Repertoriul de nuntă

- Cântecul ritual de mireasă -

Românul crede că toate câte trebuie să i se întâmple în cursul vieții, îi sunt scrise de
mai înainte și orice ar face, soarta nu i se poate schimba. Și iarăși mai crede, că până ce nu
vine vremea să se întâmple un lucru, nu se întâmplă. Când îi vine vremea românului să se
însoare, atunci îi vine și lui gândul de însurătoare. Altfel, stă de vorbă, joacă în horă cu fata
care-i menită să-i fie nevastă, dar el nu se gândește la asta cum nu se gândește la moarte. Și
într-o bună zi, așa ca din senin, se vede omul prins în laț, ca un pițigoiu. Și atunci i-a venit
vremea! (Artur Gorovei, Datinile noastre la nuntă, București, 1910)
În cadrul categoriei folclorului vârstelor şi al vieţii de familie se încadrează
repertoriul nunţii. Nunta reprezintă unul dintre momentele de trecere ale omului de la o stare
socială la alta, de la o fază a vieţii la alta. Ritualul prin care se pun bazele unei noi familii
este un prilej de urări şi oferire de daruri pentru tinerii căsătoriţi, în acelaşi timp un prilej de
sărbătoare, care antrenează în aceeaşi măsură familia şi întreaga colectivitate sătească. În
forma sa tradiţională, obiceiul apare ca un impresionant spectacol, amplu şi complex;
integrează o serie de momente ritual-ceremoniale solemne, marcate de producţii artistice
proprii, momente ce se îmbină armonios cu cele de petrecere şi voie bine. Aceasta se
desfăşoară după un scenariu stabilit , se întâlnesc mici diferenţe de la o zonă la alta.
Funcţiile: rituală; ceremonială; de urare.
Pe parcursul desfăşurării nunţii şi pe durata sa se întâlnesc o serie de acte, episoade
şi momente care se succed într-o ordine bine stabilită, fiecare având semnificaţii şi producţii
artistice caracteristice. Astfel vom avea:
- riturile preliminare, care cuprind cunoaşterea tinerilor, logodna şi peţitul;
- riturile liminare, care cuprind nunta propriu-zisă;
- riturile postliminare, în care apare tânăra familie care începe un nou drum.
Din punct de vedere al producţiilor artistice, nunta integrează producţii literare,
muzicale (vocale şi instrumentale) şi coregrafice.

- literare: oraţii, strigături;

- muzicale:
- vocale: cântecul ritual de mireasă, cântecul mirelui, cântec „de drum”,
cântecul nunului, cântecul soacrei, Nuneasca, cântecul găinii
- instrumentale ;
- coregrafice: Jocul bradului sau steagului, Busuiocul, Jocul druştelor, Jocul zestrei, De trei
ori pe după masă, Jocul miresei pe bani, Jocul tinerei neveste (al conciului nou) etc. .

Despre obicei
Personajele sunt prezentate în forme idealizate, înfrumuseţate, transfigurate în fiinţe
excepţionale, astfel că: mirele este un crai sau tânăr împărat; mireasa este crăiasă, zână a
florilor, ciută; flăcăii şi fetele, socrii, nunii şi ceilalţi nuntaşi căpătând şi ei trăsături
neobişnuite. Alături de personajele amintite, tot un rol important mai au şi vătaful
(starostele) care are rolul de a conduce cele mai importante momente ale nunţii, vornicii
(grăitorii sau chemătorii la nuntă), druştele (domnişoarele de onoare), stegarul sau brădarul
(cel care poartă steagul sau bradul de nuntă), colăcerii (cei care dau colacii pentru naşi),
bucătăresele (socăciţele), puşcaşii, paharnicii, dar în special lăutarii care sunt nelipsiţi la
aceste evenimente.
Peţitul mai este întâlnit şi sub denumirile de: înţelegere, peţitură, croială, starostie,
împeţit. Aici, participă sau mirele singur, dar în majoritatea cazurilor este însoţit de părinţi,
naşi, prieteni sau o persoană de încredere. Dacă fata şi părinţii acesteia sunt de acord,
urmează să se stabilească data nunţii. Tot atunci se târguieşte zestrea pentru tinerii miri şi
detaliile legate de nuntă (În trecut, un criteriu important pentru acceptarea căsătoriilor era
zestrea, averea. Astfel, un băiat înstărit trebuia să ia de soţie tot o fată înstărită). În judeţul
Alba se face „calea întoarsă”, adică fata împreună cu părinţii şi cu viitorul naş vor merge la
băiat acasă pentru a stabilii unde vor locui tinerii căsătoriţi.
Zestrea ce o primeau tinerii diferă de la zonă la zonă. Fetei i se dădeau animale,
parcele de pământ, cereale şi lada de zestre pregătită cu mulţi ani înainte, în care erau puse
diferite lucruri făcute de ea: cămăşi, cergi, lenjerie de pat, covoare, feţe de masă, ştergare,
etc. Deasupra lăzii cu zestre erau aşezate perne, plapume, aşternuturi. Lada de zestre era
dusă cu mare alai până la casa mirelui. Lada de zestre sau cufărul, lada miresii
(Transilvania), lada (Braşov, Oltenia), sipet, cufăr (Moldova) era lucrul ce arăta hărnicia şi
statutul tinerei mirese. Băiatul trebuia să aibă casă, pământ, căruţă cu boi, animale şi bani.
Nunta este pregătită dinainte şi anunțată din casă în casă de vornici care rostesc
cuvinte politicoase în numele „craiului” şi al „crăiesei” lor. Chemarea la nuntă se face în
diferite momente şi în diverse feluri, în funcţie de zonă. În Oltenia, Muntenia şi unele zone
din Banat, cei care fac invitaţia la nuntă sunt însoţiţi de lăutari care cântă „cântecul
chemării la nuntă”. În Transilvania, chemarea la nuntă are loc cu o lună înainte sau chiar în
săptămâna nunţii. La chemat participă mirele, mireasa, vornici sau flăcăi din partea mirelui
şi fete din partea miresei. Ţinând în mână o ploscă cu ţuică, aceştia invită întregul sat, iar
cine acceptă să participe la nuntă bea o gură de ţuică sau vin din ploscă. În Moldova,
chemarea la nuntă este făcută de vornici, miri şi socri. Înainte de a porni prin sat, mirii fac
anumite bilete de înştiinţare, după care joia sau sâmbăta încalecă pe cai şi pornesc să invite
lumea la nuntă. În unele sate din Bucovina, invitaţia o fac vornicii în ziua nunţii.
Înainte de cununie, sâmbăta sau vinerea, la casa mirelui se face bradul sau steagul
de nuntă după care urmează o petrecere cu joc. La casa miresei, în timp ce i se împleteşte
cununa şi se pregătesc hainele de mireasă, druştele cântă cu jale, exprimând regrete pentru
despărţirea de ai săi şi toate cele pe care le lasă mireasa. Tot în această seară, la casa
miresei are loc o petrecere numită „fedeleşul”, unde participă tinerii necăsătoriţi din sat.
Sâmbăta, înainte de nuntă acasă la mireasă sau la mire se jucau vedrele (o unitate
de măsură veche, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa 10 litri), o horă făcută de fete
şi flăcăi.
 În dimineaţa zilei de cununie, în Oltenia, Muntenia şi Moldova, mirele este bărbierit
în mod simbolic cu o sapă sau cu o coasă de un vornicel, în timp ce lăutarii execută
cântecul „La bărbieritul ginerelui”. Bărbieritul mirelui reprezintă un simbol al pregătirii
băiatului pentru viaţa de familie.
Prin ţinuturile extracarpatice ale ţării, la mireasă acasă are loc stropirea acesteia cu
apă şi apoi a întregii asistenţe, după care se varsă apă la rădăcina unui pom tânăr din curte
sau grădină.
În dimineaţa nunţii, înainte de a sosi mirele la casa miresei, are loc „luarea
iertăciunilor”. În numele miresei, starostele cere părinţilor ei să o ierte, dacă le-a greşit cu
ceva. Ajungând şi alaiul mirelui la casa miresei, în faţa porţilor zăvorâte, are loc un dialog
între starostele miresei şi cel al mirelui, iar în final starostele mirelui rosteşte oraţia de
„conăcărie”.
Intrând în curte, mirele şi alaiul său sunt supuşi unor probe: să împuşte o oală cu
cenuşă atârnată în vârful unui pom; când starostele mirelui cere să i se aducă mireasa, îi
este adusă o fetiţă, o babă sau o păpuşă din cârpe, iar la urmă apare mireasa adevărată.
Alaiul porneşte spre biserică unde are loc oficierea cununiei religioase. Drumul
până la biserică şi apoi până la casa unde va avea loc nunta este presărat de strigături
adresate mirilor, naşilor şi nuntaşilor, şi melodii instrumentale executate de lăutari.
În trecut, nunta avea loc de obicei la casa mirelui. La intrarea în casă, mirii, naşii şi
cei mai apropiaţi înconjoară de trei ori o masă anume pusă, iar lăutarii cântă o melodie
specială. În Oltenia şi unele părţi ale Moldovei era obiceiul să se facă două petreceri: una
acasă la mireasă, la amiază, unde participau rudele acesteia şi cei din alaiul mirelui, iar
masa mare avea loc la casa mirelui. Acest obicei se mai întâlneşte atunci când mireasa nu
este din acelaşi sat cu mirele.
Petrecerea continuă cu câteva momente deosebite: „strigarea darurilor”, „jocul
miresei” de cele mai multe ori pe bani, iar în unele părţi avea loc răpirea închipuită a
miresei. Momentul cel mai important al ceremonialului este acela al „învelirii miresei” şi
schimbarea pieptănăturii ei („conciul nou”) cu care mireasa trece în rândul nevestelor.
După acest moment are loc jocul „tinerei neveste”. Episodul distractiv al nunţii este acela
al „găinii fripte”, adusă de socăciţă (bucătăreasă) la masă şi dată naşilor care trebuie să o
plătească.
Nunta se încheie cu plecarea nuntaşilor, iar naşii sunt conduşi până acasă de către
tinerii căsătoriţi împreună cu lăutarii.
Luni dimineaţa, după nuntă, în Oltenia are loc „adăpatul miresei”. Vornicul
împreună cu flăcăii şi fetele duc mireasa la o fântână, unde răstoarnă o găleată cu apă. Tot
atunci vornicul pune bradul de nuntă într-o găleată, iar tinerii căsătoriţi rup din el şi împart
celor prezenţi, iar restul din brad este păstrat de către aceştia acasă până se usucă.

Dintre producţiile literare, oraţiile marchează cel mai bine momentele importante
ale nunţii. Sunt mai multe feluri de oraţii: de iertăciune, de conăcărie, la schimbul darurilor,
la masa mare. Cea mai amplă este oraţia de conăcărie, care împleteşte elementele mai multor
genuri literare (povestirea alegorică a vânătoarei, urări şi alte elemente lirice). Strigăturile
răsună în mai multe momente ale nunţii: pe drum, la masa mare, în timpul jocurilor. Ele au
un caracter de şagă, iar versurile fac referiri la adresa mirilor, socrilor, nănaşilor, aducând
buna dispoziţie. Strigăturile sunt executate fie vocal sau şi cu acompaniament instrumental.
 Forma strigăturii este cea a versurilor heptasilabice, octosilabice, corespunzătoare
tetrapodiei pirice. În majoritatea cazurilor, strigătura se încheie cu un refren scandat, de 8
optimi, formându-se un spondeu şi un anapest:

sau doi anapeşti:

Producţiile muzicale din repertoriul nunţii, sub aspect funcţional, se încadrează în

două categorii: cele mai reprezentative sunt producţiile care marchează anumite momente ale
obiceiului, adică au funcţie ritual-ceremonială. Altele fac parte din categoria generală a
producţiilor neocazionale.
Cântecul ceremonial vocal de mireasă, cel mai însemnat şi cunoscut pretutindeni, se
concentrează asupra personajului central, mireasa, cunoscut sub diferite denumiri zonale:
cântecul miresei, hora miresei, gogea miresei, respectiv cântecul, hora, gogea, cununii la
mireasă. Cântecul miresei se cântă în diferite momente ale ceremonialului nunții: cu o seară
înainte de cununie; la mireasă acasă când i se împleteşte cununa; în ziua cununiei; la
împodobit; pe drum.

Cântecele rituale surprind diferite momente ale ceremonialului:

- în seara dinaintea nunţii, la împletirea cununii
Mireasă, cununa ta (Maramureș)

Mireasă, cununa ta
Împletită-i mănânţel
 Şi purtată puţinel
Roagă-te druştilor tale
Să-ţi-o-mpletească mai rară .
Şi-i purta-o numa mâni
Şi te duce-ntre străini.

Fata de ghirău domnescu (Alba)

- în ziua cununiei, la împodobitul miresei

Tare plâng ochii miresei (Mureș)
 Ia-ți nireasă zîua bună (Alba)

- înaintea plecării de la casa părintească

Ia-ți mireasă zîua bună (Sibiu)

Ia-ți mireasă zîua bună (Alba)

- de drum, după mireasă sau spre biserică
Tri pomniță și-o cireasă (Sălaj)

De om afla somnuroasă,
Om lăsa la mă-sa-acasă,

Să uă dăie după domn,

Să uă sature de somn.
Sui-te mireasă-n car,
Nu te uita pă hotar,
Mireasă nu te cântă
 După blidu maică-ta,
Că-i măi bun la soacră-ta.

- după ieșirea de la cununie

Duminică dimineață (Ținutul Pădurenilor)
- la schimbarea pieptănăturii, la învelit
Draga noastă, de nireasă (Alba)
- la masa nunții
Mândru-i măru și chititu (Banat)
- la strigarea găinii
Faceți-mi loc și cărare (Sălaj)
 Motivele tematice cel mai des întâlnite tălmăcesc sentimentele miresei:
- împlinirea vremii de măritat
Rujuliță din grădină (Bihor)

- regretul cauzat de plecarea din casa părintească şi părăsirea vieţii senine de fată
Ie-ți mireasă zîua bună (Maramureș)
- numărătoarea ceasurilor rămase până la căsătorie
Bate ceasu, bate unu (Ținutul Pădurenilor)
- ruga maicii către soare
La stâlpuțu porțîi (Mureș)
- tristeţea mamei
Lucră maică și sîngură (Bihor)

Lucră maică și beteagă

Dacă nu ți-am fost io dragă.
Maica me, nu-mi spui nimică
Cum spune maica la fiică.
Da-mi grăiește d-un cuvântu
Că nu mi-i grăi mai multu
- bucuria soacrei (când vin nuntașii cu zestrea miresei)
- asemuirea fetelor cu merele
Așa-i rându fetielor (Sălaj)
 Melodia cântecului vocal ceremonial prezintă o diversitate zonală, aproape în fiecare
zonă circulă alte tipuri melodice. Sub aspectul modalităţii de execuţie şi a stratificării
evolutive, tipurile melodice din majoritatea microzonelor din Transilvania, au păstrat
trăsăturile cele mai vechi: sunt executate în grup, în ritm „ceremonios” bazat pe pulsaţii lente,
melodia se desfăşoară în structuri sonore de pentacord, hexacord, pentaton sau substrat
pentatonic, strofele sunt formate din două până la patru rânduri, iar ultimul rând melodic
poate fi cântat pe refren (Ei n-am și dai i-am fecioară, Hoi, nam și dainam). Ansamblul
acestor particularităţi denotă provenienţa din aceeaşi rădăcină comună a mai multor producţii
ocazionale de mare vechime, cum sunt şi cântecele ceremoniale de înmormântare şi seceriş.
Spre deosebire de situaţia arătată, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei,
Moldovei şi Dobrogei, întregul repertoriu al nunţii, este executat de mult timp, de către
lăutari, cântecele rituale vocale de nuntă fiind executate individual cu acompaniament
instrumental, iar melodica lor este înrudită cu cea a genurilor neocazionale, aparţinând la un
strat evoluat. Pe lângă cântecele ceremoniale, în cadrul nunţii îşi fac loc şi cântecele propriu-
zise şi cântecele vocale de joc, ce îndeplinesc o funcţie distractivă, de petrecere.
Repertoriul instrumental executat pe vremuri de instrumentiştii neprofesionişti şi cu
instrumente tradiţionale mai vechi, ceteră, fluier, cimpoi, este în prezent înlocuit de diverse
formaţii instrumentale. Repertoriul lor este alcătuit din melodii prin excelenţă ocazionale:
variante instrumentale ale cântecelor rituale vocale, melodii din repertoriul curent de joc,
folosite fie în anumite momente ale obiceiului, fie în momentele de petrecere.

Producţiile coregrafice pot fi clasate în dansuri rituale şi dansuri obişnuite

distractive. Coregrafia dansurilor rituale de nuntă, în lumina cercetărilor mai recente, se
încadrează în categorii generale de joc, având eventuale figuri specifice, prin care pot fi
considerate tipuri aparte. În practica populară însă, ele sunt prevăzute cu denumiri distincte,
în funcţie de momentul în care sunt executate în cadrul nunţii; de exemplu: jocul druştelor -
Maramureş, jocul zestrei - Moldova, jocul miresei - general.
Ca şi alte manifestări, obiceiul nunţii precum şi repertoriul său, este supus unei
permanente transformări, evolutive sau involutive, pe măsura schimbărilor petrecute în
modul de viaţă şi în concepţia oamenilor, în atitudinea lor faţă de moştenirea tradiţională.