LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, NR 2 - Februarie 2018

LUCEAFĂRUL DIN VALE
Revistă de cultură şi artă

Anul 1, nr.2- februarie -2018
Apare lunar
1
LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1,Nr:2-februarie 2018
LUCEAFĂRUL DIN VALE,fondată in ROMÂNIA – ianuarie 2018
Revistă de literatură,cultură si artă
Persoana iniţiatoare:
Kessy Ellys Nycollas - Membră a Uniunii Artştilor Plastici - Sucursala Vâlcea
Preşedinte onorific :
PUIU RADUCAN - Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Președintele Uniunii
artiştilor Plastici - Sucursala Vâlcea
Colectivul de redacţie:
Kessy Ellys Nycollas - director
Puiu Răducan -
Colaboratori:
Angela Burtea - proză - Membră a UAP - Sucursala Vâlcea
Cornelia Diţă - poezie
I.D.Sicore - poezie şi proză
Kessy Ellys Nycollas - poezie, proză,pictură, quilling
Liviu Brezeanu - sculptură
Puiu Răducan - poezie şi proză
Mugurel Puşcaş - poezie
Roberta Sandra Pilipauţeanu - poezie
Maria Tomița Corini - poezie
Victoriţa Ileana Stolojanu - proză
Dan Șalapa - poezie
Tehnoredactare:
Kessy Ellys Nycollas
Coperta:
Kessy Ellys Nycollas
Date de contact:
oelena29@gmail.com
puiuraducan51@yahoo.ro
Luceafarul din vale
Telefon redacţie:
0761623572
Program:
LUNI - VINERI - 8:30 - 12:30
Notă: Membrii colectivului de redacţie al revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE îşi rezervă dreptul de a
selecta materialele trimise înainte de a fi publicate.
Obligaţiile autorilor:
Îşi asumă întreaga responsabilitate atât pentru originalitatea creaţiilor literare trimise, cât şi
pentru corectitudinea lor.
Păstrează o exprimare decentă, fără referiri discriminatorii, mai ales în textele cu teme religioase,
sociale, politice.
Materialele vor fi transmise în format doc. Arial 11, pană la data de 10 a fiecarei luni,scrise
corect și cu diacritice
Ne asumăm toată responsabilitatea pentru materialele primite. Le vom folosi doar pentru
publicare în revistă, nu în alte scopuri.
Copyright 2017 - Utilizarea totală sau parţială a materialelor publicate este permisă numai cu
acordul autorului.
Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea,

Str. Ion Referendaru, nr. 4, Bl. A18, Sc. A, ap. ISSN 2601-4637
2 ISSN-L 2601-2650
Web: www.proscoala.ro
E-mail: mitica_ciobanu@yahoo. com
Telefon: 0 748873966
2
Februarie, Luna Dragostei, cel mai emoţionant sentiment!

Când vorbim despre DRAGOSTE, vorbim despre cel mai emoţionant, cel mai tandru, cel mai extra
ordinar sentiment pe care omul, sufletul uman, îl poate exprima vreodată. Când o persoană este
îndrăgostită are cel mai tandru comportament deoarece dragostea este cel mai senzual şi delicat
lucru care i se poate întâmpla sufletului iar aceste momente le putem păstra pentru totdeauna
neschimbate doar în scrieri, fotografii şi înregistrările video ale momentului,deoarece viaţa este
făcută să ne alterneze momentele ca să nu ne plictisim.Este uşor să înţelegem un cuplu cuprins de
un astfel de sentiment deoarece li se poate citi pe față fericirea şi romantismul lor. Aşa după cum
se ştie, lucrurile frumoase, fie ele oricât de mici, într-o chestiune atât de delicată precum
dragostea, ajută extra ordinar de mult minţile care vor să exprime frumuseţea momentului, prin
poezie, proză, pictură. Știm cu toţii că dragostea este prezentă pretutindeni şi la toate vârstele. De
aceea am curajul să cred că revista noastră va fi un cadou potrivit dar şi plăcut atât pentru cei
tineri,cât şi pentru cei în vârstă,amintindu-le că fără dragoste sufletul moare încet dar sigur, că
dragostea este hrana şi combustibilul sufletului şi că omul nu poate muri atâta timp cât încă
iubeşte.Dragostea este unicul medicament eficient pentru vindecarea sufletului şi în mod
paradoxal, este gratis atunci când egoismul, invidia, orgoliul şi oricare altă formă de răutate dispar
din sufletul şi mintea omului. Noi toţi de aici, suntem persoane creative şi iubitoare de frumos,
dornice să păstrăm senzualitatea şi prospeţimea relaţiilor noastre. De aceea am puterea să cred
că această revistă vă va face o reală bucurie şi vă va trezi şi mai puternic,în sulete,dragostea
pentru semeni dar şi pentru literatură, artă şi cultură.
Nu uitaţi că: doar respectându-ne, iubindu-ne şi declarându-ne iubirea unii altora, putem face o
lume mai frumoasă, mai fericită.
Cu iubire şi admiraţie,
KEN
3
ANGELA BURTEA
-ROMÂNIA-
Durerea mugurilor de cireș
Plesnesc mugurii cireșului în toiul iernii!

Stau aliniați pe crengile obosite, rânduiți după
Tainice reguli, cum numai natura le gândește
Pe toate. Strălucesc în bătaia soarelui,de raze-
le dulci, care și-au înmuiat trupul în nectarul
luminii. Razele amăgitoare. Știu ce fac!Acum,
zâmbesc și-și rotesc chipul după mișcarea
molcomă sau vijelioasă a pomului, neștiind că
gerul imprevizibil îi va strânge cât de curând în
chingile sale. Îi priveam în dimineața acelei
zile, altfel decât până atunci, și-mi aminteam
de primăverile noastre, când lacrima florilor înmiresmate ajungea tainic în camera inimilor
îndrăgostite de frumosul din noi. Se adăpostea sub geană somnului, ne alinta cu sărutul cel
dintâi al zilei, gâdilând ca un ghiduș simțurile olfactive. Așa ne trezeam, sub auspiciul bucuriei
și-a tinereții, căci doar floarea cireșului cunoștea povestea începutului. Sub faldurile lui, brodate
cu albul sidefat al florilor, mi-am închinat restul zilelor, sperând ca ele să strălucească de-a
pururi, asemenea luminii înfășurată printre ramuri și falduri. Nu era dimineață în care să nu-mi
botez gândurile cu aroma speranței venită de departe și să nu-mi scriu pe răvașul clipelor
țelurile vieții. Erau mărețe și încrezătoare, că anii cei tineri și frumoși, și nu îndrăzneau niciodată
să se lase îngenuncheate. Păreau smulse din taina marilor cuceriri și zămisleau de fiecare dată
alte și alte visuri. Împrumutasem curajul din îndrăzneala și gingășia florilor de cireș și-mi
repetam întruna că va sosi ziua în care frumusețea creației mele va fi asemuită cu minunea
pomului înflorit, iar eu voi culege roadele muncii mele întocmai cum oamenii culeg cu nesaț
fructele pomului aflat la maturitate. Mi-am făurit visuri dimpreună cu tine, acolo, în casa
speranței, așezată strategic sub poala albă a cireșului. Și-a venit ziua în care ai rupt nemilos din
crengile protectoare, rupând totodată din speranțele mele, distrugând cu dibăcie o parte din
lucrul mâinilor și-a minții mele. Le-ai tocat cu gânduri diabolice, măcinându-le cu toată răutatea
pământului, apoi ai aruncat praful lor peste pragul casei. De-atunci, niciodată, mireasma florilor
de cireș n-a mai pătruns atât de misterios ca altădată. Acum, privesc spre mugurii pomului
nostru și plâng de mila lor. Într-o zi, gerul nemilos al iernii va complota cu vitregia Crivățului și
vor ucide cu bestialitate inocența și bucuria mugurilor. După baia de lumină și căldură, în care
au zâmbit lumii, se vor strânge în cămașa vremii, apoi vor agoniza sub imperiul ghețurilor. Și
cum natura știe întotdeauna ce face, va elibera curenți reci, și-n libertatea lor își vor pune la
bătaie puterile nebănuite ale distrugerii.
4
Frumusețea mugurilor va muri sub privirile noastre. Gerul și vântul nu stau la povești, n-au
stat niciodată să soarbă aburii cănilor cu vin, n-au știut să privească galeș spre lucrarea magică a
omenirii. Gerul și vântul ucid, iar mugurii vor cădea săgetați la pământ și se vor lăsa călcați de
bocancii nemiloși ai omenilor, inclusiv ai noștri. Nimeni nu le va auzi strigătul, nici măcar tu,
deoarece glasul lor a fost înăbușit din timp și nu trebuia auzit, nici salvat. Iar tu nu știi a iubi, n-ai
știut niciodată. Doar ai mimat! Prost și nefast exercițiu!
Voit sau nu, ai împrumutat din tăria gerului și-a vântului și-ai omorât speranțe, visuri și
crâmpeie de viață. Ai lăsat în urmă micimea faptelor tale, împroșcând cu dibăcie creația visului de
odinioară. Păcat!
Azi, n-adun între palmele reci, decât restul mugurilor înghețați. Ei nu mai simt durerea, eu...
da! Cine i-o fi pus, Doamne, să se scalde în strălucirea înșelătoare a lui Gerar?
Nimeni nu părăsește pe nimeni, pur și simplu unul merge mai departe. Cel care rămâne în
spate, crede că este părăsit.
-MIHAIL LITVAK -
Citate despre iubire

Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea. – Lev Tolstoi
Cine iubește si este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte. – Octavian Paler
Iubirea este o stare în care fericirea altei persoane este esentială pentru a ta. – Robert Heinlein
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu e nimic mai artistic decâ iubirea.-
Vincent van Goghate
Să dăruiești totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată: asta înseamnă iubire. – Albert Camus
De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem. – Mihai Eminescu
5
Trecerea timpului
Pe mâna ta este scris timpul.
E viaţa scursă printre ani
Cu dorul, şi visul, şi-amorul,
E floarea adunată-n pom,
E rodul vieţii unui om!
Pe chipul tău e desenat timpul.

E gândul măcinat în ani
Cu munca, nesomnul şi drumul,
E soarele umbrit de nor,
E zborul vieţii unui om.
Amară și dulce cafea... În ochii tăi se vede timpul.

Cernut prin negura de fum,
Sunt paşii adunaţi în mersul
Sub lacrimă de-amară cafea, Domol sau transformat în scrum,
Licoare de dulci amintiri, E plânsul vieţii unui om.
Alene, pe braț, mi te-așezi
Și-n taină... miracol, suspin... Pe trupul tău se joacă timpul.
Brăzdat de fulgere şi dor,
Amarul și dulcele-ți sorb E lacrima ce-a curs în taină
Din buzele moi de cafea Ascunsă-n dosul unui văl,
Și-n goana dorului meu E visul vieţii unui om!
Adulmec sfielnic păcatul... De: Angela Burtea
Îți tremură gândul pribeag,

Iar trupu-ți mă-mbie din nou
Și-n aburii, fum de cafea,
Te-alint și te-ador ca pe-o stea.
Mă lasă, iubito, și-acum...

Cum și-altădată primeam,
Sărutul iubirii din noi
Cu-aromă de-amară cafea.
Mă lasă, iubito, și-acum

Și mâine, pe seară, de-oi vrea,
Ca-n palmele mele să arzi Îmi doresc să îţi spun cât de multe te iubesc, să te văd
Sub bobul de-veche... cafea!
în fiecare zi, să-ţi ştiu bucuriile şi să-ţi alin necazurile.
De: Angela Burtea
6
ION CUZUIOC
- REPUBLICA MOLDOVA -
Breviar bibliografic
 S-a născut la 16 septembrie 1949 în familia intelectualilor Valentina şi Pavel Cuzuioc din
comuna Ţareuca, judeţul Orhei, Republica Moldova.
 După absolvirea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ,, N. Testemiţanu” e
medic, şef de secţie la Centrul de Medicină Preventivă din Călăraşi.
 Medic-şef adjunct la Centrul Sănătăţii al Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova
(1979-1988).
 Preşedinte al Fondului Carităţii şi Sănătăţii din Republica Moldova (1988 până în prezent).
 Membru constituant al Congresului Uniunii Europene a Carităţii(1992).
 În 1992 la Vatican se întâlneşte cu Papa de la Roma, Ioan Pavel II, care-i
binecuvântează activitatea.
 Preşedinte al Confederaţiei Asociaţiilor de Caritate din Republica Moldova (1994).
 Copreşedinte al Fondului Internaţional al Carităţii şi Sănătăţii (1996).
 Eminent al Ocrotirii Sănătăţii.
 Medic specialist Sănătatea Publică şi Managementul Sanitar (categorie superioară).
 Preşedinte al Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor, Republica Moldova.
 Distins cu Ordinul ,,Gloria Muncii”, Titluri Onorifice: ,,Ambasador al Păcii” (ONU) și
„Ambasador al Culturii Păcii”(Asociația Europeană a Societății Civile) ; Distincţia ,,Coroana
Păcii”(ONU); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2000), (2009), Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România (2014, 2015, 2016, 2017), Premiul UNESCO şi numeroase
premii şi menţiuni la Saloane Internaționale de Carte, Concursuri și Festivaluri Literare
Naţionale şi Internaţionale.
 Cetăţean de Onoare al comunei Ţareuca, Rezina, Orhei.
 Membru al Uniunii Epigramiştilor, Uniunii Scriitorilor și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
România şi al site-urilor literare: Agonia.ro, Citatepedia.ro, Romanianhaiku şi Romanian
Kukai.
 Membru al Uniunii Cineaştilor, Uniunii Umoriştilor, Uniunii Epigramiștilor, Uniunii
Jurnaliştilor şi Uniunii Scriitorilor din Moldova.
 Membru al Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova.
 Membru al Senatului Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă din Moldova.
 Membru al Confederaţiei Internaţionale a Cineaştilor,
 Membru al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor.
 Membru al Asociației Canadiene a Scriitorilor Români.
7
Cu dragostea nu se glumește, dar umoru-n ea trăiește!

EPIgrame
Gentileţe Dragoste în vis
De ziua voastră, dragi femei Soţul, pe la miez de noapte,
Vă dăruiesc eu câte-o floare, Cuprizând nevasta-a zis:
Şi să uitaţi, ca de-obicei, - Dacă vrei reale fapte,
Ce v-am promis prin dormitoare... Hai să ne iubim în vis.
La vârsta a treia Condiţie

Când prin parc mai dăm de fete, Dacă vreai să prinzi vreun os,
De sărmane suferinde Cu femeia care-ţi pică,
Le-ntindem mese pe-ndelete, S-o dezbraci de sus în jos,
C-altceva nu ai ce-ntinde. ...Evident, când se ridică.
Un student la plajă Compasiune

Conduita de la şcoală Când m-aventuram cu vreo cadână,
I-a priit pe litoral: În anii buni era o cură;
Cum văzu o jună goală, Azi m-aş mulţumi şi c-o bătrână,
Şi-aminti de ... manual. Dar ce să fac fără dantură?!
Visuri plăcute După căsătorie la 1 martie

Mă bucur mult şi eu de vară Sub auriul lănţişor,
Şi-o aştept deşi-s bunic, I-am prins la piept un mărţişor;
Să mă plimb prin parc-afară Azi de nevasta cu tupeu,
Să mai văd câte-un buric. Sunt strâns de gât la piept şi eu.
Voiaj fără vize Avantaj în căsnicie

Şi la mare şi la munte Viaţa celor doi e-amară,
Huzuresc ca în Eden, Într-o lume foarte dură,
Că-s în stare să înfrunte Dar, oricum, e mai uşoară,
Toţi bărbaţii din Schenghen. Pentru cel mai bun de gură
Mărturisirea unei vecine Tot la vârsta a treia

Cu gripa aviară-i chin -Vă declar şi cu temei,
Şi nu mănânc atâtea ouă, Căci şi noi din când în când
Dar am noroc de un vecin Ne întrecem la femei,
Că mulţămită sunt cu două... Adevăr e – doar în gând.
Ghinion Milostenie
După cină-i zise moşul Vecina mea e bucuroasă
Babei pe un ton isteţ: O mai ajut la o adică.
- Ar cânta şi azi cocoşul, Îi port de grijă lângă casă
Dar nu iese din coteţ. Şi evident, de păsărică.
Artă subtilă
Pe la băi, peste hotare,
Cântă, joacă-a mea copilă,
Pagină:Ion Cuzuioc Dar primeşte onorare
Pentru-o artă mai subtilă.
8
C În amurg
O De: Maria Tomița Corini
R Te chem, iubite,
I La poarta sărutului,
N E locul minune
De întâlnire.
I
Cheița iubirii o porți
Cu tine.
T Deschide portița
O Și ia-mă de mână.
Cerul ne-aprinde
M Mii de steluțe.
Te aștept... I Mii de speranțe
de: Maria Tomița Corini Ne-adună în suflet,
T
Miracolu-ncepe!
Te aștept, A O poezie
Totul e trist când nu vii, Trece prin unda
Ce lungă-i clipa Nopții tăcute
Înfășurată în așteptare! M
Și vântul adie,
Tic-tac-ul inimii bate, A Ne cheamă, ne-mbie
Pieptul tresare... R În poiana speranței -
Te aștept!
I Ce bucurie!
Astăzi, nu poți să vii! Îți amintești?
Palpită suflarea, A
Măsuța tăcerii,
Ochii fug spre mare Ne aștepta -
Oaspeții sunt, valuri ușoare...
R Ce bogăție!
Te aștept! Oferindu-ne locul
Știu, mă porți cu tine, E
Pe scundele-i scaune,
Visul îmi dă aripi P Zeița dragostei
Să ajung la poarta U În preajmă ne sta
Inimii tale. Strângându-ne-n brațe
Eu sunt... B
Ne dezmierda,
Privește-mă! L Din noi doi
Desenează-mi un zâmbet! I Crea o ființă -
Mă-ncălzește gândul Adevărul iubirii -
Văzându-te când vii C
Și apoi ne-ncorona,
Pășind peste mare, A Ne lăsa în paza
Îți urmăresc privirea M Coloanei Infinitului -
Contemplată
Transparențele se spală
O Simbolul
Veșnicelor iubirii.
Figura-ți devine mai conturată L
…........................
Iar eu te caut D Brâncuși ne veghează.
Și atunci când ești
O Misterul cel mare
Totuna te aștept! Stă cu fruntea
V
În palme
A Meditând:
Ce ar pute să mai facă?
Iubirii
O nouă minune?...
9
Pe culmea viselor adânci Douășpatru-i
de:Maria Tomița Corini
Dragobete
de: Maria Tomița Corini
Mi-e dor de dorul tău aprins,
Mi-e dor de gura-ți dulce,
Când chipul tău aievea-n vis Ziua ta e Dragobete,
Mă ia și mă tot duce. Sfânt flăcău iubit de fete!
Și nevestele-ți șoptesc
Pe culmea viselor adânci, La ureche: ”Te iubesc!”
În freamătul de șoapte
Te caut până-n zori și-atunci Ești român din rădăcină
Te pierd, rămas în noapte.
Te-ai născut cu flori în mână
Te vreau aici, dar în zadar Să le dai pe rând la fete
Te chem din val de mare, Sărută-mă iubite! Cu iubire Dragobete!
Căci ochiul tău nu-i simplu dar - Maria Tomița Corini
E lacrimă ce doare! Fetele sunt șugubețe
Iubite, amurgul Vor iubirea să te-nvețe
Mi-e dor de dorul tău durut, Îmi face semn Și nevestele sunt bune
Mi-e dor ți-aș spune-ntruna, Cu mâna,
Ești chipul ce nu l-am avut, După tine mor nebune!
Cu ochii îi mângâi coama...
Ești marea și furtuna! Deschid încet portița gândului
meu Sărbătoarea românească
În dorul tău eu mă destram Și aștept să cadă Luna... Toată lumea s-o iubească
Cum noaptea-n zori se pierde, Îi simt umbletul gingaș, Douășpatru-i Dragobete
Te am în vis și-n gând te am Prudentă, La mulți ani băieți și fete!
Ești viață-n ramul verde! Lumina sa palidă-mi presoară
Peste așteptările mele... La mulți ani cu sănătate
Cu tine zbor Zăresc sărutul tău, iubite!
Și el coboară, Să avem iubire-n toate!
de:Maria Tomița Corini Și nevestelor mai june,
Pe pleoapa-mi tremurândă.
Îți simt suflarea, Să iubească, nu-s nebune!
Cu tine zbor,
Și-acolo unde gându-mi Mă gâdilă...
merge, Sărută-mă iubite,
În mintea mea ești tu mereu! Sărută-mă întruna
Cărarea vieții e o lege Până când fugi-va Luna
Cu tine merg spre apogeu! Dincolo
Cu tine zbor, îmi dai lumină, De muchia dimineții,
Cu tine dorm când odihnesc, Sărută-mă cu zarea, lumina,
Cu tine merg mereu de mână cerul,
Cu tine... Ziua, luna, anul,viața și
Șii că te iubesc? misterul!
Spre orizont aleargă vrerea, Sărută-mă iubite,
Dorința e să fim în doi. Sărută-mă întotdeauna!
Iubirea sfântă e averea Și dacă...
Ce leagă sufletul în noi. Vei adormi,
Suntem un templu în iubire, Îngrijorată, să știi
Suntem un tot, miraculos! Cu haina sărutului, iubite,
Lumină, dragoste, iubire Te voi înveli!
Bogați suntem – altar frumos!
10
DINICĂ CRISTIAN OVIDIU

-ROMÂNIA-
Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb,

Anton Pann –Personalitatea lunii-
Cu Anton Pann istoria literaturii române este darnică. Sunt mărturii despre el si opera sa, în
măsura în care acesta s-a bucurat de viaţă ştiind să preţuiască atât tumultul acesteia, dar şi împlinirea
spirituală.
Primul articol important îl publică V. Alecsandri în „Convorbiri Literare“ la data de 01/02/1872 cu
titlul „Cântece de stea si Povestea vorbei“, unde îi consideră opera ca fiind foarte valoroasă şi având
caracter naţional.
Primul biograf este G. Dem Teodorescu care în 1893 publică operele şi viata lui Anton Pann. Aceasta
realizează meticulos un prim rezumat pitoresc din care lipsesc însă unele elemente inedite ale vieţii
menestrelului.
Anton Pann, fiind pentru epoca sa un creator autentic, membru de seamă al lumii bisericeşti ortodoxe, dar si
laice va fi consemnat în toate istoriile literaturii române. Astfel în istoria sa, Nicolae Iorga îl caracterizează :
„Cântăreţul de giumbuşuri, lăutarul literar al petrecerilor, ghiduşul de iatacuri, amorezatul care
caută la ferestruicele căsuţelor de mahala, prinzând ceasul când lipseşte respectivul jupân, tovarăşul
ceasurilor de veselie ale preoţilor, dascălilor, ţârcovnicilor, cărora li zice pe glas de psaltichie lucruri care
fac parte din plăcuta slujbă a Satanei”.
Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist şi scriitor Anton Pann contribuie prin
personalitatea sa complexă la constituirea culturii noastre, rămânând atât în istoria literaturii, cât şi în cea a
Bisericii Ortodoxe Române.
Data naşterii sale este nesigură si se situează, între 1793-1797, la Sliven, în Imperiul Otoman, azi
Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, la Bucureşti, Ţara Românească. Anton Pann se naşte în
familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său ("vreun Pandele
sau Pantelimon", cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar
sau arămar. George Călinescu afirmă că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine:
„Cunoaşterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori
cuţovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie" 1. După numele tatălui, viitorul autor
se va semna pe manuscrisele primei perioade de creaţie cu Antonie Pantoleon
Petroveanu.
Izbucnirea unui nou război ruso-turc în 1806, care coincide cu anul morţii tatălui
său, face ca Anton Pann, împreună cu mama şi cei doi fraţi, să ia drumul pribegiei, la
Nord de Dunăre, în căutarea unei vieţi mai bune. De aici, însoţeşte trupele ruseşti, trece
în Basarabia şi se stabileşte la Chisinău, unde Anton Pann este acceptat la vârsta de 10
ani în corul bisericii mari din această localitate, datorită vocii sale frumos timbrată. Astfel
îşi află vocaţia de psalt şi învaţă limba rusă.
( continuarea în nr.3/ martie 2018)
1
Călinescu, G.: Istoria Literaturii Române, ediţia. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1985
11
Iubirea este cel mai
scump medicament
IUBIREA
pentru sufletului ….si
în camera de hotel
in mod paradoxal am dezgropat din cearșafuri
,poate fi primit sărutul
uitat la marginea lumii
gratis!
în care tu erai dimineața din
KEN ținutul
primăverii
iubirea scăpată din frâu
TRUPUL TÂU rupea maluri de lavă
sub atingerea luminii
te înconjuram cu flota
cu trupul tău uns de metafore
voi face proză la nesfârșit albastră
îți voi încondeia numele a păsărilor
ca într-un vechi calendar ce-ți purta inima
să-ți aflu neliniștea într-un compendiu despre
între paginile cărții iubirea aproapelui
întocmite la bătrâna mașină de scris ediție revăzută și adăugită
pe care soarele încă o mai caută
cu propriile brațe acoperite
să-i strălucească
precum tu cu sărutul ascuns între Colectiv de aripile unui soare mut
coperțile cărții pe care o scriem (ultimul dans) de uimire
te împaci să citești
De: Dinica Cristian Ovidiu
sentințele luminii
în care ne îmbrățișăm tremur într-un colț
singurătatea comună cu masca trasă adânc pe
rămâne de aflat iubirea suflet
din poemele cursive precum curcubeul se ascunde
versurile simboliștilor strivit de strigăte reci
de la un capăt la altul al tăcerii pașii sunt în cadența vântului
în scânteieri de o clipă
De: Dinica Cristian Ovidiu chipul uriaș al mulțimii
cântă în nebunia colectivă
imnul salvării voite
sub braț de flori să cadă
prizonier lucirii
și-n deznădejde să-și
fluture aripile asemeni soarelui Nu murim atunci când
ce minte
sub arcada timpurilor noi ne săturăm de viată ,ci,
din piepturi pavate cu iubire
Nu există logică masculină sau
se desprind glasuri de năluci atunci când viata se
feminină, exist capacitatea sau cu nările supuse transfuziei
incapacitatea de a gândi corect. de senin satură de noi.
De: Dinica Cristian Ovidiu
-MIHAIL LITVAK - -KEN-
12
MÂNĂ ÎNTINSĂ
O mână întinsă m-a salvat
de ger, iluzii și urât...
aș mulțumi, dar nu știu cât,
aș dărui , dar nu știu cui,
mână întinsă, tu să-mi spui...!
Doar gândul meu ce-a plecat,
în drum spre ea, a înghețat...!
CORNELIA DIȚĂ Toți ghioceii ce înfloreau,

-ROMÂNIA- ți-i dăruiam cu dor de primăvară, Dacă vrei să-i
m-am agățat de mâna ta într-o seară, demonstrezi cuiva
și de atunci,(neîncetat fior) ceva – înseamnă că
de mângâierea ei, mi-e dor !
trăiești de dragul
acelei persoane.
Știam că aveam albi ghiocei la tâmple,
iar puritatea lor, Dacă trăiești pentru
coboară-n suflet ,și îl umple tine, atunci nu ești
cu versurile unor îngeri, nevoit să îi
dovedești nimic
ca un mesaj sonor...! nimănui. -MIHAIL
O mână întinsă... LITVAK-
atunci când ți-este greu,
DOAR AL MEU! e ajutor prin oameni,
de la DUMNEZEU...! CREZI...?
Doar tu o să-mi răsari
Crezi tu că ne-am pierdut ?
cu orice colț de iarbă,
Că nu ne vom găsi nicicând
te rog nu spune nimănui
în lumea asta mare?
dacă întrebă,
Stupidă întrebare ...!
al cui vei fi,
Nici eu, nici tu , nu am putut!
și pentru cine crești,
Ne-am prefăcut în lacrimi,
pe cine bucuri azi,
când ne iubeam mai tare...
pe cine o să iubești...!
Cădeam ca frunza toamna,
dar și căderea doare!
Tot ce am scris,
Și cine ar fi crezut că...
doar pentru tine am scris,
are gust amar de însingurare ?
ce-am rupt din suflet,
Crezi tu că dacă atingi o floare,
n-o pluti pe ape,
ușor, cu blânde șoapte,
dacă mi-ai ține o carte
o mai doare?
de inimă aproape,
O doare răutatea
cu tine aș fi
ce-i smulge din petale,
în fiecare vis !
apoi căzute jos,
Tu ai sorbit din gândurile mele, Fă ceea ce-ți dorești fără a zdrobite în picioare,
uscate de razele de soare
le-ai adunat și le-ai trăit ? cere permisiunea, pentru că nu
de parcă nu a fost vreodată
De sete ți-au ținut,
știi dacă ți se va da acordul. – floare...!
te-ai regăsit în ele,
Ce suflet o avea acela, oare...?
și uneori, în taină le-ai citit...! MIHAIL LITVAK -
13
DOR DE TINEREȚE
Hai, spune-mi azi

dacă vreodată te-a cuprins
dor de tinerețe și de soare,
de florile de tei ce-au nins
poteca îngustă din pădure
și malurile de izvoare ?
MUGURI NENĂSCUȚI
Mai spune-mi
dacă ai plâns de fericire Aș spune azi că mi-este dor...
când ai iubit cu sufletul, iubire ? Mă mistuie ca un fior,
Hai spune-mi cine din palme dor mare de fiecare mugur nenăscut,
dorul ți-a sorbit, de fiecare zi ce fără voia-mi a trecut,
dar a plecat, de foșnetul de iarbă în blânde seri,
mințindu-te că te-a iubit ? de tine cel de azi, de mine cea de ieri...!
Câte zăpezi în sufletu-ți au nins Ce dor...!Și iarăși scriu ce gându-mi spune,

și-n loc de fulgi, când scriu, trăiesc aievea în altă lume,
dezamăgiri s-au prins...? și ca un mugur fraged , nenăscut,
De dorul te-a lovit, mi-e dor cumplit s-o luăm de la început...!
de câte ori
până la mine Să ne topim, apoi să odrâzlim primăvărateci,
ai vrut să zbori? tu vezi că amândoi suntem ostatici,
Eu, știu de câte ori în profunzimea stelelor din cer ,
mă întorc în amintire, iar ochii noștri în derivă, tremură de ger?
fiindcă am știut iubi,
IUBIRE ! Doi muguri înghețați...cine-ar putea să știe,
că încă un vis frumos a lăcrimat sub pleoape,
NESIGURANȚĂ că-l tot ascund mereu în poezie,
sperând că de-l ”citești ”, o să mă simți
Eu eram și nu eram aproape...!
doar în ochii lui ascunsă,
un fruct copt pe al lui ram,
supusă și nesupusă...!
Doar a lui și a nimănui,

umbra care-l însoțea, Pentru a obține succes va fi
îi vorbeam dar n-aveam cui,
mă vedea, nu mă vedea...! nevoie de răbdare şi multă
muncă. Nu dispera, vei obţine
Ascunsă și neascunsă,
verde crud în primăvară, chiar mai mult decât anticipezi.
ajunsă și neajunsă
de o lacrimă amară!
Simţi că te-ai blocat într-un cerc Nu există obstacole
Aveam aripi și n-aveam, fără început şi sfârşit? Nu panica, imposibil de trecut. E
pregătită de înflorire,
multe se vor rezolva de la sine. necesară o doză în plus
când zburam, când nu zburam
de-mi vorbeai de despărțire...! de efort şi voinţă.
14
CORINA DOȘOVEANU
MONEA
-ROMÂNIA -
CV LITERAR
de formație filologică ( Facultate de Litere)
profesor de limba și literatura română ( profesor titular la C.N. "Ion Minulescu" Slatina - 15 ani)
realizator, redactor tv la Novel tv Slatina ( timp de doiani)
actriță în trei trupe de teatru ( la Centrul Cultural "Eugen Ionescu" Slatina
poet.
Ca poet începe să scrie pe 4 martie 2017.

Debutează pe 4 mai în "Rivista Nouă" (redactor șef Florin Dochia).
Publică grupaje de poezii în revistele " eCreator" ( director Ioan Romeo Rosiianu), "Boema"
( redactor șef Cristian Biru) , "Literadura" ( redactor șef - Ștefan Teodor Cabel, "Parnas XXI",
redactor sef - Maricel Chișcă), "Cafeneaualiterară"- director Daniela Tiger, redactor șef Marilena
Tiugan), "Sintagme literare"- coordonator Geo Galetaru, "Oltart" - coordonator prof. Constantin
Voinescu
Concursuri
- 27 mai 2017 - Premiul al II-lea la Concursul National de Poezie " Ion Stratan"
( premiul I neacordat)
- 2 septembrie – Premiul VICTOR FRUNZA – publicarea volumului
"îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar"
la Festivalul International de Creatie Literara
TITEL CONSTANTINESCU, editia a X-a, în colaborare
cu editura RAFET
- 24 decembrie 2017 - Premiul I la concursul national " Poezia – oglinda sufletului", ediția a IV-
a , proiect condus de poetul Geo Galetaru, în colaborare cu editura Eurostampa, titlul de "volumul
de debut al anului 17" cu public area volumului " antifericire cu aripi", 2018
Volum de debut - " îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar"

-editura Rafet, 2017
-coperta și îngrijirea ediției - Florin Dochia
-prefață - Daniel Dăian
-coperta IV - portret de scriitor, autor Florin Dochia
-imagine prima copertă - Daniel Dăian
-ilustrații în interior - Cezara Monea și Damian Monea
Volumul al doilea - " anti fericire cu aripi"

-editura Eurostampa, 2018
-coperta - Eugen Matzota
-prefață - Eugen Pohonțu
-coperta IV - portret de scriitor, autor Daniel Dăian
-ilustrații interior - Cezara Monea
15
cașmir cronică de front

și îmi vei plăti greutatea iubirii plouă un război peste noi,
în aur și în cașmir, soldați fără arme,
vie întocmi ceruri în tranșeea asta murdară,
să nască îngeri-muguri săpată de-o armată de umbre.
în fanfare de alb,
un fel de nuntă sau de primăvară uite,
vestind. începe să vină tăcerea,
aruncă buzdugane de zgomote înainte
vei rupe lancea narvalului, ca un cor de goarne care anunță:
tu, centaur și mire, silence, somnul final.
să-ți aperi averea albastră
învelită în cașmir și în aur, Țipetele gloanțelor trec pe copite,
sortită-ți în o mie și una de nopți Adulmecă frica
de veșnicii Și caută cuiburi prin tine, prin mine
ca un amin dintr-o biblie ce se scrie În care să-și ouă moartea.
acum.
taci,
privește-mă prin timpul ăsta murdar de noroi
în ziua-mireasă dintr-un mâine curând, Și de plâns,
îți voi fi dar-alb sau cireș de zăpadă. crucea cu aripi negre
cașmir. poartă cizme cu tocuri autoritar de înalte
pe care le înfige ironic
în sângele scurs din păcatele noastre.
doar atunci și de spaimă,

în locul degetelor ne cresc nu-uri,
cu care ne agățam de marginea sfârșitului,
a mea suprapunem închisorile din piept,
noi, prizonieri de război.
dezvelește-ți ziua,femeie, Șipentru că

ți se încălzesc secundele pe coapse avem nevoie de lumină,
Și freamătă a prânzul cel mic călcâiul tău. dăm foc crucii.
uite, Corina Doșoveanu Monea / foto:internet
s-a făcut nouă fix la subsuoara ta de
dragoste,
iar tu încă îți mai întrebi genele
dacă au dat drumul dimineții pe-afară.
întoarce lumina cu fața la mine,
încolăcește-ți ultima clipă a somnului
pe visul meu treaz de bărbat.
buzele astea cu ochii închiși

ți le desfac cu cheia -n sărut,
îți las te iubescul în gură
Și un dor violent
Pagină:Corina Doșoveanu Monea
ca un deșteptător.
16
Adânciți în lumea lor
Prinși de-ai dragostei fiori Zi de zi și an de an
N-au habar și nu le pasă Se despart și se unesc
Viața lor e o poveste,
De târziii trecători,
O nuvelă, un roman
Care trec pe lângă ei Se-mpreună
Și la vale și în sus Când le e îngăduit,
Ce-i privesc și le zâmbesc Dumnezeu e ce decide
Făr-avea ceva de spus! Ceasul lor când e venit
Se opresc și-și trag suflarea Timpul însă trece-n goană

De-aia ei trăiesc cu foc
Sărutându-se cu drag
Scurta clipă de trăire
Și cuprinși în armonie Pentru ei - frumosul joc
Stau pe-o bancă într-un parc Între-acel tânăr și-o doamnă
KESSY ELLYS NYCOLLAS Tot șoptindu-și la ureche Ce n-aud de gura lumii
Vorbe despre dor pribeag Așa le-a fost ca să fie
- ROMÂNIA- Ce le-a luat liniștea Să trăiască ca NEBUNII!
Voci străine ziduri sparg!
Însă-n nebunia lor
Tot mai strâns o ține-n brațe, Ei trăiesc, nu se prefac!
Doamnei mângâindu-i sânul Nu ascultă vocea lumii
Și jurându-i fâstâcit Și nici jocul nu îl fac
UN TÂNĂR ȘI O DOAMNĂ C-o iubește ca nebunul Își trăiesc propria viață
de: Kessy Ellys Nycollas Și că-n fiecare seară Știind că este soarta lor
Înainte să-l ia somnul Și trăind în libertate
Nu uită să mulțumească Le este mult mai ușor...
Merg încet, se țin de mână
Și-și vorbesc cu-atâta drag Pentru dragoste lui
Domnul... Iar celor ce nu le place,
Trec pe-aleile cu flori
Ei împart dureri și doruri Tare-ar vrea să lase-un sfat:
Pe sub poale de castani
Unul către celălalt - Dragi iubiți nu suferiți!
Se privesc adesea-n ochi
Mulțumind lui Dumnezeu Că nu faceți vre-un păcat,
Vorbele le pun șirag
Că au sufletul înalt Căci iubirile pe pământ
Un tânăr și cu o doamnă...
Și că-n inimi au iubire Domnul Bunul le-a lăsat
Diferența ceva ani!
Cât au flori pe ei salcâmii Suferind nu construiți
Pași-și leagănă ușor Și-au puteri nebănuite Al smereniei palat!
Ambii trec sub clar de lună Să n-asculte gura lumii!
Dacă ați ști să vă iubiți
Sunt atât de fericiți
Fericiți ați fi în toate
Fiind iarăși împreună. Amintirile-i unesc
Și îi fac să se dorească Și precis n-ați mai gândi
El o prinde de mijloc
Deși știu c-a lor iubire, Nici o clipă către moarte,
Sărutând-o-ncet pe frunte
E puțin cam nefirească Fețele v-ar râde-n soare
Ea tăcută îl privește
Da-i de Dumnezeu lăsată Sufletele ar radia
Vorba vrând ca să îi asculte
De el e îngăduită Pe pământu-ntregii lumi
De aceea-s împreună Doar iubirea ar prima!
Un bărbat tânăr și-o doamnă,
si de ei este trăită -------------------------
Merg pe străzi îmbrățișați
Mână-n mână, ochi în ochi
De iubire sunt furați Cu privirile fragile
Nu mai văd și n-au habar Spun lumii că se iubesc
De nimic ce-i înconjoară Fericiți trăiesc momentul...
Sunt atât de fericiți După doi ani se-ntâlnesc
Nici nu simt că merg, ci zboară Și-n curând se vor desparte
Nimeni no ști’ până când
Însă amândoi vor duce
Iubirea-n suflet și în gând
17
Vinovați de iubire Fără iubire…..
de:Kessy Ellys Nykollas de:Kessy Ellys Nykollas
Inflorit-au în priviri... Nu ştiu de Dragobete a iubit şi el!

Vrei nu vrei, pe negândite Dar ştiu precis ca mulţi încă iubim...
Sentimente şi trăiri, Fără iubire sufletul e trist
Numai de noi doi simţite! Şi viaţa moare-‘ncetinel...
Răsfătându-mă în taină, Un Dragobete mai trăieşte azi în fiecare

Din priviri, fără cuvinte, Indiferent că este fată sau băiat...
Mi-ai pus iar venin pe rană Iubirea este un lucru mare
Răscolindu-mi taine sfinte! Şi e de Bunul Dumnezeu lăsat...
Şi îmi amintesc şi-acum, Iubiţi-vă!

Cât eram de tulburată, Iubirea este un sentiment ne egalat
Când privirea ne-o-ntâlneam Indiferent că se petrece în bordei
Simţindu-mă vinovată! sau în palat..
Ea izvorăşte din suflete frumoase
Dar şi când te-ndepărtai Şi îmbogăţeşte şi bordee dar şi case...
Şi priveam din urmă-ţi pasul,
Mă simţeam cum mă topesc, Tu nu lași societatea să Când eşti iubit parcă le ai pe toate
Că nu-ţi mai auzeam glasul! Visezi şi râzi în soare fericit!
te definească, pe tine te Nimic nu-ţi mai doreşti... nu-ţi mai lipseşte
Vântul seri învolbura, interesează cum ești tu Când simţi că eşti cu adevărat iubit!
Marea şi-mi răvăşea părul...
Lumea-n jur mi se părea, ca om, nu îți pasă dacă
Că ne simte adevărul!
cei din jur au aceeași
Taina nopţii fără tine,
Nu puteam s-o înţeleg, părere cu cea a ta. De
‘Mi era rău, deloc prea bine
Ne ştiind ce să aleg! cele mai multe ori,
ajungi să vezi lucruile
Mi-ai apărut... o nălucă,
Dar ştiam că te-aştept… total diferit.
Domnul, drumul ni-l încurcă
Şi n-aş vrea să suferim!
Cei ce se iubesc se recunosc după faptul

că, ambii, privesc in aceiași direcție….
Nu aștepți să se întâmple, ci faci tu să se întâmple!

„Dragostea adevărată vorbește acea
limbă care surzii o pot auzi si orbii o
pot vedea”.
18
AZILUL IUBIRII POEMUL PRIMEI IUBIRI
de:Kessy Ellys Nykollas de:Kessy Ellys Nykollas
Puiul meu! Să-ţi fie bine, Când eram tânără

Îţi ofer,, AZILUL MEU’’ credeam că aşa voi rămâne mereu…
Vreau să ştiu că esti ferice … Priveam femeile în vârstă
Martor îmi e Dumnezeu. şi îmi spuneam că ele bătrâne au fost!
Nu cere, AZILUL CRUCII’’ Acum când eu le-am ocupat locul
Că-l vei avea mult şi bine... încep să pricep…
Trăieşte-ţi viaţa ca,, pruncii’’ Cât de neînsemnaţi
Vino în braţe la mine! şi de naivi suntem!
Aroma de MĂNĂSTIRE, Şi iubirea mi se părea
Va dispare di’mprejur… că este cea mai minunată floare…
Te rog doar să-ţi vii în fire, Şi-am rupt din petalele ei,
Va fi bine totul, JUR! rând pe rând câte una!
Lumânările aprinse Acum înţeleg că nici aşa,
Duc focul către, fitil’’ schingiuită nu moare
Dar sunt, LUMÂNĂRI DE VISE’’ Iar fruntea imi este
Nu lumânări de AZIL... împodobită de florile ei!
SCHITUL ce-l păzeşti acum Doar culorile
Vreau să-l preschimbi într-un pat au pierit uitate de vreme …
Să mă ţii în braţe strâns Roşii maci, trandafirii aprinşi,
Şi... să-ţi simt un tremurat... albastrele... toate s-au dus!
Furtuna a început Mi-au rămas prinşi în plete,
Parcă aşa se cam aude... într-un dans, crinii albi…
Dau iubire împrumut Iar pe faţa ridată,
Nu te teme, nu te ascunde! un fals şi amăgitor surâs!
Mai ai multe de făcut, Cât de multe suflete
Nu ceda în fața sorţii! mi s-au jertfit din iubire...
Fă un vers mult mai plăcut Câţi cavaleri m-ar fi vrut...
Nu sta trist în faţa MORŢII... şi m-au plâns!
Rupe zalele ce-ţi leagă Dar! Le-am luat cu mine dorul...
Gleznele una de alta... şi am plecat în lume...
Ai putere... te dezleagă... ... acum, unii au murit,
Nu-ţi plânge la nimeni soarta! fără să le mai dau un răspuns!
Toţi ascultă apoi, râd Şi-acum retrăiesc, câte-o dată...
Nu-ţi e nimeni SOLITAR (mai visez la iubirile acelea
Tu trebuie să-ţi revii, pe care nici măcar în seamă nu le luam...)
,,FĂ RUGĂCIUNI LA ALTAR’’ Cum râdeam când ei se certau să mă aibă
Domnul, sigur va aude, Iar eu răsfăţată de toţi doar pe unu’-‘l iubeam!
Ce dureri grele te-apasă,
Apoi ochii-ţi va deschide Ce mult l-am iubit nu va şti niciodată…
Să vezi că viaţa-i frumoasă... Şi câţi ani am trăit cu regrete şi-am plâns...!
În ochii lui verzi mă pierdeam în visare
... ce mult am luptat să-l uit... să-mi revin!
Dar izbândă nu este... şi nici resemnare…

Şi cred cu tărie că, încă-l iubesc!
Iar de nu va mai fi pe pământ cu putinţă...
... în lumea celestă...
(cu siguranţă) o să-l reîntâlnesc!
19
Vorbe….de Dragobete
de:Kessy Ellys Nykollas
Azi se spune, se vorbeşte

De dragoste nebuneşte...
Dar nu cred ca mulţi să ştie
Că stă-n piept, sub flori pe ie!
Toţi o caută orbeşte

Şi de ea frumos vorbeşte
Şi copilul şi bătrânul
Dar nu ştiu de o vrea vreunul...
Sinceră, pură, curată,
Dragobete Cum se dăruia o dată...
indrăgostit Toţi o vor ca-n film trăită
Dar nu ştiu nici de există!
de:Kessy Ellys Nykollas
Caută cu disperare
După o dragoste mare
Dragobete, Dragobete... Care viaţa să trezească
O fi fost şi el cândva Dar o privesc de sub mască!
Îndrăgostit de vreo fată
Cum sunt eu de dumneata? Vor să fie dar n-ar vrea
Să-şi implice inima,
N-am crezut şi nu voi crede Cică a auzit cumva
Că-i posibil să mai fie Cum că boala e cam grea
O dragoste aşa nebună Şi nu scapi uşor de ea!
Cum e a mea pentru tine!...
Nu am somn şi nu am tihnă Ca muritori de rând….

Te caut mereu, mereu... de:Kessy Ellys Nykollas
Nu pot dormi liniştit/ă În lumea asta de poveste
Eşti mereu în visul meu!... Doar Dragobete mai iubeşte
Doar el mai ştie ce-i iubirea
Şi de-aş vrea să am pe alta/ul Şi unde se ascunde fericirea...
Ceva pune monopol
Nu am linişte nici pace Noi cei de azi ca muritori de rând
De nu vii... curând eu mor... Nu cred că mai cunoaştem, zău!
Un sentiment atât de sfânt
Lăsat de Dumnezeu! (pe acest pământ...)
Ne facem declaraţii de duzină

Şi nimeni nu mai are nici o vină
Nici pentru ce a spus, nici pentru ce a făcut
Toţi ştim că vrem, din ce în ce mai mult!...
Păi omule! dragostea nu'i marfă-‘n galantar

Printre cartofi şi mere şi mărar...
Ea se găseşte-ne suflete cu har
De unde mulţi, să o culeagă, n-au habar!...
25022018
20
ROBERTA SANDRA PILIPAUȚEANU
- GERMANIA -
Iubirea și munca – acestea

sunt pietrele pătrate care stau
la baza omenirii.
Sigmund Freud
Ana lui Manole

Ploaia
Ana lui Manole şi pruncii lor de piatră şi pruncii lor de
Plouă în neștire parcă viața toată piatră
Plouă peste
Pietre-n trupurile
cale stau noastre reci
şi-aşteaptă
Plouă peste ape, plouă
Drumu-i drum şi mi-e tot una peste zare
Plouă...când cu gloanțe, când cu inimi seci Unicul om cu care să te
De-or naşte un zid de piatră Pietre-n cale stau şi-aşteaptă
Plouă cu perfuzii
Fără uşă şi fereastră. peste trupul lut Drumu-i drum şi mi-e tot una
Mă-nchin icoană, te salut femeie compari ești tu, cel din
De-or naşte un zid de piatră
Peste pianina
Ziua-mi luminează ultimului
calea surd Fără uşă şi fereastră.
Te zăresc departe, chipul tău de Zeie trecut. Și singurul, față de
Noaptea îmi ajută luna Ziua-mi luminează calea
Plânge despărțirea
Paşii mi-i îndreaptă zarea care ne-a durut Noaptea îmi ajută luna
Plouă peste munte, plouă peste noi care trebuie sa fii mai bun Paşii mi-i îndreaptă zarea
Tu eşti cel ce mă adună.
Plouă cu durere, cu tristeți, ș-apoi... Tu eşti cel ce mă adună.
ești tu, în prezent.
PeRâd decapitații,
cărarea noastră moartea
veche se răzbună Pe cărarea noastră veche
Chiar acolo jos
Umbre nude, colorate pe eșafod lumesc Umbre nude, colorate
Strigăt de felină, urlet
Printre pietre stau de veghe de nebună Sigmund Freud Printre pietre stau de veghe
Cu durerea toată, toate
Sunt salcâmii de-altădată... le primesc Sunt salcâmii de-altădată...
Plouă la răscruce, ca pe trup căzut Las' să facă ce vor ele
În genuni
Las' să facăjivine
ce vorrageleși se asmut Zid din piatră de-or naşte
Ploaie însingurată,
Zid din piatră de-or naşte ploaie blestemată Fără uşă şi fereastră
Fără uşă şi fereastră ce-a mai rămas
Plouă să despartă tot Tot cu tine voi renaşte.
Plouă
Tot în rafale,
cu tine ploaie zbuciumată
voi renaşte. Peste zidul cel de piatră
Plouă pe pământul transformat în ceas Vom zidi un pod de stâncă
Plouăzidul
Peste cu săgeți
cel de venine
piatră parcă veșnicia Peste marea cea albastră
Vom zidi un pod de ultimului
Peste noi potopul stâncă vers Prea înaltă, prea adâncă.
Plouă cu dezastre,
Peste marea cea albastră plouă sacadat
Prea înaltă, prea adâncă. posedat
Plouă peste astre, plouă P.S.
Plouă fără milă, pe poteci, lighioane Şi din zid aud: "O Sole"
Se târăsc coloane, unde esti tu, Doamne?
P.S. Naşte Ana lui Manole...
ŞiCad din aud:
din zid ceruri"Oîngeri,
Sole"aripi de lumină Şi din zid se-aude: "tată"...
Se transformă-n
Naşte Ana lui Manole... vuiet, vuietul ce vine Glas de prunci şi prunci de
Peste lume Tatăl, totul se termină
Şi din zid se-aude: "tată"... piatră.
Glas de prunci şi prunci de piatră.
Te numesc clepsidră, mă numești grăunte
Timpul a făcut tăcere peste Univers
Între cele sfinte plouă cu credință
Peste iarba crudă ni se-arată un crez Nu putem înțelege mare parte din
Martora iubirii, Dumnezeie, cântă ceea ce este real în noi, iar ce
Psalmul veșniciei, peste voi așez
Suflete pereche, mantia de nuntă înțelegem nu este real
Peste tot și toate, peste primul vers -Sigmund Freud-
- Toate adunate au acum un sens.
21
Balada sufletului
Toamna din mine
Suflete ce ştii să-mi fii
Te-aş robi...precum o ştii
Ţi-aş da viaţă nesfârşită De-o vreme, a încetat toamna să mă mai caute
Şi o inimă rănită. Stă pierdută undeva în haosul pustiit, în lumea de-afară
Ţi-aş da visele lucide Deși nu o caut, o aștept...orice ar fi, unde ar fi...
Să nu poţi a mă ucide Să-mi povestească ce poveşti mai ascunde în oamenii vii.
Te-aş aduce înapoi
Să rămânem amândoi. Pe mai departe nu sunt, pe mai aproape nu ești
Ţi-aş da tristul adevăr Călătoare prin tine, cu tine, am învățat să iubesc...
Că acum nu vreau să mor Cum nu există lumină să nu-și poată pătrundă umbra
Te-aş trimite printre lunci Așa nu există secundă să nu ticăie a timp.
Să-mi aduci câteva cruci.
Ţi-aş da clipele eterne De-o vreme, s-a rătăcit toamna de mine în mine
Să te ştiu aici o vreme Precum un orb ce şi-a auzit întunericul în lumină
Te-aş întinde pe pământ Precum un surd ce și-a văzut neauzul în auz
Chiar în locul cel mai sfânt. Precum un poet ce și-a regăsit cuvintele în muză.
Ţi-aş da lumea la picioare
Să cuprinzi eterna mare Se scutură ploaia de nor și cerul de stele
Te-aş trimite peste veacuri Când zborul îi face loc unui cocor printre ele
Să te am în loc de leacuri. Sperând să salveze din văi un ultim ecou
Ţi-aş da zilele senine Ce-s așteptările mele de tine, de noi?...
Să îmi cânţi la pianine
Te-aş trimite peste clipe Când gregarele păsări sunt ucise prin văi
Să îţi crească trei aripe. Când toamna a încetat să mă mai caute
Ţi-aş da toate nopţile Când eu fără tine nu-s eu, când tu fără mine...nu-s eu
Să îmi cânţi cântările Doar toamna mă vede, mă simte, mă aude
Te-aş trimite prin lumină Încercând să salveze din mine un ultim ecou.
Să te-ntorci cu a sa cunună.
Ţi-aş da munţii cei mai-nalţi
Să îi ştiu pe toţi curaţi
Te-aş trimite peste flori
Să-mi aduci mireasma lor. Zbor de păsări mi te cântă
Ţi-aş da marea înmiresmată Înălțimi ce dor te-ncântă
Să te am încă o dată Doar o lacrimă eternă
Te-aş trimite după sfinţi Amintirilor povară
Să-i platesc cu mulţi arginţi. Mă omoară.
Ţi-aş da luna la culcare
Să n-ai visele amare Dorul inimii se-mparte
Te-aş trimite până la soare
Pân` la moarte Între cer, Pământ și Marte
Să înveţi să-mi fii culoare. Stihuri noi din vechea carte
Ţi-aş da scrieri printre rânduri Nici o noapte nu te-nparte Mărturia să ne poarte
Să te am în loc de gânduri Nici o zi nu ne desparte Clipei ce nu ne desparte...
Nici un gând nu mă culege Și ne ține
Te-aş trimite printre ceruri
Numai clipa ce te-atinge Pân` la moarte.
Să te am în mii de feluri.
Mă atinge.
Ţi-aş da apa din izvoare
Să înveți să-mi fii răcoare
Te-aş aşterne pe-o hârtie Nici un munte nu se-nalță
Să te am o veşnicie. Nici un râu nu stă s-asculte
În ecoul de departe
Ţi-aş da întregul meu destin
Susurul șoptit al apei
Să te am şi să mă închin
Nu-mi dă pace.
Te-aş trimite printre doruri
Să mă împodobeşti cu zboruri.
Pagină: R.S.Pilipauțeanu
22
MUGUREL PUȘCAȘ
-ROMÂNIA-
VINO
Iubito, vino blând înspre-nceputuri

Să retrăim ai netrăirii zori -
Imaculate, orizonturi albe
AMORAŞUL ZGLOBIU Să-mprăştie ai neputinţei nori.
Azi-dimineaţă un amoraş, în şagă, Iubito, să-ncolţim candizi în iarnă,

S-a rătăcit la mine în oraş, Doi ghiocei albi, firavi, exilaţi,
Fără zăbavă a-nceput să tragă, Pe-o insulă a nemuriri noastre,
Din tolba lui cu doruri în relaş. Îndrăgostiţi, pereni, necugetaţi.
Pe aripi cu iubiri fremătătoare, Renaşte-vom feriţi sorbind lumină

A poposit la geamul meu, discret, Din cupe pline cu amor nestins,
Şi-a pregătit săgeata otrăvitoare, Trăind dual, frumos, gustând din tihnă...
Viclean, din zbor, mi-a-nfipt-o lin in piept. Doi zei în al iubirii paradis.
Am râs şi-am zis : " Hai, fi serios, copile! ", Iubito, haide lin înspre-nceputuri,
Ştiu! Eşti şiret în zboru-ţi de lăstun... Amorul nostru fără de sfârşit
Din arc divin, cu tandre proiectile, Întoarce-va placid clepsidra vieţii -
Fost-am împuns prea des... Deci, sunt imun! Noi? Doi iubiţi plutind în infinit.
Nu vezi ? Sunt " nins "! Am vremuri fermecate ( vol. " Catarge peste timp " )
În urma mea, alei cu-amor şi nuci,
Îmbrăţişări prelungi, calde păcate... Mugurel Puşcaş
Deci, pleacă! Nu-ncerca să mă seduci!
( Liga Scriitorilor din România,
A săgetat zâmbind, zburând în zare Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Spre alt oraş, cu arcul său zurliu, Română )
Eu am rămas imun... Aşa-o fi oare?
N-am cum! Ai ochi de miere, trup zglobiu!
( 28.01.2018 )
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română )
23
NOAPTE DE IARNĂ IARNĂ PE VECI ( II )
A fost un vis... Noapte de iarnă... Primăvara moare pe poteci,

Gustând amor, păcat tacit, Iarna ne învăluie pe veci,
Transfiguraţi de dor, în taină, Aripi largi cu ciocuri de cleştar,
Pluteam încinşi spre infinit. Se rotesc pe cer cerşind cuibar.
Era o iarnă ca-n poveste, Primăvara moare pe alei,

Luna valsa în dalb sacou, Plâng în teci aromele de tei,
Calpi heruvini dădeau de veste, Ceru-i plumburiu, peste oraş
Al inimilor, cald, rondou. Fulgi plutesc, se frâng în lin relaş.
Focu-n cămin ardea molatic, Orizonturi gri, neclare forme,

Pe masă un pahar cu vin... Adumbresc trăirile-mi diforme,
Amorul nostru enigmatic, Dalmaţieni par munţii-n depărtări,
Balsam pe suflet, dar divin. Ciorile-n frac înnegurează zări.
Gemând uşor, cu ger la tâmple, Prim-anotimp nicicând nu va mai fi,

Trupuri boeme, jar încins, Doi refugiaţi în aspre sihăstrii,
Dulci mângâieri, delicte simple, Suntem noi doi, himeră, cânt şi zbor,
Ne-au izgonit în... paradis. Sub rece fald, în hibernal decor.
Trudiţi şi goi, spre dimineaţă, Tu, roşu, delicat fir de lalea,

Îmbrăţişaţi, sub alb decor, Eu, bard întroienit de vremi şi nea,
Pecetluit-am colţ de viaţă, Vom hoinări fără de loc sau timp,
Al nostru vis... Sete şi dor! Doi amorezi în ăst' ne-anotimp.
Trecut-au ierni şi veri nebune, Înlănţuiţi, fierbinţi, la ceas târziu,

Cu patimi aspre şi alint, Vom resădi în noi candid şi viu,
Fără oprelişti sau cutume, Lud ghiocel înfiripat din fulgi,
Băut-am cupa cu absint. Cald, amalgam de dor şi clipe dulci.
A fost o iarnă... Nu mai este... Tablou floral vom " ninge " prin poieni,
Ultima noapte? N-o mai ştiu.. Topind zăpada veşnicelor ierni
Revino, fată din poveste, Cu-amorul nostru, jar de foc nestins,
Cu dor păgân și trup zglobiu. Doi elegiaci... Cu primăvara-n vis.
( 27.01.2018 ) ( din viitorul volum, " Călătorul " )
Mugurel Puscas Mugurel Puscas

( Liga Scriitorilor din România, ( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Română ) Română )
24
PUIU RĂDUCAN
-ROMÂNIA-
ROMANIA
Crez
Am să iau fericirea lângă mine
și-o s-o așez alături de iubire!
Să dau cu brânciul la singurătate,
ca să mă bucur în neștire… Tehnică mixtă pe placaj pânzat, de Marinela
Călușeru – președinte U.A.P. - Baia Mare.
Vreau timpul, ucigașul ce-l plătim,
să mă răsfețe pe nerăsuflate, Spălătorul de ani…
iar gândul, arhitectul de destin, (prietenului Victor Emil Rusu la 75 de ani)
mă poarte-n straie albe, parfumate.
Curge Dunărea la vale
Nu mai vreau nici o noapte întinată spălând frunți de bolovani.
de umbre reci și vinete și surde! Stând leneș pe prispa vieții,
Tu, floare albă-n roua dimineții, Rusu… numără la ani…
sfărâmă-mi, doamnă, tăcerile absurde!
Tot lovind cu zidu-n viață,
M-am săturat să stau la umbra zilei, prins în straie colorate,
eu și cu crucea și… singurătatea… stă pe rugul unei lacrimi,
Ia-mă de mână, doamnă, și ne-om duce, cântând șoapte-ntunecate.
în locuri calde unde-i albă noaptea.
Pune-o bobiță de soare-n
Mă scot prin geamul spart înspre altar, dimineți ce vor cânta.
spre zorii noi ce-n semne ni se-arată, Cireșe-n pârg și dulce boare,
să mișune-ncolo și-ncoace armonia, curg astăzi peste ziua ta.
care-am dorit-o-atât de mult odată…
Iată-l, în zi de bilanț,
când toți amicii îl salută;
Merge solid pe-al vieții șanț!
Ce mai este azi o sută?
La mulți ani, dragă bădie,

pentru vârsta ce-o-mplinești!
Toți cei apropiați ție,
îți zic: Mulți ani să trăiești!
De bucurii să ai parte,
Pictură în ulei pe foiță de aluminiu tehnică mixtă
împreună cu-ai tăi fani!
Să trăiești, copile, frate!
(deget) de Carmen Florian – București, membru Să treci de suta de ani!
U.A.P. Rm. Vâlcea
25
Cuvânt înainte
Tot alergând prin anotimpurile din grădina enigmatică a Domnului, tot țâștind
printre ele și prin roata lor vremelnică, s-a reușit, iată, să treacă peste trupu-mi infantil
de încărunțit nu mai putin de 263 de astfel de roți anotimpurle până azi 09022018. S-ar
putea spune că mai este loc de asemenea cicluri care să-mi brăzdeze trupul fragil.
Coborâte din legendă, anotimpurile se autodefinesc prin însăși legenda lor: Iată
ce ne spune una dintre legende: Ne spune că era odată un împărat bătrân care avea
patru fete. Pentru că era foarte bătrân, împăratul s-a hotărît să îşi lase împărăţia uneia
dintre fiicele sale, dar nu ştia pe care să o aleagă drept moştenitoare. Frământândul din
ce în ce mai mult această stare a lucrurilor, într-o zi, le chemă pe toate la el şi le spuse să
plece în lume şi pe aceea pe care oamenii o vor îndrăgi mai mult, aceea îi va urma la
tron.
Prima plecă Primăvara şi oamenii o îndrăgiră pe dată pentru delicateţea ei,
pentru mireasma de flori ce o lăsa în urmă şi pentru păsărelele ce o însoţeau şi ciripeau
vesele în jurul ei, pentru felul ei în care producea renașterea vieții.
A doua fiică, Vara, fu iubită pentru căldura ei, pentru verdeaţa ce o înconjura şi
pentru că pe acolo pe unde trecea lanurile deveneau de aur iar cireşele se rumeneau pe
dată.
Toamna, a treia fiică, vru să impresioneze prin bogăţia şi dărnicia ei, iar oamenii
nu mai conteneau cu laudele şi n-ar fi vrut s-o lase să mai plece niciodată.
Iarna, ultima dintre surori, fu îndrăgită nespus pentru bucuria pură,
copilărească, pe care o răspândea în jur atunci când din palma ei se risipeau în aer
steluţe argintii şi pe la geamuri se legănau duios colinde.
Auzind doar vorbe bune despre cele patru fete ale sale, împăratul se gândi să le
lase să conducă împărăţia pe rând, câte trei luni fiecare, spre bucuria tuturor.
Scriitorii, în special poeții, n-au stat deoparte, ba, din contră, s-au „înfruptat din
miezul anotimpurilor rebegite” și n-au riscat nimic aruncându-și scrierile-n gura
flămândă a tiparniței și-n coli imaculate pentru a ni le oferi apoi ca hrană spiritual. Fie
că s-au numit, Eminescu, Creangă, Macedonscki, Arghezi, Păunescu, Topârceanu,
Esenin, Vieru… toți și-au înmuiat penițele-n verdele primăverii, în auriul verii, în
bruma toamnei, ori în zăpada iernii.
Cu drag și dor de Topârceanu, confratele-ntru meserie și scriere, inginerul energetician
din orașul cu șapte coline cu Teiul Sfânt, eminescian şi Bojdeuca din Ţicău, scriitorul
Mihai Caba, dedică o minunăție poetică aestuia:
26
Când soarele se-arată iară/ Şi înverzeşte bine lanu’,/ Când peste tot e primăvară,/
Ne este dor de Topîrceanu.../ Când pe trotuar fetele saltă/ Şi-i cald şi soare cu toptanu’,/
Că-mi vine să las toate baltă,/ Ne este dor de Topîrceanu.../ Când sus pe culme Toamna-
apare/ Şi-i plin de must şi lume hanu’./ Când pleacă păsări călătoare,/ Ne este dor de
Topîrceanu.../ Când auzim, în prag de iarnă,/ Un cri, cri cri umil, sărmanu’,/ Ce-n
suflete durere toarnă,/ Ne este dor de Topîrceanu.../ Când printre crengi trosneşte
gerul/ Şi toarce pe cuptor motanu’,/ Când căutăm în cărţi misterul,/ Ne este dor de
Topîrceanu.../ Când anii ni se-adună-n liste/ Şi-n inimi ne-a rămas aleanu’,/ Balade
vesele şi triste,Ne este dor de Topîrceanu.../ Când toţi cu rang de chiriaşi/ De dor ne
umplem geamantanu’/ Şi ne-ndreptăm grăbiţi spre Iaşi,/ Ne este dor de Topîrceanu.../
Ne este dor de Topîrceanu,/ De-al său balsam cuceritor,/ Ne este dor de el tot anu’/ Şi
pururea de el ni-e dor !”
Să tot trăiești, omule și să te tot învârți prin anotimpuri!
(continuarea in nr. 3 / martie 2018)
27
NEMĂRGINIRI DE LILIAC
VAL RĂZEȘU
-ROMÂNIA- Astăzi mi-e atâta dor de noi,
că scriu pe zăpezi cu clorofilă
primăvara unde eşti copilă,
am dat ceasul vieții înapoi.
SĂ SCRII CU GHIOCEI
Locuieşti surâsul tău de mai,
mă cobor şi eu din înserare,
De dragul tău în iarnă m-am născut, un adolescent pe o cărare
să pot privi sfios, printre ninsori, într-o noapte unde nu mai stai.
cum mă aştepți în visul unei flori
ca fluture de nea, să te sărut Aminteşte-ți cum putea să fie
luna între noi îmbrățişată
Cu amintirea unui zbor ciudat, ațipind în decolteu de fată
de vară aurind din păpădii peste sânii ca o poezie.
povestea unei toamne prea târzii
ce fruntea pe zăpadă şi-a culcat. Te lipesc de mine atât de strâns
să nu mai încapă despărțirea,
Copil pribeag al fulgilor de nea să îi auzim dezamăgirea,
surâde încă! Omul de zăpadă până-n ceruri hohotul de plâns.
locuieşte pe aceeaşi stradă,
dar nu ştie că tu eşti a mea. Să auzi în Cântecul ce-l tac,
cum despică aerul cocorii
Zboară, să te prind în palmă toată şi se miră peste lume zorii
şi nu privi clipita dinapoi. cu nemărginiri de liliac.
Da, doar Cerul ştie despre noi,
şi povestea e adevărată. Să ne pierdem mire şi mireasă
în sărut ce nu s-a întâmplat,
Tu, împletind cuvintele în flori clopot de biserică, curat,
fulguieşti veşminte de iubire, să ne cheme inima acasă.
mi-e cald şi bine, hai în amintire,
deschide pleoapa soarelui în zori. Hai, închide ochii şi ai să vezi
locul sfânt în care te aştept,
În Cartea Veşniciei, ne-ncetat, intră în biserica din piept,
şopteşte un înger ,, Fii binevenită!", în iubirea veşnică, să crezi.
te scriu cu ghiocei, într-o clipită,
din pana iernii care mi te-a dat.
28
SĂRUTĂ-MĂ TE IUBESC DINTOTDEAUNA
Pe pleoapa nopții, luna dă cu fard Ai uitat în tine cerul, să mă poți îmbrățişa.
trecând prin părul tău de abanos, De pe gura ta, albastrul se ridică în sărut
pe buzele flămânde ce mă ard, dincolo de iarna care pe obraz se răsfăța,
şi lunecând pe sâni, misterios. ninge cu nemărginire pe bujorii din trecut.
Sărută-mă cu gură de nestins
A vrut Dumnezeu să fiu eu cireşul tău de mai,
şi arde-mă cu trupul tău de foc
în noaptea ce în brațe m-a cuprins când din muguri de cuvinte încă nu ştiam a fi
cu tine, de-a vecia să mă joc. sus, în roşul de pe chipul care îmi şoptea ,, Mai stai,
stelele să-ți zboare-n suflet ciocârlii în zori de zi.
E mic pământul pentru-atâta drag,
iubirea noastră trece de orbită Când taci tu, ceru-i de vină că te urc din ram în ram
şi facem din îmbrățişare prag, şi-mi zâmbeşti din floare-n floare, amintindu-mi nişte ploi
vecia să încapă în clipită. de sub pleoapa unei zile unde-n zâmbet adunam,
peste lacrimi de iubire, curcubeul dintre noi.
Miroşi a tine şi a necuprins,
cu ochii luminoşi mă treci prin cântec, Au învolburat furtuni toate mările privirii,
de taine neştiute cad învins, valurile aşteptării muşcau veşnicia toată,
ademenit de fluturii din pântec.
nunta cea dumnezeiască care îşi devoră mirii
dacă un băiat nu urcă cerul printr-un trup de fată.
Iubeşte-mă în ceasul de acum,
în fiece sărut în care vin
să rătăcim secundele pe drum Te iubesc dintotdeauna, trebuia cândva să vii
ca să rămână veacul mai senin. ghiocel spre primăvară, iernii declarând război.
Să râmână doar zăpada sânilor, şi veşnicii
E vis sau nu, uimirea nu mai ştie, să faci clipele-n sărutul unde suntem amândoi.
aripile nu se mai văd în beznă,
dar îngerul iubirii mi te ştie M-ai făcut nemuritor, porți cireşe la ureche
din cântec aurind până pe gleznă. din cireşul ce ți-am fost. În povestea ta de vară
mi-am făcut din dor de tine rădăcină nepereche
Cum mă desmiardă brațele fierbinți, să mă țină în picioare şi când fruza o să moară.
străinul meu cu aripi de vecie
îmi scoate iarna anilor din minți,
Să mai stau, să râd cu tine începuturile verii,
sunt iară primăvară, florărie...
ziditorul de poveşti să dezlege-n seară sacii
Carelor, de stele pline, ca-ntr-o Noapte a Învierii,
Pe catifeaua umbrelor din pat,
ce împlineşte dor dintotdeauna,
şi să-şi ardă-n zori, în noi, toate flăcările macii.
din lacrima în care te-am visat,
ai ridicat, cu o privire, luna. Să urcăm îmbrățişați tot ce-a fost cândva în două,
în fiorii fulgerați să se facă de amiază,
Cu gingăşii nespuse mă omori, lacrimile amintirii care s-au cernut ca rouă
ca pe un lujer urc în nevăzut să se facă în privirea noastră, fiecare, rază.
şi lăcrimează stelele cu flori
pe trupul îmbrăcat doar în sărut. Şi, în Cântecul luminii noastre de nemuritori,
îmbătat de dorul tău, de pe trupul de vioară
Trăim iubirea ca pe-o agonie, să te urci tiptil în mine, să mă potopeşti cu flori,
de parcă jumătate a plecat, să întineresc cireş pentru fiecare seară.
sărută-mă, să las pentru vecie
pe glezna caldă, cerul sărutat... De: Val Răzeşu
29
DESCÂNTUL
,,Responsabilitatea este preţul măreţiei''

- WISTON CHURCHIL –
Vii singură şi neaşteptată...

Te-asemeni cumva cu întâmplarea,
De toţi tu eşti veşnic curtată -
Prea des esti însă înşelătoare!...
La început şi eu te-am neglijat

Păreai o clipă oarecare...
I.D.SICORE Minunea, cum ştii a picat -
Şi m-ai orbit cu-a ta visare;
- ROMÂNIA -
M-ai prins în jocul tău perfid
ÎNDOIELI, TEAMĂ, MINCIUNĂ..., Şi-ai fost precum o vrăjitoare,
---------------------------------------------------------- Şi astăzi ochii de-i inchid-
Secretul lui GÂDE este acela că, deşi asaltat La fel îmi eşti ispititoare;
de îndoieli,El nu şi-a plecat niciodată mândria Nici vârstă n-ai prea des, iubire
de a fi OM’’ Oricând putând să-nnebuneşti...
Ai calităţi şi peste fire –
- ALBERT CAMUS –
Continuu eşti sau chiar nu eşti!...
----------------------------------------------------------
Da, stai între sexe ca un bici
Totdeauna ai pe cineva... ... loveşti sau mângâi cu alint,
dincolo sau dincoace de soare, Iubire, zău, pricepi ce-ţi zic:
pe cineva dincolo ori dincoace de tine, Tu eşti un fericit descânt!...
te trezeşti azi cu tine în mâine
Şi-l întrebi pe ceas ce minute are –
da, şi unde ajungi, de mergi undeva!..
Credem uneori că şi el aşteaptă...

ori se odihneşte de atâtea întoarceţi,
mersul înainte face şi desface,
oricum ai lua-o buba tot se coace,
toate au o viaţă ori şi ce ai face –
nimic nu revine, mersul nu înceată;
Doamne, ce harababură există şi acuma...

pe unde te uiţi vezi o încurcătură,
Şi în faţă o cale plină de îndoială
nu ştii cum să începi de atâta ură –
peste tot tronează, teamă şi minciună!..
Foarte mulți oameni se chinuie să își găsească drumul în

viață. Din păcate, acesta nu este pogorât din Ceruri și
nici nu este semaforizat, trebuie să ni-l găsim fiecare.
30
ÎNTREBARE, REGĂSIRI,
----------------------------------------------- -----------------------------------------
,,Nu se poate trăi decât pe înălţimi?'' Vis ce sufletul îmi farmeci
Loyd C.DOUGLAS – Musafir plin de mister
--------------------------------- Oaspete ales ce vindeci
Plâng norii lacrimi volburate... Lumea noastră de sub cer’’
Se-ntâmplă ceva în cer neprevăzut,
Pământul aşteaptă jos uimit –
Vădit fiorul mă străbate!.. - Vasâli jukovski –
-----------------------------------------
Privesc în sus da, tulburat... În vise îmi revi în vise mi te scoli
Şi-mi pun firesc mii de-ntrebări, O, vii pe-o rază de lumină nevăzută
Confuzia cei printre stări – Te naşti în mintea mea şi mori,
Şi sus în cer e-un vis turbat!.. Ca visul uneori mă-mbată
Dar vai, te pierd repede -n zori!..
Şi acolo se declanşează furii...
Şi-acolo sunt multe ce-s altfel Prin vise-mi umblii călător
De crezi că cerul stârneşte jos duel – Şi-aduni în tine dorul frânt,
Ce pe pământ deschide urii, Cum pasărea tu nu mai zbori
Căci aripile-ţi cad în vânt,
O!Acelaşi fals joc al măsurii, Şi cauţi ce-i cutezător!
Ce printre oameni îi la fel!..
Mă las furat de-atât nesomn
Şi tu pluteşti sorbind din dor,
ZEUL ALB, Adesea mă trezeşti din somn,
--------------------------------------- Şi-ţi îmblânzeşti pasul uşor
,,Timpul e doar un zeu blând'' Să înţeleg că-mi faci un semn:
- SOFOCLE/în, Efectra’’
--------------------------------------- Te recunosc floare îngropată
TU lume a LUMII... În propriul tău cer ce-i senin,
Ascultă-ţi glasul ca nu-i o râvnă, Tu veşnic mă răpeşti curtată
Fii a ta mâine visul luminii – De amintiri ce azi închin...
Căci gândul acesta nu-i doar o râvnă!.. Atunci când îți O, rămâi dorinţa îndepărtată,
Globul e-al tău de la pol la pol... găsești calea în viață, ... de care-s legat prin destin!...
Uscatul, apele, tot ce există,
Râse şi tari, alianţe cu zor – ești încântat să îți
Rămân ISTORIE, amintiri triste!..
începi o nouă zi, căci
URA şi pizma ies din decor...
Visul e OMUL pe întregul pământ,
știi că ea te aduce cu
Tu lume a LUMII cum un descânt – un pas mai aproape
Poţi fi REALITATE nu numai dor;
de țelul tău. Astfel,
... ascultă-ţi glasul cel de dedesubt,
PACEA, ÎNŢELEGEREA fiind nu ai timp să fii
ZEUL cel BLÂND,
Ce se strecoară pe sub cuvânt... morocănos!
Aidoma unui vis de împlinit!..
Pagină:I.D.Sicore/ foto:internet
31
VICTORIȚA ILEANA STOLOJANU

-ROMÂNIA-
RĂSFĂȚATUL
( fragmentul 2 )
Jucării, legende și povești nemuritoare. O mie și una de nopți. Sunt un om fără nostalgii
ale trecutului: îmi trăiesc părinții, bunicii pe care i-am cunoscut, cei din partea mamei, au murit
de moartea lor la vârste respectabile iar pe cei pe care nu i-am cunoscut nu-i știu și am suferit
tot atât cât suferi pentru cineva pe care nu-l știi. Ilinca și Nicolae sunt două poze despre care
știu de la tata că bunica ,,n-a spus cuvânt rău în viața ei, propovăduind și crezând din toată
ființa că pe unde iese vorba rea, iese și cea bună și atunci de ce s-o rostești pe cea rea?,, iar
bunicul era un om frumos, blond cu ochii verzi și vrednic.Un singur lucru îmi pare rău: că din doi
buni cu ochi unul verzi și unul albaștri eu nu-i am măcar verzi.
Fata pe care am iubit-o în copilărie mă iubește și acum. Ca și atunci mi-ar aduce fragi
în raiul nostru și n-aș avea nevoie nici acum, ca nici atunci, nici măcar de o sărutare de la ea
pentru a fi fericit. Atunci nu aveam nevoie de sărutare că nu știam ce este, acum nu am nevoie
pentru că am sărutat alte buze și mi-a plăcut așa mult că nu concep un sărut mai dulce. Prefer
să mor în mediocritatea lor. Ca și atunci, doar ochii ei albaștri m-ar sătura de tot seninul multor
veri cu cucuvele aducătoare de noroc.
Fata din facultate pe care o simpatizam și care îmi promisese că ne căsătorim, nu s-a
căsătorit nici astăzi. Nu, nu mă așteaptă pe mine dar eu am mers pe mâna lui Dumnezeu și m-
am căsătorit cu fata care m-a cunoscut când ploaia m-a udat. Să vă povestesc, să nu vă
povestesc. Mi-e frică de penibil, pentru că vouă, vi se întâmplă multe, poate ce am trăit eu era
banal dar organismul meu s-a împotrivit… Eram…lăsați, vă spun altădată!
Ea, Victoria mea, m-a luat, m-a uscat, m-a îmbrățișat și de 25 de ani n-am mai plecat
din viața ei. Îi tot fac copii și nepoți.
Fac parte din acei 2% oameni care trăiesc și nu pot să aglomerez cu încă un individ pe
cei 98% care se lasă trăiți în ciclul anotimpurilor. Nu am fost niciodată cuprins de sentimente de
vinovăție, rușine sau remușcare. Am trăit întotdeauna cu ideea că fiecare își vede de viața lui și
nu am avut niciodată impresia că cineva mă urmărește și mă judecă. În ce-am făcut am vrut
totdeauna să scot ce e mai bun din mine. De fapt de copil am fost într-o luptă permanentă cu
mine: îi spuneam mamei:
-Mamă, sunt 6 pe loc la Liceul Economic!
-N-are nimic, mamă!
-Cum? Păi pe 36 de locuri suntem peste 200 de copii! Trebuie să înving 170 de copii!
-Nu, mamă, tu trebuie să te învingi pe tine! Cu propriile goluri te lupți!Să le acoperi cu
cunoștințele necesare. Cunoștințele temeinice și încrederea ta în temeinicia lor te vor feri de
rătăciri în momentele cu emoții mari ale examenelor.
Și astfel, tot luptând cu mine, am ajuns să fiu pe locul I și la admiterea în liceu, și la
bacalaureat și pe primele locuri și la admiterea în facultate.Îmi amintesc astfel că mă
împrietenisem cu fata unui mare bogat chiar la admiterea în liceu. Aveam nume apropiate, eu
M, ea N și am stat în bănci paralele. Tot vorbind despre noi, despre frați, vecini și părinți, am
uitat de emoții, astfel încât examenul a fost, cum spunea mama că întâmplarea subiectelor de
examen ajută pe cel pregătit, ceva banal. Am fost primul pe listăși sub mine ceilalți 200.
toamna, fata bogatului văzându-măîn uniformă, la liceu, a venit spre mine:
-Ai luat?
32
-Da.
-Cum? Că te-am căutat de mai multe ori pe listă!
Venind toamna, fata bogatului văzându-mă în uniformă, la liceu, a venit spre mine:
-Ai luat?
-Da.
-Cum? Că te-am căutat de mai multe ori pe listă!
-Primul.
Ea căutase numai sub ea. Fusese a treia.
Am trăit lucruri ciudate în această prietenie cu ,,animala mea copacă’’ pentru că am
devenit, până în clasa a XI-a la început, cei mai buni prieteni.Un fel de spălare de creier de
genul:cum poate fi America prietenă cu România! Halal prietenie: totul în defavoarea României,
care eram eu. Chestiune pe care am mai trăit-o și altă dată în viață când mă credeam prieten cu
o profesoară, halal prietenie și asta nu mai era nici măcar fata bogatului, era ,, noname,, cu o
dorință de răzbunare pe un copil de profesor și mama era profesoară. Fiica unei profesoare o
terorizase toată copilăria, fiindcă o întrecea la învățătură și ea credea că pentru că avea mama
profesoară. Fata devenise doctor și știm mulți cum se lua la facultate pe vremea lui Ceaușescu la
medicină și la toate. Avea cartea valoare. Făcându-mi mie rău credea că-și va exorciza fantoma
copilăriei. Eu nu cred că a reușit deși și-a făcut după asta și operații estetice să pară că
zâmbește...doar eu știu că nu-i râsul ei.
Mulțumesc domnului profesor de economie că m-a readus la lungul nasului meu.
Slăbisem la învățătură dinspre clasa a IX-a spre a XI-ași palma pe care mi-a dat-o în clasa
a XI-a a fost meritată:
-Oprește-te din scăderea la învățătură! Ține minte: ea poate orice! Banul tatălui ei îi va
deschide orice poartă. Și ale tale se vor deschide. Mai greu însă cu muncă, dar, dacă renunți și la
muncă, ești pierdut.
...și mi-a luat ghiozdanul din bancă de lângă ea, mutându-l în ultima bancă. Restul îl știu și
colegii noștri de liceu.
Viața mi-a demonstrat că vorbele profesorului meu fuseseră vrăjite: doctoratul fusese
,,ușor’’ de obținut de către ea chiar de la cel mai exigent profesor al meu din facultate, profesorul
de statistică, soțul ei era ba șef al Finanțelor, ba profesor universitar, ba prefect, ba toate deodată
astfel că ziua lui de lucru depășea 25 ore. Un fel de Patrick Swayze cu colonul praf amestecat în
ceva ce va muri, dar nu va înțelege, pentru că ochiul dracului nu-l va lăsa să vadă prin el și va
privi tot cam, sașiu sau, cum se spune, ca curca-n lemne. Puteau banii orice. Tatăl meu zicea că
munca învinge banul și latinii tot așa spuneau: ,,labor omia vincit improbus’’. Am mers în
continuare pe calea muncii și a iubirii de darurile lui Dumnezeu.
De atunci n-am mai schimbat nici un cuvânt cu ,,animala’’. Am simţit că am pierdut un
,,paradis artificial’’?
Debutul meu în lume a fost solar, magnific. Pentru tatăl meu, fără să neglijeze pe nimeni (mama,
frate, serviciu) am fost adevăratul sens în viață, iar pentru mama viața însăși, practic toată viața ei
de 45 de ani încoace. Primii 21 i-a dăruit lui Eminescu, devenind profesoară de Limba Româna.
Academicianul Alexandru Piru i-a propus, la examenul susținut cu acesta, să devină
eminescolog.Dar mama era însărcinată cu mine:
-Tocmai am fost aleasă să aduc pe lume un Eminescu! Mă voi dărui acestuia! Veți găsi cu
siguranță pe altcineva.Și... a găsit?Nu știu, dar știu sigur că atunci când trebuia să mă nasc n-am
cerut tinerețe fără bătrânețe și că tot ce am cerut mi s-a dat. Așa mă simt. Chiar mai bine și mai
mult.
Fata Babii și fata moșului nu a fost povestea mea. Este despre alții. Părinții și bunicii m-au
iubit, poate prea mult astfel că, indiferent câți copii am fost la părinți sau câți nepoți la bunici, eu
am fost singur la toți. Cuminte din fire și răsfățat din plin pentru asta, eram și sunt precum puiul
Elenei Farago: ( continuarea in numarul 3)
33
DAN ȘALAPA
-ROMÂNIA-
CÂNTEC DE NEFERICIRE
Răstoarnă, lumea, nefericito,

Răstoarn-o în paharul meu,
Voi bea-o ca pe-o aspirină,
Voi înghiţi-o ca pe-o frunză de păcat,
Nu sta pe gânduri, fă-o,
VIZIUNE LEGATĂ LA OCHI
De vrei să mi te dărui toată,
Ca-n mie una, celebrele poveşti!
Ne vom salva de-o trecere fecundă, rară
Ca un vulpoi cerşind trei epoleţi de gală, Răstoarnă, lumea, nerăstignito,
Urcăm pe lespedea ca un peron uitat de gară, Orice amânare-i ochi de diavol
Ne îndopăm cu pâinea slabă de secară-amară... Suflat cu aur în zâmbet de copil,
Sfărâmă lumea ce te-a confiscat
Un zâmbet trist străbate brazii legănaţi de vis, Cum mama îşi mulge sânul împietrit
Doar ielele aplaudă nebune şi vor la moarte bis, Să curgă laptele neizvorât,
Ce vagi picturi se profilează-n cerul aşa-zis, Sărută crucea ce n-am ridicat-o încă,
Tu urci, şi urci, şi urci spre un alt promis Paris... Şi fii tu umărul ce-o poartă, negreşit,
Ucide dulcea dimineaţă de nesomn,
Ne vom iubi legaţi la ochi, la tâmple şi la mâini, Fă-i semn de ducere spre marea de sub scoici,
Vom fi doi fugăriţi de soartă, scoşi pe poartă câini, Îngroap-o sub cercul de corali imberbi!
Ne vom iubi ca doi tâlhari sub aripi tăinuite de haini,
Vom fi, iubito, şi abeli dulci, şi nemiloşi caini...
Răstoarnă, lumea, nefericita mea ofrandă,
Ne vom iubi pe insule falimentate, seci, pustii,
Aduce-te pe tine la buzele-mi uscate,
Şi vom avea copii cu aripi, zău, nu spun prostii,
Trup de cărămidă arsă sub calotele trădate!
Ne vom lega de stele cu-a noastre pirostrii
Şi vom nunti mereu, mereu, mereu, aşa să ştii...
Răstoarnă, lumea, nefericirea mea,
Oferă-mi-te toată, bucată cu bucată,
Ca-n târg de Salomee, pe tavă argintată,
Dar nu mai sta sub steaua stinsă,
Lucindă doar în amintirea mincinoasă,
Aprinde-te, de fi-va iar nevoie,
Şi reaprinde steaua ce muri
La naşterea-ţi grozavă,
Fii Betleemul meu, din nou,
Mi-arată drumul, magicul,
Ce duce către tine ca spre iubirea toată!
34
POEM DE DRAGOSTE
Aş vrea să ştii că lucrurile nu sunt deloc simple

Chiar dacă eu te iubesc, dar nu se vede, aşa cum pretinzi tu!
Din contră, le faci şi mai complicate, şi, uite, de ce:
Iubirea nu înseamnă atingeri perpetue, ciupeli şăgalnice,
Priviri complice şi sex pe apucate, uneori, chiar în văzul vecinilor!
Pare romantic să ne tot sărutăm în public, să-ţi ating coapsele
În timpul dansului, să-ţi ling, discret, lobul urechii,
Să-ţi cumpăr ciocolată şi şampanie de trei ori pe săptămână,
Să-ţi strecor bileţele cu inimi săgetate şi fluturaşi roz sub pernă,
Să te sun din jumate în jumate de oră, la serviciu, să te întreb ce faci,
Iar apoi să-ţi repet lasciv, în receptor, “Te iubesc, puişorul meu!”,
Să mergem la plajă şi să-ţi desenez numele în nisipul ud,
Valurile să-l spele imediat, iar eu iarăşi să-l scriu, şi tot aşa,
Până spre înserat, când şi albatroşii merg la culcare,
Pare romantic, doar, pare, zic, de-aia totul e operetă ieftină,
Demonstraţii puerile ale unor sentimente care, dacă există,
Nu au nevoie de exhibiţii publice, nici de aplauze în biserică,
Nici de like-uri pe facebook, nici de emoticoane pe mail,
Dragostea mea nu se vede nici la jurnalele de scandal,
Nici la Dan Capatos, “pe antene”, nici nu umblă pe plajă cu fesele
Expuse ca fetele-Playboy, nici nu face reclamă la viagra
Sau băuturi energizante, nu umblă pe străzi cu marihuana în nări,
Nu face nimic din toate astea, dar, să ştii, te iubesc, aşa, ciudat,
Te iubesc şi când mă supăr pe tine, te iubesc şi când am coşmaruri,
Te iubesc şi când uit să mănânc, şi când n-am inspiraţie pentru următorul poem,
Te iubesc şi dacă nu răsare soarele, şi când nu mai vine circul în oraş,
Te iubesc şi când sunt legat la ochi de politica năroadă a guvernului,
Te iubesc şi când mi-e frig, şi când mi-e sete, dar mai ales,
Te iubesc atunci când privesc peste timp, înapoi, înainte de a mă naşte,
Te iubesc, îţi spun, ca un năuc, te iubesc şi când nu te iubesc,
Te iubesc chiar de-ar fi să-mi sap un mormânt între vorbele astea,
Acum, şi aici!
35
DAN ȘALAPA
-ROMÂNIA-
DE DRAGOBETE, DRAGOSTE ŞI GHIOCEI!

POVESTEA GHIOCELULUI
(adaptare după Dan Alexoae)
Numele de ghiocel vine de la ”ghioc” - sau ”scoică” - întrucât floarea albă, ivită timpuriu primăvara,
seamănă cu o scoică sau - ca să respectăm părerea celor bătrâni, cu vulva unei fete virgine.
Ghiocelul este prima floare ivită din zăpadă, de unde şi supranumele lui de “vestitorul primăverii”.
De ce se întâmplă asta? Să luăm aminte la glasul legendei: ghiocelul este prima floare creată
dintr-un fulg de zăpadă de Dumnezeu, după alungarea lui Adam și a Evei din Paradis.
Dar tot Dumnezeu a creat şi zăpada, căreia n-a știut, însă, ce culoare să-i dea, și a trimis-o singură
să ia culoarea unei flori, care i-o place. Şi plecă zăpada, stingheră şi fără de culoare, să roage
florile să-i împrumute şi ei din culoarea lor, însă florile, invidioase și pizmașe, n-au vrut deloc să
dea curs rugăminţii, nici macul, nici floarea-soarelui, nici iarba, nici vioreaua şi nici altele pe care
le-a tot rugat. Într-un sfârşit, micul ghiocel - sau omătuțul, sau aiuțul - a fost de acord să-i dea el
culoarea lui albă. De-atunci se spune că zăpada are culoarea pe care o ştim cu toţii, iar ca semn
de recunoştinţă, ea îl ajută şi-l ocroteşte pe micul ghiocel să scoată primul capul la Soare, atunci
când Zâna Soarelui - Primăvara - revine pe pământ.
Ghiocelul mai este numit şi ”Floarea Bisericii” sau ”Floarea Mânăstirii”, de aceea, în Europa,
călugării, se spune, plantau mulţi bulbi de ghiocei pe lângă mânăstiri pentru a aminti pelerinilor de
această floare astfel numită și creată de Dumnezeu dintr-un fulg de nea...
Foto – Dan Alexoae
36
VICTORIȚA ILEANA STOLOJANU

- ROMÂNIA -
Friguri’’ de dragobete
De ce vei crede de câte ori iubeşti, că obiectul sau subiectul sentimentelor tale te-a meritat,
cu atât mai mult cu cât el e cel căruia i-ai adresa numai cuvinte ca: frumos, deştept, înţelept,
curajos, respectuos, vrednic, serios, spiritual, simpatic, afectuos? Ce nume frumos!Să vezi cum
orice un nimic de miros ,,al lui’’ îţi pare deosebit!Suntem singuri. El pune suc în două căni. De
obicei bem ceai, dar meniul este schimbat din când în când de pofticiosul domn.. Sunt fericită.
Prezenţa lui îmi face bine: are un aer de bărbat adevărat. Nu ştiu ce, cred că mirosul lui mă
atrage... e un miros de tutun cu parfum. Un amestec afrodisiac. E o adevărată teorie cu feromonii,
că ar fi responsabili de atracţia fizică dintre doi parteneri. Valabil este la animale, dar, se vede că
nu e vorba numai de nişte eteruri secretate de organele genitale, care la om beneficiază chiar de o
igienă specială, e vorba de ceva degajat de tot corpul. Povesteşte că n-a dormit azi-noapte. L-a
durut măseaua. Dar eu, de când oare nu dorm şi nu mă doare nici măseaua, nici altceva, căci aş
şti măcar de ce să mă vait. Dar nu ştiu şi cred că în curând voi şi ceda fizic. Sunt prea multe nopţi
nedormite. Nu mai pot. E în ochii lui o lumină neînţeleasă de mine. Ce e această lumină? Oare voi
afla cândva?Percep că îi e frică de mine... îmi simte trupul tânăr mustind de umori periculoase,
devoratoare. Nu e aşa, iubirea mea, deşi vulcanică, cum i-am spus, are ceva din lentoarea
parfumului de frunze de toamnă, dar şi din animalitatea taurului înflăcărat. Iubesc însă bucuria din
ochii iubitului... chiar aşa, a dărui este cuvântul de ordine al dragostei.
- Ce rău mă doare mâna stângă!
- E de pe vremea când umblaţi toata ziua la pescuit, probabil. Vă atrăgea mult ocupaţia
asta şi atunci nu simţeaţi că poate apa Jiului era prea rece, poate nici afară nu era cald
întotdeauna, însă s-au adunat toate acele mici răceli şi acum scot capul sub formă de reumatism.
Sigur e vorba de o durere reumatică.
- Păi ce să fac,colega, n-aveam calculator cum au copiii acum şi umblam toată ziua la
baltă: ori pescuiam, ori prindeam raci, ori puneam copii mai mici să scoată din Jiu şerpi pe care ei
mi-i aruncau pe mal şi eu le spărgeam capul. Am avut şi am apucături de câine, de lup mai ales:
iubesc umblatul în haită şi vagabondatul pe străzi. Nu prea pot sta în casă, de-asta-i viaţă-n noi,
vom sta destul sub boji... Tot timpul eram pe stradă.
- Ştiţi vorba cântecului:

M-a trimis mama la şcoală
La copii să-mprăştii boală:
Râie, gripă şi pojar tropical,
Mai încolo la liceu,
37
Aveam boli de derbedeu,
Toate fetele fugeau după mine.
-De asta te şi doare mâna, pentru că te-ai sprijinit prea des în ea.
-Păi tu nu te sprijini, mă, te laşi tot pe femeie, s-o omori? Mă simt frumoasă de când cu iubirea
asta. Zbor pe stradă.
Mâinile noastre se ating: ale mele sunt îngheţate, ca de obicei în preajma lui, ale lui sunt
calde. Trupul meu freamătă şi mintea cântă:Te vreau, nu pot să mint!
Gândurile lui erau la ea. După ce a şi plecat îl chinuia chipul acela fraged, copilăresc al ei şi
se tot întreabă:
- Ce avea ea nelalocul lui?
Şi-a răspuns târziu, în noapte, când a înţeles că ea era nemachiată. De obicei se
machiază, se aranjează. De data aceasta străveziul obrazului şi al ochilor nemachiaţi era evident.
Doar tinereţea ţinea loc de machiaj. Şi era destul de frumoasă aşa, machiată doar cu tinereţea ei...
era chiar ceea ce el pierduse. Sunt oameni făcuţi special pentru iubire? Se vede clar că nu e dat
tuturor să o trăiască. Eu însă sunt o furtună şi-mi amintesc că ştiu răspunsul la această întrebare:
-Dragostele-s ale lumii,/Dar le poartă numai unii/Care-s frumoşi ca păunii/Şi roşii ca trandafiri.
Mesaje de dragobete…
…Atunci când cerul este acoperit de nori,

nu putem vedea soarele, dar știm că există.
As vrea să fie la fel si cu noi doi. Nu ne vom
putea vedea întotdeauna, dar vom exista
întotdeauna unul pentru celălalt.
…Atunci când iti este dor de cineva, de

fiecare dată când te gândești la acea
persoană inima ta este ca si sfarâmată in
bucați - in acele momente, un simplu
,,Salut'’’poate readuce bucațile laolaltă.
…Există 4 etape către fericire : 1.eu 2.tu

3.inimile noastre 4.noi doi impreuna.
38
ALA MÎRZA TURBAL

-REPUBLICA MOLDOVA-
Ala Mîrza-Turbal
Născută la 21 iulie 1959, în satul Abaclia, raionul Basarabeasca, Republica Moldova
Studii:
1966-1974 – Școala de 8 ani, satul Abaclia, raionul Basarabeasca.
1974-1976 – Școala Medie Abaclia, raionul Basarabeasca.
1976-1980 – Institutul Pedagogic de Stat “Ion Creangă”, orașul Chișinău.
Activitate profesională:
1980-1988 – profesoară de limba și literatura română, Școala Medie Sadaclia, raionul
Basarabeasca.
1988-1989 – profesoară, Școala Medie Rusă nr. 6, orașul Râbnița.
Din 1990 – profesoară de limba și literatura română, Școala Medie Moldovenească
nr. 12, actualmente – Liceul Teoretic “Evrika”, orașul Râbnița.
Cărți:
Lumea vreau s-o văd mai bună.Versuri. Editura ”Pontos”, Chișinău, 2013
Să-ți fie sufletul frumos. Versuri pentru copii. Editura ”Pontos”, Chișinău, 2016
39
DRAGOSTEA DIN CERURI VINE…
Dragostea din ceruri vine,

Te cuprinde, te-nfioară,
Dulce-i viaţa ta, senină,
Iar de pleacă, – neagră, – amară…
Chiar când tace omul drag,

Ştii ce gânduri îl frământă,
Lângă el te-aşezi, pe prag,
Scump ţi-i, chiar de nu cuvântă.
Ştergi, cu şoapte liniştite,

Lacrimile-i, faţa plânsă,
Căci te face calm, cuminte
AȘ FI... Dragostea şi creşti cu dânsa.
Aş fi o lacrimă, de mi-ai îngădui, El, cu tine, vrei să-mpartă

Din ochi, să-ţi spăl şi chinul, şi tristeţea. Toate-n viaţa care vine,
Aş fi o rară floare, de-ai dori Doar cu el, aceeaşi soartă
Să-mpart cu tine-aroma, frumuseţea. Vrei să ai, să-i fie bine.
Aş fi şi iarbă verde când ai vrea Şi necaz, şi bucurii,

Să-ţi plimbi prin rouă tălpile-obosite. Viitorul poate-aduce,
Aş deveni o torţă ori o stea, Lui alături vrei să-i fii
De-ai rătăci în noapte grea, iubite. Până-n ziua cea cu… Cruce.
Aş fi un cântec, dacă ritmul meu Doar iubind, te laşi de rele –

Te va trezi din gândurile-amare. Să zâmbească ochii lui,
Aş fi chiar vântul, de-ai dori ca eu Treci peste ispite grele,
Să-ţi duc pe-aripi durerea-n depărtare. Căci mai sus ca tine-l pui.
Aş deveni un înger păzitor, Pentru dânsul când trăieşti,

De mi-ai permite somnul să-ţi veghez. Viaţa lui când ţi-o consacri,
Aş fi chiar soare cald, strălucitor, Împlinit te simţi. Păşeşti
Ca viața ta, de-ai vrea, s-o luminez. Fericit ca-n zile sacre.
Aș fi..., căci te iubesc cum nici visezi, Dacă-n dragoste, mereu,

Cu patimă, cu dor nemărginit, Vieţuieşti, cu-adevărat,
De ești departe sau alături șezi, CREDE: BUN EŞTI! DUMNEZEU,
MI-E SUFLETUL DE DRAGOSTE TOPIT... BLÂND, TE-A BINECUVÂNTAT!
(Ala Mîrza-Turbal. Imagine-Internet)
40
CÂND IUBEȘTI...
De: Ala Mîrza-Turbal
LÂNGĂ TINE…
(Soțului…)
Când iubeşti, natura-i minunată,
Îi admiri magia ziua toată, De: Ala Mîrza-Turbal
Te trezeşti puternic dimineaţa,

Lângă Tine, mi-este cald şi bine,
Le-ncălzeşti şi celor scumpi viaţa. Lângă Tine, zilele-s senine.
Când iubeşti, ţi-e calea mai frumoasă, Lângă Tine, nopţile-s frumoase,
Te porneşti cu faţa radioasă, Lângă Tine, -i linişte în casă.
Mergi mereu cu zâmbetul pe buze, Lângă Tine, veseli cresc copiii,
Chiar de-i greu, întâiul tu ceri scuze... Lângă Tine, greul nu ne ştie.
Lângă Tine, pacea-n inimi vine,

Când iubeşti, ai forţe pentru multe, Lângă Tine, dragostea mă ţine.
Poţi urca uşor pe vârf de munte,
Poţi sări de pe-al cascadei prag, Lângă Tine, nu ştiu ce-i durere,
Dacă ştii: te-aşteaptă Omul drag! Lângă Tine, traiul e plăcere.
Lângă Tine, lumea mi-e mai dragă,

Când iubeşti, mai bun eşti, mai cuminte, Lângă Tine, dor de neam mă leagă.
Te gândeşti: "O viaţă-i înainte!
S-o trăiesc vreau lângă Omul meu, Lângă Tine,-mi pare-un rai Pământul,
Lângă Tine,-adie paşnic vântul.
Să-mplinesc oricare vis al său..."
Lângă Tine, orice om zâmbeşte,
Ce frumoasă lumea ar mai fi, Lângă Tine, sufletu-nfloreşte.
Doamne, de-ar veni aşa o zi: Lângă Tine, râde dimineaţa,
Toţi să ne trezim îndrăgostiţi Lângă Tine, VIAŢA e mai VIAŢĂ!
Şi de Oameni dragi să fim iubiţi!
Lângă Tine, somnul mi-e mai dulce…
PENTRU TINE, AŞ URCA PE CRUCE!
41
LORETA TOADER
-GERMANIA-
Cel mai eficient medicament este iubirea.
- citat celebru din PARACELSUS -
Știi... Iubire...
Știi, uneori caut seninul din privire Iubire, eu, nu te mai caut
Și gândurile, ce mă poartă spre tine, Am alergat prea mult să te găsesc,
Caut albastrul nopților de taină, De vrei să vii am să te-aștept,
În visul ce-mi stă să adoarmă. Și-am să adorm la tine-n piept.
Și știi, atunci îmi caut sufletul, Ai grijă însă când ajungi,

Ce aleargă răzleț printre stele, În suflet să-mi pășești ușor,
Pictând povești împreună cu gândul, Căci inima mi-a obosit,
Țesând coliere argintii de mărgele. De-atâtea lacrimi și de dor.
Sau poate, îmi caut doar inima, Adu-mi cu tine și speranța,

Uneori obosită, alteori plânsă, Și visul ce mi l-ai furat,
O inimă în care mii de povești În zorii dimineți-n care
Și neliniști, stau astăzi la pândă, Tu, fără veste ai plecat.
În liniștea absolută a astrelor, În suflet mi-ai lăsat pustiu,

Călătorind prin marama de nori, Iar gândul, rătăcit intr-un târziu,
Apar timid primele raze de soare, De vrei să vii, eu, te aștept,
Încălzind inima ca o binecuvântare. Și am s-adorm la tine-n piept !
În zborul meu prin noaptea albastră, AUTOR - Loreta Toader

În care stele-mi zâmbesc la fereastră, 01 octombrie 2017
În sufletul meu și-n tot acest timp,
Mă caut pe mine, trecând prin anotimp!
AUTOR - Loreta.Toader
26 februarie 2018
“Oh, dragostea nu este aici pentru a ne

face fericiţi. Eu cred că există ca să ne
arate cât de mult putem îndura”.
Alice Walker
42
Dar tu , ai preferat să minți

Și să ascunzi ale tale dorinți,
Și nu cred că as putea rezista,
Să -ți simt gândul, zburând la ea.
Si acum îți spun,

Imi pare rău,
Eu însă,nu pot
Să traiesc in ritmul tău.
Străina Hai să rămânem ...doar amici,
Nu are rost ca tu să-mi zici
Am investit sentimente,
Că mă iubești, dar fără sens,
Și am crezut in noi.
Căci dragostea nu e...un trend.
Se pare însa că tu,
Nu ai vrut să fim doi.
Loreta-Rm.Sarat
17 mai 2016
Am crezut în fericire,
Și speram în iubire,
Însa tu nu ai vrut
Să fii lângă mine.
Mă doare,
Am crezut în tine,
Și în cuvântul tău, Mă doare tăcerea
Dar frumoasa străină, Şi şoaptele mă dor
Era un sentiment mai greu. În nopţile cu lună
Sunt vise de amor
Am avut sentimente,
Dar...le opresc. Mă doare şi apusul
Este timpul acum Venit mult prea târziu
Să le definesc. Sunt doar eu şi gândul
În sufletu-mi pustiu
Să incerc și să pot,
Să nu mai ofer nimănui Mă doare şi albastrul
Iubirea din mine, Nopţilor încătuşate
Pentru a nu stiu cui... Cu stele sclipitoare
Din vise-ndepărtate
Aș fi vrut să cred,
Că mai există frumosul, Mă doare şi iubirea
Acel frumos din omul Ce-n taină o ascund
Pentru care am sperat totul. Mă doare şi cuvântul
Ce l-ai uitat... demult
Aș fi vrut să cred,
Că adevărul există, Mă doare inima şi gândul
Dar...m-am înșelat Şi tot ce simt în noapte
Minciuna...persistă. Din visul tainic de iubire
Au mai rămas doar şoapte!
As fi vrut să fi avut curajul
De a-mi spune frumos, AUTOR - Loreta Toader
Totul e până aici,
Până aici a fost.
43
LA POARTA SĂRUTULUI
Foto:internet
Era data de 08.02.2018. O zi puțin mohorâtă ,la primele ore ale dimineții,dar care nu ne-a speriat
să ne atingem planurile si să ne onorăm dorința de a face o ,,vizită culturală’’ in orasul Târgu Jiu ,
cât și la casa muzeu, de la Hobița,casa sculptorului CONSTANTIN BRANCUSI.
Voi incepe descrierea acestei ,,vizite culturale’’ cu Poarta sărutului si voi continua in numerele viitoare cu
Casa Muzeu a artistului ,incheind cu Mânăstirea Tismana.
Poarta sărutului, se află amplasată pe aleea de la intrarea în parcul orașului Târgu Jiu. Este
lucrată cu dalta , din piatră poroasă, extrasă din carierele din împrejurimi. Este formată din
coloane groase, paralelipipedice, pe care se sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale
coloanelor.Acestea au lățimea de 6,45 m, înălțimea de 5,13 m și grosimea de 1,69 m.
Pe fațetele fiecărei coloane se poate observa simbolul sărutului, (două jumătăți de cerc),
caracteristice de bază ale operei Brâncușiene. Si arhitrava are încrustat acest simbol, ca un fel
de filigran. Tot în filigram se află încrustații,ca un fel de acoperiș al porții, dând impresia că
poarta ar fi acoperită cu sindrilă. Bolta are un ornament liniar delicat având o continuitate de
arcuri mici, iar in partea de sus, pe trei linii orizontale, se pot observa continuarea unor forme
ovale identice, de parcă ,privite, ar vrea să contureze forma unei fețe și al unor umeri.
Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, prin care se simbolizează triumful vieții asupra morții.
Această idee a unei Porți a sărutului era un plan mult mai vechi al sculptorului Constantin Brancuși
și stabilit inainte de transpunerea in piatră a acestui monument.
In momentul inceperii executării acestei lucrări ,avea deja realizată o primă versiune a sărutului
incă din 1907 dar care a suferit o simplificare si a devenit monument funerar in cimitirul
Montparnasse in 1910…iar în 1916 finalizează o Coloană a sărutului pentru care a asamblat patru
blocuri de piatră pe care acum, figurile și trupurile ,aproape contopite, abia de se mai deosebesc
stând parcă incremenite pe toate cele partu laturi ale acestui fragment arhitectural.
Și în catalogul unei expoziții peronale deschise de Brancuși in 1933-1934 la Brummer Gallery din
New York apare menționată prezența unei ,,Coloane a sărutului’’ ca făcând parte din proiectul
,,Templu al contemplației’’pe care urma să il ridice in Indore.
Legat de aceste coloane, sculptorul Brancuși îi mărturisea,colegei sale de breaslă,
sculptorița Malvina Hoffman următoarele:
44
„La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănțuite..., în urmă,
după lung timp m-a purtat gândul spre chipul unei porți prin care să se poată
trece dincolo. Acum am intenția, să dezvolt siluetele în motivul de deasupra
porții”.
Acest ,,motiv al sărutului’’ prezentat pe stâlpii laterali printr-o formă stilizată a unor uriașe pupile se
regăseste si de-a lungul lindoului Porții….despre care Brancuși menționa că : ,,Ce este sus mic,
jos este mărit’’.
BARBU BREZIANU notă: „Printr-o serie de decantări ale temei Sărutului, Brâncuși a ajuns la
realizarea unei compoziții de o extremă precizie și amploare; un șir de 40 de perechi de îndrăgostiți
așezați față în față, cu genunchii strînși și a căror curbură — nu mult depărtată de versiunea în
piatră a monumentului funerar din cimitirul Montparnasse din 1910 — evocă ritmul unor arcade
geminate. O linie mediană, întreruptă de brîul infinit al brațelor ce se petrec unul cu altul, formînd un
dublu chenar, desparte trupurile alipite; din chipurile lor se văd doar ochii, gura (redusă la o
minusculă trăsătură de unire) și părul, sugerat prin cîteva incizii grațios serpuite ce încadrează
fețele îmbrățișaților”
MIRCEA ELIADE spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate
din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlinește în viața poporului român rolul unei
făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viața insului. Prima trecere pe sub poartă
înseamnă aproape o intrare în viață, în viața reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, și pe sub
poartă mortul e dus, solemn, spre lăcașul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul
e închis, și poarta rămâne mai departe, cu un om mai puțin, să vegheze alte nașteri, alte nunți, alte
morți”.
Foto :internet
45
LIVIU BREZEANU
-ROMÂNIA-
(SCULPTOR)
Cronica “ Amintiri din ziua de ieri”, 27.04.2017,

COJOCARU Vergil - COVER
Expozitia de sculptura de la Cercul Militar Central, Aprilie 2017
RUGĂCIUNE - 100x40x30 cm, lemn de nuc;

…“ Sculptorul Liviu BREZEANU a remarcat cele două trupuri feminine și a promis că primele
sculpturi in lemnul său de nuc sfințit, vor fi cele două trupuri pe care le visa compozițional, vor
deveni realitate vie. La talentul artistului, și credința sa in Artă, nu m- ar mira , dacă cele două
nuduri sculptate, nu ar și vorbi la cererea autorului.....” și acum vorbește!”.
46
…” Prin Artă, căutările și așteptările artiștilor se vor infăptui. Împlinirea celor ce iubesc Arta este o
reușită prin transformarea pasiunii in profesie! Dumnezeu a dat cu darul cel mai de preț,
Libertatea. Artiștii plastici, fideli celui ce ne-a Creat, sunt liberi să creeze ceea ce își propun,
doresc sau visează.
FAMILIA, 60x40x20 cm, lemn de nuc. ICAR, 60x20x30 cm- lemn de nuc
Artiștii sunt “turiști rătăciți” in propriile lor lucrări și talent , fiecare dintr-un orizont artistic, car ele dă
demnitate, nume, speranțe ….”
80x30x20 cm, lemn de nuc;
47
KESSY ELLYS NYCOLLAS

-ROMÂNIA -
( artist plastic)
Membră UAP Vălcea
În fiecare pictură pe care o realizez, pentru cine mă cunoaşte, se poate observa o latură a
sufletului meu, niciodată aceiaşi ci de fiecare dată alta și de aceea, poate că, nu simt nevoia să
le valorific într-un fel sau altul
Realizarea unei picturi, trecând peste aspectul relaxant, totuși însemnă un consum de energie
destul de mare. În acele momente nu mai știu de nimic altceva, decât pânza, și culorile iar
concentrarea asupra acelui lucru fiind totală. Starea pe care mi-o oferă această preocupare
este aceia de a fi doar eu cu mine, făcând abstracție de tot ce este în jur.
În anii 2016-2017 am mers la diverse expoziții de pictură, în Bucureşti, unde am fost

impresionată de tablouri pe care nu le consideram atunci ca fiind picturi spunându-mi în sinea
mea: aşa ceva sau poate chiar mai bine pot picta şi eu... şi totuşi am început cu quillingul...
pentru că am observat o combinaţie de tehnici care mai de care... printre care nu am văzut nici
o lucrare făcută în această tehnică.
Aceste doua tablouri au ramele confectionate din hârtie de ziar.La primul am păstrat hârtia
exact asa cum este ea( cu scris si imagini) iar la cel de al doilea, am vopsit-o cu acril negru.
Mă temeam de dezordine, de mâzgălelile cu vopsea peste tot, ne având un spaţiu pe care să îl

sacrific acestei îndeletniciri. Ideea însă a rămas stocată într-un colţişor al minţii care și-a găsit
mai târziu momentul prielnic de manifestare.
Nu pictasem niciodată.De desenat, cei drept, desenam frumos dar asta în anii de şcoală ori
acum era aşa de îndepărtată acea perioadă... şi totuşi, am încercat.
48
Am început să pictez după ce am ieșit la pensie și după ce am rămas singură pentru că aveam
timp suficient dar și posibilitatea de a mă concentra… şi faptul că aveam în acea vreme o
prietenă, artist plastic, care mă tot provoca să mă apuc de pictură.
Mergând împreună într-un magazin unde se comercializau tot felul de ustensile necesare picturii,
am decis să cumpăr câteva pensule, vopsele şi câteva pânze de dimensiuni reduse.Mă temeam
să mă apuc de ceva mare. Nu aveam deloc idee de ceia ce va ieşi... dar cum pe mine mă încarcă
cu energie pozitivă orice fel de început... a venit și ziua în care mi-am înşirat vopselele, pânzele şi
pensulele pe masa din bucătărie şi le priveam!
Ce să fac cu ele? Cu ce să încep?
Primele două picturi au fost, creanga unui copac pe care stau două păsări în timpul unei furtuni
şi un căţeluş dalmaţian.
Acestea mi-au dar curaj. Am observat că pot. Nu ca un profesionist... departe de mine acest
gând... dar ca amator sau artizan sunt ok, cel puţin aşa îmi permit eu să cred.
Am continuat să pictez coşuri şi vaze cu flori... apoi cu portrete.
49
Îmi place la nebunie să pictez femei cu pălării de sub care nu se vede fața decât într-un procent
foarte mic. Femei misterioase le-a numit unul din prietenii mei iar o prietenă, privind la tablouri şi
la mine mi-a spus că eu însumi sunt misterioasă şi că ascund ceva... ceva ce nu vreau să ştie şi
să vadă orişicine!!!!
Aşa să fie oare?
Nu aş putea spune nu! Îmi plac astfel de tablouri. Ce ascund doamnele sub borul pălăriilor nu
ştiu... eu însă nu iubesc să port pălărie... nu pentru că nu imi place acest obiect vestimentar ci
pentru că nu mi se potriveşte absolut deloc.
50
IN MEMORIAM
Gânduri de-a valma și cuvinte,
Imagini ce îmi amintesc de chipul tău,
Toate se-nghesuie să îmi aducă aminte
Că te-am pierdut, ÎNGERUL MEU!
Trăiesc cumplite clipe de durere,

Aș vrea să mor și eu în aste zile,
Știu însă că-mi va da putere
44 AXA Doar Bunul Dumnezeu să trec prin ele.
Acesta-i chinul ce mă vlăguiește

De cincisprezece ani de la plecarea ta,
Când ursitoarea rea la naștere ursește
Să moară omul exact în ziua-n care se
năștea.
M-a osândit în loc de tort să fac colivă,

Iar vinul să nu-l beau, ci să stropesc
mormântul
Ca o câmpie…. Nu înțeleg de unde pot să fiu activă,
Când plânge-n mine tot și îmi jelesc
De:K.E.Nycollas
cuvântul!
Ca o câmpie pârjolită
De arșiță în luna lui Cuptor, O forță nevăzută, dar simțită,
Stă inima în piept rănită, Îmi dă putere an de an,
De dorul ce m-apasă, Să pot să mă ridic, să nu mă las înfrântă,
simt că mor! Să fiu un om puternic, să nu trăiesc în van!
În minte toate dor și se răscoală Voi trece și de astă dată,

Din ochi, lacrimi fierbinți De-aceste zile triste și amare,
mi se preling pe față, Voi face ca și altă dată,
Iar buzele rostesc o rugăciune, Din toată această grea durere, o chemare!
ca o șovăială,
Mă simt lipsită de putere și de viață!
Sunt ca un mort ce-și duce crucea,

Pentru că din ce-a fost pe lumea asta,
atât a mai rămas,
Mă simt de parcă-n față am răscrucea,
De drumuri încurcate ce mă lasă fără glas!
Buzele-mi ard și-mi ard și ochii

Simt în adânc de suflet cum se naște,
O rană adâncă care dă durerii,
Puterea să mă doară și mă paște,
51
PAGINĂ DE SATIRĂ
MĂGARUL ÎNCHIRIAT
TURBAREA Paşte un măgar, săracul
Pe imaşul satului
Ecee homo/Iată omul! Rage cât îl ţine gura
- Pilat di Pont Că-i măgarul nimănui!
--------------------------
De-i zăpadă-i vai de lume... Vrea să ştie toată lumea
De isprava ce-o făcu
de-i frumos drumurile-s pline,
Să fie de-nvăţătură
idealul astăzi (uf) vine... Şi altora ca şi el...
să mergem doar în maşine!...
A iubit o măgăriţă
Zicem că-i scumpă benzina... Cică şi ea l-a iubit
dar vezi omul şi maşina, Se jucau prin poieniţă
s-o parchezi e grea odihna Fără să fi bănuit
căci te plimbi de-a surda întruna!... Ce îi pregăteşte soarta
Şi ce greu îl va încerca
Nu-i război dar mor destui... Nici nu bănuia sărmanul
Că dintr-un măgar sadea
o, de răniţi (nici )nu mai spui,
Cu maşină, bani şi casă
Doamne parcă ajuns-am, șui’’... Va fi vai, de râs in sat
am pus judecata-n cui; Pentru măgăriţa grasă
Un măgar închiriat...
Uitarăm c-avem picioare...
pe jos nu avem prinzare, A jucat tare consoarta
da, trotuarele-s vai goale - Convingându-l că e bine
mersul pe jos nu-i onoare; Să vândă averea lui:
Ai destulă MAI! La mine...
N-ai maşină azi îi jale...
(uf!) perpedesul îi blazare, Tu vinzi tot şi-mi pui la bancă
Banii pe numele meu
un mers ce-i o ruşinare... Că doar avem tot ce trebe...
un pârlit fără valoare; Dar nu pe numele tău!
Un zevzec fără stimare... Tu vii şi trăieşti ca domnul

doamne ce destrăbălare, Eu îţi fac tot ce pofteşti
fie drumuri până-n soare, Tu n-ai de făcut nimic
tot n-ajung fără scandale, Stai în pat şi huzureşti!
... de, viteza-i o turbare!.. Şi uite aşa măgarul nostru

Se lăsă de nas purtat
De-a ajuns ca vai de lume
I.D.SICORE UN MĂGAR ÎNCHIRIAT!
MORALA:
Când eşti prost şi crezi orice
Şi vrei doar să huzureşti
Te trezeşti plângând, pe drumuri
... şi prostia ţi-o plăteşti!
De: Kessy Ellys Nycollas
52
Despre viaţă
Singurel alegi nevasta,
Însă soarta-ţi, joacă zarul,
Când te-ai cununat, năpasta,
A ştiut să-şi pună voalul!
La ea şi l-a pus pe cap,
Ţie ţi l-a pus pe ochi
Dacă ştiai cu ce scop,
Nu erai azi, idiot!
...........................
Unii au minte destulă
Dar nu au gram de noroc!
Rămânând la voia sorţii Despre proști
Trec prin apă şi prin foc
Am încercat să dezgheţ
Deşi adunând putere, Prostul, să-l trezesc la viaţă,
Pot juca al vieţii joc, După ce l-am dezgheţat,
Dar se lasă ușor duşi M-a scuipat direct în faţă!
De vicii şi de plăcere!
Mulţumesc pentru efort,
Socoteli vor da cu toţi Prostule, dar vreau să ştii,
Acum nu, dar după moarte. Viaţa îţi oferă tort,
Spun ce spun şi cu dreptate, Dar ţi-l taie în felii!
Am trecut pe rând prin toate,
Şi când crezi că eşti deştept,
Când eşti tânăr tot se poate, Şi în cot nu te mai doare,
Spui că sunt lucruri mărunte Te loveşte viaţa-n piept,
Mai greşeşti, mai faci şi haz, Te doboară din picioare!
Trecând viaţa în neştire,
Iar din cât de mare-i tortul
Într-o zi însă şi eu, Nu apuci nici a gusta
Voi ruga de mântuire. Şi privind ca idiotul,
Îţi va spune: a fost cândva!
Pentru că aşa e prostul,
De-l dezgheţi el te inundă!
Uită că tu i-ai dat tortul,
El ştiind doar să ascundă,
Viaţa însă cântăreşte,

Tot ce-ai dat şi ce-ai primit
Să nu crezi că nu găseşte
Ea, momentul potrivit!
53
SCRIITORI clasici NĂSCUTI IN FEBRUARIE
Geo Bogza (6 februarie 1908) a fost un scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al
avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare,
Reabilitarea visului), ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică,
Geo umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far).Se stinge din viaţă
la 14 septembrie 1993…
Charels Dickens (7 februarie 1812) – scriitor englez reprezentativ pentru realismul

secolului al XIX-lea, cunoscut prin opere precum Marile speranțe, Aventurile lui Oliver
Twist, David Copperfield, Martin Chuzzlewit, Dombey și fiul, Timpuri grele, Dugheana cu
vechituri (Prăvălia cu antichități), Documentele postume ale clubului Pickwich, Nicholas
Nickeby, Barnaby Rudge, Poveste despre două orașe (ultimele două, romane istorice)…
Jules Vernes (8 februarie 1828)- a fost un scriitor francez și un precursor al

literaturii științifico-fantastice. În 1863 a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al
cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie
de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate
în publicația pentru tineret Magasin d’éducation et de récréation…
Grigore Vieru (14 februarie 1935) – poet basarabean, membru al Academiei Române. În
anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma,
apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii
„Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile
Dalbe” …
Marin Sorescu (19 februarie 1936) – a fost un scriitor român, membru titular (din 1992)
al Academiei Române. Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu
volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23
de volume…
Grigore Alexandrescu (22 februarie 1810) – poet și fabulist român. A debutat cu poezii
publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost
influențată de ideile care au pregătit Revoluția din 1848…
Victor Hugo (26 februarie 1802) – a fost un poet, dramaturg și romancier francez.Scriitor
romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei
Franceze din 1841.S-a stins din viaţă la 22 mai 1885…
54
PERSONALITATEA LUNII FEBRUARIE

ANTON PANN
La Anton Pann, pe numele real Antonie Pantoleon-Petroveanu,
nu este cunoscută cu exactitate data nașterii.Se spune că ar
fi probabil, între 1793-1797) la Sliven, Imperiul Otoman care
se află acum în Bulgaria.A trecut in nefiintă la 4 noiembrie 1854
in Bucureşti,România. A fost poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică
religioasă, folclorist, literat, publicist, de origine aromân, compozitor al muzicii imnului național al
României. Mihai Eminescu l-a supra numit „finul Pepelei’’ cel isteț ca un proverb” în poemul
Epigonii.
Sa stabilit mai întâi ,cu familia, în Chişinău ,apoi se mută la Bucureşti.Aici studiază la Şcoala de
muzică psaltică a lui Dionisie Fotino.
Mai întâi a fost cântăreţ bisericesc la Chişinău, la Bucureşti şi apoi la Braşov. Între 1826 şi 1828
activează ca profesor de muzică religioasă la Şcoala Episcopiei din Râmnicu-Vâlcea, apoi la
"Mânăstirea dintr-un lemn" de lângă Govora.
După 1830 începe o activitate scriitoricească fecundă. Tipăreşte peste 100 de cărţi şi broşuri, in
care cuprinde poezii populare amestecate cu poezii proprii şi însoţite de multe ori de muzică,
consemnată pe note.
Anton Pann a scris atat epigrame cât şi epitafuri.Din acest motiv, fiind chiar numit drept "Părintele
epitafului." Pe crucea de la mormântul său, aflat in curtea Bisericii Lucaci din Bucureşti, este
gravat "Autoepitaful" său........
EVENIMENTUL LUNII FEBRUARIE

În această lună site-ul revistei a primit în rândul Administratorilor colaboratori, două distinse
doamne, poete. Numele acestora este: Maria Tomiţa Corini şi Ala Mîrza Turbal.
MARIA TOMIȚA CORINI ALA MÎRZA TURBAL
55
Ca muritori de rând….
În lumea asta de poveste

Doar Dragobete mai iubeşte
Doar el mai ştie ce-i iubirea
Şi unde stă ascunsă fericirea...
Noi cei de azi ca muritori de rând

Nu cred că mai cunoaştem, zău!
Un sentiment atât de sfânt
Lăsat de Bunul Dumnezeu!...
Ne facem declaraţii de duzină

Şi nimeni nu mai are nici o vină
Nici pentru ce a spus, nici pentru cea făcut
Toţi ştim că vrem din ce în ce mai mult!...
Păi (omule!) dragostea nu este marfă-n galantar

Printre cartofi şi mere şi mărar...
Ea se găseşte-ne suflete cu har
De unde mulţi, să o culeagă, n-au habar!...

56

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, NR 2 - Februarie 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul 1, NR 2 - Februarie 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCEAFĂRUL DIN VALE

Revistă de cultură şi artă

Editura PROȘCOALA, Râmnicu Vâlcea,

Februarie, Luna Dragostei, cel mai emoţionant sentiment!

Plesnesc mugurii cireșului în toiul iernii!

Citate despre iubire

Pe chipul tău e desenat timpul.

Amară și dulce cafea... În ochii tăi se vede timpul.

Îți tremură gândul pribeag,

Mă lasă, iubito, și-acum...

Mă lasă, iubito, și-acum

Cu dragostea nu se glumește, dar umoru-n ea trăiește!

La vârsta a treia Condiţie

Un student la plajă Compasiune

Visuri plăcute După căsătorie la 1 martie

Voiaj fără vize Avantaj în căsnicie

Mărturisirea unei vecine Tot la vârsta a treia

DINICĂ CRISTIAN OVIDIU

Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb,

CORNELIA DIȚĂ Toți ghioceii ce înfloreau,

Hai, spune-mi azi

Câte zăpezi în sufletu-ți au nins Ce dor...!Și iarăși scriu ce gându-mi spune,

Doar a lui și a nimănui,

Ca poet începe să scrie pe 4 martie 2017.

Volum de debut - " îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar"

Volumul al doilea - " anti fericire cu aripi"

cașmir cronică de front

doar atunci și de spaimă,

dezvelește-ți ziua,femeie, Șipentru că

buzele astea cu ochii închiși

Se opresc și-și trag suflarea Timpul însă trece-n goană

Inflorit-au în priviri... Nu ştiu de Dragobete a iubit şi el!

Răsfătându-mă în taină, Un Dragobete mai trăieşte azi în fiecare

Şi îmi amintesc şi-acum, Iubiţi-vă!

Cei ce se iubesc se recunosc după faptul

Nu aștepți să se întâmple, ci faci tu să se întâmple!

Puiul meu! Să-ţi fie bine, Când eram tânără

Dar izbândă nu este... şi nici resemnare…

Azi se spune, se vorbeşte

Toţi o caută orbeşte

Nu am somn şi nu am tihnă Ca muritori de rând….

Ne facem declaraţii de duzină

Păi omule! dragostea nu'i marfă-‘n galantar

Iubirea și munca – acestea

Ana lui Manole

Iubito, vino blând înspre-nceputuri

Azi-dimineaţă un amoraş, în şagă, Iubito, să-ncolţim candizi în iarnă,

Pe aripi cu iubiri fremătătoare, Renaşte-vom feriţi sorbind lumină

A fost un vis... Noapte de iarnă... Primăvara moare pe poteci,

Era o iarnă ca-n poveste, Primăvara moare pe alei,

Focu-n cămin ardea molatic, Orizonturi gri, neclare forme,

Gemând uşor, cu ger la tâmple, Prim-anotimp nicicând nu va mai fi,

Trudiţi şi goi, spre dimineaţă, Tu, roşu, delicat fir de lalea,

Trecut-au ierni şi veri nebune, Înlănţuiţi, fierbinţi, la ceas târziu,

( 27.01.2018 ) ( din viitorul volum, " Călătorul " )

Mugurel Puscas Mugurel Puscas

La mulți ani, dragă bădie,

(continuarea in nr. 3 / martie 2018)

,,Responsabilitatea este preţul măreţiei''

Vii singură şi neaşteptată...

La început şi eu te-am neglijat

Credem uneori că şi el aşteaptă...

Doamne, ce harababură există şi acuma...