cata-
clism natural sau artificial, trebuie să-ţi înveleşti pizda într-o
pelerină de ploaie, nici transparentă, nici de plastic, o peleri-
nă simplă şi lungă pînă-n pămînt, îmi trag fermoarul, avem
cale lungă să ne-ajungă de străbătut eu şi pizda mea avem
paişpe mii de atacuri şi asedii în faţă, pizda mea clipeşte uşor
din pleoape, taciturn acord, ne înţelegem bine pînă una alta,
iar acestea fiind zise, eu mă închei la scrisoare tu dă-mă dra-
cului /drumului / pulii dă-mă odată cuiva pe treizeci de ar-
ginţi ia-mă ia-te aspiră-te îndesat ca un fum de ţigară nu mul-
ţumesc, eu nu mai vreau, am un fel de scrib instalat confor-
tabil înăuntru, un scrib din ăla vechi care notează cu pizda în
palmă tot ce se petrece în jurul lui, în jurul ei, un soi de
doamnă Metamorphosis parcă ar exista deja în mine cam
virtual şi cam anemic, da’ nu poţi să ştii niciodată, ăştia-s în
stare sa-ţi vîre minciuna pe gît cu miere cu tot, cu avorturi
înregistrate pe nesimţite în nesimţire într-o clinică total an-
esteziată, fir-ar! şi pizda să fie absentă tocmai într-un aseme-
nea moment crucial pentru viaţa ei sau s-o găsesc după aia
într-un alt loc, nu neapărat ultimul în care am căutat-o, ci al-
tul, celălalt – cleios şi rece ca un cartof prăjit uitat de alată-
ieri pe farfurie – şi acolo uneori s-o prinzi că visează pe as-
cuns cum din pula lui aş sorbi o cafea de timp amară şi fier-
binte cafea neagră de secunde de mişcări lente şi înghit atunci
la timp, mamăăă, înghit la secunde pînă la loc comanda şi
cînd ajung la loc comanda iau linguriţa de pe farfurie şi încep
să amestec în cafea, să răsune a clopot de biserică marginea
de porţelan din pula iubitului meu
182
 e prea cotropitoare foamea asta dintre noi e distrugătoare
de vieţi şi cuceritoare potemkin de noi tărîmuri necivilizate
iubitule să ne unificăm deci să ne civilizăm pula şi pizda în-
tr-un singur lichid spasmodic într-o identitate naţională, într-o
lecţie de anatomie de pat unde picăm laţi şi respirăm saca-
dat şi abia mai tîrziu ne aprindem cîte-o ţigară şi începem să
povestim eu cu ceafa sprijinită de braţul lui, el cu ochii în-
tunecaţi clipind aiurea în întuneric, prea sîntem înşurubaţi unul
într-altul marius iubitule – mă-ntreb cum o să se termine
toată mascarada asta... mă-ntreb cum o să...
eeei, Andreea, o să se termine naşpa, cum altfel? că doar
nu trăim în filme
„că doar nu trăim în fîiilme”... Marius! îi surîd molcom îi
ating genunchiul adormit cu degetele de la picioare îi rostesc
numele mai des decît s-ar cuveni fiindcă o traducere mai po-
trivită n-am găsit deocamdată, hai să ne sinucidem, Marius,
să ne aruncăm odată de la etajul şaişpe!
Andros! ce de prostii scoţi din tine dteodată! ia nu te mai
da în bărci şi hai să luăm ceva de mîncare – bine, piua, îmi
sting ţigara în scrumiera de pe burta lui, mă ridic în fund,
dau pătura la o parte, îmi dau şi picioarele jos din pat şi cad
pe gînduri să ştii că nu era o idee chiar aşa de rea marius să
murim brusc într-un futai apocaliptic dement demult de tot
acum supravieţuim fiecare separat, pentru că altfel nu se
poate, alternativă n-a existat niciodată. Nici democraţie. A
existat în schimb o părere un fel de bănuială un fel de impre-
sie că la sfîrşit trebuie să plătim regulamentar şi pe măsură –
şi mă rog frumos cine să ne stabilească nouă măsura?
poate o foarfecă în timpul mersului în miezul zilei dacă te
întorci brusc să surprinzi chiar în spatele tău un fir subţire
de ligament albicios sau roşiatic (depinde de caracter) care
porneşte fix dintre picioarele mele, o fi clitorisul, dracu’ ştie,
o fi el însuşi în carne şi oase ăsta care se înalţă gelatinos, foş-
nitor ca un şarpe, se curbează frumos de-a lungul feselor şi o
ia de nebun tot înainte – o coadă care se pierde încolo în li-
mita invizibilă a orizontului printre străzi printre blocuri la
capăt se află el, ca să-l ating ar trebui să parcurg înapoi atîta
amar de distanţă sau să trag de clitoris cu amîndouă mîinile
sute de kilometri lumină pînă să ajungă capătul cu marius cu
tot înapoi în palmele mele, pînă să-l găsesc a doua oară iar
183
 atunci o să ne dăm seama instantaneu că e vorba de o uriaşă
încrengătură de raze din astea infraroşii de oameni legaţi din
faţă de cineva din spate şi apoi de altcineva de nevăzut, de
negăsit din alt spate şi tot aşa pînă Dincolo o reţea compli-
cată de ligamente de reacţii înlănţuite ca la orele de chimie
pînă cînd o să mă trezesc într-o bună zi plimbată pe străzi şi
trecută pe lîngă monumentul lui Samsung al II-lea, spre
şcoala lui Marius, ia să mă agit un pic pe-aici – poate se în-
tîmplă cine ştie ce minune şi trece Marius pe-aici şi mă vede
din tramvai şi coboară în prima staţie şi mă aşteaptă – băăăi,
fraiera lumii, e vacanţă deja, n-are nici un motiv să treacă
pe-aici nici azi, nici mîine, nici poimîine aşa un dor dur şi
compact în capul meu aşa o căldură fiartă afară şi o sete adîn-
că, o sete arsă de marius – iubitule, numa’ de departe aş vrea
să te văd, numa’ o dată, un pic de tot ce-ar fi? cum ar fi să te
mai văd o dată pe stradă să mă izbească privirile tale în piept
într-o bună zi şi eu să cad lată pe trotuar să alunec pe jos de
unde nu s-ar mai vedea blocurile întregi, s-ar vedea strîmbe
şi lunguieţe – morţii mă-sii de halucinaţie – zici c-ar fi ochii
lui lipiţi de toate clădirile astea şi de după teatrul evreiesc
s-ar uita lung după mine şi din anticariatul ăsta în care o fi
intrat şi el măcar o dată în viaţa lui scurtă ce naiba ieşi la
iveală şi nu mă mai fierbe aşaaaa!
o freci la rece – amintirea aia
freci în creier figura lui subţiată, o masturbezi cum ar veni
pînă cînd iese din ea toată seva aia fierbinte pînă cînd nu mai
rămîne din el decît o cîrpă, ne frecăm iubitule – tu pe mine-n
palme, eu pe tine-n gînduri, ne masturbăm de departe uniţi
aşa de un fel de cordon ombilical invizibil, ne traversăm bu-
levardele, ne rătăcim trotuarele, ne uităm şi-n urmă din cînd
în cînd m-aş muşca de somn de lumină de umbră m-aş spîn-
zura şi aşa atîrnat în aer şi uşor cît un sunet să explodeze su-
fletu’ meu într-un contrabas, într-o voce fantomă o voce ro-
şiatică scheletică înfiorătoare şi creatoare de ziduri sau ri-
duri o voce în stare să-l culeagă de pe drumuri şi să mi-l adu-
că înapoi, să se anuleze pierderea, să se desfiinţeze despăr-
ţirea, să nu mai existe decît regăsire, oho, să treacă dracului
ziua asta, să fie ştearsă din toate calendarele lumii, să fie ui-
tată sau pierdută într-un buzunar de sacou, într-o linişte din-

184
tre fulgi, într-o stea care sclipeşte în aer ca inima lui lipită cu
sînge de viaţa mea ia spune, e poezie sau nu e poezie?
Maaarius, tu ai rămas aşa complexat sau obsedat sau cu
fruntea alungită spre dreapta ca-n filme ca după o viziune
sonor oblică îl aud traversînd camera de-a-ndărătul de la sfîr-
şit spre început Dragă Andreea,
Eu îţi scriu din Călimăneşti acum. Nu am mai mers în Franţa
şi m-am gîndit să mă duc la Călimăneşti, unde o să stau două
săptămîni. Te rog frumos să-mi dai un telefon la numărul ur-
mător: 050/ 731.528 familia Rădescu. Dacă nu mă mai ţii
minte îţi aduc eu aminte cine sînt: Sînt Alex, cel cu care ai
vorbit tu mult la telefon, cel care ţi-a dat telefon din America.
Cînd o să-mi dai telefon la numărul pe care ţi l-am dat şi o să
răspundă altcineva în afară de mine, să mă ceri la telefon cu
numele de Silviu pentru că cei de aici s-au obişnuit să mă
strige Silviu şi s-ar putea să zică că e greşeală dacă mă ceri la
telefon cu numele de Alex. Trebuie să vorbesc cu tine la te-
lefon urgent aşa că dă-mi telefon dacă vrei să ne mai întîl-
nim. Telefoane poţi să-mi dai de luni pînă vineri de la ora
19.00 încolo, iar sîmbăta şi duminica la ce oră vrei.
Să şti că te-am visat şi eram împreună, ne sărutam, ţi-am
dat bluza jos şi ţi-am sărutat sînii şi apoi am făcut dragoste.
Dacă tot nu ţi-ai dat seama cine sînt îţi mai dau cîteva indicii:
în duminica în care am vorbit, spărgeam sticle în cap cu pri-
etenul meu de 19 ani, Cosmin, eu sînt acel Alex care lucrează
la Flaming Computers. Ţi-am dat multe indicii şi acum sper
să mă telefonezi. Ai văzut ce caligrafic scriu?
Cu dragoste, al tău prieten,
Alex şi încă, încă îmi amintesc după-amiaza aia
de martie cînd trebuia să-i duc nişte casete – sclipea soa-
rele nefiresc de cald aşa că mi-am luat blugii ăia curaţi şi un
tricou albastru deschis, uite, cavalere! m-am deghizat într-un
cer de vară şi peste picioare mi-am tras nişte saboţi negri
si-am început apoi să plutesc peste străzi înspre delfin cu
cerul senin deasupra mea şi legea morală în mine e prima
oară cînd îl văd după trei săptămîni lungi şi după o nuntă
ca-n poveşti da’ mi se rupe acuma sînt veselă c-o să-l văd
totuşi şi o să-l găsesc îmbrăcat cu pantaloni căprui şi scurţi
pînă la genunchi şi cu bretele din alea de spiriduş peste tri-
cou, ai, cavalere, o să-mi pierd minţile într-o bună zi şi-o să
185
 te muşc de picior, de cameră, de dezordinea asta şi de foile
împrăştiate pe covor! îmi face loc să intru şi se întoarce apoi
la scaunul din bucătărie ca să-şi termine desenul sînt într-o
criză de timp ceva de speriat – pai şi normal mă învîrt un pic
prin cameră, mă uit lung peste desene şi schiţe mă aşez pe
covor cu picioarele încrucişate sub mine „Bei o cafea?” stau
un pic să socotesc că am băut deja patru şi n-am mîncat ni-
mic toată ziua da’ o cafea ca a lui nu se face să refuzi nici în
ruptu’ capului deci „beau...” Şi lui i s-a părut deodată că eram
frumoasă şi s-a uitat scurt la degetele care-mi ieşeau din sa-
boţi de coapte ce eraaau şi mie mi s-a părut că s-a tulburat
un pic – nu ţi-a fost frig în picioarele goale?
„Nuu. E tare cald afară...”
şi am băut apoi cafea şi am povestit despre vernisajul lui
care ne ajunge vertiginos din urmă şi despre muzica din Cuba
şi despre cum o fi pe-acolo mişto cum altfel trece timpul prin-
tre noi în pielea goală de parcă nu s-ar întîmpla nimic de
parcă nici nu s-ar fi întîmplat nimic de parcă nici n-o să se
mai întîmple nimic, într-o juma’ de oră tre’ să ieşim oricum,
tre’ să ajung la atelier, dacă ai chef să vii şi tu...
„ooo, da, mi-ar plăcea mult!” şi trag de aerul cald în piept,
aproape fericită, vezi, cavalere? cîteodată totul devine sim-
plu şi strada respiră ca o vioară caldă şi traversăm intersec-
ţiile de drepte perpendiculare pe şinele de tramvai şi nu mai
ştiu cum dracu’ ne trezim dintr-o dată încorsetaţi într-o rea-
litate, alta decît a trupurilor noastre, alta decît a străzilor, ne
trezim într-o cămăruţă cu oameni mulţi care-l felicită şi îi
urează casă de piatră – sau dimpotrivă, rîde Alex de mine
mai tîrziu, să le dea domnu’ casă de căcat, ca să nu-şi bage
nimeni nasu-n ea da’ se lasă păgubaş şi-mi întoarce spatele
imediat după ce îl privesc o dată crunt şi o dată îngheţată de
vanilie te rog îl întîmpină cu „ce mai faci ginerică” sau „soţu’,
dă-mi şi mie scrumiera aia”... şi în el parcă aşa un fel de cris-
pare sau jenă sau poate mi s-o fi părut doar că deja băusem
două beri şi îmi dădeam seama cu un fel de surprindere că
realmente şi sincer am uitat am sărit peste felicitările alea
fraze stereotipe ca mărgelele pe aţă nu i-am zis nimic nu l-am
întrebat nimic că doar ce-ar fi putut să-mi spună şi eu să nu
ştiu dinainte, cu multă vreme în urmă, mai bine să ne con-
centrăm toată atenţia posibilă şi imposibilă la mărţişoarele as-
186
tea medalioanele care se fabrică sub ochii noştri nesimţitori
şi reci şi între timp trec iară nu mai ştiu cîte zile şi ne ajunge
din urmă şi solstiţiul de primăvară şi se întîmplă să mă sune
dupa-amiază şi din vocea lui ghicesc că gata esta es la ultima
nocheee que pase contigo dragă Andreea,
Eu credeam că o să-mi răspunzi la scrisoarea precedentă
dar m-am înşelat. Se poate să nu fi primit scrisoarea trecută
sau ca tu să nu mai vrei să vorbim. Dacă nu-ţi aminteşti de
mine o să-ţi amintesc eu acum:
Eu sînt Alex. ţi-am spus că am 24 de ani, sînt blond, am
ochi căprui, înălţimea mea este de 1,85 m, am 2 BMWuri, lu-
crez la firma de computere Flamingo Computers, fumez ţi-
gări KENT, te-am sunat din America, am făcut o glumă proas-
tă pe seama ta spunîndu-ţi că am avut un accident de maşină
şi că sînt pe moarte, tu atunci te-ai speriat foarte tare şi mi-ai
spus că eşti blondă, ai 21 de ani, eşti născută în octombrie, ai
1,72 înălţime şi cînd eşti nervoasă îţi scri pe blugi cu pixul,
mi-ai spus că eşti strimtă în pizdă.
Sînt în Călimăneşti, o să-ţi explic ce caut aici cînd o să-mi
dai telefon, deci te rog frumos dă-mi telefon la numărul 050/
731.528 familia Rădescu. Dacă răspunde altcineva în afară
de mine să mă ceri la telefon cu numele de Silviu căci cei de
aici sînt obişnuiţi să mă strige Silviu. Dacă mă iubeşti aşa
cum mi-ai promis cînd am vorbit duminică te rog foarte mult
să-mi dai telefon. Dacă nu o să-mi dai telefon atunci îţi spun
ADIO de pe acum.
Cu dragoste, al tău prieten,
Alex crezi tu? crezi
că aşa stau lucrurile?! mototolesc foaia şi i-o arunc în cap,
tu să faci bine şi să-ţi vezi de viaţa ta şi să nu te mai bagi în
chestiuni care nu te privesc – crezi tu? îmi răspunde cu acee-
aşi monedă, crezi tu că nu mă privesc? băăă, Geta-i soră-mea,
băăă! da’ uit să-i azvîrl înapoi o replică usturătoare sau mă-
car ironică şi înţepeneşte piciorul în aer înainte să mă ridic
de pe covor şi rămîn acolo cu spatele rezemat de marginea
de lemn a patului – Alexandru! cine spunea chestia asta?
unde-am mai auzit cuvintele astea aşa îndoielnic şoptite, de
unde ni se trag? şi duc mîna la gură, îmi pipăi buzele, le veri-
fic, să-mi spună ele dacă ştiu „crezi tu?...crezi tu?”
ascultă, domnişoară, mîncăm şi noi ceva în casa asta!?
187
 gata, gata! nu mai răcni aşa, mă ridic încet şi ajung în bu-
cătărie încă neliniştită şi fără vlagă scot cratiţa cu supă din
frigider, o aşez pe aragaz, dau drumul focului din lesă şi ai,
da! îmi pică fisa! cavalerul ce se mai uita aşa la mine cu pri-
viri înălţătoare, nu, priviri care se înalţă ca un zmeu de
hîrtie, nu, priviri care se înalţă pe tine de jos în sus te ling
privirile alea şi se îndoiesc de mine totodată – crezi tu?...
nu, nu prea cred, cavalere, mă întrebam doar ce-o fi vrînd
să zică poetul atunci cînd definea realitatea fizică, materia, ca
pe o rezistenţă relativă a unor sisteme de evenimente, mă gîn-
deam la principiile alea de logică magică despre sistemele
energetice şi despre evenimentele care posedă proprietăţi
dinamice şi contradictorii, ai crede despre tine că eşti un ase-
menea amalgam de însuşiri tulburătoare, crezi tu aşa ceva?!
tre’ să găsim urgent nişte cuvinte noi nemaiauzite ne-
maiîntîlnite nemaivorbite să te atingă să te ating ca să simt
cum gîndeşti prin firul ăsta cîrlionţat chiar să izbucnească
vraja în noapte acum cînd toată lumea a adormit cînd toate
visele curg în tăcere cînd se ţes reţele sexuale întregi de ob-
sesii şi închipuiri – atunci mă nasc eu lîngă telefonul lipit de
uşă cu receptorul întins pe covor ca un cadavru decapitat ca
în visul de săptămîna trecută – ăla în care nu se mai sfîrsea
războiul fraaate tăiam cu un ferăstrău capete de oameni-duş-
mani de mă plictisisem, era datoria mea să le tai, nici o pro-
blemă, da’ obosisem! era cam greu şi ferăstrăul ăla, cu toate
că în prima fază părea doar un bumerang, se întorcea asupra
mea fiecare mişcare, eram plină de răni pe mîini şi pe gît du-
pă fiecare căpăţînă tăiată duşmanului de clasă, Alex juca
solitaire pe un pat de campanie împreună cu Marius, nu-mi
venea să cred, ei care nu s-au înţeles niciodată jucau acuma
solitaire, rîdeau, povesteau ce ne mai comercializăm noi sin-
gurătăţile aşa aiurea-n tramvai ce le mai împrăştiem în dreap-
ta şi mai ales în stinga în loc să stăm naibii tăcuţi, să alegem
cu grijă cuvintele pe care le deşertăm la dracu-n praznic şi la
un moment dat să nu mai vorbeşti chiar deloc să începi un
marş forţat prin bucătărie de-a lungul celor trei metri de
mochetă să te plimbi între geam şi uşă pînă alunecă dulapul
cu farfurii şi pahare pe jos pînă se întoarce aragazu’ pe dos şi
se colorează a mochetă verde cu dungi negre şi firmituri
pentru fraţii noştri gîndacii şi pete de ulei izbucnite ici colo
188
de la cartofii prăjiţi evident hai să dansăm mai bine dragă
Andreea!
Nu înţăleg de ce nu-mi răspunzi la scrisori. De ce nu mai
vrei să vorbeşti cu mine? Ţi-am făcut ceva rău? Te-a speriat
scrisul meu? M-ai minţit cînd am vorbit cu tine la telefon? Nu
ţi-a plăcut vocea mea? Mă urăşti şi nu mă mai iubeşti? Nu în-
ţăleg care este motivul pentru ca tu să nu mai vrei să vor-
beşti cu mine. Ce ţi-am făcut?
Aceasta este a şasea şi ultima scrisoare pe care ţi-o mai
scriu. Nu ştiu dacă ai primit a patra scrisoare pentru că odată
cu scrisoarea ţi-am trimis şi acel inel de aur care ţi l-am cum-
părat din America. Eu încă îmi mai aduc aminte de duminica
aceea în care am vorbit cu tine ultima dată. Eram în America
cu prietenul meu Cosmin şi bietul Cosmin băuse prea mult şi
nebunul începuse să-şi spargă sticle în cap. Tot el îmi încerca
reflexele de la picioare cu ciocanul. Am vorbit cu tine pînă ai
ieşit din tură. Chiar tu mi-ai cerut să mă căsătoresc cu tine dar
nu cred că ai vorbit serios. Eu în acel timp lucram la nişte
computere şi făcusem o glumă proastă pe seama ta şi atunci
mi-ai dat-o la telefon pe Nicole şi ai ieşit din birou furioasă şi
ea m-a certat că ţi-am făcut aceea glumă. Ţi-am făcut o invi-
taţie, adică te-am invitat să mergi cu mine în Italia. Eu sînt în
concediu acum şi m-ai am două săptămîni pînă să plec în Ita-
lia. Dacă vrei să mergi cu mine te rog pentru ultima dată dă-mi
telefon la numărul 050/ 731.528 familia Rădescu.
Cred că totul a fost o minciună cînd am vorbit cu tine la
telefon. Eu nu pot să-ţi mai dau telefon pentru că chiar şi în
conciediu sînt foarte ocupat. Eu la Călimăneşti îmi petrec
conciediul.
Nu am vrut să-ţi spun acum dar cred că este momentul po-
trivit căci se poate să nu ne mai vedem: eu sînt multimiliar-
dar şi îmi pare foarte rău că toate fetele mă plac numai pen-
tru banii mei chiar dacă sînt un băiat cu un fizic foarte fru-
mos. Dacă nu ţi-ai dat seama cine ţi-a scris îţi spun: eu sînt
Alex, băiatul blond cu ochi căprui, înalt de 1,85 m, am 24 de
ani, sînt în zodia Berbecului, îmi plac blondele ca tine şi
BMWurile (de aceea am 2 BMWuri) şi lucrez la firma Fla-
mingo Computers.
Dacă vrei să ne întîlnim i-a legătura cu mine şi apropo să
mă ceri la telefon cu numele de Silviu, căci am cîţiva neno-
189
 rociţi pe aici care răspund la telefon şi dacă mă cere cineva
cu numele de Alex la telefon ei zic că este greşeală.
Al tău prieten
supărat că nu răspunzi Alex
halo!?! tu eşti aia care se fute prin telefon?
... ăăă, cred că da
atunci fute-mă!
te fut iubitule, cum să nu? dacă e cu imperative din astea
categorice şi absolute, te fut! unu’ doi trei şi! aaaah! ce pula
bună ai, iubiiitule, pe toată o vreau în mine, hai, freac-o de
pizda mea... mmm, aaah... stai puţin iubitule, mi se pare că...
alo! bună seara, mă cac în pizda ta!!! şi îmi trînteşte recep-
torul cu toată furia acumulată de el în vreo 30 de ani de exis-
tenţă pe meleagurile mioritice şi ondulatorii ce să mai zici în
situaţii din astea? bine că măcar bună seara mi-a spus la în-
ceput, bine că măcar introducerea a fost atît de suavă şi pu-
ţin prevestitoare, ea ce mai îndulceşte gusturile din urmă,
care, în general, nu se discută, se execută bine-nţeles, tu ce
crezi, Costel?
Cred că din cauza intimiditaţii mele nu mi se scoală nici-
cum cu prietena mea, cu nevasta n-am probleme, funcţionea-
ză pula, da’ cînd vreau să fac sex cu prietena mea... sau, mă
rog, amanta mea, sau cum să-i zic? nu mi se scoală, pur şi
simplu nu mai am vlagă, e penibil.”
Mda, intimiditatea asta... da’ dacă ţi-o fi făcut nevastă-ta
farmece? La asta nu te-ai gîndit?
Farmece? Nu, la asta nu m-am gîndit
Andreea, da’ dacă îţi apare aşa... un pensionar pe portativ
acolo tu ce faci?
Ce să fac, Nicule, vorbesc şi cu el, încerc să-l cunosc, să aflu
cum gîndeşte, uneori poate să fie mai mişto cu un pensionar
decît cu un puştan de vîrsta mea, eu întotdeauna am zis-o da’
nu mă crede nimeni
că bine zici măi fată, gîndeşti bine să ştii, am aici în caietu’
cu procese verbale o poezie am văzut pe cer o stea şi mi-ai
spus că-i steaua ta toată noaptea o privesc şi la tine mă gîn-
desc! să-ţi pun acum o muzică, să vezi tu ce te îndrăgosteşti
imediat de un moldovean sadea!
bine, pune-mi o muzică, da’ să nu fie tristă că-nnebunesc
de tot, bagă ceva vesel
190
 manele e bine?
eeei, nici chiar aşa, Nicu dragă! bagă altceva, orice numa’
să se termine odată cu tăcerea asta mizerabilă
care tăcere mă Andreea? eu vorbesc, tu vorbeşti
ei ele vorbeşte
auzi, mai am un semn de mirare asupra mea, voi ăăă sîn-
teţi sau nu sînteţi ăăă curve? că... ai o limbă cam depravată,
măi fată, nu te supăra că-ţi spun, uite c-am derutat de la subiect
nu mă supăr, Nicule, cum dracu’ să mă supăr, ai şi tu
dreptatea ta – zîmbesc plictisită, mă ridic de pe scaun să-mi
dezmorţesc fundul, las receptorul pe scaun, las ţigara în scru-
mieră şi mă îndrept alene spre filtrul de cafea, nimic nu se
compară cu o cană uriaşă de lichid amărui ţinut în priza
fierbinte la orice oră din noapte şi mai ales atunci cînd încep
gîndurile să se înfăţişeze goale şi cînd îmi vorbeşte cavalerul
aşa de mişto încît sclipesc în aer gîndurile lui ca nişte baloa-
ne de săpun şi cu toate că ard pielea baloanele dracului uite
că nu-mi vine să mă întind totuşi ca o mîţă flămîndă spre
genunchiul lui nu mi se scoală sîngele în priviri în picioare
răscolite în taina care uneşte doi oameni în patul meu strimt
ohoho ce bine era să adormim înghesuiţi acolo – alooo, Andreea,
m-ai lăsat singur pe fir!?! te-am supărat, drăguţo de nu mai
vrei să vorbeşti cu mine?
scuză-mă, Nicu, mă gîndeam că eşti un tip aşa de intere-
sant totuşi
gîndire liniştită îţi doresc! da’ vezi că prea multă gîndire
strică la casa omului
ştiiiu, ştiu, noaptea asta luminoasă o fi de vină pînă dimi-
neaţă ne trezim gata plasaţi într-o curbă adîncă a fiinţei din
care eu mă gîndesc pe mine tu te gîndesti pe tine din capca-
na asta mută n-o să scăpăm noi cu una cu două ne intersec-
tăm în aparenţă într-o aparenţă firavă cît o voce, cît sunetul
care compune timbrul unei voci
într-o suprafaţă a conştiinţei ne-am putea întîlni sau într-o
undă a suprafeţei plane
sau chiar într-o suprafaţă ondulatorie cu gust ciocolatiu – hai
să facem şi noi un sex anal, sau un cunilingus să ţi-o montez
aşa, la gaura intimă
la gaura intimă e ocupat acum, măi dragă

191
 atunci să mi-o sugi... să ţi-o introduc pînă în omuşor... ăăă?
e dulce, nu? uite ce cap mare are pula mea!
mie-mi spui! este extrem de gustoasă... iubitule, ai drep-
tate şi gem în şir indian de şase, şapte ori, pînă-l aud că înce-
pe să vorbească sacadat, e clar, are o pula grozavă în mînă şi
vreau s-o ling pe toată, îmda iubitule, vreau să te ating cu bu-
ze umede, să te sărut... să ne înţelegem onoarea pustie prie-
teni să plătim, dacă trebuie, cu zările noastre, cu palmele să-ţi
freci pielea de catifea neagră jupuit spînzurat de glandă de
lustră de coasta ei, sare timpul de pe un portativ pe altul, în-
fometat se strecoară timpul printre bile negre litere negre
muzici surde muzici surde cin’ le ştie le aude şi miroase tutu-
nul de prost-gust, miroase muzica, miroase otrava şi carnea
mea, duhneşte totul, totul pute, iubitule! băga-te-aş în coş-
ciuge de vise moarte răscoapte trădarea, cu energia suptă din
oglindă îmi crapă capul şi fisura se prelungeşte dincolo de mar-
ginea craniului dincolo de oasele mele vomate pe drumuri
chircite, o, simfonia na melodia, o irmao – se tînguie prima
bocitoare din corul antic, o irmao...
aşaaa, hai, suge-o repede! imită mai bine că de aia plătesc
telefonu’, ce dracu’?!
ce să fac? rămîn cîteva clipe cu vocea suspendată-n aer, de
data asta m-a luat prin surprindere, eu credeam că se mas-
turbează omu’ pe nesimţitelea pe bune pe rupte şi cînd colo
ştie el prea bine ce se-ntîmplă, nu mai gîfîie, şi-o fi dat seama
că a încălcat regula jocului că-n orice încăpere a palatului ai
voie să intri, numai în odăiţa aia mică nu, pentru că vei plăti
scump de tot curiozitatea ta, o vei plăti cu viaţa deci bagă de
seamă ce faci aaah, iubitule, aşaaa, fute-mă, mdaaa, ce bine
pleoscăi din buze şi scot din mine tot felu’ de sunete numa’
s-o belesc între buzele meleee... ne-am revenit amîndoi re-
pede, ne-am prefăcut că nu s-a întîmplat nici o fisură, nici un
surîs aaah, iubituuule bagă-ţi pula adînc în văgăuna mea, aşa!
fute-mă, trage-mă mai aproape
gata, acuma ţi-o introduc în pizdă
ooo, da! introducere în pizdă, cum ai spune introducere în
semiotică sau introducere în amniotică
da, acuma vreau să-ţi zgîndăr pizda
aaah
mai tare, că te fut de nu te vezi!
192
 aaah!...
e bine!
aaaaaah, da!!! răcnesc ascuţit, îl impresionez definitiv aşa
că se uşurează tolănit în fotoliu probabil se chinuie să-şi tra-
gă izmenele la locul lor acuma sau îşi aranjează pula fericit
în chiloţi şi trece la întrebările de baraj
ce fotbalişti îţi place ţie?
mie? nici unul, cum pizda mă-sii să-mi placă un fotbalist?!
băi! n-ai înţeles! eu te întreb aşa, ca frumuseţe, ce fotba-
lişti îţi plaaace!?
ah, ca frumuseţe? păi de ce nu zici aşa de la-nceput?! ca
frumuseţe nu-mi place nici unul
tîmpită eşti tu! mie-mi place Hagi rău de tot. Şi-mi place şi
bengănbir, da’ nu prea mult, că apoi moare mintea şi intră în
acţiune băutura şi fetele blonde încă îmi place, tu eşti blon-
dă? hai, măcar atîta să fii şi tu, că-n rest, vai steaua ta! ce pă-
cat că nu ne putem întîlni, că dacă te-aş fute pă bune măcar o
dată, apoi cu salteaua după tine ai veni să mă cauţi! şi cu oala
de sarmale cu tot...
mda, ce păcat – începe din senin să-mi cînte la telefon, îmi
întind picioarele la dezmorţit, pun telefonul pe speaker şi mă
duc să fac pişu să nu mă cauţi acasăăă că am copil şi
nevaaastă
te rog nu telefona
că mai dau şi de beleaaa!
rîd cu tine şi glumeeesc
să nu crezi că te iubesc!
florăresele fac bani că vindeee...
Eşti o zînă eşti o stea,
vreau să fii numai a meaaa – din baie îl aud şi fără să-mi
dau seama încep să bat ritmul cu papucul pe gresia albastră,
îmi sprijin obrajii în palme şi mă tot minunez cum naiba reu-
şesc să calc trotuarele în picioare de mă stropesc în haaalu’
ăsta cu noroi pe blugi de la călcîie vreo douăzeci de centime-
tri în sus măsor cu degetu’ picăturile de noroi uscat, s-a ofe-
rit Ani să-mi dea o pereche de iegări negri pînă îmi curăţ eu
blugii cu un pic de apă, fugi de-aici că io nu mă schimb – hai,
fată că sînt curaţi, ce pula mea, sînt cîteva plase ascunse du-
pă uşă în care îşi ţin ele hainele de schimb, cîte-un tricou, o
bluză mai largă, ciorapi mai groşi sau pantaloni vechi care
193
 nu se mai pot purta pe stradă – dă-i în pizda mă-sii de blugi,
nu mă schimb! că doar nu-s în casa mea ca să-mi dau jos toa-
te cele şi să mă simt bine în hainele care-mi plac, sîntem la
serviciu! las’ că-i curăţ eu mai tîrziu, futu-i, nici să te pişi nu-ţi
mai vine în condiţiile astea îmi iese o casetă la sfîrşitul lunii,
ţii minte numele meu? Marian Puştiul, sau Marian Lăutaru’,
stai să-ţi mai zic o cîntare că ai voce sexy şi să vii după spec-
tacol în spate la autografe bine?
pe tine nu te pot iubiii,
oricît mi-ar cere inimaaa
nu te primesc în viaţa mea
că fiincă eu nu pot uitaaa
că de-aş minţi m-aş ruşinaaa! ce zici? vii să-ţi dau un au-
tograf? îmi doresc foarte mult să te contactez fizic, să ştii că
ascult şi operetă...
operetă...?
da, Bach, Mozart, ăştia din top, Pavarotti, sînt cam brunet,
ce-i drept... brunet de tot... adică rrom, ce mai! da’ asta nu
conteşte prea mult, nu? că în rest am o inimă de aur...
da, te cred, stai un pic, a mai venit cineva cu noi pe fir, bu-
nă seara, eu sînt...
„Geme la maxim că altfel înnebunesc!”
„Haoleu, trăi-u-ar neamu’, fute-mă repede să nu înnebunesc
eu înaintea ta...”
„Vreau să fii sclava mea, spune-mi «bate-mă stăpîne!» hai,
spune-mi tot ce vrei să-ţi fac, cum să te chinui?”
„Stăpîîîne! bate-mă şi leagă-mă de pat şi”
„Acum vreau să fii tu stăpîna mea, porunceşte-mi să-ţi ling
tălpile, hai, vorbeşte-mi urît!”
băi, speedy gbnzales, nu mă lua aşa repede c-ameţesc!
„Ah, nemernicule! linge-mă-n pizdă repede că nu mai pot...”
„Nu aşaaa! înjură-mă, fă proasto, că de aia dau banii aici!”
„O, futu-ţi creierii mă-tii de labagiu ordinar, ia linge-mi
tălpile, nenorocitule, pînă nu-ţi rup pula-n două, beli-mi-ai
lindicu’ de coliva mă-tii... Hai, idiotule, mă fuţi sau te conce-
diez? că de nimica nu sînteţi în stare, dobitocilor! fute-mă-n
pizda mă-tii! că pun gaşca pe tine să te taie în bucăţi şi să te
dea la cîini, împleticitu’ pulii ce eşti...”
„Ooof, uuf, ce bine-i...”

194
 „Boule, măgarule, neghiobule, ghiţă bucătarule! habar n-ai
să fuţi o pizdă ca lumea, hai sictir că mă plictiseşti! gata, nu
mai ştiu alte înjurături, ţi-or ajunge şi ţie, nu?”
„Mda”
„Andreea, parcă aşa ziceai că te cheamă, nu? vă ascult de
zece minute da’... eu chiar n-am auzit în viaţa mea asemenea
absurdităţi, nu-mi dau seama din ce abisuri le scoţi...”
„Ah, abisurile... Şi cum spuneai că te cheamă pe tine măi
flăcăule?” îmi frec tîmplele şi ochii cu mîna dreaptă, mă las pe
spate în scaun, în sfîrşit un om normal la orizont, „n-am spus
cum mă cheamă... noapte bună” – bună să-ţi fie inima, voini-
cule, Silviu sau Bogdan sau cum ţi-or fi zicînd ţie p-acasă
Codrin Alex Ionuţ Gigi Marian Emil Mihai George Cristi Lucian
David Claudiu Vali Robert Eugen Costi Florin Dumitru Cipri
Dan Radu Călin Fănel Paul Adrian Horaţiu Răzvan Cătălin
Sorin Silviu Viorel Alexandru Leonard Alin Ion Armando Oli
Angelo Doru Ovidiu Marcel Cosmin Viorel Andrei Dorin Mircea
Raul Matei Vlădut Paul Augustin Ştefan Gelu Alfredo Iulian
Codruţ Liviu Gheorghe Mitică Ionel Laurenţiu Cezar Dragoş
Tudor Stelu Petrică Dragomir Costică Sebastian Geo eu sînt
Ismail, place filme porno la mine mult
eu sînt gardian public şi nu-nţeleg de ce dracu’ sînt priviţi
moldovenii aşa de naşpa? de ce rîdeţi de noi, bă?! că nici cu
voi nu mi-e ruşine, aveţi p-acolea o grămadă de fete închipuite!
ce-nseamnă fete închipuite, Nicu?!
din alea cu nasu’ pe sus
aha...
alooo!?! Gogu la telefon, dincolo cine-i? cîte sînteţi acolo
cu pizda umedă?
numa’ eu, mă Gogule, Corina a ieşit pe balcon să fumeze
ţigări iar Nicole s-a-ntins deja pe două scaune şi doarme
aha, Andreea! ci iartă-mă că-s aici cu oile pe cîmp şi cu
sluga mea Gicuţă la manivelă şi ce ne-am gîndit noi – ia să te
sunăm înainte să spargem cu pula ultimele nuci de cocos, auzi,
am o întrebare pe creier
care creier?
ăla mic, bine-nţeles – cerebelu’ doamne iartă-mă
aha... spune, dragu’ moşului
întrebare ar fi următoarea cum să fut o muiere ca să-i pla-
că? că io chiar dacă-s mai şcolit decît sluga mea, uite că nu văd
195
 decît ca calu’ – paraii şi bisnisu’, pricepi? aseară de egzemplu
io şi muierea mea ne-am duşulit un pic amîndoi, ne-am şters
pe rînd, ne-am băgat în pat amîndoi şi am adormit pe rînd,
eu primu’ că eram mai ostenit, da’ tot aşa păţesc de cîţiva ani
buni şi-acu mi-i frică să nu mă lase, deci cum să-mi fut mu-
ierea ca să-i placă?
invers ai încercat?
probabil c-am încercat, că doar mi-s şi eu un fel de giantăl-
măn acolo – de la giantă se trage, nu? am reţinut minte bine?
perfect, Gogule, numa’ că eu nu mă pot pronunţa în cazuri
din astea complicate cu muieri futute sau nefutute
nu?! păi de ce? cam ce studii posezi tu?
studii net superioare sau inferioare, Gogule, una din două,
nici eu nu mai reţin prea bine minte
bine-aşa draguţo, bine-aşa! că doar time is money, cum
spune şi iancheu’ da’ cu tine cînd ne găsim şi noi pentru un
futai apocaliptique?
numa’ ieri se mai poate mă Gogule, că în rest toată agenda
mi s-a umplut deja
de bube, mucigaiuri sau noroi?
la alegere... se poate spune şi aşa
Andruşco, ci spune-mi odată cum să-mi fut muierea ca să-i
placă, fiindcă vreau să mă fac şi eu băiat finuţ de capitală ca
ai voştri de-acolo cu toate că ştii şi tu poezia aia – cînd ai
şapcă şi pulan nu se vede că eşti cioban, nu se vede că nu ştii
nici să citeşti nici să scrii – păi nu? n-am dreptate?
ai, cum nu? da’ tu de unde eşti, de fapt, mă ciobane?
din birou!
băăăi, e departe...
da’ tu de unde eşti jupîneaso?
tocma’ din Bistriţa
aha, merge, fain oraş.” şi de cînd nu te-ai mai scărpinat, mă
rog frumos?
ce să fac?!
gata, ai plecat din Ardeal şi deja ne-ai uitat graiu’, ă? te-ai
mai futut, mă femeie, de cînd te-ai dat cu capitaliştii ăia?!
aha, asta era...
păi ce dracu’ altceva să fie?
ce să zic, mă Gogule, atîta lucru ştii şi tu că adică nu poţi să
te scarpini chiar cu oricine, aşa că mai bine te calmezi o vreme
196
 să mor io dacă are cine să te calmeze trei sîntem doamne
şi toţi trei din Europa sunăm: Blană, Talpă şi Priză, astea ni-s
poreclele, n-are rost să-ţi zicem cum ne cheamă pe bune, nu?
că oricum e la mangleală conversaţia, auzi, păsărică, pot să-mi
bat joc de tine în noaptea asta?
dă-i drumu’, eu răbdare am
şi atunci eu sînt deşteptu’ şi tu eşti aia proastă, nu?
da, frate, mai ales că eşti deştept pe banii tăi
ştiu, ştiu păsărică, pişa-m-aş pe tine, da’ futută eşti?
în ultima vreme... aşa şi-aşa
în cur eşti?
nu
bineînţeles, că doar te ustură... da’ în gură ai lua-o?
da, cre’ că da
minţi, oricît ai fi de topită după el, tu n-o să i-o sugi nicio-
dată, aşa te simt eu acum după voce
mă simţi cam prost, da’ asta e numai problema ta pare-mi-se
bine, dragă, hai să te pup şi eu o dată la blană înăuntru’
nimănui, mie întotdeauna mi-a plăcut să le pup pe fete pe
buni-buni, la păsărică aia creaţă gogoneaţă
pupă-mă şi tu o dată deşteptule pentru binele naţiunii şi
viitorul maşinii formale, frigideru’ ăla din care iese porno-
grafia electronică şi telefonică – se introduce acolo o poză de
televiziune de-a lui, se învîrte apoi manivela, se toacă mă-
runt de la dreapta spre stînga, ia spune, poţi să-l scoli din im-
potenţă? ca să nu mai rîdă tot satul de el – ăsta micu’ abia aş-
teaptă să te cunoască, uite, stau cu mîna pe el, e treaz, mă tot
întreabă cine vine, cine vine? şi-mi zice – să nu mă înşeli! E
mic, săracu’, nu ştie multe, de-abia aşteaptă să intre în gău-
rica ta, în ceaşca ta – sună apoi Dan Saturnu’ si-mi zice că l-ar
răcori o dragoste de iubire! da’ nu ca aia a lu’ tovarăşu’ lui,
Marian, că prostu’ ăla s-a sinucis el singur din cauza la o tipa,
a vrut să ajungă top model în criminalistică ca s-o impresio-
neze şi cînd colo... a ajuns ucigaşul lui Versace, dacă mă află
poliţia c-am fost tovarăş cu el mă ridică şi pe mine, de aia tot
ce vorbesc eu acuma bat pe un sistem mai complicat, pe alfa-
betul morse vorbesc cu tine, ca să nu mă intercepteze, de
parcă n-ar fi fost destul – mă întreabă şi cretinu’ ăsta Andreea,
eşti de acord cu expresia prostituţie auditivă, prostituţie
vocală?
197
 Vocal eşti tu cu tot neamu’ tău, Daniel, are 24 de ani şi e
student în anul doi la drept, patron de discotecă el sau tai-
că-miu tot aia e, îmi place fetele şatene, blonde, cu ochi al-
baştri sau căprui şi în plus sînt şi preşedintele organizaţiei de
tineret
Care organizaţie? care partid? dacă zici PDSR nici nu mă
mai obosesc să te fut, voi aveţi deja o pulă-n gură
Andreea! de ce vorbeşti aşa de urît...? şi eu care vroiam
să-ţi cer prietenia...
Poftim?!
Tocmai vroiam să te întreb dacă nu vrei să fii prietena mea
Sincer? nu, mulţumesc
De ce?
Pentru că acuma mă doare-n cur şi n-am chef de nici o pri-
etenie!
Să ştii că ai un limbaj cam spurcat, în cît timp ai putea să
te schimbi?
Aaah... cam cît timp ai putea să mă suporţi aşa?
O lună – o lună jumate’ maxim
E puţin stimaaabile, da’ poate că dacă m-ai ajuta tu să mă
schimb atunci aş reuşi, ce să zic? e plină lumea de minuni...
Ai dreptate, păi unu’ la mînă, dacă n-ai facultate, te bag eu
la o facultă de-aici din Buzău, că atunci o să poţi să alegi un
post de profesor de română sau limbi străine
Ah, da! la limbi mă pricep
Nu, măi femeie! nu zic acum de dat limbi, mă refer la alt-
ceva, aoleu, cît o să am de lucru cu tine...
Ţţţ, ţţţ, ţţţi-am zis din start că-s un caz complicat
Dac-o să-mi asculţi sfaturile, dacă o să fii o fată silitoare,
atunci o să ne-nţelegem de minune, iarna mergem la munte,
vara la mare, fac eu un program din ăla straşnic
Aha... da’ fizic vorbind, cum arăţi, măi Daniel? că deştept,
văd că eşti, nu glumă
Măi... arat ca un om care a făcut sport grămadă, am un metru
şi 12 sau 13, fac karate de doi ani, ce mai, sînt foarte dur
Sper că nu şi cu fetele!...
Ah, nu, cum poţi să-ţi imaginezi aşa ceva?! ştiu să cînt şi la
pian!
Vai de mine... ce anume cînţi?
Rapsodii de toamnă, de primăvară
198
 De vaaară... da’ cine scrie rapsodiile astea mă Daniel?
Mozart, bineînţeles
Ah, Mozart...
Da, ştiu şi să gătesc, dacă chiar vrei să ştii
Ei, nu mă zăpăci! ştii şi să găteşti? m-ai spart cu faza asta...
Serios! ce zici? ţi-ar place? îţi garantez că-n două luni cel
mult te dau pe brazdă
Mă dai pe brazdă? ia mai du-te-n pizda mă-tii, glumeşti, nu?
Nu! şi te rog să nu mai vorbeşti atît de vulgar, că nu-ţi stă bine!
Ah, scuze, o să mă obişnuiesc cam greu cu atîtea schimbări
pozitive, ce dracu’...
Îhî. Şi la-nceputul verii, nu ştiu dacă ţi-am spus, editez o
carte de poezii, vreo trei sute...
Dumnezeule, aşa de multe?!
Da, normal...
Fantastic! ia spune-mi şi mie una, te rog...
Cu multă plăcere, dragă: Nimic nu mai e cum am sperat/
mi-e dor de tine, ştii bine
ştii se scrie cu doi de i?
Da! Cu doi de i bine-nţeles, stai că-ţi citesc de la-nceput –
ştii bine că mi-e dor de tine/ şi spune cine-a pus tăcerea în-
tre noi?/ aş vrea să te opresc să-ţi spun că te iubesc/ oare de
ce nu mai e nici o zi cum a fost / simt că te pierd...
Păi... Daniel! aici la sfîrşit n-are rimă poezia!
Cum n-are rimă?!
N-are rimă! E un vers alb aici!
Aha... păi vezi că te-ai prins?...
Vai de mine, da’ cum ai reuşit să scrii aşa ceva, Daniel?!
versurile albe sînt foarte complicat de scris, adică nici nu le
vezi bine
Da, cam aşa e... din Grecia am început să scriu poezii, de
cînd am vizitat Ierusalimul, m-a inspirat enorm
Ierusalimul? în Grecia?
Da, da... e foarte frumos, nu ştiu dac-ai ajuns pînă acolo
Ai, nu... n-am ajuns, din nefericire
Ei, lasă că te duc eu la vară, am un unchi, e decanul facul-
tăţii de-acolo
Olalaaa
Păi da, eu sînt barca ce s-a-mpotmolit în golul din ochii tăi
Şi nu mai am mare să bat în retragere Nici valuri înspăimân-
199
 tătoare ca să-ţi arăt curajul meu Nici orizonturi n-am, nici
suflet Acum sînt doar o haimana Bodega lacrimilor tale Un
mus umil sînt, o monedă pe cont şi-n călătoriile mele Nu mai
găsesc pericole Ci doar comoara din privirea ta
Daniel, ce-nseamnă „golul din ochii tăi”? acolo în primul
vers...
Ah, golul înseamnă cînd m-a părăsit iubita, adică mi-a lă-
sat un gol în inimă... aşa...
Tu vorbeşti serios? Nesimţita dracului! Păi eu dacă eram în
locul ei... ohohoo, nu te mai lăsam să pleci nicăieri, pe cuvînt!
Da, era cam nemernică şi barca are semnificaţia că alune-
că de fapt pe lacrimi pe care le plîngi pentru pierderea pen-
tru moartea cuiva şi scrie acolo-n paranteză semnificaţia că
inima plînge cu lacrimi, auzi, Andreea, da’ ţie ce muzică îţi
place?
Rockul şi jazzul
Ooo! Lasă-te de muzica asta că exprimă satanism şi moar-
te, să te apuci de muzică disco, te rog, sau tehno sau senti-
mentală sau chiar şi clasica e mai bună decît rockul sau apu-
că-te de bluzuri, eu arunc orice casetă cu muzică rock, să ştii,
îmi place foarte mult muzica uşoară românească, de Crăciun,
de exemplu am fost la operetă, mi-am luat bilet şi mi-am as-
cultat acolo melodia preferată, Bărbierul din Sevilla şi ano-
timpurile de primăvară, vară, toamnă, toate îmi plac şi îmi
mai place Ceaskoski, rusul ăsta e deosebit, să ştii
Cum ziceai că îl cheamă? N-am auzit de tipul ăsta
Ceaskoski, cum naiba n-ai auzit, e foarte faimos!
Măi să fie...
Sau încă o poezie mai nouă dacă vrei Seara asta toată e
şipnotizată, adică asta înseamnă că nu vine să le creadă, că le
spune la lume o veste, te surprinde adică şi mai departe sună
aşa: Calea ţi-e deschisă, uşa ţi-e închisă
Lasă fată vrăjile, că îţi rup picioarele
Eşti o fată minunată eşti o fată-adevărată
Eşti parfumul dimineţii după care mor băieţii
Iarna trece, iarna vine, mă gîndesc numai la tine
De ce oare mă gîndesc?
Pentru că eu te iubesc!
Spune-mi acum toată poezia de la capăt să văd ce-ai greşit
... aha... da, ai scris bine... mie nu-mi place coca cola fiindcă
200
conţine prea multă heroină, ar trebui să te laşi şi tu de cola,
hai că-ţi mai dedic o poezie „melancolia nopţii mele” începe
aşa: cum valurile mării bat, uşa şi vîntul adie în tăcerea nop-
ţii, cînd toată lumea a adormit şi numai acest pix nevinovat
se mai aude scîrţîind, cum mă gîndesc ce să-ţi mai scriu... în-
cepe aici cu literă mare de strofa a doua Foarte sincer îţi vor-
besc, alta-n lume nu iubesc şi acum spune-mi şi tu dacă mă
iubeşti sau nu.... Ai pantofi cu toc?
Da, de ce-ntrebi?!
Bănuiam eu, uite că ţi-am scris o poezie cu pantofi Cînd te
strîng pantofii de nu poţi să mergi, să-ţi aduci aminte că eu te
iubesc!
Daniel, ce vrăjeală ai în cap...
Nu! nu e vrăjeală, vorbesc foarte serios
Ştii, de obicei pe mine nu mă strîng pantofii
Sînt militar şi-mi amintesc că am o fată pe care-o iubesc şi
nu mai am răbdare să mă liberez să văd fata pe care eu sin-
cer o iubesc şi pentru asta dragă la tine dezertez – ţi-ar place
să te stimeze cineva?
Ce să-mi facă?
Să te stimeze, să-ţi spună adică „stimata doamnă” sau „sti-
mată domnişoară” sau „stimată copilă”
Sau stimată pulă-n beci!
Andreea, îs tulburat foarte grav cînd te aud cum vorbeşti,
zău, nu prea îmi vine a crede ce aud! am rămas flatat... O să-ţi
scriu o scrisoare despre asta, începe cu Dragă Andreea, nu i-am
pus încă titlu, da’ oricum e cu multă stimă şi conţine şi o po-
ezie: Stau la masa de stejar şi mă gîndesc ca un păznicel cîte
zile au trecut de cînd noi nu ne-am văzut... – văd şi eu într-un
tîrziu becu’ roşu clipind, pizda mamii lor de poezii, cine ştie
de cînd mă aşteaptă şi Valeriu ăsta pe fir, a trecut Everestul
în pulă, mă informează cu o voce sictirită, da’ tot n-a găsit ex-
tazul ăla de care vorbesc unii – adică nu fizic tre’ să ajungi la
orgasm şi nici dacă te fuţi cu o singură femeie, mi-am tras mai
nou o gagică interesantă, ne tot întîlnim în scara blocului, ne
pupăm, ne frecăm unu’ de celălalt, ne futem aşa la rece, da’
practic nu scoatem nimic din noi, abia noaptea începem să
visăm că ne futem propriu-zis şi în realitate nu ştiu dacă-ţi
dai seama, da’ sîntem singuri, Andreea, sîntem amîndoi oa-
meni fără faţă
201
 tu stai acuma întins pe pat, Valeriu?
mda
gol?
nu, dezbrăcat
ah... nu-i acelaşi lucru?
nu prea, dezbrăcat eşti pe dinafară, gol eşti pe dinăuntru
mda... şi eşti excitat?
nu, sînt mai mult zburlit psihic
păi în condiţiile astea nu putem să ne futem măi Valeriu!
mie-mi spui!?
Valeriu, stai aşa, că mai e cineva cu noi pe fir şi după zgo-
motul de fond numa’ Ionaş poa’ să fie, ţi-am povestit că lu-
crează cu schizofrenicii? în Timişoara, într-o secţie de boli
nervoase cum ar fi melancolia, depresia, deşi, mă rog, schi-
zofrenici sîntem toţi, unii în proporţie de 70%, alţii de 80%,
mă întrebam zilele trecute dacă există oare ceva între adevăr
şi minciună, în fantezia noastră zburătoare, noi credem că
da... Eu sînt şaten, am ochi verzi, am făcut canotaj de la 12 la
24 de ani şi m-am trezit acum, la 40 de ani cu o problemă de
sex cît mine de mare, adică-s nebun, ce mai, aş fute tot, pe ti-
ne prima, numai că-s cam timid, mi-e greu să-mi găsesc o
curva, o singură tristeţe am – viaţa m-a înnebunit pe mine,
nu eu pe ea
o singură mîndrie-avu, gospodărind cenuşile
poftim?
o poezie mai veche...
cum arăţi tu, Andreea? Nu-i aşa că eşti şatenă şi ai ochi că-
prui? Măi, eu le-am sunat şi pe fetele alea eroticele, da’ m-au
plictisit, dacă te-am supărat vreodată cu ceva...
nu m-ai supărat, Ionaaaş
niciodată n-am vorbit treaz cu tine, asta ar fi trebuit să te
supere, mă aflu mereu într-un delir calculat, conştientizat, con-
gestionat, băga-mi-aş picioarele, nu prea gîndesc exact – azi
m-am drogat iar, de exemplu, nu pricep de ce să-ţi spun ţie aşa
ceva, da’ îţi spun – eu sînt o fiinţă care nu moare repede, tot
trag de mine şi poate că m-aş simţi mai bine dacă nu mi-aş
face răul ăsta cu mîna mea... mda... să fii tu însuţi e o luptă în-
grozitoare, asta s-a mai spus, evident, totul e gîndit şi deja
calculat. Poate nu ţi-ai dat seama, da’ acum eu sînt pacientul
vostru... al tău... ceea ce mi se pare grotesc. Nu ştiu cîţi ani ai,
202
dar nu te mai gîndi tu la chestiile alea, astea, alealalte. O să
vină ele singure iubirile, da’ mi-ar fi plăcut să fiu eu primul
pentru tine, aşa ţi-aş trage nişte limbi... ştiu, acuma îţi vine să
mă înjuri, poate-ţi zici în gînd porcu’ dracului da’ cu voce tare
te rog nu-mi spune nimic, bine? Aşa ţi-aş linge pizda pînă ar
curge totul din tine, te-ai termina sub ochii mei măi fată, parc-aş
fi prins într-o criză idioată, mai spune şi tu ceva, că eu sînt
maniaco-depresiv, ăsta-i diagnosticul pe care mi l-aş pune nu-
ma’ că...” îl ascult cu sprîncenele arcuite, sare aşa de la o idee
la alta pînă cînd încep să mă foiesc pe scaun şi să-mi rod un-
ghiile, cre’ c-ar trebui să dau o fugă pînă la baie, las receptor-
ul pe scaun, se uită Silvia lung după mine şi izbucneşte în rîs,
trei minute să-mi frec acuma chiloţii cu hîrtie igienică şi tot o
să se vadă, tot mai rămîn urme, cînd mă întorc îl găsesc pe
Ionaş vorbind în continuare netulburat „Andreea! naiba să te
ia, unde-ai dispărut? mă laşi să vorbesc aşa ca tîmpitu’, păi
cine te crezi tu – nevastă-mea? mamă! ce te-aş mai fute... iar-
tă-mă, de data asta vorbeam cu dulapul, debitez, vezi bine, o
noapte de gardă mai cretină ca asta n-am pomenit de mult, as-
cult acuma privirea ta căpruie plutind deasupra zgomotu-
lui – asta e dintr-o poezie pe care n-am mai apucat s-o scriu,
sper că nu i s-a sculat vreunuia s-o scrie înaintea mea, citeş-
te-mi ceva că eu o să mă-ntind aici pe canapea, vreau să dorm
un pic cu vocea ta în gînd
răsfoiesc foile agendei pe genunchi poate aici să găsesc
ceva – fii atent că am adunat o colecţie impresionantă de scri-
sori primite de la oameni cu care-am vorbit uneori eu, alte-
ori ele, îţi citesc cu toată disperarea generată de ultimele zile
de coşmar pe care le-am trăit 23:40 pm dă-mi Doamne la-
crimi să plîng alături de natura ce plînge în această noapte.
Oare de cine îmi este dor cu adevărat? De Irina sau de Lia?
Care dintre ele două este ea – vocea suavă, dulce, fină, blîndă
cu care eterul a inundat interiorul fiinţei mele? Irina spune că
Lia. Lia nu spune nimic pentru că nu mai vrea să spună. Eu
pe cine să cred? Să întreb doar în noapte, mut, asemeni lui
Pavarotti în Tosca „Non ti scordar di me?” Minunata calitate,
profunzime, prospeţime a vocii din eter nu o poate explica
nimeni. S-a învăluit asemeni autorilor ei preferaţi Blaga, Eliade,
Kant într-o undă de mister ce m-a înnebunit complet. Şi cum

203
 misterul nu poate fi descoperit decît cu greutate... sau poate
cine ştie?
Blîndă voce, blînd suflet, blînd chip şi ascunsă minte, de ce
nu îmi spui adevărul? Unde eşti? Cine eşti? Cum şi unde să te
caut? Am crezut naiv că te-am găsit. Ce mult m-am înşelat!
Căutarea nu putea fi atît de scurtă. Minutul, clipa de fericire
nu putea veni atît de devreme. Rondoul, menuetul, valsul şi
tangoul atît de mult aşteptate nu puteau veni atît de devre-
me. Şi totuşi... am sperat. Şi sper încă... în ce, Doamne?! Ara-
tă-mi din puterea Ta divină drumul către ea. Luminează-mi
tainic acest drum cu o pulbere de stele din mijlocul căreia să
răsară ea, numai EA.
EA, vocea din eter, vocea de-o noapte.
EA, unda de lumină.
EA, rouă dimineţii.
EA, luceafărul existenţei mele.
EA, cea care m-a scos la lumină.
Unde este EA? CINE ESTE EA?
O iubire idilică învăluită în mister. Dacă aş fi fost pictor aş
fi învăluit-o în culori îmbinate de alb şi negru, de deschis şi
închis, de mister total. Dintre pictorii clasici i-am spus că îmi
place Boticelli. Oare cum i-ar fi pictat el vocea fără să îi vadă
chipul?
Atîta vreau: să o văd. „Vedi Roma, poi morire” – să vezi Roma
şi apoi să poţi să mori. Să vezi chipul lui Dumnezeu şi să mori,
aşa cum scrie în Biblie, datorită cutezanţei ce ai avut-o.
Oare Da Vinci ar fi putut s-o picteze pe Monalisa fără să o
vadă? Dă-mi această bucurie sau plăcere de a vedea misterul
ascuns al chipului şi sufletului tău şi apoi pot muri împăcat.
Nu lăsa neterminat ceea ce se poate finisa, transformîndu-se
într-o capodoperă. Nu te ascunde! Nu te teme! Nu te voi atin-
ge nici măcar cu o floare, pentru a nu-ţi tulbura aura de mis-
ter. Lasă-mă doar să te învălui cu privirea şi cuvintele mele,
să te împlinesc, să te finisez pe tine, cea care spui că nu eşti ter-
minată. Lasă-mă să-mi cînt bucuria, fericirea în faţa ta. Lasă
coardele sensibile ale sufletului meu să se îmbine cu instru-
mentele delicate ale sufletului tău şi să creeze armonia unei
simfonii dumnezeieşti. Nu mă lăsa în durere.
Nu mă lăsa în suferinţă.
Nu mă lăsa în necunoaştere.
204
 Pentru că altfel, m-aş transforma în neant. M-aş duce aco-
lo de unde am venit, unde nu e nici zi, nici noapte, nici iubire,
nici dor, nici vise, nici vorbe, nici voci, nici TU, Şi eu vreau ca
TU să fii! Să fii cu fiinţa ta cea minunată. Să fii cu sufletul tău
pur. Să fii cu glasul tău. Să fii cu mine. Unde, cînd şi cum? Nu
ştiu! Doar TU îmi poţi răspunde! De eşti Irina sau Lia, doar
TU poţi şti. Dar ceea ce ştiu este că EU sînt ce sînt şi că vocea
ta a devenit o parte a fiinţei mele. Aş vrea să plîng dar nu am
lacrimi. Aş vrea să te implor, dar nu ştiu unde te pot găsi şi
nu ştiu cine eşti. Aş vrea să ştiu mai multe decît ştiu. Aş vrea
să pot mai mult decît pot. Of! Ce mult aş vrea să fii lîngă mine
în aceste momente grele. Am nevoie de tine! De aerul pe care
îl respiri, de apa pe care o bei, de tot ceea ce ţine de tine. În-
ţelege, de poţi înţelege. Sper şi cred totodată că vei înţelege.
Şi atunci cînd ne vom vedea pe 28.08.2001, la ora 11 în Piaţa
Universităţii, acel „la revedere” din finalul convorbirii va de-
veni realitate iar sufletul meu iluminat, senin şi în pace îşi va
putea lua o nouă înfăţişare, mai optimistă decît cea pe care o
are în momentul în care scrie aceste rînduri... Salut Corina
te sărut poştal
că nu pot original!
Aşa cum cerul îşi adună stelele pentru a forma o conste-
laţie a culori tot aşa îmi adun şi eu gîndurile pentru aţi com-
pune cîteva cuvinte care sper să-ţi aducă zîmbetul pe buze.
Corina dragă aceste iniţiale care deocamdată nu-ţi spun ni-
mic, vor fi poate pentru tine începutul unui coşmar, căci ele sînt
cutremură-te codul tău de identitate, acolo undeva, la cen-
trul care tea trimis pe pămînt. Habar n-ai de asta, ştiu că ha-
bar n-ai, dar aşteaptă să citeşti toată scrisoarea şi atunci vei
înţelege. Poate că mă vei înţelege şi pe mine ai fost prima fe-
meie din viaţa mea de care am impresia că mam îndrăgostit de
tine prin telefon cînd team auzit miam dat seama că eşti foar-
te diferită dintr-e toate femeile din lume. Şi nu te compari cu
Andreea, colega ta obraznică şi nesimţită. Cred că am fost
primul client care tea distrat. Apropo deai putea măcar o sin-
gură dată să-mi mai cîţi un cîntec chiar dacă nu şti melodia la
cîtec. Corina poţi afla că eu sînt în unitate şi mi sa făcut un dor
de tine de simt că nebunesc. Corina tu ce mai faci cum te mai
descurci cu meseria pe care o ai sper că bine. Dacă nu te su-
păra că te întreb ai uitat bancul cu bafta puiului cred că nu-lai
205
 uitat sau acel cuvînt oltenesc sau mai bine zis înjurătură CAR
care înseamnă (Pulă) Stau adesea şi mă tot gîndesc la tine şi
la vorbele care mi-le spuneai cu tesnică şi iubire Corina poa-
te cu altă ocazie te voi mai suna să te mai aud măcar o singu-
ră dată şi atunci pot muri fericit. A.M.R. este scădere 12 zile
au mai rămas din viaţa de soldat. Dar în curînd va pleca prie-
tenul tău eu îi doresc armată uşoară şi masturbare plăcută.
Corina cred că te-am plictisit foarte tare şi nu te-ai supărat
că ţiam scris mam ţinut de cuvînt, nu ştiu dacă te ţi şi tu de
cuvînt mi-ai promis că îmi vei scrie. Ai şi tu un singur prieten
„Florin” de la Tîrgu Jiu. Toată viaţa mea pe care o am mă voi
strădui să te pot întîlni în realitate poate ai bună plăcere
sămi trimiţi o fotografie de a ta. Aici prieteno încerc să mă
retrag încet din micuţa mea scrisoare dar nu înainte de aţi
ura mult succes şi fericire. Cu stimă şi respect al tău prieten
Florin
19-XI-2001
TE IUBESC AŞTEPT RĂSPUNS
TE ROG
Bună iubito
În prima m-ia scrisorică pe care tio dăruesc ţie, iubito, pot
săţi spun că, am ajuns cu bine, şi teafăr, din toate punctele,
de vedere, am ajuns şi totuşi m-am echipat şi m-am aşezat
pe pat, ca, să îmi revin, nu fiind că, îmi era rău, dar să-mi pot
imagina cuvintele, tale şi cu guriţa, aia a ta dulce îţi văd chi-
pul în ochii mei cum se apropie de ce îi este iubit nu pot uita
clipele petrecute în seara aia numai că erai pe fir hei nui ni-
mic totul e perfect pînă în prezent te rog să fie numai aşa. Dar
să fi fost lîngă tine totul era numai perfect să fim numai noi
întrun paradis al dmpului escitării dar nu am avut posibilita-
te de a fi lîngă tine, nui nimic, putem vorbi pînă îmi eau şi eu
concediu te voi anunţa cît pot de repede posibil ca, să îţi poţi
rezolva şi tu pentru concediu pînă atunci gîndestete la mine
şi eu nu te voi uita nici o dată nici cînd voi fi lîngă tine, dragă
Eva, îţi mai aduci aminte cîte, am vorbit noi atunci seara dra-
ga mia iubită. Am uitat ceva să-ţi spui că, luni a fost ziua mia
nu de naştere. Şi mai am o singură rugăminte la tine dragă
am uitat pozele acasă şi nu am acum la mine te rog nu te în-
trista, că am să-ţi trimit, cît pot de repede te rog, că, sînt
foarte sincer cu tine te iubesc mai mult ca, ori ce pe lume, şi
206
vom fi fericiţi mai mult de cît ai fi fost vreo dată te voi simţi
foarte bine alături de mine, să şti că am mai suna-t după ce ai
plecat din tură tot nu eram sigur că ai plecat şi am vorbit cu
Nicole şi cu colega aia a ta am uitat cum o chema parcă ceva
reţin nu nu nu mai reţin nu sînt sigur dar tu ştii hai să vor-
bim despre noi cu dragostea mia eu nu mă joc ce vreau să stau
alături de tine cît doreşte inimioara ta Eva, cuvintele mele
sînt pentru tine ceva foarte important a mă angaja promisi-
unilor spuse s-au promise faţă de tine îmi voi da toată silinţa
pentru a ajunge cît de repede la tine. Tu vei primi scrisoarea
şi vei citio cu drag şi dacă doreşti poţi să le spui şi la cologele
tale cu care-te-ai mai bine că, ţiam trimis răspunsul dar pă-
cat că nu am avut poză dar tio trimit cît pot de repede te rog
credemă. Sînt nebun după tine te iubesc şi aş vrea să fiu ală-
turi de corpul tău cald şi săţi sărut guriţa ta aia dulce săţi
strîng corpul în mînă chiar şi braţe te rog, m-am îndrăgostit
foarte mult de tine credemă nu mai rezist poţi săţi dai seama
şi nu uita trimitemi răspuns cît poţi de repede vreau săţi aud
cuvintele tale şi să le citesc te rog scuzămi scrisul eram gră-
bit te rog nu mă uita că te iubesc foarte mult. Eva îţi aştept scri-
soarea te rog!
Marian
12.01.2001
Dragă Andreia aştept răspunsul
sau foto
încă de la început acestei scrisori îţi pot spune că sînt să-
nătos şi îţi urez şi ţie multă sănătate de la mine Costel că nu
ne-am văzut doar prim telefon sau fotografie să ştii că sînt
un băiat bun şi respect orice fată. Andreia să ştii că eu ţi-am
scris că după voce tea-m înţeles că eşti o fată bună şi îţi place
distracţia şi mie îmi place să şti că eu am o problemă că aş
vrea să ne cunoştem ori în Alexandria ori în Bucureşti. Cum
miai spus tu că eşti blondă cu ochi verzi Andreia să şti că te
iubesc foarte mult după cum am stat de vorbă prin telefon şi
să ştii că te iubesc Andreia pe Costel şi dacă vrei să ne întîl-
nim scriem pe adresa pe care ţiam spuso sau dacă vrei să
mai vorbim prin telefon dămi număru de telefon al tău Andreia.
Eu te iubesc foarte mult dar să ştii iubitul ăsta nu să ştie dacă
e albă sau e neagră Andreia dar să ştii că eu după ce ţia-m
dat telefon am auzit vocea ta şi parcă a mai trecut o zi din
207
 viaţă dar dacă vrei să ne vedem vino la mine sau vin eu la ti-
ne că eu stau singur nu stau cu părinţi stau singur şi mă gîn-
desc la cîte o prietenă şi astep ziua cînd plec la servici. Să şti
că am avut şi eu o prietenă şi nu a fost să fie cu mine că ei îi
plăcea să se distreze cu altu nu cu mine că eu eram mai slab
dar cum ţiam spus prin telefon Andreia dar să ştii că am 2
ani că nu mai miam făcut altă prietenă doar pe tine prin
telefon doar să ştii că am sunat de la servici şi team găsit pe
tine pe fir să nu gîndeşti că eu dacă am sunat ca să te fac pe
tine o prietenă bineînţeles că eu îm cer scuze că am vorbit
aşa prima dată aşai la linia fierbinte.
Eu cu acest mic anuţ îţi pot spune că te iubesc Costel şi îmi
cer scuze pentru scrisul că lam scris la servici şi îmi tremura
mîna. încodată îţi cer scuze pentru Andreia pentru scris. Fo-
tografia mai tîrziu dar trimeto tu Andreia dacă vrei şi apoi îţi
trimit şi eu.
Altău prieten prin telefon şi scrisoare Costel pentru Andreia.
23.01.2001
Dragă Andreea,
cred că unica soluţie este să vin eu la tine în Bucureşti, la
adresa care mi-ai dat-o tu să discutăm şi apoi să te văd. Nu
îmi place ca cineva să îmi rîdă în faţă mai ales acuma că am
şi eu problemele mele pe care le ştii şi tu şi pe care nu este
nevoie să ţi le mai scriu acum în această scrisoare. Nu ştiu ce
părere ţi-ai făcut tu despre mine mai ales acum după ce
ţi-am scris cea de-a trei-a scrisoare la care eu nu am primit
nici un răspuns. Dacă nu mă crezi că este cea de-a trei-a eu o
să îţi dau cele trei tichete poştale precum că ţi-am trimis cele
trei scrisori de care ţi-am spus mai sus. Dacă ai chef de glu-
me te sfătuiesc să nu le faci pe seama mea pentru că nu o să
reuşeşti niciodată. Să nu te bucure faptul că eu sînt în Focşani
şi tu eşti în Bucureşti pentru că nu se ştie niciodată cînd o să
te trezeşti cu mine la tine, adică la Bucureşti. Poate că o să te
întrebi ce am vrut să spun prin cuvintele acestea şi o să-ţi
explic pentru că acum am timp deoarece am şi eu cîteva zile
libere după cum bine ştii de la telefon. Deci în concluzie mă
refeream la faptul că nu îmi place să îşi bată cineva joc de
mine adică, să mă „ducă de nas...”. O să te sperie faptul că o
să vin la tine, nu-i aşa? Dar sînt şi eu curios să văd cine face
mişto de mine mai ales pe banii mei pentru că ţie îţi convine
208
să faci aşa ceva pentru că tu eşti plătită să faci aşa ceva dar
eu sînt obligat să plătesc ca să îţi ţin ţie companie la telefon.
Dacă nu te superi, aş vrea să îţi pun şi eu o întrebare pe
care pînă acum nu credeam că ţi-o voi pune: „De ce dai spe-
ranţe false tipilor cu care vorbeşti tu cu ei anumite lucruri
serioase la telefon?” Nu eşti obligată să îmi răspunzi la între-
bare doar atît dacă vrei tu pentru că eu ştiu răspunsul chiar
dacă nu este cel adevărat sau măcar pe jumătate adevărat.
Tu le dai speranţe false deoarece în primul rînd te distrezi
foarte bine împreună cu colegele tale de serviciu, iar în al
doilea rînd te ţine tot timpul ocupată cu discuţiile şi aşa nu
observi cînd trece timpul şi ora pentru a pleca acasă după o
zi istovitoare de rîs şi de discuţii plictisitoare cu „tipi” care
nu au ce face cu banii şi se plictisesc stînd degeaba sau nea-
vînd somn. Dacă tot veni vorba de somn tu cum te mai simţi
după insomniile de care mi-ai povestit că le-ai avut pentru că
eu le am şi la ora actuală. Cînd îţi scriu această scrisoare este
joi spre vineri pentru că este 3:45, adică vineri dimineaţa.
Acum să lăsăm aceste rînduri la urmă şi să vorbim despre
aşa-zisul tău venit la mine.
Nu sînt sigur că o să vii dar oricum eu îţi trimit pe cealaltă
pagină o aşa-zisă hartă pînă unde mă vei găsi tu pe mine al-
tădată dacă o să vrei să vii la mine să mă cunoşti cu adevărat
şi să mă vezi, dar de văzut m-ai văzut în poza pe care ţi-am
trimis-o eu pentru că ai zis că îţi sînt drag, deci în concluzie
dacă iubeşti o persoană sau măcar ţii la ea accept-o cu defec-
tele şi greşelile pe care le are.
în legătură cu desenul pe care ţi la-m făcut eu îmi spui da-
că nu înţelegi ceva în el. Am uitat să îţi spun dar am găsit ce-
va care o să te bucure foarte tare şi eşti curioasă să îţi spun,
nu-i aşa? Am găsit bere neagră şi o pană de păun pe care am
luat-o de la un ţigan în schimbul unei sume considerabile, îmi
pare rău că nu am găsit de păuniţă care să te bucure şi mai
tare dar nu-i nimic cu încetul poate o să găsesc. Cum ţi-am
scris mai sus nu îmi place ca cineva să îşi bată joc de mine te
rog să nu o faci tu pentru că nu este cazul deoarece dacă vrei
să-mi spui ceva care te deranjează la mine te rog să mi-o
spui în faţă pardon pentru că noi nu ne întîlnim faţă în faţă
ca să mi-o poţi spune dar măcar scrie-mi sau fă-o la telefon.

209
 Cred că deja te-ai plictisit de atîta citit şi normal că eu o să
mă simt cel puţin măcar din politeţe să o fac pentru tine pen-
tru că din spusele tale eşti destul de frumoasă. Nu-i aşa că
te-ai săturat cît ai citit să fim cinstiţi. Oricum eu să ştii că aş-
tept în continuare scrisorile tale, sau măcar una dar şi aceea
să aibă în ea şi poza ta pe care mi-ai promis-o. Dacă nu am
dreptate în tot ceea ce am scris te rog foarte foarte mult să
mă scoţi din această dilemă dar cum? O să te întrebi tu, nu-i
aşa? Ei, o să-ţi spun eu: îmi mai cer încă o dată iertare pentru
ceea ce am scris şi te-a supărat. Te rog mult să îmi dai altă
pedeapsă adică să nu mă mai muşti de năsuc că o să mă doa-
ră şi o să plîng. Te pup, dacă vrei te şi sărut unde vrei tu, dar
nu te gîndi la prostii că ne supărăm, îmi este dor de vocea ta
şi în special de tine. Te iubesc chiar dacă nu te-am văzut.
Al tău prieten, amic, cunoscut – Dan Viorel
29.01.2001
Te pup,
„Andrea”
te anunţ că mă simt tare bine dar s-ar putea şi mai bine
dacă sîntem împreună dar sper că timpul Ie rezolvă pe toate.
Aici la Alba-Iulia este tare frumos, pentru că este făcut „Oră-
şelul copiilor” cu tot felul de beculeţe, ursuleţi şi jucării pen-
tru ce-i mici.
În fiecare seară mă plimb pe Bulevard unde întflnesc tot
felul de persoane dar mai ales pe ce-i tineri „adică îndrăgos-
tiţi” şi le stă foarte bine pentru că sînt suflete care se iubesc
şi mă bucur pentru asta. Aici mă plictisesc. Nu ţi-am mai
spus la telefon atunci că şi eu am stat la Bistriţa-Năsăud o
perioadă destul de mare unde am stat aproape „13 Ani” un-
de mi-am format tot felul de prieten la care ţin tare mult, iar
perioada anul 1998 luna August am revenit la Alba-Iulia. Aici
am multe verişoare la care ţin tare mult, dar este una tare
frumoasă şi deşteaptă la care la timpul potrivit a întemeiat o
familie la care ţine tare mult şi mă bucur tare mult pentru ea,
cîteodată mă uit la ea şi observ frumuseţea pe faţa ei şi mai
ales zîmbetul tău dulce şi în mintea me-a mă întreb dacă în-
tîlnesc şi eu o fată drăguţă ca ea. Dacă în faţa ochilor mi-ar
apare aşi răspunde „Da” o fată cu privirea scînteietoare cu
ochii ca doi luceferi cu părul fermecător şi cu o privire ce-a

210
dulce aşi răspunde mi-o amintesc perfect pe această fată
Andrea”!
Închei această scrisoare cu drag pentru tine la care cred şi
sper că îţi voi cuceri prietenia după o perioadă de timp.
Nu sînt un visător
sînt realist
cu drag Sorinel
08-04-01
dragă Andreia
De la începutul acestei scrisori te pot anunţa că sînt bine
sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ţie şi la întreaga familie a ta. To-
tuşi am reuşit pîna la urmă să-ţi scriu o scrisoare de pe me-
leagurile Constănţene cu direcţie spre Bucureşti. Cînd ţi-am
dat telefon acum o săptămînă am vrut să-ţi explic mai multe
despre mine dar nu prea era loc de o convorbire mai lungă.
Totuşi ţi-am făcut o ofertă dacă, eşti de acord dacă nu pe altă
fată dacă găseşti tu pe la tine pe la serviciu. Aş vrea ca pînă la
urmă şi numai dacă se poate ca noi doi să ne împreunăm nu-
mai dacă tu eşti de acord. Ţi-am explicat prin telefon că am
30 de ani am fost căsătorit în 1994 şi divorţat, cu toate actele
în regulă.
Am apartament proprietate personală şi locuiesc singur.
Lucrez la Primăria Kogălniceanu şi salariul este destul de
frumos. Despre mine ce să-ţi mai spun decît că aş dori să te
văd şi aş dori să ne cunoaştem după care dacă ne înţelegem
facem împreună un pas spre viitor. Dacă totuşi te răzgîndeşti
şi cazi la o hotărîre de-a ta dă-mi un răspuns la micuţa scri-
soare şi nai să regreţi. Poate cînd îmi răspunzi şi dacă nu sînt
indiscret trimite-mi şi mie o fotografie de-a ta ca să-mi pot
face o imagine reală cam cum arăţi.
Eu închei aici mica mea scrisoare nu înainte de aţi multă
sănătate fericire ţie şi familiei tale înainte de „Sărbătorile de
Paşti”. Dacă ai să reuşeşti să vii la Constanţa te rog să-mi dai
un răspuns ca să te pot aştepta şi să-mi dai şi nişte detalii
despre tine cum să te recunosc.
Dacă vrei să mă suni la muncă mă poţi suna la tel. pe care
ţi l-am dat în noaptea acea şi nu aminteşti la nimeni că am
mai vorbit cu tine pentru că ne pune să plătim convorbirile.
Sîmbătă şi duminică e program lejer, nue nici un şef
stimă şi respect
211
 crimă şi pedeapsă – fire de lumină îngălbenite în bec, în
veioza de plastic înţepenită în praf şi ea şi caseta asta cu Misia
pe care o întorc pe cealaltă parte a patra oară şi încă nu mă
satur, dimpotrivă – mă întind pe două scaune, e pe sfîrşite
noaptea şi toamna care plouă afară mărunt mocăneşte doar-
me Ionaş şi sforăie încet în urechea mea stîngă chircit pe ca-
napeaua aia de spital probabil pot să aşez acuma receptoru’
la locul lui să mă întorc pe cealaltă parte să-mi las picioarele
să atîrne peste spătarul scaunului să mi le răsucesc după un
minut fiindcă-mi intră-n piele marginea de fier a spătarului
să-mi pun ceva sub cap totuşi să mi le aşez mai bine cruciş
sub mine morţii mă-sii de scaun să găsesc încă unu’ fără
spătar să-l bag la mijloc să mă plimb aiurea pe străzi după o
partidă de somn ruptă-n două una mie una ţie să văd şi eu
expoziţia, să mă uit înc-o dată la liniile alea desenate, chiar
dacă le cunosc pe de rost, chiar dacă le-am visat deja pînă am
căpiat mai ales atunci cînd iubitul nu poate să-ţi vorbească
sau prin cine ştie ce împrejurări nedrepte pur şi simplu nu
are voie – atunci să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi
copacii şi casele o să-ţi vorbească ele în locul lui, o să-ţi facă
vreun semn, o să fluture mîna aşa cum făcea el sau o să schi-
ţeze cîţiva paşi de merengue ca ai lui sau o să mă împiedic la
un moment dat într-o piatră din pavaj şi-o să-mi cadă pri-
virile asupra bălţii din dreapta şi căzute rămîn chiar lîngă tro-
tuar m-o fi înjurat băltoaca dracului că altfel nu se explică, nu
te împiedici aşa din senin, ce naiba! mă dezechilibrez un pic
da’ nu cad de tot, că doar nu mă doboară pe mine o baltă să
fim serioşi să trecem pe lîngă ea cu scîrbă, s-o depăşim şi du-
pă vreo zece metri abia să răsucim capul aşa la plezneală s-o
mai văd o dată, apoi mă opresc, cre’ c-o să mă răzgîndesc şi-o
să mă întorc, tre’ să mă uit la ea mai bine, s-o fut pîn-o să-i
sune apa-n cap s-o pătrund aşa de aproape cu priviri reci şi
umede aşa că mă aşez pe vine în faţa ei, lungă şi balta asta, se
termină cam violent fix în canal, la o aruncătură de băţ, aşa
îmbrăcată toată în cafeniu nici n-ai zice că-i stă rău, dacă-mi
ţin palma întinsă cîteva clipe deasupra apei – răcoarea devi-
ne frig, din centrul cercurilor de apă urcă tot frigul ăsta, evi-
dent, în balta asta tre’ c-au căzut cîteva sute de mii de pică-
turi pe puţin numai de cînd mă uit eu la ea aşa ghemuită cu
genunchii sub bărbie şi înainte să mă opresc eu cine ştie cîte
212
alte sute de mii de picături or fi căzut şi or fi declanşat apoi
sute de mii de unde concentrice şi cercuri de apă care se tot
cască pînă se deschid se întrerup şi dispar de tot – dimen-
soes dos olhares – rătăcesc pe străzile astea de o oră, fir-ar,
şi nicicum nu găsesc Casa Americii Latine, nu ştie nimeni să-mi
spună unde e, ce dracu’, doar n-o fi chiar aşa de mică, am
oprit vreo zece bătrînei să-i întreb, să-şi dezvelească gingiile
albicioase şi vechi nu, nu ştim pe unde e casa asta, pe ce stra-
dă vine? „Vine ăăă pe strada... am uitat şi strada, de fapt nici
n-am nevoie de ea, am mai fost o dată, ştiu sigur că-i aici
undeva în zonă, da’ acuma parcă s-au schimbat toate, nu mai
recunosc nimic, era noapte atunci şi nu se vedeau prea multe
ce-i drept, da’ ar trebui măcar să simt că-s mai aproape, cald,
cald, călduţ, fierbinteee! ar fi trebuit să-mi iau şi o umbrelă,
să nu mă mai simt aşa de rece şi udă, pînă şi pulovărul de
sub haină atîrnă greu, îl simt plouat peste încheieturile mîi-
nilor şi dacă mai stau mult ghemuită lîngă balta asta îmi
amorţesc muşchii de tot şi cînd o să încerc să mă ridic te po-
meneşti c-o să şi cad cu curu-n ea, hai pa, că te-am futut des-
tul, îmi sprijin palmele în genunchi şi-i îndrept, la ţanc, fiind-
că între timp se apropie de mine doi gardieni, tre’ să ştie ei
ceva cu siguranţă „Nu vă supăraţi, aveţi idee pe unde ar fi
Casa Americii Latine?” îmi trec mîna prin păr, îmi aranjez bre-
tonul, se uită la mine fără să-mi răspundă, mă măsoară pre-
ventiv de sus pînă jos, mă derutează, te pomeneşti că m-or fi
văzut de departe aplecată deasupra bălţii, de pe trotuarul
celălalt m-or fi văzut „Aş vrea să văd o expoziţie acolo, ieri a
avut loc vernisajul, pe aici pe undeva ar trebui să fie da’ mi
se pare că m-am rătăcit...”, nici măcar nu mă ascultă, se uită
la mine ca la o arătare şi de fapt de ce dracu’ le spun atîtea
detalii inutile în care mă încîlcesc şi mai mult, pe ei oricum
nu-i interesează, ho, dracilor, că doar nu mă pişam în băltoa-
că, ce dracu’! întinde unul dintre ei o mîna înainte fără să
scoată un cuvînt, futu-i, era chiar în spatele meu clădirea,
„mulţumesc!” mă întorc pe călcîie şi dau să plec „Da’ nu mai
găsiţi pe nimeni la ora asta...” încearcă şi celălalt „De ce?!” „E
ora patru!”
„Patru îmi pare o oră chiar rezonabilă” încerc să le zîm-
besc politicos „de ce n-aş găsi pe nimeni acum?”

213
 „Pentru că e şi vineri” rîde primu’ dintre ei ca prostu’ „Şi e
zi scurtă, au plecat toţi.”
„Ah, e zi scurtă...” mă uit în jur – pustiu-pustiu, da’ încă e
lumină afară, cam plumburie, da’ tot lumină e, nici n-o fi tre-
cut o oră de cînd mă plimb prin zonă aşa că înalţ o pereche
de priviri surîzătoare „Şi unde au plecat, mă rog frumos?”
Gardienii se îndepărtau deja, da’ de ce să închidă la ora
asta, ce naiba, e abia patru, să încerc măcar uşa, poate acuma
se îmbracă ultimii, întîrziaţii, poate să-i rog frumos să-mi dea
voie înăuntru măcar un minut, e totuşi devreme, da’ nici nu
ajung bine la treptele de la intrare şi mă opreşte încă un tip în
uniformă „S-a închis, azi e zi scurtă.”
„Ah... am auzit că e zi scurtă...” mă păleşte brusc o tristeţe
cît china, caut în jur o soluţie salvatoare, mă scarpin în cap
abătută, îl întreb pe băiat dacă nu cumva are o cheie că n-aş
sta înăuntru mai mult de două minute pe cuvînt n-ar avea ni-
meni probleme doar un pic să arunc o privire prin sală, i se
face milă şi clatină din cap a înţelegere da’ n-are nici o cheie
„Aşa care va să zică...” îmi alunecă braţul obosit de pe bareta
rucsacului pe lîngă corp „Da’ pe la trei mai era cineva aici?”
presupunînd că nu m-aş fi rătăcit o oră pe străzi adică
„Da, abia pe la trei şi ceva au plecat”
„Ce mişto!” deja mă relaxez „Şi unde au plecat, că asta încă
n-am aflat...” îi zîmbesc şi îmi ridic pantofu’ pe prima treaptă,
am chef de poveşti acuma chiar dacă îmi simt blugii uzi pe pi-
cior cum se întind încet, se lungesc cu pielea mea cu tot, dacă
tot am bătut atîta drum, măcar să mă interesez şi încotro au
plecat, cu ce au plecat, în ce direcţie au luat-o, cîţi erau, aveau
gagici cu ei? blonde sau înalte? de ce au ales să fie vineri zi
scurtă şi nu sîmbătă? nici măcar n-am fumat, futu-i, da’ parcă
peste noapte m-aş fi trezit într-un film rusesc cu ceru’ ăsta
ud care n-a apucat să se usuce pe pînză şi curge acuma la va-
le ca un... ca un... „Poftim?”
„Eh, glumeam...”
„Mai încercaţi luni, e deschis pînă la şase!”
„Luni e prea tîrziu pentru mine” fac cu spatele un semn de
adio şi n-am cuvinte îmi îngheaţă degetele instantaneu pe uşa
asta mică de fier – huai, cîtă apă peste tot, să-mi bag picio-
arele, aaapă! corect şi exemplar organizată în stropi identici,
nu s-o fi uitat nimeni să-i analizeze să vadă dacă seamănă
214
sau nu seamănă o picătură cu alta? nasol moment, din uşă mă
uit o dată la străzile lungi din dreapta şi înc-o dată la străzile
ude leoarcă din stînga, acuma am timp căcălău măria ta să
mă-ntorc acasă pe orice drum oricît de lung sau de întorto-
cheat ar fi pot să mă rătăcesc pe unde mi se scoală, am timp
acuma să-mi pară rău că n-am fost ieri la vernisaj deşi... ce
dracu’ să fi căutat eu acolo? vernisajele sînt pentru prieteni
şi neveste, restu’ n-au decît să dea drumul la walkman s-o
prind pe Misia tocmai la piesa cu este senhor dos meus olbos e
sempre no meu sentido de parcă un cavaler ar putea să fie
doar al ochilor, nu şi al simţurilor, nu al atingerii, nu al pal-
melor flămînde ci al ochilor, ca şi cum adică de departe i-ai
vedea mersul un pic săltat, un fel de dans al lui peste străzi
sau ca şi cum ţi-ar povesti Mirela mai demult că îl vede pe
Marius lîngă Arhitectură îndreptîndu-se spre Romană – băi,
ce nesimţit! s-a uitat lung la mine, m-a recunoscut şi nici n-a
catadicsit să mă salute şi zîmbesc eu atunci oarecum strîmb
fiindcă simt în palme pe sub piele cum creşte instantaneu pri-
virea aia a lui fixă care o măsoară pe Mirela de sus pînă jos şi
o recunoaşte şi o înfulecă rar şi gîndeşte la sfîrşit morţii mă-sii,
uite o străină care stă în fiecare zi aproape de liniştea mea,
uite-o pe Nicole cea mai bună prietenă a ei cu care mănîncă
noaptea sandvişuri cu finetti şi face mişto de labagiii care su-
nă uite-l pe străinul cu care făceam dragoste odată aşa de
adînc uite-l uită-l pe bărbatul care mă caută acuma în cîntece
portugheze şi nicicum nu mă găseşte nicicum nu pot să-i dau
de veste să-i fac un semn aici sînt iubitule! bine-nţeles că
vreau să-ţi sug pula, păi cică pentru asta mă plătesc ăştia mă
aplec şi ţi-o iau în gură imediat mă scoate din minţi piesa as-
ta de fiecare dată mă despică în două părţi incongruente iu-
bitule în două sintagme inegale hai să ne futem odată să nu
răcneşti după aia că trag de timp şi te ţin pe fir o veşnicie mai
ales că-s tarifele aşa de mari şi minutele astea-s aşa de scum-
pe futu-i mai ales cînd fumul s-a transformat deja în fum s-a
limpezit şi mintea şi visul ne-a îmbătrînit în oase înainte de
vreme şi ne-a tras un fermoar pe deasupra după o noapte ca
asta după atîtea străzi nici nu-mi mai vine să dorm nici nu
îndrăznesc să mă culc
da’ dacă nu mă mai trezesc dimineaţă?
da’ dacă n-o să-l mai văd niciodată?
215
 da’ dac-ar fi lumea plină de mirodenii şi jointuri la discre-
ţie da’ n-ar avea cine să-ţi dea un foc şi dumnezeu singur ar
avea o brichetă şi s-ar juca în faţa ta aşa ostentativ mîngî-
indu-şi barba alene fă-te-ncoace cu un foc bă morţii mă-tii de
dumnezeu ce eşti aşa bulangiu?!
nţţţ! suuugi pula! îţi rîde moşu’ în nas într-o viziune iste-
rică şi strimtă în care încape inclusiv un telefon uriaş cît o
noapte albă ne holbăm toţi la neonul palid şi bănuim dintr-o
dată presimţim that’s all folks gata, de-acuma o să crească
noaptea perpendicular şi aspru în domnişoara Pogany, dom-
nişoară Pogany! cum se poate să mergi mai departe ca şi cum
totul ar fi în ordine? cînd de fapt ordinea lui e chiar dez-
ordinea mea, degeaba zici c-ar fi femeia plapumă sînt eu pla-
puma cu care se înveleşte şi valul care-i curge pe piept şi-l
învăluie, degeaba, pe el deja nu-l mai uimeşte nimic, deja a
trăit prea multe iar ce simt eu inevitabil cade ca o umbră în-
tr-un joc secund şi îi retează capul după o noapte ca asta du-
pă atîtea drumuri bătucite pe străzi cu ochi tulburi şi încleş-
taţi în resturile alea de poveşti de oameni de pe stradă cu o
bătrînă pensionară care tot răcneşte cum ar pune ea foc la
rădăcina folbalului şi a campionatului ăstuia împuţit care a
început pe tevere unu, de nu mai poate să vadă nici o su-
priză, nici un program ca lumea, numa’ folbal, toată ziua fol-
bal!? răsare lîngă ea un oltean schizofrenic care îşi aminteşte
cum trebuie să-şi urineze pietricelele din rinichi şi se rosto-
golesc astea pe pulă în jos pe un mal frumos şi-i zgîrie pielea
aia fină şi iac-aşa s-au pornit vedeniile în capul meu dis-de-di-
mineaţă în vinerea aia din tramvai la întoarcere îmi răsare în
cale şi Laura, mă invită la ea să bem o cafea, ok, că prea obo-
sisem după atîta bîntuială pe asfalt aşa că ne dăm la bîrfe o
vreme şi nu ratez ocazia s-o întreb ce fel de atmosferă plutea
p-acolo, cum arătau toate alea suspendate, au fost mulţi oa-
meni la vernisaj, cum a ieşit cheful, da’ poze n-ai? avea pe o
dischetă, am promis ca mai trec pe la ea dupămasă da’ între
timp m-au sunat nişte prieteni pe care trebuia să-i văd urgent,
m-am luat cu alte alea şi n-am mai apucat să văd discheta,
vineri, după vernisaj, am ajuns prea tîrziu la Casa Americii
Latine, nu ştiu cum dracu’ m-am rătăcit pe străzile alea, am
avut tot felu’ de dialoguri ţicnite cu nişte gardieni şi pînă să
nimeresc au închis expoziţia şi seara noi aveam tren spre
216
Bistriţa sper că nu mi-aţi simţit lipsa, îţi mai scriu eu şi data
viitoare, ciao bao!
că restu’ a fost uşor să mi-l imaginez în bucătărie cu pi-
cioarele ridicate pe scaunu’ de lîngă geam călcîiele amorţite,
cuvintele lui, plimbările de la un grup la altul cu un pahar tot
mai vesel în mînă izbucnind în rîs la nu ştiu ce fază sau zîm-
bind simplu eu te-am făcut eu te omor eu îţi ascult zîmbetul
eu îl repet apoi ca şi cum fix floare la ureche mi-ar fi să-l
multiplic să-l copiez şi apoi peste noapte să se umple univer-
sul de zîmbetele tale reproduse pe bandă rulantă, mi se rupe
de la un punct încolo – acelaşi punct care dincolo îşi muşcă
degetele de durere, arsuri sau gînduri aprinse, parcă ai fi la
mîna mea, sub călcîiul meu, parcă nimeni dincolo de pielea
mea nu te-ar mai gîndi atîta nici o femeie nici o surioară nici
o mamă niciodată n-ai mai fost atît de aproape de naştere şi
moarte într-aceeaşi clipită de secundă maaarius niciodată
chiar dacă urlă carnea pe mine de dor şi mă ustură pielea şi
îmi frec picioarele aşa... a...
sînt patetică, ce mai, bine că nu mă vede cineva în mo-
mentele astea de poftă de carne poftă de pulă cum zicea şi bu-
nicu’ – golăciunea încongiură, foamea o ia de-a dreptu’ – mă
zvîrcolesc în pat şi îmi frec cearşaful de pulpe, vai de steaua
ta ar zice Nicole dac-ar fi aici iar eu i-aş întoarce spatele bine
mersi ce să-ţi povestesc, steaua sus răsare se pişă în mare! mă
întorc cu faţa la perete mă învîrt pe toate părţile răsucesc în
pat figura lui obrajii ochii gîtul braţele lui lungi şi genunchiul
îl frec în minte
omul timpului meu femeia timpurilor mele ale tale ale
noastre şi încă şi încă sînt copia mai scumpă decît originalul
minciuna aia mai caldă decît adevărul plapuma care-i învă-
luie coapsele după erecţia de dimineaţă plapuma care-i înfă-
şoară umerii, curul, pula prea grăbit consumată în seara cînd
stabilisem că ne vedem la coloane – băi, te superi dacă vin şi
eu? cum aş fi putut să mă supăr – păi el te-a chemat, nu? da’
mă întristez progresiv, mă întunec mergînd aşa pe jos din
Victoriei pînă-n Romană mă umplu de draci şi melancolie şi
furie surdă, nicicum nu mă simte, nicicum nu se prinde c-aş
vrea să fiu singură cu el, chiar dacă nu se întîmplă absolut ni-
mic spectaculos sau te pomeneşti că intenţionat o fi che-
mat-o să stea între noi de şase, pentru siguranţa şi protecţia
217
 dumneavoastră, care va să zică nu prea am de ce să comen-
tez, mergem să bem o bere în Vama Veche şi între timpi mi
se urcă berea la cap păi şi normal că doar n-am mîncat nimic
toată ziua da’ mă înveselesc brusc mă simt într-o formă di-
formă de rîs şi eticheta de pe sticla de bere se dezlipeşte
repede, se transformă în bucăţele mărunte de hîrtie, se uită
Laura galeş la mine – ce ai dragă, eşti nervoasă? dau din cap
că nu, doamne fereşte, cine eu? dimpotrivă, sînt în formă sau
în esenţă, în lumină sau umbră, jignesc pipa sau onorez fu-
mul? murdăresc gura sau sug pula? nici una nici două – îi
zîmbesc şi încep să explic ostentativ cum că în civilizaţia chi-
neză, Laura dragă, să rupi foaia în bucăţele atîîît de mici avea
un rol precis în relaxarea minţii în limpezirea trupului şi-n
purificarea spiritului totodată – pula-n beci, nu-s sigură c-am
nimerit-o cu civilizaţia chineză da’ ea rîde ca o focă, vai ce
glumă bună! băieţii nu ne aud, povestesc despre vernisajul
care se apropie, despre cum arată afişul, despre grafica lui,
ne terminăm berea şi plecăm, ok?
ok, sare şi Laura cu o invitaţie – haideţi la mine că am sa-
lată de spanac şi supică de varză, lui îi convine, poate chiar i-e
foame, mie nu, pişa-m-aş în toate supicile de varză din lume,
credeam c-o să ne despărţim de ea pe drum, s-o pierdem pe
undeva, să-l conduc numa’ eu spre casă şi el să nu îndrăz-
nească să-mi spună cară-te dracului la tine că doar ai şi tu o
casă ce naiba! să nu îndrăznească, eu să mă fac că plouă şi
din senin să ne trezim în faţa scării şi să urcăm la el să mai
bem o bere, ba mai bine să mîncăm o salată de spanac, în tro-
leu mi se pune pata de-a binelea şi mi se face poftă de dra-
goste, ferească-te dumnezeu de ventuzele astea care nu ţi se
mai dezlipesc de picioare toamna pe căldura asta împuţită
numa’ dracu’ mai ştie ce-o fi-n capu’ lor cu degetele încleşta-
te pe bara unsuroasă din troleu zîmbesc şi socotesc cîteva
ore în plus sau în minus chiar că nu mai contează aşa că să
mergem întîi la ea, că de ieşit tot împreună o să ieşim, ca-
valere, ce crezi? de data asta o să iasă cum vreau eu, nu-ţi fie
cu supărare, promit c-o să fie ultima oară – şi aşa a fost, din
seara aia nu l-am mai văzut, nu m-am dus la nici un vernisaj,
nu l-am mai căutat niciodată da’ înainte am trecut pe la mi-
ne, am discutat cîteva minute cu Alex pe balcon, am luat din

218
cutia de sub pat una-alta şi am plecat cu dumnezeu înainte
„una-alta?”
„păi să fumăm ceva după salata de spanac, nu?” „ah! bună
ideea!” se entuziasmează el şi îşi freacă palmele fericit, ei îi
este indiferent, atîta timp cît mergem cu ea, faaată! urăsc să
mănînc singură, să stau singură în apartamentu’ ăla, să doar-
mă singură, să se trezească dimineaţa în casa goală, ne oprim
în drum să pişăm berea băută-n Vama Veche – acasă hărmă-
laie mare, prieteni de la Bistriţa, o să doarmă la noi cîteva seri?
ce mişto, păi ne mai vorbim noi zilele astea, ne despărţim
repede de musafiri, îi lăsăm în urmă şi urcăm într-un tram-
vai scheletic şi zgomotos care ne lasă fix lîngă blocul ei tîrziu
aproape de unşpe gătim toţi trei, facem salata de spanac, în-
călzeşte Laura supa, mîncăm şi ne aprindem jointu’ în bucă-
tărie imediat după masă, nu prea îmi tihneşte aşa că hai mai
bine să ne mutăm în sufragerie, nu ştiu de ce am impresia că
tre’ să stai undeva întins pe jos atunci cînd fumezi – să vezi
tavanu’ şi becu’ alunecîndu-ţi în cap sau dimpotrivă să zaci
cu picioarele încrucişate sub tine, într-o cameră senină, dacă
se poate, într-o casă deschisă cu ferestre luminoase, ne mu-
tăm dincolo, cu scrumiere şi sticle de bere cu tot, începem să
povestim, se zbiară cuvintele singure, mai mult ei doi vor-
besc, despre despărţirea ei de Victor, despre durerea pe o ca-
re o tot trăieşte de cîteva luni bune, cît de mişto făcea sex
anal cu el, no pain, no money, no school, eu mă întreb cum
simte un bărbat pizda femeilor cu care se culcă – cum le sim-
te în pulă, ce senzaţii are cînd pătrunde înăuntru, cum ajung
ei la concluzia că fiecare pizdă ar fi diferită? de ce? cu Mihai
nici măcar nu are orgasm, în timp ce cu Victor, ehehei, „tu ai
făcut vreodată sex anal?” mă iau şi pe mine la rost şi-mi sca-
pă ca din praştie întrebarea „virtualiceşte vorbind sau... ?” că
la telefon mi-am pus curu’ la bătaie de paişpe mii de ori, da’
cre’ că nu se pune, nu?
nu, mă opresc la timp fiindcă lor am uitat să Ie spun cu ce
mă ocup în timpu’ liber şi acuma ar fi prea complicat de ex-
plicat ce şi cum aşa că mai simplu e să recunosc c-am încer-
cat o dată cu Marius, da’ probabil eram prea grăbiţi sau înfo-
metaţi, dracu’ ştie, că nu ne-a ieşit nimic, sînt strimtă, fir-ar,
imediat mă doare şi de cele mai multe ori ne grăbim cînd
facem dragoste, aţi observat? fast food, fast sex, cine zicea
219
 asta? Emil Brumaru era şi el medic, ştiaţi – eu nu ştiam, da’
zîmbesc agale, păi mi se pare normal, cum altfel? i-am scris o
scrisoare pe un afiş cu muzică tehno – stimaaabile domn,
ăăă... cre’ că i-am povestit ceva despre iubita lui şi amantul
meu pierdut sau viceversa da’ nu i-am mai trimis-o şi nici
nu-mi dau seama cum naiba ajungem cu poveştile la aventu-
rile ei cu o tipă care a locuit la ea mai demult şi cu care făcea
baie – aha, şi?
şi îmi aprind greu o ţigară, tremură bricheta asta ca dra-
cu’, parcă ei i-ar fi frig, nu mie, nu, cu tipe încă n-am încercat,
nu-s prea multe fete în jurul meu care să-mi placă de-adevă-
ratelea, nici o relaţie în trei nu cre’ c-aş suporta prea multă
vreme, nu c-aş fi geloasă sau isterică da’ aş vrea să plec, de
fapt „Ei, cum? aşa de repede?! păi voiam să cobor să mai
cumpăr nişte bere, hai că luăm dup-aia un taxi şi te las aca-
să...” am înţeles să trăiţi, aprob în tăcere din cap, mai bem o
bere, oricum nu avem mîine nimic special de făcut nici unul
din noi, oricum o să facem dragoste în noaptea asta cavalere,
îmi leagăn fruntea pe genunchii slăbiţi sau ameţiţi la alegere
Andros te-ai dilit şi te-ai cam nesimţit în ultima vreme mda
am mers prea departe în seara asta am devenit prea insis-
tentă subtil sau nu tot o curvă cerşetoare rămîn, chiar dacă
după aia n-o să-l mai văd un secol de singurătate o să tot avem
timp să uităm mai tîrziu da’ fraaate cum naiba am reuşit acu-
ma să fumăm fără muzică?
Laaaura, cum doamne iartă-mă poţi să trăieşti aici fără un
cd player sau un casetofon sau măcar un radio?! uite că poa-
te, se ridică de pe covor şi aduce din bucătărie înc-o pungă
de seminţe, se întoarce şi cavalerul cu sticlele de bere, relu-
ăm poveştile paranormale aproximativ de unde le-am lăsat
Laura vrea un tip de care să nu se îndrăgostească, unu’ care
s-o fută bine şi să ţină mult la ea – cam cît de mult? mă-ntreb
în gînd cam cît s-o scoată-n Mall de trei ori pe săptămînă? nu
înţeleg, da’ nici nu întreb ce înseamnă asta, apoi se răzgîn-
deşte – nu, mai bine unu’ care s-o iubească pur şi simplu, fă-
ră comentarii, da’ voi de ce nu vreţi să dormiţi la mine, hai că
vă fac patul uite aici!”
„nu, lasă, poate data viitoare...” se strîmbă la mine în joa-
că, se ridică de pe covor şi se îndreaptă spre baie, clăti-
nîndu-se uşor
220
 „de ce nu vrei să dormi la ea?”
„ăăă,nupot... „
„de ce?”
„nu vreau... adică tre’ să ajung dimineaţă să iau cheia de la
Alex, nu pot să dorm aici...”
„ok! luăm un taxi din intersecţie şi oprim atunci pe la tine...”
„îhîm” în lift îmi îndes degetele în buzunare, mi le strîng,
le înghesui acolo şi le frec de fîş pînă cînd am impresia că s-au
înroşit, ho! că mă doare deja, traversăm aleea fără să scoa-
tem un cuvînt şi abia cînd văd taxiurile din colţ îndrăznesc
„Ştii, nu prea am chef să merg la mine...” „Păi unde să şi dormi
acolo cu atîţia musafiri?” „Mda...” da’ aş fi încăput pe cana-
pea, aş fi încăput şi chiar dacă e aproape două jumate’ noap-
tea Alex încă nu doarme, fac pariu că stă pe balcon şi poves-
teşte cu Dan la ora asta, da’ nu mai zic nimic, n-are decît să
invoce orice scuză vrea el, să-mi spună că la el nu se mai poa-
te, că deja e om însurat şi are responsabilităţi şi eu să dau
din cap a înţelegere, s-o iau pe jos pînă acasă umilită sau su-
grumată de ruşine nici n-aş face mai mult de-o juma’ de oră
pe scurtătură, numa’ că el nu spune nimic, nu mai am nici eu
chef să vorbesc, mergem în tăcere, intrăm într-o maşină şi cu
ea tîgîdîm tîgîdîm călărim străzile înţepenite în lumina gal-
benă de neon, nici un om rătăcit aiurea pe după blocuri, nici
o mişcare la benzinăria de pe Mihai Bravu să-mi bag picioa-
rele parcă s-ar fi evaporat toată lumea aşa peste noapte,
numa’ vocea lui nu, mă mai întreabă o dată parcă intrigat
„da” de ce nu poţi să dormi la ea?” mă chircesc pe bancheta
din spate, hai sictir! întorc capul şi încep să număr aparta-
mentele cu oameni nedormiţi şi cu lumină arsă „nu pot, pur
şi simplu”, nu-mi ies prea multe ferestre la numărătoare aşa
că îmi lipesc o ureche de geam poate cu zgomotele să mă
descurc mai bine – în rest am impresia că-mi pune întreba-
rea asta doar ca să-l audă şi taximetristu’ să vadă şi străinu’
ăla cît se împotriveşte el da’ n-are nici o şansă are nevoie de
un martor ce să-ţi povestesc cum ne prosteam eu şi Alex
uneori în lift şi povesteam cu voce tare despre variantele de
interpretare la Duke Ellington sau Art Tatum ca să priceapă
vecinii noştri bucureştenii că nu sîntem nişte provinciali oa-
recare sîntem un mare căcat, pentru dumnezeu! doar n-o să
te violez, cavalere, o să dorm pe saltea, futu-i, ce m-ai întris-
221
 tat la faza asta, da’ tac insistent, tac fiindcă deja e prea tîrziu
ca să mai explic ceva, şi cînd ajungem la el acasă nu mai în-
drăznesc să pomenesc nimic de saltea, o să pară forţat sau
aiurea, deja e cam tîrziu pentru figuri din astea, se apleacă,
pune nişte muzică în casetofon, mai pălăvrăgim cîteva minu-
te despre una alta, are de desenat mîine, are de făcut o gră-
madă de treburi, să ne culcăm atunci, ok, mă duc pînă la baie
să mă spăl pe dinţi şi înainte să ne băgăm sub plapumă fu-
măm înc-o ţigară pe balcon şi mai tragem o duşcă două trei
patru cupa şi campionatu’ din ţuica de ieri şi îi răsare iar în
minte diferenţa de ani dintre noi, se tot împiedică de vîrsta
mea, nu pricepe cum adică aş putea eu să înţeleg ce s-a-ntîm-
plat în ‘89, cît de halucinant au curs momentele alea, mă
ridic de pe scaun şi-mi arunc privirile pe geam, afară, spre
lac – ba să ştii că se poate, se poate să înţelegi un fenomen
chiar nefiind prezent la faţa locului... „Băi, mă laşi!? cîţi ani
aveai tu atunci, ă? ce dracu’...” ce draaacu’ – îl îngîn în gînd şi
mă uit la el cu coada ochiului, îmi explică el imediat cum e cu
trăirile în timp, trăirile din momentul acţiunii, spaimele şi
tensiunea aia, poate apuc să-i înregistrez cdul lu’ Matze cu
„Ultima găină a Europei” înainte să dispar în neant, da’ nici
atunci nu-i sigur c-o să uite de anii mei mici sau de figura co-
pilăroasă pe care nici măcar n-am ales-o eu da’ hai mai bine
la culcare hai în pat să stăm cîteva minute bune întinşi aşa cu
ochii în tavan, el poate încă-şi aminteşte de întîmplările
de-atunci, mie numa’ la futaiuri îmi stă capul, da’ nu îndrăz-
nesc să fac nici o mişcare, să vezi dacă n-o să-mi tragă o ţea-
pă cît mine de lungă şi-o să adoarmă brusc şi enervat că iar
am ajuns în situaţia asta cu toate că şi-a propus de atîtea ori
să nu-mi mai dea apă la moară – huai! mă piş pe mine de rîs
dacă n-o să ne futem în seara asta după toată salata aia de
spanac pe care-am înghiţit-o cu admirabil stoicism futu-i ar
fi de-a dreptul comic să-mi să-mi ureze acuma noapte buu-
ună – mă scarpin în cot înveselită de situaţie şi îmi potrivesc
palmele sub cap fix în momentul în care se întoarce şi el pe o
parte cu faţa spre mine şi îşi întinde somnoros braţul peste
mijlocul meu şi atunci se lăţeşte pe figura mea pe întuneric
un zîmbet parşiv pînă la urechi cavaleeere! mă caută acuma
cu palmele şi mă foiesc şi eu şi respir uşurată, se arcuieşte
spinarea mea de una singură şi mi-o ia înainte, huai ce dor
222
mi-a fost de tine, cavalere! şi ce dor o să-mi fie de-acuma îna-
inte şi ce ciudat mi-am auzit urletele în noaptea aia aşa ne-
controlate au ieşit din mine ca dintr-un gîtlej de animal şi di-
mineaţă m-am trezit brusc, era opt fără zece, fir-ar, tre’ să mă
car acasă tocmai acum da’ aţipesc la loc, mormăi ceva în somn,
mă răsucesc pe toate părţile şi abia pe la nouă reuşesc să mă
smulg dintre vise, mă îmbrac repede, mă şi dezechilibrez
şi-mi lovesc un pic genunchiul de marginea patului, ai, scuze!
murmur stînjenită în timp ce el clipeşte din ochi buimac –
cum, pleci? păi ziceai că n-ai nimic de făcut pînă la zece, nu
vrei să-ţi fac o cafea?...”
„Nu, stai şi mai dormi un pic, o să beau una acasă... ciao
bao!”
„Pa...”
măsor aleea goală dintre blocuri cu o privire adormită şi-mi
ridic ochii brusc spre geamurile de la etaju’ zece – nu mă ur-
mărea nimeni, mi s-a părut doar că s-ar strecura nişte ochi
de marius de după o perdea galbenă de bucătărie urîte-n
draci blocurile astea de cartier şi identice toate Marius iubi-
tule ce fel de arhitect le-o fi conceput aşa de... aşa de... şi sper
că se vede pe moaca mea că-s fericită lîngă omul ăsta că nici
în troleu nici pe drum nici în lift nu mi se face ruşine iar aca-
să în faţa oglinzii numa’ ochii îmi sclipesc aşa sălbatic şi figu-
ra mea toată parcă împinge oglinda asta dincolo de perete,
luceşte incredibil de frumos mutra mea, să-mi bag picioare-
le! parc-ar fi poleită cu resturi din noaptea trecută mă tot uit
la mine fascinată, parcă nici n-aş fi eu – alerg toată ziua pe
străzi cu sîngele clocotit şi înfierbîntat cu tot felu’ de treburi
la facultate la firmă după bani înapoi la facultate ca să pre-
dau un referat, abia la cinci după-amiază ajung acasă, sleită,
mă mişc cu încetinitorul da’ înainte de orice mă reped la baie
să văd ce se mai întîmplase cu figura mea, era tot acolo – ex-
presia aia luminoasă şi conturul adîncit peste margini fan-
tastic! ce-nseamnă să te fuţi fix atunci cînd ai chef! alooo, ce
naiba faci acolo Gabi flăcăule? ai adormit?!
nu, încă n-a adormit, dimpotrivă, s-a născut pe 28 februa-
rie, prin 71, tre’ să fi fost un ger aspru şi crăpător de pietre în
anu’ ăla, pe sora lui au botezat-o Ioana, ca să vezi! îmi amin-
teşte de Alex, poate de aia mi-e atît de drag, poate de aia
i-am şi explicat că-n realitate e vorba despre o simplă uşă în-
223
 tr-un capăt şi un wc în celălalt capăt de coridor lung cu tot
felu’ de alte uşi şi undeva pe la mijloc s-ar situa şi locul de
desfăşurare al acţiunii noastre adică astea două birouri ală-
turate două camere două categorii de fete între care unele sînt
întotdeauna fetele „de dincolo”, nu se ştie exact care, atunci
cînd priveşti dinspre uşă „dincolo” sînt cele care lucrează la
divertisment, fără pulă şi pizdă, fără prostii şi vulgarităţi, fe-
tele curate de la Party Line, dacă priveşti în sens invers alea
care lucrează la liniile erotice sînt fetele „de dincolo”, de pe
un alt tărîm adică, dintr-o altă ţară – o ţară străină în care fie-
care e dincolo pentru fiecare şi între noi un simplu perete un
zid subţire în definitiv, s-a inventat chiar şi un alfabet atunci
cînd nu exista în firmă decît un singur filtru de cafea pentru
toate fetele – băteam de două ori în perete cînd era gata ca-
feaua – veniţi de luaţi lumină şi cafea sau băteau ele de trei
ori cu putere cînd urlam prea tare – calmaţi-vă pîinea şi cir-
cul, făăă! că s-aude pe celelalte fire!
tace cîteva clipe, cade pe gînduri sau îşi imaginează
scena şi la sfîrşit izbucneşte într-un fel de rîs, crispat şi
nervos ca şi cu adică ar vrea să spună nu mi-a plăcut
povestea, ia să schimbăm registrul măi dragă animalule ia
pune-mă să-ţi povestesc despre părinţii mei şi lumea aia a
lor fantastică şi îndepărtată pentru că era cel mai mic
dintre copii, tata trebuia să aibă grijă de bunicul lui să-i
aducă toate alea de care avea nevoie pentru că bunicu’ nu
mai putea umbla, îi amorţiseră picioarele de tot şi ca să-şi
ţină cumva nepotu’ lîngă el să-l cucerească în vreun fel să-l
fascineze îi face tot felu’ de jucării din lut, se apleacă pe
scăuneşu’ ăla de lemn şi ia din deal o mînă de lut ca un
escavator şi începe să-l frămînte între degetele alea groase
pînă cînd iese din ele ditamai calul! vezi?! cînd o să creşti
mai mare o să poţi şi tu să construieşti în lut tot ce vrei –
cai, diboli, vaci, case, turme întregi de oi şi apoi numa’ să
sufli peste ele că toate o să se umple cu viaţă, c-aşa a păţit şi
Dumnezeu, l-o făcut pe Adam dintr-un lut ca ăsta de la noi
din sat şi apoi o suflat peste Adam şi ăsta o-nceput să-şi
mişte mînurile şi picioarele că prea mult dormise ce dracu’
şi tata tremura tot cînd auzea una ca asta cum tremurăm
noi acuma cînd avem ciocolată Milka sau cînd ne cumpărăm
cola şi peste toate dealurile alea parcă vedea tata deja
224
cozonaci şi turtă dulce şi îngheţată din aia de care n-a
apucat mama să-i cumpere din Cluj săptămîna trecută – mă
rog, nu s-a întîmplat chiar aşa, n-a reuşit să-şi facă
îngheţată din lut, da’ cinci-sute de ani tot e ceva pentru
Heinrich şi Kunigunde, nu? hei, ai adormit?! ce faci acolo
Gabi flăcăule?
bine, jupîneaso, te ascult – sau – bine fac bine găsesc jupî-
neaso, iaca mă zbat p-aci cu lupta pentru subexistenţă, în
rest, mă fute la creier o erecţie cerebrală de toată frumuse-
ţea, n-are cine să mi-o potolească şi m-am gîndit să vă sun, să
nu rup toate legăturile cu realitatea voastră virtuală, cu toate
că vorbiţi cam dezbrăcat pentru gusturile mele
desbumbat – ar fi spus bunica mea dacă era aici, da’ nu e,
ultima oară cînd am fost la ţară se uita la mine ca la un stră-
in, nu-mi mai spunea Andruş – îmi spunea domnişoară, nu
c-ar fi uitat cine sînt, nu c-ar fi fost ea prea bătrînă ci că ştia
că vin în vacanţă din Capitală şi presimţea cumva că trăiesc
acolo cine ştie ce minuni, bunica n-a ieşit niciodată din satul
ei, cre’ că era înfiorător pentru ea să locuiesc în Bucureşti da’
cum dracu’ să-mi spună „domnişoară” aşa peste noapte chiar
atîta de mare să fi fost distanţa în mintea ei?! futu-i! cînd ieşi
cu mine să bem o cafea? cînd o să te văd şi eu stînd pe scaun
ca un om adevărat nu ca o nălucă?
tace cîteva clipe, cade pe gînduri şi izbucneşte Gabi în rîs
şi încearcă să-mi bage minţile-n cap, o-ntoarce ca la Ploieşti
de fiecare dată şi mă refuză politicos şi degeaba încerc eu
să-l ademenesc – nicicum n-o să pice în capcană „băi, ce
mă-nervezi!” sare şi Nicole „tu chiar pui botu’ ca proasta la
tot ce zboară!? parc-ai gîndi cu pizda ca fraiera de Corina
să-mi bag picioarele parcă nici n-ai face facultatea aia, ce
puii mei...!?” „huo, că nu voiam să mă fut cu el! voiam doar
să bem o cafea...” dă din mînă enervată în sensu’ că „băi mă
laşi cu texte din astea de trei lei?!?” nu pune ea botu’ adică
la abureala mea şi atunci mă uit la ea ofticată da’ nu
îndrăznesc să-i răspund nimic mai bine mă fac mică-mică în
scaun îmi ridic picioarele pe balustrada cu gresie cărămizie
din balcon îmi lungesc privirile după caru’ mare şi limpede
în noaptea asta ce-i drept îmi vine uneori să mă culc cu
toată lumea, îmi vine să-i iau pe toţi în pizda mea strimtă şi
scumpă, mînca-o-ar mama, nu c-ar fi loc înăuntru pentru
225
 toţi bărbaţii... da’ aşa mi se scoală uneori, nu ţine de nici un
fel de facultate, vorba beţivului de astă-vară de cînd
mă-ntorceam la Bucureşti cu acceleratul ăla de noapte şi
înjura tipu’ ăsta şi lovea cu pumnu’n geamul comparti-
mentului îmi bag pula don’şoară! îţi dai seama că io nici-
odată n-o să apuc să beau tot vinu’ care există în lumea asta
de căcat, îţi dai seama?! îmi bag pula şi mă întreb ce-o să se
întîmple cu tot vinu’ care rămîne după ce mor io?...” era
cam necăjit omu’ pe chestia asta ce să zic încep să rid în
hohote cînd îmi amintesc privirea lui pierdută da’ n-o
impresionez pe Nicole de nici o culoare, strîmbă din nas
dezaprobator – auzi, pe mine nu mă duci cu vrăjeala asta,
ţi-e clar? mda, foarte clar, nici nu visam să te vrăjesc, îmi
imaginam doar – c-aş putea la un moment dat să fut totul în
calea mea să cotropesc cumva universu’ să-i sug pula de tot
de toate poeticile alea ascunse şi caii verzi de pe pereţi să-i
futem dracului cumva să ne jucăm pe bune şi pe moarte să
ne doară-n cur de restu’ lumii pe dumnezeu inclusiv să con-
struim odată o pula înaltă piramidală fumurie – una din aia
uriaşă după care să nu-ţi mai fie sete niciodată să pici lată
la pămînt cu maţele stropşite pe asfalt cu pizda făcută
franjuri gaaata! nu mai vreau! ogoaie-te domnişoară ca n-o
să-ţi mai dea doamne-doamne maşînă mică, ogoaie-te! să
strige bunică-mea după mine din firea ei mare – firea lor
mare pusă la încercare şi exprimată apoi în cuvinte mici –
mini-cuvinte de plastic celofan sau hîrtie creponată bine în
cap începe încă o seară de dragoste umedă şi fierbinte
iubitule îmi arunc sacul pe un scaun, opresc şi walkmanu’
şi-mi dezlipesc căştile de pe urechi oare ce mai face Ionaş –
tot la spitalu’ ăla o fi lucrînd? l-or fi dat afară pentru
convorbiri interzise? se plimbă Claudia agitată prin cameră,
o înjură careva pe fir de vreo juma’ de oră pe puţin –
ghicesc din privirile ei înfuriate şi tăioase – băăăi! suge-mi-ai
toate pulele care mi-au intrat vreodată-n pizdă, măgar han-
dicapat ce eşti! îi trînteşte ăluia receptoru’ care nici nu mai
nimereşte furca de atîţia nervi, cade cu un zgomot sec pe
masă – bună seara iubitule, şoptesc speriată de reacţia ei,
numa’ să nu ne ia la bătaie acuma... bine-ai venit la linia
noastră erotică

226
 ok, lasă textele, am sunat şi zilele trecute, Corina sau
Silvia nu-s pe-acolo?
Corina sau Silvia? cine întreabă, mă rog frumos?
Marius
să trăieşti, Marius, eu sunt Andreea, secretara, în seara as-
ta nu lucrează nici Silvia, nici Corina da’ o să le transmit me-
sajul tău călduros...
hm, aveam ceva de povestit cu ele – cre’ că strîmbă din
nas acuma, îmi arunc privirile pe cadranul telefonului, mai
sînt încă patru tipi sau tipe cu el pe fir, ascultă cuminţi con-
vorbirea noastră
şi zici că eu n-aş fi suficient de bună pentru tine?
habar n-am, eşti bună? ce ştii sa faci?
plăcinte cu brînză şi mărar
aha – parcă se relaxează şi începe să rîdă înseninat, îl aud
cum îşi aprinde o ţigară, îi aud bricheta scăpărînd – atunci
eşti foarte bună, numai că am un pic de treabă acum, hai că
te sun eu data viitoare
bine-nţeles c-o să mă suni iubitule, cum altfel? da’ eu cum
naiba o să te recunosc atunci?
păi – îşi întinde acuma picioarele lungi pe sub o masă cu
siguranţă şi pufneşte în rîs – sînt înalt cam de 1,85, am ochi
căprui şi părul tuns scurt, ca la pîrnaie, restul ţi-l imaginezi
tu că doar nu te doare mintea...
bon, o să mă caut prin buzunare după aşa ceva
tu cum arăţi?
complicat. Unii zic că aş semăna cu Bjork, alţii dimpotrivă,
spun că aduc de departe cu Paganini sau capriciile lui, eu
personal mă simt ca un şampon cu balsam 2 în 1 da’ apropo,
ai fost la pîrnaie cumva? ai ucis pe cineva din întîmplare?
de cîteva ori, mda, mai mult sau mai puţin virtual – da’ tot
crimă e
mda... să bem o bere pentru sufletul lor, atunci?
după ce faci plăcintele alea cu mărar ar pica mai bine, nu
crezi?
ba da, ai dreptate, după plăcinte ar pica mai bine, ciao
bao! şi înainte să închidă apuc să mă minunez că oare ce dra-
cu’ o fi avut de povestit vocea aia de catifea tocmai cu Silvia
sau Corina, mă întind apoi după scrumiera gălbuie de cera-
mică, o aşez cuminte pe covor, în dreapta telefonului şi îmi
227
 sprijin umerii de peretele înalt – halo! iubitule, care mai eşti
p-acolo? care vrea să mă fută şi pe mine? unu’ doi trei start!
în cîteva clipe l-am şi uitat, în cîteva clipe mi se umple min-
tea cu altă voce, altă poveste, alt fraier în cartier – bună sea-
ra iubitule, tu cine dracu’ eşti că eu, una, sînt Andreea

228