LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul1, Nr. 4/ 2018

1
LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1, Nr:4-aprilie 2018

LUCEAFĂRUL DIN VALE,fondată in ROMÂNIA – ianuarie 2018
Revistă de literatură, cultură şi artă
Persoana iniţiatoare:
Kessy Ellys Nycollas- Membră a Uniunii Artştilor Plastici-Sucursala Vâlcea
Preşedinte onorific :
PUIU RADUCAN- Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Președintele Uniunii artiştilor
Plastici-Sucursala Vâlcea
Colectivul de redacţie:
Kessy Ellys Nycollas-Fondator, director, redactor șef
Puiu Răducan-Președinte onorific
Mugurel Pușcaș-redactor
Val Răzeșu-redactor
Colaboratori:
*Angela Burtea – proză și poezie – colaborator corespondent – judeșul Brăila
*I.D.Sicore - poezie şi proză – colaborator corespondent – județul Gorj
*Liviu Brezeanu – sculptură – colaborator corespondent – judeșul Dâmbovița
*Mugurel Puşcaş– poezie – redactor - colaborator corespondent – județul Mureș
*Roberta Sandra Pilipăuţeanu – poezie – colaborator corespondent - Germaina
*MariaTomița Corini– poezie – colaborator corespondent – Republica Moldova
*Val Răzeșu – poezie – colaborator corespondent -județul Constanța
*Dan Șalapa – poezie – colaborator corespondent – județul Mehedinți
Tehnoredactare:
Kessy Ellys Nycollas
Coperta:
Kessy Ellys Nycollas
Date de contact:
oelena29@gmail.com
puiuraducan51@yahoo.ro
Luceafarul din vale
Telefon redacţie:
0761623572
Program:
LUNI-VINERI - 8:30 - 12:30
Notă: Membrii colectivului de redacţie al revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE îşi rezervă dreptul de a
selecta materialele trimise înainte de a fi publicate.
Obligaţiile autorilor:
* Îşi asumă întreaga responsabilitate atât pentru originalitatea creaţiilor literare trimise, cât şi pentru
corectitudinea lor.
* Păstrează o exprimare decentă, fără referiri discriminatorii, mai ales în textele cu teme religioase, sociale,
politice.
*Scriu textele românește, corect, cu diacritice.
Materialele vor fi transmise în format doc. Times New Roman 12 , pană la data de 10 a fiecărei luni.
Ne asumăm toată responsabilitatea pentru materialele primite. Le vom folosi doar pentru publicare în revistă,
nu în alte scopuri.
Copyright 2017 - Utilizarea totală sau parţială a materialelor publicate este permisă numai cu acordul
autorului.
2
Ninge în aprilie
Azi aș fi vrut să-mi fii alături.Măcar în spatele ferestrelor,
dacă nu și în mijlocul naturii.Și știi de ce? Fiindcă ninge în
aprilie! N-am apucat nici o dată să strângem între palmele
noastre fulgii lui aprilie. Nu seamănă nici pe departe cu cei
de la Crăciun.Sunt mai rari și mai pufoși, rari și ne uniformi,
dar sunt mulți, mulți de tot.Nu, tu n-ai cum să-i vezi sau
poate chiar stai la adăpostul lor.Cine știe?Nu mi-ai vorbit
niciodată despre fulgii lui aprilie.Să nu fi știut că există?
Tule știai pe toate!
Îmi arătai doar bogăția florilor din toate livezile
pământului.Mă duceai de fiecare dată acolo unde era floarea
mai deasă și mai înmiresmată și mă lăsai să amețesc sub
farmecul lor. Te îndepărtai, pretextând că nu știu ce ai uitat
în mașină și mă priveai pe furiș să vezi cât sunt de copil în
fața atâtor frumuseți, știute până atunci numai de tine.
Alergam de fiecare dată și atingeam în goana mea crengile

pomilor, iar floarea albă sau roz plutea deasupra capului
meu. pline de dor și de parfum numit
Albită de floare, îmi plăcea mângâierea lor, iar mirosul ”April”.
inconfundabil, mirosul acela de crud și de curat mă amețea. Știi, din livada aceea mi-ai adus
Mă lăsam ușor îmbătată, la poalele pomilor.Visam, zburam, primele cireșe, erau cireșe de
iubeam! mai.Mâncam lacom, cu sau fără
Te bucurai, fiindcă era preludiul oferit de natură, iar eu îi sâmburi, iar tu priveai și râdeai. Cu
cădeam pradă.Ușoară pradă! Tu doar priveai! Zâmbeai și te gura până la urechi râdeai!
încărcai de plăcerea plăcerii, privindu-mă. Nu cereai nimic Întotdeauna am iubit cireșele, dar
în schimb.Era suficient.Și nu era bucurie mai mare ca aceea: nimeni n-a știut povestealor, doar tu
să oferi omului iubit ceva din ceea ce n-a gustat niciodată și eu.
până atunci, iar tu să nu ceri nimic în schimb. Oare cum n-am știut atunci de ce
ochii tăi erau plini de lacrimi?
-Doruleț, întoarce-te, vino, unde pleci, nu te îndepărta! Stăteai culcat, cu capul în poala
Pomii au înflorit și pentru tine! mea, iar lacrimile izvorau din ochii
Îți mai aduci aminte, nu?Îți întorceai privirea, apoi, după alți tăi așa cum ninge în aprilie. Ți le
câțiva pași, te întorceai. Părea că mergi greu, că pașii nu te ștergeam ușor cu buzele fierbinți și
mai ajută, dar tu, de fapt, voiai să mărești suspansul. înfometate de tine.Iar tu... Tu îmi
luai mâinile unacâte una și mi le
-Ai crezut că te părăsesc? Mă întrebai într-o liniște sărutai, de parcă ar fi fost ultimul
amenințătoare, clipind rar din ochii încețoșați. N-a venit sărut de pe lume.Așezai obrazul pe
vremea!Azi am venit special, doar pentru a nu fi singură ele și iar le sărutai.
prin ploaia de petale albe și roz. Livada asta îmi aparține, -Mi-s dragi mâinile tale! așa mi-ai
acum e și a ta. spus atunci. Știi, mâinile oamenilor
-Și mâine?Mâine a cui va fi? nuseamănă între ele, iar ale tale sunt
-A mea și-a ta, a noastră!A acestor clipe, albe și roz,pline calde, blânde șitămăduitoare.
3
Și cât le iubesc!
Nu luam în seamă cuvintele tale, mi se păreau
normale, firești, fiindcă eu eram îndrăgostită de
mâinile tale.Le-am iubit din prima clipă, fiindcă
sub vraja lor intram în mirajul iubirii.Erau
frumoase, cu degete de pianist, cu unghii tăiate
rotund și-ntotdeauna îngrijite.
Îmi pare rău că niciazi nu ești lângă mine. Am fi
ieșit afară amândoi, ne-am fi întâlnit la locul
nostru de taină și ne-am fi lăsat ninși cu fulgii
lui aprilie. *** Viața nu ne permite să rămânem datori...
Acum privesc doar de la fereastră minunea Totul se întâmplă la schimb! Drept sau nedrept el
naturii, iar ochii mei se încarcă cu boabe de se întâmplă... impus dacă de bună voie nu vrem!
rouă. Și-mi este atâta dor... Întotdeauna ne va alege el pe noi, niciodată
Acum înțeleg de ce plângeai atunci, fiindcă știai
invers...
că vei pleca. De aceea îmi sărutai mâinile cu
atâta ardoare, de aceea mă strângeai la piept cu *** Mi se pare incredibil să ajungi să nu mai ai
atâta emoție, cu atâta drag, de aceea îți lipeai
pic de respect și valoare în faţa unei persoane
obrajii de obrajii mei! Doar tu știai!
De n-ai fi plecat, azi am fi strigat amândoi: pentru care până mai ieri erai un înger!
ninge atât de frumos în aprilie!
***Nu dispera. Toate trec!
***Întotdeauna Dumnezeu iți va trimite omul de

care ai nevoie să reconstruiască cu migală ceea ce
altcineva a dărâmat inconștient.
*** Dragostea te înrobeşte. Este foarte important

să te trezești la timp... înainte ca sufletul să fie
făcut țăndări atât de mici încât să nu îl mai poți
reconstrui.
***Nimic nu durează o veşnicie! Învaţă să

trăieşti momentul. Azi, acum, aici. Ieri deja nu
***O iubire care nu suportă confruntarea cu re-
alitatea nu-i iubire. Dar în acest caz, neputința de a mai este... mâine nu poate şti nimeni dacă va
iubi este privilegiul inimilor nobile. - Albert Camus veni.
***Nu trăim sentimente care ne transformă, ci ***Nu îţi mai face iluzii gândindu-te că ceea ce
sentimente care ne sugerează ideea de transfor- trăieşti acum va dura toată viaţa... indiferent dacă
mare. Depildă, iubirea nu ne purifică de ego-ism, este o bucurie s-au un necaz. Mâine nimic nu va
dar ne face să-l simțim și naște in noi ideea unei
mai fi ca azi.
părții indepartate, unde acest egoism nu și-ar mai
găsi locul. - Albert Camus ***Iubirea este ca şi haina! Ceia ce ieri părea să
îţi vină perfect... azi poate să îţi pară, ori prea
strâmtă ori prea largă... Nu încerca s-o ajustezi...
cârpelile se vor observa.
4
LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1, Nr:4 - aprilie 2018
Marea vine din adâncuri...

Marea vine din adâncuri
Și întinde-ncet o mână
Suflețelul mi-l cuprinde...
Fiind un mugure spre floare,
Fragedă în așteptare
Mi se-nchise dulce ochii,
Pleoapa se lăsase-n mare,
Când,
Lumina părăsise cerul,
Zorii își luară carul,
Soarele urcă pe munte
I-auzeam inima trează,
Nu știam, că dac'ajunge
Sărătura sa profundă
Peste o rană de așteptare
Ce putea ca să devină
Lacrimă usturătoare...
Ploaia-i suflul meu
Marea...
Ea privește, e tăcută,
Se bat valurile-n ea Ploaie,
Spumele i se înalță Te cuprind cu drag!
Tot mai sus... Ești în visul meu.
Spectacol magic! Te aștept în prag
N-a vrut marea ca să știe Tu să vii mereu!
Cum respir și ce gândesc
Ploaie,
Șă-a rămas să fie trează... Lină și măruntă,
Marea stă fără cuvinte În taină tu-mi vorbești.
Și vibrațiile ei bat, Vino! Mă sărută!
Peste undele de gânduri Să nu mă ocolești!
Trec furtuni neîncetat!
Ploaie...
Mângâie-mi privirea
Cu ochii tăi setoși!
Dă-mi dragostea ta, ploaie
Din stropii cei frumoși!
Ploaie,
Lasă-mi rătăcirea
Să se-mpletească-n tine,
Să-mbrățișez misterul
Firelor divine!
5
Sărută-mă iubite!
Sărută-mă iubite,
Sărută-mă cu gândul,
De știi că ești departe
Sărută-mă cu cerul,
Cu zarea și pământul!
Sărută-mă cu iarna
Și fă-o mai fierbinte!
În tine e secretul.
Sărută-mă cu ochii,
Și caldele-ți cuvinte!
Sărută-mă iubite
Cu primăvara fină
Cum n-a făcut-o altul Unde ești tu tinerețe?
Cu mugurii, narcisul,
Laleaua din grădină! Anii trec, și trec la fugă
Tinerețea zboară-n zare.
Amintirea o sărută,
Sărută-mă cu vara Două inimi trec prin mare.
Cu fluturi din câmpie
Iubește-mă iubite! Două inimi îngemănate
Sărută-mă cu iarba Peste val acum pornesc,
Cu verdele-i din ie! Se-ntâlnesc la mal de mare
Și își spun că se iubesc!
Sărută-mă cu toamna
Se privesc, au iarna-n plete
Cu holdele-i bogate Și din ochi le cade rouă.
Doar tu ești îngerașul, Două inimi prea discrete
Pe buze îmi așterne Au de-a-ncepe viață nouă!
Parfumurile toate!
Anii trec, fug nebunește
Sărută-mă iubite Două inimi se aleg,
Albatroșii dau târcoale
Cu viața, căci se știe
Țipăt din iubiri culeg!
Iubite tu ești totul!
Rămâne-va cuvântul Și le-adună-ntr-o icoană
Un templu-n poezie! Unde anii stau smeriți
Unde ești tu tinerețe?
De: Maria Tomița Corini / Foto:internet Te întreabă doi iubiți!
De: Maria Tomița Corini / Foto:internet
6
Cu dragostea nu se glumește,
dar umoru-n ea trăiește!
EPIgrame !
Licenţiată peste hotare

Pe la turci şi ciprioţi
Fata mamei, fată mare,
Dacă stai şi mai socoţi,
Are dreptul de-autoare.
La libertate
Bolnăvioara lui mătuşa,
Pe la băi, la munte, mare
Nu mai ţine-nchisă uşa,
Căci e bună la curtare.
Sufletistul
Sunt un mare sufletist,
Dau cămaşa de pe mine, Unui răsfăţat
Mai ales că nu rezist, Plin în jur de secretare
Goală, când o văd cum vine. Şefu-i mare amoros
Şi de atâta desfătare
Destinaţie Vine acasă numai... os.
Multe mândre jucăuşe
Pe ospeţe nvitate, Avantaj la vârsta a treia
La copii au fost mătuşe, Invitat fiind la cină,
Pentru tată doar păcate. Am mers seara la vecină,
Și, evident, că mult n-am stat,
Unei prostituate Dar cel puțin m-am mai plimbat.
Desfrânata cea drăguţă
Îmi provoacă-o întrebare: La azilul de bătrâni
Ea se trage din maimuţă Crezând în marea dragoste propusă,
Ori se trage ... din născare?
Și în promisiuni cu dulci cuvinte,
Păgânii „Mireasa” pentru-o nuntă e dispusă,
Se ceartă turcii cu islamul Dar „mirele” deja nu ține minte.
Şi văd că mulţi î-şi schimbă hramul,
Dar crucea n-are nici o vină, La vârsta a treia
Că ei româncelor se-nchină. Mi-s dragi femeile frumoase,
Și când le văd, tot le ador,
Epigrama
Și-mi vin și gânduri amoroase,
Epigrama-i ca femeia,
Când cu poftă se consumă Dar teamă mi-i de-acceptul lor.
La-nceput cu vorba ceea
Mai apoi c-a fost o glumă.
7
PĂDURE, VERDE PĂDURE
M-am oprit la o margine de pădure,

La mijlocul primăverii,
Când totul în jur e verde și frumos,
Pădure, verde pădure.
Şi m-am uitat la ea
Cât am cuprins cu ochii;
Şi i-am mirosit prospeţimea aerului verde
Şi-am ascultat ciripitul păsărilor
Şi foşnetul frunzelor
Şi-am mers desculţ,
Călcând iarba proaspătă,
Călcând vreascuri înţesate,
BEŢII MIROSITOARE Călcând peste muşuroaie de furnici
Şi n-am simţit vreo durere.
Am simţit doar confort şi plăcere
Îmi place să mă-mbăt, Şi l-am invidiat pe pădurar,
În plină primăvară; Şi-am invidiat vietăţile pădurii
De mirosul nucului. De aşa o viaţă, de aşa un rai.
Îmi place să mă-mbăt, Şi de ce să nu invidiez,
De mirosul florilor de tei. Căci pădurea ne aşteaptă.
Îmi place să mă-mbăt, Pădurea ne vrea,
De mirosul petalelor de mentă. Pădurea are nevoie de noi,
Îmi place să mă-mbăt, Precum avem nevoie şi noi de ea.
De mirosul florilor de liliac, Şi dacă ne dorim unul pe altul,
Florilor de iasomie, florilor de crin. De ce să nu ne iubim?
Prefer să fiu mahmur, De ce să nu convieţuim?
De mirosul bujorilor şi-al trandafirilor, S-avem o viaţă de pădure,
De mirosul lăcrimioarelor şi ghioceilor. O viaţă de rai.
Nu m-aş sfii să dorm într-un lan cu pelin,
Să-mi petrec zilele într-o poiană cu maci roşii,
Să şed culcat pe florile de câmp,
Să fiu străpuns de mirosul lor îmbătător,
Să mi se aromatizeze sângele şi creierul,
Să mi se împrospăteze porii corpului.
Aş prefera şi-mi place,
Căci totul este natural,
Ţâşnit din ţărâna străbună.
Aş prefera, mai mult ce pot să fac,
Trăind într-un oraş asfixiat,
Lipsit de un aer natural,
De-un nuc, de-un tei, de liliac,
De florile de câmp
Cu miros îmbătător,
De primăvară-înfloritor!
8
În aşteptare
Din vol. „Egofantezii”
Îţi privesc umbra

ce se-ndepărtează
pe drumul cu pietre scumpe spălate cu dor
şi mă gândesc:
Oare când vei veni?
Mă voi transforma într-un val

şi scăldând malurile
Oraşului natal mă voi usca de atâta aşteptare.
Din vol. „De trei ori treizeci şi trei” Voi privi soarele printr-o perdea cu lacrimi şi nori,
până când el se va volatiliza într-o bomboană fondantă
Oraşul meu mic, prăfuit şi-ţi va arăta ea, ce ai pierdut,
Ce-n vis mi-aduce amintiri plecând.
Poartă pe cap cununi de miri
Şi-un gând, adesea, de suit. Voi plânge
până mă voi topi
Dorul de el a biruit - ca o lumânare la altarul icoanei ce face minuni,
Inima-mi plină de iubiri, într-o marţi oarecare.
Oraşul meu mic, prăfuit
Ce-n vis mi-aduce amintiri. Voi ofta
până când munţii se vor transforma în deşert
Din sufletul meu arcuit cu nisip rozaliu şi copt sub copita cămilei ce cară
El îşi culege împliniri poveri.
Şi albi sau roşii trandafiri -
Viaţa mea toat-a jefuit. Voi trece prin timp ca o lebădă neagră
până când tu vei prinde o pană
Oraşul meu mic, prăfuit… şi-mi vei scrie cu ea
când vei veni sau dacă vei mai veni…
9
Îndemn
Stai lângă mine
preţ de un poem,
să împletim degete
într-o împreunare
sălbatică.
Să facem schimb între singurătăţi

de ieri până azi, de azi până mâine
şi să ridicăm privirile
până la amfiteatrul
atârnat de cer.
Promenadă… de iubire
Stai lângă mine
preţ de o clipă, Într-un cer violet,
să fim amândoi înconjurând rotundul soarelui fluid
într-o gondolă sub melodia îngerilor,
ce zboară şoaptă de violă cu miros de scrum şi păpădie,
pe fire-mpletite între nori. un eu şi un tu
într-o promenadă… de iubire.
Să rupem metafore
cu trocuri Un tu… pentru mine… un eu -
între litere înroşite de foc – dansezi pe flăcările din soba roşcată
cântându-mi o simfonie trosnind odată cu lemnul
Şi să punem, uscat
împreună, şi ignorând melodia din fundal.
preţ pe frânturi de Un tu… pe mine… un eu -
timp. îmi mângâi inima cu focul, sufletul cu o felie de ger.
Gândul cu lalele creţe şi visele cu umbre de chitară.
Un tu… mie… un eu -
îmi sorbi cuvintele şchioape
rostite cu naivitatea porţilor deschise.
Îmi frângi un vers din Shakespeare
şi-mi faci din cerneala luicunună cu boabe albastre.
Îmi săruţi valsul şi pluta ce zboară prin cer de
lăptucă.
Îmi îmbrăţişezi picurii de iubire
şi tot ce-s un eu, pe covor de noapte, lângă un tu.
Într-un cer violet,

înconjurând rotundul fierbinte al soarelui fluid
sub melodia îngerilor,
Pagină:Aura Dan/ şoaptă de violă cu miros de scrum şi păpădie
un eu şi un tu
într-o promenadă… de iubire.
10
11
EA
maiestuoasă trecea,
cu timpul agățat pe umăr,
trăgea, mitraliind da-uri.
în carnea mea nu mai era loc
de niciun mormânt,
nici printre cruci nu mai era loc de pus
vreo tresărire.
eu refuzam bibliile care îmi țineau scut

și în piept îmi intrau
toate viețile femeilor care fusesem,
toate coastele, tot lutul.
vreau nu, am strigat, vreau nu,

eu nu trăiesc,
mint între a fi și a nu muri,
fug pe cai care plâng,
pe goana lor aruncată din ochi MOTTO
sunt un aproape orb nenăscut.
totul
gloanțele își desfăceau gurile, e atât de simplu,
mușcau din începuturi încât mă întreb
să se sfârșească de ce
mai repede nu ne-am găsit
ceea ce nu avea să se întâmple. înainte
de a ne naște.
ea
trecea imperial mai departe, ca și când locuim în smarald,
în urma ei ne iubim în iarba crudă a ochiului.
îmi creșteau întrebări lângă cruce. pune privirea ta frumoasă
între cămașa mea de dragoste și piele,
pe unde se ascund clipe de azi încă neiubite,
ne dezbrăcăm din același înger.
buzele tale,
într-o plimbare de seară pe buzele mele,
trezesc păduri sălbatice,
din palmele mele
izbucnește cerul,
din pieptul tău
crește un munte.
arată-mi pe harta trupului meu

care e țara în care vrei să rămâi.
12
Între cuvinte
Între cuvinte
am trăit
dramele nespusei iubiri.
Viața ca o pradă
m-a pândit
încercând să mă devore .
Eu,
cu fiecare secundă ,
am ieșit biruitor
asemeni unui vânător iscusit.
Trăiesc într-un perpetum mobile...
Doar tu
Singura avere
Doar tu
singură și pură,
Nu mă laud
ca o fecioară
cu averi nemăsurate:
a șoaptelor inocente,
cu imperii, armate,
ai rămas cu mine.
cu un harem de sclave.
Într-o noapte,
Îndrăgostit de cuvânt
obosit de neodihna
mă simt fericit,
ideilor,
atât de fericit,
nu puteam să adorm.
încât îmi vine să dansez
în ploaie.
Atunci am chemat
toate prietenele mele
Singura mea avere
dar m-au refuzat.
ești tu
Poezie!
Fericirea era plecată afară,
Bucuria mă părăsise...
Doar tu Poezie, Poezia este căsătoria

pură, stingheră
și inefabilă ai venit. realităţii cu idealul, în
De atunci nu m-ai părăsit
sufletul poetului.
niciodată. definiţie
celebră de Bogdan
Petriceicu Hasdeu
13
Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb,

Anton Pann
In 1831 unele dintre creaţiile sale apar în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume” în
care Anton Pann prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece, din care, unele sunt culese de
alţii, iar altele originale de Anton Pann. „Crez că la mulţi va aduce mirare pornirea mea spre a da
prin tipar la lumină nişte poezii ca acestea. Ştiutfiind însă la cei mai mulţi din obşte că aceste poezii
de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alii şi altele chiar de mine compuse, mai
totdeauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, şi cu aciasta mi se pricinuia zăticnire de la
alte lucruri mai folositoare. Pentru uşurarea mea dar, şi pentru a prietenilor mulţumire m-am
îndemnat a le tipări. Primească, mă rog deocamdată aceste şi văzând că sunt primite cu dragoste mă
voiu îndemna a le da şi altele.” — Anton Pann „Poezii deosebite sau cântece de lume”.
Mama autorului, Tomaida, va muri în 1838. În „Istoria literaturii române“ de George
Călinescu găsim notat, probabil dintr-o regretabilă inversare a cifrelor, ca an al decesului, anul 1883.
Cel mai pitoresc personaj al epocii paşoptiste a fost, Anton Pann. Cu o puternică influenţă
asupra publicului larg, este legat simultan atât de lumea veche, fanariotă, cât şi de cea nouă,
romantică. Anul revoluţionar 1848 se regăseşte ca realizare muzicală în imnul Deşteaptă-te române
care are la baza melodia romanţei „Din sânul maicii mele ”, a cărei notaţie psaltică a făcut-o Anton
Pann încă din 1839 şi versurile poeziei „Un răsunet”, compusă de Andrei Mureşan în 1842. Modul în
care s-a petrecut simbioza dintre cântec şi versuri se găseşte în amintirile lui Gheorghe Ucenescu, elev
al lui Anton Pann şi unul din admiratorii acestuia. Acesta relatează:
„Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi
cântându-l, a rămas poetul (ANDREI MURESAN) pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe
Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia
aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminică hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4
Domni români şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte — îmi dete D. Andrei Mureşan
poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este de
minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată,
toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate
marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-a făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu
eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”
Anul 1848 l-a găsit pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureşţii din pricina molimei de
holeră. Gheorghe Dem Theodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că:: „Anton Pann lucra
peste Olt pentru realizarea ideilor naţionale şi cânta triumful revoluţiunii printr-un imn, de care s-a
vorbit în organele de publicitate ale epocii” .Este vorba de un document, Nr. 1184 din 30 iulie 1848 şi
publicat înMonitorul Român” Nr. 14 din 26 august 1848,, în care, la 30 iulie 1848,comisarul de
14
propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Ţării
Româneşti, cadrul în care fusese sărbătorită revoluţia în oraşul Râmnicu-Vâlcea şi care menţionează şi
participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-lui Anton Pann, profesor
de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nişce
versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul
de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie
înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus
jurământul pe Constituţie, s-au sfinţit steagurile revoluţiei şi s-a cântat pentru prima dată în Ţara
Românească, „Deşteaptă-te, române!”
Tot în anul 1848 Anton Pann cumpără pe numele celei de a treia consoarte o casă pe strada
Taurului nr 12 din mahalaua Lucaci, unde mută şi tipografia.
Două momente foarte importante pentru opera sa literară se disting. Primul, în 1847, este
apariţia lucrării Povestea Vorbei aceasta fiind capodopera sa, continuată în 1852 cu volumul al doilea,
ulterior reeditată.
Al doilea moment marcant se produs în 1850 când se tipareste primul volum din culegerea
Spitalul amorului, ce se compune din şaşe broşuri care contin 293 cântece si 167 melodii. Majoritatea
textelor nu aparţin lui Anton Pann, însă melodiile sunt adaptate sau compuse de el. Această mare
lucrare reprezintă prima antologie a cântecului de lume de la noi. Cântecul de lume stă la baza
romanţei, îndrăgită de mari poeti precum Mihai Eminescu.
Anton Pann moare la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din Bucuresti, de pe strada Taurului,
numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). Dorinta lui a fost să fie înmormântat la mănăstirea
Viforâta, însă a fost îngropat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale, din Bucureşti.
După moartea sa, văduva Tinca devine soţia lui Oprea Dumitrescu, ucenic apropiat autorului,
care mută tipografia la Râmnicu Vâlcea si preia restul manuscriselor, publicând postum Paraclisul
comun .
G. Călinescu apreciază la Anton Pann originalitatea lingvistică în culegerea şi prelucrarea
textelor populare, care reprezintă o împletire de occident cu orient, de fabulaţie populară şi imaginaţie a
autorului. El este primul culegător autentic de folclor, la care puternica educaţie muzicală a fost
sprijinită de inteligenţă şi rafina-ment. La Anton Pann literatura naşte istorie, iar istoria face literatură.
In epitaful compus de autor pentru crucea sa ne spune: "Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă
an/Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să
dea./Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/S-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând”
5
Pann , Anton: Poezii deosebite sau cantece de lume
Ucenescu , Gh.: Memorii
Teodorescu, G. D. : Biografie
Mohanu Constantin : Cronologie bio-bibliografică
(S FÂRȘIT)
15
UNDE-S COPIII...?
Visasem că eram cu mieii la pășune,

Pe dealul lui Băltoi, unde-am crescut,
Și mă-nțepase-n talpă un mărăcine...
Nici buruienile nu m-au recunoscut...!
Unde-s copiii ce mergeau cu mine?

Urcam cu mieii și de erau ploi,
Nu-i mai aștept... niciunul nu mai vine,
S-au dus departe,nu se întorc 'napoi...!
Din varf de deal, priveam către pădure,

În cozi am maci, și cu rochița floare,
Cu ochii-mi de copil și gânduri pure,
Realizez cât sunt de trecătoare !
Dar unde-s mieii mei, unde-au plecat?

I-a luat copilăria și i-a ascuns cu ea,
Tot căutănd prin vis,m-am deșteptat..
Doar lacrima-mi pe față mai sclipea...!
DESCHIDE FEREASTRA !
Iubite, deschide fereastra,

E soare-n privirea ochilor mei,
Te mai rog, toată vara aceasta,
Păstreză-mi parfumul de crini și de tei...!
Iubite, chiar dacă plouă întruna,

Fereastra de suflet deschide-mi usor,
Peste pervaz o să-ți întind mâna,
Udă de ploaie, tremurândă de dor !
Iubite, în toate visele tale, ***Când simt că sufletul mi-e bolnav de

Prezentă-s cu suflet cu tot, emoție,inima-mi strigă ”hei,, vindecă-l
Aș vrea ca toți teii din cale, cu poezie, e eficace...!
În suflet să-i țin, dar nu pot...!
Păstrează-mi iubite parfumul,

***Timpul meu... ”moneda mea de
De trandafiri , crini și de tei, schimb”!
Presară-l diseară pe drumul, Voi avea grijă cum o voi cheltui, dar mai
Ce zilnic îl străbat ochii mei...!
ales pe cine, pe ce...!
CORNELIA DIȚĂ
16
STII TU OARE..? INGERI DESENATI
Aș cere iertare,
Știi tu oare câte doruri, și nu îndraznesc,
Zboară făr' să-ncetinească? că-n visele mele
Păsări albe strânse-n stoluri, desenez îngeri albi,
Și continuuă să crească...! fără să-i numar,
un cor îngeresc...!
Știi tu oare cum sunt eu? Aș cere iertare,
Fir de iederă-n răscruce, și nu stiu cui,
Ce s-agață cănd i-e greu,
în vis sunt ai mei,
De oricine, de orice...
nu-i dau nimănui,
și-i mângâi pe aripi de lumină,
și continuuă să urce!
până dimineața o sa vină...
Dor și iedera si floare, și vor zbura
Zboară, urcă neîncetat, spre înaltul unei alte zi!
Vor s-ajungă pân' la soare, Se întorc iar și iar,
Neștiind că... s-au uscat ! în suflet stingher,
suflet-altar,
și desenez când visez...
dacă n-as visa, aș muri !
RĂTĂCITĂ
M-am rătăcit în gândul ce venea spre tine, IMPRUMUT

De multă vreme,la drum nu mai plecasem,
Știam să vin dar nu mai încercasem, Cine vrea să-mi împrumute
Doar așteptasem să-ți amintești de mine. Zâmbet cald cu gust de vară,
Sau de vreo cireașă amară...?
Din ce în ce mai rar, îmi este dor, Declar visele pierdute !
Iar vara e aproape, ceva nu se mai leagă,
Eu îți spusesem că totu-i trecător,
Și cine ar mai putea să ne-nțeleagă..? Cine-mi dă cu imprumut,
Vreo iluzie mai nouă,
Rătăcită-n trecut și viitor...găsește-mă, nu-i Flori de tei si stropi de rouă...?
greu, Eu, pe toate le-am pierdut...!
Dar poate m-ai văzut în sufletu-ți pe undeva,
Mă caut pe un drum ce il stiam doar eu, Aș vrea doar cu imprumut,
Găsește-mă, n-abandona, iubirea mea...!
Vis frumos ca un sărut,
Înapoi, îi dau mai mult,
Pagină:Cornelia Diță / Foto:internet De-aș găsi ce am pierdut...!
17
ÎNTOARCEREA
O! Ce drumuri line
ni se deschid în faţă!
Iubim, trăim, ne bucurăm de viaţă,
însă, întodeauna
drumul, brusc, coteşte
cu realitatea, în cap loveşte
și ne aduce negreşit
înapoi, în locul de unde am pornit!
Drumurile toate se întorc în noi,

bătrâni şi bolnavi, şi plini de nevoi!
Citeşte atent, nu eşti ocolit,

dacă vrei să vezi,
“Scrie pe nisip!”
NOAPTEA
Senină şi cu lună plină,

printre copaci
CÂND IUBESC și frunze adormite,
se strecoară
Când iubesc, trăiesc ajungând
ca şi cum toată lumea în pragul casei unde
îmi aparţine, firea predica tăcând
cum tabloul aparţine culorilor o rugăciune,
care-l fac viu. care poate fi şi ultima.
Când iubesc, Zorii

ceasornicul timpului nu sunt o certitudine
se opreşte în loc nici pentru cel tânăr
şi joacă poker și nici pentru cel
cu norocul frumos. ce pare uitat de Dumnezeu!
Când iubesc Închină-te

simt cum inima și aşează-te tăcut,
pictează muzica cu gânduri bune în pat,
iubirii apuse, mulţumind
spălată de ploaia pentru tot.
din ziua primei întâlniri.
Mâine,
Când iubesc, trăiesc, nu se ştie
sunt ca un combustibil de nu se va rătăci
explodând prin aortele lui! pân’ să ajungă
în paginile calendarului tău...
18
TRANDAFIRII CUM ŞI CÂT
Poetul Câ t şi cum te iubesc?

cântă-n limba lui Nu pot să îmi gă sesc cuvintele
de dragoste, cu care să pot explica.
de dor,
și de durere, Prefer ca între noi
stând seara, să troneze liniştea,
resemnat, care să creeze un ră gaz în care
într-un vechi pridvor. sufletele noastre
să îşi poată vorbi în voie!
În curte,
trandafirii îşi ascut auzul Pot, însă , să las ochii liberi
vrând parcă să înţeleagă să îţi zâ mbească ,
ce vrea să le spună mâ inile să te simtă
poetul cel trist cu a lui rimă! şi să te descopere,
dorinţele să se aprindă
El îşi cântă-n suspine şi să te încă lzească ,
vremea trecută, buzele să te să rute,
trandafirii-l ascultă, iar sufletul să adoarmă alintat,
dar, oricâtă dorinţă-ar avea, lâ ngă al tă u!
ei nu-l pot înflori...
Eu nu pot urla iubirea!
Eu pot doar să tac,
ECOUL ÎNTOARCERII refuzâ nd să joc,
la scenă deschisă ,
Viaţa - ecouri pentruun public orb.
care se întorc că tre noi
asemeni unui bumerang!
SINGURĂTATEA
Atenţi,
putem observa: Nu m-am obişnuit
ce oferim, primim înapoi, să iubesc singură tatea,
ce gâ ndim, ni se îndeplineşte am învă ţat să o iubesc.
ce semă nă m, vom culege...
Tră ind lâ ngă umbre
Dă ruind dragoste, care-şi ziceau raze,
vom primi dragoste. am învă ţat
că urmele paşilor mei
Vom judeca - vom fi lapidaţi! sunt mai calde câ nd sunt singure
Urâ m - vom fi alungaţi. pe drumul cel drept,
că razele negre
Totul se întâ mplă . sunt doar sirene
ce mă vor un Ulisse
Viaţa ni se întâ mplă . atras în adâ ncuri…
Pagina:K.E.Nycollas / foto: internet Pictura în acrilic -
K.E.Nycollas
19
AU ÎNFLORIT CAIȘII…
În satul meu, caişii stau în floare.

Aroma lor pluteşte prin grădini,
Se tot desfac, sub razele de soare,
Petale noi, roz-albe-n pomi lumini.
Cuprins de gânduri bune, de iubire,

Ţăranul în aprilie păşeşte.
Speranţa la mai bine, fericire,
După grea iarnă, -n suflet, i-ncolţeşte.
Frumos e pomul – gingaşă mireasă,

Ce va aduce roadă nouă, bună
Şi dărui-va omului, la masă,
Mustoase fructe, dulci, cu-obraji de lună.
E mândru satu-n strai de sărbătoare!

A-nvins în bătălia sa cu gerul
Şi a ajuns în altă primăvară,
Ca să-i admire pomii albi, misterul.
Să dăinuiască! Mii de ani să fie

Pământul nostru, unic printre astre,
Şi-această ROZ-ALBIE-MPĂRĂŢIE,
Ce-ncântă ochii, inimile noastre!
VERDE- ALB DE PRIMĂVARĂ…
Flori mărunte, frunză rară –

Verde-alb de primăvară…
Pomul darnic înfloreşte –
Sufletul întinereşte.
Pomu-n haină albă, fină,

Sufletul – plin de lumină,
De iubire, de visare,
De gând bun la roadă mare.
O ninsoare de petale
Spală sufletul de jale,
Fulgi curaţi pe iarba verde –
Inima tristeţea-şi pierde,
Căci o-ncântă, o-nfioară

Şi o face mai uşoară
Foto:internet Cel ce azi domneşte-n ţară –
VERDE-ALB DE PRIMĂVARĂ…
20
FLORII LA MĂNĂSTIREA
SAHARNA. FLORII
(Sărbătoare creștină fără dată exactă, Azi, la Saharna. - Lume adunată
comemorată întotdeauna în ultima Din sate şi oraşe -ndepărtate.
duminică dinaintea Paștelui) Smeriţi, cu rămurele verzi în mâini,
De Florii, în case vin Se roagă - aici şi tineri, şi
Binele și Fericirea, Bătrâni.
Strâns, de mână, astăzi, țin Pe locuri sfinte vin enoriaşii,
Bucuria și Iubirea, Spre mănăstire îşi îndreaptă paşii,
Soră dreaptă cu Iertarea... Ca să asculte Liturghia Sfântă,
Împreună, fac mai bună Ce despre jertfa Domnului cuvântă:
Și mai caldă sărbătoarea "Osana!" toţi strigau când a intrat
Care neamu-ntreg adună... În Ierusalim, dar L-au trădat!
Tot ei cereau apoi să-L răstignească.
Fug din inimi și din casă Ce scurtă -a fost viaţa-I pământească!
Orice Rău, Necaz, Tristețe, Ştia că-L vor trăda şi trist era.
Astăzi, locu' Mulţimea. - N cor, "Osana!"Îi striga.
- Și au la masă Cu ramuri verzi, cu flori ieşeau în cale
Numai Sfintele Povețe, Toţi cei ce n-au avut pe urmă jale.
Împăcarea și Credința, Azi, la Florii, un preot povesteşte
Dragostea, Prietenia... Despre curajul Lui şi ne-aminteşte
Răul tot și Suferința Ce rătăcită -i lumea uneori,
Să dispară pe vecie! Când una zice seara, alta-n zori.
(Ala Mîrza-Turbal. Imagine - Internet.) E-o veselă şi tristă sărbătoare.
Cu ramuri verzi, în miez de primăvară,
Ea sufletul purifică şi gândul,
Pe om, curat, de Domnu -apropiindu - l.
Să fim cu Iisus în suferinţă,
"Pastele ne invata ca poti sa asezi adevarul
Ne -'ndeamnă preotul, s-avem credinţă,
chiar si intr-un mormant, dar acesta nu va Să -'mpărtăşim cu El a Sa durere,
ramane acolo." Clarence W. Hall S-ajungem demni în Ziua Învierii...
http://sumo.ly/UwYT via @DianeP ... Cu rămurele verzi, încet, cobor
Spre un izvor de viaţă dătător,
Ud palma -n apa rece, cristalină,
Simt forţa ei intrând în corp, prin mână.
Îmi spăl obrajii... Câtă uşurare!
Mult pătimitul suflet nu mă doare
Şi simt că dragă mi-i întreaga fire,
Că-mi dăruieşte Domnul izbăvire
Şi linişte, aici, la mănăstire!
"Paștele ne învață că poți să așezi adevarul (Ala Mîrza-Turbal. Imagine - Internet. 13.04.
chiar și într-un mormânt, dar acesta nu va 2014. Florii.)
rămâne acolo." Clarence W. Hall
21
LUMINA ÎNVIERII
Peste Mormântul lui Hristos,
LUMINA Sfântă se coboară,
Un Patriarh evlavios,
Din Cripta Sacră. – O scoate - afară.
Cucernici, mulţi au aşteptat
Această clipă minunată
Şi-acum, cu suflet uşurat,
Împart LUMINA ei curată.
Şi-ating, cu flăcăruia albă,
Obrajii, fruntea, pleoapa, mâna
Şi duc, cu grijă, ca pe-o salbă
Fără de preţ, cu drag, LUMINA.
Veniţi ca să primiţi LUMINĂ,
În suflete s-aveţi credinţă,
Căci Ea, LUMINA cea divină,
Vesteşte astăzi Biruinţa! PAȘTELE BLAJINILOR
Vesteşte lumii Biruinţa
Asupra morţii pe pământ! E dimineaţa de Blajini,
După cumplită suferinţă, Un Paşte Sfânt pentru - adormiţi.
A demonstrat-o Fiul Sfânt. Cu flori şi coşuleţe -n mâini,
În noaptea plină de LUMINI. Din sat, de prin străini veniţi,
– HRISTOS A ÎNVIAT! Răsună, Spre cimitir, în zi de luni,
LUMINĂ-n mii de ochi senini, Pornesc urmaşii la străbuni.
Un cor de mii de voci se-adună. Lângă morminte - liliac,
Din mii de locuri îşi înalţă, Frumoase tufe, date -n floare,
Spre Ceruri Sfinte, glas curat, Cu frunza -i rară, un copac
Creştini cu zâmbete pe faţă: Vrea să ne apere de soare.
– ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Stând lângă cruci, în zi de luni,
Cu lumânări, ajunge-n case Vorbim de bine pe străbuni.
LUMINA Paştelui cea vie, Cu ouă roşii, cozonac,
Aduce-n dar beluga pe masă, Îl pomenim pe fiecare,
În suflet - pace, bucurie! De-a fost bogat, de-a fost sărac,
(Ala Mîrza-Turbal. Imagine - Internet) Sub cruce -i arde-o lumânare.
Plin de lumini, în zi de luni,
E dealul nostru cu străbuni.
Sunt mai cuminţi copiii mici.
Ce cuvioși spre Cer privesc!
Să-nveţe au venit aici
Cum pe străbuni îi pomenesc,
Căci va sosi o zi de luni,
Când fi-vom noi, sub cruci,... străbuni...
(Ala Mîrza-Turbal. Imagine internet)
22
Vise târzii, Limba noastră Eminească,
Culegereantologică de poezie
contemporană,Suflet Nemuritor, Nemuritorii
Cuvintelor, Iubirea dincolo de vis,Antologia
cenaclului poetic Schenk, şi în Așii Cuvântului
50+5 , Caravana Prieteniei,Antologia Poetică
Vâlceană, Antologia Societății Anton Pann, Ochi
de lumină.
Cărţi personale, lansate şi prezentate la
Târgurile Internaționale de carte BOOKFEST
2014, BOOKFEST 2015, și la GAUDEAMUS
2014,2015,2016 și la târgurile din țară și
străinătate! Volumul de versuri SCRISORI
CĂTRE EVA, Editura SINGUR, 2014, volum
premiat de editura SINGUR, de Societatea
Culturală Anton Pann şi de Radio Unirea din
Diaspora românească;SRISORI CĂTRE
EVA,2015; ÎNGERUL TIMPULUI, Editura
SINGUR, 2015; BALEIAJUL VIEȚII SAU
IMPEDANȚA SPAIMEI, 2016; IUBIRE CU
GUST DE MARSALA în 2016.
S-a născut pe 24 martie 1958 , în comuna În curs de apariție volumul de versuri
Mihăeşti,Judeţul Vâlcea. A lucrat în calitate de DINCOLO DE ÎNTUNERIC şi ELEFANTUL
hidroenergetician la Hidroelectrica.
DIN VITRINA DE CRISTAL.
Este unul din membri fondatori ai Societăţii
Iniţiază şi participă în anii 2016 şi 2017 la
Culturale Anton Pann.
Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din proiectul Caravana Culturii, întâlniri cu scriitorii
Moldova. în 12 orașe din țară. Promovează scriitori la început
După anul 1989 a editat şi a colaborat la de drum și scriitori consacrați în mediile literare pe
publicaţiile: săptămânalul 7 zile şi Cotitdianul care le frecventează!
Actualitatea vâlceană. A primit premiul de excelență Ecreator, şi este
Numeroase participări la emisiuni TV şi Radio, laureat pentru poezie cu mențiunea specială la
locale și naționale. Festivalul Ecreator, ediția a-II-a.
În prezent are colaborări cu: revistele: Singur, Referințe critice a membrilor USR de la
PopasuriCulturale Româneşti, Poezia din Iași, Mihai Antonescu, Doru Dăncuș Cornel Udrea,
Povestea vorbei, Qpoem, Confluențe literare, Florian Copcea, Ilorian Păunoiu etc. Referințe
Ecreator, Poeții noștri, Rusidava Culturală, critice de la o serie de critici literari, cronicile lor au
Creneluri Sighişorene, Revista Cenaclul de la apărut în revistele enumerate mai sus!
Păltiniş, Revistainternațională Cervantes, Este participant activ şi invitat la lansări şi
Sintagme literare. Revista Nouă. târguri de carte locale, naţionale şi internaţionale..
Publică cotidian în multe reviste online Participant la Ediţia a I-a Tabăra de Creaţie
dar şi pe grupurile literare de prestigiu! ECREATOR Călinești-Maramureș 2017.
Apariţii în Proiectul de critică literară
FILOVERBA I, II, III şi FILOVERBA
MAGNA, și în antologiile:
23
CĂLĂTORUL ÎNDRĂGOSTIT
Poate o să plângi când voi sosi din lumi uitate

Unde ascuns am fost o vreme în târgul din cetate,
Cu fete răcorindu-şi nurii în ploi răzleţe.
Poate ai să râzi, dar nu mai sunt cel uitat de tristeţe,
Port costume scumpe obosite prin teatre, şi am alte păreri
Despre ascunsa carte în care parcă ai zăbovit doar ieri.
Poate ai să rămai uimită ce timpul face din visele plecate
Şi cum au devenit scrum istoriile tăinuite în păcate.
Poveştile iubitelor devin basme şi ne duc spre hău.
Îmi este dor de odaia cu miros de cărţi, de trupul tău,
De floare crudă şi zilele continuu fără de sfârşit,
O, femeie, dulce ispită, cât te-am iubit!
Nu te-am uitat şi umbra ta-n mine se mai ascunde,
O, femeie, unde-mi sunt anii rătăciţi, unde?
CALEAȘCA DIN NOAPTE
Este prea frig în astă toamnă, prea plâng cuvintele în cer

care te caută pe tine în pâlpâiri de stele care pier…
Orașul acesta ce nu doarme de multă ploaie care doare,
luminile ce duc însingurarea să lase urme pe trotuare
și cum tac miei ascunși în locuri sfinte, în crucile de la hotar
și ce mai strigă disperarea în vocea falsă de samsar…
Se aude zgomot de caleașcă ascunsă în vremurile trecute,
privesc pe stradă, nu te văd, doar umbre triste și trecute…
Văd casnicele ce se plâng de trecuta viață irosită,
tu ești departe și nu văd de prea mult cer trecut prin sită.
Ce pot să am în acest burg decât o amintire îngropată
cum ochii tăi ce se ascund în ademeniri de altă fată
și trupul tău ascuns în piatră nemișcătoare și tăcută
mă cheamă să cad în păcat în astă lume netrecută.
Trec suflete pe lângă mine cu flori mirositoare spre mormânt
și trupul meu încet mă doare, mă pipăi și parcă numai sunt…
Este prea frig în astă toamnă, până și pietrele șoptesc
despre caleașca părăsită trasă de caii albaștri
ce au coborât din cer, pe pământ!
24
STROFA
Striviți între versuri; ne-nvață ochii

ațintiți fix pe ideea Lui.
Un dor de violete trist ne ninge
iar pentru doi, locuind în Poem
,, nu va veni nimeni, niciodată nimeni"
Desenam cai pe pereți şi, mirosind a nalbă,
pregătim un examen
dar iată e august
şi punem de-o grevă.
Opreşte-te! Nu mai cita din antici!
E tăcerea preludiu al vrajbei
ce va să fie vârtej
în timp ce Doi
rămân striviți între versuri
cu ochii ațintiți...
Născut noiembrie 1967.
Săgetator, “decretel”, funny. PLAGIAT

Din Vulcan- Hunedoara.
Membru al cenaclurilor literare din Valea Albe coli îmi trec prin
fața ochilor, poruncindu-mi:
Jiului (Panait Istrati, devenit apoi, după 1990
Scrie!
Boema), publică in 2006 volumul de poezii Refuz, dar literele, nătângele,
“La anii treizeci”. trăsnesc din cerneala stiloului
aşezându-se cuminți în pagină
Apare si in volumul colectiv “Valea Scrierii” în chip de cuvinte.
cu un fragment de proza-“Apararea Karo-Kan”. Îndărătnice, cuvintele se aleargă
unele după altele
Poezia lui Stelian Ologu are o anumită dezvăluind imagini absurde
candoare, un anumit romantism pentru care îl ilustrate de pe-o altă planetă.
invidiez. Pentru anul 2006 să fii romantic este În final apar şi virgulele, punctele,
un lucru rar întâlnit ( Marian Boboc 2006) semnele de întrebare şi alte cele
rugându-mă să le rânduiesc după toate
“Fiecare om este liber de la Dumnezeu să işi regulile gramaticii şi ortografiei.
găseasca propria sa cale spre Fericire. Eu am Îmi rămâne doar să pun degetul;
ales sa cred în iubire, in frumusețea semenilor, dar cum să semnez o poezie
în Dumnezeire. In Poezie.” ce nu-mi aparține?
Stelian Ologu
25
DRUM Voi mai câştiga şi un concurs de recitări
din Coşbuc
( pentru că voi şti cele mai multe versuri)
Mi-am imaginat viața ca pe un drum am să ajung primul
făcut de-a-ndoaselea: într-o cursă fantastică
întâi am să mor; apoi, de triciclete
îmi voi legăna nepoțeii,
povestindu-le întâmplări ca în final
din viitoarea mea tinerețe, luînd-o astfel de la capăt,
din îndepărtata mea copilărie. am să mă nasc.
Continuând, voi câştiga câteva premii literare Întâia dată.
şi voi primi şi ceva bani, ☆☆
drepturi de autor, Mi-am imaginat uneori viața ca pe un drum
cu care nu voi avea ce să fac. făcut de-a-ndoaselea. Un drum făcut în sens
Mai târziu voi publica şi Cartea. invers
Soția mea venind dinspre clipa unică, prima şi ultima
şi copiii mei mă vor ajuta s-o scriu, a trecerii Styxului; şi chipul unui Charon
dăruindu-mi obligat a conduce o luntre ce va merge doar
iubirea Ei înapoi,
şi tinerețea Lor. în ciuda vâslaşului de a vâsli înainte
Peste câțiva ani buni O Passacaglia ce se va încheia cu uvertura.
se va naşte Ea, fetița mea, pe care o voi iubi Cu clipa sublimă a naşterii sau chiar cu
dinainte. frumusețea şi tristețea orgasmului din clipa
Nu va trece mult timp şi procreării. Cu primul sărut, prima strângere
am să mă însor, de mână a părinților, şi tot aşa, într-un
după care voi mai publica, versuri, ,, l'eterne retour" până când...
fără împortanță, până când...
apoi am să fiu fericit. ... nu mai e nimeni să-mi umble prin
Întâia dată. gânduri,
Îmi voi termina armata, liceul, nimeni să-mi scârțâie poarta;
îmi voi trăi tinerețea curat eu însumi am plecat
şi sincer şi frumos. şi m-am lăsat singur.
Trecând înainte ( sau de fapt înapoi) Voi citi prin ziare ce-am făcut,
prin adolescența trăită la maximum, ce mai fac,
cu nopți albe şi zile negre, ei ştiu tot...
am să mă îndrăgostesc prima dată, Destinul şi-a pus ochelari de cal
după care am să aştept timid, şi a uitat să-mi lase cartea de vizită,
clipa aceasta. să văd, să ştiu ce mi se întâmplă;
Copil când voi fi dac-o să prind tramvaiul,
cuminte şi ascultător, dacă nu cumva o să mor de inaniție.
am să învăț, am să citesc mult, Mai bine mă făceam scriitor.
ştiind că toate acestea îmi vor fi trebuit Ei cel puțin se mănâncă între ei.
cândva.
( pentru că voi şti cele mai multe versuri)
26
Balada sufletului
Suflete ce ştii să-mi fii
Te-aş robi...precum o ştii
Ţi-aş da viaţă nesfârşită
Şi o inimă rănită.
Ţi-aş da visele lucide

Să nu poţi a mă ucide
Te-aş aduce înapoi
Să rămânem amândoi.
Ţi-aş da tristul adevăr

Că acum nu vreau să mor
Te-aş trimite printre lunci
Să-mi aduci câteva cruci.
Ţi-aş da clipele eterne

Să te ştiu aici o vreme Ţi-aş da luna la culcare
Te-aş întinde pe pământ Să n-ai visele amare
Chiar în locul cel mai sfânt. Te-aş trimite până la soare
Să înveţi să-mi fii culoare.
Ţi-aş da lumea la picioare
Să cuprinzi eterna mare Ţi-aş da scrieri printre rânduri
Te-aş trimite peste veacuri Să te am în loc de gânduri
Să te am în loc de leacuri. Te-aş trimite printre ceruri
Să te am în mii de feluri.
Ţi-aş da zilele senine
Să îmi cânţi la pianine Ţi-aş da apa din izvoare
Te-aş trimite peste clipe Să înveți să-mi fii răcoare
Să îţi crească trei aripe. Te-aş aşterne pe-o hârtie
Să te am o veşnicie.
Ţi-aş da toate nopţile
Să îmi cânţi cântările Ţi-aş da întregul meu destin
Te-aş trimite prin lumină Să te am şi să mă închin
Să te-ntorci cu a sa cunună. Te-aş trimite printre doruri
Să mă împodobeşti cu zboruri.
Ţi-aş da munţii cei mai-nalţi
Să îi ştiu pe toţi curaţi
Te-aş trimite peste flori
Să-mi aduci mireasma lor.
Ţi-aş da marea înmiresmată

Să te am încă o dată
Te-aş trimite după sfinţi
Să-i platesc cu mulţi arginţi.
27
April
Te uită cum plouă-n April
Cu petale de flori sângerii
Şi stau şi-ascult un copil
Cum visează, dar nu jucării...
A dor şi-a copilarie uitată

A cântec lipsit deseori
Vocea ce-i cânta în surdină...
A mamei. E, totuşi, luna April!
Când înfloreşte un cântec

Sub cerul albastru-nstelat
Când păsări încep ca să zboare
Sub curcubeu frumos colorat.
Un pictor îşi salvează penelul

De alb, de albul cel alb Amintiri de salcâmi
În culori se-nvârte caruselul
Pe pânză ia fiinţă un mac. Ne-am căutat demult prin mări de călimări
Pe valuri învolburate am naufragiat
Râurile susură din izvoare Târziu ne-am regăsit, albastre amintiri
Copacii înalţă privirea spre cer Pe două rânduri de cerneală ne-am aflat.
Albinuţa zăreşte o floare
Se-apropie...Da, există polen! Toate culorile din lume ni le-am povestit
Și ce frumos să ne amintim ca doi adolescenți
E primăvară, e luna April De toți salcâmii îndragostiţi şi scrijeliţi
Soarele zâmbeşte, a răsărit Cu inimi şi cuvinte oprite în faţa morţii.
Şi stau şi privesc un copil....
Mama îi cântă. E fericit! La o răscruce a vieţii, cred că-ți aminteşti
M-ai intrebat, demult a fost, aşa într-o doară:
”Tu ştii că florile frumoase niciodată nu miros?”
Nu, nu ştiam ceva ce nu voiam să moară!
Mă tot intreb de-atâta timp trecut

Cum a ajuns o floare care trist lăsase
În urmă, în tot acest răstimp tăcut
Un Zeu...Te uită, o lalea miroase!
.
Ne-am regăsit pe-aripi de albatros
Între două versuri scrise-ntr-o scrisoare
Da, florile frumoase au miros
De Dumnezeu, salcâmi, și-a poezie.
28
CRUCEA
(pascale...)
Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,

E ostenit, e singur, e pribeag,
Înconjuraţi de vină şi păcate,
Mereu îl răstignim pe Cel mai Drag.
Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,

Iar dragostea nemărginit-a Lui
O răsplătim punând de spini cunună,
Rănindu-I mâna sfântă cu un cui.
Când poarta noastră e mereu închisă

Pentru Cel Bun şi veşnic pământean,
Să-L aşteptăm, creştinilor, în uşă,
Să-I ridicăm povara de alean.
Când poarta noastră e mereu închisă,

Suntem avizi, avem doar de luat, Lucretia Nedelcea
Mă-nchin la Dumnezeu cu umilinţă...
Ce-a devenit divinul aluat ? Să luăm aminte la versurile frumoase!
Să ne- nchinăm la Dumnezeu cu umilință!
Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate, Ce pentru noi a îndurat chiar chinuri
La suferinţa Lui smerit mă-nchin, dureroase,
Purificat voi cerne-a mele fapte, Mai avem timp înca pentru căință!
Gustând din trupu-I pâine, vers şi vin.
(vol. " Catarge peste timp ") Iți multumim poete pentru această evocare!
Deschidem poarta sufletului cu drag
Mugurel Puşcaş
(Liga Scriitorilor din România, Cu dragoste si considerare
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Să il primim pe Domnul nostru ostenit ,
Română) pribeag !
Comentariu la poezia ,,CRUCEA’’
Fo
29
ÎNTOARCERE CĂLĂTORUL
( pascale... ) ( Lumină din Lumină )
Mă' nalţ înspre-nceputuri Mă-nvăluie trecutul cu umbre de lumină,

Te văd pe Tine, Doamne, Îl simt pe Cel ce Vine din neguri spre-nceput,
Nu-mi amintesc de chipuri Îngemănarea clipei cu-a spaţiului dospire,
Să-Ţi semene-n icoane. Creează universuri sau le îngroapă-n lut.
Mă' nalţ înspre adâncuri, Lumina ce străbate din zori spre asfinţituri,
Tristeţea Ta, divină, Călătoreşte paşnic din vremi spre nicăieri,
Cu aripi largi, de fluturi, Nu are opintire sau clipe de odihnă,
Mă mângâie-n lumină. Constantă şi divină, în ierni sau calde veri.
M-ai modelat din humă, Simt, undeva, departe, atomul se sfărâmă,

Din apă, vers şi stele, Se înconvoaie timpul, materia e vis,
Să-Ţi calc, mereu, pe urmă, Păşesc spre nemurire în propria-mi nefiinţă,
În timpul vieţii mele. Structuri atemporale de amalgam încins.
Mi-ai dat a Ta suflare Cosmogonia minţii nu-i pură întâmplare,

Să pot râde şi plânge, În noi sunt universuri, lumini sau umbre reci,
Să-mi izbăvesc păcatul Iubiri incandescente, resentimente, ură ?...
Gustându-Ţi trup şi sânge. Doar amăgiri perene în temporale teci.
Dar, vai... Eu, păcătosul, Religii, ştiinţe, dogme păşesc pe-aceeaşi Cale,
Ţi-am încălcat porunca, Fiinţă sau nefiinţă... Paleativ fictiv!
Nu Ţi-am făcut prinosul, Când totu-i transformare, în noi, dinspre
Nu Ţi-am meritat munca. adâncuri
Vom retrăi ce nu e... Placidul relativ!
M-am depărtat de Tine
Prin necurat şi ură, Îl simt pe Cel ce Vine... A fost dintodeauna!
Mă-ntorc din pribegie... Mă mângâie, mă-ndrumă cu aripi largi spre
Iartă-mă... Te îndură... zbor,
E Demiurgul - Faur al vieţii şi nevieţii...
Îndepărtează timpul Lumină din Lumină! El, veşnic călător.
Trecut, din a mea viaţă,
Când nu am fost ca Tine, ( din viitorul volum, " Călătorul " )
Când nu mi-ai fost speranţă.
Mugurel Puscas
Tu... Iartă-mă, Părinte, ( Liga Scriitorilor din România,
Când nu Te simt în mine, Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Îndepărtează Răul... Română )
Întoarce-Te, Sublime!
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă
Română )
30
să scurgă viaţa-n nicăieri,
era… în Joia Mare!
Păgâni cu săbiile-n dinți,
veneau să ni-L omoare
L-au răstignit pe cuie-n cruce,

cerul s-a-ndoliat!
vândut pe bani şi omorât,
Iisus a înviat!
În sângele din ochiul plâns,

sânge nevinovat,
a treia zi după Scripturi
Hristos a Înviat!
Verde crud
Mi-a spălat ploaia grădina.
Plină-i azi cu verde crud.
Ciocnesc ades în poarta norului,
și-un pui de vânt se zbenguie în dud.
Vin ploile tăcerii cu misterul

În preajmă de sfinte Paște Floriilor de gând topite-n iris,
o strig pe mama, se clatină cerul,
mă simt ca-n lanul de cannabis…
Cu iarna spânzurată-n dud
şi scursă de pe glii, Mierea se furișează în salcâmi,
păşesc acum pe verde crud iar țuica urcă-n floarea prunului.
în preajmă de Florii. Un val se cațără mereu pe diguri,
iar luna pribegește-n dealul cucului.
Trosneşte lemnu-n şemineu,
mugurii fug afară, Limba de ceas devine imobilă.
verdele pur, verdele meu, Mă pierd mereu prin pulbere de șoapte.
m-aruncă-n primăvară. Tu, Primăvară, cu rochiță verde!
Rămâi aici, nu merge mai departe,
Marea se şterge lin de ţărm,
să-l guste, să-l adape. căci mieii dulci cu pohtele de lupi,
Veacul mă latră şi nu dorm, doresc să se răsfețe pe grătare !
frumosul... nu-i pe-aproape. Moare mirarea-n chipul pietrei,
că-n viața verde este sărbătoare.
Afară-i totul nins cu verde,
iarba-i verde pe dinţi,
iar pe Iisus doreau să-l vândă,
pe-o mână de arginți…
31
Vioară Rătăciri
Sunt vioară fără glas, După atât și-atâta rătăcire,
Rătăcit în crâng de maluri, printre secunde și minute,
Sunt arcușul răsfățat printre zăpezile… albastre,
ruginit de-a vremii valuri. uite-un apus pe nesimțite!
Plouă-mă, Doamne! Cu iubirea strajă la durere,

Udă-mi grădina! de suferință, zău, nu plâng,
Iartă-mă, Doamne! ‘mi alintă-n sân singurătatea,
Bată-mă vina! … sunt unde trebuia s-ajung.
Sunt pianul fără clape, M-am suit în cârca vieții,

în deruta fără margini, călare pe suferință,
unduiesc pe-a vremii ape, mă-mpiedicam de necazuri,
tot pictând prin viață pagini. când făceam rost de-o dorință.
Plouă-mă, Doamne! Călărind prin anotimpuri,

Udă-mi grădina! când la deal și când la vale,
Iartă-mă, Doamne! în desaga din spinare,
Bată-mă vina! am strâns ani cu... zecimale.
Oglinda din retină

În oglinda din retină ți-am făcut culcuș
ca să pun mâna ades pe-un suflet încins,
Muguri te-adorm pe pragul dintre gene-acuș,
doar mi-ești limanul furtunilor din vis.
Îți torn pe sâni muguri de-alint.
Gândului (ne)născut îi pun parfum. Plină-i sufrageria de zâmbete-arhivate,
Cu ger și arșiță…, nu te mai mint! ce-n furtuna timpului sunt vraiște.
Cât mi-aști de dragă…, of, acum!... În căușul palmelor sânii îți fac popas,
hai, vino, vino-odată, vino, liniște!
Ce fragedă-i aducerea aminte!
Vai, timpul se retrage-ades din rod. Domnul mi-a spus că viața e sublimă,
Câte-anotimpuri s-au petrecut ‘nainte, doar dacă dăruiesc tot ce iubesc.
când Domnul desfăcea grinda la pod?! Sunt părticica universului infimă,
în vitrina second hand-ului lumesc.
N-am mers acolo! Dulce-i… aiureala!
Te odihneai pe pragul dintre gene.
Vârtejul vieții ne-a luat… amăreala
și-acum apusul ne mângâie alene...
32
Precum o floare ce o prinde gerul,
la vestea că te-ai stins, am înghețat,
s-a prăbuşit pe fruntea mea tot cerul,
pământul, tot, sub tălpi s-a sfărâmat.
Şi-am alergat din alt capăt de lume

la căpătâiul tău încremenit,
şi m-a strigat tăcerea ta pe nume
de sufletul în mine a albit.
( Nu-mi voi ierta că nu am fost aproape

de tine nici în ceasul cel mai greu,
să însoțească tainica ta noapte,
ca o făclie albă, dorul meu...).
... Mi-era atât de dor să-mi ieşi în prag

cu pas uşor, de zână fermecată,
cu cerul în priviri de-atâta drag
şi în surâs cu veşnicia toată.
De toate cele să îmi povesteşti

atâta de duioasă şi cuminte...
să mă strecor tiptil printre poveşti,
să redevin copilul dinainte.
UN ÎNGER S-A ÎNTORS ÎN CER
Val Răzeşu ți-a fost sortit să nu prinzi rădăcină
în țarina în care te-ai născut,
Atât de trist ... că rătăcesc în mine să ne ridici pe noi către lumină,
şi rătăcesc năuc în jurul meu, în lumea asta largă te-ai pierdut.
măicuța mea, din lacrimă când vine
şi mă sărută ca un curcubeu. Te-ai împărțit pe tine pentru toți,
ai fost cuminicătura tuturora...
Citesc acum pe ultima scrisoare te-am părăsit, pe rând, copii, nepoți,
care ai scris-o pe acest pământ şi-am mai venit din an în paşti, cu ora.
şi fiece silabă plânsă doare,
plânge în hohot fiece cuvânt. Te măcina tăcerea ca o moară,
dureau în oase anii adunați,
De unde ai ştiut, cine ți-a spus doar amintirea-ți murmura, vioară,
să-ți iei ,, adio" de la toate cele? bunici, părinți, surori şi frați.
ori, a venit, surâzător, Iisus
şi te-a chemat Lumină între stele? Of! mama mea, străină şi bolnavă,
se prăvăleau pereții de pustiu...
Se refuzau cuvintele rostite, te văd acum privighetoare-n slavă
cum picurau ca sângele din rană, cântând de leagăn lacrimii de fiu.
cadelnița din clipe părăsite
un suflet trist ce se-nălța icoană.
33
Tu ne-ai iubit pe toti fără măsură, Se scutura un cal de umbra lui,
şi coborând, pe noi ne-ai tot urcat, înaripat şi înşeuat de-a gata,
îți înfloreau cuvintele pe gură zbura pe pleoape-n 'naltul cerului
de câte ori pe nume ne-ai chemat, încălecat pe crucea lui, de tata.
Şi înfrunzeau obrajii tăi bătrâni îl lua pe Moşul Ene de pe un nor

udați de la izvoare sfinte şi-l aducea pe gene să-mi descânte,
şi apa vie şiroia pe mâini... şi o lua pe mama-Cosânzeana-n zbor,
m-aş fi-nchinat icoanei dinainte. ca ,, nani,pui" tăriile să cânte.
Azi nu-nțeleg de ce n-am îndrăznit S-a dus copilăria fericită,

să-ngenunchez, mamă-icoană, e smulsă rădăcina timpului,
să te sărut pe creştetul albit, şi am rămas din tot doar o clipită,
pe inima deschisă ca o rană. să rătăcesc băiatul nimănui.
În tot, în toate tu erai măsura, Nu îmi aduc aminte să-mi fi dat

doar în privirea ta eram acasă, măcar aşa, o palmă părintească,
cum te înalță cuminecătura cu lacrimi uneori m-ai fulgerat
şi te aşează cu Iisus la masă. de îmi doream un nor să mă trăsnească.
Era destul să-mi treci prin păr o mână E fără margini Timpul, nevăzut...
şi albul de pe tâmple, ruşinat, Tu l-ai adus la noi în bătătură,
se înegrea sub ochii tăi de zână fără de veste parcă, am crescut
ce-atâtea veşnicii a colindat. sub ochii tăi de veşnicie pură.
Se săvârşea cu noi o taină sfântă, Nu am crezut în viață niciodată

părinte de copii, treceam de hău că pot muri cât încă n-am murit,
unde tăcerea lucrurilor cântă că fluieră pe linia ferată
şi mă năşteam din nou copilul tău. un tren ce niciodată n-a venit...
....Deşi albeam la tâmple a târziu, E plin pământul de copii orfani

ştiam că-n lumea asta, undeva, ce-şi poartă viața, inima în dinți...
mă legăna o mamă tot ca fiu Copiii cresc...dar ce sărmani
cu dorul ei curat ca lacrima. sunt cei părinți fără părinți!
Că viața ei a fost ca o livadă Copiii pot spera, cinstit,

bogată şi frumos mirositoare să-şi afle mamă, frate, tată...
şi, chiar acoperită de zăpadă, din neființă n-au venit
sfințea în ea copilării în floare. părinții de părinți vreodată.
Cu Făt Frumos în suflet, de pe gură, Măicuța mea de lacrimă curată,

cuvintele vrăjite lunecau îți luminează tata ca o stea,
ca din potir de cuminicătură, urcând către lumină te faci fată
în herghelii de aur nechezau. şi eu doar visul lui pe fruntea ta.
34
Nu înțeleg cum te-ai încumetat, şi legănat de şoapta ta blajină
după atâta stat după perdele, ca o părere dusă de zefir,
străină să te urci la semănat sărută-i ochii, maică de lumină,
pe drumul către noua casă stele. povestea mea de-anafură şi mir.
Eu cred că te aşteaptă cineva De-atât urât aş coborî în groapă,

la capătul de lacrimă uscată, te-ai răsucit, Pământule, eşti şui!
precum o ploaie caldă mama ta ... Mă uit la băiețelul meu de-o şchioapă,
şi ca surâsul, curcubeul tată. şi trebuie să stau în lumea lui.
Azi înțeleg ce ieri n-am înțeles: Mă uit fetițele cum înfloresc

Tu, stând în casa lumii, ani în şir ca nişte zâne vii, adevărate,
şi grâul de neghină l-ai ales şi trebuie să mai călătoresc,
şi-ai zugrăvit şi aerul cu mir. să caut calea lor cu nestemate.
Doar la biserică te mai duceai, Femeia mea, străina mea străină,

încet, precum o umbră obosită, nu mă privi ca pe un plecat deja,
aveai cu tine cheia de la rai cât pot să fiu o rază de lumină,
şi inima frumos împodobită. îmi port pe crucea lumii lacrima.
Mergeai să şuşoteşti cu Dumnezeu, Habar n-aveți pe cine am pierdut...

să pui la cale tainice izvoare, Dar veți afla la clipa potrivită,
să răsădeşti în ceruri neamul meu, când eu la sânul ei am să mă mut,
livada ta, cu floare lângă floare. va plânge plânsul casa părăsită.
Îmi eşti departe anii cei mai grei, Atunci când s-a milostivit Iisus
în vis trăiesc povestea fermecată, să o ridice din durere-n slavă,
ca o icoană sfântă tu mă iei, cu Cântecul şi Zborul mi s-a dus
mă naşti copil de fiecare dată. şi am rămas o pasăre bolnavă.
Mă uit că este toamnă şi mă plouă N-aş pregeta să îi urmez cărarea,

şi din senin în fiecare ceas, dar am copiii tare singurei,
tăcerea mă împarte, pe dindouă, şi n-are cine straşnic certa marea
în cel plecat şi cel ce a rămas. când se reped furtunile la ei.
ce te-ai grăbit să pleci, măicuța mea, şi cine i-ar iubi fără măsură,
din ochii noştri către nevăzut? e doar pustiu mascat printre străini,
Când va-ntreba, am să-i arăt o stea de se întorc cuvintele în gură
nepotului ce nu te-a cunoscut. că nu au unde prinde rădăcini.
Când va voi să te îmbrățişeze, Femeia mea, iubirea mea târzie,

îi voi aduce-o floare de salcâm, parcă nu vezi, nu vezi, mă sting uşor,
visând la tine, să îl furişeze şi, lacrima neplânsă mă sfâşie,
mireasma ei, pe celălalt tărâm. de dragul lor nu mă îndur să mor.
35
Femeia mea, fetele mele, fiul meu, Azi, taina cea mai mare înțeleg:
să mă iertați, am obosit de viață, - La Temelia Lumii v-ați zidit
că beau din ea precum un curcubeu, să luminați un Univers întreg
şi-ncet mă bea un vălătuc de ceață. când Dumnezeu e tare obosit...
Măicuță bună, te aştept în vis, ...În jurul tău, un milion de uşi,

în lacrima ce picură pe coală, un fel de aer plin de lumi ciudate
cu sufletul cât cerul de deschis cu cei ce nu-s' şi vin, şi cu cei duşi
când de-ntuneric stelele îl spală. să învelească ceru-n nestemate.
În fiecare zi e tot mai greu, ... Şi cum să uit că veghea ți-a fost soarta,
mi-e viața mohorâtă colivie, nesomnul tău pe somnul nostru dulce?
mai pot zbura doar împrejurul meu, - Deschide-i, Doamne, maicii mele, poarta,
plecarea ta în două mă sfâşie. a obosit, şi vine să se culce...
Nesomnul îmi măsoară lipsa ta, Ca să ne vezi sătui de toate cele,

prin vene curg lacrimi adevărate, din lacrimi ai zâmbit adeseori...
ca la altar le-adună inima - Deschide, Doamne, uşi împodobite,
şi a pustiu şi întuneric bate. a flămânzit călătorind pe nori...
Şe duce parcă viața mea de-a dura, Tu ai purtat şi zile ponosite,

s-a risipit livada cu trecut, să-mbraci frumos copilăria mea..
o lumânare-mi va închide gura, - Deschide, Doamne, uşi împodobite
dacă nu eşti, eu unde să mă mut? cu haine de lumină pentru ea!
De te găseşti cu tata, să îi spui Şi nu ai fost la mare sau la munte...

că l-am iubit, şi nu i-am spus vreodată, Bijuterii? Zâmbeai că ai...
îngenunchez acum în fața lui - Tu, pune-i, Doamne, stelele pe frunte,
ca un fecior ce-i spun copiii ,,tată". şi o să fie mai frumos în rai!
Surorii, fraților plecați, la fel, Un adevăr mă-năbuşă şi-l strig:

sunt tare supărat de-a lor plecare, căldura inimii ne-ai dat-o toată...
că s-au grăbit cu toții către El - Măicuța mea ce rătăceşte-n frig,
şi m-au lăsat străin pe țărm de mare. să o primeşti la Tine-n casă, Tată!
Dar pentru că acum sunt mai străini ... Şi când mi-o fi de tine aşa de dor
decât străinii lumii fără țară, de n-o să-ncapă viața mea în mine,
pe nesimțite urc către lumini, eu voi pleca spre ceruri călător,
deja mi-am dus bagajele la gară. ca un hoinar spre casa lui când vine.
... Îi mulțumesc lui Dumnezeu cel sfânt, În lumea nouă-n care ai plecat,
că m-a trimis la sânul tău la şcoală, te-aşteaptă tata să îi fii mireasă...
azi ştiu că Raiul este pe pământ, Când voi sosi la uşă şi-am să bat,
să-mi spui, ,,Copile, bun venit acasă!"...
când te ridică mama ta în poală.
VAL RĂZEŞU
36
HRISTOS A ÎNVIAT! . .
E grea și azi crucea ta Doamne

golgotele se-nșiră-n zare . . .
sunt răstigniri și neprihane
și-n razele ce cad pe floare,
și-n vorbele ce stârnesc toane –
Hristoase și credința doare ;
. . . Cântăm prohoade la orice

uităm de reînvieri știute
( ne paște ura-n fiece)
strigăm la cer vrute-nevrute,
că Doamne sincer, un “nu-știu-ce”
parcă din Iad, iar ne asmute!. .
„ HRISTOS A ÎNVIAT !” – răsună

(din vremuri cum un vis sublim )
întinde Doamne a ta mână
și peste noi că te iubim,
chiar dacă Sfinte mai greșim. . .
PREA MULTE SEMNE DE orbiți de vină fara vină –
ÎNFRÎNGERI
. . . ce ne-ngenunche-n vechiul chin,
de-a crede-n umbre nu-n lumină! . .
...Prea multe îs cuvintele nespuse I.D. SICORE/ 10.03.2012

prea multe guri se-ncleaștă încremenite,
destule Troi rămân necunoscute –
Ithăci și ele-s multe necuprinse,
de dor de-ntoarcere, cum la Ulise!..
Noianul de izbânzi și de înfrângeri

descumpănase și temeri și-ndrăzneli,
născând și reprimând atâtea îndoieli,
că și la sfinți , ba vezi chiar și la îngeri,
destule ezitări, de sincere convingeri!..
- I.D.SICORE/26.04.2012
37
JUDECATA DE APOI
Se aud pe crengi mugurii plesnind
( liniștea din jur e apăsătoare )
scrie iar natura pe răboj un gând,
apelând prin raze la altă chemare…
…Tăcerea din seve e o suferință

( minciuna-i răbdare pentru suferind )
potolirea foamei n-o faci cu credință -
ceru-i salvator, doar ceva mâncând!...
Te poți tortura și cu tine însuți

( de ți-ai ales masca robului supus )
lipsa de-ndrăzneală cu ea nu te-ajuți - ÎN ACEST CONCEPT
reproșul e vechi, l-a zis și Iisus… CAUT ÎNĂLȚARE...
Te desfid memorie c-ai ajuns bandaj “ Nimic nu e bun sau rău,
la răni sângerânde ce se cască-n noi, ci doar gândirea le face astfel”
nu iau Sfinte Doamne,asta avantaj… -SAKESPEARE
nici la judecata, zisă de apoi – . …ROMÂNIA nu-i un teritoriu și-atât
să venim la tine, tot sărmani și goi!... ( e limba și sufletul nostru întreg )
ciuntită, împărțită – nu contează cât,
-I.D.SICORE/28.03.2012 sufletul ne fi-va veșnic în priveg –
Doamne ne ferește de-acest gând urât !...
…Ne ești PATRIE vis și-nbărbătare

(fără-acest crez sfânt nici eu nu exist)
în acest concept caut înălțare…
din ce văd în jur și-i destul de trist,
că peste simboluri s-așterne uitare!...
…Alungă din noi gândul defetist

(cum te rog Prea Inalte și-n această clipă)
nu-i timp pentru-a plânge și de acatist,
când în jur ce vezi iadul întruchipă-
Doamne devenirăm iarăși cum un chist,
***Profeţiile sunt cea mai mare dovadă despre pe a noastră vrere de măreață stirpă!...
Iisus Hristos. -Blaise Pascal
-I.D.SICORE/26.03.2012
***Nu există fericire adevărată decât în Iisus
Hristos. - Valeriu Gafencu ***Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa
***Iisus Hristos este eternitatea care în iubire, de la obârşia ei divină. - Constantin
punctează istoria. - Petre Ţuţea Galeriu
38
Eu n-am să-ți spun te iubesc

Eu n-am să-ți spun te iubesc,
dar am să-ți mângâi uneori
tăcerea,
la ceas de seară,
când pleoapele se frâng
sub povara dorită a visului
și am să-ți scriu neștiute poeme,
pentru atunci când ai să-ți lași
gândul
în grădina albastră a ploilor
care ne știu povestea.
Eu n-am să-ți spun te iubesc,

dar am să te desenez
în lacrima unui dor
să te privesc în amurg
când am să-ți simt privirea
căutându-mă printre umbre,
să-mi sărute rana însângerată
a sufletului
ce n-a știut să te găsească M-am născut în anul 1957, la mijloc de
în aerul greu septembrie, la Pitești.
al întrebărilor fără răspuns. Sunt medic și îmi plac deopotrivă pictura,
muzica și patinajul, dar din postura de privitor
Eu n-am să-ți spun te iubesc… și ascultator cuminte, pentru că m-am convins
repede că e mult mai bine așa.
Perpetuum mobile Cât despre poezie, o iubesc de când mă știu.
Am început să scriu după ce am învațat
Rotund ca o lună plină, alfabetul și am înțeles că literele pot forma
visul se rostogolește cuvinte care să spună celorlati cât de minunate
prin ferestrele colorate sunt lucrurile văzute de tine. Probabil mi s-a
ale unui timp in care am închis părut ușor să o fac în versuri, pentru că la 7
amintirile cu tine, ani scriam prima mea poezie
în timp ce eu, Scrisul este pentru mine mai mult decat o
învăluită în aerul moale stare, e un mod de a ma simti implinita, dar
al dimineților de primăvară, prin poezie simt ca se inchide un cerc in care
alerg pe petale de gând sufletul meu se simte cumva acasa. Chiar dacă
rotindu-mă în cercuri de dor, o bună perioadă de timp am pus într-un sertar
fără să știu că în absența ta caietele de încercări literare, nu am putut
totul rămâne deoparte și de câțiva ani am reluat
e doar un perpetuum mobile, joaca mea cu cuvintele. Și poate într-o zi am
simplu și perfect să le adun într-un volum pentru sufletul meu si
dar absolut inutil. nu numai.
39
Tristeți de primăvară Dintr-o mie de cuvinte
Uneori mă mai bântuie ploi,
alteori mă mai nasc muguri La început,
când, adormită în îmbrățișarea caldă totul a fost doar un joc de cuvinte.
a firului de iarbă Mă roteam printre ele,
ce îmi recită poeme de verde crud, atingându-le,
aștept o primăvară uitată de timp. mângâindu-le,
mai întâi uşor,
Uneori mă îmbraci în albastru, apoi tot mai grăbit,
alteori te mai caut în tăceri încercând să recuperez timpul
și aștept nescrise scrisori în care cuvintele când nu te ştiam,
dansează temându-mă că într-o zi
stângace, ca un puf de păpădie voi uita cum să le adun în poveşti
ce învață să zboare. pe care să ţi le spun
cuibărită cuminte
Uneori mi-e dor și te dor, în căldura unui zâmbet.
alteori îmi rătăcești prin vise Şi tot aşa,
rugând vântul să-mi mângâie durerea primind şi dăruind,
zdrențuită încercând să uit că eu nu sunt tu
de colții stelelor înnebunite de parfumul iar tu niciodată nu vei fi eu,
livezilor ce-au înflorit fără noi. m-am trezit
repetând la nesfârşit,
În acest du-te vino absurd și stingher, ca într-o litanie,
eu te-aștept dar nu știi, tu mă chemi dar n-aud, numele tău.
și, ca intr-un vechi fantomatic blestem,
tot mai des plouă în mine cu muguri,
tot mai rar plouă în tine cu flori.
De dor ...
Fluturi
aș fi putut să te caut,
dar ce rost ar fi avut Am să ning cu fluturi peste sufletul tău
când tu ești în mine, ca o poveste în alb
în azi și în mâine, rătăcită între două anotimpuri.
bucată de lut Nu-i așa că primăvara e frumoasă
în mâinile mele când aleargă pe străzi
de tine prea pline? cu mine de mână
în căutarea zăpezilor
logodite cu soarele din privirea ta?
Am să ning cu fluturi peste sufletul tău
Pagina : Cristina Marian Cristea/ foto :internet
și totul va fi alb
și totul va fi poveste
40
Împrumută-mi umbra ta -
Împrumută-mi umbra ta, iubito,
vreau să plâng pe umărul ei,
să te învălui cu lacrimile netrăirii de tine,
să te umplu cu bătăile inimii mele,
să o simți cum bate
cu aripi de fluturi îndrăgostiți,
fluturi scăpați din ieslea dorului
şi care zboară spre cerul
înfinitului din noi.
împrumută-mi umbra ta
să ne contopim într-un sărut orb,
sărut inocent,
să ne iubim adolescentin,
eu îți sunt ultima iubire,
tu fecioara azurului meu,
să stingem cu noi,
flacăra ce arde mocnit
în trupurile noastre tomnatice,
Împrumută-mi umbra ta,
Mi-au crescut aripi din ca să îmbrățişez cel mai frumos răsărit,
zâmbetul tău iubito,
tâmple diamantul unui chip angelic,
zâmbet care scaldă cu razele lui
Mi-au crescut aripi din tâmple, nisipul din clepsidra unui timp pierdut,
astfel, nisip ce ne acoperă urmele
gândul poate zbura mereu la tine, să nu ne mai găsim pe noi.
cum aș putea eu, să-l opresc, Împrumută-mi umbra ta,
când fiecare literă să o prind de mână
are parfumul tău, să alerg braț la braț cu fericirea din noi,
când fiecare cuvânt cu întrebările tale, cu neliniştea mea,
poartă urma palmelor tale, cu poezia ce se naşte
când fără tine, din chemările unui trup dornic de păcat,
gândul mi-ar fi o coală albă. împrumută-mi umbra ta
Dintr-o secundă trăită, ca să te desenez cu linii senzuale,
jumătate ești tu, să te caligrafiez cu cerneală invizibilă
chiar mă întreb, să te pot citi doar eu,
voi putea cândva împrumută-mi umbra ta
să mai fiu eu? ca să-mi dorm în brațele ei
cealaltă eternitate.
41
Pot să te sărut Sărutul,
poezia tăcută a buzelor
pot să te sărut?
te-aș lua în brațe și te-aș învârti
până când timpul Te-am iubit doar o secundă,
s-ar opri în râsul tău... dar cât îmi ia de mult
atunci lumea toată ar fi a noastră, ca să te uit,
ne-am juca cu ea, or sa treacă eternități
i-am dezbrăca pe toți de prejudecăți că să pot șterge
și i-am obliga să se iubească urmele sărutului,
cu dragostea din noi, poate nici nu l-ai simțit,
goi, tăvălind infinitul cu trupurile lor amorțite am împărțit acea secundă,
de neiubire, că să am timp
să se iubească cu ochii, să te ating,
cu mâinile, cu paşii, să te desenez în suflet
să se iubească şi în lipsă. și să te sărut,
să fac tot ceea ce ai așteptat
pot să te sărut? să ți se întâmple
să te răpesc atunci într-o viață.
când gardianul nopții doarme, Sărutul, a fost
să-mi înham sufletul poezia tăcută a buzelor noastre.
la trăsura visurilor tale În suflet a rămas focul,
și să te duc acolo unde infinitul căci te-am desenat
se sfârșește... în culorile flăcărilor,
să ne iubim pe dorințele ascunse să arzi mereu,
în lacrimile ultimei virgine, că o torță olimpică.
să fiu cel care îți va păzi sufletul Cine zicea că o secundă
de valul de lavă ce izvorăste nu e de ajuns ca să iubești?
din visele tale inocente. În acea secundă
ți-am sărutat toate rănile sufletului,
pot să te sărut? am vindecat lacrimile uscate,
te-aș lua în brațe zăceau pe pereții ochilor,
și te-aș strânge atât de tare, de acum poți plânge din nou,
până când buzele mele s-ar topi în tine! ai lacrimi noi.
când în loc de sânge, prin noi Eu voi fi trecut
ar curge toate iubirile lumii, de mult în amintire,
tot ce ne-a fost interzis, când tu ai să-ți revii
să te strâng atât de tare din somnul rațiunii,
încât tu să devii o prelungire păcat că nu avem
a ceea ce nu am putut visa, două inimii,
să fii clepsidra unde-mi curge una să iubească
fiecare firicel de tine. și alta să poată gândi.
pot să te sărut?
Pagina:Mihail Coandă-Rîpa
42
Prețuiește
Prețuiește cât încă tu mai poţi,
Un gând frumos şi dacă mai socoți,
Şi sufletul ce-l ai în tine,
Şi tot ce eu ţi-am dăruit, din mine.
Gândeşte că... nu mi-a fost uşor,

Să fiu în mintea ta, să zbor,
Să - ti pot cunoaşte sufletul,
Şi să-ţi pot întâlni... gândul,
Gândul tău ce aleargă hai-hui

În mintea mea sau a nu ştiu cui,
Şi nu pot mereu să ţi-l ghicesc,
Sunt doar un om şi eu, şi obosesc.
Şi încearcă să preţuieşti şi tu acum,

Tot ce-i frumos şi tot ce-i bun,
Nu știu, Şi să nu uiţi să preţuieşti,
Pe cel de lângă tine, cel ce îl iubeşti.
Nu știu un timp anume
Preţuieşte viaţa, pe care tu o ai,
Pentru-a putea iubi,
Şi mintea şi gândul şi dorul ce îl vrei,
Nu știu nici visul dacă,
Preţuieşte acum cât încă mai socoți,
L-aș mai putea simți.
Căci mâine, va fi târziu şi nu ai să mai poţi.
Nu știu un timp în care,
Şi... preţuieşte-mă pe mine,
Vom fi iar amândoi,
Cel care îţi scriu acum un gând,
Gândesc doar la speranța
Căci eu nu-ţi vreau, decât doar bine,
Prezentului din noi.
Şi-o viaţa mai frumoasă, să ai pe-acest
Nu știu câte cuvinte, pământ...
Mai pot rosti în timp,
Și nici câte fioruri
Mai pot să mai cuprind.
Nu știu nici, cât inima

Mai poate ca să spere,
Și nici timpul, cât timp
Mai poate să-mi ofere.
Am ajuns la răscrucea
Unui timp în timp...
Iubirea noastră va povesti,
În fiecare anotimp!
43
Atinge-mi...
Atinge-mi sufletul cu gândul tău,
Să mă poarte-n noapte-albastră,
Ce-mi zâmbește la fereastră...
Atinge-mi iubirea cu sărutul tău,

Șoapta buzelor tale, rodii parfumate,
Să-mi fie nectarul iubirii visate... Privește
Privește viața, ca și cum
Atinge-mi ochii cu privirea ta,
N-ai mai avea, nimic de-acum.
Lacrimi de rouă sa-mi aline inima,
Privește steaua ce răsare,
Ce-așteaptă destinul împlinirii din ea...
Și întreabă-te, de va mai fi
Un soare...
Atinge-mi fiorul dragostei ce simt,
Privește izvorul cristalin,
Tulburător miraj, înălțat în Olimp,
Întreabă-te de vei vedea
Aripi de fluturi valsând și iubind !
Un cer senin.
Privește ghiocelul cel plăpând,
Și caută în minte,
Eu... De vei găsi un gând.
Privește în firul ierbii, verde
Merg printre oameni, neobservat, Și întreabă-te: ce nu se vede...
Urc și cobor într-un timp imaginat, Privește roua lăcrimând,
Îmi întâlnesc gândul plin de iluzii, Și întreabă-ți inima,
Încerc să citesc printre stări și confuzii. Mai este timp ?
Și până când ?!
Alerg împiedicându-mă în cuvinte și lacrimi, Privește aripa în zbor,
Sufletul îmi este cuprins de patimi, A pescărușului,
Neliniștea timpului mă înconjoară, Ce zboară lin, până la nori.
Între noapte și zi teama mă împresoară, Privește valul ce se sparge,
În boabe de mărgăritar,
Îmi caut pașii pierduți pe pământ, Și întreabă-te, până când
Urme impregnate purtate de vânt, Îți vei mai da sufletul în dar...
Lacrimi de ploaie acoperă abstract, Privește marea liniștită,
Imaginea unui EU, în timpuri uitat! În verdele-i smarald, adânc,
Și întreabă-ți inima, de poate
Să mai aștepte iar, plângând.
Privește perla sidefată,
Și...întreabă-te încă odată,
De vrei să mai asculți povestea,
Ce ai trăit-o altădată...
Privește la tot ce te-nconjoară,

Și întreabă-ți inima, și gândul
De mai poți avea răgaz un pic,
Să vezi de poți...și mai ai ...timp.
44
De primavară
Contaminat de verde,aerul dimineții

Ne mângâie pe suflet,precum bunici nepoții
Şi-mi râde pe retină, crescută-n fața porții
Galbena păpădie, la începutul vieții...
E-un bâzâit în fire...şi verdele din aer

Amor în iarbă face cu picurii de rouă
Și gazele se plimbă tot două cate două
Visându-şi nemurirea-n al vremurilor caier
Azi sufletul mi-e cantec!

Orchestră mi-e pădurea
Tu...dirijor! Bagheta-ți e dragostea din noi !
Ce muzică divină se naşte - acum în doi...
Compozitor rămâne, Măria Sa....natura !
Aş vrea... Gabriel Feresuaru, născut la Bucureşti

la 5 martie 1960.
Aş vrea la poartă brad să-ți fiu
Cu trupul drept si aerul regesc De la vârsta de trei ani... la Braşov. Mă
Iar pe zăpadă "te iubesc" să-ți scriu... consider un braşovean autentic cu origini
Numai aşa mai pot să-ntineresc !
bucovinene.
Aş vrea să-ți fiu la poartă falnic fag
Şi ramul meu, inmugurit firesc Părinţii sunt din Fălticeni – Suceava.
Să-ți cânte seara de-i ieşi in prag...
Numai aşa vei şti cât te iubesc... Locuiesc de douazeci și cinci de ani în
Germania, primii douazeci și trei de ani
Chiar şi stejar mi-ar conveni să-ți fiu
Desi aş plange că nu-ți ning petale... la München şi de doi ani la Frankfurt am
Când seara luna-ți va ieşi in cale, Main.
Seva-mi va fi precum argintul viu...
Am publicat prima dată la șaisprezece
Iar de-o să pleci fără vre-o sărutare ani în revista liceului, ÎNMUGURIRI...
Pe frunzele ce freamată de dor, apoi la nouăsprezece ani în revistă
Aş vrea să mă prefac in lemnul care
Te va-ncălzi ...şi-n flăcări vreau să mor! Flacăra - rubrica Debut literar - poezia
"Aş vrea" - sub îngrijirea lui Darie
Novăceanu.
Ulterior au mai apărut şi alte poeme în

Flacără... periodic
45
Aş vrea... Mărturie
Aş vrea la poarta brad să-ţi fiu Te-am iubit...cum iubeşte un delfin
Cu trupul drept şi aerul regesc Pruncul născut la tainic ceas, între mări...
Iar pe zăpadă "te iubesc" să-ţi scriu... Te-am iubit...cum iubeşte un beduin
Numai aşa mai pot întineresc! Stropul de apă din oaza rătăcită
Sub stelele deşertului necuprins...
Aş vrea să-ţi fiu la poarta falnic fag Te-am iubit...cum iubeşte un roi de albine
Şi ramul meu, înmugurit firesc Nemărginitul lan de floarea soarelui...
Să-ţi cânte seara de-i ieşi în prag... Te-am iubit... cum iubeşte leoaica
Numai aşa vei şti cât te iubesc... Puiul născut în savană, atacat de hiene...
Te-am iubit... cum iubeşte somonul
Chiar şi stejar mi-ar conveni să-ţi fiu Izvoarele de munte, cristaline...
Deşi aş plânge că nu-ţi ning petale... Te-am iubit... cum iubeşte condamnatul la
Când seara luna - ţi va ieşi în cale, moarte
Seva-mi va fi precum argintul viu... Graţierea venită la timp...
Te-am iubit...
Iar de-o să pleci fără vreo sărutare Omeneşte!
Pe frunzele ce freamătă de dor,
Aş vrea să mă prefac în lemnul care
Te va încălzi... şi-n flăcări vreau să mor!
Meditând
Rup din corola timpului, petale
Duminicală Şi-ntreb destinul de vei reveni...
Dacă... privind în ochii mei albaştri
Azi muza-i beată sau e undeva cu vaca Iubirea noastră sacră-o dăinui...?
Zadarnic o tot chem... Nu vine!
Repar şi pun la nesfârşit tot placa Rup din corola timpului petale...
De gramofon, cu-aceleaşi lungi suspine... Şi-ntreb destinul:" Cine m-o iubi?"
De ne vom pierde-n drumuri paralele
E goală tolba cu iubiri divine... Vom dăinui în timp? Ne-om regăsi?
Cotrobăi disperat după o poveste
Cu tractorişti şi gureşe neveste Rup din corola timpului petale...
Caut povestea undeva în mine... Nu timpului-i fur clipa ci...chiar mie!
Vreau să păstrez secundă de magie
M-am hotărât! Voi povesti destinul Cu dor să mai sărut... buzele tale!
Defunctelor iubiri... Sublime
Înşiruiri de vorbe ca pelinul
Ce vinul amărește-n nopţi senine...
Şi-oi împărţi iubirea mea cu tine

Cinstit, la cunoscutul doi
Tu verbul... eu metaforă... ştii bine
Tu fapta, iar eu visele din noi...
46
Timpul… ce ticăie!
Timpul îmi ticăie a mirare,
Tu ești aici sau nicăieri,
Vreau să culeg acele licăriri,
Când foșnetul Lunii dispare,
Imi ticăie timpul a uimire,

Soarele apune în mine,
Inchid pleoapele-mi grele,
Vise îmi mângâie gene…
Timpul se oprește înlemnit,

Șoapte prin noi s-au rostogolit,
Priviri, de tristeți, s-au golit,
Sufletele noastre s-au liniștit…
Trăim în timp o minune,

Pe buzele noastre ard jucăușe,
Flăcări ce nu se vor stinse,
Sclipiri aprinse-n dorințe…
– născută în anul 1964, martie, 15, în
localitatea Vulcan, Jud. Hunedoara, cu
domiciliul in Petrosani, căsătorită, am 2 băieţi,
inginer, economist...de profesie..., şi scriu...
poeme, în care versurile scrise înfloresc şi
Zori de zi răspândesc mireasma simţurilor mele...
Lumina ce renvii, Mă recreez cu frumosul, scriu poezie de
In zorii mei de zi, puţin timp, mi-am regăsit liniştea, starea, o
Visul meu de cu seară, stare de relaxare, de visare, având acces la un
Cortina își ridică iară… sine profund, necenzurat... undeva în afara
Licăriri de fericire mă cuprind, timpului, un mod eficient de a face faţă
Iubiri presar prin gând, problematicii noastre existenţiale, ce nu
Răsăritul se scaldă-n rouă, ocoleşte nici o fiinţă omenească, m-am regăsit
Îmi regăsesc lumină nouă! pe mine altfel, am prins aripi... să zbor... un
Intreaga viața e luminată, zbor lin, uşor... într-un neant de mine creat!
De un surâs discret pe faţă,
Zorii acum se ivesc, Poezia este cea mai subtilă formă de
Iubirii mele îi mulţumesc… instrumentutil în a ne dezvolta
Picături de rouă se-ating, inteligenţa comunicarea emoţiilor,
Lumina ce sclipește-o alint, un emoţională, un instrument terapeutic de a
Privirile noastre în gând, ne vindeca sufletul prin visare, înălţare...!
Pe rând se răsfrâng…
Zori de rouă se scurg, ...scriind mă redescopăr, mă identific prin
În lacrimi ce curg, creaţiile mele, trăirile mele, dau aripi şi sens...
Din ochii mei, visurilor mele!
Din ochii tăi,
47
Aștept Melancolie...
Îmi sprijin tâmpla de inima ta, Un ochi melancolic,
Să curgă șoapte, Mi-ai fost,
Aștept, în noapte, Te-am iubit,
Când inima bate, Te iubesc,
În ritmuri răzbate… Ca pe-un soare verzui,
Aștept să plutești, Răsărit, din cerul nimănui…
Vis rătăcit în al tau Eu, Lacrimă ai fost, mi-ai căzut,
Deasupra sufletului meu, Pe umărul stâng, de obraz,
Să fii zeu, Mi-ai brăzdat, din senin, câte-un iaz,
Să fii zeul meu… Să m-adăp,
Aștept să înceapă o ploaie, Cu iubiri, fără cap…
Cu aripi, vioaie, Razele tale,
Să întind peste zări, sub ceruri, Se desprind pe rând, cu miresme,
Multe misteruri… Din ceruri aprinse, mirese.
O aripă curge, Prin nouri subțiri,
O alta, tiptil, se scurge, Tu curgi, involburat, râuri…
Plouă cu focuri, Te beau neâncetat!
Se aprind multe doruri, A mea umbră cu tine o împart,
Lăcrimează din nouri, Sunt o mirare de tine,
Urme cu rouri…! Mi-adun vesmânt cu iubire!
Dorm un somn orb,
Primavara sufletului meu! Intunecoasă e noaptea, te sorb!
Mi-a inmugurit,
Primăvara, un zâmbet, Iubesc
L-am stropit,
Cu picătura unui infinit… Iubesc, așa îmi stă în fire,
Răscolind dimineți, Înșir trăiri pe-al vieții fir,
Timpurii… Îngenunchez de dor,
Mi-a înflorit, Pășesc în al vieții decor,
Primăvara surâs, Urmele lăsate,
Pe chip, Universul le’împarte,
Ochi de curcubeu au strălucit, Într-o eternitate,
Rascolind veșnicii, Cu umbre parfumate,
În priviri… Într-un orizont,
Primăvara sufletului meu, Mirare că … sunt!
A înmugurit, Iubirea mi se frange,
A înflorit, Cu picuri de rouă îmi plânge,
În dimineți, Izvor se prelinge,
Parfumul unei vieți, Într-un potir cu mir,
Arome de clipe fericite, Sorb dulce elixir…
Tăceri amorțite,
Versuri înlănțuite…!
Flori de izvor,
Parfum cu mult dor!
48
TE AȘTEPT…
Te aştept
Cu gândurile îmbrăcate în dantelă,
Cu dorințele, înmiresmate
Cu parfum de roze...
Te aştept
Să-mi priveşti ochii
În care vei găsi
Tot seninul zorilor,
Liniştea inserărilor,
Tumultul visărilor...
Te aştept
Să călătorim împreună
Spre centrul vieții
Să descoperim farmecul
Unei flori
Ce îşi înviorează petalele
Cu boabe de rouă... Numele meu este Mariana Nistor
Să respirăm briza mării rebele, (Mariuca Miriam este pseudonimul meu
Să ascultăm cântecul seducător de pe facebook).
Al sirenelor din adâncuri de ape,
Să ne contopim cu lumina tăcută a lunii, M-am născut in data de 22 noiembrie
Şi cupa fericirii..!
1962 in Craiova, sunt căsătorită din anul
Te aştept cu inima plină de
Stele, 1986.
Curcubeie, să sorbim nectarul iubirii
Din culori... Pasiunea mea de a scrie poezie s-a
Te aştept cu toate ferestrele sufletului născut din adolescență si declar ca sunt o
Deschise spre răsărit...!! romantică incurabilă. Imi place să scriu
poezii despre trăirile mele interioare,
despre iubire.
Nu am publicat nimic pana acum, şi vă

mulțumesc ca imi oferiți oportunitatea să
public cateva din poeziile mele in
Antologia ,,Columna Iubirii ".
49
LÂNGĂ TINE... MI-E SETE DE TINE
Lângă tine iubire, mereu

Mi-e sete de tine iubire,
Mi-e primăvară crudă în privire,
Tânjesc după apa izvorului tău,
Mi-e cer senin zâmbetul tău,
Mi-e arid cerul inimii, știi bine
Aripă-n zbor spre fericire...
Vreau să te sorb cu nesaț, mereu...
Cu tine fiecare clipa-i vis,
Mi-e foame de tine, iubire
Culori de curcubeu se-aprind,
De pâinea ta rumenă, cu gust de dorință
Glasul tău drag mi-e paradis,
De sărutul cu maci și verbine
Când îl aud simt inima vibrând...
De parfumul cu-alint de lămâiță...
Fără tine mi-e gândul stingher,
Mi-e frig fără focul tău de iubire, aprins
Diminețile-mi plâng cu boabe de rouă,
Și sclipirea din ochii ce în verde sescaldă,
Pe câmpia din suflet păpădiile -mi mor,
Mă învăluie cu șoapte de vis,
În torente de dor, viața îmi plouă...
Scrie-mi poeme de dor pe a nopții năframă...
În tine, iubire, găsesc alinare
Mi-e totul lumină și zâmbet cu tine,
În nopți fără stele și lună,
Și dulce -nflorire răsare-n priviri,
Tu -mi ești totdeauna rază de Soare,
Rămâi pentru totdeauna în mine,
Lumină, speranță, visare...
Iubire țesută cu nemuritoare trăiri...
NUMAI EU...
TE VOI IUBI...
Cred că ştii:
Numai eu te înţeleg! Te voi iubi mereu, ca-ntâia oară,
Numai eu Cu șoapte in privirea de mătase,
Iți pot citi sufletul, Cu dulci suspine in glasul de vioară,
Ca pe o carte Cu vis de catifea in nopți albastre...
Cu capitole multe,
Unele scrise cu dor, Imi ești mereu divină armonie,
Altele cu tristețe, Lumină vie printre umbre triste,
Altele cu nemărginirea iubirii... In fiecare clipă imi ești fericire,
Tot eu iți descifrez Ocean de dor cu valuri simfonie...
Şi, eratele"...toate...
Şi lacrimile ascunse, cu grijă, Povestea noastră este scrisă-n stele
Printre rânduri... De-o pană iscusită de poet,
Am pus un semn Ești primăvară-n toamna vieții mele
De aducere aminte Iar eu iți sunt cel mai frumos sonet...
La paginile pline de iubire
Care mi-au făcut inima Inima mea in fiecare zi iți aparține,
Să zâmbească, Pentru eternitate iubire -ți dăruiesc,
Să înflorească Să știe luna și strălucitoare nove,
Într-o implozie de... fericire! Că te iubesc și pentru tine doar, trăiesc!
Cred că ştii:
Numai eu...
Te iubesc!
50
ÎN TALAZURILE IUBIRII
Sirena din spumele mării
Te cheamă, iubire, întruna...
Mă scufund în golul tăcerii
Spre tine, căci nu mi-e tot una...
M-arunc furioasă-n talazuri,
Sfidându-le fața albastră,
Azi marea întreagă e-n nazuri
Nu-i pasă de dragostea noastră...
M-adâncesc în vârtejul de ape,
Scotocesc prin adâncurile ei,
Dacă simt că ești foarte aproape,
Marea -'ndată se-'mbracă -n scântei...
Țipă jalnic din înalt pescărușii.
Vor în leagănul ei să se dea,
Dar talazurile jucăușe
Piedici pun în calea lor și a mea...
Mă îndrept înspre tine, iubire,
Mă -'nvelesc cu al mării izvor.
Mândrul astru de sus mă susține,
Alinându -mi în suflet un dor... M-am născut la 3 iulie 1974, satul Hârbovăț,
raionul Anenii Noi, Republica
VREAU Moldova.
Mi-am petrecut copilăria în satul natal.
Eu nu știu, iubire, ce astăzi aș vrea...
Am absolvit în anul 1996
Nu vreau să te-'ncânt cu vorba duioasă,
Cursurile Facultății de Litere din cadrul
Își culcă pe umăru -mi geana o stea, Universității de Stat din Moldova.
Iar luna privirea mi-o vrea luminoasă...
Aș vrea să te-alint cu șoapte de- amor Acum patru ani m-am stabilit împreună cu
Și vise frumoase să-ți pun la fereastră, familia în orașul Sankt Peterburg din Federația
Să poată intra în ea doar al meu dor - Rusă.
Un leagăn să fie dragostea noastră.
Am început să scriu versuri în
Vreau norilor tăi să le schimb azi nuanța
toamna anului 2017.
În mii de culori să-i împrăştii pe cer,
Din mugurii lor să pornească speranța Am publicat poezii în revistele online Poezii
În multe direcții ascunse -n mister. Diaspora, eCreator și
Vreau gândul să-ți fie un suflu de pace, PARNAS XXI.
Însetat de frumos pe-o rază de stea...
Înviată să fie așa cum îți place...
Să știi, nu ești singur, dragostea mea!
51
DOR CĂLĂTOR ACOLO...
Mă leagănă a brizei cântare Acolo, undeva în umbră,
Iar vocea ta -mi răsună în gând Lângă o margine de cer,
Te-ai rătăcit în a mea visare Mai plânge încă zarea sumbră
Purtat fiind pe aripi de vânt... Când visele se sparg și pier...
Între noi atâtea vorbe ne spuse Acolo, unde ceru'-albastru

Pierdute într-un capăt de vis Se odihnea pe geana mea,
Suave diamante ascunse Mă-mbie astăzi mândrul astru
Atâta pân-acum ne-am permis... Să gust din feeria sa...
Un dor tăinuit în liniştea serii Acolo sus, în miez de noapte,

Se tânguie că-i este prea greu Ne-'ndeamnă luna cu-al ei dor
O rugă la lumina lumânării Să întețim a noastre șoapte
Înlăcrimată-n sufletul meu... Sub focul cel mistuitor...
Deznodământu'-mi pare feeric

Acolo, unde ești, iubire,
Și vraja nopții mă-mbie ușor
Mi-e liniște în amintiri,
Să mă avânt în necuprinsul himeric
Zvâcnesc scântei -n a ta privire
Îmbrățișată de-un dor călător
Ca rouă de pe trandafiri...
TE AȘTEPT... SUFLET ZBURĂTOR
Dinspre nori spre-a mea fereastră

S - aprinde azi în ochi -mi o sclipire,
Luna privi-'ngândurată...
Surprinsă -n primăvara-'nmiresmată.
Îmi trimise -o stea albastră
Floare de dor țesută-n rătăcire -
Pe-o cărare luminată.
O lacrimă din marea înspumată...
Mi-a pătruns în vis prin șoapte
Prin umbra anilor s-au revărsat din mine
De iubire... de la tine -
Ca un vulcan erupt oprite gânduri,
Văpăi dulci în miez de noapte,
Croindu-și calea către zări senine,
Binecuvântări divine.
Prin muzică, prin vers și printre rânduri...
Cu sclipiri de diamante
M-am renăscut timid dintr-o scânteie
Doru'-și poartă - a sa aripă
Când flacăra din lavă se încinse,
Printre vise exaltante...
Un visător cu zâmbet de femeie -
Să te întâlnesc pe-o clipă...
Suflet pribeag cu tâmple puțin ninse...
Te aștept mereu, iubire,
Un zburător sunt, renăscut din soare
Prin frânturi de nori și stele
Ce razele - i îmi sunt alint și vers.
Chiar de-o dulce tânguire
Amestec smirnă cu parfum din floare,
Suflă-n gândurile mele...
Înmiresmând întregul Univers!
52
Un cântec în doi
Un duet,
... într-un amurg,
Așterne-'ncet cărări bătătorite,
A unui psalm, slăvit,
... numai de noi doi,
Cu miere amestec cu venin,
Cuvinte împroșcate,
Pe-ale rândurilor file,
În umbra literelor pitite,
... ne-'mpresoară norii,
Culeși într-o cântare,
Într-o culoare a macilor,
Dintr-o holdă cu spice coapte,
În inimă purtând,
... veșnicii,
10.04.1967
Din înmugurire născând,
Iubiri în doruri ascultând! M-am născut într-o zi de 10 aprilie,într-
Să zâmbesc!? o dimineață plină de parfumul florilor
de cireș,atunci când plezneau înveselia
Așa aș vrea,
Zâmbetul să ți-l pot împrumuta,
soarelui răsare,așa cum mama mi-a
Să te bucuri cât poți de el, spus mult mai târziu,bucurându-se de
Știi, ar trebui să prefacem, frumusețea unui copil vesel,care s-a
Secundele în minute, adeverit că zâmbetul este punctul ei
Minutele în ore, forte….asta sunt eu…necunoscuta care
Orele în zile,
cu un semn
Zilele în eternitate...
Și totuși există iubire! solemn îșiîmbracă
Poate ar trebui să descoperi,
Începutul și sfârșitul, fața de veseliatreceriiprinviață,un
Bucuriile și tristețile, madrigal de gânduriplăsmuite de
Uitările și aducerile aminte,
nebuniaiubirilortrăite.
Ai putea să mă cauți,
Pe mine...
Și să mă găsești,
Ca eu să-ți dăruiesc,
Ce am,
... zâmbetul!!!
53
Sfatul florilor
Îngrădina mea cu flori,
Taifas mare se încinge,
Timpul parcă stă-n loc,
De-abia reușind să termine,
Ale vorbelor atingeri,
Răzvrătite și nedrepte,
Stau la sfadă și pereche, Culorile sufletului
Garofițe și crăițe, chiar bujorii,
... falnici stâlpi,
Pierdută în culorile serii,
Se socoate că e vremea,
.. albastru indigo,
Dansului împerechere,
Punându-și amprenta,
Vin bondari, chiar și albine,
Colorând al nostru suflet,
Un zumzet,
Din al galbenului pai,
... toată mi-i grădina,
În culoarea sincerității,
În a soarelui lucire,
Pierzând acea decepție,
Mii de gânduri în cristale,
În speranța unui nou început,
Parfum de dive se -'mprăștie,
... întrebare îmi pun.
În neantul vremii, dară,
- În câte culori aș colora sufletul?
Joc în fâlfâit de raze,
... în terminații de gânduri,
Se adună, se revarsă,
Agățate de un cuvânt,
În a primăveri timp,
Pierdut și regăsit
Renăscând grădina toată,
În marginile unui țărm de mare,
Bucurie împrăștiind,
În valurile zbuciumate
Toate gâzele,
Din vâltoarea dispusă
... ferice sunt,
Să ne -'mpresoare,
De conturul dulce,
... ținându-le strâns,
Al tabloului creat,
În priviri țintuite pe culmi de munte,
Acuarelă vie,
Redând libertatea unei trăiri,
Etalată pe o scenă vie...
... dorite de mult,
De a te regăsi în ferestre de timp,
În a fi bun sau rău,
În a dărui și a primi,
Clipele pierdute și regăsite,
În sărutări pe clape de pian,
În abisul sufletelor noastre,
De a găsi un alt amurg,
O altă glorie...
54
ÎNCHIS!!!
Ssttt!!
Mi-ai ciocănit cumva la ușa sufletului?
Azi nu deschid!
Sunt tristă ca un dor ce tulbură culorile
toamnei
Și mă-nfior la gândul
Că te-ai putea strecura
Pe furiș!
Cum să-îndrăznesc să-ți întâlnesc privirea
Când focuri ca-n iad,
Mă ard?
Și dacă cer îndurare
Cine m-aude,
Cine m-ascultă?
Ieri, sau într-o altă viață,
M-aş fi dăruit ție
Cum se dăruieşte pământul arid, ploii
- Avid, cu sete, cu dorinţă -
Azi, nu deschid nici o ușă!
Nu-mi pasă că pleci
DREPTUL LA IUBIRE De ce mi-ar păsa?
Ești doar un gol... și-atât!
Mi-e toamnă și plouă
Spune-mi să plec Ca-n poeziile lui Bacovia
Mă voi obișnui cu asta... ... dă-mi voie
Mai mult decât orice, însă, Să-mi urlu tăcerea!
Mi-e teamă de umilință. NelyBădica
Da!... mi-e teamă! 29.09.2017
Simt ca și cum mi-ai răstigni
Sufletul între două toamne.
Când mă alungi,
Să nu uiți:
Nici o femeie nu te va iubi
Așa cum te-am iubit eu
Dar nu îți vei da seama de asta
Decât atunci când,
În loc să dormi
Gândul tău nu se va dezlipi de mine!
Poate într-o zi mă vei uita
Până atunci,
Mai lasă-mă să locuiesc o vreme
În inima ta...
Iar dacă nu-ți e bine,
Renunț la dreptul meu de-a te iubi!
Renunț!
55
PREA DOR!
Tocmai am aflat cum e să fii

Gol pe din lăntru!
Mâini fără control
Umblă în gol,
Vor să te mângâie!
Dacă n-aș ști, aș zice că
Dorul nu doare...
Tu ce simți când îți e dor?
Ești ca toți oamenii Tablou quilling / Kessy Ellys Nycollas
Plângi,
Suferi,
Gemi, FĂRĂ HARTĂ
Te rogi,
Te încovoi??! Viața se derulează rapid
Ești și tu ca toți oamenii Fără hartă...
Cărora le este dor?! Ca un labirint fără instrucțiuni de folosire
... nu-mi cere socoteală pentru gânduri! Ca un cerc fără centru,
Doar... Cu drumuri ce par că aleargă în întuneric
Până la punctul când
Iartă-mă!
O liniște ca o amorțeală,
Iartă-mă pentru păcatul Va astupa gura hâdă a tăcerii,
Iar tu
Nu vei mai rupe aripi de îngeri!
de-a te iubi!
... degetele,
... mi-e prea dor!
Vor scrie azi alte povești
Iar eu,
De voi avea timp,
Te voi iubi!
(când pleacă, timpul, nu se mai întoarce!)
Pagină: Nely Bădica. Foto: internet
***Dorul este un organ de

cunoaştere a infinitului.
Lucian Blaga
***Sunt doar un dor care trăieşte

cu doruri.
Alexandra Mihalache
56
57

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul1, Nr. 4/ 2018

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCEAFĂRUL DIN VALE, Anul1, Nr. 4/ 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

LUCEAFĂRUL DIN VALE Anul 1, Nr:4-aprilie 2018

Alergam de fiecare dată și atingeam în goana mea crengile

***Întotdeauna Dumnezeu iți va trimite omul de

*** Dragostea te înrobeşte. Este foarte important

***Nimic nu durează o veşnicie! Învaţă să

Marea vine din adâncuri...

De: Maria Tomița Corini / Foto:internet

Licenţiată peste hotare

M-am oprit la o margine de pădure,

Îţi privesc umbra

Mă voi transforma într-un val

Să facem schimb între singurătăţi

Într-un cer violet,

eu refuzam bibliile care îmi țineau scut

vreau nu, am strigat, vreau nu,

arată-mi pe harta trupului meu

Trăiesc într-un perpetum mobile...

Doar tu Poezie, Poezia este căsătoria

Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb,

Visasem că eram cu mieii la pășune,

Unde-s copiii ce mergeau cu mine?

Din varf de deal, priveam către pădure,

Dar unde-s mieii mei, unde-au plecat?

Iubite, deschide fereastra,

Iubite, chiar dacă plouă întruna,

Iubite, în toate visele tale, ***Când simt că sufletul mi-e bolnav de

Păstrează-mi iubite parfumul,

M-am rătăcit în gândul ce venea spre tine, IMPRUMUT

Drumurile toate se întorc în noi,

Citeşte atent, nu eşti ocolit,

Senină şi cu lună plină,

Când iubesc, Zorii

Când iubesc Închină-te

Poetul Câ t şi cum te iubesc?

În satul meu, caişii stau în floare.

Cuprins de gânduri bune, de iubire,

Frumos e pomul – gingaşă mireasă,

E mândru satu-n strai de sărbătoare!

Să dăinuiască! Mii de ani să fie

Flori mărunte, frunză rară –

Pomu-n haină albă, fină,

Căci o-ncântă, o-nfioară

Poate o să plângi când voi sosi din lumi uitate

CALEAȘCA DIN NOAPTE

Este prea frig în astă toamnă, prea plâng cuvintele în cer

Striviți între versuri; ne-nvață ochii

Săgetator, “decretel”, funny. PLAGIAT

Ţi-aş da visele lucide

Ţi-aş da tristul adevăr

Ţi-aş da clipele eterne

Ţi-aş da marea înmiresmată

A dor şi-a copilarie uitată

Când înfloreşte un cântec

Un pictor îşi salvează penelul

Mă tot intreb de-atâta timp trecut

Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,

Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,

Când poarta noastră e mereu închisă

Când poarta noastră e mereu închisă,

Comentariu la poezia ,,CRUCEA’’

Mă' nalţ înspre-nceputuri Mă-nvăluie trecutul cu umbre de lumină,

M-ai modelat din humă, Simt, undeva, departe, atomul se sfărâmă,

Mi-ai dat a Ta suflare Cosmogonia minţii nu-i pură întâmplare,