Motivul hanului n literatura naional

Bdic Sorina-Elena Abrudan Ana-Maria

Cuprins Motivul hanului n literatura naional

Scurt plan al ideilor de baz: La hanul lui Mnjoal nuvela ca specie a genului epic naratologie analiza la nivelul personajelor trsturi ale fantasticului curentul literar critica literar Hanu-Ancuei povestirea naratologie curent literar palimsest critica literar

La hanul lui Mnjoal

Nuvela La hanul lui Mnjoal de I.L.Caragiale s-a publicat pentru prima oar n 1 898, n Revista ilustrat Gazeta Steanului. Nuvela este o specie a genului epic n proz cu un singur fir narativ, nfind un episod semnificativ din viaa unuia sau mai multor personaje. Acestea sunt caracterizate succint, n funcie de contribuia lor la desfurarea aciuni. Nuvela este mai ampl i mai complex dect schia sau povestirea dar mai scurt i mai simpl dect romanul. Naraiunea nuvelei este compact i n ordine cronologic. n nuvele putem vorbi de o logic a atitudinilor, a evenimentelor i de aceea trebuie respectate anumite reguli retorice care privesc exordiul, expunerea, peroraia. Tehnica compoziional se bazeaz pe selectare i eliminare, se sugereaz ct mai mult viaa ntr-un spaiu ct mai restrns i cu o mare economie de amnunte. Aciunea nuvelei ncepe foarte aproape de deznodmnt, ntmplrile anterioare din viaa personajelor fiind narate pe scurt n exordiu. Nuvela se clasific dup tematic n nuvel: istoric, nuvel psihologic, nuvel fantastic, nuvel filosofic, nuvel anecdotic, iar ca specie n: romantic, realist, naturalist, umoristic. Nuvelele lui Caragiale descriu amnunit viaa interioar a omului ct i procesele sufleteti ce duc la tulburri psihice (spre exemplu alienarea mintal). Datorita luciditii i rafinamentului n scriere, a viziunii realistnaturaliste ct i a utilizrii sondajului psihologic i a stilului analitic n studierea faptelor umane, nuvelele lui Caragiale au fcut obiectul mai multor studii critice. Trebuie menionat c n analiza unei nuvele se va urmri crearea unei baze psihologice i tiinifice.

La hanul lui Mnjoal este o nuvel fantastic, naturalist. Aciunea se desfoar pe dou planuri, unul real i unul fantastic. Arta narativ ilustreaz un singur fir fabulativ, urmrind un conflict concentrat, peripeiile prin care trece Fnic la hanul lui Mnjoal, n drumul su spre nsurtoare. nceputul nuvelei se situeaz n planul real, printr-un monolog al naratorului care este i personaj, fiind printre puinele creaii ale lui Caragiale scrise la persoana I. Clatorul, se ndreapt ctre Popetii-de-sus, la pocovnicul Iordache, unde cu tot cu popasul la hanul lui Mnjoal, avea s ajung cel mai trziu la zece seara. Punctele de suspensie folosite n calcularea orelor necesare pn la destinaie, dau monologului o discontinuitate a gandurilor i, mpreun cu expresiile din limba vorbit, creeaz stilului o oralitate sugestiv. Hanul era, de fapt, al Mnjoloaii, cci brbatul su murise cu cinci ani n urm. O lsase cu datorii, dar femeia reuise s le plteasc, ba mai dresese i acareturile, ridicase un grajd nou, strnsese i nite parale. Lumea zicea c a gsit o comoar sau c umbl cu farmece, fiindc atunci cnd o atacaser nite tlhari, unul murise pe loc, iar fratele su rmsese mut. Acest exordiu (o pagin) nareaz foarte pe scurt ntmplrile petrecute pn la poposirea drumeului la han i face totodat trecerea n mod direct n spaiul fantasticului, Marghioala fiind banuit de vrjitorie dei nu existau nici un fel de dovezi concludente. Una dintre trsturile fantasticului este aceea c poate s depind de interpretarea cititorlui, astfel se las la latidtudinea lectorului s decid dac coana Marghioala umbl cu farmece. Att cltoria ct i hanul la care poposete l ncadreaz pe narator ntr-un spaiu al supranaturalului. Secvena urmtoare ilustreaza planul real, naratorul descriind cu detalii aglomeraia de la han. Dnd calul n grija unui argat, cltorul intr n

crcium unde fceau "refenea oameni muli" i cntau oltenete "doi igani somnoroi", unul cu luta i altul cu cobza. Cocoana Marghioala era la bucatarie, unde un "abur de pne cald" il ademenete pe Fnic, pe care femeia l ntampin cu bucurie. Apoi ea da porunc "unei cotoroane" s-i aeze masa n odaie. Marghioala era femeie "frumoas, voinic i ochioas", dar parc niciodat nu-i plcuse atat de mult cltorului ca acum. ntre timp, el crescuse, se fcuse un tnr "curael i obraznic, mai mult obraznic dect curael" i ndrznete s-o ciupeasc i s-i spun ce ochi frumoi are. Spre mirarea tnrului, cocoana Marghioala tia c el se ducea la pocovnicul Iordache pentru a se nsura cu fata lui cea mare i-1 mustra pentru obraznicie, ameninndu-l cu viitorul socru, dar n acelai timp l previne: "- Ia nu ma-ncnta". Fnic o percepe pe coana Marghioala mai frumoas ca oricnd iar aceasta dei tia n mod misterios de logodna lui l roag s nu o ncnte. Cunotinele pe care le posed hangia i atitudinea ei faa de Fnic pot fi o alt interpretare a supranaturalului. De aici, ntmplrile scap logicii fireti, planului real i se nscriu intr-un cadru fantastic. Odaia n care il duce hangia este curat, totul este "alb ca laptele", este "cald ca sub o arip de cloc" i miroase a mere i gutui. Asezandu-se la mas, tnrul vrea s se nchine, dar observ cu uimire c pe peretele de la rsrit nu se afla nici o icoan, despre care cocoana i spune c nu ar folosi la nimic: "- Da-le focului de icoane! ". Cnd tnrul ii face totui cruce, dup obicei, izbucnete "un rcnet" i el crede c a clcat "cu potcoava cizmii, pe un cotoi btrn, care era sub mas". Cocoana se repede i deschide ua ca s ias afar "cotoiul suparat", dar aerul rece stinge lampa. Credinele populare spun c pisica neagr este una din nfirile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia i deschide ua insinueaz un element al vrjitoriei. n intuneric, tnrul ncepe s-o mngie i s-o srute

pe hangia ("Eu, obraznic, o iau bine-n brae i-ncep s-o pup. Cocoana mai nu prea vrea, mai se las"), pn cand i intrerupe jupneasa, care aducea "tava cu demancare si cu o lumanare". Mncarea foarte bun i vinul ii dau tnrului "un fel de amoreal pe la incheieturi", dar cnd afl ca afar a nceput viscolul, se dezmeticeste brusc, intra n realitate i constat c statuse la han "dou ceasuri i jumtate". Argaii se culcaser i, iesind pe prispa hanului, vede cu ingrijorare c "este o vreme vajnic. Dei cocoana Marghioala ncearc s-1 conving s nu plece pe asa un "vifor mare", tanarul era de neclintit. Se intoarce n odaie s-si ia rmas bun i o gsete pe femeie "cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea", ntrebnd de plat, gazda ii spune, "uitandu-se adanc in fundul caciulii", apoi uitandu-se la el cu ochi "cari-i sticleau grozav de ciudat", c are s achite atunci cnd va trece napoi, sugernd noi elemente ale colaborrii femeii cu forele malefice i farmecele pe care aceasta le face cltorului care voia si urmeze drumul. Tnrul ncalec iar cnd i face cruce pentru drum, clreul aude usa hanului trntindu-se i "un vaet de cotoi" i se gndete c Marghioala l apucase cu ua. Viscolul se dezlanuise cu putere, iar frigul l ptrundea nemilos, nghendu-i minile i picioarele. Fnic ncepe s simt durere la frunte i la tmple fierbineal i bubuituri n urechi i se gndete c buse prea mult. Dar starea lui se nrutea vertiginos, l ardea sub coaste, "un junghi m-a fulgerat pan tot coul pieptului de colo pana colo" i, cu toate ca era viscol, i scoate cciula, care ii strngea capul "ca o menghinea". Calul se mpleticea, de parc ar fi but i el. Cnd vremea se mai domolete tnrul i pune din nou cciula pe cap, dar brusc "sngele ncepe iar sa-mi arz pereii capului". Zrete pe drum "o mogldea mic srind si opind" i cnd scoate pistolul aude "un glas de cpria". Calul se sperie, se-ntoarce i pornete napoi, spre han. Tnrul l strunete,

descalec, ia iedul si l pune n desaga din dreapta, peste nite haine. Se sugereaz c diavolul luase, de data aceasta, infiarea unei caprite negre. Calatorul ncalec i calul pornete nuc, fr s mai poat fi oprit. Cu trupul ngheat, cu capul fierbinte, uitndu-se la cer, tnrul i d seama c, n loc s mearg la deal, o luase la vale i c se rtcise ntr-o "porumbite cu cocenii netiai". Calul cade n genunchi i drumeul, speriat, ii face cruce. Imediat simte "o zvcneal puternic lng piciorul drept", i ii d seama c pierduse iedul. De la un paznic la coceni, afl cu stupoare c era n Hculeti, deci foarte aproape de hanul lui Mnjoal, dei mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede lumin la odaia cocoanii Marghioala iar cnd intr se mpiedic n prag de ied, tot la. Bucuros c a scpat cu bine i obosit de drum, cltorul duce mna la frunte s se nchine, dar cocoana i-a apucat repede mana i 1-a mbriat strns. El se simte din nou ncntat de odaia alb i nu mai tie ct ar fi rmas ca vrjit la hanul Mnjoloaii dac cu scandal. n-ar fi venit pocovnicul Iordache, care l-a scos de acolo Faptele sunt relatate n ordine cronologic,

personajele fiind caracterizate succint i selectiv conform principiilor nuvelei. Prin caracterizare direct, Mnjoloaia era o femeie "frumoas, voinic i ochioas" iar Fnic un tnr "curel i obraznic, mai mult obraznic dect curel". Prin caracterizare indirect putem deduce c Marghioala era o femeie muncitoare care agonisise bani dup moartea soului, dar din punct de vedere al credinei populare era o femeie de natur obscur care se ocupa cu lucruri necurate. Aadar nuvela denot dualitate, "se transfer n real un fapt de magie vrjitoreasc pn la a-l crede o ntmplare banala" Conform afirmaiei lui Mihai Ungheanu i din punct de vedre al fantasticului in opera La hanul lui Manjoal se presupune plsmuirea unui orizont care nu exist

in realitate. Putem vedea personajul Marghioalei drept o femeie obinuit iar ntmplrile de la han drept coincidene bizare, ns nuvela selecteaz aciunile i detaliile n aa fel nct cititorul este introdus n spaiul fantasticului cu sau fr voia sa. Simbolurile magice prezente n oper fac trecerea de la spaiul real la cel fabulos: lipsa icoanelor; cotoiul i iedul, animale care n credina popular sunt aductoare de ghinion, pisica neagra te ntoarce din drum, iedul cel negru este o nfiare a necuratului (apare dedublarea); ochii hangiei care sticleau; focul care mistuie hanul, element primordial cu valoare demonic n opera La hanul lui Mnjoal.

Naratologia n opera La hanul lui Mnjoal

Naratologia este un termen propus de teoreticianul francez de origine bulgar Tzetan Todorov, definit de G. Genette ca studiul mecanismelor povestirii; tot Genette afirm c exist 2 naratologii: una tematic (analiz a coninuturilor narative) i alta formal (analiz a modului de reprezentare narativ, a discursului narativ). Altfel spus, ne intereseaz, n aspectul de fabul al unei naraiuni, ce se povestete, iar cnd urmrim latura de subiect, cum se povestete. Bernard Valette delimiteaz din punct de vedere al ritmului faptelor narate trei tipuri de povestiri: Povestirea singular (se povestete o singur dat ceea ce s-a ntmplat o singur dat) Povestirea repetitiv (se povestete de mai multe ori ceea ce s-a ntmplat o singur dat) Povestirea iterativ (se povestete o singur dat ceea ce s-a ntmplat de mai multe ori) In nuvela La hanul lui Mnjoal de I.L.Caragiale ntlnim o povestire singular. Aceasta debuteaz cu planul real, prin monologul naratorului care este i personaj n ipostaza cltorului. Fnic (personajulnarator), se ndreapt ctre Popetii-de-sus, la polcovnicul Iordache, unde urma s se nsoare cu fiica acestuia. Naraiunea este ulterioar, n ordine cronologic, Fnic rememora de pe vremea cnd a fost tnr. Exista numeroase repere cronologice: Un sfert de ceas pn la hanul lui Mnjoal, un ceas i jumtate, zece i aproape trei sferturi, mine. Pe aproape toat durata textului T.P (timpul povestirii) este mai mic dect T.I (timpul istoric). Avem deci un rezumat in cadrul cruia punctul de vedere al naratorului este puternic implicat. Pe toata durata rtcirii drumeului in afara hanului, naratorul povestete ce consider mai important, prin selecii i eliminri, timpul rtcirii fiind dezvluit la sfrit i anume patru ore, care in ochii cititorului nu puteam prea mai mult de aizeci de minute. Acesta alegerea a naratorului denot caracterul fantastic al

nuvelei, fantasticul presupune o relatare care nu deformeaz realitatea ci arunc o privire inedit asupra lumii. Al patrulea element al naratologiei este instana narativ. Diegeza este istoria relatat de discursul naratorului, din acest punct de vedere distingem n nuvela La hanul lui Mnjoal un narator omodiegetic. Fnic povestete ntmplrile de la hanul lui Mnjoal la persoana I, fiind chiar el eroul acestora. Perspectiva narativ presupune trei tipuri de focalizare: zero, intern, extern. Opera La hanul lui Mnjoal prezint o focalizare intern. Acest tip de focalizare urmrete gndurile personajului i ptrunde n contiina acestuia, d cititorului impresia c percepe i judec fiinele i lucrurile, recurge la verbe de percepie (a vedea, a auzi, a simi, a dori, a crede ), naratorul adopt punctul de vedere al unui personaj.

Bdic Sorina

Hanu-Ancutei
Povestirile ce alcatuiesc Hanu-Ancutei au fost scrise aproximativ in perioada 1921-1928.Prima bucata din acest ciclu Iapa lui Voda s-a publicat in 1921,in revista Adevarul literar si artistic iar ultima in Viata Romaneasca catre sfarsitul anului 1927,asadar Hanul Ancutei a fost elaborate in aproape sapte ani si este un volum de 9 povestiri. Opera Hanu Ancutei este o povestire in rama deoarece tehnica utilizata de Sadoveanu este aceea de a evidential o structura multinaratoriala, cu o perspective multipla asupra faptelor petrecute si de ai transforma pe povestitori in personaje ale naratiunii.Cele noua povestirii din opera se rostesc de catre un povestitor care este si personaj in acelas timp,implicand un cadru scenic-hanul si grupul de ascultatori.Prin aceasta tehnica, a povestirii in povestire,unde un rol decisive il are naratorul intradiegetic,conform terminologiei lui Gerard Genette, relatarea faptelor se realizeaza sub imperativul memoriei naratorului si de aici rezulta o tehnica a enuntului discontinuu, ce serveste,prin intreruperi,reveniri, la precipitarea dramatica a actiunii, la cresterea starii de tensiune a momentelor.Prin modul in care sunt povestite faptele se creeaza impresia ca acestea sunt autentice, reale si de aici aspectul aproape autobiografic. Ritmul naratiunii este lent. Rememorarea este un act ce provoaca o intoarcere la trecut pentru a evidential legaturi intre fapte si destine. Cadrul povestirii este hanul iar primul moment este asemanator unui prolog,care poate fi un comentariu reflexive(o meditatie despre om, generalizarea unei experiente) iar auditoriul , in cazul nostru mesenii de la han, este indemnat sa circumscrie viitoarea intamplare.

Timpul povestirii este subordonat viziunii spatiale, imprecizia temporala , nedeterminarea exacta augumenteaza dimensiunile intamplarilor. Universul privirii este infinit. Personajul intervine strict conventional , fara pretentii in ordinea amanarii evenimentului iar personajul-ascultator poate devenii un potential narator. In viziunea lui Sadoveanu , personajele sunt de un timp si spatiu mitic, pare ca nimic nu se schimba indiferent de cat timp trece si trasaturile lor se transmit la urmasi iar natura e neschimbata, precum si trasaturile fundamentale ale oamenilor raman la fel. El creaza arheotipuri, oameni nemuritori,ce nu se lasa schimbati, incercand sa exprime permanenta sufletului moldovenesc. Eroii de la tara ai lui Sadoveanu, vorbesc foarte natural si in limitele exigentelor pe care le implica dialogul artistic. Hanul, ca motiv literar, nu a fost descoperire a lui Sadoveanu, el fiind intalnit inainte la Caragiale si Slavici. Spre deosebire de hanul acestora din urma, unde se petrec lucruri bizare, ciudate, aflate la interferenta realului cu imaginarul, la hanul sadovenian se petrec lucruri reale. Timpul in acre se petrec faptele nu este acel a fost odata specifica basmelor, ci acel illo tempore adica acel timp mitic, care include in sine prezentul, trecutul si viitorul. Opera lui Sadoveanu nu poate fi incadadrata unui curent artistic anume, intrucat in operele sale se imbina elemente ale romantismului, ale realismului, ale umanismului, ale naturalismului si nu in ultimul rand ale samanatorismului.Arta lui este vizionara;perceptia lumii este patrunsa la el de atatea valori ale fanteziei,incat lumea care ni se lamureste prin ea nu poate fi aceea a ochiului comun sau a unor priviri calauzite de obiectivitatea stiintei.

O caracteristica a realismului estea oglindirea realitii contemporane, lumea de la tara prezentata intr-un mod realistic in vremurile de demult. Omul este prezentat in mediul sau social,privit ca un ansamblu de circumstante exterioare in cazul nostru in han. Personajele au rolul de a observa si de a reflecta moral asupra evenimentelor.Acestea sunt tipice,prezentate in imprejurari tipice Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici i Caragiale, unde se ntmpl ceva, chiar dac n nchipuirea personajelor principale, dar prin recuren, hanul devine o tem literar o dat cu Sadoveanu. Caragiale vorbeste in La hanul lui Manjoala despre un spatiu mitic, inchis unde se face trecerea de la real la miraculous, predispozitia la superstitii si confuzia ntreinut de o vreme potrivnic creeaz i ntrein impresia supranaturalului. Un alt spaiu nchis i deschis n acelai timp este hanul Ancuei. Locul evocrilor rmne unul i acelai: hanul care ne este descris n cteva rnduri de ctre naratorul-evocator. n Hanu Ancutei, cnd printrun semnal - nechezatul iepei comisului Ioni - ritualul somnului este adus n atenie, drumeii prsesc spaiul ncperii, la Caragiale, sustragerea din spaiul nchis nu poate fi dect agresiv: prin arderea hanului. Temele natura, taranul, provincia, trecutul istoric arata ca Sadoveanu nu scrie despre o lume, el creaza o lume care nu este produsul memoriei , dupa cum nu este al observatiei. Povestirea sadoveniana opreste timpul, crend in jurul omului-povestitor sau ascultator-un spatiu magic care-l protejeaza. Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata : ci pentru a se sustrage vietii si mortii. Hanu Ancutei este metafora imaginariului sadovenian, obiectivare a locului secret unde-si afla originea insasi imensa forta plasmuitoare a scriitorului.

Hanul nu este pur si simplu locul unde se spun povestile; este locul de origine al imaginarului sadovenian.(Nicolae Manolescu) Lumea lui Sadoveanu este vazuta in fantezie si dintr-un unghi cu totul subiectiv, prin perdeaua agitate de sentimentul sau nelinistit sau prin valurile acelui farmec cu care, in productia lui mai noua, scriitorul se regaseste printre oameni si lucruri. Oamenii din Hanu Ancutei sunt naturi elementare in alt inteles decat acela care poate fi dat atitora din figurile create de un Zola cu o varsta de om mai inainte; chipurile lui Sadoveanu exprima forma suprema a expansiunii vietii si reprezinta m in cadrul de legenda cu care ii inconjoara scriitorul, tipuri de creatori, fiinte care isi croiesc soarta lor. Pentru aceasta parte a operei lui Sadoveanu s-a intrebuintat epitetul eroicoromantic. Incadrarea scriitorului in curentul realismului artistic si liric se cuvine a se face, asadar, cu unele rezerve(Tudor Vianu)

Abrudan Ana-Maria 9 iunie 2011