Ion Luca CARAGIALE LA HANUL LUI MANJOALA

Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat;
personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.
Nuvela prezinta fapte verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult
pe definirea personajului decat pe actiune.
Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in: nuvele istorice,
psihologice, fantastice, filozofice, anecdotice. Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula compozitionala,
nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.
Termenul de "nuvela" vine din frantuzescul "nouvelle" si inseamna "noutate, nuvela".
"La hanul lui Manjoala" de I.L.Caragiale este o nuvela fantastica si a aparut mai intai in "Gazeta sateanului" (1898),
apoi in volumul "Nuvele, povestiri".
Nuvela este o proza fantastica, fiind construita pe doua planuri care se imbina aromios, real si fabulos. Actiunea
nuvelei se desfasoara, totodata, si in doua planuri temporale, unul obiectiv, care inscrie evenimentele narate in
prezentul realitatii si celalalt, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.
Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i atrage pe tineri si-i intoarce din cale
tulburandu-le mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dar care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi
reiau fagasul normal al vietii.
Ideea operei exprima un adevar mitic ancestral si anume ca acela care foloseste practici vrajitoresti este pedepsit,
daca nu reuseste sa iasa de sub influenta farmecelor, asa cum este pedepsita cocoana Marghioala la batranete, fiind
mistuita de incendiul care a ars hanul din temelii, sugerand chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei dupa moarte.

Subiectul nuvelei
inceputul nuvelei se situeaza in planul real, printr-un monolog al scriitorului, fiind printre putinele creatii ale lui
Caragiale scrise la persoana I. Autorul, in ipostaza calatorului, se indreapta catre Popesti i-de-sus, la pocovnicul
Iordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece.
Calaretul se afla aproape de Haculesti, mai are "un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala", unde va poposi pentru
"trei sferturi de ceas" ca sa-i dea calului graunte. Punctele de suspensie folosite in calcularea orelor necesare pana la
destinatie, in formularea concluziei ca a "cam intarziattrebuia sa plec mai devreme" si a sperantei ca pocovnicul il va
astepta totusi, dau monologului o discontinuitate a gandurilor si, impreuna cu expresiile din limba vorbita, creeaza
stilului o oralitate sugestiva.
Calatorul zareste "ca la o bataie buna de pusca" luminile hanului lui Manjoala, dar isi aminteste (timpul subiectiV)
ca omul murise de vreo cinci ani, lasand afacerile pline de datorii. Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, si-a
platit datoriile, a reparat hanul si acareturile, a mai construit inca "un grajd de piatra" si toata lumea vorbeste ca
"trebuie sa aiba si parale bune". Gura lumii o banuia de farmece, ori ca o fi gasit vreo comoara de a reusit sa scape
de datorii, ba sa faca si afacerile sa mearga.
De aici, intamplarile scapa logicii firesti, planului real si se inscriu intr-un cadru fantastic: doi frati se dusesera intr-o
noapte sa prade hanul, impreuna cu alti doi talhari. Unul dintre ei, "al mai voinic, om cat un taur", cand a ridicat
toporul sa sparga usa, "a picat jos" si-a murit, iar celalalt frate a amutit. Cei doi talhari care-i insoteau l-au pus pe
mort "in spinarea frate-sau", cu gandul sa-1 ingroape undeva, departe, dar cand sa iasa din curtea hanului,
Manjoloaia a deschis fereastra si a inceput sa strige "hotii!". in mod cu totul surprinzator, in aceeasi clipa, Ie-a aparut

in fata "zapciul (subprefect - ..) cu mai multi insi si cu patru dorobanti calari". Speriati de moarte, hotii au luat-o la
fuga, lasand acolo "mutul cu frate-sau mort in carca". Toata lumea stia "ca mutul vorbeste" si cand a inceput
interogatoriul au crezut ca se preface. Desi l-au batut "pana l-au smintit ca sa-i vie glasul la loc - degeaba", n-au
putut afla nimic nici despre cele intamplate, nici despre cei doi complici. De atunci nu s-a mai intamplat "s-o calce
talharii" pe Manjoloaia.

Secventa urmatoare ilustreaza planul real, autorul descriind cu detalii aglomeratia de la han, desi era "o seara aspra
de toamna". in curtea hanului, chirigiii, avand carutele incarcate cu cherestea ori cu porumb, poposeau ca sa se
odihneasca si sa se mai incalzeasca inainte de a porni la vale sau la deal, pentru comert.
Dand calul in grija unui argat, calatorul intra in carciuma unde faceau "refenea (petrecere in comun, chef- n.n.)
oameni multi" si cantau olteneste "doi tigani somnorosi", unul cu lauta si altul cu cobza. Cocoana Marghioala era la
bucatarie, de unde un "abur de pane calda" il ademeneste pe calator, pe care femeia il intampina cu bucurie, ca pe un
client "de omenie": "- Bine-ati venit, coane Fanica", fiind si singura data cand se specifica numele personajului.
Apoi ea da porunca "unei cotoroante" sa-i aseze masa in odaie. Cunoscand-o inca de cand era copil, pe cand trecea
cu tatal lui spre targ, calatorul stia despre cocoana Marghioala ca era femeie "frumoasa, voinica si ochioasa", dar
parca niciodata nu-i placuse atat de mult ca acum. intre timp, el crescuse, se facuse un tanar "curatel si obraznic, mai
mult obraznic decat curatel" si indrazneste s-o ciupeasca si sa-i spuna ce ochi frumosi are. Este si prima sugerare a
tentatiei la care este supus omul de catre fortele malefice, deoarece "ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca
piatra, m-a-npins dracul s-o ciupesc". Spre mirarea tanarului, cocoana Marghioala stia ca el se ducea la pocovnicul
lordache pentru a se logodi cu fata lui cea mare si-1 mustra pentru obraznicie, amenintandu-l cu viitorul socru, dar in
acelasi timp il previne: "- Ia nu ma-ncanta".

Odaia in care il duce hangita este curata si cocheta, totul este "alb ca laptele", este "cald ca sub o aripa de closca" si
miroase a mere si gutui. Asezandu-se la masa, tanarul vrea sa se inchine, dar observa cu uimire ca pe peretele de la
rasarit nu se afla nici o icoana, despre care cocoana ii spune ca nu ar folosi la nimic: "- Da-le focului de icoane! dabia prasesc cari si paduchi de lemn". Cand tanarul isi face totusi cruce, dupa obicei, izbucneste "un racnet" si el
crede ca a calcat "cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa". Cocoana se repede si deschide usa ca
sa iasa afara "cotoiul suparat", dar aerul rece stinge lampa. Credintele populare spun ca pisica neagra este una din
infatisarile pe care le ia diavolul, iar graba cu care femeia ii deschide usa insinueaza un prim element al vrajitoriei.
in intuneric, tanarul incepe s-o mangaie si s-o sarute pe hangita ("Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup
Cocoana mai nu prea vrea, mai se lasa"), pana gand ii intrerupe jupaneasa, care aducea "tava cu demancare si cu o
lumanare". Mancarea, foarte gustoasa - descrisa cu minutiozitate de autor - si vinul bun ii dau tanarului "un fel de
amorteala pe la incheieturi", dar cand afla ca afara a inceput viscolul, se dezmeticeste brusc, intra in realitate si
constata ca ceasul era "zece si aproape trei sferturi", adica statuse la han "doua ceasuri si jumatate". Argatii se
culcasera si, iesind pe prispa hanului, vede cu ingrijorare ca "este o vreme vajnica", iar in vazduh, "urla vantul
nebun". Desi cocoana Marghioala incearca sa-1 convinga sa nu plece pe asa un "vifor mare", tanarul se duce singur
la grajd, trezeste un argat ca sa-i inseueze calul, apoi, intorcandu-se in odaie sa-si ia ramas bun, o gaseste pe femeie
"cu caciula mea in mana", pe care "o tot invartea s-o rasucea", intreband de plata, gazda ii spune, "uitandu-se adanc
in fundul caciulii", apoi uitandu-se la el cu ochi "cari-i sticleau grozav de ciudat", ca are sa achite atunci cand va
trece inapoi, sugerand noi elemente ale colaborarii femeii cu fortele malefice si farmecele pe care aceasta face
calatorului care voia sa-si urmeze drumul.
Tanarul incaleca si pleaca de la han "fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur". Cand isi face cruce pentru
drum, calaretul aude usa hanului trantindu-se si "un vaet de cotoi" si se gandeste ca Marghioala il apucase cu usa.
Viscolul se dezlantuise cu putere, "nori dupa nori zburau opaciti (zapaciti - n.n.) ca de spaima unei pedepse de mai
sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal" si frigul il patrundea nemilos, inghetandu-i mainile si
picioarele.
intamplarile care urmeaza intra intr-un cadru fabulos, tanarul incepu sa simta "durere la cerbice (ceafa - n.N), la
frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi" si se gandi ca bause prea mult. Dar starea Iui se inrautatea
vertiginos, il ardea sub coaste, "un junghi m-a fulgerat pan tot cosul pieptului de colo pana colo" si, cu toate ca era

viscol, isi scoate caciula, care ii strangea capul "ca o menghinea". Tanarul se mustra ca parasise hanul, deoarece se
gandeste ca la pocovnic toata lumea se culcase, crezand - pe buna dreptate - ca n-o fi fost prost sa plece pe o vreme
ca asta. Calul se impleticea, de parca ar fi baut si el.
Vremea se mai domoleste, "s-a luminat a ploaie" si tanarul isi pune din nou caciula pe cap, dar brusc "sangele incepe
iar sa-mi arza peretii capului", calul gafaia obosit, pana cand se opreste brusc, "ca si cand ar vedea in fata o piedica
neasteptata". intr-adevar, zareste pe drum "o mogandeata mica sarind si topaind" si cand scoate pistolul aude "un
glas de caprita". Calul se sperie, se-ntoarce si porneste inapOl, Cpie han. Tanarul il struneste si vede uimit o caprita
neagra care "aci merge, aci se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede cu barbita in
piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de necrezut si mehaie si fel-de-fel de nebunii". Calatorul
descaleca, vrand sa dea capritei tarate si vede ca este "un ied negru, foarte dragut", pe care il ia si ij pune in desaga
din dreapta, peste niste haine. Se sugereaza ca diavolul luase, de data aceasta, infatisarea atragatoare a unei caprite
negre. Calul "sforaie nebun, da sa se smuceasca () se cutremura si dardaie din toate incheieturile ca de frigurile
mortii." Nedumerit, tanarul incaleca si calul porneste nauc, sarind bezmetic peste gropi, peste musuroaie, fara sa mai
poata fi oprit. Cu trupul inghetat, cu capul arzand, calaretul regreta inca o data ca parasise hanul ca un prost,
gandindu-se ca primitoarea gazda i-ar fi dat odaia ei pentru o nc?pte. in acest timp, iedul "se misca in desaga sa se
aseze mai bine" si scosese cuminte capul afara, privindu-1. Uitandu-se la cer, tanarul isi da seama ca, in loc sa
mearga Ia deal, o luase la vale si ca se ratacise intr-o "porumbiste cu cocenii netaiati". Calul cade in genunchi si
drumetul, speriat, isi face cruce. Imediat simte "o zvacneala puternica langa piciorul drept", se gandeste ca o fi strivit
iedul si, cand baga mana in desaga, constata ca il pierduse probabil, pentru ca acesta nu mai era acolo. Calul se
ridica buimac in doua picioare, se smuci si, dupa ce-si tranti stapanul la pamant, o lua Ia goana peste camp ca apucat
de streche, disparand in intuneric. Atunci auzi un glas care striga: "- Tiu! Ta-ta! Ptiu! Uciga-te toaca, duce-te-ai pe
pustii!" si-i veni inima la loc. De la Gheorghe Natrut, care era paznic la coceni, afla cu stupoare ca era in Haculesti,
deci foarte aproape de hanul lui Manjoala, desi mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede lumina la odaia
cocoanii Marghioala si se teme ca ea sa nu aiba "alt drumet mai intelept" pe care sa-1 fi gazduit in patul curat, iar el
sa fie nevoit sa doarma pe "vreo lavita langa cuptor". Cand sa intre, tanarul se impiedica in prag de ied, " tot ala",
care se duse sa se culce cuminte sub pat. Bucuros ca patul era nedesfacut si obosit de drum, calatorul duce mana la
frunte sa se inchine si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca scapase cu bine, dar cocoana i-a apucat repede mana si 1-a
imbratisat strans. El se simte din nou incantat de odaia alba si nu mai stie cat ar fi ramas ca vrajit la hanul Manjoloaii
daca n-ar fi venit pocovnicul Iordache, care 1-a scos de acolo cu scandal si mare taraboi.
De trei ori a fugit tanarul inainte de logodna si s-a intors la han, dar batranul, hotarat "sa ma ginereasca", a pus
oameni de l-au prins si l-au dus "legat cobza la un schit in munte", unde a tinut post, a batut matanii si i s-au facut
molitve timp de patruzeci de zile, dupa care s-a pocait si s-a insurat cu fata Iui Iordache. Numai credinta in
Dumnezeu si pocainta pot salva sufletul omului de la capcanele pe care i le intinde Satana prin tentatii amagitoare,
atractive, deturnandu-l de la calea cea dreapta, de la fagasul firesc al vietii.
Dupa o vreme de la aceasta intamplare, "intr-o noapte limpede de iarna", cand tanarul sedea la taifas cu socrul sau,
aflara ca hanul lui Manjoala "arsese pana in pamant", ingropand "pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un
morman urias de jaratic". Bucuros ca "a bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca", Iordache il pune pe ginere-sau sai povesteasca "pentru a nu stiu catea oara" intamplarea ciudata prin care trecuse la hanul lui Manjoala. Socrul credea
ca in fundul caciulii pusese cocoana Marghioala farmecele, iar iedul si cotoiul erau tot una cu dracul. Finalul nuvelei
se manifesta in planul real si este aluziv, autorul concluzioneaza ca, daca iedul si cotoiul erau diavolul, atunci
inseamna ca si "dracul te duce, se vede si la bune", facand trimitere la perioada petrecuta de el la han cu cocoana
Marghioala. Socrul sau, pocovnicul Iordache, ii raspunde moralizator ca mai intai raul te tenteaza, ca sa prinzi
gustul, apoi te spurca si "stie el unde te duce". intrebat de unde ar putea el cunoaste aceste lucruri, socrul ii raspunde,
mucalit, "asta-i alta caciula", lasand sa se inteleaga faptul ca si el in tinerete avusese o astfel de experienta amoroasa
care-1 tentase candva, apoi isi venise in fire, isi intemeiase o familie si era acum un om respectat si un bun crestin.
De aceea stiuse el cum sa procedeze cu viitorul ginere pentru ca sa-1 aduca pe calea cea buna.

Semnificatii
Autorul este acelasi cu naratorul si cu personajul principal, relatand in timp subiectiv intamplarile petrecute candva,
intr-un timp . obiectiv. Planul real foloseste motivul calatoriei ca mijloc al cunoasterii miturilor si credintelor

stravechi, ca taram fascinant al fabulosului. in credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza la fortele
raului au efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la esentele vietii. Tanarul este vrajit prin farmecele pe care
le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi pierde mintile, iese din zona logicii si a ratiunii
umane, obiectul fiind propriu capului: "Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula,
drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol. Punand-o la obrancul
seii, calul "se-mpletecea parca bause si el". Cand isi pune, din nou, caciula pe cap, simte cum "sangele incepe iar sami arza peretii capului" si calareste bezmetic, nu mai stie unde se afla, rataceste drumul.
Faptul ca vrajitoarea apeleaza la forte malefice este sugerat de amestecul Satanei in farmecele pe care le face ea, prin
racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna a capritei negre, care-I intruchipeaza pe diavol. Farmecele au
efect asupra omului, il zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de nurii cocoanii si,
dupa ce viitorul socru il sileste, energic, sa paraseasca acest loc al pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei
ori, inainte sa-1 lege si sa-1 duca la un schit ca sa-1 scape de farmece prin credinta in Dumnezeu. Fortele diavolesti
pot fi invinse numai prin rugaciuni, matanii si molitve, prin pocainta, prin forta divina.
Ca in orice proza fantastica, in nuvela se manifesta arta echivocului, a ambiguitatii prin care "se transfera in real un
fapt de magie vrajitoreasca pana la a-1 crede o intamplare banala" (Mihai UngheanU).

Stilul
Arta narativa ilustreaza aici un singur fir fabulativ, urmarind un conflict concentrat. Cele doua personaje principale,
autorul si vrajitoarea, sunt caracterizate succint, prin cateva detalii semnificative. Tanarul este "curatel si obraznic,
mai mult obraznic decat curatel", este curtenitor si indraznet cu femeile frumoase, "am apucat-o peste mijloc;
ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-npins dracul s-o ciupesc". Cocoana Marghioala are niste ochi
strasnici, este "frumoasa, voinica si ochioasa", trasaturile fiind tentante pentru barbatii dornici de aventuri amoroase,
care sa-i farmece si sa-i scoata din minti.
Detaliul este semnificativ pentru descrierea naturii dezlantuite, . care ar infricosa pe oricine s-ar incumete s-o
infrunte: "Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea. in inalt, nori dupa nori zburau opaciti ca de spaima unei pedepse
de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal, perdeluind in clipe largi, cand mai gros, cand mai
subtire, lumina ostenita a sfertului din urma. Frigul ud ma patrundea; simteam ca-mi ingheata pulpele si bratele.
Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul () s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt sintepos".
Amanuntit, pentru a construi cat mai convingator cadrul real in care urmeaza sa se manifeste fabulosul, este descris
si meniul, cinei: "paine calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si
vorba". Ca sa sugereze atmosfera de vraja care il cuprinde pe oaspete, Caragiale descrie detaliat odaia curata si
"odihnita", care-1 fascineaza: "Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele
lucrate cu iglita in fel-de-fel de fete..,, si cald ca sub o aripa de closca si un miros de mere si de gutui".
"Geniu bilateral, ca tehnica, I.L.Caragiale este, in acelasi timp, un geniu unitar, ca atitudine in fata vietii. Satira lui
izvoraste din strafundurile ancestrale, dintr-un instinct al feeriei, contrazis de platitudinea vietii reale, pe care o
accepta modesta si inteleapta, fixata in canoane de bun-simt si respect al traditiilor arhaice, Povestitorul de duh
oriental, mai just de nuanta balcanica, este savuros in pitorescul lui moral si de o arta minutioasa, in felul cum stie sa
reinvieze, prin limbaj si viziune, o lume in care visul si realitatea se-mbina, coordonate de o lucida ironie".
(Pompiliu ConstantinescU)

Les trois graces

Les trois grces, de Mircea Eliade, este o nuvel datat de autor Paris, august 1976. A vzut lumina tiparului n
anul urmtor, tot n capitala Franei, bineneles n limba romn (ca ntreaga oper literar scris de Eliade n exil,
dup cel de-al doilea rzboi mondial): n volumul n curte la Dionis, Paris, Colecia Caietele Inorogului, IV, 1977;
volum publicat apoi i n ar, n 1981, cu un Cuvnt nainte al autorului i o postfa de Eugen Simion. Nuvela a
fost reluat ulterior n ediia ce reunete n cinci volume Proza fantastic a lui Eliade (ediie i postfa de Eugen
Simion), n cuprinsul celui de-al patrulea volum, cruia-i mprumut i titlul: Les trois grces, Bucureti, 1992.
Graiile sau Charitele, n calitate de zeie celeste ale frumuseii, personificau splendoarea (Aglae), farmecul i
armonia (Thalia), bucuria i plcerea de a tri (Euphrosyne). Ele ncarnau atributele seduciei feminine, nsufleind
cu farmecul lor ospeele zeilor din Olimp.

Cele Trei Graii sunt fiine nemuritoare, prezentate dansnd goale prin luminiuri de pdure, nfindu-li-se din
cnd n cnd pmntenilor pentru a da verdicte sau a determina anumite aciuni. Aa se ntmpl i cu Eufrosina,
care i gsise un amant tnr, cnd se apropia de vrsta de aptezeci de ani: Am rmas noaptea aceea la el. Era
mecanic, lucra la caban. Dimineaa, nainte de a pleca la serviciu, mi-a spus unde s ne ntlnim, n pdure, pe la
orele dousprezece, dousprezece i jumtate. Ne-am ntlnit i am rmas amndoi acolo, n culcu de iarb, am
rmas aproape dou ceasuri. Apoi el s-a ntors, la lucru, dar eu nu m nduram s-mi pun rochia i ce mai trebuia pe
mine. V aducei aminte, era o zi foarte cald. Umblam despuiat, ca o paparud nebun, cu prul despletit, cu
rochia strns mototol n mn. Cnd, deodat, m trezesc i dau cu ochii, doar la civa pai n faa mea, cu
doctorul Ttaru. Era alb ca varul. Este adevrat, Eufrosina? m ntreab. Pesemne nu-i venea nici lui s-i cread
ochilor. Este adevrat, domnule doctor, i-am rspuns privindu-l gale, cci eram fericit. Este adevrat c te
apropii de aptezeci de ani? m-a ntrebat din nou. I-am mplinit n februarie, domnule doctor!, i-am rspuns i am
nceput s rd. Rdeam, cu prul pe umeri, l priveam n ochi i, fr s-mi dau seama, m apropiam tot mai mult de
el. mi luase Dumnezeu minile. Nu tiu ce-mi trecea atunci prin cap. S afle i el, s se bucure i el, doctorul Ttaru,
cci el fcuse minunea. Rdeam mereu apropiindu-m, i el se trgea napoi, speriat, nu-i ddea nici el seama c
ajunsese chiar pe muchia povrniului, iar eu nu vedeam, mi luase Dumnezeu minile. i deodat, l-am vzut cum
se clatin... i apoi s-a rostogolit n vale. Am ipat, dar mi-am pus repede mna la gur, cci mi s-a prut c aud glas
de brbat i m-am furiat cum am putut pn la culcu. Am nceput s plng. Plngeam de ruine. Nu credeam c
murise. M-am mbrcat i m-am ntors la Dumitra, la brbatul cu care fusesem... El mi-a spus.

Cele Trei Graii au urmat un tratament mpotriva cancerului, care ns le-a ntinerit numai pe jumtate. Concepia lui
Mircea Eliade estic, de fapt, cancerul este o ncercare de lupt mpotriva mbtrnirii, o reminiscen a regenerrii
din grdina Paradisului, imperfect, pentru c proliferarea celulelor este lipsit de o matrice structurat, fiind
aleatorie. Doctorul Ttaru convertise aceast regenerare lipsit de orice logic ntr-una ordonat, ns tratamentul se
fcuse numai pe jumtate, pentru c genetica devenise n regimul comunist o tiin prohibit: - Am jurat. i chiar
dac nu mi-ar fi cerut-o el, doctorul Ttaru, eu tot a fi pstrat-o ca o tain. Eufrosino, mi-a spus, tratamentul meu e
bun, dar l-am ntrerupt la jumtate. Adic, ce am nceput eu a rmas la jumtate. i spun asta ca s tii i s nu te
sperii: voi, cele trei Amazoane, o s trii de acum nainte ca florile, dup soare.... ntr-adevr, lumea observ c
Eufrosina ntinerise: - Nici eu n-am neles mult vreme, n-am neles cu adevrat ce voia s spun. Dar cnd m-am
ntors acas, s-au minunat toi, s-au minunat ct pream de tnr. [...] Trai bun, de prines, le spuneam. n acel an,
nu mi-am dat bine seama de ce se ntmpl cu mine. Mai ales c n apropierea toamnei, lumea se mai obinuise cu
mine, iar toamna, cnd m-am ntors la lucru, toamna, i mai ales iarna artam tot att de btrn ca atunci cnd
intrasem n spital... Dar prin luna martie...

Mitul Persefonei, zeia care triete jumtate de an n Infern i o jumtate n paradis, se repet: - Prin martie, am
nceput, cum s v spun? am nceput s m simt alta. Parc ntinerisem, i toat lumea era a mea. N-o s m credei,
domnule profesor, dar mi se schimbase i glasul. Cntam ca o femeie tnr, de se cruceau vecinii. i, iar n-o s m
credei, dar ntineream cu ct treceau lunile i ne apropiam de var, ntineream i la trup i la inim. Iertai-mi
expresia, dar cnd m-am privit o dat goal de sus pn jos, nu-mi venea s-mi cred ochilor. Nu artam mi mult de
treizeci i cinci, patruzeci de ani. Atunci am neles ce voia s spun doctorul Ttaru cnd spunea c o s trim ca
florile, dup soare. i m-a apucat frica. Dac o s afle oamenii? M fac de ruine, eu, femeie btrn, ca i cum m-a
preface ntr-una din acelea, tii dumneavoastr, care vor s par tinere. Am nceput atunci s m ascund, s-mi
ascund tinereea, vreau s spun... Mie mi plcuse mult basmul Cenuresei, cnd l citeam la coal. Dac ea, o
fetican de aptesprezece-nousprezece ani, i-a putut ascunde tinereea i frumuseea, de ce n-am s pot i eu? M
pieptnam halandala, m ungeam pe fa cu un fel de unsoare care prea murdar i altele. Dar mi-era fric. i
pentru c am avut ocazia, cu Congresul femeilor, s vin trei zile la Bucureti, l-am cutat pe doctorul Ttaru...

Doctorul Ttaru, cunoscnd fobia oamenilor stpnirii fa de o tiin att de revoluionar ca genetica, se dezice de
succesele sale tiinifice:
- Dup aceea, mi-a prut ru c l-am cutat, cci niciodat nu l-am vzut att de mniat...
- Mniat? o ntrerupse Zalomit. Adic, se suprase c venisei s-l vezi?
- S-a fcut foc! Eufrosina, mi-a spus? s nu mai ncerci s m vezi, c va fi ru de noi amndoi. Sunt ordine de sus.
Tratamentul a fost interzis i dac se afl c ne ntlnim din nou, nfundm amndoi pucria!.

Pentru Mircea Eliade, cancerul este o ncercare a organismului uman de regenerare amnezic, mecanismul iniial
fiind uitat, nlocuit cu unul imperfect. Condiia pentru regenerare este ca individul s se mbolnveasc de cancer,
ceea ce duce la declanarea mecanismului de aprare, care apoi trebuie s fie controlat pentru a produce ntinerirea
organismului.

La tiganci

La ignci, de Mircea Eliade (rezumat literar / comentariu

literar)
Context teoretic

Opera literar este, prin definiie, un produs de ficiune artistic, n care realul intereseaz doar ca
punct de plecare sau ca fapt asimilat pentru meninerea iluziei verosimilului. Mai mult dect
orice alt tip de literatur, proza fantastic i permite liberti, convenii, artificii n crearea lumii
ficionale, care scap, astfel, oricrei grile logistice. Categoria estetic prin intermediul creia se
surprind, n operele literare, modul neobinuit de a percepe lumea, fapte incredibile, miraculoase,
care nu pot fi explicate din perspectiva logicii comune este fantasticul, definit ca nclcare a
ordinii recunoscute, o rupere aproape insuportabil de lumea real n eseul n inima
fantasticului de Roger Caillois.

Cercettorul francez gsete c n orice scriere fantastic se poate identifica o schem epic
alctuit din trei secvene: ruperea, ordinea i revenirea la ordine. Aadar, proza fantastic se
caracterizeaz prin apariia subit a unui element misterios, inexplicabil care perturb alctuirea
fireasc a realitii. Aceast intruziune a unei alte realiti, enigmatice, n lumea obinuit
genereaz nelinitea personajelor, care ncearc s neleag schimbarea prin mijloacele comune
de percepie. Cum nici o justificare nu se dovedete plauzibil, textul soluioneaz gradarea
epic printr-un final ambiguu, echivocul fiind un atribut al fantasticului modern, cu caracter
deschis, problematizant.

Existena celor dou planuri real-ireal, anularea limitelor spaio-temporale, ezitarea eroului i a
cititorului de a opta pentru o explicaie a evenimentului (fantasticul este ezitarea cititorului de a
accepta o lume n care nu acioneaz legea normalului, noteaz Tzvetan Todorov n Introducere
n literatura fantastic), epicul dublu caracterizat prin mister, suspans i incertitudine sunt
particulariti ale literaturii fantastice.

Enunarea ipotezei

Ilustrnd tocmai o sprtur n coerena universului (Roger Caillois), nuvela La ignci, de

Mircea Eliade, subscrie specificului acestei categorii literare printr-o serie de argumente
reperabile la nivel ideatic, structural ori stilistic.

Exegeii prozei fantastice au convenit c La ignci este cea mai bun exemplificare pentru a
doua parte a carierei beletristice a autorului, n sensul infiltraiei cu totul insistente a
filosoficului n ficiunea artistic, a ezotericului i hermetismului, a tezei ce se cere reluat cu
nuanrile i ambiguitile permise n acest domeniu (Ion Rotaru).

Prezentarea relaiilor spaio-temporale

Fiind o alegorie pe tema morii, textul i ia substana narativ dintr-o ntmplare aparent banal,
localizat, prin indici de spaiu, n Bucuretiul de altdat, dar proiectat - pe msura avansrii
epicului - ntr-un vag mitic, necesar existenei unei firi de artist. n economia textului, toposul
are funcia de a potena misterul, dar i confuzia, venind n sprijinul caracterului fantastic,
grdina, bordeiul, strada Preoteselor nr. 18 fiind repere de cadru ale faptului propriu-zis,
construind, prin aluzii i revelaie, un alt spaiu tentat sau deja pierdut: Arabia colonelului
Lawrence, satul de lng Munchen unde merge Elsa, Charlottenburgul unde o pierduse pe
Hildegard.

Particulariznd, s-ar putea spune c bordeiul are semnificaie ambivalen: pentru cei din tramvai
(din cotidianul profan), este un loc al plcerilor, conotaie susinut de sugestia paronimic;
pentru Gavrilescu (sensul rezult din aventura care echivaleaz cu transpunerea artistic a
mitului labirintului), este un spaiu sacru al iniierii, prin ritualuri ezoterice, cum sunt ghicitul,
cafeaua sau hora fetelor.

n pofida identificrii lui n real, spaiului menionat i corespunde atemporalitatea: la ignci

nseamn o oaz de umbr... la vreo sut de metri n susul strzii... unde mirosul amrui al
frunzelor de nuc mbie de mult timp, nimeni nu mai tie de cnd. Raportul personaj-eveniment
impune o distincie temporal specific operei eliadeti, ceea ce justific i coexistena unor
planuri narative: timpul memoriei se definete ca timp static al vistoriei, iar timpul istoric este
durata exterioar, curgerea dinamic a biografiei.

Trucurile scriiturii asociaz reperele de spaiu cu cele de timp, astfel nct starea de confuzie a
eroului poate deveni temporar o cheie a decriptrii textului: Charlottenburgului i corespunde
atunci, n timp ce Bucuretiul este spaiul lui acum, iar afirmaia acum tiu ar putea
nsemna c fantasticul lmurete realul, din moment ce timpul istoric este asimilat memoriei.

Prezentarea particularitilor rezultate din ilustrarea fantasticului

ntreaga atmosfer a nuvelei concentreaz elemente din sfera incontrolabilului - posibil

motivaie pentru deruta protagonistului. Lumina alb, incandescent, orbitoare, vpaia
fierbinte a strzii lovindu-l peste gur, peste obraji, aroma cafelei, un parfum sfios i exotic,

o ncpere ale crei margini nu le putea vedea, senzaia de sete, dansul igncilor, alegerea prin
ghicire, retrirea fulgurant i secvenial a tinereii i a dragostei, oboseala copleitoare - sunt
elemente ale acestei atmosfere, dar i etape ale glisrii eroului spre ireal, culminnd cu
mrturisirea se-ntmpl ceva cu mine, i nu tiu bine ce [...] a crede c visez.

Cltoria labirintic este un efect al asimilrii mitului n spaiul epic, tiut fiind faptul c, n
viziunea prozatorului-eseist, orice drum se face ctre centru. Sensul eternei ntoarceri este, n
cazul lui Gavrilescu, expresia rtcirii existeniale, bordeiul-paradis cu aspect de calabalc
balcanic sitund sacrul eliadesc sub semnul derizoriului, la limita dintre comic i grotesc.
Somnul i visul sunt alternative la existena diurn, la realul imediat, mai pregnante dect acestea
n contextul scrierilor fantastice. Dac viaa este un somn, iar moartea, un vis, cum credea
Calderon de la Barca, atunci e lesne de neles de ce personajul lui Eliade prefer consistena
iluziei i nu resimte tragic trecerea dincolo, cci, n fond, toi vism.

Oniricul ordoneaz evenimentele ntr-un alt plan, i reveleaz eroului sensul unor fapte trite, i
ofer un alt tip de cunoatere (... odat i se pru c aipise, i-l trezi o adiere neateptat, ca i
cum s-ar fi deschis undeva o fereastr, lsnd s ptrund rcoarea nopii. Dar nelese repede c
era altceva, ceva care nu semna cu nimic cunoscut...) i i ntrete convingerea c evitarea
ratrii ar fi nsemnat prezena tripticului tineree, putere i dragoste (n acea clip se simi
deodat fericit, parc ar fi fost din nou tnr, i toat lumea ar fi fost a lui, i Hildegard ar fi fost
de asemenea a lui).

Ilustrarea statutului protagonistului

n eseul Arta i literatura fantastic, Louis Vax face urmtoarea observaie cu privire la
personaje: Povestirea fantastic ne prezint nite oameni asemeni nou, locuitori ai lumii reale
n care ne aflm i noi, azvrlii dintr-o dat n inima inexplicabilului. Circumscris acestei
categorii, protagonistul este un ins banal, ratat, tipul anti-eroului din proza modern. Hazardul l
arunc n plin mister, pe care l triete fr tire i fr vrere (Mircea Eliade, Despre miracol
i ntmplare). Ceea ce-i faciliteaz aventura fantastic este condiia lui de artist, creia i
datoreaz tendina de a transfigura realul sau de a cuta posibiliti pentru a-l evita. Gavrilescu
vede realitatea zilnic prin oglinda iluziei (arta). Ca pianist, el triete frecvent pe un alt portativ
al existenei. Arta este orgoliul i, totodat, forma lui de aprare (Eugen Simion, M. Eliade,
Spirit al amplitudinii).

Aceast fire de artist este semnalat n cotidianul profan de celelalte personaje prin replicisanciune (Pe ce lume trii dumneavoastr?) sau ntrebri aluzive ca aceea a btrnei: Ce-i
dorete inima pe ziua de azi?. Reiese de aici c lumea n care nu-i gsete portmoneul nu este
singura n care fiineaz, dup cum ziua n care intr la ignci nu este prima, cci azi
presupune un ieri cnd s-ar putea s nu fi refuzat nemoaica. Autocaracterizarea l recomand,
nc de la nceput, ca personaj de proz fantastic: Sunt artist [...]. Pentru pcatele mele am
ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pur. Triesc pentru suflet....

Aceast mrturisire nu este ntmpltoare, dac se ine seama de caracterul exponenial, simbolic
al personajului. Insignifiantul profesor de pian spune triesc pentru suflet, deci nu pentru real,
care este al trupului, al biografiei. Contient sau nu, el ncearc s se sustrag timpului istoric,
apstoare fiind lipsa de semnificaie a destinului su din spaiul profan al ratrii. S-ar putea
spune chiar c este i norocos: i se ofer ansa retririi tinereii, posibilitatea de a evita ratarea
dragostei, oportunitatea de a vedea lumea de dincolo prin joc, ns el greete dintr-o naivitate
sublim, cci, ca i Don Quijote, crede c s-a nscut din nou ca s-i ndrepte trecutul i spune
acum tiu. Starea de permanent confuzie, intrarea la ignci care se produce ntr-un fel de
trans, spaima de lucruri, nesigurana percepiei sunt emoii i atitudini specifice eroului silit s
intre n fantastic, dup ce realul l refuz.

Redarea planurilor real-ireal la nivelul artei narative

Ilustrarea categoriei estetice a fantasticului genereaz o calitate a textului, epicul dublu, i el un

rezultat al tehnicii de efasare a limitei firesc-suprafiresc. Planul literal suscit interesul unei
lecturi inocente i, simultan, construiete, n subsidiar, un plan al semnificaiilor - domeniu de
analiz n urma lecturii eficiente. Camuflarea sacrului n profan impune sensul ultim al
textului, anume c destinul i ofer individului ansa mplinirii, ns nu-i indic la timp calea de
iniiere i de accedere la aceasta. Personajele, spaiul, timpul, cifra trei, detaliile, totul are o
conotaie care transpare planului literal, astfel c valoarea artistic rezult din simbolistica
textului, din cmpul sugestiilor, al interpretrilor multiple.

Acest tip de epic nu poate avea un final nchis, rotund, orict de riguroas ar fi construcia
episoadelor, orict de coerent i gradat armonioas s-ar prezenta orchestrarea simbolurilor.
Finalul ambiguu vine s confirme dualitatea fiinei (om-artist), cltoria clandestin (real-ireal),
bivalenta timpului (istoric-mitic) i, firete, reclam o dubl interpretare: Aa ncepe. Ca ntr-un
vis... este, n sfrit, intrarea lui Gavrilescu n armonia etern, n imaginarul oniric, fr durat i
suferin, sau poate funciona ca o ironie a nuvelistului, care sugereaz c aa ncepe moartea, ca
un vis din somnul vieii.

Concluzii

n concluzie, coninutul ideatic, simbolistica, arta narativ sunt caliti ale textului i tot attea
argumente ale caracterului fantastic al nuvelei pe care Sorin Alexandrescu o gsete diferit de
romantismul prozei eminesciene i de fabulosul caragialian, pentru c arta lui Eliade const
tocmai n fisurarea sistematic a literalului, n structura conativului prin fisurile denotativului,
pn ce acesta ncepe s scrie de ineficacitate, dirijnd semnificaia spre alte interpretri.
Astfel, nuvela lui Eliade produce fantasticul, adic ceea ce lipsea nuvelei lui Caragiale.
Scris la Paris n 1959, nuvela La ignci de Mircea Eliade (1907-1986) a aprut pentru prima
oar n anul 1962 n revista Destin de la Madrid, iar la noi n 1967, n revista Secolul XX,
fiind apoi inclus n volumul La ignci i alte povestiri, cu un studiu introductiv de Sorin
Alexandrescu. Nuvela fantastic La ignci face parte din literatura contemporan, fiind scris
dup al doilea rzboi mondial, perioad n care Eliade ilustreaz ideea c opoziia dintre real i
ireal, dintre sacru i profan se estompeaz, ntre acestea nemaiexistnd hotare bine determinate.

Mituri i semnificaii

Perspectiva narativ se definete prin naratorul omniscient i naraiunea la persoana a III-a.

Modalitatea narativ (situaia diegetic) se remarc, aadar, prin absena mrcilor formale ale
naratorului i focalizarea dindrt sau focalizare zero. Aciunea este plasat n Bucuretiul de
alt dat, cadru temporal i spaial spiritual des ntlnit n opera literar a lui Eliade, ntruct el
consider c orice loc natal constituie o geografie sacr. Pentru cei care l-au prsit, oraul
copilriei i adolescenei devine totdeauna un ora mitic. Bucuretiul este, pentru mine, centrul
unei mitologii inepuizabile (Mircea Eliade - ncercarea labirintului - 1978)

Realizarea fantasticului n aceast nuvel se face prin mbinarea planului real cu planul ireal,
secvenele narative fiind dominate, pe rnd, de unul din aceste planuri. Epicul dublu este relevat
de existena n planul secund a unor elemente semnificative, aparinnd celuilalt plan dect cel
dominant n secvena epic respectiv. Altfel spus, epicul dublu este construit din dou planuri,
unul real i altul ireal, care merg paralel i concomitent pe parcursul ntregii nuvele, numai c
unul este planul principal i cellalt cel secundar, schimbndu-se ntre ele, conform secvenelor
epice care compun nuvela. Nuvela se structureaz n opt secvene epice, conform planului real i
ireal dominant (epicul dublu), distribuite simetric, cu intrri i ieiri din timp i din lumi paralele,
care compun ambiguitatea nuvelei.

Construcia subiectului

n opinia lui Sorin Alexandrescu (exeget al operei lui Mircea Eliade), nuvela se structureaz n
opt secvene epice, conform planului real i ireal dominant n fiecare dintre ele i distribuite
simetric, cu intrri i ieiri din timp i din lumi paralele, ceea ce compune epicul dublu.
- secvena I - domin planul real; n plan secund manifestndu-se planul ireal;
- secvenele II-III-IV - domin planul ireal; n plan secund este prezent planul real;
- secvenele V-VI-VII - domin planul real; n plan secund se vdete planul ireal;
- secvena VIII - domin planul ireal, avnd i cteva elemente ale realului.

n alte interpretri, nuvela fantastic La ignci se structureaz n dousprezece episoade,

corespunztoare celor, dousprezece semne zodiacale, luni ale anului ori pri ale Ierusalimului
celest din Apocalips (Ion Blu). La ignci este construit pe tema hierofaniei, a manifestrii
sacrului n profan, tema fiind reliefat de trecerea spiritual a omului dinspre via spre moarte.
Conceptul sacru are accepia de sfnt, care inspir sentimente luminoase i nltoare, ceea ce
este dincolo de lumea concret, banal, iar profan nseamn nepriceput, necunosctor, ignorant,
laic. nceputul nuvelei este reprezentat de o afirmaie constatativ a naratorului pentru a releva
planul real (n tramvai cldura era ncins, nbuitoare), urmat de monologul Interior al
profesorului Gavrilescu, sub formula autoadresrii la persoana a II-a singular, despre ansa
omului ntr-o existen cotidian. nbuitoare: Eti un om cu noroc, Gavrilescule!.

Incipitul nuvelei este reprezentat de monologul interior al profesorului Gavrilescu, n formula

autoadresrii, despre condiia omului ntr-o existen nbuitoare. n secvena I, epicul dublu
este dominat de planul real, dar n secundar se manifest irealul, prin cteva elemente cu
semnificaii mitice i mistice: manifestarea sacrului n profan, evoluia profan-sacru, ieirea din
timp i din spaiu, iranscenderea dinspre via spre moarte.Profesorul Gavrilescu se ntoarce
acas cu tramvaiul, de la leciile de pian, pe o cldur ncins i nbuitoare, fiind obsedat de
colonelul Lawrence i de aventurile lui n Arabia, despre care nu tia mare lucru, ci numai c
aria [...] l-a lovit n cretet [...] ca o sabie. Cutnd portmoneul ca s-i cumpere bilet, vine
vorba de locul numit la ignci, despre care unul dintre cltori, crede c e o ruine, dar
Gavrilescu este fascinat de acest spaiu, considernd c pe o ari ca asta, e o plcere, fiind
umbrit de nuci btrni. O alt obsesie a profesorului este monotonia vieii cotidiene, sugerat de
rutina zilnic, trec regulat cu tramvaiul sta de trei ori pe sptmn, dei el ar merita altceva
pentru c are o fire de artist....

Banalitatea vieii (profanul) este definit de interese materiale preponderente, Gavrilescu

socotindu-i ctigul n bani i lecii de pian, carel-au obosit spiritual. i aduce aminte c i-a
uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada
Preoteselor. Coboar din tramvai cu intenia s-l ia n sens invers pentru a-i recupera servieta, se
simte foarte obosit, istovit, dei este nc n floarea vrstei, avnd numai patruzeci i nou de
ani. i amintete de tineree, atunci cnd nu-l interesa aspectul material al vieii, cnd eti tnr
i eti artist, le supori pe toate mai uor, la Charlottenburg, cnd era nemncat i fr un ban n
buzunar. Aude uruitul tramvaiului trecnd pe lng el, l pierde, l salut lung cu plria i
exclam: Prea trziu!. El i ia astfel rmas bun de la lumea real, ca atunci cnd, pe timpuri,
Elsa pleca s petreac o lun la familia ei i iese astfel din lumea real i intr n spaiul spiritual
din grdina igncilor.

Epicul dublu n aceast secven este realizat, n principal, din componente ale realului, iar n
plan secundar prin cteva elemente nefireti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul
nuvelei: cldura dogoritoare dilat parc gesturile, i caut portmoneul i ntrzie cumprarea
biletului, se confeseaz cltorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul igncilor
ca spaiu misterios de iniiere spiritual. Obsesia vieii banale (de trei ori pe sptmn merge cu
acest tramvai), plria, banii, incapacitatea btrnului de a sesiza rcoarea bordeiului sunt
atitudini i gnduri ale vieii materiale, ale realului, semnificaii ale profanului, ale lumii
obinuite, ce devenise sufocant pentru profesor. Din aceast cauz, probabil, simte o chemare
nedesluit spre moarte, Gavrilescu fiind atras de umbra i rcoarea nucului din grdina
igncilor i, fr s-i dea seama, se trezete n faa porii, unde l ntmpin o neateptat,
nefireasc rcoare.

Secvenele II, III i IV se desfoar n locul numit La ignci i sunt dominate de planul ireal,
sugernd pregtirea spiritual iniiatic pe care Gavrilescu trebuie s o parcurg dinspre via
spre moarte. El se trezete deodat n faa porii, poarta semnificnd intrarea ntr-o alt lume i
nceperea iniierii, adic ieirea tun spaiul profan i accederea ntr-un spaiu spiritual sacru. O
tnr oache l invit nuntru, l conduce la btrna care i cere s-i aleag o fat i profesorul
respinge nemoaica (nu nemoaic). l ntmpin o fat tnr, frumoas i foarte oache,
care-l conduce ctre o csu veche, n timp ce Gavrilescu aude n deprtare uruitul metalic al
tramvaiului, care i se pru insuportabil. Btrna i cere s-i aleag o fat, dintre o iganc, o
grecoaic, o ovreic, deoarece Gavrilescu respinsese nemoaica (nu nemoaic). Baba i cere
300 de lei, iar el socotete din nou c suma este contravaloarea a trei lecii de pian i se
confeseaz spiritual, sunt artist, motivnd c numai pentru pcatele mele am ajuns profesor de
pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pur. Ceasul de la bordeiul igncilor sttuse,
ntruct noiunea de timp avea aici alte dimensiuni, nu e grab [...] avem timp.

O emoie puternic puse stpnire pe el, i se simi deodat fericit, parc ar fi fost din nou
tnr. n bordei l ntmpin cele trei fete pe care le alesese, o iganc, o grecoaic i o ovreic, i
se face sete, stare motivat de cldura obositoare pe care o ndurase afar, n lumea real. Fetele
se amuz de starea lui confuz, semn c el se desprinsese de viaa concret, ale crei repere nu se
mai regsesc aici i constat c lui i este fric. Gavrilescu se apr, motivndu-se din nou
spiritual, c a trit un vis de poet i a simit n tineree o pasiune nobil, a iubit-o pe
Hildegard, aadar are pregtirea spiritual, superioar de a putea depi barierele vieii reale,
ctre o alt lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici iganca, nu poate trece prima prob
iniiatic, i, ca urmare, nu poate transcende spiritual i fetele l prind ntr-un cerc ameitor, ca
ntr-o hor de iele. El i pierde contienta, intr ntr-o stare superioar de vis, care este prima
treapt de iniiere spre o alt lume.

Gavrilescu se trezete ameit i confuz, ntr-o lume ciudat, ncperea i este total necunoscut,
cu paravane multicolore, cu aluri i broderii i se gndete c totul era o iluzie, obiectele fiind
reflectate i multiplicate de oglinzi. Simte o fericire total, o nemaipomenit beatitudine i se
risipi ca un fior cald n tot trupul, i amintete c visase, ncurc elementele reale (aria) cu
amintirile din tineree i se refugiaz n art. Fetele i reproeaz reciproc faptul c l-au lsat s
se agae de amintirile lumii reale, care sunt piedici n evoluia iniierii spirituale, de aceea s-a
ncurcat din nou i n-o s mai tie cum s ias. Ele insist s ghiceasc iganca, deoarece n-o
s-i par ru.

Gavrilescu nu poate ghici, pentru c, spun ele, i-a adus aminte de ceva i s-a pierdut, s-a rtcit
n trecut. Dac el ar fi ghicit iganca, pentru c sta-i jocul, l-ar fi plimbat prin toate odile,
ar fi fost foarte frumos, dar el se repezi la pian i ncepe s cnte cu toat puterea, parc ar
fi vrut s intre tot mai adnc ntr-o stare artistic superioar. Se simte singur n aceast lume total
necunoscut pentru el, se lovete de paravane sau obiecte neidentificate, cci nu le cunotea
formele, cldura l sufoc din nou, nu se mai recunoate nici pe sine, este mai slab dect se
tia, cu oasele ieindu-i prin piele [...] aa cum nu se mai vzuse niciodat, semnnd cu un
cadavru. Se simte nfurat strns ntr-o draperie, ca ntr-un giulgiu mortuar i nelege c se va
sufoca, apoi i pierde total percepia lumii nconjurtoare, sunetele preau necate n psl,
semn c lumea ctre care se ndrepta era necunoscut i inedit.

Ilustrnd fantasticul nuvelei, semnificaiile acestor secvene sugereaz - manifestarea sacrului n

profan - hierofania - bordeiul ilustreaz mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre via spre
moarte, un spaiu iniiatic ctre o alt lume spiritual, baba care cere vam la intrarea n bordei
poate semnifica Cerberul, paznicul integru al porii Infernului; fetele simbolizeaz ielele (mitul
ielelor spune c cine le vede dansnd, moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul morii n
templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistic, avnd puteri magice asupra
spiritului. Iniierea lui Gavrilescu este greoaie pentru c profanul din el este o frn permanent,
el agndu-se mereu de trecut, de viaa pragmatic, material. Visul este o prim treapt a

iniierii, iar zbuciumul lui de a scpa din draperia care l strngea ca un giulgiu poate fi comarul
traversrii materiei de ctre spirit.

Gavrilescu, ales n mod anume dintre indivizii oarecare, teri, anonimi, triete o experien
iniiatic, de care uneori se teme, alteori nu o contientizeaz. Personajul este nemplinit pe plan
erotic, deoarece el fusese nevoit s renune la iubita sa, Hildegard, pentru Elsa, din datorie civic,
decizie impus de norme sociale (exterioare lui). Nemplinirea lui este i pe plan profesional, el
devenind un biet profesor de pian pentru pcatele mele i ncearc s se regseasc spiritual:
eu nu sunt oricine [...], sunt artist. Cu toate cestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte:
i-a fost fric!.

Secvenele V, VI i VII sunt dominate de planul real, n care revin gesturile, obsesiile i
simbolurile din prima secven, ca sugestie a vieii mereu aceeai, monoton, banal, obositoare.
Gavrilescu povestete babei stadiul iniierii lui, accentund chinul din ultima etap a traversrii
strii de la materie la spirit, m-am vzut gol i am simit draperia strngndu-se n jurul meu, ca
un giulgiu [...] ce-am mai ptimit, face legtura cu viaa real, apelnd la aceeai oboseal
sugerat de cldur i de colonelul Lawrence. Intrnd n lumea real, se urc n tramvai, se
confeseaz cltorilor, spunndu-le c i-a uitat servieta n strada Preoteselor i le mrturisete
obsesia nemplinirii: Eu, pentru pcatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost fcut pentru
asta....

Coboar din tramvai la staia Preoteselor i constat c la nr. 18 nu mai locuiete doamna
Voitinovici i nici Otilia, ci familia Georgescu. Afl de la o vecin c doamna Voitinovici se
mutase de opt ani n provincie, dup ce se cstorise Otilia. Totul este confuz pentru Gavrilescu,
se urc n tramvai, i caut portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, d taxatorului o
bancnot i afl c banii se schimbaser de un an, discuia despre ignci strnete reacii
pseudoscandalizante (e o ruine), Gavrilescu se simi deodat obosit, istovit. Se ntoarce
acas, unde constat c acolo locuiete altcineva, dup care se duce la crciuma din apropiere i
afl c soia lui, Elsa, plecase n Germania, dup ce a disprut Gavrilescu. La toamn se
mplinesc 12 ani.

Vlguit, Gavrilescu se urc ntr-o birj i cere s-l duc la ignci, atmosfera ine de fantastic,
este o noapte frumoas i miroase a regina-nopii. Birjarul, fost dricar, sensibil (mi plac
florile, caii i florile), fire de artist, l ajut s ajung dincolo, trecndu-l prin locuri impuse de
tradiia nmormntrii, urmnd un drum prestabilit, oprindu-se n dreptul bisericii, unde sunt
fel de fel de flori i-l consoleaz n-o s v par ru....

Ultima secven este dominat de planul ireal i se petrece la ignci, unde Gavrilescu este
primit de bab, pltete suta de lei, constat c e trziu i-i cere iertare. Baba continu
iniierea lui Gavrilescu, l previne s nu se rtceasc din nou, i spune parola (Eu sunt, m-a
trimis baba) i-i explic drumul: s numeri apte ui. i cnd oi ajunge la a aptea, s bai de
trei ari. El se ncurc n numrarea uilor, se simte sleit de puteri, intr ntr-o camer la
ntmplare i deodat simte un parfum uitat, acela al lui Hildegard. Gavrilescu se disculp,
ncearc s-i explice atitudinea din tineree, cnd starea spiritual fusese nvins de starea
material dac a fi avut ceva bani la mine..., dar acum nu mai am nici cas, nu mai am
nimic.

Hildegard, care poate semnifica mitul luntraului Caron (care cluzea sufletele morilor din
lumea vie n lumea cealalt, peste apa Styxului) i spune vino cu mine, lui Gavrilescu i e
fric i ncearc o ultim agare de real, ah, plria [...] i voi s se ntoarc. Hildegard se
mir c el nc nu nelege ce i se ntmpl, fiindu-i greu s accepte i d vina pe faptul c sunt
cam obosit, dar parc ncep s m simt mai bine.... Se urc amndoi n trsur i acelai birjar
i duce spre pdure, pe drumul l mai lung, timpul fiind definit i acum de alte dimensiuni
(mn ncet. Nu ne grbim...). Gavrilescu intr ntr-o stare superioar, a visului (a crede c
visez), singura care permite omului s accead n lumea spiritual: Toi vism [...] Aa ncepe.
Ca ntr-un vis....

Finalul nuvelei este deschis i modern, ambiguitatea pdurii, a gesturilor protagonistului

inducnd naratarului (cititorului fictiv) o stare de confuzie, dndu-i libertatea de a interpreta
sensuri multiple i a avea stri emoionale contradictorii. Profesorul Gavrilescu este protagonistul
nuvelei i un personaj fantastic prin ambiguitatea construciei. Ca muzician, trimite ctre mitul
lui Orfeu, care a ptruns ntr-un alt trm spiritual, prin harul artistic pentru a-i regsi iubita, pe
Euridice. Aspiraia omului sensibil a artistului de a atinge absolutul prin propria menire, reiese
din autocaracterizare: Pentru pcatele mele am ajuns profesor de pian. Dar eu triesc pentru arta
pur. Profesorul de pian este ns nemplinit spiritual, att n planul iubirii, ct i n cel al artei
(muzicii). Dorina de a ptrunde n Shambala presupune lupt; pentru care trebuie s fii tnr,
puternic i Gavrilescu este istovit, trebuie s ai curaj i personajul este speriat i confuz (i e
fric) i trebuie s fii ncrcat de iubire, iar el nu se mplinise erotic, o prsise pe Hildegard.

Semnificaii

Nuvela ilustreaz aspiraia omului sensibil, a artistului de a atinge absolutul prin propria menire:
Pentru pcatele mele am ajuns profesor de pian. Dar eu triesc pentru arta pur. Setea omului
superior de a atinge absolutul n cunoatere este asemntoare cu aceea a lui Dionis din nuvela
eminescian: Iat o ocazie ca s-i mbogeti cunotinele (i spusese Gavrilescu atunci cnd

intrase n bordeiul igncilor). Dorina de a ptrunde n Shambala presupune lupt (trebuie s fii
tnr, puternic i Gavrilescu este istovit), trebuie s ai curaj ( i lui Gavrilescu i e fric) i
trebuie s fii ncrcat de iubire (i el nu se mplinise erotic).

Nuvela exprim drama unui ratat, a unui om ce s-a lsat dominat de profan, de viaa monoton
care-l apas, de banalitatea simbolizat de cldura sufocant. Deoarece este o specie epic de
ntindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat, cu personaje puternic
individualizate, opera literar La ignci, de Mircea Eliade, este o nuvel. Ca n orice nuvel
fantastic, n aceast creaie literar se manifest arta echivocului, a ambiguitii, realizat din
mbinarea realului cu irealul.

Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dup rzboi aduc n prim plan personaje care
triesc experiene insolite. Referindu-se la aceast proz fantastic, Dumitru Micu afirma: Pe
diferite ci, unor ini comuni li se revel sacrul. Respectivii devin actorii unor ntmplri care,
fr a fi palpitante, excelnd chiar prin banalitate, unele i smulg pn la urm din iluzie, din
insignifiant, din profan i i transport pe cellalt trm, al permanenelor.
: