FANTASTICUL N OPERA LUI MIRCEA ELIADE

O rupere inedita in lumea realului, infatisand o lume deschisa si ambigua in care limitele spatiului si timpului se evapora si care aduce in prim plan subiecte si personaje misterioase, stranii, fantasticul este o categorie estetica a imaginarului, preluata de multi scriitori literari. Astfel Mircea Eliade continua drumul deschis de catre Eminescu prin Sarmanul Dionis, abordand o tematica vasta, de la orientalistica la miturile indice, autohtone si trece apoi la un fantastic de tip nou, ce se regaseste in banalitatea cotidiana, magicul e inlocuit cu miticul, dualitatii real-fantastic i se subordoneaza cea sacru-profan Nuvela lui Eliade are ca tema iesirea din timpul istoric si permanenta pendulare intre doua lumi: cea reala si cea ireala, cea a sacrului si cea a profanului. Titlul particularizeaza tema, fiind o hierofanie, adica o manifestare a sacrului in profan, o trecere spre moarte; simbolic La tigancieste lumea cealalta, lumea de dincolo unde traiesc nemuritorii, este o alegorie a mortii sau a trecerii peste moarte. Compozitional, opera este realizata sub tehnica epicului dublu, adica exista doua planuri: unul real si unul fantastic, ce surprind un singur fir epic, actiunea fiind plasata in Bucurestiul de altadata, un oras mitic despre care Eliade afirma ca este centrul unei mitologii inepuizabile.Cele cinci secvente: planul real, gradina tigancilor, motivul labirintului, revenirea in planul real si reintoarcerea la tiganci, se contureaza in jurul personajului principal, Gavrilescu, configurand in acelasi timp un itinerar spiritual ce surprinde treceri ale acestuia de la o existenta la alta. Fire de artist asa cum se autocaracterizeaza, Gavrilescu traieste in permanenta constiinta lumii de dincolo, care nu i se releva, fiind condamnat la o existenta banala intr-un Bucuresti, ce ascunde semene ale sacrului,totusi. Trecerea de la real la ireal, adica la lumea tigancilor se face aproape isesizabil: caldura inabusitoare si ametitoare, discutii banale, fara sens si toate acestea in timp ce Gavrilescu, profesor de pian, se intoarce cu tramvaiul de la eleva sa Otilia.Cand acesta isi cauta alarmat biletul, taxatorul face prima referire la timp: Nu face nimic.Mai avem timp.Ca doar n-am ajuns la tiganci. Sugerand ideea ca timpul la tiganci ar curge dupa alte criterii. Coborand din tramvai, profesorul ametit de caldura e atras de umbra nucilor din curtea tigancilor.Intrat in lumea ireala el e intampinat de catre o fata, care parca il astepta si care il conduce la un bordei.Aici cunoaste trei fete: o tiganca, o grecoaica si o ovreica, prezentate de o baba, care nu-i cere doar sa ghiceasca tiganca, ci si sa plateasca 300 lei.Se observa frecventa cifrei 3, cifra magica, specific prozei fantastice data de suma care valoreaza cat 3 lectii de pian, numarul fetelor, actiunea care se petrece in jurul orei 3.Cele trei fete sunt asa cum spunea D.Micu: zeite ale destinului, simboluri ale civilizatiilor si culturilor stravechi, iar a ghici tiganca e echivalent cu o proba initiatica, o proba a curajului.Pentru ca a fost slab, Gavrilescu nu a ales-o pe Hildegard, idealul erotic, ci pe Elsa, esuand in viata pentru ca a fost un visator: Nu trebuia sa visezi, trebuia s-o iubesti, ii reproseaza tiganca.Faptul ca nu ghiceste tiganca nici a doua oara, el rateaza posibilitatea de a se initia.Astfel, personajul este condamnat la intuneric, el orbecaie singur prin odai ca intr-un labirint, nu e capabil sa recunoasca conturul obiectelor.Traseul acesta face trimitere la lupta de a reveni la viata.Daca ar fi ghicit tiganca, nu ar mai fi fost nevoie sa-l parcurga pentru ca cele trei fete l-ar fi plimbat prin toate odaile.Iesit la lumina profesorul de pian se vede infasurat in perdea ca intr-un giulgiu dandu-si seama de conditia sa.In ciuda ratarii sale, lui Gavrilescu I se ofera sansa de a reveni la conditia anterioara.El este readus in planul real tot cu tramvaiul, dar

observa ca totul se schimbase: timpul, banii, oamenii.Constient ca nu se poate adapta noii mentalitati si temporalitati, el se reintoarce la tiganci, optand pentru fericirea eterna alaturi de Hildegard, iubita sa din tinerete, oferindu-i-se astfel posibilitatea de a se implini prin iubire. Deznodamantul este ambiguu, cei doi indragostiti pornesc spre o padure, simbol al mortii si al renasterii, al implinirii in iubire sau poate, chiar un nou labirint initiatic. Finalul deschis este specific lui Eliade, el lasa pe cititor sa gaseasca un raspuns concret sau sa pastreze semnificatia stranie a operei.Totusi imposibilitatea de a gasi un corespondent in realitate pentru aventura personajului Gavrilescu, care trece in permanenta de la timpul profan de afara la cel sacru de la tiganci plaseaza nuvela in randul celor fantastice deoarece asa cum spunea si T.Todorov fantasticul este posibil in masura in care se pastreaza impresia de straniu.