Sunteți pe pagina 1din 3

Tinerete fara tinerete

Mircea Eliade In doua nuvele ale sale, Tinerete fara de tinerete si Les trois graces, Mircea Eliade transpune in schema epica o vziune originala asupra tineretii si nemuririi. El porneste de la ideea ca odinioara, in illo tempore , omul era pur, neconstrans sa suporte toate vicisitudinile vietii, intotdeauna tanar, dar ca printr-un accident, atributele nemuririi au disparut si, si odata cu acestea, si capacitatea fiintei umane de a avea o viata eterna. In Les trois graces nemurirea pierduta devine posibila, ca prin miracol, undeva, Romania comunista, prin cercetarile doctorului Tataru, care descopera sau mai bine zis redescopera serul care controleaza dezvoltareanelimitata a celulelor corpului uman, regenerandu-le la nesfarsit. Producereacancerului, crede doctorul Tataru, este si o explicatie care ar putea veni in sprijinulacestei ipoteze: in aceats teribila maladie, celulele se multiplica cu o vitezaincredibila, dar mecanismul initial, de regenerare controlata si necesara, este uitat,astfel ca organismul, in loc sa se insanatoseasca, sufera de o hiperinflatie de cellulesi moare. Informatia care permitea regenerarea este pierduta pe drum, fiind, intrealtele, inca unul dintre acele adevaruri originare care s-au pierdut.O alta modalitate de reintinerire este prezentata de Mircea Eliade in nuvelaTinirete fara de tinerete, in care cele doua planuri ontologice, virtual si concret,se confunda, personajul principal, Dominic, nemaistiind in final daca ceea ce i s-aintamplat, intinerirea, este ceva real sau a fost doar un vis al unui om mai in varstacare mai avea, inca o data, sa elimine neajunsurile specifice batranetii. O alta ide,cu aparente explicatii stiintifice , se ilustreaza aici: omul este asemenea unui sistemenergetic, de putere joasa, aflat in echilibru, prin nenumarate legaturi cu mediulinconjurator. Dar, ca o baterie ce se descarca treptat, prin utilizare continua, sicorpul omenesc, la randu-i, pierde energie initiala cu care a fost inzestrat, ajungand,in cele din urma la extinctie, cand totul este epuizat. I-ar fi necesar un surplusenergetic, care sa compenseze epuizarea treptata a finite. In nuvela, suplimentul deenergie folosita pentru intinerire, enorma, este adus, din intamplare, printr-unfulger infricosator, in timpul unei furtuni. Ciudat este faptul ca Dominic, eroulpovestirii, traieste, odata cu avatarurile tineretii, si o regresiune in timp, catre omemorie ancestrala, venindu-i in minte cuvinte din limbi de mult disparate si imaginiale unor ere revolute. De fapt, Mircea Eliade ilustreaza epic doua modalitati de aobtine nemurirea, una in Les trios graces, pe cale chimica, precum la vechiialchimisti din Evul Mediu, imaginata si de Simone de Beauvoir in romanul Toti oamenii sunt muritori, si una pe cale energetica, in cealalta nuvela, Tinerete farade tinerete. Les trios Graces sunt trei cabane din muntii helvetici, undeva nu prea departede Vevey, un loc mirific, acoperit de zapada, cu brazi in jur. Les trios Graces erau,in acelasi timp trei frumoase locuitoare ale tinuturilor muntoase din indepartataElvetie, camarade de studentie ale celor trei romani. Povestirea inseamna oreaducere la suprafata a unor lucruri demult uitate, prin amintiri ale unor oameni invarsta, acestia rememorand cu nostalgie vremurile trecute, cand erau tineri siintreprinzatori. Numarul trei este magic, trinitatea fiind de mai multe oriprezentata in simbolistica religiilor. Cele Trei Gratii sau Les Charites reprezinta infond unitatea, fiind zeitele frumusetii. Situarea actiunii intr-un loc departe demetropala cea plina de oameni, aflati in cautarea aventurilor facile, deschideperspective pentru o bresa in datul cotidian, pentru ireal. Ruperea de real trebuiesa se produca undeva, la capat de lume, unde nu actioneaza mentalitati primare,unde interfata este posibila, la mare departare de civilizatie, in plina salbaticie anaturii. Privite acum dinspre viitor spre trecut, cele trei elvetiene apar ca nistefapturi misterioase, fara conotatii de normal. Apelativul dat de cei trei studenti, de

Les trois Grasses , dispare, lasand loc unor altor imagini cu totul diferite. Cele treipot fi considerate drept niste divinitati primordiale, care, in joaca, iau formeumane, antrenand in scenario ludice simturile bietilor muritori, retragandu-se apoi laloc, in acel nonspatiu atemporal, caracteristic divinitatilor.In plan real al actiunii, trei fete cu nume frantuzesc se intalnesc pentru unscurt rastimp cu trei studenti romani aflati la studii, Tataru, Hagi Pavel siNicoleanu, pentru a se pierde apoi, nestiute, in nemarginirea lumii. Acesta este joculGratiilor, hora ritual ape care o fac la intervale de timp bane definite, in jurulpamantenilor alesi, luandu-le mintile, pentru a disparea pentru totdeauna din fataochilor uimiti. Timpul rememorat de cei trei studenti e trecut, lasand loc altorspatii, altor oameni: ,,partea asta a Carpatilor nu seamana cu Elvetia alpina, darcare nu mai sunt asemenea celor dinainte. Yvone, Henriette, fiecare dintre eleavand o individualitae aparte, si inca una, necunoscuta, sunt numele celor trei fetede odinioara, dintr-o Elvetie cu mici cabane, avand in curte ,,pitici si un bazinsmaltuit, albastru.Roata timpului s-a mai invartit o data, lasand in urma acele locurisi clipe, in teribila sa montagne russe. Hora celor trei Gratii este de fapt horatimpului, care nu-I lasa in urma pe cei care nu-i pot rezista.Les trios Graces sunt ultimele cuvinte rostite de doctoral Tataru inaite de amuri. Semnificatia acestor cuvinte scapa celor trei care il insoteau pe doctor inexcursia sa la munte, aducandu-le aminte de acea cafanea discreta, ,,Les Vosges,unde Henriette, una dintre gratii, ce avea pe vino-ncoace, striga ,,Vive la Roumanie si Vive les allies. Lucrurile, la inceput in aparenta banale, isi schimba deodatacontextul: in acea dupa-amiaza, al munte, cineva, unul dintre cei apropiati, murise,aproape copilareste cazand intr-o rapa. O moarte care se intampla oriunde pe glob,poate in orice secunda, dar aici individualizata, fiind a unuia dintre prietenii lor ceimai buni, doctoral Tataru. Dar o moarte care dovedeste ceva: e fenomenul cel mainedorit, cel mai regretabil, pe care fiecare trebuie sa-l intampine la un anumemoment, fiind un fel de implinire a existentei. Teroarea mortii il insoteste pe om dinclipa in care s-a nascut, fiind amplificata cu mici pasi: un rid care apare acolo undenu trebuie, un organ care nu mai functioneaza bine, o fata imbatraniata. Aceastateroare de aneantizare este, fara indoiala, si cauza mortii doctorului Tataru. Despreenigmele doctorului Aurelian Tataru vorbesc, dupa moartea acestuia, prietenii saidin tinerete, analizand ipotezelestiintifice care au stat la baza experientelor sale.Pierderea inocentei initiale, in favoarea unei cunostiinte limitate, este cauzadecadentei omului, astfel incat el nu mai recunoaste miracolul, nu-l mai poatepercepe, simturile sale sinergetice si cele transgresionale fiind pierdute.Personajele care discuta despre moartea doctorului sunt Zalomit, specialist inbotanica, avand in acelasi timp preocupari poetice, doctorul Nicoleanu si Hagi Pavel.Noaptea este prilej pentru cei trei de a analiza opera doctorului, mort din cauzenecunoscute pe o coasta de munte, cazand intr-o prapastie. In taria noptii, vorbeledobandesc rezonante caudate. Tataru gasise o matoda de a trata cancerul sau, maimult, care ajuta la reintinerire, canalizand dezvoltarea anarhica a celulelor corpuluiintr-una ordonata, folosita pentru regenerare. O inviere cu ramasite arhaice demitologie iraniana, in care cel adormit este trezit cu fortza la viata.Drumurile celor trei colegi de studentie se despart, fiecare urmandu-si caleaproprie, pentru ca apoi sa se reintalneasca cu prilejul acestui tragic accident. Totitrei umblau unul in spatele celuilalt, pe o potece de munte, undeva departe, apoi s-audespartit, doctoral Zamolit pentru a observa mai atent niste plante, iar celalalturcandu-se pe o poteca mai razletita. Intre timp cei doi aud un srigat si il vad, maibine zis si-l inchipuiepe doctor rostogolindu-se de-a lungul pantei fara rasuflare.Odata cu venirea politiei, primul dintre cei interogati a fost Zalomit. Lucrurile incepsa devina clare din discutia ce se desfasoara pas cu pas, intr-o atmosfera incarcatacu fum si miros de ferigi. Semnificatii in plus adduce Calinic, un fel de profet invarsta de 70 ani, cu par alb, ingalbenit de ceva vreme, cu barba rara. Fosca ramanesa traiasca pana la sfarsitul veacurilor, neimpartasind soarta celor care vor fi

oalesi ulcele, tarana uitata, el si soarecele,care sorbisera din acel leac extreme, daruitcandva de un necunoscut alchemist italian, un batran.