DUMITRU CRUDU

C A RT I E R P OPU L A R

DUMITRU CRUDU (8 noiembrie, 1967, Flutura, Ungheni), scriitor

român. După absolvirea şcolii medii din satul natal, intră la Facultatea
de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău (1985-1987), apoi stu-
diază limba georgiană la Facultatea de Litere a Universităţii din Tbilisi
(1987-1991), pe care o abandonează în plin război civil. Licenţiat al Fa-
cultăţii de Filologie a Universităţii „Transilvania” din Braşov, unde i-a
avut ca profesori pe scriitorii Al. Cistelecan, Gheorghe Crăciun, Alexan-
dru Muşina, Virgil Podoabă, frecventând totodată cenaclul „Interval”
condus de poetul Andrei Bodiu.
Debut simultan cu două volume de versuri: Falsul Dimitrie, Arhi-
pelag, 1994, şi E închis, vă rugăm nu insistaţi, Pontica, 1994, urmate
de Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Paralela
45, 1996 (premiul pentru experiment al ASPRO), Poooooooate, Vinea,
2004, şi Eşarfe în cer, Cartier, 2012. În 1999 semnează, alături de Ma-
rius Ianuş, Manifestul Fracturismului. Fiind student la Braşov, în 1994
scrie prima versiune a romanului Un american la Chişinău, pierdut doi
ani mai târziu, şi pe care îl va reface ulterior, publicându-l la Casa de
Pariuri Literare, în 2013. Între timp, mai publicase un alt roman, Măcel
în Georgia, Polirom, 2008, precum şi volumul de proză scurtă Oameni
din Chişinău, Tracus Arte, 2011. Totodată se afirmă şi ca dramaturg
(Crima sângeroasă din staţiunea Violeta, Arc, 2001; Salvaţi Bostonul,
Cartier, 2001; Oameni ai nimănui, Cartier, 2007), câştigând în 2004
premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului cu
Alegerea lui Alexandru Sutzu, Unitext, 2004. Piesele sale au fost monta-
te în Republica Moldova, România, Italia, Germania, Haiti, Camerun,
Franţa, Suedia şi Bulgaria.

„Dumitru Crudu este un poet prolific, proteic (…) obsedat de o perpe-

tuă fugă şi regăsire de sine”.
Gheorghe CRĂCIUN
C A RT I E R P OPU L A R

DUMITRU CRUDU

Falsul Dimitrie
Antologie de versuri
 C ARTIE R
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.
Tel./fax: 022 24 05 87, tel.: 022 24 01 95. E-mail: cartier@cartier.md
Editura Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr.24, sectorul 2, București.
Tel/fax: 021 210 80 51. E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md
Cărţile CARTIER pot fi procurate în toate librăriile bune
din România și Republica Moldova.
Cartier eBooks pot fi procurate pe iBookstore și pe www.cartier.md
LIBRĂRIILE CARTIER
Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău. Tel./fax: 022 21 42 03.
E-mail: librariadincentru@cartier.md
Librăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 022 24 10 00.
E-mail: librariadinhol@cartier.md
Comenzi CARTEA PRIN POȘTĂ
CODEX 2000, Str. Toamnei, nr. 24, sectorul 2, 020712 București, România
Tel./fax: (021) 210.80.51
E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md
Taxele poștale sunt suportate de editură. Plata se face prin ramburs, la primirea coletului.

Colecţia Cartier popular este coordonată de Gheorghe Erizanu

Editor: Gheorghe Erizanu
Lector: Em. Galaicu-Păun
Coperta: Vitalie Coroban
Design/tehnoredactare: Iulia Vozian
Prepress: Editura Cartier
Tipărită la Bons Offices
Dumitru Crudu
FALSUL DIMITRIE
Ediţia I, mai 2014
© 2014, Editura Cartier pentru prezenta ediţie.
Această ediţie a apărut într-un tiraj de 600 de exemplare. Toate drepturile rezervate.
Cărţile Cartier sunt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzare.
Editat cu sprijinul Ministerului Culturii.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Crudu, Dumitru.
Falsul Dumitru / Dumitru Crudu; cop.: Vitalie Coroban. – Chişinău:
Cartier, 2014 (Tipogr. „Bons Offices”). – 208 p. – (Colecţia „Cartier popular”).
ISBN 978-9975-79-870-9.
821.135.1(478)
C 91
Dedic această carte memoriei lui Alexandru Muşina,
fără de care m-aş fi lăsat de mult de poezie.

„Sevsk, Novgorod-Sevesk, la fel ca și Râlsk, Putivol,

Kroma s-au supus Falsului Dimitrie.”
(Nicolai Karamzin)
„odată reprezentația terminată,
își schimbă costumul și dispare.”
(Constantin Kavafis)

5
 Poezii crude

Motanul Petrache

Simt liniile cum alunecă încet

Pe sticla geamului înghețată, până departe.
Desigur, sunt liniile vieții unui poet,
Dar conturându-se apare motanul Petrache.

Pe stradă observ
Cum oamenii se îndepărtează de copaci
Până se fac nervi,
Dar tu încă taci?!

Hai spune, motane Petrache, ceva

Ce ți-a rămas de la bunica Anica
Nu te lua în unghii
Moartea-i un fleac, ca și capica.

Iar dacă n-o ai

Și pentru ea începi să te rogi
Spune-mi în schimb ce-o să-mi dai,
Ce-o să-mi torci?…

Copiii nu se mai bat cu zăpadă

Ci se privesc unii pe alții pieziș
Ca îngerii și dracii luați la sfadă
Tiptil dintr-un ascunziș.

7
 În amurg o femeie așteaptă s-o vadă
Un bărbat nu mai știu de unde venind
La târg cu nu știu ce treabă
Ca din rai alene un sfânt.

În casă aici e frig

Umbrele se ascund prin colțuri
Gata în orice moment de o să strig
Să sară cu colții.

Și aș voi afară să ies

Femeii să-i spun să nu mai aștepte,
Printre oameni, copii, copaci să țes
De sufletul iernii aceste.

Hai, spune, motane Petrache, ceva!…

Cum să-mi sorb ceaiul liniștit și aparte
Când „toate acestea se întâmplă în tine
Și tu te întâmpli în toate”…

Simt liniile cum alunecă încet

Pe sticla geamului înghețată, până departe.
Desigur sunt liniile vieții unui poet,
Dar conturându-se dispare motanul
Petrache…

(Tinerimea Moldovei, 1988)

8
 ***
Eu mi-am dus caprele într-un zăvoi
când te-am văzut şi pe tine
Eu îmi suflecam blugii mergeam
prin ploaie când apăruseşi şi tu
Mânându-ţi turma de oi albe
printre copacii uzi hei m-ai strigat
Şi te-ai apropiat de mine nu ţi-a
mai rămas vreo ţigară ţi-am aprins-o
Şi gura ta se umplu de fum continua
să plouă şi fusta
Ta mini şi bluza ta albă se făcuseră
leoarcă te-ai dezbrăcat de
Ele mi le-ai aruncat în braţe ai rămas
în ştrampii ăia roşii mulaţi
Şi în pantofii cu tocuri daţi cu
lac deja eram şi eu ud tu ţi-ai
Scos ştrampii şi sutienul mai dă-mi
o ţigară mi-ai spus ţi-am
Aprins-o erai goală goală şi fumai în
ploaia care cădea în câmpie
Hei eu mă duc mi-ai strigat tu şi ţi-ai
scos oile şi le-ai
Mânat în câmpie ploaia continua
să cadă eee-i te-am strigat eu
Dar ce să fac cu hainele tale aruncă-le
mi-ai răspuns tu
În timp ce
Mergeai cu oile înainte albe printre copacii uzi

(Noi, 1992)
9
 Poeziile lui John Berryman

Într-o fustă scurtă Maria

Cu picioarele lungi
Cu iţele care i se clatină
Ca nişte trestii în mlaştină

Păşeşte păşeşte merge Maria

Oile dorm dorm vacile şi ţânţarii
Acum nu mai are nicio grijă
Are chiar şi reverii

Stă în grădină pe o bancă

Citeşte nişte pictopoezii
Ce simplu e totul
Eu o strig şi ea vine alături

E întuneric oile caprele dorm

Maria le-a dat somnifere
Eu stau şi mai răsfoiesc
O vreme pe John Berryman

Aşa-i că-s simpatice

Poemele lui îmi zice Maria
Eu cad de acord
Şi ea mă sărută

(Noi, 1992)

10
 Sonet

În timp ce oile păşteau

Maria îmi făcea cu ochiul
Plictisită la culme pe culmea de landşaft
Lângă cascada care se rostogolea monoton

Şi noi ne sorbeam cafeaua

În mijlocul turmelor de oi şi de capre
Era destul de dulce
Foarte fierbinte

Maria sorbea câte o înghiţitură

Concentrată privea
La gâze fluturi şi musculiţe
Noi discutam probleme înalte

Întinşi în fotolii de pluş,

Printre oi, printre capre,
Adormeam cafeaua deja ni se răcise
Când ne trezeam continuam discuţia

(Noi, 1992)

11
 ***

urmele tale nu duc la tine

prin cioburi de sticlă printre frunze
prin praful care acoperă ziua
urmele tale nu duc la tine
eu mă iau pe urmele tale
tu te iei pe urmele tale
și chiar lupii le adulmecă
dar nimeni nu ajunge la tine
urmele tale nu duc la tine
urmele tale duc
în altă parte
Iisuse

(Sfatul țării, 1992)

12
 Falsul Dimitrie (1994)

***
să fii singur ca un
cuţit ce intră în pâine
şi apoi în salam
ca bucăţelele alea subţiri
de salam rotunde
care se rostogolesc pe masă

să fii singur ca o sticlă

de chefir goală
ca un dop de
şampanie
ce sare în aer

să fii singur singur
şi să scrii poemul ăsta

13
 ieri

pompele funebre astăzi sunt închise

e duminică şi-au luat zi liberă
iar eu voiam să intru să mă
interesez de anumite lucruri

să întreb dacă sicriele sunt de mărimi

diferite să întreb ce greutate au
şi peste cât timp vor putrezi
şi desigur cât costă

voiam să ştiu lucrurile astea

pentru a-mi îmbogăţi cultura generală
şi voiam să mai stau la o parolă
cu vânzătoarea aia nouă şi tânără

dar pompele funebre astăzi sunt închise

eu îmi fumez singur ţigara în faţa uşii
şi îmi amintesc cum ieri
vânzătoarea aia nouă şi tânără se plictisea
de moarte la geam

14
 surorile

lupta se încinse şi el îl trânti

pe demetrios la pământ ale cărui
surori erau foc de frumoase
gemene amândouă acuma se întorceau
înspre casă trudite şi zâmbitoare mai
zăbovind pe sub streşini sorbind
din cafea cea mai mare e brună şi ştie
franceza e profesoară pe insulă iar
cea mai mică e puberă toată şi-i
încă sfioasă
dar lancea se împlântase şi cădea
la pământ demetrios ale cărui
surori şi în special cea mijlocie
acum spală rufele aplecată spre
apă şi apoi şi ea se înturna
înapoi către casă prin porfiră şi venea
şi mergea
pe străzi tot mai scurte
şi mai scurte
dar lancea se împlântase
casa era tot mai aproape
surorile s-au întâlnit

15
 dimitrie

eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele

eu sunt fluturele care zboară prin aer
noi cu toţii suntem cei care mergem
pe pământ şi ne târâm în coate vocile
noastre nu se aud sunt slabe slabe
dar uneori noi ne vedem eu sunt şobolanul
care îşi scoate capul dintr-o gaură veche ştiu
că sunt urât şi din cauza asta sufăr enorm
iar eu sunt viermele
care mişună prin bălegar
şi eu am complexe dar vine seara şi ea mă ia
în palme şi se joacă cu mine noi cu toţii suntem
singuratici singuratici şi suferim enorm
din cauza asta iar eu sunt fluturele care
zboară pe sus şi eu sunt singur singur şi mă
înspăimânt uneori când mă uit în oglindă
dar vine seara şi vine vara şi noi
ieşim pe câmpie şi ascultăm cântecele
voastre şi nouă ne plac enorm
eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele
şi eu sunt fluturele care zboară prin aer
şi nouă ne plac la nebunie
cântecele voastre absurde

16
 dimitrie

îmi duc singurătatea în geamantane

acasă
trecutul genunchilor mei
anul 1967

atâtea unghii mi-am tăiat

un drum pe care nu am mers niciodată

17
 ***

un gândac merge spre capătul celălalt

al mesei
şi se uită la lună
sunt scaune pahare sunt farfurii
nu se opreşte
e negru la culoare
e noapte afară
el este
nemaipomenit de singur
eu mă
aşez pe un scaun alături
şi îl privesc

18
 falsul dimitrie crudu

dimitrie (crudu) a ieşit din casă s-a rostogolit

ca nişte hârtii de ciocolată ca nişte coji de nucă
păsările l-au urmat şi-au fâlfâit
frunzele au bâzâit
salut salut
pe uşa din dos a ieşit într-o cămaşă lungă
şi uşa a rămas deschisă
dimitrie are doar un singur costum
o singură dată
nasturii săi stau grămăjoară pe masă
şi-i coase doar când îmbracă costumul
dimitrie nu bea niciodată un pahar
până la fund
el pe masă mai are vreo şase pahare
dimitrie ridică mâinile în sus
şi se contrazice
acum ca o draperie la geam dimitrie
iese din casă
ca şi demetrios
care merge în faţa sa
şi uşa la fel o lasă deschisă

19
 (...)

o silă enormă l-a cuprins pe dimitrie

l-a îmbrăţişat într-o staţie
era beat pulbere
dar asta a fost demult
dimitrie a acoperit ziua aia cu hârtie
de celofan
dimitrie a murit îl urma
un roi de muşte
la un colţ o femeie vindea flori
dimitrie a cumpărat un buchet
la alt colţ l-a aruncat
odată dimitrie urca nişte scări
ca într-un film de proastă calitate
dimitrie a rupt fotografia asta
dimitrie şi-a dezbrăcat maioul
dimitrie v-a auzit vocile

20
 ***

dimitrie bea ţuică şi

creştea porci Le dădea iarbă
îmi spunea Ce frumoşi sunt împreună
stăteam beam ţuică şi priveam porcii
care erau foarte frumoşi împreună
spinările lor aurii răscolitoare
mutrele lor nevinovate Beam ţuică
era seară şi dimitrie era foarte vesel
dimitrie
creştea porci şi vindea flori
stăteam pe scări La picioarele lui
creştea iarbă Mergeam prin ea împreună
cu Mery Ea îşi ţinea ochelarii
într-o mână Cu altă mână fuma dimitrie
creştea porci şi bea
ţuică

21
 ***

s-au întâlnit într-o

bucătărie de vară
comună
ea spăla vasele şi îl privea
încât dimitrie uitase
pentru ce
venise
şi atunci
dimitrie
se apropie de ea
şi o sărută ea tocmai
terminase de spălat
vasele

22
 ***

şi tu ce credeai dimitrie că vei

scrie versuri că te
vei răzbuna
pe iza pe mişu pe kati
şi tu ce credeai dimitrie că ele
sunt proaste că ele
nu pricep nimic dimitrie te duceai la valentin
îi recitai poeme eu voi scrie cel mai
frumos vers dimitrie şi îl voi recita pe culoarele
facultăţii de litere te duceai la crăciun dimitrie
te întâlneai cu muşina dimitrie îţi vorbea de berryman
de ginsberg cu bodiu cu hrizea te coborai
după ţuică dimitrie îţi dădeai seama că trebuie să te
duci la dentist dimitrie te întrebai dacă pe lessing
l-au durut vreodată dinţii ce contează îţi răspundeai
dimitrie
oricum scrii versuri proaste te plimbai
pe culoar erai singur printre
atâtea fete fumai ţigări lungi dimtrie le împrumutai
de la daniela de la carmen le fumai rar ele
credeau că eşti un băiat serios de perspectivă dimitrie
ce proaste mai sunt îţi spuneai
şi încercai să scrii nişte versuri lungi să le reciţi în
pumni dimitrie

23
 ***

aş vrea pur şi simplu

să beau o bere dimitrie
şi mai mult nimic nimic
nimic nimic nimic nimic nimic
mai mult
aş vrea pur şi simplu
să comand o bere dimitrie
şi să stau în faţa ei
ca un prost
în larma aia din jur
aş vrea pur şi simplu
să comand o sticlă dimitrie
să mi-o aducă să
mi-o pună în faţă
o bere rece verzuie dimitrie
pe care nici măcar
să n-o beau
aş vrea pur
şi simplu să comand
o bere dimitrie
doar o bere dimitrie
şi mai mult nimic
nimic nimic nimic
nimicnimicnimicnimicnimicnimicnimicnimic
nimicnimicnimic
nimic
mai mult dimitrie

24
 Dimitrie

Dimitrie şi-a tras ciorapii şi abia după aia

s-a hotărât să scrie şi-a tras pantalonii
şi cămaşa şi abia după aia
a început să scrie
era gol şi nu îndrăznea să
scrie nici un rând
îi era ruşine sau poate
îi era frică
şi-a îmbrăcat puloverul şi paltonul
şi abia atunci a început să scrie
Dimitrie era în baie a dat drumul la apă şi-a
pus căciula şi-a tras mănuşile
şi-a încălţat bocancii şi-a pus
fularul şi abia atunci
a început să scrie
dimitrie era gol gol şi nu îndrăznea să
scrie niciun rând
îi era ruşine sau poate teamă

25
 ***

eu deja nu mai am nici o problemă dimitrie

mi-am cumpărat şi marmoră
e albă e
strălucitoare

am fost şi am văzut
şi locul ăla
sunt şi nişte copaci acolo
înalţi înalţi dimitrie

şi ştii
marmora se potriveşte
de minune
cu restul dimitrie

26
 ***

plaja părăsită stâncile se înalţă jos jos

decolteuri declinul
uneori se folosesc cuvinte mari dimitrie
şi linioara între cuvinte uneori uneori dimitrie
cu toţii am avut bube în copilărie la subsuoară dimitrie
dar vine un timp cînd problemele ni se par
neimportante
fiecare dintre noi a închis măcar o dată
furios o uşă dimtrie
de multe ori vrei cu tot dinadinsul să-ţi
scoţi cămaşa din pantaloni
dar să fim serioşi dimitrie
sunt unele femei cărora le place
carnea de peşte
sunt unii bărbaţi care uneori
îşi uită unghiile pe masă
sunt o sumedenie de oameni care au fost
măcar o dată singuri pe toată plaja dimitrie
uneori se folosesc cuvinte simple simple dimitrie
uneori se foloseşte şi linioara între ele dimitrie

27
 Dimitrie

Lui dimitrie îi este frică să adoarmă şi adoarme

cu maşina de scris lângă el
cu o foaie albă băgată-n maşina de scris
cu literele d şi c ridicate în aer
dimitrie o pune alături „ca pe o femeie goală”
aerul rece îl înconjoară
umbrele se ridică prin cameră
ca nişte suluri de zăpadă
el adoarme îmbrăţişat cu maşina de scris
cu clapele care îi îmbrăţişează
burta şi pieptul
cu banda neagră care îi flutură
la gât ca un fular
maşina de scris sub plapumă
lipită de dimitrie
şi foaia albă
pe care o găseşte pe jos
dimitrie o ia o ridică şi-o flutură prin aer
şi bate în gol minute în şir nesfârşite

28
 Dimitrie

dimitrie destupă sticlele cum şi-ar destupa

urechile iarăşi aude
mai jos de dimitrie se bea bere
se vorbeşte şi se doarme
şi uneori
se râde

dar lui dimitrie nu-i pasă nu-i pasă

el regretă că nu are
o cravată neagră
să şi-o lege la gât noaptea

29
 falsul dimitrie crudu

i se aduse şi lui dimitrie un

lighean
ca oricărui alt om care
trecea pe-acolo
i l-au umplut
cu apă fierbinte
iar alături
i-au mai pus
un lighean
cu apă rece
apoi a fost lăsat
singur
şi doar atunci
când începu să-şi
spele picioarele
brusc dimitrie
intră

30
 ce mai faci dimitrie

ea venea călare pe o muscă pe un fluture

prin cameră îi călărea îi bătea cu biciuşca
ei ce mai faci dimitrie îl întreba fluturele
bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse ea gemea în aer
departe departe
dimitrie se descălţa de pantofi
un şobolan îi rodea degetele i le mânca
de unde vii dimitrie îl întrebau muştele şi îi zâmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi vorbeau
şi totuşi tu ce mai faci îl întreba ea şi-i mângâia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti îi spunea ea ieşind din apă
dându-se jos de pe fluture şi ăla plecând

31
 ***

abia acum
poemele plăcerii dorinţei poate
serii
sălii păsărilor acoperişuri
zăpadă cimitire oraşul
omul
eu putred tu
nu mă vei
poemele mele tu
poate le vei va fi
târziu
un strigăt uriaş
munţi valuri nu vreau
îmi amintesc
„pe pagină pete de sânge de muscă
le acopăr cu cuvinte”
nu vreau te văd
te întâlnesc
pe câmpuri iepuri împuşcaţi
caprele moarte pustii
foamea flăcări setea prietenele
tristeţii filosofia morala
corăbii valuri nave
nu avem altceva
am distrus am distrus am ars
m-am întins în nisip m-am astupat
cu nisip cu urmele animalelor
peştilor balenelor acolo
te-am întâlnit

32
 dimitrie

o uşă deschisă în noiembrie un cui ruginit

bătut în aer
îl consolau scaunele şi pereţii
pătura gri şi ciorapii
gulerul tău îi vorbea
îi spunea
mai mult decât putea înţelege
vacile domnului prietenele lui dimitrie
privirile ei îi făceau găuri în trup
prin ele se scurgea
vinul băut de dimitrie
într-o cameră singur dimitrie cu gura
deschisă îşi amintea
dimitrie îşi îmbrăca sacoul
dimitrie îşi descălţa pantofii
ca să te uite

33
 ***

dimitrie n-o cunoştea când

şi-a aprins o ţigară
fumul s-a ridicat de la ea în sus
şi s-a risipit
crengile au tremurat
norii s-au spulberat
ea a plecat
pe urmele fumului
crengile s-au liniştit
ea deja îl uitase
când dimitrie şi-a aprins
o ţigară

34
 ***

a venit iarna a venit frigul a venit o femeie o altă

femeie a venit prietenul meu a plecat fratele şi sora
mea a venit frigul în rotocoale foamea şi spaima au
făcut un cerc în jurul meu de fum şi de flăcări m-au
înconjurat într-un deşert într-un oraş şi apoi în al-
tul a venit o femeie s-a întâlnit cu alta şi eu cercetez
cu mijloacele poemului despre ce vorbesc ele nu-mi
foloseşte la nimic la altceva foamea mi se ridică la
fel ca un vin prin oase în gură dimitrie fără bani re-
citind poeme pentru o ciorbă pentru o cană de vin
sora iubitei mele se coboară pe scări îmi pune ceva să
mănânc e o cameră prost mobilată ciorapii mei put
vorbim despre literatura veche plângem încerc să
dorm pe un pat întins pe o stradă în mijlocul ei acolo
chiar în pat încerc să modific sintaxa structura mâi-
nile îmi îngheaţă picioarele limba mi-e îngheţată aşa
sfârşesc imperiile tot mai la nord sar de pe un gheţar
pe altul a venit o femeie mă trage de mână de mâne-
că e albă albă poate e neagră nu ştiu mă îndeamnă să
facem dragoste în piaţa goală vin poliţiştii călări plea-
că se duc mâncăm din nişte farfurii vechi putrede
sparte cu mâini îngheţate aprinse ca nişte lanterne
balene peşti mai ales peşti ne întreabă dacă nu vrem
să-i mâncăm ne dezbrăcăm ne spălăm cu ninsoare eu
o frec pe spate vin poliţiştii călări fugim tribunale
guverne iarna frigul a venit de departe nu vedeam că
ea purta ochelari

35
 din declaraţiile lui dimitrie

dar şi eu am fost la fel ca şi voi

la fel la fel
dar şi eu am avut
doi ochi şi două picioare

dar şi eu am fost la fel ca şi voi

dar şi eu deseori îmi băgăm
mâinile în buzunare
şi nasul meu la fel stătea
între buze şi frunte

dar şi eu la fel am avut

plete lungi
unghii pe care mi le tăiam uneori
dar şi eu am mers pe străzile astea
şi când se terminau o coteam pe altele

36
 dimitrie

când au apărut stelele

şi a început să bată vântul
am ieşit cu Maria
din căzile cu apă
pe corp ne mai curgeau
şuviţe subţiri
stelele străluceau

„noi stăteam cu curul

la ele”

37
 dimitrie

o pătură roşie o înveleşte

în fiecare seară
se întinde pe corpul ei gol
ca nişte palme imense dimitrie
roşie toată până la margini
eşti numai tu şi ea dimitrie
într-o cameră pustie
ea se întinde peste ţâţele
şi picioarele ei goale
îi ajunge până la buze dimitrie
iar uneori rămâne singură
în pat
mai singură
chiar şi decât cum e acum dimitrie

38
 dimitrie

a căzut odată cu mâinile mele

am auzit şuvoiul de apă
venea de sus
mi-am ferit într-o parte hârtiile
l-am auzit cum cădea
ca o pietricică în baltă
l-am scos l-am scos dimitrie
de pe hârtiile mele
l-am aruncat dimitrie
podeaua îmi părea plină de ţâţe
ca şi foile mele
erau în jur
pereţi de ţâţe
tinere şi pline
auzeam apa cum curgea de sus
mă spălam pe spate
cu buretele şi cu săpunul
care
îmi păreau la fel a fi

două ţâţe palide enorme

39
 la fel

au revenit au revenit dimitrie muştele

s-au reîntors
o ce bine îmi pare
le auzi cum bat
din aripioare
în antreu
dimitrie
au revenit au revenit
dimitrie muştele
noi nu le-am deschis uşa
dar ele au intrat
noi nu le-am indicat adresa
dar ele ne-au găsit dimitrie
noi le-am uitat dimitrie le-am uitat
au revenit au revenit dimitrie muştele
şi sunt la fel sunt absolut la fel
ca şi anul trecut dimitrie

40
 dimitrie

noi ne iubeam ne iubeam pe pământul

ud ne rostogoleam dimitrie
ne iubeam ne iubeam tu purtai rochie
albă ne rostogoleam dimitrie
hainele ne erau ude printre copacii albi prin ploaie
când eu eram deasupra când tu când
eu vedeam norii care
pluteau când tu ca dintr-un tren ce
alerga ameţitor dimitrie
ne rostogoleam ne îmbrăţişam ne
cuprindeam cu mâinile dimitrie
ne învârteam ca nişte ace de ceas
când cauţi ora exactă
ne iubeam ne iubeam jos pe pământul
ud ne îmbrăţişam dimitrie
prin şuvoaiele de apă de parcă şi noi
curgeam către râu dimitrie
ne iubeam ne rostogoleam pe balega
udă pe iarba mâncată
pe urina cursă ne îmbrăţişam ne
rostogoleam dimitrie
printre oi printre capre lovindu-ne de ele de
picioarele de coarnele lor ca de nişte pereţi
de sticlă transparentă fragilă dimitrie
noi ne iubeam ne iubeam ne rostogoleam dimitrie

41
 ***

dimitrie a iubit-o ca hârtiile care învelesc tortul

din toate părţile strângând-o cu putere în braţe
ce disperate sunt hârtiile rupte de tort ruşinate
ele îşi ascund ochii şi nu mai cred să mai aibă vreun
sens în viaţa asta noi nu mai avem nici un sens nici
un sens se lamentează ele şi se aruncă bu-u-f
de pe pod
în apa râului dimitrie a iubit-o şi îi smulgea
de pe corp
hârtiile de tort care se aruncau disperate
pe fereastră
dimitrie o iubea în blidul patului ce disperate
erau hainele ei dimitrie o iubea iar hainele lui îl urau
dimitrie a iubit-o gol ca cerneala care nu s-a
transformat
încă în cuvinte printre farfuriile care se spărgeau o
iubea iar hainele lui care se tăvăleau în glod
păreau nişte rămăşiţe de la un mare ospăţ
nişte oase aruncate la câini

42
 ***

dimitrie fumează în ritmul bătăilor inimii

uşa se deschide
la fel
e gol înăuntru
nu n-are curaj
să intre
mai bine are să doarmă
afară
sub fustele ei scurte
bate inima lui dimitrie
între coapsele ei ude
şi înecăcioase
bate inima lui dimitrie
luna răsare
dintre ţepii ei de păr moi
dimitrie
n-are curaj să intre
uşa respiră în urma
sa
caldă
afară
în aerul rece
sus
îşi descuie uşa dimitrie
şi pleacă
aşa cum şi-ar descheia cămaşa la gât
sau pantalonii

43
 dimitrie

ai deschis oare şi tu vreodată uşa dimitrie şi ea

de fapt să fie goală şi înăuntrul ei să nu fie nimeni
şi uşa şi camera aia să fie de fapt ale tale
oare te-ai descălţat şi tu de papuci vreodată dimitrie
iar ei de fapt să fie murdari
te-ai dezbrăcat oare şi tu de haine
şi ai văzut oare că ele se tăvălesc pe jos pe podea ca o
femeie beată ţi-a fost şi ţie somn vreodată dimitrie
te-ai întins oare şi tu în pat şi alături de tine să simţi că
nu este nimeni că te prăbuşeşti într-un gol alb
n-ai încercat
oare şi tu atunci dimitrie să te apuci de nişte sâni
moi ca de nişte scări de piatră dar să simţi că de fapt
şi ele lipsesc n-ai căutat oare şi tu atunci nişte coapse
primitoare şi pe care de fapt să nu le găseşti n-ai încercat
să te ascunzi sub un păr de femeie care şi el
lipsea te-ar fi strâns atunci nişte braţe subţiri dar şi ele
lipseau oare n-ai simţit şi tu dimitrie
că nu sunt nişte picioare umede care să ţi se întindă
ca nişte melci sub tine o dimitrie dimitrie
te mai gândeai atunci la crime la literatură la şah
oare n-ai ieşit şi tu atunci în noapte să te plimbi
iar întunericul să ţi se dezgolească în faţă
de peste tot ca o imensă pizdă de fecioară

44
 Douăsprezece (minus unu) sonete

eu îmi tăiam unghiile sus în mansardă

tu citeai o carte de poeme
pe masă stătea deschisă o sticlă de vodcă
foşneau volane şi alunecau trene

zăpada strălucea afară ca şi vodca-n pahare

îmbrăcaţi în paltoane vorbeam despre ceva
ne-am fi putut plimba prin oraş cu taxiul
dar nu aveam la cine ajungea

beam vodcă şi fumam carpaţi

fumul şi vodca erau albastre ca şi fularul tău
mâncam pâinea pe care o cumpăraserăm marţi
cînd eu te ţineam de mână în răcădău

deodată se făcuse seară şi tu ai plecat

ce bine ce bine e că unghiile mi le-am tăiat

45
 sonet 3

eu beam cu tine bere sub lună

ne-o turnam în pahare fragile şi grele
ne apropiam buzele de ele
şi limba ne-o băgăm sub spumă

noi stăteam cu buzele lipite de sticlă

de o parte şi alta în zori
mâinile noastre se strângeau în pâclă
pe gura garafelor

paharele în aer ni le atingeam

geamătul paharelor în aer într-o tăcere de seu
cu ochii închişi tăceam
paharul avea un gât lung ca şi al tău

deodată berea din pahare ni s-a sfârșit

și tu te-ai ridicat în picioare și m-ai părăsit

46
 4

o, limbă fiartă o tai felii

dar tu maria nu mai vii
ea costă doar câţiva lei
eu o-năbuş în ulei

apoi maria o scurg de zeamă

lamă cu lamă
şi-o acopăr ca brumaru cu-n strat velin
şi-o sting maria la urmă cu vin

iau o ceapă de coajă curăţată

cum eşti şi tu maria câteodată
şi o arunc şi pe ea felii felii
dar tu maria nu mai vii

deja a bătut ora zece

adevărat că limba se mănâncă rece

47
 5

am pus pe plită apă

nu aveam ce să pun în ea
eram singur în casa toată
apa încet se evapora

monedele de cinci ieşiseră din circulaţie

şi ce simpatice mai erau
apa fierbea mai departe călâie
afară stropi de ploaie cădeau

am vrut să mă scol şi să plec oriunde

afară întuneric cădea
stăteam pe trepiede scunde
alături apa se evapora

m-am întins să dorm deja se făcuse noapte

apa fierbea lent şi neauzit mai departe

48
 6

maria curăţa cartofii cu cuţitul de coajă

între mine şi ea apăreau cartofii goi
ca nişte umeri de imberbi
în bătaia lunii suavă

în mâinile ei străluceau cartofii goi

cojile cădeau ca hainele din cuier uzi
ne aruncam în apele râului
maria îi curăţa şi ei erau goi şi rotunzi

argintii adolescenţii înotau departe acuma

cartofii goi începură a se ruşina
maria maria cum strălucesc cartofii sub lună
şi tu îi cureţi până izbucneşte din ei lumina

şi ei sunt goi şi tu şi eu suntem goi

ne curăţăm cu cuţitul de coajă amândoi

49
 sonet 7

astăzi n-am să te mai caut prin Rădăcău

am să beau bere în cârciume
am să-mi arunc hainele prin colțuri, eu,
și toate poemele mi le voi rupe

printre fâșii de hârtie voi ieși afară

tu vei rămâne acolo sub stele
ce rece e berea și ce amară
ca și mâinile butucănoase ale mele

berea se leagănă-n pahare

ca și coapsele tale
ce lung este paltonul meu ucrainesc
ce bine îmi pare că nu te mai iubesc

eu astăzi nu am să te mai caut prin Rădăcău

și nici prin Piața Sfatului, zău

50
 8

o cum mă mai strâng acum pantofii

„eu sunt atât de concret”
odată mergeam cu personalul la tine
şi nu aveam bilet

trenurile merg chiar şi dacă eu nu merg cu ele

şi troleibuzele la fel
mă uitam tâmp prin geam
şi stăteam pe un scaun de fier

te căutam cu troleibuzul prin oraş

prin aer te căutam ca ars
vreo câţiva dinţi îmi căzuseră
şi părul tot mi l-am ras

dar singurele chestii

reale şi concrete
azi au mai rămas
doar găurile alea tot mai mari
din bilete

51
 9

mi s-a făcut frică să nu mor

şi m-am dus la frizerie
mi-am tăiat unghiile
dar dinţii încă mă dor

ce frică enormă mi se făcu

m-am apucat să mănânc cartofi
m-am dezbrăcat de sacou şi pantaloni
m-am descălţat de pantofi

părul meu cădea în colb pe podea

se aşternea ca un covor persan
m-am tuns până la zero mă apucase
tristeţea de păr ca un guzgan

floacele tale castanii se amestecau cu

floacele mele cărunte ce frică enormă mi se făcu

52
 10

eu te iubeam îmbrăcat îmbrăcat

cămaşa şi pantalonii mei te iubeau
şi nasturii mei negri te mângâiau
şi buzunarele mele te iubeau neîncetat

şi scaunul meu şi cana mea de cafea

şi lingura mea şi farfuria
şi părul din capul meu te iubea
sprâncenele mele te iubeau maria

şi nasul meu şi urechile mele

mureau de dor după tine
şi umerii mei şi coastele mele
şi barba mea în desime

maria maria cum te iubeau musteţile mele

pe care acuma eu le-am ras până la piele

53
 11

apa îmi înţepa degetele fierbinte

cât de greu pătrundeam în ea
cu mâinile netezeam apa
ca pe nişte cearceafuri boţite

eu îmi spălam picioarele într-un lighean

stăteam cu becurile stinse
luam apa şi o aruncam
în întunericul ce se încinse

eu îmi spălam picioarele

în apa fierbinte
în timp ce luna se iţea la geam
fără minte

apa era fierbinte fierbinte

ca ale tale cuvinte

54
 sonet de liubov, trist 12

...., ..... ... ...-

... ..... ...........
......... ............... ....-
.. . ... ........ !

...., ....... . . ....-

.... ... ..., ...... , ..
........ ... ... ..? –
.... . , .... ... ... .

... ... ... .. .. –

.., ......, ..........
. ... ...... .. . ..

... . . ... ... ..

... .. ... ... ..-
. . ?

55
 E închis, vă rugăm nu insistați (1994)

***

sticlele goale
vasele goale
deşarte
farfuriile
cănile
goale
goale
odată
erau pline
odată
erau
pline pline
prăfuite
pe masă
în ungher
odată
erau pline
încărcate
odată
erau aşezate
una lângă
alta
farfuriile
de lemn
de aramă
paharele

56
de sticlă
sunătoare
goale
tăcute
nici nu le
mai găseşti
le cauţi
prin dulap
le cauţi
prin cameră
altădată
erau mai
multe
altădată
erau
multe multe
torni
nişte lichid
prin aer
sticlele
farfuriile
goale
goale
le risipeşti
prin cameră
câte una
pe toate
sticlele
farfuriile
cănile
goale
goale
deşarte

57
 hainele au insomnie

hainele au insomnie
sunt strâmte
sunt largi
nu îţi vin
sunt autonome
nasturii tăi
prea mulţi
doi nasturi lipsesc
toţi sunt albi
prea puţini negri
nasturi miopi
mâna se întinde
spre guler
îl îndreaptă
gulerul palid
ascunde dorinţe
haine străvezii
apoase
curg în jos
se evaporă
ceainicu-i fără capac
trebuie să-i torni apă
robinetu-i deschis
apa-i fierbinte
duşmănoasă
fularul pe scaun
răsfirat
un capăt pe podea
pe divan scurta

58
tolănită
moleşită
indiferentă
fără griji
alături
ciorapii blegi
sinceri
taciturni
ticăie
e ora opt
umbrela lenevoasă
închisă în sine
pe fereastră
strada
poarta închisă
poarta ca un câine
la geam perdele
roşii verzi
perdele luminoase
draperii întunecate
sumbre
pe trup perdele
scurte
până la tălpi
sună ceasul
e ora şapte
cămăşi pe balcon
pe balustradă
ude
triste
melancolice

59
 o cămaşă cade jos
afară e vânt
e furtună
cămaşa ca o furtună
ca un vânt
se anină de un copac
în casă
mătura
ascunde în antreu
cu spatele
gunoiul
spune bancuri
bancuri noi
umbrela
se prăpădeşte de râs

60
 după miezul nopţii

magazinul închis
uşa închisă
pustie
înăuntru
pe pervazuri
pe rafturi pe jos
pe tejghele
becuri
şi pastă de dinţi
pălării şi topoare
abajururi şi cuie
ibricuri şi loţiuni
scaune
şi aparate de ras
singuratice singuratice
părăsite
ciorapi şi vederi
gume de mestecat
şi covoare
creioane şi pantofi
şi printre ele
printre toate
în mijlocul lor
într-un ungher
un casetofon
în priză
cântând

61
 în faţa ferestrei

în faţa ferestrei
o cămaşă
ca o limbă
scoasă
la trecători
stă
şi se usucă
pe sârmă
ce stupid
e
şi ce insultă
ea este udă
ce ruşine
pentru stăpân
ce ruşine
ea este
udă leoarcă
şi stă
înşirată
ca o femeie
beată
mai bine
s-o îmbraci
aşa udă
stăpâne
mai bine
căci
nu-ţi pătezi
cu nimic

62
demnitatea
pe când aşa
ce dezonoare
o cămaşă
udă
pe sârmă
ce decădere
umană
stă şi se
usucă
la soare
ca o limbă
scoasă

63
 nu

în cameră
un grec
un cerg
un cerc
erca un val
călare
ălărea
un cerb
ca un olar
era avnalul
şi avea
revnolul
revolut
evol
utise
se speriase
de perias
de saiert
şi seara
într-o seră
şi lanber
l-ara
pe greci
pe rebnal
nalt
şi la
o masă
lapnav cu
tixe

64
şi tan
tatixe
bur şi un
nu grec
nu tu
nu

65
 cel mai greu

cel mai greu este să deschizi

ușa de la intrare
să tragi de mâner
să lași o dâră subțire
să cobori scările
să sari peste două peste trei
să bați cu pumnul
sticla înșirată pe jos
covoare albastre
să faci primii pași
poate și al treilea
să-ți aduni în buzunare
nelineștea
să lași ușa deschisă
ușor crăpată
verde
scorojită
primul strat a fost albastru
însemnări pe ea
prietenul meu dimitrie
aceasta a fost demult
mi-a citit un poem nou
sâmbătă mă voi întâlni cu el
numele lui dormea lângă mine

66
 tu dormi

tu dormi
mâinile tale
întinse
neglijent în
părţi opuse
aruncate
în jos
de sub cearceaful
boțit
îți ies picioarele
un picior îți cade
pe podea
de sub
cearceaf
îți apar
țâțele
cearceaful
stă
pe tine
ca o pisică siameză
afară toarnă cu găleata
picăturele de ploaie
sunt rotunde
ca sfârcurile tâțelor tale
cearceaful
îți cade jos lângă pat
exact atunci când
afară începe să fulgere

67
 culoarul pustiu

culoarul pustiu
erai odată
un puşti
mama ta
îţi cumpărase
o puşcă
te uitai
prin fereastră
îţi era rău
în tren
ţinteai cu puşca
în reni
trăgeai
în gol
uşile deschise
vraişte
mama ta
vorbea
ţineai în mână
scoici
ude
afară mesa*
năruită albă
purtai
pantaloni scurţi
nu voiai să dormi
să te întinzi în pat
afară jos
pantofii albi ciorapii
* (aromână) luna.

68
stăteai pe scări
mama ta te ţinea
de mână
ciorile norii
copacii noroiul
le făceai
cu mâna
geamul era opac
purtai
ochelari
era vânt
la fereastră
mama ta înaltă
avea faţa albă
copacii
erau daţi cu var
aveai un văr
blond
coridorul pustiu
deşert plin
nu trecea nimeni
purtai haine
albe
priveai afară
dincolo
erai
transpirat
geamul era transparent
mama ta te ţinea
de mână
demult demult
mama ta nu mai e
în viață

69
 asta cam aşa e

dacă se termină asta

da da
vrei să te duci
tu ai ştiu
dar să credem
şi dacă
aşa şi este
multe îţi mai
foiesc prin cap
ştiu ştiu
ştii
nu mă mai pot
vreau să mă
pierd
dacă aş fi avut
ţâţe
dacă aş mai avea
putere în ochi
m-aş ascunde
în pantofi
au venit fetiţe
cu fundiţe
băieţaşi
cu pantalonaşi
când te duci
la toaletă
şi-ţi descheie şliţul
asta aşa e
ştii

70
nu
plecat vei fi cum
vrei să fii
ajunge ajunge
trompetele cărnoase
da da mătuşi după uşi
uncheşi
după cireşi
broscuţe într-un copac
oac oac
peştişorii papă viermişorii
asta cam aşa e

71
 dimitrie întreabă

feţele meselor
ridicate în sus
ca fustele fetelor
vântul le umflă
le înfoaie
pe masă
sticle pahare
zăngănesc
un poet tânăr
bea bere
nişte mături într-un
colţ
când obişnuiţi
să scrieţi
întreabă
dimitrie
dimineaţa seara
berea foşneşte
pe masă
femeia ascultă
vântul bate
eu
dimineaţa încă
n-am putut
să
„pe alături cineva
trece c-o roabă găurită”
ştiţi
zice unul dintre ei

72
 somnul tatălui lui dimitrie

uşile lovindu-se de pereţi

zgomote în doi peri
albe ude
tatăl meu doarme pe balcon
ascuns sub cearceafuri
perna îi cade pe podea
alături de ciorapii murdari
alături de pantofii vechi
în cameră e întuneric
fereastra deschisă
miroase a peşte
pute un scaun
fără un picior
picioarele tatălui meu
păroase dezvelite
un alt scaun e fără spătar
mâinile îi spânzură în jos
asudate
pe masă pahare farfurii
căni murdare
pe podea urme coji
ca pe un pod subţire
tatăl meu vorbeşte în somn
o lampă prăfuită arde
foi de hârtie mototolite
albe
ca un pumn strâns
împrăştiate
cad jos

73
 pereţii sunt înalţi
pietre puse
una peste alta
e un dulap deschis
tatăl meu
strigă în somn

74
 toate toate

mesele l-au părăsit

scaunele l-au părăsit
lingurile paharele
toate toate
l-au părăsit pe dimitrie
cănile măturile
şi becul din tavan

75
 acum

am atâtea haine
în dulap
atâţia pantaloni
e iarnă e toamnă
e 23 ianuarie
e 23 februarie
un bărbat pe o
stradă
doi bărbaţi
pe o
altă stradă
un
spectacol
un film
am atâţia pantaloni
atâţia pantofi
e destul doar
să deschid
dulapul
e 23 februarie
e anul
1994
îmi îmbrac
o cămaşă neagră
acum

76
 ***

părul ei îi atingea
ţâţele
le acoperea
nici nu se mai vedeau
hainele îi erau prea
strâmte
fugea prin grădină
ţâţele ei în formare
abia mijite
se clătinau
îi dădeai părul într-o parte
cu limba
simţeai cu gura deschisă
cum i se rotunjesc ţâţele
ai atins-o cu mâna
a zăngănit
hainele ei îi plesneau
ca nişte seminţe
între dinţi

77
 am o gură

am o gură
am şi două buze
am şi-o limbă
ha ha ha ha ha ha
buze am foarte subţiri
le-ai putea întinde
în câmp
bube îmi foşnesc
în gură
ştii că este vânt
furtună
am o gură
adâncă adâncă
plină e
de cerneală
am să te uit
şi-am să te ascult
nu mai ştiu
nu deloc
dacă am gură
beau cola
dacă ai limbă
te ridici pe o creangă
eu am zece nasturi
şi tot sunt singur
cresc pe crengi
degete
treaba ta
mie nu-mi pasă

78
 cu mâinile treceam

cu mâinile treceam prin parc

dar tu
nu mai veneai
un geam puneam
şi un geamăt se auzea
din gard
eu garda depăşeam
şi ardeam de febră
alţii beau bere
spumoasă
aşa-s femeile
îmi spuneai
iubesc logica
şi siguranţa
gura ta se uita
ţintă la mine

79
 sticlele de votcă

sticlele de votcă
de chefir
goale goale
sunt foarte multe
beau bere
te caut
printre ele
astă noapte fusese
întuneric
cuprind cu gura
halba
fundul e rece
e uscat
deschid o conservă
de carne și
mă bag acolo

80
 ***

am apăsat întrerupătorul
şi deodată s-a făcut
lumină
şi deodată am văzut
scaunele am văzut
masa
am apăsat
întrerupătorul
şi deodată am văzut
patul am văzut
cearceaful am apăsat
întrerupătorul şi deodată
s-a făcut lumină şi nu te-am mai
văzut

81
 altcineva

eu stau în faţa uşii de la baie

şi aştept să apari
eu stau pe un scaun
lângă uşa în aburi
şi nu ştiu cine e înăuntru
ascult susurul apei
care curge
pe alături de mine

apa îţi cade pe faţă

eşti acum ca un câmp ud în ceaţă
eşti ca un drum desfundat

eu ascult sunetele surde care bat în uşă

întotdeauna când eşti tristă

te speli sau când te plictiseşti
uneori fără nici un motiv
intri sub apa rece a duşului

robinetele de metal refac

liniştea din câmpuri
ţevile de metal se întind
ca o pădure de crengi
tu te dezbraci şi alergi ca printr-o
câmpie neagră şi verde
şi noroioasă
acum nu te mai gândeşti la nimic
acum mâinile tale

82
îţi sunt de ajuns
apa îţi cade verde de sus
îţi alunecă pe gât şi pe sâni
şi se evaporă în jos

apa îţi behăie la picioare

tu o mâni la păscut
departe necunoscută

tu nu te grăbeşti deloc
afară e întuneric tu te speli
mai departe

şi atunci când ieşi şi închizi

robinetele când te duci
eu intru în locul tău şi apăs
pe aceleaşi clape

tu deja te-ai dus

eu deschid apa şi mă
gândesc la tine
care pleci

sub robinetele astea tu te-ai spălat

sub ele ai stat acum câteva clipe
şi de sus apa aceasta
curgea şi cădea pe tine
pe mâinile tale
pe gâtul şi ceafa ta
doar acum câteva minute în urmă
chiar acum nu demult

83
 eu echilibrez apa rece şi caldă
şuvoaie îmi năvălesc peste faţă
şi parcă repetă zgomotul paşilor tăi
eu dau drumul la apă
mai tare
o aud în urma ta

eu mă spăl şi mă spăl
şi nu mai vreau să mai plec
de aici niciodată

apa şi-a stins ropotul ei

eu m-am îmbrăcat
deja nu i se mai aude
vocea

robinetele de metal
au redevenit taciturne
eu mi-am încheiat
cămaşa şi pantalonii

aşa toate sfârşesc

deschid uşa lipicioasă
ies în lumină

în urmă a rămas apa aia

cu vocea ei subţire stinsă

aşa toate se termină

închid uşa la loc
şi de pe scaunul ăla
se scoală altcineva

84
şi intră în locul meu
altcineva redeschide robinetele
altcineva primeşte
şuvoaiele purpurii şi reci

85
 Șase cânturi pentru cei care vor
să închirieze apartamente (1996)

***

n-a încercat niciun

sentiment de regret
când omorai
gândacii
de colorado
pe terasa din faţa
casei
doar un fel de
spaimă
când
îi vedeai
cum se târau pe beton
din ce în ce mai încet
nici măcar n-ajungeau până la
m
i
n
e

86
 ***

astăzi am văzut un gândac

cum străbătea sufrageria
şi tu astăzi trebuia
să vii la mine Maria

a rămas într-un colţ

nu vroia să intre în gaură
EU TE AŞTEPTAM şi mă gândeam
că şi el poate te aştepta

87
 ***

de unde această frică Doamne

când te invoc
în întunericul care creşte în mine
Doamne Isuse Hristoase eu
stau beat pe pat şi mi-e frică
mi-e frică
capul mi se învârte pe pat ca pe
valuri
şi nu pot să adorm
în camera vecină cineva râde
de mine
poate eşti tu
Doamne
Doamne Isuse Hristoase
în camera vecină
nu eşti oare tu
apartamentul nr. 27 bl 5
str. Memorandului unde
în fiecare seară
toţi se întorc beţi
cu troleibuzul nr. 7

88
 ***

Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi

m-am gândit cât de tare ai îmbătrânit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mână Altădată
beam vin împreună în parc
Din staţie îţi vedeam ridurile Ţi se văd
de la o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tânăr Degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris în caiete diferite gânduri
înţelepte
Am urcat într-un troleu şi am coborât
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil

89
 ***

acolo pe terasa de deasupra casei

muştele zburau înnebunite spre tine
erau atât de aproape de tine
toate muştele alea de deasupra
casei
stăteau strâns lipite de tine
şi deodată am înţeles
că eram în plus

90
 ***

TU eu pe un câmp negru
vomit fluturi ierburi
TU moartă întinsă pe kilometri întregi lungi
îmi put mâinile capul îmi put unghiile
mi le desprind
îmi spăl tălpile
te îngrop în orbitele mele
arunc ţărână nămol
sexul meu îl agăţ de o creangă
frunze frunze moi
şopârle pe burta mea coada şi-o lasă
vreau să trec peste tine
tu te învârți ca acele ceasului
sânii tăi se rostogolesc la vale
prin nămol
eu deja nu te mai iubesc
văd o poartă brusc înaltă neagră
n-o deschide îmi strigi din văgăuni
din găuri
departe filozofia metafizica
mă dezbrac de haine ele ard ard
poarta e înaltă
fluturii viermii zboară
un vierme mă sărută îmi linge buzele
îmi aduce dulceaţă cu linguriţa
merg pe un culoar cenuşiu
ferestrele sus sus nu le ajungi calc
pe viermi cade apa
o uşă deschisă

91
 intru merg
tu eu pe un câmp negru ars ars
femei cu cozi de peşte cu capete solzoase
mă săruţi e întuneric într-un ungher o sabie
tu o masă te îmbrăţişez o cană găurită

92
 ***

o muscă prinsă în miere

nu-şi mai poate lua zborul
picioarele ei înlănţuite
în mierea asta atât de dulce
care atât de mult îţi plăcea ţie
când veneai la mine
din Rădăcău
la
sfârşitul
săptămânii
acum
ea
prinsă în miere
şi tu
n-ai mai dat
d
e
m
u
l
t pe la mine

93
 ***

stau pe nişte pietre Doamne

dintr-o casă care se demolează
pietrele mă lovesc
ca şi faptele mele din trecut
camerele astea le cunosc
foarte bine
aici
am locuit o sumedenie
de ani
degrabă va fi
un loc
pustiu –
eu voi mai trăi
vreo câţiva ani

94
 ***

tu ai îmbătrânit
ca o privire fixă
ca o gură fără dinţi
deja
nu mai putem evita
călătoriile
în jurul becurilor aprinse
enorme
Aşa sunt şi ochii mei oare
acum
ca aceste becuri
Nu mai am poftă de nimic
de nimic
decât poate să beau
şi să mă gândesc la
cât de mult
ai îmbătrânit
t
u

95
 ***

Adulţii apar la suprafaţă

rar
noaptea în iunie
şi numai pentru a face dragoste
în timp ce merg adulţii
țârâie ca greierii
Femeile sapă galerii unde nasc
Tinerii sar şi ei
ca greierii
năpârlesc
sapă cu picioarele din spate

Sus
capul le este rotund
au puţin păr
catifelat galben
ei bat din aripi
şi se urcă pe femeile lor
şi fac dragoste
şi în timp ce fac dragoste şi se împlântă
cântă

96
 ***

eu stau pe scările casei mele

şi alături porumbeii
ciugulesc firimiturile de pâine
pe care le aruncă
cetăţenii de la geamurile
luminate
şi eu sunt mort de foame Doamne
prietenii mei au plecat
din sălile luminoase
porumbeii demult au ciugulit
ultimele firimituri
uşile se închid
a trecut demult de miezul nopţii
iar eu mai stau pe scările astea reci
de la intrarea în imobil –
şi de fapt pe nimeni/tine te
aştept Doamne

97
 ***

nişte afişe lăsate pe scări

nişte bancnote flasce şi mari
un clopote de la intrarea în imobil
rablele alea vechi
pe care le mai ţii în garaj

şi atunci dăm foc în mijlocul curţii

la hârtiile vechi
şi atunci scotocim prin dulapuri
şi scoatem nasturi şi pietricele
şi atunci demolăm pereţii
ca să scăpăm de muşte
şi atunci „vorbim despre dragoste şi
despre marele vis din tinereţe”

dar bărbia mea e asudată

şi e lăsată în jos ca o
rufă întinsă la uscat

acum eu arăt chiar mai rău decât

o rublă de cinci

98
 ***

deschizi fereastra eşti goală goală

îţi pipăi ţâţţţele sunt mari sfârcurile sunt mici
mâinile tale alunecă în jos
atingi urciorul de pe masă
bei apă ţi-e sete ţi-e sete e cald
Carnea ta e aprinsă şi Arde şi Arde
Cearceaful tău e în flăcări verzui
Mâinile tale se duc în jos
Urciorul e în ţăndări pe podea
îţi desfaci picioarele aşa e mai bine
răcoarea îţi intră în vine
îţi pătrunde adânc
ca un penis
Te acoperi ca un cearceaf
Dacă te-ar vedea cineva
Ce proastă ai mai fost ieri
Te prefaci însă că dormi
Picioarele tale iar se desfac
Şi iarăşi răcoarea îţi intră
ca un penis
adânc până-n oase
O nu te gândi la nimic îţi spui tu
Şi nu te grăbi
Coapsele tale sunt fierbinţi
Cearceaful tău arde O astăzi la bibliotecă
Era atât de cald și el
purta o cravată atât de lungă încât
îţi venea să-ți faci vânt
cu ea

99
 ***

mădularul meu roşu se înalță falnic

către tine
ca un băţ de steag
sau poate chiar ca steagul
însuşi
ca pânza roşie
a republicii moldova,
aşa pătrundeam în blocul nr. 5
prin intermediul acestui băţ de steag
altfel nu puteam
crede-mă nu puteam
ţin ochii închişi
şi
mădularul meu e extrem de
sârguincios
ca un lucrător din partid
cu gura îmi deschizi şliţul
acum iarna
eu îţi aduc în dar cele mai frumoase flori
eu te penetrez cu o roză cu spini
cu o roză cu spini înflorită
pătrund acum în burta ta iarna plină de
singurătate

100
 ***

Acum ochii tăi

ca două găuri în priză
Acum
bătrânii te plimbă
cu taxiul prin oraș
Acum
gura ta
ca o flacără de
brichetă
Odată
peste
cartier
planau
bărbaţii locului
Acum tu
singură ca un chibrit
unui bătrân
de 80 de ani
i se scurg
ochii
după tine
cred că el te-ar penetra şi
cu creştetul capului

101
 ***

ea stătea pe geam
cu picioruşe
s
u
b
ţ
i
r
i
eu nu mai aveam chef
de nimic
ea se uita afară
eu
nu mai aveam chef absolut
de nimic
b
r
u
s
c
ea zbură afară
de parcă ar fi avut vreun sens treaba asta

102
 ***

un şoarece te va întâmpina într-o zi

când va ploua îngrozitor
îţi va sări cu lăbuţele înainte
şi te va conduce la mine-n pridvor

va veni apoi un păianjen şi

te va servi cu o cafea
vor veni apoi moliile fluturii viermii
şi de haine te-or dezbrăca

ne vom plimba prin casă alene

împreună cu un şoarece pitic
îţi mai aduci aminte de mine MARIA
te va întreba şoarecele mic

şi în timp ce eu în baie mă voi spăla

veţi coborî sub pământ şi mă veţi chema

103
 ***

femeia de serviciu
cu o căldare de apă
gata s-o arunce
eu astăzi trebuie să plec
de aici
pe scările blocului 5
cu capul în palme ghemuit
stau pe florile
pe care ţi le-am adus

sunt ud din cap

până-n picioare
lăturile curg pe mine

femeia de serviciu
a aruncat căldarea
cred că nu m-a văzut
stau cu capul în mâini
şi lacrimile mele se amestecă
cu lăturile din apartamentele voastre

104
 Pooooooooooate (2004)

***

timpul în care
eşti foarte
singurrrr şi
ameţeşti senzaţia de frigggg şi de
neputinţă voi căuta să nu am
niciun fel de responsabilităţi cum
era cândva
eraaaam oare
cândva eraaam cel care
sunt voi citi
sunt foarte
singurrrrr îmi vine să
urlu şi să mă agăţ cu
mâinile de tavan eaaaa
mâna ei udă
udă udă uddddă udă vroiam să
am mâna ei şi să mi-o lipesc de
frunte şi să merg pe
un câmp deschis din
ceeee îîîîn ce să maai crezi de ce sssssssă te
zbaaaaaaaaaaaaaaţi voi citi – tu eşti
singura mea speranţă –voi ciiiiiiiiiiiiiitiiiiiiiiiiii – eşti
singurul lucru care mă ţine
în

105
 viaţă – pe un câmp este foarte uşor s-o iei razna
– nu mai cred că stau pe un scaun
într-un bar nu ai cui
să-i
spui despre asta nu
vorbi
taci
şi lipeşte-ţi gura de zid
acum
buzele mele spun aadevăăăăăăăăăruri nu crede nici
un cuvânt
n-aş vrea sa aud vocea ei care să
semene cu a unei şuviţe de
apă saliva scurgându-i-se
din voceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee înceep
continui
merg mai departe mi-e frig crede
că
poţi să te
ridici ridică-te eşti un monstru ai păr
pe mîini ai umerii căzuţi – voi citi – tu
eşti ceeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aaaaaaaaaaaaaaaaaaace mă agresează eu sunt o
persoană oarecare sunt cel care are cap de
balaur
am trei limbi de fier în
gură
pune păr lângă uşă când mă
vezi
pune cenuşă sub
pernă când mă

106
auzi
eeu
un tip cu
geeeneele roşcate cu
bărbia tăiată la
mijloc voi părăsi camera aceasta prin întuneric nu
fi un timid în faţa uşii cum mi-am ieşit din
sărite şi am plâns pe ecranul ceasului
acum
gata
sunt gol şi ud
într-un lighean de argint culegeam ciuperci în ace-
laşi într-o padure întunecoasă voi striga tu de ce ai
murit de ce nu mai eşti de ce nu mai aduci izbăvv-
virrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrreeeeeeeeeeeeeee în mâinile
tale mici cât o
gură de şobolan albastră
poooooooooooooooooate

107
 ***

mâinile ei m-au
atins pentru
prima dată erau
subţiri şi reci
pielea ei s-a
întins peste fierul
meu nesfârşit
mâinile ei m-au
strâns cu sete
între
degete (de gât)
tălpile ei s-au
atins de mine
s-au lipit
strâns de mine
ore în şir seara
nu am uitat-o
nici acum tălpile ei
pătrundeau în
mine ca într-o
movilă de praf
m-am lipit strâns
strâns de
coapsele ei
ca nişte
ciulini de pe drum
mâinile ei s-au
rostogolit peste
mine gâtul ei s-a

108
frecat de torţile
mele ultimul
dintre toţi am fost
eu care am vazut-o
eu eu
în timp ce ducea
o căldare
cu gunoi pe care-l
arunca peste un
gunoi infinit

109
 ***

chiar în acest
moment un
şobolan călcat
de o maşină
pe bulevardul
principal labele
lui sunt desfăcute
în aer
şi blana
însângerată ţeasta
lui este făcută zob
chiar
acum
stau
pe marginea
trotuarului cu un
buchet de flori în
mână şi cu o
geantă pe umăr
un tip cu chelie
cu o geantă pe
umăr în faţa unui
şobolan mort
şezând
pe marginea
trotuarului cu
picioarele
aruncate în lături
şi eu o să

110
zdohnesc în
curând am să dau
ortul popii carnea
mea o să se
împută
la marginea
cartierului
o să înot în
şanţurile de
scurgere cu un
buchet de
trandafiri în mână
eu sunt
dimitrie crudu
port un palton
vechi
şi nişte
mănuşi
împrumutate în
boarfele astea zac
sub glod şi îmi
putrezesc naibii
unghiile şi părul
tot timpul de
acum încolo
suntem în 1998
nimicul
cu hârleţul băgat
în pământ
învelit în
hârtie de tort tu

111
 deja ştiai tu
ai ştiut
dintotdeauna
câtdegustoasesunt
bomboanele
e ora
două
eu stau pe
marginea
trotuarului de
câteva ceasuri şi
mă uit
la un şobolan
mort vântul
nu bate
şi din cauza asta
îmi este tot mai
greu să mă
îndrept undeva
scuip în
palmă
în faţa blocului
tău lovesc cu
toată puterea în
aer
blocul tău e peste
drum bat la uşă
am un
buchet de flori în
mână în geantă
am un şobolan

112
mort îţi întind
geanta şi plec
florile le arunc
în prima ladă
de gunoi

113
 ***

port o pereche de ciorapi

murdari în geanta în timp
ce te

urmez mister D. a
murit iată acum
capul lui D. întins
pe o tavă de
plastic
plină de
găuri
degetele tale
întinse printre
viermi şi piuneze
câţiva tipi cu
chelie şi tobe
îţi înălbesc dinţii
îţi fleoşcăie sânii
şi îţi lăbărțează
coapsele îţi smulg
din gură dinţii pe
rând şi toţi
deodată îţi
ascut faţa ca pe
un colţ de masă

mister D.
a murit după
aceea imediat

114
dupa aceea îmi
scot
ciorapii murdari
din
geantă şi
mi-i trag
pe
picioare
şi te
urmez

115
 ***

respiraţia ta la care
privesc aburul
strălucitor din faţa
gurii tale aerul
ţâşnind afară ca
nişte bule
de săpun aerul ăsta
zgrunţuros
din faţa ochilor
respiraţia ta
sacadată
întreruptă
din când în când
de parcă cineva
ar bate chiar
în timpul ăsta din
palme în
pieptul tău tu însăţi
eu
zeci de bărbaţi cu
chelie batem tot
timpul din palme
ovaţii din tobe le
auzi
aerul ăsta rece
adunat în piept
zgrunţuros cu toţii
ne lipim urechea de
zidul din faţă

116
până când îl
dărâmăm cu toţii ne
lipim urechile de
pieptul tău din toate
părţile suntem tot
mai
mulţi
tu
tragi aer în piept şi
îl dai afară aerul
ăsta îl luăm în
pungi de plastic
şi îl
inhalăm
mai târziu sub
plapume
şi îl punem în
frigider
şi îl scoatem în afara
oraşului ochii tăi se
mişcă în dreapta şi
în stânga de parcă ai
fi pe stradă ca nişte
bile de nisip ochii tăi
ne înconjoară din
toatepărţileapropiindu-se
ca
o răsuflare
sunt deja inhalat şi
exhalat sunt ţurţurii
de gheaţă din jurul

117
 bărbiei tale sunttt
aerul care se vede
sunt
cel
care bate din
palme şi din
tobe sunt cel
care-şi lipeşte
gura de zid
strâns

118
 ***

în zilele alea când tu

îți băgai spini în ochi
și apoi
trăgeai cu un ciocan
peste degetele
tale întinse
pe maaaaaaaaaaassssssssăă erai atât
de feeeeeriiiicită încât îți
băgai
din nou mâna în
crăpătura ușșșșii și
închideai cu
putere
ușa
geamurile
se spărgeau părul tău era un cearcăn
pe atunci tu
îți umpleai orbitele
cu vată
iar pe gingiile tale
se mai legăna doar
un singur dinte
încolo și încoace
încotro bate vântul?
în loc de sâni ai
poze
pe care
le porți sub sutien
iar la sfârșit de săptămână
când

119
 îți turnai
cenușă în cap
și îți
smulgeai unghiile
de la picioare
și
le aruncai în aer
eu
făceam tot timpul
la fel
ne loveam de pereți
până cădeam de
oboseală pe dușumea
a doua zi
o luam de la capăt
când am încercat să ne sinucidem
ne-am smuls unghiile
de la picioare
plăcerea noastră cea mai
mare era să
sărim și să
ne lovim
cu capul
de tavan
și să ne
uităm
chiar atunci unul
la altul
știi
capetele noastre
sunt pline de stele
ne

120
loveam mai tare
de tavan
până stelele
săreau peste tot
oriunde te uitai
chiar și pe
podeaua din
bucătărie
în întunerc
peste tot
luminau stelele
din capetele noastre
o ce
mult ne plăcea atunci
să ne îmbrățișăm

121
 ***

tu stai întinsă într-un

fotoliu te sufoci nu-ţi
mai
ajunge
aer plămâniii tăi se
zbat cum
cineva ar
bate din
palme pielea
ta
străluceşte ca un
bec
tot mai
tare
vinişoarele de
pe
gâtul tău
se sparg în
sute de
muşuroaie de furnici
se înmulţesc
cresc
sunt tot mai
multe
bătăile
inimii tale le
înregistrez
la magnetofon şi
le amplific

122
prin difuzoare
bătăile
inimii tale se
aud
în tot cartierul
plutesc peste
blocurile
cu nouă etaje
tu ţi-ai tăiat sânii
şi mi i-ai dăruit
mai întâi sânul drept
şi apoi şi cel stâng
mi l-ai trimis când am
împlinit paisprezece ani
şi apoi 16 prin
poştă care
a fost adusă cu
personalul de la trei
într-un colet miercurea
nu-ţi
mai ajunge
aer stai
răsturnată în fotoliu şi te
sufoci stai
cu gura
deschisă de tot
de parcă
ai ţine
un pahar
de plastic în mână
nările mele

123
 îţi ating
nările
tale
nările mele
sunt umplute cu vată
fruntea mea
am lipit-o
cu scoci
de fruntea ta
bărbiile noastre
le-am împreunat
cu lipici
buzele mele
le-am înfipt
în piuneze
în
buzele tale

124
 ***

distanţa dintre pleoapa

de sus şi cea de
jos este uriaşă
creşte
îngrozitor
am nişte ochi de
bovină pupilele se
măresc tot
timpul genele mele
sunt în
flăcări ard
sprâncenele mele sunt
smulse
fir cu fir îmi arunc
clipă de clipă
sare în
ochi distanţa
dintre buza de
sus şi cea
de jos
este uriaşă
am un arici în
gură în
burtă am un
arici o
broască ţestoasă un
şobolan mort
distanţa dintre
ochiul meu

125
 stâng şi cel
drept este
uriaşă ca
dintre mine
şi ea intervalul
dintre
urechea mea stângă şi
cea dreaptă estedenemă
surat mâinile mele
se luptă între
ele se lovesc
una
pe alta mă
apucă de
gât toată
ziua stau
pe un scaun
pivotant şi
mă învârt în jurul
meu
ţâşnind direct din
podea
sunt atît de
fericit încât
port ochelari
de soare
mă
învârt necontenit în stân
ga şi îndreap
ta la fel ca şi
tine m-am legat

126
de calorifer cu o funie sunt
foarte aproa
pe de t
ine la fel
c
a şi
ochiul meu
stâng de
cel drept
buza de
sus şi cea
de jos
clipă de
clipă se
aruncă în dr
eapta şi stâ
ngatu
stai în
braţe cu un
bec aprins
sunt atât de
aproape de tine încât
port
ochelari de soare
verzi

127
 ***

eu sunt la fel
ca şi aceste
sticle goale
doar degetele
mele mai
sunt ale
mele le
întind
în toate
colţurile
camerei ca
nişte lame
reci
le întind
în
momente diferite
ale zilei
unde de ce când
ai să
înfăşuraţi
în batiste
rupte
eu
întotdeauna
mă
îmbrac
în aceeaşi
cămaşă
şi în

128
aceeaşi pereche
de
pantaloni
şi stau
în aceeaşi
cameră
încă nu am
ieșit
nicăieri
naiba să știe
dacă am să
ies
vreodată
chiar
la ce bun

129
 ***

stau pe
pat cu mâinile
în lături saliva
mi-a părăsit
gura şi
unghiile
degetele
mele de
pe care se
descompun
hârtii
multicolore
şi zboară
porumbeii
gălbui
deasupra
devin
tot mai
mici
cât un pahar de plastic
iată adevărul
porumbeii se
fac tot mai mici şi mai
mici
deasupra
pielea mea care se
zbate
ca nişte
fire de

130
păianjen
eu ţin
în mână
o geantă saliva
mi-a
părăsit
gura şi unghiile
geanta genunchii mi-i
calc
cu fierul de călcat
până
dispar şi
stau
cu mâinile în
lături eu nu
mai am
genunchi eu
nu mai am
unghii
mă uit tot timpul
numai la mâini şi
la picioare cum
se
desprind
hârtii colorate
de pe pieptul
şi
umerii
mei
eu
nu mai

131
 am
umeri
ochii
mei se
zbat în aer
ca
două
pahare
de
plastic

132
 ***

apoi am
băut seară
de seară suc
de roşii
aceasta îmi
aminteşte de ceva
poate de o uşă
încuiată recunosc că
în ultimul timp
m-am îmbătat
ca porcul
oare şi
porcii beau
indiscutabil
cu ei mi-am
petrecut
ultimele zile
şi uite am venit
şi totul s-a
schimbat acum
înot prin
cameră
câţiva ani m-am
tot uitat în gura
mea ar fi şi
cazul să fiu
fericit la fel ca
nişte bancnote
de o mie de lei

133
 nu are niciun
rost să vii mai
bine mi-ai
trimite o
sticlă de votcă
nici
măcar tu nu
te poţi compara
cu o
sticlă de votcă
destupată

134
 ***

acum stau cu o
oglindă deasupra
genunchilor mei
şi privesc
un pahar şi mă
găndesc că vreau să
mă însor cu o
masă de bucătărie
provocându-le
admiraţia rudelor
mele de la
ţară
umerii
mei
sunt
căzuţi
car în
spate
un
geamantan
cu rufe murdare
fară nici un pic de ruşine tu eşti
lângă mine în spatele draperiilor
făcând reclamă săculeţelor de vomat
mergem pe urmele troleibuzului ca
şi cum troleibuzul ar fi fost cineva
pe care-l cunosc după ce toţi au venit
am început să ne mirosim
subsuorile

135
 ***

mă aşez
în faţa uşii tale şiiiiiiiiiii
toţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţi îşi
şşşşşşşşşşşşşşşşşşş
şşşştergggggggggggggggg
piiiiiiiiiiiicioarelllllllllee de
mmmmmiiiiiiiiine
tu râzi îmi spui ca sunnnnnnnnnt
cel mai urât bărbatttttttttttttt că sunt
o carie de dinţi care merită să fie
strivită cuuuuuuuuuuuuuuuşa
aşa şi faci din mine nu a mai rămas
niiiimic viu
nimic uman nimic omenesc
nimiccccc
cca lumea nu mai
potttttttt să râd
tot timpul poate ar
trebui să mă internez într-un
spital de boli
infecţioase poate ar trebui să dai
cu maşina peste mine nu mă mai
pot
bucura nu mai pot mânca pâine
unsă cu unt în spatele unei
ferestre de metal nu mai sunt în
stare să leg nici macar două vorbe
sunt aşa de plat cum mai este
doar caldarâmul sau nişte farfurii

136
murdare sus pe terasa unei case
cînd tu ai fi vrut să ma împingi
la feel ca pe o cărămidă în jos şi
să scapi
de un tip plictissssssiiitor şi
nassssssssol spune-mi ce să
fac spune-mi cum pot să exist în
continuare oarevoiputea să-mi
întind mâinille şi să apuc o cană
de pe massssssssssssssă pe
caaaaaaaaarre ssss-o arunc de
pereţi dar nimic nu se schimbă
în locul unei muşte moarte se
naşte o altă muscă moartă în
locul meu cine va veni şi cine o
să producă zgomote

alături de tine nuu sunt eu nu

sunt eu ăla sunt un om de doi
bani sunt
ultimacârpă care mai flutură la
ferestre gâtul meu urât ca o oaie
printre
trandafirii cuspinnnnnnnni
poateartrebui săstauînchis
toatăziuaînbudăoricumemaibine
acolodecâtafară tu închide-mă
într-obudă şi stinge luminatucaremăţii
demânăşispuicănudai
doibanipeminenicimăcar ceaiul
pecarel-am băutnupotsă-lmai

137
 păstreznimic nu mai rămânedecât
scrumul de ţigară cu care am să-mi
spăl în fiecareseară dinţii dar eu te-am
cunoscut şiammers cuochii
închişi dintr-un capăt al oraşului
înaltulîţi
verşiacumurataşiveninultăude fată cu
parul făcut
cozinnnnnnnnnnnnnnnneînţelese
şi eu
nupotsăexistfărătinenicimăcar
acumtu
eşti un omviusâniităi
suntambalaţiîncutiideplastic
guratanuams-omaivădîntrolоebuze
oareatunci
cândmormuştelecelelaltemuşte plâng
dar ştiu că asta nu rezolvă nimic te
rog hai leagă-mi toate coşuri
ledegunoi din oraş de gât de ce nu
poţi fi sinceră de ce vreisă mă îneci
într-un pahar cuapă eu nu mai exist
nici măcar nu-mi este frigterog omo
ară-mă ca să fiu fericit bagă-ţi
unghiilllllllllllllllllllllllllllllllllle în
mine până când am să încep să
gândesc tu eşti
ultimul om viu din lumea astaşi mie
îmi vine să urluniciodatănu am
sămaivăd unom viu e
îmbulzealăaicişi
păianjeniiizbucnesc în
138
lacrimi când mă zăresc
haide
sa ne întâlnim pentru
ultima oară să văd
dacă voi mai
rămâne viuam doi bani
în buzunar
astăzi pot fi fericitşi
să mă laud ca ţi-am
văzutdinţii de astazi euam
să-mi
spăl dinţii doar cu
scrum iar faţa am să mi-o
şterg cu
chibritele
aprinse până am
să te
văd cum râzi în hohoteşicum
îţi împlânţi mâinile în gâtul
meu totmai tareşi mai
tareacum sunt un om fericit şi
aş putea chiar să spun
bancuri în faţa unor haine
atârnate în cuier sunt chiar
haineletaleam
să-ţi iau toatehainele pe care
am săleîmbractoatedeodataşi
am să urlu
cu mâinile
lipite
de
gură
139
 ***

când mă călcai în
picioare într-o cârciumă
unde toată lumea mânca
cartofi fierţi rotunzi şi
de ce nu mă
iubeşti de ce naiba nu
mă iubeşti de ce nu ai
ochi să mă vezi mie mi
se întâmplă lucruri
foarte nasoale mă bucur
că nu am să te mai văd
mă bucur mă bucur
în alta parte decât îmi
puteam imagina ccu
mâna ddddddusssssssă
la mâna
ei,
e mai bine încamera
asta decât în timp ce
vorbeai cu mine
fărăîţi aminteşti
decâinii pe lângă care
treceam
ei, e mai
bine fără de mine
îţi este mai uşor mai
simplumaiuşormai
simplumai
uşor de astăzi până

140
mâine se pooate
schimba
totuuuuuuuuuuuu
uuuuuuuuuuuuuuu
uuuuuuuuuuuuuuuulll e
un câine mort
pecareîltârâiînspate cu
respiraţia în cap e
untipdecare nu ţi se mai
facesilănicimăcareue
uueeuuuuuueeeuueeue
ueueueeuuueeeueu e ca
şi atunci când ţi s-a
făcutmilă şi te-ai culcat
cu mineeeeeeeeee dar
bunică-mea e moartă
dar
vecinii mei au zdohnit
dar
eu am în casă
numaişobolani pe care
nu îndrăznesc
să-i urăsc
pentru că sunt un
omsingur
pentru că
am bube în
cap
pentru căsub
piele am bucăţi de
sticlăpentru că toată lumea

141
 ţipă când mă
vedeeee eanu
mă vede nici
măcar
când sunt de faţă
faţa îţi
miroase
ca
nişte
ciorapi
în care ascunzi
secrete
de
familieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
nu amnici un fel de familie
nu am
trecutttttttttttttttttttttttttttttttttttttşi
prieteni
pretenţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
de la viaţă ce
cuvinte alese
semne nu am pe
faţăăăăăăăă
tu nu poţi să mă urăşti
decâtfiind
foarteaproapedeminela
câţiva paşi cu unghiile
la
subsuoară de
parcă
eu aş

142
fi
câinele
mort eu
sunt o
javră
care a
zdohnit
o învârţi în jurul
sânilor dar
vecinii mei au zdohnit toţi
când merg pe urmele ei
pisicile se aruncă asupra
mea deasupra mea
este săliva ei
cu ghearele o. pisică uriaşă
mă mângâie pe ochi
vvvecinii mei muriseră
în timp ce
vorbeau cu tine
acum tu vorbeşti cu mine
în jurul nostru sunt numai
pisici şobolani şi câini morţi
ei, e mai bine fără
minnnnnnne?

143
 ***

aşteptânnnnn
nnnnnnnnnnnnnd
declanşarea unor zgomote
monstruoase
ppppppppppppppppe
treptttttttttellllllllllllllllllllllllllle
de la intrare totuşi
nnnnnnnu ai curaj să aştepţi
pironit
lângă uşa batantăă scaunele
îţi fac primul reproş
eşti ca întotdeauna primul
ce ai visăt asta noapte ce ai
făcut înainte să adormi nu
mi-am SCОS ciorapii
nu mi-am scos cămaşa
pantofii adică nu m-am culcat
deloc delooooc mi-e ruşine n u
pot face
nimiccccccccccccccccccccc
vântul nu-mi mai bate prin
ceaţă prin cap prin gură
pe sub plapumă
eu nu mi-am scos cămaşa
eu nu mai pot face
absolut nimiccccccc
Oooooooo
în fiecare
seară este
seară
144
 Eșarfe în cer (2012)

VARA TRECUTĂ a murit Evghenii Ivanovici

și am mers împreună la cimitirul central
după certificatul de deces
într-un taxiu galben
Zoia Gheorghievna stătea pe bancheta
jerpelită

din spate

cu spatele

la șofer uitându-se în urmă

pe fereastra opacă și murdară

a Daciei galbene ca floarea soarelui

care gonea cu o viteză nebună

prin orașul vechi

către blocurile noi

acum

nici Zoia Gheorghievna

nu mai e

în viaţă

145
 ÎN TROLEIBUZUL 23 peste care ploaia răpăia
repede
mergeam ieri

spre strada armenească

la fabrica de pâine

în troleibuzul 23 peste care ploaia răpăia asurzitor

făcând geamurile opace încât

nu mai vedeai nimic afară

mergeam ieri

ca să comand 30 de colaci

am coborât și am vrut s-o iau pe jos spre

fabrica de pâine
dar brusc
m-am întors și am alergat prin fleșcăială
după troleibuzul 23
în care pe 19 ianuarie 2011

călătorea Zoia Gheorghievna

stând așezată pe scaunul din spatele șoferului

ca să comande

la fabrica de pâine de pe strada armenească

30 de colaci

146
ZĂPADA topită
la Poșta Veche
într-un cartier post-industrial
în care

dintr-un troleu murdar coborî

un bătrân înalt

care se porni val-vârtej prin cimitirul Doina

traversând mulţimea topită de oameni

direct spre noi

ca să ne spună că o caută
pe Zoia

și acel troleu apărut ca din nicăieri

încă îl mai aștepta la marginea cimitirului

era îmbrăcat completamente în roșu

purta o pălărie roșie și niște mănuși roșii
și părea că nu cunoaște pe nimeni de la
Doina
călcam pe zăpada topită de
la marginea

orașului
căutând ieșirea din cimitir

147
 dar pe el îl vedeam pentru prima dată
tot așa cum pentru ultima oară o vedeam pe Zoia
bătrânul a rămas singur în cimitir
tot mai departe în urmă
tot mai mic și mai singur
în faţa unui drum de ţară
ce dispărea după deal

și așa de departe cum îl priveam

părea o garoafă sângerie
pe mormântul
Zoiei

148
DUPĂ CIOCLUL CU OCHELARI și ţăcălie
au mai venit doi ciocli
unul înalt și unul gras
au întins-o pe o targă
și au plecat
cel gras în faţă și cel înalt

cu o Doină în gură

uitându-se necontenit
la ceas
coborau scările

fără să știe cum o cheamă

fără să știe cine e
fără să aibă habar
ce cărţi îi plăcea
să citească
fără
să știe ce gândea
fără
să știe
ce prieteni avusese
fără să știe că noaptea se culca tot timpul
foarte târziu
și că-i plăcea
peștele sărat

149
 și să scape pe jos farfurii
coborau scările

neștiind nimic despre ea

dar o duceau în jos

absolut nimic
oare pe oamenii ăia
i-aș recunoaște prin oraș
oare am mers vreodată împreună cu ei
în același troleu
oare m-au privit vreodată în ochi
și mi-au vorbit oare vreodată
erau proaspăt rași
și miroseau a Troinoi odekolon
afară din bloc
îi claxona o mașină albă
nu
ei nu știau nimic despre ea
eu însă am cunoscut-o bine
pentru prima dată

în 2001
când o conduceam pe iubita mea acasă
și când mă ascundeam în spatele ușii
ca să nu mă vadă

150
dar până la urmă m-a zărit
uneori îi aduceam romane franţuzești și
americane

de la biblioteca B. P. Hasdeu
după care începea să-mi vorbească

totuși cele mai lungi discuţii le-am

purtat
în curtea spitalului
în timp ce mergeam la vale

pe o zăpadă scurgându-se în pământ

și ea îmi povestea
că taică-său a urcat-o cu forţa
într-un tren
și a impus-o să meargă la chișinău
cei care o duceau pe targă
pe scări în jos
nici măcar nu știau
cât de bine arăta
încălţată în pantofi roșii cu tocuri

după ce au ieșit
nu am îndrăznit să închid ușa
așa cum nu am îndrăznit niciodată
să șterg

numerele de telefoane ale celor

care nu mai sunt

151
 din agende
le mai păstrez și acum

am ţinut ușa deschisă

ca pe o carte de telefoane

seara am intrat în camera ei

o bluză îi căzuse de pe scaun
și se chircise

pe podea
mi-am rotit ochii prin odaie
nu puteau să-i ia și sufletul
m-am uitat îndelung
mult timp
peste tot

și tot așteptam ca să deschidă ușa

și tot așteptam să-i aud pașii

și să-i simt respiraţia șuierătoare

în spate

am tras cearceaful într-o parte

de pe patul unde atâţia ani dormise
și de sub perna boţită a căzut
un trandafir roșu

152
CAMERA EI pustie
de unde a fost scoasă
doar flacăra străvezie
clipind pe masă

în locul cănilor cu apă arzând

din care până-n ultima clipă a băut
deschid ușa subit
să mă uit dacă nu a apărut

dar nu se aude toc-toc

doar faţa de masă iată
arde pe același loc
unde ea își punea mâinile altădată

doar oglinda în care foarte mult îi plăcea să se uite

acuma iată, na, a plesnit în zeci de cioburi în sute

153
 TRUPUL i l-au scos pe fereastră
trei ciocli fără glas
în camera unde a suferit luna aceasta
nimic n-a rămas

nimic mai mult

în camera în care a suspinat atâta
decât trupul ei nevăzut
pe care l-au scos afară cu bâta

l-au scos afară pe targă

trupul ei scund
și au vrut mâinile în ţăndări să-i spargă
și să-i arunce ochii în prund

cei trei ciocli și vremea de seară

n-au reușit să-i scoată tăcerea afară

154
IERI TOATĂ SEARA am privit fotografii de ale
mamei mele de ale buncii mele Anica și de ale
mamei soţiei mele
de ale tatălui soţiei mele și de ale unchiului Ghiţă
de ale mătușei Ileana și de ale lui moș Vasile
de ale lui moș Costea și de ale lui moș Efrim
de ale mătușii Tamara și de ale bunicului soţiei mele
de ale bunicii soţiei mele dinspre mamă
și de ale bunicii soţiei mele dinspre tată

niciunul dintre ei acum nu mai este în viaţă

ieri toată seara am privit fotografii de ale

unor oameni care nu mai sunt în viaţă

în una dintre fotografii ea

ieșea din apă în anul 1968
în altă fotografie
moș Vasile și mătușa Ileana veniseră din Cetâreni
pe jos
la Flutura la mama mea și la bunica Anica în
toamna lui 1974 acum
niciunul dintre ei nu mai e în viaţă

dar în aceste fotografii

care
încă nu s-au îngălbenit

cu totul
erau atât de fericiţi

155
 pe scaunul pe care eu stau acum
a stat atâţia ani ea
pe acest scaun

Evghenii Ivanovici i-a făcut o fotografie

privind spre fereastra spre care mă uit și eu acum
la ora nouă seara

lui Evghenii Ivanovici îi plăcea foarte tare să-și

fotografieze soţia
dar acum niciunul dintre ei

nu mai e
în viaţă
atâţia oameni pe care i-am cunoscut
deja
nu mai sunt

la fel cum ninge acum

a nins și în 1966
când ei alergau pe plajă
ţinându-se de mâini
când alergau cu limbile scoase
când alergau foarte repede
din ce în ce mai repede
Evghenii Ivanovici în faţă
și Zoia Gheorghievna în urma lui
dând tot mai tare și mai tare
din mâini
prin zăpada care
le cădea în faţă

156
iau o mână din nisip și mi se face foarte trist
cu o mână de nisip ies afară
cu o mână de nisip ies în ninsoarea
în care ieșise și Evghenii Ivanovici
în 1973

fără fular și căciulă

acum Evghenii Ivanovici nu mai

este
în viaţă
și eu

ies în oraș sperând că poate

voi da
absolut întâmplător
peste Evghenii Ivanovici și Zoia Gheorghievna
așa cum și ei

ieșeau altădată în oraș sperând

să dea
absolut întâmplător peste
Maria Antonovna și
Gheorghii Ivanovici

157
 ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE voia foarte tare
să bea bere
și în ultima zi să mănânce
struguri albi
dar nu am găsit nicăieri
struguri albi
oricât i-am căutat
prin tot cartierul
după moartea ei
au reapărut pe tarabe
strugurii albi
și berea în magazine
după moartea ei
a apărut un bătrân
într-un
pardesiu roșu
și a întins-o pe spate
pe pat
iar înainte să iasă
din cameră
i-a băgat nu știu ce în buzunar
după moartea ei

pe scaunele de lângă patul Zoiei Gheorghievna

am găsit un
trandafir roșu
petalele pe un
scaun

158
și ciorchinele pe altul
după moartea ei

nevastă-mea deschidea ușa

ca să-mi spună
că Zoia Gheorghievna mai trăiește
după moartea ei

în camera Zoiei Gheorghievna se aud

suspine
dar când
deschid ușa
acolo nu-i
nimeni
după moartea ei stătea

pe pat cu faţa
spre cer
de parcă urmărea încotro
se îndreaptă
sufletul ei,
așa cum ai urmări o eșarfă roșie
pe care vântul ţi-o smulge din mâini
după moartea ei
în curtea blocului nostru
a apărut
un bătrân cu un pardesiu roșu
după moartea ei
cerul se umplu cu
eșarfe roșii

159
 GROAZA se apropie ca un nor
nu știm nimic despre moarte
afară ninge îngrozitor
e o poartă deschisă poate

când ea în casă gemea

eu jucam tenis pe șes
fără să-mi pese de ea
acum cu dânsa vorbesc cel mai des

ea a murit când eu aveam 44 de ani

și nu mai visam la glorie și avere
groaza e ca un pumn de bani
pe care-l zornăi cu putere

dar scaunul pe care stătea ea

parcă în tavan s-ar înălţa

160
RESPIRAŢIA EI e tot mai lungă și tot mai rară
nu ai cum să nu vezi
se uită doar deasupra patului ei spre un raft
plin cu cactuși verzi

niciun cuvânt nu-l mai pronunţă clar

numai soţia mea o mai înţelege privind-o deodată
îmi amintesc de mătușa mea vighea care s-a rătăcit
într-un câmp cu sfeclă și nu s-a mai întors acasă
niciodată

ea pe mama mea a cunoscut-o și pe umărul ei

a lăsat-o să plângă
de nenumărate ori a vizitat-o la spital
unde stăteau la fereastră vorbind cu tângă
despre rudele noastre înghiţite de val

deasupra patului ei sunt zeci de găuri în acoperiș

pe care le-a făcut astă-vară pe furiș

161
 ÎN FAŢA PATULUI EI în care ea e în comă
e ca și cum m-aș fi rătăcit într-un cartier post-
industrial
sau mi-ar fi răsărit un gabor înainte
sau m-ar fi înconjurat vreo zece câini clănţănind
sau ar fi tăbărât pe mine vreo zece inși rași în cap
izbindu-mă cu bocancii în gură
sau curcanii m-ar fi târât într-un subsol și m-ar fi
pocnit
cu automatele în gingii
sau aș fi fost jefuit de haine pe litoral,
în timp ce eram în apă

niciodată în viaţă nu mi-a fost atât de frică

ca acum
nici măcar atunci cand vreo zece inși m-au
înconjurat
în clubul din Flutura vrând să-mi dea la moacă
și m-au bătut cu bocancii în dinţi
sau când grănicerii georgieni
m-au băgat într-o dubă și
m-au dus într-o direcţie necunoscută

cu o pastilă de validol sub limbă

și cu inima în gură
stau în faţa patului ei
și ea îmi cere să-i dau mâinile
și eu i le întind

162
și ea mă înșfacă de mâini strâns-strâns
și nu mă lasă să plec

în timp ce eu tremur de frică

niciodată nu mi-a fost atât de frică
așa cum îmi este acum
îmi clănţănesc dinţii în gură
ea se încleaștă și mai strâns de mâinile mele
și începe să plângă

163
 MÂINILE EI chircite sub plapuma înroșită
niște crengi de pe care toate frunzele au căzut
mâinile ei sunt goale și înnegrite,
ca niște ferestre sparte de lut.

preţ de câteva clipe, i-am luat o mână în palmă.

nu s-a trezit din somn nici acum,
parcă aș fi ţinut în palmă un fulg de zăpadă,
care cade în aceste clipe prin fum.

braţele ei găurite de ácele seringilor

sunt moi ca o pernă de puf.
parcă aș fi mângâiat apa curgând în râu
sau gemetele ce se înalţă în văzduh.

ea suspină și plânge în somn. nu te teme,

pe faţă îi curg petale de crizanteme.

164
LA O FEREASTRĂ luminată,
eu încă o mai văd,
de vreo saptamână
nu a mai mâncat nimic,

dar ea continuă să iasă la fereastră,

sfidând orice
așteptări,
demonstrând încă o dată
cât de imprevizibilă poate fi.

cât de puţine lucruri am știut despre ea.

și totuși când am ajuns în faţa ușii ei

mi s-au tăiat genunchii
și au început să-mi tremure mâinile
și minute în șir, nesfârșite, m-am învârtit
pe platforma de la nouă
ca într-o cușcă
ezitând să împing ușa
și să trec pragul.
încă și acum îmi mai tremură mâinile
încă și acum mă mai codesc
să intru.

încă și până acum mai stau în spatele ușii, pe sub care

se prelinge o dâră de sânge
și se scurge în jos pe scări,
pe sub care

165
 se scurg sare
și frunze de tei,
pe sub care
se rostogoleșe o minge roșie
și o mână de păpușă.

eu stau în spatele ușii și mă gândesc

la ea
cât nu m-am gândit toată viaţa.
acum
nu mă mai scoate din sărite
și vreau s-o văd.

ușa s-a deschis singură

și am văzut-o
stând aplecată deasupra
unui lighean argintiu în care
scuipa petale de maci înroșiţi.

și cu cât se însera mai tare, acestea deveneau

tot mai mari
și făceau un zgomot asurzitor.
și toţi intrau în salon ca să
vadă cum scuipa ea petale de maci înroșiţi.
și în clipele alea, când toată lumea intra în camera
ei
îmi părea că
seamănă
cu o salbă de mărgele, căzută de la gât, și
rostogolindu-se
în toate părţile
pe podeaua de sticlă.

166
STĂTEAM LA FEREASTRĂ într-un Ikarus decolorat,
care își lua viteză pe strada naţională,
pe care nu ningea și nici nu ploua,

când am zărit-o,
ieșind dintr-un magazin de pompe funebre,
din capătul străzii

și privind încurcată în jur,

cu niște ochi mari care nu-i mai încăpeau în orbite
ce semănau cu niște petale ofilite
de trandafir

și atunci i-am cerut șoferului să oprească autocarul,

dar el nu a vrut,
pretextând că-i sunt sparte farurile și

că se grăbește

ca să nu ne prindă întunericul în Ungheni.

fugeam de întuneric.
mări viteza ca să nu ne prindă întunericul
pe strada naţională din Ungheni,
dar i s-a spart o roată
în spatele magazinului de pompe funebre
și atunci am zărit-o din nou
de data asta,
din capătul istlalt al străzii,
stând dosită după coroanele uriașe și
după coșciuguri

167
 și spionând autocarul
de parcă presimţea
că sunt înăuntru.
vânzătoarea de la pompe funebre fuma plictisită,
plimbându-și ochii de-a lungul ferestrelor,
doar ca să n-o ia în seamă.
îi făceam semne disperate
cu mâna,
dar ea nu mă vedea,
fiind prea prinsă ca s-o convingă pe vânzătoare.
l-am rugat iar pe șofer să mă lase să ies,
dar el nu a vrut
și a ambalat motorul, speriat
că o să ne prindă bezna în Ungheni.
o priveam așa cum ai privi
un cireș înflorit în plină iarnă.
autobuzul Ungheni-Chișinău prinse din nou
viteză și depași
magazinul de pompe funebre,
în care intrase, așa cum aveam să aflu un pic mai
târziu,
ca să comande
un coșciug
și coroane de flori
pentru ea.

168
PRIVIRILE stinse și reci
mâinile amorţite și livide
atâtea lucruri neclintite
în juru-i ca niște melci

în camera ei un tropot de pași neîncetat

„în casă e un frig ca de cleștar”
e întuneric dar
ea de câteva luni n-a mai coborât din pat

mă apropii în vârful picioarelor

de ușa ei împodobită de sus până jos cu spini
într-adevăr ea stă pe pat
culcată pe o saltea de mărăcini

seamănă cu o dâră de apă plată

pe care o torni într-o cană spartă

169
 DEJA NU MAI MĂNÂNCĂ și nu mai
bea
dar îi umezesc în permanenţă buzele
umezesc o picătură de apă
o picătură de apă arzând

170
STĂM PE RÂND ÎN CAMERA EI, câte o jumate
de oră,
eu și nevastă-mea, stăm
în întuneric,
în întuneric
ea doarme,
stăm nemișcaţi și o privim,
nimeni nu-i mai dădea
în urmă cu zece ani
nicio șansă și
acum ea doarme pe pat,
în faţa noastră,
nimeni nu-i mai dădea
nicio șansă
nici săptămâna trecută,
dar ea doarme,
continuă să doarmă,
ca un copil,
pe care ai vrea sa-l iei în braţe și
să te plimbi cu el prin cameră
nimeni nu-i mai dădea
nicio șansă
înainte de revelion,
dar ea continuă să doarmă
eu stau și o privesc în întuneric
și ea doarme

atunci când doarme

nu-mi mai este teamă de nimic în lumea asta

171
 și ea se trezește și vrea bere
cu toate că niciodată în viaţa ei nu băuse bere

apoi adoarme din nou

și eu merg să-i aduc bere
și sticla e rece
e foarte rece
așa cum sunt și mâinile ei

ea continuă să doarmă și eu aștept să se trezească

cu o bere rece ca gheaţa
în mâinile mele tremurânde

172
MĂ ÎNVÂRTEAM PRIN CURTEA îngheţată și
lunecoasă
a spitalului așteptând-o să iasă,
când am văzut o haită de maidanezi înconjurând
o veveriţă, când am văzut o veveriţă
țopăind în mijlocul unei haite de câini
turbaţi care strângeau cercul
care clănţăneau
și lătrau de mama focului și se repezeau
s-o înhaţe de piept sau de picioare
și ea ţopăia în mijlocul lor ca
un dansator pe sârmă
și ei erau tot mai mulţi
apăreau noi și noi maidanezi
noi și noi maidanezi din toate colţurile curţii
spitalului
de hematologie
alergau din toate părţile cu boturile în vânt
și schelălăind vesel
le mirosea a carne de veveriţă
dădeau năvală ca la nuntă
înconjurând veveriţa și repezindu-se s-o muște
deja nu o mai vedeam
erau așa de mulţi că nu o mai vedeam
dintr-odată au amuţit și s-au împrăștiat
cu cozile încovrigate
și când m-am apropiat
cu picioarele alunecându-mi în toate părţile
nu am mai văzut nici urmă de veveriţă

173
 doar câteva floace de păr roșcat
și câteva urme de sânge
și în rest nimic
de parcă ar fi dispărut în aer
Zoia Gheorghievna ieși din clădirea spitalului
cu faţa scăldată de lacrimi

174
EA PLÂNGE pe un scaun fără spătar, în timp ce
afară
vântul șuieră, nici nu mai ţin minte de când
nu a mai ieșit
din casă, acum câteva zile
ningea afară,
acum vântul gâjâie,
aproape că fulgerător
clănţănind,
un autobuz a urcat în sus
un taxiu a coborât
la vale
respiraţia ei se aude ca un pârâu printr-un câmp
cu bolovani

acum câteva zile am coborât cu ea pe o pantă

înzăpezită
din curtea spitalului de hematologie acum
o haită de câini latră în curte

175
 CÂND AVEAM trei ani taică-meu își punea
mâinile pe piept, își întindea
picioarele spre ușă, le lipea unul de altul
cu degetele în sus, își închidea ochii, și nu
mai respira

stătea ţeapăn ţeapăn și eu îl zgâlţâiam dar el

stătea ţeapăn ţeapăn
și nu mai respira

zilele acestea, Zoia Gheorghievna și-a pus mâinile

pe piept și a încetat să mai respire
dar eu, vorba lui Berryman, de mult nu mai am trei ani

176
ORI DE CÂTE ORI soţia mea deschide ușa tresar
și inima începe să-mi bată cu putere ca un iepure
pe un câmp înzăpezit
dar nu
nu nu
e vorba despre altceva
nu e vorba despre asta
e vorba despre altceva
dar nu nu nu

merg în camera ei
și mă așez pe un scaun
în faţa patului Zoiei Gheorghievna

în urmă cu zece ani am cunoscut-o

mă uit la ea
și inima îmi bate tot mai tare și mai tare
în piept
de parcă
m-ar fi încolţit din toate părţile
o haită de maidanezi

177
 CA NIȘTE PIETRE peste care se scurge apa,
gemetele ei,
un fir de apă curgând sub paturi,
mai respiră
când nimeni nu se așteaptă la asta
mai respiră
când nimeni nu-i mai dă nicio șansă
mai respiră
se mai aude
mai respiră
contrar tuturor pronosticurilor
respiraţia ei e
mai puternică decât toate pronosticurile

am luat-o în braţe și am mutat-o pe pernă mai sus

e ca și cum aș fi ţinut în braţe o
picătură de apă

178
DUPĂ CE AM umblat prin tot cartierul după
câteva bobiţe de struguri albii, fiindcă ea a vrut un
strugure alb,
a vrut să mănânce un strugure alb, acum îl ţine în
mână și-l miroase,
îl pipăie cu degetele
își trece degetele de pe o bobiţă pe alta
așa cum ţi-ai trece mâinile prin
părul fiinţei iubite
apoi a vrut un strugure negru,
dar nu am găsit nicăieri struguri negri și i-am adus
în schimb tot un strugure alb,
dar ea
nu a sesizat diferenţa și
l-a luat în mână
și l-a lipit de faţă,
și a adormit cu faţa lipita de ciorchinele ăla rece
după atâtea nopţi de insomnie
a adormit
a adormit cu faţa lipită de ciorchinele ăla rece
acum nu poate să adoarmă decât
după ce își lipește faţa de un strugure alb
sau negru
în ultimul timp tot mai mult seamănă
cu un strugure alb sau
negru
pe care ai vrea să-l iei în braţe
și să te plimbi cu el prin cameră
179
 STAU PE UN SCAUN lângă Zoia Gheorghievna
care geme
și-i umezesc buzele
pe întuneric
și mi-e frică
aș vrea să pot să nu-mi fie
frică
dar îmi este
șiroaie de lacrimi
îmi intră în gură
nu-mi pot scoate mâinile din buzunare
un porumbel dă buzna în casă
inima îmi iese din piept
se izbește de pereţi
se pocnește de fereastră
vrea să zboare afară și nu găsește ieșirea
ea vorbește cu o voce tot mai subţire
ca a unui copil de opt ani
mi se taie genunchii
apoi ca a unei puștoaice
de șase ani
plâng în hohote
apoi ca a unei fetiţe de trei ani
porumbelul se izbește de lustră
și lumina se stinge
iar ea vorbește cu vocea
“unui prunc
abia-abia născut”, cum
ar zice cineva,
și atunci
porumbelul ţâșnește pe fereastră afară
și eu încep din nou să sper

180
 Poezii inedite

Akvika

în spiritul lui Allen Ginsberg

I
Când tu mă așteptai în față la
anotimpuri ce s-a petrecut în
sufletul tău
akvika este mai mare decât Turnul
cu apă Este mai mare decât
clădirile roșii decât
toate pavilioanele decât toate
Adăposturile decât
Tot ce am auzit până atunci
Sufletul tău strălucește pe stradă
e un abur deasupra zăpezii E
akvika
Care are ochii închiși și
Zboară
Inima ta nu are pietre în gură nu
Are nasturi în buzunare nu
Are frunze de brusturi în mână
akvika se află
La etajul nouă și are
Ochii închiși Deasupra zăpezii

181
 Sufletul tău doarme deasupra
Zăpezii
Inima ta
doarme deasupra zăpezii
Abur deasupra zăpezii
Pietre înghețate Deasupra zăpezii
Inima ta deasupra zăpezii

II

Ce este ceea ce nu este deloc

akvika deasupra străzilor
akvika deasupra magazinelor cu
multe etaje
akvika deasupra intersecțiilor
deasupra
Semafoarelor deasupra
Faptului că nimic există strigam ca
ianuș în mijlocul
străzii
ce este akvika ce este nimicul
ce este floarea-soarelui
akvika deasupra blocurilor cu
șaisprezece etaje
deasupra ascensoarelor
care se ridică goale în cer
akvika nimic nu e mai de preț ca
akvika
ziceam ca marius ianuș
o chitară care cântă singură e
akvika

182
o cană care se umple singură e
akvica
o casă din care toți au plecat e
akvika deasupra străzilor
akvika deasupra troleibuzelor
akvika deasupra băncilor goale
din parc akvika
alergam ca marius
ianuș pri mijlocul magazinului cu
multe etaje și strigam deasupra
magazinul ăsta e
akvika dar aveam gura închisă
dar aveam gura închisă

III

suferința e mai puternică decât

akvika
pentru că nu e pentru că
nu e în fața unor uși închise
în fața unor farfurii goale în fața
ta care nu ai față pentru că
nu e nimic nu e mai de preț decât
akvika decât
aerul rece pe care-l tragi în piept
pentru că nu e
pe soarele care apare îl doare în
cot
de mine
singurul lucru care e important
este akvika pentu că nu e

183
 cu vocea strangulată zic
niște farfurii goale niște
uși închise
niște ferestre înghețate pentru că
nu e zic
nici măcar akvika
pentru că nu e și am rămas doar eu
care deschid ușa pentru că
nu e pentru că nu e
deschid ușa pentru că
nu e
akvika

IV

Stai aici și te temi că nu ai să poți dormi la noapte, că

Ai să înnebunești, akvika, „toți o să înnebunim la
un moment dat la noapte”, te
Oprești în mijlocul străzii, akvika „copii goi vor să
vadă soarele”,
când nu
Poți plânge, vrei
Să vezi soarele,
ca marius ianuș Vrei să vezi soarele,
Când nu poți plânge sau măcar pe akvika
Cu toții vrem să vedem ceva akvika Cu totii vrem să
vedem ceva
Inima mea e plină de sânge la fel ca a lui marius
ianuș
Ochii mei ochii mei unde sunt cei akvika ce m-ar fi

184
putut iubi
Ochi mei ochii mei unde sunt cei care ar putea să-
mi spună
Unde e akvika

Suferința e mai puternică decât orice în lumea asta

Doar akvika
Doar mâinele mele doar
Degetele mele de la picioare, cine ar putea să-mi
spună
unde e akvika

Și ai vrea să ieși în stradă și ai vrea să vezi

Ceea ce ți-a lipsit dintodeauna
Ceea ce nu ai avut niciodată
adică akvika

Dar acum stai aici și te temi că nu o să apară nimeni

Să te îmbrățișeze și să-ți spună iată akvika.

Acum ar trebui să se schimbe totul dar tocmai

acum nu se schimbă nimic
Amintește-ți de akvika amintește-ți de akvika
Vezi aerul vezi norii amintește-ți de akvika
Nu poți fi singur sunt norii care te înconjoară e akvika
Știu că nu poți zâmbi știu că nu poți zâmbi e akvika
Noaptea e primitoare are ușile deschise
Toate ușile ei sunt larg deschise akvika

185
 Cine ar putea să zică akvika cine
Ar putea repeta akvika
Acum voi vedea ceea de ce mă tem cel mai mult
voi vedea akvika Cine ar putea să zică
Oare akvika are nume
Oare akvika are voce
O veți vedea în curând la ferestrele astea luminate
O veți vedea degrabă după ușile alea închise
deasupra acoperișurilor multicolore
deasupra apei verzui
amintiți-vă de akvika
nu uitați de akvika
Când intri într-o casă pustie absolut pustie
de unde toți au plecat acolo e
akvika

VI

Acum știi că sunt oameni care te iubesc akvika

Care stau după draperii violete care stau și
se gândesc la tine akvika

Am văzut șoareci care au murit

în numele tău am văzut șoareci care și-au ieșit din
minți pentru că nu te-au văzut niciodată
akvika
Am văzut oameni care erau foarte singuri pentru că
nu erau cu tine
akvika

186
Când ai să deschizi ușa știi că după ea e akvika
Când calci pe zăpadă
mergi către akvika
Înțeleg asta brusc și
Sunt atât de fericit

VII

stai în fața unei uși închise și te întebi

Cine știe ceva despre akvika?

Pe cine-l interesează akvika?

Am vrut să-mi cumpăr un pulover, iar după aceea

l-am aruncat într-un canal
Cu toții am făcut asta măcar o singură dată în viață

Am vrut să vorbesc despre gol și am început

Să vorbesc despre mine
Am vrut să vorbesc despre noroiul de pe stradă și
am început să vorbesc despre mine
Cu toții am făcut asta măcar o singură dată în viață
Și atunci am izbucnit în plâns

Haideți mai bine să vorbim despre noi

Dar vorbim despre noroiul de pe stradă
așa se termină și așa începe akvika

187
 Fiecare cu alegerea sa

V. şi-a construit faima de critic imparţial,

echidistant,
cu un ascuţit simţ al valorii literare.
Nu iartă nimic.
Fiecare text al său critic este o
demonstraţie a curajului său estetic,
precum lama
strălucitoare a unui cuţit
este o demonstraţie a
timpului care trece irevocabil.
În numele adevărului estetic,
taie şi în carne vie.
El este acel critic curajos care vine în literatură
pentru a face dreptate,
precum ai aprinde brusc becul
într-o cameră murdară.
Demult era cazul.
Fiecare text al său
îi bagă pe autori în farmacii
şi provoacă discuţii nesfârşite.
Aşa este perceput V.
în lumea literară.
E omul care ştie ce are valoare şi ce nu.
Dar mai presus de asta,
e omul căruia nu-i este frică să spună ce gândeşte.

Într-un timp, mă apropiasem

foarte tare de V.
Mergeam împreună la ceaiuri şi
purtam discuţii
foarte interesante.
188
Anume în perioada aceea i-am dat
un manuscris, ca să-mi scrie o postfaţă.

Şi V. m-a ras.
În stilul său inimitabil şi caracteristic,
iar eu nu i-am publicat posfaţa.
A publicat-o el sub formă de cronică
Peste o vreme
Într-un ziar din Chişinău,
Demonstrând încă o dată
Că e un critic necruţător.
Într-un nou spectacol literar, jucat pe scena
teatrului literaturii.
Uite, ce tare sunt eu, l-am ras şi pe ăsta.

Da, m-a ras.

Şi foarte bine că m-a ras.
M-a ras că s-a ales praful de mine.
Reproşul meu e altul.
Dacă tot mergeam împreună la ceai,
Într-un decembrie friguros,
Dârdâind de frig,
de ce nu a avut niciodată bunăvoinţa
să-mi semnaleze toate acele erori,
pentru a mă absolvi de acuzele sale ulterioare?

Nişte elementare gesturi prieteneşti,

Într-o iarnă fără zăpadă.

Ştiu de ce nu a făcut-o.
Ar fi rămas fără acel text critic.
El a preferat să-şi consolideze faima
de critic necruţător decât să mă ajute pe mine.

189
 Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.
Lacul din Valea Morilor pe unde lui V. îi place să se
plimbe a îngheţat peste noapte. Foarte bine.
Fiecare cu alegerea sa.

190
 Fracturismul la momentul
apariției și după 16 ani

Manifestul Fracturist
(Prima anexă, 1998)

În primul rând, fracturismul propune refuzul no-

ţiunilor, conceptelor, denumirilor, etichetelor de tot
soiul, pentru a ajunge din nou la complexitatea vie
a realului şi a individualităţii. Fracturismul a înţeles
că, respingând limbajul uzual sau ştiinţific, te diso-
ciezi, de fapt, de vidul semantic. Vidul existenţial al
poeţilor contemporani poate fi descoperit în limba-
jul pe care aceştia îl folosesc. Falsitatea lor umană
funciară a ajuns să fie etalonul oricărei comunicări
poetice sau non-poetice.
Fracturismul refuză categoric să mai întrebuinţe-
ze propoziţii de tipul am venit să-ţi spun că cerul e
înnourat (de care abundă poezia din aceşti ani) sau
şi eu am fost pe strada Castelului. Cu toate că aceste
propoziţii reproduc nişte lucruri existente, ele sim-
plifică şi falsifică realitatea. Ceea ce nu au înţeles
mulţi poeţi contemporani este faptul că varietatea şi
complexitatea unui cer înnourat nu pot fi exprimate
prin propoziţia astăzi cerul e înnourat. Şi apoi, care
ar mai fi diferenţa faţă de cerul înnourat de ieri, de
alaltăieri, de anul trecut, de acum doi ani? Fractu-

191
 rismul refuză generalitatea limbajului comun. Gre-
şeala multor poeţi de astăzi este aceea că ei încearcă
să atingă ceea ce este adevărat în limbajul comun,
pornind de la un fel de generalitate. Adică de la ceva
realmente tautologic. Acesta-i un pericol real: să nu
vezi că în limbajul comun/uzual generalitatea se lă-
făie în largul ei şi chiar face casă bună cu tautologia
existenţială. Din cauza degradării sale, prin rutină,
convenţionalism şi conformism, limbajul comun şi-
a pierdut accesul la particular şi concret, deşi tocmai
aceste două categorii erau ţinta poeziei realului. Poe-
ţii de astăzi au iluzia că toate gesturile lor sunt uni-
ce şi irepetabile. Nu este adevărat. Cu toate acestea,
propoziţiile eu fumez în zorii zilei în bucătărie, tu ieşi
în balcon, noroiul meu cu pietre, mă scobesc în nas
etc. parazitează poezia cotidianului sau cea textualis-
tă. Cei care le folosesc au iluzia că prin ele frizează şi
pun în evidenţă unicitatea eului. Se înşeală amarnic.
Deşi, într-adevăr, acum eu chiar stau în bucătărie
şi fumez. Este perfect adevărat acest lucru, dar este atît
de fals când încerc să-l exprim. Sute de poeţi ai coti-
dianului/realului/noului antropocentrism/postmo-
dernismului fumează în bucătărie, considerînd că fac
ceva unic şi irepetabil. Ei nu înţeleg însă că nu tot ce
faci este cu adevărat unic şi individual. Fracturismul
a înţeles că foarte puţine lucruri din cele pe care le
faci îţi sunt proprii şi caracteristice numai şi numai
ţie. Cu toate că cei mai mulţi dintre poeţii realului au
mizat pe individual, ei s-au îndepărtat exact de acest
obiectiv, căzând într-un soi de tipizare, colectivizare
şi socializare a intimităţii şi individualului. Una din-

192
tre problemele poeziei de astăzi: obiectul poetic nu
se deosebeşte prin nimic de obiectul real. Cârdul de
ciori s-a oprit pe sârmele de telegraf. Este o propoziţie
care sună la fel de banal atât în poezie, cât şi atunci
când o enunţi stând la balcon. Fracturismul propune
o soluţie: transferul atenţiei dinspre obiectul/obiec-
tele decupate asupra subiectului emiţător/receptor.
Fracturismul a înţeles că obiectul/obiectele decupate
trebuie să treacă în plan secund, iar odată cu aceas-
ta şi tehnica aparatului de filmat, hiperutilizată. De
asemenea, fracturismul renunţă la a-şi adjudeca niş-
te perspective neutre, obiective şi exterioare asupra
realităţii. Fracturismul revendică reapariţia în prim-
plan a subiectului real al poetului, în detrimentul
obiectului prezentat sau al (prezentării) tehnicilor
poetice, pentru că numai în acesta am mai putea
surprinde nuditatea fragilă a realului. Fracturismul
consideră că atât obiectele prezentate, cât şi noţiuni-
le, denumirile şi conceptele se înscriu într-un proces
de obiectualizare şi obiectivare a eului, jefuindu-l de
toate atributele sale reale. Fracturismul renunţă la a
mai numi şi eticheta realitatea, iar prin aceasta frac-
turismul renunţă la a mai folosi procedeul conceptu-
alizării senzaţiilor, o adevărată molimă care bântuie
poezia de azi. Să facem o observaţie care se impune
de la sine. Realitatea există dincolo de concepte şi
etichete. Noţiunile şi obiectele sunt nişte obstacole
în calea receptării şi cunoaşterii individualităţii şi
concretului lumii. Pentru a ajunge la realitate, poe-
tul ar trebui să descompună obiectul într-o avalanşă
de reacţii personale şi senzaţii ireductibile. Deoarece
obiectele există numai în măsura în care ne provoacă

193
 reacţii. Toţi spunem: ne este frică, dar sunt atât de
diferite spaimele noastre. Frica unui om în faţa unui
pat de spital unde agonizează tatăl său este complet
diferită de spaima unuia care merge la dentist. Chiar
nu se pot compara. Fracturismul propune să desco-
perim şi să desluşim diferenţa reacţiilor noastre per-
sonale. Unicitatea unei reacţii nu poate fi surprinsă
printr-un limbaj noţional sau uzual. Când spui că îţi
este frică, de fapt, nu spui nimic. Ar trebui să găseşti
în frică numai ceea ce îţi este caracteristic doar ţie.

Fracturismul propune câteva soluţii:

1) O descriere completă, chiar excesivă, a cadrului în
care se manifestă obiectul reacţiilor noastre, deconcep-
tualizându-l pas cu pas. De exemplu, deconceptuali-
zând frica, un poet poate atinge diferenţa acestei stări.
2) Schimbarea cadrului real, prin insolitare. Frica va
fi potenţată exact prin această nerecunoaştere a unor
situaţii prestabilite.
3) Reconstituirea unor situaţii non-verbale, care în-
soţesc obiectul deconceptualizat. Atunci când spun:
iată, şobolanul ăsta moare, eu ar trebui să recompun
în limbaj mimica, gesturile şi intensitatea vocii pe
care le avusesem în acel moment;
4) Estomparea graniţelor dintre obiectul care ne pro-
voacă anumite reacţii şi reacţiile pe care le avem;
5) Obiectul ar trebui să fie absent, fiind sugerat prin
cadru sau prin situaţii;
6) Reacţiile pe care le avem ar trebui să frizeze măr-
turia;
7) În afară de reacţiile noastre strict personale, într-o
poezie nu ar trebui să mai existe nimic altceva;

194
8) Autenticitatea poate exista numai la nivel de reac-
ţii. Toate, în rest, sunt false. Obiectele rămân ace-
leaşi, numai reacţiile noastre se schimbă.
Noţiunile/conceptele/obiectele sunt comune, doar
reacţiile sunt strict individuale şi ne pot, realmente,
reprezenta. În felul acesta am putea evita greşeala de
a accede la individual prin obiecte, printr-un celălalt
sau prin generalitatea limbajului comun. Distanţa
dintre reacţiile noastre subiective şi realitate trebuie
să dispară, cedând locul unei unităţi senzoriale şi
psihice, din care să crească după aceea textul poetic.
Realitatea există doar în propriul nostru eu. Este o
mare greşeală să credem că recursul la general îţi des-
chide ochii spre complexitate. Iluzia realităţii eului
nostru ne-o mai dau doar propriile noastre reacţii.
Numai ele ne mai leagă cu adevărat de lume. Poeţii
de astăzi vor să fie cât mai radicali cu putinţă. Foar-
te bine. Nu poţi însă să fii radical atunci când vor-
beşti despre o realitate schematică, constituită din
prefabricate şi clişee. Cum poţi s-o radicalizezi? Din
păcate, foarte mulţi autori îşi plasează temele/mo-
tivele/subiectele înaintea substanţei propriu-zise,
sau brodează nişte conţinuturi individuale pe nişte
structuri poetice deja existente. Ceea ce este viu nu
poate fi conceptualizat, chiar şi substituirile lingvis-
tice ne falsifică eul nostru ireductibil, singurul obiect
poetic valabil care poate exista şi fără sprijinitori teh-
nici. Singurătatea noastră ca oameni este cel mai
mare bine pe care îl avem. Povestea puloverelor Ş. B.:
pentru fiecare zi din an ea are câte un pulover.

195
 „Ar trebui lăsate să vorbească
doar senzaţiile şi reacţiile”
Ați inițiat, alături de Marius Ianuș, fracturismul. Ce
trebuie să știm despre el? Cum se manifestă în 2013 și
ce scriitori fracturiști ați recomanda unor neofiți?

Dumitru Crudu: Au trecut mai bine de 16 ani

de la apariţia primului manifest fracturist în ziarul
„Monitorul de Braşov” (forma prescurtată) şi în re-
vista „Paralela 45” (forma desfăşurată). Autorii ace-
lui manifest (bătuţi pe o stradă din Braşov) eram eu
şi Marius Ianuş. Pe atunci eram singurii fracturişti
din România şi nimeni nu ne lua în serios. Pe atunci
toată lumea vorbea doar de optzecişti sau de nouă-
zecişti. Nimeni nu avea nicio treabă cu noi. Astăzi
numărul fracturiştilor este cu mult mai mare (atât în
poezie, cât şi în proză sau dramaturgie), iar despre
fracturism se dă cu părerea oricui nu îi este lene. Dar
ce este astăzi fracturismul? Dar ce s-a ales din acele
idei pe care le lansasem atunci când apăruse mişca-
rea? Dar, mai ales, cum este înţeles fracturismul?
Am să vorbesc mai ales despre ultima chestiune.
Modul în care este, de multe ori, receptat fracturismul
mi se pare eronat. Mulţi critici serioşi îl echivalează
pur şi simplu limbajului indecent, licenţios, porcos şi
vulgar care, cică, ar descrie o realitate a obsesiilor (în
speţă sexuale) şi a dereglărilor psihice şi fiziologice,
un univers al drogurilor şi aurolacilor, o lume fisura-
tă în care nu ar mai funcţiona niciun fel de legi mo-
rale sau de alt ordin, o lume a deriziunii şi a abjecţiei

196
umane. Adică ar fi echivalent mizerabilismului. În
opinia acestor critici, în fracturism totul este permis:
de la descrierea unei masturbări până la înjurarea cu
cele mai murdare cuvinte a ordinii sociale sau poli-
tice din România sau din Republica Moldova. Este
adevărat că acest limbaj (cu toată realitatea pe care o
desemnează) a făcut carieră în textele multor scriitori
fracturişti, inclusiv în ale mele, dar tot atât de adevă-
rat este că în Primul Manifest Fracturist nu i se acor-
dase prea mare atenţie. La începuturi, miza noastră
nu cădea neapărat pe utilizarea vorbelor fără perdea.
La început, miza noastră era un pic alta, cu toate că
nu excludea nonconformismul, negarea ostentativă
a reţetelor literare la modă şi sfidarea oricăror înre-
gimentări obligatorii în rândurile postmoderniştilor
sau neomoderniştilor din noua eră postcomunis-
tă. Dar fracturismul nu se limita la o simplă negare
a unor practici literare textualiste, neoexpresioniste
sau care ţineau de plierea literaturii biograficului şi
cotidianului pe nişte scheme livreşti, metafizice, reli-
gioase sau mistice (amalgamul e diferit de la un scrii-
tor la altul). El voia cu mult mai mult decât atâta.
Cei care vor să vorbească documentat despre frac-
turism ar trebui să citească Primul Manifest, deoarece
fracturismul nu înseamnă nici pe departe doar limbaj
vulgar, sex, droguri, violenţă, nonconformism şi des-
crierea treptelor celor mai de jos ale degradării uma-
ne. Fracturismul, chiar dacă are şi aceste componente,
este complet altceva.
Supralicitarea acestui tip de limbaj şi de discurs s-
a produs împotriva ideilor din Primul Manifest Frac-

197
 turist. Acolo, noi (eu şi Marius Ianuş) reclamam, în
primul rând, o corespondenţă cât mai francă şi sin-
ceră între existenţă şi biografie, pe de o parte, şi ope-
ră, pe de altă parte, ceea ce nu presupunea neapărat
o relansare a limbajului şi literaturii protestatare de
tip fuck you. Spuneam acolo (împreună cu acelaşi
Marius Ianuş) că nu poţi fi un om de afaceri de suc-
ces, un director de editură prosper sau un profesor
universitar cu funcţii şi greutate socială şi ştiinţifică
trăind mai mult decât decent din punct de vedere
material (spre deosebire de o mare parte a cititorilor
tăi) şi să scrii aşa-zisa literatură a cotidianului în care
să vorbeşti despre paradisul din tomberon (sintagma
a fost inventată de un scriitor optzecist); despre sără-
cia şi mizeria din apartamentul sau din oraşul în care
locuieşti; despre mocirla abominabilă a realităţii;
despre sordid şi abjecţie, în cele din urmă. Cum poţi
practica o literatură de stânga, când eşti proprietarul
a câtorva apartamente, când afacerile îţi merg stru-
nă, când eşti un benefeciar de lux de pe urma reţele-
lor de burse şi călătorii în străinătate? Dacă faci aşa
ceva (şi mulţi practicieni ai literaturii postmodernis-
te în variantă românească sau basarabeană au făcut-
o), eşti din start fals pentru că literatura cotidianului
de tip protestatar pe care o vei lansa va intra într-o
contradicţie vizibilă cu existenţa mic-burgheză pe
care o duci. Oare crearea unor universuri imaginare
înseamnă răspândirea unor lucruri false, a unor for-
me de protest fără substanţă?
Noi pledam pentru o corelaţie între biografie şi
scris. Noi susţineam acolo că adevărata literatură a

198
cotidianului o poate scrie doar un om care trăieşte
dintr-o leafă de mizerie, care nu are unde dormi la
noapte, nu ştie ce va mânca diseară şi aşa mai depar-
te. Pentru ca literatura pe care o scrii să fie adevărată,
să fie credibilă şi să nu se reducă doar la focurile de
artificii ale unui oarecare nonconformism de supra-
faţă ar trebui să aibă o motivaţie existenţială şi bio-
grafică. Aceasta era părerea noastră. Căci cum poţi
înjura America, atunci când locuieşti în această ţară
pe baza unei burse barosane acordată de statul ame-
rican? Căci cum poţi beşteli România sau Republi-
ca Moldova, când eşti un tip prosper chiar în aceste
ţări? Anume din perspectiva motivaţiei se impunea
şi limbajul indecent. Se impunea ca un procedeu în-
tre multe altele de a motiva discursul literar al poe-
ziei cotidianului. Atât, şi nimic mai mult.
Sunt, fără doar şi poate, unele texte fracturiste
unde acest limbaj subjugă textul, unde toată naraţiu-
nea se clădeşte doar pe semnificaţiile extratextuale
ale înjurăturilor, ignorându-le pe cele imanentiste,
care ţin de natura operei literare propriu-zise. Sunt,
bineînţeles, dar eu cred în continuare că aceste texte
nu sunt neapărat reprezentative pentru fracturism, la
fel cum nu sunt reprezentative nici măcar pentru au-
torii care le produc. Pentru că miza nu este limbajul
indecent în sine, ci autenticitatea. Miza nu este abo-
lirea oricărei etici, ci construirea unei etici noi, care,
aşa cum spunea undeva Umberto Eco, s-ar naşte din
raportarea la cel care e diferit. Păşind pe urmele lui
Eco, afirmam că diferenţa ar trebui să ne apropie şi
nu să ne îndepărteze. Fracturismul mai pleda şi pen-

199
 tru ca noua etică să se construiască pe relaţia dintre
învingător şi învins. Învingătorul va trebui să-i recu-
noască toate calităţile pe care le are învinsul şi să i le
aprecieze, cum ar spune un eseist şi filosof român,
iar mai înaintea lui un dramaturg englez de care a
auzit toată lumea, dar nu toată lumea l-a citit. Învin-
gătorul ar trebui să-l trateze cu respect şi cu preţuire
pe învins, nu cu dispreţ şi cu batjocură.
Această nouă etică pentru care pleda fracturis-
mul într-un text publicat în revista „Basarabia” voia
să reabiliteze onoarea şi demnitatea individului, căci
numai atunci când îţi poţi respecta adversarul învins
poţi înţelegi ce este onoarea şi demnitatea. Fractu-
rismul nu voia să-l deposedeze pe om de orice urmă
de vrednicie şi autoritate, ci să încerce să plaseze în
centrul unei lumi a deriziunii şi a derizoriului dem-
nitatea umană. Pare ciudat, dar aşa este.
Dar m-am abătut. Ceea ce vreau să spun este că
greşesc acei critici care cred că fracturiştii se folosesc
de limbajul indecent ca de o armă pentru a-şi reduce
la tăcere cititorul. Acest limbaj indecent este doar un
punct de plecare pentru a aboli vechea etică, iar noua
etică trebuie să fie construită cu alte mijloace literare.
Repet, în Primul Manifest, fracturismul nu mizase
pe înjurături decât în măsura în care acestea puteau
să facă mai strânsă legătura dintre textul literar şi
biografie. Iniţial, miza era cu mult mai mare şi mai
serioasă decât violentarea cititorului, şi viza ontolo-
gicul; ţintea renunţarea la vechea etică şi încerca să
pună în valoare o nouă etică, bazată pe o sinceritate
şi o autenticitate duse la extrem.

200
 În afară de aceasta, noua etică pe care voia să o in-
venteze fracturismul se sprijinea pe inventarea şi pro-
movarea unui nou limbaj al realului. Era vorba des-
pre aceea că noul limbaj al realului şi al cotitidianului
urma să se hrănească atât din unicitatea momentului,
cât şi din relevarea specificului individualităţii schim-
bătoare a fiecăruia dintre noi. Acest nou limbaj fractu-
rist urma să fie deconceptualizat şi să fie redirecţionat
de la enunţuri cu caracter general spre cele particula-
re, de la discurs spre cel care emite discursul.
Să încerc să fiu şi mai concret. Fracturismul de-
nunţa faptul că limbajul realului de până atunci sufe-
rise eşec atunci când voise să spună ceva convingător
despre realitate pentru că nu pusese acolo unde tre-
buia accentele. Fracturismul înţelesese că atunci când
zici acum e seară şi răcoarea mă pătrunde până-n
oase sau afară s-a făcut seară şi eu fumez în bucătărie
ori pe cer trec norii sau pe mine mă dor dinţii, dar şi
multe alte propoziţii de tipul ăsta, nu vei face nimic
altceva decât să ratezi întâlnirea cu realul, pentru că
şi ieri fusese seară şi răcoarea te pătrunsese până la
oase, pentru că şi acum zece ani tot treceau norii pe
cer, pentru că aceste lucruri se întâmplă nu numai
în RO sau RM, ci şi în Franţa, Australia sau Rusia.
Ce zic eu nou în acest caz? Iată una dintre întrebări-
le fundamentale pe care şi le pusese fracturismul în
legătură cu limbajul realului care era folosit de toată
lumea până atunci.
Propunerea fracturistă de a ieşi din impas era ur-
mătoarea: să muţi accentul de pe obiectul descris pe
cel care descrie (iată ce nu înţeleseseră o parte a prac-

201
 ticienilor limbajului realului de până la fracturism).
Pentru că norii plutiseră pe cer şi acum o sută de
ani, dar şi acum două sute, mai poţi spune ceva nou
numai atunci când îţi vei surprinde reacţiile pe care
le ai vizavi de acest lucru. Numai aceste reacţii pot
fi diferite de la un practician al limbajului realului
la altul. Numai aceste reacţii pot fi inconfundabile.
Numai ele pot fi necontrafăcute. Numai ele mai pot
sugera realitatea. Numai aceste reacţii mai pot spune
ceva nou. Numai ele mai pot comunica ceva care să
intereseze cu adevărat cititorul.
În acest caz nu obiectul descris e important, ci
doar reacţiile celui care descrie. Obiectul contează
doar în măsura în care poate sau nu declanşa reac-
ţii. Plecând de la T.S. Eliot, căruia îi datorăm foarte
mult, dar şi de care ne disociem de multe ori, noi
nu voiam să refacem o nouă legătură între obiect şi
subiect. Acest lucru era inutil şi nu ne pasiona. Ne-
cesară era doar focalizarea atenţiei pe reacţii, pen-
tru că numai în acest fel puteam spune ceva despre
realitate. Importante sunt doar reacţiile pe care ţi le
pot provoca norii trecând pe cer, şi nu norii care trec
pe cer. Norii care acoperă cerul nu ne preocupau.
Acest lucru putea înfierbânta minţile scriitorilor de
dinaintea noastră. Noi eram atenţi doar la reacţiile
deşteptate în noi de peisajul celest. Aşadar, nu ne
captiva neapărat descrierea unui accident, scuzaţi-
mi cinismul, ci doar ce reacţii aveam noi în acest
caz. Numai aşa puteam reinventa emoţia, numai aşa
puteam reinventa fiorul necontrafăcut al realităţii.

202
 Acolo susţineam că deoarece, în mare, multe lu-
cruri seamănă şi se repetă, mai cinstit este să vor-
beşti doar de reacţiile tale, pentru că ai mai multe
şanse să zici ceva cât de cât autentic.
Şi tot acolo pledam şi pentru enunţuri contextuale
pentru că verbul a aştepta este acelaşi, dar sunt atât
de diferite semnificaţiile pe care le are atunci când
aştepţi trolebuzul ca să mergi la o zi de naştere, atunci
când aştepţi să intri la dentist având măseaua umflată
sau atunci când aştepţi să vină avionul pentru a te
căra naibii din ţara asta pentru totdeauna. Sigur că
aceste idei, chiar acestea legate de aşteptare, au mai
fost spuse şi de alţii, dar noi voiam să le aplicăm cu
toată sinceritatea de care eram capabili la acea oră
când apărea din negura anilor nouăzeci fracturismul.
Şi aceste aşteptări atât de diferite, ca şi durerile sau
bucuriile care au alte semnificaţii în funcţie de con-
text, trebuiau recompuse doar din reacţiile pe care le
aveai în acel moment.
Sună foarte fals sintagma îmi este rău şi este mai
autentică descrierea reacţiilor şi senzaţiilor din care
se configurează sintagma mi-e rău. Nu trebuie să-i
spui cititorului mi-e rău de nu mai pot, ci să-l laşi pe
el singur să tragă această concluzie luând cunoştinţă
de senzaţiile şi reacţiile tale. La fel ar fi bine să proce-
dezi şi atunci când ai vrea să afirmi eu mă bucur/ eu
sunt fericit – nişte sintagme care nu ar trebui spuse
deloc, ci ar trebui lăsate să vorbească doar senzaţiile
şi reacţiile. Doar cititorul, aşa cum am mai spus deja,
ar putea să conchidă că mă bucur şi sunt fericit.

203
 Acestea sunt doar câteva lucruri din care se ivea
metoda fracturistă, dar la această metodă primii care
au renunţat au fost chiar unii dintre fracturişti. Dar
nu toţi. De aceea, eu cred că acei critici care vor să
descopere ce aduce nou fracturismul ar trebui să ţină
cont de aceste teze. Cel puţin pentru ca fracturismul
să nu aibă parte de o receptare eronată.

(Ana Mănescu în dialog cu Dumitru Crudu.

Interviu apărut în Semne Bune în 2013)

204
 Cuprins
Poezii crude...........................................................................................7
Motanul Petrache ............................................................................... 7
*** [Eu mi-am dus caprele...]............................................................. 9
Poeziile lui John Berryman ..............................................................10
Sonet ....................................................................................................11
***[urmele tale nu duc la tine] ........................................................ 12
Falsul Dimitrie (1994).......................................................................13
***[să fii singur ca un]...................................................................... 13
ieri .......................................................................................................14
surorile ............................................................................................... 15
dimitrie................................................................................................16
dimitrie................................................................................................17
***[un gândac merge spre capătul celălalt] ....................................18
falsul dimitrie crudu ........................................................................ 19
(...) [o silă enormă l-a cuprins pe dimitrie].................................. 20
***[dimitrie bea țuică şi] .................................................................. 21
***[s-au întâlnit într-o] .................................................................... 22
***[și tu ce credeai dimitrie că vei]................................................. 23
***[aș vrea pur și simplu] ................................................................. 24
***[mi-am tras ciorapii și abia după aia] ....................................... 25
***[eu deja nu mai am nici o problemă dimitrie] ........................ 26
***[plaja părăsită stâncile se înalță jos jos] ................................... 27
***[îmi este frică s-adorm și adorm dimitrie] .............................. 28
***[desupt sticle cum mi-aș destupa] ............................................. 29
falsul dimitrie crudu ........................................................................ 30
ce mai faci dimitrie ............................................................................31
***[abia acum] ................................................................................... 32
dimitrie............................................................................................... 33
***[dimitrie n-o cunoștea când] ..................................................... 34
***[a venit iarna a venit frigul] ....................................................... 35
din declaraţiile lui dimitrie ............................................................. 36
dimitrie............................................................................................... 37
dimitrie............................................................................................... 38
dimitrie............................................................................................... 39

205
 la fel ..................................................................................................... 40
dimitrie............................................................................................... 41
***[dimitrie a iubit-o ca hârtiele care învelesc tortul]................. 42
***[dimitrie fumează în ritmul bătăilor inimii] .......................... 43
dimitrie............................................................................................... 44
Douăsprezece (minus unu) sonete ................................................. 45
1 [eu îmi tăiam unghile sus în mansardă] .................................... 45
sonet 3 ................................................................................................. 46
4 [o, limbă fiartă o tai felii] ............................................................. 47
5 [am pus apă pe plită] ..................................................................... 48
6 [maria curăță cartofii cu cuțitul de coajă] ................................. 49
sonet 7 ................................................................................................. 50
8 [o cum mă mai strâng acum pantofii] ........................................51
9 [mi s-a făcut frică să nu mor] ....................................................... 52
10 [eu te iubeam îmbrăccată îmbrăcată] ....................................... 53
11 [apa îmi înțepa degetele fierbinte] ............................................ 54
sonet de liubov, trist 12 .................................................................... 55
E închis, vă rugăm nu insistați (1994) ...........................................56
***[sticle goale] .................................................................................. 56
hainele au insomnie ......................................................................... 58
după miezul nopţii ........................................................................... 61
în faţa ferestrei ................................................................................... 62
nu ....................................................................................................... 64
cel mai greu........................................................................................ 66
tu dormi ............................................................................................. 67
culoarul pustiu .................................................................................. 68
asta cam aşa e .................................................................................... 70
dimitrie întreabă ............................................................................... 72
somnul tatălui lui dimitrie .............................................................. 73
toate toate ........................................................................................... 75
acum ................................................................................................... 76
***[părul ei îi atingea] ...................................................................... 77
am o gură .......................................................................................... 78
cu mâinile treceam ........................................................................... 79
sticlele de votcă.................................................................................. 80
***[am apăsat întrerupătorul] ..........................................................81
altcineva ............................................................................................. 82
206
Șase cânturi pentru cei care
vor să închirieze apartamente (1996) .............................................86
***[n-am încercat nuci un] .............................................................. 86
***[astăzi am văzut un gândac] ...................................................... 87
***[de unde această frică Doamne] ................................................ 88
***[Te-am văzut vorbind cu portarii pe scării și] ........................ 89
***[acolo pe terasa de deasupra casei] ........................................... 90
***[TU eu pe un câmp negru] ..........................................................91
***[o muscă prinsă în miere] .......................................................... 93
***[stau pe niște pietre Doamne].................................................... 94
***[tu ai îmbătrânit] ......................................................................... 95
***[Adulții apar la suprafață] .......................................................... 96
***[eu stau pe scările casei mele] .................................................... 97
***[niște afișe lăsate pe scări] .......................................................... 98
***[deschizi fereastra ești goală goală] .......................................... 99
***[mădularul meu roșu se înaltă falnic] .................................... 100
***[Acum ochii tăi] ..........................................................................101
***[ea stătea pe geam]..................................................................... 102
***[un șoarece te va întâmpina într-o zi] .................................... 103
***[femeia de serviciu] ................................................................... 104
Pooooooooooate (2004) ..................................................................105
***[timpul în care] .......................................................................... 105
***[mâinele ei m-au] ....................................................................... 108
***[chiar în acest] .............................................................................110
***[port o pereche de ciorapi] ........................................................114
***[respirația ta la care]...................................................................116
***[în zilele alea când tu] ................................................................119
***[tu stai întinsă într-un] ............................................................. 122
***[distanța dintre pleoape] .......................................................... 125
***[eu sunt la fel] ............................................................................. 128
***[atau pe]....................................................................................... 130
***[apoi am] ..................................................................................... 133
***[acum stau cu o]......................................................................... 135
***[mă așez] ..................................................................................... 136
***[când mă călcai în] .................................................................... 140
***[așteptânnnnnnnn] ................................................................... 144

207
Eșarfe în cer (2012) .........................................................................145
Vara trecută ..................................................................................... 145
În troilebuz ...................................................................................... 146
Zăpada ...............................................................................................147
După cioclul cu ochelari ................................................................ 149
Camera ei ......................................................................................... 153
Ieri toată seara ................................................................................. 155
În ultimele două zile ....................................................................... 158
Groază .............................................................................................. 160
Respirația ei ......................................................................................161
În fața patului ei .............................................................................. 162
Mâineile ei........................................................................................ 164
La o fereastră ................................................................................... 165
Stăteam la fereastră......................................................................... 167
Privirile ............................................................................................ 169
Stăm pe rând în camera ei ............................................................. 171
Mă învârteam prin curtea ............................................................. 173
Ea plângea ........................................................................................ 175
Ori de câte ori .................................................................................. 177
Ca niște pietre.................................................................................. 178
După ce am ...................................................................................... 179
Stau pe un scaun ............................................................................. 180

Poezii inedite ....................................................................................181

Akvika ...............................................................................................181
Fiecare cu alegerea sa ..................................................................... 188
Fracturistul la momentul apariției și după 16 ani .....................191
Manifestul Fracturist (Prima anexă 1998) ..................................191
„Ar trebui lăsate să vorbească
doar senzaţiile şi reacţiile”............................................................. 196

208